UNIVERSITATEA DE VEST ‘’ VASILE GOLDIS’’ ARAD

FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE

REFERAT
PROCEDURI CONSTITUTIONALE SI INSTITUTII
POLITICE

PROCEDURI LEGISLATIVE SPECIALE

STUDENT:
DOBRA DACIAN
 Procedurile legislative speciale

1.Noţiuni introductive:
Dispoziţiile constituţionale prevăd că suveranitatea naţională aparţine poporului
român care o exercită prin intermediul organelor sale reprezentative, constituite prin alegeri
libere, periodice şi concrete, precum şi prin referendum. Potrivit Constituţiei României,
organele reprezentative ale poporului român sunt Parlamentul si Preşedintele României.
Parlamentul este, după cum prevede art.61, alin.1 din Constituţie, organul
reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legislativă a ţării. Calitatea
Parlamentului de organ legislativ unic, rezultă atat din monopolul elaborării şi adoptării legi,
cât şi din abilitatea Guvernului de a emite ordonanţe simple sau din controlul exercitat asupra
ordonanţelor de urgenţă. Parlamentul întruchipează suveranitatea natională şi în această
calitate, exercită funcţia legislativă. Această calitate a Parlamentului îi conferă un statut
aparte în cadrul sistemului autorităţilor statului, statut care rezulta din modul de formare al
corpului legiuitor, din procedurile speciale de luare a deciziilor şi de desfăşurare a întregii
activităţi parlamentare, precum şi din prerogativele conferite membrilor Parlamentului pentru
garantarea exerciţiului mandatului în condiţii optime.
Funcţia legislativa este exercitată teoretic numai de către Parlament, care este unica
autoritate legislativă a tării. În realitate , Parlamentul partajează această funcţie, sau numai
unele faze ale procedurii legislative cu executivul sau cu corpul electoral. În doctrina s-a
apreciat că, procedura legislativă este o procedură contradictorie, întrucât prin analogie ea se
aseamănă cu dezbaterile contencioase şi repetitivă deoarece odată dobândit votul într-o
Cameră, procesul legislativ reîncepe în cealaltă Cameră.
În literatura de specialitate se distinge între procedura legislativă ordinară sau
obişnuită, procedura complementară de reexaminare a legii adoptate si procedura legislativă
excepţională sau specială.

2. Procedurile legislative speciale

Procedurile legislative speciale sunt proceduri care se abat de la procedurile
legislative obişnuite. Normele constituţionale stabilesc în acest sens, ca proceduri legislative
speciale: Procedura adoptarii legilor constituţionale, Procedura de urgenţă, Procedura de
adoptare a legilor bugetare, Procedura adoptarii legii de ratificare a tratatelor internaţionale,
2
procedura de adoptare a legii prin angajarea răspunderii politice a Guvernului, Delegaţia
legislativă şi Ordonanţele de urgenţă.

2.1 Procedura adoptării legilor constituţionale

Procedura adoptării legilor constituţionale este prevăzută în art.150-152 din
Constituţie şi prezintă următoarele trăsături, care derogă de la procedura legislativă ordinară:
- Iniţiativa revizuririi Constituţiei aparţine, Presedintelui României la propunerea
Guvernului, unui număr de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor şi al senatorilor şi de
cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot, care provin din cel puţin jumătate din judeţele
tării ţi dacă în fiecare judeţ sau în municipiul Bucureşti s-au înregistrat cel puţin 20.000 de
semnături în sprijinul iniţiativei;
- După înregistrarea proiectului sau a propunerii de revizuire a Constituţiei, la una
dintre Camerele Parlementului, potrivit voinţei iniţiatorilor, acestea se supun din oficiu
verificării Curţii Constituţionale, după care vot fi examinate în comisiile parlamentare şi în
plenul fiecărei Camere;
-Constituţia nu poate să fie revizuită în ceea ce priveşte, caracterul naţional, unitar,
independent şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernamânt, integritatea
teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială sau acele prevederi
prin revizuirea cărora s-ar suprima drepturile, libertăţile fundamentale ale cetăţenilor ori
garanţiile acestora;
-Constituţia nu poate să fie revizuită pe durata stării de asediu, a stării de urgenţă, în
timp de război sau în timpul prelungirii mandatului Camerelor până la întrunirea legală a
noului Parlament;
- Proiectul sau propunerea de revizuire a Constituţiei se adoptă cu votul a cel puţin
doua treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. În situaţia în care cele doua Camere ale
Parlamentului adoptă proiectul sau propunerea de revizuire în variante diferite, se iniţiază
procedura de mediere. Daca prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera
Deputaţilor şi senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din
numărul deputaţilor şi al senatorilor supra proiectului sau propunerii de revizuire a
Constituţiei;
-După adoptarea legii de revizuire a Constituţiei de către Parlament, Curtea
Constituţională se pronunţă, din oficiu, asupra acesteia;
-Legea constituţională nu este supusă promulgării, ci este supusă aprobării corpului
electoral prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau
3
a propunerii de revizuire. Referendumul îşi produce efectele de la data publicării în Monitorul
Oficial a hotărâri Curţii Constituționale de confirmare a rezultatelor.

2.2. Procedura de urgenţă

Procedura de urgenţă care este o procedură accelerată de adoptare a legilor în
conformitate cu dispoziţiile art.76, alin.3 din Constituţie şi prezintă următoarele trăsături:
- iniţiativa procedurii de urgenţă poate să aparţină Parlamentului sau Guvernului, dupa
caz;
- este o procedură simplificată de adoptare a legii şi poate să privească atât proiectele
de lege cât şi propunerile legislative, implicând o reducere a termenelor procedurale
prevăzute în regulamentele parlamentare, pentru adoptarea legii;
- Normele constituţionale şi cele regulamentare stabilesc obligaţia dezbaterii şi
adoptării, de drept, în procedură de urgenţă a proiectelor de lege şi a propunerilor legislative,
în următoarele situaţii: când legea se întoarce la prima Cameră sesizată pentru a decide
definitiv; când legea se întoarce la prima Cameră întrucât Camera decizională aparţinea
primei Camere; dezbaterea şi eventuala adoptare a ordonanţei de urgenţă; proiectele de lege
referitoare la armonizarea legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene sau a Consiliului
Europei şi proiectele de lege necesare îndeplinirii obligaţiei României în calitate de membră
NATO.

2.3. Procedura de adoptare a legilor bugetare

Bugetul se constituie ca un plan financiar al statului, aprobat prin lege, prin care sunt
prevăzute veniturile şi cheltuielile publice stabilite în fiecare an, necesare îndeplinirii
funcţiilor şi sarcinilor statului. Adoptarea legilor bugetare, adică legea bugetului de stat şi
legea bugetului asigurărilor sociale de stat, se face potrivit unei proceduri speciale care
prezintă următoarele trăsături:
- iniţiativa legislativă în ceea ce priveşte proiectul bugetului de stat şi al asigurărilor
sociale de stat este una exclusivă şi aparţine Guvernului;
- Adoptarea legii bugetului de stat şi al bugetului asigurărilor sociale de stat se face în
şedinţa comună a celor doua camere a Parlamentului într-un termen fix, respectiv cu cel puţin
trei zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar. În situaţia în care legea bugetului de stat şi
legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu este adoptată în acest termen, se va aplica în
continuare bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat din anul precedent, până la
adoptarea noilor bugete;
4
 - daca în cursul execuţiei bugetare intervine o iniţiativă legislativă care implică o
modificare bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat este nevoie ca în
cuprinsul legii să fie indicată sursa de finanţare şi ca iniţiatorul să informeze în mod
oligatoriu Guvernul;
- Proiectul Legii bugetului de stat şi proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de
stat se întocmesc anual de către Guvern şi se supun aprobării şedinţei comune a Camerei
Deputaţilor şi Senatului. Aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat
se face cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenti.
Proiectul legii bugetului de stat este eleborat de către Guvern, potrivit dispoziţiilor
constituţionale şi are următoarele trăsături:
- anualitatea, în sensul că, în principiu cuprind un an calendaristicart.13, alin.2 din
Constituţie. Potrivit dispoziţiilor art.138, alin2 din Constituţie, bugetul se elaborează anual,
acest principiu aplicându-se atât actului denumit buget cât şi componentelor sale, care,
însumate nu pot fi diferite de el;
- unitatea, în sensul că, conţine strategia unitară a Guvernului în materie bugetară;
-universalitatea, întrucât cuprinde toate veniturile şi cheltuielile ordinare şi
extraordinare, cheltuielile curente şi de capital;
- specificitatea, deoarece el realizează specificarea naturii veniturilor şi a cheltuielilor
şi desfăşurarea acestora pe baza unor clasificaţii bugetare tip.
Alocaţiile pentru efectuarea cheltuielilor, stabilindu-se numai prin buget, sunt supuse
principiului anualităţii şi ca o consecinţă este neconstituţională stabilirea prin lege a unei
alocaţii bugetare cu caracter permanent. Cerinţa constituţională prevăzută în art.138, alin.5
din Constituţie, impune stabilirea concomitentă a unei cheltuieli cu sursa de finanţare, adică a
venitului necesar pentru suportarea ei, spre a se evita consecinţele economice şi sociale
profund negativeale stabilirii unei cheltuieli bugetare fără acoperire. Principiul enunţat de
art.139 alin.1 din Constituţie şi anume stabilirea prin lege a impozitelor, taxelor şi oricăror
altor venituri ale bugetului de stat, reprezintă o garanţie constituţională a dreptului de
proprietate privată. Din bugetul de stat, ca şi din bugetul asigurărilor sociale de stat se
finanţează cheltuieli de ordin naţional, ceea ce reclamă o anumită grijă, un anumit nivel de
reglementare a surselor sale de venituri, în primul rând a impozitelor şi taxelor. Pentru a se
înlătura posibilitatea proliferări actelor normative de ordin administrativ în această materie,
Constituţia a consacrat regula după care impozitele şi taxele pentru bugetul de stat (bugetul
asigurărilor sociale de stat) se stablilesc numai prin act de are forţă juridică a legii, pe când

5
impozitele şi taxele la bugetele locale se stabilesc prin acte administrative, emise de
Consiliile locale sau Judeţene, în limitele şi în condiţiile legii.

2.4 Procedura adoptării legii de ratificare a tratatelor internaţionale

Dispoziţiile constituţionale stabilesc în art.91, alin.1, că Preşedintele României
încheie tratate internaţionale în numele Romaniei, negociate de Guvern, şi le supune spre
ratificare Parlamentului într-un termen rezonabil. Potrivit art.19, alin.1 din Legea numărul
590/2003 se supun Parlamentului spre ratificare prin Lege următoarele categorii de tratate:
a)Tratalele la nivel de stat, oricare ar fi domeniul de reglementare al acestora;
b) Tratatele la nivel guvernamental care se referă la cooperarea politică sau care implica
angajamente cu caracter politic;
c) Tratatele la nivel guvernamental care se referă la cooperarea cu caracter militar;
d) Tratatele la nivel guvernamental care se referă la teritoriul testat, inclusiv regimul juridic al
frontierei de stat, precum şi la zonele asupra cărora România exercitră drepturi suverane şi
jurisdicţie;
e) Tratatele la nivel guvernamental care se referă la statutul persoanelor, drepturile şi
libertăţile fundamentale ale omului;
f) Tratatele la nivel guvernamental care se referă la participarea în calitate de membru la
organizatii internationale interguvernamentale;
g) Tratatele la nivel guvernamental care se referă la asumarea unui angajament financiar care
ar impune sarcini suplimentare la bugetul de stat;
h) Tratatele la nivel guvernamental ale căror dispoziţii fac necesară, pentru aplicare,
adoptarea unor noi dispoziţii normative avand forţa juridică de lege ori a unor legi noi sau
amendarea legilor în vigoare şi cele care prevăd în mod expres cerinţa ratificării lor.
Procedura adoptarii legi de ratificare a tratatelor internaţionale prezintă următoarele
particularităti:
- se instituie competenţa exclusivă a Parlamentului pentru ratificarea tratatelor internationale,
fiind interzisă delegarea legislativă ( art.19, alin.2 din Legea 590/2003);
- în situatia in care un tratat international cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea
lui nu poate avea loc decât dupa revizuirea Constituţiei;
- Legea de ratificare se adoptă cu majoritatea absolută sau majoritatea simplă functie de
cuprinsul tratatului care poate să conţină norme de domeniul legilor organice sau ordinare;
- amendamentele Parlamentarilor sunt în principiu excluse, aceasta deoarece nu se dezbate
conţinutul tratatului ci doar legea de ratificare a lui;
6
- tratatele se supun ratificării Parlamentului întru-un teren rezonabil.

2.5 Procedura de adoptare a legii prin angajarea răspunderii politice a Guvernului

Potrivit dispoziţiilor constituţionale, Guvernul îşi poate angajarîspunderea politică în
faţa Parlamentului pentru un proiect de lege. Această procedură trebuie să fie utilizată în
extremis, adică numai atunci când adoptarea proiectului de lege în procedură obişnuită sau
de urgenţă nu mai este posibilă.
Procedura de adoptare a legii prin angajarea răspunderii politice a Guvernului în faţa
Parlamentului prezintă următoarele particularităţii:
- prezentarea de către Guvern în şedinţa comună a celor doua Camere a
Parlamentului a proiectului de lege pentru care acesta a hotărât sa-şi asume răspunderea;
- condiţiile în care Guvernul îşi poate asuma răspunderea sunt existenţa unei urgenţe
în adoptarea măsurilor conţinute în legea asupra căruia Guvernul si-a angajat răspunderea,
necesitatea ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate, importanţa
domeniului reglementat şi aplicarea imediată a legii;
- în termen de 3 zile de la prezentarea proiectului de lege în faţa Parlamentului se
poate depune, potrivit dispoziţiilor art.114 alin2 din Constituţie, o moţiune de cenzură;
- deputaţii şi senatori pot să depună amendamente la proiectul de lege pentru care
Guvernul şi-a asumat răspunderea, însă acestea trebuie să fie acceptate de către Guvern;
- dacă nu s-a depus o moţiune de cenzurăîn termenul de 3 zile sau o fost depusă însă
aceasta a fost respinsă de către Parlament, proiectul de lege va deveni lege, fără nici o
dezbatere parlamentară, eventual cu modificările sau completările acceptate de către Guvern
prin depunerea amendamentelor de către deputati sau senatori;
- în cazul în care moţiune de cenzură a fost adoptată de către Parlament, guvernul este
demis, iar proiectul de lege este respins.
Practica a dovedit însă, că toate Guvernele într-o măsură mai mare sau mai mică au
denaturat scopul constituţional al acestei instituţii, folosind-o pentru eludarea procedurilor
legislative ceea ce a condus la o jurisprudenţă bogată a Curtii Constituţionale în materie.
Astfel, Curtea Constituţională a recomandat completarea prevederilor art.114 alin1 din
Constituţie, în sensul limitării obiectului asupra căruia Guvernul îsi poate angaja răspunderea
la un singur proiect de lege care să reglementeze unitar relatii sociale care privesc un singur
domeniu.

2.6. Delegarea legislativă

7
 Delegarea legislativă presupune un transfer de atribuţii legislative de la Parlament
către Guvern, în condiţiile prevăzute în art.115 din Constituţie. Delegarea legislativă este o
instituţie specifică dreptului constituţional şi presupune transferul de atribuţii de la Parlament
către executiv în anumite condiţii prevăzute de legea de abilitare ori de Constituţie. Este, prin
urmare, o limitare a monopolului parlamentar în materia legiferării, care însă îşi găseşte o
justificare unanim acceptată ce izvorăşte din principiul separaţiei şi al colaborării puterilor în
stat.
Procedura delegării legislative cuprinde următoarele trăsături:
- Delegarea legislativă presupune adoptarea de către Parlament a unei legi speciale de
abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe de guvern;
- Legea specială de abilitare trebuie să conţină în mod obligatoriu, domeniul în care
va interveni ordonanţa de guvern şi termenul pentru care Guvernul este abilitat sa emită
ordonanţe;
-Prin legea de abilitare Parlamentul poate să prevadă şi cerinţa, ca ordonanţele de
guvern să-i fie supuse spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la
împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor
ordonanţelor de guvern, ceea ce se va constata printr-o lege;
- Delegarea legislativă poate să intervină în domeniul legilor ordinare nu şi în domenii
care formează obiectul legilor organice;
- Ordonanţele emise în temeiul unei legi de abilitare se publică în Monitorul Oficial al
României şi intră în vigoare la trei zile de la publicare sau de la o altă dată prevăzută în
cuprinsul acestora.
Ordonanţele de guvern sunt acte normative cu dublă natură juridică: pe de o parte sunt
acte administrative fiind emise de către Guvern, iar pe de altă parte sunt acte normative care
reglementează norme primare, având o forţă juridică similară legii. Natura juridică a
ordonanţei nu poate fi diferită de cea a oricărui alt act emis de Guvern în cadrul competenţei
sale normative. Drept urmare, ordonanţa nu este expresia unei puteri legiuitoare ce ar fi fost
acordată Guvernului, chiar dacă efectele sale privesc domeniul legii ordinare. Parlamentul,
potrivit dispoziţiilor constitutionale, nici n-ar putea delega puterea legiuitoare, el fiind unica
autoritate legiuitoare a ţării. Parlamentul poate sa adopte o lege specială de abilitare a
Guvernului pentru a emite ordonante în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
Ordonanţa constituie un guvernamental de executare a legii de abilitare. Prin aprobarea
ordonanţei de catre Parlament, cu sau fara modificari, continutul sau normativ devine lege.
De aceea, aprobarea ordonanţelor se face prin lege si cu procedura de adoptare a legii.
8
 Prin legea de aprobare sau de respingere a ordonanţei se vor reglementa, daca este
cazul şi măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a
ordonanţei. Pe perioada delegării legislative, Guvernul poate sa emită ordonanţe pentru
modificarea, completarea sau abrogarea ordonanţelor emise anterior. Dupa expirarea
perioadei de abilitare, Guvernul nu mai poate să emită ordonanţe în domeniu în care a fost
abilitat, nici măcar pentru modificarea, completarea sau abrogarea ordonanţelor emise în
temeiul delegării legislative. Ordonanţele emise în temeiul unei legi de abilitare îşi incetează
efectele la data intrării în vigoare a unei legi prin care au fost respinse, sau la data expirării
delegării legislative daca nu au fost supuse aprobării Parlamentului, iar prin legea de abilitare
sa prevazut şi aceasta cerinţa.

2.7. Ordonanţele de urgenţă

Ordonantele de urgenţă sunt reglementate în art. 115 alin4 din Constituţie şi pot sa fie
adoptate de către Guvern numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate sa fie
amânata, Guvernul având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.
Procedura adoptarii ordonantelor de urgenţă de catre Guvern comporta urmatoarele
trasaturi:
- Guvernul poata sa emita ordonante de urgenta a căror reglementare nu poate sa fie
amanata. Situatiile extraordinare exprima un grad mare de abatere de la obisnuit la comun,
aspect întărit şi prin adăugarea sintagmei ,, a căror reglementare nu poate fi amanata,,. Insa
pentru a fi respectate pe deplin exigentele art.115, alin4 din Constitutie, Guvernul trebuie sa
demonstreze si faptul ca masurile nu sufereau amanare, practic, ca nu exista un alt instrument
legislativ ce ar fi putut fi folosit în vederea evitării rapide a consecinţelor negative avute în
vedere. De esenta cazului exceptional este caracterul sau obiectiv, în sensul că existenţa sa nu
depinde de voinţa Guvernului, care în asemenea împrejurări, este constâns sa reacţioneze
prompt pentru realizarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă. Elementele de
obiectivitate şi conţinut ale situaţiei extraordinare care trebuie să fie luate în considerare de
către Guvern la adoptarea ordonanţelor de urgenţă reprezintă pentru acesta, în acelasi timp,
criterii prin care sunt stabilite limitele situaţiei extraordinare;
- Guvernul trebuie să motiveze în cuprinsul ordonanţei în ce constă urgenţa măsurilor
adoptate. Urgenţa reglementării nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare,
reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obiţnuite de legifiere;

9
 - Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în
procedura de urgenţă La Camera competentă a fi sesizată şi după publicarea ei în Monitorul
Oficial al României;
- Daca Parlamentul nu se alfă în sesiune, ele se convoacă obligatoriu în termen de 5
zile de la depunere sau de la trimitere, după caz;
- Daca în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Cmera sesizată nu se pronunţă
asupra ordonanţei, aceasta se consideră adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de
asemenea în procedura de urgenţă;
- Ordonanţele de urgenţă nu pot să fie adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu
pot să afecteze regimul instituţiilor fundamentale ale stattului, drepturile, libertăţile şi
îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere
silite a unor bunuri în proprietate publică. Interdicţia adoptării de ordonanţe de urgenţă este
totală şi necondiţionată atunci când menţionează ca ,, nu pot fi adoptate în domeniul legilor
constituţionale,, şi că ,, nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietatea
publică,,.
- Legea privind aprobarea sau respingerea unei ordonanţe de guvern se adoptă cu
majoritatea cerută de natura normelor reglementate prin ordonanţă. Dacă ordonanţa cuprinde
norme de natura legii organice, legea de aprobare sau respingere se aprobă cu majoritatea
absolută, iar dacă ordonanţa reglementează norme de natura legii ordinare, legea de aprobare
sau respingere a ordonanţei se adoptă cu majoritatea simplă.

10
 Bibliografie

1. Narcisa Mihaela Stoicu, Drept Constitutional si Institutii Politice , vol II, Casa cartii de
stiinta;

2. Constitutia Romaniei, Editura Rosetti;

11