ROLUL JURISPRUDENŢEI CURŢII

CONSTITUŢIONALE CA IZVOR DE

DREPT CONSTITUȚIONAL

1
 CUPRINS
ROLUL JURISPRUDENŢEI CURŢII
CONSTITUŢIONALE CA IZVOR DE DREPT
CONSTITUȚIONAL.................................................................1
1. CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE.....................................................3
1. SPECIFICUL CONTROLULUI DE CONSTITUŢIONALITATE PE
MODEL KELSENIAN, CU REFERIRE LA ACTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE...............................................................................4
3. CADRU CONSTITUŢIONAL ŞI LEGAL............................................5
4. EFECTUL ERGA OMNES ATRIBUIT DECIZIILOR CURŢII
CONSTITUŢIONALE...............................................................................5
5. CARACTERIZAREA EFECTULUI ERGA OMNES...........................7
6. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ GARANT AL VALORILOR
FUNDAMENTALE...................................................................................9
7. OBLIGATIVITATEA PENTRU VIITOR A DECIZIILOR CURŢII
CONSTITUŢIONALE.............................................................................10
8. APLICAREA PRINCIPIULUI NERETROACTIVITĂȚII ÎN CAZUL
ATRIBUȚIIILOR DE CONTROL AL UNOR ACTE, FAPTE,
ATITUDINI..............................................................................................12
9. MODULAREA EFECTELOR DECIZIILOR CCR.............................14
10. CONCLUZIE......................................................................................16
BIBLIOGRAFIE......................................................................18

2
1. CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

În limbaj juridic, termenul de „izvor”, în asociere cu termenul „drept”

sugereaza ideea de sursă sau origine a dreptului. Izvoarele sau sursele dreptului sunt
manifestări ale relațiilor sociale care generează norma juridică, indiferent de natura
ei.1
Accepțiunea de izvor cunoaște mai multe înțelesuri, după cum urmează:
 În sens formal, noțiunea de izvor încorporează mijloacele de exprimare a
normelor juridice, în modul de recunoaștere a acestora de către puterea de stat în
procesul de formare a dreptului.
Izvoarele formale din țara noastră se constituie într-o anumită ordine și
ierarhie, iar acestea în totalitatea lor formează un sistem unitar. Totodată, în funcție de
autoritatea competentă de la care au fost emise, actele normative vor avea denumiri
diferite.
 În sens material, reprezintă „acele condiţii preexistente dreptului, cadrul
economic, social, politic, cultural, ideologic care se impune legiuitorului în
procesul de creare a dreptului”.2

În cele mai multe sisteme juridice contemporane, principalul izvor de drept îl

constituie actul normativ care „se poate înfăţisa în diverse forme, în funcţie de
autoritatea emitentă – proceduri de adoptare (criteriul formal) – şi domeniul de
reglementare (criteriul material), şi împreună alcătuiesc un sistem, subordonat şi
întemeiat pe norma de bază, care este reprezentată de Constituţie”.3
De asemenea, prin jurisprudență vom înțelege totalitatea hotărârilor
judecătorești date de către toate instanțele, indiferent de gradul lor.

1
Ioan Muraru (coord), Andrei Muraru, Valentina Bărbățeanu, Dumitru Big - Drept constituțional și instituții
politice, Caiet de seminar, ed. C.H. Beck, București, 2020, p. 2.
2
S. CRISTEA - Teoria generală a dreptului, Ediţia 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2016, p. 37
3
M. SAFTA - Drept constituţional şi instituţii politice, vol. I, Teoria generală a dreptului constituţional. Drepturi
şi libertăţi, Ediţia a 6-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2020, p. 39.

3
1. SPECIFICUL CONTROLULUI DE CONSTITUŢIONALITATE PE
MODEL KELSENIAN, CU REFERIRE LA ACTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE

Controlul de constituționalitate al legilor este justificat de nevoia de asigurare

a garanțiilor care să asigure respectarea forței superioare, obligatorii a Constituției față
de autoritățile publice și actele emise.
Demararea funcției de control al constituționalității legilor a fost inițial un
atribut al instanțelor de judecată. Un moment de referință important pentru apariția
modelului american de justiție constituțională, este decizia „Marbury vs Madison”
pronunțată de Curtea Supremă a SUA în anul 1803. În ceea ce privește justiția din
Europa, în mod special de după cel de-al Doilea Război Mondial, s-a adoptat modelul
kelsenian, potrivit căruia, realizarea controlului de constituționalitate are loc printr-un
organ unic și specializat de jurisdicție constituțională.
Literatura de specialitate vorbește despre existența a două modele de control
constituțional: cel american și cel european.
În ceea ce privește modelul american, în care controlul constituționalității
legilor este realizat de instanțele de judecată de toate gradele, doctrina critică aspru
această modalitate de control afirmând că, instanțele ar putea interpreta diferit
normele, iar asta ar conduce în mod inevitabil la apariția unor decizii conflictuale, la
incoerență și incertitudine. Ori aplicarea legii trebuie să se facă în aceeași manieră
pentru toți cetățenii. Totodată, legea trebuie să fie clară și precisă. În schimb, în cazul
modelului european, controlul constituționalității este realizat de un organ unic
specializat, iar deciziile pronunțate de acesta au efect erga omnes. Astfel, spre
deosebire de modelul american, modelul european conferă o mai mare siguranță în
ceea ce privește modul de interpretare a legilor. Întrucât deciziile organului unic au un
efect erga omnes, legile vor fi interpretate de către toate instanțele astfel cum au fost
interpretate de organul unic, evitându-se astfel riscul de a se pronunța soluții
contradictorii cu privire la constituționalitatea unei legi.

3. CADRU CONSTITUŢIONAL ŞI LEGAL

Organizarea și funcționarea Curții Constituționale este reglementată de Legea

nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. În realizarea

4
obiectului de activitate, Curtea Constituțională se pronunță prin decizii, hotărâri sau
avize, conform dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 47/1992.
Actele Curții Constituționale sunt reglementate de asemenea și în Constituția
României. Astfel, potrivit art. 146 lit. h) coroborat cu art. 147 din Constituție, actele
prin care Curtea Constituțională își exercită atribuțiile sunt avize și decizii. Observăm
că în Constituție nu se face mențiune cu privire la hotărâri, acestea fiind reglementate
doar de Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,
care conferă hotărârilor Curții același efect. Potrivit art. 11 lit. C alin. (3): „Deciziile şi
hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru
viitor.”

4. EFECTUL ERGA OMNES ATRIBUIT DECIZIILOR CURŢII

CONSTITUŢIONALE

Deciziile prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme juridice

produc efecte juridice erga omnes. Caracterul de izvor de drept este mai vizibil în
cazul în care instanţa de control constituţional revine asupra practicii sale, ipoteză în
care cel puţin o dată s-a creat drept, deoarece norma juridică a cărei constituţionalitate
a fost constatată (fie iniţial, fie ulterior, după caz) nu poate avea înţelesuri diferite,
chiar dacă interpretarea sa este făcută la momente diferite (cel puţin în cazurile în care
reglementările au rămas neschimbate).
De asemenea, în ipoteza în care norma declarată neconstituţională a fost
aplicată deja în practică (într-un sens contrar Constituţiei), deciziile Curţii
Constituţionale fiind obligatorii erga omnes înseamnă că jurisprudenţa instanţei de
control al constituţionalităţii a creat drept, pentru că norma declarată neconstituţională
nu mai poate fi aplicată pentru viitor. În cazurile de revenire asupra jurisprudenţei
Curţii situaţia este echivalentă – mutatis mutandis – cu cea în care legiuitorul, după ce
a adoptat o lege, o modifică sau o abrogă.4
De asemenea, pentru a elimina neclaritățile cu privire la nivelul de
opozabilitate al deciziilor sale, Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 169
din 2 noiembrie 1999 că: „deciziile pronunţate în cadrul soluţionării excepţiilor de
neconstituţionalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, în cadrul procesului
în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, ci produc efecte absolute, erga
4
https://www.juridice.ro/essentials/3402/este-practica-judiciara-izvor-de-drept-in-sistemul-judiciar-romanesc ,
consultat la data de 29:08.2021, ora 23:45.

5
omnes. (…) Ca o consecinţă a caracterului obligatoriu erga omnes al deciziilor Curţii
Constituţionale, pronunţate în baza art. 144 lit. c) din Constituţie, prin care se constată
neconstituţionalitatea unei legi sau a unei ordonanţe, prevederea normativă a cărei
neconstituţionalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de niciun subiect de
drept (cu atât mai puţin de autorităţile şi instituţiile publice), încetându-şi de drept
efectele pentru viitor, şi anume de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în
Monitorul Oficial al României, potrivit tezei a doua din fraza întâi a art. 145 alin. (1)
din Constituţie. Fără îndoială că, în urma pronunţării unei decizii prin care Curtea
Constituţională constată neconstituţionalitatea unei legi sau a unei ordonanţe,
Parlamentul sau, după caz, Guvernul are obligaţia de a interveni în sensul modificării
sau abrogării actului normativ declarat ca fiind neconstituţional. Dar aceasta nu
înseamnă că, în situaţia în care o asemenea intervenţie nu s-ar produce ori ar întârzia,
decizia Curţii Constituţionale şi-ar înceta efectele. Dimpotrivă, aceste efecte se produc
în continuare, fiind opozabile erga omnes, în vederea asigurării supremaţiei
Constituţiei, potrivit art. 51 din aceasta.”
Totodată, prin art. 147 din Constituție se consolidează caracterul erga omnes
al deciziilor Curții Constituționale, întrucât deciziilor Curţii Constituţionale li se
atribuie un caracter general obligatoriu, de la data publicării lor în Monitorul Oficial
al României.
Obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale pentru instanţele judecătoreşti
este nu numai un factor de stabilitate a Constituţiei, ci şi unul de dezvoltare a acesteia.
Dacă multitudinea presiunilor sociale exercitate asupra Curţii Constituţionale pe calea
excepţiilor de neconstituţionalitate este un factor perturbator al stabilităţii
constituţionale, acesteia i se opune decizia Curţii Constituţionale, care are rolul de a
detensiona situaţiile conflictuale prin indicarea textului de lege pe baza căruia
urmează a fi soluţionate cauzele civile, penale sau de altă natură de către instanţele de
judecată. În măsura în care aceste decizii absorb în cuprinsul lor transformările
petrecute pe plan social, ele dau noi semnificaţii termenilor Constituţiei, conceptelor
cu care aceasta operează, deschizând drumul perpetuei sale înnoiri.5

5
I. VIDA - Obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale pentru intsnţele judecătoreşti – factor de stabilitate a
Constituţiei, în “Buletinul Curţii Constituţionale” nr. 7/2004, p. 18.

6
5. CARACTERIZAREA EFECTULUI ERGA OMNES

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, „Deciziile Curţii
Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării,
deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”. Această consacrare
constituţională a caracterului general obligatoriu al deciziilor acestei Curţi determină
ca ele să se impună tuturor subiecţilor de drept, întocmai ca şi un act normativ, spre
deosebire de hotărârile instanţelor judecătoreşti, care produc efecte inter partes
litigantes.6
Specific efectului deciziei prin care se soluţionează excepţia de
neconstituţionalitate este faptul că, în caz de admitere, "Curtea se pronunţă şi asupra
constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident,
nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare".Acesta este un caz în care
Curtea poate depăşi limitele stricte ale sesizării.
Caracter obligatoriu au şi deciziile prin care se respinge excepţia de
neconstituţionalitate. În doctrină s-a afirmat că "nici o autoritate nu poate refuza
aplicarea legii controlate dacă excepţia a fost respinsă. Neconstituţionalitatea acelei
legi va mai putea fi invocată în viitor numai de către alte părţi şi pentru alte motive".7
Totodată, Curtea a dispus prin Decizia nr. 1018 din 19 iulie 2010 că:
„adoptarea de către legiuitor a unor norme contrare celor hotărâte într-o decizie a
Curţii Constituţionale, prin care se tinde la păstrarea soluţiilor legislative afectate de
vicii de neconstituţionalitate, încalcă Legea fundamentală. Or, într-un stat de drept,
astfel cum este proclamată România în art. 1 alin. (3) din Constituţie, autorităţile
publice nu se bucură de nicio autonomie în raport cu dreptul, Constituţia stabilind în
art. 16 alin. (2) că nimeni nu este mai presus de lege, iar în art. 1 alin. (5) că
respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”
O altă decizie care susține opozabilitatea erga omnes a actelor Curții
Constituționale este și Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013, prin care Curtea a reţinut că:
“puterea de lucru judecat ce însoţeşte deciziile Curţii Constituţionale se ataşează nu
numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină aceasta. Astfel, atât
considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor Curţii Constituţionale sunt general
obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu

6
M. Safta, T. Toader - Dialogul judecătorilor constituţionali, Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 39.
7
https://www.ccr.ro/wp-content/uploads/2020/10/doldur-1.pdf, consultat la data de 31.08.2021, ora 21:11

7
aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept”. Așadar, atât puterea legislativă, cât și
puterea executivă, precum și instituțiile/autoritățile publice sunt obligate să respecte
atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor.
Pentru a clarifica sintagma „considerente pe care dispozitivul deciziei se
sprijină”, Curtea a statuat prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017 că: „prin sintagma
considerente pe care dispozitivul deciziei Curții se sprijină se înțelege ansamblul
unitar de argumente, care prezentate într-o succesiune logică realizează raționamentul
juridic pe care se întemeiază soluția pronunțată de Curte. Astfel, argumente autonome,
de sine-stătătoare, sau argumente multiple, coroborate, pot determina o construcție
logico-juridică după structura premisă-demonstrație-concluzie. Cu alte cuvinte,
considerentele unei decizii a Curții Constituționale cuprind analiza comparativă dintre
textul legal criticat și norma constituțională, procesul logic pornind de la situația
premisă (care implică, pe de o parte, analiza textului legal, și, pe de altă parte, analiza
textului constituțional), realizând legături corelante, inferențiale (analiza raportului
dintre cele două norme) din care derivă o concluzie, consecința analizei (soluția
pronunțată de Curte). Această structură este una unitară, coerentă, întregul ansamblu
argumentativ constituind fundamentul concluziei finale, astfel încât nu poate fi
acceptată teza potrivit căreia în conținutul unei decizii a Curții ar putea exista
considerente independente de raționamentul juridic care converge la soluția
pronunțată și implicit care nu ar împrumuta caracterul obligatoriu al dispozitivului
actului jurisdicțional. Prin urmare, întrucât toate considerentele din cuprinsul unei
decizii sprijină dispozitivul acesteia, Curtea constată că autoritatea de lucru judecat și
caracterul obligatoriu al soluției se răsfrânge asupra tuturor considerentelor deciziei”.
Mai departe, prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, Curtea a statuat că
deciziile sale au aceeași valoare precum normele constituționale pe care le
interpretează, așadar: „deciziile simple (sau extreme) de admitere a sesizărilor de
neconstituționalitate sau cele sub rezervă de interpretare constituie un izvor formal
distinct al dreptului constituțional, preiau forța juridică a normelor constituționale pe
care le interpretează și se adresează tuturor subiectelor de drept. Prin urmare, deși are
caracter jurisdicțional, art. 147 alin.(4) din Constituție conferă deciziei antereferite
forța normelor constituționale, pe care nu o limitează la cazul dat, ci îi atribuie un
caracter erga omnes, ceea ce înseamnă că ea trebuie respectată și aplicată de către
toate subiectele de drept cărora li se adresează. De aceea, Curtea apreciază că, deși
decizia sa nu se identifică cu norma/actul legislativ, efectele sale sunt similare

8
acestuia, astfel că, prin intermediul acestora, decizia stabilește reguli de conduită ce se
impun a fi urmate, drept care face parte din ordinea normativă a statului”.

6. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ GARANT AL VALORILOR

FUNDAMENTALE

Rolul Curților Constituționale este acela de a garanta supremația Constituției

în sistemul juridic și de a asigura legalitatea constituțională. Cu referire la Constituţia
României, art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală prevede că ”România este stat de
drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile
cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic
reprezintă valori supreme … şi sunt garantate”, iar potrivit dispoziţiilor art. 142 alin.
(1) din Constituţia României, “Curtea Constituţională este garantul supremaţiei
Constiţuţiei”.
În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a României a statuat (Decizia nr.
766 din 15 iunie 2011) că “singura autoritate abilitată să exercite controlul
constituţionalităţii legilor sau ordonanţelor este instanţa constituţională.” De
asemenea Curtea a stabilit în mod constant că „principiul supremației Constituției și
principiul legalității sunt de esența cerințelor statului de drept, în sensul prevederilor
constituționale ale art. 16 alin. (2), conform cărora «Nimeni nu este mai presus de
lege»”(Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011).
Prin efectul erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale a României se
asigură supremaţia Constituţiei, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului şi de asemenea iese în evidenţă rolul Curţii Constituţionale de factor
stabilizator în societate şi de a menţine echilibru şi colaborarea între puterile statului.8

7. OBLIGATIVITATEA PENTRU VIITOR A DECIZIILOR CURŢII

CONSTITUŢIONALE

Conform art. 147 alin. (4) din Constituția României, „Deciziile Curţii
Constituţionale (…) au putere numai pentru viitor”.

8
https://www.juridice.ro/731484/rolul-jurisprudentei-curtii-constitutionale-ca-izvor-de-drept-constitutional.html ,
consultat la 31.08.2021, ora 23:50.

9
 Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, cu referire la art. 453 alin. (1) lit. f Cod
procedură penală prevede că obligativitatea pentru viitor a deciziilor Curții
Constituționale este incidentă atât în situaţiile juridice ce urmează a se naşte – facta
futura, cât şi situaţiilor juridice în curs de judecată şi, în mod excepţional acelor
situaţii care au devenit facta praeterita.
Curtea a statuat că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se
aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării
acesteia – cauze pendinte (așadar nu și cele existente dar cu privire la care nu există
niciun litigiu) în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile –, indiferent de invocarea
excepţiei până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanţă în
privinţa aplicării deciziei Curţii este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii
constatate ca fiind neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat. În acest mod,
efectele deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional se produc erga
omnes; acesata întrucât excepţia de neconstituţionalitate este, de principiu, o chestiune
prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluţionarea
litigiului cu care este conexă şi un mijloc de apărare care nu pune în discuţie fondul
pretenţiei deduse judecăţii.
Decizia de constatare a neconstituţionalităţii nu se va aplica situațiilor care au
devenit facta praeterita – este vorba despre cauzele soluţionate până la publicarea
deciziei Curţii Constituţionale şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii
Constituţionale cu o excepţie având ca obiect o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă
declarată neconstituţională, și care reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a
fost definitiv şi irevocabil soluţionată. Din momentul introducerii cererii în instanţă şi
până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumţie
de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin
care s-a tranşat în mod definitiv litigiul; potrivit Curții, incidenţa deciziei de admitere
a instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de
efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin.
(4) din Legea fundamentală, şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat
care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive.
Curtea a reținut însă și o importantă excepție de la această din urmă regulă,
susceptibilă de analiză din perspectiva modului în care Curte înțelege să aplice
principiul constituțional al neretroactivității deciziilor sale. Astfel, potrivit Curții, o
decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică şi în cauzele în care a

10
fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data publicării, altele decât cea
în care a fost pronunţată decizia Curţii Constituţionale, soluţionate definitiv prin
hotărâre judecătorească, ipoteză în care decizia de admitere constituie motiv de
revizuire. Soluţia legislativă care consacră dreptul persoanelor prevăzute de lege de a
exercita calea de atac a revizuirii nu intră în coliziune cu prevederile constituţionale
privind efectele ex nunc ale deciziei de admitere a Curţii, revizuirea putând fi
exercitată numai după publicarea în Monitorul Oficial al României a actului Curţii.
Astfel, potrivit Curții, ”efectele unei decizii de admitere pronunțate de instanța de
contencios constituțional se întind inter partes numai ex nunc, deoarece revizuirea este
cea care în mod direct produce efecte pentru trecut, și nu decizia de admitere a Curții
Constituționale, aceasta din urmă fiind numai un instrument, un motiv legal pentru
reformarea viitoare a hotărârilor judecătorești care s-au întemeiat pe dispoziția
declarată neconstituțională.”9
Așadar, după cum se poate observa, efectul pentru viitor se aplică asupra
„situațiilor juridice pendinte”, în toate cazurile, dar și situațiilor care au devenit „facta
praeterita”, însă doar în cauzele în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate
până la momentul publicării deciziei de admitere, altele decât cea în care a fost
pronunţată decizia Curţii Constituţionale, soluţionate definitiv prin hotărâre
judecătorească, situație  în care, decizia de admitere constituie motiv de revizuire.
În ceea ce privește materia civilă, Curtea a sancționat aceeași soluție
legislativă prin Decizia nr. 377/2017. Cu referire la revizuire, Curtea a statuat că
aceasta „este o cale extraordinară de atac promovată pentru a îndrepta erorile de fapt,
în scopul restabilirii adevărului în cauză, ceea ce este în deplină concordanță cu
prevederile art. 124 din Constituție privind înfăptuirea justiției. Interesul legat de
stabilitatea hotărârilor judecătorești definitive, precum și a raporturilor juridice care
au fost supuse controlului instanțelor prin hotărârile respective a impus ca legea să
stabilească riguros și limitativ cazurile și motivele pentru care se poate exercita
această cale de atac, precum și modul în care acestea pot fi probate”.
De asemenea, Curtea a mai reținut că „nimic nu împiedică legiuitorul să
augmenteze/elimine unele motive în temeiul cărora se poate promova o cale de atac
extraordinară, cu condiția să nu submineze securitatea juridică și ordinea publică;
însă, o asemenea reglementare, din punctul de vedere al aplicării sale în timp, poate

9
https://www.juridice.ro/602523/efectele-in-timp-ale-deciziilor-curtilor-constitutionale.html , consultat la data de
31.08.2021, ora 00:20.

11
viza numai procesele aflate pe rolul instanțelor judecătorești, nu și cele care au fost
finalizate prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive”.

8. APLICAREA PRINCIPIULUI NERETROACTIVITĂȚII ÎN CAZUL

ATRIBUȚIIILOR DE CONTROL AL UNOR ACTE, FAPTE, ATITUDINI

Curtea Constituţională a fost sesizată cu privire la existenţa unor conflicte de

natură constituţională.
Astfel, prin Decizia nr. 1222/2008, Curtea Constituţională a constatat că există
un conflict juridic de natură constituţională între Preşedintele României, pe de o parte,
şi puterea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă
parte, în sensul art. 146 lit. e) din Constituţie şi al practicii instanţei de contencios
constituţional în materie, produs în condiţiile neluării în considerare de către Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 384 din 4 mai 2006,
precum şi a dispoziţiilor legale în vigoare. Prin Decizia nr. 1222/2008, Curtea
Constituţională a decis:

„1. Există conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească, pe

de o parte, şi Parlamentul României şi Guvernul României, pe de altă parte.

2. În exercitarea atribuţiei prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituţie, Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie are obligaţia de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a
legii de către toate instanţele judecătoreşti, cu respectarea principiului
fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din
Constituţia României. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa
constituţională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de
lege ori să efectueze controlul de constituţionalitate al acestora”.10

Curtea a constatat un conflict juridic de natură constituțională cauzat de

încălcarea competenței legiuitorului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în
sensul substituirii legiuitorului prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești. Curtea
Cconstituțională a României a menținut hotărârile judecătorești astfel pronunțate, și
efectele acestora, cu următoarea motivare: ”în cauza de faţă, sesizarea Curţii pentru
10
https://www.juridice.ro/essentials/3402/este-practica-judiciara-izvor-de-drept-in-sistemul-judiciar-romanesc ,
consultat la data de 01.09.2021, ora 20:12.

12
îndeplinirea atribuţiei referitoare la soluţionarea conflictelor juridice de natură
constituţională dintre autorităţile publice, la analiza conduitei părţilor de către Curte,
sub aspectul îndeplinirii competenţelor conform prevederilor constituţionale, precum
şi decizia prin care se stabileşte existenţa unui conflict şi modul de soluţionare a
acestuia nu pot constitui elementele exercitării unei căi de atac, ce ar avea ca scop
lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătoreşti. Astfel, asimilarea atribuţiei
prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituţie cu efectuarea de către Curtea
Constituţională a unui control de legalitate /constituţionalitate asupra hotărârilor
judecătoreşti, transformând Curtea într-o instanţă de control judiciar, ar echivala cu o
deturnare a dispoziţiilor constituţionale privind soluţionarea conflictelor juridice şi o
încălcare flagrantă a competenţei Curţii Constituţionale. Aşa fiind, apare ca evident că
decizia pronunţată de Curtea Constituţională în soluţionarea conflictului juridic de
natură constituţională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea
deciziilor deja pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în exercitarea atribuţiei
consacrate de art. 329 din Codul de procedură civilă”. De asemenea, Curtea a precizat
şi cu alte ocazii că, potrivit competenţelor sale, care sunt expres şi limitativ prevăzute
de art. 146 din Constituţie şi de Legea nr. 47/1992, pe calea controlului de
constituţionalitate, aceasta asigură, supremaţia Constituţiei în sistemul juridic
normativ, ea neavând competență să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătoreşti
sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice. Potrivit art. 147 alin. (4) din
Constituţie: „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al
României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai
pentru viitor”. Prin urmare, conform celor expuse anterior, efectele deciziei Curţii nu
pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile care urmează a se înfăptui
în viitor de către autorităţile publice implicate în conflictul juridic de natură
constituţională.
În materia conflictelor juridice de natură constituțională, Curtea
Constituțională a pronunțat și alte decizii. Astfel prin Decizia nr. 68/2017, Curtea a
statuat:
„că a existat şi există un conflict juridic de natură constituţională între
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia
Naţională Anticorupţie şi Guvernul României, generat de acţiunea Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie de a-şi aroga
atribuţia de a verifica legalitatea şi oportunitatea unui act normativ, respectiv

13
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017, cu încălcarea competenţelor
constituţionale ale Guvernului şi Parlamentului, prevăzute de art. 115 alin. (4) şi (5)
din Constituţie, respectiv ale Curţii Constituţionale, prevăzute de art. 146 lit. d) din
Constituţie”.
În ceea ce priveşte deciziile Curţii Constituţionale prin care soluţionează
conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, şi acestea sunt
veritabile izvoare de drept, deoarece au cele două caractere: obligativitatea şi
generalitatea.11

9. MODULAREA EFECTELOR DECIZIILOR CCR

Pentru a asigura o buna aplicare a principiului conform căruia efectele

deciziilor Curții Constituționale se produc numai pentru viitor, aceasta a fost nevoită
să dea o interpretare corespunzătoare a acestui principiu, mai ales în situațiile în care
acest principiu venea în concurs cu alte principii aplicabile (efectivitatea controlului
de constituționalitate și a acesului la justiția constituțională).
O situație atipică s-ar fi creat dacă, de exemplu, o decizie prin care s-a
soluționat o excepție de neconstituționalitate ar fi fost aplicabilă strict pentru raporturi
juridice viitoare, iar persoanele care au invocat excepția să nu poată să beneficieze de
efectele deciziei prin care aceasta a fost soluționată. Totodată s-ar face o nedreptate,
din punct de vedere legal, în sensul că alte persoane care au invocat excepția de
neconstituționalitate a acelorași norme declarate ca fiind neconstituționale, dar ale
căror dosare au fost înregistrate mai târziu pe rolul Curții sau sunt în drum spre Curte
la data la care s-a declarat admisă excepția (într-o altă cauză) să nu poată să
beneficieze de această decizie. Rămâne de văzut, față de prevederile art. 15 din
Constituție și, prin prisma art. 20 și art. 148 din Constituție, față de interpretarea dată
de CEDO ȘI CJUE Convenției și Cartei, în ce măsură, spre exemplu, se poate ca o
persoană sa fie privată de libertate în baza unui text de lege constatat ca fiind
neconstituțional, datorită simplului fapt că nu a invocat și ea aceeași excepție de
neconstituționalitate până la momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial.
Se pune problema de a analiza ce se întâmplă însă pentru viitor? Ce se
întâmplă în situația in care, declararea neconstituționalității unei norme ar duce, pe
termen scurt, la tulburarea securității juridice? Este posibil ca CCR să amâne
11
https://www.juridice.ro/essentials/3402/este-practica-judiciara-izvor-de-drept-in-sistemul-judiciar-romanesc ,
consultat la data de 01.09.2021, ora 20:57.

14
producerea efectelor deciziilor sale? Spre deosebire de alte legislații, legiuitorul
român nu reglementează expres această posibilitate, cu atât mai mult cu cât în norma
constituțională se prevede expres obligativitatea deciziilor de la data publicării în
Monitorul Oficial. Cu respectarea cadrului constituțional de referință, Curtea
Constituțională a României a găsit totuși soluții de modulare a efectelor deciziilor
sale, în încercarea de a nu aduce atingere principiului securității juridice, dar și al
efectivității controlului de constituționalitate.
Astfel, de exemplu, nevând temei juridic pentru o amânare a aplicării deciziei
sale, Curtea a identificat soluția constatării constituționalității legii supusă controlului
a priori, sub rezerva ca legea controlată să se aplice după un interval de timp. Astfel,
prin Decizia nr. 334/2013, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată obiecția
de neconstituționalitate și a constatat că „dispozițiile Legii pentru modificarea și
completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului sunt
constituționale în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de
un an de la data intrării în vigoare a legii.” Soluția legislativă criticată privea
instituirea unui nou cvorum de participare la referendum, mai mic decât cel prevăzut
de legislația în vigoare. Curtea a reținut că modificarea cvorumului de participare la
referendum este apanajul legiuitorului, însă instanța constituțională trebuie să vegheze
la neutilizarea acestui instrument în alte scopuri decât cel pe care legiuitorul
constituant l-a avut în vedere la consacrarea referendumului, adică să asigure
respectarea principiilor privind stabilitatea juridică a legilor în materia
referendumului, precum și cel al consultării loiale a cetățenilor cu drept de vot,
principii care presupun crearea tuturor condițiilor pentru ca electorii să cunoască
problemele supuse referendumului, consecințele juridice ale diminuării pragului de
participare la vot, precum și efectele pe care le produce rezultatul referendumului
asupra intereselor generale ale comunității. Curtea a constatat că, pentru a asigura
respectarea principiului general al stabilității juridice în materia referendumului, în
acord cu recomandările Codului de bune practici în materie de referendum, adoptat de
Comisia de la Veneția, cu Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană privind
apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu Pactul internațional cu
privire la drepturile civile și politice, dispozițiile Legii pentru modificarea și
completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului sunt

15
constituționale, însă nu pot fi aplicabile referendumurilor organizate în decurs de un
an de la data intrării în vigoare a legii modificatoare.12

10. CONCLUZIE

În procesul de creare și dezvoltare al dreptului, Curtea Constituțională deține

un rol important întrucât, „sprijină procesul de elaborare a legii, cu instrumente
diferite şi în realizarea unor atribuţii diferite de cele ale legiuitorului”.13
Prin deciziile sale, Curtea Constituțională nu elaborează în mod direct norme
de drept, totodată ea a și statuat că „nu se poate substitui legiuitorului pentru
adăugarea unor noi prevederi celor instituite și nici nu-și poate asuma rolul de a crea,
abroga sau de a modifica o normă juridică. În caz contrar, instanța de contencios
constituțional s-ar transforma într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni
dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora: Parlamentul este organul
reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării”.14
În ceea ce privește limita competențelor, Curtea a mai statuat că „nu poate
emite noi norme juridice, fie ele și numai cu rol complinitor, și nici să le modifice pe
cele existente într-un sistem normativ; ea poate doar să constate incompatibilitatea
care, eventual ar exista între o normă de reglementare primară şi Legea
fundamentală”.15
Curtea Constituțională reprezintă garantul în ceea ce privește supremația legii
fundamentale. Prin funcția sa de control constituțional, Curtea ajută la prevenirea
introducerii în dreptul pozitiv a unor legi contrare Constituției. În acest sens, Curtea a
statuat că „legiferarea cu încălcarea deciziilor Curții Constituționale este
incompatibilă cu statul de drept, consacrat de prevederile art. 1 alin. (3) din
Constituție”.16
De asemenea, efectul erga omnes al deciziilor Curții Constituționale face ca
norma care a fost constatată neconstituţională să nu mai poate fi aplicată de nici un
subiect de drept de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, iar
Parlamentul sau, după caz, Guvernul vor avea obligaţia de a modifica sau abroga
norma declarată neconstituţională.
12
https://www.juridice.ro/602523/efectele-in-timp-ale-deciziilor-curtilor-constitutionale.html , consultat la data de
01.09.2021, ora 21:45.
13
M. SAFTA, T. TOADER, Op. Cit., p. 229.
14
Decizia nr. 378 din 24 septembrie 2013, publicată în M. Of. nr. 723 din 25 noiembrie 2013
15
Decizia nr. 110 din 5 martie 2013, publicată în M. Of. nr. 341 din 11 iunie 2013
16
Decizia nr. 452 din 24 iunie 2020, publicată în M. Of. nr. 598 din 08 iulie 2020

16
 În concluzie, consider că jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României
reprezintă un izvor de drept, întrucât, prin deciziile sale, Curtea Constituţională
influenţează întreg sistemul de drept. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale este
considerată că face front comun cu articolele Constituţiei, iar în acest sens, Curtea a
statuat că „respectarea jurisprudenței constituționale constituie una dintre valorile care
caracterizează statul de drept, Curtea a constatat că obligațiile constituționale care
rezultă din jurisprudența sa circumscriu cadrul activității legislative viitoare”17. În
aceiaşi privinţă, Curtea, a subliniat că „respectarea supremației Constituției, corolar al
statului de drept, nu se reduce doar la respectarea literei acesteia. Dacă ar fi așa, o
Constituție nu ar fi niciodată suficientă, pentru că nu ar putea niciodată să
reglementeze explicit soluții pentru toate situațiile care se pot ivi în practică, inclusiv
în raporturile dintre autoritățile publice de rang constituțional.”18 Curtea a mai reţinut
că „acceptarea unei interpretări strict literale și fragmentate a Constituției ar putea
conduce la concluzia că orice nu este interzis expres de textul constituțional este
permis de acesta, chiar dacă ar contraveni în mod evident logicii și spiritului
Constituției, iar o asemenea concluzie este inacceptabilă, întrucât este incompatibilă
cu principiile statului de drept.”19

17
Decizia nr. 452 din 24 iunie 2020, publicată în M. Of. nr. 598 din 8 iulie 2020
18
Decizia nr. 85 din 24 februarie 2020, publicată în M. Of. nr. 195 din 11 martie 2020
19
Ibidem

17
 BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE ELECTRONICĂ
 https://www.juridice.ro/essentials/3402/este-practica-judiciara-izvor-de-drept-in-
sistemul-judiciar-romanesc,
 https://www.ccr.ro/wp-content/uploads/2020/10/doldur-1.pdf,
 https://www.juridice.ro/731484/rolul-jurisprudentei-curtii-constitutionale-ca-
izvor-de-drept-constitutional.html,
 https://www.juridice.ro/602523/efectele-in-timp-ale-deciziilor-curtilor-
constitutionale.html,

CURSURI ȘI LUCRĂRI DE SPECIALITATE

 IOAN MURARU (coord), ANDREI MURARU, VALENTINA
BĂRBĂȚEANU, DUMITRU BIG - Drept constituțional și instituții politice,
Caiet de seminar, ed. C.H. Beck, București, 2020
 S. CRISTEA - Teoria generală a dreptului, Ediţia 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2016
 M. SAFTA - Drept constituţional şi instituţii politice, vol. I, Teoria generală a
dreptului constituţional. Drepturi şi libertăţi, Ediţia a 6-a, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2020
 I. VIDA - Obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale pentru intsnţele
judecătoreşti – factor de stabilitate a Constituţiei, în “Buletinul Curţii
Constituţionale” nr. 7/2004
 M. SAFTA, T. TOADER - Dialogul judecătorilor constituţionali, Universul
Juridic, Bucureşti, 2015
 Decizia nr. 378 din 24 septembrie 2013, publicată în M. Of. nr. 723 din 25
noiembrie 2013
 Decizia nr. 110 din 5 martie 2013, publicată în M. Of. nr. 341 din 11 iunie 2013
 Decizia nr. 452 din 24 iunie 2020, publicată în M. Of. nr. 598 din 08 iulie 2020
 Decizia nr. 85 din 24 februarie 2020, publicată în M. Of. nr. 195 din 11 martie
2020

18