Judecător

Prescripția răspunderii penale în lumina jurisprudenței Curții Constituționale urmare a

Deciziei nr. 297/2018

I. Scurte considerații privind deciziile Curții Constituționale și efectele acestora:

a. Reguli rezultate din textele constituționale și legale;
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, Curtea Constituțională hotărăște
asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața
instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, iar potrivit art. 147 alin. (1) din Legea
fundamentală, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind
neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții
dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile
neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Conform alineatului (4) al aceluiași articol,
deciziile sunt obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial și au putere numai pentru
viitor.
Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale reia și
dezvoltă prevederile sus-menționate, în cuprinsul art. 11 alin. (1) lit. d) și alin. (2) și art. 29
alin. (1). Potrivit acestui ultim text, neconstituționalitatea poate să privească o lege sau
ordonanță în ansamblul său, ori dispoziții din cuprinsul acestora.
Conform art. 30 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată
neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o
ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie. În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va
pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar
şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare. Dispoziţiile din legile şi
ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45
de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau
Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile
Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt
suspendate de drept.

b. Reguli rezultate din jurisprudența Curții Constituționale;

Dincolo de ceea ce prevăd Constituția și Legea nr. 47/1992, însă, realitatea juridică a
ultimilor ani ne-a pus în situația de a opera cu reguli rezultate din jurisprudența Curții
Constituționale, facilitată și de pasivitatea inițiatorului legislativ care a dat foarte rar eficiență
deciziilor Curții prin modificarea legislației.
Ca urmare, distingem astăzi, în opinia noastră, patru categorii de decizii ale Curții
Constituționale, în funcție de conținutul și efectele acestora.
b.1 Deciziile prin care au fost declarate neconstituționale legi, ordonanțe ori prevederi
ale acestora, efectul este cel prevăzut de Constituție și lege: acestea își încetează afectele la
trecerea termenului de 45 de zile. Ca urmare, atunci când este vorba despre o prevedere, iar nu
despre actul normativ în ansamblul său, acesta urmează să fie citit ca și cum respectiva
dispoziție ar fi fost abrogată.

1
 b.2 Asemănătoare este situația în care este declarată neconstituțională o sintagmă din
cuprinsul unei legi sau ordonanțe (ca, de exemplu, sintagma ”la momentul depistării în trafic”
din cuprinsul art. 336 C.p.). În cazul acesta expresia în discuție este considerată a nu mai face
parte din textul respectivului articol, care urmează să fie citit și aplicat în forma rezultată după
înlăturarea sintagmei neconstituționale.
b.3 Mai dificilă este situația în care Curtea declară neconstituțională o interpretare a
unei dispoziții din cuprinsul unei legi sau ordonanțe. În acest caz aplicarea deciziei nu
echivalează cu aplicarea dispozitivului acesteia, ci trebuie avute în vedere și considerentele,
din cuprinsul cărora rezultă, de regulă, care este interpretarea textului de natură a nu ridica
probleme de constituționalitate (un exemplu în acest sens îl constituie decizia CCR nr.
405/2016). Interpretarea deciziei se va face, în acest caz, pornind de la regulile stabilite tot
prin jurisprudența Curții, în sensul că ”prin sintagma considerente pe care dispozitivul
deciziei Curții se sprijină se înțelege ansamblul unitar de argumente, care, prezentate într-o
succesiune logică, realizează raționamentul juridic pe care se întemeiază soluția pronunțată
de Curte. (...) nu poate fi acceptată teza potrivit căreia în conținutul unei decizii a Curții ar
exista considerente independente (...) care nu ar împrumuta caracterul obligatoriu al
dispozitivului (D.C.C. nr. 329/2017, par. 52).
b.4 Ultima categorie de decizii sunt cele prin care Curtea constată că este
neconstituțională o anume soluție legislativă. În acest caz efectele sunt diferite după cum
soluția declarată neconstituțională se referă la neincriminarea unor fapte ca infracțiuni (D.C.C.
nr. 224/2017, privind prevederile art. 335 alin. (1) C.p., care nu se referă și la tractorul agricol
sau forestier) sau la alte aspecte.
În primul caz, decizia nu produce efecte directe, fiind necesară intervenția legiuitorului
pentru incriminarea faptei. Interpretarea contrară nu doar că ar încălca principiul legalității
incriminării și pedepsei, dar ar contraveni și celor reținute de Curte referitor la o astfel de
situație: ”revine legiuitorului obligaţia să pună de acord cu Legea fundamentală şi cu
prezenta decizie, soluţia legislativă cuprinsă în art. 335 alin. (1) din Codul penal, care nu
incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, de
către o persoană care nu posedă permis de conducere” (D.C.C. nr. 247/2017, par. 40).
În celelalte situații, efectele se vor produce și direct, în cazul lipsei unei intervenții a
inițiatorului legislativ, pentru identificarea soluției legislative corecte și lămurirea oricărui
aspect privind aplicarea acesteia fiind necesară consultarea atentă a considerentelor deciziei.
O astfel de situație este aceea a decizie nr. 297/2018, privind cazurile de întrerupere a
termenului de prescripție.

II. Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018

a. Scurtă prezentare
Potrivit art. 155 alin. (1) C.p., cursul termenului prescripției răspunderii penale se
întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.
Potrivit art. 123 alin. (1) din C.p. anterior, cursul termenului de prescripție a
răspunderii penale se întrerupea prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie
comunicat învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal.
Textul din C.p. actual a format obiectul controlului de constituționalitate, excepția
ridicată fiind soluționată prin decizia nr. 297/2018 a CCR.

2
 Prin hotărârea menționată, instanța de contencios constituțional a constatat că soluția
legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin
îndeplinirea ”oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul art. 155 alin. (1) din Codul
penal, este neconstituțională.
În motivarea deciziei a fost invocată necesitatea stabilirii unui termen de decădere a
organelor judiciare din dreptul de tragere la răspundere penală a inculpatului, termen care să
aibă o durată previzibilă pentru acesta, reglementarea actuală fiind de natură să încalce
principiul legalității incriminării și pedepsei, principiu ce are în vedere nu doar norma de
incriminare, ci și mecanismele prin intermediul cărora presupusul autor al faptei este informat
cu privire la persistența în timp a efectelor sociale ale faptelor sale.
Astfel, în considerentele deciziei se arată, între altele:
(...) instituția prescripției răspunderii penale se impune a fi analizată dintr-o dublă
perspectivă, întrucât aceasta instituie, pe de o parte, un termen de decădere a organelor
judiciare din dreptul de a trage la răspundere persoanele care săvârșesc infracțiuni, iar, pe
de altă parte, un termen apreciat de legiuitor ca fiind suficient de mare, pentru ca societatea
să uite faptele de natură penală săvârșite de efectele acestora, ca urmare a diminuării
impactului lor asupra relațiilor sociale. (par. 22);
(...) întreruperea cursului termenului de prescripție (...) reprezentând (...) o manieră
prin care societatea, prin intermediul organelor statului, aduce la cunoștința suspectului sau
a inculpatului că fapta de natură penală pe care a săvârșit-o nu și-a pierdut rezonanța
socială avută în momentul comiterii sale.(par.23);
A accepta soluția contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte
procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului și care au ca efect
întreruperea cursului prescripției răspunderii penale pentru persoana în cauză o stare de
incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de
timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate
dura până la împlinirea termenului prescripției speciale (...).(par.28).

b. Efectele deciziei
Curtea de Apel Cluj a dispus recent încetarea procesului penal față de un inculpat
acuzat de evaziune fiscală în baza Deciziei Curții Constituționale 297/2018. În consecință, în
doctrină1, s-a reținut că practic, prin declararea neconstituționalității art.155 alin. (1) C.pen.,
rămâne în vigoare doar prescripția generală, calculată de la data comiterii faptelor.
Pentru a ajunge la această concluzie autorul a comparat două opinii:
b.1 Opinia potrivit căreia Decizia CCR nr. 297/2018 urmează a fi interpretată în sensul
că întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale va avea loc printr-un
act care s-a comunicat suspectului sau inculpatului.
În sprijinul acestei opinii, s-au adus următoarele argumente:
– atât dispozitivul, cât și considerentele pe care se sprijină acesta se bucură de putere
de lucru judecat (a se vedea, spre exemplu, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/17
ianuarie 1995, Decizia nr. 1415/4 noiembrie 2009) fiind general obligatorii și impunându-se
cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept. Or, se arată în continuare: Cum considerentele
1
Av. Mihai Adrian Hotcă – „De lege lata, există cauze de întrerupere a termenului prescripției răspunderii
penale?” articol publicat pe site-ul www.qmagazine.ro.

3
expuse îndeosebi în paragraful 28 și urm. din decizia supusă analizei fundamentează însăși
soluția dată criticii de neconstituționalitate, rezultă în mod evident caracterul obligatoriu al
acestora;
– având în vedere prevederile art. 147 alin. (1) din Constituția României, Decizia nr.
297/26 aprilie 2018 produce efecte ex nunc, mai exact începând cu data de 25 iunie 2018, data
publicării deciziei în Monitorul Oficial.
– paragrafele 19, 24 și 34 din Decizia nr. 297/2018. (i) „19. Într-adevăr, spre deosebire
de reglementarea anterioară, care prevedea întreruperea cursului termenului de prescripție
doar ca efect al realizării unor acte procedurale ce se comunicau, potrivit legii, învinuitului
sau inculpatului, dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal în vigoare prevăd întreruperea
cursului termenului de prescripție a răspunderii penale cu ocazia realizării oricărui act de
procedură, indiferent de natura acestuia”; (ii) „24. (…) întreruperea cursului termenului de
prescripție a răspunderii penale devine eficientă, producându-și efectele, într-o manieră
completă, doar în condițiile existenței unor pârghii legale de încunoștințare a persoanei în
cauza cu privire la începerea unui nou termen de prescripție. Or o astfel de procedură de
aducere la cunoștință poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au
ca efect curgerea unui nou termen de prescripție a răspunderii penale”; (iii) „34. Având în
vedere considerentele mai sus arătate, Curtea constată că soluția legislativă anterioară,
prevăzută la art. 123 alin. 1 din Codul penal din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate
impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea
întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care,
potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau
inculpat”.
b.2 Opinia potrivit căreia Decizia CCR nr. 297/2018 urmează a fi interpretată în sensul
că, de lege lata, nu mai există cauze de întrerupere a cursului termenului de prescripție a
răspunderii penale
În susținerea acestei opinii, s-au adus următoarele argumente:
– „Decizia nu este una interpretativă deoarece Curtea Constituțională nu a admis o
excepție de neconstituționalitate prin care să stabilească că textul este constituțional în măsura
în care întreruperea cursului general al prescripției penale se poate face prin îndeplinirea unui
act de procedură care se comunică învinuitului sau inculpatului”;
– de asemenea, Curtea Constituțională nu interpretează sintagma îndeplinirea oricărui
act de procedură;
– faptul că în considerentele deciziei regăsim admirația Curții Constituționale față de
soluția legislativă cuprinsă în Vechiul Cod Penal (ieșit din vigoare la 1 februarie 2014) nu se
poate susține că această soluție va ultraactiva.
Autorul a concluzionat că dezlegarea problemei de drept pusă în discuție aici trebuie
să fie în sensul că, de lege lata (potrivit legii în vigoare la acest moment), nu există
reglementate cauze de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale, deoarece,
prin Decizia nr. 297/2018, instanța de contencios constituțional a declarat
neconstituționalitatea dispoziției din art. 155 alin. (1) C. pen., în care se regăsea sediul
materiei cauzelor de întrerupere.

4
 În motivarea concluziei sale a reținut că așa cum s-a arătat deja în literatura de
specialitate[9], Decizia CCR nr. 297/2018 nu este una interpretativă, ci este o decizie simplă
(extremă), prin care se declară neconstituționalitatea prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen.
În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a pronunțat și astfel de decizii, numite în
doctrină și practică interpretative. De pildă, Decizia nr. 265/2004 sau Decizia nr. 405/2016,
în dispozitivul cărora a folosit formulări de genul dispozițiile sunt constituționale în măsura
în care, fapt ce, în mod evident, nu se regăsește în ceea ce privește Decizia nr. 297/2018.
Într-adevăr, Curtea Constituțională nu statuează că sintagma „oricărui act de
procedură„, din cuprinsul art. 155 alin. (1) C. pen. este constituțională în măsura în care
este vorba despre acte ce se comunică suspectului sau inculpatului, ci constată, pur și simplu
sec, că ,,soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei
răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul
dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituţională,,.
Mai mult, nici în considerentele sale, Curtea Constituțională nu interpretează
sintagma ,,îndeplinirea oricărui act de procedură,, – așa cum a făcut-o în alte cazuri, când a
pronunțat decizii interpretative – ci doar face sugestii subtile legiuitorului, pe care acesta le
poate sau nu avea în vedere de lege ferenda.
Această natură a Deciziei nr. 297/2018, respectiv de decizie prin care este declarată
neconstituționalitatea art. 155 alin. (1) C. pen., face aplicabile prevederile art. 147 din Legea
fundamentală, potrivit cărora, la publicarea sa în Monitorul Oficial, se produce suspendarea
textului constatat ca neconstituțional, pe o durată de 45 de zile, iar la expirarea acestui
termen are loc ieșirea definitivă din vigoare.
Într-adevăr, conform art. 147 alin. (1) din Constituție: „Dispoziţiile din legile şi
ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale,
îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale
dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile
neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate
ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept„.
În cazul Deciziei nr. 297/2018, Curtea Constituțională nu a procedat în maniera în
care a făcut-o, spre exemplu, în cuprinsul Deciziei nr. 405/2016, unde a precizat că textul
supus controlului de constituționalitate este conform Constituției numai în măsura în care
prin îndeplinire defectuoasă se înțelege îndeplinirea prin încălcarea legii, conturând
conținutul conceptului de lege, arătând că în această noțiune intră numai legile și
ordonanțele (de urgență sau simple).
Așadar, în prezent, art. 155 alin. (1) nu se mai regăsește printre dispozițiile Codului
penal aflate în vigoare, cauza constituind-o pasivitatea legiuitorului.
Atât legal, cât și constituțional, este exclusă posibilitatea ca Decizia nr. 297/2018 să
fie considerată interpretativă și să se aprecieze că aceasta stabilește că „prin îndeplinirea
unui act de procedură, care se comunică suspectului sau inculpatului, cursul prescripției se
întrerupe”.
Împrejurarea că motivarea Deciziei nr. 297/2018 cuprinde referiri la soluții din
vechea reglementare, respectiv din Cod penal anterior, nu poate în niciun caz să fie primită,
în special, pentru simplul fapt că dispozitivul acesteia este foarte clar, dar și pentru faptul că,
dacă ar fi dorit să procedeze într-o asemenea manieră, Curtea Constituțională ar fi precizat

5
acest lucru în dispozitiv, iar apoi, în considerente, ar fi explicat care este interpretarea
conformă cu Legea fundamentală.
Prin exemplul pe care l-a dat în considerentele Deciziei nr. 297/2018, instanța de
contencios constituțional nu a făcut altceva decât să-i ofere o sugestie legiuitorului, revenind
însă acestuia prerogativa să reglementeze cazurile de întrerupere într-o manieră clară și
previzibilă.
Mai mult, Curtea Constituțională nici nu putea face o interpretare prin care să
reactiveze vechea reglementare, deoarece într-un atare caz s-ar fi substituit legiuitorului. Or,
potrivit art. 61 alin. (1) din Constituție, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
De altfel, prin mai multe decizii, Curtea Constituțională a stabilit că nu poate
legifera, deoarece acest atribut este exclusiv al legiuitorului. Spre exemplu, prin
considerentele de la punctul 23 ale Deciziei nr. 629/2014, Curtea Constitutională reține
că: ,,a statuat în mod constant în jurisprudența sa că nu are competență de a se implica în
domeniul legiferării și al politicii penale a statului,,.
Având în vedere aceste premise, de lege lata, întreruperea cursului prescripției
răspunderii penale nu mai poate avea loc în nicio situație, singurul care poate schimba
această situație este legiuitorul, care, dacă va dori să purceadă la un atare demers, trebuie
să caute soluții legislative în acord cu principiul legalității. Aceste soluții pot fi cele care au
existat în reglementarea anterioară sau pot fi altele, în funcție de voința organului legiuitor.
Practic, în prezent sunt aplicabile doar termenele generale de prescriptie a
răspunderii penale, a căror întrerupere nu mai este posibilă potrivit art. 155 alin. (1) C. pen,
în raport de împrejurarea că legiuitorul a rămas în pasivitate, contrar dispozițiilor art. 147
din Constituție.
Contrar celor reținute în doctrină, apreciez că din motivarea hotărârii în sensul celor de
mai sus, se poate desprinde concluzia în sensul că actuala reglementare este de natură a-l
prejudicia pe suspect sau inculpat. O astfel de critică ne conduce în mod firesc la întrebarea în
ce măsură criticile Curții au în vedere și faza in rem a urmăririi penale. Dacă argumentele se
limitau la cele de mai sus, răspunsul putea să fie, unul negativ.
Ceea ce împiedică o astfel de interpretare este referirea pe care Curtea o face, în finalul
considerentelor deciziei, la reglementarea anterioară:
(...) Curtea constată că soluția legislativă anterioară, prevăzută de art. 123 alin. 1 din Codul
penal din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale
analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii
penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care
persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.(par. 34).
Or, sub imperiul legii anterioare era unanim acceptat că întreruperea cursului
prescripţiei răspunderii reprezintă încetarea curgerii termenului prescripţiei răspunderii
penale, prin îndeplinirea de organele judiciare competente, înainte de împlinirea termenului
de prescripţie, a oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau incul-
patului în cursul urmăririi penale începute in personam (citaţii, aducerea la cunoştinţă a
învinuirii, punerea în mişcare a acţiunii penale, confruntarea etc.) și că aceste acte care
întrerup prescripţia trebuie să fie comunicate învinuitului sau inculpatului ori să fi fost
efectuate în prezenţa acestuia.

6
 Ca urmare, în faza actelor premergătoare și a urmăririi penale efectuate in rem cursul
prescripției nu se întrerupea (a se vedea în acest sens și I.C.C.J, secţia penală, decizia nr.
2218/2006, www.legalis.ro).
În consecință, apreciem că prin interpretarea de CC nr.297/2018 s-a revenit practic la
reglementarea întreruperii cursului prescripției din Codul penal anterior.

c. Aplicarea Deciziei în timp

Într-un punct de vedere exprimat de către Institutul Național al Magistraturii s-a reținut
că Deciziile Curții produc efecte numai pentru viitor, deci aplicarea lor retroactivă este
exclusă. Chiar și atunci când, aparent, un astfel de demers are loc, excepția nu este una
veritabilă. Un astfel de caz este acela al declarării art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru
combaterea evaziunii fiscale ca neconstituțional, consecințele practice fiind cele ale unei
veritabile dezincriminări. În realitate, ceea ce se aplică retroactiv în această situație este legea
penală, devenită mai favorabilă prin modificarea sa (în condițiile de la pct. I; de mai sus), iar
nu decizia Curții, în mod direct.Ca urmare, un astfel de efect ”mediat” nu se poate produce în
cazul deciziilor CCR vizând normele procesual penale, pentru că acestea nu retroactivează în
forma modificată. Ca urmare, probele administrate anterior publicării deciziilor CCR vizând
norme procesual penale potrivit dispozițiilor declarate neconstituționale rămân valabile și
produc aceleași efecte pe care le produceau anterior publicării deciziei.
Consecința este aceea că întreruperile cursului prescripției survenite anterior publicării
deciziei, ca efect al unor acte ce nu se comunică suspectului sau inculpatului nu pot să fie
lipsite, retroactiv, de efecte.
Contrar acestui punct de vedere, consider că actele de procedură îndeplinite anterior
publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/26.04.2018 a Curții
Constituționale, în forma în vigoare la data efectuării lor, nu au condus în toate cazurile la
întreruperea cursului prescripției răspunderii penale în cauzele aflate pe rol. În acest sens,
consider că doar actele de procedură care potrivit legii, trebuiau comunicate învinuitului sau
inculpatului în desfășurarea procesului penal au condus la întreruperea cursului prescripției
răspunderii penale în cauzele aflate pe rol.
În argumentarea acestui punct de vedere am constatat, așa cum a reținut și Curtea
Constituțională în considerentele Deciziei nr. 297/26.04.2018, par. 22, că prescripția
răspunderii penale este, din punctul de vedere al naturii sale juridice, o cauză de stingere a
răspunderii penale și, prin urmare, a acțiunii de tragere la răspundere penală, cauză
determinată și justificată de efectele trecerii timpului asupra nevoii societății de tragere la
răspundere penală.
Prin Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, Curtea Constituțională a statuat că
prescripția aparține dreptului penal material, și nu dreptului procesual penal și că, așa fiind,
prescripția este o cauză de înlăturare a răspunderii penale. Prin aceeași decizie, Curtea a
reținut că, înlăturându-se răspunderea penală, se înlătură și acțiunea penală, dar acesta este un
efect derivat, de ordin procesual, ce decurge din primul efect, din înlăturarea răspunderii
penale, efect de ordin material. Prin urmare, Curtea a conchis că prescripția răspunderii penale
apare ca o cauză de înlăturare a răspunderii penale și, pe cale de consecință, ca o cauză de
înlăturare sau de neaplicare a pedepsei, cauză care face să înceteze dreptul de a trage la
răspundere penală și obligația corespunzătoare.

7
 Având în vedere cele statuate de Curtea Constituțională, dispozițiile legale incidente în
cauză fiind de drept material, rezultă că se impune a se reține principiul mitior lex (aplicării
legii penale mai favorabile).
În consecință, opinez că în niciuna dintre cauzele în care, anterior publicării în
Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/26.04.2018 a Curții Constituționale, nu s-au
efectuat acte de procedură care potrivit legii, trebuiau comunicate învinuitului sau inculpatului
în desfășurarea procesului penal (ci doar acte de procedură care nu trebuiau comunicate) nu se
poate considera întrerupt cursul prescripției.

Judecător