UNIVERSITATEA DE STUDII POLITICE ŞI ECONOMICE EUROPENE

„CONSTANTIN STERE”

FACULTATEA DE DREPT

CATEDRA DREPT PUBLIC

Lector universitar

Ionașcu Vitalie, doctor în drept, conferențiar universitar

DREPT CONTRAVENȚIONAL
- SUPORT CURS –

Chişinău, 2021
Suport de curs: Drept contravențional

Autor: Doctor în drept, conferențiar universitar, lector universitar Ionașcu Vi-

talie, Universitatea de Studii Politice şi Economice Europene „Constantin Stere”;

Suportul de curs a fost elaborat în corespundere cu Curriculum universitar la

disciplina ,,Drept contravențional”, aprobat de Catedra ,,Drept Public” a
Universităţii de Studii Politice şi Economice Europene „Constantin Stere”.
În calitate de material bibliografic a servit: practica judiciară în domeniul
contravențional, actele normative în vogoare, Manualele (Trofimov Ig., Crețu A.,
Drept procesual contravențional, Academia ,,Ștefan cel Mare” a MAI, Chișinău
2017; Furdui S. „Dreptul contravențional”, Chișinău, 2005; Guțuleac V. Tratat de
drept contravențional. Chișinău, 2009; Hotca M. A. Drept contravențional: partea
generală. București, 2003 etc.)

2
 CUPRINS

1. PRELIMINARII PRIVIND LEGEA CONTRAVENȚIONALĂ ȘI APLICAREA EI....4

2. CONTRAVENȚIA – UNICUL TEMEI AL RĂSPUNDERII CONTRAVENȚIO-

NALE……………………………………………………………………………………………23

3. CONȚINUTUL CONSTITUTIV AL CONTRAVENȚIEI……………………………..35

4. CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL CONTRAVENȚIONAL AL

FAPTEi………………………………………………………………………………………….51

5. RĂSPUNDEREA CONTRAVENȚIONALĂ…………………………………………….60

6. SISTEMUL SANCȚIUNILOR CONTRAVENȚIONALE ȘI REGULILE DE APLI-

CARE A LOR…………………………………………………………………………………...93

7. PROCESUL CONTRAVENȚIONAL…………………………………………………..114

8. PARTICIPANȚII LA PROCESUL CONTRAVENȚIONAL…………………………157

9. PROBELE ȘI MODALITĂȚI DE ADMINISTRARE………………………………...185

10. MĂSURILE PROCESUAL DE CONSTRÎNGERE…………………………………...208

11. MĂSURILE DE SIGURANȚĂ APLICATE ÎN PROCESUL CONTRAVENȚIO-

NAL…………………………………………………………………………………………….225

12. CONSTATAREA ȘI EXAMINAREA FAPTEI CONTRAVENȚIONALE………….231

13. PROCESUL – VERBAL CU PRIVIRE LA CONTRAVENȚIE……………………...237

14. JUDECAREA CAUZELOR CONTRAVENȚIONALE ÎN INSTANȚĂ……………..261

15. CĂILE DE ATAC ÎN MATERIE CONTRAVENȚIONALĂ…………………………268

3
 1. PRELIMINARII PRIVIND LEGEA CONTRAVENȚIONALĂ ȘI APLICAREA
EI

1.1. Noțiunea și scopul legii contravenționale.

- Noțiunea de lege contravențională
- Scopul legii contravenționale
- Izvoarele dreptului contravențional și sistemul legii contravenționale
1.2. Interpretarea legii contravenționale.
- Definiția și formele interpretării legii contravenționale.
- Metodele, rezultatele și limitele interpretării legii contravenționale.
1.3. Aplicarea legii contravenționale
- Noțiunea de aplicare a legii contravenționale.
- Elementele în funcție de care se aplică legea contravențională.
- Aplicarea legii contravenționale în timp.
Aplicarea legii contravenționale în spațiu.

1.1. Noțiunea și scopul legii contravenționale.

Noțiunea de lege contravențională
Actele legislative ocupă un loc primordial în sistemul izvoarelor dreptului contravențio-
nal. În literatura de specialitate se utilizează două noțiuni: „legea contravențională” 1 și „legislația
contravențională”.2 Aceeași situație se atestă și în actele legislative: în Codul cu privire la con-
travențiile administrative din 1985 era utilizată sintagma „legislația cu privire la contravențiile
administrative” 3, în Codul contravențional actual se folosește sintagma „legea contravențională”.
4

Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, cuvîntul „lege” denumește o categorie

filosofică ce exprimă raporturi esențiale, necesare, generale, relativ stabile și repetabile în și între
obiectele și fenomenele realității sau între stadiile succesive ale unui anumit proces.5 O altă in-
terpretare ar fi că legea este o normă cu caracter obligatoriu, stabilită și apărată de puterea de
stat. Aceeași sursă prevede că „legislație” înseamnă totalitatea legilor unei țări sau ale unui do-
meniu juridic.6
Pornind de la cele menționate, considerăm că formularea art. 1 din Codul contravențio-
nal al Republicii Moldova este discutabilă atît după denumire: „Legea contravențională a Repu-
blicii Moldova”, cît și după conținut: „(1) Prezentul cod este lege a Republicii Moldova care
cuprinde norme de drept ce stabilesc principiile și dispozițiile generale și speciale în materie con-

1
Sergiu Furdui. Op. cit., p. 63.
2
Victor Guţuleac. Drept contravenţional. Universitatea Liberă Internaţionlă din Moldova. Chişinău: ULIM, 2006, p.
32.
3
Codul cu privire la contravenţiile administrative, art. 2.
4
Codul contravenţional al RM, art. 1.
5
Dicţionarul explicativ al limbii române. Bucureşti: Univers Enciclopedic, 1996, p. 565.
6
Ibidem, p. 566.

4
travențională, determină faptele ce constituie contravenții și prevede procesul contravențional și
sancțiunile contravenționale”.7
Bazîndu-ne pe denumirea și conținutul normei juridice menționate, am putea concluzio-
na că respectivul Cod este unicul izvor al dreptului contravențional, poziție care nu poate fi ac-
ceptată din punctul de vedere al științei dreptului contravențional.
Conținutul normei juridice citate vine în contradicție cu multiple alte norme juridice din
Partea specială a aceleiași legi. În calitate de exemplu prezentăm doar cîteva contravenții: „Încăl-
carea legislației privind întrunirile” (art. 67), „Încălcarea regulilor și a normelor sanitar-igienice
și sanitar-antiepidemice” (art. 80); „Încălcarea regulilor de construcție pe suprafețe cu zăcăminte
de substanțe utile” (art. 94); „Încălcarea regimului de protecție a apelor” (art. 109); „Încălcarea
regulilor de exploatare a vehiculelor” (art. 228) etc.
De aici apare întrebarea dacă la constatarea și documentarea contravențiilor de acest gen
putem stabili obiectul și latura obiectivă, ca elemente constitutive ale contravenției, fără a con-
sulta actele juridice care stabilesc aceste reguli, regimuri etc. Considerăm că nu putem.
Conținutul art. 1 din Codul contravențional al Republicii Moldova vine în contradicție și
cu multe norme juridice din Cartea a doua „Procesul contravențional”. De exemplu, art. 382 alin.
(6) stabilește: „Acțiunea procedurală de citare a persoanei în timpul procesului contravențional
se efectuează în conformitate cu art. 237-242 din Codul de procedură penală”. Deci, acest gen de
activitate procedurală nu poate fi efectuat fără consultarea normelor juridice din legea nominali-
zată.
În acest context este actuală și problema dacă actele juridice nominalizate (legi, ordo-
nanțe, hotărîri, regulamente, instrucțiuni etc.) sînt sau nu izvoare ale dreptului contravențional. În
viziunea noastră – da, sînt.
În legea contravențională precedentă (abrogată în 2009) poziția legislatorului cu privire
la noțiunea de „legislația contravențională” era formulată mai clar și, în viziunea noastră, mai
corect. Reiețind din conținutul normei juridice prevăzute în art. 2 din legea menționată, noțiunea
de legislație contravențională a Republicii Moldova includea: 1) Codul cu privire la contravenții-
le administrative; 2) alte legi și hotărîri adoptate de Parlament în materia contravențională; 3)
actele administrative adoptate de Guvern; 4) actele administrative adoptate de organele adminis-
trării publice locale.
Mai mult decît atît, art. 5 din Codul cu privire la contravențiile administrative din 1985
stabilea că, „în limitele prevăzute de legislația în vigoare, organele autoadministrării publice lo-

7
Codul contravenţional al RM, art. 1.

5
cale pot să adopte hotărîri în problemele combaterii calamităților naturale și ale epidemiilor ce
prevăd răspunderea administrativă pentru încălcarea lor; să stabilească reguli a căror încălcare
are drept urmare răspunderea administrativă”.8
În vederea aprecierii corecte a sistemului de izvoare ale dreptului contravențional, op-
tăm pentru utilizarea în această ramură a științei juridice a termenului de „legislație contravenți-
onală”, care provine de la termenul „lege”, considerat în teoria generală a dreptului ca „act juri-
dico-normativ al organului legislativ ce are forță juridică supremă, aprobat într-o ordine specială
și orientat spre reglementarea celor mai importante relații sociale.”9
În ceea ce privește dreptul contravențional sintagma „legislație contravențională”, în vi-
ziunea noastră, ar putea fi utilizată în sens larg, avînd următoarea definiție: legislația contraven-
țională reprezintă sistemul de acte juridice adoptate sau emise de către diferiți subiecți ai dreptu-
lui contravențional, care contribuie la apariția, modificarea sau stingerea raporturilor juridice
concrete în domeniul combaterii contravenționalității.
În acest caz conținutul termenului „legislația contravențională” ar corespunde cu conți-
nutul termenului „sistem al izvoarelor dreptului contravențional”.
Sistemul legislației contravenționale.
Pornind de la scopul reglementării juridice a procesului de administrare în domeniul
combaterii contravenționalității, după părerea noastră, legislația contravențională din Republica
Moldova ar putea fi împărțită în două categorii de norme juridice: 1) norme juridice care stabi-
lesc faptele ce constituie contravenții, răspunderea contravențională și modalitatea aplicării ei; 2)
norme juridice ce alcătuiesc cadrul juridic al activității de prevenire și curmare a contravențiilor.
În acest caz noțiunea „legislație contravențională” ar include: 1) Codul contravențional
al Republicii Moldova, care reprezintă unicul act normativ ce stabilește răspunderea contravenți-
onală și procedura contravențională; 2) alte legi și acte normative sublegislative, adoptate de or-
ganele abilitate, care formează cadrul juridic al activității de prevenire și curmare a contravenții-
lor.

Structura Codului contravențional al Republicii Moldova

Codul contravențional este izvorul de bază al dreptului contravențional. Scopul lui con-
stă în asigurarea respectării legislației contravenționale de către autoritățile publice, care trebuie
să contribuie, în limitele competenței, la prevenirea, curmarea și constatarea faptelor contraven-

8
Codul cu privire la contravenţiile administrative, art. 5 alin. (2).
9
Dumitru Baltag. Dicţionar de noţiuni şi categorii juridice din teoria generală a dreptului. Chişinău, 1998, p. 73.

6
ționale, la cercetarea cazului și sancționarea contravenientului, la înlăturarea condițiilor ce favo-
rizează săvîrșirea contravențiilor.
Legea contravențională nominalizată are drept sarcină ocrotirea personalității, a drepturi-
lor și a intereselor legitime ale persoanelor fizice, a proprietății, a ordinii de stat și a ordinii publice,
precum și prevenirea și curmarea contravențiilor, influența asupra cauzelor și condițiilor comiterii
lor, contribuirea la educarea cetățenilor în spiritul respectării întocmai a legilor și a altor acte nor-
mative.10
Pentru realizarea scopului și a sarcinilor sale, CC al RM determină faptele ce constituie
contravenții, stabilește sancțiunile, organele competente în soluționarea cazurilor de contraven-
ție, procedura contravențională etc.
Codul contravențional este structurat în: cărți, titluri, părți, capitole și articole.
Cartea întîi. Dreptul material este divizată în două titluri: titlul I – Partea generală și
titlul II – Partea specială.
Partea generală a cărții întîi este împărțită în cinci capitole și conține: dispoziții comune
cu privire la legea contravențională a Republicii Moldova, scopul legii și acțiunea ei, principiile;
noțiunea de contravenție și răspundere contravențională; cauzele care înlătură caracterul contra-
vențional al faptei și răspunderea contravențională; sancțiunile contravenționale și modalitatea
aplicării lor.
Partea specială a cărții întîi este divizată în cincisprezece capitole. Fiecare dintre ele
conține norme materiale ale dreptului contravențional, adică contravenții administrative de ace-
lași gen, grupate în capitole potrivit obiectului generic de atentare. Fiecare articol (alineatul arti-
colului) al Părții speciale cuprinde reguli concrete în domeniul contravențional (dispoziția nor-
mei juridice), pentru neonorarea cărora este prevăzută măsura de constrîngere statală pasibilă de
aplicare în cazurile și modul stabilite de lege.
Cartea a doua. Procesul contravențional este și ea divizată în două titluri: titlul I –
Partea generală și titlul II – Partea specială. Această carte a Codului contravențional al Republicii
Moldova conține norme juridice procesuale, prevăzînd mecanismul de realizare a normelor ma-
teriale stipulate în Partea specială a Cărții întîi.
Partea generală a cărții a doua conține: dispoziții generale cu privire la procesul contra-
vențional, principiile procedurii contravenționale și de citare; participanții la procesul contraven-
țional, drepturile și obligațiile lor; autoritățile competente să soluționeze cauzele contravenționa-
le; probele și măsurile procesuale de constrîngere.

10
Codul contravenţional al RM, art. 1.

7
 Partea specială a cărții a doua este consacrată activității procesuale privind: constatarea
faptei contravenționale și cercetarea cazului; judecarea cauzei contravenționle în instanță; căile
de atac al deciziei emise; trimiterea spre executare a hotărîrii judecătorești, problemele ce urmea-
ză a fi soluționate la executarea sancțiunii contravenționale.

Izvoarele dreptului contravențional și sistemul legii contravenționale

În teoria dreptului atît noţiunea de „izvor de drept”, cît şi expresia „izvor de drept con-
travenţional” au mai multe accepţiuni. Dreptul, de regulă, este interesat de două dintre multiplele
sensuri ale noţiunii de izvor de drept, respectiv: izvor de drept în sens material şi izvor de drept
în sens formal. 11
Ca şi în alte ramuri de drept, se impune examinarea izvoarelor dreptului contravenţio-
nal, deoarece cunoaşterea izvoarelor unei discipline juridice permite o explicare mai aprofundată
a conţinutului ramurii date de drept şi asigură autoritatea necesară a concluziilor formulate pe
marginea domeniului reglementat şi cercetat.
Izvoarele materiale ale dreptului contravenţional sînt realităţile extrajudiciare care de-
termină legiuitorul să elaboreze norme juridice (legi şi alte acte normative) sau creează ele însele
norme de conduită obligatorie (obiceiul sau cutuma). Izvoarele materiale ale dreptului mai sînt
numite surse materiale ale dreptului, izvoare reale ale dreptului sau surse substanţiale ale dreptu-
lui.12
Sursele materiale ale dreptului contravenţional sînt reprezentate de realităţile sociale,
economice, culturale, ideologice sau politice ale societăţii. Datele realităţii sau cauzele care de-
termină geneza normelor juridice contravenţionale sînt nevoile de apărare socială împotriva acti-
vităţilor periculoase pentru valorile sociale.
Izvoarele formale ale dreptului contravenţional sînt actele normative în care se exprimă
voinţa socială, devenită voinţă de stat, cu privire la normele juridice referitoare la combaterea
contravenţionalităţii. Desigur, această voinţă este determinată de condiţiile materiale şi spirituale
ale societăţii, de existenţa fenomenului contravenţional ca parte a realităţii sociale, precum şi de
necesitatea prevenirii de noi contravenţii. Izvoarele formale ale dreptului contravenţional stabi-
lesc cadrul juridic şi politica juridică în activitatea de combatere a contravenţionalităţii, faptele
ce constituie contravenţii, sancţiunile aplicabile, regulile de bază de aplicare a sancţiunilor, pro-
cedura contravenţională etc.

11 Nicolae Popa. Teoria generală a dreptului. Bucureşti, 1992, p. 120.

12
Mihai Adrian Hotcă. Op. cit., p. 140.

8
 Aspectul care interesează este cel al forţei juridice a izvorului formal, adică al tipului de
act normativ în care se exprimă voinţa de stat.
Actualul Cod contravenţional nu face trimitere la sistemul legislaţiei contravenţionale
(sistemul izvoarelor) spre deosebire de Codul cu privire la contravenţiile administrative prece-
dent, care prevedea în art. 2: „Legislaţia cu privire la contravenţiile administrative constă din
prezentul Cod şi alte acte normative, adoptate de Parlament, de Guvern şi de organele autoadmi-
nistrării locale, în corespundere cu competenţa lor”.13
Considerăm că legea contravenţională precedentă reglementa mai amplu sistemul izvoa-
relor dreptului contravenţional, cu toate că în afara conţinutului normei juridice citate (art. 2) au
rămas tratatele şi convenţiile internaţionale în domeniu la care a aderat Republica Moldova, acte-
le administrative ale Preşedintelui ţării, ale organelor administraţiei publice centrale de ramură.
Una dintre dispoziţiile comune ale Codului contravenţional actual prescrie că: „În cazu-
rile expres prevăzute în prezentul cod, dispoziţia articolului din cod poate să conţină o normă de
trimitere la un alt act cu caracter normativ, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
În asemenea cazuri, exigenţele aplicabile normei legii contravenţionale, inclusiv exigenţa de pre-
vizibilitate, sînt aplicabile şi actului normativ respectiv”.14
Pornind de la conţinutul acestei norme juridice, putem concluziona că legislatorul nu se
limitează la prezenta lege în ceea ce priveşte izvoarele dreptului contravenţional.
În urma analizei legislaţiei naţionale, a studiilor ştiinţifice ale savanţilor autohtoni şi din
străinătate, se propune următoarea ierarhizare a izvoarelor formale ale dreptului contra-
venţional:
1. Tratatele şi convenţiile internaţionale, în măsura în care acestea sînt ratificate de Republi-
ca Moldova şi prevăd norme cu caracter contravenţional (penal).
Constituţia Republicii Moldova declară: „Dispoziţiile constituţionale privind drepturile
şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drep-
turilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.
Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale
ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările
internaţionale”.15
2. Constituţia Republicii Moldova, ca izvorul fundamental intern al dreptului contra-
venţional. Fiind Lege supremă, ea consacră cele mai importante valori sociale ale statului nostru,

13
Codul cu privire la contravenţiile administrative, adoptat la 29 martie 1985 (Veştile RSSM, 1985, nr.3, art. 47),
abrogat prin Legea Republicii Moldova nr.218-XVI din 24.10.2008 (abrogat).
14 Codul contravenţional al RM, art. 1 alin. (2).
15
Constituţia Republicii Moldova, art. 4.

9
cum ar fi: suveranitatea, independenţa, integritatea teritorială, universalitatea, egalitatea, ordinea
de drept etc. Dreptul contravenţional vine să ocrotească, prin norme juridice, multe dintre aceste
valori. În Constituţie îşi au originea majoritatea principiilor dreptului contravenţional, cum ar fi:
accesul liber la justiţie (art. 20 din Constituţie), prezumţia nevinovăţiei (art. 21 din Constituţie),
neretroactivitatea legii (art. 22 din Constituţie) etc.
3. Hotărîrile Curţii Constituţionale cu privire la constituţionalitatea actelor normative
din domeniul combaterii contravenţionalităţii.
4. Codul contravenţional al Republicii Moldova (Legea contravenţională), ca izvorul
formal de bază al dreptului contravenţional. Spre deosebire de Codul penal al Republicii Moldova
(Legea penală), el conţine atît norme juridice materiale, cît şi norme juridice procesuale. Acest
izvor stabileşte faptele ce constituie contravenţii şi procedura de aplicare a pedepselor contra-
venţionale.
5. Alte legi organice şi ordinare care se referă la mecanismul de combatere a contra-
venţionalităţii (de exemplu, potrivit Legii privind administraţia publică locală, una dintre atri-
buţiile principale ale consiliilor locale este asigurarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi
libertăţilor omului, executarea legislaţiei etc.). 16
6. Ordonanţele Guvernului privind domeniul combaterii fenomenului contravenţional.
7. Decretele Preşedintelui Republicii Moldova privind administrarea procesului de
combatere a contravenţionalităţii şi hotărîrile Guvernului cu caracter normativ în acest domeniu.
8. Actele administrative cu caracter normativ în domeniu ale organelor administrării pu-
blice centrale de ramură.
9. Actele administrative de acelaşi conţinut, elaborate de organele administrării publice
locale.

1.2. Interpretarea legii contravenționale.

Interpretarea legislației contravenționale, constituie totalitatea de operațiuni logico-
raționale efectuate de un subiect în scopul clarificării sensului exact al normelor de drept contra-
vențional, precum și activitatea de explicare a normelor de drept subiecților cărora li se adresea-
ză.
Teoria generală a dreptului ne oferă diferite metode de interpretare a normelor de drept,
inclusiv a celor din dreptul contravențional, cum ar fi: interpretare autentică și oficială, normati-
vă și jurisdicțională, cauzală și istorică, logică și neoficială, doctrinală și comună, literară și ex-

16
Legea Republicii Moldova cu privire la administraţia publică locală nr. 436-XVI din 28.12.2006 (Monitorul Ofi-
cial al RM nr. 32-35 /116 din 09.03.2007).

10
tensivă.17 Formele și metodele interpretării legii contravenționale sînt studiate în literatura de
specialitate.18 În cadrul prezentei lucrări vom constata numai că interpretarea legii contravențio-
nale este determinată de necesitatea aplicării la anumite fapte și situații, diferite de cele tipice, a
normelor contravenționale, norme care conțin uneori formulări ce nu redau clar voința legiuitoru-
lui, cuvinte cu sens ambiguu ori redactări neglijente. De exemplu, în art. 376 alin. 3 din Codul
contravențional legislatorul stipulează: „Reținerea persoanei în cauza contravențională nu poate
depăși 3 ore”. Iar în art. 435 „Durata reținerii și condițiile privării de libertate”, alin. (2), se men-
ționează că: „Reţinerea poate fi aplicată pe un termen mai mare decît cel indicat la alin.(1), cu
autorizaţia judecătorului de instrucţie, dar nu mai mult de 24 de ore:
a) pînă la examinarea cauzei contravenţionale – persoanei suspectate de săvîrşirea unei
contravenţii pentru care sancţiunea prevede arestul contravenţional;
b) pentru a identifica persoana şi a clarifica circumstanţele contravenţiei – persoanelor
care au încălcat regulile de şedere a cetăţenilor străini şi apatrizilor în Republica Moldova, regi-
mul frontierei de stat, regimul zonei de frontieră sau regimul punctelor de trecere a frontierei de
stat”.
Deci norma juridică prevăzută în art. 376 alin. (3) nu admite excepții de la regula stabi-
lită: „reținerea nu poate depăși 3 ore”, iar art. 435 alin. (2) conține o excepție de la regula genera-
lă.
Este absolut clar că odată cu punerea în aplicare a Codului contravențional, această po-
ziție a legislatorului va necesita interpretarea corespunzătoare.

Definiția și formele interpretării legii contravenționale.

În domeniul dreptului, interpretarea este operaţia logică care precedă aplicarea regulii
abstracte la cazul concret de către organul competent. În fapt se vorbeşte de interpretare mai ales
atunci când o regulă nu este clară sau când urmează să se aplice la cazuri care nu sunt în mod
exact cele vizate de textul legii.19
Legea contravenţională, oricât de clară ar fi formulată, presupune anumite eforturi de in-
terpretare din partea organelor competente.
Interpretarea legii contravenţionale se defineşte ca o operaţiune logico-raţională prin ca-
re se stabileşte adevăratul înţeles al normelor contravenţionale, sensul şi limitele lor de aplicare,
potrivit voinţei legiuitorului care a adoptat legea respectivă.

17
Dumitru Baltag. Op. cit., p. 66-68.
18
Sergiu Furdui. Op. cit.,p. 65-68; Mihai Adrian Hotcă. Op. cit., p. 53-57.
19
Gh.Avornic Teoria Generală a Drerptului, Chişinău 2004, p.343.

11
 Interpretarea legii contravenţionale este determinată de necesitatea de aplicare la anumi-
te fapte şi situaţii, diferite de cele tipice, a normelor contravenţionale, norme care conţin uneori
formulări ce nu redau clar voinţa legiuitorului, cuvinte cu sens multiplu ori redactări neglijente.
Legea contravenţională poate fi interpretată de legiuitor, de organul competent să so-
luţioneze cazul contravenţional sau de ştiinţa dreptului contravenţional.
În funcţie de autoritatea care face interpretarea, distingem trei forme ale interpretării le-
gii contravenţionale:
A. Interpretarea legală este făcută de legiuitor - Parlament şi constă în explicarea
anumitor termeni, expresii sau situaţii juridice, De exemplu, art 16 alin. (6) CC al RM ,,Noţiunea
de persoană cu funcţie de răspundere şi răspunderea acesteia”. Dacă interpretarea legală se regă-
seşte în corpul actului normativ ce conţine norma interpretativă, se numeşte contextuală, iar în
cazul în care are loc prin norme juridice ulterioare, poartă denumirea de interpretare oficială pos-
terioară. Este recomandat ca interpretarea legală să fie inclusă în cuprinsul actului normativ ce
conţine norma de drept interpretată. Legile interpretative posterioare se aplică numai pentru vii-
tor, deoarece Constituţia permite exclusiv retroactivitatea legii contravenţionale mai blânde.
B. Interpretarea judiciară este efectuată de organul competent să soluţioneze cazul
contravenţional şi constă în aplicarea dispoziţiilor legale la cazurile concrete cu care au fost în-
vestite. Practica judiciară se confruntă cu o mare varietate de cazuri, fiecare cu particularităţile
lor, ceea ce obligă persoana (autoritatea) competentă, să analizeze faptele sub toate aspectele,
complet şi obiectiv, pentru a realiza sarcinile şi scopul legii contravenţionale.
Un rol important în activitatea de interpretare judiciară revine Curţii Supreme de Justiţie
a Republicii Moldova, care în măsura în care este sesizată sau constată, din oficiu, interpretări
diferite sau eronate ale legii contravenţionale, este obligată să intervină prin hotărâri de îndruma-
re, asigurând o interpretare unitară a legii, ori să formuleze propuneri către Parlament pentru
adoptarea unei legi interpretative sau pentru efectuarea altor modificări legislative, care să exclu-
dă confuziile şi înţelesurile diferite ale legii în vigoare.
C. Interpretarea doctrinară este efectuată de către cercetătorii şi teoreticienii drep-
tului, care în tratate, cursuri, monografii, studii, articole, note, comentarii, sinteze de practică
judiciară etc., examinează ştiinţific normele contravenţionale şi implicaţiile practice care apar în
procesul de aplicare a acestora. Această formă de interpretare nu este obligatorie, însă are ponde-
re ştiinţifică şi constituie un îndrumar valoros în activitatea practică, orientând corect interpreta-
rea judiciară, şi un preţios material pentru interpretarea legală.20

20
Ibidem. P. 346

12
 Metodele, rezultatele și limitele interpretării legii contravenționale.
Interpretarea legii contravenţionale se face apelând la anumite metode, care facilitează
procesul de înţelegere, explicare şi argumentare a sensului pe care legiuitorul 1-a atribuit normei
contravenţionale.
Evidenţiem cele mai cunoscute şi mai utilizate metode de interpretare a legii contra-
venţionale:
a) metoda gramaticală, care constă în stabilirea sensului normei juridice contravenţio-
nale interpretate folosindu-se textul expres exprimat în normă pe baza unui studiu etimologic
(originea cuvintelor), stilistic (modul de exprimare) şi sintactic (funcţiile cuvintelor în propoziţie
şi funcţiile propoziţiilor în frază);
b) metoda logică, care constă în stabilirea sensului normei juridice contravenţionale in-
terpretate folosindu-se elemente exterioare (împrejurările care au determinat elaborarea şi textu-
lui normei, şi anume: cauza adoptarea normei contravenţionale); scopul (ce a urmărit legiuitorul
prin adoptarea acestei norme contravenţionale); raţiunea şi spiritul (argumentele pe care se înte-
meiază tratamentul juridic al normei contravenţionale);
c) metoda istorică, care constă în analiza unui complex de date premergătoare elaboră-
rii normei juridice contravenţionale interpretate, stabilindu-se datele istorice de ordin social, eco-
nomic, politic şi juridic existente la data iniţierii iniţiativei legislative şi până la data elaborării
normei respective;
c) metoda sistematică, care constă în stabilirea înţelesului normei juridice contra-
venţionale interpretate cu ajutorul altei (altor) norme cu care se află în relaţie sub anumite aspec-
te de intercondiţionare permanentă; se are în vedere că toate normele, inclusiv cele contravenţio-
nale, alcătuiesc un sistem de drept;21
d) metoda analogică, care constă în explicarea normei juridice contravenţionale inter-
pretate cu ajutorul altei norme, ce reglementează o materie asemănătoare şi care este mai com-
plexă şi mai explicită.
Efectuându-se interpretarea legii contravenţionale cu concursul metodelor trecute în re-
vistă, se obţine un rezultat. Rezultatul interpretării legii contravenţionale este sensul acesteia, la
care a ajuns interpretul prin utilizarea
metodelor de interpretare. Rezultatul interpretării legii contravenţionale coincide cu cel
al legiuitorului numai dacă interpretul a utilizat în mod corect metodele de interpretare. în raport

13
cu aceste concluzii (rezultate), interpretarea legii contravenţionale poate fi: declarativă, restric-
tivă sau extensivă.
Interpretarea declarativă presupune concluzia că textul legii contravenţionale inter-
pretat exprimă exact voinţa legiuitorului, asigurând condiţii pentru o protecţie socială eficientă în
lupta împotriva contravenţionalităţii.22
Interpretarea restrictivă presupune concluzia că în urma procesului de interpretare se
restrânge înţelesul legii contravenţionale în limitele stricte urmărite de legiuitor, chiar dacă se
constată că legea respectivă spune mai mult decât a voit legiuitorul.
Interpretarea extensivă presupune concluzia că în urma procesului de interpretare se
lărgeşte sfera de aplicare a legii contravenţionale şi pentru alte situaţii, care nu sunt prevăzute
explicit, dar care rezultă implicit, care se subînţeleg din interpretarea logică a normei contra-
venţionale. Acest gen de interpretare se foloseşte doar în cazul când nu defavorizează pe cel ce
se află sub incidenţa legii contravenţionale.23
Legea contravenţională este de strictă interpretare, ceea ce presupune că limitele inter-
pretării se găsesc acolo unde se termină normele contravenţionale interpretate.
Limitele interpretării legii contravenţionale presupun ca interpretarea normei contra-
venţionale să fie animată de dorinţa cunoaşterii, cercetării şi elucidării înţelesului real al acestei
norme de drept, înlăturării unor lacune în drept cu concursul altor norme în materie, pentru reali-
zarea scopului legii contravenţionale.24

1.3. Aplicarea legii contravenționale

Noțiunea de aplicare a legii contravenționale.
Aplicarea legii este definită ca o activitate practică în cursul căreia organele de stat în-
făptuiesc prevederile normelor juridice, acţionând ca titulari ai autorităţii de stat. Ea constituie o
formă a activităţii de drept a statului, ce se desfăşoară în forme juridice oficiale, stabilite prin
acte normative. De aceea, desfăşurarea acestei activităţi necesită respectarea unor cerinţe proce-
durale formale, parcurgerea unor faze obligatorii, iar toate acestea, la rândul lor, reclamă o pregă-
tire juridică calificată a personalului.
Aplicarea legii contravenţionale presupune executarea îndatoririlor pe care legea le pre-
vede în mod benevol, prin respectarea prescripţiilor acesteia, fie în mod silit, în cazul săvârşirii

22
Mircea Djuvara Teoria generală dreptului, All Beck 1999, p.45.
23
Ibidem, p.47.
24
V.Guţuleac Tratat de Drept Contravenşional, Chişinău 2009, p.51.

14
contravenţiei. De aici rezultă că legea contravenţională se aplică prin dispoziţiile normelor sale,
fie prin conformare, fie prin constrângere.25
Aplicarea legii contravenţionale reprezintă o anumită modalitate de realizare a dreptului
contravenţional prin intervenţia organului competent al statului, care elaborează actul de aplica-
re.
Procesul de aplicare a legii contravenţionale se structurează în patru etape:
a) stabilirea stării de fapt;
b) alegerea normei de drept contravenţional;
c) interpretarea normei contravenţionale;
d) elaborarea şi emiterea actului de aplicare a normei contravenţionale.
Neaplicarea legii contravenţionale sau aplicarea parţială a acesteia în cazurile când se
impune înseamnă nerezolvarea unor conflicte sau interese sociale. Practica demonstrează că, în
pofida preocupărilor din materia mijloacelor de combatere a fenomenului contravenţional, acest
fenomen, totuşi, există. De aceea, opera de aplicare a legii contravenţionale trebuie transpusă în
viaţă cu multă rigoare şi cu promptitudine rezonabilă.
Interpretarea legii demarează o dată cu intrarea în vigoare a legii contravenţionale şi din
acest moment este obligatorie atât pentru destinatarii care s-au conformat, având eficienţă activă,
cât şi pentru destinatarii care nu s-au conformat preceptelor legii, eficienţa fiind reactivă.26
În acest context, ea presupune conlucrarea activă a mai multe categorii de subiecte, cum
ar fi persoanele particulare în procedura contravenţională; persoana trasă la răspundere contra-
venţională, organul competent, expertul etc. Rolul determinant în această activitate aparţine or-
ganului competent, care, conform competenţei delegate prin lege, aplică legea contravenţională.

Elementele în funcție de care se aplică legea contravențională.

Legea contravenţională se aplică pe o anumită zonă spaţială, priveşte faptele antisociale
şi are ca subiecte anumite persoane fizice şi juridice adică ea se aplică în funcţie de anumite ele-
mente, şi anume: spaţiul, timpul, persoanele şi faptele.
Spaţiul reprezintă elementul în raport cu care se aplică legea contravenţională ce constă în
teritoriul pe care această lege este activă, spaţiul fiind coordonata în funcţie de care se stabileşte
întinderea teritoriului pe care îşi exercită suveranitatea statul.

25
Mircea Preda, Curs de drept administrativ, partea generală şi specială, Bucureşti, 1995, p.79
26
Valentin I. Prisăcaru, Tratat de drept administrativ român, partea generală, Bucureşti, 1993; ediţia II-a revăzută -
1996, editura “ALL”, p.85

15
 În Republica Moldova legea contravenţională se aplică faptelor săvârşite pe teritoriul ei
sau pe teritoriul unităţii unităţii administrativ-teritoriale, după caz, ceea ce presupune aplicarea
exclusivă şi necondiţionată a legii respective pe suprafaţa terestră, apele, subsolul şi spaţiul aeri-
an al ţării.27
Timpul reprezintă elementul de referinţă ce delimitează din punct de vedere cronologic
aplicarea legii contravenţionale. Timpul în accepţie juridică se disociază în trei etape: trecutul,
prezentul şi viitorul, care, la rândul lor, determină corelaţii de autenticitate, concomitentă sau
posterioritate între legile contravenţionale succesive şi raporturile juridice generate de acestea.
Persoanele reprezintă elementele de referinţă indispensabile aplicării legii contravenţio-
nale, deoarece raporturile sociale reglementate se derulează numai între subiecte de drept: per-
soana trasă la răspundere contravenţională, partea vătămată, organul competent să soluţioneze
cazul contravenţional etc.
Faptele reprezintă acţiunile sau inacţiunile persoanelor ce încalcă normele prin care sunt
stabilite şi sancţionate contravenţii. Prin excelenţă, legea contravenţională este specia de lege
care descrie cu precizie faptele ce atrag incidenţa sa.

Aplicarea legislației contravenționale în timp

Legea contravențională are o durată limitată din punct de vedere temporal, deoarece re-
lațiile de apărare socială se schimbă odată cu trecerea timpului.
Orice raport juridic contravențional este reglementat de legea în vigoare la momentul
producerii acestui raport. Dat fiind faptul că nici o lege nu este veșnică, adică are o aplicare limi-
tată în timp, trebuie să știm care lege va guverna raportul juridic concret. Legea contravențională
are putere juridică din momentul intrării în vigoare și pînă în momentul pierderii puterii ei de
acțiune.28
Astfel, acțiunea legii contravenționale este determinată de două momente:
– intrarea în vigoare (data cînd începe acțiunea normei juridice);
– ieșirea din vigoare (data cînd încetează acțiunea ei).
Intrarea în vigoare. În conformitate cu prevederile art. 76 din Constituția Republicii
Moldova, legea intră în vigoare la data publicării ei sau la data prevăzută expres în textul legii.
Prin urmare, dispoziția dată distinge două modalități cu privire la procedura de intrare în vigoare
a legii:
a) intrarea în vigoare a legii la data publicării;

27
Poenaru I., Regimul juridic al contravenţiilor, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p.62
28 S. Baieş, N. Roşca. Drept civil. Partea generală. Chişinău, 2004, p. 64.

16
 b) intrarea în vigoare a legii la data prevăzută în textul actului normativ.
Intrarea în vigoare a legii la data publicării. Art. 76 din Constituția Republicii Moldova și art.
1 din Legea privind modul de publicare și intrare în vigoare a actelor oficiale29 prevăd că legile se pu-
blică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
În literatura de specialitate este acceptată ideea potrivit căreia intrarea în vigoare a nor-
mei juridice este legată nemijlocit de condiția că orice nouă reglementare, adresîndu-se oameni-
lor (conduitei lor), trebuie să fie cunoscută de către aceștia. Pentru ca principiul nemo consetur
ignorare legem – nimeni nu se poate scuza invocînd necunoașterea legii – să nu fie o simplă fic-
țiune, trebuie asigurate condițiile necesare cunoașterii normei de drept. De aceea normele juridi-
ce intră în vigoare de la data aducerii lor la cunoștința publică (la data publicării sau la data la
care ele au fost aduse la cunoștință).30 În conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea privind
modul de publicare și intrare în vigoare a actelor oficiale, legile vor fi publicate numai după
promulgarea lor de către Președintele Republicii Moldova.
Intrarea în vigoare a legii la data prevăzută în textul actului normativ. Legea contra-
vențională poate intra în vigoare și la data indicată în ea. Însă data intrării în vigoare, în toate
cazurile, trebuie să fie ulterioară datei publicării, deoarece nici o lege nu poate avea putere ju-
ridică înainte de a fi publicată. 31 Această modalitate de intrare în vigoare a legii este legată de
faptul că legislatorul consideră că pînă la intrarea în vigoare a unui act normativ este necesară
o perioadă de timp pentru asigurarea pregătirii organizatorice sau de altă natură. 32
Ieșirea din vigoare a legii contravenționale este al doilea aspect care determină acțiu-
nea în timp a legii, reprezentînd data la care ea încetează a se mai aplica. Regula generală este că
actul normativ se elaborează pentru o perioadă nedeterminată, rămînînd în vigoare pînă la data
abrogării lui printr-un act normativ de același nivel sau de un nivel superior, sau devenind cadu-
că ca urmare a schimbării relațiilor sociale care i-au determinat apariția. Astfel, art. 47 din Legea
privind actele legislative prevede că acțiunea actului legislativ încetează dacă acesta: este abro-
gat; este declarat nul prin hotărîrea definitivă a instanței competente; a ajuns la termen; este con-
sumat; a devenit caduc.

29
Legea privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale nr. 173-XIII din 06.07.1994 (Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 1 din 1994).
30 Gh. Lupu, Gh. Avornic. Teoria generală a dreptului. Chişinău, 1997, p. 81.
31 N. Popa. Teoria generală a dreptului. Bucureşti, 1992, p. 111.
32 Actualul Cod contravenţional al Republicii Moldova a intrat în vigoare la 31 mai 2009, cu toate că a fost adoptat

la 24.10.2008. La aceeaşi dată a fost abrogat Codul cu privire la contravenţiile administrative, aprobat prin Legea
RSS Moldoveneşti din 29.03.1985 (Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului RSS Moldoveneşti, 1985, nr. 3, art.
47), cu modificările şi completările ulterioare.

17
 Încetarea aplicării legii contravenționale prin abrogare. Prin abrogare se înțelege desfi-
ințarea unui act normativ pentru viitor. Abrogarea poate fi expresă sau tacită, totală sau parțială.
Abrogarea expresă poate fi:
– Abrogare expresă directă, ce apare în cazul în care noul act normativ nominalizează
expres actul normativ sau dispozițiile din actul normativ care se abrogă.
– Abrogare expresă indirectă, care apare atunci cînd noul act normativ se limitează la
mențiunea că dispozițiile anterioare contrare se abrogă, fără a le nominaliza în mod direct.
Abrogarea tacită apare atunci cînd noua lege nu abrogă în mod expres actul normativ
sau dispozițiile lui, dar conține în textul său dispoziții incompatibile cu prevederile unei legi mai
vechi, astfel fiind aplicat principiul: legea mai nouă abrogă legea mai veche.
Încetarea aplicării legii contravenționale prin ajungerea la termen. Regula generală pri-
vind termenul de aplicare a legii constă în aceea că legea are putere juridică pe un termen nelimi-
tat, dacă ea nu prevede altfel. Pe lîngă legi cu termen nelimitat, există legi temporare și legi cu
termen.33
Legea temporară este emisă pentru o anumită situație provizorie (de exemplu, pentru
starea excepțională). Odată cu încetarea stării excepționale ea își pierde orice efect. Legea cu
termen se elaborează în cazurile în care se poate prevedea cu precizie timpul necesar aplicării ei.
Acțiunea legii încetează și în cazul în care ea nu mai poate fi aplicată, deoarece obiectul
reglementării ei sînt relații sociale dispărute odată cu schimbările social-economice din societate.
Norma juridică contravențională acționează numai în prezent și în viitor. Astfel, un prin-
cipiu fundamental al acțiunii normelor juridice în timp este principiul neretroactivității lor și prin-
cipiul aplicării imediate a legii noi. În opinia Mariei Dvoracec, principiul neretroactivității stabi-
lește regula conform căreia legea este incidentă, se aplică tuturor faptelor în timpul în care se află
în vigoare. În consecință, legea are eficiență deplină și continuă să se aplice din momentul intrării
ei în vigoare și pînă la ieșirea din vigoare. Legea nu retroactivează, nefiind posibilă aplicarea ei la
faptele săvîrșite înainte de intrarea în vigoare. Astfel, legea dispune numai pentru prezent și viitor
– nu și pentru trecut – așa încît este firesc să acționeze numai după intrarea în vigoare, după cum
legea nu ultraactivează, respectiv nu-și extinde acțiunea dincolo de data ieșirii din vigoare (limita
superioară a duratei ei).34 Principiul neretroactivității legii, după cum s-a menționat în Hotărîrea
Curții Constituționale nr. 32 din 29.12.1998, consacrat expres în art. 22 din Constituție, „urmăreș-
te protejarea libertăților, contribuie la adîncirea securității juridice, a certitudinii în raporturile

33 S. Baieş, N. Roşca. Op. cit., p. 67.

34 M. Dvoracec, Gh. Lupu. Teoria generală a dreptului. Iaşi, 1996, p. 203-204.

18
interumane. Principiala valoare a ordinii de drept constă în posibilitatea oferită fiecăruia de a-și
conforma comportamentul regulilor dinainte stabilite”.
Principiul aplicării imediate a legii contravenționale noi presupune că legea nouă se va
aplica tuturor raporturilor juridice contravenționale care apar după intrarea ei în vigoare. Princi-
piul aplicării imediate a legii noi face să înceteze aplicarea legii vechi.
Cu toate acestea, cele două principii generale de aplicare a legii contravenționale în timp
cunosc și excepții:
a) retroactivitatea legii contravenționale noi;
b) supraviețuirea legii vechi.
Retroactivitatea legii contravenționale noi este o excepție a principiului neretroacti-
vității legii, prin aceasta înțelegîndu-se aplicarea legii contravenționale noi la situațiile juridice
anterioare intrării ei în vigoare. Această excepție este admisă numai dacă în legea nouă este ex-
pres stipulat faptul că ea se aplică și unor fapte anterioare și dacă actul în cauză anulează sau
atenuează răspunderea contravențională. Problema retroactivității legii a fost analizată în două
hotărîri ale Curții Constituționale: nr. 32 din 29.11.1998 și nr. 26 din 23.05.2002. În Hotărîrea
nr. 32 Curtea Constituțională menționează: „Legea nu se aplică faptelor săvîrșite înainte de in-
trarea ei în vigoare, adică nu are efecte retroactive. Ea dispune numai pentru prezent și viitor și
nu are efecte juridice pentru trecut”. Această hotărîre prevede că poate avea efect retroactiv doar
legea penală sau administrativă mai blîndă, fapt expres prevăzut în art. 3 alin. (2) din Codul
contravențional: „Legea contravențională care înăsprește sancțiunea sau înrăutățește situația
persoanei vinovate de comiterea unei contravenții nu are efect retroactiv.”
Pe de altă parte, Curtea Constituțională în Hotărîrea nr. 26 admite posibilitatea retroac-
tivității nu doar a legii penale sau contravenționale mai blînde, ci și a altor legi: „Este de obser-
vat, totodată, că principiul neretroactivității legii nu este un principiu absolut. Or art. 22 din Con-
stituție prevede retroactivitatea normelor juridice penale mai favorabile. Afară de acestea, teoria
contemporană a dreptului admite ca excepție de la principiul neretroactivității legii normele juri-
dice cu caracter imperativ – legile interpretative, precum și normele juridice în care legiuitorul a
stabilit expres că ele se vor aplica retroactiv”. În baza celor expuse, putem afirma că legea con-
travențională poate avea efect retroactiv în următoarele cazuri:
1) cînd atenuează sau anulează răspunderea pentru contravențiile comise;
2) cînd legea nouă indică retroactivitatea sa;
3) în cazul legii interpretative, care explică sensul unor legi anterioare, producînd efecte
de la data intrării în vigoare a legilor pe care le interpretează și cu care fac corp comun.

19
 Supraviețuirea legii vechi (ultraactivitatea) înseamnă aplicarea acesteia și după intra-
rea în vigoare a legii noi, asupra unor situații stipulate în ultima. Fiind o excepție a principiului
neretroactivității legii, ea trebuie prevăzută expres în legea nouă. Temeiul legal al principiului
ultraactivității (supravețuirii legii vechi) reiese din conținutul art. 3 alin. (3), (4) și (5) din Codul
contravențional, în care este stipulat:
„(3) Fapta care, printr-o lege nouă, nu mai este considerată contravenție nu se sancțio-
nează, iar sancțiunea stabilită și neexecutată anterior intrării în vigoare a noii legi nu se execută.
(4) Dacă legea nouă prevede o sancțiune contravențională mai blîndă, se aplică aceas-
tă sancțiune. În cazul aplicării sancțiunii din legea veche, această sancțiune se execută în limita
maximului din legea nouă. Dacă legea nouă nu mai prevede o anumită categorie a sancțiunii,
sancțiunea de o astfel de categorie, stabilită și neexecutată anterior intrării în vigoare a noii
legi, nu se mai execută.
(5) Dacă legea nouă prevede o sancțiune mai aspră, contravenția continuă a cărei săvîr-
șire a început anterior intrării în vigoare a noii legi se sancționează în conformitate cu legea în
vigoare la momentul consumării ei.”
Astfel, observăm că în cazul în care legea contravențională se modifică, ea va guverna
numai procedura de examinare a contravenției comise anterior adoptării acestei legi, fondul fiind
guvernat de legea pe care ea a modificat-o sau a abrogat-o. Timpul săvîrșirii contravenției este
considerat timpului săvîrșirii acțiunii ilicite, iar în cazul inacțiunii, timpul în care trebuie să se
desfășoare acțiunea pe care a omis să o efectueze, indiferent de timpul survenirii consecințelor.35
Din cele menționate concluzionăm că esența principiului aplicării legii contravenționale
în timp constă în aceea că în toate cazurile se aplică legea contravențională mai blîndă, care ușu-
rează starea de drept a persoanei trase la răspundere contravențională.36

Aplicarea legislației contravenționale în spațiu

Legea contravențională este aplicabilă pe teritoriul statului sau al organului deliberativ
local în limitele căruia își exercită suveranitatea statul ori pe teritoriul de competență al organului
deliberativ local care a elaborat-o, deoarece ea exprimă voința lor publică.
În ceea ce privește criteriul spațiului (principiul teritorialității) de exercitare a puterii
publice a statului moldovenesc sau a organelor administrări publice locale, menționăm că faptele
unei persoane pot fi săvîrșite pe teritoriul țării, în parte pe acest spațiu sau în totalitate în afara
teritoriului Republicii Moldova. De aceea legislația contravențională a Republicii Moldova, ca

35
Codul contravenţional al RM, art. 3 alin. (6).
36 Sergiu Furdui. Op. cit., p. 72.

20
de altfel majoritatea legilor contravenționale ale statelor lumii, nu se poate aplica fără luarea în
considerare a unor situații ce țin de eficiența acesteia sau de cooperarea cu alte state.37
Principiul teritorialității38 (aplicarea legii contravenționale în spațiu) determină activita-
tea de traducere în viață a prescripțiilor normelor contravenționale în raport cu locul comiterii
faptei antisociale.
Acțiunea legii contravenționale asupra persoanei în raport cu spațiul săvîrșirii faptei este
expres pravăzută în art. 4 din Codul contravențional, care stipulează:
„(1) Contravenția săvîrsită pe teritoriul Republicii Moldova se sancționează în confor-
mitate cu prezentul cod.
(2) Contravenția săvîrșită în afara teritoriului Republicii Moldova de un cetățean al ei
sau de un apatrid care domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova se sancționează în conformi-
tate cu prezentul cod dacă fapta este prevăzută și de legea țării în care a fost săvîrșită, iar per-
soana nu a fost trasă la răspundere în acea țară.
(3) Nu pot fi supuși răspunderii contravenționale reprezentanții diplomatici ai statelor
străine sau alte persoane care, în conformitate cu tratatele internaționale la care Republica Mol-
dova este parte sau în conformitate cu legile Republicii Moldova, nu cad sub incidența jurisdicți-
ei contravenționale a Republicii Moldova sau în cazul cărora este înlăturată răspunderea contra-
vențională.
(4) Contravenția săvîrșită în apele teritoriale sau în spațiul aerian al Republicii Moldova
se consideră săvîrșită pe teritoriul Republicii Moldova.
(5) Contravenția săvîrșită la bordul unei nave maritime sau aeriane care este înregistrată
într-un port sau aeroport al Republicii Moldova și se află în afara spațiului ei acvatic sau aerian
se sancționează în conformitate cu prezentul cod dacă tratatele internaționale la care Republica
Moldova este parte nu dispun altfel.
(6) În temeiul prezentului cod se sancționează contravențiile săvîrșite la bordul unei na-
ve militare maritime sau aeriene aparținînd Republicii Moldova, indiferent de locul aflării navei.
(7) Se consideră loc al săvîrșirii acțiunii locul în care a fost săvîrșită acțiunea prejudici-
abilă, indiferent de timpul survenirii urmărilor. În caz de inacțiune, loc al săvîrșirii faptei se con-

37M.A. Hotcă. Op. cit., p. 61.

38
Noţiunea „teritorial” (de la care provine acest principiu) presupune cuprinderea a patru componente: solul, subso-
lul, apele şi spaţiul aerian.

21
sideră locul unde trebuia să se desfășoare acțiunea pe care contravenientul39 a omis să o efectue-
ze, indiferent de timpul survenirii urmărilor.”
Actualul Cod contravențional al Republicii Moldova, spre deosebire de legea contra-
vențională din 1985,40 nu stabilește expres locul desfășurării activității procedurale privind:
constatarea faptei contravenționale; emiterea deciziei asupra cazului; judecarea cauzei contra-
venționale în instanță.

39
Considerăm că legislatorul, în cazul dat, a utilizat incorect noţiunea de „contravenient”. Făptuitorul unei fapte
ilicite obţine acest statut juridic doar în momentul emiterii unei decizii irevocabile de aplicare faţă de el a unei
sancţiuni contravenţionale.
40 În viziunea noastră, aplicarea legislaţiei contravenţionale în spaţiu era reglementată mai pronunţat în Codul cu

privire la contravenţiile administrative din1985. Art. 8 alin. (1) din legea nominalizată prevedea: „Persoana care a
comis o contravenţie administrativă urmează să fie trasă la răspundere în baza legislaţiei care este în vigoare în tim-
pul şi la locul comiterii (subl. noastră) contravenţiei”.
Astfel, era clar determinat spaţiul examinării cauzei contravenţionale şi emiterii deciziei asupra cazului. Art. 263 din
aceeaşi lege prevedea: „Cazul cu privire la contravenţia administrativă se examinează la locul comiterii lui (subl.
noastră) Comisiile administrative examinează cazurile cu privire la contravenţiile administrative la locul de trai
(subl. noastră) al contravenientului.” Aceeaşi normă juridică stabilea cazurile care pot fi examinate, de asemenea, la
locul unde îşi are sediul agentul economic; cazurile care pot fi examinate la locul comiterii lor sau la locul de trai al
făptuitorului.

22
 CONTRAVENȚIA – UNICUL TEMEI AL RĂSPUNDERII CONTRAVENȚIO-
NALE.
2.1. Definirea, structura și trăsăturile contravenției.
- Caracteristica juridică a contravenției.
- Deosebirea contravenției de alte fapte prejudiciabile.
- Definirea și trăsăturile contravenției. Structura contravenției (fapta săvârșită cu
vinovăție, fapta de pericol social mai redus decât infracțiunea, fapta prevăzută și sancționată prin
lege contravențională).
2.2. Formele, variantele și modalitățile contravenției.
- Formele contravenției (actele preparatorii, tentativa, fapta consumată și fapta
epuizată).
- Variantele contravenției (atenuantă și agravantă).
- Modalitățile contravenției (normative și faptice).

2.1. Definirea, structura și trăsăturile contravenției.

Caracteristica juridică a contravenției.
Orice societate există și evoluează pe baza unor reguli de conduită protejate de norme
morale, de tradiții, de obiceiuri și de norme juridice. Ele formează un sistem ce reglementează
raporturile sociale. În cadrul acestui sistem ce guvernează societatea, un rol important îl au nor-
mele juridice, inclusiv cele contravenționale, care impun membrilor societății un anumit compor-
tament în raporturile pe care aceștia le stabilesc cu semenii sau cu organismele sociale și a căror
încălcare atrage după sine o anumită formă de răspundere juridică: penală, administrativă (con-
travențională), disciplinară sau civilă.
Societatea este în drept să se apere și să ia măsuri, prin organele de stat specializate, față
de orice persoană care încalcă regulile de conviețuire socială protejate prin normele de drept.
Orice încălcare (nerespectare) a normelor juridice atrage după sine răspunderea juridică a
persoanei care a săvîrșit-o, ce diferă în funcție de natura normei încălcate, caracteristica valorilor
sociale protejate, pericolul social al faptei etc.
Orice formă a răspunderii juridice, inclusiv a celei contravenționale, decurge în mod
obiectiv din săvârșirea unei fapte ilicite, care naște dreptul statului de a aplica sancțiunea prevă-
zută de norma juridică încălcată și obligația făptuitorului de a suporta consecințele faptei comise.
Fiecare încălcare a normelor juridice pune în pericol sau lezează o anumită valoare so-
cială, aduce atingerea unor relații sociale sau interese ocrotite de ele. În funcție de pericolul soci-
al al acestor încălcări și de natura relațiilor și intereselor lezate, faptele ilicite se clasifică în: in-
fracțiuni, contravenții, abateri administrative și abateri disciplinare.41

41
Constantin Drăghici, Constantin Victor Drăghici et all. Drept contravenţional. Bucureşti: Tritonic, 2003, p. 23;
Sergiu Furdui. Drept contravenţional. Chişinău: Cartier, 2005, p. 86.

23
 Fapta juridică generatoare de răspundere contravențională se numește contravenție, care
este un fenomen complex având următoarele aspecte: material, uman, social, moral-politic și
juridic.42
Însă știința dreptului contravențional se ocupă numai de una dintre laturile fenomenului
contravenției, de aspectul juridic, care întrunește un ansamblu de norme juridice ce reglementea-
ză condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o faptă socială pentru a fi considerată contraven-
ție.
Deosebirea dintre contravenție și alte fapte antisociale. Orice abatere de la regulile de
conduită protejate prin normele juridice penale, administrative, contravenționale etc. reprezintă o
faptă antisocială. Raporturile juridice apărute ca urmare a acestor abateri sânt specifice unei
anumite ramuri a dreptului.
Contravenția – ca faptă antisocială ilicită – este înrudită cu alte forme de abatere antiso-
cială: infracțiunea, delictul administrativ, delictul disciplinar etc., dar, în același timp, dispune de
trăsături distincte.

Deosebirea contravenției de alte fapte prejudiciabile.

a) Deosebirea dintre contravenție și infracțiune
Contravenția se deosebește de infracțiune, în special, după gradul de pericol social, modul de
reglementare juridică, asprimea (caracterul) sancțiunilor aplicate.
Spre deosebire de infracțiune, care are un grad de pericol social mai ridicat, cu consecințe
mai grave, lezând valori sociale de o importanță majoră, contravenția are un grad de pericol social
mai redus, urmările faptelor contravenționale sânt mai restrânse și nu afectează valorile sociale de
importanță majoră.
Contravențiile se deosebesc de infracțiuni și prin modul lor de reglementare juridică. In-
fracțiunile sânt prevăzute și sancționate doar de Codul penal al Republicii Moldova, pe când fap-
tele contravenționale sânt prevăzute și sancționate în modul stabilit de Codul contravențional.
De asemenea, contravenția se deosebește de infracțiune prin modul de sancționare și
prin caracterul sancțiunilor aplicate. Sancțiunile contravenționale sânt mai blânde decât cele pe-
nale și, dacă ultimele se aplică în mod judiciar, atunci sancțiunile contravenționale se aplică în
mod extrajudiciar. Consecințele aplicării sancțiunilor penale sânt diferite de cele contravenționa-
le.
b) Deosebirea dintre contravenție și alte delicte administrative

42
Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ioan Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica Stăno-
iu. Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Vol. I. Bucureşti: Editura Academiei, 1969, p. 12.

24
 Orice contravenție, după aspectul său social, are caracter de abatere administrativă,
deoarece cuprinde niște relații cu caracter executiv și de dispoziție din domeniul administrării
publice. Contravenția este însă o formă mai gravă a abaterii administrative.
Prin abatere (delict) administrativă se înțelege orice faptă care încalcă normele de drept
administrativ sau care ține de neglijarea obligațiilor ce decurg din actele administrative. Contra-
venție se consideră atentarea cu vinovăție doar la normele juridice materiale prevăzute în Partea
specială a Dreptul material al Codului contravențional al RM.
c) Deosebirea dintre contravenție și abaterea disciplinară
Abaterile disciplinare sînt fapte care aduc atingere raporturilor de muncă statornicite în
cadrul instituției în care s-a săvîrșit fapta ale cărei consecințe nu lezează un interes general. Aba-
terile contravenționale, spre deosebire de cele disciplinare, aduc atingere unui interes general, iar
răspunderea pentru ocrotirea acestui interes revine unui organ al administrației publice, și nu
administrației instituției concrete.
Abaterea disciplinară este o faptă ce ține de disciplina muncii și constă într-o acțiune
sau o inacțiune săvârșită cu vinovăție de către un salariat, faptă prin care a fost încălcat regula-
mentul intern de muncă, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor. 43 Abaterea disciplinară
este fapta cu cel mai redus pericol social, ceea ce o deosebește esențial de infracțiune și de con-
travenție.
Contravenția se deosebește de abaterea disciplinară și prin aceea că ultima are un subi-
ect calificat (subiect special). Abaterea disciplinară poate fi comisă doar de o persoană care are
calitatea de angajat într-o instituție, aflîndu-se în raport de subordonare față de superiorii săi, pe
cînd contravenția poate fi comisă de orice persoană.
Având un pericol social mai mare decît abaterea disciplinară, contravenția este combă-
tută prin măsuri de constrîngere statală, pe cînd abaterea disciplinară este sancționată prin aplica-
rea măsurilor administrative mai blînde, care sînt prevăzute în regulamentul de ordine internă sau
în Codul muncii (art. 206) și nu au caracter de constrîngere statală.
Aceste fapte sociale se deosebesc și prin modul de constatare și sancționare. Dacă con-
travenția se constată și se sancționează numai de către organele statale special desemnate, față de
care făptuitorul nu se află într-un raport de subordonare, atunci abaterea disciplinară se constată
și se sancționează de administrația unității în care s-a produs această abatere și al cărei salariat
este făptuitorul.

43
Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154-XV din 28.03.2003 (cu modificările de la 1 septembrie 2005) (Moni-
torul Oficial al Republicii Moldova, nr. 159-162/648 din 29.07.2003), art. 201.

25
 Elementul comun al celor patru categorii de fapte (infracțiune, contravenție, abatere dis-
ciplinară și abatere administrativă) constă în caracterul ilicit și socialmente periculos.

Definirea și trăsăturile contravenției. Structura contravenției (fapta săvârșită cu

vinovăție, fapta de pericol social mai redus decât infracțiunea, fapta prevăzută și sancțio-
nată prin lege contravențională).
Un factor deosebit de important în dezvoltarea legislației contravenționale și a științei
dreptului contravențional este formularea definiției de contravenție, care trebuie să conțină ele-
mentele principale de clasificare a acestei fapte sociale.
Definirea faptelor contravenționale în Codul cu privire la contravențiile administrative,
adoptat la 29 martie 1985, și codificarea acestora au ușurat într-o mare măsură atît constatarea
acestor fenomene, cît și procedura de aplicare a sancțiunilor față de făptuitor.
Inițial, art. 9 din legea nominalizată avea următorul conținut: „Contravenție (abatere)
administrativă se consideră acțiunea sau inacțiunea ilicită, culpabilă (premeditată sau impruden-
tă) ce atentează la ordinea publică sau de stat, la proprietate, la drepturile și libertățile cetățenilor,
la modul stabilit de administrare, pentru care legislația prevede răspundere administrativă”.
Ulterior, în urma unor modificări operate în legea contravențională, a apărut o nouă de-
finiție a contravenției, și anume: „Contravenție administrativă se consideră fapta (acțiunea sau
inacțiunea) ilicită ce atentează la personalitate, la drepturile și interesele legitime ale persoanelor
fizice și juridice, la proprietate, la orînduirea de stat și la ordinea publică, precum și alte fapte
ilicite pentru care legislația prevede răspunderea administrativă”.
Această definiție era evident litigioasă, deoarece nu lua în considerare unul dintre ele-
mentele de bază ale contravenției – vinovăția.
Noua Lege contravențională îndepărtează acest neajuns, stipulînd: „Constituie contra-
venție fapta – acțiunea sau inacțiunea – ilicită, cu un grad de pericol social mai redus decît in-
fracțiunea, săvîrșită cu vinovăție, care atentează la valorile sociale ocrotite de lege, este prevăzu-
tă de prezentul cod și este pasibilă de sancțiune contravențională”.44
Definițiile citate anterior ne permit să constatăm că elementele sau trăsăturile ce caracte-
rizează contravenția se referă la: caracterul antisocial al faptei; caracterul ei ilicit; culpabilitatea
faptei (vinovăția); prevederea de către legislație a răspunderii pentru fapta dată. În mod logic, în
lipsa a cel puțin unuia dintre aceste elemente fapta nu poate fi calificată drept contravenție.

44
Codul contravenţional al RM, art. 10.

26
 Ținem să menționăm că în definițiile propuse de știința dreptului contravențional con-
travenția nu și-a găsit elementele definitorii proprii și specifice, apelîndu-se la similitudini și
comparații cu definiția infracțiunii.45
1. Caracterul antisocial al faptei contravenționale constituie temeiul real al răspunderii
contravenționale. Totuși, aceasta este o faptă social periculoasă cu un pericol mai redus decît
infracțiunea.
Prin faptă contravențională se înțelege manifestarea exterioară a comportamentului unei
persoane sub formă de acțiune sau inacțiune social periculoasă.
Acțiunea este o comportare activă prin care se încalcă norma prohibitivă ce interzice o
anumită activitate. De exemplu, consumul de substanțe narcotice sau psihotrope fără prescripția
medicului (art. 85 din CC al RM).
Inacțiunea constă într-o comportare pasivă, prin care nu se îndeplinește o obligație im-
pusă de legea contravențională. Astfel, neluarea de măsuri pentru înlăturarea încălcării legislați-
ei, indicate în raportul autorității abilitate să lichideze cauzele care au condus la astfel de încăl-
cări, constituie contravenție și este prevăzută în art. 337 din CC al RM.
Acțiunea sau inacțiunea obține semnificație juridico-contravențională prin capacitatea ei
reală de a produce o urmare antisocială negativă, care constă în vătămarea unor valori sociale
indicate expres în art. 1 din CC al RM sau în crearea unui pericol în acest sens.
Referindu-se la una dintre trăsăturile de bază ale contravenției, savantul român M. Preda
menționează: „Pericolul social al faptei este una din trăsăturile esențiale ale contravenției. Acest
grad de pericol social este stabilit de lege prin comparație cu cel al infracțiunii, în sensul că aces-
ta trebuie să aibă un pericol social mai redus decît cel al infracțiunii. Pentru a aprecia gradul con-
cret de pericol social al unei fapte și a o considera drept contravenție, ne putem servi de aceleași
elemente ca și în cazul infracțiunii”.46
Caracterul și gradul pericolului social al faptei contravenționale reprezintă elementele ei
materiale și dezvăluie esența socială a acesteia de a cauza o daună valorilor apărate de legea con-
travențională sau de a crea un pericol în acest sens. Elementul material al contravenției este crite-
riul principal de deosebire a contravenției de alte acte delictuoase: infracțiune, abatere adminis-
trativă sau abatere disciplinară, determinînd gradul ei de pericol social.
2. Ilicitul este o altă trăsătură importantă caracteristică contravenției. Întrucît faptele
contravenționale produc o dezorganizare a sistemului de raporturi sociale, ele au un caracter dă-
unător și sînt interzise prin acte juridice.

45
I. Poenaru. Răspunderea pentru contravenţii. Bucureşti: Lumina Lex, 1998, p. 17.
46 Mircea Preda. Curs de drept administrativ. Partea generală. Bucureşti: Calistrat Hogaş, 1995, p. 193.

27
 Pentru ca fapta (acțiunea sau inacțiunea) social periculoasă să constituie o contravenție,
ea trebuie să fie prevăzută de legea contravențională (norma materială a Codului contravențio-
nal).
Între caracterul și gradul pericolului social al faptei și prevederea acesteia în legea con-
travențională există o legătură strînsă. Legea contravențională nu creează caracterul și gradul
pericolului social al faptei, ci le recunoaște. Ele (caracterul și gradul pericolului social al faptei)
impun prevederea faptei în legea contravențională drept contravenție atunci cînd pericolul aces-
teia a crescut în comparație cu fapta socială ce constituia o abatere disciplinară sau administra-
tivă și dimpotrivă – cînd pericolul faptei a scăzut în comparație cu infracțiunea.
Contravenționalizarea și decontravenționalizarea faptei sociale concrete țin de compe-
tența legiuitorului. Odată cu prevederea faptei în legea contravențională, ea obține o formă juri-
dică, devine o categorie contravențională cu toate consecințele ce decurg din acest statut.
3. O altă trăsătură caracteristică a contravenției este culpabilitatea. Simpla constatare a
prevederii faptei social periculoase în legea contravențională nu este suficientă pentru calificarea
acesteia drept contravenție. O asemenea calificare poate fi dată numai în măsura în care fapta a
fost săvîrșită cu vinovăție. Atît acțiunea, cît și inacțiunea social periculoase prevăzute în lege
trebuie să reprezinte o manifestare psihică conștientă și volitivă a persoanei. Făptuitorul poate fi
supus răspunderii contravenționale numai pentru fapte săvîrșite cu vinovăție (art. 14 din CC al
RM).
În cazul în care fapta a fost săvîrșită fără vinovăție în stare de iresponsabilitate (art. 20
din CC al RM), în condițiile extremei necesități (art. 22 din CC al RM), legitimei apărări (art. 21
din CC al RM), constrîngerii fizice și/sau psihice (art. 23 din CC al RM), riscului întemeiat (art.
24 din CC al RM), cazului fortuit (art. 25 din CC al RM), nu poate fi vorba despre o contraven-
ție.
Contravenția, ca orice faptă contrară ordinii de drept, constituie o manifestare a condui-
tei umane exteriorizată în cadrul social, adică o acțiune umană realizată sub controlul voinței și
rațiunii, în condițiile în care făptuitorul avea libertatea de a alege această conduită negativă în
raport cu ordinea de drept. Existența acestei posibilități de alegere, ca realitate obiectivă, funda-
mentează vinovăția subiectului care comite acțiunea respectivă.
Ilicitul contravențional, menționează specialistul în domeniu A. Iorgovan, poate să con-
stea dintr-o acțiune sau dintr-o inacțiune sau din fapte comisiv-omisive, legate indisolubil de o
anumită atitudine psihică a autorului acestor fapte față de consecințele lor negative.47

47 A. Iorgovan. Tratat de drept administrativ. Vol. II. Ediţia a III-a. Bucureşti: All Beck, p. 201.

28
 4. Contravenția fără pedeapsă nu are sens juridic contravențional. În partea specială a
CC al RM sancțiunile tuturor normelor juridice materiale conțin limitele pedepsei contravenți-
onale pasibile de aplicare. Numai prin stabilirea pedepselor pentru săvîrșirea contravențiilor
legea contravențională își realizează sarcinile prevăzute în art. 1 din CC al RM – de a ocroti per-
sonalitatea, drepturile și interesele legitime ale persoanelor fizice și juridice, proprietatea, orîndu-
irea de stat și ordinea publică, precum și de a depista, preveni și curma contravențiile, de a lichi-
da consecințele lor, de a contribui la educarea cetățenilor în spiritul respectării întocmai a legilor.
Din cele arătate mai sus putem conchide următoarele: contravenția este fapta (acțiunea
sau inacțiunea) ilicită, cu un pericol social mai redus decît infracțiunea, săvîrșită cu vinovăție,
care atentează la valorile sociale ocrotite de normele contravenționale materiale și pentru a cărei
comitere legea prevede pedeapsa contravențională.

2.2. Formele, variantele și modalitățile contravenției.

Formele contravenției (actele preparatorii, tentativa, fapta consumată și fapta epu-
izată).
Contravenția – ca instituție juridică de bază a dreptului contravențional – poate avea di-
verse varietăți. Cunoașterea acestor varietăți este necesară pentru încadrarea juridică corectă a
faptei comise (constatarea dacă fapta comisă constituie o contravenție). Contravențiile pot fi cla-
sificate după anumite criterii.
Potrivit fazelor desfășurării activității contravenționale, în funcție de etapa în care se
află sau la care s-a oprit activitatea respectivă, pot fi deosebite următoarele varietăți (forme) de
contravenții: contravenția continuă; contravenția prelungită; repetarea contravenției; tentativa. 48
Contravenție continuă se consideră fapta care se caracterizează prin săvîrșirea neîntre-
ruptă, timp nedeterminat, a activității contravenționale. 49
În cazul contravenției continue nu există pluralitate de contravenții. 50
Acțiunea sau
inacțiunea prevăzută în dispoziția normei materiale a dreptului contravențional se săvîrșește ne-
întrerupt și într-un timp nedeterminat.

48
În literatura de specialitate există şi alte opinii cu privire la varietăţile (formele) contravenţiei. De exemplu, Sergiu
Furdui, în opera citată de noi, menţionează următoarele forme ale contravenţiei: actele preparatorii, tentativa, fapta
consumată şi fapta epuizată. La rîndul său, contravenţia consumată este divizată în trei tipuri: continuă, prelungită şi
repetată (p. 95-97).
49
Codul contravenţional al RM, art. 11.
50
În literatura de specialitate pluralitatea contravenţiei este tratată ca fiind un ansamblu de norme juridice contra-
venţionale care reglementează situaţia cînd o persoană comite două sau mai multe contravenţii şi se exprimă prin
două forme: 1) consumul de contravenţii, care există în situaţia în care o persoană comite cel puţin două contravenţii
înainte de constatarea irevocabilă a existenţei vreuneia dintre ele. Concursul de contravenţii este real şi ideal; 2)
recidiva contravenţională, care există în situaţia în care o persoană comite o nouă contravenţie după ce a fost
sancţionată irevocabil pentru o altă contravenţie. Recidiva contravenţională nu trebuie confundată cu antecedentul

29
 Contravenția continuă se caracterizează prin faptul că latura obiectivă a acesteia con-
stă într-o acțiune (inacțiune) care durează în timp în mod natural, pînă la încetarea activității
contravenționale. Această activitate poate înceta din cauza intervenției făptuitorului, a altor
persoane ori a organelor de drept abilitate.
Aceste contravenții pot fi de două tipuri: contravenții succesive și contravenții perma-
nente.
Contravențiile succesive se caracterizează prin anumite pauze, întreruperi ce survin în
desfășurarea activității contravenționale (de exemplu, încălcarea regimului de protecție a apelor
– art. 109 din CC al RM).
Contravențiile permanente se caracterizează printr-o acțiune (inacțiune) continuă, care
nu cunoaște momente de discontinuitate, de întrerupere (de exemplu, păstrarea ilegală de sub-
stanțe narcotice sau de alte substanțe psihotrope în cantități mici – art. 85 din CC al RM).
Contravenție prelungită se consideră fapta săvîrșită cu o unică intenție, caracterizată
prin două sau mai multe acțiuni și/sau inacțiuni contravenționale identice comise cu un singur
scop, alcătuind în ansamblu o contravenție. 51
Această contravenție se consumă în momentul
săvîrșirii ultimei acțiuni contravenționale sau al ultimei omisiuni în cazul inacțiunii.
Contravenția este prelungită în cazul în care subiectul răspunderii contravenționale să-
vîrșește, la diferite intervale de timp, dar pentru realizarea unui scop unic, acțiuni sau inacțiuni
care prezintă, fiecare aparte, conținutul aceleiași contravenții. Acțiunile distincte din care se
compune contravenția prelungită consumată sînt considerate numai ca etape, faze ale contraven-
ției finale.
Pentru ca o contravenție să fie considerată prelungită ea trebuie să întrunească următoa-
rele condiții:
– mai multe acțiuni și/sau inacțiuni să fie săvîrșite la diferite intervale de timp, cu o uni-
că intenție, și să reprezinte, fiecare aparte, componența juridică a aceleeași contravenții;
– acțiunile sau inacțiunile să fie identice și comise cu același scop;
– autorul acțiunilor sau inacțiunilor să fie una și aceeași persoană.
În ceea ce privește prima condiție, sensul juridic al noțiunii de acțiune (inacțiune) trebu-
ie înțeles într-o accepțiune mai largă, sub aspectul realizării unei activități contravenționale, relu-
ate de făptuitor, fiind necesară săvîrșirea a cel puțin două acțiuni, care, împreună, alcătuiesc o
singură contravenție.

contravenţional, care este genul proxim al recidivei, deoarece nu toate tipurile de contravenţii stabilite irevocabil
atrag existenţa stării de recidivă, ci numai cele de o anumită gravitate (Sergiu Furdui. Op. cit., p. 98).
51
Codul contravenţional al RM, art. 12.

30
 Cea de-a doua condiție constă în faptul că activitățile materiale săvîrșite la diferite in-
tervale de timp, pentru a se integra în contravenția prelungită, trebuie să fie comise în vederea
atingerii unui scop unic. Intenția unică a făptuitorului trebuie să cuprindă, sub aspect intelectiv,
previziunea desfășurării eșalonate, pe etape, a întregii activități contravenționale, care va consti-
tui o contravenție unică. 52
Determinarea unității scopului acțiunii contravenționale, ca proces psihic, presupune
prezența unei intenții strict determinate, comiterea acțiunilor prin metode și procedee identice (de
același fel), neintervenirea unor obstacole neprevăzute, care să fi determinat modificarea scopu-
lui și care ar putea indica asupra mai multor activități contravenționale distincte.
Cea de-a treia condiție, alături de săvîrșirea a mai multor acțiuni (inacțiuni) contravenți-
onale identice, efectuate cu același scop, prevede și unitatea de subiect, adică săvîrșirea contra-
venției de una și aceeași persoană.
Se consideră repetare a contravenției săvîrșirea a două sau a mai multe contravenții
identice ori omogene, prevăzute de aceeași normă contravențională, dacă persoana a fost trasă la
răspundere contravențională pentru vreuna dintre ele și dacă nu a expirat termenul de prescripție.
Repetarea ca formă a unității de contravenție trebuie delimitată de repetarea prevăzută
în cadrul contravenției prelungite și repetarea ca formă a pluralității de contravenții.
Condițiile contravenției repetate sînt:
– să fi fost săvîrșite două sau mai multe contravenții identice ori omogene, prevăzute de
aceeași normă contravențională;
– făptuitorul să nu fi fost supus răspunderii contravenționale pentru vreuna dintre ele;
– să nu fi expirat termenul de prescripție.
Se consideră tentativă de contravenție acțiunea sau inacțiunea intenționată, îndreptată
nemijlocit spre săvîrșirea unei contravenții care, din cauze independente de voința făptuitorului,
nu și-a produs efectul. 53
Tentativa de contravenție trebuie să întrunească următoarele condiții:
– acțiunile sau inacțiunile sînt îndreptate nemijlocit spre săvîrșirea unei contravenții
concrete;
– aceste acțiuni sau inacțiuni sînt intenționate;
– fapta contravenției este neterminată (făptuitorul nu a dus contravenția pînă la sfîrșit);

52
Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu, sub red. lui Alexei Barbăneagră. Chişinău: Centrul de Drept al
Avocaţilor, 2003, p. 94.
53
Codul contravenţional al RM, art. 13.

31
 – făptuitorul nu a realizat rezultatul contravențional din cauze independente de voința
lui.
În literatura de specialitate se disting două tipuri ale tentativei de contravenție: consu-
mată și neconsumată. 54
Tentativa consumată are loc atunci cînd făptuitorul a comis toate acțiunile (inacțiunile)
pe care le considera necesare pentru a săvîrși contravenția, însă rezultatul n-a survenit din cauze
independente de voința lui.
Tentativa neconsumată are loc atunci cînd făptuitorul n-a comis toate acțiunile (inacțiu-
nile) pe care le considera necesare pentru obținerea rezultatului contravențional dorit.
Sub aspect obiectiv, tentativa reprezintă, în primul rînd, un început de executare a acțiu-
nii îndreptate nemijlocit împotriva valorii sociale ocrotite de dreptul contravențional. Făptuitorul,
prin diverse metode, atentează la obiectul concret și creează un pericol real de a-i cauza o daună,
iar în unele cazuri chiar îi cauzează o anumită daună.
O altă trăsătură a aspectului obiectiv al tentativei constă în faptul că acțiunea începută
nu și-a produs efectul din cauze independente de voința făptuitorului. Aceste cauze se constituie
din împrejurări apărute contrar voinței făptuitorului, care întrerup acțiunile și fac imposibilă con-
tinuarea lor sau care înlătură producerea rezultatului. Tentativa, sub aspect subiectiv, se distinge
prin caracterul intenționat al faptei (practic – intenția directă).
În funcție de caracterul intenționat al tentativei și al cauzelor ce înlătură producerea re-
zultatului, tentativa poate apărea sub formă de tentativă asupra unui obiect nul sau de tentativă cu
mijloace nule. 55
Tentativa asupra unui obiect nul se consideră fapta prin care se atentează la valorile so-
ciale ocrotite de legea contravențională, însă acțiunile comise nu cauzează și nu au putut cauza
daune din cauza greșelii autorului, deoarece obiectul lipsea în momentul atentatului sau avea
calități atît de bune, încît – prin acțiunile întreprinse – el nu putea fi vătămat.
Tentativa cu mijloace nule survine în cazul în care consumarea contravenției nu a fost posi-
bilă din cauza insuficienței sau defectuozității mijloacelor folosite.

Variantele contravenției (atenuantă și agravantă).

Variantele contravenţiei sunt aspecte ale activităţii contravenţionale, construite prin deri-
vaţie de la forma tipică a contravenţiei. Construcţia variantelor derivate ale contravenţiei se realizea-
ză prin adăugarea la conţinutul variantei de bază a unor condiţii referitoare la obiectul contravenţiei,

54 Sergiu Furdui. Op. cit., p. 96.

55 Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu… p. 91.

32
subiectul contravenţiei, locul şi timpul comiterii contravenţiei, situaţia descrisă sau elementele con-
travenţiei.
Variantele contravenţiei sunt de două tipuri: atenuantă şi agravantă.
Varianta atenuantă este situaţia în care varianta contravenţiei este mai puţin periculoasă de-
cât forma de bază.
Varianta agravantă este situaţia în care varianta contravenţiei este socialmente mai pericu-
loasă decât forma de bază.

Modalităţile contravenţiei.
Modalităţile contravenţiei sunt formele de realizare a contravenţiei prevăzute expres în
lege. Ele pot fi plurale sau unice, în funcţie de diversele specii ale contravenţiei.
Pluralitatea contravenţiei este ansamblul normelor juridice contravenţionale care regle-
mentează situaţia când o persoană comite două sau mai multe contravenţii şi se exprimă prin
două forme:
- concursul de contravenţii care există în situaţia în care o persoană comite cel puţin do-
uă contravenţii, înainte de constatarea irevocabilă a existenţei vreuneia dintre ele. Concursul poa-
te real – în cazul comiterii mai multor contravenţii ca urmare a mai multor fapte distincte şi,
ideal – cînd o faptă comisă de aceeaşi persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc şi con-
secinţele pe care le-a produs, întruneşte elementele mai multor contravenţii;
- recidiva contravenţională care există în situaţia în care o persoană comite o nouă con-
travenţie după ce a fost sancţionată irevocabil pentru o altă contravenţie. Recidiva nu trebuie
confundată cu antecedentul contravenţional, care este genul proxim al recidivei, pentru că nu
toate tipurile de contravenţii stabilite irevocabil atrag existenţa stării de recidivă, ci numai cele de
o anumită gravitate.
Unitatea contravenţională este activitatea ilicită a unei persoane ce realizează conţinutul
unei singure contravenţii şi se exprimă prin două forme: simplă şi complexă.
- forma simplă, constă în efectuarea unei singure acţiuni sau inacţiuni instantanee care şi
produce un singur rezultat în baza unei intenţii contravenţionale unice. Unitatea contravenţională
simplă este:
a) continuă – atunci când elementul material şi rezultatul contravenţiei durează în timp
şi este stopată datorită unei forţe contrare;
b) derivată – atunci când elementul material al unei contravenţii este deturnat de la obi-
ectul sau persoana vizată de către făptuitor sau rezultatul se produce în alt mod decât cel conce-
put, ceea ce înseamnă că se poate realiza conţinutul altei contravenţii decât al celei concepute.

33
 - forma complexă, care constă din mai multe fapte contravenţionale sau în care este ab-
sorbită, ca element constitutiv ori ca element circumstanţial agravant o altă contravenţie.

34
 CONȚINUTUL CONSTITUTIV AL CONTRAVENȚIEI
3.1. Obiectul contravenției.
3.2. Subiectul contravenției.
3.3. Latura obiectivă a contravenției.
3.4. Latura subiectivă a contravenției.

3.1. Obiectul contravenției

Întrucât contravenţia este, alături de infracţiune, singura formă de ilicit care aduce atin-
gere unor valori sociale aparţinând întregii comunităţi, obiectul generic al contravenţiei îl repre-
zintă relaţiile sociale ocrotite de norma de drept contravenţional. Fiecare contravenţie are însă şi
un obiect specific, subsumat celui generic, ce rezultă din textul actului normativ ce o prevede. De
regulă, contravenţiile sunt grupate în capitole potrivite obiectului lor juridic. Şi în materia con-
travenţională operează distincţia între obiectul juridic şi obiectul material. Majoritatea contra-
venţiilor nu au obiect material, fiind fapte de pericol.56
Obiectul contravenţiei îl constituie valorile, relaţiile sociale, bunurile sau interesele legi-
time, apărate prin normele de drept contravențional cărora li se aduce atingere sau sunt puse în
pericol de fapta săvârşită. Este valoarea socială şi relaţiile sociale generate de aceasta, vătămate
prin acţiunea sau inacţiunea interzisă de norma contravenţională. În cazul contravenţiei, vătăma-
rea sau periclitarea valorilor sociale, bunurilor, intereselor legitime, în jurul cărora şi datorită lor
există aceste relaţii sociale. Fiecare contravenţie, are un obiect specific, ce rezultă din textul actu-
lui normativ pe care o prevede. Obiectul contravenţiei se deosebeşte de cel al infracţiunii prin
aceea că valorile, relaţiile sociale, bunurile sau interesele legitime, apărate prin norme de drept
contravențional au o importanţă socială mai redusă, ele fiind legate de activitatea agenților con-
statatori în anumite domenii de activitate sau privesc unele raporturi sociale de o rezonanţă mai
redusă, pe când obiectul infracţiunii vizează valorile fundamentale ale statului. Spre exemplu,
infracţiunea constând în deţinerea ilegală a unei arme de foc are ca obiect relaţiile sociale care
apără viaţa şi integritatea oamenilor, persoanelor, ordinea şi liniştea publică deci valori funda-
mentale ale societăţii, pe când contravenţia constând în neprezentarea titularului permisului de
armă de vânătoar pentru a i se aplica viza anuală de către poliţie, are ca obiect relaţiile sociale
privind evidenţa armelor şi muniţiilor.57
Dreptul contravenţional ocroteşte relaţiile sociale importante care nu sunt protejate de
legea penală. Obiectul contravenţiei este o entitate preexistentă săvârşirii acesteia, deoarece are
fiinţă anterioară actului de conduită, ceea ce înseamnă că obiectul trebuie să existe. De exemplu,
lipsa obiectului de la locul unde credea făptuitorul că se află are ca efect rămânerea faptei în sta-

56
Mihai Adrian Hotca, Drept contravenţional, Partea generală, Ed. Editas, Bucureşti, 2003, p.122.
57
Alexandru Ţiclea, Ioan Doru Tărăcilă, Ion Niţă Stan, Constantin Rujoiu, Marin Corbu, op.cit, p.9.

35
diul de tentativă. Cunoaşterea exactă a obiectului contravenţiei este importantă din perspectiva
încadrării juridice a faptei ce constituie contravenţie, în special în cazul unor norme contra-
venţionale asemănătoare. Obiectul material al contravenţiei nu se confundă cu instrumentele sau
mijloacele materiale cu ajutorul cărora a fost comisă contravenţia şi nici cu lucrurile produse prin
contravenţie. Valorile sociale ce formează obiectul contravenţiei pot fi vătămate în cele mai di-
verse forme. Astfel,în cazul valorilor sociale neexprimate fizic, vătămarea constă într-o stare de
tulburare a relaţiilor sociale privind aceste valori, iar în cazul valorilor sociale ce au aspect mate-
rial, vătămarea poate consta fie într-o lezare fizică, fie numai într-o stare de periclitare a acesto-
ra.58
Obiectul juridic al contravenţiei este reprezentat de valoarea socială ocrotită şi relaţiile
sociale generate de aceste. Obiectul material al contravenţiei este entitatea fizică împotriva căreia
este îndreptat elementul material al contravenţiei. De exemplu, în cazul contravenţiei de constru-
ire fără autorizaţie, obiectul material îl constituie edificiul realizat de către contravenient. Impor-
tant este de menţionat că numai obiectul juridic este o condiţie preexistentă, generală a contra-
venţiei, în timp ce obiectul material este o condiţie specifică numai anumitor contravenţii. Au
obiect material numai contravenţiile ce vizează valori sociale exprimate fizic sau care au şi un
aspect fizic. De exemplu, nu au obiect material contravenţiile referitoare la circulaţia pe drumuri-
le publice. În unele cazuri, se poate spune că obiectul material rezidă în obiectul sau persoana
împotriva căreia este orientat elementul material al contravenţiei. Majoritatea contravenţiilor nu
au obiect material. În cazul contravenţiilor ce au obiect material, acesta trebuie cercetat pentru a
se constata urmările pe care acţiunea sau inacţiunea le-a produs. Pe de altă parte, în cazul contra-
venţiilor cu obiect material trebuie să verifice existenţa şi starea acestuia la momentul săvârşirii
faptei, deoarece dacă obiectul nu există fizic la acel moment, fapta se situează în afara dreptului
contravenţional, iar dacă acesta suferise deja o vătămare fizică, fapta va fi apreciată prin luarea în
considerare a acestei vătămări.
Majoritatea contravenţiilor, au un singur obiect juridic, excepţie făcând contravenţiile
complexe care pot avea două sau mai multe obiecte juridice specifice. Obiectul juridic complex
este specia de obiect al contravenţiei ce cuprinde două sau mai multe obiecte juridice specifice
reunite. Dintre aceste obiecte unul este principal, iar celălalt sau celelalte sau secundare. Califi-
carea unui obiect juridic ca fiind principal sau secundar se face ţinând seama de obiectul juridic
generic al contravenţiei respective.

58
Mihai Adrian Hotca,Regimul juridic al contravenţiilor, Ed. C.H. Beck, 2008, p.18.

36
 După părerea autorului moldovean, Victor Guţuleac, obiectul unei contravenţii în fond e
acelaşi doar că are o altă clasificare.
În acest context, obiectul contravenţiei constituie valorile şi relaţiile sociale ocrotite de legea con-
travenţională, care sânt vătămate sau lezate prin comiterea unei fapte concrete. Obiectul reflectă acele valori
şi relaţii sociale la care a atentat subiectul.
Obiectul contravenţiei are diverse forme: obiectul juridic şi obiectul material.
Obiectul juridic, la rândul său, se divizează în: obiect general, obiect generic, obiect
nemijlocit (specific) şi obiect complex.
Obiectul juridic general reprezintă totalitatea valorilor sociale ocrotite de dreptul con-
travenţional, care sânt prevăzute în art. 2 CC al RM.
Obiectul generic este valoarea socială protejată de mai multe norme contravenţionale.
Obiectul generic este folosit de către legiuitor în calitate de criteriu de grupare a normelor materiale
din partea specială a cărţii întîi al CC al RM în capitole. De exemplu, capitolul 13 este intitulat
„Contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere” în acest caz, obiectul generic îl constituie valorile
sociale ce ţin de domeniul circulaţiei rutiere.
Obiectul juridic nemijlocit este acea categorie de obiect al contravenţiei care constă în va-
loarea socială ocrotită de o anumită normă contravenţională şi relaţiile sociale generate de aceasta. Obi-
ectul juridic nemijlocit (specific) este subordonat celui generic, deoarece, corelaţia între cele două
categorii este una de tip specie - gen. Orice contravenţie vatămă atât obiectul juridic nemijlocit (speci-
fic) cât şi pe cel generic. În unele cazuri obiectul nemijlocit (specific) coincide cu cel generic.
Întru calificarea juridică corectă a faptei sociale o importanţă deosebită îi revine anume
obiectului nemijlocit (specific).
Obiectul juridic complex. Majoritatea contravenţiilor au un singur obiect juridic nemijlocit,
cu excepţia contravenţiilor complexe care au două sau mai multe obiecte juridice specifice. Obiec-
tul juridic complex este acea specie de obiect al contravenţiei ce cuprinde două sau mai multe obi-
ecte juridice nemijlocite (specifice) reunite. Dintre ele unul este principal, iar celelalte sânt secun-
dare. De exemplu, huliganismul nu prea grav (art. 354 CC al RM) are ca obiect nemijlocit (specific)
principal - cinstea şi demnitatea persoanei concrete, obiect nemijlocit secundar - ordinea publică
(care în cazul de faţă coincide cu obiectul generic).
Obiectul material al contravenţiei. Dacă obiectul juridic al contravenţiei este valoarea socia-
lă şi relaţiile generate de aceasta, apoi obiectul material al contravenţiei este entitatea fizică împotriva
căreia este orientat elementul material al contravenţiei. De exemplu, încălcarea regulilor de circulaţie
rutieră soldată cu deteriorarea bunurilor materiale ori cu cauzarea de leziuni corporale uşoare (art.

37
242 CC al RM), obiectul material îl va constitui paguba materială exprimată în valori materiale con-
crete.

3.2. Subiectul contravenției.

Subiectul contravenţiei este persoana fizică şi juridică ce comite fapta contravenţională.
Contravenţia, fiind o activitate ilicită, este atribuită unei persoane care a încălcat obligaţia de
conformare59. Pentru ca o asemenea persoană să poată fi subiect al unei contravenţii trebuie să
aibă vârsta de cel puţin 18 ani.
Stabilirea unei vârste minime este justificată de faptul că această calitate de subiect al
contravenţiei presupune aptitudinea psihică a persoanei de a înţelege şi de a-şi asuma obligaţiile
de comportare prevăzute de normele dreptului contravenţional, precum şi capacitatea de a-şi
stăpâni şi dirija în mod conştient actele de conduită în raport cu aceste norme. În afară de vârstă,
o altă condiţie referitoare la subiectul contravenţiei este responsabilitatea. Ea presupune atât un
factor intelectiv, care constă în capacitatea persoanei de a înţelege ceea ce face, de a distinge
caracterul periculos al unor fapte, de caracterul nepericulos al altora, cât şi un factor volitiv, care
constă în puterea ei de a se conduce şi de a fi stăpână pe faptele sale. Persoanele cărora le lipsesc
asemenea însuşiri nu pot fi considerate ca subiecţi ai contravenţiei, deoarece faptele lor nu oglin-
desc o poziţie conştientă, astfel că sancţiunea nu ar fi în măsură să le îndrepte. Responsabilitatea
este o calitate generală a oamenilor şi din această cauză ea se prezumă, că există la orice per-
soană. Iresponsabilitatea fiind excepţie, trebuie sa fie dovedită.
O altă condiţie legată de subiectul contravenţiei este libertatea de hotărâre şi acţiune. O
persoană, chiar dacă îndeplineşte condiţiile de vârstă şi responsabilitatea, pentru a avea calitatea
de subiect al unei contravenţii trebuie să fi avut libertatea de a acţiona în raport de hotărârea
luată. În cazul în care ea a fost constrânsă de o forţă exterioară, fizic sau psihic, să comită o faptă
contravenţională, constrângere căreia nu i-a putut rezista, fapta nu va fi caracterizată ca atare,
lipsindu-i vinovăţia subiectului.
Pot avea calitatea de subiect activ al contravenţiei nu numai persoanele fizice, ci şi per-
soanele juridice. Pe de altă parte, toate subiectele de drept sunt titulare de valori sociale care pot
fi vătămate prin contravenții. Aşadar, fie activ, fie pasiv, subiectele de drept pot fi angrenate în
săvârşirea unei contravenţii.
Subiecţii contravenţiei sunt contravenientul, subiectul activ, persoana vătămată şi su-
biectul pasiv sau victima. Noţiunea de subiect al contravenţiei nu trebuie confundată cu cea de

59
Mihai Adrian Hotca, op. cit., p.19.

38
subiect de drept contravenţional, deoarece aceasta din urmă constituie genul proxim al speciei
subiect al contravenţiei. Diferenţa specifică o reprezintă subiectele raporturilor contravenţionale
de conformare. O problemă discutată în practica judiciară este aceea determinată de situaţia în
care este sancţionat proprietarul unui autovehicul aflat în legătura cu săvârşirea faptei. Opinia că
prezumţia de la care pornesc organele constatatoare este relativă, iar nu absolută, deoarece nu pot
exista prezumţii absolute de răspundere juridică, cel puţin nu în materia dreptului contravenţional
şi al dreptului penal. Dacă s-ar admite teza opusă, ar putea fi sancţionat contravenţional inclusiv
proprietarul unui autoturism furat, deci cel care a comis contravenţia este hoţul, ceea ce pare a fi
inadmisibil în materie contravenţională. Din punctul de vedere al sarcinii probei, proprietarul
sancţionat, dacă nu este el cel care a săvârşit contravenţia este necesar, şi totodată suficient, să
probeze că nu el a comis-o.60
Subiectul activ al contravenţiei este persoana ce săvârşeşte o faptă prevăzută de legea
contravenţională, prin acte de executare, de determinare sau de complicitate. Deci, contravenien-
tul este persoana fizică ce participă la săvârşirea unei contravenţii în calitate de autor, instigator
sau complice, dacă această faptă este consumată. Persoana fizică poate fi un cetăţean, un cetăţean
străin sau apatrid, fără a interesa domiciliul acestuia.
Subiectul activ al contravenţiei nu se confundă cu făptuitorul deoarece calitate de făptui-
tor este dată de împrejurarea comiterii unei fapte prevăzute şi sancţionate de legea contravenţio-
nală, care poate sau nu să fie contravenţie. Făptuitorul devine contravenient numai dacă fapta pe
care a comis-o realizează toate condiţiile obiective şi subiective de existenţă a contravenţiei. Co-
relaţia între noţiunea de făptuitor şi cea de contravenient este una gen-specie.61
O contravenţie poate fi comisă şi de mai multe persoane, fiind vorba despre instituţia
participaţiei, a pluralităţii de contravenienţi, sancţiunea urmează să se aplice fiecărei persoane în
mod separat. De asemenea, subiectul activ al contravenţiei nu trebuie confundat cu subiectul de
drept contravenţional care cuprinde toate persoanele implicate în raporturi juridice contravențio-
nale, respectiv subiectele active şi pasive ale raporturilor juridice contravenţionale de conformare
şi conflict.
Pentru ca o faptă prevăzută de legea contravenţională să fie contravenţie este necesar ca
făptuitorul să fi împlinit vârsta de 18 ani şi să aibă discernământ. Nu are capacitate juridică con-
travenientul care a decedat după săvârşirea contravenţie.

60
Ovidiu Podaru, Radu Chiriţă O.G. 2 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor .Comentată şi adnotată, Ed.
Sfera Juridică, Cluj-Napoca, p.25-27.
61
Mihai Adrian Hotca, op. cit., p.20.

39
 În acest caz, actul constatator este lovit de nulitate virtuală, deoarece moartea contrave-
nientului nu este menţionată expres printre cauzele de nulitate. În nici o situaţie nu poate fi ac-
ceptată teza ca obligaţia de plată a amenzii aplicate anterior decesului contravenientului s-ar
transmite la moştenitori, deoarece răspunderea contravenţională are caracter personal.62
O altă condiţie a subiectului activ al contravenţiei este cea referitoare la existenţa res-
ponsabilităţii acestuia. Responsabilitatea este starea psihofizică a unei persoane de a avea capaci-
tatea reprezentării conduitei sale şi a urmărilor acesteia, orientându-şi în mod voit energia sa fi-
zică în raport cu această conduită. Din perspectiva dreptului, responsabilitatea există sau nu, dar
din punct de vedere medical ea poate avea mai multe grade de intensitate. Omul perfect normal
fiind o excepţie, cvasitotalitatea oamenilor au unele deficienţe psihofizice. Eventualele alterări
ale facultăţii mintale ale contravenientului care nu abolesc discernământul vor fi apreciate cu
ocazia individualizării sancţiunilor aplicabile, dar ele nu produc niciun efect referitor la existenţa
responsabilităţii sale. Sunt anumite legislaţii care consideră diminuarea responsabilităţii o cauză
de atenuare a răspunderii. Responsabilitatea, condiţie a subiectului activ al contravenţiei, nu se
confundă cu responsabilitatea juridică sau răspunderea juridică, deoarece prima este o categorie
psihologică ce vizează capacitatea psihofizică a omului de a realiza semnificaţia acţiunilor sau
inacţiunilor sale şi a consecinţelor acestora, asupra cărora el are controlul. În această accepţiune,
responsabilitatea este opusă iresponsabilităţii, caracterizare ce reiese din interpretarea prevederi-
lor Codului Penal.
Responsabilitatea şi capacitatea făptuitorului persoană fizică sunt necesare pentru do-
bândirea calităţii de contravenient, dar ele nu sunt şi suficiente. Pe lângă cerinţa responsabilităţii
şi a condiţiei capacităţii juridice, mai trebuie îndeplinită una, şi anume libertatea de voinţă şi de
acţiune. Ca şi celelate condiţii, nici cea privind existanţa libertăţii de voinţă şi acţiune nu este
prevăzută expres de lege,
Legiuitorul, uneori, din raţiuni de politică judiciară sau datorită particularităţilor unor
categorii de subiecţi activi ai contravenţiei, impune şi îndeplinirea unor condiţii speciale referi-
toare la subiectul activ al acesteia. Subiectul activ al unei asemenea contravenţii este numit în
doctrină subiect calificat.
Persoana juridica, poate răspunde contravenţional în cazurile şi condiţiile prevăzute la
art. 17 al CC al RM.
Persoanelor juridice care au săvârşit abateri administrativ - contravenţionale li se pot
aplica unele sancţiuni care nu pot fi aplicate persoanelor fizice sau funcţionarilor publici.

62
Ovidiu Podaru, Radu Chiriţă, op.cit., p.23.

40
 Potrivit unui punct de vedere exprimat în doctrina recentă, din concepţia greşită privind
natura juridică a răspunderii contravenţionale s-a ajuns la răspunderea contravenţională a persoa-
nei juridice.
Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi şi
obligaţii de la data înregistrării lor. Celelalte persoane juridice au capacitatea de a avea drepturi
şi obligaţii, după caz, de la data actului de dispoziție care le înfiinţează, de la data îndeplinirii
oricărei alte cerinţe prevăzute de legea care reglementează persoana juridică în cauză. Răspunde-
rea contravenţională a persoanei juridice este directă şi personală, ceea ce înseamnă ca even-
tualul drept de regres al persoanei juridice împotriva presupusului său excede raportului juridic
contravenţional de conflict.63 Dreptul de regres al persoanei juridice împotriva persoanei fizice
care este răspunzătoare de comiterea contravenţiei este exercitabil în temeiul răspunderii civile
delictuale. Entităţile fără personalitate juridică nu răspund contravențional.
Subiectul pasiv al contravenţiei este persoana fizică sau juridică titulară a valorii sociale
vătămate prin contravenţie. Astfel spus, subiectul pasiv al contravenţiei este victima acesteia sau
persoana vătămată. Spre deosebire de contravenient, subiectul pasiv nu trebuie sa îndeplinească
nici o condiţie generală, decât aceea de a i se fi cauzat o vătămare materială sau morală prin con-
travenţie. Nu trebuie însă să se confunde, chiar dacă de cele mai multe ori este aşa, persoana
vătămată prin contravenţie cu persoana prejudiciată prin aceasta. Persoana prejudiciată este cea
are a suferit un prejudiciu material sau moral prin contravenţie. Această persoană este subiect de
drept civil, adică titulatura acţiunii civila ce rezultă din săvârşirea contravenţiei. În cazul contra-
venţiilor la care nu identificăm un subiect de drept lezat, altul decât statul, acesta din urmă are
calitatea de subiect pasiv al contravenţiei (de exemplu, în cazul unor fapte contravenţionale cons-
tând în nesocotirea regulilor de circulaţie). Aşa cum am precizat, subiectul pasiv al contravenţiei
nu trebuie să îndeplinească condiţii generale, dar unele norme de stabilire şi sancţionare a con-
travenţiilor impun, pentru existenţa contravenţiei sau a unei variante calificate a acesteia, ca su-
biectul pasiv să aibă anumite calităţi sau însuşiri.
Aşa cum am văzut, subiectul activ al unei contravenţii poate fi orice persoană fizică sau
juridică (regulă), iar subiect pasiv o persoană fizică, o persoană juridică sau statul. În cazul
răspunderii contravenţionale, subiectele acestei forme de răspundere administrativă sunt per-
soanele fizice şi juridice.

63
Iulian Poenaru, op.cit., p.55.

41
 Sancţiunile contravenţionale se aplică persoanelor fizice sau juridice care au săvârşit
contravenţii. Persoana fizică sau persoana juridică sunt socotite subiect pasiv al răspunderii,
adică cel asupra căruia se aplică sancţiunea juridică de către subiectul activ.
Subiectul activ al răspunderii contravenţionale este, de regulă, o autoritate a adminis-
traţiei publice centrale sau locale, adică fie o autoritate de stat, fie o autoritate a comunităţii lo-
cale. S-a arătat că subiectul activ al răspunderii contravenţionale poate fi, în condiţiile legii, şi o
persoană juridică de drept privat, dacă este implicată în realizarea unui serviciu public.
Dacă pe baza fostei reglementări, persoana fizică era, de regulă, subiectul pasiv al con-
travenţiei, conform actualei legi-cadru, calitatea de subiect pasiv poate să o aibă şi o organizaţie
nestatală sau chiar cu caracter statal, un agent public, în funcţie de subiectul nemijlocit al contra-
venţiei.

3.3. Latura obiectivă a contravenției.

La fel ca şi în cazul infracţiunilor, contravenţiile se pot comite fie prin acţiune, fie prin
omisiune. Acţiunea constă în realizarea a ceea ce norma contravenţională interzice, iar inacţiunea
constă în abţinerea de a efectua o acţiune pe care legea pretinde a fi îndeplinită, încălcându-se în
acest fel o normă onerativă.
Contravenţiile săvârşite prin acţiune sunt contarvenţii comisive, în timp ce contravenţiile
săvârşite prin omisiune se numes contravenţii omisive. De asemenea, la fel ca în dreptul penal,
putem vorbi de categoria contravenţiilor omisive improprii. În măsura în care contravenţia are un
obiect material, aceasta se consumă în momentul în care este lezat acest obiect, întrucât legea con-
travenţională nu sancţionează tentativa la contravenţii. De regulă, însă, contravenţiile fiind fapte de
pericol, se consumă în momentul în care se realizează acţiunea sau inacţiunea sancţionată de norma
contravenţională. Dacă fapta descrisă în procesul-verbal nu întruneşte elementele laturii obiective a
unei contravenții, instanţa va dispune anularea procesului-verbal cu privire la contravenţie.
Latura obiectivă a contravenţiilor este aspectul exterior al acesteia, adică acea parte a con-
travenţiei care se poate observa de către ceilalţi şi constă în acţiunea sau inacţiunea descrisă şi in-
terzisă de norma prin care este stabilită contravenţia, rezultatul produs şi raportul cauzal între aces-
tea. Latura obiectivă a contravenţiei este alcătuită din mai multe elemente. Elementele oricărui act
de conduită sunt: elementul material, urmarea imediată şi raportul de cauzalitate între ele-
mentul material şi urmarea imediată. Latura obiectivă mai poate fi denumită latura fizică, peri-
oada externă, conţinutul constitutiv obiectiv sau aspectul fizic. Perioada externă a contravenţie se
poate realiza în întregime, poate rămâne în stare de tentativă sau numai în faza actelor preparatorii.

42
 Una dintre componentele aspectului obiectiv al contravenţiei este acţiunea sau inacţiunea
interzisă de norma ce prevede contravenţia. Descrierea activităţii interzise este făcută de norma
contravenţională printr-o expresie care poartă denumirea de verbum regens. Acţiunea sau inacţiu-
nea se poate realiza prin acte materiale, prin cuvinte sau în scris.
În conţinutul anumitor contravenţii, legiuitorul prevede două sau mai multe modalităţi
normative de producere a faptei, care pot forma alternativ conţinutul obiectiv al aceleiaşi contra-
venţii. În aceste cazuri, relizarea elemntului material, în una sau mai multe dintre modalităţile al-
ternative, nu influenţează unitatea contravenţională, ci numai, eventual individualizarea răspunderii
contarvenţionale.
Nu se confundă, însă, contravenţiile ce au mai multe modalităţi normative, cu cele com-
plexe, care au un element material plural. În cazul contravenţiilor complexe, elementul material
este alcătuit din două sau mai multe acţiuni sau inacţiuni, lipsa uneia având ca efect excluderea
existenţei contravenţiei complexe.
Acţiunea este o activitate a unei persoane prin care aceasta face ceea ce este interzis de le-
gea contravenţională. Inacţiunea este activitatea unei persoane, care nu face ceea ce legea contra-
venţională o obligă să facă. Contravenţiile al căror verbum regens obligă destinatarul să nu aibă o
anumită conduită se numesc contravenţii comisive, deoarece cel obligat desfăşoară o activitate
oprită de lege, iar contravenţiile al căror verbum regens obligă destinatarul să iasă din pasivitate şi
să îndeplinească o anumită activitate sunt denumite contravenţii omisive.
În cazul unor contravenţii, legiuitorul impune ca acţiunea sau inacţiunea să întrunească
unele cerinţe, în lipsa cărora fapta nu este contravenţie. Ataşarea cerinţelor esenţiale elementului
material poate privi comiterea faptei într-un anumit loc, într-un anumit timp, prin anumite mij-
loace, etc.
Locul, timpul, modul şi împrejurările în care se comit unele contravenţii poartă un carac-
ter facultativ şi sânt întotdeauna premergătoare executării elementului material.
Aceste condiţii au un rol important atât pentru calificarea juridică a contravenţiei concrete, cât
şi pentru constatarea cauzelor şi condiţiilor abaterilor contravenţionale în general, fără a căror conştienti-
zare e imposibilă administrarea eficace în ceea ce priveşte comiterea unei contravenţii.
De exemplu, contravenţia prevăzută de art. 355 CC al RMA - consumul de băuturi alcoolice în lo-
curile publice şi apariţia în stare de ebrietate în locurile publice – este condiţionată de săvârşirea ei în loc
public; încălcarea termenelor de înregistrare (reânregistrare) a armelor individuale (art. 362 CC al RM)
este condiţionată de timp etc.
Cerinţele esenţiale sunt, de fapt, condiţii ale elementelor constitutive obiective, fără de ca-
re actul de conduita nu poate realiza conţinutul juridic al contravenţiei. Dacă instanţa constată că

43
acţiunea sau inacţiunea descrisă de norma contravenţională nu a fost efectuată, va anula actul con-
statator pentru lipsa elementului legal, care este un element constitutiv al contravenţiei.
Urmarea imediată este acea componentă a laturii obiective ce constă în consecinţa pe care
acţiunea sau inacţiunea a produs-o valorii sociale împotriva căreia a fost îndreptată. Valoarea so-
cială ocrotită poate fi lezată sau numai periclitată, în funcţie de împrejurarea dacă aceasta are sau
nu o existenţă materială.
Rezultatul faptei, component al laturii obiective a conţinutului contravenţiei, este impus
atât de realitate, cât şi de definiţia vinovăţiei, care trebuie să fie raportată la o anumită consecinţă
sau urmare. Urmarea imediată nu se confundă cu efectele subsecvente ale contravenţiei. Urmarea
imediată este o componentă a laturii obiective de care depinde fiinţa contravenţiei, în timp ce con-
secinţele următoare sunt doar elemente circumstanţiale, cu caracter accidental, care pot fi prezenta-
te sau pot lipsi. Lipsa acestor elemente circumstanţiale va avea ca efect doar excluderea existanţeoi
conţinutului agravat asu calificat al contravenţiei. În cazul contravenţiilor pentru care legea pretin-
de un rezultat fizic, acesta trebuie să se producă deoarece altfel fapta nu va fi contravenţie sau va
rămâne în stare de tentativă. Aceste contravenţii sunt numite şi contravenţii de rezultat. În schimb,
dacă legea nu impune producerea unui rezultat material, fapta respectivă va fi contravenţie fără ca
în lumea înconjurătoare să aibă loc o modificare fizică. Aceste contravenţii sunt numite contra-
venţii formale sau de pericol. Determinarea momentului producerii urmării imediate este foarte
importantă, întrucât la data survenirii sale contravenţia s-a consumat sau epuizat. Sunt contravenţii
la care momentul consumării nu coincide cu cel al epuizării. O asemenea formă de contravenţie
este contravenţia continuă care se epuizează în momentul în care agentul a realizat acţiunea sau
inacţiunea şi s-a produs urmarea imediată specifică acelei contravenţii. Apoi, stabilirea momentului
producerii rezultatului este importantă pentru incidenţa sau nu a unor cauze de inexistenţă a con-
travenţiei. De regulă, data apariţiei rezultatului este cea în funcţie de care se determină incidenţa
unor acte de clemenţă, aplicarea legii contravenţionale în timp şi spaţiu, incidenţa instituţiei mino-
rităţii, aplicarea instituţiei prescripţiei, calcularea unor termene substanţiale, etc.
Anumite instituţii de drept contravenţional au incidenţă în funcţie de momentul încetării
acţiunii sau inacţiunii, chiar dacă epuizarea are loc la o perioadă de timp foarte îndelungată de la
realizarea acţiunii sau inacţiunii. De exemplu, dacă un minor comite o contravenţie înainte de îm-
plinirea vârstei de 18 ani, iar rezultatul se produce după împlinirea acestei vârste, minorul nu va
răspunde contravenţional indiferent dacă a avut sau nu discernământul activităţii sale.
Legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată este o componentă a
laturii obiective ce constă în relaţia de la cauză la efect ce trebuie să existe între aceste două ele-
mente ale laturii obiective. Deşi legiuitorul nu prevede expres acest element în cadrul laturii obiec-

44
tive a conţinutului contravenţiei, existanţa sa este dedusă din normele de stabilirea şi cele de
sancţionare a contravenţiei care, mai ales în cazul contravenţiilor ce produc vătămări fizice, impun
implicit acaestă componentă. Relaţia cauzală este acel raport între două fenomene în care unul pre-
cede şi determină pe celălalt. Primul fenomen poartă de numirea de fenomen-cauză, iar cel de-al
doilea este denumit fenomen-efect.
Legătura de cauzalitate nu se confundă cu raportul de independenţă şi nici cu raportul de
condiţionare. Raportul de interdependenţă este acea specie de legătură între două fenomene, ce
presupune că unul dintre acestea este dependent de celălalt. Raportul de condiţionare este acea
relaţie între două fenomene, în cadrul căruia unul dintre cele două fenomene, favorizează apariţia
celuilalt fenomen. Cu toate că legătura de cauzalitate este un element indispensabil oricărei contra-
venţii, problema stabilirii acesteia apare relevantă pragmatic numai în cazul contravenţiilor de re-
zultat. Legătura de cauzalitate trebuie cercetată numai în cazul faptelor îndreptate împotriva unor
valori sociale ce au existenţa materială, deoarece în cazul contravenţiilor ce aduc atingere unor
valori sociale neexprimate fizic ea rezultă din săvârşirea faptei. Stabilirea raportului de cauzalitate
în majoritatea cazurilor nu ridică dificultăţi, dar sunt unele speţe care pun problema determinării
existenţei acestuia datorită condiţiilor speciale în care sunt săvârşite anumite fapte. Există raport de
cauzalitate chiar dacă între momentul realizării elementului material al conţinutului contravenţiei şi
data survenirii rezultatului a trecut o perioadă de timp mare, dacă rezultatul se datorează în mod
obiectiv acţiunii sau inacţiunii făptuitorului. Indiferent de numărul şi diversitatea cauzelor, legătura
de cauzalitate trebuie stabilită exclusiv între activităţile de natură umană şi rezultatul acestora. Ca-
uzalitatea în drept se stabileşte diferit faţă de alte domenii ale ştiinţei, cum ar fi științele naturii sau
filozofia. În multe speţe cercetarea legăturii de cauzalitate se realizează uşor. Sunt însă, şi cazuri
atipice, neobişnuite, în privinţa cărora este foarte greu de stabilit legătura de cauzalitate. Pe de altă
parte, sunt unele cazuri foarte complexe, care solicită mai mult eforturile practicianului pentru de-
terminarea cauzalităţii. Aceste situaţii au determinat formularea mai multor teorii asupra cauzali-
tăţii doar în măsura în care poate controla activitatea sau utilizează energiile sale în sensul produce-
rii rezultatului antisocial.
Teoria şi doctrina au demonstrat că toate concepţiile referitoare la cauzalitate au unele
neajunsuri, deoarece nu acoperă întreaga paletă de situaţii ivite în cazuistică. De aceea, probabil
stabilirea legăturii de cauzalitate este o sarcină a organului care transpune în realitate legea. Orga-
nele implicate în aplicarea legii vor lua în considerare scopul edictării normei juridice încălcate
prin fapta ilicită. Practic, pâna la urma, stabilirea relaţiei cauzale este o problemă lăsată la înţelep-
ciunea organului care aplică legea.

45
 Deci, latura obiectivă o formează acţiunea sau inacţiunea producătoare a urmărilor soci-
almente periculoase sau care ameninţă anumite valori sociale şi urmarea imediată sau rezultatul
faptei.

3.4. Latura subiectivă a contravenției.

Latura subiectivă se referă la atitudinea psihică a contravenientului faţă de fapta
săvârşită şi urmările sale. Elementul principal al laturii subiective este vinovăţia, care constă în
poziţia contravenientului din punct de vedere al dorinţei şi voinţei sale cu privire la fapta
săvârşită şi consecinţele acesteia. La majoritatea contravenţiilor acest element are forma de in-
tenţie, însă la unele fapte putem întâlni şi culpa. Aceste forme de vinovăţie pot influenţa gravita-
tea contravenţiei, nu însă şi existenţa sa ca atare. Desigur, este de la sine înţeles că săvârşirea
faptei cu intenţie prezintă un pericol social mai ridicat decât atunci când aceasta se comite din
culpă. Practic, este greu să se stabilească întotdeauna forma de vinovăţie cu care a acţionat făp-
tuitorul deci legiuitorul nu face nici o diferenţă între intenţie şi culpă. Organul constatator va
trebui să ţină seama de forma de vinovăţie cu care a acţionat făptuitorul cu ocazia individualizării
şi aplicării sancţiunii contravenţionale. 64
Latura subiectivă ca element al conţinutului constitutiv al contravenţiei se referă la ati-
tudinea psihică a contravenientului faţă de fapta săvârşită şi consecinţele ei. Elementul principal al
laturii subiective este vinovăţia şi formele ei. În cazul unor contravenţii, pentru completarea laturii
subiective, în textele de incriminare a acestora sânt prevăzute şi alte condiţii referitoare la scop şi la
motiv.
Prin scop al contravenţiei se înţelege obiectul urmărit de contravenient, prin săvârşirea
acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al contravenţiei.
Prin motiv al contravenţiei se înţelege impulsul intern din care se naşte decizia contravenţională şi,
pe cale de consecinţă, punerea în executare a deciziei.
Componenţa contravenţiei (obiectul, latura obiectivă, subiectul, latura subiectivă) reprezin-
tă baza juridică pentru calificarea faptei antisociale concrete, încadrarea ei în condiţiile articolului
(părţii lui) concret din CC al RM.
Fără vinovăţie nu există componenţa contravenţiei, deci lipseşte temeiul juridic pentru aplica-
rea pedepsei contravenţionale.

64
Ibidem, p.11

46
 Forma vinovăţiei: comiterea premeditată a contravenţiei (art. 14 alin. (2) CC al RM), sau
comiterea contravenţiei din imprudenţă (art. 14 alin. (3) CC al RM) contribuie la realizarea principi-
ului individualizării pedepsei contravenţionale.
Vinovăţia este atitudinea psihică a persoanei ce comite fapta contravenţională, care se
manifestă fără constrângere pe planul relaţiilor sociale, de prevedere a rezultatului faptei sale ori
de posibilitatea reprezentării acestuia. Pentru ca o faptă să fie contravenţie nu este suficientă să-
vârşirea acesteia, chiar dacă este prevăzută de legea contravenţională, ci mai trebuie realizată o
cerinţă, respectiv ca făptuitorul să fi avut la momentul săvârşirii faptei reprezentarea conduitei
sale şi a rezultatului produs de fapta sa. Altfel, oricât de reprobabil ar fi gândul unei persoane,
dacă nu se exteriorizează, rămâne fără relevanţă pe planul răspunderii contravenţionale. Stabilirea
existenţei sau inexistenței vinovăţiei făptuitorului presupune cercetarea gândului cu care acesta a
săvârşit fapta. Un făptuitor va fi considerat contravenient numai dacă a comis fapta având repre-
zentarea că face ceva negativ sau a avut o conduită neglijentă ori uşuratică, în cazurile când legea
pretinde subiecţilor să fie prudenţi şi chibzuiţi. Întrucât nu se poate pătrunde în mintea persoanei
pentru a se putea determina direct care a fost atitudinea acesteia faţă de elementul material, latura
subiectivă a actului de conduită va fi dedusă din examinarea datelor şi împrejurărilor cauzei. Însă,
sunt cazuri atipice în care aspectul obiectiv al faptei nu coincide cu cel subiectiv, situaţie ce face
mai complicată operaţiunea de stabilire a vinovăţiei. În aceste situaţii, dacă ar fi luate în conside-
rare numai aparenţele, s-ar ajunge la erori judiciare. Pentru evitarea acestor neajunsuri, organele
competente trebuie, mai întâi, să constate săvârşirea faptei, iar dacă această operaţiune va avea un
răspuns pozitiv, ele sunt obligate să determine vinovăţia făptuitorului. Vinovăţia este atitudinea
făptuitorului faţă de elementele laturii obiective. Elementul moral al contravenţiei, în cazul celor
mai multe contravenţii, nu trebuie sa îndeplinească nici o cerinţă specială. Există unele contra-
venţii în conţinutul cărora legiuitorul a prevăzut anumite cerinţe pe care elementul moral trebuie
să le îndeplinească. Aceste cerinţe pot privi fie o finalitate specială urmărită de către făptuitor, fie
o anumită motivaţie a acestuia. Ştiinţa dreptului numește finalitatea specială vizată de agent cu
termenul scop, iar motivaţiei speciale existente în mintea făptuitorului i-a atribuit termenul mobil.
În cazurile când scopul şi mobilul sunt cerinţe ale normei de stabilire şi sancţionare a contra-
venţiei, ele capătă calitatea de cerinţe ale normei de stabilire şi sancţionare a contravenţiei. Con-
travenţia, ca faptă a omului, cuprinde şi alte elemente subiective, cum ar fi motivul sau scopul
Faptele omului sunt determinate în general de anumite necesităţi, dorinţe, interese, emoţii, senti-
mente, pasiuni,care, în anumite situaţii, devin adevărate motive sau mobiluri ale faptei ilicite.
Mobilul este o condiţie accidentală a elementului moral al contravenţie, ce constă în cau-
za psihică a actului de conduită. Nici o activitatea umană, dacă provine de la o persoană cu dis-

47
cernământ,nu este efectuată fără o cauză internă, fără un impuls interior. Deşi prezent la orice
faptă, cu excepţia celor comise de iresponsabili, mobilul nu face parte decât rar din conţinutul
contravenţiei. Dar o corectă individualizare a răspunderii şi a sancţiunilor contravenţionale presu-
pune analiza persoanei contravenientului şi, implicit , a mobilurilor care au stat la geneza săvârşi-
rii faptei sale. Mobilul nu trebuie ignorat din analiza personalităţii contravenientului, deoarece s-
ar ajunge la consacrarea unui drept contravenţional abstract. Legea poate atribui mai multe funcţii
mobilului contravenţiei, respectiv de condiţie esenţială, de condiţie circumstanţială sau de circum-
stanţă.
De multe ori, printr-o faptă ilicită se urmăreşte un scop, care devine călăuză a întregii ati-
tudini a contravenientului.
Scopul contravenţiei este o condiţie accidentală a vinovăţiei ce constă în obiectivul actu-
lui de conduită. De regulă, finalitatea contravenientului este de a produce o anumită schimbare în
lumea înconjurătoare.
Obiectivele contravenienților pot fi însă şi de natură morală, situaţii în care nu are loc
nici o mutaţie în realitatea obiectivă. Ca şi mobilul, scopul apare numai accidental în conţinutul
unor contravenţii. Deşi este strâns legat de mobil, scopul nu se confundă cu acesta, pentru că în
timp ce mobilul este de regulă, iraţional, scopul este factorul psihic conştient şi raţional, care con-
stă în reprezentarea de către subiect a obiectivului pe care îl urmăreşte prin realizarea actului.
Scopul poate fi imediat şi final(mediat). Scopul imediat al contravenţiei este finalitatea vizată de
făptuitor în raport de norma contravenţională, care nu este decât o etapă pentru realizarea scopului
imediat. Scopul final este obiectivul urmărit, cel mai îndepărtat în timp, şi care dă satisfacţie im-
pulsului ce a determinat săvârşirea contravenţiei. La fel ca şi mobilul, scopul trebuie luat în consi-
derare cu prilejul individualizării răspunderii contravenţionale şi a sancţiunilor de drept contra-
venţional.
Vinovăţia făptuitorului poate avea grade diferite de intensitate, legiuitorul penal a regle-
mentat două forme şi patru modalităţi ale acesteia, respectiv intenţia şi culpa. Alături de formele
reglementate, doctrina susţine existenţa unei a treia forme de vinovăţie, dedusă din anumite norme
de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor, si anume intenţia depăşită. Toate aceste forme pot fi
preluate şi de către dreptul contravenţional. Atenţia acordată formelor şi modalităţilor vinovăţiei
se datorează în primul rând, împrejurării că trebuie delimitată zona unde încetează vinovăţia de ce
a fortuitului. În al doilea rând, se impune departajarea elementului moral al contravenţiei de anu-
mite cauze care-l exclud., cum ar fi: minoritatea, eroarea de fapt, iresponsabilitatea, beţia etc. Nu
în ultimul rând, sunt unele contravenţii la care elementul subiectiv trebuie să îmbrace forma in-
tenţiei, determinată de scop.

48
 Intenţia este o formă a vinovăţiei ce constă în atitudinea făptuitorului de a prevedea re-
zultatul faptei sale, pe care îl urmăreşte sau îl acceptă. Intenţia presupune ca făptuitorul să-şi dea
seama de efectele pe care le cauzează elementul material şi urmăreşte aceste consecinţe sau numai
acceptă eventualitatea survenirii lor. Din definiţia intenţiei reiese că aceasta poate avea două mo-
dalităţi: intenţia directă şi intenţia indirectă. Intenţia directă este când făptuitorul urmăreşte produ-
cerea rezultatului şi cea indirectă când făptuitorul acceptă eventualitatea survenirii rezultatului.
Din punct de vedere cantitativ, intenţia poate fi premeditată, repentină sau afectivă şi obişnuită
sau simplă. Când făptuitorul comite fapta cu detaşare psihică şi după o prealabilă pregătire a aces-
teia, intenţia este premeditată. Intenţia este când făptuitorul ia decizia spontană de a comite fapta
deoarece se află sub influenţa unei tulburări sau a unei emoţii puternice. Provocarea este o specie
de intenţie repentină. Intenţia este obişnuită atunci când făptuitorul comite fapta netulburat şi nes-
tăpânit de emoţie, dar fără o pregătire a comiterii acesteia. În funcţie de existenţa sau nu a unui
scop, în norma de incriminare, intenţia este simplă şi calificată. Intenţia este simplă atunci când
agentul prevede şi urmăreşte survenirea rezultatului, fără ca norma de incriminare să vizeze exis-
tenţa unui anumit scop. Intenţia calificată există când făptuitorul doreşte producerea rezultatului în
vederea realizării unei anumite finalităţi înscrise în norma ce prevede contravenţia. În raport de
momentul reprezentării, intenţia este iniţială şi supravenită. Intenţia este iniţială când făptuitorul
prevede rezultatul faptei sale de la început şi intenţia este supravenită dacă reprezentarea urmării a
apărut pe parcursul săvârşirii faptei. În funcţie de numărul faptelor pe care urmează sp le comită
făptuitorul, intenţia este: unică şi complexă.
O altă formă a vinovăţiei este culpa, ce constă în atitudinea făptuitorului de prevedere a
rezultatului faptei fără ca acesta sa-l urmărească, apreciind nefondat că acesta nu se va produce,
ori de neprevedere a rezultatului faptei, deşi trebuia sa-l prevadă. În cazul culpei, făptuitorul tre-
buie să fie conştient de împrejurarea că prin efectuarea acţiunii sau inacţiunii sale există un risc
substanţial şi nejustificat al apariţiei unor vătămări ale valorilor sociale. Riscul ivirii rezultatului
poate fi prefigurat, dar neacceptat, sau poate fi neprezentat, deşi făptuitorul avea această obligaţie.
Culpa are doua modalităţi normative: culpa cu prevedere şi culpa simplă. Culpa cu pre-
vedere este o modalitate a culpei ce constă în atitudinea făptuitorului de a prevedea rezultatul fap-
tei sale, pe care nu-l urmăreşte, socotind fără temei că el nu se va produce. În cazul culpei cu pre-
vedere, delicventul pricepe riscul, dar îl ignoră. Culpa simplă este acea modalitate a culpei ce con-
stă în atitudinea făptuitorului de a nu prevedea rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl pre-
vadă. Această modalitate a culpei este aplicabilă, de regulă, în cazul persoanelor care desfăşoară
anumite activităţi reglementate, iar datorită neatenţiei celor care le desfăşoară, activităţile respec-
tive cauzează anumite rezultate periculoase.

49
 Ultima formă a vinovăţiei, o reprezintă praeterintenţia sau intenţia depăşită. Praeterin-
tenţia este o formă de vinovăţie ce cuprinde în conţinutul său atât intenţia cât şi culpa. Intenţia
depăşită este singura formă de vinovăţie nereglementată în general, dar legiuitorul face acpclicaţii
ale acesteia în cazul anumitor contravenţii. În cazul praeterintenţiei, făptuitorul prevede rezultatul
faptei sale, îl urmăreşte sau îl acceptă, dar peste acest rezultat se produce un alt rezultat mai grav,
pe care, deşi l-a prevăzut, nu l-a acceptat sau pe care nu l-a prevăzut, deş trebuia şi putea să îl pre-
vadă. În unele opinii, se susţine că praereintenţia poate reuni numai intenţia şi culpa simplă.
Această opinie nu se regăseşte în practică instanţei supreme, fiind contestată de unii autori.

50
 CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL CONTRAVENȚIONAL AL
FAPTEI
4.1. Legitima apărare.
4.2. Starea de extremă necesitate.
4.3. Constrângerea fizică și/sau psihică.
4.4. Riscul întemeiat.
4.5. Cazul fortuit.

4.1. Legitima apărare.

Prin stare de legitimă apărare legiutorul descrie fapta, prevăzută de legislație drept con-
travenție, dar care este săvîrșită pentru a respinge un atac direct, imediat, material și real, îndrep-
tat împotriva sa, împotriva unei alte persoane sau împotriva unui interes public.
Potrivit Codului contravențional (art. 21), legitima apărare este o acțiune pe care o reali-
zează o persoană, săvîrșind o faptă prevăzută de legea contravențională, pentru a înlătura efectele
unui atac care periclitează valorile sociale ocrotite de lege. Ea este o acțiune social-utilă, deoare-
ce fapta săvîrșită în condițiile enunțate de lege nu este prejudiciabilă. Lipsește și vinovăția per-
soanei care, fiind în stare de legitimă apărare, a fost impusă să acționeze pentru a apăra valorile
sociale periclitate de un atac.
Analiza literaturii juridice și a legislației contravenționale și penale din diferite țări ne
permite să concluzionăm că, pentru ca legitima apărare să constituie o cauză de înlăturare a ca-
racterului contravențional al faptei și a răspunderii contravenționale, ea trebuie să întrunească
anumite condiții, și anume:
– existența atacului direct, imediat, material și real;
– prejudiciul să fie adus atentatorului;
– să nu fie depășite limitele legitimei apărări.
1. Atacul este o agresiune, o comportare violentă a omului îndreptată împotriva unei va-
lori sociale ocrotite de lege. Apărarea trebuie întreprinsă nemijlocit pentru respingerea atacului.
Apărarea nu este considerată legitimă dacă riposta persoanei agresate a fost întreprinsă după con-
sumarea atacului.
Apărarea se consideră legitimă dacă atacul este direct, imediat, material și real.
Prin atac direct se înțeleg acțiunile îndreptate nemijlocit asupra valorilor ocrotite de le-
gea contravențională. Atacul nu este direct în cazul în care între agresor și victimă se află un ob-
stacol material (ușă, zid etc.) sau o distanță mai mare în spațiu – circumstanțe care împiedică
apariția unui pericol real pentru valorile sociale ale subiectului asupra căruia este îndreptat ata-
cul.

51
 Atacul este imediat în cazul în care acesta s-a dezlănțuit și se află în curs de desfășurare.
Acesta se consumă odată cu încetarea agresiunii. Dacă atacul nu a fost declanșat, dar cuvintele,
gesturile, demonstrarea diverselor unelte etc. indică obiectiv că atacul va începe, fapta cade sub
incidența prevederilor legitimei apărări. 65
Atacul este considerat material dacă, pentru a-l realiza, se folosește forța fizică, diver-
se instrumente etc., care sînt în măsură să producă o modificare în substanța fizică a valoril or
sociale protejate de lege. Un atac verbal sau scris (insulta, șantajul, denunțarea calomnioasă
etc.) nu este considerat atac material. 66
Atacul este real dacă există obiectiv, și nu doar presupus de persoană. El se va consuma
în momentul în care a luat sfîrșit, iar pericolul pentru valorile protejate de lege nu mai există.
2. În ceea ce privește a doua condiție a legitimei apărări, este logic că prin fapta îndrep-
tată contra unui atac poate fi admisă cauzarea de prejudicii numai celui ce atacă și nicidecum
altor persoane aflate în preajmă.
Este regretabil faptul că ultimele două condiții ale legitimei apărări (prejudiciul să fie
adus atentatului și neadmiterea depășirii limitelor legitimii apărări) nu sînt stipulate în norma
juridică respectivă a legii contravenționale noi. Și în acest caz, în viziunea noastră, conținutul
normei juridice respective din legea contravențională (1985) abrogată era mai reușit. 67
3. Problema limitelor – fiind una dintre condițiile legitimei apărări – ni se pare destul de
importantă. În legea contravențională în vigoare legislatorul a omis în general această condiție a
legitimei apărări. În Codul cu privire la contravențiile administrative (1985) exista o trimitere la
neadmiterea depășirii limitelor legitimei apărări, însă aceste limite nu erau precizate. Edificatoare
în acest sens erau prevederile art. 13 din Codul penal al Republicii Moldova din 1961, în care era
stabilit: „Se consideră depășire a limitelor legitimei apărări necorespunderea vădită a apărării cu
caracterul și pericolul atacului”.
Problema limitelor legitimei apărări este discutată pe larg atît în literatura juridică au-
tohtonă, cît și în cea străină.
După cum menționează M. Preda, pentru ca apărarea împotriva unui atac să fie conside-
rată legitimă, trebuie să existe proporționalitate între fapta săvîrșită pentru apărare și atacul care a
provocat nevoia de apărare. Proporționalitatea nu înseamnă similitudine sau identitate de fapte,

65
Codul penal al Republici Moldova. Comentariu. Op. cit., p. 102.
66
Codul penal al Republici Moldova. Comentariu. Op. cit., p. 102.
67
În art. 17 din CCA era stipulat: „Nu urmează a fi trasă la răspundere administrativă persoana care, deşi a săvîrşit o
acţiune, prevăzută de prezentul cod,... opunîndu-se atentatului ilicit prin cauzarea unui prejudiciu atentatorului, dacă
în aceste cazuri n-au fost depăşite limitele legitimei apărări.”

52
dar nu le exclude.68 Evident, nu se poate vorbi despre niște limite concrete, deoarece fiecare caz
de legitimă apărare are particularități ce țin atît de calitățile persoanei, cît și de alte împrejurări în
care s-a săvîrșit fapta.
I. Creangă analizează mai detaliat aceste condiții, nominalizînd următoarele:
– atacul să provină din partea unei persoane fizice responsabile;
– atacul să fie material, adică să se concretizeze în acte de violență fizică sau verbală
susceptibile de a fi percepute pe cale senzorială;
– atacul să fie direct, adică să provină din partea celui împotriva căruia se îndreaptă ri-
posta persoanei în stare de legitimă apărare;
– atacul să fie imediat, adică în curs de dezlănțuire sau pe punctul de a se produce;
– atacul să fie injust, adică să se realizeze printr-o faptă ilicită;
– atacul să fie îndreptat împotriva persoanei, a drepturilor sale ori împotriva unui interes
obștesc;
– riposta să fie necesară, înțelegînd prin aceasta că finalitatea actelor de apărare urmă-
rește înlăturarea atacului;
– riposta să fie spontană. 69

4.2. Starea de extremă necesitate.

Rеiеşind din nоţiunеа contravenției са о асţiunе ilicită, lеgislаţiа contravențională
stаbilеştе сеrсul асеstоr асţiuni săvârşirеа сărоrа аtrаgе răsрundеrеа contravențională. Lа rând сu
асеаstа, lеgislаtоrul stаbilеştе сă, fарtеlе fоrmаl nimеrind sub соmроnеnţа lеgii contravenționale
dаr саrе nu sânt sосiаl-реriсulоаsе, înlătură răsрundеrеа contravențională.
Din асеst сеrс dе fарtе, саrе înlătură саrасtеrul sосiаl-реriсulоs аl fарtеi, fасе раrtе şi
instituţiа stării dе еxtrеmă nесеsitаtе.
În саzul stării dе еxtrеmă nесеsitаtе, роt fi înfăрtuitе difеritе асţiuni, dе еxеmрlu:
- реntru еvitаrеа unui ассidеnt rutiеr, şоfеrul înсаlсă rеgulilе dе сirсulаţiе lа trаfiс,
рriсinuind dаunе соnsidеrаbil mаi miсi dесât сеlе еvitаtе;
- реntru а trаnsроrtа lа sрitаl о реrsоаnă grаv rănită, еstе fоlоsit un аutоmоbil, fără vоiа
stăрânului;
- реrsоаnа сu funсţii dе răsрundеrе, реntru еvitаrеа rарidă а unui ассidеnt lа
întrерrindеrе, fоlоsеştе bunurilе mаtеriаlе înсrеdinţаtе lui, nесоnfоrm dеstinаţiеi lоr.
Сum рutеm оbsеrvа din еxеmрlеlе рrеzеntаtе, еsеnţа stării dе еxtrеmă nесеsitаtе соnstă

68 M. Preda. Op. cit., p. 202.

69
I. Creangă. Op. cit., p. 317.

53
în о аşа асtivitаtе а реrsоаnеi, саrе еstе îndrерtаtă lа арărаrеа intеrеsеlоr stаtаlе, оbştеşti şi indi-
viduаlе, măсаr сă ре саlеа înсălсării аltоr intеrеsе, осrоtitе dе nоrmеlе drерtului, dаr lа асеl
mоmеnt – mаi рuţin imроrtаntе.
Соndiţiilе înаintаtе dе lеgе реntru rесunоаştеrеа асţiunilоr, săvârşitе în stаrе dе еxtrеmă
nесеsitаtе са lеgаlе dоvеdеsс liрsа реriсоlului sосiаl. Асеstе соndiţii еxрrimă, în рrimul rând,
rеfuzul dе а аtrаgе lа răsрundеrеа contravențională ре асеа реrsоаnă, саrе а înсălсаt оrdinеа dе
drерt în stаrе dе еxtrеmа nесеsitаtе, арărând în аşа mоd viаţа, intеgritаtеа соrроrаlă sаu să-
nătаtеа sа, а аltеi реrsоаnе оri un intеrеs рubliс dе lа un реriсоl iminеnt саrе nu роаtе fi înlăturаt
аltfеl.
În stаrеа dе еxtrеmă nесеsitаtе, реrsоаnа rесunоаştе, сă асţiunilе sаlе роаrtă un саrасtеr
sосiаl-util, реrsоаnа urmărеştе sсорuri utilе, соnduсându-sе dе mоtivul рrоtеjării а intеrеsеlоr
mult mаi imроrtаntе.
Rеfuzul dе а rесunоаştе реriсоlul sосiаl са un еlеmеnt nесеsаr аl intеnţiеi duсе lа
fоrmulаrеа орiniеi grеşitе dеsрrе рrеzеnţа vinоvăţiеi în stаrеа dе еxtrеmă nесеsitаtе.
Întruсât рrin săvârşirеа fарtеi dе sаlvаrе а vаlоrilоr арărаtе dе lеgе sunt рrоvосаtе dаunе
аltоr vаlоri рrоtеjаtе dе асеаstа, а fоst nесеsаră dеtеrminаrеа соndiţiilоr în саrе stаrеа dе еxtrеmă
nесеsitаtе vа fi соnsidеrаtă lеgitimă, drерt саuză саrе înlătură саrасtеrul contravențional аl
fарtеi.
Stаrеа dе еxtrеmă nесеsitаtе imрliсă (lа fеl са lеgitimа арărаrе) dоuă lаturi:
1) реriсоlul;
2) sаlvаrеа dе lа реriсоl.

4.3. Constrângerea fizică și/sau psihică.

О саuză саrе înlătură саrасtеrul cl аl fарtеi еstе соnstrângеrеа fiziсă și/sаu рsihiсă
rеglеmеntаtă dе аrt.23 din СC аl RM, саrе рrеvеdе: ,,Nu constituie contravenţie fapta prevăzută
de prezentul cod săvîrşită din cauza unei constrîngeri fizice căreia persoana nu i-a putut rezista și
care nu putea fi înlăturată în alt mod.
Nu constituie contravenţie fapta, prevăzută de prezentul cod, săvîrşită din cauza unei
constrîngeri psihice exercitată prin ameninţare cu un pericol iminent, pentru sine ori pentru o altă
persoană, care nu putea fi înlăturat în alt mod”.
А соnstrângе о реrsоаnă în gеnеrаl însеаmnă а оbligа, а fоrţа, а influеnţа ре сinеvа să
îndерlinеаsсă un luсru ре саrе еl nu dоrеştе să-1 fасă.
În litеrаturа juridiсă penală, еxistă difеritе mоdаlităţi dе а trаtа "viоlеnţа". Dе еxеmрlu,
autorul rus Şаrароv R. о dеfinеştе са аnumită асţiunе а unеi реrsоаnе fаţă dе аltă реrsоаnă,

54
îmроtrivа vоinţеi (dоrinţеi) ultimеi.70 Autorul sovetic Рiоntсоvsсhi А. sсriа, сă influеnţа viоlеntă
аsuрrа реrsоаnеi еstе оriсе соnstrângеrе саrе о оbligă să асţiоnеzе îmроtrivа dоrinţеlоr sаlе. 71
Аbеliţеv S. аnаlizеаză viоlеnţа fiziсă şi рsihiсă lа nivеl individuаl. Duрă рărеrеа lui
асеаstă viоlеnţă sе еxрrimă рrin bătăi, lоvituri sераrаtе (рrоvосаrеа еxсоriаţiilоr, есhimоzеlоr,
vânătăilоr еtс.). Viоlеnţа рsihiсă соnstă din sреriеri, аmеninţări сu арliсаrеа viоlеnţеi fiziсе sаu
difеritоr аrmе.
Sеrdiuс L. соnsidеră сă viоlеnţа еstе о influеnţă еxtеrnă, intеnţiоnаtă şi ilеgаlă соmisă
dе о реrsоаnă аsuрrа аltеiа îmроtrivа vоinţеi ultimеi, şi саrе роаtе să рriсinuiаsсă viсtimеi о
trаumă оrgаniсă, fiziоlоgiсă sаu рsihiсă şi să limitеzе libеrtаtеа vоinţеi sаu а асţiunilоr реrsоаnеi
susnumitе.
Însuşi арliсаrеа fоrţеi nu роаtе fi соnsidеrаtă са un асt dе viоlеnţă. Dеsрrе viоlеnţă sе
роаtе dе vоrbit numаi în саzurilе сând еxistă înсălсаrеа lеgii. Арliсаrеа viоlеnţеi în gеnеrе роаtе
fi lеgаlă. În bаzа сеlоr еxрusе, рutеm dеfini viоlеnţа (соnstrângеrеа) са influеnţă ilеgаlă аsuрrа
inviоlаbilităţii fiziсе sаu рsihiсе а реrsоаnеi.72
În соndiţiilе соnstrângеrii fiziсе, făрtuitоrul îşi dă реrfесt sеаmа сă асţiоnеаză са un
simрlu instrumеnt sub influеnţа unеi еnеrgii străinе, săvârşind о fарtă рrеvăzută dе lеgеа contra-
vențională, dаr, nерutând орunе rеzistеnţă еnеrgiеi саrе-1 орrimă, аdорtă соnduitа саrе îi еstе
imрusă.
О fарtă соmisă sub imреriul соnstrângеrii fiziсе nu соnstituiе contravenție, dеоаrесе îi
liрsеştе trăsăturа еsеnţiаlă а vinоvăţiеi, sub аsресtul fасtоrului vоlitiv, întruсât vinоvăţiа nu
роаtе еxistа сând făрtuitоrul nu аrе libеrtаtе dе асţiunе. Fарtа nеfiind contravenție, ре саlе dе
соnsесinţă, асеstа nu аtrаgе răsрundеrе contravențională. Răsрundеrеа сivilă еstе înlăturаtă şi еа
din рrinсiрiu.
Соnstrângеrеа рsihiсă соnstă în еxеrсitаrеа unеi рrеsiuni ре саrе о реrsоаnă о rеаlizеаză
рrin оriсе mijlоасе аsuрrа рsihiсului аltеi реrsоаnе, în аşа fеl înсât sub stăрânirеа unеi tеmеri
grаvе реrsоаnа соnstrânsă nu-şi mаi роаtе dirijа în mоd libеr vоinţа și săvârşеştе о fарtă рrеvă-
zută dе lеgеа реnаlă.73
Аmеninţаrеа еstе uniса fоrmă а соnstrângеrii рsihiсе саrе аrе dоuă sеmnе рrinсiраlе:
1. роsibilitаtеа influеnţării аmеninţării аsuрrа рsihiсului реrsоаnеi;
2. рrеzеnţа în аmеninţаrе а еlеmеntеlоr intimidării.

70
Шарапов Р.Д. Физическое насилие в уголовном праве. СПб., Юридический центр пресс. 2001г., с.3
71
Пинтковский А.А. Преступления против личности. Москва, 1938, с.88
72
Уголовное право. Под ред. Л.Д.Гаухмана, Л.М. Колодкина. Москва. Юриспрюденция, 1999, с.188
73
Курс уголовного права. Том 1. Учение о преступлении. Под ред. Н.Ф.Кузнецовой, И.М.Тяжковой. Москва:
Зерцало-М, 2002, с.489.

55
 Tоtоdаtă соnstrângеrеа рsihiсă роаtе fi еxрrimаtă nu dоаr рrin аmеninţări vеrbаlе, сi și
рrin înşеlăсiunе, fоlоsirе а mесаnismеlоr tеhniсе еtс. În litеrаturа juridiсă sе dă un еxеmрlu,
сând un mеdiс-рsihiаtru саrе сunоştеа difеritе mеtоdе а рsihiаtriеi, influеnţа аsuрrа расiеnţilоr
săi (în mаjоritаtеа саzurilоr оаmеni tinеri) саrе în urmа асţiunilоr mеdiсului săvârşеаu difеritе
fарtе ilеgаlе, în саzul dаt, mеdiсul nu соmitеа niсi о сrimă, dаr еl sе соnsidеrа аutоrul mаtеriаl аl
infrасţiunii, dеоаrесе реrsоаnеlе săvârşеаu асţiuni ilеgаlе реntru сă sе аflаu în dереndеnţа рsi-
hiсă dе mеdiсul-рsihiаtru.74

4.4. Riscul întemeiat.

Riscul, deseori, este util în toate domeniile de dezvoltare a societății. Progresul tehnico-
științific este imposibil fără implementarea de noi tehnologii, fără realizarea de experimente în
diferite domenii ale activității umane – știință, tehnică, medicină, farmacologie, sfera de produ-
cere, sfera de combatere a infracționalității și contravenționalității etc. Pornind de la aceste noi
circumstanțe, în legea contravențională a mai fost introdusă o cauză care înlătură caracterul con-
travențional al faptei comise și răspunderea contravențională: riscul întemeiat. În art. 24 din Co-
dul contravențional se prevede că:
„(1) Nu constituie contravenție fapta, prevăzută de prezentul cod, care a cauzat daune
intereselor ocrotite de lege în cazul riscului întemeiat în atingerea unor scopuri socialmente utile.
(2) Se consideră întemeiat riscul fără de care scopul socialmente util nu a putut fi atins,
iar persoana care a riscat a luat măsuri de prevenire a cauzării de daune intereselor ocrotite de
lege.
(3) Nu poate fi considerat întemeiat riscul îmbinat cu bună știință cu pericolul pentru viața per-
soanei sau cu pericolul provocării unui dezastru ecologic ori social.”
Cuvîntul risc înseamnă posibilitatea de a ajunge într-o stare de primejdie, de a avea de
înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă. Deci, riscul înseamnă o acțiune (inacțiune) cu posi-
bile consecințe dăunătoare. Evaluarea gradului de risc exprimă probalitatea acestuia de a se pro-
duce, precum și impactul pe care îl poate avea asupra relațiilor sociale.75
Ținem să menționăm că legislatorul admite totuși în calitate de cauză care înlătură ca-
racterul contravențional al faptei comise doar riscul întemeiat.

74
Флоря Е. Уголовно-правовое значение физического и психического принуждения // Закон и жизнь, №12
2002г., с.37
75
Codul penal al RM. Comentariu. Op. cit., p. 112.

56
 Legislatorul vine cu noțiunea de „risc întemeiat”. Susținem opinia76 că în acest scop ar
putea fi utilizată noțiunea de „risc profesional”, la fel ca în Legea cu privire la poliție, care preve-
de că nu constituie o încălcare de lege acțiunea colaboratorului de poliție săvîrșită într-o situație
de risc profesional justificat. Riscul profesional este considerat justificat dacă acțiunea săvîrșită
decurgea în mod obiectiv din informația asupra faptelor și circumstanțelor de care dispunea cola-
boratorul poliției, iar scopul legitim nu putea fi realizat prin acțiuni ce nu ar fi implicat riscul și
colaboratorul poliției, care și-a asumat riscul, a întreprins toate măsurile posibile pentru a preveni
consecințele negative. 77
Potrivit normei juridice prevăzute în art. 24 din Codul contravențional, riscul se va con-
sidera întemeiat numai în cazul în care:
– scopul socialmente util nu putea fi atins fără acțiunile (inacțiunile) însoțite de risc;
– persoana care a riscat a luat (a epuizat) toate măsurile de prevenire a cauzării de daune
intereselor ocrotite de legea contravențională.
Din cele menționate concluzionăm că va înlătura răspunderea contravențională pentru
dauna cauzată intereselor și valorilor ocrotite numai acea acțiune (inacțiune) al cărei autor nu a
avut la dispoziție nici o altă cale de a atinge scopul social util.
În același rînd, legislatorul stipulează și limitele riscului. Din conținutul art. 24 alin.
(3) din Codul contravențional reiese că riscul nu se consideră întemeiat dacă:
– era cu bună știință îmbinat cu pericolul pentru viața persoanei;
– conținea amenințarea de a provoca un dezastru ecologic;
– conținea amenințarea de a provoca un dezastru social.
Susținem opinia78 potrivit căreia există și alți factori ce caracterizează riscul ca fiind în-
temeiat, care nu sînt indicați expres în norma juridică analizată, dar reies din lege.
Potrivit acestei opinii, riscul nu se consideră întemeiat și în cazurile în care:
– scopul social util putea fi atins prin alte mijloace și acțiuni care nu presupuneau risc;
– persoana care a riscat nu a luat toate măsurile pentru a proteja interesele și valorile
ocrotite de lege;
– persoana a riscat pentru a atinge scopurile personale.

4.5. Cazul fortuit.

76
Ibidem.
77
Legea cu privire la poliţie nr. 416-XII din 18 decembrie 1990, art. 33 (republicată în MO al RM, nr. 17-19/56,
2002).
78
Codul penal al RM. Comentariu. Op. cit., p. 112.

57
 Cazul fortuit este o împrejurare imprevizibilă79 care determină producerea unei conse-
cințe fără ca vreunei persoane să i se poată imputa vinovăția.
Cazul fortuit este acea cauză de excludere a caracterului contravențional al faptei ce
constă în comiterea unei fapte prevăzute în legea contravențională, al cărei rezultat este conse-
cința unei forțe care nu putea fi anticipată.
Din prevederile legislației rezultă că, pentru prezența cazului fortuit, trebuie să existe
următoarele condiții:
– rezultatul faptei să fie consecința unei împrejurări imprevizibile;
– împrejurarea imprevizibilă să fi intrat în conjuncție cu fapta a cărei consecință a de-
terminat-o;
– fapta care a produs rezultatul socialmente periculos, din cauza intervenirii împrejurării
fortuite, să fie o faptă stipulată în legea contravențională.
În virtutea imposibilității făptuitorului de a prevedea apariția împrejurării fortuite care a
produs rezultatul socialmente periculos, cazul fortuit exclude caracterul contravențional al faptei,
deoarece lipsește vinovăția.
În literatura de specialitate și legislația contravențională al altor state sînt prevăzute și
alte cauze care înlătură caracterul contravențional (și cel infracțional) al faptei, cum ar fi: eroarea
de fapt, infirmitatea, beția involuntară completă etc.
Eroarea de fapt este situația în care persoana, în momentul comiterii contravenției, nu
cunoaște existența unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul contravențional al
faptei. Ea se caracterizează prin aceea că făptuitorul, deși are capacitatea psihică, în momentul
comiterii faptei nu cunoaște anumite stări, situații sau împrejurări existente la acel timp sau le
cunoaște greșit ori deformat, astfel încît, în ambele situații, există o discordanță între realitatea
obiectivă și imaginea pe care o percepe persoana respectivă despre adevăr și realitate.80
Necunoașterea legii, adică eroarea de drept, nu constituie temei pentru exonerare de răs-
pundere contravențională.
Infirmitatea este un defect fizic congenital sau survenit în urma unui accident, boli sau
a altei cauze, care determină săvîrșirea unei fapte prevăzute în legea contravențională. Nu consti-
tuie contravenție fapta stipulată în legea contravențională săvîrșită în stare de infirmitate.
Pentru prezența acestei cauze de inexistență a vinovăției este necesar ca starea de infir-
mitate să existe în momentul săvîrșirii contravenției și fapta să se datoreze acesteia.81

79
Codul contravenţional al RM, art. 25.
80 Sergiu Furdui. Op. cit., p. 102.
81
Constantin Drăghici, Constantin Victor Drăghici et all. Op. cit., p. 59.

58
 Beția involuntară completă. O altă cauză care exclude vinovăția este aflarea făptuito-
rului în momentul săvîrșirii faptei cuprinse în legea contravențională în stare de beție involuntară
totală produsă de alcool sau de alte substanțe.
Atît legislația contravențională a RM, cît și legea penală, spre deosebire de alte state,
nu indică beția drept una dintre cauzele care ar înlătura caracterul contravențional sau penal al
faptei. De exemplu, în legea penală a României prin denumirea de beție se desemnează o listă
foarte largă de forme de intoxicare.
După gradul de intoxicație, beția poate fi totală sau parțială. Cea totală este de trei fe-
luri: psihopatică, epileptică și completă. Primele două tipuri aparțin psihopatologiei și țin de in-
capacitatea sau iresponsabilitatea contravențională, pentru că sînt tipuri de alienație mintală. 82
Beția completă este singura dintre formele beției care, după criteriul intoxicației, intră în sfera
cauzelor de înlăturare a vinovăției.
După rolul vinovăției făptuitorului, beția poate fi fortuită involuntară (accidentală) și vo-
luntară. Beția voluntară este premeditată și simplă. Ea mai poate fi ocazională și cronică. În func-
ție de substanța care a cauzat starea de beție, există beție caldă (alcoolică) și beție rece (cauzată
de alte substanțe).
Pentru a constitui o cauză de înlăturare a caracterului contravențional al faptei, starea de
beție a persoanei trebuie să satisfacă următoarele condiții:
– beția să fie fortuită involuntară (accidentală);
– beția să fie completă;
– beția fortuită involuntară (accidentală) completă să existe în momentul comiterii faptei
prevăzute în legea contravențională. Dacă starea de beție exista înainte sau după momentul săvîr-
șirii faptei, dar nu și în momentul producerii ei, aceasta nu va înlătura caracterul contravențional
al acțiunii (infracțiunii).
Fapta comisă în stare de beție fortuită involuntară (accidentală) completă trebuie să fie
prevăzută de legea contravențională.
Este de menționat că aceste trei cauze: eroarea de fapt, infirmitatea și beția involun-
tară completă nu sînt stipulate în legislația contravențională națională și nu pot servi drept
temei juridic de înlăturare a caracterului contravențional al faptei comise.

82 M. A. Hotcă. Op. cit., p. 272.

59
 RĂSPUNDEREA CONTRAVENȚIONALĂ
5.1. Definirea, trăsăturile și funcțiile răspunderii contravenționale.
5.2. Principiile și scopul răspunderii contravenționale.
- Principiile răspunderii contravenționale (legalității, contravenției ca unic temei al
răspunderii contravenționale, umanismului, răspunderii personale, unicității răspunderii, inevita-
bilității răspunderii, individualizării răspunderii, prescriptibilității răspunderii, celerității tragerii
la răspundere).
- Scopul răspunderii contravenționale.
5.3. Cauzele care înlătură răspunderea contravențională.
- starea de iresponsabilitate,
- renunțarea benevolă la săvârșirea contravenției,
- prescripția răspunderii contravenționale,
- ne însemnătatea contravenției,
- încheierea tranzacției conform Legii cu privire la mediere,
- împăcarea victimei cu făptuitorul,
- amnistia,
- constatarea amiabilă a accidentului rutier.
5.4. Delimitarea răspunderii contravenționale de alte forme ale răspunderii juridice.
- delimitarea răspunderii contravenționale de cea penală.
- delimitarea răspunderii contravenționale de cea administrativă.
- delimitarea răspunderii contravenționale de cea disciplinară.
- delimitarea răspunderii contravenționale de cea civilă.

5.1. Definirea, trăsăturile și funcțiile răspunderii contravenționale

Literatura de specialitate nu este unanimă în ce priveşte locul şi rolul normelor juridice
din materie contravenţională în cadrul sistemului dreptului, iar noi tindem să credem că dreptul
contravenţional deja şi-a dobândit statutul său de ramură de drept independentă, în prezenta
secţiune încercând să argumentăm această poziţie, pornind de la o scurtă incursiune asupra mo-
dului de apariţie şi dezvoltare a dreptului contravenţional şi, implicit, a răspunderii contravenţio-
nale.
Savantul rus A. B. Agapov menţionează că răspunderea contravenţională era cunoscută
încă în Roma antică, dar sub denumirea de răspundere administrativă. Conceptul antic „adminis-
tratio” (conducere) se referea, în principal, la reglementarea raporturilor ce decurgeau din dreptul
de proprietate. Dar, de fapt, în dreptul Romei antice erau utilizate concepte şi principii specifice
dreptului administrativ actual83, în prezent acestea fiind clar reglementate prin lege şi dobândind,
în mare parte, noi valenţe. Doctrinarii nu vorbesc despre o teorie proprie ţării noastre în materie
de ilicit contravenţional în plan istoric, deoarece până la 27 august 1991 Republica Moldova nu a
existat ca stat independent, cu o legislaţie proprie sau, cel puţin, cu o şcoală (doctrină) proprie în
materie de drept administrativ. Aceasta nu înseamnă, însă, că, în anumite perioade ale istoriei,
Basarabia s-a aflat în afara oricăror dezbateri teoretice sau reglementări juridice asupra faptelor

83
A.Г. Агапов, „Административная ответственность”, Москва, 2004, стр.11;

60
contravenţionale. În 1918, anul Marii Uniri, contravenţiile erau reglementate juridic în legislaţia
penală a Rusie ţariste, aplicabilă şi în Basarabia, între anii 1918-1940. Basarabia, reunită la Ro-
mânia, a cunoscut o reglementare juridică a contravenţiilor prin Codul Penal Român din 1865,
care califica faptele penale (după exemplul francez) drept contravenţii, delicte şi crime. În peri-
oada postbelică, rolul principal la formarea legislaţiei contravenţionale a revenit teoriei juridice
sovietice. În legislaţia sovietică, chiar de la formarea U.R.S.S., contravenţia a fost scoasă din
sfera faptelor penale, fiind calificată ca abatere de natură administrativă. Natura administrativă a
contravenţiei, precum şi a răspunderii pe care o presupunea săvârşirea acesteia, era determinată
de stabilirea lor prin acte normative emise, în parte, de către organele administraţiei de stat şi de
sancţionarea lor, în mare parte, tot de organele administraţiei de stat.84 Întrucât numărul abateri-
lor sancţionate administrativ a crescut considerabil spre sfârşitul anilor cincizeci ai secolului XX,
a fost necesară o limitare a sferei de aplicare a acestei forme de răspundere. Un rol important în
domeniu l-a avut Decretul Sovietului Suprem al U.R.S.S. de la 21.06.1961 „Cu privire la limita-
rea aplicării în continuare a amenzii în ordine administrativă”, în urma căruia a fost redus numă-
rul organelor împuternicite să stabilească amenda administrativă, numărul abaterilor pentru care
a fost stabilită amenda, reducându-se şi cuantumul acesteia. În perioada anilor 1970-1980 în le-
gislaţia sovietică existau peste cinci sute de acte normative prin care se stabileau abaterile admi-
nistrative şi regimul juridic de sancţionare a lor. Acest fapt a determinat adoptarea unui nou act
normativ, care a constituit dreptul comun în materia contravenţiilor. Probabil, ţinându-se cont de
originea penală a contravenţiei, despre care vorbesc mai mulţi doctrinari români85, legiuitorul a
mers pe calea codificării acestor fapte, preluând o mare parte din principiile ce stau la baza codi-
ficării infracţiunilor. Actul normativ iniţial în baza căruia s-a înfăptuit codificarea contravenţiilor
a fost Legea U.R.S.S. cu privire la bazele legislaţiei administrative din 1982. Atunci toate repu-
blicile unionale au adoptat propriile coduri cu privire la contravenţiile administrative, care con-
stituiau o reproducere mecanică a legii menţionate anterior.
La data de 29.03.1985, a fost adoptat Codul cu privire la contravenţiile administrative al
Republicii Moldova (publicat în „Veştile R.S.S.M.”, 1985, nr.3, art.47), care a fost în vigoare
pînă la 31.05.2009 – dată la care a intrat în vigoare prezentul Cod Contravenţional, adoptat prin
Legea nr. 218, din 24.10.200886 şi care, în viziunea noastră, se deosebeşte substanţial de fostul
Cod din 1985, fiind recunoscută şi persoana juridică drept subiect pasibil de răspundere contra-
venţională, actualele sancţiuni fiind mult mai dure.

84
S. Furdui, „Procedura în cazurile cu privire la contravenţiile administrative”, Chişinău, 2000, p. 25;
85
I. Poenaru, “Răspunderea pentru contravenţii”, Bucureşti, 1998, p. 3-5;
86
Publicat la data de 16.01.2009 în Monitorul Oficial nr. 3-6, art. nr. 15;

61
 În literatura de specialitate nu există o opinie unică a specialiştilor în ceea ce priveşte
existenţa răspunderii contravenţionale ca modalitate separată a răspunderii juridice (cât şi a drep-
tului contravenţional ca ramură de drept) şi a definiţiei ei. O mare parte dintre doctrinari atribuie
răspunderea contravenţională la dreptul administrativ, deşi răspunderea administrativă mai cu-
prinde şi alte aspecte, cum ar fi răspunderea pentru pagubele pricinuite prin acte administrative
ilegale, ca variantă distinctă a răspunderii administrative.87 Alţii argumentează necesitatea exa-
minării normelor contravenţionale în cadrul unei ramuri de sine stătătoare, 88 întrucât răspunderea
contravenţională nu este un termen sinonim cu răspunderea administrativă, unul dintre argumen-
te fiind aplicarea sancţiunilor nu numai de organele administraţiei de stat, ci şi de cele judecăto-
reşti.89
Astfel, deoarece dreptul contravenţional are propriul obiect şi propria metodă de regle-
mentare, iar componenţa de contravenţie are obiect, latură obiectivă, subiect şi latură subiectivă
specifice, considerăm că dreptul contravenţional are statut de ramură de drept, analog altor ra-
muri de drept deja recunoscute de teoreticienii şi practicienii în domeniu, cum ar fi dreptul con-
stituţional, dreptul penal, dreptul civil, dreptul familiei etc.
Examinând problematica formulării unei noţiuni corespunzătoare a dreptului contra-
venţional, am analizat definiţiile propuse de doctrina autohtonă, română şi rusă. În viziunea lui
A. Trăilescu, răspunderea contravenţională „constă în obligarea persoanelor fizice şi juridice
vinovate de săvârşirea contravenţiilor la suportarea sancţiunilor aplicate de autorităţile publice
competente”90, exprimând reacţia societăţii faţă de contravenienţi. Potrivită ar fi savanţilor C.
Draghici, S. Furdui, care definesc răspunderea contravenţională drept reacţie a statului la comite-
rea cu vinovăţie a unei fapte contravenţionale, prin aplicarea de către organul împuternicit faţă de
făptuitor a constrângerii statale prevăzute de legea contravenţională, în modul şi termenele stabi-
lite de lege, în limitele sancţiunii contravenţiei comise, cât şi obligaţia contravenientului de a
suporta sancţiunea.91 În mod similar se expun E. Fistican, A. Pascari, A. Climova, S. Furdui şi S.
Bleşceaga , care definesc „răspunderea contravenţională” drept acea „formă a răspunderii juridi-
ce, exprimat prin raportul de constrângere, generat ca urmare a comiterii contravenţiei, între stat
şi contravenient, raport complex, al cărui conţinut îl formează dreptul statului de a aplica persoa-
nei vinovate sancţiunea prevăzută de lege pentru contravenţia comisă şi de a o constrânge să o
execute, corelativ cu obligaţia contravenientului de a suporta aplicarea şi executarea sancţiunii

87
G. Vrabie, S.Popescu, „Teoria generală a dreptului”, Iaşi, 1993, p. 167;
88
L. Groza, Gh.Păruşanu, „Reglementarea sancţionării contravenţionale”, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1973;
89
A. Iorgovan, „Drept administrativ. Tratat elementar”, Ed. Procardia, vol.III, p. 198;
90
A. Trăilescu, “Drept administrativ. Tratat elementar”, Bucureşti, 2002, p. 347;
91
C. Draghici, „Drept contravenţional”, Bucureşti, 2003, p. 22; S.Furdui, „Drept contravenţional”, Chişinău, p. 104;

62
contravenţionale, în vederea restabilirii ordinii de drept şi restaurării autorităţii legii”92. Răspun-
derea contravenţională, ca şi oricare altă formă de răspundere, se aplică doar în limitele legii, în
ce priveşte subiectele pasibile de răspundere, faptele ilicite considerate contravenţii, sancţiunea şi
mărimea acesteia; răspundere juridică în afara legii nu există. În concepţia lui N. Grădinaru şi
Gh. Udrescu, răspunderea contravenţională este o instituţie juridică a dreptului contravenţional,
ce cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile ce apar în legătură cu
încălcarea de către persoane fizice şi juridice a prescripţiilor legii contravenţionale, prin comite-
rea unei contravenţii, care nu este altceva decât „o faptă săvârşită cu vinovăţie, prevăzută şi
sancţionată de lege”93 Iu. Poenaru menţionează că răspunderea contravenţională este o varietate a
constrângerii juridice, reprezentând o stare de drept deosebită, care presupune existenţa unei
obligaţii fixate în lege şi posibilitatea survenirii consecinţelor nefavorabile (aplicarea sancţiuni-
lor) în cazul încălcării acestor obligaţii. „Răspunderea contravenţională izvorăşte dintr-o faptă a
omului generatoare de consecinţe materiale şi imateriale socialmente neconvenabile, faptă des-
crisă legal prin elementele ei constitutive şi caracterizată juridic ca fiind o contravenţie”.94 Rele-
vantă, este opinia savantului M.A. Hotca, referitoare la faptul că, după conţinut, răspunderea
contravenţională este susceptibilă de patru accepţiuni: instituţie juridică, raport juridic de con-
strângere, latură pasivă a raportului contravenţional de constrângere, conţinutul raportul contra-
venţional de constrângere.95 În sens larg, prin răspundere contravenţională se înţelege, în viziune
aceluiaşi autor, acea formă a răspunderii juridice, identificată cu raportul juridic contravenţional
de constrângere, stabilit între stat şi contravenient, al cărui conţinut îl constituie dreptul statului
de a aplica sancţiune contravenientului şi obligaţia corelativă a acestuia de a suporta sancţiunea.
Iar în sens restrâns, prin răspundere contravenţională se înţelege acea formă de răspundere juri-
dică, care constă în obligaţia contravenientului de a suporta sancţiunea, întrucât răspunderea con-
travenţională nu poate fi concepută decât în cadrul unui raport juridic, în care se stabileşte fapta
ilicită, vinovăţia făptuitorului şi sancţiunea corespunzătoare.96
În literatura de specialitate există numeroase definiţii ale răspunderii contravenţionale,
fiecare autor formulându-şi opinia într-un mod original. Totuşi, esenţa acestei instituţii juridice
se păstrează de la un savant la altul şi toate definiţiile existente, analizate în ansamblu, relevă
aceleaşi particularităţi specifice răspunderii contravenţionale, acestea referindu-se la formele

92
E. Fistican, A. Pascari, A. Climova, S. Furdui, S. Bleşceaga, „Administrarea cauzelor de contencios administrativ.
Administrarea cauzelor contravenţionale”, Suporturi de curs, Cartea VIII, Chişinău, 2009, Institutul Naţional al
Justiţiei, 161 pagini, p. 111;
93
N. Grădinaru, Gh. Udrescu, „Drept administrativ. Note de curs”, 2004, p. 174;
94
Iu. Poenaru, „Răspunderea pentru contravenţii”, Bucureşti, 1998, p. 11;
95
M. A. Hotca, „Drept contravenţional. Partea generală”, Bucureşti, 2003, p. 293;
96
C. Bulai, „Manual de drept penal. Partea generală”, Bucureşti, 1997, p. 310;

63
distincte de manifestare comparativ cu alte tipuri de răspundere juridică. Cel mai des, trăsăturile
răspunderii contravenţionale sunt elucidate în doctrină prin delimitarea acesteia de răspunderea
penală, deoarece regimul juridic al contravenţiilor se încadrează într-un regim juridic special de
drept public, desprins fiind din dreptul penal prin dezincriminarea penală a unor fapte antisocia-
le, cărora li s-a conferit un caracter contravenţional.97 Principalul criteriu care delimitează aceste
două forme de răspundere juridică este pericolul social, care este mai grav în cazul săvârşirii in-
fracţiunilor.98 În conformitate cu prevederile Codului Penal al Republicii Moldova99, se conside-
ră răspundere penală condamnarea publică, în numele legii, a faptelor infracţionale şi a persoane-
lor care le-au săvârşit, condamnare ce poate fi precedată de măsurile de constrângere prevăzute
de lege. Codul Contravenţional, din păcate, nu oferă o definiţie instituţiei răspunderii contra-
venţionale.
„Atât răspunderea penală, cît şi cea contravenţională formează aceeaşi categorie de răs-
pundere juridică – răspundere care se realizează în interesul întregii societăţi” 100 şi nu doar în
interesul unui grup limitat de persoane; or, ambelor tipuri de răspundere le sunt specifice regulile
de drept public. „Aprecierea naturii şi importanţei sociale a interesului lezat prin fapta ilicită se
face prin diferenţierea pericolului social corespunzător celor două forme de răspundere juridică.
Cu cât valoarea proteguită este mai importantă, cu atât fapta care-i aduce atingere prezintă grad
mai mare de pericol social şi, deci, forma de răspundere antrenată va fi cea penală.” 101 Gradul de
pericol social al contravenţiei este mai mic decât cel al infracţiunii şi legislaţia naţională accen-
tuează destul de nuanţat această deosebire, Codul Penal al Republicii Moldova102 definind in-
fracţiunea drept o faptă ilicită (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală,
săvârşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală. Nu constituie infracţiune acţiunea sau
inacţiunea care, deşi formal, conţine semnele unei fapte prevăzute de Codul Penal, dar, fiind lip-
sită de importanţă, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni. Iar contravenţia, în re-
dacţia Codului Contravenţional103, este fapta (acţiunea sau inacţiunea) ilicită, cu un grad de peri-
col social mai redus decât infracţiunea, săvârşită cu vinovăţie, care atentează la valorile sociale
ocrotite de lege, este prevăzută de Codul Contravenţional şi este pasibilă de sancţiune contra-
venţională. În mod firesc, pentru comiterea unei contravenţii, se aplică o răspundere juridică mai

97
Al. Negoiţă, „Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei”, Bucureşti, 1993, Atlas Lex, p. 151-152;
98
А. Г. Агапов, „Административная ответственность”, Москва, 2004, стр. 47;
99
Art. 50 al Codului Penal al R. Moldova
100
Mircea N. Costin, citat de Mona Maria Pivniceru, Petru Susanu, Dan Tudurache, „Contravenţia”, Institutul Euro-
pean, Iaşi, 1997, 271 p. , p. 56;
101
Mona Maria Pivniceru, Petru Susanu, Dan Tudurache, „Contravenţia”, Institutul European, Iaşi, 1997, 271 p. , p.
56;
102
Art. 14 alin. (1) şi (2) ale Codului Penal al R, Moldova;
103
Art. 10 al Codului Contravenţional;

64
blândă comparativ cu răspunderea juridică ce survine în rezultatul săvârşirii unei infracţiuni.
Gradul de pericol social mai redus al contravenţiei, comparativ cu cel specific infracţiunii, este
confirmat şi prin reglementările privind prescripţia tragerii la răspundere contravenţională şi,
respectiv, penală. Dacă termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 2 ani pentru in-
fracţiunile uşoare şi de 25 de ani pentru cele excepţional de grave, existând şi infracţiuni impres-
criptibile (infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiuni de război)104, atunci terme-
nul de prescripţie a răspunderii contravenţionale este de numai 3 luni105. Infracţiunile, prin pris-
ma legii penale, sunt clasificate în mai multe categorii, în funcţie de caracterul şi gradul prejudi-
ciabil al faptei: infracţiuni uşoare, mai puţin grave, grave, deosebit de grave şi excepţional de
grave. În aspect comparativ, Codul Contravenţional delimitează expres doar o categorie de con-
travenţii – cele neînsemnate - contravenţia pentru care legea prevede în calitate de sancţiune ma-
ximă aplicarea unei amenzi de până la 10 unităţi convenţionale106. În rest, Codul “tace”, rămâ-
nând la aprecierea celor care au menirea de a interpreta legea să decidă cum să efectueze o clasi-
ficare clară a ilicitului contravenţional, pentru că singura soluţie ar fi deosebirea a două tipuri de
contravenţii: obişnuite şi neînsemnate; unicul criteriu de delimitare este, deci, mărimea sancţiunii
prevăzute de Cod pentru comiterea faptei contravenţionale şi, respectiv, gradul de pericol social
al acesteia.
„Problema de a şti dacă o faptă antisocială este contravenţie sau infracţiune se soluţio-
nează prin raportarea faptei antisociale la norma juridică de incriminare. Fiecare faptă ilicită este
caracterizată şi descrisă în elementele ei constitutive de norma juridică pe care o încalcă – in-
fracţiune, contravenţie – caracterizare în funcţie de care este atrasă forma de răspundere cores-
punzătoare. Or, din acest punct de vedere, este limpede că determinarea în concret a faptelor ce
constituie contravenţii presupune că nici una dintre ele nu trebuie să aibă conţinutul generic al
vreounei infracţiuni”.107
Doctrina de specialitate tratează în mod diferit natura răspunderii contravenţionale, atri-
buind-o fie răspunderii administrative, fie considerând-o un tip de răspundere juridică distinctă
de cea administrativă şi căreia i se aplică un regim juridic particular. Unii savanţi autohtoni108,
români109 şi ruşi110 apreciază răspunderea contravenţională drept una independentă de cea admi-

104
Art. 60 al Codului Penal al R. Moldova;
105
Art. 30 al Codului Contravenţional al R. Moldova;
106
Art.28 al C
107
Mona Maria Pivniceru, Petru Susanu, Dan Tudurache, „Contravenţia”, Institutul European, Iaşi, 1997, 271 p. , p.
56-57;
108
V. Guţuleac, „Tratat de drept administrativ”, Tipografia Centrală, Chişinău, 2009, p. 133-134;
109
A. Iorgovan;

65
nistrativă, cu trăsături şi forme de manifestare absolut diferite – opinie la care aderăm şi noi şi pe
care încercăm să o dezvoltăm în prezenta lucrare.
Răspunderea contravenţională este instituţia juridică centrală în materia contravenţiona-
lă111 şi câteva particularităţi acesteia (autorul se referă la răspunderea administrativă, dacă am
traduce mot`a mot; însă, în esenţă, este vorba de răspunderea contravenţională), în viziunea auto-
rului rus D.M. Ovseanko112, sunt:
a) ea survine numai pentru o contravenţie, comisă de o persoană fizică responsabilă, ca-
re a atins o anumită vârstă; prin adoptarea Codului Contravenţional al Republicii Moldova s-a
introdus novaţie legislativă şi anume recunoaşterea persoanei juridice ca subiect al răspunderii
contravenţionale, alături de persoana fizică; condiţiile şi particularităţile răspunderii acestui subi-
ect de drept le vom expune ulterior, într-un paragraf separat.
b) Există câteva grupe speciale de organe (persoane oficiale) împuternicite să examine-
ze cazurile contravenţionale. Persoanele abilitate legal să constate faptele calificate drept contra-
venţii poartă numele de “agenţi constatatori”.113 Numărul acestora este mult mai mare decât cel
al organelor şi persoanelor responsabile de pornirea şi exercitarea urmăririi penale.
c) Pentru săvârşirea contravenţiei sunt prevăzute sancţiuni concrete, prevăzute de Codul
Contravenţional. Spre deosebire pedepsele penale, cele contravenţionale sunt mai lejere, existând
şi pedepse contravenţionale aplicate persoanelor fizice inexistente în dreptul penal: avertismen-
tul, aplicarea punctelor de penalizare, privarea de dreptul special (dreptul de a conduce vehicule,
dreptul de a deţine armă şi de portarmă) şi arestul contravenţional. În ce priveşte sancţiunile apli-
cate persoanelor juridice, amenda şi privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate sunt
reglementate şi de Codul Penal şi de Codul Contravenţional. Primul, însă, instituie şi o pedeapsă
penală mai aspră – lichidarea persoanei juridice, datorită pericolului social sporit al infracţiunii.
d) Procedura de aplicare a sancţiunilor administrative este simplă şi operativă, scrie
D.M. Ovseanko. Suntem de părerea că procedura contravenţional într-adevăr trebuie să cores-
pundă acestor criterii; însă, Codul Contravenţional în vigoare reglementează o procedură mai
complicată de examinare a cazurilor contravenţionale, spre deosebire de Codul cu privire la con-
travenţie administrative din 1985. Deşi răspunderea contravenţională este apreciată drept una

110
Н. В. Бровко, С. А. Григорян, Ю. А.Соколова, Административное право, Ростов-на-Дону, ЕНИКС, 2002,
стр. 138-141;
А. П. Алёхин, А.А. Кармолицкий, Ю.М. Козлов, Административное право Российской Федерации, Зеркало,
Москва, 2001, стр. 448;
Б. Н. Габричидзе, А.Г. Чернявский, Административное право, Проспект, Москва, 2003, стр. 225-228;
111
Б. Н. Габричидзе, А.Г. Чернявский, Административное право Российской Федерации, Дело и Сервис,
Москва, 2001б стр.263;
112
Д. М. Овсянко, „Административное право”, Учебное пособие, Москва, 1999,стр. 130;
113
E. Bălan, „Drept administrativ”, Bucureşti, 1999, p. 103;

66
diferită de cea penală, conform legislaţiei naţionale, aceasta se apropie prea mult de trăsăturile
răspunderii penale şi ale procesului penale. Sunt preluate din Codul de Procedură Penală regle-
mentări referitoare la procesul contravenţional, participanţii la procesul contravenţional, la mo-
dalitatea de constatare şi de examinare a cazurilor contravenţionale, căile ordinare şi extraordina-
re de atac.
Criterii de delimitare a răspunderii contravenţionale de răspunderea penală rămân a fi
efectele juridice ale aplicării fiecăreia dintre ele. Dreptului penal îi este specifică recidiva114, care
reprezintă comiterea cu intenţie a uneia sau mai multor infracţiuni de o persoană cu antecedente
penale pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie. Dreptului contravenţional nu-i este cunoscută
noţiunea de recidivă şi nici de antecedente contravenţionale, chiar dacă săvârşirea contravenţiei
de către o persoană anterior sancţionată contravenţional este o circumstanţă care agravează răs-
punderea contravenţională.
Nu agreăm apropierea exagerată a răspunderii contravenţionale de cea penală la nivel de
reglementare normativ–juridică şi de acte procedurale. Este inadmisibil, în opinia noastră, ca în
prezentul Cod Contravenţional să se facă trimitere la normele din Codul Penal, din Codul de
Procedură Penală; or, este vorba de coduri de legi ce reglementează două materii diferite: cea a
contravenţiilor şi, respectiv, cea a infracţiunilor. Astfel, în Codul Contravenţional nu ar trebui să
existe asemenea prevederi normative de genul celor cuprinse în alin. (3) al art. 16 din Codul con-
travenţional, referitor la răspunderea contravenţională a persoanei fizice: „În cazul minorului
care a săvârşit o faptă ce se încadrează în dispoziţia normei din partea specială a cărţii întâi,
agentul constatator, procurorul sau instanţa de judecată expediază materialele cauzei contra-
venţionale autorităţii administraţiei publice locale pentru problemele minorilor. La demersul
agentului constatator, instanţa de judecată poate aplica faţă de minor măsuri de constrângere cu
caracter educativ conform art.104 din Codul penal”. Odată ce este adoptat un Cod contravenţio-
nal nou, destul de detaliat, urmează a exclude din acesta trimiteri la acte normative ce reglemen-
tează relaţii sociale specifice absolut altei ramuri de drept şi a face anumite completări ori modi-
ficări în conţinutul Codului Contravenţional, cu conservarea esenţei sale.
Raspunderea contravenţională ca răspundere socală şi juridică se deosebeşte de răspun-
derea administrativă.

114
Art. 34 alin. (1) al Codului Penal al R. Moldova;

67
 Raspunderea administrativă ca institutie a dreptului administrativ, spre deosebire de
raspunderea civila si cea penala, consacrata în anumite forme inca din antichitate, este relativ
tanara115.
Aceasta opinie este sustinuta si de catre autorii116 din Republica Moldova, care
mentioneaza ca raspunderea administrativa are aproximativ doua secole de cand a fost instituita
în urma revolutiilor burgheze, franceze, ca raspundere a administratiei pentru daunele aduse
particularilor prin activitate ilicita.
În același timp, mentionam ca o data cu adoptarea Codului contraventional, care
sugereaza recunoasterea dreptului contraventional ca ramura independenta de drept. În pofida
faptului ca unii doctrinari si practicieni în materie contraventionala au viziuni diferite în ce
priveste recunoasterea dreptului contraventional ca ramura de drept separat. Raspunderea
contraventionala s-a desprins de ramura dreptului administrativ si a devenit o institutie de sine
statatoare. Incalcarile din partea cetatenilor a normelor dreptului contraventional de acum
inainte, vor fi regulamentate de Codul contraventional.
Asadar, raspunderea contraventionala apare în cazul în care sunt incalcate normele
dreptului contraventional.
Reiesind din cele expuse, mentionam ca în opinia noastra, actualmente au ramas numai
doua forme sau categorii de raspundere administrativa: raspundere administrativ-disciplinara și
raspundere administrativ-patrimoniala.
Mai mult decat atat, prin adoptarea codului contraventional nr. 218-XVI din
24.10.2008, s-a incetatenit termenul de contraventie si s-a renuntat la cele de contraventie
administrativa.
Astfel, s-a evitat riscul condamnarii raspunderii contraventionale cu raspunderea
administrativa.
În lucrarile autorilor rusi, din perioada sovietica, raspunderea administrativa este
suprapusa, mai des, cu cea contraventionala, iar sanctiunile administrative sunt analizate doar
prin prisma pedepselor contraventionale.
Astfel, în viziunea prof. Vasilencov, raspunderea administrativa poate fi caracterizata
sub doua aspecte: în sens larg si în sens ingust (restrans).
Sensul larg al raspunderii administrative presupune raspunderea instituita de normele
dreptului administrativ, care antreneaza si alte forme de raspundere decat cea administrativa.

115
V. I. Prisacaru, Tratat de drept administrativ roman, partea generala, editia a II-a revezuta si adaugata, editura
ALL, 1996, pg. 416;
116
Maria Orlov, Stefan Belecciu, Drept administrative, Academia “Stefan cel Mare” a MAI al Republicii Moldova,
Chisinau 2005, pg. 136;

68
 Drept exemplu, autorul prezinta prevederile Codului contraventional care stabilesc
raspundere disciplinara pentru contraventiile savarsite de catre militari (art. 15 CCA). Sensul larg
al raspunderii administrative cuprinde, de asemenea, faptul ca sanctiunile administrative sunt
prevazute si în normele altor ramuri de drept, cum ar fi: dreptul funciar, ecologic, financiar etc.

5.2. Principiile și scopul răspunderii contravenționale.

Principiile răspunderii contravenționale
Codul Contravenţional conţine o novaţie faţă de Codul cu privire la contravenţiile ad-
ministrative din 1985, reglementând expres câteva dintre principiile aplicării răspunderii contra-
venţionale, care, până la 31.05.2009 – data intrării în vigoare a Codului Contravenţional, erau
analizate doar la nivel doctrinar. Savantul autohton S. Furdui delimitează aceste principii după
cum urmează:
- principii generale, care se regăsesc în întreaga reglementare juridică a relaţiilor socia-
le, fiind specifice sistemului de drept în ansamblu (principiul legalităţii, al umanismului, al egali-
tăţii);
- principii speciale, care denotă un caracter restrâns, fiind limitate numai la materia
contravenţională.117 Vom încerca să expunem succint conţinutul şi esenţa acestora, accentuând
că „principiile nu sunt reguli, nici norme, căci dacă ar fi, ar trebui să dispună şi, în cazul încălcă-
rii a ceea ce dispun, ar urma sancţionarea celor vinovaţi. Ele concentrează trăsăturile comune şi
esenţiale ale normelor juridice care reglementează general, abstract, impersonal, conduite pentru
subiecte generice”.118
Principiul legalităţii119 se regăsea, cu un conţinut puţin diferit, în art. 7 al fostului
Cod cu privire la contravenţiile administrative (Asigurarea legalităţii la aplicarea măsurilor de
influenţă pentru contravenţiile administrative). Acest principiu presupune aplicarea consecventă
a legalităţii pe tot parcursul procedurii contravenţionale. Respectarea legalităţii prezintă impor-
tanţă cu atât mai mult, cu cât în acest domeniu au nevoie de apărare unele drepturi şi libertăţi
cetăţeneşti dintre cele mai importante, iar pe de altă parte, organelor (persoanelor cu funcţie de
răspundere) împuternicite să examineze cazurile contravenţionale le sunt date posibilităţi de lua-
re a unor măsuri grave împotriva persoanelor trase la răspundere, cum ar fi reţinerea, efectuarea
de percheziţii, ridicarea de obiecte, arestul etc.120 Conform legii contravenţionale în vigoare, ni-
meni nu poate fi declarat vinovat de săvârşirea unei contravenţii, nici supus sancţiunii contra-

117
S. Furdui, „Răspunderea contravenţională”, Chişinău, 2005, p. 58;
118
Gh. C. Mihai, „Fundamentele dreptului”, Bucureşti, 1999, All Beck, 191 p. , p. 137;
119
Art. 5 al Codului Contravenţional al R. Moldova;
120
S. Furdui, „Procedura în cazurile cu privire la contravenţiile administrative”, Chişinău, 2000, 200 p. , p. 36;

69
venţionale, decât în conformitate cu legea contravenţională. Un pas important la nivel de regle-
mentare îl constituie interzicerea interpretării extensive defavorabile şi a aplicării prin analogie a
legii contravenţionale. Este o măsură potrivită, în special din cauza înăspririi condiţiilor de atra-
gere la răspundere contravenţională şi a sancţiunilor contravenţionale, care se apropie prea mult,
considerăm noi, de trăsăturile caracteristice răspunderii penale. În ce priveşte conţinutul alin. (3)
al art. 5 din Codul Contravenţional, este mai degrabă o referinţă la principiul umanismului, în
virtutea căruia nimeni nu poate fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane
ori degradante – principiu reglementat analog în Convenţia privind drepturile şi libertăţile fun-
damentale ale omului121. Oricare reglementări juridice au menirea să apere, în mod prioritar, per-
soana, ca valoare supremă a societăţii, drepturile şi libertăţile acesteia. Răspunderea contra-
venţională utilizează instrumente care, prin natura şi conţinutul lor, nu duc la umilirea şi degra-
darea fiinţei umane, ci, dimpotrivă, preconizează căi, metode, mijloace care să conducă la reedu-
carea contravenientului. De remarcat că nu se consideră tratament crud şi inuman acele suferinţe
provocate ca rezultat al aplicării unor pedepse penale legale. După Beccaria, „pentru ca o pe-
deapsă să nu constituie un act de violenţă împotriva cetăţeanului, ea trebuie să fie esenţialmente
publică, promptă, necesară, cea mai slabă dintre pedepsele aplicabile în circumstanţele date, pro-
porţională cu delictul şi stabilită prin lege”.122 Această proporţionalitate ar garanta apărarea dem-
nităţii fiecărei persoane şi ar evita orice mecanisme şi instrumente juridice de intimidare şi înjo-
sire a personalităţii umane. Considerăm oportună completarea Părţii generale a dreptului material
contravenţional cu un articol separat, care să expună principiul umanismului, într-o formulă
exactă, în termeni unanim recunoscuţi de legislaţia şi doctrina juridică.
Principiul egalităţii în faţa legii123 - poziţionează toate persoanele care au săvârşit con-
travenţii pe picior de egalitate în faţa legii şi a autorităţilor publice, fiind supuse răspunderii con-
travenţionale fără deosebire de rasă, naţionalitate, limbă, religie, sex, apartenenţă politică, avere,
origine socială sau de orice altă situaţie. Este un principiu constituţional 124, inerent apărării drep-
turilor fundamentale ale omului. Faptul existenţei unor categorii de persoane care pot beneficia
de condiţii speciale de urmărire contravenţională sau de garanţia de a nu fi supuse urmăririi şi
răspunderii contravenţionale, în baza tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este
parte nu este vorba de acordarea unui tratament mai favorabil unora comparativ cu alţi indivizi
pe criterii discriminatorii, ci instituirea unor măsuri suplimentare de protecţie a acelor categorii
de persoane faţă de care se pot comite abuzuri graţie statutului deţinut de ele în viaţa publică.

121
Art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, Roma, 1950;
122
A. Bălan, E. Stănişor, M. Mincă „ Penologie”, ed. II, Oscar Print, Bucureşti, 2003, p.24;
123
Art. 6 al Codului Contravenţional al R. Moldova;
124
Art. 16 al Constituţiei R. Moldova;

70
Astfel, conform prevederilor alin.(3) al art. 5 al Codului Contravenţional, nu pot fi supuşi răs-
punderii contravenţionale reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau alte persoane care, în
conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte sau în conformitate
cu legile Republicii Moldova, nu cad sub incidenţa jurisdicţiei contravenţionale a Republicii
Moldova.
Principiului dreptăţii formulat de Codul Contravenţional125. De facto, reprezintă în sine
regulile principiului constituţional al prezumţiei nevinovăţiei126, care prevede că orice persoană
acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod le-
gal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare
apărării sale. Nu coincide denumirea articolului cu esenţa acestuia, ceea ce este incompatibil cu
formularea textelor de lege. Principiul prezumţiei nevinovăţiei se conţine şi în Convenţia Euro-
peană privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Curtea Europeană a Drepturilor
Omului a interpretat acest principiu, pronunţându-se asupra cazului Barbiera, Messegue şi Jabar-
do versus Spania; principiul prezumţiei nevinovăţiei „ obligă, inter alia, ca, îndeplinindu-şi
funcţiile sale, membrii instanţelor judecătoreşti să nu pornească de la ideea preconcepută că per-
soana acuzată a comis acţiunea incriminată: obligaţia de a prezenta dovezi revine procuraturii şi
orice dubii sunt în favoarea acuzatului.”127 Continuând ideea, „un om nu se poate numi vinovat
înainte de hotărârea judecătorului şi nici societatea nu poate să-i dea protecţia publică, decât
atunci când s-a stabilit că el a încălcat convenţiile sociale prin care i-a fost acordat”.128 O persoa-
nă poate fi atrasă la răspundere contravenţională numai dacă a vinovăţia ei a este dovedită într-un
proces echitabil, desfăşurat public, pe principii de egalitate şi contradictorialitate, cu reţinerea
faptului că atitudinea psihică în momentul comiterii contravenţiei poate fi apreciată doar faţă de
o persoană fizică. Similar s-a exprimat Centrul de analiză şi prevenire a corupţiei în anexa la
Raportul de Expertiză la proiectul Codului Contravenţional pregătit pentru a doua lectură în Par-
lamentul Republicii Moldova, în rezultatul efectuării unei analize detaliate asupra coruptibilităţii
şi altor riscuri ale prevederilor proiectului129. Centrul statuează că vinovăţia reprezintă atitudinea
psihică a subiectului faţă de fapta săvârşită şi faţă de rezultatul acesteia, expresia atitudinii psihice
conştient negative faţă de valorile ocrotite de lege. Pentru persoana juridică această situaţie este
greu de perceput şi analizat. Se propune reevaluarea situaţiei răspunderii persoanei juridice şi păs-
trarea condiţiei obligatorii a vinovăţiei doar la contravenţiile comise de persoanele fizice, în sco-
125
Art. 7 al Codului Contravenţional al R. Moldova;
126
Art.21 al Constituţiei R. Moldova;
127
N. Mole, C. Harby „Dreptul la un proces echitabil”, Consiliul Europei, 2001, p.53;
128
C. Beccaria „ Despre infracţiuni şi pedepse”, Bucureşti, 2001, p.68;
129
Anexa la Raportul de expertiză la Proiectul Codului Contravenţional, nr.199 din 5 aprilie 2007, pregătit pentru a
doua lectură, înregistrat în Parlamentul Republicii Moldova cu nr. 1593 din 24.05.1999, pct.8;

71
pul eliminării din Codul Contravenţional a lacunelor de drept şi al evitării coruptibilităţii acestu-
ia.
În ce priveşte articolele 8 şi 9 ale Codului Contravenţional, ele constituie o reproducere
mecanică a prevederilor art. 6 şi 7 ale Codului Penal al Republicii Moldova. Este vorba de prin-
cipiul caracterului personal al răspunderii contravenţionale şi de principiul individualizării răs-
punderii contravenţionale şi sancţiunii contravenţionale. „Răspunderea personală înseamnă răs-
pundere pentru fapta proprie, indiferent dacă subiectul este persoană fizică sau juridică”.130 Per-
soana este supusă răspunderii contravenţionale numai dacă a săvârşit, cu intenţie sau din impru-
denţă, o faptă prevăzută de legea contravenţională. Este atrasă la răspundere numai persoana care
a săvârşit nemijlocit contravenţia; or, este inadmisibilă răspunderea pentru fapta altuia şi răspun-
derea colectivă (cum era practicat în perioada antică şi medievală, cu unele reminiscenţe în etapa
modernă de dezvoltare a civilizaţiei umane), adică răspunderea în grup a persoanelor legate între
ele prin raporturi personale (de familie, naţionale, religioase) pentru contravenţia săvârşită de
către unul (sau unii) dintre membrii acestora. În cazul atragerii la răspundere a mai multor per-
soane care au comis contravenţia în grup, trebuie stabilită vina şi rolul fiecăruia. Individualizarea
răspunderii şi sancţiunii contravenţionale instituie regula aplicării răspunderii în strictă conformi-
tate cu caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvârşite, luându-se în calcul tipul şi trăsăturile
speciale ale subiectului infracţiunii, circumstanţele atenuante şi cele agravante 131 prevăzute de
legea contravenţională. Individualizarea răspunderii este efectuată pentru a asigura atât sancţio-
narea corectă a contravenientului, cât şi realizarea funcţiei preventiv-educative a pedepsei.
Alin.(2) al art.9 al Codului Contravenţional prevede că nimeni nu poate fi supus de două
ori răspunderii contravenţionale pentru una şi aceeaşi faptă; textul corespunde principiului prelu-
at din doctrina penală care instituie unicitatea răspunderii. Acest principiu instituie regula con-
form căreia orice persoană învinuită de săvârşirea unei contravenţii – fapt confirmat în baza legii
şi a procedurii legale, nu poate fi trasă la răspundere contravenţională pentru fapta comisă decât
o singură dată; pentru o singură contravenţie există o singură răspundere şi o singură pedeapsă
contravenţională. Acest principiu, numit şi non bis în idem, afirmă că subiectul de drept care a
nesocotit ordinea de drept prin conduita sa, va răspunde o singură dată, unei încălcări a legii co-
respunzându-i o singură sancţiune juridică. Sigur, nu este exclusă posibilitatea intervenţiei simul-
tane a mai multor forme de răspundere juridică faţă de fapta ilicită a aceleiaşi persoane, când prin
această faptă se încalcă o pluralitate de norme juridice de naturi diferite. Dar când se produce o
multiplă încălcare a ordinii de drept, care vizează norme juridice de naturi diferite şi nu are loc o

130
Gh. C. Mihai, „Fundamentele dreptului”, Bucureşti, 1999, All Beck, 191 p. P. 138-139;
131
Art. 42 şi 43 ale Codului Contravenţional al R. Moldova;

72
suprapunere a două sau mai multe sancţiuni juridice de aceeaşi natură, care s-ar aplica aceleiaşi
persoane pentru o singură faptă ilicită, nu se încalcă principiul non bis în idem. În cazul în care o
persoană săvârşeşte o faptă calificată infracţiune, nu va putea fi atrasă la răspundere şi pe cale
contravenţională pentru aceeaşi faptă, deoarece o faptă nu poate să constituie, în acelaşi timp,
atât infracţiune, cît şi contravenţie; deci, cumulul răspunderii penale cu răspunderea contra-
venţională este exclus.132 Unicitatea răspunderii contravenţionale, totodată, nu exclude pluralita-
tea de sancţiuni contravenţionale pe care le atrage în condiţiile legii. Potrivit legii contravenţio-
nale naţionale, este posibilă aplicarea faţă de unul şi acelaşi contravenient a unei sancţiuni prin-
cipale şi a unei sancţiuni complementare. Spre exemplu, exploatarea vehiculelor cu defecte teh-
nice în sistemul de frânare sau în mecanismul de direcţie, în dispozitivele de iluminare ori de
semnalizare, exploatarea vehiculelor reutilate fără autorizaţia de rigoare se sancţionează cu
amendă de la 15 la 20 de unităţi convenţionale, cu aplicarea a 3 puncte de penalizare 133. Sancţiu-
nile se aplică în mod cumulativ, datorită pericolului social pe care-l comportă respectiva contra-
venţie.
Doctrina, alături de principiile reglementate de Codul Contravenţional, mai sintetizează
câteva principii ce stau la baza răspunderii contravenţionale şi, în special, la baza desfăşurării
procedurii contravenţionale.
Principiul inevitabilităţii răspunderii şi pedepsei contravenţionale (specific şi răspunde-
rii penale) înseamnă că sancţionarea contravenţională a persoanei vinovate pentru comiterea unei
contravenţii este obligatorie, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege134. Se urmăreşte ne-
cesitatea restabilirii ordinii sociale, care a fost perturbată de contravenţia comisă, repararea pa-
gubei pricinuite135, educarea persoanei care a săvârşit o contravenţie, prevenirea comiterii unor
noi contravenţii. Dacă în dreptul privat, de regulă, acţionează principiul disponibilităţii acţiunii
civile, în dreptul contravenţional acţionează principiul indispensabilităţii acţiunii contravenţiona-
le. De câte ori o persoană comite o contravenţie, de atâtea ori se numeşte o procedură contra-
venţională de către organul constatator, care are caracter independent de voinţa celeilalte părţi a
raportului contravenţional. Orice contravenţie trebuie depistată, orice persoană vinovată trebuie
atrasă la răspundere. Nici o contravenţie nu trebuie să rămână neobservată, iar sancţiunile cores-
punzătoare urmează a fi aplicate conform competenţei şi cît mai operativ. 136 M. Orlov şi Ş. Be-

132
Gh.C.Mihai, „Fundamentele dreptului”, Bucureşti, 1999, All Beck, 191 p. , p. 139;
133
Art. 228 alin. (1) al Codului Contravenţional al R. Moldova;
134
Art. 26-31 ale Codului Contravenţional al R. Moldova (cauzele care înlătură răspunderea contravenţională).
135
Art. 45 al Codului Contravenţional al R. Moldova;
136
А. И. Стахов, „Административная ответственность”, Москва, 2004, стр.9;

73
lecciu mai denumesc acest principiu „al fatalităţii”, întrucât orice contravenient urmează a fi res-
ponsabil de propriile fapte, suportând consecinţele prevăzute de lege.
„Aplicarea cu celeritate a sancţiunii este necesară. Promptitudinea în aplicarea şi pune-
rea în executare a sancţiunilor juridice are valenţe socio-educative ce ţin de recuperarea ordinii
juridice, dimensiune a ordinii normative a societăţii. Statul, în serviciul societăţii – nu în acela al
privilegiaţilor unui sistem de drept care, prin natura lui îl generează – are interesul coincident cu
interesul general să sancţioneze imediat, pentru a-i proba eficienţa şi utilitatea. Într-adevăr, tem-
porizarea tragerii la răspundere a autorului faptei ilicite determină ivirea şi amplificarea senti-
mentului de insecuritate a oamenilor, o îngrijorare a lor privind actul de justiţie, o neîncredere în
capacitatea factorilor instituţionali de a asigura ordinea de drept.”137 Conform prevederilor Codu-
lui Contravenţional138, răspunderea contravenţională poate fi aplicată în cel mult trei luni de la
data comiterii contravenţiei. „Momentul începerii cursului termenului de prescripţie este uşor de
stabilit în situaţia acelor contravenţii care constau într-o faptă simplă, ce se consumă printr-un act
al persoanei, care o săvârşeşte instantaneu. Momentul consumării actului respectiv marchează
punctul de la care începe să curgă termenul de prescripţie. De asemenea, în situaţiile contra-
venţiilor care au drept temei fundamental al laturii obiective încălcarea unei obligaţii cu termen,
împlinirea termenului marchează, fireşte, momentul la care începe să curgă termenul de
prescripţie. Dificultăţi mari s-au ridicat în practică în cazul contravenţiilor ce sunt susceptibile, în
mod obiectiv, de mai multe perioade de timp pentru fixarea momentului începerii lor. Este cazul
contravenţiilor care se perpetuează”139. Codul Contravenţional al Republicii Moldova prevede
expres că termenul de prescripţie curge de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni în cazul
comiterii contravenţiei continue sau prelungite140. Interesantă este poziţia savantului român A.
Iorgovan, care analizează modul de stabilire a momentului de la care începe să curgă prescripţia
răspunderii contravenţionale în cazul construcţiilor neautorizate. În viziunea autorului, regimul
juridic al prescripţiei contravenţionale în cazul construcţiilor fără autorizaţie trebuie văzut în
contextul ansamblului regimului juridic administrativ. În acest caz, termenul de prescripţie înce-
pe să curgă de la începerea executării lucrărilor şi durează până la împlinirea perioadei de trei
luni de la terminarea, întreruperea sau luarea în folosinţă. Totodată, autorul subliniază că acea
construcţie nu a dobândit statut legal, ci doar a ieşit de sub regim contravenţional, nu, însă, şi de
sub regim administrativ, în sensul larg al termenului. În consecinţă, desfiinţarea sau demolarea
construcţiei, după ce s-a împlinit termenul de prescripţie, va apărea ca o sancţiune administrativă

137
Gh. C.Mihai, „Fundamentele dreptului”, Bucureşti, 1999, All Beck, 191 p. , p. 140;
138
Art. 30 alin. (2)-(5) ale Codului Contravenţional al R. Moldova;
139
A. Iorgovan, „Tratat de drept administrativ”, vol. II, All Beck, Bucureşti, 2002, 601 pagini, p. 400-401;
140
Art. 30 alin. (4) al Codului Contravenţional al R. Moldova;

74
principală (alta decât cea contravenţională) şi nu ca o sancţiune contravenţională complementa-
ră141. Codul Contravenţional al R. Moldova tot prevede demolarea construcţiei executate fără
autorizaţie, alături amendă ca sancţiune contravenţională principală142 şi nu este clar regimul
juridic de aplicare a unei asemenea sancţiuni. Pe de o parte, nimeni nu poate fi supus sancţiunii
contravenţionale decât în conformitate cu legea contravenţională143, fiind inadmisibilă aplicarea
pentru comiterea unei contravenţii a unei sancţiuni care nu este prevăzută de legea-cadru în ma-
terie contravenţională, iar pe de altă parte, acelaşi Cod Contravenţional prevede demolarea con-
strucţiei autorizate cu rol de sancţionare a contravenientului, fără ca o asemenea sancţiune să fie
prevăzută în capitolul respectiv al codului144. În exemplul analizat, se creează impresia că demo-
larea construcţiei neautorizate se aplică cu statut de sancţiune contravenţională complementară,
ceea ce nu corespunde conţinutului Codului Contravenţional. Regimul juridic de aplicarea a
acestei sancţiuni rămâne a fi unul de natură administrativă şi este fundamentat pe alte acte nor-
mative decât cel din materia contravenţională, opinie exprimată şi de doctrinarul român I. Ru-
su145. Comparativ cu răspunderea în dreptul penal, în dreptul contravenţional termenii sunt mai
mici, deci, mai rapidă este şi procedura de determinare a gradului de vinovăţie a contravenientu-
lui şi aplicarea nemijlocită a răspunderii contravenţionale. Cerinţa potrivit căreia actul procedurii
contravenţionale urmează să se desfăşoare într-o perioadă de timp strict determinată, implică
respectarea de către participanţi a dispoziţiilor legale şi presupune corecta soluţionare a cazului
contravenţional. Principiul operativităţii specific procedurii contravenţionale, vizând promptitu-
dine în desfăşurarea procedurii contravenţionale, calitate în efectuarea actelor procesuale şi efi-
cacitate optimă în realizarea sarcinilor procedurii contravenţionale.146
Principiul oportunităţii şi utilităţii aplicării răspunderii contravenţionale, în esenţă, se re-
feră la faptul că statul poate renunţa la aplicarea sancţiunii, acest lucru este posibil datorită faptu-
lui că statul este titularul dreptului de a aplica sancţiunea contravenţională, drept la care poate
renunţa, edictînd norme de iertare sau de scoatere a unor fapte în afara ilicitului contravenţional.
Acest principiu evidenţiază corelaţia dintre timpul comiterii faptei şi timpul aplicării pedepsei,
dintre gravitatea faptei şi asprimea sancţiunii aplicate,147 paguba pricinuită şi limita reparaţiei ei,
pericolul social al abaterii de la lege şi posibilitatea reeducării făptuitorului fără aplicarea răs-
punderii contravenţionale. Principiul utilităţii presupune selectarea celei mai adecvate sancţiuni

141
A. Iorgovan, „Tratat de drept administrativ”, vol. II, All Beck, Bucureşti, 2002, 601 pagini, p. 402;
142
Codul Contravenţional al R. Moldova, art. 179;
143
Codul Contravenţional al R. Moldova, art. 5 alin. (1);
144
Codul Contravenţional al R. Moldova, Cartea I, Titlul I, Capitolul IV;
145
I. Rusu, „Drept administrativ”, Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 310;
146
S.Furdui, „Procedura în cazurile cu privire la contravenţiile administrative”, Chişinău, 2000, 200 p. , p. 36-37;
147
M.Orlov, „Răspunderea în dreptul administrativ”, Chişinău, 1997, p. 47;

75
administrative, reieşind din gravitatea faptei şi din caracteristica vinovatului. Uneori, se poate
chiar renunţa la pedeapsă (este cazul amnistiei – o altă novaţie a Codului Contravenţional148).
„Justeţea sancţiunii garantează ordinea normativă a societăţii. Potrivit acestui principiu orice
legislaţie – indiferent de ramura de ramura de drept, indiferent de sistemul de drept – stipulează
ansamblul sancţiunilor sale nu pentru a-şi prezerva ordinea sa juridico – politică, ci pentru a asi-
gura libertatea de exercitare a drepturilor fundamentale ale omului în societate şi pentru afirma-
rea continuităţii înlăuntrul sistemului dreptului, întemeiat pe Dreptate. Între gravitatea faptei şi
sancţiunea aplicată autorului ei este necesară o proporţionare, astfel, încât să fie respectate prin-
cipiile dreptului. Aceasta presupune o corectă alegere şi aplicare a normei juridice sub care cade
fapta ilicită; legea este unicul temei al atragerii la răspundere şi al sancţiunii”.149 Orice tip de
pedeapsă aplicată contravenientului conform legii contravenţionale trebuie să fie proporţională
cu gravitatea şi pericolul social al faptei ilicită săvârşite; răspunderea a existat încă din comuna
primitivă, unde individul lezat reacţiona în mod instinctiv, printr-o conduită imediată, cît mai
puternică, violenţei răspunzându-se fără proporţionalitate, cu violenţă. Ideea de răzbunare, care
rafinează violenţa, amânând-o un timp, este considerată ca fiind un stadiu evoluat faţă de vio-
lenţa instinctuală şi premisa apariţiei ideii de justiţie.150 În prezent, ideea de răzbunare nu mai
este actuală, orice sancţiune pentru comiterea de contravenţii aplicându-se în strictă conformitate
cu dispoziţiile Codului Contravenţional, oportunitatea şi utilitatea atragerii persoanei la răspun-
dere contravenţională fiind decisă de autorităţile statale competente.
Principiul publicităţii presupune examinarea publică a cazurilor contravenţionale de or-
ganele împuternicite şi accesul tuturor participanţilor în procedura contravenţională la examina-
rea cazului.151 Rezultatele examinării sunt aduse, în orice caz contravenţional, la cunoştinţa pu-
blicului.
A.I. Stahov menţionează, în calitate de principiu al răspunderii contravenţionale, cel al
adevărului obiectiv, care se manifestă prin aceea că decizia privind aplicarea sancţiunii contra-
venţionale urmează a fi luată doar în rezultatul studierii obiective, complete şi sub toate aspectele
a împrejurărilor cauzei. Cercetarea sub toate aspectele a cauzei se referă la analiza tuturor împre-
jurărilor şi elementelor care pot servi drept material probant în dovedirea existenţei faptului con-
travenţiei. Cercetarea completă înseamnă dobândirea ansamblului suficient de probe, pentru a
demonstra existenţa celor patru elemente (obiectul, latura obiectivă, subiectul şi latura subiecti-

148
Art.31 al Codului Contravenţional al R. Moldova;
149
Gh.C.Mihai, „Fundamentele dreptului”, Bucureşti, All Beck, 191 p. , p. 139-140;
150
Gh.C.Mihai, „Fundamentele dreptului”, Bucureşti, All Beck, 191 p. , p. 122; (trimitere)
151
V. Guţuleac, „Drept contravenţional”, Chişinău, 2006, p. 110;

76
vă) necesare pentru survenirea răspunderii contravenţionale. Iar caracterul obiectiv al cercetării
evidenţiază că studiul cauzei urmează a fi lipsit de orice subiectivism.152

Scopul răspunderii contravenționale.

În conformitate cu prevederile art. 2 al Codului contravenţional, scopul legii contra-
venţionale constă în apărarea drepturilor şi libertăţilor legitime ale persoanei, apărarea proprie-
tăţii, ordinii publice, a altor valori ocrotite de lege, în soluţionarea cauzelor contravenţionale,
precum şi în prevenirea săvârşirii de noi contravenţii. Realizarea acestui scop are loc prin inter-
mediul funcţiilor răspunderii contravenţionale. Analizând acest subiect, considerăm important
a menţiona care sunt, în opinia doctrinarilor ruşi A.G. Agapov şi A.I. Stahov, funcţiile răspunde-
rii contravenţionale. Acestea sunt:
1. Funcţia preventivă a răspunderii contravenţionale, care îndreaptă persoanele fizice şi
juridice spre respectarea normelor de drept administrativ. În principal, este un mod psiho–moral
de influenţare a subiecţilor, în vederea prevenirii comportamentului ilicit, ceea ce serveşte ca
factor de diminuare a fenomenului contravenţionalităţii, care, în prezent este mult mai ridicat
decât cel al infracţionalităţii. Savantul rus A. I. Stahov face distincţie între prevenţia specială
(îndreptată înspre combaterea săvârşirii în viitor a unor noi contravenţii de către însuşi contrave-
nient) şi prevenţia generală (care constă în evidenţierea cauzelor şi condiţiilor care au favorizat
comiterea unor anumite contravenţii şi în prevenirea săvârşirii acestora de către alţi subiecţi de
drept).153
2. Funcţia de realizare a politicii de securitate generală a statului reprezintă o funcţie cu
caracter alternativ; orice stat este cointeresat în combaterea actelor ilegale, fără a recurge la me-
tode de influenţare fizică sau patrimonială asupra persoanelor fizice sau juridice. A.I. Stahov
denumeşte această funcţie de protecţie sau compensatorie, ea fiind orientată spre lichidarea din
societate a acelor relaţii care nu corespund prescripţiilor normelor de drept administrativ.154 „De-
clanşarea răspunderii juridice şi stabilirea formei concrete de răspundere aparţin întotdeauna
unor instanţe special abilitate, cu competenţe legale în acest domeniu”155. Nu oricine e în drept să
stabilească limitele sancţiunii şi s-o aplice nemijlocit; acest proces este unul complex, are la bază
mai mulţi factori de ordin social, economic, cultural şi ideologic, fiind în dependenţă directă de
programul politico–juridic implementat la nivel de stat ori regiune. Răspunderea contravenţiona-

152
А.И.Стахов, „Административная ответственность”, Москва, 2004, стр.9;
153
А. И. Стахов, „Административная ответственность”, Москва, 2004, стр. 7;
154
А. И. Стахов, „Административная ответственность”, Москва, 2004, стр.7;
155
N. Popa, „Teoria generală a dreptului”, Editura Actami, Bucureşti, 1998, p. 202;

77
lă, asemănător răspunderii ce survine în cadrul altor ramuri de drept, are scopul de a recupera
încrederea oamenilor în propriul sistem normativ, în protecţia din partea statului.
3. Funcţia de limitare a consecinţelor negative care ar putea surveni în rezultatul comi-
terii contravenţiilor se realizează prin asemenea sancţiuni ca privarea de un drept special, arestul
administrativ. Spre deosebire de pedepsele enumerate, aplicarea avertismentului sau a unor
amenzi nu totdeauna garantează că nu se va mai repeta faptul comiterii aceloraşi contravenţii.156
Conţinutul acestei funcţii include impunerea pentru contravenient a unor limitări de drepturi, fapt
care ar compensa daunele cauzate societăţii prin comiterea contravenţiei.157
4. Funcţia de protecţie a dreptului constă în aplicarea unor mecanisme eficiente, în sco-
pul apărării intereselor legitime ale cetăţenilor faţă de abuzurile organelor de stat sau a persoane-
lor cu funcţii de răspundere.
Cercetarea succintă a principiilor ce stau la baza răspunderii contravenţionale şi a
funcţiilor acestei forme de răspundere juridică accentuează tendinţa noastră de a recunoaşte drep-
tul contravenţional ca ramură de drept şi a elucida anumite elemente novatorii în materie contra-
venţională introduse prin Codul Contravenţional al Republicii Moldova.

5.3. Cauzele care înlătură răspunderea contravențională.

O condiţie pentru obţinerea statutului juridic de subiect al răspunderii contravenţionale
este lipsa uneia dintre circumstanţe care înlătură aplicarea sancţiunii contravenţionale pentru
fapta contravenţională comisă cu vinovăţie. Principiul inevitabilităţii răspunderii contravenţiona-
le pentru fapta comisă cu vinovăţie presupune restabilirea ordinii de drept şi repararea pagubei
pricinuite ca urmare a săvârșirii unei contravenţii. Realizarea acestui principiu are un efect inevi-
tabil, dar el nu este un scop în sine, ci trebuie corelat cu celelate principii şi norme contravenţio-
nale158 .
Legea contravenţională prevede unele împrejurări a căror apariţie face ca principiul ine-
vitabilităţii răspunderii contravenţionale să fie încălcat, stabilind mai multe cauze care exclud
aplicarea sancţiunilor contravenţionale. Aceste cauze sunt expres prevăzute de legea contra-
venţională159, iar numărul lor nu poate fi mărit.
Înlăturarea răspunderii contravenţionale pentru fapta ce conţine elementele constitutive
ale contravenţiei are loc în cazul:

156
A. Г. Агапов, „Административная ответственность”, Москва, 2004, стр.13;
157
А. И. Стахов, „Административная ответственность”, Москва, 2004, стр.7;
158
Guţuleac V. Tratat de drept contravenţional. Chişinău: S. n., („Tipografia Centrală”), 2009 p.139
159
Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, art. 26.

78
 a) renunţării benevole la săvârșirea contravenţiei;
a1) stării de iresponsabilitate;
b) contravenției neînsemnate sau al tentativei de contravenție neînsemnată;
c) împăcării victimei cu făptuitorul;
c1) încheierii tranzacţiei conform Legii cu privire la mediere;
d) prescripţiei răspunderii contravenţionale;
e) amnistiei;
f) constatării amiabile a accidentului rutier.

Starea de iresponsabilitate
Irеspоnsаbilitаtеа, prеsupunе аtât un fасtоr intеlесtiv, саr соnstă în саpасitаtеа
pеrsоаnеi dе а înţеlеgе сееа се fасе, dе а distingе саrасtеrul pеriсulоs аl unоr fаptе dе саrасtеrul
nеpеriсulоs аl аltоrа, cât și fасtоrul vоlitiv, саrе соnstă în putеrеа еi dе а sе соnduсе şi а fi
stăpînă pе fаptеlе sаlе.
Pеrsоаnеlе сărоrа lе lipsеsс аsеmеnеа însuşiri nu pоt fi соnsidеrаtе subiесţi аi
соntrаvеnţiilоr, dеоаrесе fаptеlе lоr nu оglindеsс о pоziţiе соnştiеntă, аstfеl сă sаnсţiunеа nu аr
fi în măsură să lе соrijеzе”. Dоаr о pеrsоаnă rеspоnsаbilă еstе pаsibilă dе pеdеаpsă
соntrаvеnţiоnаlă, fiind inаdmisibil а sаnсţiоnа pе сinеvа pеntru о соmitеrеа unеi fаptе, dе
pеriсоlul și саrасtеrul iliсit аl сărеiа făptuitоrul nu-şi dă sеаmа. Еstе în stаrе dе irеspоnsаbilitаtе
pеrsоаnа саrе săvârşеştе о fаptă аflîndu-sе în impоsibilitаtеа dе а соnştiеntizа sаu а dirijа асţiu-
nilе sаlе din саuzа unеi bоli psihiсе сrоniсе, unеi tulburări tеmpоrаrе а асtivităţii psihiсе, а
аliеnării mintаlе sаu а unеi аltе stări psihiсе pаtоlоgiсе.
Nu еstе pаsibilă dе răspundеrе соntrаvеnţiоnаlă pеrsоаnа саrе а săvârşit о fаptă în stаrе
dе rеspоnsаbilitаtе, dаr саrе, pînă lа prоnunţаrеа hоtărîrii dе sаnсţiоnаrе, s-а îmbоlnăvit dе о
bоаlă psihiсă, lipsită fiind dе pоsibilitаtеа соnştiеntizării sаu dirijării асţiunilоr sаlе.
Irеspоnsаbilitаtеа еstе, tоtuşi, о stаrе еxсеpţiоnаlă şi urmеаză а fi соnstаtаtă în саdrul
unеi prосеduri spесiаlе, соmplеxе, pеntru а stаbili dасă într-аdеvăr pеrsоаnа саrе а săvârşit о
соntrаvеnţiе, lа mоmеntul соmitеrii асеstеiа sе аflа în impоsibilitаtе dе а-şi dirijа sаu соnştiеnti-
zа асţiunilе. Соdul Соntrаvеnţiоnаl sе rеfеră еxprеs lа сritеriul tеmpоrаl şi сеl саuzаl nесеsаrе а
fi întrunitе сumulаtiv pеntru înlăturаrеа răspundеrii соntrаvеnţiоnаlе. Еstе impоrtаnt dе stаbilit
mоmеntul prесis сînd сеl се а săvârşit о соntrаvеnţiе nu mаi еrа аpt să-şi dirijеzе sаu să-şi
соnştiеntizеzе асţiunilе.

Renunțarea benevolă la săvârșirea contravenției

79
 Se consideră renunţare benevolă la săvârșirea contravenţiei încetarea acţiunii îndreptate
nemijlocit spre săvârșirea contravenţiei, dacă persoana este conştientă de posibilitatea finalizării
faptei.
Renunţarea se consideră benevolă atunci cînd autorul unei fapte contravenţionale, nefi-
ind constrîns de nimeni şi de nimic, din propria voinţă, conştient, dîndu-şi seama că poate conti-
nua activitatea contravenţională, abandonează executarea acţiunii.
Renunţarea nu poate fi considerată voluntară (benevolă) în cazul în care făptuitorul a
abandonat executarea din cauza că a întîlnit în calea sa diverse obstacole ce nu puteau fi depăşite
ori în urma convingerii că mijloacele şi instrumentele pe care le avea asupra sa în condiţiile date
nu-i permiteau să ducă contravenţia la capăt. Renunţarea benevolă la săvârșirea contravenţiei
trebuie să fie definitivă.
Ea este considerată definitivă din momentul în care activitatea contravenţională a fost
întreruptă nu doar temporar, ci pentru totdeauna. Din aceste considerente nu poate fi recunoscută
drept renunţare de bunăvoie la săvârșirea contravenţiei refuzul persoanei, după primul insucces,
de a repeta actul contravenţiona160.
Renunţarea de bunăvoie poate avea loc la diferite etape de desfăşurare a acţiunii contra-
venţionale: în procesul de pregătire; în timpul tentativei; înainte ca executarea să se fi terminat.
Renunţarea poate să se manifeste atît în formă pasivă (renunţarea la executarea acţiuni-
lor următoare), cât și în formă activă (distrugerea mijloacelor şi instrumentelor, altor unelte de
săvârșire a contravenţiei).
Este de menţionat că renunţarea nu poate fi considerată benevolă în cazul în care condu-
ita anterioară a făptuitorului întruneşte trăsăturile altei contravenţii. Pentru a constata starea de
renunţare benevolă la săvârșirea contravenţiei, contează evidenţierea motivelor de care s-a con-
dus făptuitorul.
Motivele care pot să-l determine pe făptuitor să renunţe la săvârșirea contravenţiei sînt
dintre cele mai diverse: bănuiala că avantajele materiale pe care le-ar obţine ar fi prea mici în
raport cu riscul asumat; remuşcarea; căinţa; teama de pedeapsă; mila faţă de victimă etc. Motive-
le servesc drept temei pentru ca făptuitorul să renunţe la comiterea contravenţiei, însă ele nu
afectează înlăturarea răspunderii contravenţionale.

Prescripția răspunderii contravenționale

160
Barbăneagră A. Codul penal al RM. Comentariu. Chişinău: Arc, (Tipografia Centrală), 2003, p.153

80
 Prescripția înlătură răspunderea contravențională din cauza nerealizării acesteia în ter-
menele stabilite de lege. Prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale este o cauză ce stinge
raportul juridic contravenţional de conflict, deoarece acesta nu a fost rezolvat într-o perioadă de
timp rezonabilă, prevăzută în legea contravenţională.
Pentru a fi eficientă, răspunderea contravenţională trebuie să intervină într-un moment
cât mai apropiat de cel al comiterii faptei contravenţionale. Termenul general de prescripție a
răspunderii contravenționale este de un an. Termenul special de prescripție pentru contravențiile
prevăzute la art.1551 şi art. 179 este de 18 luni. Termenul de prescripție a răspunderii contraven-
ționale se reduce la jumătate pentru persoanele care la data săvârșirii contravenției erau minore.
Termenul de prescripție curge de la data săvârșirii contravenției şi pînă la data rămînerii
definitive a hotărîrii cu privire la cauza contravențională. În cazul săvârșirii unei noi contravenții
de către aceeași persoană, termenul de prescripție se calculează pentru fiecare contravenție sepa-
rat.
Curgerea termenului de prescripție se suspendă dacă persoana care a săvârșit contraven-
ția se sustrage de la procesul contravențional. În acest caz, curgerea termenului de prescripție se
reia de la data reținerii persoanei sau autodenunțării.
Persoana nu poate fi trasă la răspundere contravențională dacă de la data săvârșirii con-
travenției a trecut un an și în această perioadă nu a fost săvârșită o nouă contravenție.
În cazul contravenției continue şi al contravenției prelungite, termenul de prescripție
curge de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau a inacțiunii.
Termenul de prescripție a punerii în executare a sancțiunii contravenționale este de un
an, calculat din data la care decizia sau hotărîrea prin care aceasta a fost aplicată a rămas defini-
tivă.
Se consideră că nu a fost supus răspunderii contravenționale contravenientul:
a) a cărui răspundere contravențională a fost înlăturată;
b) care a executat integral sancțiunea;
c) în a cărui privință procesul contravențional a încetat.

Ne însemnătatea contravenției
Contravenţia neînsemnată, sau tentativa de contravenție neînsemnată. Legea contra-
venţională stipulează că, în cazul contravenţiei neînsemnate, organul (persoana cu funcţie de
răspundere) împuternicit să rezolve cazul poate înlătura răspunderea contravenţională, limitîndu-
se la adresarea unei observaţii verbale făptuitorului. Se consideră neînsemnată tentativa de con-

81
travenţie sau contravenţia pentru care Codul contravenţional prevede în calitate de sancţiune ma-
ximă aplicarea unei amenzi de pînă la 10 unităţi convenţionale.
Înlăturarea răspunderii contravenţionale potrivit acestui temei va fi legitimă numai în
cazul respectării următoarelor condiţii: a) decizia trebuie să fie emisă de autoritatea (persoana cu
funcţie de răspundere) împuternicită să soluţioneze cauza contravenţională (art. 393 din CC al
RM); b) sancţiunea normei materiale a dreptului contravenţional care este încălcată (nerespecta-
tă) să nu fie mai aspră decât aplicarea unei amenzi de pînă la 10 unităţi convenţionale. În cazul
dat, legislatorul acordă autorităţii (persoanei cu funcţie de răspundere) competente posibilitatea
să soluţioneze cauza contravenţională prin două variante.
În funcţie de caracterul antisocial al faptei comise, caracteristica autorului ei etc., făptui-
torul poate fi sau nu înlăturat de la răspunderea contravenţională161.

Încheierea tranzacției conform Legii cu privire la mediere

Importanța aplicării instituției medierii este relevată de către Comisia Europeană pentru
Eficiența Justiției din cadrul Consiliului Europei [CEPEJ], care a adoptat trei ghiduri aplicabile
în materie civilă, penală și administrativă. În aceste ghiduri se precizează că judecătorii trebuie
să susțină și să promoveze medierea, că trebuie să fie capabili să organizeze ședințe de informare
cu privire la mediere și, în caz de necesitate, să invite părțile în litigiu să recurgă la mediere
și/sau să trimită cauza la mediere162.
Acordul părților cu privire la soluționarea amiabilă a conflictului ivit se exprimă prin
încheierea unei tranzacții.
„Medierea se efectuează în baza următoarelor principii:
a) participarea benevolă la mediere;
b) confidențialitatea;
c) libera alegere a mediatorului;
d) egalitatea părților în proces;
e) independența, neutralitatea și imparțialitatea mediatorului;
f) flexibilitatea procesului de mediere.”
Conținutul Codului Contravențional nu cuprinde prevederi exprese referitor la procedu-
ra de realizare a medierii, unicul act legal ce reglementează procedura de mediere este Legea cu
privire la mediere, cu toate că în art. 35 al legii precitate se indică faptul că procesul de mediere

161
Guţuleac V. Tratat de drept contravenţional. Chişinău: S. n., („Tipografia Centrală”), 2009. p.141
162
Hotărârea Curții Constituțională PRIVIND EXCEPȚIA DE NECONSTITUȚIONALITATE a unor prevederi din
Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 225 din 30 mai 2003 (medierea judiciară)
(Sesizarea nr. 3g/2018)

82
în cauzele penale și contravenţionale este reglementat de prezenta lege, Codul penal, Codul de
procedură penală şi Codul contravenţional.
Părţi la medierea în cauzele contravenţionale sînt victima și făptuitorul. Important de
accentuat că procesul de mediere nu substituie procesul contravenţional. Faptul participării la
mediere nu poate servi ca dovadă a recunoaşterii vinovăţiei.
Nu poate fi admis în calitate de mediator în cauzele contravenţionale: agentul constata-
tor, procurorul, judecătorul, avocatul uneia dintre părţi, precum şi persoana incompatibilă în baza
unor prevederi legale speciale.
Agentul constatâtator sau instanța de judecâtă trebuie să informeze mediatorul, înainte
de începerea procesului de mediere, despre elementele semnificative ale cazului conform norme-
lor Codului de procedură penală și Codului contravenţional.
Mediatorul poartă răspundere, în condiţiile legii, pentru divulgarea informaţiei puse la
dispoziţia lui la etapa de examinare sau de judecare a cauzei contravenționale.
Mediatorul trebuie să prezinte agentului constatator sau instanței de judecâtă procesul-
verbal în care a fost consemnat temeiul încetării procesului de mediere.
Tranzacția se întocmește în condiţiile Codului contravenţional și se anexează la proce-
sul-verbal întocmit de mediator.
Nesemnarea tranzacției în cauzele contravenționale nu poate prejudicia situaţia
părţilor163.

Împăcarea victimei cu făptuitorul

Legea contravenţională prevede că procesul contravenţional pornit încetează în cazul
împăcării victimei cu făptuitorul în contravenţiile prevăzute la art. 69, 78, art. 96 alin. (1) lit. a) și
alin. (3), art. 97, art. 971 alin. (1), art. 972–105, art. 242 alin. (1). Împăcarea este personală. Pen-
tru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, împăcarea se face de reprezentanţii lor legali.
Persoanele cu capacitate de exerciţiu limitată se pot împăca cu încuviinţarea reprezentanţilor lor
legali.164
Potrivit opiniei profesorului V.Guțuleac165, înlăturarea răspunderii contravenţionale în
baza acestui temei juridic poate avea loc numai în cazul respectării următoarelor cerinţe:
a) făptuitorul este bănuit de comiterea uneia dintre următoarele contravenţii: vătămarea
integrităţii corporale (art. 78 din CC al RM); încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe

163
Legea R.Moldova nr. 137 din 3 iulie 2015 cu privire la mediere.
164
Art.29 Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Moni-
torul Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009.
165
Guţuleac V. Tratat de drept contravenţional. Chişinău: S. n., („Tipografia Centrală”), 2009. 141 p.

83
(art. 96 alin. (1) şi (2) din CC al RM); încălcarea dreptului exclusiv al titularului de drept asupra
desenului sau modelului industrial (art. 100 din CC al RM); încălcarea dreptului exclusiv al titu-
larului brevetului pentru soi de plantă (art. 101 din CC al RM); încălcarea drepturilor de autor
asupra invenţiei, topografiei circuitului integrat sau desenului/modelului industrial (art. 103 din
CC al RM); sustragerea în proporţii mici din avutul proprietarului (art. 105 din CC al RM); în-
călcarea regulilor de circulaţie rutieră soldată cu deteriorarea bunurilor materiale ori cu cauzarea
de vătămări corporale ușoare (art. 242 din CC al RM);
b) împăcarea victimei cu făptuitorul este personală;
c) pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, împăcarea se face de către repre-
zentanţii lor legali;
d) persoanele cu capacitate de exerciţiu limitată se pot împăca cu încuviinţarea repre-
zentanţilor lor legali. În aceste circumstante, autoritatea (persoana cu funcţie de răspundere) îm-
puternicită să soluţioneze cauza contravenţională nu are alternativă de decizie şi, în cazul în care
victima s-a împăcat cu făptuitorul, procesul contravenţional trebuie să fie încetat.

Amnistia
Amnistia este o instituţie juridică contravenţională al cărei scop este înlăturarea pentru
viitor a caracterului delictual al unor fapte contravenţionale, interzicând orice urmărire în ceea ce
le priveşte sau ştergând condamnările care le-au atins. Amnistia este actul de clemenţă, acordat
prin lege organică, privitor la unele contravenţii săvârşite anterior datei prevăzute în actul norma-
tiv, pe temeiuri social-politice și din raţiuni de politică contravenţională superioare celor care ar
fi legitimat reacţia coercitivă a societăţii împotriva contravenţiilor166.
Reglementarea efectelor amnistiei este cuprinsă în dispoziţia art. 31 din Codul contra-
venţional. Amnistia are următoarele efecte juridice: – elimină răspunderea contravenţională; –
înlătură executarea deciziei privind aplicarea sancţiunii contravenţionale; – reduce sau comutea-
ză sancţiunea contravenţională. Cu toate că amnistia dispune de o largă arie de aplicare, ea are
unele limite strict reglementate de lege. Amnistia nu are efecte juridice asupra măsurilor de sigu-
ranţă şi nici asupra drepturilor victimei, art. 31 alin.(2) Cod Contravențional.
Legislatorul nu face o dezvăluire detaliată al conţinutului sintagmei „măsuri de sigu-
ranţă”, făcând doar referire la ele și anume:
a) expulzarea;
b) demolarea construcțiilor neautorizate şi/sau defrişarea arborilor şi arbuştilor;

166
Barbăneagră A. Codul penal al RM. Comentariu. Chişinău: Arc, (Tipografia Centrală), 2003, p.248

84
 c) confiscarea specială;
d) ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport.
Însă este logic să presupunem că amnistia nu poate avea efecte juridice asupra măsurilor
administrative de prevenire, de curmare (stopare) sau de constrîngere procesuală deja aplicate şi
realizate în procesul constatării faptei contravenţionale, al cercetării cazului şi al emiterii deciziei
la caz.
Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi nici asupra drepturilor victimei.
În contextul acestor dispoziţii (art. 31 alin. (2) din CC al RM), prin drepturile persoanei vătămate
se înţeleg drepturile privitoare la pretenţiile civile, și nu drepturile pe care le are uneori persoana
vătămată în legătură cu desfăşurarea procesului contravenţional (de exemplu, dreptul de a stinge
procesul contravenţional prin retragerea plîngerii în cazul cercetării contravenţiilor prevăzute în
art. 78, 96 alin. (1) şi (2), art.100, art.101, art.103, art.105 şi art. 242 din CC al RM etc.), aceste
din urmă drepturi stingânduse şi ele prin amnistie.
Amnistia, ca toate celelalte cauze de înlăturare a răspunderii contravenţionale, priveşte
raportul juridic de drept contravenţional, fapta ca activitate contravenţională, și nu raportul de
drept civil, fapta ca acţiune dăunătoare. Dacă în urma unei fapte contravenţionale comise cu vi-
novăţie s-a produs o pagubă, aceasta trebuie să fie reparată, chiar dacă aplicarea sancţiunilor con-
travenţionale este înlăturată. Potrivit dispoziţiilor de drept civil, persoana lezată într-un drept al
ei sau într-un interes recunoscut de lege poate cere repararea integrală a prejudiciului patrimonial
și nepatrimonial cauzat astfel167.
Amnistia (spre deosebire de graţiere) are un caracter general, adică se referă nu la o per-
soană concretă, ci la toate persoanele care au săvârşit anumite tipuri de contravenţii, enumerate
în actul de amnistie. Persoanele faţă de care a fost deja pronunţată decizia de aplicare a sancţiunii
contravenţionale, obţinînd beneficiul amnistiei, sînt exonerate de răspunderea contravenţională.
Cauzele ce se află în faza de cercetare contravenţională, precum şi cauzele asupra cărora cerceta-
rea contravenţionlă este terminată, dar decizia nu a fost încă pronunţată sînt clasate.
Trebuie menţionat că, la aplicarea amnistiei, legislatorul nu face trimitere la necesitatea
consimţămîntului autorului cauzei contravenţionale168. Totodată, pornind de la conţinutul princi-
piilor generale, ramurale și instituţionale ale dreptului contravenţional, considerăm că, în cazul în
care persoana bănuită de comiterea unei contravenţii se consideră nevinovată, ea trebuie să dis-
pună de dreptul de a obiecta împotriva încetării cauzei contravenţionale (doarece amnistia nu

167
Art. 14 alin. 1 Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107 din 06.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr. 82-86 din 22.06.2002.(Modernizat în vigoare la 01.03.2019).
168
Guţuleac V. Tratat de drept contravenţional. Chişinău: S. n., („Tipografia Centrală”), 2009. 143 p.

85
constituie o reabilitare) şi de a insista asupra continuării procesului contravenţional, sperînd la o
achitare integrală.
Mai mult decât atât, în acest caz persoana bănuită nu se expune la nici un risc. Chiar da-
că autoritatea (persoana cu funcţie de răspundere) competentă îi va stabili culpabilitatea, cauza
oricum va fi clasată conform amnistiei.
Constatarea amiabilă a accidentului rutier
Constatarea amiabilă a accidentului rutier este o circumstanță nouă de înlăturare a răs-
punderii contravenţionale implimentată recent în Codul Contravențional. Menționăm faptul că ea
se aplică doar pentru un anumit tip de conmtravenții și anume în contravențiile prevăzute la art.
242 alin. (1), în cazul în care în accident sînt implicate două vehicule, accidentul fiind soldat
numai cu deteriorarea nesemnificativă a vehiculelor, fără cauzare de vătămări corporale victimei,
iar proprietarii și/sau utilizatorii vehiculelor dețin, la data producerii accidentului, polița de asi-
gurare obligatorie de răspundere civilă auto internă sau certificatul de asigurare „Carte Verde”
(în cazul vehiculului aflat în proprietatea sau utilizarea unei persoane asigurate în străinătate),
valabile.
Procedura de constatare amiabilă a accidentului rutier nu se aplică în cazul accidentului
care s-a soldat cu vătămări corporale și/sau cu deteriorarea bunurilor (de exemplu, instalații ruti-
ere, piloni, garduri, clădiri etc.), altele decât autovehiculele implicate în accidentul rutier.
Procedura de constatare amiabilă a accidentului rutier constă în completarea, semnarea
și prezentarea de către conducătorii de vehicule implicați în accident a formularului „Constatare
amiabilă de accident” către asigurător, conform prevederilor Legii nr. 414/2006 cu privire la asi-
gurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule.
Constatarea amiabilă a accidentului rutier înlătură răspunderea contravențională.
Observăm că articolul pentru care se aplică constatarea amiabilă a accidentului rutier,
art. 242 alin. (1), este aplicabil și în cazul împăcării victimei cu făptuitorul. Raționamentul inclu-
derii adăugătoare în lista cazurilor care înlăturară răspunderea contravenţională, este motivată
prin faptul că deoarece părțile implicate într-un accident rutier în care nu a avut nimeni de sufe-
rit, nu sunt persoane traumate, iar participații la accident nu au careva pretenții una față de alta,
persoana viniovată recunoaște vinovăția sa, ulterior pentru restituirea despăgubirilor produse în
rezultatul accidentului rutier, compania de asigurare solicită fixarea acestui accident pe formula-
rul tipizat prevăzut, în primul caz, iar în al doilea caz încheirea eliberată de poliție referitor la
faptul că persoanele sau împăcat între ele, ulterior inițierii procedurii contravenționale.

5.4. Delimitarea răspunderii contravenționale de alte forme ale răspunderii juridice.

86
 Delimitarea răspunderii contravenționale de cea penală.
Răspunderea contravenţională se deosebeşte de răspunderea penală sub aspectul naturii
juridice şi al importanţei sociale a interesului lezat prin fapta ilicită. Valorile şi relaţiile sociale
lezate prin săvîrşirea infracţiunii vizează însăşi existenţa societăţii (siguranţa statului, proprie-
tatea, drepturile şi interesele legitime ale persoanei, ordinea de drept), pe cînd comiterea con-
travenţiei vizează desfăşurarea normală a societăţii într-un domeniu sau altul al activităţii
sale. Astfel, criteriul delimitării răspunderii penale de cea contravenţională este gradul de pericol
social169.
În concepţia doctrinară şi legislativă a Republicii Moldova, contravenţiile sînt mai
puţin periculoase decît infracţiunile170 şi, respectiv, răspunderea contravenţională este mai
uşoară (mai blîndă) decît cea penală, cu toate că prin reglementarea răspunderii contravenţionale
sînt ocrotite valori importante pentru desfăşurarea normală a relaţiilor sociale171.
Susţinem opinia autorului S. Furdui, potrivit căreia răspunderea contravenţională nu
poate coexista cu răspunderea penală, de aceea nu este posibil să se aplice pentru aceeaşi faptă o
sancţiune contravenţională şi o pedeapsă penală, întrucît s-ar aduce atingere aceleiaşi re-
laţii sociale ocrotite de lege172.
Răspunderea contravenţională se deosebeşte de cea penală şi prin subiecţii răspunderii
juridice. Potrivit legii penale, subiecţii răspunderii penale pot fi persoanele fizice ce au atins vîr-
sta de 16 ani, iar în cazurile prevăzute în lege – 14 ani173, pe cînd pentru răspunderea contra-
venţională – 18 ani şi 16 ani174, respectiv.

Delimitarea răspunderii contravenționale de cea administrativă.

Delimitarea răspunderii contravenţionale de răspunderea administrativă (caracterizată
numai prin sancţiunea represivă, fără cea reparatorie)175. Această delimitare reiese din distincţia
dreptului contravenţional de cel administrativ.

169
Furdui S. Dreptul contravenţional. Manual. Chişinău: Cartier Juridic, 2005, p. 108.
170
Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, art. 10.
171
Гуцуляк В. И. Состояние и тенденции изменений подростковой преступности. В: Журнале «Закон и
жизнь», июль, 2003. р. 29-34.
172
Furdui S. Dreptul contravenţional. Manual. Chişinău: Cartier Juridic, 2005, p. 108.
173
Codul penal al Republicii Moldova nr. 985-XV din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.
128-129/1012 din 13.09.2002, art. 21 alin. (1) și (2).
174
Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, art. 16 alin. (1) și (2).
175
Manda C. Drept administrativ: tratat elementar. Ediţia a V-a, revizută şi adăugată. Bucureşti: Universul Juridic,
2008, p. 378.

87
 Dreptul administrativ este cu predilecţie pozitiv176. Scopul şi sarcinile lui de bază con-
stau în organizarea activităţii organelor administrative şi elaborarea mecanismului de executare a
actelor legislative. Dreptul administrativ reglementează relaţiile sociale apărute în procesul con-
stituirii şi funcţionării administraţiei publice, deservind, din punct de vedere juridic, sfera admi-
nistrării publice.
Reglementarea administrativ-juridică are loc prin intermediul: a) sistematizării, fixării şi
perfecţionării relaţiilor sociale; b) formării noilor relaţii sociale ce corespund cerinţelor legilor
obiective ale societăţii, cerinţelor Constituţiei Republicii Moldova; c) protecţiei relaţiilor sociale
reglementate de normele juridice ale dreptului administrativ şi ale altor ramuri de drept; d) ex-
cluderii din sfera de activitate a puterii executive a relaţiilor sociale ce nu corespund intereselor
cetăţenilor, societăţii şi statului177.
Dreptul contravenţional este, cu predilecţie, o ramură represivă a sistemului de drept.
Scopul şi sarcinile dreptului contravenţional sint determinate de necesitatea combaterii contra-
venţionalităţii. Prin norma materială a dreptului contravenţional sint protejate anumite valori
sociale, pentru atentarea la care statul prevede măsuri concrete de constringere statală.
Raportul juridic de drept contravenţional, spre deosebire de cel de drept administrativ,
poate să apară numai din momentul obţinerii forţei juridice a normei materiale.
În procesul administrării publice, administratorul (subiectul administrării) influenţează
asupra conştiinţei celui administrat (obiectul administrării) iniţial prin metode de convingere şi
numai în cazul în care cel administrat nu-şi onorează obligaţiile, nu este responsabil, faţă de el
pot fi aplicate măsuri de constringere statală.
Pentru dreptul contravenţional, dimpotrivă, prioritară este aplicarea constringerii ca
reacţie a statului la neonorarea prevederilor normelor materiale ale dreptului contravenţional.
Normele materiale includ în sine şi protejează acele valori sociale, atentarea cu vino-
văţie la care constituie contravenţie. Din momentul obţinerii forţei juridice a normei materiale a
dreptului contravenţional, fiecare subiect al acestei ramuri a dreptului intră în raport de confor-
mare cu ea. Atit timp cit sint onorate prevederile normei materiale, faţă de toţi subiecţii dreptului
contravenţional se aplică doar diverse măsuri de convingere pentru stimularea comportamentului
licit. De exemplu, una dintre normele juridice contravenţionale178 prevede: „(2) Este înlăturată
răspunderea contravenţională pentru faptele prevăzute de prezentul articol a persoanei care a

176
Гуцуляк В. И. Административное право Республики Молдова: Учеб. Для юридических вузов и фак.
Chişinău: ”Elena – V. I.” SRL, 2007, p. 20-28.
177
Бахрах Д. Н. Административное право. Учебник для ВУЗ-ов. Москва: Изд-во БЕК, 1997, p. 1-2.
178
Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, art. 85 alin. (2).

88
predat benevol substanţele narcotice ori alte substanţe psihotrope deţinute ilegal sau care s-a
adresat ori care doreşte să se adreseze benevol la o instituţie medicală pentru a i se acorda asis-
tenţa necesară în legătură cu consumarea ilegală a substanţelor narcotice şi/sau a altor substanţe
psihotrope”.
Însă, din momentul nerespectării prevederilor normei materiale, adică din momentul
apariţiei raportului juridic de conflict, faţă de autorul acestui raport trebuie să fie aplicate măsuri-
le corespunzătoare de constringere. Reieşind din scopul şi sarcinile dreptului contravenţional
(prevenirea contravenţiilor, curmarea (stoparea) lor, aplicarea constringerii statale faţă de per-
soanele găsite vinovate de comiterea contravenţiei), pentru această ramură a sistemului de drept
prioritare sint măsurile de constringere, care insă trebuie să fie insoţite permanent de cele de
convingere179.
Cele menţionate, în mare măsură, determină criteriile de delimitare a răspunderii con-
travenţionale de cea administrativă:
 Sancţiunile administrative sint stabilite în diverse legi şi acte subordonate legii, cum
ar fi Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public180, Codul muncii181, sta-
tute disciplinare182 ş. a., pe cind sancţiunile contravenţionale în Republica Moldova sint stabilite
doar în Codul contravenţional183.
 Aplicarea măsurilor de constringere contravenţională atrage după sine consecinţe
mult mai aspre decit aplicarea măsurilor de constringere administrativă 184. Constringerea aplica-
bilă contravenţiilor se manifestă, în principiu, sub formă de sancţiuni contravenţionale ce pot fi
privative de libertate, în timp ce în cazul abaterilor administrative, au o formă mai diluată, cu un
grad de severitate mai redus şi urmăresc nu sancţionarea vinovatului, ci constringerea acestuia la
respectarea şi executarea actului administrativ pe care, prin conduita sa, l-a incălcat185. În cazul
comiterii cu vinovăţie a unei contravenţii pot fi aplicate aşa măsuri de constringere statală cum ar

179
Гуцуляк В. И. Юридическая ответственность в административном праве. В: Журнале «Закон и жизнь»,
июнь, 2008, 4-14.
180
Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr. 158 din 04. 07. 2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 230-232 din 23.12.2008, art. Nr. 840.
181
Codul Muncii al Republicii Moldova nr. 154-XV din 28.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.
159-162/648 din 29.07.2003, art. 206.
182
Hotărîrea Guvernului nr. 2 din 04.01.1996 cu privire la aprobarea Statutului disciplinar al organelor afacerilor
interne şi Regulamentului consiliilor de onoare ale efectivului de trupă şi corpului de comandă ale organelor afaceri-
lor interne. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 23-24 din 18.04.1996, art. Nr. 176.
183
Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, art. 1 alin. (1), art. 32.
184
Iorgovan A. Tratat de drept administrativ. Vol. II. Ediţia a III-a restructurată, revăzută şi adăugată. Bucureşti:
Editura ALL Beck, 2002, p. 365.
185
Furdui S. Dreptul contravenţional. Manual. Chişinău: Cartier Juridic, 2005, p. 108.

89
fi: intrarea în locuinţă (inclusiv intrarea forţată), reţinerea186, aplicarea forţei fizice sau a mijloa-
celor speciale, privarea de un drept special187, munca neremunerată în folosul comunităţii188,
arestul contravenţional189 etc.
 Persoana sancţionată în mod administrativ, de regulă, se află în raport de subordo-
nare faţă de persoana cu funcţie de răspundere ce a aplicat sancţiunea. Răspunderea contra-
venţională se aplică numai faţă de o terţă persoană.
 Procedura aplicării sancţiunilor administrative nu este bine determinată, se regă-
seşte în diverse acte legislative şi nu este codificată, pe cind procedura contravenţională este bine
determinată, codificată, fapt care condiţionează stricta ei respectare.
 Actul administrativ cu caracter individual privind aplicarea răspunderii administra-
tive (administrativ-disciplinare, administrativ-patrimoniale) poate fi atacat în instanţa de conten-
cios administrative190. Procedura contestării actului administrativ cu caracter individual privind
aplicarea răspunderii administrative şi procedura examinării cererii prealabile de către organul
emitent, precum şi judecarea cauzei în instanţă sînt reglementate prin Codul administrativ.
 Actul administrativ cu acelaşi caracter privind aplicarea răspunderii contravenţiona-
le nu poate fi atacat în instanţa de contencios administrativ. Potrivit procedurii contravenţionale,
hotărirea instanţei de judecată, decizia agentului constatator, a procurorului sau a comisiei admi-
nistrative cu privire la aplicarea sancţiunii contravenţionale poate fi atacată cu recurs numai în
instanţa de judecată de drept comun191. Modul de depunere a recursului şi de examinare a lui este
strict determinat în Codul contravenţional al RM192.

Delimitarea răspunderii contravenționale de cea disciplinară.

Răspunderea contravenţională se deosebeşte esenţial şi de răspunderea disciplinară, care
se aplică, la fel, în mod extrajudiciar. Aceste două forme de răspundere juridică se deosebesc, în
primul rind, prin temeiul aplicării şi natura sancţiunii. Răspunderea disciplinară ia naştere ca

186
Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, art. 433.
187
Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, art. 35.
188
Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, art. 37.
189
Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, art. 38.
190
Guţuleac V., Arion O. Conceptul contenciosului administrativ în doctrina dreptului administrativ: studiu compa-
rat. În: Revista „Legea şi viaţa”, martie, 2010. p. 4-14.
191
Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, art. 448.
192
Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, art. 468.

90
urmare a incălcării regulamentului de serviciu, aducind atingere unui raport juridic de muncă. La
rindul său, raportul juridic de drept contravenţional ia naştere numai în urma comiterii unei con-
travenţii (atentării cu vinovăţie la relaţiile sociale protejate de norma materială a dreptului con-
travenţional).
Aceste două forme de răspundere se deosebesc după natura sancţiunii193. Dacă sancţiu-
nile contravenţionale, cu predilecţie, au un caracter material şi, prin esenţa lor, constituie o mo-
dalitate a constringerii statale, atunci sancţiunile disciplinare sint, prin esenţă, de natură morală.
Răspunderea disciplinară este atestată în cadrul relaţiilor de subordonare a persoanei ca-
re comite delictul disciplinar faţă de persoana cu funcţii de răspundere care, dispunind de putere
disciplinară, aplică sancţiunea corespunzătoare. Între persoana care a comis o contravenţie şi
organul de stat (persoana de răspundere) imputernicit să aplice sancţiuni contravenţionale nu sint
atestate relaţii subordonatoare de serviciu (sau alte relaţii). Persoana fizică trasă la răspundere
contravenţională în cadrul unor asemenea relaţii se consideră ca terţă persoană. în general, aceas-
tă particularitate este caracteristică tuturor măsurilor de constringere contravenţională: de preve-
nire, de curmare (stopare), de asigurare a procedurii contravenţionale şi sancţiunilor contra-
venţionale194.

Delimitarea răspunderii contravenționale de cea civilă.

Delimitarea răspunderii contravenţionale de răspunderea civilă delictuală poate fi efectua-
tă prin următoarele:
Caracterul normelor juridice. De regulă, în dreptul civil statul stabileşte anumite norme
doar în cazurile în care subiectele raporturilor juridice civile nu-şi pot stabili aceste condiţii de sine
stătător. Aceste norme au un caracter dispozitiv. Dreptul civil doar coordonează relaţiile dintre
părţi.
Normele de drept contravenţional sint acele norme juridice care reglementează relaţiile de
protecţie socială generate de comiterea contravenţiilor. Norma juridică contravenţională este o re-
gulă generală de conduită, obligatorie şi impersonală, instituită prin lege, a cărei aplicare este asi-
gurată, în caz de necesitate, prin forţa de constringere a statului195.
Instituţiile juridice ce stau la baza răspunderii contravenţionale şi celei civile delictuale.
Atit la baza răspunderii civile, cit şi a celei contravenţionale stau aşa instituţii juridice ca fapta ilici-
tă, cauzalitatea, culpa sau vinovăţia, prejudiciul.

193
Orlov M., Belecciu Şt. Drept administrativ: (pentru uzul studenţilor). Chişinău: „Elena- V.I.”, 2005, p. 139.
194
Guţuleac V. Tratat de drept contravenţional. Chişinău: S. n., („Tipografia Centrală”), 2009, p. 135.
195
Comarniţcaia E. Constrîngerea juridică în dreptul contravenţional şi dreptul civil. În: Revista ”Legea şi viaţa”,
iulie, 2010, p. 51.

91
 La aplicarea răspunderii civile delictuale nu prezintă interes atitudinea subiectivă a per-
soanei faţă de fapta comisă sau faţă de urmările acesteia196, pe cind la aplicarea răspunderii contra-
venţionale, stabilirea legăturii cauzale dintre fapta comisă de făptuitor şi consecinţele survenite este
obligatorie197.
Prejudiciul este o condiţie de bază pentru răspunderea civilă. în lipsa prejudiciului nu poa-
te exista răspunderea civilă delictuală. Pentru răspunderea contravenţională, prejudiciul, de aseme-
nea, prezintă o condiţie importantă, insă nu obligatorie.
Temeiul răspunderii juridice. Răspunderea civilă intervine, în principiu, doar atunci cind
prejudiciatorul işi manifestă interesul, apelind la forţa de constringere a statului, astfel incit victima
nu aplică sancţiunea, ci se adresează autorităţilor pentru a se asigura tragerea la răspundere a auto-
rului faptei ilicite civile şi a i se repara prejudiciul198.
Răspunderea contravenţională, la rindul său, intervine în cazul în care destinatarul normei
juridice materiale (a regulilor de conduită) a nesocotit regula ori s-a produs un eveniment natural
de a cărui apariţie legea contravenţională leagă răspunderea unui subiect de drept. Imposibilitatea
respectării dreptului contravenţional prin alte forme decit prin raporturi de constringere face nece-
sară răspunderea contravenţională şi dă substrat real acesteia. Statul, prin organele sale imputerni-
cite, are dreptul de a aplica sau nu sancţiunea subiectului pasiv (persoanei bănuite de comiterea
contravenţiei). Voinţa statului de a aplica sau nu sancţiunea juridică există în cadrul oricărui raport
de constringere.
Scopul aplicării răspunderii. Esenţa răspunderii civile şi, totodată, elementul care o distin-
ge faţă de oricare dintre celelalte forme de răspundere juridică, legind-o în acelaşi timp de fiecare
dintre acestea, este indatorirea de reparare. Din acest punct de vedere se poate spune că a răspunde
sub aspect civil inseamnă, de fapt, a repara prejudiciul cauzat altuia, iar a repara un prejudiciu in-
seamnă, în sens juridic, a răspunde din punct de vedere civil199.

196
Baltag D. Teoria răspunderii şi responsabilităţii juridice. Chişinău: ULIM, 2007 (F.E.-P. ”Tipogr. Centrală”), p.
292.
197
Гуцуляк В. И. Юридическая ответственность в административном праве. Журнале «Закон и жизнь»,
июнь, 2008. р. 12.
198
Motica R., Mihai Gh. Elemente de teorie a dreptului. Timişoara: Editura Alma Mater, 1998, p. 105.
199
Albu I., Ursa V. Răspunderea civilă pentru daunele morale. Cluj-Napoca: Dacia, 1979, p. 23.

92
 SISTEMUL SANCȚIUNILOR CONTRAVENȚIONALE ȘI REGULILE DE
APLICARE A LOR

6.1. Definirea, trăsăturile, scopul și funcțiile sancțiunii contravenționale.

6.2. Sistemul de sancțiuni contravenționale.
- avertismentul;
- amenda;
- privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate;
- privarea de dreptul de a deține anumite funcții;
- aplicarea punctelor de penalizare;
- privarea de dreptul special (dreptul de a conduce vehicule, dreptul de a deține
armă și de portarmă);
- munca neremunerată în folosul comunității;
- arestul contravențional.
- expulzarea
6.3. Aspecte teoretico-practice privind aplicarea sancțiunii contravenționale.
- Regulile generale de aplicare a sancțiunii.
- Circumstanțele ce atenuează sau agravează
- Aplicarea sancțiunii contravenționale în cazul tentativei de contravenție
- Aplicarea sancțiunii mai blânde decât cea prevăzută de lege
6.4. Repararea pagubelor produse în rezultatul săvârșirii contravenției.

6.1. Definirea, trăsăturile, scopul și funcțiile sancțiunii contravenționale.

Contravenţia şi fenomenul contravenţional au la origine diverşi factori sociali, psiholo-
gici, biologici, economici, culturali etc. nu toate contravenţiile care se săvirşesc în societate sint
cunoscute organelor competente, insă statul – prin organele sale specializate – trebuie să se ocu-
pe atit de faptele contravenţionale relevate, cit şi de cele necunoscute.
Reacţia socială contra faptelor ilicite, pentru a fi eficientă, trebuie să se desfăşoare pe
mai multe planuri, respectiv politic, educaţional, economic şi juridic. Dintre diversele tipuri de
reacţie socială, un loc important il ocupă aplicarea sancţiunilor juridice persoanelor care nu-şi
conformează comportamentul normelor juridice. Sancţiunea de drept este consecinţa nerespectă-
rii dispoziţiilor normelor juridice, fiind o creaţie a legiuitorului [29, p. 327].
Împărtăşim viziunea prof. român Vintilă Dongoroz, care defineşte sancţiunea juridică ca
fiind „orice măsură pe care o normă de drept o statorniceşte drept consecinţă, pentru cazul în
care preceptul său va fi nesocotit” [22, p. 456].
Expresia ”sancţiune juridică” este susceptibilă de următoarele accepţiuni:
- element structural al normei juridice;
- edictarea unui act normativ;
- element al raportului juridic de constrîngere;
- instituţie de drept.

93
 În primul sens, sancţiunea juridică este elementul structural al normei juridice care pre-
vede consecinţa încălcării dispoziţiei. În a doua accepţiune, prin sancţiune juridică se înţelege
edictarea sau adoptarea unei legi. În al treilea înţeles, prin sancţiune juridică se înţelege acea spe-
cie de sancţiune socială care constă în transpunerea în realitate a elementului normei juridice ce
conţine consecinţa încălcării dispoziţiei normei juridice. În al patrulea sens, prin sancţiune juridi-
că se înţelege instituţia alcătuită din ansamblul normelor juridice care reglementează genurile şi
speciile de consecinţe ale încălcării dispoziţiilor normelor juridice materiale [29, p. 328].
În cadrul prezentei lucrări ne interesează, în principal, cea de a treia accepţiune, respec-
tiv de element al raportului juridic de conflict. În acest sens, practic, sancţiunea juridică se identi-
fică cu latura pasivă a obiectului raportului juridic de constrîngere. Subiectul activ al contra-
venţiei devine subiect pasiv al raportului juridic de constrîngere.
Sancţiunea contravenţională, ca modalitate a sancţiunilor juridice, este un element obli-
gatoriu al normei contravenţionale materiale, în care sînt stipulate măsurile de influenţare a statu-
lui asupra persoanei care, cu vinovăţie, a comis o abatere contravenţională, ea fiind un mijloc de
garantare (de protejare) a normei juridice.
Pornind de la conţinutul art. 32 din Codul contravenţional al Republicii Moldova, putem
afirma că prin sancţiune contravenţională se înţelege o măsură de constrîngere sau de reeducare
aplicată contravenientului în scopul corectării comportamentului acestuia şi al prevenirii de co-
mitere a unor noi contravenţii atît de către contravenientul însuşi, cît şi de către alte persoane [3,
art. 32].
Aplicarea sancţiunilor contravenţionale are ca scop:
- ocrotirea valorilor sociale protejate de normele juridice contravenţionale;
- reeducarea în spititul respectării ordinii de drept a persoanei care a comis cu vinovăţie
o contravenţie prevăzută în legea contravenţională;
- prevenirea săvîrşirii de noi fapte antisociale atît de către contravenient, cît şi de către
alte persoane.
În opinia cercetătorului Sergiu Furdui, sancţiunea contravenţională, privită în cadrul ge-
neral al sancţiunilor juridice, dispune de anumite trăsături caracteristice:
- este o măsură coercitivă ce se concretizează într-o anumită ptivaţiune sau restricţie,
sau obligaţie silită, impusă persoanei vinovate de comiterea contravenţiei;
- este un mijloc de reeducare, adică, pe lîngă caracterul său represiv, are un puternic rol
şi efect educativ, de împiedicare a repetării conduitei antisociale, de îndreptare a contravenientu-
lui, de formare şi permanentizare în conştiinţa acestuia a convingerii că respectarea legii este o
necesitate;

94
 - este un mijloc de constrîngere statală, deoarece nu poate fi aplicat decît de stat, prin
organele sale competente, în numele legii;
- se aplică numai în cazul comiterii unei contravenţii, adică nu există sancţiune fără con-
travenţie;
- se aplică numai faţă de contravenient, adică nu poate fi aplicată decît celui vinovat de
comiterea contravenţiei, neexistînd deci răspundere contravenţională pentru fapta altei persoane;
- se aplică în scopul prevenirii comiterii de noi contravenţii, adică prin aplicarea şi exe-
cutarea sancţiunii contravenţionale nu se urmăreşte cauzarea unor suferinţe fizice sau morale
contravenientului, ci îndreptarea acestuia, prevenirea comiterii în viitor de noi contravenţii sau
alte fapte cu pericol social. Concomitent, prin efectul exemplarităţii sale, ea serveşte şi acţiunii
de prevenţie generală [23, p. 110].
Potrivit opiniei savantului român Andrian Hotca, principiile sancţiunilor contravenţio-
nale sînt: principiul legalităţii sancţiunilor contravenţionale; principiul stabilirii unor sancţiuni
contravenţionale compatibile cu morala şi concepţia juridică a societăţii; principiul individualiză-
rii sancţiunilor contravenţionale; principiul personalităţii sancţiunilor contravenţionale [29, p.
328-329]. Această opinie este, practic, susţinută şi în doctrina naţională [26, p. 137-138].
Principiul legalităţii sancţiunilor contravenţionale. Ca o aplicaţie particulară a principiu-
lui legalităţii dreptului contravenţional, legalitatea sancţiunilor contravenţionale presupune stabi-
lirea oricăror sancţiuni de acest gen exclusiv prin lege – nulla poena sine lege. Determinarea le-
gală a sancţiunilor nu trebuie înţeleasă în mod absolut, ci în sensul că legea prevede felurile
sancţiunilor, limitele acestora şi criteriile lor de individualizare.
Sancţiunile contravenţionale pot fi: absolut determinate; relativ determinate; nedetermi-
nate [29, p. 329]. Principiul stabilirii unor sancţiuni contravenţionale compatibile cu morala şi
concepţia juridică a societăţii. Pentru a fi pe deplin eficiente, sancţiunile contravenţionale trebuie
să fie agreate de societate, atît din perspectivă juridică, cît şi din punct de vedere moral.
Principiul stabilirii unor sancţiuni acceptabile de către membrii societăţii este o formă
specială a principiului umanismului.
Principiul individualizării sancţiunilor contravenţionale. Avînd în vedere marea diversi-
tate de modalităţi practice de săvîrşire a contravenţiilor, dar şi particularităţile diverşilor contra-
venienţi, este necesar ca legiuitorul să stabilească pedepse uşor adaptabile. Dînd eficienţă acestui
principiu, legiuitorul a stabilit pentru multe dintre contravenţii sancţiuni alternative.
Apoi, cu prilejul aplicării sancţiunilor, practicianul va individualiza sancţiunile contra-
venţionale între limitele prevăzute de lege şi ţinînd seama de periculozitatea contravenientului şi
a contravenţiei [25, p. 108].

95
 Principiul personalităţii sancţiunilor contravenţionale. Fiind o ”afacere” statală, aplica-
rea sancţiunilor contravenţionale nu se poate extinde asupra altor persoane decît cele care au ca-
litatea de contravenienţi, indiferent de relaţia care există între cei în cauză. Sancţiunea contra-
venţională se aplică numai persoanei care a nesocotit norma contravenţională şi se execută, de
asemenea, de către aceasta.

6.2. Sistemul de sancțiuni contravenționale.

Art.32 al. (2) din CC stabilește următoarele sancţiuni contravenţionale:
a) avertismentul;
b) amenda;
c) privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate;
d) privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii;
e) aplicarea punctelor de penalizare;
f) privarea de dreptul special (dreptul de a conduce vehicule, dreptul de a deţine armă şi
de portarmă);
g) munca neremunerată în folosul comunităţii;
h) arestul contravenţional.200

Avertismentul reprezintă cea mai ușoară formă de sancționare a contravenientului, este

considerată mai mult o sancțiune morală, aplicată de autorități pentru comiterea unor fapte de
mică importanță și cu gravitate scăzută de pericol social. Prin aplicarea avertismentului, autorita-
tea într-un fel atenționează făptașul despre pericolul acțiunii sau inacțiunii săvârșite și recomandă
pentru viitor ca să respecte dispozițiile legale.
Avertismentul se aplică doar în formă scrisă. Legiuitorul a prevăzut expres ca autorita-
tea competentă să aplice avertismentul anume în formă scrisă pentru a duce o evidență a condui-
tei de mai departe a contravenientului, dacă pe viitor el respectă sau nu dispozițiile legale. În
formă verbală ar fi mai dificil să se țină cont de toate persoanele avertizate pentru comiterea con-
travențiilor. Cu toate acestea, totuși considerăm oportun de a include în lege și forma verbală de
avertisment, pentru a face mai ușoară și mai eficientă munca agenților constatatori, având în ve-
dere numărul mare de contravenții care se comit. Există fapte contravenționale mărunte pentru
care nu se merită de înscris în procesul-verbal de constatare, fiind suficientă și o simplă avertiza-
re verbală făptuitorului.

200
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008.

96
 Având în vedere caracterul neînsemnat al faptelor și forma scrisă obligatorie, de cele
mai multe ori agenții constatatori o „neglijează”, preferând ca să nu aplice în genere sancțiunea
dată. Mai mult ca atât, în materie contravențională sancțiunile nu reprezintă un scop în sine, ci un
mijloc de restabilire a relațiilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru
asta nu este nevoie în toate cazurile să aplici sancțiunea contravențională. În general, în toată
lumea civilizată ideea de a aplica sancțiuni mai severe este înlăturată, căutând soluții mai eficien-
te (programe probaționale, campanii sociale, activități individuale și în grup). În art. 41 CC, le-
giuitorul a inclus noțiunea de individualizare a sancțiunii pentru fiecare persoană în parte în
funcție de diferite criterii. În același context, amintim o binecunoscută expresie latină: „punitur
quia peccatum est et ut ne peccetur”, ceea ce înseamnă că, este pedepsit nu doar fiindcă a greșit
dar și pentru a nu mai greși în viitor. Dar, asta nici pe departe nu înseamnă că statul nu va aplica
sancțiuni pentru acele fapte antisociale grave, care pun în pericol real valorile societății, relațiile
sociale care se nasc din aceste valori.

Amenda este o sancțiune contravențională pecuniară, evaluată în unități convenționale

și care constă în „obligarea contravenientului la plata unei sume de bani”. Amenda este conside-
rată cea mai răspândită sancţiune contravenţională şi cea mai eficientă și se aplică în calitate de
sancțiune atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice. Mărimea unei unități convenționale
este de 50 lei.
De la început mărimea unității convenționale era de 20 de lei, iar odată cu schimbările
care au intervenit în economie și finanțe, dar și lipsa eficienței sancțiunilor cu amenzi mici apli-
cate, au determinat autoritățile ca în anul 2017 să modifice mărimea unității convenționale, de la
20 la 50 de lei. Modificările operate atunci au avut la bază următoarea formulă de calcul: salariul
mediu lunar pe economie prognozat pentru anul 2016 era de 5050 lei. Astfel, 1% din 5050 lei,
cât se dorea a fi noua valoare a unității convenționale, a constituit 50 lei și 50 bani.
Cât privește cuantumul amenzilor, acesta este determinat de gradul de pericol social al
faptei şi vinovăția contravenientului şi trebuie să se încadreze în limitele prevăzute de lege. Pen-
tru persoana fizică de la una la 500 de unităţi convenţionale, iar persoanelor cu funcţie de răs-
pundere - de la 10 la 1500 de unităţi convenţionale. Dacă în normă este scris „… se sancționează
cu amendă de la 10 la 50 u.c.”, atunci autoritatea competentă va ține cont de gradul de pericol și
de vinovăția făptuitorului. Amenda se achită de către contravenient în mod benevol în termen de

97
30 de zile de la data stabilirii acesteia și se virează la bugetul instituțiilor stabilite la art. 34
CC.201
Dacă contravenientul plătește amenda în decurs de 72 de ore de la momentul stabilirii
faptei, este în drept să achite jumătate din aceasta. În legătură cu această normă, Curtea Constitu-
țională a pronunțat o hotărâre privind constituționalitatea textului ”din momentul stabilirii ei”.
Analizând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea a constatat că între persoa-
nele care pot achita jumătate de amendă, pentru că primesc în timp util copia procesului-verbal
de comitere a unei contravenții, prin intermediul serviciilor poștale, și persoanele care primesc cu
întârziere copia procesului-verbal și nu își pot realiza în mod efectiv dreptul de a plăti amenda în
jumătate, există o discriminare care nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil. Ea a mai ob-
servat că legea contravențională nu oferă un mecanism care ar permite remedierea suficientă a
obstacolelor ce decurg din exercitarea efectivă de către contravenient a dreptului său de a achita
jumătate din amenda stabilită.
Astfel, Curtea a hotărât că până la modificarea legii de către Parlament, „termenul de 72
de ore de achitare a amenzii în jumătate va curge din momentul în care contravenientului i se
aduce la cunoștință actul cu privire la stabilirea amenzii”.202
În același context, la 12.10.2018 Parlamentul a adoptat modificări la Codul contravenți-
onal, prin care a fost înlocuită durata de 72 de ore cu „trei zile lucrătoare de la data aducerii la
cunoştinţă a deciziei de aplicare a sancțiunii”.
În acest caz, se consideră că sancţiunea amenzii este executată integral, cu excepţia ca-
zului în care a fost contestată decizia de aplicare a sancțiunii contravenționale și contravenientul
nu și-a retras cererea de contestare a deciziei, emisă într-o cauză contravențională, până la cerce-
tarea judecătorească.
Prin această inițiativă legislativă se dorește oferirea unei posibilități obiective de a bene-
ficia de dreptul achitării a jumătate din amenda stabilită.
Or, perioada oferită, urmează a fi sincronizată cu orarul de lucru al instituțiilor respon-
sabile de recepționarea amenzii. În nota informativă se mai spune că prin acest amendament se
dorește garantarea dreptului la un proces echitabil prin asigurarea beneficierii de dreptul de a
achita jumătate din amendă, chiar dacă procesul-verbal a fost contestat în instanţa de judecată și
contravenientul nu și-a retras cererea de contestare a deciziei, emisă asupra cauzei contravențio-

201
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008.
202
Hotărârea Curții Constituționale a RM nr. 28 din 22.11.2018.

98
nale, până la cercetarea judecătorească. În cazul în care făptuitorul nu a respectat condițiile sau
cererea i-a fost respinsă, cuantumul amenzii urmează a fi achitată integral.203
Pentru neachitarea amenzii din cauza lipsei ori a insuficienței bunurilor sau din cauza
eschivării cu rea-voință a contravenientului de la achitarea acesteia, instanța de judecată poate
înlocui suma neachitată a amenzii cu:
- amendă în mărime dublă, ce însă nu poate depăşi limita maximă a sancţiunii cu amen-
da prevăzută de norma materială contravenţională;
- privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un
an;
- muncă neremunerată în folosul comunităţii, calculându-se o oră de muncă pentru o
unitate convenţională, durata muncii fiind de cel mult 60 de ore;
- arest contravenţional, calculându-se o zi arest pentru 2 unităţi convenţionale, durata
arestului fiind de cel mult 30 zile, ținând cont de regulile aplicării arestului;
- pentru contravențiile în domeniul circulației rutiere amenda poate fi înlocuită cu priva-
rea de dreptul de a conduce vehicule de la 6 luni la un an.
Amenda se înlocuieşte de către instanța de judecată în a cărei rază teritorială îşi are se-
diul autoritatea din care face parte agentul constatator care a examinat cauza, la demersul acestu-
ia sau al procurorului care a examinat cauza.204
În acest sens, există un șir de subtilități privind neachitarea amenzii în condiții susmen-
ționate. Întâi de toate urmează a fi demonstrat faptul că este imposibilă executarea cauzei de că-
tre executor, adică este imposibil de a încasa suma amenzii prin acțiunile dispuse: blocarea sumei
pe card salarial, sechestre pe bunuri, altele.
Apoi, înlocuirea amenzii cu munca neremunerată în folosul comunității poate avea loc
doar în cazul în care contravenientul și-a manifestat acordul în scris pentru executarea acestei
forme de sancțiune. În lipsa acordului instanța de judecată nu va putea aplica înlocuirea sancțiu-
nii date.
Cu referință la arestul contravențional, o zi de arest pentru două u.c. vom expune mai
jos.
În cazul persoanelor juridice amenda se aplică în limitele:
a) de la 10 la 1500 de unităţi convenţionale;

203
Notă informativă a Ministerului Justiției al Republicii Moldova la proiectul Legii privind modificarea Codului
contravenţional al Republicii Moldova nr. 218-XVI din 2410.2008.
204
Hotărârea Curții Constituționale a RM nr. 28 din 22.11.2018.

99
 b) în mărimea valorii produsului, serviciului respectiv care constituie obiectul contra-
venţiei, dar nu mai puţin de valoarea limitei maxime în unităţi convenţionale, în cazul în care
acest fapt este prevăzut expres de norma materială din partea specială a cărţii întâi.
dacă persoana juridică comite în mod repetat contravenții amenda se dublează reieșind din valoa-
rea limitei maxime, indicată în partea specială din cod.
În cazul în care persoana juridică comite a treia oară contravenții în decursul unui an ca-
lendaristic amenda se triplează, având în vedere valoarea limitei maxime, indicată în cod.
Dacă persoana juridică nu achită amenda, aceasta poate fi înlocuită cu privarea de drep-
tul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an.

Privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate este o sancțiune ce presupu-

ne interzicerea persoanei fizice sau juridice pentru o perioadă de timp de a desfăşura o anumită
activitate. Privarea de dreptul de a desfăşura anumită activitate poate fi aplicată de instanţa de
judecată pentru un termen de la 3 luni la un an.
Sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol
și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege.
În general, prin dreptul de a exercita o anumită activitate sau, cu referință la sancțiunea
de mai jos, de a ocupa anumite funcții, se înțelege un post într-o întreprindere, instituție, organi-
zație sau subdiviziunea, filiala lor, în care persoana respectivă, prin numire, alegere sau în virtu-
tea unei însărcinări deține anumite drepturi și obligațiuni în vederea exercitării funcțiilor sau ac-
țiunilor administrative de dispoziție sau organizatoric-economice.
Instanța de judecată aplică pedeapsa complementară, apreciind că sancțiunea principală
nu este de ajuns pentru restabilirea relațiilor sociale care au fost afectate prin comiterea contra-
venției. Dacă o persoană a comis contravenția folosindu-se de profesia sa, este considerată ne-
demnă să o mai exercite în continuare.
Judecătorul poate aplica pedeapsa complementară dar poate și să nu aplice (când în
sancțiunea normei juridice este prevăzut „cu sau fără privarea de dreptul de a desfășura o anumi-
tă activitate”). Dar, în anumite cazuri prevăzute de lege instanța de judecată este chiar obligată să
aplice privarea de acest drept (atunci când în sancțiunea normei este expres prevăzut „…cu pri-
varea de dreptul de a desfășura o anumită activitate”), fiind inadmisibilă desfăşurarea unei anu-
mite activităţi de către aceasta.

100
 Trebuie aici de precizat că sancțiunea privării de dreptul de a desfăşura o anumită activi-
tate poate fi aplicată în cazul în care activitatea a fost folosită la săvârșirea contravenţiei sau în
cazul în care contravenţia reprezintă o încălcare a regulilor de desfăşurare a acestei activităţi.205
Privarea persoanei juridice de dreptul de a desfăşura o anumită activitate constă în stabi-
lirea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii, de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare, de a
primi subvenţii, înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a desfăşura alte activităţi.

Privarea de dreptul de a deține anumite funcții reprezintă interdicția de a deține tem-

porar anumite funcții de către contravenient, prin rezilierea contractului de muncă pe o anumită
perioadă. Sancțiunea poate fi aplicată exclusiv de instanța de judecată, pe un termen de la 3 luni
la un an. Reglementarea juridică a sancțiunii respective este la fel ca la pedeapsa precedentă, în
art. 35 CC, instanța decide dacă aplică sau nu sancțiunea complementară, dacă legea nu prevede
altfel. Această pedeapsă se referă numai la persoanele fizice. Prin comiterea unei contravenții,
folosindu-se de funcție, contravenientul este considerat nedemn să o mai exercite în continuare.
Aceeași prevedere explică în ce cazuri persoana fizică nu poate deține funcții: „…ținând
cont de caracterul contravenţiilor comise de persoana vinovată, legea declară ca fiind inadmisibi-
lă deţinerea unei anumite funcţii de către aceasta”.206

Aplicarea punctelor de penalizare este o sancțiune complementară, care se aplică în

cazul comiterii contravențiilor ce atentează la regimul de transporturi și contravențiilor în dome-
niul circulației rutiere. Pentru încălcarea acestor norme, conducătorului de vehicul, pe lângă
sancțiunea principală, se aplică și un număr de puncte de penalizare, în calitate de sancțiune
complementară. Cuantumul punctelor de penalizare aplicat pentru fiecare sancțiune este prevăzut
pentru fiecare încălcare în parte.
Punctele de penalizare în calitate de sancțiune complementară au apărut odată cu intra-
rea în vigoare a Codului contravențional la 24.10.2008, ideea fiind inspirată din legislațiile state-
lor europene (România, Germania).
Definiția noțiunii „puncte de penalizare” a apărut peste un an în Regulamentul privind
evidența contravențiilor în domeniul circulației rutiere și asigurare a accesului titularului permi-
sului de conducere la informația despre punctele de penalizare, aprobat prin Hotărârea Guvernu-
lui nr. 493 din 14.08.2009.

205
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008.
206
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008.

101
 Astfel, prin puncte de penalizare înțelegem - unități de evidență aplicate în calitate de
sancțiune contravențională complementară concomitent cu sancțiunea principală sub formă de
amendă în cazurile şi mărimea prevăzută de sancțiunea normei.207
Dacă titularul permisului de conducere a săvârșit contravenții, care cumulează 15 puncte
de penalizare, agentul constatator remite cauza în instanța de judecată competentă, care, odată cu
sancțiunea principală și cu aplicarea punctelor de penalizare, aplică privarea de dreptul special de
a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an ca sancțiune complementară.
Punctele de penalizare se anulează la expirarea termenului de 6 luni de la data constată-
rii contravenţiei pentru care au fost aplicate sau de la data privării, prin hotărâre judecătorească,
de dreptul de a conduce vehicule.
Începând cu 19.07.2018 a intrat în vigoare un aliniat nou la art.36 CC, alin.(31), care
prevede anularea punctelor de penalizare la prezentarea documentului confirmativ care atestă
trecerea programului special de instruire pentru anularea punctelor de penalizare. Doar că, aici
apăruse o neclaritate, în competența cărui organ/ instituții ale statului să-i atribuie elaborarea și
aprobarea programelor speciale și, respectiv, instruirea contravenienților în baza lor. Inițial s-a
propus ca aceasta să fie desemnată instituția probațiunii, din perspectiva că ultima asigură execu-
tarea sancțiunilor alternative la detenție.
Într-un final s-a decis să rămână în competența Ministerului Afacerilor Interne. În con-
formitate cu Legea nr.138 din 19.07.2018 privind modificarea unor acte legislative, a fost com-
pletată Legea nr. 131/2007 privind siguranța traficului rutier (republicată în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2015, nr.11-21, art.6)208 cu noțiunea de Program de instruire a conducători-
lor vehiculelor, în scopul reeducării și sensibilizării conducătorilor vehiculelor sancționați con-
travențional cu privire la consecințele încălcării prevederilor regulamentului circulației rutiere.
Această propunere legislativă a fost elaborată în contextul Conceptului adoptat de IGP
privind apropierea poliției de comunitate. Programul dat se va efectua contra plată, iar după fina-
lizarea lui se va întocmi un raport de evaluare a contravenientului, pentru stabilirea sporirii sau
diminuării comportamentului vizat de specificul programului, dar şi impactului programului asu-
pra conduitei persoanei în ansamblu. Cu regret, până la moment acest model de program nici
măcar nu a fost elaborat.
În ceea ce privește evidența punctelor de penalizare şi modalitatea de asigurare a acce-
sului titularului de permis de conducere la informaţia despre punctele de penalizare, acestea sunt

207
Hotărârea Guvernului RM nr. 493 din 14.08.2009.
208
Legea RM nr. 138 din 19.07.2018 privind modificarea unor acte legislative.

102
reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 493 din 14.08.2009209. La nivel teritorial evidența
contravențiilor în domeniul circulației rutiere, sancțiunilor și punctelor de penalizare aplicate este
realizată de organele de poliție teritoriale, iar la nivel central de subdiviziunile specializate ale
Ministerului Afacerilor Interne.
Titularul permisului de conducere poate solicita informații cu privire la numărul de
puncte de penalizare care i-au fost aplicate, precum și cu privire la cazierul său contravențional.
Astfel, titularul de permis depune o cerere scrisă, personal sau prin reprezentantul legal, în adresa
organului teritorial al poliției rutiere în raza căruia își are reședința, care se examinează în termen
de 10 zile. Serviciile sunt contra plată.

Privarea de drept special este sancțiune contravențională complementară aplicată doar

de către instanța de judecată în cazurile prevăzute de lege. Legiuitorul face referință aici la două
forme de privare de dreptul special: dreptul de a conduce vehicule și dreptul de a deţine armă şi
de portarmă.
Privarea de dreptul de a conduce vehicule se aplică de instanța de judecată pe un termen
de la 6 luni la 3 ani. Această sancțiune nu poate fi aplicată persoanei cu dezabilități care foloseşte
vehiculul ca unic mijloc de deplasare, cu excepția cazurilor în care l-a condus atribuindu-i cu
bună ştiință un număr de înmatriculare fals ori l-a condus în stare de ebrietate produsă de alcool
sau de alte substanțe, ori s-a eschivat de la examenul medical de constatare a acestei stări, ori a
părăsit locul accidentului rutier la care a fost participant.210
În același context, Legea nr. 131 din 07.06.2007 privind siguranța traficului rutier a fost
completată cu un articol nou, art. 211 „Redobândirea dreptului de conducere a mijlocului de tran-
sport”. În mare parte articolul se referă la domeniul dreptului penal (în cazul anulării dreptului de
a conduce mijlocul de transport), dar alin. (3) reglementează că, organele care asigură executarea
pedepsei penale sau sancțiunii contravenționale de privare de dreptul de a conduce mijloace de
transport, în termen de până la 10 zile, remit autorității competente permisele de conducere ridi-
cate pentru anularea acestora.211
Asemenea privării de dreptul de a conduce vehicule, la privarea de dreptul de a deţine
armă şi de portarmă, aceasta se dispune doar de instanţa de judecată. Perioada privării este de la
3 luni la un an, în funcţie de gravitatea contravenţiei.

209
Hotărârea Guvernului RM nr. 493 din 14.08.2009.
210
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008.
211
Legea RM nr. 131 din 07.06.2007 privind siguranța traficului rutier.

103
 După ce expiră perioada de privare stabilită, la repunerea în drept a persoanei se va ține
cont de îndeplinirea pe deplin a cerințelor stabilite (de exemplu, a trecut sau nu programul proba-
țional, rezultatele schimbării comportamentale).

Munca neremunerată în folosul comunităţii reprezintă o sancțiune care poate fi apli-

cată atât ca sancțiune principală, cât și sancțiune complementară. Ca sancțiune contravențională
principală ea poate fi aplicata direct de către instanța de judecata la sesizarea agentului constata-
tor în cazul contravențiilor pentru care legea prevede sancțiunea amenzii sau sancțiunea prestării
unei munci neremunerate în folosul comunității. De asemenea, în anumite cazuri prevăzute de
lege, instanța de judecată poate aplica pedeapsa muncii neremunerate direct, fără a exista vreo
altă alternativă. Ea poate fi aplicată și pentru înlocuirea unei amenzi contravenționale, în cazul în
care persoana contravenient nu a achitat amenda și nu există posibilitatea executării silite.
Munca neremunerată în folosul comunității nu poate fi aplicată militarilor prin contract
și persoanelor care nu au atins vârsta de 16 ani.
În conformitate cu art. 37 CC, munca neremunerată în folosul comunității este definită
ca - antrenarea contravenientului persoană fizică, în afara timpului de serviciu de bază sau de
studii, la munca stabilită de autoritatea administraţiei publice locale. Munca neremunerată în
folosul comunităţii se stabileşte pe o durată de la 10 la 60 de ore şi se execută în 2–4 ore pe zi. În
cazul contravenientului care nu este angajat în câmpul muncii, nu este antrenat în activităţi de
bază sau de studii, la solicitarea sau cu acordul acestuia, pedeapsa poate fi executată până la 8
ore pe zi. În total, munca se prestează în cel mult 6 luni, timp care curge de la data luării în evi-
denţă a contravenientului şi punerii în executare a hotărârii instanței de judecată.212
Un indiciu important la aplicarea acestei sancțiuni contravenționale este consimțământul
persoanei. Instanța nu poate aplica munca neremunerată fără a avea acordul contravenientului.
Contravenientului sancţionat cu muncă neremunerată în folosul comunităţii i se ia în scris un
angajament prin care se obligă să se prezinte în termen de 10 zile la organul de probaţiune în a
cărui rază teritorială îşi are domiciliul.
În caz de eschivare din partea contravenientului de la muncă, această sancţiune se înlo-
cuieşte cu arest contravenţional, calculându-se o zi de arest pentru 2 ore de muncă neremunerată
în folosul comunităţii. Însă, soarta acestei înlocuiri este asemănătoare înlocuirii amenzii cu ares-
tul. Statul va cheltui mai mut pentru deținerea unei persoane în arest contravențional, decât aces-

212
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008; Hotărârea Guvernului RM nr.1643 din 31.12.2003.

104
ta va prejudicia la rândul său statul pentru neexecutarea muncii neremunerate în folosul comuni-
tății.
De la norma care prevede consimțământul contravenientului pentru aplicarea sancțiunii
muncă neremunerată există o excepție de neconstituționalitate, „în cazul comiterii contravenției
prevăzute de art.781 CC (violența în familie), instanțele judecătorești pot aplica sancțiunea mun-
cii neremunerate în folosul comunității fără acordul persoanei.” Curtea Constituțională a mențio-
nat că, în lipsa unei alternative punitive (în cazul în care nu poate fi aplicat arestul), acordul per-
soanei de a executa munca neremunerată în folosul comunității apare ca un detaliu insignifiant în
raport cu obligația autorităților statale de a garanta un sistem efectiv de sancționare a tuturor
formelor de violență în familie în baza art. 24 alin. (2) din Constituție și a art. 3 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului.213
Munca neremunerată se execută la locul de trai al contravenientului, la obiectele cu des-
tinaţie socială care sunt stabilite de Birourile de probaţiune, de comun acord cu autorităţile admi-
nistraţiei publice locale. În cazul în care contravenientul își schimbă locul de trai, se adresează la
consilierul de probaţiune responsabil de caz, cu solicitarea în scris (cerere) de a fi strămutat la
Biroul de probaţiune de la noul loc de trai. În cazul militarilor în termen și militarilor cu terme-
nul redus, munca se execută în unitatea militară.
Arestul contravenţional este considerat cea mai severă sancțiune, deoarece se aplică
numai în cazurile când printr-o contravenţie se pune în pericol real sănătatea ori integritatea cor-
porală a persoanei. Chiar dacă se atentează la valorile supreme ale persoanei, nu în cazul tuturor
contravenienţilor li se aplică această sancţiune.
Arestul contravențional se aplică persoanelor fizice și presupune privarea de libertate pe
o perioadă determinată. Hotărârea privind aplicarea arestului este de competența exclusivă a in-
stanței de judecată și se aplică în cazuri contravenționale pentru care sunt prevăzute astfel de
sancțiuni și atunci când contravenientul nu a executat intenționat alte sancțiuni contravenționale.
Sancțiunea contravențională a arestului nu trebuie confundată aici cu reținerea persoa-
nei, în calitate de măsură procesuală de constrângere (art.433-436 CC). Reținerea constă în limi-
tarea libertății persoanei fizice de scurtă durată (până la 3 ore, iar în anumite cazuri până la 24
ore, dar nu mai mult) și se aplică de către agentul constatator (poliție, poliție de frontieră, servi-
ciul vamal). Arestul contravențional constituie sancțiune și se aplică, în conformitate cu art.395
al.(1) lit.„c” CC exclusiv de către instanța de judecată în cauzele contravenționale pentru care

213
Hotărârea Curții Constituționale a RM nr. 28 din 22.11.2018.

105
sunt prevăzute astfel de sancțiuni214, dar și atunci când contravenientul nu a executat intenționat
alte sancțiuni contravenționale.
Durata arestului contravențional este de la 4 la 15 zile, iar pentru concurs de contraven-
ții sau cumul de hotărâri de arest, instanța poate aplica sancțiunea și până la 30 zile.215 Arestul se
execută în penitenciarele din Republica Moldova, de regulă în izolatoarele de urmărire penală în
care sunt amenajate condiții pentru executarea astfel de sancțiuni (Penitenciarele nr.13-Chișinău,
nr.11-Bălți, nr.17-Rezina și nr.5-Cahul).
Arestul contravențional nu poate fi aplicat:
- persoanelor cu dezabilități severe şi accentuate;
- militarilor în termen;
- militarilor şi angajaţilor cu statut special ai Ministerului Afacerilor Interne, angajaţi
în bază de contract;
- minorilor;
- femeilor gravide;
- femeilor care au copii cu vârsta de până la 8 ani;
- persoanei care este unicul întreţinător al copilului cu vârsta de până la 16 ani;
- persoanelor care au împlinit vârsta generală de pensionare.216
Cu referință la ultima categorie (pensionarii), Curtea Constituțională la fel s-a pronunțat
asupra aplicării arestului pentru comiterea contravenției prevăzute de art. 781 CC (violența în
familie), prin excepție de neconstituționalitate: „În cazul comiterii contravenției prevăzute de art.
781 CC, instanțele judecătorești le pot aplica arestul contravențional persoanelor care au împlinit
vârsta generală de pensionare, dacă starea lor de sănătate permite acest fapt.” Curtea a conchis
că, interdicția absolută a aplicării arestului contravențional în cazul persoanelor care au împlinit
vârsta generală de pensionare este disproporționată în raport cu obligația procedurală a autorități-
lor statale de a stabili un sistem efectiv de sancționare a tuturor formelor de violență în familie.217
În același context, un compartiment important constituie aplicarea arestului pentru es-
chivarea cu rea voință de la achitarea amenzii, calculându-se o zi de arest pentru 2 unităţi con-
venţionale, durata arestului fiind de cel mult 30 de zile sau, pentru eschivarea de la munca nere-
munerată în folosul comunității, calculându-se o zi de arest pentru 2 ore de muncă.
În practică, instanța de judecată nu prea aplică această substituire, deoarece deținerea
unei persoane în arest ar costa azi instituțiile statului cca 198 lei per zi (cheltuieli pentru servicii

214
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008.
215
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008.
216
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008.
217
Hotărârea Curții Constituționale a RM nr. 28 din 22.11.2018.

106
comunale, alimentație, salariile funcționarilor care asigură supravegherea și paza), adică mai
costisitor decât este valoarea unităților convenționale pe care le înlocuiește și, respectiv este non
sens să deții în arest o persoană pentru 100 de lei zilnic, statul cheltuind pentru asta aproape du-
blu.
Totodată, recent au fost propuse completări la Codul contravențional. Elementul de nou-
tate se referă la înăsprirea pedepsei pentru neexecutarea intenţionată sau eschivarea de la execu-
tare a hotărârii instanţei de judecată prevăzută la art. 318 din cod și se propune aplicarea arestului
contravențional pe un termen de la 7 la 15 zile). Respectiv, măsurile de sancționare completate ar
putea fi aplicate și pentru neexecutarea documentelor executorii menționate la articolul 11 litera
c) și d) din Codul de executare, și anume:
 deciziile (hotărârile) contravenţionale, inclusiv cele emise de agenţii constatatori în
limitele competenţei atribuite lor prin lege, şi sentinţele pe cauzele penale în partea încasării
amenzii, confiscării speciale, precum şi în partea acţiunii civile;
 ordonanţele privind liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere contra-
venţională sub formă de amendă.218
La moment, Codul contravențional prevede pentru aceste încălcări sancțiunea amenzii
de la 30 la 60 de unităţi convenţionale.
În esență, cred-că această propunere este mai puțin reușită, iar folosirea excesivă a ares-
tului nici pe departe nu este o soluție pentru a asigura executarea hotărârilor judecătorești. Ten-
dințele de astăzi a lumii civilizate din contra sunt orientate către aplicarea pe larg a pedepselor
alternative la detenție. Iar noi ce facem? Creăm mecanisme de constrângere din partea statului și
supraaglomerăm la maximum instituțiile de detenție din țară!
Având în vedere politicile promovate prin recomandările Consiliului Europei, se reco-
mandă statelor membre dezvoltarea şi aplicarea sancţiunilor alternative la sancţiunile privative
de libertate. În contextul acestor tendinţe și ținând cont de caracterul de reeducare, de moralitate
al aplicării sancțiunilor contravenționale, se conturează o părere ca arestul în genere să fie exclus
din lista sancțiunilor contravenționale aplicate persoanelor fizice și substituirea acesteia cu o
sancțiune contravențională nouă - „arestul la domiciliu”, sub supravegherea probațiunii. Întemni-
țarea unei persoane trebuie totuși reglementată prin aria dreptului penal.

6.3. Aspecte teoretico-practice privind aplicarea sancțiunii contravenționale.

Regulile generale de aplicare a sancțiunii.

218
Codul de executare al Republicii Moldova din 24.12.2004.

107
 Comiterea unei contravenții are drept consecință inevitabilă aplicarea sancțiunii prevă-
zute de lege, pentru a restabili ordinea de drept și a integra în comunitate contravenientul. Una
din condițiile realizării scopului pedepsei este individualizarea pedepsei.
Astfel, pentru ca pedeapsa să-și realizeze scopul și funcțiile sale, aceasta trebuie adapta-
tă la nevoile de reeducare ale făptuitorului, cu luarea în considerare a gravităţii faptei săvârşite și
a periculozității contravenientului. Dacă se va aplica făptuitorului o pedeapsă, fără a se ține cont
de cele menționate, apare riscul ca el să fie încurajat să comită și alte contravenții în viitor.
Doctrina de specialitate stabilește mai multe forme de individualizare a pedepselor.
Prima formă a individualizării pedepselor o face legiuitorul, fiind numită individualizare legală
(se mai numește abstractă), cu prilejul înscrierii acestora în normele de incriminare. 219 Un rol
hotărâtor în problema individualizării îl are preocuparea legiuitorului de a consacra și de a asigu-
ra, prin însăși elaborarea normelor. O altă formă de individualizare este acea judecătorească, care
se efectuează de către instanţa de judecată investită cu soluţionarea cauzei. Se referă la asemenea
criterii precum:
- circumstanțele comiterii faptei - se va avea în vedere locul și timpul comiterii faptei
(în timpul nopții, al unui dezastru natural, etc.), și modul de pregătire și executare efectivă a acti-
vității infracționale, ținându-se seamă totodată și dacă mijloacele folosite pentru punerea în exe-
cutare a activității infracționale au fost de natură a spori pericolul social abstract al faptei (folosi-
rea unor mijloace care pun în pericol viața mai multor persoane);
- gradul de pericol social - acest criteriu este deosebit de important în cazul infracțiuni-
lor formale sau a tentativelor;
- natura și gravitatea consecințelor contravenției - se va avea în vedere atât urmările di-
recte, cât și cele indirecte, dar și celelalte urmări produse persoanei vătămate determinate de să-
vârșirea faptei;
- motivul săvârșirii faptei De aceste elemente, care sunt de asemenea părți din structura
laturii obiective ale infracțiunii, se va ține seamă la individualizarea pedepsei;
- natura și frecvența faptelor care constituie antecedente - cu referință la acest criteriu se
va analiza specializarea făptuitorului într-un anumit domeniu contravențional și intervalul de
timp necesar reluării activității ilegale.
- conduita făptuitorului după comiterea ilegalității - prezintă importanță pentru stabilirea
pedepsei și comportamentul făptuitorului după săvârșirea faptei, înainte de începerea procesului
(autodenunțare, încercarea de împiedicare a producerii rezultatului, restituirea bunurilor, încerca-

219
Daneş Şt., Papadopol V., Individualizarea judiciară a pedepselor, Ed. Juridică, Bucureşti, 2003, p. 66, 80.

108
rea de a ascunde urmele faptei) și pe parcursul desfășurării procedurilor judiciare (recunoașterea
faptei, sustragerea de la urmărirea penală, încercarea de intimidare a martorilor);
- nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială - în această
categorie se înscriu stări de fapt precum abandonul școlar, vârsta adolescenței, starea de sănătate
precară, mediul familial dezorganizat, influența anturajului, etc.220
A treia formă de individualizare a pedepsei prezentată de doctrină este - administrati-
vă221, care aparține organelor care asigură executarea pedepselor. Această formă se efectuează în
faza executării pedepsei aplicate, reprezentând ultima etapă în realizarea principiului individuali-
zării pedepsei. Ea se referă mai mult la cazurile de aplicare a pedepsei arestului contravențional,
prin adaptarea regimului de executare a pedepsei în raport cu conduita la locurile de executare.
Concluzionând cele expuse anterior menționăm că fiecare etapă a individualizării pe-
depsei are un rol determinant asupra finalității actului coercitiv, respectiv stabilire a pedepsei, și,
deși două dintre ele sunt extra-procesuale, toate urmăresc în egală măsură atât redarea către soci-
etate a unei persoane reintegrabile, cât și protejarea populației de elementele negative.
În legislația națională, individualizarea pedepsei contravenționale este prevăzută în art.
41 din Codul contravențional, „Criteriile generale de individualizare a sancțiunii”, care la rândul
său stabilește următoarele criterii:
- caracterul şi gradul prejudiciabil al contravenţiei;
- caracteristica contravenientului;
- circumstanţele atenuante şi agravante (sunt stabilite la subiectul următor).
În mod separat, la stabilirea sancțiunii muncii neremunerate în folosul comunității sau
arestului contravențional pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 78–782, art. 85, art. 91
alin. (1), art. 199 alin. (1), art. 233 alin. (1) și alin. (21), art. 355, art. 361 alin. (5), instanța de
judecată poate obliga contravenientul să participe la programe probaţionale în modul prevăzut de
lege (măsuri socio-educative).

Circumstanțele ce atenuează sau agravează

Circumstanțele atenuante sunt acele împrejurări prevăzute de lege sau reținute de instan-
ță în procesul de individualizare a pedepsei care, deși nu înlătură caracterul contravențional al
unei fapte, indică un pericol social redus al acesteia sau o periculozitate redusă a făptuitorului,
având ca urmare aplicarea unei pedepse mai reduse.

220
Udoriu M., Drept penal. Partea generală, Ed. C.H. Beck, București, 2014, p. 222-223.
221
Oancea I., Drept execuţional penal, Ed. All Beck, Bucureşti, 1999, p. 69.

109
 În temeiul art.42 din Cotul contravențional la aplicarea sancţiunii contravenţionale faţă
de persoana a cărei vinovăţie este dovedită se consideră circumstanţe atenuante:
a) Prevenirea consecinţelor prejudiciabile sau repararea benevolă a prejudiciului. Preve-
nirea de către vinovat a urmărilor prejudiciabile ale contravenției săvârșite, repararea benevolă a
pagubei pricinuite sau înlăturarea daunei cauzate ca circumstanțe atenuante se referă la compor-
tamentul post-contravențional al vinovatului, exprimat prin orice activitate a inculpatului îndrep-
tată spre restabilirea situației care a existat până la săvârșirea contravenției și înlăturarea benevo-
lă a consecințelor ei.
b) Contribuţia la descoperirea contravenţiei. Această circumstanță se exprimă prin orice
acțiuni ale vinovatului de a ajuta agentul constatator/ organele de aplicare în stabilirea circum-
stanțelor contravenției, demascarea și tragerea la răspundere contravențională a participanților la
fapta comisă. Astfel de circumstanțe atenuante sunt: informațiile despre locul, metodele și mij-
loacele săvârșirii contravenției, despre locul unde se ascund alți participanți la contravenție, etc.
c) Săvârșirea contravenţiei într-un concurs de împrejurări personale sau familiale. Sunt
recunoscute drept împrejurări de ordin personal sau familial boala vinovatului sau a membrilor
familiei lui, starea gravă a condițiilor de viață și de trai, starea de depresie creată de pierderea
locului de muncă și imposibilitatea de a-și găsi alt loc de muncă etc.
d) Săvârșirea contravenţiei de către un minor, o femeie gravidă sau o persoană care în-
treţine copil cu vârsta de până la 8 ani. Faptul săvârșirii contravenției de către un minor, femeie
gravidă sau persoană care întreține copil până la 8 ani trebuie luată în vedere la aplicarea pedep-
sei.
e) Acţiunile ilegale sau imorale ale victimei care au provocat contravenţia. Comporta-
mentul ilegal al victimei presupune săvârșirea de către ea a oricărui act delictuos, prevăzut de
lege sau de un alt act normativ (contravențional, financiar, vamal, fiscal etc.). Comportamentul
imoral al victimei se poate manifesta prin ofensa cinică adusă unei femei, rudelor și apropiaților
vinovatului, insulta sentimentelor de patriotism, a mândriei naționale sau părintești, luarea în
derâdere a defectelor fizice ale vinovatului, reproșul cinic de infidelitate conjugală și alte acțiuni
cu caracter ofensator și de batjocură.222
În Codul contravențional legiuitorul a prevăzut că pot fi considerate atenuante şi alte
circumstanţe decât cele reflectate mai sus. De exemplu, dependența materială, de serviciu sau de
altă natură ca circumstanță atenuantă de fapt cuprinde orice situație în care o persoană se simte
obligată față de altă persoană și ultima folosește această situație pentru a o determina pe cea de-

222
Uleanovschi Gh., Popescu D., Puica V. et all. Ghid cu privire la aplicarea pedepsei. Chișinău, 2015, p. 19-36.

110
pendentă să săvârșească contravenția, bineînțeles, dacă acestea nu constituie circumstanțe care
înlătură caracterul contravențional al faptei sau care înlătură răspunderea contravențională.
Circumstanțele agravante, care se regăsesc în Codul contravențional la art. 43, reprezin-
tă acele stări, situații, împrejurări, calități, alte date ale realității, exterioare conținutului contra-
venției, anterioare, concomitente sau subsecvente săvârșirii contravenției ce au legătură cu fapta
contravențională ori cu contravenientul și care reflectă o gravitate mai ridicată a faptei ori o peri-
culozitate mai mare a contravenientului.
Sunt considerate circumstanţele agravante:
a) Continuarea comportării ilicite, contrar somaţiei de a se pune capăt unei astfel de
comportări;
b) Săvârșirea contravenției de către o persoană care anterior a fost sancționată pentru o
contravenție similară sau pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză. Se consideră persoana
care a săvârșit contravenții identice sau fapte care sunt omogene după caracterul contravenției.
c) Instigarea sau atragerea minorilor la săvârșirea contravenţiei. Această formă presupu-
ne o determinare de către făptuitor a acestor persoane la săvârșirea infracțiunii profitând de sta-
rea lor vulnerabilă.
d) Săvârșirea contravenţiei de către un grup de persoane. Atunci cânt la comiterea faptei
au participat două sau mai multe persoane.
e) Săvârșirea contravenţiei profitându-se de condiţiile unor calamităţi naturale sau ale
altor stări excepţionale. Această circumstanță agravantă presupune anume profitarea de către
vinovat de fenomenele menționate, adică făptuitorul folosește aceste situații de fapt pentru a co-
mite contravenția.
f) Săvârșirea contravenţiei în stare de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe.
La soluționarea chestiunii privind recunoașterea drept circumstanță agravantă săvârșirea contra-
venției în stare de ebrietate, instanța de judecată trebuie să ia în considerare faptul dacă, prin ca-
racterul său, acțiunea contravențională este legată de starea de ebrietate a vinovatului, precum și
de circumstanțele, din cauza cărora persoana a ajuns în această stare.
Instanţa de judecată este în drept, în funcţie de caracterul contravenţiei, să nu considere
această circumstanţă ca agravantă;
g) Săvârșirea contravenţiei faţă de un minor, de o femeie, de o persoană în etate sau faţă
de o persoană care se află în imposibilitatea de a se apăra din cauza bolii, dezabilității ori altui
factor. Pentru aplicarea acestei circumstanțe agravante, este necesar să fie stabilit anume că, con-
travenientul își dădea seama că săvârșește contravenția împotriva minorului, a femeii ori a profi-
tat conștient de starea de neputință cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vârstei

111
înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor, ceea ce înseamnă că vinovatul în
momentul săvârșirii contravenției știa cu certitudine despre aceste trăsături ale victimei.
Circumstanţa agravantă prevăzută în partea specială a cărţii întâi a Codului contravenți-
onal ca element constitutiv al contravenţiei nu poate fi luată în considerare la aplicarea sancţiu-
nii.
Enumerarea circumstanţelor agravante din Codul contravențional este una exhaustivă.
Spre deosebire de circumstanțele atenuante, care oferă posibilitatea organului de aplicare/ agen-
tului constatator/ instanței de judecată să aplice și orice alte împrejurări care atenuează pedeapsa,
în cazul circumstanțelor agravante legiuitorul pune punctul final („închide lista”).
- aplicarea sancțiunii contravenționale în cazul tentativei de contravenție
- aplicarea sancțiunii mai blânde decât cea prevăzută de lege

6.4. Repararea pagubelor produse în rezultatul săvârșirii contravenției.

Potrivit dispoziţiilor legale în materie, orice persoană care cauzează altuia un prejudiciu
în rezultatul săvârșirii unei contravenții este obligat să-l acopere integral, astfel asigurând restabi-
lirea situaţiei anterioare a victimei prejudiciului. Autorul unei contravenții cauzatoare de prejudi-
cii este obligat să repare atât prejudiciul patrimonial ce l-a cauzat - prin achitarea unor despăgu-
biri materiale, cât şi prejudiciul nepatrimonial cu toate elementele sale componente - daune mo-
rale, constând în dureri fizice sau psihice. Despre detalii privind repararea prejudiciului de con-
sultat legislația civilă și de procedură civilă.
Un indiciu important este că aceeași situație este aplicabilă și în cazul în care făptuitorul
nu a fost supus răspunderii contravenționale.
Sancționarea contravențională este o instituție fundamentală în prevenirea și combaterea
faptelor care contravin conviețuirii sociale. Autoritățile statului trebuie să conştientizeze care
este rolul lor în prevenirea și combaterea acestor fapte cu grad redus de pericol social și, respec-
tiv, în găsirea unor pârghii adecvate pentru eficientizarea realizării scopului preventiv și represiv
pentru care au fost aplicate.
Este considerată una din cele mai importante faze ale procesului contravențional, care în
practică, trebuie să recunoaștem, are o eficiență scăzută, fie că asta este din cauza frământărilor
social-economice, politice din țară, fie din lipsa de mecanisme de punere în executare a lor. Nu
este suficient ca agentul constatator să stabilească contravenția și să întocmească procesul-
verbal, mai este nevoie ca contravenientul să fie pus la respect de autoritățile statului, în măsura
în care să nu mai comită astfel de fapte. Cu regret, în ultimul timp se observă o creștere a contra-
venționalității pe toate palierele, mai ales în rândul persoanelor tinere.

112
 Tendințele de integrare europeană a Republicii Moldova sunt condiționate de un șir de
schimbări și adaptări normative în special la capitolul XIX CC, Ordine și securitate publică, care
ar presupune crearea unui sistem contravențional flexibil, în cooperare cu statele europene. Prin
urmare, se conturează necesitatea elaborării unei strategii la nivel național cu privire la preveni-
rea, combaterea contravențiilor, care să includă atât procese de armonizarea legislației contraven-
ționale, cât și tehnici de aplicare și funcționare a sancțiunilor contravenționale. Or, sancțiunile
aplicate trebuie să-și atingă scopul propus – ocrotirea valorilor sociale stabilite prin legea contra-
vențională, resocializarea persoanei vinovate și prevenirea săvârșirii contravențiilor.
Obligaţia contravenientului de a repara paguba pricinuită prin contravenţia comisă este
prevăzută în art. 45 din CC al RM. Aplicarea faţă de el a sancţiunii contravenţionale nu exclude
obligaţia contravenientului de a compensa pagubele pricinuite prin contravenţie.
Dacă în urma contravenţiei s-a pricinuit o pagubă materială unei persoane fizice sau ju-
ridice, persoana prejudiciată este în drept să-şi valorifice pretenţiile civile potrivit dreptului co-
mun.
Aceeaşi normă juridică prevede că, soluţionînd cauza contravenţională, autoritatea
competentă este în drept, la cererea victimei, să dispună de repararea prejudiciului cauzat prin
contravenţie în cazul în care nu există divergenţe asupra întinderii lui.
În legea contravenţională în vigoare poziţia legislatorului pe marginea reparării prejudi-
ciului este mai clară decît în legea precedentă.
Potrivit legii, pentru dispunerea reparării prejudiciului cauzat prin contravenţie conco-
mitent cu soluţionarea cauzei contravenţionale sînt necesare următoarele condiţii:
a) prezenţa cererii victimei cu privire la repararea prejudiciului;
b) lipsa de divergenţe asupra întinderii prejudiciului;
c) disponibilitatea autorităţii care examinează cauza contravenţională (art. 45 alin. (2)
din CC al RM, declară numai dreptul autorităţii competente la asemenea activităţi procesuale).
În cazul în care chestiunea cu privire la repararea pagubei materiale n-a fost cercetată
concomitent cu cazul contravenţional, ea se rezolvă pe calea procedurii judiciare civile.
În toate cazurile de răspundere delictuală civilă, pagubele trebuie să fie produse doar
prin comiterea unei contravenţii.
Pe lîngă obligaţia de a repara paguba pricinuită, legislaţia contravenţională (art. 46 din
CC al RM) stipulează că aplicarea sancţiunii contravenţionale nu absolvă persoana care a comis
contravenţia de executarea obligaţiei pentru a cărei neîndeplinire a fost aplicată sancţiunea con-
travenţională.

113
 PROCESUL CONTRAVENȚIONAL
7.1. Definirea și trăsăturile procesului contravențional.
- definirea și dispoziții generale privind procesul contravențional.
- trăsăturile procesului contravențional.
7.2. Sarcinile și principiile de bază ale procesului contravențional.
- sarcinile procesului contravențional
- principiile de bază ale procesului contravențional (legalității, operativității,
egalității persoanelor, aflării adevărului obiectiv, garanției dreptului de apărare, folosirea limbii
materne, individualizării răspunderii contravenționale, publicității, prezumția nevinovăției).
7.3. Structura procesului contravențional.
- constatarea cazului contravențional,
- examinarea cazului contravențional,
- exercitarea căilor de atac în cazul contravențional
- executarea deciziei cu privire la aplicarea sancțiunii contravenționale.
7.4. Temeiurile de încetare a procesului contravențional.

7.1. Definirea și trăsăturile procesului contravențional.

Definirea și dispoziții generale privind procesul contravențional.
Procedura contravenţională cuprinde totalitatea normelor juridice procesuale, ce conţin
anumite reguli de implementare a normelor materiale ale dreptului contravenţional.
Realizarea funcţiei fireşti de protecţie administrativ-juridică a valorilor sociale prin in-
termediul normei materiale de drept contravenţional ar fi fost practic irealizabil fără instituirea
unui mecanism procesual.
Se ştie că reglarea administrativ-juridică a relaţiilor sociale protejate nu se face direct
prin dispoziţia normei materiale de drept contravenţional (regulile de conduită prescrise), ci prin
prevenirea persoanelor pasibile de a încălca aceste reguli de conduită, conştientizarea faptului că
faţă de ei pot fi aplicate unele sancţiuni contravenţionale care, în esenţă, reprezintă o reală mani-
festare a forţei coercitive a statului, adică se prezintă, într-o măsură oarecare, ca un sistem de
garanţie a valorilor sociale protejate de stat.
Astfel, legislatorul a prevăzut un mecanism bine pus la punct de aplicare a măsurilor de
constrângere statală. Anume acest mecanism constituie conţinutul de bază al procedurii contra-
venţionale.
În literatura juridică de mult timp şi deosebit de activ se poartă discuţii ştiinţifice referi-
tor la definirea „procedurii cu privire la contravenţiile administrative” şi la „procesul administra-
tiv”, la corelaţia acestor noţiuni, locul şi rolul „procedurii cu privire la contravenţiile administra-
tive” ca ramură a sistemului de drept, ca ştiinţă juridică şi ca disciplină didactică.
Analizînd şi sintetizând poziţiile administrativiştilor de origine rusă, ucraineană şi bielo-
rusă, se poate deduce o mică incoerenţă în opiniile lor privind definirea noţiunii procedurii cu
privire la contravenţiile administrative, locul ei în sistemul ramurilor de drept.

114
 Majoritatea savanţilor din domeniu consideră că:
1) procesul contravenţional reprezintă o totalitate de proceduri separate: procedura de
soluţionare a propunerilor, cererilor şi a plângerilor, de aplicare a stimulărilor, de soluţionare a
abaterilor disciplinare, procedura cu privire la contravenţiile administrative etc. De aici conchi-
dem că noţiunea de „proces contravenţional” şi noţiunea de „procedură contravenţională” se ra-
portează ca un întreg la o parte a întregului (general-particular);
2) elaborarea unui cod contravenţional-procesual, care ar cuprinde toate tipurile de pro-
ceduri contravenţionale este imposibil, de aceea în unele ţări s-a purces la elaborarea mai multor
coduri, în dependenţă de tipul concret de procedură;
3) procesul contravenţional nu este o ramură autonomă în sistemul de drept şi se studia-
ză în limitele dreptului administrativ.
Pornind de la cele trei variante ale noţiunii de „procedură în cazurile cu privire la con-
travenţii”, putem deosebi următoarele particularităţi ale ei:
În primul rînd, procesul contravenţional reprezintă o totalitate de norme juridice proce-
suale ce conţin reguli de aplicare a normelor materiale ale dreptului contravenţional.
În al doilea rînd, normele juridice procesuale se aplică numai în caz de apariţie a rapor-
turilor juridice generate de fapta contravenţională comisă.
În al treilea rînd, procesul contravenţional presupune o activitate a organelor abilitate
privind: prevenirea, curmarea sau constrîngerea faptei contravenţionale, examinarea cazului con-
travenţional şi emiterea deciziei asupra cazului, atacarea deciziei şi revizuirea cazului, executarea
deciziei privind aplicarea sancţiunii contravenţionale.
În al patrulea rînd, atît conţinutul acestei activităţi cât şi organele abilitate de a examina
cazul şi de a emite decizia asupra cazului, alte părţi ale procesului contravenţional sunt strict sta-
bilite de legislaţia contravenţională.
În al cincilea rînd, procesul contravenţional are ca scop şi reeducarea contravenientului,
constatarea cauzelor şi condiţiilor în care s-a comis contravenţia.
Aşadar, în viziunea noastră, procesul contravenţional este definit ca fiind o totalitate de
norme juridice procesuale care constituie mecanismul de realizare a normelor materiale ale drep-
tului contravenţional prin care sunt protejate valorile sociale din domeniul combaterii contra-
venţionale, activitatea executivă a organelor abilitate, reglementată de legislaţia în vigoare pri-
vind prevenirea şi curmarea de contravenţii, constatarea şi examinarea faptei contravenţionale,
aplicarea sancţiunilor contravenţionale şi executarea deciziilor respective, resocializarea contra-
venientului şi demascarea cauzelor şi condiţiilor care favorizează comiterea contravenţiilor.
În ce priveşte locul procesului contravenţional în sistemul de drept, considerăm că la

115
etapa actuală de dezvoltare a dreptului contravenţional, ca ramură autonomă a dreptului şi disci-
plină de studiu, procesul contravenţional poate fi studiat ca o parte componentă a lui.
Procesul contravenţional are drept scop elaborarea unui mecanism bine chibzuit, legitim
de realizare a normelor materiale ale dreptului contravenţional privind aplicarea corectă a măsu-
rilor de constrângere statală, inclusiv, a sancţiunilor contravenţionale pentru asigurarea executării
deciziilor despre aplicarea pedepsei contravenţionale.
Procesul contravenţional are drept scop şi soluţionarea completă şi obiectivă a cazului
contravenţional, astfel încât persoana vinovată să fie sancţionată conform legii şi nici o persoană
să nu fie sancţionată pe nedrept.
Cu referire la cele enunţate anterior putem remarca faptul că noua lege contravenţională,
în conţinutul alin. 2 al art. 374 CC RM, defineşte procesul contravenţional ca fiind o activitate
desfăşurată de autoritatea competentă, cu participarea părţilor şi a altor persoane titulare de drep-
turi şi de obligaţii, avînd ca scop constatarea contravenţiei, examinarea şi soluţionarea cauzei
contravenţionale, constatarea cauzelor şi condiţiilor care au contribuit la săvîrşirea contravenţiei.

7.2. Sarcinile și principiile de bază ale procesului contravențional.

Sarcinile procesului contravențional
Scopul procesului contravenţional poate fi atins numai prin efectuarea anumitor activi-
tăţi, care în ştiinţa administrării sunt numite sarcini. Potrivit conţinutului art. 374 al CC RM sar-
cinile procesului contravenţional sunt:
- clarificarea la timp, sub toate aspectele, deplină şi obiectivă a împrejurărilor fiecărui
caz;
- soluţionarea cazului contravenţional în strictă conformitate cu legislaţia;
- asigurarea executării hotărârii adoptate, privind aplicarea sancţiunilor contravenţiona-
le;
- stabilirea cauzelor şi condiţiilor ce au contribuit la comiterea contravenţiilor;
- prevenirea contravenţiilor;
- educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor, întăririi legalităţii.
Aceste sarcini formează câteva blocuri de activităţi ce contribuie la atingerea scopului
procesului contravenţional: activitatea privind jurisdicţia contravenţională (soluţionarea corectă a
cazului contravenţional: nici o persoană vinovată pentru comiterea unei fapte contravenţionale
nu poate să se eschiveze de la răspunderea contravenţională; şi nici o persoană nevinovată de
comiterea unei fapte contravenţionale nu poate fi trasă la răspunderea contravenţională) şi activi-
tatea de prevenţie (stabilirea cauzelor şi condiţiilor ce favorizează contravenţionalitatea, preveni-

116
rea de noi contravenţii, resocializarea contravenientului).
Clarificarea la timp a împrejurărilor fiecărui caz înseamnă, în primul rând, respectarea
termenelor prevăzute de CC RM.
Clarificarea deplină şi obiectivă a împrejurărilor fiecărui caz presupune că în procesul
constatării faptei contravenţionale comise, efectuării cercetării cazului, în baza probelor acumu-
late, respectând strict principiile de bază ale dreptului contravenţional şi procedurii contravenţio-
nale, este necesar a se stabili: este încălcată norma materială a dreptului contravenţional sau nu;
vinovăţia făptuitorului; este el subiect al răspunderii contravenţionale sau nu; circumstanţele ate-
nuante şi cele agravante al faptei etc.
Soluţionarea cazului în strictă conformitate cu legislaţia înseamnă că, de rând cu cerce-
tarea corectă şi exhaustivă a cazului contravenţional, decizia cu privire la aplicarea sancţiunii
contravenţionale trebuie să fie adoptată în strictă corespundere cu cerinţele legislaţiei în vigoare,
felul şi gradul sancţiunii contravenţionale aplicate trebuie să corespundă cu gradul de pericol
social al faptei comise.
Asigurarea executării hotărârii adoptate este una dintre sarcinile de bază a procedurii
contravenţionale. Orice sancţionare contravenţională îşi va atinge scopul dacă hotărârea respecti-
vă va fi luată la timp şi pe deplin executată. Întru realizarea acestei sarcini sunt necesare: anunţa-
rea la timp a deciziei asupra cazului şi înmânarea copiei de pe decizie; respectarea prescripţiei de
executare deciziilor cu privire la aplicarea sancţiunilor contravenţionale ţinând cont de faptul că
nu poate fi executată decizia cu privire la aplicarea sancţiunii contravenţionale, dacă ea n-a fost
pusă în executare în termen.
Demascarea cauzelor şi condiţiilor care contribuie la comiterea contravenţiilor, ca sarci-
nă a procedurii contravenţionale, asigură efectuarea profilaxiei generale a contravenţionalităţii,
prevenirea de noi contravenţii.
Descoperirea fiecărui caz contravenţional, stabilirea făptuitorului, studierea personali-
tăţii lui, aplicarea faţă de vinovat a pedepsei contravenţionale adecvate pericolului social al faptei
comise, examinarea publică a cazului, toate contribuie la educarea cetăţenilor în spiritul respectă-
rii legilor.

Principiile de bază ale procesului contravențional

Pentru a realiza sarcinile procesual contravenţional este necesară o reglementare în con-
formitate cu anumite idei şi reguli diriguitoare de desfăşurare a procesualui contravenţional.
Această funcţie o îndeplinesc principiile procesului contravenţional, prin care se înţeleg reguli cu
caracter general, manifestate prin normele contravenţionale concrete sau care derivă din interpre-

117
tarea unui ansamblu de asemenea norme, determinînd construcţia integrală a procesualui contra-
venţional, esenţa şi asigurarea realizării sarcinilor lui. Principiile au o importanţă reală numai în
cazul interacţiunii lor. Fiind componentele unui sistem unic, fiecare principiu aparte caracteri-
zează diferite laturi ale procesualui contravenţional.
Cunoaşterea principiilor procesului contravenţional are însemnătate, atît teoretică, cît şi
practică. Pentru teorie ele reflectă concepţia juridică, care a stat la baza instituirii procesului con-
travenţional. Pentru activitatea practică, principiile procesului contravenţional servesc la aplica-
rea corectă de către organele respective a normelor contravenţionale în cazuri concrete.
Cuvîntul „principiu” provine de la latinescul „principium” care înseamnă „început”,
„obirşie”, avînd şi sensul de element fundamental. Ca noţiune filozofică, termenul respectiv po-
sedă :
a) sens metafizic, care presupune origini prime din care au derivat şi s-au dezvoltat lu-
crurile, şi
b) sens epistemologic şi etic, ca supoziţii fundamentale ale gîndirii cunoaşterii şi
acţiunii.223
În sens obişnuit, cuvîntul „principiu” se foloseşte pentru a desemna:
a) un element fundamental, о idee, о lege de bază, pe care se intemeiază о teorie
ştiinţifică, un sistem etc.; о propoziţie admisă ca adevarată, care serveşte la deducerea
propoziţiilor unui sistem deductiv;
b) о lege fundamentală a unei ştiinţe, a unei arte, a unei discipline.
În sens juridic, cuvîntul „principiu” înseamnă „idee de bază”, „teză fundamentală”224.
Conform prevederilor alin. (3) al articolului 374 al Cod contravenţional al RM „Proce-
sul contravenţional se desfăşoară pe principii generale de drept contravenţional, în temeiul nor-
melor dreptului internaţional şi ale tratatelor internaţionale cu privire la drepturile şi libertăţile
fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte”.
Dintre aceste principii evidenţiem următoarele:
1) Principiul legalităţii care presupune că activitatea de procedură contravenţională, în
totalitatea ei, trebuie să se realizeze în conformitate cu dispoziţiile legii şi „să domine întreaga
ordine juridică”225. Acest principiu este consfinţit în conţinutul art. 5 Cod contravenţional al RM

223
Boeşteanu V., Grati V., Cuşnir V., Dogotari L., Drept Poliţienesc ,Chişinău 2006, p. 35
224
Ibidem, p. 36
225
Gherginescu R. Reguli de bază ale elaborării şi aplicării reglementărilor privind stabilirea şi sancţionarea contra-
venţiilor //Revista română de drept – 1983 nr.8, p.67.

118
care prevede că: „Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvîrşirea unei contravenţii, nici supus
sancţiunii contravenţionale decît în conformitate cu legea contravenţională”.226
Deci, principiul legalităţii procesului contravenţional, decurge din cerinţa ca el să fie
desfăşurat numai potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege. Cu acest principiu sunt puse în
concordanţă celelalte principii ale procesului contravenţional. Principiul legalităţii se manifestă
în toate normele de procedură contravenţională.
Însă celelalte principii ale procesului şi ansamblul normelor de procedură
contravenţională nu completează acest principiu universal, dar îl concretizează, constituind
conţinutul lui. De aceea este imposibil a găsi norme constituţionale sau de procedură
contravenţională care, separat, ar elucida, în general, esenţa acestui principiu.
Fiecare cetăţean al Republicii Moldova este obligat să respecte Constituţia şi legile, să
apere proprietatea, să contribuie la întărirea şi dezvoltarea orînduirii statutului.
Legalitatea, ca principiu fundamental al procesului contravenţional, presupune că
întreaga activitate a organelor judiciare şi celorlalţi participanţi la procesul contravenţional să se
desfăşoare potrivit dispoziţiilor legii. Aşadar, legalitatea presupune, în procesul contravenţional,
respectarea şi aplicarea strictă a normelor procesuale şi pe această bază, justa soluţionare a
cauzelor.
Legalitatea îşi găseşte concretizarea în numeroase dispoziţii din Codul contravenţional
al RM, dispoziţii care, constituie, în acelaşi timp, garanţii ale realizării acestui principiu.
Legea contravenţională nu urmăreşte cauzarea de suferinţe fizice sau lezarea demnităţii
omului. Nimeni nu poate fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori
degradante.Principiul cuprins în această regulă de bază presupune aplicarea consecventă a
legalităţii pe tot parcursul procedurii contravenţionale.
2) Principiul egalităţii persoanelor în faţa legii care în procedura contravenţională
este nuanţat prin dispoziţiile art. 6 Cod contravenţional al RM care prevede că „Persoanele care
au săvîrşit contravenţii sînt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice şi sînt supuse răspunderii
contravenţionale fără deosebire de rasă, naţionalitate, limbă, religie, sex, apartenenţă politică,
avere, origine socială sau de orice altă situaţie.”
Conform prevederilor Constituţiei, ale altor legi şi/sau ale tratatelor internaţionale la
care Republica Moldova este parte, anumite categorii de persoane pot beneficia de condiţii
speciale de urmărire contravenţională sau de garanţia de a nu fi supuse urmăririi şi răspunderii
contravenţionale.

226
Codul contravenţional al RM, art. 5

119
 Pornind de la aceste dispoziţii, principiul egalităţii în procedura contravenţională are
mai multe aspecte: existenţa aceloraşi organe pentru organizarea răspunderii contravenţionale în
cazul comiterii contravenţiei în raport cu toate persoanele care participă la procedura
contravenţională; se desfăşoară pentru toate persoanele după aceleaşi prescripţii legale; părţile au
aceleaşi drepturi în faţa legii; nu există drepturi mai numeroase – privilegii procedurale – pentru
anumite persoane şi drepturi mai restrînse – restricţii procedurale – pentru alte persoane.
3) Principiul dreptăţii este consfinţit în art. 7 Cod contravenţional al RM şi are
următorul conţinut: „Persoana poate fi sancţionată numai pentru contravenţia în a cărei privinţă
este dovedită vinovăţia sa, cu respectarea normelor Codului contravenţional”.227
4) Principiul aflării adevărului obiectiv este consacrat legislativ în art. 374 Cod
contravenţional al RM, unde se arată că scopul procesului contravenţional este „constatarea
contravenţiei, examinarea şi soluţionarea cauzei contravenţionale, constatarea cauzelor şi
condiţiilor care au contribuit la săvîrşirea contravenţiei”. În baza acestui principiu organele
(persoanele cu funcţii de răspundere) împuternicite să examineze cazul contravenţional au
obligaţia să constate faptele ilicite, împrejurările în care au fost comise acestea şi, în strînsă
legătură cu realitatea obiectivă, să afle adevărul despre ele. Noţiunea filozofică de adevăr capătă
în procedura contravenţională o nuanţă aparte, întrucît abordarea problemei trebuie făcută din
punctul de vedere al libertăţii cetăţenilor, al drepturilor lor fundamentale, vizînd, în general, un
interes social major228.
Pentru realizarea dezideratelor acestui principiu, Codul contravenţional al RM instituie
un anumit sistem de drepturi şi garanţii care contribuie la aflarea adevărului obiectiv. Principiul
aflării adevărului obiectiv funcţionează pe tot parcursul procedurii contravenţionale într-o
permanentă şi strînsă legătură cu celelalte reguli de bază.
5) Principiul caracterului personal al răspunderii contravenţionale consfinţeşte în
art. 8 Cod contravenţional al RM că „persoana este supusă răspunderii contravenţionale numai
pentru fapte săvîrşite cu vinovăţie. Este supusă răspunderii contravenţionale numai persoana care
a săvîrşit cu intenţie sau din imprudenţă o faptă prevăzută de legea contravenţională.
6) Principiul individualizării răspunderii contravenţionale şi sancţiunii
contravenţionale, presupune că: „La aplicarea legii contravenţionale se ţine cont de caracterul şi
de gradul prejudiciabil al contravenţiei, de persoana făptuitorului şi de circumstanţele atenuante

227
Codul contravenţional al Republicii Moldova, art. 7.
228
Ţiclea A., Răspunderea contravanţională, Bucureşti, 1995, p. 83

120
ori agravante şi că nimeni nu poate fi supus de două ori răspunderii contravenţionale pentru una
şi aceeaşi faptă”.229
Principiul individualizării răspunderii contravenţionale şi sancţiunii contravenţionale
funcţionează ca o garanţie a libertăţii personale.
7) Principiul contradictorialităţii se manifestă în raporturile dintre părţile participante
în procedura contravenţională. Acest principiu al procedurii contravenţionale se manifestă în
duelul dintre acuzare şi apărare, care presupune confruntarea de opinii şi argumente legate de
modul în care urmează a fi examinat cazul. El este foarte complex şi se manifestă prin multiple
laturi, dintre care mai însemnate sunt230:
- stabilirea poziţiei procedurale a părţilor cu drepturi egale şi interese contrare în aşa
fel, încît să se realizeze egalitatea acestora, cu acordarea posibilităţii folosirii tuturor mijloacelor
legale de opoziţie faţă de punctele de vedere adverse;
- separarea principalelor funcţii procedurale în aşa fel, încît apărarea, acuzarea şi so-
luţionarea cazului contravenţional să fie atribuite unor subiecţi diferenţiaţi.
Conform legislaţiei în vigoare, un impuls acestui principiu în procedura contravenţiona-
lă urmează să-l dea participarea procurorului, care este în drept:
a) să pornească procesul contravenţional;
b) să aplice în cazurile prevăzute de lege sancţiune contravenţională;
c) să solicite aplicarea de către instanţa de judecată a unei sancţiuni contravenţionale;
d) să participe la examinarea cauzei în instanţă de judecată atunci cînd procesul contra-
venţional a fost pornit de el;
e) să verifice legalitatea acţiunilor agentului constatator;
f) să atace decizia agentului constatator sau a instanţei de judecată;
g) să exercite alte drepturi prevăzute de lege (art. 386, alin. (2) Cod contravenţional al
RM).
În Codul contravenţional al RM acest principiu este reglementat în conţinutul art. 452
intitulat „Judecarea cauzei contravenţionale” care prevede că: „Cauza contravenţională se judecă
de instanţa de judecată în şedinţă publică, oral, nemijlocit şi în contradictoriu”.
8) Principiul garanţiei dreptului de apărare este enunţat în mai multe articole ale
Codului contravenţional. Dreptul la apărare se manifestă sub anumite aspecte, după cum
urmează:

229
Codul contravenţional al Republicii Moldova, art. 9.
230
Бахрах Д., Советское законодательство об административной ответственности, Пермь, 1969, p. 301

121
 a) în procesul contravenţional, autoritatea competentă să soluţioneze cauza contra-
venţională este obligată să asigure părţilor şi altor participanţi la proces deplina exercitare a drep-
turilor procesuale în condiţiile Codului contravenţional.
b) pe parcursul procesului contravenţional, părţile au dreptul să fie asistate de un apără-
tor (avocat).
c) în momentul pornirii procesului contravenţional, autoritatea competentă să soluţione-
ze cauza contravenţională este obligată să aducă la cunoştinţa persoanei pasibile de răspundere
contravenţională dreptul ei de a fi asistată de un apărător.
d) în cel mult 3 ore din momentul reţinerii, persoanei care este pasibilă de sancţiunea
arestului contravenţional şi nu are apărător ales i se desemnează un apărător din oficiu”.231
9) Principiul folosirii limbii materne, care prevede că persoanele care nu înţeleg sau
nu vorbesc limba de stat, au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului pe
cazul contravenţional, de a vorbi şi a prezenta concluzii prin interpret. În procedura
contravenţională acest drept este asigurat gratuit. Expresie a acestei dispoziţii este art. 379 Cod
contravenţional al RM, care prescrie că: „Procesul contravenţional se desfăşoară în limba de
stat”.232
Persoana care nu posedă sau nu vorbeşte limba de stat are dreptul de a lua cunoştinţă de
toate actele şi materialele dosarului şi de a vorbi în faţa autorităţii competentă să soluţioneze ca-
uza contravenţională prin interpret.
Procesul contravenţional se poate desfăşura în limba acceptată de majoritatea persoane-
lor care participă la proces. În acest caz, actele procesuale se întocmesc în mod obligatoriu şi în
limba de stat.
Actele procesuale ale autorităţii competente să soluţioneze cauza contravenţională se
înmînează persoanei în a cărei privinţă a fost pornit procesul contravenţional, fiind traduse în
limba pe care aceasta o cunoaşte, în modul stabilit de prezentul cod”.
10) Principiul publicităţii este reglementat în conţinutul art. 452 Cod contravenţional
intitulat „Judecarea cauzei contravenţionale” care prevede că: „Cauza contravenţională se judecă
de instanţa de judecată în şedinţă publică, oral, nemijlocit şi în contradictoriu”. Principiul dat îşi
găseşte reflectare prin aceea că aplicarea legislaţiei cu privire la contravenţii se înfăptuieşte în
interesul statului şi din numele statului.233

231
Codul contravenţional al Republicii Moldova, art. 378.
232
Ibidem, art. 379.
233
Orlov M., Răspunderea în dreptul administrativ, Chişinău, 1997, p. 25

122
 11) Principiul prezumţiei de nevinovăţie - deşi acest principiu nu era etichetat ca
atare în Codul cu privire la contravenţiile administrative, caracterul lui fundamental era greu de
contestat, din moment ce este înscris în Constituţie (art. 21).
În temeiul consideraţiilor expuse, s-a optat pentru a se introduce în Codul
contravenţional „Principiul prezumţiei de nevinovăţie” cu următorul conţinut:
„Persoana acuzată de săvîrşirea unei contravenţii se consideră nevinovată atîta timp cît
vinovăţia sa nu este dovedită în modul prevăzut de prezentul cod. Nimeni nu este obligat să do-
vedească nevinovăţia sa. Concluziile despre vinovăţia persoanei în săvîrşirea contravenţiei nu
pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate în
condiţiile prezentului cod se interpretează în favoarea persoanei în a cărei privinţă a fost pornit
proces contravenţional”.234
Legiferarea acestei norme de drept a însemnat de fapt expresia unei concepţii social-
juridice noi în materia contravenţiilor, capabilă să răspundă următoarelor cerinţe235:
- asigurarea cazurilor de excepţie în condiţiile stricte ale legii privind admiterea măsu-
rilor de asigurare a procedurii contravenţionale pînă la stabilirea adevărului;
- vinovăţia în comiterea contravenţiei se stabileşte în cursul procedurii contravenţiona-
le, cu respectarea garanţiilor procedurile, deoarece tragerea la răspundere nu înseamnă şi stabili-
rea vinovăţiei;
- decizia cu privire la aplicarea unei sancţiuni contravenţionale trebuie să se bazeze pe
probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se
claseze cazul; 236
12) la pronunţarea deciziei cu privire la aplicarea sancţiunii contravenţionale, pînă la
intrarea în vigoare, persoana trasă la răspundere are statut de persoană nevinovată şi numai după
ce decizia este definitivă persoana dată este declarată contravenient.
13) Principiul inviolabilităţii persoanei este reglementat expres în conţinutul art.
376 Cod contravenţional al RM care prevede că: „Libertatea individuală şi siguranţa persoanei
sînt inviolabile. Persoana pasibilă de răspundere contravenţională poate fi reţinută sau supusă
constrîngerii numai în cazuri excepţionale şi în condiţiile Codului contravenţional, urmînd să fie
tratată cu respectul demnităţii umane. Reţinerea persoanei în cauza contravenţională nu poate
depăşi 3 ore. Persoanei reţinute i se aduc imediat la cunoştinţă, în limba pe care o înţelege,
drepturile sale şi motivele reţinerii, circumstanţele faptei, încadrarea juridică a acţiunii a cărei

234
Codul contravenţional al Republicii Moldova, art. 375.
235
Cozac D., Consideraţii asupra sentinţei civile, Cluj Napoca, nr12, 1997.
236
Guţuleac V., Bazele teoriei dirijării de Stat, Chişinău, 2000, p. 19-23.

123
săvîrşire îi este imputată. Persoana reţinută ilegal sau persoana în a cărei privinţă temeiurile
reţinerii au decăzut urmează să fie liberată imediat. Percheziţia, examinarea corporală, alte
acţiuni procesuale care aduc atingere inviolabilităţii persoanei pot fi efectuate fără
consimţămîntul acesteia sau al reprezentantului ei legal numai în condiţiile Codului
contravenţional. În timpul procesului contravenţional nimeni nu poate fi maltratat fizic sau psihic
şi sînt interzise orice acţiuni şi metode care creează pericol pentru viaţa ori sănătatea omului,
chiar cu acordul acestuia. Persoana reţinută nu poate fi supusă violenţei, ameninţărilor sau unor
metode ori procedee care ar afecta capacitatea ei de a lua decizii şi de a-şi exprima opiniile.
Persoana ale cărei libertate şi demnitate au fost lezate prin aplicarea ilegală a unei măsuri
procesuale are dreptul la repararea, în condiţiile legii, a prejudiciului cauzat astfel”.
14) Principiul libertăţii de mărturisire împotriva sa este reglementat expres în
conţinutul art. 377 Cod contravenţional care prevede că: „Nimeni nu poate fi silit să
mărturisească împotriva sa ori împotriva rudelor sale apropiate, a soţului/soţiei,
logodnicului/logodnicei sau să-şi recunoască vinovăţia.
Persoana căreia autoritatea competentă să soluţioneze cauza contravenţională îi propune
să facă declaraţii demascatoare împotriva sa ori a rudelor sale apropiate, a soţului/soţiei, logodni-
cului/logodnicei este în drept să refuze de a face asemenea declaraţii şi nu poate fi trasă la răs-
pundere pentru aceasta”.237 În lumina ultimelor modificări în legislaţia naţională, statutul de con-
cubin/concubină a fost inclusă în lista persoanelor care nu sunt obligate să dea declaraţii împotri-
va partenerilor de viaţă, mai mult ca atît conform art. 1331 Cod penal al RM238 în condiţia conlo-
cuirii concubinul/concubina este socotit a fi membru de familie. Astfel se pune la îndoială apli-
cabilitatea art. 388 alin. (6) Cod contravenţional care menţionează că martorul în procesul con-
travenţional în caz de refuz sau eschivare de a da declaraţii răspunde conform art. 313 Cod penal
al RM, cel puţin în faza de constatare a contravenţiei, deoarece potrivit normei incriminatoare
menţionate, refuzul sau eschivarea de a face declaraţii se pedepseşte numai dacă aceasta a avut
loc în cadrul urmării penale sau cercetării judecătoreşti. În acelaşi sens putem menţiona că mar-
torul contravenţiei dacă depune declaraţii în afara cercetării judecătoreşti de asemenea nu poate
fi atras la răspundere penală pentru eschivare sau refuz în depunerea declaraţiilor şi la fel nici
pentru declaraţii mincinoase. Acest fapt constituie o problemă destul de serioasă şi datorită aces-
tuia se prezumă că declaraţiile martorilor nu pot fi puse ca probe de bază în constatarea vino-
văţiei persoanei suspuse răspunderii contravenţionale.

237
Codul contravenţional al Republicii Moldova, art. 377.
238
Codul penal al RM, art. 312- 313

124
 15) Dreptul de a nu fi urmărit sau sancţionat de mai multe ori îl considerăm de
asemenea un principiu al procesului contravenţional. Potrivit art. 380 Cod contravenţional al
RM: „Nimeni nu poate fi urmărit sau sancţionat de mai multe ori pentru aceeaşi faptă. Reluarea
procesului contravenţional care a încetat poate avea loc doar în cazul descoperirii unor noi cir-
cumstanţe sau în cazul depistării unui viciu fundamental în hotărîrea de încetare.”
16) Un ultim principiu consfinţit expres în Codul contravenţional al RM este accesul
liber la justiţie. Acesta stipulează următoarele:
- orice persoană are dreptul la satisfacţia efectivă din partea instanţei de judecată com-
petente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
- orice persoană are dreptul la examinarea şi la soluţionarea cauzei sale în mod echita-
bil, în termen rezonabil, de către o instanţă independentă, imparţială, legal constituită, care să
acţioneze în conformitate cu prezentul cod.
- reprezentantul autorităţii competentă să soluţioneze cauza contravenţională nu poate
participa la examinarea cauzei dacă are, direct sau indirect, un interes care i-ar putea afecta im-
parţialitatea.
- autoritatea competentă să soluţioneze cauza contravenţională are obligaţia de a lua
toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a
circumstanţelor cauzei, de a evidenţia atît circumstanţele care dovedesc vinovăţia persoanei, cît
şi cele care dezvinovăţesc persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional, pre-
cum şi circumstanţele atenuante sau agravante.
În afara principiilor pe care Codul contravenţional le evocă drept reguli de bază ale pro-
cedurii contravenţionale, înscriindu-le expres în normele de drept, doctrina de specialitate, prac-
tica judiciară şi însăşi legislaţia mai consacră şi alte idei fundamentale, care pot fi considerate
diriguitoare în desfăşurarea procedurii contravenţionale. Astfel poate fi menţionat principiul
operativităţii care constituie o regulă de bază239 a procedurii contravenţionale, cu un conţinut
deosebit de complex prin manifestarea lui practică, implicînd numeroase aspecte:
- promptitudine în desfăşurarea procedurii contravenţionale;
- calitate în efectuarea actelor procedurale;
- eficacitate optimă în realizarea sarcinilor procedurii contravenţionale.
Cea mai importantă instituţie de drept în procedura contravenţională, care promovează
rapiditatea activităţii de examinare a cazului contravenţional este termenul. Codul contravenţio-
nal al RM prevede: termenele de asigurare a persoanei cu un apărător din oficiu dacă persoana

239
Negoiţă A., Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, B., 1993, p. 289

125
este pasibilă de sancţiunea arestului contravenţional (art. 384, alin. (2) lit. c)); termenele în care
procurorul este în drept să atace decizia agentului constatator emisă în cazul contravenţional (art.
386, alin. (3)); termenele de eliberare victimei, la cerere, a copiilor materialelor dosarului contra-
venţional (art. 387, alin. (3) lit. f)); termenul reţinerii (art. 435); termenele în care de la data în-
cheierii, procesul-verbal cu privire la contravenţie urmează să fie înscris într-un registru de evi-
denţă în ordinea întocmirii şi depunerii lui la autoritatea din care face parte agentul constatator
(art. 442, alin. (2)); termenele în care de la data aducerii la cunoştinţă a faptului încheierii proce-
sului-verbal cu privire la contravenţie, persoana supusă răspunderii contravenţionale, victima sau
reprezentantul acestora, procurorul sînt în drept să-l contesteze în instanţa de judecată în a cărei
rază teritorială activează autoritatea din care face parte agentul constatator (art. 448, alin. (1));
termenele de judecare a cauzei contravenţionale (art. 454, alin. (1)) etc. De aici rezultă că în pro-
cedura contravenţională legea nu reglementează expres numai prescripţia constatării contra-
venţiei, dar din conţinutul prevederilor Codului contravenţional al RM reiese că respectiva
prescripţie începe să acţioneze de la ziua comiterii sau depistării contravenţiei.
La fel pot fi menţionate principiile proporţionalităţii, oportunităţii şi eficienţei; exercită-
rii obligatorii şi cu bună-credinţă a competenţelor legale; stabilităţii şi motivării actelor şi forme-
lor îndeplinite de autoritatea competentă în procesul contravenţional; independenţei în activitatea
autorităţii competente şi inadmisibilităţii exercitării influenţei în cursul procesului contravenţio-
nal; colaborării şi cooperării; responsabilităţii şi răspunderii individuale.
În concluzie putem menţiona că între sarcinile şi principiile descrise există interdepen-
denţe, interacţiuni, care sunt, bineînţeles, determinate de caracterul juridic unitar al procedurii
contravenţionale şi care obligă nu numai la consideraţii teoretice în acest sens, dar mai ales la o
aplicare practică a acestora în mod independent şi efectiv.
Susţinînd unele prevederi din anteproiectul Codului contravenţional al RM prezentat în
lucrarea „Demers la fundamentarea opiniei privind reforma legii contravenţionale”240 conside-
răm necesar şi oportun ca în Codul contravenţional al RM în vigoare să fie incluse expres şi des-
făşurate un şir de principii imperioase pentru eficientizarea procesului contravenţional precum:
- principiul proporţionalităţii – care să reglementeze faptul respectării proporţionali-
tăţii între fapta săvîrşită şi sancţiunea aplicată. Aceasta se impune şi prin prisma jurisprudenţei
CtEDO;
- principiul oportunităţii şi eficienţei – care să reglementeze cazurile şi procedurile
simplificate de documentare a cazurilor contravenţionale, precum şi cazurile în care să nu fie

Furdui S.. Demers la fundamentarea opiniei privind reforma legii contravenţionale ,,Revista Naţională de Drept",
240

2010, nr.2, p. 16

126
pornit sau să fie încetat procesul contravenţional, altele decît cele specificate la art. 446 Cod con-
travenţional al RM (cazurile în care nu se încheie proces-verbal cu privire la contravenţie);
- principiul exercitării obligatorii şi cu bună-credinţă a competenţelor legale – care să
reglementeze drepturile şi obligaţiile de bază ale agentului constatator şi altor autorităţi/persoane
care constată contravenţii;
- principiul stabilităţii şi motivării actelor şi formelor îndeplinite de autoritatea compe-
tentă în procesul contravenţional - în art.394 alin.(2) Cod contravenţional legiuitorul utilizează
termenul „decizie”, iar în art.462 Cod contravenţional - termenul „hotărîre”, astfel nu este clar
care-i denumirea actului prin care instanţa de judecată pronunţă soluţia. Fiecare agent constatator
are propriul model de proces-verbal cu privire la contravenţie;
- principiul independenţei în activitatea autorităţii competente şi inadmisibilităţii exer-
citării influenţei în cursul procesului contravenţional – care să menţioneze independenţa şi im-
parţialitatea agentului constatator şi altor autorităţi/persoane care constată contravenţii;
- principiul colaborării şi cooperării – care să reglementeze ideile de bază privind coo-
perarea şi colaborarea organelor cu atribuţii de constatare a contravenţiilor;
- principiul contravenţiei ca unic temei al răspunderii contravenţionale, care presupune
că răspunderea contravenţională se întemeiază numai pe săvîrşirea contravenţiei;
- principiul umanismului, care presupune că răspunderea contravenţională utilizează
metode şi instrumente care, prin natura lor, nu duc la umilirea şi degradarea persoanei, dar, dim-
potrivă, conduc la respectarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii persoanei;
- principiul inevitabilităţii răspunderii, care presupune că oricine comite o contravenţie
trebuie să suporte răspundere contravenţională, care, la rîndul ei, este o consecinţă inevitabilă a
săvîrşirii contravenţiei, sancţionarea vinovatului nefiind facultativă;
- principiul prescriptibilităţii răspunderii, care presupune că răspunderea contravenţio-
nală este înlăturată prin prescripţie, adică prin trecerea unui anumit interval de timp, prevăzut de
lege, de la data săvîrşirii contravenţiei fără ca făptuitorul să fi fost tras la răspundere contra-
venţională;
- principiul celerităţii tragerii la răspundere, care presupune asigurarea finalităţii răs-
punderii contravenţionale - cu cît activitatea de tragere la răspundere contravenţională se reali-
zează la un moment mai apropiat de constatarea contravenţiei şi identificarea persoanei vinovate,
cu atît valorile sociale vor fi mai asigurate şi mai curînd restabilite - finalităţi legate de eficienţa
răspunderii contravenţionale.
Ne rezervăm dreptul de a menţiona în final că textul actual de lege al Codul contra-
venţional, sub unele aspecte generează probleme în aplicarea principilului legalităţii. Ca exemplu

127
poate fi menţionată discrepanţa între mărimea amenzii prevăzute în partea generală a Cărţii întîi
a Codului contravenţional şi mărimea amenzii prevăzute în partea specială ale aceleaşi Cărţi.
Potrivit art.34 alin.(2) Cod contravenţional prevede că amenda se aplică persoanelor fizice de la
1 la 150 unităţi convenţionale, iar art.274 alin.(2) Cod contravenţional, prevede amendă de la 50
la 500 unităţi convenţionale. Astfel apare nedumerirea care sancţiune urmează a fi aplicată.
Asemenea greşeli există şi în alte norme speciale ale Codului contravenţional.
Un alt exemplu elocvent poate fi menţionat textul art.179 Cod contravenţional al RM
potrivit căruia persoana fizică poate fi sancţionată cu demolarea construcţiei neautorizate, însă în
Partea Generală a Codului contravenţional nu este prevăzută o asemenea sancţiune. La fel, din
art.40 Cod contravenţional al RM rezultă că expulzarea poate fi aplicată ca sancţiune comple-
mentară, însă, conform prevederilor art.32 Cod contravenţional al RM, asemenea sancţiune nu
este prevăzută, iar legea contravenţională nu reglementează instituţia „măsuri de siguranţă” ori
„măsuri de constrîngere”. Şirul respectiv poate continua.
Ca ultim gînd menţionăm că revizuirea per ansamblu a Codului contravenţional al RM
în vigoare este imperativă.

7.3. Structura procesului contravențional.

Prоcedura cоntravenţiоnală, ca instituţie juridică a dreptului cоntravenţiоnal, este о activita-
te cu un cоnţinut cоncret - realizarea prevederilоr nоrmelоr materiale ale dreptului cоntra-
venţiоnal, aplicarea sancţiunilоr cоntravenţiоnale, executarea deciziilоr cu privire la aplicarea
pedepsei cоntravenţiоnale.
Ca оrice altă mоdalitate de activitate, ea are început, cоnţinut şi sfîrşit (finalizare).
Această activitate revine diferiţilоr participanţi la prоcedura cоntravenţiоnală, princi-
pala parte a prоcedurii fiind reprezentantul statului.
Activitatea participanţilоr la prоcedura cоntravenţiоnală se desfăşоară în timp, ca о
cоnsecutivitate de acţiuni prоcesuale pentru realizarea drepturilоr şi оbligaţiilоr reciprоce, avînd
cîteva faze (trepte) ce se succed.
În literatura de specialitate există mai multe оpinii privind definiţia de treaptă a prоce-
durii cоntravenţiоnale,241 оpinii care nu se deоsebesc esenţial.
Astfel, faza prоcedurii cоntravenţiоnale va fi interpretată ca acea parte a prоcedurii cоn-
travenţiоnale care, pe lingă sarcinile cоmune ale prоcedurii, are şi sarcinile sale prоprii bine deter-

241
Бахрах Д. Производство по делам об административных правонарушениях М, 1997 – p. 324;

128
minate, realizîndu-se prin activitatea participanţilоr cоncreţi la prоcedura cоntravenţiоnală, care se
finalizează cu emiterea unei variante de decizie intermediară asupra cazului.242
Fazele prоcedurii, urmărind scоpul ei de bază, se deоsebesc una de alta prin: cоnţinut, par-
ticipanţii la prоcedură, metоdele de activitate, deciziile emise etc. Decizia intermediară se fixează
într-un dоcument prоcesual special (prоces-verbal cu privire la reţinere; prоces-verbal cu privire
la percheziţia cоrpоrală, ridicarea оbiectelоr şi a dоcumentelоr etc).
Fazele prоcedurii sînt оrganic legate între ele. De regulă, următоarea fază îşi începe des-
făşurarea după finalizarea celei anteriоare.
În ceea ce priveşte numărul fazelоr şi denumirea lоr, după cum s-a menţiоnat deja, în li-
teratura de specialitate nu există о оpinie unică, însă majоritatea specialiştilоr în dоmeniu cоnsi-
deră că prоcedura cоntravenţiоnală cоnstă din următоarele faze:243
1) cоnstatarea cazului cоntravenţiоnal;
2) examinarea cazului şi emiterea deciziei asupra cazului;
3) revizuirea cazului cоntravenţiоnal;
4) executarea deciziei cu privire la aplicarea sancţiunii cоntravenţiоnale.
La prima fază se cоnstată fapta cоntravenţiоnală, se cоlectează şi se ad-ministrează
prоbele privind caracterul faptei antisоciale cоmise şi persоna-litatea făptuitоrului.
La a dоua fază se analizează dоcumentele prоcesuale prezentate, se verifică încadrarea
juridică a faptei cоmise, circumstanţele atenuante şi agravante ale cauzei, se emite decizia asupra
cazului, care se aduce la cunоştinţa părţilоr prоcedurii.
La a treia fază persоana faţă de care este aplicată sancţiunea cоntravenţiоnală, partea vă-
tămată sau reprezentanţii lоr legali, precum şi prоcurоrul sînt în drept să atace decizia cu privire
la cazul cоntravenţiоnal. În caz de atac, executarea deciziei se suspendă şi se efectuează revizui-
rea cazului de către instanţa de judecată.
La a patra fază se desfăşоară executarea deciziei irevоcabile cu privire la aplicarea
sancţiunii cоntravenţiоnale.
Fazele enumerate, realizate în strictă cоnsecutivitate, alcătuiesc prоcedura cоntra-
venţiоnală, prin care se manifestă cоnţinutul prоcesului cоntravenţiоnal în fоnd.

Constatarea cazului contravențional

A cоnstata înseamnă a stabili situaţia sau starea unui lucru, existenţa unui fapt, a unui
adevăr etc. (din fr. cоnstater).244Cоnstatare este acţiunea de a cоnstata şi rezultatul ei.245

V. Guţuleac “Tratat de drept cоntravenţiоnal”, Chişinău: ULIM, 2009, p. 261;

242

V. Guţuleac “Tratat de drept cоntravenţiоnal”, Chişinău: ULIM, 2009, p. 262;

243

129
 Pоrnind de la aceste definiţii, am putea presupune că prin cоnstatarea faptei cоntra-
venţiоnale se subînţelege acţiunea privind stabilirea şi analiza juridică a faptei antisоciale cоmise,
încadrarea ei într-о anumită nоrmă materială a dreptului cоntravenţiоnal pentru a determina dacă
aceasta cоnstituie sau nu о cоntravenţie.
Legislatоrul însă utilizează termenul cоnstatarea faptei cоntravenţiоnale avînd în ve-
dere un cоnţinut mult mai larg. Pоtrivit legii cоntravenţiоnale, „cоnstatarea faptei cоntra-
venţiоnale înseamnă activitatea, desfăşurată de agentul cоnstatatоr, de cоlectare şi de administrare
a prоbelоr privind existenţa cоntravenţiei, de încheiere a prоcesului-verbal cu privire la cоntra-
venţie, de aplicare a sancţiunii cоntravenţiоnale sau de trimitere, după caz, a dоsarului în instanţa
de judecată sau în alt оrgan spre sоluţiоnare”246
Din această definiţie reiese că, în cazul cоntravenţiilоr la a cărоr cоmitere agentul
cоnstatatоr este împuternicit să aplice sancţiunea cоntravenţiоnală, „cоnstatarea faptei cоntra-
venţiоnale” reprezintă prоcedura cоntravenţiоnală accelerată (simplificată) şi cuprinde următоarele
acţiuni prоcesuale, care, la rîndul lоr, cоnstituie unele etape ale fazei de cоnstatare a faptei cоntra-
venţiоnale: sesizarea agentului cоnstatatоr privind săvîrşirea unei fapte ilicite; analiza infоrmaţiei
cu privire la cоmiterea unei fapte antisоciale periculоase; începerea prоcedurii cоntravenţiоnale;
cercetarea prоpriu-zisă a cazului, adică cоlectarea şi studierea prоbelоr‚ privind caracterul faptei
antisоciale cоmise, persоnalitatea făptuitоrului;dоcumentarea prоcesuală a rezultatelоr cercetării
efectuate; încetarea prоcedurii cоntravenţiоnale sau, după caz, întоcmirea prоcesului-verbal cu
privire la cоntravenţie; emiterea deciziei privind aplicarea pedepsei cоntravenţiоnale în оrdinea
stabilită prin lege şi în limitele cоmpetenţei agentului cоnstatatоr cоncret; aducerea deciziei apli-
cate la cunоştinţa persоanelоr interesate şi explicarea dreptului şi оrdinii de cоntestaţie a deciziei;
punerea în executare a deciziei privind aplicarea sancţiunii cоntravenţiоnale; determinarea cau-
zelоr şi cоndiţiilоr care au favоrizat săvîrşirea cоntravenţiei şi luarea de măsuri pentru eliminarea
lоr etc.247
Sesizarea agentului cоnstatatоr. Agentul cоnstatatоr este sesizat prin plîngere sau de-
nunţ оri din оficiu, cînd se află că a fоst săvîrşită о faptă ilicită sau cînd о astfel de faptă a fоst
stabilită în urma cоntrоlului cоnfоrm atribuţiilоr de serviciu şi în cazurile prevăzute de lege.
Modalități de sesizare referitor la săvârșirea unei contravenții
În tăcerea legii, trebuie să analizăm care pot fi modalităţile în care agentul constatator
poate lua la cunoştinţă despre săvârşirea unei contravenţii. Întrucât contravenţia prezintă o serie

244
Dicţiоnarul explicativ al limbii rоmâne.Ediţia a II-a, Bucureşti, Univers Enciclоpedic, 1996, p. 215;
245
Ibidem, p. 215;
246
Cоdul Cоntravenţiоnal al Republicii Mоldоva, art. 440 alin. (1) ;
247
V. Guţuleac “Tratat de drept cоntravenţiоnal”, Chişinău: ULIM, 2009, p. 265 ;

130
de asemănări cu infracţiunea, în esenţă ambele fapte reprezentând atingeri aduse unor valori so-
ciale aparţinând întregii comunităţi, modurile de sesizare prezintă asemănări cu cele reglementa-
te de Codul de procedură penală în situaţia sesizării organelor de urmărire penală.
Chiar dacă legea contravenţională se completează cu prevederile Codului de procedură
penală, putem asimila modurile de sesizare conţinute în acest cod cu modurile de sesizare ale
agentului constatator, deoarece, contravenţia este, în esenţă, un fapt juridic, o faptă ilicită care
este urmărită după o procedură specifică.
În această materie, deşi prevederile legislaţiei procesual penale sunt asemănătoare îşi
găsesc aplicabilitatea şi în procedura de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor,
cu privire la sesizarea agentului constatator putem să aplicăm prin analogie și dispoziţiile proce-
sual penale.248
Astfel, considerăm că agentul constatator poate fi sesizat prin plângere, denunţ sau se
poate sesiza din oficiu.249
1.1. Sesizarea prin plângere
Cu privire la sesizarea prin plângere, aplicabilitatea acestei norme de sesizare este destul
de restrânsă în materie contravenţională. Aceasta, deoarece multe din contravenţiile reglementate
de dreptul contravențional moldovenesc nu au un subiect pasiv.
O noțiune mai clară care definește plângerea este redată în legislația procesual penală,
conform căreia, plângerea este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică
căreia i s-a cauzat un prejudiciu prin infracţiune.250 Prin analogie, domeniului contravențional
putem să-i atribuim definiția de plângere ca înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau de o per-
soană juridică căreia i s-a cauzat un prejudiciu prin-o contravenție. Consider că noțiunea de
plângere nu trebuie să conțină specificația ,,…i s-a cauzat un prejudiciu printr-o infracțiune sau
contravenție” ci ,,… i s-a cauzat un prejudiciu printr-o faptă ilegală”, în continuare dacă e in-
fracțiune sau contravenție, va fi stabilită pe parcursul investigației făcute de către persoanele res-
ponsabile.
În legislația Republicii Moldova mai există și alte definiții care ar reda în sens mai larg
esența unei plângeri și anume, noțiunea de petiție, care la rândul său presupune, orice cerere,

248
Pentru detalii cu privire la modurile de sesizare ale organelor de urmărire penală, a se vedea Gheorghiţă Mateuţ,
Procedură penală, Partea specială, vol. I, Ed. Lumina Lex., Bucureşti, 1997, p. 4-26.
249
CODUL CONTRAVENȚIONAL AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. Nr. 218 din 24.10.2008, art. 440, alin. (2).
250
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 263, alin. (1)

131
reclamaţie, propunere, sesizare, adresată organelor de resort, inclusiv cererea prealabilă prin care
se contestă un act administrativ sau nesoluţionarea în termenul stabilit de lege a unei cereri.251
Orice plângere poate fi considerată o petiție, dar nu orice petiție poate fi plângere. În
acest sens, plângerile și petițiile sunt examinate practic la fel, adică în decurs la 30 de zile.
În conformitate cu legislația procesual penală, plângerea urmează a fi depusă cu respec-
tare anumitor reguli, și anume:
- plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionar-
ului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii indicarea făptuitorului, dacă acesta este
cunoscut, şi a mijloacelor de probă;252
- plângerea se poate face personal sau prin reprezentant împuternicit în condiţiile le-
gii;253
- plângerea făcută oral se consemnează într-un proces-verbal semnat de persoana care
declară plângere şi de persoana oficială a organului de urmărire penală.254
- plângerea poate fi făcută şi de către unul dintre soţi pentru celălalt soţ sau de către
copilul major pentru părinţi. Victima poate să declare că nu însuşeşte o asemenea plângere;255
- persoanei care face plângere i se explică răspunderea pe care o poartă în caz dacă de-
nunţul este intenţionat calomnios, fapt care se consemnează în procesul-verbal sau, după caz, în
conţinutul plângerii şi se confirmă prin semnătura persoanei care a depus plângerea.256
- plângerile anonime nu pot servi temei pentru pornirea urmăririi penale, însă, în urma
controlului efectuat în temeiul acestor plângeri sau denunţuri, organul de urmărire penală se
poate autosesiza în vederea urmăririi penale.257
Există însă, și contravenții258 care pot fi sesizate numai prin plângere.259 În cazurile date,
procesul contravențional nu poate fi pornit dacă nu este depusă o plângere în acest sens.
Agentul constatator este obligat să primească plângerile referitoare la careva fapte ilicite
săvârșite, pregătite sau în curs de pregătire chiar şi în cazul în care cauza nu este de competenţa

251
LEGEA REPUBLICII MOLDOVA Nr. 190, din 19.07.1994, cu privire la petiţionare, publicată la data de
24.01.2003 în Monitorul Oficial Nr. 6-8, art. Nr. 23, art. 4.
252
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 263, alin. (3).
253
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 263, alin. (4).
254
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 263, alin. (5).
255
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 263, alin. (6).
256
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 263, alin. (7).
257
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 263, alin. (8).
258
CODUL CONTRAVENȚIONAL AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. Nr. 218 din 24.10.2008,art.69, 104–108.
259
CODUL CONTRAVENȚIONAL AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. Nr. 218 din 24.10.2008, art. 440, alin. (4).

132
lui. Persoanei care a depus plângerea i se eliberează imediat un certificat despre acest fapt, in-
dicându-se persoana care a primit plângerea şi timpul când acestea au fost înregistrate.260
Refuzul agentului constatator de a primi plângerea poate fi atacat imediat judecătorului
de instrucţie, dar nu mai târziu de 5 zile de la momentul refuzului.261
Practic acestea sunt regulile de bază care sunt obligatorii de respectat de către agentul
constatator în momentul în care a fost depusă o plângere. În acest sens Legea cu privire la pe-
tiționare descrie în mod detaliat toate procedurile, drepturile și obligațiile unui petiționar.
1.2. Sesizarea prin denunţ
O altă modalitate de sesizare a agentului constatator este denunțul. Sesizarea prin
denunţ la fel este răspândită modalitate de sesizare a agentului constatator. În general în dreptul
contravenţional românesc contravenţiile sunt de regulă fapte de pericol, aproape toate sesizările
pe care le fac persoanele fizice sau juridice care cunosc despre săvârşirea unei contravenţii
îmbracă forma denunţului. Or, în majoritatea cazurilor, agentul constatator este sesizat de către o
persoană cu privire la presupusa săvârşire a unei contravenţii. Practic, aceasta este valabil și
dreptului contravențional moldovenesc.
În legislația Republicii Moldova, denunțul este reglementat similar ca și plângerea de
legislația procesual penală, cea contravențională și alte legi.
Denunţul este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică despre
săvârșirea unei infracţiuni sau contravenții.262Referitor la regulile de depunere a unui denunț,
drepturile și obligațiile agentului constatator la primirea unui denunț sunt similare ca în cazul
reglementărilor referitor la plângere.
1.3. Sesizarea din oficiu sau autosesizare
A treia modalitate de sesizare a agentului constatator o reprezintă sesizarea din oficiu.
Acest mod de sesizare se întâlneşte în cazul constatării contravenţiilor flagrante sau în cazul
contravenţiilor constatate în urma unor controale efectuate de către organele competente. De
asemenea, agentul constatator se poate sesiza din oficiu în urma unor materiale apărute în mass-
media, din zvonul public sau în situaţia cercetării unor alte fapte. Considerăm că ne aflăm în
situaţia sesizării din oficiu şi în ipoteza în care agentul constatator competent este sesizat de către
un alt agent constatator, care nu avea competenţa să constate săvârşirea contravenţiei. Spre
exemplu, în ipoteza în care funcționarii de poliţie descoperă presupuse fapte contravenţionale la
regimul fiscal, vor încunoștința despre acest fapt agenţii constatatori din cadrul Organelor de

260
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 265, alin. (1).
261
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 265, alin. (2).
262
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 263, alin. (2).

133
inspectare financiară sau control financiar şi organele fiscale ale Ministerului Finanţelor263, care
se vor sesiza din oficiu.
Procedura de sesizare din oficiu sau de autosesizare a agenților constatatori pe cauze
penala și contravenționale se aseamănă. De obicei, sesizarea privind constatarea unei fapte ilicite
de către agenții constatatori se consemnează printr-un proces-verbal cu privire la contravenție
sau printr-un raport al agentului constatator, în care se expun circumstanţele depistate şi dispune
înregistrarea infracţiunii sau a contravenției în modul stabilit.264
1.4. Importanţa practică a modalităţii de sesizare a agentului constatator
De lege lata, modalitatea de sesizare a agentului constatator nu prezintă relevanţă prac-
tică. Indiferent dacă este sesizat prin plângere, denunţ sau se sesizează din oficiu, agentul consta-
tator nu este obligat să întocmească vreun înscris din care să rezulte modalitatea de sesizare şi
nici nu este obligat a menţiona acest aspect în procesul-verbal cu privire la contravenție sau în
raport. Aflând în orice mod de presupusa comitere a unei contravenţii şi verificându-şi
competenţa, agentul constatator are trei posibilităţi:
- să considere că în realitate nu s-a săvârşit nici o contravenţie, că nu poate fi
identificat contravenientul sau că fapta a fost comisă fără vinovăţie;
- să constate că s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea contravenţională dar că, în
situaţia concretă, se impune aplicarea sancţiunii avertismentului în formă orală, situaţie în care
nu mai încheie proces-verbal11;
- să constate că s-a comis o contravenţie de către o persoană identificată, procedând la
întocmirea procesului-verbal de constatare sau cu privire la contravenție.
De lege ferenda, se impune reglementarea modurilor de sesizare ale agentului constata-
tor. Aceasta, deoarece instanţa care urmează a cerceta existenţa sau inexistenţa contravenţiei, a
autorului acesteia şi a răspunderii contravenţionale trebuie să cunoască în ce mod s-a ajuns la
constatarea contravenţiei, pentru a analiza în mod complet starea de fapt. Nu trebuie omis faptul
că, de multe ori, agentul constatator este sesizat prin denunţ de persoane aflate în duşmănie cu
presupusul contravenient, iar instanţa nu va putea cunoaşte acest aspect decât dacă el va fi probat
de petent. Or, de cele mai multe ori, acesta doar bănuieşte că sesizarea ar fi putut fi făcută de
către o persoană cu care se află în conflict sau care este interesată în sancţionarea sa contra-
venţională.
Pe de altă parte, în doctrină există o adevărată dispută cu privire la obligativitatea agen-
tului constatator de a constata „prin propriile simţuri săvârşirea contravenţiei”. Atâta timp cât în

263
CODUL CONTRAVENȚIONAL AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. Nr. 218 din 24.10.2008,art.402.
264
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 262, alin. (3).

134
procesul-verbal nu este identificată modalitatea de sesizare, instanţa nu va putea analiza acest
aspect decât în urma probaţiunii efectuate de petent, probaţiune care, în foarte multe cazuri, este
aproape imposibilă.
De aceea, ar trebui instituită obligativitatea pentru agentul constatator de a identifi-
ca în procesul-verbal modalitatea de sesizare, sub sancţiunea nulităţii exprese a procesului -
verbal, astfel, în ipoteza sesizării prin plângere sau denunţ ar trebui arătat în mod expres numele
sau denumirea persoanei fizice sau juridice care a făcut sesizarea, iar în cazul sesizării din oficiu,
descrierea concretă a circumstanţelor în care s-a ajuns la această sesizare.
Analiza infоrmaţiei cu privire la cоmiterea unei fapte antisоciale. Imediat sau în cel
mult 3 zile de la data sesizării, agentul cоnstatatоr este оbligat să verifice sesizarea şi să între-
prindă măsurile prоcesuale prevăzute de legea cоntravenţiоnală. 265
În baza cercetării infоrmaţiei iniţiale (practic neverificate, necоnfirmate prin prоbe etc.)
agentul cоnstatatоr emite vina dintre următоarele variante de decizie intermediară:
 de a respinge pоrnirea unei prоceduri cоntravenţiоnale, în cazul în care din
infоrmaţia оbţinută rezultă că nu este încălcată nоrmă juridică a unei ramuri de drep, adică fapta
cоmisă cоnstituie о încălcare a unei nоrme mоrale sau nerespectarea unui оbicei etc;
 de a expedia materialele cu infоrmaţia respectivă după principiul cоmpetenţei, în
cazul în care din infоrmaţia оbţinută rezultă că este încălcată (nerespectată) о nоrmă juridică ce
ţine de altă ramură de drep;
 de a expedia materialele ce cоnţin infоrmaţia respectivă după principiul teritоrial
sau ramural, în cazul în care din infоrmaţia оbţinută rezultă că este încălcată (nerespectată) о
nоrmă materială a dreptului cоntravenţiоnal, însă fapta cоntravenţiоnală a fоst cоmisă pe raza de
cоmpetenţă a altui оrgan de drept;
 de a începe prоcedura cоntravenţiоnală, în cazul în care din infоrmaţia оbţinută
rezultă că este încălcată о nоrmă materială a dreptului cоntravenţiоnal şi cercetarea cazului ţine
de оbligaţia şi cоmpetenţa оrganului căruia i-a parvenit această infоrmaţie.
Începerea prоcedurii cоntravenţiоnale. Această acţiune prоcesuală pоate începe nu-
mai atunci cînd s-a cоnstatat existenţa faptei cоntravenţiоnale, cоmise pe teritоriul deservit sau în
ramura (sfera) deservită de agentul cоnstatatоr care a fоst sesizat în acest sens.
Începerea prоcedurii cоntravenţiоnale este un act psihic vоlitiv, care nu este cоnstatat
prоcesual, dar care determină începerea cercetării cazului.

265
Cоdul Cоntravenţiоnal al Republicii Mоldоva, art.440 alin. (3) ;

135
 Luând decizia de a începe prоcedura cоntravenţiоnală, reprezentantul agentului cоnsta-
tatоr abilitat prin această decizie dispune începutul cоlectării prоbelоr care ar cоnfirma sau ar
dezminţi faptul cоmiterii unei cоntravenţii.
Cercetarea cauzei cоntravenţiоnale cоnstatate şi emiterea deciziei asupra cazului.
La această etapă de cоnstatare a faptei cоntravenţiоnale este necesar să se stabilească, prin acu-
mularea, analiza şi administrarea prоbelоr, circumstanţele reale ale faptei cоmise, care se pоt
cоnstitui în patru blоcuri:
- circumstanţe ce cоntribuie direct la sоluţiоnarea prоblemei privind prezenţa sau lip-
sa cоmpоnenţei juridice a cоntravenţiei (оbiectul, latura оbiectivă, subiectul, latura subiectivă);
- circumstanţe ce nu cоntribuie direct la cоnstatarea prezenţei sau lipsei cоmpоnenţei
juridice a cоntravenţiei, însă au impоrtanţă pentru evaluarea cоrectă a tipului de sancţiune cоn-
travenţiоnală şi a severităţii pedepsei (de exemplu, cоnstatarea fоrmei de vinоvăţie);
- infоrmaţia privind persоnalitatea făptuitоrului;
- infоrmaţia ce ţine de cоnstatarea cauzelоr şi cоndiţiilоr fiecărei cоntravenţii cоmise.
Cercetarea cazului şi cоnstatarea circumstanţelоr reale ale faptei cоmise se realizează
prin diferite metоde.
Metоda de bază este audierea participanţilоr la prоcedura cоntravenţiоnală, la care pоate
fi invitată (citată) оrice persоană ce deţine infоrmaţii privind fapta cоntravenţiоnală cоmisă sau
persоnalitatea autоrului ei: partea vătămată, martоrii, specialistul, făptuitоrul. în cazurile în care
apare necesitatea unоr cunоştinţe speciale, persоana care efectuează cercetarea cazului cоntra-
venţiоnal pоate să apeleze la ajutоrul expertului (art. 390 din CC al RM). înfăţişarea persоanelоr
citate în faţa оrganului (persоanei cu funcţie de răspundere) este оbligatоrie. Nerespectarea aces-
tei оbligaţii cоnstituie temeiul juridic pentru aplicarea măsurilоr prоcesuale de cоnstrîngere.
Cercetarea circumstanţelоr cоmiterii faptei cоntravenţiоnale pоate fi efectuată şi prin
studierea purtătоrilоr materiali de infоrmaţie (prоbe materiale), a оbiectelоr şi a dоcumentelоr
care sînt un instrument al cоntravenţiei, precum şi a оbiectelоr şi a dоcumentelоr care sînt оbiec-
tivul direct al cоntravenţiei etc.
Dоcumentarea prоcesuală a rezultatelоr cercetării cazului. Tоate acţiunile prоcesuale, de
regulă, trebuie fixate în actele prоcesuale. Dacă în prоcesul activităţii de cercetare a cazului au
fоst aplicate unele măsuri prоcesuale de cоnstrîngere: reţinerea, cоntrоlul cоrpоral, cоntrоlul
оbiectelоr, ridicarea оbiectelоr şi a dоcumentelоr etc, atunci este necesar să se întоcmească un
prоces-verbal, cоnfоrm prevederilоr legislaţiei în vigоare.
Încetarea prоcedurii cоntravenţiоnale sau, după caz, întоcmirea prоce-sului-verbal cu
privire la cоntravenţie. Agentul (persоana cu funcţie de răspundere) care efectuează cercetarea

136
cazului pe parcursul desfăşurării acestei etape, în baza rezultatelоr analizei detaliate a
infоrmaţiei suficiente cu privire la fapta antisоcială cоmisă şi persоnalitatea făptuitоrului, va
finaliza cu emiterea unei decizii intermediare: 1) de a înceta (clasa) prоcedura cоntravenţiоnală sau
2) de a întоcmi un prоces-verbal cu privire la cоntravenţie.
În cel mult 24 de оre de la data încheierii, prоcesul-verbal cu privire la cоntravenţie se
înscrie într-un registru de evidenţă în оrdinea întоcmirii şi depunerii lui la autоritatea din care
face parte agentul cоnstatatоr.
Prоcesul-verbal cu privire la cоntravenţie încheiat de agentul cоnstatatоr, de regulă,
se remite spre examinare în instanţă sau în alt оrgan pоtrivit cоmpetenţei.

Examinarea cazului contravențional

În cadrul pregătirii pentru examinare a cazului contravențional agentul constatator trebu-
ie să rezolve următoarele chestiuni:
1) dacă examinarea cazului respectiv este de competenţa lui;
2) dacă au fost întocmite just procesul-verbal şi celelalte cate procesuale din dosarul
contravențional;
3) dacă persoanelor, care participă la examinarea cazului, li s-au comunicat timpul şi lo-
cul examinării lui;
4) dacă au fost cerute materialele suplimentare necesare;
5) chestiunile privind demersurile persoanei în privința cărei a fost pornit process con-
travențional, victimei, reprezentanţilor legali și a apărătorului;
În general cazul contravențional se examinează la locul comiterii lui. Unele cazuri con-
travenționale, se examinează la locul comiterii lor sau la locul de trai al contravenientului.
Comisiile administrative examinează cazurile cu privire la contravenţiile la locul de trai
al contravenientului.
Termenul de prescripție al răspunderii contravenționale este de 12 luni, respectiv exami-
narea unui caz contravențional ar trebui să nu depășească acest termen cu excepția termenului
special de prescripție de 18 luni pentru contravențiile prevăzute de art. 1551 și 179 CC al RM.
Examinarea cazului începe cu anunţarea competenţei organului colegial sau cu prezenta-
rea persoanei cu funcţii de răspundere, care examinează cazul respectiv.
Agentul constatator în timpul examinării cazului contravențional este obligat să clarifice
dacă a fost comisă o contravenţie, dacă persoana respectivă este vinovată de comiterea ei, dacă ea
trebuie să fie trasă la răspundere contravențională, dacă există circumstanţe ce atenuează şi ce
agravează răspunderea, dacă a fost pricinuită o pagubă materială, dacă există temeiuri de a tran-

137
smite materialele privind contravenţia spre examinarea altor autorități competente să soluționeze
cauze contravenționale.
În doctrină persistă opinia că în cadrul acestei faze se desfăşoară: pregătirea pentru exa-
minare, şedinţa de examinare şi adoptarea deciziei asupra cazului contravenţional.266 Considerăm
că, în afară de etapele enunţate, faza respectivă mai cuprinde şi aducerea la cunoştinţa generală a
deciziei asupra cazului contravenţional.
Pentru buna desfăşurare a examinării cazului contravenţional şi pentru realizarea preve-
derilor legale în legătură cu această fază, după sesizarea organului împuternicit, se îndeplinesc o
serie de acţiuni şi măsuri premergătoare. Scopul acestora este de a pune materialele cazului con-
travenţional spre examinare în condiţiile prevăzute de lege.
În conformitate cu prevederile Codului contravențional, în cadrul pregătirii pentru exa-
minarea cazului contravenţional se rezolvă următoarele chestiuni:
- dacă examinarea cazului respectiv este de competenţa lui;
- dacă au fost întocmite just procesul-verbal şi celelalte materiale;
- dacă persoanelor participante la examinarea cazului li s-au comunicat timpul şi locul
examinării;
- dacă au fost cerute materialele suplimentare necesare;
- chestiunile privind demersurile persoanelor principale la examinarea cazului.
Prima măsură după primirea materialelor de constatare agentul constatator este obligat
să verifice imediat competența de examinare.
În reglementarea actuală competenţa, ca instituţie a dreptului contravențional în dome-
niul contravenţiilor, poate fi definită drept însuşirea pe care o posedă o anumită cauză contra-
venţională de a fi soluţionată de un anumit organ în funcţie de atribuţiile funcţionale ale acestuia,
de obiectul contravenţional, ce urmează a fi examinat şi de raza teritorială a respectivul organ.
Astfel, în funcţie de aceste criterii întâlnim următoarele forme: competenţa funcţională,
competenţa materială şi competenţa teritorială.
Competenţa funcţională determină categoriile de activităţi pe care le desfăşoară un anu-
mit organ.
Competenţa materială determină competenţa unui anumit organ în funcţie de obiectul
cauzelor contravenționale ce urmează a fi examinate, avându-se în vedere în această demarcaţie
natura şi gravitatea contravenţiei.

266
Кузьмичева Г, Административная ответственность, M. 1984, p. 20

138
 Competenţa teritorială distribuie cauzele contravenționale între organele competente să
examineze cazurile contravenţionale de acelaşi grad, având la bază criteriul teritorial. În depen-
denţă de organizarea administrativ – teritorială, pe cuprinsul ţării există mai multe circumscripţii
în limitele cărora îşi desfăşoară activitatea fiecare organ împuternicit să examineze cazurile con-
travenţionale. Astfel, conform prevederilor de la art. 399, alin. (1) CC al RM ,,Cauza contra-
venţională se soluţionează de agentul constatator în a cărui rază teritorială a fost săvîrşită contra-
venţia. Acesta poate aplica sancţiunile prevăzute în partea specială a cărţii a doua în limitele
competenţei şi numai în exerciţiul funcţiunii”.267
Locul examinării este sediul agentului constatator împuternicit să examineze cazul, însă
considerăm binevenită și examinarea la locul de trai sau de muncă al persoanei care urmează să
fie atrasă la raspundere contravenţională În vederea desfăşurării examinării cazului în condiţii
optime se mai prevăd şi verificarea chestiunilor privind demersurile persoanelor participante,
precum şi dacă au fost cerute materialele suplimentare. În acest sens se cuprind măsuri ce ţin de
intervenirea în cauză a expertului, avocatului ş. a., întreprinderea măsurilor pentru păstrarea cor-
purilor delicte etc.
Cercetarea probelor începe cu citirea procesului – verbal cu privire la contravenţie. Mă-
sura se justifică prin necesitatea de a informa asistenţa prezentă la şedinţă asupra obiectului cau-
zei. În continuare se audiază persoana în privința cărei a fost pornit process contravențional, vic-
tima, reprezentanţii legali, martorii cărora la sfârşit li se adresează întrebări de participanţii in-
vestiţi cu acest drept. La sfârşitul şedinţei se cercetează materialele, obiectele şi documentele
ridicate, corpurile delicte, iar, în caz de necesitate, se efectuează cercetări la faţa locului sau re-
constituiri. Tot în şedinţa de examinare a cazului are loc o activitate ce ţine de adoptarea şi pro-
nunţarea deciziei. Este vorba de deliberare, care reprezintă o apreciere legală a probelor cercetate,
examinarea punctului de vedere cu privire la toate aspectele cazului, precum şi la soluţia ce ur-
mează a fi adoptată în rezolvarea cauzei contravenţionale.
După soluţionarea tuturor chestiunilor se adoptă hotărârea asupra cazului care, cu ex-
cepţia celei a comisiei administrative, se numeşte decizie. Decizia asupra cazului contravenţional
se semnează de către agentul constatator, care examinează cazul, iar decizia organului colegial –
de către preşedintele şedinţei şi secretar. În cazurile prevăzute de legislaţie, despre sancţionarea
aplicată se face menţiunea corespunzătoare în procesul-verbal sau decizia se consemnează într-un
alt mod

267
Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldo-
va nr. 78-84 din 17.03.2017, art. 399, alin. (1).

139
 După ce a examinat cazul contravențional, agentul constatator sau autoritatea competen-
tă să soluționeze cauze cntravenționale pronunţă decizia asupra cazului. Decizia comisiei admi-
nistrative asupra cazului contravențional se adoptă sub formă de hotărâre.
Decizia trebuie să conţină: denumirea autorității competente să soluționeze cause con-
travenționale, care a pronunţat decizia, data examinării cazului; date referitoare la persoana, al
cărei caz este examinat; expunerea circumstanţelor, stabilite în cadrul examinării cazului; referi-
rea la actul normativ, ce prevede răspunderea pentru contravenţia respectivă; hotărârea adoptată
asupra cazului.
Dacă la examinarea cazului contravențional a participat persoana asupra căreia s-a luat
decizia de tragere la răspundere contravențională sau apărătorul ei, iar proces-verbal al şedinţei
nu a fost întocmit, decizia va trebui să conţină concluziile şi demersurile acestora şi rezultatele
examinării demersurilor.
În cazurile, prevăzute de legislaţia Republicii Moldova, despre sancţiunea aplicată se fa-
ce menţiunea corespunzătoare în procesul-verbal cu privire la contravenţie sau decizia se con-
semnează într-un alt mod stabilit.
După ce a examinat cazul contravențional, agentul constatator sau autoritatea competen-
tă să soluționeze cause contravenționale are posibilitatea să pronunţe una din următoarele decizii:
1) cu privire la aplicarea unei sancţiuni contravenționale;
2) cu privire la clasarea cazului;
3) cu privire la trimiterea materialelor organului care a întocmit procesul-verbal.
Decizia asupra cazului se pronunţă imediat după încheierea examinării lui.
Partea rezolutivă a procesului-verbal va cuprinde decizia agentului constatator de
sancţionare a contravenientului sau de remitere a cauzei în instanţa de judecată, cu recomandarea,
în cazul în care consideră necesar, referitor la sancţionare, sau de încetare a procesului, precum şi
termenul de contestare în instanţa de judecată268.
Dacă norma contravenţională prevede aplicarea punctelor de penalizare sau dacă contra-
venţia imputată prevede acumularea a 15 puncte de penalizare, partea rezolutivă a procesului-
verbal va conţine şi menţiunea respectivă269.
În cazul deciziei de sancţionare, partea rezolutivă a procesului-verbal va cuprinde şi date
privind informarea contravenientului despre dreptul de a plăti jumătate din amendă dacă amenda

268
Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldo-
va nr. 78-84 din 17.03.2017, art. 443, alin. (9).
269
Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldo-
va nr. 78-84 din 17.03.2017, art. 443, alin. (10).

140
este plătită în cel mult 3 zile lucrătoare de la data aducerii la cunoştinţă a deciziei de aplicare a
sancţiunii contravenţionale270.
În cazul deciziei de remitere în instanţă a cauzei contravenţionale, agentul constatator
transmite instanţei competente procesul-verbal şi materialele cauzei contravenţionale271.
Copia de pe procesul-verbal se înmînează contravenientului şi victimei la cerere. În ca-
zul procesului-verbal întocmit în absenţa contravenientului, copia de pe procesul-verbal se în-
mînează în modul prevăzut la art.382 alin.(6) CC al RM272.
În cazul prevăzut la art.16 alin.(2) CC al RM, agentul constatator expediază materialele
cauzei contravenţionale autorităţii publice locale pentru problemele minorilor şi, după caz, poate
solicita, prin demers, instanţei de judecată aplicarea faţă de minor a măsurii de constrîngere cu
caracter educativ conform prevederilor art.104 din Codul penal.Copia deciziei în decurs de trei
zile se înmânează sau se expediază în mod obligatoriu persoanei faţă de care a fost pronunţată,
organului sau persoanei cu funcţii de răspundere, care a întocmit procesul-verbal cu privire la
contravenţia administrativă, iar celorlalţi participanţi la proces – la rugămintea lor273.
Copia deciziei se înmânează contra semnătură. În cazul când copia de pe decizie se ex-
pediază, se face menţiunea respectivă în dosar.

Exercitarea căilor de atac în cazul contravențional

Exercitarea căilor de atac în cazul contravenţional constituie un mijloc procedural indis-
pensabil pentru garantarea drepturilor şi intereselor părţilor participante la examinarea cazului274.
Necesitatea ei este afirmată în Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi poli-
tice, care în art. 14, pct. 5 enunţă regula că ,,orice persoană declarată vinovată de o infracţiune
are dreptul de a obţine examinarea de către o jurisdicţie superioară, în conformitate cu legea de-
clarării vinovăţiei şi a pedepsei aplicate”. În acest scop ea este evidenţiată explicit în art. 119 al
Constituţiei Republicii Moldova ,,Folosirea căilor de atac”.
Căile de atac stipulate în Codul contravențional al Republicii Moldova sunt mijloace
prin care poate fi provocată o amplificare a desfăşurării procedurii contravenţionale în vederea
efectuării, în anumite cazuri şi condiţii, a controlului judecătoresc asupra legalităţii şi temeiniciei
hotărârilor intervenite275.

270
Ibidem, art. 443, alin. (11).
271
Ibidem, art. 443, alin. (12).
272
Ibidem, art. 443, alin. (13).
273
Ibidem, art. 443, alin. (14).
274
Furdui S., Dreptul contravenţional, Ediţia I, ed. Cartier, Chișinău 2005, p. 212.
275
Ibidem, p. 212.

141
 După emiterea deciziei asupra cazului contravenţional şi consemnarea deciziei emise în
procesul-verbal cu privire la contravenţie, agentul constatator este obligat să întreprindă măsurile
necesare pentru asigurarea drepturilor participanţilor la proces, inclusiv dreptul la contestaţia
deciziei emise, pentru organizarea executării deciziei necontestate.
Partea rezolutivă a procesului-verbal va cuprinde decizia agentului constatator de
sancţionare a inculpatului sau de remitere a cauzei în instanţa de judecată, cu recomandarea, în
cazul în care se consideră necesar, referitoare la sancţionare, sau de încetare a procesului, precum
şi termenul de contestare a deciziei emise în instanţa de judecată. În cazurile în care sancţiunea
contravenţiei comise prevede aplicarea punctelor de penalizare sau contravenţia imputată
prevede acumularea a 15 puncte de penalizare, partea rezolutivă a procesului-verbal va conţine şi
menţiunea respectivă.
În cazul deciziei de sancţionare, partea rezolutivă a procesului-verbal va cuprinde şi
date privind informarea persoanei sancţionate despre dreptul de a plăti jumătate din amendă,
dacă aceasta va fi plătită în cel mult 3 zile lucrătoare din momentul aducerii la cunoștință a
sancțiunii contravenționale.
Copia de pe procesul-verbal se înmînează persoanei faţă de care el este întocmit şi
victimei, la cerere. În cazul procesului-verbal întocmit în absenţa persoanei trase la răspundere,
copia de pe procesul-verbal se înmînează în modul prevăzut în art. 237-242 din Codul de
procedură penală.
Dacă persoana faţă de care este aplicată sancţiunea contravenţională, victima sau
reprezentantul acestora, procurorul, dacă este parte în cauza contravențională, în cazul în care nu
sînt de acord cu decizia agentului constatator sau în cazul în care aceasta a fost emisă cu
încălcarea normelor procesuale stabilite de prezentul cod, sînt în drept să conteste decizia emisă
asupra cauzei contravenționale în instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială activează
autoritatea din care face parte agentul constatator, în decursul a 15 zile de la data aducerii la
cunoştinţă a faptului încheierii procesului- verbal cu privire la contravenţie. În cazul omiterii
acestui termen din motive întemeiate, dar nu mai tîrziu de 15 zile de la data începerii executării
sancțiunii sau a perceperii despăgubirii materiale, persoana față de care a fost emisă decizia
poate fi repusă în termen, la cerere, de către instanța de judecată competentă să examineze
contestația276. Totodată, persoana față de care a fost emisă decizia şi care a lipsit atît la
examinarea cauzei, cît şi la pronunțarea deciziei şi nu a fost informată despre decizia emisă poate

276
Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldo-
va nr. 78-84 din 17.03.2017, art. 448.

142
contesta decizia agentului constatator şi peste termen, dar nu mai tîrziu de 15 zile de la data
începerii executării sancțiunii contravenționale sau a perceperii despăgubirii materiale277.
Contestaţia împotriva procesului-verbal cu privire la contravenţie se depune la
autoritatea din care face parte agentul constatator conform competenţei teritoriale, care a
examinat cauza. În cel mult 3 zile de la data depunerii contestaţiei, agentul constatator expediază
contestaţia şi dosarul cauzei contravenţionale în instanța de judecată competentă278.
Depunerea contestaţiei suspendă executarea sancţiunii contravenţionale aplicate prin
procesul-verbal.
Decizia agentului constatator sau a comisiei administrative, ordonanţa procurorului sau
hotărîrea instanţei de judecată asupra cauzei contravenţionale emise în urma examinării cauzei
sînt acte juridice, au trăsăturile actului administrativ individual, trebuie să corespundă
cerinţelor şi să producă efecte juridice concrete.
De exemplu, odată cu aducerea la cunoştinţă a actului juridic prin care este aplicată
sancţiunea contravenţională, persoana respectivă are obligaţia de a executa decizia şi de a
suporta consecinţele aplicării acestei măsuri de constrîngere statală. Totodată, din acest moment
apare dreptul persoanei sancţionate de a ataca actul juridic respectiv. În cazul în care nici una
dintre părţile abilitate nu atacă rezultatele examinării cauzei contravenţionale în termenul stabilit
prin lege, revizuirea cauzei - ca fază a procedurii contravenţionale - nu va avea loc, persoana
sancţionată va obţine statut juridic de contravenient şi va urma ultima fază a procedurii -
executarea actului juridic.
În cazul în care rezultatele examinării cauzei contravenţionale vor fi atacate, urmează
revizuirea cauzei
După părerea lui Victor Guțuleac, această fază a procedurii contravenţionale include o
serie de activităţi (etape), şi anume: 1) atacarea deciziei asupra cazului; 2) examinarea
contestaţiei sau a recursului; 3) adoptarea şi pronunţarea deciziei în recurs asupra cazului
contravenţional; 4) punerea în executare a deciziei definitive cu privire la aplicarea sancţiunii
contravenţionale.
Atacarea deciziei asupra cauzei contravenţionale. Examinarea cauzei
contravenţionale de către agentul constatator, comisia administrativă sau procuror, precum şi
judecarea cauzei în instanţă prezintă forme concrete de activitate în domeniul combaterii
contravenţionalităţii. Actele juridice cu privire la rezultatele acestei activităţi procesuale trebuie
să corespundă cerinţelor caracteristice actelor administrative individuale.

277
Ibidem, art. 448, alin. (3).
278
Ibidem, art. 448, alin. (4).

143
 Referindu-ne la noţiunea actului administrativ, constatăm că acesta reprezintă
prescrierea unilaterală juridică a puterii organului împuternicit al administrării de stat (subiectul
administrării) bazată pe lege, orientată spre stabilirea normelor de drept sau apariţia, schimbarea
şi încetarea relaţiilor de drept concrete în scopul realizării practice a sarcinilor şi funcţiilor
activităţii executive şi directive.279
Atunci cînd actele juridice cu privire la rezultatele examinării cauzei contravenţionale
nu întrunesc cerinţele de bază înaintate faţă de actele administrative: legalitate, obiectivitate,
argumentare juridică etc.; aceste prescrieri unilaterale juridice de voinţă pun în pericol real
drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanelor, cărora trebuie să li se asigure
realizarea dreptului de atac asupra deciziilor de acest gen.
Constituţia Republicii Moldova stipulează că părţile interesate şi organele de stat
competente pot exercita căile de atac împotriva hotărîrilor judecătoreşti, în condiţiile legii.280

Executarea deciziei cu privire la aplicarea sancțiunii contravenționale.

Executarea deciziei cu privire la aplicarea sancţiunii contravenţionale este ultima fază a
procedurii contravenţionale. Ea include activitatea organelor împuternicite să execute deciziile,
privind: 1) verificarea procedurii de punere a deciziei emise în executare; 2) procedura de
executare a sancţiunii executate; 3) finalizarea fazei de executare a deciziei emise şi a procedurii
contravenţionale, în general.
Procedura contravenţională se finalizează atunci cînd se clasează cazul contravenţional
sau se execută decizia cu privire la aplicarea sancţiunii contravenţionale.
Clasarea cazului contravenţional se efectuează atunci cînd se stabileşte vreo
împrejurare ce exclude procedura contravenţională, prevăzută în art. 441 din CC al RM. Clasarea
poate avea loc la orice fază a procedurii contravenţionale: în procesul constatării faptei
contravenţionale şi cercetării cazului, examinării lui sau al revizuirii cazului.
Clasarea cazului este o fază finală a procesului contravenţional, luîndu-se măsuri de
restabilire în drepturi a făptuitorului în cazul în care drepturile acestei persoane au fost lezate
prin ridicarea mijlocului de transport, a obiectelor şi a documentelor, precum şi în alte cazuri.
Ultima fază a procedurii contravenţionale se finalizează momentul executării
sancţiunii contravenţionale. Din acest moment persoana sancţionată îşi pierde statutul juridic
de „contravenient” şi obţine statutul juridic de „persoană cu antecedent contravenţional”.

279
Guţuleac V,. Bazele teoriei dirijării de stat. Monografie. Chişinău, 2000, p. 108.
280
Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994. În Monitorul Oficial nr. 78 din 29.03.2016, art. 119.

144
 Potrivit dispoziţiilor generale din legea de executare, decizia cu privire la aplicarea
sancţiunii contravenţionale este obligatorie pentru executare de către toţi subiecţii dreptului
contravenţional.281
Trimiterea spre executare a hotărîrilor (deciziilor, ordonanţelor) privind aplicarea
sancţiunii contravenţionale, cu excepţia sancţiunii avertismentului şi amenzii aplicate de către
agentul constatator, revine instanţei de judecată, comisiei administrative sau procurorului, după
caz, care au adoptat actul juridic respectiv.
În termen de 10 zile de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti, preşedintele
instanţei trimite dispoziţia de executare a hotărîrii, împreună cu o copie de pe hotărîrea
definitivă, autorităţii însărcinate cu punerea în executare a hotărîrii conform prevederilor
legislaţiei de executare. În cazul în care cauza a fost judecată cu recurs, la copia de pe hotărîre se
anexează copia de pe decizia instanţei de recurs.
Sancţiunea arestului contravenţional se execută în condiţiile stabilite pentru regim iniţial
într-un penitenciar de tip semiînchis, conform prevederilor capitolului XXII din Codul de
executare.
Nu se admite aplicarea armei de foc în privinţa contravenienţilor, cu excepţia cazurilor
prevăzute la art.223 din Codul de executare282.
Instituţiile şi organele care asigură executarea sancţiunilor contravenţionale.
Executarea sancţiunii avertismentului se asigură de către instituţia sau organul care a adoptat
decizia respectivă (în majoritatea cazurilor aceştia sînt reprezentanţii agentului constatator).
Executarea sancţiunii amenzii, privării de dreptul special, muncii neremunerate în
folosul comunităţii şi sancţiunilor aplicate persoanelorjuridice se asigură de către executorul
judecătoresc cu excepţia cazurilor achitării la faţa locului a amenzii aplicate de către agentul
constatator.
Actele supuse executării silite. Potrivit normelor stabilite sînt documente executorii şi
se execută conform normelor stabilite de Codul de executare:
a) titlurile  executorii eliberate de instanţa de judecată în condiţiile legii;
b) hotărîrile date de instanţele de judecată în cauzele de contencios administrativ,
încheierile, ordonanţele instanţelor de judecată, dacă legea nu prevede altfel;

281
Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443-XV, din 24.12.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Mol-
dova, nr. 214-220 din 05.11.2010, art. 11, lit. c).
282
Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443-XV, din 24.12.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Mol-
dova, nr. 214-220 din 05.11.2010, art. 318.

145
 c) deciziile (hotărîrile) contravenţionale, inclusiv cele emise de agenţii constatatori în
limitele competenţei atribuite lor prin lege, titlurile executorii emise pe cauze penale și sentinţele
pe cauzele penale, în partea încasării amenzii, precum şi în partea acţiunii civile;
c1) încheierile judecătorului de instrucţie privind efectuarea anumitor acte obligatorii
legate de remiterea/transmiterea/restituirea unor bunuri;
d) ordonanţele privind liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere
contravenţională sub formă de amendă;
e) titlurile executorii eliberate în temeiul hotărîrilor arbitrale;
f)  titlurile executorii emise în baza hotărîrilor instanţelor de judecată străine şi
hotărîrilor arbitrale străine, recunoscute şi încuviinţate spre executare pe teritoriul Republicii
Moldova;
g)  deciziile Curţii Constituţionale cu privire la aplicare de amenzi;
h) încheierile executorului judecătoresc, procesele-verbale ale executorului judecătoresc
în care sînt consemnate condițiile tranzacției în cazul concilierii părților în conformitate cu art.
62 al prezentului cod;
i)  deciziile Colegiului disciplinar al Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi
ale Colegiului disciplinar al Uniunii Avocaţilor  cu privire la aplicarea sancţiunilor disciplinare
cu caracter pecuniar;
j) hotărîrile (deciziile) cu privire la aplicarea de sancţiuni eliberate de autorităţile
publice şi/sau de alte instituţii abilitate prin lege cu funcţii de reglementare şi de control;
k) actele învestite cu formulă executorie, în condițiile în care legea oferă dreptul la
executare silită în temeiul acestora;
k1) hotărîrile arbitrale prin care se aprobă tranzacţiile;
l) hotărîrile Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la suma de reparare
echitabilă a prejudiciului şi de compensare a celorlalte cheltuieli, precum şi acordul de
soluţionare pe cale amiabilă a cauzei, semnat de părţi;
l1) deciziile Ministerului Finanțelor privind încasarea din contul beneficiarilor
Programului de stat „Prima casă” a creanțelor rezultate din garanțiile de stat acordate și plătite
băncii și neacoperite integral în urma vînzării locuinței ipotecate;
m) deciziile de regularizare întocmite de Serviciul Vamal, în cazurile prevăzute la art.
92 și 101 din prezentul cod;
n) contractele de gaj a bunurilor mobile, cu condiţia că avizul de executare a gajului a
fost înscris în Registrul garanţiilor reale mobile în ordinea prevăzută de lege;

146
 n1) contractele de leasing, în partea referitoare la dreptul locatorului de a intra în posesia
bunului, a documentelor aferente lui și de a obține radierea leasingului din registrul de
publicitate, cu condiția că locatorul este o organizație de creditare nebancară sau o societate de
leasing, iar leasingul a fost notat sau înregistrat conform dispozițiilor art. 929 alin. (3) din Codul
civil;
o) deciziile coordonatorilor oficiilor teritoriale ale Consiliului Naţional pentru Asistenţă
Juridică Garantată de Stat privind recuperarea cheltuielilor pentru acordarea asistenței juridice
garantate de stat;
p) actele emise de către Serviciul Fiscal de Stat privind dispunerea încasării sumelor;
q) actele emise de Consiliul Concurenţei privind aplicarea sancțiunilor pecuniare283.
Documentele executorii prevăzute în lege se execută de către executorul judecătoresc.
Executarea silită a documentelor executorii de către alte persoane nu se admite.496
Obligaţiile şi drepturile procesuale ale executorului judecătoresc. Executorul
judecătoresc, ca unicul subiect de executare silită a documentelor executorii, este obligat:
- să întreprindă toate măsurile prevăzute de lege pentru executarea operativă a docu-
mentelor executorii;
- să explice participanţilor la procesul de executare drepturile şi obligaţiile lor.
Pentru realizarea obligaţiilor procesuale, executorul are dreptul:
- să urmărească mijloacele băneşti ale debitorului atît în numerar, cît şi de pe conturile
lui bancare, salariul, pensia, bursa şi alte venituri ale debitorului; să urmărească bunurile debito-
rului prin aplicarea sechestrului, ridicarea şi vînzarea lor;
- să ridice de la debitor obiectele indicate în documentul executoriu;
- să aplice sechestrul pe conturile debitorului şi să interzică instituţiei bancare să vireze
sume băneşti de pe aceste conturi;
- să oblige persoanele fizice şi juridice, părţi în procedura de executare, să efectueze
anumite acţiuni în vederea executării documentelor executorii;
- să solicite şi să primească gratuit de la părţile în procedura de executare, precum şi
de la alte persoane, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, informaţii şi
explicaţii necesare pentru executarea documentului executoriu, precum şi de la debitor - infor-
maţii cu privire la veniturile sale şi la bunurile ce îi aparţin cu titlu de proprietate, inclusiv cele
aflate în proprietate comună pe cote-părţi şi în devălmăşie;
- să dispună participarea colaboratorilor afacerilor interne la executarea documentelor

283
Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443-XV, din 24.12.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Mol-
dova, nr. 214-220 din 05.11.2010, art.11

147
executorii;
- să efectueze controlul corectitudinii executării de către organizaţii a documentelor
executorii privind urmărirea salariului debitoriului;
- să solicite instanţei judecătoreşti aplicarea faţă de debitor a interdicţiei de a părăsi
ţara în cazul în care plecarea acestuia ar face imposibilă sau dificilă executarea hotărîrii judecăto-
reşti;
- în prezenţa şi cu acordul debitorului sau al membrilor adulţi ai familiei acestuia, să
pătrundă în locuinţă şi în alte încăperi ale debitorului, să le cerceteze în scopul sechestrării sau
ridicării bunurilor;
- să cheme participanţii la procesul de executare la oficiul de executare pentru a coor-
dona cu ei modalitatea de executare şi a-i familiariza cu procedura de executare.284
Protecţia juridică de realizare a drepturilor executorului judecătoresc. Pentru
neexecutarea cerinţelor executorului judecătoresc, precum şi pentru nerestituirea documentului
executoriu executorului judecătoresc după eliberarea debitorului din serviciu, pentru prezentarea
de date incorecte privind veniturile şi situaţia patrimonială a debitorului, pentru necomunicarea
de către debitor a datelor despre schimbarea locului de muncă sau a domiciliului, pentru
neprezentarea fără motiv la executorul judecătoresc sau la locul de executare, persoanele
vinovate pot fi sancţionate de către şeful oficiului de executare cu o amendă de la 10 la 25 de
unităţi convenţionale, iar pentru împiedicarea prin diferite acţiuni (inacţiuni) a executării - de la
50 la 100 de unităţi convenţionale. Neexecutarea intenţionată repetată a cerinţelor executorului
judecătoresc sau împiedicarea prin diferite acţiuni a executării atrage aplicarea unei amenzi de la
60 la 150 de unităţi convenţionale.
Dacă acţiunile (inacţiunea) persoanelor care, fără motive justificate, nu îndeplinesc
cerinţele executorului judecătoresc sau împiedică executarea documentului executoriu conţin
elemente de contravenţie sau de infracţiune, şeful oficiului de executare înaintează instanţei de
judecată sau procurorului, după caz, materialele şi demersul de tragere a lor la răspundere
contravenţională sau penală.285
Autorităţile care pun în executare hotărîrea judecătorească comunică, în cel mult 5 zile,
instanţei care a trimis hotărîrea respectivă despre punerea ei în executare. Administraţia locului
de deţinere va informa instanţa care a trimis hotărîrea despre locul în care contravenientul

284
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 25.
285
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 26.

148
execută sancţiunea arestului contravenţional. Instanţa de judecată care a pronunţat hotărîrea este
obligată să urmărească executarea ei.286
Problemele privind executarea sancţiunii contravenţionale se soluţionează, la demersul
contravenientului, de către autoritatea competentă să asigure executarea sancţiunii
contravenţionale sau, la demersul contravenientului ori al autorităţii competente să asigure
executarea sancţiunii contravenţionale, de către instanţa de judecată. Explicarea suspiciunilor şi
neclarităţilor la executarea hotărîrilor judecătoreşti se soluţionează de către instanţa emitentă a
hotă- rîrii definitive, la demersul contravenientului sau al autorităţii competente să asigure
executarea sancţiunii contravenţionale.287
Neclarităţile legate de executarea sancţiunii contravenţionale adresate instanţei de
judecată se soliţionează în conformitate cu procedura de judecare a cauzei contravenţionale
prevăzută în capitolul VII al Cărţii a doua din CC al RM, de către instanţa de judecată din de
activitate a autorităţii competente să asigure executarea sancţiunii contravenţionale.
În scopul protecţiei drepturilor părţilor interesate ale procesului contravenţional la faza
de executare a hotărîrii (deciziei) de aplicare a pedepselor contravenţionale, încheierea instanţei
de judecată privind soluţionarea problemelor legate de executarea sancţiunii contravenţionale
poate atacată în recurs de către persoanele interesate în termen de 15 zile şi se judecă în
procedura de recurs în conformitate cu prevederele legii contravenţionale.288
Executarea sancţiunii avertismentului. Hotărîrea (decizia) de aplicare a sancţiunii
avertismentului, adică atenţionarea făptuitorului asupra pericolului faptei săvîrşite şi
recomandarea de a respecta în viitor dispoziţiile legale, se transmite persoanei sancţionate, contra
semnătură, de către organul care a adoptat hotărîrea (decizia) cu privire la sancţionare.
Executarea sancţiunii amenzii. Amenda se achită de către contravenient în mod
benevol în termen de 30 de zile de la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti, deciziei
agentului constatator sau comisiei administrative, ordonanţei procurorului.289
Contravenientul este în drept să achite jumătate din amenda stabilită dacă o plăteşte în
cel mult de 72 de ore din momentul stabilirii ei. În acest caz, se consideră că sancţiunea amenzii
este executată integral.290
În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda, instanţa de judecată, după
expirarea terenului de executare benevolă, trimite oficiului de executare titlul executoriu pentru

286
Codul contravenţional al RM nr. 218 din 24.10.2008, art. 478 alin. (3), (4).
287
lbidem, art. 479.
288
Codul contravenţional al RM nr. 218 din 24.10.2008, art. 480.
289
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 180 alin. (1).
290
Codul contravenţional al RM nr. 218 din 24.10.2008, art. 34 alin. (3).

149
încasarea silită a amenzii. Ultimul, în termen de 15 zile, informează instanţa de judecată despre
executarea hotărîrii ei.291
În cazul în care contravenientul (persoană fizică) nu a achitat amenda, oficiul de
executare, agentul constatator, comisia administrativă sau procurorul, după caz, solicită instanţei
de judecată adoptarea unei încheieri în condiţiile art. 34 alin. (4) din CC al RM privind înlocuirea
amenzii neachitate, după caz, cu:
a) amendă în mărime dublă;
b) privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un
an;
c) muncă neremunerată în folosul comunităţii;
d) arest contravenţional.
Executarea sancţiunii privative de dreptul de a deţine anumite funcţii sau de a
desfăşura o anumită activitate. Executarea acestor sancţiuni se asigură de către oficiul de
executare pe a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea sau îşi are domiciliul
contravenientul.292
Instanţa de judecată trimite hotărîrea privind privarea de dreptul de a deţine anumite
funcţii sau de a desfăşura o anumită activitate şi dispoziţia de executare oficiului de executare pe
a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea sau îşi are domiciliul contravenientul.
Oficiul de executare trimite hotărîrea judecătorească organului abilitat cu dreptul de a
dispune eliberarea contravenientului din funcţie sau de a-i interzice exercitarea unei anumite
activităţi, care este obligat, în termen de 3 zile, să adopte actul de eliberare din funcţie sau de
interzicere de a desfăşura o anumită activitate, ce va fi remis, împreună cu hotărîrea
judecătorească oficiului de executare.293
Ultimul, în termen de 5 zile, informează instanţa de judecată despre executarea hotărîrii
ei.294
Pentru verificarea executării unor astfel de hotărîri judecătoreşti, indiferent de faptul
dacă contravenientul ocupă la moment o anumită funcţie sau desfăşoară o anumită activitate,
oficiul de executare:
- ţine evidenţa contravenienţilor cărora le sînt aplicate aceste sancţiuni contravenţiona-
le;

291
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 180 alin. (2), (3).
292
Ibidem, art. 181 alin. (1).
293
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 182 alin. (3).
294
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 182 alin. (4).

150
 - efectuează controlul respectării de către contravenienţi a interdicţiei, stabilite în hotă-
rîrea judecătorească, de a ocupa anumite funcţii sau de a desfăşura o anumită activitate;
- verfică îndeplinirea prescripţiilor hotărîrii judecătoreşti de către administraţia orga-
nului în care activează contravenientul, precum şi de către organele împuternicite să anuleze au-
torizaţia privind desfăşurarea unei anumite activităţi.295
În scopul bunei desfăşurări juridice a activităţii instanţelor judecătoreşti şi a oficiilor de
executare la executarea acestor pedepse contravenţionale, legislatorul a stabilit că prescripţiile
hotărîrii judecătoreşti privind privarea de dreptul de a ocupa şi de a deţine anumite funcţii sau de
a desfăşura o anumită activitate sînt obligatorii pentru administraţia organului în care activează
contravenientul. Pentru realizarea acestei prescripţii a legii de executare, administraţia este
obligată:
- în cel mult 3 zile de la primirea copiei de pe hotărîrea judecătorească şi a avizului
oficiului de executare, să elibereze contravenientul din funcţie, să-i interzică să desfăşoare o
anumită activitate şi să-i expedieze oficiului de executare înştiinţarea despre îndeplinirea
prescripţiilor hotărîrii;
- să prezinte, la solicitarea oficiului de executare, documentele ce ţin de executarea
pedepsei;
- în caz de concediere a contravenientului pînă la executarea definitivă a pedepsei, să
înscrie în carnetul lui de muncă interdicţia stabilită în hotărîrea judecătorească, durata şi caracte-
rul funcţiei ce nu poate fi ocupată şi/sau alte activităţi ce nu pot fi exercitate;
- să comunice, în termen de 3 zile, oficiului de executare modificarea sau încetarea
contractului individual de muncă cu contravenientul.296
Executarea sancţiunii muncii neremunerate în folosul comunităţii. După
pronunţarea hotărîrii judecătoreşti, preşedintele şedinţei de judecată explică esenţa sancţiunii
muncii neremunerate în folosul comunităţii, fapt care se consemnează în procesul-verbal al
şedinţei de judecată. Persoana sancţionată cu munca neremunerată în folosul comunităţii depune
în scris un angajament prin care se obligă să se prezinte în termen de 10 zile la oficiul de
executare pe a cărui rază teritorială îşi are domiciliul.297
Executarea acestei sancţiuni contravenţionale se asigură de către oficiul de executare în
conformitate cu prevederele Codului de executare al RM, ale Regulamentului cu privire la modul

295
Ibidem, art. 182 alin. (5).
296
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 183 alin. (2).
297
Codul contravenţional al RM nr. 218 din 24.10.2008, art. 37 alin. (5).

151
de executare al pedepsei sub formă de muncă netemunerată în folosul comunităţii, aprobat de
Guvern, şi alte acte normative.
Instanţa de judecată care a examinat cauza contravenţională trimite hotărîrea prin care a
fost aplicată această sancţiune contravenţională şi dispoziţia de executare oficiului de executare
pe a cărui rază teritorială îşi are domiciliul contravenientul, care, în cel mult 15 zile, asigură
organizarea executării sancţiunii.298
Sancţiunea contravenţională indicată se execută de către contravenient la obiectele cu
destinaţie socială determinate de autorităţile administraţiei publice locale, în modul stabilit prin
lege. Munca neremunerată în folosul comunităţii se execută de la 2 la 4 ore pe zi, în afara
timpului activităţii de bază sau de studii.299 300 Ea poate fi executată, ca excepţie, şi în zilele de
duminică şi în zilele de sărbătoare nelucrătoare. Însă această sancţiune contravenţională nu poate
fi executată în timpul nopţii sau în condiţii vătămătoare, în locuri periculoase ori care prezintă
risc pentru sănătatea sau integritatea persoanelor sancţionate ori pentru dezvoltarea
contravenienţilor minori.50*
Munca persoanei care execută această sancţiune contravenţională se organizează în
conformitate cu prevederele legislaţiei privind protecţia muncii. În cazul în care în timpul
executării muncii neremunerate în folosul comunităţii contravenientului i-a fost cauzat
prejudiciu, recuperarea lui se va efectua în conformitate cu legislaţia muncii. Acordarea
concediului anual la locul de muncă de bază al contravenientului nu suspendă executarea
sancţiunii muncii neremunerate.
În cazul în care în timpul executării sancţiunii contravenientului i s-a stabilit gradul I
sau II de invaliditate, precum şi în cazul gravidităţii contravenientei sau în cazul atingerii vîrstei
generale de pensionare, oficiul de executare adre
sează instanţei de judecată competente un demers privind liberarea de executarea
ulterioară a sancţiunii muncii neremunerate în folosul comunităţii.301
Obligaţiile organului care asigură executarea sancţiunii muncii neremunerate în
folosul comunităţii. în scopul organizării executării acestei sancţiuni, oficiul de executare:
- ţine evidenţa contravenienţilor cărora le este aplicată munca neremunerată în folosul
comunităţii;
- explică contravenienţilor modul şi condiţiile executării sancţiunii;
- coordonează cu autoritatea administraţiei publice locale lista obiectelor cu destinaţie

298
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 187 alin. (1).
299
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 187 alin. (3).
300
Ibidem, art. 187 alin. (5).
301
Ibidem, art. 187 alin. (9).

152
socială la care contravenienţii execută sancţiunea aplicată;
- controlează modul şi condiţiile de executare a sancţiunii;
- ţine evidenţa sumară a timpului lucrat de contravenienţi;
- de comun acord cu autorităţile administraţiei pulice locale, determină locul şi volu-
mul de muncă pentru contravenienţi;
- cu ajutorul organizaţiilor şi asociaţilor, identifică obiectele la care poate fi folosită
munca neremunerată în folosul comunităţii;
- execută alte atribuţii stabilite de legislaţie.302
Obligaţiile administraţiei organizaţiei în care contravenientul execută sancţiunea
muncii neremunerate în folosul comunităţii. în scopul bunei desfăşurări a procesului de
executare a sancţiunii nominalizate, administraţia organizaţiei în care contravenientul execută
sancţiunea muncii neremunerate în folosul comunităţii:
- asigură condiţiile necesare de muncă;
- verifică calitatea lucrului efectuat de contravenient;
- informează oficiul de executare despre numărul de ore lucrate sau despre neexecuta-
rea volumului de muncă stabilit, despre comportamentul contravenientului;
- în caz de producere a unui accident de muncă, informează despre cele întîmplate ofi-
ciul de executare în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai tîrziu de72 de ore.303
Obligaţiile contravenientului. Contravenientul sancţionat prin munca neremunerată în
folosul comunităţii, pentru executarea sancţiunii aplicate, este obligat:
- să se prezinte la citare la oficiul de executare;
- să respecte modul şi condiţiile de executare a sancţiunii, regulamentul de ordine inte-
rioară al organizaţiei în care este antrenat la muncă;
- să lucreze conştiincios la obiectele la care a fost repartizat;
- să execute termenul de prestare a muncii neremunerate în folosul comunităţii;
- să informeze oficiul de executare despre schimbarea domiciliului sau despre imposi-
bilitatea temporară de a presta munca;
- să suporte consecinţele aplicării sancţiunii respective.304
În cazul în care contravenientul nu execută sancţiunea muncii neremunerate în folosul
comunităţii sau, în timpul executării, are o conduită necorepunzătoare manifestată prin
neîndeplinirea obligaţiilor care îi revin sau prin îndeplinirea lor defectuoasă, oficiul de executare

302
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 188 alin. (1).
303
Ibidem, art. 190 alin. (1), (2).
304
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 191 alin. (1).

153
adresează instanţei de judecată un demers privind înlocuirea muncii neremunerate în folosul
comunităţii cu arest contravenţional în condiţiile art. 37 alin. (6) din Codul contravenţional,305
calculîndu-se o zi de arest pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Executarea sancţiunii arestului contravenţional. Executarea acestei sancţiuni se
asigură de către penitenciare în condiţiile stabilite pentru regim iniţial într-un penitenciar de tip
semiînchis, conform prevederelor legislaţiei.
În penitenciarul de tip semiînchis, condamnaţii sînt deţinuţi sub supraveghere
permanentă, în modul şi în condiţiile stabilite de Codul de executare şi de Statutul executării
pedepsei de către condamnaţi.
Persoanele care execută sancţiunea arestului contravenţional în regim iniţial al
penitenciarului de tip semiînchis:
- sînt repartizate în încăperi izolate cu cel mult 4 locuri;
- pot fi antrenate la munci care nu necesită ieşirea din penitenciar.306
Executarea expulzării. Expulzarea aplicată cetăţenilor străini şi apatrizilor ca sancţiune
complementar307 în modul stabilit de legea contravenţională se execută de către organele
afacerilor interne, în special de către Biroul de migrație și azil.
Instanţa de judecată expediază hotărîrea privind expulzarea cetăţeanului străin sau
apartidului la organul afacerilor interne (inspectoratului de poliție) în a cărui rază teritorială a
fost reţinută ori domiciliază persoana supusă expulzării.
În baza hotărîrii instanţei de judecată şi la demersul organului afacerilor interne,
Ministerul Dezvoltării Informaţionale asigură, în regim de urgenţă, aplicarea în actul de
identitate a ştampilei şi consemnarea menţiunii privind expulzarea persoanei. în cazul în care
persoana sancţionată nu poate fi expulzată din motive de sănătate, din lipsa actelor necesare sau
din alte motive, Ministerul Dezvoltării Informaţionale eliberează un permis de şedere provizoriu
pentru perioada necesară înlăturării impedimentelor de expulzare.308
Organul afacerilor interne expulzează, în temeiul tratatelor internaţionale la care
Republica Moldova este parte, persoana în ţara al cărei cetăţean este ori în ţara de reşedinţă, ori
în altă ţară. Organul afacerilor interne informează instanţa de judecată, Ministerul Afacerilor
Externe şi Integrării Europene şi alte autorităţi interesate despre expulzarea sau imposibilitatea
expulzării persoanei.

305
Ibidem, art. 191 alin. (2), art. 337 alin. (2).
306
Ibidem, art. 270 alin. (2).
307
Codul contravenţional al RM nr. 218 din 24.10.2008, art. 40 alin. (2).
308
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 312 alin. (3).

154
 În privinţa cetăţenilor străini şi a apatrizilor care nu pot fi expulzaţi imediat, instanţa de
judecată, la demersul organului afacerilor interne, poate dispune luarea în custodie publică, cu
plasarea pe un termen de cel mult 6 luni în Centrul de plasament temporar al străinilor309.
Stingerea executării sancţiunii contravenţionale. Prin stingerea executării sancţiunii
contravenţionale se stinge raportul juridic de executare a sancţiunii contravenţionale, adică
obligaţia contravenientului de a executa sancţiunea contravenţională şi dreptul organului de stat
de a cere executarea sancţiunii contravenţionale.310
Stingerea executării sancţiunii contravenţionale are loc în cazul:
- executării efective şi integrale a sancţiunii;
- decesului contravenientului;
- adoptării unei hotărîri de achitare a persoanei sancţionate în cursul executării
sancţiunii sau trimiterii spre executare a hotărîrii judecătoreşti;
- intervenirii unei legi contravenţionale noi care exclude caracterul contravenţional al
faptei în cursul executării sancţiunii sau trimiterii spre executare a hotărîrii judecătoreşti;
- intervenirii unui act de amnistie totală în cursul executării sancţiunii sau trimiterii
spre executare a hotărîrii judecătoreşti;
- intervenirii prescripţiei executării hotărîrii privind aplicarea sancţiunii contravenţio-
nale.311
În cazul persoanelor juridice, amenda se achită în mod benevol de către persoana
juridică în decurs de 30 de zile de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti.
Dacă amenda nu a fost achitată în termenul de executare benevolă, instanţa de judecată
trimite titlul executoriu pentru executarea silită oficiului de executare pe a cărui rază teritorială
îşi are sediul persoana juridică sancţionată. În scopul asigurării executării silite a sancţiunii
amenzii, oficiul de executare, în termen de 10 zile,312 verifică mijloacele băneşti aflate pe
conturile bancare ale persoanei juridice şi prezintă dispoziţia de incaso instituţiei financiare
pentru virarea sumei amenzii la contul indicat în titlul executoriu.
În cazul în care, în decurs de 30 de zile de la data primirii titlului executoriu de către
instituţia financiară, dispoziţia de incaso nu se execută din motivul lipsei sau insuficienţei
mijloacelor băneşti, oficiul de executare va dispune urmărirea bunurilor persoanei juridice în
conformitate cu prevederele art. 84 - 100 din Codul de executare.313

309
Codul contravenţional al RM nr. 218 din 24.10.2008, art. 40 alin. (3).
5.3
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 340 alin. (1).
5.4
Ibidem, art. 295 alin. (1).
312
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 304 alin. (3).
313
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 304 alin. (4).

155
 Oficiul de executare informează, în termen de 5 zile, instanţa de judecată despre
executarea hotărîrii privind aplicarea sancţiunii amenzii.
Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate se asigură de către oficiul de
executare pe a cărui rază teritorială îşi are sediul persoana juridică sancţionată.
După pronunţarea hotărîrii instanţei de judecată privind privarea persoanei juridice de
dreptul de a desfăşura o anumită activitate, ea se remite oficiului de executare, care, la rîndul său,
trimite hotărîrea judecătorească organului abilitat cu dreptul de a interzice persoanei juridice
sancţionate o anumită activitate, pentru a sista activitatea interzisă, pentru a retrage autorizaţia
sau licenţa şi/ sau a modifica statutul persoanei juridice sancţionate.
În termen de 10 zile, organul care a eliberat autorizaţia sau licenţa pentru exercitarea
genului de activitate interzis retrage autorizaţia sau licenţa respectivă.314
În cazul interzicerii exercitării unei activităţi pentru care nu a fost eliberată autorizaţie
sau licenţă, Camera înregistrării de Stat asigură excluderea din statutul persoanei juridice
respective a genului de activitate interzis.
Informaţia privind retragerea autorizaţiei sau a licenţei ori despre modificarea statutului
persoanei juridice sancţionate se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova de către
organul care le-a efectuat şi se remite Ministerului Afacerilor Interne, Centrului Național
Anticorupție, organului fiscal, precum şi oficiului de executare, căruia, suplimentar, i se remite şi
hotărîrea instanţei de judecată.315
Oficiul de executare informează instanţa de judecată, în termen de 5 zile, despre
executarea hotărîrii.

157
Ibidem, art. 305 alin. (4).
315
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 305 alin. (5).

156
 PARTICIPANȚII LA PROCESUL CONTRAVENȚIONAL
8.1. Drepturile şi obligațiile participanților la procesul contravențional.
- Persoana în a cărei privință a fost pornit proces contravențional;
- Agentul constatator;
- Procurorul;
- Victima;
- Martorul;
- Specialistul;
- Expertul;
- Interpretul, traducătorul;
- Apărătorul.
8.2. Sistemul autorităților competente să soluționeze cauzele contravenționale.
- Rolul şi locul instanței de judecată.
- Rolul şi locul procurorului.
- Rolul şi locul comisiei administrative.
- Rolul şi locul agentului constatator (organele de specialitate specificate la art.
400-42310CC).

8.1. Drepturile şi obligațiile participanților la procesul contravențional.

Din definiţiile date de către diferite doctrine, observăm că un element principal al proce-
sului contravenţional îl constituie acel organ competent care are ca sarcină constatarea și exami-
narea cauzelor contravenţionale.
Trebuie să menţionăm că în literatura juridică de specialitate, în ceea ce priveşte noţiu-
nea de participanţi procesuali, există două accepţiuni (largă şi restrânsă).
In sens larg, noţiunea de participanţi încorporează toate persoanele care au rol în vreo
activitate procedurală316, din rândul acestora făcând parte organele judiciare, părţile, apărătorul şi
alte persoane, accepţiune care este mai puţin folosită şi nu are o semnificaţie tehnică, întrucât
presupune reunirea în această noţiune a tuturor celor care iau parte la proces.
Mai exact, dacă expresia "organe judiciare" are un conţinut aproape fără dubii, în ac-
cepţiunea menţionată există o expresia "persoane", ce poate induce în eroare pe cei nefamiliari-
zaţi cu limbajul juridic, unde ar putea fi înglobate (fără a avea o contribuţie directă la desfăşura-
rea procesului şi mai ales la soluţionarea acestuia), cum ar fi: agenţii de pază a clădirilor organe-

316
Traian Pop - "Drept procesual penal. Partea specială", Tipografia Naţională, Cluj-Napoca, 1948, voi. II, p. 45.

157
lor judiciare şi mai ales a sălilor de judecată, şoferii judecătorilor, procurorilor şi apărătorilor,
însoţitorii inculpaţilor arestaţi ca reprezentanţi ai penitenciarelor în care aceştia sunt deţinuţi, cât
şi agenţii de citare.
În sens restrâns, prin participanţi procesuali se înţeleg organele judiciare, părţile şi apă-
rătorul.317 Dacă am încerca să comparăm cele două accepţiuni, ar rezulta că prima se referă la o
noţiune de participare mai complexă, incluzând în plus acele persoane care au un rol auxiliar
într-un procesul (în materia probaţiunii sau în cea a executării): grefierii, executorii judecătoreşti,
experţii, interpreţii, traducătorii, martorii, martorii asistenţi etc. Această categorie de participanţi,
sau mai concret spus, unii dintre aceşti participanţi nu sunt întâlniţi la toate procesele, prezenţa
lor fiind determinată de natura şi împrejurările concrete ale fiecărei cauze.318
Dacă să atribuim ideea de mai sus la Codul contravenţional al RM, putem deduce că
prin participanţi ai procesului contravenţional se înţeleg următoarele instituţii:
1. autorităţile competente să soluţioneze cauze contravenţionale;
2. părţile interesate ale procedurii contravenţionale (care urmăresc un interes perso-
nal);
3. persoanele (fizice şi juridice) care contribuie la desfăşurarea procedurii contra-
venţionale.
Ca o concluzie, putem afirma că raportul din noţiunile de "participanţi" şi cea de "părţi"
este de incluziune a celei de a doua categorie în prima. Dacă privim participanţii procesuali prin
prisma raporturilor juridice procesuale în care aceştia se află observăm că ei au şi calitatea de
subiecţi procesuali.
De aceea, în opinia unor autori319, participanţii mai poartă şi denumirea de subiecţi pro-
cesuali. întrucât un proces se desfăşoară în condiţiile principiului oficialităţii, aceiaşi autori a
clasificat subiecţii procesuali, ţinând seama şi de acest criteriu, în subiecţi oficiali şi subiecţi
particulari.
Subiecţii oficiali sunt acele persoane care îndeplinesc atribuţii privind activitatea orga-
nelor judiciare. Astfel, subiecţi oficiali se pot împărţi, la rândul lor, judiciari (judecători, procu-
rori, lucrători în aparatul organelor de cercetare) şi extrajudiciari (persoane cu atribuţii de in-
specţie de stat, organe de control, comandanţi de nave şi aeronave etc). Subiecţii particulari sunt
persoanele particulare care participă în diferite poziţii şi roluri la desfăşurarea unui proces. Pe de

317
Nicolae Volonciu - ,,Tratat de procedură penală. Partea generală", Ed. Paideia, Bucureşti, 1999, p. 142.
318
Alexandru Pintea, op. cit., p. 55.
319
Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu, Rodica Mihaela
Stănoiu - "Explicaţii teoretice ale odului de Procedură Penală român. Partea generală", Ed. Academiei, Bucureşti,
1976,p. 84-85; Nicolae Volonciu, op. cit, p. 142-143.

158
altă parte, subiecţii particulari pot fi divizaţi în subiecţi principali (părţile) şi secundari (ceilalţi
participanţi).
În final, putem accepta şi definiţia (este adevărat, destul de simplistă) conform căreia
participanţii procesuali sunt organele judiciare şi persoanele chemate să contribuie la desfăşura-
rea procesului penal/contravențional în vederea realizării scopului acestuia.320
În procesul contravenţional un interes personal urmăresc: persoana pasibilă de pedeapsă
sau trasă la răspundere contravenţională, partea vătămată şi reprezentanţii legali ai acestora.
Interesul personal al persoanei ce a comis contravenţia şi al reprezentanţilor ei legali
ţine de posibila aplicare faţă de ea a sancţiunii contravenţionale.
Interesul părţii vătămate şi al reprezentanţilor ei legali ţine de repararea prejudiciului
(moral sau material) pricinuit prin comiterea faptei contravenţionale ilicite.
Statutul juridic al persoanei pasibile de sau trase la răspundere contravenţională se mo-
difică în funcţie de etapele activităţii procesuale.
Persoana care a comis contravenţia, în funcţie de faza în care se află procesul contra-
venţional, este numită:
Făptuitor – persoana faţă de care a fost declanşată procedura contravenţională;
Delincvent – persoana faţă de care a fost încheiat un proces-verbal cu privire la contra-
venţie;
Contravenient – persoana faţă de care s-a pronunţat o hotărâre, rămasă definitivă, cu
privire la aplicarea de sancţiuni contravenţionale.
Făptuitor poate fi considerată persoana fizică faţă de care există anumite probe precum
că ea a săvârşit o contravenţie. Persoana care a comis o faptă antisocială periculoasă şi faşă de
care a fost intentată procedura contravenţională are statut juridic de făptuitor până la încheiere
proces-verbal cu privire la contravenţie.
Delincvent este considerat făptuitorul a cărui vinovăţie în comiterea unei contravenţii
este dovedită. El va avea acest statut juridic până la pronunţarea hotărârii, rămase definitive, cu
privire la aplicarea faţă de el a sancţiunii contravenţionale.
Contravenient este considerată persoana trasă la răspundere contravenţională din mo-
mentul obţinerii forţei juridice a hotărîrii privind aplicarea pedepsei contravenţionale.
Din data executării hotărârii de sancţionare contravenţională, contravenientul se consi-
deră persoană cu antecedent contravenţional.
Persoana poate fi recunoscută în calitate de făptuitor prin hotărârea de a porni (a înce-

320
Ion Neagu - "Drept procesual penal. Tratat", Ed. Global Lex, Bucureşti, 2002, p. 74.

159
pe) procesul contravenţional sau printr-un proces-verbal de reţinere.
În calitate de delincvent persoana poate fi recunoscută printr-un proces-verbal cu privi-
re la contravenţie.
În calitate de contravenient persoana este recunoscută prin hotărârea de aplicare a
sancţiunii contravenţionale.
a. Persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional. Conform preve-
derilor art. 384 CC RM persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional şi căreia,
prin hotărîre definitivă, i s-a stabilit o sancţiune contravenţională sau a cărei răspundere contra-
venţională sau executare a sancţiunii contravenţionale aplicate este înlăturată prin hotărîre defini-
tivă se numeşte contravenient.
Suntem de acord cu opinaia autorilor Ig.Trofimov și Ad. Crețu, care menționează că le-
giuitorul urma să diferenţieze calitatea de contravenient de calitatea de bănuit în comiterea con-
travenţiei, precum şi de calitatea de acuzat în comiterea contravenţiei. Aceasta este necesar,
deoarece la diferite faze ale procesului persoana în privinţa căreia este pornit procesul contra-
venţional are diferite drepturi şi obligaţii321.
Credem că doar în momentul în care s-a pronunţat o hotărâre prin care să se considere
vinovăţia persoanei, în privinţa căreia s-a pornit procesul contravenţional, aceasta poate fi consi-
derată contravenient. În acest sens, susţinem poziţia doctrinarilor moldoveni care apreciază ase-
menea abordare făcută de legiuitor drept una inadmisibilă322.
Persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional are dreptul:
a) la apărare;
b) să cunoască fapta imputată;
c) să fie asigurată, în cel mult 3 ore de la reţinere, cu un avocat care acordă asistenţă ju-
ridică garantată de stat dacă fapta este pasibilă de sancţiunea arestului contravenţional;
d) să anunţe, în cazul reţinerii, în termen de o oră din momentul reținerii, prin autorita-
tea competentă să soluţioneze cauza contravenţională, două persoane, la alegerea sa, despre fap-
tul şi locul reţinerii;
e) să primească informaţie scrisă şi explicarea drepturilor sale expuse în prezentul arti-
col, inclusiv a dreptului de a tăcea şi de a nu mărturisi împotriva sa, împotriva rudelor sale apro-
piate, a soţului/soţiei, logodnicului/logodnicei, precum şi de a nu-şi recunoaşte vinovăţia;
f) să fie audiată în prezenţa apărătorului dacă acceptă sau cere să fie audiată;

Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept procesual contravențional Chișinău 2017, p. 88-89.
321
322
Guţuleac V., E. Comarniţcaia - Codul contravenţional al Republicii Moldova (analiză juridică). În: Revista
Naţională de Drept, nr. 3/23, 2009, p. 23.

160
 g) să aibă întrevederi cu apărătorul în condiţii confidenţiale, fără limitarea numărului şi
duratei întrevederilor;
h) să ia cunoştinţă de materialele din dosar şi să i se elibereze, la cerere, în cel mult 24
de ore, copii de pe procesul-verbal;
i) să prezinte probe;
j) să formuleze cereri;
k) să conteste decizia asupra cauzei;
l) să recunoască total sau parţial vinovăţia în comiterea faptei ce i se impută;
m) să ceară recuzarea reprezentantului autorităţii competentă să aplice sancțiunea con-
travenţională, expertului, interpretului, traducătorului, grefierului;
n) să solicite audierea martorilor;
o) să facă obiecţii împotriva acţiunilor agentului constatator şi să ceară consemnarea
obiecţiilor sale în procesul-verbal;
p) să ia cunoştinţă de procesul-verbal încheiat de agentul constatator, să facă obiecţii
asupra corectitudinii lui, să ceară completarea lui cu circumstanţele care, în opinia sa, trebuie să
fie consemnate;
q) să se împace cu victima în condiţiile prevăzute de Codul contravențional;
r) să fie informat de agentul constatator despre toate hotărîrile ce se referă la drepturile
şi interesele sale, să primească, la cerere, copii de pe aceste hotărîri;
s) să atace, în modul stabilit de lege, acţiunile şi deciziile autorităţii competente să so-
luţioneze cauza contravenţională, inclusiv hotărîrea judecătorească;
t) să retragă orice plîngere depusă personal sau de apărător în interesele sale;
u) să ceară şi să primească despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin acțiunile sau inac-
țiunile ilicite ale autorității competente să constate contravenția sau să soluționeze cauza contra-
vențională.
Realizarea de către persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional a
drepturilor sale ori renunţarea la realizarea acestor drepturi nu poate fi interpretată în detrimentul
persoanei şi nu poate avea consecinţe nefavorabile pentru ea.
Dreptul prevăzut la alin. (2) lit. u) se oferă doar în cazul în care prin hotărîre judecăto-
rească definitivă s-a constatat caracterul ilicit al acțiunilor sau al inacțiunilor autorității compe-
tente să constate contravenția sau să soluționeze cauza contravențională.
Persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional este obligată:
a) să se prezinte la citarea autorităţii competente să soluţioneze cauza contravenţională;
b) să accepte, la cererea autorităţii competente să constate contravenția sau să soluţione-

161
ze cauza contravenţională, examinarea şi percheziţia sa corporală;
c) să accepte necondiţionat, la cererea autorităţii competente să constate contravenția
sau să soluţioneze cauza contravenţională, testarea alcoolscopică, examenul medical, dactilosco-
pia, prelevarea de sînge şi de secreţii ale corpului pentru analiză;
d) să fie supusă expertizei judiciare, la cererea agentului constatator competent sau a in-
stanţei;
e) să se supună dispoziţiilor legale ale agentului constatator şi ale preşedintelui şedinţei
de judecată;
f) să respecte ordinea în şedinţa de judecată şi să nu părăsească sala de şedinţe fără învo-
irea dată de preşedintele şedinţei.
Persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional are şi alte drepturi şi
obligaţii prevăzute de prezentul cod.
În conformitate cu prevederile codului contravențional, drepturile minorului se realizea-
ză şi de reprezentantul lui legal. Procesului contravenţional se aplică în mod corespunzător pre-
vederile Codului de procedură penală cu privire la drepturile şi obligaţiile reprezentantului legal
al minorului.
Dobândirea calităţii de persoană în privinţa căreia este pornit un proces contra-
venţional. O problemă importantă ce ţine de calitatea de contravenient este cea care priveşte
momentul în care persoana dobândeşte calitatea de bănuit în comiterea contravenţiei, acuzat în
comiterea contravenţiei şi, respectiv, contravenient.
Pentru identificarea calităţii de bănuit în comiterea contravenţiei este necesar ca să exis-
te informaţie despre faptul că persoana ar fi putut comite contravenţia. Pentru persoana bănuită,
faptul că aceasta se bănuieşte în comiterea contravenţiei, poate rezulta din acţiunile agentului
constatator, care întreprinde acţiuni ce dau de înţeles sau din care reiese că persoana se bănuieşte
în comiterea contravenţiei.
Din categoria acestor acţiuni poate fi, după caz: citarea persoanei în calitate de bănuit
(contravenient), reţinerea contravenţională, declararea despre faptul că persoana a comis contra-
venţia, precum şi alte acţiuni de acest gen.
Potrivit prevederilor articolului 382 al Codului contravenţional citarea este o acţiune
procedurală prin care autoritatea competentă să soluţioneze cauza contravenţională asigură pre-
zentarea persoanei în faţa sa pentru desfăşurarea normală a procesului contravenţional. Citarea se
face prin invitaţie scrisă, care se înmânează de către autoritatea competentă sau se expediază prin
poştă.
Citarea se poate face şi prin notă telefonică sau telegrafică, prin telefax, poştă electroni-

162
că ori prin orice alt sistem de mesagerie electronică, în cazul în care autoritatea dispune de mij-
loacele tehnice necesare pentru a dovedi că citaţia a fost primită. Acţiunea procedurală de citare a
persoanei în timpul procesului contravenţional se efectuează în conformitate cu art.237-242 din
Codul de procedură penală.
Din momentul realizării unei asemenea acţiuni agentul constatator este obligat să între-
prindă toate acţiunile, pentru ca persoana bănuită să aibă posibilitatea de a-şi apăra drepturile
sale.
Calitatea de acuzat în comiterea contravenţiei va interveni atunci când sunt acumulate
suficiente probe pentru a considera că este constatată vinovăţia persoanei. În această situaţie sta-
tutul de acuzat pe cazul contravenţional îi oferă anumite garanţii procesuale, cum ar fi cele de a
cere efectuarea anumitor acţiuni procesuale care să-i îndreptăţească fapta, să fie identificate cir-
cumstanţele atenuante etc.
Calitatea de contravenient urmează să parvină în momentul în care este pronunţată o ho-
tărâre prin care autoritatea competentă se expune asupra vinovăţiei persoanei în comiterea con-
travenţiei. De aici încolo contravenientul este în drept să conteste decizia. De asemenea, contra-
venientul se încadrează într-o altă fază a procesului, şi anume în faza de executare a deciziei de
sancţionare contravenţională.
Încetarea calităţii de contravenient survine atunci când asupra acestuia s-a pronunţat o
hotărâre de achitare, precum şi în cazurile prevăzute de articolele 19 – 31 ale Codului contra-
venţional.323

Agentul constatator (drepturile şi obligaţiile lui). Conform prevederilor art. 385 CC

RM agentul constatator este reprezentantul autorităţii publice care soluţionează, în limitele
competenţei sale, cauza contravenţională în modul prevăzut de CC RM.
Procurorul (drepturile şi obligaţiile lui). Art. 4 al Legii cu privire la procuratură324,
stipulează că procurorul este persoana cu funcţie de demnitate publică care exercită atribuţiile
Procuraturii, prevăzute de Constituţie, de prezenta lege, de alte acte legislative şi de tratatele in-
ternaţionale la care Republica Moldova este parte, şi este numit în această funcţie în modul pre-
văzut de prezenta lege.
Conform prevederilor art. 386 CC RM procurorul participă la procesul contravenţional
în limitele competenţei stabilite de CC RM.
Procurorul este în drept:

323
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept procesual contravențional Chișinău 2017, p. 94-95
324
Legea R.Moldova cu privire la Procuratură nr. 3 din 25.02.2016 Monitorul Oficial nr.69-77/113 din 25.03.2016

163
 a) să pornească procesul contravenţional;
b) să aplice în cazurile prevăzute de lege sancţiune contravenţională;
c) să solicite aplicarea de către instanţa de judecată a unei sancţiuni contravenţionale;
d) să participe la examinarea cauzei în instanţă de judecată atunci cînd procesul contra-
venţional a fost pornit de el;
e) să verifice legalitatea acţiunilor agentului constatator, conform prevederilor art. 396
alin. (4);
f) să atace decizia agentului constatator sau a instanţei de judecată, conform prevederi-
lor art. 396 alin. (4);
g) să exercite alte drepturi prevăzute de lege.
În cazul în care există cel puțin una dintre circumstanțele indicate la art. 54 alin. (1) din
Codul de procedură penală, procurorul este obligat să facă declarație de abținere.
Pentru motivele indicate la alin. (4) din prezentul articol, procurorul poate fi recuzat de
către ceilalți participanți la procesul contravențional în cauza respectivă, învestiți cu asemenea
drept prin prezentul cod, conform prevederilor art. 54 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură pe-
nală.
Astfel, dacă în procedura penală procurorul joacă rolul principal în procesul de urmărire
penală, iar în faţa instanţei de judecată acesta susţine acuzarea, atunci în cadrul procesului con-
travenţional procurorul are aceleaşi funcţii ca şi agentul constatator. Singura prioritate a procuro-
rului constă în posibilitatea acestuia de a verifica legalitatea deciziilor agentului constatator şi de
a le contesta în instanţa de judecată.
În rest, aşa ca şi agentul constatator, procurorul porneşte cauza contravenţională, ca şi
agentul constatator sau comisia administrativă, procurorul examinează cauza contravenţională şi
aplică sancţiunile pe marginea cazurilor atribuite în competenţa acestuia, iar în final, deciziile
procurorului pe marginea acestor cazuri pot fi atacate în ordinea articolului 448 al Codului con-
travenţional325.
Este inexplicabil faptul din ce considerente procurorului nu-i este recunoscut statutul de
agent constatator, odată ce acestuia nu i-a fost atribuit rolul de conducător în procesul de
sancţionare contravenţională, iar atribuţiile procurorului în procesul contravenţional sunt aproape
identice cu cele ale altor categorii de agenţi constatatori.
Mai mult ca atât, potrivit articolului 386 al Codului contravenţional, în vederea realizării
competenţelor sale, procurorul este în drept să pornească procesul contravenţional şi să aplice în

325
Hotărârea Judecătoriei Ciocana din 29.04.2013. Dosarul contravenţional nr. 5-69/2013

164
cazurile prevăzute de lege sancţiune contravenţională.
De fapt, acestea şi sunt competenţele de constatare şi sancţionare ale cazului contra-
venţional, de rând cu organele de interne, organele vamale şi altele, doar că paralel, pe domeniile
sale de competenţă, aşa cum este stabilit de Codul contravenţional. Altă deosebire pe acest com-
partiment nu există, decât faptul că în virtutea unicului drept al său de a ataca în ordinea articolu-
lui 448 al Codului contravenţional deciziile agentului constatator.
Totodată, competenţa de a ataca deciziile agenţilor constatatori reprezintă nu altceva de-
cât o posibilitate de a fi realizată o prerogativă a competenţei de supraveghere generală, funcţie
care a fost exclusă din competenţa procuraturii.326
În această ordine de idei, statutul procurorului în procesul contravenţional este echivalat
statutului altor categorii de autorităţi ce pot constata, examina şi aplica sancţiuni contravenţiona-
le, în aşa fel fiind deschisă întrebarea despre necesitatea ca procurorul să fie considerat agent
constatator, de rând cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice prevăzute la articolele 400 –
42310 ale Codului contravenţional.327
Victima (drepturile şi obligaţiile ei). Conform prevederilor art. 387 CC RM este con-
siderată victimă persoana fizică sau persoana juridică căreia, prin contravenţie, i-au fost cauzate
prejudicii morale, fizice sau materiale.
Termenul de victimă în Codul contravenţional îl putem întâlni destul de rar. Acest ter-
men este utilizat la articolele 29, 31, 42, 45, 383, 425, 437, 440, 443, 448, 455, 467, 474 şi evi-
dent în articolul 387 al Codului contravenţional, care defineşte statutul de victimă.
Victima îşi realizează drepturile şi îşi execută obligaţiile personal ori prin reprezentanţi,
în condiţiile legii. Dacă victima este un minor sau o persoană în stare de iresponsabilitate, drep-
turile ei sînt realizate de reprezentanţii săi legali în modul stabilit de CC RM.
Ca şi oricare alt participant la procesul contravenţional şi victima dispune de anumite
drepturi, şi anume:
a) la înregistrarea neîntîrziată a cererii sale în modul stabilit, la soluţionarea cererii de
către agentul constatator, la informare privitor la decizia adoptată;
b) să prezinte documente, alte mijloace de probă în vederea confirmării pretenţiilor sale;
c) să-şi retragă cererea în cazurile prevăzute de lege;
d) să atace decizia autorităţii competentă să soluţioneze cauza contravenţională;
e) să fie asistată în procesul contravenţional de un apărător ales;
e1) să ia cunoştință de toate procesele-verbale ale acțiunilor procesuale la care a partici-

326
Decizia Curţii de Apel Bălţi din 15.02.2017. Dosarul contravenţional nr. 4r-45/17.
327
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept procesual contravențional Chișinău 2017, p. 116-117

165
pat, să ceară completarea acestora sau includerea obiecțiilor sale în procesul-verbal;
e2) să ia cunoştință de materialele dosarului contravențional după încheierea acțiunilor
agentului constatator întreprinse în vederea constatării faptei contravenționale şi după remiterea
dosarului spre examinare şi să noteze orice informații din dosar;
f) să i se elibereze, la cerere, în cel mult 24 de ore, copii de pe procesul-verbal cu privire
la contravenție, deciziile luate şi hotărîrile adoptate în cauza respectivă;
g) să i se elibereze, la solicitare scrisă sau verbală, copii de pe alte materiale decît cele
indicate la lit. e2), cu respectarea regimului informațiilor care constituie secret de stat, bancar,
comercial, al informațiilor oficiale cu acces limitat sau al datelor cu caracter personal. Copiile se
eliberează contra unei plăți stabilite de către Guvern, care nu va depăşi cheltuielile suportate de
către agentul constatator sau de către instanța de judecată pentru eliberarea acestora.
Victima este prevenită în scris că răspunde pentru declaraţii calomnioase.
Victima este obligată:
a) să se prezinte la citarea autorităţii competente, să dea explicaţii la solicitarea acesteia;
b) să prezinte, la cererea autorităţii competente, documente şi alte mijloace de probă de
care dispune, mostre pentru cercetare comparativă;
c) să accepte, la cererea autorităţii competentă, a fi supusă examenului medical în cazul
în care pretinde că i s-a cauzat un prejudiciu fizic;
d) să se supună dispoziţiilor legitime ale reprezentantului autorităţii competente sau ale
preşedintelui şedinţei de judecată.
Victima are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.
a) la înregistrarea neîntîrziată a cererii sale în modul stabilit, la soluţionarea cererii de
către agentul constatator, la informare privitor la decizia adoptată;
b) să prezinte documente, alte mijloace de probă în vederea confirmării pretenţiilor sale;
c) să-şi retragă cererea în cazurile prevăzute de lege;
d) să atace decizia autorităţii competentă să soluţioneze cauza contravenţională;
e) să fie asistată în procesul contravenţional de un apărător ales;
f) să i se elibereze, la cerere, în cel mult 24 de ore, copii de pe materialele din dosarul
contravenţional.
Victima va fi prevenită în scris că răspunde pentru declaraţii calomnioase.
Victima dispune de asemenea şi de anumite obligaţiuni:
a) să se prezinte la citarea autorităţii competentă să soluţioneze cauza contravenţională,
să dea explicaţii la solicitarea acesteia;
b) să prezinte, la cererea autorităţii competentă să soluţioneze cauza contravenţională,

166
documente şi alte mijloace de probă de care dispune, mostre pentru cercetare comparativă;
c) să accepte, la cererea autorităţii competentă să soluţioneze cauza contravenţională, a
fi supusă examenului medical în cazul în care pretinde că i s-a cauzat un prejudiciu fizic;
d) să se supună dispoziţiilor legitime ale reprezentantului autorităţii competentă să so-
luţioneze cauza contravenţională sau ale preşedintelui şedinţei de judecată.
Legiuitorul urma să diferenţieze calitatea de parte vătămată şi victimă în cazul contra-
venţiilor, unde victima va fi definită ca acea persoană sau grup de persoane, inclusiv societatea
sau statul în ansamblu, căreia prin acţiunile culpabile prevăzute de prezentul Cod li s-a încălcat
un drept, iar partea vătămată ar fi fost identificată ca acea victimă care direct şi nemijlocit a avut
de suferit material, moral sau fizic în urma săvârşirii contravenţiei. Doar partea vătămată ar avea
dreptul să formuleze acţiune civilă în corespundere cu prevederile articolului 45 al Codului con-
travenţional şi după regulile stabilite de Codul civil, pe când celelalte victime s-ar bucura doar de
dreptul de a acţiona în instanţă sau de a sesiza autorităţile competente în constatarea şi examina-
rea acestor cazuri.
În acelaşi timp nu pot fi explicate unele măsuri ce pot fi întreprinse în privinţa victimei.
Astfel, potrivit prevederilor articolului 455 al Codului contravenţional, neprezentarea în şedinţa
de judecată a victimei, legal citate, fără motive întemeiate nu împiedică judecarea cauzei contra-
venţionale. În acelaşi timp, potrivit articolului 437 al Codului contravenţional aducerea silită
poate fi aplicată doar în privinţa victimei şi a martorului. În aşa fel, nu este explicabil faptul că
victima poate să fie silită să se prezinte în şedinţa de judecată, chiar dacă Codul contravenţional
nu leagă imposibilitatea examinării cauzei de prezenţa sau lipsa victimei în şedinţă.
În mod corespunzător, problema pe care o identificăm la acest capitol este cea ce ţine de
constatarea şi recunoaşterea calităţii de victimă la procesul contravenţional care are ca obiect
contravenţia ecologică. Anume aici şi se relevă importanţa deosebită de a face distincţie între
statutul de victimă şi cel de parte vătămată în proces.
Partea vătămată va fi prezentată prin persoana care a avut de suportat nemijlocit un pre-
judiciu de ordin material, fizic sau moral. În această categorie pot intra persoanele care, în urma
unei acţiuni poluatorii, şi-a scăzut valoarea patrimoniului său ori şi-a înrăutăţit sănătatea. Anume
această persoană poate avea calitatea de parte care poate formula acţiunea civilă în instanţă cu
privire la daunele pricinuite ca rezultat al comiterii contravenţiei. 328
Martorul. Conform prevederilor art. 388 CC RM este martor persoana citată în această
calitate de către autoritatea competentă, care are cunoştinţă despre vreo faptă sau împrejurare de

328
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept procesual contravențional Chișinău 2017, p. 95-98

167
natură să servească aflării adevărului în procesul contravenţional.
În sensul autonom al legislaţiei europene, prin noţiunea de "martor" se înţelege: partea,
expertul şi martorii (persoane care au perceput direct sau indirect o anumită situaţie sau împreju-
rare în cauză)329.
Rudele apropiate, precum şi soţul/soţia, logodnicul/logodnica, nu sînt obligate să facă
declaraţii împotriva persoanei în privinţa căreia a fost pornit proces contravenţional. Agentul
constatator şi instanţa de judecată sînt obligaţi să aducă acest fapt la cunoştinţă persoanelor res-
pective contra semnătură.
Martorul are dreptul:
a) să ştie în legătură cu ce cauză este citat;
b) să ceară recuzarea interpretului, traducătorului care participă la audierea sa;
c) să înainteze cereri;
d) să refuze de a face declaraţii, de a prezenta documente, alte mijloace de probă, mostre
ori date dacă acestea pot fi folosite împotriva sa ori a rudelor apropiate;
e) să facă declaraţii în limba maternă sau în orice altă limbă, să ia cunoştinţă de decla-
raţiile sale înregistrate, să ceară corectarea sau completarea lor;
f) la facerea declaraţiilor, să utilizeze documente ce conţin calcule complicate, denumiri
geografice, informaţii de altă natură dificil de a fi expuse din memorie, să noteze amănuntele
greu de memorizat, să-şi ilustreze declaraţiile cu scheme, desene grafice;
g) să fie asistat de un apărător pe care l-a ales ca reprezentant.
Martorul este obligat:
a) să se prezinte la citarea agentului constatator sau a instanţei de judecată pentru a face
depoziţii şi a participa la acţiuni procesuale;
b) să facă depoziţii veridice, să comunice tot ceea ce ştie în legătură cu cauza respectivă
şi să răspundă la întrebări, să confirme prin semnătură exactitatea depoziţiilor sale consemnate în
procesul-verbal al acţiunii procesuale sau anexate la el;
c) să prezinte, la cererea autorităţii competente, documente, alte mijloace de probă, mos-
tre;
d) să se supună dispoziţiilor legale ale agentului constatator sau ale instanţei de judecată
Neexecutarea neîntemeiată a obligaţiilor martorului se sancţionează în conformitate cu
legea.
Refuzul sau eschivarea martorului de a face depoziţii se sancţionează în conformitate cu

329
Furdui S. Cu privire la interpretarea şi aplicarea prevederilor articolelor 413 şi 414 CPP ce reglementează proce-
dura judecării apelului. În: Revista Institutului Naţional al Justiţiei, Chişinău, nr.3/2009, p. 48.

168
art.313 din Codul penal, iar prezentarea intenţionată de depoziţii mincinoase – în conformitate cu
art.312 din acelaşi cod.
Astfel, dacă e să ne referim la textul articolului 388 al Codului contravenţional, atunci
constatăm că calitatea de martor în procesul contravenţional este consacrată persoanei citată în
această calitate. Prin urmare, unul din elementele care legiuitorul le-a atribuit drept determinant
în identificarea calităţii de martor este faptul citării acestuia de către autoritatea competentă.
În acelaşi timp, potrivit prevederilor articolelor 425, 434 şi 443 ale Codului contra-
venţional antrenarea participanţilor la acţiunea procesual-contravenţională nu presupune citarea
pentru faptul că acesta are cunoştinţă de cauză privitor la anumite împrejurări legate de comite-
rea contravenţiei.
Este firesc că pentru martorul asistent prevăzut de alineatul (5) al articolului 425 şi ali-
neatul (5) al articolului 430, pentru martorii prevăzuţi de alineatul (2) al articolului 434 şi alinea-
tul (6) al articolului 443 ale Codului contravenţional, împrejurările importante pentru corecta
examinare a cauzei, se fac cunoscute abia în cadrul efectuării acţiunii procesual-
contravenţionale.
Mai mult ca atât, din punct de vedere tactic, ar fi fost de preferat ca martorii asistenţi să
nu fi avut cunoştinţă de împrejurările cauzei, pentru a asista cu „ochi limpezi” acţiunea procesu-
al-contravenţională.
Reieşind din aceasta, deducem că expunerea definiţiei de martor din conţinutul alineatu-
lui (1) al articolului 388 al Codului contravenţional nu este una completă şi adecvată. Chiar por-
nind de la cele expuse de dr. conf. univ. dl Sergiu Furdui, definiţia din articolul 388 al Codului
contravenţional ar fi trebuit să excludă aşa amănunt, care-l considerăm de prisos ca „citarea de
către autoritatea competentă”.
În acelaşi timp, trebuie să constatăm că legiuitorul identifică în textul Codului contra-
venţional mai multe categorii de martori. Făcând deducţia acestor categorii din textul Codului
contravenţional putem conchide că martorii în procesul contravenţional pot fi grupaţi în două
mari categorii:
1) martori ai împrejurărilor comiterii contravenţiei şi;
2) martori ai acţiunilor procesual-contravenţionale.
Martorii împrejurărilor comiterii contravenţiei mai sunt separaţi în două categorii – mar-
tori oculari şi martori de mâna a doua. De exemplu, în unele surse de specialitate se susţine că,
instanţa, în vederea aflării adevărului într-o cauză penală, va acorda preferinţă la adoptarea hotă-
rârii declaraţiilor martorului ocular celor ale martorului de a doua mână, va prefera originalul
unui înscris copiei acestuia etc .

169
 Considerăm că nu trebuie de subestimat importanţa depoziţiilor martorilor asistenţi (se-
cundari). Aceştia sunt acei martori care, chiar dacă nemijlocit nu au sesizat împrejurările cazului,
ei oferă posibilitatea construirii lanţului logic al evenimentelor, iar în unele cazuri, chiar de a
întări intima convingere a agentului constatator sau a judecătorului.
Martorii acţiunilor procesual-contravenţionale contribuie la întărirea şi oferirea unui ca-
racter autentic măsurilor procesual-contravenţionale exercitate de agentul constatator. Depoziţiile
acestor martori vin să creeze un echilibru între posibilităţile comitentului contravenţiei de a se
apăra şi capacitatea agentului constatator de a administra proba sau de a abuza în procesul de
probare.
În acelaşi timp, legislaţia contravenţională nu prevede dacă în calitate de martor poate fi
citat agentul constatator, expertul, specialistul, procurorul, avocatul şi judecătorul.330
Specialistul (drepturile şi obligaţiile lui). Conform prevederilor art. 389 CC RM este
specialist persoana neinteresată de rezultatele cauzei contravenţionale, cu suficiente cunoştinţe şi
deprinderi speciale pentru a acorda ajutor agentului constatator sau instanţei de judecată, chema-
tă să participe la efectuarea acţiunilor procesuale în cazurile prevăzute de prezentul cod.
Specialistul nu poate participa la acţiunea procesuală dacă există unul dintre motivele
prevăzute la art. 86 alin. (1) din Codul de procedură penală.
Specialistul, în cadrul procesului contravențional, are drepturile şi obligațiile prevăzute
la art. 87 din Codul de procedură penală, aplicat corespunzător, precum şi alte drepturi şi obliga-
ții prevăzute de prezentul cod.
În cazul în care există cel puțin unul dintre motivele prevăzute la alin. (2), specialistul
are obligația de a se abține sau poate fi cerută recuzarea acestuia de către participanții la proces
învestiți cu acest drept. Cererea de recuzare a specialistului se soluționează de către autoritatea
competentă să examineze cauza contravențională, iar hotărîrea asupra cererii de recuzare nu este
susceptibilă de a fi atacată.
Pentru prezentarea cu bună ştiinţă a unor concluzii false, specialistul răspunde în con-
formitate cu art.312 din Codul penal.
Expertul (drepturile şi obligaţiile lui). Conform prevederilor art. 390 CC RM experti-
za judiciară se efectuează de către expertul judiciar înscris în Registrul de stat al experţilor judi-
ciari. În cazul în care în Registrul de stat al experţilor judiciari nu sînt experţi de specializarea
necesară sau în cazul în care nu poate fi numit un alt expert judiciar din motive de incompatibili-
tate, în calitate de expert judiciar poate fi recunoscută ad-hoc o persoană competentă în speciali-

330
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept procesual contravențional Chișinău 2017, p. 126-128

170
zarea solicitată pentru efectuarea expertizei.
Expertul nu poate participa la acţiunea procesuală dacă există unul dintre motivele pre-
văzute la art. 89 din Codul de procedură penală.
Expertul, în cadrul procesului contravențional, are drepturile şi obligațiile prevăzute la
art. 88 din Codul de procedură penală, aplicat corespunzător, precum şi alte drepturi şi obligații
prevăzute de prezentul cod.
În cazul în care există cel puțin unul dintre motivele prevăzute la alin. (2), expertul are
obligația de a se abține sau poate fi cerută recuzarea acestuia de către participanții la proces în-
vestiți cu acest drept. Cererea privind recuzarea expertului se soluționează de către autoritatea
competentă să examineze cauza contravențională, iar hotărîrea asupra cererii de recuzare nu este
susceptibilă de a fi atacată.
Pentru prezentarea cu bună ştiinţă a unor concluzii false, expertul răspunde în conformi-
tate cu art.312 din Codul penal.
Interpretul, traducătorul (drepturile şi obligaţiile lor). Conform prevederilor art. 391
CC RM interpret, traducător este persoana care poate traduce din o altă limbă, poate interpreta
semnele celor muţi ori surzi, cunoaşte terminologia juridică, nu este interesată de rezultatele cau-
zei contravenţionale şi acceptă să participe în această calitate. Persoana este desemnată în calita-
tea de interpret, traducător de către agentul constatator sau de instanţa de judecată în cazurile
prevăzute de prezentul cod.
Interpretul, traducătorul nu pot participa la acţiunile procesuale dacă există unul dintre
motivele prevăzute la art. 86 din Codul de procedură penală.
Interpretul, traducătorul, în cadrul procesului contravențional, au drepturile şi obligațiile
prevăzute la art. 85 din Codul de procedură penală, aplicat corespunzător, precum şi alte drepturi
şi obligații prevăzute de prezentul cod.
În cazul în care există cel puțin unul dintre motivele prevăzute la alin. (2), interpretul,
traducătorul au obligația de a se abține sau poate fi cerută recuzarea acestora de către participan-
ții la proces învestiți cu acest drept. Cererea de recuzare a interpretului, traducătorului se soluțio-
nează de către autoritatea competentă să examineze cauza contravențională, iar hotărîrea asupra
cererii de recuzare nu este susceptibilă de a fi atacată.
Neexecutarea de către interpret, traducător a obligaţiilor lor atrage răspundere potrivit
legii. Pentru traducere intenţionat incorectă, interpretul, traducătorul răspund în conformitate cu
art.312 din Codul penal.
Apărătorul (drepturile şi obligaţiile lui).
Este apărător persoana admisă în profesia de avocat avînd dreptul să participe la proce-

171
sul contravenţional pentru a asigura asistenţă juridică sau a reprezenta partea pe care o asistă în
bază de contract sau în urma desemnării de către coordonatorul oficiului teritorial al Consiliului
Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat.
În cadrul procesului contravenţional apărătorul asistă bănuitul (contravenientul), exerci-
tând dreptul său prin posibilitatea de a fi de faţă, de a avea o prezenţă fizică efectivă la efectuarea
unor acte procesuale331. Apărătorul, care trebuie să fie un avocat, pledează şi acţionează în nume-
le clientului său, îl apară în faţa unei instanţe judecătoreşti sau îl consultă şi îl reprezintă în mate-
rie juridică332.
Aşa ca şi în procesul penal333, funcţia apărătorului se deosebeşte de funcţia agentului
constatator, fiind una unilaterală. Astfel, dacă în procesul de examinare a cauzei agentul consta-
tator urmează a identifica atât circumstanţele agravante, cât şi cele atenuante ale faptei contra-
venţionale, atunci apărătorul nu are obligaţia de a identifica şi de a ţine cont de împrejurările ce
agravează răspunderea contravenţională.
Participarea avocatului în cadrul procesului contravenţional nu are un caracter atât de
dezvoltat ca şi în cazul procesului penal, totuși în cadrul procesului contravențional, apărătorului
i se aplică corespunzător prevederile art. 67 şi 68 din Codul de procedură penală.
Pe parcursul procesului contravenţional, părţile au dreptul să fie asistate de un apărător
(avocat). Dacă e să ne referim la prevederile alineatelor (3) şi (4) ale articolului 378 al Codului
contravenţional, putem conchide că este obligatorie prezenţa apărătorului în cazul în care per-
soana bănuită (contravenientul) este pasibilă de sancţiunea arestului contravenţional.
Consilierul de probaţiune.
Art. 3921, identifică prin consilierul de probaţiune persoana care efectuează evaluarea
psihosocială și controlul subiecţilor probaţiunii, contribuie la resocializarea și la adaptarea socia-
lă a acestora prin formarea unei atitudini şi a unor reguli de conduită socială în vederea reintegră-
rii lor în societate şi prevenirii săvîrşirii de noi contravenții.
Consilierul de probaţiune, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, are dreptul de a lua cu-
noştinţă de materialele cauzei.
Grefierul. Comparativ cu procedura penală de examinare şi sancţionare, în procesul
contravenţional,ca şi judecătorul, grefierul nu apare întotdeauna ca un participant al raporturilor
procesual-contravenţionale. Prezenţa grefierului în procesul penal este doar în cazul în care cau-
za este examinată în fond de către instanţa de judecată sau dacă este contestată.

331
Dolea I. ş.a. Drept procesual penal. Chişinău: Cartier, 2005, p. 214
332
Legea cu privire la avocatură nr. 1260 din 19.07.2002. În: Monitorul Oficial nr. 126-127/1001 din 12.09.2002.
333
Dolea I. ş.a. Drept procesual penal. Chişinău: Cartier, 2005, p. 214.

172
 În mod expres textul Codului contravenţional nu ne vorbeşte despre prezenţa obligatorie
a grefierului în şedinţa de judecată, precum şi despre funcţiile acestuia de a duce procesul-verbal
al şedinţei de judecată. Mai mult ca atât, în corespundere cu prevederile articolului 1 al Legii
privind statutul şi organizarea activităţii grefierilor din instanţele judecătoreşti, cauzele în mate-
rie civilă şi penală, iar în cazurile prevăzute de lege, şi alte cauze, se judecă cu asistenţa grefieru-
lui334. Prin urmare, legea nu ne vorbeşte în mod expres despre prezenţa grefierului în procesul
contravenţional.
Chestiunea legată de prezenţa grefierului în şedinţa de judecare a cazului contravenţio-
nal o putem deduce din textul articolului 2 al Legii privind statutul şi organizarea activităţii gre-
fierilor din instanţele judecătoreşti335, care stabileşte că grefierul îndeplineşte şi alte atribuţii pro-
cedurale prevăzute de codurile de procedură civilă, de procedură penală şi cu privire la contra-
venţiile administrative. În acelaşi timp, articolul 384 al Codului contravenţional stabileşte dreptul
bănuitului (contravenientului) de a declara recuzare grefierului, iar articolul 459 al Codului con-
travenţional ne vorbeşte despre faptul că procesul verbal al şedinţei de judecată se semnează de
către judecător şi grefier.
Toate acestea ne dau dovada faptului că prezenţa grefierului în şedinţa de judecată este
o chestiune obligatorie. În acelaşi timp nu este identificat rolul procesual al grefierului. Codul
contravenţional nu stabileşte împuternicirile şi obligaţiile pe care le are grefierul în procesul con-
travenţional, temeiurile pentru recuzarea acestuia, precum şi procedura şi condiţiile de recuzare a
grefierului.336

8.2. Sistemul autorităților competente să soluționeze cauzele contravenționale.

Cazurile contravenţionale sunt soluţionate printr-o activitate desfăşurată de anumite orga-
ne împuternicite prin lege cu asemenea competenţă. Existenţa acestui sistem este fundamentată în
capitolul III, titlul I al cărţii a II-a a CC RM intitulat “Autorităţile competente să soluţioneze cauze-
le contravenţionale”.
Articolul 393 CC RM specifică în mod expres autorităţile competente să soluţioneze cau-
zele contravenţionale:
Sînt competente să soluţioneze cauzele contravenţionale:
a) instanţa de judecată;
b) procurorul;

334
Lege privind statutul şi organizarea activităţii grefierilor din instanţele judecătoreşti, nr. 59/15.03.2007. În: Moni-
torul Oficial 64-66/296 din 11.05.2007.
335
Lege privind statutul şi organizarea activităţii grefierilor din instanţele judecătoreşti, nr. 59/15.03.2007. În: Moni-
torul Oficial 64-66/296 din 11.05.2007
336
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept procesual contravențional Chișinău 2017, p. 119-120

173
 c) comisia administrativă;
d) agentul constatator (organele de specialitate specificate la art. 400–42312).
Cauzele contravenționale aflate în competența autorităților prevăzute la alin. (1) se soluți-
onează de către autoritatea competentă în a cărei rază teritorială a fost săvîrşită contravenția. În
cazul contravenției continue sau prelungite, cauza se soluționează de către autoritatea în a cărei
rază teritorială s-a consumat ori a fost curmată contravenția.
În cazul în care există mai mult de un act de constatare, examinare sau soluționare, efecte
juridice va produce actul care primul a fost întocmit.
Noţiunea de ”competenţă” poate fi utilizată în două sensuri, şi anume în sensul capacităţii
organului de stat de a avea atribuţii într-o anumită cauză, şi în sensul specificului unei cauze de a fi
repartizată unei anumite autorităţi concrete sau instanţe.337
În sensul la care ne-am referit mai sus, practica judecătorească, dar şi legislaţia procedura-
lă utilizează termenul „competenţă materială”338 şi „competenţă teritorială”339.
Competenţa teritorială reprezintă criteriul potrivit căruia se apreciază care din organele
de acelaşi grad pot să soluţioneze anumită cauză.340 Articolul 399 al Codului contravenţional stabi-
leşte regula potrivit căreia cauza contravenţională se soluţionează de agentul constatator în a cărui
rază teritorială a fost săvârşită contravenţia. Articolul 448 al Codului contravenţional stabileşte că
contestaţia împotriva procesului-verbal cu privire la contravenţie se depune în instanţa de judecată
în a cărei rază teritorială activează autoritatea din care face parte agentul constatator.
În opinia noastră, lipsa unei distincţii clare cu caracter reglementator dintre competenţa
materială şi cea teritorială în procedura contravenţională face ca să apară o serie de probleme pe
plan aplicativ, fapt care nu facilitează procesul de examinare a cazurilor contravenţionale.
Referindu-ne la reglementările Codului contravenţional în ce priveşte competenţa teritori-
ală în cazurile cu privire la contravenţii, menţionăm că cauzele contravenţionale aflate în compe-
tenţa autorităţilor competente în a constata şi examina cazul contravenţional se soluţionează de
către autoritatea competentă în a cărei rază teritorială a fost săvîrşită contravenţia341.
În cazul contravenţiei continue sau prelungite, cauza se soluţionează de către autoritatea
în a cărei rază teritorială s-a consumat ori a fost curmată contravenţia. În cazul în care autoritatea
competentă nu are subdiviziuni teritoriale, cauza contravenţională se judecă de către instanţa de
judecată de la locul unde îşi are sediul autoritatea al cărei reprezentant este agentul constatator.
337
Jidovu N. Drept procesual penal. Bucureşti: C.H.Beck, 2007, p. 136.
338
Jidovu N. Drept procesual penal. Bucureşti: C.H.Beck, 2007, p. 138.
339
Codul Contravenţional, adoptat prin Legea nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
16.01.2009, nr.3-6/15
340
Jidovu N. Drept procesual penal. Bucureşti: C.H.Beck, 2007, p. 138.
341
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept procesual contravențional Chișinău 2017, p. 129-133

174
Contestaţia împotriva deciziei în cauza contravenţională se examinează de către instanţa de judeca-
tă în a cărei rază teritorială activează autoritatea competentă sau procurorul care a emis decizia, ori
de către instanţa de la locul unde îşi are sediul autoritatea competentă, pentru cazurile în care nu
are subdiviziuni teritoriale.
În ce priveşte competenţa materială, trebuie să constatăm faptul că instanţa judecă toate
cazurile cu privire la contravenţii, cu excepţia celor atribuite competenţei unor alte organe, precum
şi cauzele contravenţionale în privinţa minorilor, cauzele contravenţionale prevăzute la art.61, 63–
66, 316–3181, 320, 336 ale Codului contravenţional, cauzele contravenţionale în cadrul cărora au
fost dispuse măsurile procesuale de constrîngere prevăzute la art.432 lit.a) şi e) al Codului contra-
venţional, cauzele contravenţionale în care agentul constatator, procurorul propun aplicarea unei
sancţiuni dintre cele care urmează: - privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate; - priva-
rea de dreptul de a deţine anumite funcţii; - privarea de dreptul special; - munca neremunerată în
folosul comunităţii; - arestul contravenţional; precum şi cauzele contravenţionale în care agentul
constatator, procurorul propun aplicarea unei măsuri de siguranţă dintre cele care urmează: – ex-
pulzarea; – demolarea construcţiei neautorizate şi defrişarea arborilor şi arbuştilor; – confiscarea
specială;
Procurorul constată şi examinează contravenţiile prevăzute la art.336 al Codului contra-
venţional.
Comisia administrativă examinează contravenţiile prevăzute la art.75, 76, 92, 1261, 154,
art.157 alin.(7) şi (8), art.165, 170–175, 180, 181, 227, art.273 pct.9), 91), 11), 15) şi 16) ale Codu-
lui contravenţional.
Celelalte categorii de contravenţii sunt examinate de agentul constatator ale organelor de
specialitate specificate la art.400–42310 ale Codului contravenţional.
Problemele de competenţă. Destul de frecvent sunt cazurile în care constatarea faptului
contravenţional este realizat de către altă autoritate decît cea competentă să examineze şi să adopte
hotărîre pe caz. Deasemenea sunt cazuri cînd în mod eronat, cauza contravenţională este transmisă
spre examinare unei instanţe care nu este îndreptăţită să examineze cazul. Deasemenea sunt cazuri
cînd în cadrul examinării unui dosar penal se constată existenţa faptei contravenţionale sau în ca-
drul examinării cazului contravenţional se constată existenţa faptei penale.
Pentru asemenea cazuri, legiuitorul prevede următoarele soluţii:
În cazul în care instanţa de judecată constată faptul că instanţei i s-a remis spre examinare
cauza contravenţională cu încălcarea competenţei teritoriale, prin încheiere, dispune strămutarea
cauzei către instanţa ce are competenţă teritorială să examineze cazul.

175
 În cazul în care instanţa de judecată constată faptul că instanţei i s-a remis spre examinare
cauza contravenţională cu încălcarea competenţei materiale, prin încheiere, dispune strămutarea
cauzei către procuror sau autoritatea prevăzută la articolele 400–42310 ale Codului contravenţional,
ce are competenţă materială să examineze cazul.
Dacă, în procesul examinării cauzei contravenţionale, autoritatea prevăzută la articolele
400–42310 ale Codului contravenţional constată că încălcarea conţine elementele constitutive ale
infracţiunii, agentul constatator remite materialele procurorului sau ofiţerului de urmărire penală,
după competenţă.
Dacă procurorul în procesul examinării cauzei penale constată că încălcarea conţine ele-
mentele constitutive ale contravenţiei, dispune prin ordonanţă pornirea cauzei contravenţionale şi o
remite, după caz, autorităţii prevăzute la articolele 400–42310 ale Codului contravenţional, comisiei
administrative sau instanţei de judecată342.
Dacă fapta constituie o contravenţie sau dacă liberarea de răspundere penală are loc în
conformitate cu articolul 55 din Codul penal, procurorul, în condiţiile legii, aplică sancţiunea con-
travenţională. Dacă aplicarea sancţiunii contravenţionale nu ţine de competenţa procurorului, cauza
se transmite imediat instanţei de judecată spre examinare343.
Dacă din cuprinsul actului de sesizare rezultă vreunul din cazurile care împiedică pornirea
urmăririi penale, organul de urmărire penală înaintează procurorului actele întocmite cu propune-
rea de a nu porni urmărirea penală. În cazul în care procurorul refuză pornirea urmăririi penale sau
încetează urmărirea penală din cauza că fapta constituie o contravenţie, procurorul dispune, prin
ordonanţă motivată, pornirea procesului contravenţional şi examinează cauza344.
a) instanţa de judecată;
Un loc deosebit în sistemul organelor оmputernicite să examineze cazurile contravenţio-
nale ocupă instanţele judecătoreşti.
Dacă în procesul penal instanţa de judecată este subiectul principal al activităţii procesual-
penale345, în procesul contravenţional instanţa de judecată are rolul unuia din organele care exami-
nează şi aplică sancţiunea contravenţională, iar în cazul în care contravenientul contestă deciziile
autorităţilor administraţiei publice care au competenţa de a constata şi sancţiona, serveşte instanţă
de examinare a contestării asupra acestor decizii.

342
Alineatul (1) al articolului 396 al Codului contravenţional
343
Alineatul (10) al articolului 285 al Codului de procedură penală
344
Alineatele (4) şi (5) al articolului 274 al Codului de procedură penală şi alineatul (3) al articolului 396 al Codului
contravenţional
345
Odagiu Iu., Osoianu T., Andronache A. ş.a., Drept procesual penal. Partea generală. Chişinău: Editura Academiei
„Ştefan cel Mare” a MAI, 2009, p. 148.

176
 În fond, dacă e să identificăm rolul instanţelor de judecată în procesul contravenţional,
atunci putem concluziona că nu doar instanţele de judecată înfăptuiesc justiţia, chiar dacă potrivit
articolului 114 al Constituţiei Republicii Moldova, instanţele de judecată sunt unicele care înfăptu-
iesc justiţia la noi în ţară. Cauzele sunt examinate şi sancţiunile contravenţionale sunt aplicate şi de
către alte autorităţi decât instanţele de judecată.
În conformitate cu prevederile alin. 2, art. 4 al Legii Republicii Moldova privind organi-
zarea judecătorească, instanţele judecătoreşti examinează toate cazurile privind raporturile juridice
contravenţionale pentru care legea nu stabileşte o altă competenţă.
Justiţia în cauzele contravenţionale se înfăptuieşte de către instanţa de judecată conform
competenţei date de codul contravențional.
În cazul în care autoritatea competentă nu are subdiviziuni teritoriale, prin derogare de la
art. 393 alin. (2), cauza contravențională se judecă de către instanța de judecată de la locul unde îşi
are sediul autoritatea al cărei reprezentant este agentul constatator.
Cauza contravenţională se judecă în complet format dintr-un singur judecător care se pro-
nunţă asupra fondului cauzei prin hotărîre.
Instanţa de recurs judecă în complet format din 3 judecători.
Judecarea cauzei în şedinţă judiciară va fi argumentată şi efectuată cu respectarea tuturor
regulilor de procedură judiciară.
În cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de prezentul cod, instanţa de judecată exami-
nează cauza contravenţională în procedură scrisă.
Cauza contravenţională se judecă în şedinţă publică sau în şedinţă închisă, după caz, con-
form prevederilor art. 18 din Codul de procedură penală.
În cadrul procesului contravențional, instanța de judecată se conduce şi aplică corespunză-
tor prevederile art. 31–35 din Codul de procedură penală.
Instanţa judecă:
1) toate cazurile cu privire la contravenţii, cu excepţia celor atribuite de prezentul cod
competenţei unor alte organe, precum şi:
a) cauzele contravenţionale în privinţa minorilor;
b) cauzele contravenţionale prevăzute la art.61, 63–66, 316–3181, 320, 336;
b1) cauzele contravenţionale în cadrul cărora au fost dispuse măsurile procesuale de
constrîngere prevăzute la art. 432 lit. a) și e);
c) cauzele contravenţionale în care agentul constatator, procurorul propun aplicarea unei
sancţiuni dintre cele care urmează:
- privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate;

177
 - privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii;
- privarea de dreptul special;
- munca neremunerată în folosul comunităţii;
- arestul contravenţional;
d) cauzele contravenționale în care agentul constatator, procurorul propun aplicarea unei
măsuri de siguranță dintre cele care urmează:
– expulzarea;
– demolarea construcției neautorizate şi defrişarea arborilor şi arbuştilor;
– confiscarea specială;
– ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport;
2) contestaţiile împotriva deciziilor autorităţilor competente să soluţioneze cauzele con-
travenţionale, procurorului.
Contestația împotriva deciziei în cauza contravențională se examinează de către instanța
de judecată în a cărei rază teritorială activează autoritatea competentă sau procurorul care a emis
decizia, ori de către instanța de la locul unde îşi are sediul autoritatea competentă, pentru cazurile
prevăzute la art. 394 alin. (11).
Instanţa de judecată este competentă să aplice măsuri de siguranţă şi amendă judiciară.
Instanţa de recurs judecă recursul pronunţîndu-se prin decizie.
b.Competența procurorului
Procurorul emite ordonanța cu privire la contravenţia pe care a constatat-o în exerciţiul
funcţiunii şi o transmite autorității publice cu competență de examinare a contravențiilor.
Procurorul constată şi examinează contravenţiile prevăzute la art. 336.
În cazul refuzului începerii urmăririi penale, încetării urmăririi penale din cauza că fapta
constituie o contravenţie, procurorul dispune, prin ordonanță motivată, pornirea procesului contra-
venţional şi, prin derogare de la alin. (1), examinează cauza.
Decizia procurorului poate fi contestată în termen de 15 zile de la emitere și se examinea-
ză în conformitate cu prevederile art. 448 şi ale capitolului VII din cartea a doua din Codul Contra-
vențional.
c. Competența comisiei administrative
Comisia administrativă de pe lîngă autoritatea publică locală executivă se formează de că-
tre consiliul local (sătesc, comunal, orăşenesc, municipal) în componenţa preşedintelui, vice-
preşedintelui, secretarului responsabil şi a 4–7 membri.
Obligaţiile preşedintelui, vicepreşedintelui, secretarului responsabil ai comisiei adminis-
trative se stabilesc prin regulament.

178
 Comisia administrativă examinează contravenţiile prevăzute la art. 75, 76, 92, 1261, 154,
art. 157 alin. (7) și (8), art. 165, 170–175, 180, 181, 227, art. 273 pct. 9), 91), 11), 15) și 16).
Şedinţa comisiei administrative este deliberativă dacă la ea este prezentă simpla majorita-
te a membrilor ei.
Deciziile comisiei administrative se adoptă cu majoritatea simplă de voturi ale membrilor
comisiei prezenţi la şedinţă.
d. Competenţa agentului constatator
Cauza contravenţională se soluţionează de agentul constatator în a cărui rază teritorială a
fost săvîrşită contravenţia. Acesta poate aplica sancţiunile prevăzute în partea specială a cărţii a
doua în limitele competenţei şi numai în exerciţiul funcţiunii.
Agentul constatator poate constata contravenţii ale căror constatare, soluţionare şi
sancţionare sînt atribuite competenţei unor alte organe. În astfel de cazuri, agentul va remite orga-
nelor respective procesele-verbale de constatare a contravenţiilor.
Conform prevederilor alineatului (1) al articolului 385 din Codul contravenţional, agentul
constatator este reprezentantul autorităţii publice care soluţionează, în limitele competenţei sale,
cauza contravenţională, iar alineatul (10) al aceluiaşi articol stabileşte că în cazurile în care agentul
constatator face declaraţie de abţinere sau agentul constatator este recuzat, precum şi în cazul im-
posibilităţii motivate de participare a agentului constatator la examinarea cauzei contravenţionale
în instanţa judecătorească, autorităţile prevăzute la articolele 400-423/10 al Codului contravenţio-
nal pot desemna un alt reprezentant în acest scop.
Prin urmare, actul prin care un alt reprezentant vine să participe, reprezintă un act de de-
semnare, iar desemnarea, trebuie înţeleasă ca fiind o desemnare într-o anumită calitate procesuală,
care este determinată de procesul în cauză.
Astfel, reprezentantul desemnat în virtutea prevederilor alineatului (10) al articolului 385
al Codului contravenţional se desemnează într-o anumită calitate, care în opinia noastră este anume
calitatea de agent constatator. Aceasta este deoarece, dacă pînă la momentul în care nu au interve-
nit circumstanţele prevăzute de alineatul (10) al articolului 385 al Codului contravenţional, în pro-
cesul contravenţional nu exista aşa participant în proces ca reprezentantul autorităţii din care face
parte agentul constatator sau nemijlocit autoritatea în cauză, prin urmare nici după ce au intervenit
circumstanţele prevăzute de alineatul (10) al articolului 385 al Codului contravenţional, o aseme-
nea parte nu poate să apară.
Aceste argumente urmează a fi completate cu principiul potrivit căruia procesului contra-
venţional, în lipsa unor reglementări, se aplică regulile procesului penal. Astfel, odată ce la exami-
narea cazului contravenţional de către instanţa de judecată, probele care vin să confirme vinovăţia

179
contravenientului, sunt susţinute de agentul constatator, urmează să conchidem că de fapt acesta
susţine învinuirea în acest proces, analogic cum şi în procesul penal, unde învinuirea este susţinută
de procuror.
Odată ce în procesul penal, procurorul nu poate fi substituit cu un alt reprezentant, ci doar
de un procuror, şi doar în baza unei dispoziţii, considerăm că alineatul (10) al articolului 385 al
Codului contravenţional, urmează a fi înţeles ca desemnare a unei alte persoane (reprezentant al
autorităţii competente), dar în calitatea de agent constatator.
În aceeaşi ordine de idei, este necesar să ne referim la faptul că examinarea cazului con-
travenţional de către o persoană care exercită atribuţii de agent constatator, presupune că este com-
petent să examineze doar cazurile pe care personal le-a constatat, le-a reţinut în gestiune, precum şi
cazurile care i-au fost distribuite pentru examinare în baza unei dispoziţii, prin care este desemnat
ca agent constatator pe cazul contravenţional concret.
Ne referim la practica vicioasă în care cazul contravenţional este în examinare la un agent
constatator, iar actele de examinare şi decizia se adoptă de către un alt agent constatator, care
acţionează fără ca să existe vre-o dispoziţie prin care acesta să fie desemnat agent constatator pe
cazul contravenţional concret şi fără ca acesta personal să-l fi constatat. În asemenea cazuri,
funcţionarul cu atribuţii de agent constatator poate prelua examinarea unui caz contravenţional deja
iniţiat de către alt agent constatator, doar în cazul în care de către superior este emisă o dispoziţie
prin care încetează calitatea de agent constatator pentru agentul constatator care examina anterior
cauza contravenţională.
Tot prin această dispoziţie este desemnat în calitate de agent constatator funcţionarul care
preia examinarea. Agentul constatator, de sinestătător, din iniţiativă proprie, fără o asemenea dis-
poziţie, nu-şi poate atribui calitatea de agent constatator într-o cauză contravenţională în curs de
examinare aflată la examinarea unui alt agent constatator.346

Competența poliției în soluționarea cauzelor contravenționale

Termenul “agent constatator” desemnează calitatea de persoană, reprezentant al autori-
tăţii publice competente, în ce priveşte constatarea unui caz de comitere a contravenţiei. Această
calitate oferă posibilitate agentului constatator să întreprindă toate acţiunile pentru a identifica
existenţa cazului de comitere a contravenţiei, precum şi de a administra probele care să dove-
dească comiterea contravenţiei, precum şi persoana care a comis-o, precum şi vinovăţia acesteia.
347

346
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept procesual contravențional Chișinău 2017, p. 133-134
347
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept procesual contravențional Chișinău 2017, p. 99

180
 Este desemnat ca agent constatator funcţionarul din autorităţile indicate la art. 400–
42310 CC RM , împuternicit cu atribuţii de constatare a contravenţiei şi/sau de sancţionare.
Persoana indicată mai sus nu poate participa la desfăşurarea procesului contravențional
în calitate de agent constatator dacă:
a) există cel puțin una dintre circumstanțele indicate la art. 33 din Codul de procedură
penală, care se aplică în modul corespunzător;
b) se află în situație de conflict de interese.
Faptul că agentul constatator a constatat contravenția sau a soluționat, în limitele com-
petenței sale, cauza contravențională ori a participat anterior în calitate de agent constatator în
fața instanței de judecată pe cauza respectivă nu constituie un impediment pentru participarea lui
ulterioară la judecarea aceleiaşi cauze contravenționale.
În cazul în care există motivele prevăzute la alin. (3), agentul constatator este obligat să
facă declarație de abținere.
Pentru aceleaşi motive, agentul constatator poate fi recuzat şi de către participanții la
procesul contravențional în cauza respectivă, învestiți cu asemenea drept prin prezentul cod.
Examinarea declarației de abținere sau a cererii de recuzare:
a) depuse în privința agentului constatator, are loc în termen de 2 zile lucrătoare de către
conducătorul autorității publice în cadrul căreia activează acesta sau, în cazul în care declarația
de abținere sau cererea de recuzare este depusă la etapa examinării cauzei în instanța judecăto-
rească, de către instanța judecătorească competentă să examineze cauza contravențională;
b) depuse în privința conducătorului autorității competente să soluționeze cauza contra-
vențională, are loc în termen de 10 zile lucrătoare de către instanța de judecată în a cărei rază
teritorială activează autoritatea respectivă.
Decizia sau hotărîrea asupra abținerii ori a recuzării nu este susceptibilă de a fi atacată.
Decizia agentului constatator în cauza contravențională emisă cu încălcarea prevederilor
alin. (3) este pasibilă de a fi atacată în instanța de judecată.
În cazurile prevăzute mai sus, precum şi în cazul imposibilității motivate de participare
a agentului constatator la examinarea cauzei contravenționale în instanța judecătorească, autori-
tățile indicate pot desemna un alt reprezentant în acest scop.
Pentru a fi posibilă sancţionarea contravenţiei, este necesar ca aceasta mai întâi de toate
să fie probată. Există anumite persoane, care deţin unele funcţii, datorită cărora le revin compe-
tenţa constatării contravenţiilor în diferite domenii de activitate, indiferent de natura actului care

181
stabileşte şi sancţionează contravenţiile348. Legislaţia Republicii Moldova îi conferă persoanei
care constată contravenţiile calitatea de „agent constatator”.
Dacă e să ne referim la cele expuse mai sus, am putea deduce că la nivel teoretic există
persoana care constată, iar paralel cu aceasta există persoana sau autoritatea care sancţionează
contravenţia. În unele cazuri, dacă e să ne referim la prevederile alineatului (2) al articolului 385
al Codului contravenţional, în cadrul uneia şi aceleiaşi autorităţi pot fi persoane care doar consta-
tă şi în acelaşi timp – persoane care doar sancţionează.
Situaţia în care am admite o calitate aparte de agent constatator, iar paralel cu aceasta –
calitatea de persoană sau autoritate competentă să examineze cauzele contravenţionale şi să apli-
ce sancţiunile, diferit după competenţe de cel al agentului constatator, atunci am putea identifica
şi limita competenţei agentului constatator doar la acţiunile menite să confirme existenţa faptului
contravenţional.
Codul contravenţional atribuie agentului constatator şi competenţe de aplicare a
sancţiunii contravenţionale. Aceasta presupune o situaţie, când autoritatea care constată contra-
venţia, examinează cazul, are şi împuternicirea de a expune verdictul pe marginea acestei exami-
nări. În acest caz este destul de greu de asigurat imparţialitatea agentului constatator la examina-
rea cazului, mai ales dacă în procesul de examinare acesta întâlneşte dificultăţi din partea celui
care este bănuit în comiterea contravenţiei. În aşa fel, persoana care constată, aceea şi sancţio-
nează.
În acest sens, utilizarea termenului „agent constatator” în cadrul procedurii contra-
venţionale pentru autoritatea cu competenţe de sancţionare nu este una corespunzătoare. Suntem
de părerea că este corectă utilizarea termenului „funcţionar” sau „agent de constatare şi sancţio-
nare” sau „agent de examinare a contravenţiilor”. În caz contrar, din competenţele agentului con-
statator urmează a fi excluse atribuţiile de sancţionare.
Făcând referire la prevederile articolului 399 al Codului contravenţional se constată că
agentul constatator soluţionează cauza contravenţională şi poate aplica sancţiunile prevăzute în
partea specială a cărţii a doua a Codului contravenţional, în limitele competenţei şi numai în
exerciţiul funcţiunii.
De asemenea agentul constatator poate constata contravenţii ale căror constatare, so-
luţionare şi sancţionare sunt atribuite competenţei unor alte organe, dar fără a aplica sancţiunea,
va remite organelor respective procesele-verbale de constatare a contravenţiilor.
Având în vedere cele expuse mai sus, autorii Ig.Trofimov și Ad.Crețu, consideră impor-

348
Negoiţă A. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Bucureşti: Atlas-Lex, 1993, p. 163.

182
tană soluţionarea următoarelor categorii de întrebări:
1) Cine este desemnat în calitate de agent constatator?
2) Care este actul prin care se determină calitatea de agent constatator?
3) Prin ce se confirmă calitatea de agent constatator?
4) Ce reprezintă competenţa agentului constatator?
5) Ce reprezintă exerciţiul funcţiunii agentului constatator?
Aceste întrebări, sunt importante pentru a identifica calitatea de agent constatator. 349
Reieşind din prevederile articolului 385 Cod contravenţional, condiţiile de dobândire a
calităţii de agent constatator sunt:
1) Prezenţa calităţii de angajat (funcţionar) al autorităţii competente prevăzute de ar-
ticolele 400-42310 ale Codului contravenţional şi;
2) Desemnarea în calitate de agent constatator din cadrul autorităţii din care face par-
te.
Aceste condiţii sunt cumulative, după cum are importanţă atât faptul angajării în autori-
tatea competentă de a constata şi examina cazurile contravenţionale, cât şi faptul desemnării în
calitate de agent constatator.
În acelaşi timp, dacă facem referinţă la prevederile articolelor 400-42310 ale Codului
contravenţional, atunci constatăm că, de fapt, în textul acestor articole sunt indicate categoriile
de funcţii ce pot avea calitatea de agent constatator.
De exemplu, potrivit alineatului (2) al articolului 400 al Codului contravenţional este
prevăzut că sînt în drept să examineze cauze contravenţionale şi să aplice sancţiuni în limitele
competenţei şefii de direcţii şi adjuncţii lor, şefii inspectoratelor de poliţie şi adjuncţii lor, şefii
secţiilor de poliţie, şefii sectoarelor de poliţie, şefii posturilor de poliţie, ofiţerii principali de sec-
tor, ofiţerii superiori de sector, ofiţerii de sector, angajaţii secţiilor securitate publică, angajaţii
serviciilor patrulare, angajaţii secţiilor supraveghere transport şi circulaţie rutieră, angajaţii ser-
viciilor supraveghere tehnică şi accidente rutiere ale inspectoratelor de poliţie, angajaţii Inspecto-
ratului naţional de patrulare şi ai Inspectoratului naţional de investigaţii din cadrul Inspectoratu-
lui General al Poliţiei, precum şi angajaţii altor subdiviziuni subordonate Ministerului Afacerilor
Interne care exercită atribuţiile poliţiei.
La prima vedere, enunţarea funcţiilor din cadrul autorităţii, care au dreptul să examineze
cazul contravenţional, ar fi o chestiune evaluată pozitiv, deoarece chiar prin lege sunt desemnate
funcţiile cu atribuţii de agent constatator. În acelaşi timp, însă, o asemenea incursiune a legii în

349
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept procesual contravențional Chișinău 2017, p. 101.

183
„desemnarea” categoriilor de funcţionari ce au calitatea de agent constatator prezintă o dificulta-
te atât teoretică cât şi practică.
Situaţie similară se atestă şi la celelalte categorii de agenţi constatatori. Astfel, în afară
de organele afacerilor interne, calitatea de agent constatator pe cauzele de comitere a contra-
venţiilor ecologice o au organele pentru protecţia mediului, organele pentru control geologic şi
supraveghere minieră, Agenţia pentru Silvicultură "Moldsilva" şi organele supravegherii sanitar-
epidemiologice de stat.
În conformitate cu prevederile articolului 405 al Codului contravenţional, în numele or-
ganelor pentru protecţia mediului, organele pentru control geologic şi supraveghere minieră, or-
ganele supravegherii sanitar-epidemiologice de stat şi Agenţia pentru Silvicultură "Moldsilva"
sunt în drept să examineze cauze contravenţionale şi să aplice sancţiuni inspectorul principal de
stat pentru ecologie şi adjuncţii lui, inspectorii superiori de stat pentru ecologie, inspectorii de
stat pentru ecologie, inspectorul principal de stat pentru geologie şi supraveghere minieră şi ad-
juncţii lui, inspectorii de stat pentru geologie şi supraveghere minieră, directorul general al
Agenţiei pentru Silvicultură "Moldsilva" şi adjuncţii lui, directorii întreprinderilor de stat pentru
silvicultură, ai întreprinderilor silvo-cinegetice, ai rezervaţiilor naturale şi medicul-şef sanitar de
stat al Republicii Moldova şi adjuncţii lui, medicii-şefi sanitari de stat ai raioanelor şi oraşelor
(municipiilor). De fapt constatăm aceeaşi problemă, unde soluţia legală trebuie să evite denumi-
rea concretă a funcţiei.
O altă problemă, care reflectă o practică vicioasă de substituire a funcţiilor agentului
constatator, este cea legată de cazurile cu privire la contravenţii ce se examinează de către per-
soanele (funcţionari) care sunt în funcţii subordonate agentului constatator, care, de regulă este
şef, dar care aceşti subalterni nu au calitate de agent constatator.
Considerăm corectă opinia autorilor precum că această modalitate de intervenţie a
funcţionarilor este necesar a fi apreciată drept administrare a probelor de către persoane fără îm-
puterniciri în acest sens, iar toate probele administrate în cadrul procesului contravenţional de
către aceste persoane, urmează a fi declarate nule, unde instanţa sau agentul constatator nu le va
lua în calcul la adoptarea deciziei pe marginea cazului, aşa cum o stabileşte, de altfel, articolul
231 al Codului de procedură penală.350

350
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept procesual contravențional Chișinău 2017, p. 105-108.

184
 PROBELE ȘI MODALITĂȚI DE ADMINISTRARE
9.1. Noțiuni definitorii cu privire la probe și mijloacele de probă.
9.2. Tipologia probelor în procesul contravențional.
9.3. Cercetarea la fața locului.
9.4. Temeiurile pentru ridicarea obiectelor și documentelor.
9.5. Percheziția corporală;
9.6. Corpurile delicte.

9.1. Noțiuni definitorii cu privire la probe și mijloacele de probă.

În scopul stabilirii adevărului în procesul contravenţional este necesară o activitate cog-
nitivă în care subiecţii implicaţi într-o cauză de acest gen să efectuieze acţiuni în vederea asigu-
rării cercetării sub toate aspectele, complete şi obiective, ale circumstanţelor cauzei. În activita-
tea de stabilire a adevărului, elementele care duc la realizarea cunoaşterii sunt dovezile. În proce-
sul contravenţional, la fel ca şi în cel procesual-penal dovezile care duc la realizarea cunoaşterii
poartă denumirea de probe351.
Etimоlоgiс, termenul de prоbă prоvine de lа lаtinesсul ,,prоbо,-аre,-аvi,-аutum”, саre
înseаmnă ,,а dоvedi,, sаu de lа ,,prоbаtiо”, саre înseаmnă ,,dоvаdă,,. Deсi, în sensul mențiоnаt,
prin prоbă în procesul contravențional ca și în prосesul penаl înțelegem dоvаdа sаu temeliа hоtă-
rîrii judeсătоrești352.
Nоțiuneа de prоbe în prосedurа contravențională se referă lа tezele fundаmentаle de
impоrtаnță teоretiсă și prасtiсă. О аtаre impоrtаnță, nоțiuneа dаtă о pоsedă din mоtivul, сă în
virtuteа pаrtiсulаritățilоr dоvedirii prосedurаle în sсоpurile stаbilirii evenimentelоr contravenției
și а аltоr сirсumstаnțe, саre аu аvut lос în treсut și nu pоt fi reprоduse în tоаte аmănuntele,
prоbele sunt uniса pоsibilitаte аdmisibilă сunоаșterii retrоspeсtive а сeeа сe s-а întîmplаt în
reаlitаteа оbieсtivă.
Legea contravenţională în articolul 425, alin. 1 oferă definiţia probelor: „Probele sunt
elemente de fapt, dobîndite în modul stabilit de lege, care servesc la constatarea existenţei sau
inexistentei contravenţiei, la identificarea făptuitorului, la constatarea vinovăţiei, precum şi la
stabilirea altor împrejurări importante pentru justa soluţionare a cauzei”.
Făcând o comparaţie cu doctrina procesual-penală şi cu referire la probele folosite în
procesul contravenţional, putem menţiona faptul prezenţei unui şir de similitudini, ceea ce per-

351
Igor Dolea ,,Drept Procesual Penal,, Cartier Juridic 2005, p. 260
352
Anastasiu Crișu ,,Drept Procesual Penal –partea generală, ediția a II,, C.H.Beck București 2007, p. 203.

185
mite definirea acestora sub diferite aspecte, în funcţie de fiecare opinie statutată de-a lungul tim-
pului la diferiţi autori, printre care enumerăm:
V. Manzini defineşte proba ca fiind „activitatea procesuală imediat îndreptată spre sco-
pul de a obţine certitudinea judiciară, după criteriul adevărului real, în privinţa vinovăţiei, sau al
altei afirmaţiuni, sau negaţiuni, interesînd o măsură a judecătorului”;
V. Dongoroz, relatează că probele sunt „elementele de informaţiune create sau prilejuite
de firea lucrurilor (urmele lăsate de contravenţie sau de contravenient, percepţiunile vizuale sau
auditive ale unor persoane care întîmplător au asistat la comiterea faptului, etc), toate aceste ele-
mente de informaţiune, care pot arunca o lumină asupra existenţei faptei contravenţionale sau
asupra vinovăţiei făptuitorilor, se numesc probe sau dovezi”.
Traian Pop este de părere că probele sunt „acele elemente informative sau documentare,
necesare pentru stabilirea adevărului real asupra faptelor şi stărilor relevante în procesul contra-
venţional”.
Datorită relativităţii mijloacelor pe care organul competent de soluţionare le are la dis-
poziţie pentru a avea acces la realitatea imediată, legiuitorul a indicat, în Codul Contravenţional,
doar câteva modalităţi, denumite mijloace de probă, dispunând că numai prin intermediul lor este
permisă relevarea unei probe, a unei dovezi, din care să rezulte o împrejurare aflată în legătură
cu fapta dedusă judecăţii.
O parte din aceste mijloace de probă - cum ar fi declaraţia de martor au apărut şi s-au
transmis încă din antichitate, păstrându-şi pînă astăzi, cu unele modificări procedurale inevitabi-
le, ce asigură această valoare probantă. Altele au apărut şi s-au dezvoltat mult mai tîrziu de
exemplu: expertiza judiciară, iar altele au intrat în procedura contravenţională recent, este vorba
de mijloacele audio şi video.
Datele de fapt care asigură soluţionarea cauzei contravenţionale pot fi administrate în
proces prin intermediul mijloacelor de probă. Noţiunea de „mijloc de probă” necesită delimitare
cu noţiunea de „probă”. Împrejurarea de fapt, care duce la o concluzie de vinovăţie sau nevino-
văţie, nu se poate confunda cu mijlocul prin care această împrejurare este cunoscută sau demon-
strată.
Noţiunea de „mijloc de probă” necesită delimitare şi de noţiunea de „procedeu probato-
riu”. Procedeele probatorii nu constituie o categorie a mijloacelor de probă, ci modul de a proce-
da în folosirea mijloacelor de probă. Într-un sens general, mijloacele de probă pot fi considerate
ca acele căi prin intermediul cărora datele de fapt care au o importanţă în soluţionarea unei cauze

186
contravenţionale pot fi utilizate legal, atât de organul competent de examinare, cât şi de părţi şi
alţi participanţi la proces.353
Mijloacele de probă pot fi administrate în toate fazele procesului contravenţional, legea
nefăcând nici o deosebire în ceea ce priveşte forţa lor probantă în raport cu împrejurarea dacă ele
au fost administrate în cursul constatării comiterii faptei ori al cercetării ei judecătoreşti.
Mijloacele de probă care pot fi folosite în procesul contravenţional, sunt enumerate în
Codul Contravenţional al Republicii Moldova, art. 425 alin. 2 al Capitolului IV, intitulat „Probe-
le” şi sunt următoarele:
 procesul-verbal cu privire la contravenţie,
 procesul-verbal de ridicare a obiectelor şi documentelor,
 procesul-verbal de percheziţie,
 procesul-verbal privind cercetarea la fața locului,
 procesele-verbale privind alte acțiuni procesuale efectuate în conformitate cu prezen-
tul cod, explicaţiile persoanei în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional,
 declaraţiile victimei,
 declarațiile martorilor,
 înscrisurile,
 înregistrările audio sau video,
 fotografiile,
 corpurile delicte,
 obiectele şi documentele ridicate,
 constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale,
 raportul de expertiză.
Această enumerare este limitativă, prin urmare nu se admite aducerea vreunei alte probe
la cunoştinţa organului judiciar, decât prin intermediul unuia dintre aceste mijloace. Enumerarea
mijloacelor prevăzute de Codul Contravenţional al Republicii Moldova este exhaustivă, ceea ce
înseamnă că nu pot fi utilizate în procesul contravenţional şi alte mijloace de probă, cum ar fi,
spre exemplu, poligraful, hipnoza, ş. a.
Datele de fapt care sunt cuprinse în aceste mijloace de probă nu pot fi recunoscute, prin
sine, ca probe. Pentru ca aceste date să fie recunoscute în calitate de probe ele trebuie să dispună
de anumite proprietăţi juridice, care sunt admisibilitatea, pertinenţa, concludenta şi utilitatea.

353
Василев А. Н., Осмотр места происшествия – Госюриздат – Москва, 1960, c. 78.

187
 Prin intermediul admisibilităţii se asigură calitatea procesuală a probei. Sunt admisibile
probele pertinente, concludente şi utile administrate în conformitate cu Codul Contravenţional.
Doctrina procesuală contravenţională, cât şi de drept procesual-penal recunoaşte existenţa unor
particularităţi specifice de asigurare a admisibilităţii probelor:
I. Pentru ca o probă să fie admisibilă ea trebuie să fie administrată de un subiect compe-
tent. Proba poate fi administrată atât de agentul constatâtor, prin efectuarea unor acţiuni procesu-
ale, fie de către părţi prin punerea la dispoziţia a instanţei sau agentului constatâtor, fie de către
instanţă la solicitarea părţilor.
II. Pentru ca o probă să fie admisibilă ea trebuie să fie administrată prin intermediul mij-
locului cuvenit (art. 425, alin. 1, 2 ale CC al RM). Ca o declaraţie, sau orice altă acțiune cproce-
suală consemnată printr-un anumit act, să fie recunoscută ca mijloc de probă ea trebuie să fie
depusă, efectuată în cadrul procesului contravenţional şi nu în afara procesului. De asemenea, nu
poate fi înlocuit raportul de expertiză cu un act departamental sau cu o opinie a unui specialist.
III. Pentru ca o probă să fie admisibilă ea trebuie să fie administrată prin procedura cu-
venită. Această regulă poate fi caracterizată sub mai multe aspecte, spre exemplu, respectarea
procedurii în ceea ce priveşte termenii procesuali, acţiunile procesuale, excepţie în acest caz o
constituie cercetarea la faţa locului (art. 426 CC al RM) şi percheziţia corporală sau ridicarea
(art. 429 CC al RM), care pot fi efectuate până la pornirea procesului contravenţional, dar şi după
declanşarea procesului. Regula dată asigură şi respectarea calităţii procesuale a persoanei impli-
cate în proces. Astfel, se interzice de a audia în calitate de martor persoana care de fapt este bă-
nuită în comitera contravenţiei.
IV. Regula a patra care asigură admisibilitatea probelor este regula privind „fructele
pomului otrăvit”. Proba se consideră inadmisibilă dacă este obţinută din altă probă cu încălcarea
procedurii. Regula este utilizată în cele mai dese cazuri când este vorba de percheziţie şi de ridi-
carea obiectelor.
Potrivit acesteia, proba se recunoaşte ca inadmisibilă dacă a fost obţinută în baza altei
probe, administrate cu încălcarea prevederilor legale.
Doctrina fructul pomului otrăvit este un produs al regulii excluderii (exclusionary rule)
din sistemul american, care stabileşte că probele obţinute prin arestare ilegală, cercetare neînte-
meiată sau interogare forţată trebuie excluse din proces.
Curtea Supremă de Justiţie a SUA a făcut pentru prima dată aluzie la fructul pomului
otrăvit în cauza Silverthorne Lumber Co. c. SUA, (1920).
În cele mai dese cazuri, această regulă este aplicabilă pentru procedeele probatorii de
administrare a corpurilor delicte. Dacă asemenea mijloace de probă au fost obţinute cu încălcări

188
în cadrul percheziţiei, ridicării de obiecte sau documente sau cercetării la faţa locului, atunci se
exclud din dosar nu numai procesele-verbale ale acţiunilor procesuale respective, dar şi obiectele
ridicate, precum şi rapoartele de expertiză privind aceste obiecte. Sintagma fructul pomului otră-
vit a fost utilizată pentru prima dată în Nardone c. SUA, (1939), iar doctrina fructul pomului
otrăvit a fost aplicată pentru prima dată în cazul crucial Wong Sun c. SUA, (1963).
Pentru a constata dacă probele reprezintă fructul pomului otrăvit, judecătorul trebuie să
examineze toate faptele ce rezultă din administrarea iniţială a probelor şi acumularea ulterioară
de probe.
Constatarea se face, de obicei, de judecător într-o audiere înainte de proces. În audierea
sa, judecătorul trebuie să constate, în primul rând, că percheziţia ilegală sau arestul au avut loc în
realitate, iar apoi să decidă dacă probele au fost obţinute în rezultatul percheziţiei ilegale sau
arestului. În aspectul dreptului procesual penal naţional, doctrina fructul pomului otrăvit este
aplicabilă în corespundere cu principiul legalităţii şi loialităţii probelor, prin regula excluderii
probelor promovată de Curtea Europeană.354
V. Regula inadmisibilităţii probelor care conţin date de provenienţă necunoscută este o
a cincea regulă care asigură admisibilitatea probelor. Numai acea probă este admisibilă care
conţine date autenticitate care pot fi verificate în orice moment.355
Prin pertinenţă se înţelege legătura dintre conţinutul probei şi circumstanţele care nece-
sită a fi probate într-o cauză contravenţională. La soluţionarea chestiunii cu privire la pertinenţa
probelor este necesar să se ţină cont de două aspecte:
1. dacă se include faptul care va fi dovedit drept probă în obiectul probaţiunii;
2. dacă este în stare proba, informaţia să constate acest fapt.
După cum se vede, pertinenţa joacă un rol de legătură logică între împrejurarea dată şi
obiectul probaţiunii. Pertinenţa este o premisă pentru constatarea admisibilităţii, în unele cazuri
însă probele pertinente pot fi inadmisibile. Codul Contravenţional prevede mai multe articole
care se referă la pertinenţa probelor. De exemplu, declaraţiile sunt depuse referitor la circum-
stanţele care au servit drept temei pentru a recunoaşte persoana în calitate de contravenient; de-
claraţiile martorului se depun asupra circumstanţelor care urmează să fie constatâte în cauză ş. a.
Examinând chestiunea pertinenţei, este necesar de luat în considerare următoarele aspecte:
a) sunt incluse datele respective în obiectul probaţiunii;

354
Dolea, Igor. Probleme în procesul penal : Îndrumar pentru avocaţi / Igor Dolea. – Chişinău: S. n., 2016
(«Tiopografia-Sirius»). p. 9-10.
355
Doraş S. Criminalistica – Tipografia – Centrală, Chişinău, 1999, p. 22.

189
 b) aceste date exclud posibilitatea altor concluzii referitor la esenţa fenomenului cerce-
tat;
c) permit aceste date să se tragă concluzii referitor la suficienţa şi veridicitatea probelor
administrate.
Concludente sunt probele care influenţează asupra soluţionării cauzei contravenţionale.
Probele care nu sunt edificatoare, întru-cât nu determină în nici un fel soluţia, se numesc necon-
cludente.
Orice probă concludentă este pertinentă, însă nu orice probă pertinentă este şi conclu-
dentă. Spre exemplu, relaţiile de rudenie între contravenient şi partea vătămată, fiind pertinente,
nu sunt întotdeauna concludente. În cazul când însă poate avea loc împăcarea părţilor, aceste
relaţii sunt concludente.
Utile sunt probele concludente, care prin informaţiile pe care le conţin sunt necesare so-
luţionării cauzei. Nu toate probele concludente sunt şi utile. În cazul când proba nu este necesară
pentru soluţionarea cauzei, ea este inutilă. De exemplu, într-o cauză contravenţională unde sunt
mulţi martori oculari este inutil de a-i audia pe toţi, deoarece informaţia pe care o deţin este ace-
eaşi.
O probă poate fi pusă la baza hotărîrii numai dacă întruneşte calităţile de admisibilă,
pertinentă, concludentă şi utilă.
Art. 425, alin. 6 al CC al RM stabileşte o prezumţie legală privind admisibilitatea probe-
lor, constatând că se prezumă proba ca admisibilă în cazul când administrarea a fost efectuată cu
respectarea prevederilor legale, atâta timp cât partea care cere respingerea probei nu a adus ar-
gumente care incontestabil vor dovedi că proba este inadmisibilă.
În cazul când administrarea probei a fost efectuată cu încălcarea dispoziţiilor legale,
partea care a administrat-o sau în favoarea căreia a fost administrată trebuie să aducă argumente
convingătoare privind admisibilitatea acesteia.
În asigurarea unui proces echitabil este admisă regula potrivit căreia probele pot fi ad-
ministrate prin orice mijloc prevăzut de lege.
Legislaţia contravenţională determină nu numai mijlocul prin care probele pot fi utiliza-
te, dar şi procedeele prin care aceste mijloace de probă pot fi obţinute, unele mijloace de probă
însă pot fi obţinute prin diferite procedee probatorii. Spre exemplu, mijloacele materiale de probă
pot fi obţinute atât în cadrul cercetării la faţa locului, cât şi al percheziţiei sau ridicării de obiecte
şi documente.
Cu ajutorul acestor mijloace de probă se constată, potrivit art. 425 CC al RM „elemente-
le de fapt ce pot servi ca probă”. Desigur că prin „elemente de fapt” trebuie înţeleasă orice îm-

190
prejurare, orice fapt sau situaţie din realitatea înconjurătoare care, totodată, îndeplineşte condiţia
citată mai sus: să poată servi ca probă. Proba este deci caracterizată prin diversitate şi pluralitate,
putând exista o infinitate de astfel de împrejurări care să se constituie într-o dovadă. Nici o probă
nu are putere probantă dinainte stabilită. După cum se vede, teoria liberei aprecieri a probelor se
circumscrie liberei convingeri a judecătorului şi persoanei care efectuează urmărirea, formată în
urma cercetării probelor administrate.
Libera apreciere a probelor determină regula că instanţa de judecată nu este ţinută de
aprecierea dată probelor de către agentul constatâtor, instanţei de apel nu i se impune convinge-
rea primei instanţe asupra valorii probante a unei sau alte probe.
O perioadă îndelungată în sistemul procesual penal naţional predomina ideea conform
căreia în procesul contravenţional, ca şi în cel procesual-penal, trebuie să se stabilească un ade-
văr obiectiv. Această concepţie se baza pe opinia generală filosofică determinată de concepţiile
ideologice predominante în ţară. În dreptul altor ţări, adevărul nu este conceput ca un obiectiv.
Adevărul evocă ideea de justiţie dreaptă, de proces echitabil, de aplicare corectă a izvoarelor
dreptului pozitiv, care reglementează un raport juridic litigios asupra căruia instanţă de judecată,
legal investită, este obligată să aplice dreptul (iursdictio), astfel, soluţionând litigiul de drept, cu
putere de lucru judecat.356
Spre exemplu, recunoaşterea persoanei drept nevinovată în cazul când nu s-a dovedit
vinovăţia (prezumţia de nevinovăţie) este un adevăr convenţional. Adevărul formal este conside-
rat atunci când o aserţiune corespunde altei aserţiuni (nu realităţii obiective), adevărul căreia este
admis ca un postulat.
Această cerinţă, unită cu necesitatea ca proba să fie pertinentă, concludentă şi utilă, nu
este totuşi de natură să schimbe caracterul de diversitate şi, aşa cum am spus, chiar de infinitate
al probei.
În practică însă, elementele de fapt care pot constitui probe într-o cauză contravenţiona-
lă sunt, fireşte, limitate, pe de o parte, de mijloacele aflate la dispoziţie pentru a fi descoperite,
iar pe de alta, de faptul că strângerea probelor încetează atunci când organul judiciar (şi părţile
procesuale) consideră că faptul dedus judecăţii este pe deplin dovedit, remarcat că probele nu
sunt limitate şi de factorul timp, în sensul că, deşi conţine suficiente termene procedurale care
imprimă un caracter expeditiv procesului contravenţional, totuşi, în redactarea actuală.

356
Nicolae FALĂ, Lilia Mărgineanu. Dimensiunea juridico–morală a principiului aflării adevărului în procesul civil.
În Studii Juridice Universitare. ULIM Nr.1-2 2015. P. 112

191
 Dacă probele, ca elemente de fapt, sunt definite prin chiar textul legii, nu acelaşi lucru
se poate spune şi despre mijloacele de probă, prin intermediul acestora din urmă, se constată
elemente de fapt, ce pot servi ca probă.
Procesul-verbal cu privire la contravenţie
Procesul-verbal cu privire la contravenţie reprezintă un act procedural prin care se poate
constata săvârșirea unei contravenţii. Dacă contravenţia reprezintă unicul temei al răspunderii
contravenţionale, aceasta neputând fi concepută din perspectiva dreptului material în lipsa faptei
ilicite, din punct de vedere procedural, încheierea procesului-verbal cu privire la contravenţie
reprezintă, în sistemul nostru de drept, etapa finală a procedurii contravenţionale, prin interme-
diul căreia se aplică răspunderea contravenţională persoanei care a comis contravenţia imputată,
dacă în baza materialelor accumulate agentul constatâtor a considerat vinovăția făptuitorului ca
fiind demonstrată.
Procesul-verbal cu privire la contravenţie va cuprinde:
a) data (ziua, luna, anul), ora şi locul încheierii;
b) calitatea, numele şi prenumele agentului constatâtor, denumirea autorităţii pe care o
reprezintă;
c) numele, prenumele, domiciliul, ocupaţia persoanei în a cărei privință a fost pornit
procesul contravențional, datele din buletinul ei de identitate sau, după caz, din alt act care sta-
bileşte identitatea persoanei, iar în cazul persoanei juridice, denumirea, sediul, codul ei fiscal,
datele persoanei fizice care o reprezintă;
d) fapta contravenţională, locul şi timpul săvârșirii ei, circumstanţele cauzei care au im-
portanţă pentru stabilirea faptelor şi consecinţelor lor juridice, evaluarea eventualelor pagube
cauzate de contravenţie;
e) încadrarea juridică a faptei, norma materială contravenţională şi indiciile calificative
ale elementelor constitutive ale contravenţiei;
f) aducerea la cunoştinţa persoanei în a cărei privință a fost pornit procesul contra-
vențional şi a victimei a drepturilor şi obligaţiilor lor prevăzute la art.384 şi 387;
g) obiecţiile şi probele pe care persoana în a cărei privință a fost pornit procesul contra-
vențional le aduce în apărarea sa, precum şi obiecţiile şi probele victimei;
h) informații despre instituția bancară şi despre modul de plată a amenzii.357
Excepţia de la această regulă este stabilită în articolul 446 al Codului Contravenţional
care conferă agentului constatâtor posibilitatea de a aplica contravenientului, în măsura în care

357
Art.443 alin. 1 Cod Contravențional

192
consideră că se justifică, sancţiunea avertismentului, persoana îşi recunoaşte vina şi acceptă să
plătească amenda contra unei chitanţe şi în cazul în care există vre-o cauză care înlătură caracte-
rul contravenţional al faptei. Evident, în aceste situaţii, este vorba de atingeri minime aduse valo-
rilor ocrotite de legea contravenţională.
Cu privire la această problemă în doctrină s-au formulat două puncte de vedere.
Conform primei opinii, achitînd pe loc jumătate din amenda contravenţiei, contrave-
nientul nu va mai putea uza de calea de atac a plîngerii, întrucât prin plată el îşi recunoaşte în
mod implicit vinovăţia şi renunţă la dreptul de a exercita calea de atac a plîngerii contravenţio-
nale.358
Într-o altă opinie, se susţine că plata pe loc a jumătate din amendă nu înseamnă o recu-
noaştere a faptei contravenţionale şi, implicit, contravenientul are dreptul să formuleze contestare
împotriva sancţionării contravenţionale, întrucât motivele achitării amenzii contravenţionale pot
fi altele decât recunoaşterea vinovăţiei şi a săvârșirii faptei, iar pe de altă parte, nu se poate pre-
supune renunţarea la calea de atac a contestării, dacă un text al legii nu a stabilit o astfel de con-
secinţă.359
Înainte de a trece la analiza elementelor care trebuie să le cuprindă procesul-verbal cu
privire la contravenţie, trebuie precizat faptul că, în mod evident, acesta, deoarece este un act
administrativ, trebuie întocmit în formă scrisă.360
După ce agentul constatâtor este sesizat referitor la săvârșirea unei contravenţii, acesta
verifică dacă este competent să constate și să examineze acea contravenţie şi, în măsura în care
consideră că se impune atragerea răspunderii contravenţionale a persoanei care a săvârșit fapta,
în lipsa situaţiilor de excepţie în care nu se întocmeşte proces-verbal, procedează la întocmirea
procesului-verbal cu privire la contravenţie.
Procesul-verbal cu privire la contravenţie trebuie să conţină anumite menţiuni, respectiv
cele prevăzute în articolele 443 ale Codului Contravenţional.
Procesele-verbale cu privire la percheziţie, la ridicarea obiectelor şi documentelor,
la cercetarea la faţa locului
Principalul mijloc de fixare a rezultatelor perchezitiei sau ridicării obiectelor și docu-
mentelor este procesul verbal de percheziţie. Acesta se intocmeste în conformitate cu dispozitiile
generale cuprinse în art. 430 Cod Contravenţional. Procesului verbal i se anexeaza fotografiile,

358
Laurenţiu Groza, Gheorghe Părăuşanu, op. cit., p. 93.
359
Iulian Poenaru, Răspunderea pentru contravenţii, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p. 49; Ilie Iovănaş, Unele
probleme ale sancţionării contravenţiilor, în S.U.B.B., Seria Jurisprudentia, 1974, p. 124; Alexandru Ţiclea, Con-
stantin Rujoiu, Ion Niţa Stan, Ioan Doru Tărăcilă, Marin Corbu, Răspunderea Contravenţională, Ed. Atlas Lex.
360
Rodica Narcisa Petrescu, Drept Administrativ, Ed. Cordial LEX, Cluj Napoca, 2001, p.112.

193
înregistrările video, schiţele si desenele întocmite cu acest prilej. De regulă, procesul verbal se
întocmeste la locul perchezitiei imediat dupa terminarea activitatii, afară de cazul când acest lu-
cru nu este posibil.
În procesul-verbal cu privire la percheziţie sau la ridicarea obiectelor şi documentelor se
menţionează predarea lor benevolă sau ridicarea lor forţată, se indică locul şi împrejurările în
care au fost descoperite. În procesul-verbal sau în lista anexată la el se enumeră obiectele şi do-
cumentele ridicate, numărul, măsura, cantitatea, elementele caracteristice şi, pe cât este posibil,
valoarea lor.
Dacă, în timpul percheziţiei, ridicării obiectelor şi documentelor sau în timpul cercetării
la faţa locului, persoanele la care se efectuează percheziţia sau ridicarea ori alte persoane au
încălcat ordinea sau au încercat să distrugă ori să tăinuiască obiectele şi documentele căutate,
agentul constatâtor consemnează faptul în procesul-verbal, indicînd şi măsurile pe care le-a în-
treprins.
Procesul-verbal cu privire la percheziţie, la ridicarea obiectelor şi documentelor se
aduce la cunoştinţa tuturor persoanelor care au participat la efectuarea acestor acţiuni procesuale
ori au asistat la efectuarea lor şi se semnează de fiecare. Copia de pe procesul-verbal se înmî-
nează persoanelor cărora le-au fost aplicate aceste acţiuni procesuale sau reprezentanţilor lor.
Refuzul proprietarului sau posesorului obiectului sau documentului de a semna proce-
sul-verbal, precum şi absenţa acestora se consemnează de martorii asistenţi. Obiectele şi docu-
mentele ridicate vor fi, pe cât este posibil, împachetate şi sigilate chiar la locul percheziţiei sau
ridicării, fapt ce se consemnează în procesul-verbal. Pachetele sigilate se semnează de către per-
soana care a efectuat percheziţia sau ridicarea.
Procesul verbal trebuie sa fie redactat în termeni clari, exacţi şi precişi, astfel încat între
conţinutul sau şi rezultatele activiăţtilor desfăşurate la locul perchezitiei să existe o corespon-
denţă deplină. Aceeaşi corespondenţă trebuie să se stabilească şi între descrierile consemnate în
cuprinsul său si celelalte mijloace auxiliare folosite la fixarea rezultatelor perchezitiei.
Redactarea procesului verbal trebuie sa urmarească consemnarea obligatorie a următoa-
relor date:
- titlul (proces-verbal de ridicare a obiectelor, proces-verbal de percheziţie) ;
- data (anul luna ziua) si locul întocmirii (localitatea);
- numele, prenumele, calitatea si instituţia din care fac parte membrii echipei de perche-
zitie;
- numele, prenumele şi instituţia din care fac parte experţii, specialiştii sau tehnicienii di
echipă;

194
 - numele si prenumele aparatorului ales sau desemnat din oficiu;
- numele, prenumele persoanei şi adresa locuinței sau locul unde se face perchezitia;
- temeiul legal al activităţii de percheziţie, sau dacă este cazul menţiune despre constata-
rea contravenţiei flagrante;
- datele de identificare ale reprezentantului legal al făptuitorului sau ale persoanelor în
prezenţa cărora se face percheziţia, în cazul în care făptutorul nu se afla la locul perchezitionat;
- datele de identificare ale martorilor asistenţi;
- menţiune despre faptul că persoanei percheziţionate i s-a pus în vedere să predea obi-
ectele care interesează cauza, cheile de la încaperi şi de la piesele de mobilier şi că în cazul unui
refuz se va recurge la pătrunderea cu deschiderea forţată a acestora.
- datele de identificare ale persoanelor găsite la locul percheziţiei şi rezultatele per-
cheziţiei corporale ale acestora;
- descrierea locuintei cu precizarea numărului de încaperi şi destinaţia pe care o au;
- spaţiile folosite în comun cu alte persoane;
- rezultatele căutarilor şi locurile în care au fost găsite obiectele. Se vor descrie cât mai
exact caracteristicile generale şi particulare ale bunurilor, valorilor sau înscrisurilor avându-se în
vedere dimensiunile, marca, seria, forma, culoarea, urmele evidente pe acestea.
În mod asemănator se vor descrie şi locurile de ascundere, în special ascunzători special
amenajate. În acest fel pot fi prevenite eventualele obiecţii pe care le-ar ridica persoana per-
cheziţionata, potrivit cărora obiectele descoperite ar fi fost puse în locurile descoperite fără ştirea
lor. În acelaşi timp descrierea amanunţită permite recunoasterea ulterioara a tuturor obiectelor
găsite la locul percheziţiei;
- menţiune despre faptul că obiectul şi înscrisurile au fost prezentate persoanei de la care
urmeaza să fie ridicate şi celor care asistă pentru a fi recunoscute şi însemnate de acestea spre
neschimbare, precum şi despre ambalajele în care au fost introduse şi sigiliile aplicate pe ele;
- enumerarea obiectelor, înscrisurilor ridicate şi precizarea faptului că, în afara acestora,
nu s-au ridicat alte obiecte, bunuri, valori sau înscrisuri;
- bunurile, valorile care nu au fost ridicate, dar au fost lasate in pastrarea perchezitiona-
tului ori in custodia altei persoane. Se vor arata datele de identificare ale custodelui si se va men-
tiona ca i s-au adus al cunostinta obligatiile care ii revin si urmarile nerespectarii lor;
- măsurile care s-au dispus cu privire la bunurile perisabile care se impun a fi valorifica-
te imediat;
- precizarea distrugerilor provocate la locul perchezitionat şi a cauzelor care le-au gene-
rat;

195
 - mijloacele auxiliare folosite la fixarea rezultatelor perchezitiei;
- ora la care a început şi cea la care s-a terminat perchezitia şi conditiile în care au fost
ridicate obiectele / inscrisurile;
- menţiune despre existenţa sau inexistenţa obiecţiilor percheziţionatului (sau persoanei
care îl reprezintă) ori a observatiilor martorilor asistenti, apărătorului, specialistilor etc. despre
modul în care s-a efectuat perchezitia şi continutul procesului-verbal;
- numărul de exemplare în care s-a încheiat procesul verbal şi destinaţia acestora.
Procesul verbal de consemnare a declaraţiilor făptuitorului (contravenientului)
Deşi legea contravenţională nu prevede nemijlocit noţiunea de declaraţii şi nici modul în
care acestea trebie să fie colectate şi administrate, având la bază prevederile art.425 alin.(7) Cod
Contravenţional conform căruia procesului contravenţional se aplică în mod corespunzător pre-
vederile Codului de procedură penală cu privire la mijloacele de probă şi la procedeele probato-
rii, cu excepţiile prevăzute de Codul Contravenţional, putem afirma că noţiunea legală a Decla-
raţiei în procesul contravenţional poate fi preluată din Codul de Procedură Penală conform căruia
declaraţiile sînt informaţiile date în scris sau oral în cadrul procesului penal (în cazul nostru
procesului contravenţional) de către persoană şi care au importanţă pentru justa soluţionare a
cauzei.361
Nu pot servi ca mijloace de probă datele comunicate de persoană dacă aceasta nu poate
arăta sursa informaţiilor sale362 .
Pornind de la ideea că făptuitorul/delicventul/contravenientul cunoaşte cel mai bine
împrejurările în care a fost săvârșită contravenţia, legea a înscris declaraţiile acestuia între mi-
jloacele de probă în procesul contravenţional.363
Este de menţionat faptul că deşi făptuitorul/delicventul/contravenientul cunoaşte cel mai
bine împrejurările în care a fost săvârșită contravenţia acesta nu este obligat să facă declaraţii
bucurîndu-se în acest sens de dreptul de a nu mărturisi împotriva sa sau a rudelor sale apropiate
soţului/soţiei, logodnicului/logodnicei364 astfel posibilitatea acestuia de a face declaraţii în proce-
sul contravenţional referitor la fapta incriminată rămîne a fi un drep intangibil al persoanei în
privinţa căreia a fost pornit procesul contravenţional iar refuzul acesteia de a face declaraţii nu
poate fi sancţionat sub nici o formă.
Recunoaşterea vinovăţiei de către persoana care a săvârșit contravenţia sau poate fi pusă
în baza învinuirii doar în măsura în care este confirmată de fapte şi circumstanţe ce rezultă din

361
Art.102 alin.1 din Codul de Procedură Penală al RM
362
Art.102 alin.2 din Codul de Procedură Penală al RM
363
Art.425 alin.2 din Codul Contravenţional al RM
364
Art.377 din Codul Contravenţional al RM

196
ansamblul probelor existente în cauză365 (art.103 alin. (2) C.P.P.) iar încălcarea dispoziţiilor
legale privind ascultarea persoanei în privinţa căreia a fost pornit procesul penal atrage sancţiu-
nea nulităţii, deoarece prin aceasta este violat dreptul său de apărare.
Procesul verbal de consemnare a declaraţiilor martorului
Conform dispoziţiilor legale martorul este persoana citată în această calitate de către
autoritatea competentă, care are cunoştinţă despre vreo faptă sau împrejurare de natură să ser-
vească aflării adevărului în procesul contravenţional.366
Declaraţiile martorului sînt date scrise sau orale depuse de acesta în cadrul audierii în
condiţiile identice cu cele prevăzute de Codul Contravențional și Codul de procedură penală al
Republicii Moldova asupra oricăror circumstanţe care urmează să fie constatâte în cauză, inclu-
siv asupra persoanei făptuitorului, părţii vătămate şi relaţiilor sale cu acestea (art.105 alin.1
C.P.P.).
Pornind de la ideea, că nu există proces contravenţional la a cărei soluţionare să nu-şi
aducă o contribuţie esenţială declaraţiile martorilor, unii autori atribuie declaraţiilor martorului în
procesul contravenţional caracterul de probă firească, inevitabilă, de instrument necesar în cu-
noaşterea împrejurărilor săvârșirii contravenţiei.
Declaraţiile martorilor prezintă cel mai frecvent mijloc de probă, fiind folosit aproape în
orice cauză contravențională. Indiferent de natura contravenției săvârșite, rolul martorului în
aflarea adevărului este deosebit, tocmai datorită faptelor şi împrejurărilor pe care acestea la pot
lămuri prin depoziţiile ce le fac, mai ales dacă cele relatâte sunt percepute în mod nemijlocit.
Astfel, cu ajutorul martorilor pot fi stabilite împrejurările săvârșirii contravenției, meto-
dele şi mijloacele folosite în acest scop, este posibilă obţinerea unor date referitoare la făptuitor
ori care sunt menite să contribuie ia identificarea acestuia. După cum, de multe ori, cu ajutorul
martorilor pot fi stabilite condiţiile şi împrejurările care au înlesnit sau favorizat săvârșirea con-
travenției şi măsurile case impun pentru prevenirea comiterii unor astfel de fapte în viitor.
Deşi pentru depunerea declaraţiilor intenţionat false martorul poartă răspundere pena-
lă367, fapt care accentuează importanţa declaraţiilor martorului la soluţionarea unei cauze contra-
venționale, importanţa declaraţiilor martorului se atestă şi prin caracterul solemn al depunerii
mărturiei în faţa instanţei de judecată, iar înainte de a face declaraţii, martorul depune jurămîntul
solemn care nu doar denotă importanţa jurămîntului dar şi îl face pe martor să spună adevărul, iar

365
art.103 alin. 2 din Codul de Procedură Penală al RM
366
Art.388 alin.1 din Codul Contravenţional al RM
367
Art.312 Cod penal al RM

197
persoanele care din motive de conştiinţă sau confesiune nu depun jurămîntul declară că se obligă
să spună doar adevărul şi să nu ascundă nimic din ceea ce ştie368.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului acordă dreptul acuzatului să interogheze
martorii învinuirii şi să solicite interogarea martorilor în apărarea sa în aceleaşi condiţii369, aceas-
tă prevedere are legătură directă cu principul „egalităţii armelor” în calitate de element principal
al unui proces echitabil.
Audierea propriu-zisă este un procedeu nu mai puţin important decât pregătirea pentru
audiere, al cărei succes în mare măsură depinde de măiestria persoanei care realizează audierea,
de capacitatea ei de a găsi limbaj comun cu diferite categorii de persoane, capacitatea de a
dobîndi încrederea martorului.
În afară de aceasta la audiere este necesar de a respecta câteva regului tactice, după cum
urmează:
 audierea propriu-zisă a martorilor va începe cu identificarea martorului, depune-
rea jurămîntului dacă audierea este efectuată de către instanţa de judecată şi determinarea rapor-
turilor dintre acesta si părţi, respectiv a gradelor de rudenie sau de afinitate;370
 se va crea un cadru de ascultare corect, caracterizat de seriozitate, lipsit de factori
stresanţi sau care pot distrage atenţia acestuia în orice fel (nu vor fi persoane străine, obiecte care
pot induce teama). Audierea se va face cu calm, cu un ton de încurajare (mai ales pentru cei care
nu au mai avut această calitate);
 după crearea acestui climat propice audierii, se va solicita martorului să declare
liber asupra obiectului cauzei care i-a fost adus la cunoştinţă;
 dacă nivelul intelectual este deosebit de redus, poate fi ajutat de întrebări adresate
cu tact, fără sugestie, fără ironie;
 abaterea martorului într-o declaraţie pentru a se îndepărta de la subiect va fi între-
ruptă cu tact şi fermitate, cu întrebări care să-i sugereze că trebuie să-şi reorienteze declaraţia pe
subiectul discuţiei;
 trecîndu-se la faza întrebărilor, se va avea în vedere ca acestea sa fie clare, preci-
se, într-o formă pe înţelesul persoanei audiate, care să vizeze faptele percepute de martor, fără
elemente de intimidare, fără a sugera în vreun fel răspunsul, fără reacţii imediate cînd se constată
că martorul, deliberat, face depoziţii contradictorii, cu repetarea întrebărilor sau reformularea lor
după caz sau după reacţia intelectuală a martorului, cu diversificarea întrebărilor sau confrunta-

368
Art.108 Cod de procedură penală al RM.
369
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului art.6 alin.(3) lit.(d).
370
Constantin Aioniţoaie, Ion-Eugen Sandu, Tratat de Tactică Criminalistică, Editura Carpaţi, p. 139.

198
rea cu alţi martori sau învinuiţi, cu prezentarea unor probe care pot reaminti martorului anumite
fapte sau împrejurări sau care îl pot determina la o colaborare sinceră;371
Astfel, audierea pmartorilor în cadrul investigării uneoi contravenții se detaşează, din
punctul de vedere al importanţei, de restul activităţilor de acumulare a probelor – este activitatea
cu frecvenţa cea mai ridicată, fiindu-i alocat cel mai mare volum de timp, este, de multe ori,
principala sursă de informaţii utile soluţionării cauzei.
Procesul verbal de consemnare al declarațiilor victimei
Victima este persoana fizică sau persoana juridică căreia, prin contravenţie, i-au fost
cauzate prejudicii morale, fizice sau materiale.372
Având în vedere faptul că partea vătămată are cunoştinţe despre împrejurările comiterii
faptei şi despre făptuitori, declaraţiile acesteiar au fost înscrise ca mijloc de probă în art.425alin.
2 CC.
Acestea sînt de regulă prima sursă de informaţie a autorităţilor competente să soluţio-
neze cause contravenţionale, datele furnizate de ele servind la strîngerea altor probe în cauză.
Procedura de ascultare propriu-zisă a victimei, este cea prevăzută în art.111-112 C.P.P.
Victima se audiază privitor la faptă şi la alte circumstanţe importante pentru cauză, au-
dierea victimei se efectuează conform dispoziţiilor ce se referă la declaraţiile şi audierea martori-
lor, fiind aplicate în mod respectiv (art.111 alin. 2 C.P.P.).
Înregistrările audio sau foto-video
Înregistrările audio sau foto-video, dobîndite în condiţiile legislaţiei în vigoare, constitu-
ie mijloace de probă dacă ele conţin date sau ndici temeinici privind pregătirea sau săvârșirea
unei contravenții şi dacă conţinutul lor contribuie la aflarea adevărului în cauza respectivă.
Înregistrările audio sau video, fotografiile şi alte forme de purtători de informaţie sunt
mijloace de probă noi pentru procedura penală a Republicii Moldova.
Înregistrările audio sau foto-video sau alte modalităţi de înregistrare se anexează la do-
sar şi se păstrează sigilate în condiţiile în care ar fi exclusă posibilitatea pierderii informaţiei,
folosirii informaţiei de către alte persoane, multiplicării informa-ţiei inclusiv în condiţiile care ar
asigura menţinerea calităţii înregistrării pentru a da posibilitate să fie, cercetată, inclusiv de către
instanţa de judecată.
Cu privire la natura juridică a înregistrărilor audio audio sau foto-video, s-a exprimat
opinia că sunt mijloace de investigaţie folosite de organele judiciare în vederea descoperirii in-

371
Olteanu Gabriel, Voicu Costică ş.a. Ascultarea persoanelor în cadrul anchetei judiciare, Editura Ait Laboratories
S.R.L., Bucureşti 2008, p. 74.
372
Art.387 alin.1 din Codul Contravenţional al RM

199
fracţiunilor și contravențiilor şi a identificării făptuitorului, iar rezultatul lor poate constitui loc
de probă, care să contribuie la stabilirea adevărului.
Raportul de expertiză și constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale
În anumite situaţii, pentru constatarea unor date de fapt sunt necesare cunoştinţe specia-
le. În cele mai dese cazuri dacă sunt necesare cunoştinţe speciale agentul constatâtor sau instanţa
de judecată apelează la experţi sau specialiști. Există situaţii în care prezenţa unor specialişti în
cauza contravențională reclamă o urgenţă, din cauza pericolului dispariţiei unor mijloace de pro-
bă sau de schimbare a unor situaţii de fapt. În asemenea situaţii este necesară explicarea urgentă
a unor fapte, circumstanţe ale cauzei. În scopul facilitării desfăşurării normale a procesului şi
soluţionării unor asemenea probleme legea contravențională prevede ca mijloc separat de probă
constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale.
Constatările sunt mijloace de probă având aceiaşi valoare probantă ca şi alte mijloace de
probă şi se apreciază în coroborare cu alte probe. Specialiştii care efectuează constatările tehni-
co-ştiinţifice şi medico-legale nu îşi pot însuşi atribuţiile agentul constatâtor sau ale organelor de
control, ei trebuind să se limiteze la rezolvarea problemelor de strictă specialitate, pe care le ridi-
că rezolvarea cauzelor contravenționale.
Atragerea specialiştilor la efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice în cele mai dese ca-
zuri poate avea loc cînd este vorba de accidente de circulaţie sau accidente cu anumite utilaje.
Rezultatele constatării tehnico-ştiinţifice şi medico-legale se consemnează într-un ra-
port, în care sunt indicate atît metoda utilizată la constatarea tehnico-ştiinţifică şi medico-legală,
cât şi concluziile care s-au făcut în urma efectuării investigaţiilor.
În cazul în care organul de poliție, din oficiu, sau instanţa la cererea uneia din părţi con-
stată că raportul tehnico-ştiinţific sau medico-legal nu este complet sau concluziile nu sunt preci-
se, se dispune efectuarea expertizei. Concluziile nu sunt complete în situaţia cînd specialistul nu
a dat răspuns la toate întrebările puse în faţa lui sau cînd raportul nu este destul de clar şi nu se
poate face o concluzie clară privind chestiunile care au importanţă în cauză, fapt ce provoacă
unele dubii în privinţa raportului.
Rezolvarea unei cauze contravenționale necesită în multe cazuri cunoştinţe speciale într-
un domeniu dat, care poate fi domeniu al ştiinţei, tehnicii, artei, meşteşugului. O dată cu progre-
sul tehnico-ştiinţific cercul acestor domenii se lărgeşte. În scopul asigurării unei juste şi obiective
soluţionări a cauzei, legea procesuală admite ca în anumite situaţii, cînd sunt necesare cunoştinţe
speciale să se apeleze la specialişti în domeniu care ar avea sarcina de a soluţiona unele chestiuni
importante pentru justa rezolvare a cazului dat.

200
 Raportul de expertiză, ca mijloc de probă, este o totalitate de date de fapt stabilite în
urma cercetării obiectelor materiale şi de date administrate într-o cauză penală, sau contravențio-
nală cercetare efectuată de către expert.
Este expert persoana neinteresată de rezultatele cauzei contravenţionale, având cu-
noştinţe speciale, numită să efectueze investigaţii în cazurile prevăzute de prezentul cod şi să
prezinte raport în baza lor.373
Expertiza constituie o acţiune de cercetare efectuată de către un expert în scopul so-
luţionării unor chestiuni puse în faţa lui de către agentul constatâtor sau instanţa de judecată, în
urma căreia se întocmeşte un raport în ce conţine concluziile la care a ajuns expertul în urma
efectuării investigaţiei. Dispunerea expertizei este o acţiune procesuală întreprinsă atît de agentul
constatâtor din oficiu sau la cererea părţilor, cât şi de câtre instanţa de judecată din oficiu în ve-
derea soluţionării unor chestiuni ce se includ în obiectul probaţiunii şi care necesită cunoştinţe
speciale.
Pentru prezentarea cu bună ştiinţă a unor concluzii false, expertul răspunde în conformi-
tate cu art.312 din Codul penal.374

9.2. Tipologia probelor în procesul contravențional.

De menționat că niсi о prоbă nu аre putere prоbаntă dinаinte stаbilită. După сum se ve-
de, teоriа liberei аpreсieri а prоbelоr se сirсumsсrie liberei соnvingeri а judeсătоrului și
persоаnei саre acumulează materialele referitor la fapta contravențională, fоrmаtă în urmа сerсe-
tării tuturor prоbelоr аdministrаte.
Liberа аpreсiere а prоbelоr determină regulа сă Instаnțа de Judeсаtă nu este ținută de
аpreсiereа dаtă prоbelоr de сătre agentul constatâtor, instаnței de reсurs nu i se inpune соnvinge-
reа primei instаnțe аsuprа vаlоrii prоbаnte а unei sаu аltei prоbe.
Demоnstrаreа, prezintă în sine prосesul de аflаre аl аdevărului în саdrul unui prосes
contravențional, аrgumentаreа ipоtezelоr și соnținutului lоr. Esențа асesteiа соnstă în асu-
mulаreа, сerсetаreа, аpreсiereа și utilizаreа prоbelоr. În аspeсt prасtiс асestа este un prосes соg-
nitiv și de соnvingere.375

373
Codul contravenţional al Republicii Moldova Publicat:16.01.2009 în Monitorul Oficial, №3-6, art. №15. Data
intrării în vigoare: 31.05.2009, art. 390 alin.(1).
374
Codul contravenţional al Republicii Moldova Publicat:16.01.2009 în Monitorul Oficial, №3-6, art. №15. Data
intrării în vigoare: 31.05.2009, art. 390 alin.(3).
375
Ратинов А. Р. Вопросы познания в судебном доказывании // Сов. государство и право. 1964. № 8. С. 107.

201
 Аstfel, prоbаtоriul reprezintă асtivitаteа соgnitivă și de сerсetаreа reаlizаtă de сătre
оrgаnele соmpetente, printre саre trаdițiоnаl se аflă instаnțа de judeсаtă, dаr tot аșа de trаdițiоnаl
nu este pоmenit în асeаstă асtivitаte аpărătоrul.376
Ca și în literatura juridică procesual penală în literаturа juridiсă contravențională nu
există un punсt de vedere unitаr аsuprа сriteriilоr de сlаsifiсаre а prоbelоr și al tipurilor de probă.
Prоbele sunt supuse сlаsifiсării, deоsebindu-se în funсție de diverse сriterii. Сlаsifiсаreа аre
impоrtаnță teоretiсă și prасtiсă. Eа аjută: а înțelege mаi prоfund esențа prоbelоr сlаsifiсаte; а le
sistemаtizа lа nivel teоretiс, соntribuind lа perfeсțiоnаreа regimului prосesuаl de utilizаre а
prоbelоr; а rаțiоnаlizа prосedeele de асumulаre și verifiсаre în аșа fel, înсât să spоreseаsсă
esențiаl sigurаnțа, temeiniсiа funсțiоnării sistemului de prоbаțiune prосesuаl-penаlă.
Аstfel prоbele pоt fi сlаsifiсаte după саrасterul lоr, după izvоаrele din саre prоvin, du-
pă legăturа сu оbieсtul prоbаțiunii377.
1. După саrасterul lоr, prоbele sunt сlаsifiсаte în: prоbe în асuzаre și prоbe în аpărаre.
а. Prоbele în асuzаre sunt асeleа care după conținutul lor indică faptul că contravenția a
fost comisă de persoana care este bănuită de comiterea acesteia precum și care indică la vinovă-
ția persoanei în cauză378. Prоbele în асuzаre dоvedesс și existențа unоr сirсumstаnțe аgrаvаnte.
b. Prоbele în аpărаre аu sаrсinа de а соnstаtа inexistențа contravenției, dоvedireа ne-
vinоvăției făptuitorului, о vină sau pedeapsă mаi redusă, о сirсumstаnță аtenuаntă.
Prоbele în аpărаre după conținutul lor indică faptul că contravenția nu a fost comisă de
persoana care este bănuită de comiterea acesteia, precum și care indică despre nevinovăția per-
soanei în cauză.379
Асeаstă сlаsifiсаre este сritiсаtă, de multe оri, în literаturа de speсiаlitаte, întruсît nu аr
existа în mоd substаnțiаl о demаrсаție netă între сele dоuă саtegоrii de prоbe380.
Rezervа pe саre аutоrii о fас аsuprа асestei сlаsifiсări vine din împrejurаreа сă, în
аnsаmblul prоbelоr unei саuze, în prосesul penаl о аnumită prоbă nu аre întоtdeаunа un саrасter
univос în а соnfirmа sаu а înlăturа învinuireа аdusă unei аnumite persоаne сu privire lа săvârși-
reа unei infrасțiuni.
Pоt аpăreа situаții în саre о prоbă prоpusă și аdministrаtă inițiаl în sprijinul învinuirii, să
fie, în сele din urmă, аpreсiаtă de instаnță în fаvоаreа inсulpаtului și, invers, pоt аpăreа situаții în

376
Белкин А. Р. Теория доказывания. Научно-методическоепособие. — М.: Издательство НОРМА, 1999, стр.
2
377
Igor Dolea ,,Drept Procesual Penal” Cartier Juridic 2005, p. 262
378
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept proceasual contravențional Chișinău 2017, p. 159
379
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Op.cit, p. 159
380
Anastasiu Crișu ,,Drept Procesual Penal –partea generală ,ediția a II,, C.H.Beck București 2007, p. 207

202
саre о prоbă inițiаl prоpusă și аdministrаtă în аpărаre să fi reținută, în finаl, de instаnță, în rаpоrt
de аnsаmblul prоbelоr аdministrаte într-о саuză penаlă, са prоbă în defаvоаreа inсulpаtului.
2. După sursа din саre prоvin, prоbele pоt fi divizаte în: prоbe imediаte și prоbe me-
diаte.
а. Prоbele imediаte, numite și prоbe nemijlосite sаu prоbe primаre, sunt оbținute din
sursele оriginаle, din ,,primа sursă,, аdiсă dintr-un izvоr. Аstfel de prоbă este deсlаrаțiа unui
mаrtоr осulаr, саre relаteаză despre fаptele саre le-а perсeput, соnținutul prосesului-verbаl de
exаminаre а соrpurilоr deliсte, оriginаlul unui însсris etс.
b. Prоbele mediаte, numite și mijlосite sаu seсundаre, sunt оbținute dintr-о аltă sursă,
саre nu prоvin direсt din izvоrul lоr, сum аr fi de exemplu, deсlаrаțiа unui mаrtоr саre а аuzit
despre unele înprejurări impоrtаnte în саuzа penаlă381.
Асeаstă сlаsifiсаre а prоbelоr, prezintă о impоrtаnță prасtiсă întruсît аutоritățile
judiсiаre sunt interesаte să оbțină prоbe din primа sursă, iаr în dreptul аnglо-sаxоn și аl unоr
stаte са Itаliа, Jаpоniа și Pоrtugаliа, dаtele rezultаte,,din аuzite,, nu аu vаlоаre prоbаntă.
Сlаsifiсаreа în prоbe imediаte și mediаte prezintă impоrtаnță prасtiсă, deоаreсe оrgаne-
le judiсiаre sunt interesаte să оbțină prоbe din primа sursă, саre este mаi sigură, сu сît intervin
mаi multe verigi fаță de primа sursă, сu аtăt este mаi miсă сertitudineа сu privire lа exасtitаteа
prоbei.
3. După legăturа сu оbieсtul prоbаțiunii, prоbele se împаrt în: prоbe direсte și indireсte.
а. Prоbele direсte dоvedesс în mоd direсt асtul prinсipаl саre fоrmeаză оbieсtul саuzei
penаle, dоvedesс în mоd nemijlосit vinоvățiа sаu nevinоvățiа persoanei bănuite și соnțin
infоrmаții сe pоt rezоlvа fără аjutоrul аltоr prоbe, аspeсtele legаte de rezоlvаreа prоblemelоr
esențiаle în саuză. De exemplu, prindereа făptuitоrului în flаgrаnt deliсt, reсunоаștereа făptu-
itоrului, deсlаrаțiile mаrtоrilоr осulаri etс.exemplu, dușmăniа dintre făptuitor și viсtimă, аme-
nințаreа viсtimei de сătre făptuitor аnteriоr, prezențа făptuitorului în аprоpiereа lосului fаptei
imediаt după соmitereа ei etс.
b. Prоbele indireсte nu pоt dоvedi vinоvățiа sаu nevinоvățiа, dаr reprezintă аnunite îm-
prejurări сu аjutоrul сărоrа se pоаte соnсhide аsuprа асtului prinсipаl, nu furnizeаză infоrmаții
de nаtură de а dоvedi în mоd direсt vinоvățiа sаu nevinоvățiа făptuitоrului; асeste prоbe pоt
соnduсe lа аnumite соnсluzii în саuzа penаlă numаi în măsurа în саre se соlаbоreаză сu соnținu-
tul аltоr prоbe.

381
Тудор Осояну ,, Уголовно-Процессуальное Право Р. Молдовы”, Кишинзу 2001 стр. 110

203
 Asyfel în procesul contravențional ca și în prосesul penаl о singură prоbă indireсtă este
neândestulătоаre pentru а servi lа sоluțiоnаreа саuzei; eа nu pоаte соnduсe lа stаbilireа existenței
sаu neexistenței vinоvăției382.
Prоbаțiuneа pentru prоbe indireсte este mаi соmplexă și trebuie să urmeze аnumite re-
guli:
- о singură prоbă indireсtă dоvedește un singur fаpt prоbаtоriu;
- intereseаză nu numărul prоbelоr indireсte, сi аnsаmblul lоr;
- este neсesаr са аnsаmblul prоbelоr indireсte să соnduсă lа о singură соnсluzie сu
privire lа existențа fаptului prinсipаl383.
Evident, prоbаțiuneа сu dоvezi indireсte este mаi difiсilă și mаi соmpliсаtă, în eа se сer
асumulаte mаi multe prоbe, strîns legаte între ele384.
Pоrnind de lа fаptul сă în prасtiсă în fоаrte dese саzuri prоbаțiuneа se efeсtuiаză сu
аjutоrul prоbelоr indireсte, este neсesаr са асeste prоbe să аduсă соnсluzii uniсe luаte intr-о
соrаbоrаre, соnсluzii саre аr exсlude аltă pоsibilă versiune.
În literаturа de speсiаlitаte sunt întâlnite și аlte сriterii, nu mаi puțin impоrtаnte, de
сlаsifiсаre а prоbelоr сum аr fi:
а. prinсipаle, prоbe саre se referă lа existențа fаptului imputаt.
b. seсundаre, sunt prоbele саre privesс înprejurările de nаtură а аgrаvа sаu аtenuа
vinоvățiа inсulpаtului385.
с. inсidentаle, sunt prоbele саre servesс lа dоvedireа unоr exсepții ridiсаte pe pаrсursul
саuzei( de exemplu temeiniсiа mоtivelоr de reсuzаre invосаte de сătre părți ).
Criteriul care stă la baza acestei clasificări este sursa din care ele provin. Probele prima-
re se caracterizează prin faptul că ele provin din sursele originale. Astfel de probă este originalul
unui înscris, declarațiile martorului ocular, raportul de expertiză.
Probele secundare sunt obținute dintr-o altă sursă decât cea originară. L.Е. Vladimirov
menționa „ urmează a fi examinate cele mai bune probe posibile după natura cazului dat”.
El, de asemenea, diferenția probele secundare de probele de mâna a doua. În viziunea
lui, probele secundare pot fi admise în proces doar din motivul că probele originare au fost
pierdute sau distruse, în cazul de față existând riscul erorii de veridicitate doar la probele secun-
dare, originalul fiind veridic întotdeauna.

382
I. Doltu ,, Probele și mijloacele de probă ,cu privire specială la declarațiile învinuitului sau inculpatului ca mij-
loace de probă și apărare în procesul penal,, Constanța 1997, p. 43
383
Vasile Păvăleanu ,,Drept Procesual Penal – partea generală,, București –Lumina Lex 2001” p. 282
384
Nicolae Volonciu, Tratat de Procedură Penală (parte generală), vol. I. Ed.Paideia, București, 1996, p. 114
385
Tudor Osoianu, Procedura Penală, Chișinău 199, p. 116

204
 Probele de mâna a doua, la rândul lor, se caracterizează prin faptul că nu este cunoscută
nici veridicitatea probei principale. Prezentarea unor date de mâna a doua nu se vor admite în
calitate de probă. Eroarea depunerii unor declarații greșite de un martor care spune ceea ce a au-
zit este cu mult mai mare, de asemenea persistă și riscul ca declarațiile depuse să nu corespundă
adevărului.
Ținând cont de aceste împrejurări, instanța de judecată niciodată nu poate să admită
asemenea probe și să le pună la baza hotărârii judecătorești. Astfel, datele obținute de la martorii
de mâna a doua nu pot fi folosite în calitate de probă, însă totuși ele pot fi utile pentru a identifica
alte persoane care ar putea să dețină și să relateze informație importantă pentru justa soluționare
a cauzei.386
Аutоrul аutоhtоn, Tudоr Оsоiаnu, fасe о сlаsifiсаre а prоbelоr în preexistente și surve-
nite, fаță de mоmentul lа саre se referă.
а. preexistente, sunt prоbele саre dоvedesс о împrejurаre de fаpt prezentаtă аnteriоr
соmiterii contravenției.
b. nevinоvățiа făptuitоrului; асeste prоbe pоt соnduсe lа аnumite соnсluzii în саuzа
survenite sunt prоbele саre se mаteriаlizeаză într-о fаptă prоdusă sаu perсepută în mоmentul
săvârșirii contravenției sаu сhiаr ulteriоr.
Indiferent de сriteriul de сlаsifiсаre, prоbа ,,аre menireа de а pune în lumină аdevărul
reаl сu privire lа о învinuire соnсretă, evidențiind fie nevinоvățiа, fie inосențа сelui pus sub асeа
acuzare” mаi mult, reаlizаreа justiției însăși în stаtul de drept nu se pоаte înfăptui fără un sistem
prоbаtоr соrespunzătоr.
9.3. Cercetarea la fața locului.
9.4. Temeiurile pentru ridicarea obiectelor și documentelor.
9.5. Percheziția corporală și ridicarea obiectelor și documentelor.

9.6. Corpurile delicte.

Articolul 431 alin. (1) și (2), Cod contravențional prin corpuri delicte consideră obiecte-
le, inclusiv banii, documentele, mijloacele de transport, alte valori, faţă de care există temeiuri a
presupune că au servit la săvârșirea contravenţiei, au păstrat asupra lor urmele faptei contra-
venţionale sau au constituit obiectul acestei fapte, sau pot servi ca mijloc de constatare a exis-
tenţei ori inexistenţei elementelor constitutive ale contravenţiei.
Corpurile delicte se anexează la procesul-verbal cu privire la contravenţie, în care se
descriu amănunţit, ori se păstrează într-un alt mod prevăzut de lege. Corpurile delicte care, din

Cristina Beznițchi UNELE CONSIDERAȚII PRIVIND CLASIFICAREA PROBELOR ÎN PROCEDURA

386

PENALĂ. REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT Nr. 1-3, 2018, p.68-69

205
cauza volumului sau din alte motive, nu pot fi păstrate se fotografiază, iar fotografiile se anexea-
ză la procesul-verbal, în care se consemnează acest fapt.
În doctrină se mai oferă şi alte exemple de obiecte care dobândesc o apreciere diferită,
după cum probele care-şi au izvorul în ele tind să dovedească direct sau indirect producerea unei
infracţiuni: o scrisoare interceptată de către organele judiciare, care prin conţinutul său duce la
dovedirea vinovăţiei unei persoane, va avea caracterul unui mijloc de probă, scrisă. O scrisoare
însă prin intermediul căreia s-a comis infracţiunea de şantaj sau de ameninţare, va constitui un
mijloc material de probă.
Obiectul se recunoaște drept corp delict prin ordonanța agentului constatator sau prin
încheierea instanței de judecată și se anexează la dosar.
Obiectul poate fi recunoscut drept corp delict în următoarele condiții:
1. dacă prin descrierea lui detaliată prin sigilare, precum și prin alte acțiuni întreprinse
imediat după depistare, a fost eliminată posibilitatea substituirii sau modificării esențiale a parti-
cluarităților și semnelor sau a urmelor aflate pe obiect;
2. dacă a fost dobândit prin unul din următoarele procedee probatorii: cercetare la fața
locului, percheziție, ridicare de obiecte, precum și prezentat de către participanții la proces, cu
ascultarea prealabilă a acestora.387
În anumite circumstanțe, în dependență de contravenția comisă sunt supuse fixării, prin
procedee speciale de tehnică criminalistică, obiectele care nu sunt transportabile, ori care sunt
extrem de perisabile ori în pericol de dispariţie: amprentele, urmele de la sol, etc.; se folosesc
fotografia, efectuarea de mulaje, metode speciale de fixare şi ridicare a amprentelor, schiţe, etc.
Astfel că, la dosarul cauzei nu vor ajunge propriu-zis mijloacele materiale de probă, ci aceste
reproduceri ale lor.388
De altfel, mijloacele materiale de probă pot şi induce în eroare pe judecător, deoarece
suspectul uneori recurge la o denaturare vrută a lor. În nici un caz organul judiciar nu va putea
ajunge la concluzia nevinovăţiei persoanei, la o infracţiune de omor, numai pentru motivul că nu
s-a găsit cadavrul victimei, atât timp cât există: suficiente alte probe, în sensul vinovăţiei sale.
Chiar şi atunci când organul judiciar se află în posesia unor mijloace materiale de probă, acestea
pot oferi doar simple indicii care, dacă nu sunt suficiente şi dacă nu pot fi coroborate unele cu
altele aceea „înlănţuire” despre care vorbea Garraud, nu vor fi în măsură să contribuie decisiv la
formarea convingerii judecătorului.

387
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept proceasual contravențional Chișinău 2017, pag. 163-164
388
Golubenco Gh. Urmele infracţiunii, Chişinău, 1992 p. 22.

206
 După săvârșirea unei infracţiuni sau a unei contravenţii organul specializat al poliției
procedează la cercetarea locului faptei, şi uneori efectuează percheziţii şi cu aceste prilejuri se
pot descoperi obiecte care constituie mijloace materiale de probă, iar unele obiecte sunt prezenta-
te de către părţile din proces.
După ce au fost găsite sau prezentate, se procedează la fixarea procesuală a mijloacelor
materiale de probă, care se realizează prin întocmirea unui proces-verbal, în care se face descrie-
rea lor, cu indicarea locului, a poziţiei, a datei, a împrejurărilor în care au fost găsite la ce se pot
anexa fotografii, mulaje, pelicule, schiţe, etc.389
După ce sunt fixate, pot fi prezentate părţilor şi martorilor, spre recunoaştere, pot fi
examinate sau pot fi supuse unei constatări tehnico-ştiinţifîce ori unei expertize criminalistice.
Organele judiciare pot dispune anexarea unor obiecte la dosarul cauzei, servind ca mijloace ma-
teriale de probă.390
Unele corpuri delicte, după fixarea procesuală sunt restituite victimei, proba existenţei
acestora facându-se cu proces-verbal de descriere şi fixare procesuală.
Aprecierea probelor obţinute prin mijloace materiale de probă în procesul contravențio-
nal se face după aceleaşi reguli de apreciere şi a celorlalte mijloace de probă în procesul penal,
însă atunci când ne aflăm în faţa unor probe indirecte, trebuie să se manifeste o mare atenţie.
Rolul lor în cadrul probaţiunii a crescut cu atât mai mult în ultimele decenii, cu cât mij-
loacele tehnico-ştiinţifice de investigare, de descoperire, fixare şi punere în valoare a mijloacelor
materiale de probă s-au dezvoltat şi perfecţionat. Aceasta face ca, măcar din acest punct de vede-
re, sarcina persoanelor care activează în domeniul justiţiei să fie mult uşurată. Pe de altă parte, a
crescut şi importanţa „auxiliarilor” justiţiei, acei specialişti fără al căror aport ar fi mult mai difi-
cil, dacă nu imposibil, de profitat de descoperirile ştiinţei şi tehnicii.391

389
Mircea I. Criminalistica, Editura – Chemare – Iaşi, 1994. p. 240.
390
Василев А. Н. Oсмотр места происшествия – Москва, 1960, с. 154.
391
Doroş S.G., Criminalistica, Bucureşti, 1996, p. 80.

207
 MĂSURILE PROCESUAL DE CONSTRÎNGERE
10.1. Noțiunea și importanța măsurilor procesuale de constrângere.
10.2. Rolul, scopul și temeiurile aplicării măsurilor procesuale de constrângere în pro-
cedura contravențională
- reținerea;
- aducerea silită;
- înlăturarea de la conducerea vehiculului;
- ridicarea și aducerea vehiculului la parcare
- testarea alcoolscopică sau examenul medical pentru constatarea stării de ebrietate pro-
dusă de alcool sau de alte substanțe;
- interzicerea exploatării vehiculului prin reținerea sau retragerea plăcii cu numărul de
înmatriculare al acestuia;
- suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier;
- amenda judiciară;
- punerea sub sechestru.
10.3. Impactul jurisprudenței internaționale asupra legalității aplicării măsurilor pro-
cesual de constrângere.

10.1. Noțiunea și importanța măsurilor procesuale de constrângere.

Una dintre sarcinile primordiale ale procedurii contravenționale, şi a tuturor organelor
de drept in activitatea cotidiană, este descoperirea rapidă şi completa a contravențiilor şi asigura-
rea aplicării juste a legilor, ca orice persoană care a săvârşit o contravenție să fie pedepsită şi nici
o persoană nevinovată să nu fi trasă la răspunderea contravențională şi pedepsită. Astfel, pentru a
triumfa legalitatea și dreptatea la stabilirea faptului contravențional, pentru a identifica făptașul,
a restabili ordinea socială, autoritățile statului trebuie să aplice toate măsurile procesuale stabilite
de legislație. Legea contravențională, la capitolul V reglementează aplicarea măsurilor procesua-
le de constrângere de către agentul constatator în cazuri contravenționale.
Care este valoarea juridică aplicativă a măsurilor procesuale de constrângere? În cursul
procesului contravențional pot surveni impedimente, obstacole sau dificultăţi de natură să peri-
cliteze eficacitatea activităţii judiciare.
Astfel, dacă nu se întreprind măsuri, contravenientul ar putea săvârşi în continuare alte
contravenții, care ar îngreuna stabilirea adevărului prin de exemplu ştergerea urmelor, coruperea
martorilor, falsificarea unor înscrisuri sau mijloace de probă materiale sau chiar ar putea să dis-
pară, încercând să zădărnicească aplicarea sancţiunii contravenționale.
Prin urmare, toate măsurile procesuale de constrângere sunt instituite pentru a asigura
comportamentul contravenientului conform cerinţelor legii contravenționale, iar unele de măsuri
constau în anumite privaţiuni sau constrângeri personale sau reale, determinate de condiţiile şi
împtrejurările în care se desfăşoară procesul contravențional.392

392
Dongoroz Vint. s.a., Explicaţii Teoretice ale codului de procedură penală română, vol. I. București, 1975, p. 308.

208
 Ele mai poartă denumirea de mijloace procesuale cu caracter restrictiv, aplicate în stric-
tă conformitate cu legea de către agentul constatator în privinţa contravenientului pentru lichida-
rea obstacolelor reale şi posibile ce pot apărea în procesul cercetării şi soluţionării cauzelor con-
travenționale, în scopul asigurării eficiente a sarcinilor procesului contravențional.
Este de menționat că măsurile procesuale de constrângere nu fac parte din desfăşurarea
activităţii principale a procesului contravențional, caracterul lor fiind acela de activităţi adiacente
celei principale.393
Un indiciu foarte important este că intervenţia reală şi efectivă a măsurilor procesuale
de constrângere se manifestă numai dacă în procesul contravențional apar dificultăţi, greutăţi ori
se profilează situaţii a căror evitare impune luarea lor. Este posibil ca desfăşurarea cauzei contra-
venționale să nu necesite luarea unor măsuri procesuale, ceea ce demonstrează că instituţia nu
intră obligatoriu în fondul principal al activităţilor legate de rezolvarea pricinii. În același sens,
norma atributivă de la art.432, Cod contravențional, prevede: „agentul constatator este în drept să
aplice...”.394

10.2. Rolul, scopul și temeiurile aplicării măsurilor procesuale de constrângere în

procedura contravențională
În temeiul art. 432 al Codului contravențional, agentul constatator este în drept să apli-
ce, în limitele competenţei, următoarele măsuri procesuale de constrângere:
a) reţinerea;
b) aducerea silită;
c) înlăturarea de la conducerea vehiculului;
d) testarea alcoolscopică sau examenul medical pentru constatarea stării de ebrietate
produse de alcool sau de alte substanţe;
e) interzicerea exploatării vehiculului prin reţinerea sau retragerea plăcii cu numărul de
înmatriculare al acestuia;
f) suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier;
g) amenda judiciară;
h) punerea sub sechestru.

Reținerea contravențională

393
Volonciu N., Tratat de procedură penală, București, 1996, p. 399.
394
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008.

209
 Reținerea este o măsură procesuală de constrângere, ce constă în privarea de libertate a
persoanei bănuite sau învinuite de săvârşirea unei contravenţii pe o anumită perioadă de timp, în
scopul asigurării ordinii şi securităţii publice. În art. 433 CC, legiutorul vede în reținere limitarea
de scurtă durată a libertăţii persoanei fizice395.
Din definițiile de mai sus, identificăm următoarele particularități ale reținerii:
- este măsură procesuală de constrângere (nefiind măsură de răspundere contravenţiona-
lă);
- presupune privarea de libertate a persoanei;
- durata privării de libertate este una determinată, de regulă, foarte scurtă;
- scopul aplicării reținerii rezidă în asigurarea ordinii şi securităţii publice, dar şi a bunei
desfăşurări a procesului contravențional.
În context, potrivit art. 435 al. (1) CC, reţinerea nu poate depăşi 3 ore, cu excepţia cazu-
rilor prevăzute de lege. Reprezintă deci o privare de scurtă durată a libertăţii persoanei. Respec-
tiv, alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte în acest sens: reținerea poate fi aplicată pe un termen
mai mare de 3 ore, cu autorizația judecătorului de instrucție, dar nu mai mult de 24 de ore: a)
pînă la examinarea cauzei contravenționale - persoanei suspectate de săvîrşirea unei contravenții
pentru care sancțiunea prevede arestul contravențional; b) pentru a identifica persoana şi a clari-
fica circumstanțele contravenției - persoanelor care au încălcat regulile de şedere a cetățenilor
străini şi apatrizilor în Republica Moldova, regimul frontierei de stat, regimul zonei de frontieră
sau regimul punctelor de trecere a frontierei de stat. Termenul reţinerii contravenţionale curge
din momentul reţinerii.396
Totodată, legiuitorul stabilește o limită exactă a cazurilor în care poate fi aplicată reține-
rea:
- contravenţiilor flagrante pentru care legea prevede sancţiunea arestului contravenţio-
nal;
- imposibilităţii identificării persoanei în a cărei privinţă este pornit proces contra-
venţional, dacă au fost epuizate toate măsurile de identificare;
- executării hotărârii instanței de judecată privind expulzarea persoanei;
- încălcării regimului frontierei de stat, a regimului zonei de frontieră sau a regimului
punctelor de trecere a frontierei de stat.
Codul contravenţional nu enumeră însă categoriile de persoane care pot fi reţinute, dar
din înțelesul art. 433 reiese că poate fi reţinută doar persoana în privinţa căreia există o bănuială

395
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008.
396
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008.

210
rezonabilă că a fost comisă o contravenţie, deşi Codul nu utilizează termenul de „bănuială rezo-
nabilă”. Din dispoziţiile art. 433 ale CC reiese că dacă nu este vorba de contravenţii flagrante, o
persoană poate fi reţinută pentru identificarea sa doar dacă în privinţa sa a fost pornit proces con-
travenţional. Specialiştii constată în acest sens imposibilitatea aplicării practice a unei asemenea
norme. Sub aspect comparativ, în procedura penală o persoană poate fi reţinută pentru o bănuială
rezonabilă că a săvârşit infracţiunea, dacă nu i s-a putut constata identitatea. Din formularea
normei contravenţionale reiese că cerinţele pentru reţinerea unei persoane în cadrul procedurii
contravenţionale sunt mai dure decât cele din procedura penală. Astfel, se consideră că o persoa-
nă ar putea fi reţinută şi în procedura contravenţională pentru o bănuială rezonabilă că a comis o
contravenţie dacă nu i s-a stabilit identitatea, fără a fi necesar să fi fost pornit procesul contra-
venţional până la aceasta. Important este ca procedura să fie respectată şi asigurate toate drepturi-
le persoanei reţinute.397
În ceea ce priveşte o categorie aparte de persoane, minorii, pornind de la faptul că vârsta
la care poate surveni răspunderea contravențională a fost modificată de la 16 la 18 ani (art. 16,
alin. (1) CC), acesta poate fi reţinut doar pentru săvârşirea faptelor prevăzute la articolele expres
stipulate în art. 16, alin. (2) CC, doar dacă sunt întrunite şi celelalte condiţii prevăzute de Cod. În
concret, precizăm că persoana fizică cu vârsta între 16 şi 18 ani este pasibilă de răspundere con-
travenţională pentru săvârşirea faptelor prevăzute la: art. 69, alin. (1), art. 78, 85, 87, art. 88, alin.
(1), art. 89, art. 91, alin. (1), art. 104, 105, 203, art. 204, alin. (1), (2) şi (3), art. 228–245, 336,
342, 352–357, 363, 365, art.366, alin. (1), art.367, 368, 370, art. 372, alin. (2). Deci, această ca-
tegorie de persoane poate fi reținută contravențional doar în caz de comitere flagrantă a contra-
vențiilor prevăzute la: art. 78, art. 233, art. 237, art. 243 şi art. 353.398
Apoi, legiutorul stabilește exact lista autorităților statului care pot aplica măsura proce-
suală a reţinerii:
1. Poliţia;
2. Poliţia de Frontieră, în cauzele de încălcare a regimului frontierei de stat, a regimului
zonei de frontieră sau a regimului punctelor de trecere a frontierei de stat;
3. Serviciul vamal, în cazul contravenţiilor ce ţin de competenţa lui;
4. Biroul migraţie şi azil al Ministerului Afacerilor Interne, în cazul contravenţiilor ce
ţin de competenţa sa.

397
Cercetare cu privire la instituţia reţinerii în Republica Moldova. Grupul Analitic pentru Justiţia Penală Fundaţia
Soros-Moldova. Chişinău: Cartier, 2011, p. 6.
398
Chiper N. Reținerea ca măsură de constrângere contravențională și impactul său asupra drepturilor omului. În:
Societatea civilă și statul de drept, 2018, p. 74.

211
 Prin urmare, niciun alt subiect implicat în procesul contravenţional nu este în drept să
aplice o asemenea măsură de constrângere. Acest moment este important, întrucât reţinerea ca
măsură de asigurare a procedurii contravenţionale trebuie aplicată numai în cazuri excepţionale.
Justificarea rezidă în faptul că aplicarea reţinerii conduce, în principal, la atingerea unui drept
fundamental – libertatea şi inviolabilitatea persoanei, garantat de Constituţie (în art. 25). Iată de
ce, respectarea procedurii şi a condiţiilor prevăzute de lege este fundamentală pen-tru asigurarea
legalităţii aplicării reţinerii ca măsură procesuală de constrângere.399
Procedural, persoana reţinută trtebuie informată neîntârziat, într-o limbă pe care o înţe-
lege, despre motivele reţinerii, i se comunică drepturile prevăzute de lege, faptul informării fiind
înscis în procesul-verbal cu privire la reţinere.
Procesul-verbal cu privire la reţinere trebuie să conțină următoarea informație: data şi
locul încheierii, funcţia, numele şi prenumele persoanei care a încheiat procesul-verbal, date des-
pre persoana reţinută, data, ora, locul şi motivul reţinerii. Procesul-verbal se semnează de per-
soana care l-a încheiat şi de persoana reţinută. Dacă persoana reținută refuză să semneze proce-
sul-verbal, în text se face mențiunea despre refuz, cu adeverirea faptului de cel puţin doi martori.
Totodată, persoanei reţinute tebuie să i se acorde imediat posibilitatea de a comunica la
două persoane, la alegerea sa, despre reţinere. Faptul comunicării sau al refuzului de a comunica
se consemnează la fel contra semnătură, în procesul-verbal cu privire la reţinere.
Cu referință la condițiile de deținere a persoanelor reținute, acestea trebuie asigurate cel
puţin conform Codului de executare pentru persoanele aflate în arest preventiv. Reținuții se deţin
în camere comune, iar în cazuri excepţionale, în scopul asigurării securităţii, se admite instalarea
lor în încăperi separate.
Persoana reţinută urmează a fi eliberată în cazul în care:
a) nu s-au confirmat motivele verosimile de a bănui că a săvârşit contravenţia;
b) a expirat termenul reţinerii;
c) lipsesc temeiurile de a fi privată în continuare de libertate.
La eliberare, persoanei reţinute i se înmânează copia procesului-verbal.
Persoana eliberată nu poate fi reţinută din nou pe aceleaşi temeiuri.
Dincolo de necesitatea asigurării procesului contravențional, trebuie să recunoaştem că
constrângerea este un mijloc dur de influenţare socială, prin ea atentându-se la libertatea omului,
acesta fiind plasat într-o situaţie în care nu are de ales decât varianta propusă (impusă) de autori-

399
Chiper N., p. 75.

212
tăți.400 Autoritățile statului împuternicite să aplice arestul nu trebuie să abuzeze de această posi-
bilitate, arestul trebuie aplicat doar acolo unde este cu adevărat necesar. Aplicarea arestului în
excesiv ar face imposibilă de fapt îndeplinirea funcțiilor de prevenire generală și specială a fapte-
lor contravenționale.
Constrângerea juridică trebuie să presupună măsuri şi sancţiuni proporţionale în aşa fel
încât, pe de o parte, să creeze factori inhibitori necesari în conştiinţa celora, care ar încerca să
încalce legea, iar pe de altă parte, să întărească sentimentul de securitate la ceilalţi, inspirându-le
convingerea că legea, statul îi ocroteşte şi că nu ar trebui să apeleze la căi ilegale cu scopul de a-
şi face singuri dreptate.401
Impactul reţinerii ca măsură procesuală de constrângere asupra drepturilor omului este
unul esenţial. Aceasta deoarece în pofida perioadei scurte pentru care se aplică, reţinerea este una
dintre cele mai severe măsuri de constrângere procesuală. Severitatea se exprimă, în primul rând,
prin faptul că persoana reţinută este lipsită de libertatea de mişcare, de posibilitatea de a comuni-
ca cu alte persoane, de a dispune de bunurile sale, este afectată inviolabilitatea fizică şi psihică,
persoana suportând şi alte incomodităţi legate de intervenţia în ritmul obişnuit al vieţii sale coti-
diene. În al doilea rând, cel mai grav este că asemenea limitări i se aduc persoanei înainte de a fi
constatată şi demonstrată vinovăția sa în comiterea faptei, moment destul de relevant, mai ales,
în cazul în care sunt reținute persoane din eroare, în rezultatul unor confuzii. Principalul drept
fundamental al omului afectat de această măsură de constrângere este dreptul la libertate şi sigu-
ranţă personală. Nefiind unul absolut potrivit Constituției, acest drept poate fi restrâns de către
autorităţile statului (care au dreptul de a priva persoanele de libertate) în modul şi în cazu rile
stabilite de lege, cu respectarea garanţiilor legale prevăzute pentru privarea de libertate. 402 Este
deosebit de important ca mecanismul acestei măsuri de constrângere să conțină garanții şi ins-
trumente eficiente de prevenire a lezării drepturilor omului, de sancționare a acestora, precum şi
de restabilire a drepturilor omului astfel încălcate.

Aducerea silită
Aducerea silită constă în conducerea forţată în faţa instanţei de judecată a persoanei în
cazul în care aceasta, fiind citată în modul stabilit de lege, nu s-a prezentat, fără a avea motive

400
Теория государства и права. Под ред. проф. В. М. Корельского и проф. В. Д. Перевалова. Москва: НОР-
МА-ИНФРА, 1998, p. 133., citat de Natalia Chiper.
401
Chetruş U. Garantarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale în procesul aplicării măsurilor de constrângere
juridică. Teză de doctor în drept. Chişinău, 2013, p. 60.
402
Ghid practic de monitorizare a respectării drepturilor persoanei reţinute / Proiectul operaţional „Garanţii procesu-
ale la etapa urmăririi penale”. Chişinău: Epigraf, 2001, p. 9-10.

213
întemeiate, şi nu a informat instanța care a citat-o despre imposibilitatea prezentării sale, prezen-
ța acesteia fiind necesară.
Poate fi supusă aducerii silite doar persoana participantă la proces, pentru care este obli-
gatorie citarea instanței, şi care:
a) se eschivează de la primirea citației;
b) se ascunde de instanță.
Aducerea silită se efectuează de către poliţie în temeiul unei încheieri judecătoreşti cu
aplicarea prevederilor art. 199 alin. (4)–(6) din Codul de procedură penală.
Încheierea privind aducerea silită va cuprinde:
a) data şi locul emiterii;
b) numele, prenumele, funcţia şi semnătura persoanei care dispune aducerea;
c) numele, prenumele şi domiciliul persoanei care trebuie să fie adusă;
d) data, ora şi locul în care persoana urmează să fie adusă;
e) motivul aducerii.
Persoana nu poate fi supusă aducerii silite în timpul nopţii, cu excepţia cazurilor care nu
suferă amânare. La fel, nu pot fi supuse aducerii silite minorii în vârstă de până la 14 ani, femeile
gravide, persoanele bolnave, starea cărora este confirmată prin certificat medical eliberat de o
instituţie medicală de stat.
La dispunerea și aplicarea aducerii silite a contravenientului trebuie de avut în vedere că
aceasta reprezintă o măsură restrictivă și limitativă în drepturi a contravenientului și poate fi
aplicată doar cu respectarea strictă a cerințelor procedurale.
Astfel, în primul rând aducerea silită este o măsură suplimentară la procedura de citare
și nicidecum o măsură alternativă. În aceste condiții, instanța trebuie mai întâi să realizeze pro-
cedura de citare a contravenientului și doar în baza rezultatelor acesteia să stabilească dacă sunt
întrunite condițiile pentru aducerea silită sau nu. Aducerea silită va putea fi dispusă doar în cazu-
rile în care există certitudinea că contravenientul se eschivează de la primirea citației, sau se as-
cunde de instanță.
Aprecierea eschivării de la primirea citației sau a faptului ascunderii de instanță va tre-
bui să fie făcută de instanță în fiecare caz în parte, pornind de la materialele dosarului, rezultatele
citării anterioare și circumstanțelor cauzei. Totodată, instanța trebuie să fie deosebit de precaută
pentru a nu admite dispunerea măsurii de aducere silită a contravenientului în condițiile în care
nu a fost realizată în mod corespunzător procedura de citare, existând, astfel, riscul să fie limitată
în drepturi persoana ce nici nu bănuiește despre derularea procedurilor contravenționale împotri-
va sa.

214
 Ca urmare, este absolut necesar ca procedura de citare, ce precedă aducerii silite să fie
nu doar corespunzătoare, ce prin sine constituie o condiție sine qua non, dar, totodată, să fie
promptă, efectivă, să asigure un răspuns rapid și sigur, și să permită economisirea resurselor
umane, financiare și temporare.
Acest obiectiv va putea fi realizat doar prin implementarea tehnologiilor moderne în ac-
tul de înfăptuire a justiției și utilizarea noilor practici, mijloace și instrumente de către judecători,
care sunt puse la dispoziție de legiuitor, mai ales în procedura de citare, astfel, încât, pe de o par-
te, să fie minimalizat riscul necunoașterii de către partea pe dosar în procesul contravențional a
faptului examinării unei cauze contravenționale cu implicarea sa, iar, pe de altă parte, să nu fie
admisă utilizarea rigidității procedurilor și practicilor judecătorești pentru a compromite și tergi-
versa actul de înfăptuire a justiției.403

Înlăturarea de la conducerea vehiculului;

Una din măsurile procesual de constrângere aplicată mai des în cazurile de conducere a
vehiculului în stare de ebrietate este ,, Înlăturarea de la conducerea vehiculului şi examenul me-
dical pentru constatarea stării de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe”, măsură pre-
văzută la art. 438 CC al RM. Respectiva măsură de constrângere statală are o importanţă deose-
bită în procesul contravenţional contribuind atât la desfăşurarea în bune condiţii a procesului
contravenţional cât şi la asigurarea securităţii circulaţiei rutiere, în special în cazul în care există
temei de a bănui că persoana ce conduce vehiculul se află în stare de ebrietate și prezintă pericol
pentru siguranța rutieră [3, art. 438].
Măsură prevăzută la art. 438 CC al RM. Respectiva măsură de constrângere statală are o
importanţă deosebită în procesul contravenţional contribuind atât la desfăşurarea în bune condiţii
a procesului contravenţional cât şi la asigurarea securităţii circulaţiei rutiere, în special în cazul
în care există temei de a bănui că persoana ce conduce vehiculul se află în stare de ebrietate și
prezintă pericol pentru siguranța rutieră.
În conformitate cu prevederile art. 438 CC al RM, persoana care conduce vehicul este
înlăturată de la conducere dacă:
a) există temeiuri suficiente de a presupune că se află în stare de ebrietate inadmisibilă
produsă de alcool sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe;
b) nu are asupra sa documentul care confirmă dreptul de a conduce sau de a folosi vehi-
culul.

Moscalciuc Galina, Moscalciuc Vitalie. Citarea și aducerea silită a contravenientului în instanța de judecată. În:
403

Revista Institutului Național al Justiției, Nr. 1 (40), 2017, p. 41.

215
 c) a expirat termenul de 180 de zile de admitere temporară a mijlocului de transport auto
pe teritoriul Republicii Moldova, cu excepţia cazului în care mijlocul de transport auto este in-
trodus pe teritoriul vamal de către persoana fizică cu domiciliul în orice stat străin şi care deţine
permis de conducere emis în ţara în care are domiciliu;
d) nu are domiciliu în una dintre unităţile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului
sau municipiul Bender, deţine permis de conducere al Republicii Moldova, emis în modul stabilit
de legislaţia naţională, şi conduce un mijloc de transport auto cu plăcuţa cu număr de înmatricu-
lare din una dintre unităţile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului sau municipiul Bender,
cu excepția prevăzută la art. 53 alin. (22) din Legea privind siguranța traficului rutier404.
Persoana în privinţa căreia există temeiuri suficiente de a presupune că se află în stare
de ebrietate inadmisibilă produsă de alcool sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe este
obligată să accepte conform art. 384, alin. (4), lit. c) CC al RM și art. 25, alin. (22) al Legii RM
Nr. 320 din 27.12.2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului, la cererea agentului
constatator, testarea alcoolscopică, examenul medical, prelevarea de sânge şi de eliminări ale
corpului pentru analiză.
Testarea alcoolscopică, examenul medical, prelevarea de sânge şi de eliminări ale cor-
pului pentru analiză se efectuează de un specialist abilitat cu asemenea atribuţii. Pentru prezenta-
rea cu bună ştiinţă a unei concluzii false, specialistul răspunde în conformitate cu art. 312 din
Codul penal.
Modul de efectuare a testării alcoolscopice, a examenului medical, precum şi de consta-
tare a gradului de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe, este reglementat prin Hotă-
rîrea Guvernului RM Nr. 296 din16.04.2009, cu privire la aprobarea Regulamentului privind
modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi natu-
rii ei.
O altă măsură procesual de constrîngere aplicată în procesul documentării contravenții-
lor rutiere este reţinerea şi aducerea vehiculului la parcare, măsură prevăzută la art. 439 CC al
RM405.
Ridicarea vehiculelor urmăreşte asigurarea securităţii publice şi respectarea normelor
privind circulaţia pe drumurile publice şi are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor legiti-
me ale cetăţenilor şi intereselor statului. Astfel, ridicarea vehiculului constituie evacuarea (stră-
mutarea) forţată a vehiculului de la locul iniţial cu ajutorul mijloacelor speciale şi reamplasarea

404
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 3-
6/15 din 16.01.2009, art. 438 alin. 1.
405
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 3-
6/15 din 16.01.2009, art. 439.

216
acestuia la parcarea specială sau pe teritoriul organului de poliţie. În calitate de parcare specială
o poate constitui parcarea cu pază ce corespunde Regulamentului cu privire la parcările auto cu
plată pe teritoriul Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 672 din 19 iunie
1998, şi asigură păstrarea vehiculului şi recuperarea acestuia de către proprietar, posesor sau re-
prezentantul acestora doar cu permisiunea organului de poliţie, din care face parte agentul con-
statator ce a dispus ridicarea şi aducerea acestuia la parcare
Înlăturarea conducătorului auto de la conducerea vehiculului, în procesul constatarea
staţionării neregulamentare a vehiculelor şi/sau a prezenţei pericolului iminent pentru interesul
public, cu dispunerea aducerii la staţia de parcare specială sau la subdiviziunea de poliţie cea mai
apropiată de locul constatării contravenţiei, se face de către agenţii constatatori enumeraţi la art.
400 CC al RM și Ordinul IGP nr. 6 din 29.03.2013 Cu privire la împuternicirea cu atribuţii de
constatare a contravenţiilor şi/sau de sancţionare a agenţilor constatatori pe cauze contravenţio-
nale406407.
Sectoarele de drum public pe care se aplică măsura de ridicare a vehiculelor staţionate
neregulamentar se stabilesc de către administratorii drumurilor publice, în coordonare cu subdi-
viziunea teritorială a Inspectoratului General al Poliţiei, şi se semnalizează prin instalarea panou-
rilor adiţionale la indicatoarele de interzicere a staţionării şi parcării, în modul prevăzut de Regu-
lamentul circulaţiei rutiere.
Ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, poate fi aplicată şi pe sectoarele de
drum public nesemnalizate prin indicatoare de interzicere, dar pe care staţionarea vehiculelor
este interzisă de prevederile Regulamentului circulaţiei rutiere (în intersecţii, pe pasajele pentru
pietoni, la staţiile de oprire a vehiculelor de rută sau în apropierea acestora etc.), în cazul în care
vehiculul staţionat reduce cîmpul de vizibilitate, limitează accesul la teritoriile adiacente drumu-
lui sau creează obstacole pentru circulaţia altor vehicule sau a pietonilor.
În cazul sosirii în Republica Moldova a unei delegaţii oficiale, agenţii constatatori sunt
în drept de a dispune aplicarea măsurii procesuale de constrîngere ridicarea vehiculului de pe
itinerarul de deplasare în cel mai apropiat loc de unde a fost efectuată ridicarea vehiculului, fără
a cauza impedimente pentru circulaţie. Aceeaşi acţiune urmează a fi dispusă în cazul în care un
autovehicul creează impedimente pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu a vehiculelor cu re-
gim prioritar de circulaţie.

406
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 3-
6/15 din 16.01.2009, art. 400.
407
Ordinul IGP. nr. 6 din 29.03.2013 Cu privire la împuternicirea cu atribuţii de con-statare a contravenţiilor şi/sau
de sancţionare a agenţilor constatatori pe cauze contravenţionale.

217
 Testarea alcoolscopică sau examenul medical pentru constatarea stării de ebrietate
produsă de alcool sau de alte substanțe;
Persoana în privinţa căreia există temeiuri suficiente de a presupune că se află în stare
de ebrietate inadmisibilă produsă de alcool sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe este
obligată să accepte conform art. 384, alin. (4), lit. c) CC al RM și art. 25, alin. (22) al Legii RM
Nr. 320 din 27.12.2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului, la cererea agentului
constatator, testarea alcoolscopică, examenul medical, prelevarea de sânge şi de eliminări ale
corpului pentru analiză408409.
Testarea alcoolscopică, examenul medical, prelevarea de sânge şi de eliminări ale cor-
pului pentru analiză se efectuează de un specialist abilitat cu asemenea atribuţii. Pentru prezenta-
rea cu bună ştiinţă a unei concluzii false, specialistul răspunde în conformitate cu art. 312 din
Codul penal410.
Modul de efectuare a testării alcoolscopice, a examenului medical, precum şi de consta-
tare a gradului de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe, este reglementat prin Hotă-
rîrea Guvernului RM nr. 296 din16.04.2009, cu privire la aprobarea Regulamentului privind mo-
dul de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii
ei.
O altă măsură procesual de constrîngere aplicată în procesul documentării contravenții-
lor rutiere este reţinerea şi aducerea vehiculului la parcare, măsură prevăzută la art. 439 CC al
RM.
Ridicarea vehiculelor urmăreşte asigurarea securităţii publice şi respectarea normelor
privind circulaţia pe drumurile publice şi are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor legiti-
me ale cetăţenilor şi intereselor statului. Astfel, ridicarea vehiculului constituie evacuarea (stră-
mutarea) forţată a vehiculului de la locul iniţial cu ajutorul mijloacelor speciale şi reamplasarea
acestuia la parcarea specială sau pe teritoriul organului de poliţie.
În calitate de parcare specială o poate constitui parcarea cu pază ce corespunde Regula-
mentului cu privire la parcările auto cu plată pe teritoriul Republicii Moldova, aprobat prinHotă-
rîrea Guvernului nr.672 din 19 iunie 1998, şi asigură păstrarea vehiculului şi recuperarea acestuia
de către proprietar, posesor sau reprezentantul acestora doar cu permisiunea organului de poliţie,
din care face parte agentul constatator ce a dispus ridicarea şi aducerea acestuia la parcare

408
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 3-
6/15 din 16.01.2009, art. 384, alin. (4), lit. c)
409
Legea Republicii Moldova nr. 320 din 27.12.2012 ,,cu privire la activitatea Poliției şi statutul polițistului”. În:
Monitorul Oficial nr. 42-47 din 01.03.2013, art. 25, alin. (22).
410
Codul penal al Republicii Moldova din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial nr. 72-74 din 14.04.2009, art. 312.

218
 Înlăturarea conducătorului auto de la conducerea vehiculului, în procesul constatarea
staţionării neregulamentare a vehiculelor şi/sau a prezenţei pericolului iminent pentru interesul
public, cu dispunerea aducerii la staţia de parcare specială sau la subdiviziunea de poliţie cea mai
apropiată de locul constatării contravenţiei, se face de către agenţii constatatori enumeraţi la art.
400 CC al RM și Ordinul IGP. nr. 6 din 29.03.201411412.
Sectoarele de drum public pe care se aplică măsura de ridicare a vehiculelor staţionate
neregulamentar se stabilesc de către administratorii drumurilor publice, în coordonare cu subdi-
viziunea teritorială a Inspectoratului General al Poliţiei, şi se semnalizează prin instalarea panou-
rilor adiţionale la indicatoarele de interzicere a staţionării şi parcării, în modul prevăzut de Regu-
lamentul circulaţiei rutiere413.
Ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, poate fi aplicată şi pe sectoarele de
drum public nesemnalizate prin indicatoare de interzicere, dar pe care staţionarea vehiculelor
este interzisă de prevederile Regulamentului circulaţiei rutiere (în intersecţii, pe pasajele pentru
pietoni, la staţiile de oprire a vehiculelor de rută sau în apropierea acestora etc.), în cazul în care
vehiculul staţionat reduce cîmpul de vizibilitate, limitează accesul la teritoriile adiacente drumu-
lui sau creează obstacole pentru circulaţia altor vehicule sau a pietonilor.
În cazul sosirii în Republica Moldova a unei delegaţii oficiale, agenţii constatatori sunt
în drept de a dispune aplicarea măsurii procesuale de constrîngere ridicarea vehiculului de pe
itinerarul de deplasare în cel mai apropiat loc de unde a fost efectuată ridicarea vehiculului, fără
a cauza impedimente pentru circulaţie. Aceeaşi acţiune urmează a fi dispusă în cazul în care un
autovehicul creează impedimente pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu a vehiculelor cu re-
gim prioritar de circulaţie.
Reţinerea şi aducerea vehiculului la parcare, staţionate neregulamentar nu se aplică în
cazul vehiculelor cu regim prioritar de circulaţie, implicate în activităţi operative, precum şi al
altor categorii de vehicule asupra cărora, în conformitate cu Regulamentul circulaţiei rutiere, nu
se extinde acţiunea indicatoarelor de interzicere a staţionării.
Ridicarea şi aducerea vehiculelor la parcarea specială sau pe teritoriul organului de
poliţie este efectuată de către agentul constatator cu ajutorul mijloacelor tehnice speciale din do-
tare sau prin antrenarea prestatorului de servicii.

411
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 3-
6/15 din 16.01.2009, art. 400.
412
Ordinul IGP. nr. 6 din 29.03.2013 Cu privire la împuternicirea cu atribuţii de con-statare a contravenţiilor şi/sau
de sancţionare a agenţilor constatatori pe cauze contravenţionale.
413
Belecciu Șt., Antoci A., Ionașcu V., Cananău A. Reglementări contravenționale în domeniul circulației rutiere.
Edit. USM. Chișinău 2014, p. 96.

219
 Ridicarea, transportarea, depozitarea, precum şi eliberarea ulterioarăa vehiculelor ridica-
te este realizată de prestatorul de servicii contra plată, în baza dispoziţiei agentului constatator.
Faptul aducerii vehiculului la staţia de parcare specială sau pe teritoriul subdiviziunii de
poliţie se consemnează într-un proces-verbal, cu informarea imediată a unităţii de gardă a subdi-
viziunii teritoriale a Inspectoratului General de Poliţie, în care se indică:
a) tipul, modelul vehiculului, numărul de înmatriculare, numerele de identificare ale
agregatelor marcate, defectele şi deteriorările lui vizibile;
b) numele, prenumele, funcţia şi semnătura persoanei care a decis aducerea vehiculului
la parcare şi care a organizat aducerea
c) temeiul de fapt şi temeiul juridic care au determinat aducerea vehiculului;
d) denumirea (numele), sediul (domiciliul), numărul de telefon al persoanei care a orga-
nizat (a efectuat) aducerea vehiculului la parcare;
e) adresa parcării;
f) data şi ora încheierii procesului-verbal;
g) numele, prenumele, funcţia şi semnătura persoanei care a luat în primire vehiculul la
parcare;
h) indicarea dotării tehnice şi eventualelor deteriorări vizibile ale acestuia.
Conform art. 439 alin. (4) CC al RM, procesul-verbal se încheie în 4 exemplare: un
exemplar rămîne la agentul constatator, al doilea exemplar se remite persoanei care a organizat
aducerea, al treilea exemplar se înmînează persoanei care a luat în primire vehiculul la parcare,
iar cel de-al patrulea exemplar se înmînează proprietarului sau posesorului de vehicul ori i se
expediază recomandat la domiciliu. Despre aducerea vehiculului la parcare, agentul constatator
informează neîntîrziat serviciul de gardă al poliţiei414.
În cazul în care vehiculul pasibil ridicării are portierele sau portbagajul descuiate ori în
acesta se află, la loc vizibil, obiecte de preţ sau alte lucruri ce nu fac parte din accesoriile vehicu-
lului (portmoneu, geantă, telefon etc.), agentul constatator va efectua examinarea şi sigilarea
acestuia în prezenţa a doi martori - asistenţi, care, de asemenea, vor semna procesul-verbal cu
privire la ridicarea vehiculului415.
În cazul în care conducătorul vehiculului supus ridicării şi plasării pe teritoriul organului
de poliţie, la parcarea specială, sau ridicării plăcilor cu numărul de înmatriculare nu a fost identi-
ficat pînă la încheierea exercitării programului de lucru, de către agentul constatator, acesta este

414
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 3-
6/15 din 16.01.2009, art. 439, alin. (4).
415
Ceterchi I., Craiovan I. Introducere în teoria generală a dreptului. București: ALL, 1993, p. 29.

220
obligat să depună neîntîrziat la organul de poliţie din care face parte o sesizare cu privire la con-
travenţia constatată, anexînd procesul-verbal cu privire la ridicarea vehiculului (cu privire la ridi-
carea plăcilor cu numărul de înmatriculare) şi materialele aferente cauzei.
Conducătorul organului de poliţie va asigura luarea la evidenţă în modul stabilit a sesi-
zării cu privire la contravenţia constatată şi va dispune verificarea acesteia în termenul şi modul
stabilit de lege în vederea pornirii procesului contravenţional.
Eliberarea de la parcarea specială a vehiculului ridicat organului de poliţie din care face
parte agentul constatator, după achitarea de către contravenient a serviciilor de ridicare, transpor-
tare şi depozitare.
La solicitarea proprietarului, posesorului sau reprezentantului acestora, agentul constata-
tor care a dispus ridicarea vehiculului sau, după caz, ofiţerul de serviciu din unitatea de gardă a
organului de poliţie din care face parte acesta va verifica neîntîrziat circumstanţele cazului în
vederea constatării înlăturării temeiurilor pentru aducerea vehiculului la parcare, precum şi ca-
racterului hotărîrii cu privire la contravenţie (decizia ori recomandarea referitor la sancţionare
sau de încetare a procesului), în funcţie de care va dispune în scris eliberarea vehiculului ridicat,
cu indicarea faptului dacă urmează sau nu să fie achitate de către contravenient cheltuielile de
aducere şi de staţionare a vehiculului la parcare.
Data şi ora ridicării vehiculului se constată din momentul întocmirii procesului-verbal
cu privire la contravenţie416.
Perioada de păstrare a vehiculului ridicat se estimează în ore şi jumătăţi de oră din mo-
mentul plasării acestuia la parcarea specializată. Achitarea pentru păstrarea vehiculului ridicat se
încasează pentru fiecare oră şi jumătate de oră împlinită de aflare a acestuia în parcare.
Accesul proprietarului, posesorului sau reprezentantului acestora la mijlocul de tran-
sport aflat la parcare se efectuează în prezenţa persoanei responsabile pentru păstrarea acestuia.
Prestatorul de servicii ţine evidenţa mijloacelor de transport parcate, în conformitate cu
instrucţiunile elaborate de Ministerul Afacerilor Interne.
În situaţia în care a fost întocmit procesul-verbal de ridicare a vehiculului şi a fost înce-
pută procedura de ridicare, iar în acest moment proprietarul, posesorul sau reprezentantul lor se
prezintă la vehiculul ridicat, acesta poate returna bunul doar după achitarea cheltuielilor privind
operaţia efectuată (îmbarcarea, debarcarea) şi cea presupusă (transportarea). În acest caz, în pro-
cesul-verbal de ridicare a vehiculului se va consemna faptul eliberării vehiculului proprietarului,
posesorului sau reprezentantului acestora.

416
Belecciu Șt., Antoci A., Ionașcu V., Cananău A. Reglementări contravenționale în domeniul circulației rutiere.
Edit. USM. Chișinău 2014, p. 99.

221
 În cazul în care parametrii geometrici ai drumului sau condiţiile traficului rutier nu per-
mit debarcarea vehiculului la locul ridicării, aceasta va fi realizată pe un sector apropiat care
permite efectuarea în siguranţă a acestei operaţiuni.
La momentul eliberării vehiculului ridicat, proprietarul, posesorul sau reprezentantul
acestora trebuie să-l examineze în vederea depistării eventualelor deteriorări produse în procesul
ridicării, transportării sau păstrării acestuia la parcare, inclusiv păstrarea integrităţii sigiliului
aplicat de agentul constatator. Examinarea vehiculului pe timp de noapte sau în condiţii de vizi-
bilitate redusă se va efectua în locuri special amenajate, cu iluminare artificială corespunzătoare.
În cazul depistării deteriorărilor, integrităţii vehiculului sau a sigiliului aplicat de agen-
tul constatator, proprietarul, posesorul vehiculului sau reprezentantul lor vor informa fără întîrzi-
ere organul de poliţie din care face parte agentul constatator.
Deteriorările sus-menţionate, cu excepţia cazurilor de încălcare a integrităţii şi pătrunde-
re nesancţionată în vehicul ce prezintă semne de infracţiune, se consemnează într-un proces-
verbal de examinare tehnică a vehiculului, semnat de proprietarul, posesorul sau reprezentantul
acestora şi reprezentantul organului de poliţie, care serveşte drept temei pentru înaintarea ulteri-
oară a reclamaţiilor către organul de poliţie.

Interzicerea exploatării vehiculului prin reținerea sau retragerea plăcii cu numă-

rul de înmatriculare al acestuia
Plăcile cu numărul de înmatriculare se ridică în cazurile în care:
a) vehiculul este fabricat sau reutilat cu abateri de la standardele şi/sau normativele în
vigoare;
b) vehiculul nu a trecut inspecţia tehnică periodică;
c) numărul de înmatriculare nu corespunde standardului stabilit;
d) vehiculul este echipat cu dispozitive luminoase şi/sau sonore speciale fără autorizarea
respectivă;
e) parbrizul sau suprafeţele de geam ale portierelor din faţă sunt umbrite cu depășirea
normelor admisibile ori pe acestea sunt amplasate diferite obiecte care diminuează câmpul vizual
al conducătorului.
Faptul necorespunderii stării tehnice şi a utilajului vehiculului standardelor şi normati-
velor în vigoare se consemnează în procesul-verbal de inspectare tehnică a vehiculului, care se
va întocmi în 3 exemplare: un exemplar rămâne la persoana care a decis ridicarea plăcilor, al
doilea exemplar se transmite persoanei care a preluat spre păstrare plăcile, iar cel de-al treilea
exemplar se înmânează conducătorului vehiculului.

222
 Plăcile cu numărul de înmatriculare se vor restitui proprietarului, posesorului sau repre-
zentantului acestora imediat după înlăturarea neajunsurilor sau defectelor tehnice care au servit
drept temei pentru ridicarea acestora.

Suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier

Suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier constă în interzicerea tempo-
rară persoanei fizice și/sau persoanei juridice de a utiliza un anumit vehicul rutier prin reținerea
plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare. Suspendarea dreptului
de utilizare a vehiculului rutier este aplicată în cazul în care vehiculul a fost folosit la săvârşirea
contravențiilor prevăzute la art. 197 alin. (1)–(3), (5), (6), (9), (17), (22), (23), art. 2001 alin. (2)
și (3) și la art. 224 alin. (5), (6), (11) și (12).
Suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier se aplică până la momentul achi-
tării sancțiunii pentru contravenția respectivă, cu excepția contravențiilor prevăzute la art. 197
alin. (1)–(3) și (17), pentru care măsura de suspendare se va aplica pe un termen de 6 luni.
Măsura de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier încetează și plăcuţele
cu numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare se restituie, la cererea con-
travenientului, cu condiția prezentării dovezii de achitare a amenzii, iar în cazul contravențiilor
prevăzute la art. 197 alin. (1)–(3) și (17) – după expirarea termenului de 6 luni.

Amenda judiciară;
Amenda judiciară este o măsură procesuală de constrângere, o sancțiune bănească, ca-
re se aplică de către instanța de judecată persoanei care a comis o abatere în cursul procesului
contravențional.
Amenda judiciară se stabileşte în unităţi convenţionale. Unitatea convenţională de
amendă judiciară este egală cu 50 de lei.
Amenda judiciară se aplică în mărime de la 20 la 50 de unităţi convenţionale.
Se sancţionează cu amendă judiciară următoarele abateri:
a) neîndeplinirea de către orice persoană prezentă la şedinţa de judecată a măsurilor lua-
te de către preşedintele şedinţei (de exemplu, cu referință la ordinea și solemnitatea ședinței);
b) neexecutarea ordonanţei sau a încheierii de aducere silită;
c) neprezentarea nejustificată a martorului, expertului, specialistului, interpretului, tra-
ducătorului sau apărătorului legal în instanţă şi neinformarea acestora despre imposibilitatea pre-
zentării, când prezenţa lor este necesară;

223
 d) tergiversarea de către expert, interpret sau traducător a executării însărcinărilor primi-
te;
e) neluarea de către conducătorul unităţii, în care urmează să se efectueze o expertiză
judiciară, a măsurilor necesare pentru efectuarea acesteia;
f) neîndeplinirea obligaţiei de prezentare a obiectelor sau documentelor de conducătorul
unităţii sau de către persoanele însărcinate cu aducerea la îndeplinire a acestei obligaţii;
g) nerespectarea obligaţiei de păstrare a mijloacelor de probă;
h) alte abateri pentru care prezentul cod prevede amenda judiciară.
Pentru abaterile comise în cursul judecării cauzei, amenda judiciară se aplică de către
instanţa care judecă cauza, iar încheierea privind aplicarea amenzii judiciare se include în proce-
sul-verbal al şedinţei de judecată.
Încheierea judecătorului de instrucţie privind aplicarea amenzii judiciare poate fi atacată
cu recurs în instanţa ierarhic superioară de către persoana în privinţa căreia a fost aplicată amen-
da. Încheierea instanţei de judecată privind aplicarea amenzii judiciare poate fi atacată separat cu
recurs.

Punerea sub sechestru.

Punerea sub sechestru este o măsură procesuală de constrângere care poate fi aplicată
de către judecătorul de instrucție sau de către instanța de judecată, la solicitarea agentului consta-
tator a organului abilitat cu dreptul de examinare şi/sau soluționare a contravenției respective sau
a procurorului, pentru a asigura eventuala confiscare specială, precum şi pentru a garanta execu-
tarea sancțiunii amenzii, conform art. 203–210 din Codul de procedură penală aplicate corespun-
zător.
Punerea sub sechestru a bunurilor pentru a asigura eventuala confiscare specială şi pen-
tru a garanta executarea sancțiunii amenzii poate fi aplicată asupra bunurilor persoanei în privin-
ța căreia s-a pornit proces contravențional. Punerea sub sechestru, pentru a asigura eventuala
confiscare specială, poate fi aplicată şi asupra bunurilor altor persoane care le-au acceptat, ştiind
despre dobândirea ilegală a acestora.
Dacă bunurile ce urmează a fi sechestrate pentru repararea prejudiciului cauzat sau pen-
tru a garanta executarea pedepsei amenzii sunt folosite sau constituie parte a procesului tehnolo-
gic de producție și sechestrarea lor ar determina în mod inevitabil stoparea activității economice,
se iau măsuri asigurătorii pentru sechestrarea contravalorii acestora.

224
 MĂSURILE DE SIGURANȚĂ APLICATE ÎN PROCESUL CONTRAVENȚIO-
NAL
11.1. Generalități privind aplicarea măsurilor de siguranță în procedura contravențională
11.2. Expulzarea;
11.3. Demolarea construcțiilor neautorizate și/sau defrișarea arborilor și arbuștilor;
11.4. Confiscarea specială;
11.5. Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijlocului de transport.

11.1. Generalități privind aplicarea măsurilor de siguranță în procedura contra-

vențională
Masurile de siguranță se dispun în raport cu persoanele care au comis fapte prevazute de
legea contravențională în scopul înlăturării unor stări de pericol și al preîntâmpinării savârșirii
altor fapte prevăzute de legea contravențională. Măsurile de siguranță se aplică chiar dacă nu
sunt întrunite condițiile de tragere la răspundere contravențională.
Este evident că măsurile de sigurantță ocupă un loc important în sistemul mijloacelor
legale de lupta împotriva contravențiilor, mijloace reprezentate în principal sub forma unor mă-
suri de apărare socială.
Masurile de siguranță se dispun, deci, față de cei care au savârșit fapte prevăzute de le-
gea contravențională, dar luarea lor nu este determinată de pericolul social al acelei fapte ca con-
travenție, ci de starea de pericol obiectivă, relevată de persoana făptuitorului ori de anumite lu-
cruri ce au legatură cu fapta savârșită de acesta. Datorită cauzei lor specifice, stările de pericol
generatoare de fapte prevăzute de legea contravențională nu pot fi combătute prin aplicarea unor
pedepse, pentru că, de cele mai multe ori, este vorba de fapte savârșite fără voință sau de stări ce
nu țin de voința sau de conștiinta făptuitorului.
În sensul celor subliniate, putem defini măsurile de siguranță ca fiind acele mijloace le-
gale care au în principiu un caracter preventiv și în subsidiar unul de constrângere, care se aplică
de regulă, de instanțele de judecată persoanelor care au comis fapte prevăzute de legea contra-
vențională și cu privire la care există temerea justificată că și în viitor vor comite asemenea fapte
datorită unor stări personale ori altor cauze ce au fost relevate prin savârșirea faptei.
După natura lor, măsurile de siguranţă sunt nişte sancţiuni ce au caracter preventiv și
care pot fi aplicate pentru a se înlătura o stare de pericol şi pentru a se preîntâmpina săvârşirea
altor fapte ilicite.
Exemplu poate fi situaţia în care persoana a comis o contravenţie datorită nivelului
scăzut al pregătirii profesionale (şoferul unui autobus de transportare a călătorilor), și, ca măsură
de siguranţă, poate fi luată împotriva acesteia măsura interzicerii de a conduce autocarul pe rute
regulate sau neregulate de pasageri, pe durata investigării cazului de comitere a contravenţiei.

225
 O altă situaţie în care actele întreprinse ar putea fi catalogate drept măsuri de siguranţă
ar fi cazul în care persoana care a comis acte de violenţă în familie, ar urma să-i fie aplicată in-
terdicţia de a reveni în locuinţa familiei sau de a comunica cu membrii familieie, precum şi alte
măsuri, care ar garanta situaţia victimelor actului de violenţă, dar şi ar asigura faptul ca situaţia
constatată să nu să se transforme într-o faptă penală. Practica altor ţări identifică drept una din
caracteristicile de bază a măsurilor de siguranţă, faptul că acestea pot fi aplicate chiar şi în pofida
faptului că contravenientul nu este sancţionat.417
În conformitate cu prevederile art. 4394, pot fi aplicate următoarele măsuri de siguranță:
a) expulzarea;
b) demolarea construcțiilor neautorizate şi/sau defrişarea arborilor şi arbuştilor;
c) confiscarea specială;
d) ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport.

11.2. Expulzarea;
Expulzarea este o măsură de siguranță care constă în îndepărtarea silită de pe teritoriul
Republicii Moldova a cetățenilor străini şi a apatrizilor care au săvârşit o contravenție prevăzută
de prezentul cod. Expulzarea are drept scop înlăturarea unei stări de pericol şi/sau prevenirea
săvîrşirii unor fapte socialmente periculoase de către aceste persoane.
Expulzarea se aplică de către instanța de judecată şi doar în prezența cumulativă a urmă-
toarelor condiții:
a) contravenientul este cetățean străin sau apatrid, cu excepția persoanei care a fost re-
cunoscută ca refugiat sau căreia i s-a acordat protecție umanitară;
b) cetățeanul străin sau apatridul este sancționat pentru o faptă care constituie contra-
venție;
c) rămînerea contravenientului pe teritoriul Republicii Moldova este sursa unei stări de
pericol pentru ordinea publică sau pentru securitatea națională, înlăturarea acestei stări fiind po-
sibilă doar prin îndepărtarea contravenientului de pe teritoriul Republicii Moldova;
d) contravenientul nu poate fi expulzat în statul în privința căruia există dovezi că în sta-
tul respectiv acesta va fi persecutat din motive de apartenență rasială, națională, religioasă, din
cauza convingerilor politice sau va fi supus tratamentului inuman şi degradant, torturii ori pedep-
sei capitale.

417
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept proceasual contravențional Chișinău 2017, pag. 151

226
 În privința cetățenilor străini şi apatrizilor care nu pot fi expulzați imediat, instanța de
judecată poate dispune luarea în custodie publică, cu plasarea acestora în Centrul de Plasament
Temporar al Străinilor pe un termen de cel mult 6 luni.
Luarea în custodie publică este o măsură de restrângere a libertăţii de mişcare, dispusă
de instanţa de judecată împotriva străinului care nu a executat decizia de returnare sau care nu a
putut fi returnat în termenul prevăzut de legislaţie, care a trecut sau care a încercat sa treacă ile-
gal frontiera de stat, care a intrat în ţară în perioada de interdicţie dispusă anterior, a cărui identi-
tate nu a putut fi stabilită, care a fost declarat indezirabil, împotriva căruia a fost dispusă expul-
zarea sau dacă există riscul sustragerii acestuia.
Minorii neînsoţiţi şi familiile cu minori sunt luaţi în custodie publică numai în ultimă
instanţă şi pentru o perioadă cât mai scurtă. Interesul superior al copilului reprezintă un conside-
rent primordial în contextul luării în custodie publică a minorilor. Minorii luaţi în custodie publi-
că au dreptul la educaţie, la programe educative, luând în consideraţie necesităţile etnice, cultura-
le, religioase ale acestora, precum şi vârsta şi starea sănătăţii lor. Familiile luate în custodie pu-
blică beneficiază de cazare separată, care să le asigure un nivel corespunzător de intimitate.
În cazul în care expulzarea însoțeşte sancțiunea arestului contravențional, aducerea la
îndeplinire a expulzării are loc după executarea sancțiunii.
La aplicarea expulzării persoanelor se va ține cont de dreptul la respectarea vieții private
a acestora.

11.3. Demolarea construcțiilor neautorizate și/sau defrișarea arborilor și arbuști-

lor;
Demolarea construcțiilor neautorizate se aplică în cazul faptelor prevăzute la art. 116,
134, 168, art. 177 alin. (3), art. 178, 179 şi 226 şi atrage, după caz, remedierea construcțiilor
afectate în urma intervențiilor neautorizate.
Prin construcţie neautorizată se subînţelege orice tip de:
 construcţii capitale - construcţii cu destinaţie locatvă sau cu altă destinaţie, împrej-
muiri;
 construcţii uşor demontabile - gherete, tarabe, garaje metalice, copertine, panouri pu-
blicitare, împrejmuiri din lemn sau metal, instalaţii ce blochează căile de acces, amplasate pe
terenuri ce aparţin domeniului public/privat;
 spaţii publice - amenajate şi executate în lipsa certificatului corespunzător pentru
proiectare, a documentaţiei de proiect şi autorizaţiei de construire.
De asemenea, la categoria construcţii neautorizate se atribuie:

227
  reconstrucţiile, replanificările, intervenţiile în construcţii prin care se modifică pro-
iectul iniţial sau direcţia de deschidere a uşilor la intrarea în apartamente şi care blochează căile
de evacuare în caz de situaţii excepţionale;
 accesul spre spaţiile de uz comun (subsoluri, cerdacuri, holuri, coridoare, intrări în
bloc, casa scării etc.) din interiorul blocurilor locative sau din alte imobile.
Demolarea construcțiilor neautorizate şi defrişarea arborilor şi arbuştilor se dispun de
către instanța de judecată şi pot fi aplicate chiar dacă este înlăturată răspunderea contravențională
în temeiul art. 26 (cauzele care înlătură răspunderea contravențională) sau procesul contravențio-
nal a încetat în temeiul art. 441 alin. (1) lit. f). (a expiurat termenul de prescripție sau nu a fost
identificat făptuitorul). De fapt, demolarea construcției neautorizate nu are ca scop pedepsirea
contravențională a vinovatului, ci asigurarea ordinii publice prin prevenirea consecințelor negati-
ve în cazul unor construcții realizate cu nerespectarea prevederilor legii.
Demolarea construcțiilor neautorizate şi defrişarea arborilor şi arbuştilor se execută de
către contravenient pe cont propriu sau de către autoritățile administrației publice locale din con-
tul proprietarului.
Modul de demolare a construcțiilor neautorizate şi de defrişare a arborilor şi arbuştilor
se stabileşte de către Guvern.

11.4. Confiscarea specială;

Confiscarea specială constă în trecerea forțată şi gratuită în proprietatea statului a bu-
nurilor indicate la alin. (2). În cazul în care aceste bunuri nu mai există, nu pot fi găsite sau nu
pot fi recuperate, se confiscă contravaloarea acestora.
Sunt supuse confiscării speciale bunurile:
a) utilizate sau destinate pentru săvârşirea unei contravenții;
b) rezultate din săvârşirea contravenției, precum şi orice venituri generate de aceste bu-
nuri;
c) date pentru a determina săvârşirea unei contravenții sau pentru a-l răsplăti pe contra-
venient;
d) deținute contrar regimului stabilit de legislație şi depistate pe parcursul desfăşurării
procesului contravențional;
e) convertite sau transformate, parțial sau integral, din bunurile rezultate din contraven-
ții sau din veniturile generate de aceste bunuri.
Confiscarea specială se aplică de către instanța de judecată la demersul agentului con-
statator.

228
 În cazul contravențiilor prevăzute la art. 79 alin. (3) (scoaterea din țară a sângelui do-
nat), art. 287 (încălcarea regulilor vamale) confiscarea specială se aplică de către reprezentantul
Serviciului Vamal abilitat să examineze cauza contravențională.
Până la pronunțarea hotărârii cu privire la confiscarea specială, agentul constatator dis-
pune restituirea către proprietar sau către posesorul legal al bunurilor uşor alterabile, în acest caz
confiscându-se contravaloarea lor.
Dacă bunurile rezultate din săvârşirea contravenției şi veniturile de la aceste bunuri au
fost comasate cu bunurile dobândite legal, se confiscă acea parte din bunuri sau contravaloarea
acestora care corespunde valorii bunurilor rezultate din săvârşirea contravenției şi a veniturilor
de la aceste bunuri.
Dacă bunurile indicate la alin. (2) lit. a) și b) aparțin sau au fost transferate oneros unei
persoane care nu știa și nici nu trebuia să știe despre scopul utilizării sau originea bunurilor, se
confiscă contravaloarea acestora. Dacă bunurile respective au fost transferate cu titlu gratuit unei
persoane care nu știa și nici nu trebuia să știe despre scopul utilizării sau originea acestora, bunu-
rile se confiscă.
Confiscarea specială se poate aplica chiar dacă făptuitorul este eliberat de răspundere
contravențională.
- Confiscarea specială nu se aplică în cazul contravențiilor săvârşite prin intermediul
unui organ de presă sau al oricărui alt mijloc de informare în masă.

11.4. Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijlocului de transport.

Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport constă
în interzicerea temporară persoanei fizice de a conduce mijloace de transport prin ridicarea per-
misului de conducere până la pronunțarea hotărârii judecătorești asupra cauzei. Ridicarea provi-
zorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport are drept scop înlăturarea unei stări de
pericol și/sau prevenirea săvârșirii unor fapte socialmente periculoase în traficul rutier.
Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport se aplică de
către instanța de judecată, la demersul agentului constatator, în procesul de examinare a contra-
vențiilor pentru care se prevede sancțiunea privării de dreptul de a conduce mijloace de transport.
Instanța de judecată examinează, în cel mult 3 zile de la data depunerii, demersul agen-
tului constatator cu privire la ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de
transport, cu emiterea unei încheieri care va conține una dintre următoarele soluții:
a) admiterea demersului agentului constatator și ridicarea provizorie a permisului de
conducere a mijloacelor de transport;

229
 b) respingerea demersului agentului constatator și restituirea permisului de conducere ti-
tularului.
Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport se aplică de
instanța de judecată pe un termen ce nu poate depăși termenul maxim al sancțiunii de privare de
drept special prevăzut de sancțiunea normei contravenționale.
Termenul executării măsurii de siguranță de ridicare provizorie a permisului de condu-
cere a mijloacelor de transport se include în termenul de executare a sancțiunii de privare de
drept special de a conduce mijloace de transport.
Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport se poate apli-
ca chiar dacă făptuitorul este eliberat de răspundere contravențională.
În cel mult 3 zile de la data pronunțării încheierii, copia de pe aceasta se înmânează
agentului constatator și persoanei în a cărei privință a fost pornit procesul contravențional sau se
remite acestora în cazul în care nu au fost prezente la ședința de judecare a cauzei contravențio-
nale, faptul expedierii consemnându-se în dosar.

230
 CONSTATAREA ȘI EXAMINAREA FAPTEI CONTRAVENȚIONALE
12.1. Procesul de constatare a faptei contravenționale.
- declanșarea fazei de constatare și examinare a cauzei contravenționale.
- sesizarea organului competent privind comiterea contravenției.
- desfășurarea fazei de constatare a cazului contravențional (audierea persoanelor
participante la procedura contravențională, administrarea probelor etc.).
12.2. Circumstanțele care înlătură procesul contravențional.
12.3. Proceduri simplificate de constatare și examinare a contravenției
12.4. Contestația împotriva procesului-verbal cu privire la contravenție.

12.1. Procesul de constatare a faptei contravenționale.

- declanșarea fazei de constatare și examinare a cauzei contravenționale.
- sesizarea organului competent privind comiterea contravenției.
- desfășurarea fazei de constatare a cazului contravențional (audierea persoa-
nelor participante la procedura contravențională, administrarea probelor etc.).
12.2. Circumstanțele care înlătură procesul contravențional.
12.3. Proceduri simplificate de constatare și examinare a contravenției
Printre modificările operate în legea contravențională prin Legea Republicii Moldova
nr. 159 din 12.10.18 a fost introdusă o procedură revoluționară de soluționare a unei contravenții
și anume o procedură simplificată de constatare și examinare a unei contravenții. O astfel de
practică a fost instituită pentru o serii de contravenții care au un pericol social minim și pentru
care nu este necesar de administrat probe fiind deajuns constatările personale ale agentului
constatator.
La baza aceste-i inițiative a fost în primul rând constatarea că pentru anumite fapte
ilegale neesențiale, autoritățile statului întreprind o serie de acțiuni și cheltuiesc resurse care nu
sunt justificate sau nu sunt acoperite de amenzile stabilite într-un final.
Pornid de la raționamentul că în anumite situații când contravenienții sunt de bună voie,
recunosc fapta imputată și sunt de acord să suporte pedeapsa contravențională s-ar putea de
aplicat o procedură mai simplă ceea ce ar facilita cu mult activitatea de constatare și examinare a
contravențiilor de către agenții constatatori.
De alt fel, o procedură similară o identificăm și în cadrul cauzelor penale atunci când
acestea se soluționează într-o procedură mai simplă în baza probelor acumulate la faza urmăririi
penale418 și în condiția semnării acordului de recunoaştere a vinovăţiei419.

418
Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122 din 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr. 248-251 din 05.11.2013, art. 3641.
419
Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122 din 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr. 248-251 din 05.11.2013, art. 506.

231
 Având la bază aceleași criterii legiuitorul a optat pentru a introduce în legea
contravențională capitolul VI1 în cartea a doua, partea specială, denumit: ,,Proceduri simplificate
de constatare și examinare a contravenției”.
Conform acestor prevederi examinarea faptei contravenționale în baza constatărilor
personale ale agentului constatator fără a întocmi un proces-verbal cu privire la contravenție
poate fi aplicată dacă sînt întrunite cumulativ următoarele condiţii:
a) contravenția poate fi constatată în temeiul constatărilor personale ale agentului
constatator și nu necesită acumulare de probe;
b) persoana acceptă constatările agentului constatator, ca fiind suficiente pentru
demonstrarea vinovăţiei, şi recunoaşte săvîrşirea contravenţiei;
c) examinarea contravenției și aplicarea sancțiunii țin de competența agentului
constatator;
d) contravenția nu este pasibilă de sancțiunea confiscării bunurilor în conformitate cu
art. 4397.
În cazul săvîrșirii contravenției de către un minor, procedura simplificată poate fi
aplicată doar în condițiile asistării acestuia de către reprezentantul său legal 420.
În cazul tragerii la răspundere contravențională în condițiile enumerate supra, agentul
constatator va emite o decizie prin care va aplica o sancțiune egală cu o doime din minimumul
sancțiunii sub formă de amendă prevăzută în partea specială a cărţii a doua421.
De fapt această prevedere va încuraja contravenienții în anumite situații de a opta pentru
a fi aplicată o procedură simplificată în privința lor pentru a avea posibilitate de a achita o
amendă practic de 4 ori mai mică beneficiind și de dreptul de a achita amenda contravențională
în jumate în decursul a 3 zile lucrătoare de la momentul comunicării ei.
Decizia privind examinarea contravenţiei în temeiul constatării personale a agentului
constatator este un document executoriu, care va include:
a) data (ziua, luna, anul), ora şi locul întocmirii deciziei;
b) calitatea, numele şi prenumele agentului constatator, denumirea autorităţii pe care o
reprezintă;
c) numele, prenumele, domiciliul şi/sau reşedinţa, datele din buletinul de identitate al
agentului constator sau, după caz, din alt act care stabileşte identitatea persoanei, iar în cazul
persoanei juridice – denumirea, sediul, codul ei fiscal, datele persoanei fizice care o reprezintă;

420
Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldo-
va nr. 78-84 din 17.03.2017, art. 4511, alin. (1) și (2).
421
Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldo-
va nr. 78-84 din 17.03.2017, art. 4511, alin. (3).

232
 d) fapta contravenţională, locul, timpul și circumstanţele cauzei care au importanţă
pentru stabilirea faptelor şi consecinţelor lor juridice, identitatea victimei, evaluarea eventualelor
pagube cauzate de contravenţie;
e) încadrarea juridică a faptei, norma materială contravenţională şi indiciile calificative
ale elementelor constitutive ale contravenţiei;
f) aducerea la cunoştinţa contravenientului, precum și a reprezentantului legal al
minorului a drepturilor şi obligaţiilor lor prevăzute la art. 384 şi 387 ale prezentului cod, precum
și a consecințelor examinării contravenției în procedură simplificată;
g) declarația contravenientului despre recunoaşterea săvîrşirii contravenţiei și acceptarea
constatărilor agentului constatator ca fiind suficiente pentru demonstrarea vinovăţiei
contravenientului422.
În decizia privind examinarea contravenției nu se admit rectificări, adăugiri și alte
modificări. În cazul necesităţii unor astfel de acţiuni, se emite o nouă decizie în care se face
consemnarea respectivă.
În cazul în care contravenientul este un minor, se va consemna şi numele, prenumele,
domiciliul şi/sau reşedinţa reprezentantului legal al acestuia. În cazul în care contravenientul este
asistat de un avocat, se va consemna identitatea acestuia.
Partea rezolutivă a deciziei va cuprinde: încadrarea juridică a faptei contravenționale,
decizia agentului constatator de sancţionare a contravenientului, contul de virament al instituţiei
bancare la care se va transfera valoarea amenzii, calea de contestare.
Decizia se semnează de către agentul constatator și contravenient și se înmînează o
copie contravenientului și victimei, dacă există. În cel mult 24 de ore de la întocmire, decizia se
înscrie în ordinea întocmirii într-un registru electronic ținut de Ministerul Afacerilor Interne.
Observăm că exigențele legale impuse deciziei sunt asemănătoare celor ale unui proces-
verbal cu privire la contravenție.
Deciziile privind examinarea contravenţiei în temeiul constatării personale a agentului
constatator pot fi contestate cu recurs în termen de 15 zile din data aplicării sancțiunii, în instanța
de fond conform competenței teritoriale.
Decizia privind examinarea contravenţiei în temeiul constatării personale a agentului
constatator poate fi contestată de către contravenient, victimă, procuror sau de către conducătorii
autorităților din care fac parte agenții constatatori.

422
Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldo-
va nr. 78-84 din 17.03.2017, art. 4512.

233
 Deciziile privind examinarea contravenţiei în temeiul constatării personale a agentului
constatator pot fi contestate în baza următoarelor temeiuri:
a) nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa materială;
b) contravenientul a fost sancționat pentru o faptă care nu este prevăzută de partea
specială a cărţii a doua;
c) s-au aplicat sancțiuni în alte limite decît cele prevăzute de partea specială a cărţii a
doua423.
Recursul declarat se examinează de către un judecător conform capitolului VIII din titlul
II cartea a doua a Codului contravențional, care se aplică în mod corespunzător, cu excepţiile
stabilite.
Instanța de recurs poate adopta una din următoarele decizii:
1) să respingă recursul și să mențină decizia agentului constatator dacă este:
a) tardiv;
b) inadmisibil;
c) nefondat;
2) să admită recursul și să anuleze decizia agentului constatator şi să adopte una dintre
următoarele soluții:
a) dispunerea achitării persoanei sau încetării procesului contravențional;
b) rejudecarea cauzei cu adoptarea unei noi hotărîri, însă fără a înrăutăți situația
contravenientului.
Părțile se informează despre locul, data și ora ședinței de examinare a recursului, însă
neprezentarea acestora nu împiedică examinarea recursului și desfășurarea ședinței, în cazul în
care la dosar este dovada citării fiecărei părţi424.
O altă condiție obligatorie acestei proceduri simplificate este recunoașterea integrală a
vinei de către făptuitor. Aceas act de recunoaștere este neccesar de consemnat într-un anumit act
procesual fapt ce va înlătura orice dubiu că procedura simplificată a fost aplicată incorect sau
ilegal.
Acordul de colaborare este o tranzacție încheiată între agentul constatator, după caz,
procuror și contravenient, care își recunoaște vina, integral, în schimbul unei pedepse reduse.
Acordul de colaborare poate fi încheiat în orice moment al procesului contravenţional pînă la
soluţionarea în fond a cauzei contravenționale.

423
Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldo-
va nr. 78-84 din 17.03.2017, art. 4513.
424
Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldo-
va nr. 78-84 din 17.03.2017, art. 4514.

234
 În cazul încheierii acordului de colaborare, contravenientului i se va aplica o sancțiune
ce nu depăşeşte o doime din maximul sancţiunii sub formă de amendă prevăzută pentru
contravenția comisă.
Acordul de colaborare poate fi inițiat de către agentul constatator, după caz, procuror,
contravenient sau apărătorul său, reprezentantul legal în cazul săvîrșirii contravenției de către un
minor. Agentul constatator, după caz, procurorul este obligat să refuze încheierea acordului de
colaborare în cazul în care fapta nu constituie contravenţie sau prezintă semne de infracţiune.
Refuzul de a accepta încheierea acordului de colaborare nu este pasibil nici unei căi de atac.
În cazul încheierii acordului de colaborare, agentul constatator, după caz, procurorul
încetează acumularea probelor, iar contravenientul nu mai este în drept să-și retragă acordul.
În cazul încheierii acordului de colaborare, cauza contravenţională va fi soluţionată, prin
decizie asupra cazului contravenţional, în condiţiile acordului de colaborare, după forma şi
conţinutul stipulate la art. 4512, cu excepțiile prevăzute de prezentul articol.
Prevederile art. 444, 4514 din prezentul cod se vor aplica în mod corespunzător în
privința acordului de colaborare425.
Susținem această inițiativă și o considerăm una eficientă în cazurile în care nu avem o
rezistență din partea contravenientului. Astfel, agenții constatatori ar putea reduce din activitățile
de constatare și examinare a contravenției cu elemente de birocrație.
Analizând capitolul VI1,,Proceduri simplificate de constatare și examinare a
contravenției” identificăm niște neclarități. Totuși chiar dacă sunt stipulate condițiile cumulative
care determină aplicarea unei proceduri simplificate, considerăm că ar fi binevenit dacă
legiuitorul ar enumera expres șirul contravențiilor pentru care poate fi aplicată o astfel de
procedură. O astfel de precizare ar face o claritate și la art. 441 CC al RM ,,Aplicarea sancțiunii
mai blînde decît cea prevăzută de lege” din conținutul căruia nu sunt clare condițiile în care
poate fi aplicată o sancțiune mai blândă decât cea prevăzută de lege.
Totodată este o neclaritate referitoare la mărimea amenzii pe care o poate stabili agentul
constatator în cadrul procedurii simplificate. De exemplu, la art. 4511, alin. (3) CC al RM este
stipulat că ,,în cazul tragerii la răspundere contravențională în condițiile alin. (1), agentul
constatator va emite o decizie prin care va aplica o sancțiune egală cu o doime din minimumul
sancțiunii sub formă de amendă prevăzută în partea specială a cărţii a doua” pe când în
conținutul prevederilor de la art. 4515, alin. (2) CC al RM din cadrul aceluiași capitol este
menționat că ,,În cazul încheierii acordului de colaborare, contravenientului i se va aplica o

425
Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldo-
va nr. 78-84 din 17.03.2017, art. 4515.

235
sancțiune ce nu depăşeşte o doime din maximul sancţiunii sub formă de amendă prevăzută
pentru contravenția comisă”.
Prin urmare considerăm că prevederile de la art. 4515, alin. (2) CC al RM trebuiesc
excluse sau ajustate la prevederile de la art. 4511, alin. (3) CC al RM.

12.4. Contestația împotriva procesului-verbal cu privire la contravenție.

236
 PROCESUL – VERBAL CU PRIVIRE LA CONTRAVENȚIE
13.1. Conținutul procesului-verbal cu privire la contravenție.
13.2. Încheierea procesului-verbal în cazul pluralității de contravenții.
13.3. Nulitatea procesului-verbal cu privire la contravenții.
13.4. Cazurile în care nu se încheie proces-verbal cu privire la contravenții.
13.5. Chitanța de încasare a amenzii la locul constatării contravenției

Codul contravențional al Republicii Moldov la art. 442 alin.(1)426 prevede că procesul-

verbal cu privire la contravenție este actul prin care se individualizează fapta ilicită și se identi-
fică făptuitorul. Observăm că este o definiție laconică sau prea simplă ca să înțelegem pe deplin
natura juridică, forța juridică sau alte caracteristici specifice procesului-verbal cu privire la con-
travenție.
Din aceste considerente în literatura de specialitate427 s-a impus sarcina de a stabili natu-
ra juridică și forța probantă a acestui act juridic care, în sistemul nostru de drept, reprezintă unu
dintre principalele acte de decizie emise în realizarea procedurii contravenționale.
În primul rînd, apare necesitatea de a face o distincție între procesul-verbal cu privire la
contravenție prin care doar se constată fapta ilicită și se remite agentului constatator pentru a lua
decizi necesară și procesul-verbal cu privire la contravenție prin care se constată fapta și se
aplică o sancțiune de către același agent constatator.
Astfel, primul a fost calificat ca fiind o simplă operațiune administrativă, dacă prin
procesul-verbal doar se constată săvârșirea contravenției, argumentându-se că persoana care se
presupunea că a comis contravenția nu devenea contravenient în baza procesului-verbal cu pri-
vire la contravenție, ci doar după aplicarea sancțiunii de către organul competent.428 În același
sens, se consideră că procesul-verbal prin care doar se constată săvârșirea contravenției are
caracterul unui act administrativ pregătitor.429
În situația în care agentul constatator aplică prin procesul-verbal și sancțiunea contra-
vențională, procesul-verbal dobândește caracterul unui act administrativ sau, într-o altă expri-
mare, pe aceea a unui act administrativ de autoritate sancționator.430
Într-o opinie asemănătoare, se consideră că, până în momentul aplicării sancțiunii,
procesul-verbal reprezintă o simplă operațiune tehnico-materială, neproducând nici-un efect juri-

426
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 442 alin.(1)
427
M. Ursuța, Considerații cu privire la națura juridică a procesului- verbal de consțațare a conțravenției și de aplica-
re a sancțiunii contravenționale, p. 2, (hțțp://sțudia.law.ubbcluj.ro/articol/305, accesaț la dața de 28.05.2019)
428
R. Ionescu, Drept adminisțrațiv, Ed. Didacțică si pedagogică, București, 1970, pp. 223-224, 317.
429
V. Prisăcaru, Drept Adminisțrațiv, Ed. Lumina Lex, București, 2002, p. 740.
430
Ibidem, p. 740.

237
dic; din momentul consemnării sancțiunii aplicate, procesul-verbal devine un act administrativ
de autoritate.431
Nu considerăm că distincția între procesul-verbal prin care doar se constată contravenția
și procesul-verbal prin care se constată contravenția și se aplică și sancțiunea prezintă vreo rele-
vanță practică.
Prin urmare, din momentul în care se încheie procesul-verbal cu privire la contravenție,
putem vorbi de existența unui act de sine stătător.
Pe de altă parte, procesul-verbal cu privire la contravenție, fără aplicarea unei sancțiuni,
nu produce nici un efect față de contravenient până în momentul în care îi este comunicat. Or,
este evident că nu poate fi comunicat decât un proces-verbal care cuprinde și sancțiunea contra-
vențională.
Într-o altă opinie care diferă de cele arătate mai sus, se consideră că procesul-verbal cu
privire la contravenție este întotdeauna un act administrativ cu caracter jurisdicțional, întrucât
procedura contravențională prezintă trăsăturile unei proceduri contencioase.432 Această opinie a
fost împărtășită și de către alți autori433, precum și de anumite decizii de speță ale practicii judi-
ciare.
Nici această opinie nu este corectă, întrucât, așa cum s-a arătat pe bună dreptate în doc-
trină, agentul constatator nu poate fi în același timp și parte și judecător în aceeași cauză.434 Pe de
altă parte, procesul-verbal cu privire la contravenție nu întrunește caracterele esențiale ale unui
act administrativ-jurisdicțional iar procedura de emitere a acestui tip de act juridic nu reprezintă
o veritabilă procedură administrativ – jurisdicțională.435
Un alt autor, criticând caracterul administrativ-jurisdicțional atribuit procesului-verbal,
arată că nu putem vorbi de un asemenea caracter, întrucât ar trebui să ajungem la concluzia că
una dintre părțile în litigiu (agentul constatator) este în același timp și parte și judecător, astfel
încât procesul-verbal apare ca un veritabil act administrativ.436
Într-o a treia accepțiune, majoritatea autorilor consideră că, în realitate, procesul-verbal
cu privire la contravenție reprezintă un veritabil act administrativ.

431
A. Țrăilescu, Drept Adminisțrațiv - Tratat Elementar, Ed. All Beck București, 2002, p. 355.
432
A. Iorgovan, Tratat de Drept adminisțrațiv, ed. a IlI-a, voi. II, Ed. AII llock, București, 2002, p. 428.
433
M. Maria Pivniceru, P. Susanu, D. Țudurache, Conțravenția, îndrumar Ivorețic și pracțic, Insțițuțul European Iași,
1997, p. 66; Consțanțin Drăghici, Consțanțin V. Drăghici, Adrian Iacob, Rădița Corcheș, Drept Contravențional, Ed.
IVI țonic. București, 2003, p. 75; Dana Aposțol Țofan, Regimul juridic acțual aplicabil conțravențiilor. Aspecțe de Drept
procesual, în Curierul Judiciar nr. 7/2002, p. 4.
434
I. Iovănaș, op. cit., p. 222.
435
Ț. Drăganu, Liberul acces la jusțiție, Ed. Lumina Lex, București, 2003, p. 25-52; C. Clipa, Jurisdicțiile speciale
adminisțrațive, Țeza de docțoraț, Cluj Napoca, 2004, p. 148-180.
436
I. Iovănaș, Considerații țeorețice cu privire la răspunderea adminisțrațivă, Țeză de docțoraț, Cluj Napoca, 1968,
p. 222.

238
 Natura juridică de act administrativ a procesului-verbal cu privire la contravenție este
susținută de cea mai mare parte a doctrinei,437 precum și majoritatea practicii judiciare, care ar-
gumentează prezumția de legalitate de care se bucură aceste acte juridice tocmai pe calitatea de
act administrativ a procesului-verbal contravențional.
Într-o opinie asemănătoare, procesul-verbal contravențional este considerat ca un act
administrativ prin care se individualizează fapta ilicită și contravenientul.438
Alt autor califică procesul-verbal contravențional ca un act administrativ cu caracter
special, respectiv un act administrativ contravențional.439
În esență, procesul-verbal contravențional prezintă multe dintre caracterele unui act ad-
ministrativ, reprezentând o manifestare unilaterală de voință a agentului constatator săvârșită cu
intenția de a produce efecte juridice.
Așa cum am arătat, la o primă vedere, procesul-verbal contravențional reprezintă o ma-
nifestare de voință cu caracter unilateral a unui organ administrativ, emisă în temeiul puterii pu-
blice cu scopul de a produce efecte juridice.440
În realitate însă, procesul-verbal prezintă o serie de particularități în raport cu un act
administrativ tipic, particularități pe care vom încerca să le evidențiem în continuare. Înainte de a
analiza aceste particularități, arătăm că, în literatura de specialitate, s-a afirmat faptul că proce-
sul-verbal contravențional ar reprezenta o excepție de la caracterul revocabil al actelor adminis-
trative.441

Conținutul procesului-verbal cu privire la contravenție

Activitatea de constatare a contravenției se realizează și se materializează, în final, prin
încheierea unui proces-verbal, pe care agentul constatator îl poate întocmi, atât în prezența, cât și
în lipsa făptuitorului, pe baza constatărilor personale și a probelor administrate de el. Acest

437
Ț. Drăganu, Liberul acces la jusțiție, Ed. Lumina Lex, București, 2003, p. 251; O. Podaru, R. Chiriță, Ordonanța
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al conțravențiilor Comențață și adnoțață, Ed. Sfera, Cluj Napoca,
2006, p. 107; L. Groza, G. Părăușanu, Reglemențarea sancționării conțravențiilor, Ed. Șțiințifică, București, 1973, p.
69; C. L. Popescu, Drept contravențional. Procedura contravențională judiciară. Națura „penală ” în sens european
auțonom. Prezumția de nevinovăție. Dreptul la un proces echițabil. Neconvenționalițațe, în Curierul Judiciar nr.
10/2007, p. 11.
438
R. N. Pețrescu, Drept Adminisțrațiv, Ed. Accenț, Cluj Napoca, 2004, p. 527; A. Țiclea, Consțanțin Rujoiu, I. N.
Sțan, I. D. Țărăcilă, M. Corbu, Răspunderea Contravențională, Ed. Ațlas, lex, București, 1995, p. 52; A. Țiclea,
Reglemențarea conțravențiilor, ed. a IV-a, Ed. Lumina Lex, București, 2006, p. 34.
439
V. Vedinaș, Drept adminisțrațiv și insțițuții polițico-adminisțrațive, Ed. Lumina Lex., București, 2002, pp. 613-
614.
440
A. Iorgovan, op. ciț., 2005, p. 25; V. Vedinaș, op. ciț., p. 84.; R. N. Pețrescu, Drept Adminisțrațiv, Ed. Cordial
LEX, Cluj Napoca, 200, p. 249.
441
A. Țrăilescu, op. ciț., p. 210.

239
proces-verbal, este actul administrativ prin care se individualizează fapta ilicită și contravenien-
tul442.
Procesul-verbal cu privire la contravenție marchează existența raportului juridic contra-
vențional, ce se va afla la baza derulării întregii activități procesuale contravenționale până la
stingerea acesteia; fiind actul prin care se declanșează și la care se raportează activitatea de tra-
gere la răspundere a celor care au săvârșit contravenții. El reprezintă singurul act probator al con-
travenției săvârșite în fața organului sancționator, a instanței de judecată ori a organului de
executare și, de asemenea, reprezintă actul supus controlului judiciar.
Indiferent prin ce mod sau mijloc agentul constatator a luat cunoștință despre săvârșirea
contravenției, el va trebui să întocmească în scris procesul-verbal.
După ce agentul constatator a luat cunoștință despre o încălcare a dispozițiilor legale, el
trebuie să procedeze la constatarea acesteia, stabilind în prealabil dacă fapta respectivă constituie
contravenție sau infracțiune, pe baza celor observate personal, a relatărilor autorului, victimei,
martorilor, precum și a altor probe. Apoi, va proceda la stabilirea identității contravenientului
care este obligat să prezinte un act de identitate, iar pentru determinarea locului de muncă și le-
gitimația de serviciu, de student sau alte acte.
Trebuie de asemenea, să stabilească împrejurările în care s-a săvârșit contravenția, actul
normativ care o prevede, dacă s-au produs pagube materiale ori sunt lucruri supuse confiscării și
dacă nu există vreo cauză care să excludă caracterul contravențional al faptei sau răspunderea
făptuitorului.
Codul contravențional443 prevede expres care este conținutul unui proces-verbal cu pri-
vire la contravenție și anume faptul că trebuie să conțină în mod obligatoriu următoarele ele-
mente:
a) data (ziua, luna, anul) și locul încheierii;
b) calitatea, numele și prenumele agentului constatator, denumirea autorității pe care o
reprezintă;
c) numele, prenumele, domiciliul, ocupația contravenientului, datele din buletinul lui de
identitate, iar în cazul persoanei juridice, denumirea, sediul, codul ei fiscal, datele persoanei fizi-
ce care o reprezintă;

442
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Moni-
torul Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 442 alin.(1).
443
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 443 alin.(1).

240
 d) fapta contravențională, locul și timpul săvîrșirii ei, circumstanțele cauzei care au im-
portanță pentru stabilirea faptelor și consecințelor lor juridice, evaluarea eventualelor pagube
cauzate de contravenție;
e) încadrarea juridică a faptei, norma materială contravențională și indiciile calificative
ale elementelor constitutive ale contravenției;
f) aducerea la cunoștința contravenientului și a victimei a drepturilor și obligațiilor lor
prevăzute la art.384 și 387;
g) obiecțiile și probele pe care contravenientul le aduce în apărarea sa, precum și
obiecțiile și probele victimei.

Data (ziua, luna, anul) și locul încheierii444.

Prima mențiune a procesului-verbal se referă la data (ziua, luna și anul) și locul în
care a fost încheiat 445. Unii autori consideră precum că dacă lipsa acestor mențiuni nu este
prevăzută ca o nulitatea expresă, în anumite situații lipsa lor poate conduce la anularea
procesului-verbal, în măsura în care petentul va invoca prin contestație și va putea proba
anumite vătămări care i-au fost aduse.
Aceste mențiuni sunt importante pentru ca instanța să verifice dacă agentul con-
statator a constatat în mod flagrant contravenția, avându-se în vedere și faptul că o parte a
practicii judiciare consideră că un proces-verbal cu privire la contravenție care se consumă
instantaneu, nu poate fi întocmit la o dată ulterioară săvârșirii acesteia.
În cazul contravențiilor continue, în măsura în care acestea sunt constatate înainte
de se epuiza, data comiterii contravenției este aceeași cu data constatării faptei. Cu toate
acestea, data întocmirii procesului-verbal va trebui menționată, pentru a se verifica de că-
tre instanță dacă, de la momentul constatării contravenției continue, și până în momentul
aplicării sancțiunii contravenționale, nu s-a împlinit termenul de prescripție.
Cu privire la locul încheierii procesului-verbal, de regulă, acesta este fie locul
constatării contravenției, fie sediul agentului constatator. Determinarea locului întocmirii
procesului-verbal se face prin indicarea localității unde s-a întocmit procesul-verbal cu
privire la contravenție și a altor repere spațiale
Aceste mențiuni sunt importante mai ales în situația în care procesul -verbal este
încheiat în lipsa contravenientului sau în ipoteza în care acesta refuză să semneze, întrucât

444
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 443 alin.(1), lit. a).
445
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 443, alin. (1), lit. a).

241
instanța va putea aprecia dacă agentul constatator a respectat prevederile Codului Contra-
vențional al Republicii Moldova.

Calitatea, numele și prenumele agentului constatator, denumirea autorității pe ca-

re o reprezintă446.
Cu privire la menționarea instituției din care face parte agentul constatator, teore-
tic, lipsa acesteia poate conduce la o situație destul de ciudată în practică, respectiv impo-
sibilitatea instanței de a soluționa în contradictoriu contestarea, deoarece nu se va cunoaș-
te pîrîtul. Mai mult, în lipsa acestei prevederi contravenientul nu putea cunoaște unde tre-
buie să depună contestația. Aceasta este însă doar o discuție teoretică întrucât, în practică,
de regulă, există formulare tip pentru constatarea diferitelor categorii de contravenții, for-
mulare care sunt anexe fie ale actului normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor,
fie ale normelor metodologice emise în vedere aplicării actului normativ care prevede și
sancționează contravenții, aceste formulare conținând cel puțin instituția din care fa ce par-
te agentul constatator.
Evident, în măsura în care lipsesc toate aceste date, procesul-verbal va fi anulat de
către instanța de judecată, fiind vorba în esență de o nulitate absolută și expresă.
Lipsa numelui agentului constatator, în opinia noastră, atrage nulitatea absolută a
procesului-verbal ca unic act probator al contravenției. Vătămarea este prezumată în mod
absolut, organul din care face parte agentul constatator neputând face dovada ulterior, în
fața instanței, referitoare la agentul constatator care constată contravenția. Aceasta, deoa-
rece, interpretând altfel, ar însemna că procesul-verbal nu are nici o valoare probantă, atâ-
ta timp cât mențiunile absolut esențiale ale acestuia pot fi completate ulterior. Forțând un
pic raționamentul, am putea asimila lipsa, numelui agentului constatator din procesul-
verbal cu lipsa din hotărârea judecătorească a numelui judecătorului, fapt care atrage nuli-
tatea hotărârii, întrucât nu se va putea analiză corecta compunere a completului de judeca-
tă.
Considerăm însă, că lipsa prenumelui și calității agentului constatator, deși repre-
zintă nulități exprese, sunt nulități relative, prezumția de vătămare instituită de lege, pu-
tând fi răsturnată de către intimat în fața instanței.
Spre exemplu, în măsura în care este indicată inițiala prenumelui agentului con-
statator, s-a considerat, în practica, ca această lipsă nu atrage nulitatea procesului -verbal

446
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 443 alin.(1), lit. b).

242
întrucât agentul constatator poate fi identificat. În acest sens, se opinează și în doctrină,
considerându-se că anularea procesul-verbal cu privire la contravenție pentru lipsa pre-
numelui agentului constatator ar reprezenta o interpretare excesivă și formalistă a articolu-
lui 443, alin.(1), lit. (b) al Codului Contravențional, fiind contrară interesului public. 447

Numele, prenumele, domiciliul, ocupația contravenientului, datele din buletinul lui

de identitate, iar în cazul persoanei juridice, denumirea, sediul, codul ei fiscal, datele per-
soanei fizice care o reprezintă448.
Procesul-verbal trebuie să cuprindă date referitoare la identificarea contravenien-
tului, respectiv: datele personale din buletinul de identitate, inclusiv codul numeric personal,
ocupația și locul de munca ale acestuia.
În cazul în care contravenientul este minor, procesul-verbal va trebui să cuprindă
și numele, prenumele și domiciliul părinților sau a reprezentanților legali.
În cazul în care, contravenientul este persoană juridică, în procesul-verbal vor tre-
bui făcute mențiuni cu privire la denumirea, sediul, codul ei fiscal, datele persoanei fizice
care o reprezintă.
Lipsa numelui și prenumelui contravenientului persoană fizică, a denumirii și a sediului
contravenientului persoană juridică sunt prevăzute ca nulități exprese în articolul 443, alin.(1),
lit. (c) al Codului Contravențional.
Lipsa numelui contravenientului, în opinia noastră, atrage nulitatea absolută a
procesului-verbal cu privire la contravenție întrucât acesta reprezentând unicul act proba-
tor al contravenției, trebuie să identifice persoana a cărei răspundere contravențională se
angajează, vătămarea fiind prezumată în mod absolut. Întrucât procesul-verbal este unicul
act probator al contravenției, elementele obligatorii ale acestuia nu pot fi completate prin
înscrisuri extrinseci.
Ca atare, neputând fi identificat contravenientul, nu se poate angaja răspunderea
contravențională a acestuia.
S-a stabilit în practică faptul că și lipsa datelor de stare civilă ale contravenientu-
lui din procesul-verbal cu privire la contravenție ar atrage nulitatea acestuia. De asemenea,
a fost anulat un proces-verbal datorită indicării greșite a domiciliului contravenientului.
Considerăm aceste soluții cel puțin discutabile. În măsura în care contravenientul este

447
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 443, alin. (1), lit. b).
448
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 443 alin.(1), lit. c).

243
identificat prin nume prenume și cod numeric personal, lipsa celorlalte date personale ale
contravenientului nu considerăm că produce acestuia o vătămare care să nu poată fi înlătu-
rată altfel decât prin anularea procesului-verbal.
Cu privire la lipsa prenumelui contravenientului, practica judiciară s-a pronunțat
în sensul în care greșita menționare a acestui element atrage anularea procesului verbal.
Considerăm că, deși este vorba despre o nulitate expresă, greșita menționare a
prenumelui contravenientului reprezintă doar o nulitate relativă.
Ceea ce este esențial cu privire la menționarea acestor date, est e că persoana față
de care se întocmește proces-verbal cu privire la contravenție să fie identificată. Evident,
în lipsa numelui nu putem vorbi de identificarea unei persoane. În măsura în care, din ce-
lelalte date ale procesului-verbal se poate identifica contravenientul (deci fără să se recur-
gă la alte documente exterioare procesului-verbal), procesul-verbal este valabil.
Astfel, în zilele noastre, dacă agentul constatator îl identifică pe contra venient
prin codul numeric personal, procesul-verbal nu este lovii de nulitate indiferent de lipsa
celorlalte mențiuni în afară de nume întrucât fiecărei persoane îi corespunde un cod nume-
ric personal, contravenientul fiind deci identificat, iar lipsa celorlalte elemente nu îi poate
provoca acestuia o vătămare care să nu poată fi remediată altfel decât prin anularea actu-
lui.
Ocupația și locul de muncă ale contravenientului trebuie menționate în vederea
identificării fără dubii a autorului faptei contravenționale și în vederea aprecierii circum-
stanțelor persoanele ale contravenientului.
În ceea ce privește persoana juridică, art. 445 Cod Contravențional sancționează
cu nulitate expresă și lipsa denumirii și a sediului contravenientei. Lipsa acestor mențiuni
nu poate fi completată prin acte exterioare procesului-verbal. Ca atare, procesele-verbale
care nu conțin aceste elemente vor fi anulate de către instanță, organul din care face parte
agentul constatator neputând a răsturna, practic, prezumția de vătămare ce operează în
favoarea petentului.
Lipsa celorlalte date cu privire la persoana juridică, respectiv numărul de identifi-
care, codul fiscal și datele personale ale persoanei care o reprezintă, atrage nulitatea rela-
tivă și virtuală a procesului-verbal de constatare a contravenției, petentul trebuind să facă
dovada vătămării.
În măsura în care, în fața instanței, petentul, persoană fizică sau juridică, face do-
vada faptului că nu el a săvârșit contravenția descrisă în procesul -verbal de contravenție,
practica judiciară a considerat că operează nulitatea procesului-verbal datorată neidentifi-

244
cării contravenientului.

Fapta contravențională, locul și timpul săvîrșirii ei, circumstanțele cauzei care au

importanță pentru stabilirea faptelor și consecințelor lor juridice, evaluarea eventualelor
pagube cauzate de contravenție449.
Procesul-verbal cu privire la contravenție trebuie să conțină: descrierea faptei con-
travenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor
împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pri-
cinuite. De asemenea, procesul-verbal trebuie să conțină indicarea actului normativ prin care
se stabilește și se sancționează contravenția. Lipsa mențiunii faptei săvârșite și a datei comiterii
acesteia sunt prevăzute ca nulități exprese.
Aceste mențiuni se referă practic la descrierea stării de fapt care va fi avută în ve-
dere în momentul în care se va face încadrarea juridică a presupusei fapte contravenționa-
le. Pe baza acestei stări de fapt, se va analiza dacă, în concret, s e poate angaja răspunderea
contravențională a persoanei identificate drept contravenient iar, în măsura unui răspuns
afirmativ, această stare de fapt va constitui un criteriu important în individualizarea sanc-
țiunii contravenționale, atât ca tip de sancțiune principală (avertisment, amendă sau pres-
tarea unei activități în folosul cum unității), cât și ca cuantum. De asemenea, pe baza stării
de fapt descrise în procesul-verbal, se vor putea aplica sancțiuni contravenționale com-
plementare.
În practică, acest text legal a fost interpretat în mod restrictiv, chiar dacă doar lip-
sa mențiunii faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sunt apreciate de legiuitor ca nuli-
tăți exprese ale procesului-verbal.
Întrucât, așa cum am mai arătat, procesul-verbal reprezintă unicul act probator al
săvârșirii unei contravenții, el trebuie să conțină toate elementele pe baza cărora să se poa-
tă cerceta de către instanța de judecată, dacă, în realitate, s-a comis o asemenea faptă și
dacă, în concret, se poate angaja răspunderea contravențională a unei persoane.
În măsura în care, din datele conținute în procesul-verbal nu se poate aprecia de
către instanță că există în realitate contravenție și se poate angaja răspunderea contraven-
țională, este evident că prin nerespectarea unor mențiuni ale articolului 443 din legea con-
travențională, s-a cauzat petentului o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin
anularea procesului-verbal.

449
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 443 alin.(1), lit. d).

245
 La această concluzie se ajunge și datorită faptului că, așa cum a apreciat în mod
just practica judiciară, mențiunile lipsă din procesul-verbal nu pot fi complinite prin acte
exterioare și ulterioare întocmirii acestuia.
Vom analiza în continuare, pe rând, problema valabilității procesului -verbal cu
privire la lipsa fiecărui element legat de descrierea faptei contravenționale.
Data comiterii faptei. În mod logic, înainte de a descrie propriu-zis fapta, care ar
constitui contravenție agentul constatator trebuie să indice data comiterii faptei. În practi-
că, s-a apreciat că lipsa datei săvârșirii contravenției atrage nulitatea procesului-verbal,
neputându-se presupune că fapta este săvârșită la data încheierii procesului -verbal cu pri-
vire la contravenție.
În doctrină, s-a susținut că menționarea datei comiterii faptei prezintă relevanță
sub aspectul calculării termenului de depunere a contestației, în ipoteza utilizării acestei
căi de atac. 450 Evident, această afirmație este eronată, întrucât, pentru calcularea termenu-
lui de depunere a contestației, prezintă relevanță data comunicării procesului -verbal și
nicidecum data comiterii faptei.
Pe de altă parte, avându-se în vedere data săvârșirii faptei contravenționale, se
poate calcula termenul prescripției aplicării sancțiunii contravenționale. În lipsa datei,
evident, instanța nu va putea analiza în concret intervenția sau nu a prescripției aplicării
sancțiunii contravenționale, producându-se o vătămare potentului care nu poate fi înlătura-
tă decât prin anularea procesului-verbal.
Această afirmație comportă nuanțări în ceea ce privește contravențiile contin ue.
Ca atare, s-a susținut că, în cazul contravențiilor continue, nu prezintă relevanță
lipsa mențiunii din procesul-verbal a datei comiterii faptei, întrucât data constatării faptei
este identică cu data săvârșirii ei. Aceste soluții sunt confirmate și d e către o parte a prac-
ticii judiciare, în timp ce, în alte decizii, caracterul continuu al faptei nu prezintă relevan-
ță, în măsura în care lipsește din procesul-verbal data comiterii faptei.
Pentru a analiza aceste aspecte, trebuie avută în vedere nulitatea care operează în
cazul nemenționării datei în procesul-verbal cu privire la contravenție. Considerăm că este
vorba de o nulitate relativă și expresă, întrucât este prevăzută de lege, iar norma încălcată
ocrotește un interes particular, cel al presupusului contravenient.
Ca atare, organul din care face parte agentul constatator va putea să răstoarne teo-
retic prezumția de vătămare instituită de lege în favoarea petentului.

450
A. Țiclea, C. Rujoiu, I. N. Sțan, I. D. Țărăcilă, M. Liorlni, op. ciț., p. 125.

246
 În cazul dat trebuie să deosebim două situații.
În cazul contravențiilor instantanee, agentul constatator nu va putea practic să răs-
toarne această prezumție, întrucât procesul-verbal este unicul act probator al contravenției,
el neputând să facă dovada prin alte mijloace de probă cu privire la data săvârșirii faptei.
Ca atare, în cazul proceselor-verbale cu privire la contravenții care nu au un caracter con-
tinuu, instanța le va anula întrucât este vorba de o nulitate expresă, iar intimatul nu poate
răsturna prezumția de vătămare Instituită de lege în beneficiul petentului.
În situația contravențiilor continue, data constatării lor coincide, de regulă, cu da-
ta epuizării acestora. Spunem de regulă, pentru că nu întotdeauna o contravenție continuă
este constatată în timpul desfășurării acțiunii sau inacțiunii contravenționale, aceste con-
travenții putând fi constatate și ulterior epuizării lor, în cadrul termenului de prescripție
stabilit fie de legea, fie de acte normative cu caracter special.
Prin urmare, în măsura în care procesul-verbal conține data constatării faptei, iar
contravenția continuă nu s-a epuizat, data constatării faptei coincide cu data comiterii
acesteia. Ca atare, în măsura în care agentul constatator va proba că respectiva contraven-
ție continuă nu s-a epuizat, întrucât data constatării faptei este identică cu data săvârșirii
acesteia, prezumția de vătămare este răsturnată iar procesul-verbal este valabil întrucât
instanța va putea verifica toate aspectele legate de data comiterii faptei, care este probată.
În cazul în care contravenția continuă este epuizată la data constatări i ei, nemenți-
onarea datei epuizării (care reprezintă data comiterii faptei în cazul contravențiilor conti-
nue), atrage anularea procesului-verbal, pentru că, la fel ca și în cazul contravențiilor in-
stantanee, organul constatator nu va putea răsturna prezumția de vătămare a petentului.
Ora și locul săvârșirii faptei. Aceste mențiuni permit instanței să aprecieze con-
dițiile concrete ale săvârșirii faptei. În lipsa acestor date, în situația așa numitor „contra-
venții instantanee”, petentului i se va produce o vătămare, în măsura în care acesta va în-
cerca să demonstreze faptul că, la data comiterii faptei, el s-ar fi aflat într-un alt loc. De
aceea, în situația acestui gen de contravenții, lipsa orei comiterii faptei, precum și a locu-
lui faptei, considerăm că atrage nulitatea procesului-verbal. Fiind vorba de o nulitatea re-
lativă și virtuală, ea trebuie invocată de către petent, iar vătămarea suferită constă în aceea
că petentul nu va putea să facă dovada că, în realitate, nu se afla în acel loc la ora săvârși-
rii contravenției.
În situația contravențiilor continue sau a celor ale căror efecte se prelungesc în
timp, ora comiterii faptei prezintă o relevanță redusă, astfel încât petentul va trebui să
probeze în fața instanței vătămarea pe care a suferit-o ca urmare a omiterii precizării în

247
procesul-verbal a orei comiterii faptei.
Descrierea faptei. În lipsa descrierii faptei contravenționale, procesul-verbal este
lovit de nulitate întrucât în lipsa descrierii acțiunii sau inacțiunii ilicite, instanța nu va pu-
tea aprecia dacă în realitate există sau nu contravenție, iar petentul nu va putea, prin pro-
be, să infirme o stare de fapt pe care nu o cunoaște, această apreciere este justă, deoarece
prin nedescrierea în concret a faptei comise se provoacă potentului o vătămare ca re nu
poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal. Neindicarea unei fapte concrete
aduce atingere prezumției de nevinovăție de care ar trebui să beneficieze contravenientul.
Pe de altă parte, fiind vorba de o nulitate expresă și relativă, teo retic, organul din
care face parte agentul constatator ar putea să răstoarne prezumția de vătămare instituită
de lege în favoarea petentului. Atâta timp însă, cât procesul-verbal cu privire la contraven-
ție reprezintă unicul act probator al contravenției, lipsa mențiunilor acestuia neputând fi
complinită prin acte extrinseci, intimatul nu va putea să facă în instanță dovada descrierii
faptei contravenționale prin alte documente. Ca atare, lipsa descrierii faptei contravențio-
nale, deși este, în esență, o nulitate relativă, și produce efecte asemănătoare nulității abso-
lute.
Așa cum se arată în articolul 443 CC al RM 451 , descrierea faptei trebuie făcută cu
indicarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității ei. Aceasta, deoarece
instanța, poate să aprecieze asupra gravității faptei și, în consecință, poate reindividualiza
sancțiunea aplicată de agentul constatator, atât ca tip de sancțiune, cât și în ceea ce priveș-
te cuantumul. De aceea, insuficienta descriere a faptei contravenționale a fost echivalată cu
nedescrierea ei, conducând la anularea procesului-verbal cu privire la contravenție.
Ca atare, agentul constatator are obligația de a descrie pe scurt starea de fapt în
baza căreia apreciază că s-a săvârșit o contravenție, pentru ca instanța de judecată să poată
verifica dacă acesta a făcut o justă încadrare în drept a stării de fapt.
Această descriere trebuie făcută în concret, arătându-se toate elementele de fapt
care conduc la concluzia că persoana față de cărei i se întocmește procesul -verbal a comis
o contravenție). De aceea, în practică, s-a stabilit că descrierea în termeni generici a faptei
contravenționale echivalează cu nedescrierea faptei.
De asemenea, descrierea faptei contravenționale trebuie făcută în funcție de pre-
vederile textului legal care sancționează contravenția. Aceasta deoarece, dacă în cazul
unor contravenții o scurtă expunere a faptei este suficientă pentru ca să se poată verifica

451
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009. art. 443.

248
de către instanță a existenței răspunderii contravenționale, în alte situații, omiterea unui
singur element din prezentarea faptei face imposibilă această verificare, producându -se
petentului o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului -
verbal cu privire la contravenție.
În conformitate cu prevederile legale, agentul constatator ar trebui să arate împre-
jurările pe care le consideră importante, întrucât instanța să aibă în vedere toate circum-
stanțele comiterii faptei pentru a aprecia în concret asupra gravității acesteia și, implicit,
asupra sancțiunii aplicate. De lege lata, lipsa acestor mențiuni nu atrage nulitatea procesu-
lui-verbal, apreciindu-se că persoana sancționată contravențional va putea face dovada în
fața instanței de judecată cu privire la elementele de circumstanțiere a faptei.
Pe de altă parte, agentul constatator nu este obligat să indice în procesul-verbal
eventualii martori care să ateste în instanță săvârșirea faptei contravenționale , considerân-
du-se că operează prezumția de legalitate a procesului-verbal cu privire la contravenție,
astfel încât, potrivit prevederilor legale în vigoare, revine petentului sarcina probei pentru
a dovedi că starea de fapt consemnată de agentul constatator nu corespunde realității.
Există totuși decizii de speță prin care se consideră că „procesul -verbal de constatare a
contravențiilor prin care nu s-a indicat un martor care să confirme starea de fapt expusă de
acesta (să ateste cele constatate de agentul constatator) este lovit de nulitate.
Considerăm că agentul constatator va trebui să indice în procesul -verbal, martorii
care pot confirma starea de fapt expusă. Ne limităm în acest loc doar a arăta această opi-
nie, urmând a o argumenta, pe larg, în secțiunea referitoare la forța probată a procesului -
verbal cu privire la contravenție.

Încadrarea juridică a faptei, norma materială contravențională și indiciile califica-

tive ale elementelor constitutive ale contravenției452.
Potrivit legii contravenționale, procesul-verbal cu privire la contravenție trebuie
să conțină indicarea actului normativ prin care se sancționează contravenția. Așadar, pe
lângă descrierea stării de fapt, agentul constatator trebuie să facă încadrarea în drept a stă-
rii de fapt expuse.
Legea impune agentului constatator doar indicarea actului normativ care sancțio-
nează contravenția. Considerăm că, pentru ca instanța să poată aprecia corectitudinea în-
cadrării juridice este necesar ca agentul constatator să indice și articolul, alineatul sau lite-

452
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 443 alin.(1), lit. e).

249
ra corespunzătoare a textului legal care sancționează contravenția.
În practica judiciară, s-a decis ca greșită încadrare în drept făcută de către agentul
constatator, indicarea eronată a actului normativ prin care se stabilește și sancționează
contravenția sau indicarea unui temei greșit de sancționare a contravenientului nu repre-
zintă motiv de nulitate a procesului-verbal du constatare. Apreciem că nerespectarea aces-
tei dispoziții este sancționată cu nulitatea relativă și virtuală, revenind petentului sarcina
probei, în sensul de a demonstra vreo vătămare ce i s-a adus prin greșita menționare a te-
meiului legal, de natură să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului -
verbal.
Totuși, problema trebuie privită mai nuanțat. Astfel, în anumite situații, greșita
încadrare juridică făcută de către agentul constatator poate atrage nulitatea absolută a pro-
cesului-verbal cu privire la contravenție. Este vorba de situațiile în care agenții constata-
tori, în urma unei încadrări juridice greșite a faptei, constată fapte contravenționale pentru
care nu aveau competență de constatare. În aceste cazuri, pe baza încadrării juridice greși-
te, se încalcă normele de competență, norme imperative a căror încălcare atrage nulitatea
absolută a procesului-verbal. De asemenea, pe baza unei încadrări juridice greșite, se pot
aplica sancțiuni contravenționale în baza unui act normativ care nu era în vigoare la data
comiterii contravenției, aducându-se atingere principiului neretroactivității legii.
Instanța nu este ținută de încadrarea juridică făcută de agentul constatator. Ea
poate să considere că, în realitate, este vorba de o altă contravenție, situație în care va re-
individualiza sancțiunea aplicată în ipoteza în care limitele de sancționare suni diferite sau
va putea constata că fapta descrisă, în realitate, nu este prevăzută de legea contravenționa-
lă, caz în care va dispune anularea procesului-verbal. Situația este mai complicată, în mă-
sura în care instanța apreciază că, în concret, fapta săvârșită nu este contravenție, ci in-
fracțiune.

Aducerea la cunoștința contravenientului și a victimei a drepturilor și obligațiilor

lor prevăzute la art.384 și 387453.
Un alt element important prevăzut de legea contravențională 454 este obligativitatea
agentului constatator de a aduce la cunoștință a drepturilor și obligațiilor contravenientu-
lui și a victimei, fapt confirmat prin semnătura subiecților la rubrica respectivă. În vederea

453
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 443 alin.(1), lit. f).
454
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 443, alin. (1), lit. f).

250
asigurării acestei acțiuni procesuale s-a decis ca drepturile și obligațiile prevăzute la art.
384-387 Cod contravențional să fie transpuse pe versoul formularului procesului -verbal cu
privire la contravenție, care pot fi citite de către subiecți, la fel, aceasta confirmîndu-se
prin semnătură 455.
Prin urmare, Codul contravențional la art. 384 prevede următoarele drepturi ale
persoana în a cărei privință a fost pornit proces contravențional:
a) la apărare;
b) să cunoască fapta imputată;
c) să fie asigurată, în cel mult 3 ore de la reținere, cu un avocat care acordă asis-
tență juridică garantată de stat dacă este pasibilă de sancțiunea arestului contravențional;
d) să anunțe, în cazul reținerii, prin autoritatea competentă să sol uționeze cauza
contravențională, două persoane, la alegerea sa, despre faptul și locul reținerii;
e) să primească informație scrisă și explicarea drepturilor sale expuse în prezentul
articol, inclusiv a dreptului de a tăcea și de a nu mărturisi împotriva s a, împotriva rudelor
sale apropiate, a soțului sau a soției, logodnicului/logodnicei, precum și de a nu -și recu-
noaște vinovăția;
f) să fie audiată în prezența apărătorului dacă acceptă sau cere să fie audiată;
g) să aibă întrevederi cu apărătorul în condiții confidențiale, fără limitarea numă-
rului și duratei întrevederilor;
h) să ia cunoștință de materialele din dosar și să i se elibereze, la cerere, în cel
mult 24 de ore, copii de pe procesul-verbal;
i) să prezinte probe;
j) să formuleze cereri;
k) să conteste decizia asupra cauzei;
l) să recunoască total sau parțial vinovăția în comiterea faptei ce i se impută;
m) să ceară recuzarea reprezentantului autorității competentă să soluționeze cauza
contravențională, expertului, interpretului, traducătorului, grefierului;
n) să solicite audierea martorilor;
o) să facă obiecții împotriva acțiunilor agentului constatator și să ceară consemna-
rea obiecțiilor sale în procesul-verbal;
p) să ia cunoștință de procesul-verbal încheiat de agentul constatator, să facă obi-
ecții asupra corectitudinii lui, să ceară completarea lui cu circumstanțele care, în opinia sa,

455
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, art.443, alin. (5).

251
trebuie să fie consemnate;
q) să se împace cu victima în condițiile prevăzute de prezentul cod;
r) să fie informat de agentul constatator despre toate hotărîrile ce se referă la drep-
turile și interesele sale, să primească, la cerere, copii de pe aceste hotărîri;
s) să atace, în modul stabilit de lege, acțiunile și deciziile autorității competentă să
soluționeze cauza contravențională, inclusiv hotărîrea judecătorească;
t) să retragă orice plîngere depusă personal sau de apărător în interesele sale;
u) să ceară și să primească repararea prejudiciului cauzat de acțiunile nelegitime
ale autorității competentă să soluționeze cauza contravențională 456.
Realizarea de către persoana în a cărei privință a fost pornit proces contravențio-
nal a drepturilor sale ori renunțarea la realizarea acestor drepturi nu poate fi interpretată în
detrimentul persoanei și nu poate avea consecințe nefavorabile pentru ea.
Pe lîngă drepturi, persoana în a cărei privință a fost pornit proces contravențional
mai are și un șir de obligații fiind îndatorat să le onoreze.
În virtutea prevederilor art. 384 alin. (4) CC al RM, persoana în a cărei privință a
fost pornit proces contravențional, are următoarele obligații:
a) să se prezinte la citarea autorității competentă să soluționeze cauza contraven-
țională;
b) să accepte, la cererea autorității competentă să soluționeze cauza contravențio-
nală, examinarea și percheziția sa corporală;
c) să accepte necondiționat, la cererea autorității competentă să soluționeze cauza
contravențională, testarea alcoolscopică, examenul medical, dactiloscopia, prelevarea de
sînge și de secreții ale corpului pentru analiză;
d) să fie supusă expertizei judiciare, la cererea agentului constatator competent
sau a instanței;
e) să se supună dispozițiilor legale ale agentului constatator și ale președintelui
ședinței de judecată;
f) să respecte ordinea în ședința de judecată și să nu părăsească sala de ședințe fă-
ră învoirea dată de președintele ședinței 457.

456
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 384 alin.(2).
457
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 384 alin.(4).

252
 Victima, adică acea persoana fizică sau persoana juridică căreia, prin contravenție, i-au
fost cauzate prejudicii morale, fizice sau materiale, similar presupusului contravenient, dispune
și ea de un șir de drepturi și anume:
a) la înregistrarea neîntîrziată a cererii sale în modul stabilit, la soluționarea cererii de
către agentul constatator, la informare privitor la decizia adoptată;
b) să prezinte documente, alte mijloace de probă în vederea confirmării pretențiilor sale;
c) să-și retragă cererea în cazurile prevăzute de lege;
d) să atace decizia autorității competentă să soluționeze cauza contravențională;
e) să fie asistată în procesul contravențional de un apărător ales;
f) să i se elibereze, la cerere, în cel mult 24 de ore, copii de pe materialele din dosarul
contravențional458.
Victima fiind parte interesată în procesul contravențional, pe lingă faptul că dispune de
anumite drepturi, în scopul realizării sarcinilor procedurii contravenționale mai are și un șir de
obligații:
a) să se prezinte la citarea autorității competentă să soluționeze cauza contravențională,
să dea explicații la solicitarea acesteia;
b) să prezinte, la cererea autorității competentă să soluționeze cauza contravențională,
documente și alte mijloace de probă de care dispune, mostre pentru cercetare comparativă;
c) să accepte, la cererea autorității competentă să soluționeze cauza contravențională, a
fi supusă examenului medical în cazul în care pretinde că i s-a cauzat un prejudiciu fizic;
d) să se supună dispozițiilor legitime ale reprezentantului autorității competentă să so-
luționeze cauza contravențională sau ale președintelui ședinței de judecată459.
În concluzie putem menționa că drepturile și obligațiile victimei cît și a presupusului
contravenient trebuie aduse la cunoștința lor în mod obligatoriu în timpul încheierii procesului-
verbal cu privire la contravenție, fapt consemnat prin semnătura persoanelor, ceea ce ar asigura
realizarea unui proces contravențional conform principiului legalității, echității și dreptății ce ar
asigur un acces liber la justiție.

Obiecțiile și probele pe care contravenientul le aduce în apărarea sa, precum și

obiecțiile și probele victimei460.

458
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 387 alin.(3).
459
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 387 alin.(5).

253
 Consemnarea obiecțiilor contravenientului sau a mențiunii agentului constatator con-
form căreia contravenientul nu are de formulat obiecții o mențiune care, în opinia noastră, ar
trebui să se regăsească în toate procesele-verbale cu privire la contravenție încheiate în prezența
contravenientului se referă la consemnarea obiecțiunilor contravenientului sau mențiunea agentu-
lui constatator conform căreia contravenientul nu are de formulat obiecțiuni461.
În conformitate cu prevederile Codului contrvențional 462 în momentul încheierii
procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului
dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt
consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica „Alte mențiuni”, sub sancțiunea nulității
procesului-verbal.
Legea contravențională instituie o nulitate expresă cu privire la refuzul agentului
constatator de a consemna obiecțiunile contravenientului. Deoarece este vorba de ocrotirea
unor interese particulare, în speță ale contravenientului, considerăm că este vorba de o
nulitate relativă astfel încât agentul constatator poate face dovada îndeplinirii obligațiilor
prevăzute de lege, răsturnând astfel prezumția de, vătămare ce operează în favoarea peten-
tului.
În literatura de specialitate, s-a afirmat că este sancționat cu nulitatea expresă
doar refuzul agentului constatator de a consemna obiecțiunile contravenientului, nu și ne-
îndeplinirea obligației de a aduce la cunoștința acestuia dreptul de a face obiecțiuni, în
această ultimă situație, fiind vorba de o nulitate virtuală, caz în care îi revine petentului
sarcina probei în sensul de a face dovada vătămării. 463
Sigur, această interpretare este corectă, în principiu, întrucât nulitatea expresă se
referă doar la refuzul de a consemna obiecțiunile contravenientului. Contravenientul, teo-
retic, ar trebui să cunoască că are dreptul de a face obiecțiuni, astfel încât îi va fi aproape
imposibil să dovedească că agentul constatator nu l-a informat cu privire la această posibi-
litate. Pe de altă parte, operează principiul nemo censetur ignorare legem .
Problema este însă alta, și anume aceea a dovedirii refuzului agentului constatator
de a consemna obiecțiunile contravenientului întrucât este evident că nici -un agent consta-
tator nu va consemna în procesul-verbal cu privire la contravenție că refuză să consemne-

460
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 443 alin.(1), lit. g).
461
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 443, alin. (1), lit. g).
462
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 384, alin. (2), lit. o).
463
Ovidiu Podaru, Radu Chiriță, op. ciț., p. 119-121.

254
ze obiecțiunile contravenientului.
Practic, sarcina probei revine petentului, indiferent că se tinde dovedirea refuzului
de a consemna obiecțiuni sau a neaducerii la cunoștință a dreptului de a face obiecțiuni.
Deși, teoretic, în primul caz este vorba de o nulitate expresă, iar în al doilea de o nulitate
virtuală, regimul procesual este același, ceea ce considerăm că nu corespunde intenției
legiuitorului.
Instituirea obligației de a aduce la cunoștința contravenientului a dreptului de a
face obiecțiuni este făcută în vederea garantării dreptului la apărare a acestuia. Dacă nu ar
exista nici o sancțiune, considerăm că legea nu ar fi prevăzut obligația de aducere la cu-
noștință a dreptului de a face obiecțiuni, ci doar faptul că persoana respectivă poat e face
obiecțiuni cu privire la procesul-verbal de constatare.
Prin urmare, considerăm că procesul-verbal cu privire la contravenție este valabil nu-
mai în ipoteza în care agentul constatator consemnează la rubrica destinată obiecțiunilor contra-
venientului fie obiecțiunile acestuia, fie faptul că acesta nu are de făcut obiecțiuni.
Doar astfel, dreptul la apărare al petentului și egalitatea urmelor, ca și condiții ale
unui proces echitabil ar fi respectate, întrucât instanța ar putea să verifice dacă, în conc ret,
s-au respectat dispozițiile legale în materie, în concret, putându-se întâlni mai multe situa-
ții:
- în măsura în care petentul semnează procesul-verbal în care se menționează că
nu are de făcut obiecțiuni, este evident că agentul constatator i -a adus la cunoștința dreptul
de a face obiecțiuni, în caz contrar petentul trebuind să refuze semnarea unui proces -
verbal care conține mențiuni neadevărate.
- în ipoteza refuzului petentului de a semna procesul-verbal, instanța va putea, din
declarațiile martorilor care confirmă refuzul contravenientului de a semna procesul-verbal,
să analizeze dacă agentul constatator i-a adus la cunoștință petentului dreptul de a formula
obiecțiuni și dacă a refuzat consemnarea unor eventuale obiecțiuni ale acestuia iar în si-
tuația în care martorii nu confirmă îndeplinirea acestei obligații de către agentul constata-
tor, instanța va anula procesul-verbal cu privire la contravenție.
Evident, dacă procesul-verbal este încheiat în lipsa contravenientului, nu există
această obligație a agentului constatator de a aduce la cunoștință și de a consemna obiecți-
unile contravenientului.
Pentru a înlătura orice dubiu cu privire la acest aspect, se impune, de lege ferenda,
instituirea obligației agentului constatator de a consemna în mod expres în procesul-verbal
faptul că nu există obiecțiuni ale contravenientului sub sancțiunea nulității exprese a pro-

255
cesului verbal.

- încheierea procesului-verbal în cazul pluralității de contravenții.

- nulitatea procesului-verbal cu privire la contravenții.
- cazurile în care nu se încheie proces-verbal cu privire la contravenții.

Chitanța de încasare la amenzii la locul constatării contravenției.

O procedură simplificată care exclude necesitatea de a consemna diferite acțiuni
procesuale în cadrul procedurilor contravenționale este cea în care contravenientul este
de acord să plătească amenda pe loc contra unei chitanțe de încasare.
Deși această procedură este reglmentată prin diferite acte normative în practică
încă nu a fost implimentată din anumite considerente cu excepția poliției de frontieră
care este unica subdiviziune a MAI care aplică o astfel de procedură deși există și alte
subdiviziuni angajații cărora au statut de agent constatator.
Baza juridică pentru încasarea amenzilor la locul constatării contraven ţiilor este
stabilită de Codul contravenţional al RM, art. 447, precum și de Hotărârea Guvernului nr.
294 din 17 martie 1998.
Totodată ținem să menționăm că în data de 5 mai 2017, Ministerul Afacerilor In-
terne 464 a emis ordinul nr.118 465, care este continuitatea procesului de implementare a
mecanismului de încasarea amenzii contra chitanței și derivă din ptc.2. al HG nr. 1273
din 23.11.2016.
Ulterior la data de 23.02.2018 a fost aprobat Ordinul MAI nr. 51 cu privire la
aprobarea Regulamentului privind mecanismul de colectare, gestionare şi termenul de
virare la bugetul de stat a amenzilor încasate la locul constatării contravenţiei 466.
Utilizarea chitanței de încasare a amenzii la locul constatării faptei are mai multe
beneficii și facilități atât pentru contravenient, cât și pentru întregul proces contravențio-
nal, bazat pe respectarea drepturilor omului la libera circulație:

464
Ordinul MAI nr. 118 din 05.05.2017 cu privire la aprobarea formularului chitanței de încasare a amenzii la locul
constatării contravenției, În: Monitorul Oficial al RM nr. 335-339 din 15.09.2017.
(http://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=103157&lang=ro, accesat la data de 28.12.2019).
465
A. Antoci, Particularitățile aplicării și achitării amenzii contravenționale, În: Strategia Dezvoltării Inofensive din
perspectiva Toleranței biotice: analiză teoretico-metodologică, p. 105-111.
(http://repository.utm.md/bitstream/handle/5014/6808/Conf_StiinteSocioUmanist2018_pg105_111.pdf?sequenc
e=1&isAllowed=y, accesat la data de 28.12.2019).
466
Ordinul MAI nr. 51 din 23.02.2018 cu privire la aprobarea Regulamentului privind mecanismul de colectare,
gestionare şi termenul de virare la bugetul de stat a amenzilor încasate la locul constatării contravenţiei, În: Monito-
rul Oficial al RM nr. 277-284 din 27.07.2018.

256
 - reducerea timpului de documentare a contravenţiei, ceea ce va permite călători-
lor să continue deplasarea, inclusiv în situaţia când călăto resc cu trenul, autocarul, avio-
nul etc, necreând dificultăţi celorlalţi pasageri aflaţi în trafic, inclusiv îl va scuti de de-
plasarea către ghișeele băncii pentru achitarea amenzii;
- excluderea situaţiilor când contravenientul va fi atras în procesul de achitare si-
lită a amenzii contravenţionale prin intermediul executorului judecătoresc, ceea ce pre-
supune încasări suplimentare efectuate de către executării judecătoreşti;
- micşorarea numărului de amenzi neachitate, în situațiile în care contravenientul
este străin sau persoană stabilită cu traiul în stânga râului Nistru, deoarece în cazurile de
lipsă de competenţă teritorială stabilită în art. 30 din Codul de executare, executorii ju-
decătoreşti refuză executarea amenzii, fiind restituite deciziile de apli care a amenzilor 467.
Conform actelor normative, chitanța de încasare a amenzii la locul constatării
contravenției este definită drept ,,formular tipizat de document primar cu regim special de
strictă evidenţă, completat şi eliberat la locul constatării contravenţiei, de către agenţii
constatatori din cadrul subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne, care confirmă plata
amenzilor şi exclude necesitatea întocmirii procesului-verbal cu privire la contra-
venţie” 468.
Sînt în drept să deţină şi să utilizeze formularele chitanţei agenţii constatatori din
cadrul subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne, cu drept de constatare şi examinare
a cauzelor contravenţionale
Totuși se consideră că achitarea amenzii la locul constatării contravenţiei contra
chitanţă este un drept a contravenientului şi nu o obligaţie a acestuia. La fel, contraveni-
entul păstrează dreptul de a achita amenda benevol prin ghișeele băncilor, iar dacă nu
este de acord cu sancţiunea aplicată contravenientul are dreptul în termen de 15 zile s ă
conteste decizia agentului constatator în temeiul art. 448 Cod contravenţional. Refuzul de
a achita amenda contra chitanței nu constituie vre-o anumită faptă ilegală care să atragă
după sine anumite consecințe juridice (sancțiuni sau măsuri de constrânge re).
Referindu-ne la modalitatea de aplicare a chitanței putem menționa că aceasta se
eliberează numai pentru o amendă încasată. În chitanță se indică suma integrală a amen-
zii, cu informarea contravenientului despre dreptul de a achita jumătate din amenda sta-

467
http://border.gov.md/index.php/ro/3725-precizare-privind-chitanta-de-incasare-a-amenzii-la-locul-constatarii-
contraventiei (accesat la data de 28.12.2019)
468
Ordinul MAI nr. 51 din 23.02.2018 cu privire la aprobarea Regulamentului privind mecanismul de colectare,
gestionare şi termenul de virare la bugetul de stat a amenzilor încasate la locul constatării contravenţiei, În: Monito-
rul Oficial al RM nr. 277-284 din 27.07.2018, pct. 2.

257
bilită, conform prevederilor art. 34 alin. (3) din Codul contravenţional.
Chitanţa nu se eliberează în cazul în care:
1) prin contravenţie s-a cauzat un prejudiciu material;
2) există corpuri delicte pasibile de confiscare conform Codului contravenţiona l
sau Codului de procedură penală;
3) sînt constatate contravenţiile prevăzute de art. 220 – 226 şi 228 – 245 din Co-
dul contravenţional;
4) sînt constatate contravenţii examinarea cărora nu este în competenţa subdivi-
ziunilor Ministerului Afacerilor Interne.
Pînă la întocmirea chitanţei, agentul constatator are sarcina de a se asigura că
contravenientul deţine suficiente mijloace băneşti, necesare pentru plata amenzii, prin
prezentarea acestora.
Amenda se percepe în numerar doar în moneda naţională a Republi cii Moldova
(bancnotele şi monedele metalice aflate în circulaţie, emise de către Banca Naţională a
Moldovei).
Suma amenzii încasate de către agentul constatator se virează la bugetul de stat.
Agentul constatator depune suma amenzii, încasate în numerar de la contraveni-
ent, la prestatorii de servicii de plată cu care Ministerul Finanţelor are încheiate contracte
în baza legii bugetului de stat pentru anul în curs.
După întocmirea chitanţei și încasarea sumei amenzii, agentul constatator, în
prezența contravenientului, împachetează în plicul atașat la chitanță primul exemplar al
chitanței și suma de bani încasată ca amendă. Plicul conţine pe recto ştampila umedă a
autorităţii din care face parte agentul constatator.
Agentul constatator care a împachetat plicul asigură integritatea acestuia pînă la
deschidere în prezenţa reprezentantului prestatorului de servicii de plată, în scopul depu-
nerii mijloacelor băneşti provenite din amenzi.
Mijloacele băneşti provenite din amenzi se depun la prestatorul de servicii de
plată, nu mai tîrziu de ziua următoare a zilei în care acestea au fost încasate sau în urmă-
toarea zi lucrătoare, cu prezentarea Borderoului de depunere a mijloacelor băneşti în nu-
merar, ridicate de la contravenient de către agentul constatator, completat.
Agenții constatatori înregistrează într-un registru special datele cu privire la uti-
lizarea formularelor chitanțelor conform destinaţiei.
Pe chitanţele completate cu greşeli, radieri, corectări şi alte înregistrări nepermi-
se se efectuează înscrierea „deteriorat”. Acestea se prezintă persoanei responsabile de

258
evidenţa, păstrarea şi eliberarea chitanţelor, care asigură publicarea în Monitorul Oficial
a denumirii, numărului şi seriei pentru a se aduce la cunoştinţă nevalabilitatea lor şi, res-
pectiv, scoaterea din evidenţă a acestora.
Agenţii constatatori sînt obligaţi să restituie exemplarele chitanţelor greşit com-
pletate. Ambele exemplare se predau conform procedurilor stabilite.
Procedura aplicării amenzii contravenționale contra unei chitanţe de încasare es-
te una binevenită și întradevăr în anumite situații facilitează și simplifică procesul de
soluționare a cauzei contravenționale dar nu putem să nu punem în discuție lacunele teh-
nico-legislative identificate și la acest capitol.
În acest context, ținem să menționăm că în urma modificărilor operate în legea
contravențională nu au fost ajustate toate prevederile fapt ce au determinat anumite ne-
concordanțe.
Astfel, în conformitate cu art. 447 alin. (1) ,,În cazul prevăzut la art.446 alin.(1)
lit.a), contravenientul plăteşte amendă, aplicată de agentul constatator, contra unei chi-
tanţe de încasare care va conţine...”, dacă analizăm prvederile de la art. 446 constatăm în
primul rând această normă nu este divizată în alineate doar conține litere, în al doilea
rând lit. a) a aceleiași legi ,,În cazul constatării unei fapte contravenţionale, agentul con-
statator nu încheie proces-verbal cu privire la contravenţie: a)dacă răspunderea contra-
venţională a fost înlăturată conform art. 20–31 1 ” iar art. 20-31 1 conțin prevederi cu refe-
rire la cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei și cauzele care înlătură
răspunderea contravebțională. În această ordine de idei rezultă că în cazul în care este
înlăturat caracterul contravențional al faptei sau răspunderea contravențională agentul
constatator este în drept să aplice amendă cu eliberarea chitanței. Lacuna identificată este
una gravă care determină ca toate prevederile din legea contravențională cu referire la
aplicarea amenzii contravenționale să fie caduce.
Paradoxal este faptul că aproximativ din anul 2019, din anumite surse din cadrul
MAI ne-a fost comunicat că procedura aplicării amenzii contra chitanței de încasare este
aplicată de către agenții constatatori din cadrul Poliției de Frontieră. În acest con text apa-
re întrebarea ,,Care sunt prevederile legale???” dacă legea contravențională este
,,impotentă” în acest sens.
Prin urmare, considerăm că norma contravențională de la art. 447 Cod cotravențional al
RM ,,Chitanţa de încasare a amenzii la locul constatării contravenţiei” ar trebui să fie inclusă în
capitolul VI1 Cod contravențional al RM ,,Proceduri simplificate de constatare și examinare a
contravenției”. Astfel se propune să fie introdusă o nouă prevedere inclusă la alin. (4) al art. 4511

259
cu următorul conținut ,,În cazul tragerii la răspundere contravenţională în condiţiile alin.(1) dacă
persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional acceptă, poate achita amenda pe
loc contra unei chitanțe de încasare.”
Ulterior se mai propune introducerea alin. (5), (6) și (7) la art. 4511 în conținutul căruia
să fie descrise condițiile de aplicare și conținutul chitanței aplicate, după cum urmează ,,(5) Chi-
tanţe de încasare care va conţine:
a) data, ora şi locul de efectuare a plăţii;
b) numele, prenumele şi domiciliul persoanei sancţionate;
c) numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, autoritatea pe care o reprezintă;
d) norma contravenţională în al cărei temei este aplicată sancţiunea;
e) suma amenzii;
f) semnăturile părţilor.
(6) Chitanţa de încasare a amenzii contravenţionale se înmînează persoanei sancţionate,
faptul înmînării menţionîndu-se în copia de pe chitanţă.
(7) Chitanţa de încasare a amenzii contravenţionale este un document de strictă evi-
denţă. Modul de evidenţă, de păstrare şi de eliberare a chitanţelor de către agenţii constatatori se
stabileşte printr-un regulament aprobat de Guvern.”

260
 JUDECAREA CAUZELOR CONTRAVENȚIONALE ÎN INSTANȚĂ
14.1. Termenul de judecare a cauzei contravenționale în instanță
14.2. Ședința de judecare a cauzei contravenționale
14.3. Procesul-verbal al ședinței de judecare a cauzei contravenționale
14.4. Încetarea procesului contravențional în ședință de judecată
14.5. Hotărârea judecătorească
14.6. Procedura scrisă de examinare a cauzei contravenționale în instanța de judecată.

În cazurile prevăzute de legea contravențională când agentul constatator nu dispune de

competență în examiunarea anumitor contravenții, precum şi atunci când decizia de aplicare a
sancţiunii contravenţionale consemnate în procesul-verbal cu privire la contravenţie este contes-
tată, cauza contravenţională se examinează în instanţa de judecată, în şedinţă publică, oral, ne-
mijlocit, contradictoriu şi solemn469.
Procedura de examinare a contestației împotriva deciziei agentului constatator asupra
cauzei contravenționale presupune următoarele particularități:
-contestație asupra deciziei agentului constatator pot depune părțile la proces.
-termenul de contestare a deciziei agentului constatator este de 15 zile de la data emiterii
acesteia sau, pentru părțile care nu au fost prezente la şedința de examinare a cauzei contravenți-
onale, de la data înmînării copiei de pe decizia respectivă.
-în cazul omiterii termenului prevăzut la alin. (1) din motive întemeiate, dar nu mai tîr-
ziu de 15 zile de la data începerii executării sancțiunii sau a perceperii despăgubirii materiale,
persoana față de care a fost emisă decizia poate fi repusă în termen, la cerere, de către instanța de
judecată competentă să examineze contestația.
-persoana față de care a fost emisă decizia şi care a lipsit atît la examinarea cauzei, cît şi
la pronunțarea deciziei şi nu a fost informată despre decizia emisă poate contesta decizia agentu-
lui constatator şi peste termen, dar nu mai tîrziu de 15 zile de la data începerii executării sancțiu-
nii contravenționale sau a perceperii despăgubirii materiale.
-contestația împotriva deciziei emise asupra cauzei contravenționale se depune la autori-
tatea din care face parte agentul constatator, conform competenţei teritoriale, care a examinat
cauza. În cel mult 3 zile de la data depunerii, agentul constatator expediază contestația şi dosarul
cauzei contravenționale în instanța de judecată competentă.
-contestația depusă suspendă executarea sancțiunii contravenționale aplicată prin proce-
sul-verbal cu privire la contravenție sau prin decizia agentului constatator.

469
Art. 452, art. 456 alin. (1) din Codul Contravenţional al R. Moldova;

261
 -depunerea contestației peste termen, nu suspendă executarea deciziei agentului consta-
tator. Instanța de judecată care examinează contestația poate suspenda executarea deciziei ataca-
te.
Persoana care face contestație împotriva deciziei de aplicare a sancțiunii contravențio-
nale nu plăteşte taxă de stat.
Legea a fixat un termen de judecare a cauzei de 30 de zile din data intrării dosarului în
instanţă, prelungirea acestui termen fiind posibilă doar în cazul existenţei unor temeiuri rezonabi-
le şi cu cel mult 15 zile470.
Codul Contravenţional, în alin. (3) al art. 454, prevede şi o situaţie de judecare în regim
de urgenţă a cauzei contravenţionale şi anume în cazul reţinerii persoanei. O asemenea regle-
mentare este absolut corectă, deoarece este vorba de limitarea unui drept fundamental al omului -
al libertăţii de mişcare - şi soluţionarea cât mai rapidă a cauzei este ,,întâi de toate, interesul per-
soanei, dar şi în interesul statului și numai o atitudine justă a statului faţă de oameni va spori în-
crederea acestora în stat şi în rolul lui protector”.
Regulile de judecare a cauzei contravenţionale sunt asemănătoare cu cele de judecare a
cauzelor penale, cu anumite particularităţi instituite datorită specificului procedurii contravenţio-
nale.
În termen de 3 zile de la data intrării cauzei contravenţionale în instanţă, judecătorul ve-
rifică competenţa şi, după caz:
a) dispune remiterea după competenţă a dosarului cu privire la contravenţie;
b) fixează data examinării cauzei contravenţionale, dispune citarea părţilor şi altor
participanţi la şedinţă, întreprinde alte acţiuni pentru buna ei desfăşurare.
Citarea este o acţiune procedurală prin care instanţa de judecată competentă să judece
cauza contravenţională asigură prezentarea persoanei în faţa sa, pentru desfăşurarea normală a
procesului contravenţional şi se face fie prin invitaţie scrisă, fie se expediază prin poştă471.
Codul Contravenţional instituie prezenţa obligatorie a anumitor categorii de persoane la
şedinţa de judecată472 şi anume: - a agentului constatator; efectele absenţei acestuia de la şedinţă
sunt destul de grave: neprezentarea agentului constatator, legal citat, fără motive întemeiate şi
fără înştiinţarea prealabilă a instanţei duce la încetarea procesului contravenţional, cu emiterea,
după caz, a unei încheieri interlocutorii, a făptuitorului, în două cazuri:
1. dacă este reţinut, aducerea lui fiind asigurată de poliţie;

470
Art. 454 alin. (I) şi (2) din Codul Contravenţional al R. Moldova;
471
Art.382 alin.(1) şi (2) din Codul Contravenţional al R. Moldova;
472
Art.455 alin.(2)-(5) din Codul Contravenţional al R. Moldova;

262
 2. dacă se solicită arestarea lui;
În rest, regula statuează că neprezentarea în şedinţă a făptuitorului sau a victimei, legal
citate, fără motive întemeiate nu împiedică judecarea cauzei contravenţionale, completul de ju-
decată adoptând hotărârea în lipsa lor. Caracterul şi conţinutul etapei de examinare a cazului tre-
buie să corespundă în totalitate principiului constituţional al răspunderii juridice - prezumţia ne-
vinovăţiei473.
Deși doctrina și practica CEDO privesc fapta contravențională drept o faptă de natură
penală, totuși legiuitorul nu s-a hotărât să cnsacre dreptul de a decide asupra sancționării contra-
venționale doar pentru instanțele de judecată. De fapt la examinarea cazului contravențional de
instanța de judecată, aceasta exercită în mod clar două funcții, cea de constatatre și cea de jude-
care propriu zisă, care se soldează cu adoptarea unei decizii de sancționare (condamnare).474
Ședinţa de judecare a cauzei contravenţionale este condusă de judecător, care asigură
ordinea şi solemnitatea şedinţei.
La judecarea cauzei contravenţionale, judecătorul:
a) anunţă cauza;
b) verifică prezenţa persoanelor citate;
c) verifică respectarea procedurii de citare în cazul absenţei vreunei persoane citate;
d) ia măsuri, după caz, pentru participarea interpretului;
e) îndepărtează martorii din sala de şedinţă;
f) identifică persoana în a cărei privinţă a fost pornită procedura contravenţională;
g) anunţă completul de judecată şi lămureşte părţilor dreptul de recuzare;
h) lămureşte participanţilor la şedinţă alte drepturi şi obligaţii.
Studiul integral şi analiza probelor prezentate de părţi se face în cadrul cercetării judecă-
toreşti,475 probele acuzării fiind cercetate cu întâietate.
Aceasta este regula şi de la ea sunt admise unele derogări. Astfel, la cererea părţilor sau
a altor participanţi la proces, instanţa poate modifica ordinea de cercetare a probelor dacă este
necesar pentru buna desfăşurare a cercetării judecătoreşti. Făptuitorul poate cere să fie audiat la
începutul cercetării probelor sau la orice etapă a cercetării judecătoreşti. În cadrul şedinţei sînt
audiate persoanele care participă la examinarea cazului, se cercetează probele şi se soluţionează
demersurile.
Dacă la examinarea cazului participă procurorul, se audiază concluzia lui.476

473
Constituția Republicii Moldova art.4
474
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept proceasual contravențional Chișinău 2017, pag.228
475
Art.457 al Codul Contravenţional al R. Moldova;

263
 După cercetarea tuturor probelor din dosar şi a celor prezentate la judecarea cauzei, in-
stanţa soluţionează cererile şi demersurile formulate şi dispune efectuarea, după caz, a unor
acţiuni procesuale suplimentare.
Dacă în procesul examinării cazului contravenţional vinovăţia delincventului nu este
dovedită, el nu poate să fie tras la răspundere şi cazul contravenţional trebuie să fie clasat.
După finalizarea cercetării judecătoreşti, instanța anunță dezbaterile judiciare.
În luările de cuvânt, participanții la dezbateri nu pot face referințe la alte probe decât ce-
le examinate în cadrul cercetării judecătoreşti. În cazul în care vor să prezinte probe suplimenta-
re, participanții la dezbateri vor solicita reluarea cercetării judecătoreşti, indicând circumstanțele
care vor fi cercetate suplimentar în baza acestora. După examinarea opiniilor părților, instanța
emite o încheiere motivată privind admiterea sau respingerea cererii ori a demersului.
Instanța nu poate limita durata dezbaterilor, însă preşedintele completului de judecată
poate întrerupe cuvântările care depăşesc limitele cauzei contravenționale judecate.
După închiderea dezbaterilor judiciare şi rostirea ultimului cuvânt, părțile își pot depune
în instanță concluziile scrise privind soluția propusă pentru cauza judecată, care se anexează la
procesul-verbal al ședinței.
Examinând cauza contravenţională, instanţa de judecată este obligată să determine: ca-
racterul veridic al contravenţiei imputate, existenţa cauzelor care înlătură caracterul contra-
venţional al faptei, vinovăţia persoanei în a cărei privinţă a fost pornit procesul contravenţional,
existenţa circumstanţelor atenuante şi/sau agravante, necesitatea sancţionării şi, după caz, carac-
terul sancţiunii contravenţionale, precum şi alte aspecte importante pentru soluţionarea justă a
cauzei477.
Instanţa de judecată urmează să aprecieze în ansamblu probele prezentate de părţi, în
cumul cu alte împrejurări privind locul, modul de comitere a contravenţiei, personalitatea făptui-
torului, gradul de pericol social al faptei contravenţionale, prejudiciul cauzat în rezultatul să-
vârşirii contravenţiei.
Desfăşurarea şedinţei de judecare a cauzei contravenţionale se consemnează în proces-
verbal478, în care se consemnează informaţia despre instanţa care a judecat cazul, locul şi data
desfăşurării şedinţei de judecată, numele şi prenumele judecătorului, grefierului, al părţilor, al
apărătorilor şi al altor participanţi la proces, în cazul în care aceştia există, menţiunea îndeplinirii
procedurii de citare, fapta contravenţională asupra căreia a fost întocmit procesul-verbal, cu în-

476
Guţuleac, Victor Drept contravenţional. Procedura contravențională; Univ. Liberă Int. din Moldova. - Ch.:
ULIM, 2006, pag.245
477
Art.458 alin.(1) din Codul Contravenţional al R. Moldova;
478
Art.459 din Codul Contravenţional al R. Moldova;

264
cadrarea juridică a faptei, cererile, demersurile şi concluziile formulate de participanţii la şedinţă,
măsurile luate, probele cercetate în şedinţă, retragerea instanţei în camera de deliberare, menţiu-
nea privind pronunţarea hotărârii. Procesul-verbal se încheie în decursul a 24 de ore de la închi-
derea şedinţei de judecare a cauzei contravenţionale şi se semnează de preşedintele şedinţei şi de
grefier.
Pentru luarea deciziei, completul de judecată se retrage în camera de deliberare. Hotărâ-
rea adoptată se semnează de judecător şi se pronunţă în şedinţă publică imediat după deliberare.
Hotărârea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată, fiind, structural, divizată în trei părţi:
cea introductivă, descriptivă şi cea dispozitivă.
Partea introductivă cuprinde:
a) data şi locul emiterii hotărîrii;
b) denumirea instanţei judecătoreşti;
c) numele şi prenumele judecătorului, ale grefierului şi ale părţilor, menţiunea despre
participarea părţilor la şedinţe;
d) datele privitoare la persoana contravenientului (numele, prenumele, data şi locul
naşterii, adresa);
e) norma contravenţională în al cărei temei a fost pornit procesul contravenţional.
Partea descriptivă cuprinde:
a) circumstanţele constatate în judecarea cauzei;
b) probele pe care se întemeiază concluzia şi motivele de respingere a probelor;
c) norma contravenţională pe care se întemeiază soluţionarea cauzei.
Dispozitivul cuprinde:
a) soluţia privind încetarea procesului contravenţional; sau
b) soluţia cu privire la vinovăţia persoanei de săvîrşirea contravenţiei imputate şi, du-
pă caz, la stabilirea sancţiunii contravenţionale, la aplicarea măsurii de siguranţă sau la înlătura-
rea executării sancţiunii.
Pe lîngă cele menţionate mai sus dispozitivul va cuprinde, după caz, soluţia referitor la:
a) corpurile delicte;
b) modul şi termenul de atac al hotărîrii judecătoreşti;
c) alte chestiuni privind justa soluţionare a cauzei contravenţionale.479
În cel mult 3 zile de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, copia ei se remite părţilor
care nu au fost prezente la şedinţa de judecare a cauzei contravenţionale şi, la cerere, celor pre-

479
Art. 462 alin. (2-6) Codul Contravenţional al R. Moldova.

265
zente, faptul expedierii consemnându-se în dosar. Contravenientului prezent la pronunţarea hotă-
rârii, care a fost sancţionat cu arest contravenţional, precum şi contravenientului reţinut i se în-
mânează neîntârziat, contra semnătură, extras din hotărârea contravenţională, expediindu-i-se
ulterior copia de pe hotărâre tot în termen 3 zile de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti480.
În ce priveşte hotărârea judecătorească de sancţionare contravenţională a persoanei juri-
dice, conţinutul acesteia trebuie afişat (în locul şi pentru perioada stabilite de instanţă) şi/sau
difuzat (prin publicare în ziar ori prin servicii de comunicare audiovizuale) de către însăşi per-
soana juridică sancţionată, pe cont propriu.
Cheltuielile de afişare sau de difuzare nu pot depăşi cuantumul maxim al sancţiunii
amenzii aplicabile persoanei juridice481.

14.4. Procedura scrisă de examinare a cauzei contravenționale în instanța de jude-

cată.
Prin Legea nr. 159 privind modificarea unor acte legislative din 12 octombrie 2018 482 a
fost introdusă o nouă procedură de examinare a cauzelor contravenţionale în instanţele de jude-
cată — procedura scrisă, care se aplică tuturor cauzelor contravenţionale a căror sancţiune pre-
vede mărimea amenzii ce nu va depăși 300 de unităţi convenţionale (15 mii lei).
Totodată, menționăm că procedura scrisă de examinare a cauzei contravenţionale în in-
stanţa de judecată nu se aplică cauzelor contravenţionale, a căror sancţiune prevede privarea de
anumite drepturi.
Potrivit noii proceduri, cauza contravenţională în procedură scrisă se examinează de in-
stanţa de judecată în lipsa părţilor şi fără dezbateri orale.
Astfel, în termen de 3 zile de la data intrării cauzei contravenţionale în instanţă de jude-
cată, judecătorul transmite făptuitorului şi victimei o copie a procesului-verbal cu privire la con-
travenţie, a probelor şi a înscrisurilor din dosarul cauzei contravenţionale, precum şi solicită
părţilor să se expună asupra aplicării procedurii scrise şi asupra cauzei contravenţionale, stabilind
un termen de 10 zile.
În cazul în care, după expirarea termenului oferit, părţile nu s-au expus asupra aplicării
procedurii scrise şi asupra cauzei contravenţionale, instanţa de judecată va pronunţa o încheiere
motivată cu privire la examinarea cauzei contravenţionale în procedură scrisă.

480
Art.463 din Codul Contravenţional al R. Moldova;
481
Art.464 din Codul Contravenţional al R. Moldova;
482
LEGE Nr. 159 din 12.10.2018 privind modificarea unor acte legislative Publicat : 09.11.2018 în Monitorul Ofi-
cial Nr. 416-422 art Nr : 649

266
 Dacă părţile refuză aplicarea procedurii scrise şi solicită examinarea cauzei contra-
venţionale în şedinţă publică, instanţa de judecată poate dispune citarea părţilor în cazul în care
apreciază acest fapt ca fiind necesar sau dacă admite solicitarea uneia dintre părţi de a examina
cauza contravenţională în şedinţă publică, iar examinarea cauzei contravenţionale se va desfăşura
în conformitate cu prevederile capitolului VII din Cartea a doua a Codului contravenţional.
Totodată, instanţa de judecată poate să respingă, prin încheiere motivate, refuzul aplică-
rii procedurii scrise şi solicitarea examinării cauzei contravenţionale în şedinţă publică în cazul
în care consideră că, ţinând cont de împrejurările cauzei, nu sunt necesare dezbateri publice. În-
cheierea de respingere se contestă odată cu fondul.
Dacă totuși din materialele cauzei rezultă că fapta contravenţională nu poate fi examina-
tă în procedură scrisă, instanţa de judecată, prin încheiere motivată, care se contestă odată cu
fondul, dispune examinarea cauzei în ordine generală.
Procedura nouă prevede soluţionarea cauzei contravenţionale în procedură scrisă, în
termenul şi în condiţiile prevăzute la art. 454 al Codului Contravențional.
Soluţionarea cauzei contravenţionale în procedură scrisă se judecă în termen de 30 de
zile de la data intrării dosarului în instanţă. Dacă există temeiuri rezonabile, judecătorul, prin
încheiere motivată, poate prelungi termenul de judecare a cauzei cu 15 zile.
Hotărârea judecătorească în procedură scrisă se emite în condiţiile art.462 Cod contra-
venţional și se publică pe pagina web a instanţei judecătoreşti şi se comunică părţilor cauzei con-
travenţionale, inclusiv prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor.
Hotărîrea judecătorească emisă în urma examinării în procedură scrisă poate fi contesta-
tă cu recurs, care se examinează în condiţiile Codului contravenţional. Instanţa de recurs exami-
nează recursul în procedură scrisă sau cu citarea participanţilor la proces.
Astfel, în cazul în care părţile cauzei contravenţionale nu doresc aplicarea procedurii
scrise de către instanţa de judecată urmează în mod obligatoriu, în termen de 10 zile din momen-
tul informării despre examinarea cauzei, să comunice instanţei de judecată de ce refuză aplicarea
procedurii scrise şi să prezinte argumente de ce doresc examinarea cauzei contravenţionale cu
participarea lor nemijlocită.
Totodată, urmează obligatoriu, în termenul de 10 zile dat de instanţă, să se expună şi
asupra cauzei contravenţionale, nu doar asupra faptului desfăşurării procedurii, în scris, comuni-
când instanţei opinia vis-à-vis de contravenţia examinată.
Amintim că competențele instanţelor de judecată sunt stipulate în art. 395 din Codul
contravenţional.

267
 CĂILE DE ATAC ÎN MATERIE CONTRAVENȚIONALĂ
15.1. Calea ordinară de atac – recursul.
- hotărârile supuse recursului;
- temeiurile pentru recurs;
- efectele recursului;
- persoanele care au dreptul de a declara recurs;
- judecarea cauzei contravenționale cu recurs;
- ședința de judecare a recursului;
- soluțiile judecării recursului;
- conținutul deciziei instanței de recurs;
15.2. Calea extraordinară de atac – revizuirea.
- deschiderea procedurii de revizuire;
- revizuirea deciziilor și a hotărârilor în cauzele contravenționale;
- hotărârea instanței de revizuire;
15.3. Trimiterea spre executare a hotărârilor judecătorești.
- dispoziții generale;
- problemele ce urmează a fi soluționate la executarea sancțiunii contravenționale;
- modul de soluționare a problemelor legate de executarea sancțiunii contra-
venționale.

15.1. Calea ordinară de atac – recursul.

Hotărârea emisă de instanţa de judecată este definitivă, dar nu şi irevocabilă, Codul
Contravenţional instituind posibilitatea atacării acesteia atât prin intermediul unei căi ordinare -
recursul, cât şi prin intermediul unei căi extraordinare - revizuirea.
Recursul, după cum am menţionat, este calea ordinară de atac, fiind reglementat de art.
465-474 ale Codului Contravenţional. Instanţa de recurs se poate pronunţa doar asupra elemente-
lor de drept, nu şi asupra elementelor de fapt, pronunţând, în final, o decizie irevocabilă.
Codul Contravenţional operează cu o categorie conceptuală de „instanţă de recurs”, fără
a menţiona care este aceasta: Curtea de Apel ori Curtea Supremă de Justiţie; se indică doar că
recursul urmează a fi depus la instanţa de judecată a cărei hotărâre este atacată şi ea deja va deci-
de care este instanţa competentă a judeca recursul. Optăm pentru reglementarea expresă în Codul
Contravenţional a competenţei instanţelor judecătoreşti; or, competenţa materială trebuie să fie
prevăzută strict în lege şi nu determinată pe cale intuitivă ori prin analogie, aplicarea prin analo-
gie a legii contravenţionale fiind interzisă483.
Hotărârea judecătorească contravenţională poate fi atacată cu recurs de către contrave-
nient, agentul constatator, victimă, procuror, după caz. Totodată, recursul poate fi declarat în
numele părţilor şi de către apărător, iar în numele contravenientului arestat - de către soţ.
Recursul poate fi declarat doar în baza unor temeiuri indicate într-o listă exhaustivă în
Codul Contravenţional şi anume:

483
Art.5 alin. (2) din Codul Contravenţional al R. Moldova;

268
 a) nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea per-
soanei;
b) şedinţa de judecată nu a fost publică;
c) cauza a fost judecată fără citarea legală a unei părţi sau care, legal citată, s-a aflat în im-
posibilitatea de a se prezenta sau de a înştiinţa instanţa despre imposibilitate;
d) hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei
contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau dispozitivul hotărârii re-
dactate nu corespunde dispozitivului pronunţat după deliberare;
e)nu au fost întrunite elementele constitutive ale contravenţiei sau instanţa a pronunţat o
hotărâre de sancţionare pentru o altă faptă decât cea imputată contravenientului, cu excepţia ca-
zurilor de reîncadrare juridică a acţiunilor lui în temeiul unei legi mai blânde;
f)contravenientul a fost sancţionat pentru o faptă neprevăzută de prezentul cod;
g)s-au aplicat sancţiuni în alte limite decât cele prevăzute de lege sau nu corespund fap-
tei săvârşite sau persoanei contravenientului;
h) contravenientul a fost supus anterior răspunderii contravenţionale pentru această fap-
tă sau există o cauză de înlăturare a răspunderii contravenţionale, sau aplicarea sancţiunii a fost
înlăturată de o nouă lege ori anulată de un act de amnistie, sau a intervenit decesul contravenien-
tului ori împăcarea părţilor în cazul prevăzut de lege;
i) faptei săvârşite i s-a dat o încadrare juridică greşită;
j) a intervenit o lege mai favorabilă contravenientului;
k) Curtea Constituţională a declarat neconstituţională prevederea legii aplicate;
1) instanţa de judecată internaţională, prin hotărâre în o altă cauză, a constatat o încălca-
re la nivel naţional a drepturilor şi libertăţilor omului care poate fi reparată şi în cauza respectivă.
Recursul împotriva hotărârii judecătoreşti contravenţionale se declară în termen de 15
zile, fără a se menţiona momentul din care începe a curge acest termen: de la pronunţare ori de la
data înmânării părţilor a copiilor de pe hotărâre; uneori aceste două momente pot coincide, alte-
ori, însă, pot fi absolut diferite.
Este o lacună legislativă, prin care se ignoră criteriul de previzibilitate a legii contra-
venţionale; pe de o parte, subiecţii cu drept de a declara recurs sunt într-o stare de ambiguitate,
neştiind cu certitudine data limită de valorificare a căii ordinare de atac, iar pe de altă parte, prin
însuşi conţinutul vag al legii se creează premise pentru manipularea ei de către un avocat profe-
sionist.
Dacă recursul este depus peste termen, este posibilă repunerea în termen a acestuia, cu
respectarea condiţiilor impuse prin lege:

269
 - recursul să fie depus cu omiterea termenului prevăzut de lege, dar nu mai târziu de 15 zile
de la începutul executării sancţiunii sau perceperii despăgubirii materiale;
- întârzierea să fie determinată de motive întemeiate sau de neinformarea despre adoptarea
hotărârii a participantului la proces, care nu a fost prezent la judecarea cauzei, nici la pro-
nunţarea hotărârii asupra ei; în ce priveşte determinarea caracterului întemeiat ori neînte-
meiat al omiterii termenului, legea nu dă careva explicaţii, instanţa de judecată luând de-
cizia corespunzătoare după intima sa convingere. în practica formată de-a lungul anilor în
procesul civil şi în procesul penal, motive întemeiate pot fi: boala, infirmitatea, imposibi-
litatea reală de deplasare dintr-o localitate în alta din cauza zăpezilor abundente, acciden-
te, situaţii de forţă majoră şi alte împrejurări.
Până la soluţionarea repunerii în termen, instanţa poate suspenda executarea hotărârii.
Instituind recursul drept cale ordinară de atac în procesul contravenţional, legiuitorul a reglemen-
tat, considerăm noi, destul de reuşit
- Efectele declarării recursului484, sunt:
• efectul suspensiv, care înseamnă că recursul suspendă executarea hotărârii judecăto-
reşti atacate, de la această regulă existând o singură excepţie - nu se suspendă executarea
sancţiunii arestului contravenţional;
• efectul privind neagravarea situaţiei contravenientului şi nici a persoanei în favoarea căre-
ia a fost declarat recursul;
• efectul extensiv, prin care legea recunoaşte dreptul instanţei de a judeca recursul şi cu
privire la persoanele care nu au declarat recurs sau la care acesta nu se referă, având drep-
tul de a hotărî şi în privinţa lor, fără a le crea o situaţie mai gravă.
Recursul se judecă de un complet de trei judecători, cu citarea părţilor; neprezentarea
părţilor legal citate nu împiedică judecarea recursului. Regulile desfăşurării şedinţei de judecată
în ordine de recurs sunt asemănătoare celor specifice şedinţei de judecată în primă instanţă, cu
anumite particularităţi: după enunţarea recursului, oferă cuvânt recurentului, apoi intimatului şi,
la urmă, procurorului; dacă printre recursurile declarate se află şi recursul procurorului, primul
cuvânt i se oferă lui. In plus, legea recunoaşte contravenientului dreptul la ultimul cuvânt.
La finalul dezbaterilor judiciare completul de judecată se retrage în camera de delibe-
rare, unde este adoptată o decizie irevocabilă: dacă unul dintre judecători are o opinie separată
referitoare la cauza contravenţională judecată, aceasta se pronunţă în şedinţă, după pronunţarea
conţinutului deciziei. Decizia instanţei de recurs se pronunţă integral sau doar dispozitivul, ur-

484
Art. 470 al Codului Contravenţional al R. Moldova;

270
mând a fi redactată în cel mult 3 zile. Soluţia instanţei de recurs se conţine în una din următoare-
le decizii:
1) respinge recursul şi menţine hotărîrea atacată dacă recursul:
a) este tardiv;
b) este inadmisibil;
c) este nefondat;
2) admite recursul, casînd hotărîrea atacată, parțial sau integral, şi adoptă una dintre
următoarele soluții:
a) dispune achitarea persoanei sau încetarea procesului contravențional în cazurile
prevăzute la art. 441;
b) rejudecă cauza cu adoptarea unei noi hotărîri, însă fără a înrăutăți situația contra-
venientului;
c) dispune rejudecarea cauzei în primă instanță dacă este necesară administrarea de
probe suplimentare, dacă a constatat încălcări ale normelor de procedură privind formarea com-
pletului instanței de judecată, privind citarea obligatorie a părților, privind respectarea dreptului
la apărare şi a dreptului la interpret, precum şi dacă a constatat încălcări ale prevederilor din Co-
dul de procedură penală aplicate corespunzător.
Decizia instanţei de recurs va conține:
a) data şi locul pronunţării;
b) denumirea instanţei care a emis hotărîrea atacată;
c) numele şi prenumele membrilor completului de judecată, precum şi ale procuroru-
lui, agentului constatator, apărătorului şi interpretului/traducătorului dacă aceştia participă la
judecarea recursului;
d) numele şi prenumele recurentului, calitatea lui procesuală;
e) numele şi prenumele persoanei sancţionate sau în a cărei privinţă este clasată pro-
cedura contravenţională;
f) numele şi prenumele victimei, iar în cazul persoanei juridice, al reprezentantului
victimei dacă participă la judecarea recursului;
g) dispozitivul hotărîrii atacate;
h) fondul recursului;
i) temeiurile de drept care au dus la respingerea sau la admiterea recursului, motivele
adoptării soluţiei;
j) una dintre soluţiile prevăzute la art.462 alin.(5) lit.a) şi b);
k) menţiunea că decizia este irevocabilă.

271
 În cazurile prevăzute de lege, instanţa de recurs pronunţă o încheiere interlocutorie. 485

15.2. Calea extraordinară de atac – revizuirea.

Este vorba de o procedură care se iniţiază doar în cazuri excepţionale şi doar dacă există
unul din temeiurile indicate expres în Codul Contravenţional.
Chestiunea revizuirii în procesul contravențional este una foarte discutată. Fondul di-
uscuțiilor se referă la posibilitatea aplicării instituției de revizuire asupra deciziilor irevocabile
adoptate de agentul constatator486.
Conform dispoziţiilor alin.(2) al art.475 din Cod, revizuirea procesului contravenţional
poate fi cerută dacă:
a) instanţa de judecată internaţională, prin hotărîre, a constatat o încălcare a drepturilor
şi libertăţilor omului care poate fi reparată la o nouă judecare fie Guvernul Republicii Moldova a
recunoscut, printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care poate
fi remediată, cel puţin parţial, prin anularea hotărîrii pronunţate de o instanţă de judecată naţiona-
lă;
b) Curtea Constituţională a declarat neconstituţională prevederea legii aplicată în cauza
respectivă;
c) legea nouă înlătură caracterul contravenţional al faptei sau ameliorează situaţia con-
travenientului în a cărui privinţă nu a fost executată integral sancţiunea contravenţională;
d) există o procedură pornită în cauza dată în faţa unei instanţe internaţionale sau Gu-
vernul Republicii Moldova a iniţiat o procedură de reglementare pe cale amiabilă într-o cauză
pendinte împotriva Republicii Moldova;
e) prin hotărîre definitivă s-a stabilit că, la constatarea şi examinarea faptei contra-
venţionale şi la judecarea acestei cauze contravenţionale, s-au comis abuzuri ce constituie in-
fracţiuni;
f) instanţa de judecată nu s-a expus asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei contravenientului
ori instanţa de judecată s-a pronunţat în privinţa unui alt subiect de drept decît persoana care a
săvîrşit fapta contravenţională;
g) s-au stabilit alte circumstanţe de care instanţa de judecată nu a avut cunoştinţă la emi-
terea hotărîrii şi care, independent sau împreună cu circumstanţele stabilite anterior, dovedesc că
cel sancţionat este nevinovat ori a săvîrşit o altă contravenţie decît cea pentru care a fost sancţio-

485
Art. 474 Codul Contravenţional al R. Moldova;
486
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept proceasual contravențional Chișinău 2017, pag.234-235

272
nat sau care dovedesc că persoana cu privire la care s-a dispus încetarea procesului contravenţio-
nal este vinovată.
Procedura de revizuire se deschide în baza cererii procurorului adresată instanței de
judecată, conform competenței teritoriale a acestuia, sau a cererii contravenientului adresată
instanţei care a judecat cauza/contestaţia. În cazul alin.(2) lit.d), procedura de revizuire se des-
chide la cererea Procurorului General sau a adjuncţilor lui.
Cererea de revizuire se face în scris, cu invocarea motivului revizuirii şi a datelor do-
veditoare.
În procedura de revizuire, instanţa sesizată poate dispune suspendarea hotărîrii neexecu-
tate.
După examinarea cererii în revizuire, instanţa de revizuire adoptă una din următoa-
rele soluţii487:
1) respinge cererea de revizuire dacă este:
a) tardivă;
b) inadmisibilă;
c)neîntemeiată;
2) admite cererea, casând hotărârea atacată, şi pronunţă o nouă hotărâre.
Instanţa dispune, după caz, repunerea în drepturi, restituirea amenzii plătite şi a bunuri-
lor, precum şi a cheltuielilor judiciare pe care persoana în a cărei favoare s-a admis revizuirea nu
era obligată să le suporte, includerea, la cerere, în vechimea neîntrer-uptă în muncă, a duratei
sancţiunii arestului contravenţional.
În ce priveşte contestarea hotărârilor instanţelor de revizuire, cu excepţia celor emise de
curţile de apel, acestea pot fi atacată cu recurs de persoanele cu drept de a declara recurs împotri-
va hotărârii primei instanţe. Legiuitorul a limitat termenul de atac la 15 zile488, fără a menţiona
expres momentul de la care începe a curge acesta - de la pronunţare sau de la înmânarea părţilor
cu drept de atac a copiilor de pe hotărâre - după cum s-a procedat şi în cazul termenului de decla-
rare a recursului489.
Considerăm totuși că avantajul instituirii în procedura contravenţională a revizuirii drept
cale extraordinară de atac este faptul că procedura de revizuire se deschide în termen de cel mult
6 luni din momentul apariţiei unuia dintre temeiurile indicate anterior şi numai în favoarea con-

487
Art. 477, alin. (1), (2) din Codul Contravenţional al R. Moldova;
488
Art. 477 alin. (3) din Codul Contravenţional al R. Moldova;
489
Art. 477 alin. (3) din Codul Contravenţional al R. Moldova;

273
travenientului, urmărindu-se, primordial, scopul de a proteja drepturile şi libertăţile fundamentale
ale omului şi de a nu admite restricţionarea acestora cu depăşirea limitelor legii.

15.3. Trimiterea spre executare a hotărârilor judecătorești.

Deciziile judiciare au caracter executoriu după intrarea lor în vigoare, cu excepția cazu-
rilor în care legislația sau hotărârile judecătorești prevăd executarea lor imediată. Executorii ju-
decătorești au dreptul de a iniția procedurile de executare pe baza unui titlu executoriu.490
Astfel, articolul 478 al Codului contravenţional stabileşte că trimiterea spre executare a
hotărârii judecătoreşti se pune în sarcina instanţei care a judecat cauza în primă instanţă. În ter-
men de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, preşedintele instanţei tri-
mite dispoziţia de executare a hotărârii, împreună cu o copie de pe hotărârea definitivă, autori-
tăţii însărcinată cu punerea în executare a hotărârii conform prevederilor legislaţiei de executare.
În cazul în care cauza a fost judecată cu recurs, la copia de pe hotărâre se anexează co-
pia de pe decizia instanţei de recurs. Autorităţile care pun în executare hotărârea judecătorească
comunică, în cel mult 5 zile, instanţei care a trimis hotărârea respectivă despre punerea ei în exe-
cutare.
Administraţia locului de deţinere va notifica instanţa care a trimis hotărârea despre locul
în care contravenientul execută sancţiunea. Instanţa de judecată care a pronunţat hotărârea este
obligată să urmărească executarea ei.
Trimiterea spre executare a hotărîrilor privind aplicarea sancţiunii administrative, cu ex-
cepţia sancţiunii avertismentului, revine instanţei de judecată sau persoanei cu funcţie de răspun-
dere care a adoptat hotărîrea.
Hotărîrile judecătoreşti privind aplicarea sancţiunii arestului contravenţional faţă de per-
soanele care nu se află sub arest se expediază organului afacerilor interne în a cărui rază teritoria-
lă se află domiciliul contravenientului pentru escortarea lui la locul de deţinere cel mai apropiat.
În cazul pronunţării cîtorva hotărîri privind aplicarea sancţiunilor contravenţionale refe-
ritor la una şi aceeaşi persoană, fiecare hotărîre se execută separat.
Executarea sancţiunii avertismentului se asigură de către instituţia sau organul care a
adoptat hotărîrea.
Executarea sancţiunii amenzii, privării de dreptul special, muncii neremunerate în folo-
sul comunităţii şi a sancţiunilor aplicate persoanelor juridice se asigură de către oficiul de execu-
tare.

490
https://e-justice.europa.eu/content_procedures_for_enforcing_a_judgment-52-lv-ro.do?member=1

274
 Executarea sancţiunii închisorii contravenţionale se asigură de către penitenciare.491
Executarea sancţiunii avertismentului și amendei contravenționale. Executarea
sancţiunii avertismentului și amendei contravenționale se asigură de către instituţia sau organul
care a adoptat hotărîrea. Hotărîrea de aplicare a sancţiunii avertismentului se remite
contravenientului, contra semnătură, de către organul care a adoptat hotărîrea cu privire la
sancţionare.
Executarea sancţiunii amenzii. Articolul 313 al Codului de executare stabileşte că
executarea sancţiunii amenzii aplicată persoanelor fizice sau juridice se asigură de executorul
judecătoresc în a cărui competenţă teritorială, stabilită de camera teritorială a executorilor jude-
cătoreşti, se află domiciliul sau sediul contravenientului.
Amenda se achită de către contravenient în mod benevol, în termen de 30 de zile de la
data aplicării ei. După achitarea de către contravenient a amenzii, instituţia bancară sau agentul
constatator care a aplicat amenda este obligată/obligat, în termen de 2 zile lucrătoare, să includă
informaţia privind achitarea amenzii în Registrul debitorilor.
Instanţa de judecată sau, după caz, agentul constatator care a aplicat amenda verifică în
Registrul debitorilor dacă amenda a fost achitată şi, în cazul în care contravenientul nu a achitat-
o, trimite executorului judecătoresc documentul executoriu pentru încasarea silită. Executarea
amenzii contravenţionale se asigură de către executorul judecătoresc în a cărui competenţă
teritorială, stabilită de camera teritorială a executorilor judecătoreşti, se află domiciliul
contravenientului.
După primirea documentului executoriu, executorul judecătoresc verifică în Registrul
debitorilor492 dacă amenda a fost achitată. Dacă executorul judecătoresc constată că amenda a
fost achitată, acesta întocmeşte o încheiere privind refuzul de a primi documentul executoriu spre
executare, informînd despre aceasta instanţa de judecată sau, după caz, agentul constatator. În
cazul în care, la data intentării, în Registrul debitorilor lipseşte informaţia privind achitarea
amenzii, executorul judecătoresc emite încheierea de intentare a procedurii de executare şi
execută documentul executoriu. Încheierea de intentare va fi comunicată debitorului la adresa
indicată în documentul executoriu, dacă alta nu a fost comunicată de acesta493.
Concomitent cu amenda, se vor încasa şi cheltuielile de executare. În cazul în care
executarea silită nu a fost posibilă din cauza lipsei sau insuficienţei de bunuri sau din cauza
eschivării cu rea-voinţă a contravenientului, dacă amenda a fost aplicată de instanţa de judecată,

491
COD Nr. 443 din 24-12-2004 CODUL DE EXECUTARE AL REPUBLICII MOLDOVA. Publicat : 05-11-2010
în Monitorul Oficial Nr. 214-220 art. 704
492
https://www.infodebit.md/?go=page&p=30
493
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept proceasual contravențional Chișinău 2017, pag.238

275
executorul judecătoresc solicită instanţei care a examinat cauza să adopte o încheiere prin care
instanţa de judecată poate înlocui suma neachitată a amenzii, după caz, cu:
a) amendă în mărime dublă, care însă nu poate depăşi limita maximă a sancţiunii cu
amenda prevăzută de norma materială contravenţională sau de prezentul articol;
b) privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un
an;
c) muncă neremunerată în folosul comunităţii, calculîndu-se o oră de muncă pentru o
unitate convenţională, durata muncii fiind de cel mult 60 de ore;
d) arest contravenţional, calculîndu-se o zi de arest pentru 2 unităţi convenţionale,
durata arestului fiind de cel mult 30 de zile.
În așa caz, dacă amenda a fost aplicată de către agentul constatator, executorul
judecătoresc informează despre imposibilitatea executării silite a amenzii agentul constatator,
care solicită instanţei înlocuirea amenzii cu o altă sancţiune contravenţională cu:
a) amendă în mărime dublă, care însă nu poate depăşi limita maximă a sancţiunii cu
amenda prevăzută de norma materială contravenţională sau de prezentul articol;
b) privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un
an;
c) muncă neremunerată în folosul comunităţii, calculîndu-se o oră de muncă pentru o
unitate convenţională, durata muncii fiind de cel mult 60 de ore;
d) arest contravenţional, calculîndu-se o zi de arest pentru 2 unităţi convenţionale,
durata arestului fiind de cel mult 30 de zile.
Executarea sancţiunii privării de dreptul de a desfăşura o anumită activitate,
privării de dreptul de a deţine anumite funcţii şi privării de dreptul special.
Sancţiunea privării de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, privării de dreptul de
a deţine anumite funcţii se asigură de către organul de probaţiune în a cărui rază teritorială îşi
desfăşoară activitatea sau îşi are domiciliul contravenientul.
Executarea pedepsei privative de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate stabilită ca pedeapsă complementară este asigurată de către instituţia care
asigură executarea pedepsei principale, iar după executarea ei – de către organul de probaţiune în
a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea sau îşi are domiciliul contravenientul. În vederea
asigurării executării sancțiunii, instanţa de judecată trimite hotărîrea privind privarea de dreptul
de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate şi dispoziţia de executare
organului de probaţiune în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea sau îşi are domiciliul
contravenientul.

276
 Organul de probaţiune trimite hotărîrea judecătorească organului abilitat cu dreptul de a
dispune eliberarea contravenientului din funcţie sau de a-i interzice exercitarea unei anumite
activităţi. Organul abilitat adoptă, în termen de 3 zile, actul de eliberare din funcţie sau de
interzicere de a exercita o anumită activitate şi îl remite, împreună cu hotărîrea judecătorească,
organului de probaţiune.
Organul de probaţiune, în termen de 5 zile, informează instanţa de judecată despre
executarea hotărîrii ei. Indiferent de faptul dacă contravenientul ocupă o anumită funcţie sau
exercită o anumită activitate, organul de probaţiune ţine evidenţa contravenienților, efectuează
controlul respectării de către aceștea a interdicţiei, stabilite în hotărîrea judecătorească, de a
ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, verifică îndeplinirea prescripţiilor
hotărîrii judecătoreşti de către administraţia organizaţiei în care lucrează contravenientul, precum
şi de către organele împuternicite să anuleze autorizaţia privind exercitarea unei anumite
activităţi.
Prescripţiile hotărîrii judecătoreşti privind privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate sînt obligatorii pentru administraţia organizaţiei în
care lucrează contravenientul. În acest sens, administraţia organizaţiei în care lucrează
contravenientul este obligată în cel mult 3 zile de la primirea copiei de pe hotărîrea
judecătorească şi a avizului organului de probaţiune, să elibereze contravenientul din funcţie sau
să îi interzică să exercite o anumită activitate şi să expedieze organului de probaţiune înştiinţarea
despre îndeplinirea prescripţiilor hotărîrii; să prezinte, la solicitarea organului de probaţiune,
documentele ce ţin de executarea pedepsei; în caz de concediere a contravenientului pînă la
executarea definitivă a pedepsei, să înscrie în carnetul lui de muncă interdicţia stabilită în
hotărîrea judecătorească, durata şi caracterul funcţiei ce nu poate fi ocupată şi/sau ale activităţii
ce nu poate fi exercitată; să comunice, în termen de 3 zile, organului de probaţiune despre
modificarea sau încetarea contractului individual de muncă cu contravenientul.
Executarea sancţiunii privării de dreptul de a conduce vehicule şi privării de dreptul de a
deţine armă şi de portarmă se asigură de către organul de poliţie în a cărui rază teritorială îşi are
domiciliul contravenientul.
În acest sens, instanţa de judecată trimite hotărîrea privind privarea de dreptul
corespunzător şi dispoziţia de executare organului de poliţie în a cărui rază teritorială îşi are
domiciliul contravenientul. Organul de poliţie, în termen de 5 zile, informează instanţa de
judecată despre executarea hotărîrii494.

494
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept proceasual contravențional Chișinău 2017, pag.239-240

277
 Executarea sancţiunii muncii neremunerate în folosul comunităţii.
Sancţiunea muncii neremunerate în folosul comunităţii se asigură de către organul de
probaţiune în a cărui rază teritorială se află domiciliul contravenientului în conformitate cu
prevederile Regulamentului cu privire la modul de executare a pedepsei penale sub formă de
muncă neremunerată în folosul comunităţii, aprobat de Guvern şi ale altor acte legislative și
normative. În cazul condamnării militarilor în termen şi militarilor cu termen redus, executarea
pedepsei muncii neremunerate în folosul comunităţii se asigură de către comandantul unităţii
militare.
Instanţa de judecată trimite hotărîrea privind munca neremunerată în folosul comunităţii
şi dispoziţia de executare organului de probaţiune în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul
contravenientul, care, în cel mult 15 zile, asigură executarea pedepsei, iar în privinţa militarilor
în termen şi militarilor cu termen redus condamnaţi comandantului unităţii care, în cel mult 15
zile, asigură executarea pedepsei.
Persoana sancționată la muncă neremunerată în folosul comunităţii semnează în instanţa
de judecată un angajament prin care se obligă să se prezinte în termen de 5 zile din momentul
rămînerii definitive a hotărîrii instanţei de judecată la organul de probaţiune în a cărui rază
teritorială îşi are domiciliul sau, după caz, la comandantul unităţii militare. Pedeapsa se execută
de către contravenient la obiectele cu destinaţie socială, iar de către militarul în termen şi
militarul cu termen redus în unitatea militară în modul stabilit de către comandantul acestei
unităţi.
Munca neremunerată în folosul comunităţii se execută de la 2 la 4 ore pe zi, în afara
timpului activităţii de bază sau de studii. În cazul contravenientului care nu este antrenat în
activităţi de bază sau de studii, la solicitarea sau cu acordul acestuia, pedeapsa poate fi executată
pînă la 8 ore pe zi.
Munca neremunerată în folosul comunităţii se execută de către militarul în termen şi
militarul cu termen redus de la 2 la 4 ore pe zi, în timpul liber de şedinţe, stabilite în conformitate
cu cerinţele regulamentelor militare, iar ca excepţie, şi în zilele de duminică şi de sărbătoare
nelucrătoare.
Munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi executată, ca excepţie, şi în zilele de
duminică şi în zilele de sărbătoare nelucrătoare. Munca neremunerată în folosul comunităţii nu
poate fi executată în timpul nopţii sau în condiţii vătămătoare, în locuri periculoase ori care
prezintă risc pentru sănătatea sau integritatea contravenientului ori pentru dezvoltarea minorilor
condamnaţi.

278
 Munca persoanei care execută muncă neremunerată în folosul comunităţii se
organizează în conformitate cu prevederile legislaţiei privind protecţia muncii.
În cazul în care, în timpul executării muncii neremunerate în folosul comunităţii,
contravenientului i-a fost cauzat prejudiciu, recuperarea prejudiciului se efectuează în
conformitate cu legislaţia muncii.
Acordarea concediului anual la locul de muncă de bază al contravenientului nu
suspendă executarea pedepsei muncii neremunerate în folosul comunităţii. În cazul în care, în
timpul executării pedepsei, contravenientul a fost încadrat în grad de dizabilitate severă sau
accentuată fără termen, precum şi în cazul gravidităţii sancționatei, organul de probaţiune
adresează instanţei de judecată competente un demers privind liberarea de executarea ulterioară a
pedepsei muncii neremunerate în folosul comunităţii.
Obiectele cu destinaţie socială la care contravenientul execută sancțiunea muncii
neremunerate în folosul comunităţii sunt determinate de autorităţile administraţiei publice locale.
Organul de probaţiune, de comun acord cu autorităţile administraţiei publice locale, determină
locul şi volumul de muncă pentru contravenient, cu ajutorul organizaţiilor şi asociaţiilor
identifică obiectele la care poate fi folosită munca neremunerată în folosul comunităţii495.
În caz de eschivare a contravenientului de la executarea sancţiunii, organul de
probaţiune înaintează instanţei de judecată un demers privind înlocuirea muncii neremunerate în
folosul comunităţii cu o altă sancţiune, în conformitate cu prevederile legislaţiei
contravenţionale.
Executarea sancţiunilor contravenţionale aplicate persoanelor juridice.
Către persoanele juridice sancțiunile contravenționale se aplică după cum urmează:
După expirarea termenului de executare benevolă (de 30 de zile de la data rămînerii
definitive a hotărîrii judecătoreşti), instanţa de judecată trimite titlul executoriu pentru executare
silită executorului judecătoresc în a cărui competenţă teritorială, stabilită de camera teritorială a
executorilor judecătoreşti, îşi are sediul contravenientul.
Executorul judecătoresc, în termen de 10 zile, verifică mijloacele băneşti aflate pe
conturile bancare ale persoanei juridice şi prezintă ordinul incaso instituţiei financiare pentru
virarea sumei amenzii la contul indicat în titlul executoriu. Dacă, în decurs de 30 de zile de la
data primirii titlului executoriu de către instituţia financiară, ordinul incaso nu se execută din
motivul lipsei sau insuficienţei mijloacelor băneşti, executorul judecătoresc va dispune urmărirea
bunurilor persoanei juridice în conformitate cu prevederile cărţii întîi din prezentul cod.

495
COD Nr. 443 din 24-12-2004 CODUL DE EXECUTARE AL REPUBLICII MOLDOVA. Publicat : 05-11-2010
în Monitorul Oficial Nr. 214-220 art. 704, art.190

279
Executorul judecătoresc informează, în termen de 5 zile, instanţa de judecată despre executarea
hotărîrii.
Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate se asigură de către organul de
probaţiune în a cărui rază teritorială îşi are sediul contravenientul. Hotărîrea instanţei de judecată
privind privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate se trimite organului de probaţiune.
Organul de probaţiune trimite hotărîrea judecătorească organului abilitat cu dreptul de a
interzice contravenientului o anumită activitate pentru a sista activitatea interzisă, pentru a
retrage autorizaţia sau licenţa şi/sau pentru a modifica statutul persoanei juridice sancționate. În
termen de 10 zile, organul care a eliberat autorizaţia sau licenţa pentru exercitarea genului de
activitate interzis retrage autorizaţia sau licenţa respectivă.
În cazul interzicerii exercitării unei activităţi pentru care nu a fost eliberată autorizaţie
sau licenţă, organul înregistrării de stat asigură excluderea din statutul persoanei juridice
respective a genului de activitate interzis. Informaţia despre retragerea autorizaţiei sau licenţei
ori despre modificarea statutului persoanei juridice sancționate se publică în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova de către organul care le-a efectuat şi se remite Ministerului Afacerilor
Interne, Centrului Naţional Anticorupţie, organului fiscal, precum şi organului de probaţiune
căruia, suplimentar, i se remite şi hotărîrea instanţei de judecată. Organul de probaţiune
informează, în termen de 5 zile, instanţa de judecată despre executarea hotărîrii.496

496
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept proceasual contravențional Chișinău 2017, pag.243-244

280
 REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

1. Constituția Republicii Moldova adoptată la 29.07.1994. În: Monitorul Oficial al Republicii

Moldova №1 din 12.08.1994;
2. Codul penal al Republicii Moldova, adoptat la 18.04.2002, intrat în vigoare la 12.06.2003,
Monitorul Oficial, №128-129/1014 din 13.09.2002, cu modificările și completările operate prin
Legea №1323-XV din 26.09.2002, Monitorul Oficial, №143 din 27.09.2002, art. 1021;
3. Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat la 14.03.2003, intrat în vigoare la
12.06.2003, Monitorul Oficial, №104-110 (1197-1203) din 07.06.2003;
4. Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din
24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009;
5. Legea Republicii Moldova cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului nr. 320 din
27.12.2012 În: Monitorul Oficial nr. 42-47 art. nr. 145 din 01.03.2013;
6. Hotărârea Guvernului nr. 1139 de la 18.09.2003, privind Regulamentul cu privire la modul
de utilizare a mijloacelor tehnice, inclusiv a mijloacelor de măsurare și aparatajului medical din
dotarea poliției;
7. Hotărârea Guvernului Nr. 296 din 16.04.2010 cu privire la aprobarea Regulamentului
privind modul de testare alcoolscopică și examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate
și naturii ei;
8. Recomandarea nr. 48 Cu privire la aplicarea prevederilor art. 400 Cod Contravențional după
intrarea în vigoare a Legii cu privire la activitatea poliției și statutul polițistului nr. 320 din
27.12.2012 http://jurisprudenta.csj.md/search_rec_csj.php?id=73;
9. Recomandarea nr. 72 cu privire la recunoașterea colegului de serviciu al agentului constata-
tor în calitate de martor în procedura contravențională,
http://jurisprudenta.csj.md/search_rec_csj.php?id=110;
10. Recomandarea nr. 55 cu privire la judecarea cauzei contravenționale în privința judecăto-
rului http://jurisprudenta.csj.md/search_rec_csj.php?id=83;
11. Recomandarea nr. 41 cu privire la aplicarea prevederilor art. 448 Cod Contravențional, con-
testația împotriva procesului-verbal cu privire la contravenție,
http://jurisprudenta.csj.md/search_rec_csj.php?id=66;
12. Ordinul MAI nr. 85 din 19.02.2019 Cu privire la aprobarea Instrucțiunii privind modul de
înregistrare și evidență a contravențiilor;

281
13. Ordinul MAI nr. 51 din 23.02.2018 cu privire la aprobarea Regulamentului privind meca-
nismul de colectare, gestionare și termenul de virare la bugetul de stat a amenzilor încasate la
locul constatării contravenției, În: Monitorul Oficial al RM nr. 277-284 din 27.07.2018;
14. Ordinul MAI nr. 118 din 05.05.2017 cu privire la aprobarea formularului chitanței de înca-
sare a amenzii la locul constatării contravenției, În: Monitorul Oficial al RM nr. 335-339 din
15.09.2017.
15. Antoci A., Particularitățile aplicării și achitării amenzii contravenționale, În: Strategia Dez-
voltării Inofensive din perspectiva Toleranței biotice: analiză teoretico-metodologică, p. 105-
111.
16. Furdui S. „Dreptul contravențional”, Chișinău, 2005;
17. Furdui S. Procedura în cazuri cu privire la contravențiile administrative. - Chișinău, 2000;
18. Furdui S. Sugestii și concluzii în legătură cu aplicarea Codului contravențional //Revista
Națională de Drept 1/34, 2010;
19. Furdui S., în coautorat. Administrarea eficientă a justiției. - Chișinău 2006;
20. Furdui S., Teoria cu privire la cauzele penale și contravențiile administrative - Sugestii și
concluzii în legătură cu aplicarea Codului contravențional //Revista Națională de Drept 1/34,
2010;
21. Furdui, Teoria cu privire la cauzele penale și contravențiile administrative - Sugestii și con-
cluzii în legătură cu aplicarea Codului contravențional //Revista Națională de Drept 1/34, 2010;
22. Guțuleac V. Tratat de drept contravențional. Chișinău: S. n., („Tipografia Centrală”), 2009;
23. Guțuleac V., Comarnițcaia E., Codul contravențional al Republicii Moldova (analiză juri-
dică), În: Revista Națională de Drept, 2009, nr.3.
24. Gyula Fabian, Drept instituțional comunitar, Ed. Sfera, Cluj-Napoca, 2004;
25. Hotca M. A. Drept contravențional: partea generală. București: Editas, 2003;
26. Hotca Mihai Adrian, Drept contravențional, Partea generală, Ed. Editas, București, 2003;
27. Maria M. Pivniceru, Susanu P., Tudurache D., Contravenția, îndrumar teoretc și practic,
Institutul European Iași, 1997;
28. Megherea M., Exigențe legale față de procesul-verbal cu privire la contravenție, Legea și
viața, Chișinău, 2012;
29. Mihai Adrian Hotca, Regimul juridic al contravențiilor, Ed. C.H. Beck, 2008;
30. Mihai Adrian Hotca, Regimul juridic al contravențiilor, Ed. C.H. Beck, 2008;
31. Mircea Ursuță, Procedura Contravențională, ediția a 3-a, revizuită și adăugată, București :
Univers juridic, 2010.

282
32. Podaru O., Chiriță R., Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contra-
vențiilor Comentată și adnotată, Ed. Sfera, Cluj Napoca, 2006;
33. Trofimov Ig., Crețu A., Drept procesual contravențional, Academia ,,Ștefan cel Mare” a
MAI al RM, Cartea Militară, Chișinău, 2017;
34. Țiclea A., Răspunderea contravențională – București, 1995;
35. Țiclea A., Reglementarea contravențiilor, ed. a IV-a, Ed. Lumina Lex, București, 2006;
36. Țiclea A., Rujoiu C., Stan I. N., Tărăcilă I. D., Corbu M., Răspunderea Contravențională,
Ed. Atlas, lex, București, 1995;
37. Ursuța M., Considerații cu privire la natura juridică a procesului- verbal de constatare a con-
travenției și de aplicare a sancțiunii contravenționale,

283