MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

AL REPUBLICII MOLDOVA
ACADEMIE ,,ȘTEFAN CEL MARE” A MAI Al RM

CATEDRA DREPT POLIȚIENESC ȘI SECURITATE PUBLICĂ

SUPORT DE CURS
LA DISCIPLINA:

,,DREPT CONTRAVENȚIONAL”

Domeniul de formare profesională la ciclul I

Domeniul general de studiu: DREPT, ORDINE PUBLICĂ ȘI SECURITATE CIVILĂ
Denumirea specialității: SECURITATE CIVIL ȘI ORDINE PUBLICĂ

Platforma MOODLE:

Autor:
doctor în drept
Ionașcu Vitalie

Chișinău, 2019
Discutată la ședința Catedrei ,,Drept polițienesc și securitate publică”
din_______________proces-verbal nr._________________

Aprobat la ședința Consiliului Facultății de Drept,

din_______________proces-verbal nr.__________________

2
 CUPRINS

1. PRELIMINARII PRIVIND LEGEA CONTRAVENȚIONALĂ ȘI APLICAREA EI.

1.1. Noțiunea și scopul legii contravenționale......................................................................................5
1.2. Interpretarea legii contravenționale.............................................................................................11
1.3. Aplicarea legii contravenționale..................................................................................................15

2. CONTRAVENȚIA – UNICUL TEMEI AL RĂSPUNDERII CONTRAVENȚIONALE.

2.1. Definirea, structura și trăsăturile contravenției............................................................................23
2.2. Conținutul constitutiv al contravenției........................................................................................28
2.3. Formele, variantele și modalitățile contravenției........................................................................42
2.4. Cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei...........................................................47

3. RĂSPUNDEREA CONTRAVENȚIONALĂ
3.1. Definirea, trăsăturile și funcțiile răspunderii contravenționale...................................................56
3.2. Principiile și scopul răspunderii contravenționale.......................................................................64
3.3. Cauzele care înlătură răspunderea contravențională...................................................................73
3.4. Delimitarea răspunderii contravenționale de alte forme ale răspunderii juridice........................81

4. SISTEMUL SANCȚIUNILOR CONTRAVENȚIONALE ȘI REGULILE DE APLICARE

A LOR
4.1. Definirea, trăsăturile, scopul și funcțiile sancțiunii contravenționale.........................................87
4.2. Sistemul de sancțiuni contravenționale.......................................................................................90
4.2. Aspecte teoretico-practice privind aplicarea sancțiunii contravenționale.................................101
4.3. Repararea pagubelor produse în rezultatul săvârșirii contravenției..........................................105

5. PROCESUL CONTRAVENȚIONAL
5.1. Definirea și trăsăturile procesului contravențional....................................................................107
5.2. Sarcinile și principiile de bază ale procesului contravențional..................................................109
5.3. Agentul constatator și alți participanți la procesul contravențional..........................................121
5.4. Structura procesului contravențional.........................................................................................147
5.5. Temeiurile de încetare a procesului contravențional.................................................................172

6. PROBELE ȘI MODALITĂȚI DE ADMINISTRARE

6.1. Noțiuni definitorii cu privire la probe și mijloacele de probă...................................................181
6.2. Tipologia probelor în procesul contravențional.........................................................................196
6.3. Cercetarea la fața locului...........................................................................................................198
6.4. Temeiurile pentru ridicarea obiectelor și documentelor............................................................199
6.5. Percheziția corporală și ridicarea obiectelor și documentelor...................................................199
6.6. Corpurile delicte........................................................................................................................200

7. MĂSURILE PROCESUAL DE CONSTRÎNGERE ȘI DE SIGURANȚĂ APLICATE ÎN

PROCESUL CONTRAVENȚIONAL
7.1. Noțiunea și importanța măsurilor procesuale de constrângere..................................................203
7.2. Rolul, scopul și temeiurile aplicării măsurilor procesuale de constrângere în procedura contra-
vențională.........................................................................................................................................204
7.3. Impactul jurisprudenței internaționale asupra legalității aplicării măsurilor procesual de con-
strângere...........................................................................................................................................210
7.4. Sistemul măsurilor de siguranță de procedură contravențională...............................................219

8. CONSTATAREA ȘI EXAMINAREA FAPTEI CONTRAVENȚIONALE

3
8.1. Procesul de constatare a faptei contravenționale.......................................................................225
8.2. Circumstanțele care înlătură procesul contravențional..............................................................230
8.3. Proceduri simplificate de constatare și examinare a contravenției............................................236
8.4. Procesul – verbal cu privire la contravenție..............................................................................241
8.5. Contestația împotriva procesului-verbal cu privire la contravenție..........................................263
8.6. Judecarea cauzelor contravenționale în instanță........................................................................263
8.7. Procedura scrisă de examinare a cauzei contravenționale în instanța de judecată....................268

9. CĂILE DE ATAC ÎN MATERIE CONTRAVENȚIONALĂ

9.1. Calea ordinară de atac – recursul...............................................................................................270
9.2. Calea extraordinară de atac – revizuirea....................................................................................274
9.3. Trimiterea spre executare a hotărârilor judecătorești................................................................275

SURSE BIBLIOGRAFICE

4
1. PRELIMINARII PRIVIND LEGEA CONTRAVENȚIONALĂ ȘI APLICAREA EI

1.1. Noțiunea și scopul legii contravenționale.

- Noțiunea de lege contravențională
- Scopul legii contravenționale
- Izvoarele dreptului contravențional și sistemul legii contravenționale
1.2. Interpretarea legii contravenționale.
- Definiția și formele interpretării legii contravenționale.
- Metodele, rezultatele și limitele interpretării legii contravenționale.
1.3. Aplicarea legii contravenționale
- Noțiunea de aplicare a legii contravenționale.
- Elementele în funcție de care se aplică legea contravențională.
- Aplicarea legii contravenționale în timp.
- Aplicarea legii contravenționale în spațiu.

1.1. Noțiunea și scopul legii contravenționale.

Noțiunea de lege contravențională
Actele legislative ocupă un loc primordial în sistemul izvoarelor dreptului contravențional.
În literatura de specialitate se utilizează două noțiuni: „legea contravențională” 1 și „legislația con-
travențională”.2 Aceeași situație se atestă și în actele legislative: în Codul cu privire la contravenții-
le administrative din 1985 era utilizată sintagma „legislația cu privire la contravențiile administrati-
ve” 3, în Codul contravențional actual se folosește sintagma „legea contravențională”. 4
Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, cuvîntul „lege” denumește o categorie fi-
losofică ce exprimă raporturi esențiale, necesare, generale, relativ stabile și repetabile în și între
obiectele și fenomenele realității sau între stadiile succesive ale unui anumit proces.5 O altă inter-
pretare ar fi că legea este o normă cu caracter obligatoriu, stabilită și apărată de puterea de stat.
Aceeași sursă prevede că „legislație” înseamnă totalitatea legilor unei țări sau ale unui domeniu ju-
ridic.6
Pornind de la cele menționate, considerăm că formularea art. 1 din Codul contravențional
al Republicii Moldova este discutabilă atît după denumire: „Legea contravențională a Republicii
Moldova”, cît și după conținut: „(1) Prezentul cod este lege a Republicii Moldova care cuprinde
norme de drept ce stabilesc principiile și dispozițiile generale și speciale în materie contravenționa-

1
Sergiu Furdui. Op. cit., p. 63.
2
Victor Guţuleac. Drept contravenţional. Universitatea Liberă Internaţionlă din Moldova. Chişinău: ULIM, 2006, p. 32.
3
Codul cu privire la contravenţiile administrative, art. 2.
4
Codul contravenţional al RM, art. 1.
5
Dicţionarul explicativ al limbii române. Bucureşti: Univers Enciclopedic, 1996, p. 565.
6
Ibidem, p. 566.

5
lă, determină faptele ce constituie contravenții și prevede procesul contravențional și sancțiunile
contravenționale”.7
Bazîndu-ne pe denumirea și conținutul normei juridice menționate, am putea concluziona
că respectivul Cod este unicul izvor al dreptului contravențional, poziție care nu poate fi acceptată
din punctul de vedere al științei dreptului contravențional.
Conținutul normei juridice citate vine în contradicție cu multiple alte norme juridice din
Partea specială a aceleiași legi. În calitate de exemplu prezentăm doar cîteva contravenții: „Încălca-
rea legislației privind întrunirile” (art. 67), „Încălcarea regulilor și a normelor sanitar-igienice și sa-
nitar-antiepidemice” (art. 80); „Încălcarea regulilor de construcție pe suprafețe cu zăcăminte de sub-
stanțe utile” (art. 94); „Încălcarea regimului de protecție a apelor” (art. 109); „Încălcarea regulilor
de exploatare a vehiculelor” (art. 228) etc.
De aici apare întrebarea dacă la constatarea și documentarea contravențiilor de acest gen
putem stabili obiectul și latura obiectivă, ca elemente constitutive ale contravenției, fără a consulta
actele juridice care stabilesc aceste reguli, regimuri etc. Considerăm că nu putem.
Conținutul art. 1 din Codul contravențional al Republicii Moldova vine în contradicție și cu
multe norme juridice din Cartea a doua „Procesul contravențional”. De exemplu, art. 382 alin. (6)
stabilește: „Acțiunea procedurală de citare a persoanei în timpul procesului contravențional se efec-
tuează în conformitate cu art. 237-242 din Codul de procedură penală”. Deci, acest gen de activitate
procedurală nu poate fi efectuat fără consultarea normelor juridice din legea nominalizată.
În acest context este actuală și problema dacă actele juridice nominalizate (legi, ordonanțe,
hotărîri, regulamente, instrucțiuni etc.) sînt sau nu izvoare ale dreptului contravențional. În viziunea
noastră – da, sînt.
În legea contravențională precedentă (abrogată în 2009) poziția legislatorului cu privire la
noțiunea de „legislația contravențională” era formulată mai clar și, în viziunea noastră, mai corect.
Reiețind din conținutul normei juridice prevăzute în art. 2 din legea menționată, noțiunea de legisla-
ție contravențională a Republicii Moldova includea: 1) Codul cu privire la contravențiile adminis-
trative; 2) alte legi și hotărîri adoptate de Parlament în materia contravențională; 3) actele adminis-
trative adoptate de Guvern; 4) actele administrative adoptate de organele administrării publice loca-
le.
Mai mult decît atît, art. 5 din Codul cu privire la contravențiile administrative din 1985
stabilea că, „în limitele prevăzute de legislația în vigoare, organele autoadministrării publice locale
pot să adopte hotărîri în problemele combaterii calamităților naturale și ale epidemiilor ce prevăd

7
Codul contravenţional al RM, art. 1.

6
răspunderea administrativă pentru încălcarea lor; să stabilească reguli a căror încălcare are drept
urmare răspunderea administrativă”.8
În vederea aprecierii corecte a sistemului de izvoare ale dreptului contravențional, optăm
pentru utilizarea în această ramură a științei juridice a termenului de „legislație contravențională”,
care provine de la termenul „lege”, considerat în teoria generală a dreptului ca „act juridico-
normativ al organului legislativ ce are forță juridică supremă, aprobat într-o ordine specială și orien-
tat spre reglementarea celor mai importante relații sociale.”9
În ceea ce privește dreptul contravențional sintagma „legislație contravențională”, în viziu-
nea noastră, ar putea fi utilizată în sens larg, avînd următoarea definiție: legislația contravențională
reprezintă sistemul de acte juridice adoptate sau emise de către diferiți subiecți ai dreptului contra-
vențional, care contribuie la apariția, modificarea sau stingerea raporturilor juridice concrete în
domeniul combaterii contravenționalității.
În acest caz conținutul termenului „legislația contravențională” ar corespunde cu conținutul
termenului „sistem al izvoarelor dreptului contravențional”.
Sistemul legislației contravenționale.
Pornind de la scopul reglementării juridice a procesului de administrare în domeniul com-
baterii contravenționalității, după părerea noastră, legislația contravențională din Republica Moldo-
va ar putea fi împărțită în două categorii de norme juridice: 1) norme juridice care stabilesc faptele
ce constituie contravenții, răspunderea contravențională și modalitatea aplicării ei; 2) norme juri-
dice ce alcătuiesc cadrul juridic al activității de prevenire și curmare a contravențiilor.
În acest caz noțiunea „legislație contravențională” ar include: 1) Codul contravențional al
Republicii Moldova, care reprezintă unicul act normativ ce stabilește răspunderea contravențională
și procedura contravențională; 2) alte legi și acte normative sublegislative, adoptate de organele abi-
litate, care formează cadrul juridic al activității de prevenire și curmare a contravențiilor.

Structura Codului contravențional al Republicii Moldova

Codul contravențional este izvorul de bază al dreptului contravențional. Scopul lui constă
în asigurarea respectării legislației contravenționale de către autoritățile publice, care trebuie să con-
tribuie, în limitele competenței, la prevenirea, curmarea și constatarea faptelor contravenționale, la
cercetarea cazului și sancționarea contravenientului, la înlăturarea condițiilor ce favorizează săvîrși-
rea contravențiilor.
Legea contravențională nominalizată are drept sarcină ocrotirea personalității, a drepturilor și
a intereselor legitime ale persoanelor fizice, a proprietății, a ordinii de stat și a ordinii publice, precum

8
Codul cu privire la contravenţiile administrative, art. 5 alin. (2).
9
Dumitru Baltag. Dicţionar de noţiuni şi categorii juridice din teoria generală a dreptului. Chişinău, 1998, p. 73.

7
și prevenirea și curmarea contravențiilor, influența asupra cauzelor și condițiilor comiterii lor, contri-
buirea la educarea cetățenilor în spiritul respectării întocmai a legilor și a altor acte normative.10
Pentru realizarea scopului și a sarcinilor sale, CC al RM determină faptele ce constituie
contravenții, stabilește sancțiunile, organele competente în soluționarea cazurilor de contravenție,
procedura contravențională etc.
Codul contravențional este structurat în: cărți, titluri, părți, capitole și articole.
Cartea întîi. Dreptul material este divizată în două titluri: titlul I – Partea generală și titlul
II – Partea specială.
Partea generală a cărții întîi este împărțită în cinci capitole și conține: dispoziții comune
cu privire la legea contravențională a Republicii Moldova, scopul legii și acțiunea ei, principiile;
noțiunea de contravenție și răspundere contravențională; cauzele care înlătură caracterul contraven-
țional al faptei și răspunderea contravențională; sancțiunile contravenționale și modalitatea aplicării
lor.
Partea specială a cărții întîi este divizată în cincisprezece capitole. Fiecare dintre ele con-
ține norme materiale ale dreptului contravențional, adică contravenții administrative de același gen,
grupate în capitole potrivit obiectului generic de atentare. Fiecare articol (alineatul articolului) al
Părții speciale cuprinde reguli concrete în domeniul contravențional (dispoziția normei juridice),
pentru neonorarea cărora este prevăzută măsura de constrîngere statală pasibilă de aplicare în cazu-
rile și modul stabilite de lege.
Cartea a doua. Procesul contravențional este și ea divizată în două titluri: titlul I – Partea
generală și titlul II – Partea specială. Această carte a Codului contravențional al Republicii Moldo-
va conține norme juridice procesuale, prevăzînd mecanismul de realizare a normelor materiale sti-
pulate în Partea specială a Cărții întîi.
Partea generală a cărții a doua conține: dispoziții generale cu privire la procesul contra-
vențional, principiile procedurii contravenționale și de citare; participanții la procesul contravențio-
nal, drepturile și obligațiile lor; autoritățile competente să soluționeze cauzele contravenționale;
probele și măsurile procesuale de constrîngere.
Partea specială a cărții a doua este consacrată activității procesuale privind: constatarea
faptei contravenționale și cercetarea cazului; judecarea cauzei contravenționle în instanță; căile de
atac al deciziei emise; trimiterea spre executare a hotărîrii judecătorești, problemele ce urmează a fi
soluționate la executarea sancțiunii contravenționale.

Izvoarele dreptului contravențional și sistemul legii contravenționale

10
Codul contravenţional al RM, art. 1.

8
 În teoria dreptului atît noţiunea de „izvor de drept”, cît şi expresia „izvor de drept contra-
venţional” au mai multe accepţiuni. Dreptul, de regulă, este interesat de două dintre multiplele sen-
suri ale noţiunii de izvor de drept, respectiv: izvor de drept în sens material şi izvor de drept în sens
formal. 11
Ca şi în alte ramuri de drept, se impune examinarea izvoarelor dreptului contravenţional,
deoarece cunoaşterea izvoarelor unei discipline juridice permite o explicare mai aprofundată a
conţinutului ramurii date de drept şi asigură autoritatea necesară a concluziilor formulate pe margi-
nea domeniului reglementat şi cercetat.
Izvoarele materiale ale dreptului contravenţional sînt realităţile extrajudiciare care deter-
mină legiuitorul să elaboreze norme juridice (legi şi alte acte normative) sau creează ele însele nor-
me de conduită obligatorie (obiceiul sau cutuma). Izvoarele materiale ale dreptului mai sînt numite
surse materiale ale dreptului, izvoare reale ale dreptului sau surse substanţiale ale dreptului.12
Sursele materiale ale dreptului contravenţional sînt reprezentate de realităţile sociale, eco-
nomice, culturale, ideologice sau politice ale societăţii. Datele realităţii sau cauzele care determină
geneza normelor juridice contravenţionale sînt nevoile de apărare socială împotriva activităţilor pe-
riculoase pentru valorile sociale.
Izvoarele formale ale dreptului contravenţional sînt actele normative în care se exprimă
voinţa socială, devenită voinţă de stat, cu privire la normele juridice referitoare la combaterea con-
travenţionalităţii. Desigur, această voinţă este determinată de condiţiile materiale şi spirituale ale
societăţii, de existenţa fenomenului contravenţional ca parte a realităţii sociale, precum şi de necesi-
tatea prevenirii de noi contravenţii. Izvoarele formale ale dreptului contravenţional stabilesc cadrul
juridic şi politica juridică în activitatea de combatere a contravenţionalităţii, faptele ce constituie
contravenţii, sancţiunile aplicabile, regulile de bază de aplicare a sancţiunilor, procedura contra-
venţională etc.
Aspectul care interesează este cel al forţei juridice a izvorului formal, adică al tipului de
act normativ în care se exprimă voinţa de stat.
Actualul Cod contravenţional nu face trimitere la sistemul legislaţiei contravenţionale (sis-
temul izvoarelor) spre deosebire de Codul cu privire la contravenţiile administrative precedent, care
prevedea în art. 2: „Legislaţia cu privire la contravenţiile administrative constă din prezentul Cod şi
alte acte normative, adoptate de Parlament, de Guvern şi de organele autoadministrării locale, în
corespundere cu competenţa lor”.13

11
Nicolae Popa. Teoria generală a dreptului. Bucureşti, 1992, p. 120.
12
Mihai Adrian Hotcă. Op. cit., p. 140.
13
Codul cu privire la contravenţiile administrative, adoptat la 29 martie 1985 (Veştile RSSM, 1985, nr.3, art. 47), abro-
gat prin Legea Republicii Moldova nr.218-XVI din 24.10.2008 (abrogat).

9
 Considerăm că legea contravenţională precedentă reglementa mai amplu sistemul izvoare-
lor dreptului contravenţional, cu toate că în afara conţinutului normei juridice citate (art. 2) au ră-
mas tratatele şi convenţiile internaţionale în domeniu la care a aderat Republica Moldova, actele
administrative ale Preşedintelui ţării, ale organelor administraţiei publice centrale de ramură.
Una dintre dispoziţiile comune ale Codului contravenţional actual prescrie că: „În cazurile
expres prevăzute în prezentul cod, dispoziţia articolului din cod poate să conţină o normă de trimite-
re la un alt act cu caracter normativ, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. În aseme-
nea cazuri, exigenţele aplicabile normei legii contravenţionale, inclusiv exigenţa de previzibilitate,
sînt aplicabile şi actului normativ respectiv”.14
Pornind de la conţinutul acestei norme juridice, putem concluziona că legislatorul nu se li-
mitează la prezenta lege în ceea ce priveşte izvoarele dreptului contravenţional.
În urma analizei legislaţiei naţionale, a studiilor ştiinţifice ale savanţilor autohtoni şi din
străinătate, se propune următoarea ierarhizare a izvoarelor formale ale dreptului contravenţio-
nal:
1. Tratatele şi convenţiile internaţionale, în măsura în care acestea sînt ratificate de Republica
Moldova şi prevăd norme cu caracter contravenţional (penal).
Constituţia Republicii Moldova declară: „Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi
libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.
Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale
ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările in-
ternaţionale”.15
2. Constituţia Republicii Moldova, ca izvorul fundamental intern al dreptului contravenţio-
nal. Fiind Lege supremă, ea consacră cele mai importante valori sociale ale statului nostru, cum ar
fi: suveranitatea, independenţa, integritatea teritorială, universalitatea, egalitatea, ordinea de drept
etc. Dreptul contravenţional vine să ocrotească, prin norme juridice, multe dintre aceste valori. În
Constituţie îşi au originea majoritatea principiilor dreptului contravenţional, cum ar fi: accesul liber
la justiţie (art. 20 din Constituţie), prezumţia nevinovăţiei (art. 21 din Constituţie), neretroactivitatea
legii (art. 22 din Constituţie) etc.
3. Hotărîrile Curţii Constituţionale cu privire la constituţionalitatea actelor normative din
domeniul combaterii contravenţionalităţii.
4. Codul contravenţional al Republicii Moldova (Legea contravenţională), ca izvorul formal
de bază al dreptului contravenţional. Spre deosebire de Codul penal al Republicii Moldova (Legea

14
Codul contravenţional al RM, art. 1 alin. (2).
15
Constituţia Republicii Moldova, art. 4.

10
penală), el conţine atît norme juridice materiale, cît şi norme juridice procesuale. Acest izvor stabi-
leşte faptele ce constituie contravenţii şi procedura de aplicare a pedepselor contravenţionale.
5. Alte legi organice şi ordinare care se referă la mecanismul de combatere a contra-
venţionalităţii (de exemplu, potrivit Legii privind administraţia publică locală, una dintre atribuţii-
le principale ale consiliilor locale este asigurarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi li -
bertăţilor omului, executarea legislaţiei etc.). 16
6. Ordonanţele Guvernului privind domeniul combaterii fenomenului contravenţional.
7. Decretele Preşedintelui Republicii Moldova privind administrarea procesului de comba-
tere a contravenţionalităţii şi hotărîrile Guvernului cu caracter normativ în acest domeniu.
8. Actele administrative cu caracter normativ în domeniu ale organelor administrării publi-
ce centrale de ramură.
9. Actele administrative de acelaşi conţinut, elaborate de organele administrării publice lo-
cale.

1.2. Interpretarea legii contravenționale.

Interpretarea legislației contravenționale, constituie totalitatea de operațiuni logico-
raționale efectuate de un subiect în scopul clarificării sensului exact al normelor de drept contraven-
țional, precum și activitatea de explicare a normelor de drept subiecților cărora li se adresează.
Teoria generală a dreptului ne oferă diferite metode de interpretare a normelor de drept, in-
clusiv a celor din dreptul contravențional, cum ar fi: interpretare autentică și oficială, normativă și
jurisdicțională, cauzală și istorică, logică și neoficială, doctrinală și comună, literară și extensivă.17
Formele și metodele interpretării legii contravenționale sînt studiate în literatura de specialitate. 18 În
cadrul prezentei lucrări vom constata numai că interpretarea legii contravenționale este determinată
de necesitatea aplicării la anumite fapte și situații, diferite de cele tipice, a normelor contravenționa-
le, norme care conțin uneori formulări ce nu redau clar voința legiuitorului, cuvinte cu sens ambi-
guu ori redactări neglijente. De exemplu, în art. 376 alin. 3 din Codul contravențional legislatorul
stipulează: „Reținerea persoanei în cauza contravențională nu poate depăși 3 ore”. Iar în art. 435
„Durata reținerii și condițiile privării de libertate”, alin. (2), se menționează că: „Reţinerea poate fi
aplicată pe un termen mai mare decît cel indicat la alin.(1), cu autorizaţia judecătorului de instrucţie,
dar nu mai mult de 24 de ore:
a) pînă la examinarea cauzei contravenţionale – persoanei suspectate de săvîrşirea unei
contravenţii pentru care sancţiunea prevede arestul contravenţional;
16
Legea Republicii Moldova cu privire la administraţia publică locală nr. 436-XVI din 28.12.2006 (Monitorul Oficial al
RM nr. 32-35 /116 din 09.03.2007).
17
Dumitru Baltag. Op. cit., p. 66-68.
18
Sergiu Furdui. Op. cit.,p. 65-68; Mihai Adrian Hotcă. Op. cit., p. 53-57.

11
 b) pentru a identifica persoana şi a clarifica circumstanţele contravenţiei – persoanelor care
au încălcat regulile de şedere a cetăţenilor străini şi apatrizilor în Republica Moldova, regimul fron-
tierei de stat, regimul zonei de frontieră sau regimul punctelor de trecere a frontierei de stat”.
Deci norma juridică prevăzută în art. 376 alin. (3) nu admite excepții de la regula stabilită:
„reținerea nu poate depăși 3 ore”, iar art. 435 alin. (2) conține o excepție de la regula generală.
Este absolut clar că odată cu punerea în aplicare a Codului contravențional, această poziție
a legislatorului va necesita interpretarea corespunzătoare.

Definiția și formele interpretării legii contravenționale.

În domeniul dreptului, interpretarea este operaţia logică care precedă aplicarea regulii ab-
stracte la cazul concret de către organul competent. În fapt se vorbeşte de interpretare mai ales
atunci când o regulă nu este clară sau când urmează să se aplice la cazuri care nu sunt în mod exact
cele vizate de textul legii.19
Legea contravenţională, oricât de clară ar fi formulată, presupune anumite eforturi de in-
terpretare din partea organelor competente.
Interpretarea legii contravenţionale se defineşte ca o operaţiune logico-raţională prin care
se stabileşte adevăratul înţeles al normelor contravenţionale, sensul şi limitele lor de aplicare, potri-
vit voinţei legiuitorului care a adoptat legea respectivă.
Interpretarea legii contravenţionale este determinată de necesitatea de aplicare la anumite
fapte şi situaţii, diferite de cele tipice, a normelor contravenţionale, norme care conţin uneori formu-
lări ce nu redau clar voinţa legiuitorului, cuvinte cu sens multiplu ori redactări neglijente.
Legea contravenţională poate fi interpretată de legiuitor, de organul competent să soluţio-
neze cazul contravenţional sau de ştiinţa dreptului contravenţional.
În funcţie de autoritatea care face interpretarea, distingem trei forme ale interpretării legii
contravenţionale:
A. Interpretarea legală este făcută de legiuitor - Parlament şi constă în explicarea anumi-
tor termeni, expresii sau situaţii juridice, De exemplu, art 16 alin. (6) CC al RM ,,Noţiunea de per-
soană cu funcţie de răspundere şi răspunderea acesteia”. Dacă interpretarea legală se regăseşte în
corpul actului normativ ce conţine norma interpretativă, se numeşte contextuală, iar în cazul în care
are loc prin norme juridice ulterioare, poartă denumirea de interpretare oficială posterioară. Este
recomandat ca interpretarea legală să fie inclusă în cuprinsul actului normativ ce conţine norma de
drept interpretată. Legile interpretative posterioare se aplică numai pentru viitor, deoarece Consti-
tuţia permite exclusiv retroactivitatea legii contravenţionale mai blânde.

19
Gh.Avornic Teoria Generală a Drerptului, Chişinău 2004, p.343.

12
 B. Interpretarea judiciară este efectuată de organul competent să soluţioneze cazul con-
travenţional şi constă în aplicarea dispoziţiilor legale la cazurile concrete cu care au fost învestite.
Practica judiciară se confruntă cu o mare varietate de cazuri, fiecare cu particularităţile lor, ceea ce
obligă persoana (autoritatea) competentă, să analizeze faptele sub toate aspectele, complet şi obiec-
tiv, pentru a realiza sarcinile şi scopul legii contravenţionale.
Un rol important în activitatea de interpretare judiciară revine Curţii Supreme de Justiţie a
Republicii Moldova, care în măsura în care este sesizată sau constată, din oficiu, interpretări diferite
sau eronate ale legii contravenţionale, este obligată să intervină prin hotărâri de îndrumare, asigu-
rând o interpretare unitară a legii, ori să formuleze propuneri către Parlament pentru adoptarea unei
legi interpretative sau pentru efectuarea altor modificări legislative, care să excludă confuziile şi
înţelesurile diferite ale legii în vigoare.
C. Interpretarea doctrinară este efectuată de către cercetătorii şi teoreticienii dreptului,
care în tratate, cursuri, monografii, studii, articole, note, comentarii, sinteze de practică judiciară
etc., examinează ştiinţific normele contravenţionale şi implicaţiile practice care apar în procesul de
aplicare a acestora. Această formă de interpretare nu este obligatorie, însă are pondere ştiinţifică şi
constituie un îndrumar valoros în activitatea practică, orientând corect interpretarea judiciară, şi un
preţios material pentru interpretarea legală.20

Metodele, rezultatele și limitele interpretării legii contravenționale.

Interpretarea legii contravenţionale se face apelând la anumite metode, care facilitează pro-
cesul de înţelegere, explicare şi argumentare a sensului pe care legiuitorul 1-a atribuit normei con-
travenţionale.
Evidenţiem cele mai cunoscute şi mai utilizate metode de interpretare a legii contravenţio-
nale:
a) metoda gramaticală, care constă în stabilirea sensului normei juridice contravenţionale
interpretate folosindu-se textul expres exprimat în normă pe baza unui studiu etimologic (originea
cuvintelor), stilistic (modul de exprimare) şi sintactic (funcţiile cuvintelor în propoziţie şi funcţiile
propoziţiilor în frază);
b) metoda logică, care constă în stabilirea sensului normei juridice contravenţionale inter-
pretate folosindu-se elemente exterioare (împrejurările care au determinat elaborarea şi textului
normei, şi anume: cauza adoptarea normei contravenţionale); scopul (ce a urmărit legiuitorul prin
adoptarea acestei norme contravenţionale); raţiunea şi spiritul (argumentele pe care se întemeiază
tratamentul juridic al normei contravenţionale);

20
Ibidem. P. 346

13
 c) metoda istorică, care constă în analiza unui complex de date premergătoare elaborării
normei juridice contravenţionale interpretate, stabilindu-se datele istorice de ordin social, economic,
politic şi juridic existente la data iniţierii iniţiativei legislative şi până la data elaborării normei res-
pective;
c) metoda sistematică, care constă în stabilirea înţelesului normei juridice contravenţiona-
le interpretate cu ajutorul altei (altor) norme cu care se află în relaţie sub anumite aspecte de inter-
condiţionare permanentă; se are în vedere că toate normele, inclusiv cele contravenţionale, alcătu-
iesc un sistem de drept;21
d) metoda analogică, care constă în explicarea normei juridice contravenţionale interpreta-
te cu ajutorul altei norme, ce reglementează o materie asemănătoare şi care este mai complexă şi
mai explicită.
Efectuându-se interpretarea legii contravenţionale cu concursul metodelor trecute în revis-
tă, se obţine un rezultat. Rezultatul interpretării legii contravenţionale este sensul acesteia, la care a
ajuns interpretul prin utilizarea
metodelor de interpretare. Rezultatul interpretării legii contravenţionale coincide cu cel al
legiuitorului numai dacă interpretul a utilizat în mod corect metodele de interpretare. în raport cu
aceste concluzii (rezultate), interpretarea legii contravenţionale poate fi: declarativă, restrictivă sau
extensivă.
Interpretarea declarativă presupune concluzia că textul legii contravenţionale interpretat
exprimă exact voinţa legiuitorului, asigurând condiţii pentru o protecţie socială eficientă în lupta
împotriva contravenţionalităţii.22
Interpretarea restrictivă presupune concluzia că în urma procesului de interpretare se res-
trânge înţelesul legii contravenţionale în limitele stricte urmărite de legiuitor, chiar dacă se constată
că legea respectivă spune mai mult decât a voit legiuitorul.
Interpretarea extensivă presupune concluzia că în urma procesului de interpretare se lăr-
geşte sfera de aplicare a legii contravenţionale şi pentru alte situaţii, care nu sunt prevăzute explicit,
dar care rezultă implicit, care se subînţeleg din interpretarea logică a normei contravenţionale. Acest
gen de interpretare se foloseşte doar în cazul când nu defavorizează pe cel ce se află sub incidenţa
legii contravenţionale.23
Legea contravenţională este de strictă interpretare, ceea ce presupune că limitele interpretă-
rii se găsesc acolo unde se termină normele contravenţionale interpretate.

22
Mircea Djuvara Teoria generală dreptului, All Beck 1999, p.45.
23
Ibidem, p.47.

14
 Limitele interpretării legii contravenţionale presupun ca interpretarea normei contravenţio-
nale să fie animată de dorinţa cunoaşterii, cercetării şi elucidării înţelesului real al acestei norme de
drept, înlăturării unor lacune în drept cu concursul altor norme în materie, pentru realizarea scopului
legii contravenţionale.24

1.3. Aplicarea legii contravenționale

Noțiunea de aplicare a legii contravenționale.
Aplicarea legii este definită ca o activitate practică în cursul căreia organele de stat înfăptu-
iesc prevederile normelor juridice, acţionând ca titulari ai autorităţii de stat. Ea constituie o formă a
activităţii de drept a statului, ce se desfăşoară în forme juridice oficiale, stabilite prin acte normati-
ve. De aceea, desfăşurarea acestei activităţi necesită respectarea unor cerinţe procedurale formale,
parcurgerea unor faze obligatorii, iar toate acestea, la rândul lor, reclamă o pregătire juridică califi-
cată a personalului.
Aplicarea legii contravenţionale presupune executarea îndatoririlor pe care legea le preve-
de în mod benevol, prin respectarea prescripţiilor acesteia, fie în mod silit, în cazul săvârşirii con-
travenţiei. De aici rezultă că legea contravenţională se aplică prin dispoziţiile normelor sale, fie prin
conformare, fie prin constrângere.25
Aplicarea legii contravenţionale reprezintă o anumită modalitate de realizare a dreptului
contravenţional prin intervenţia organului competent al statului, care elaborează actul de aplicare.
Procesul de aplicare a legii contravenţionale se structurează în patru etape:
a) stabilirea stării de fapt;
b) alegerea normei de drept contravenţional;
c) interpretarea normei contravenţionale;
d) elaborarea şi emiterea actului de aplicare a normei contravenţionale.
Neaplicarea legii contravenţionale sau aplicarea parţială a acesteia în cazurile când se im-
pune înseamnă nerezolvarea unor conflicte sau interese sociale. Practica demonstrează că, în pofida
preocupărilor din materia mijloacelor de combatere a fenomenului contravenţional, acest fenomen,
totuşi, există. De aceea, opera de aplicare a legii contravenţionale trebuie transpusă în viaţă cu multă
rigoare şi cu promptitudine rezonabilă.

24
V.Guţuleac Tratat de Drept Contravenşional, Chişinău 2009, p.51.
25
Mircea Preda, Curs de drept administrativ, partea generală şi specială, Bucureşti, 1995, p.79

15
 Interpretarea legii demarează o dată cu intrarea în vigoare a legii contravenţionale şi din
acest moment este obligatorie atât pentru destinatarii care s-au conformat, având eficienţă activă,
cât şi pentru destinatarii care nu s-au conformat preceptelor legii, eficienţa fiind reactivă.26
În acest context, ea presupune conlucrarea activă a mai multe categorii de subiecte, cum ar
fi persoanele particulare în procedura contravenţională; persoana trasă la răspundere contravenţio-
nală, organul competent, expertul etc. Rolul determinant în această activitate aparţine organului
competent, care, conform competenţei delegate prin lege, aplică legea contravenţională.

Elementele în funcție de care se aplică legea contravențională.

Legea contravenţională se aplică pe o anumită zonă spaţială, priveşte faptele antisociale şi
are ca subiecte anumite persoane fizice şi juridice adică ea se aplică în funcţie de anumite elemente,
şi anume: spaţiul, timpul, persoanele şi faptele.
Spaţiul reprezintă elementul în raport cu care se aplică legea contravenţională ce constă în teri-
toriul pe care această lege este activă, spaţiul fiind coordonata în funcţie de care se stabileşte întin-
derea teritoriului pe care îşi exercită suveranitatea statul.
În Republica Moldova legea contravenţională se aplică faptelor săvârşite pe teritoriul ei sau
pe teritoriul unităţii unităţii administrativ-teritoriale, după caz, ceea ce presupune aplicarea exclusi-
vă şi necondiţionată a legii respective pe suprafaţa terestră, apele, subsolul şi spaţiul aerian al ţării.27
Timpul reprezintă elementul de referinţă ce delimitează din punct de vedere cronologic apli-
carea legii contravenţionale. Timpul în accepţie juridică se disociază în trei etape: trecutul, prezen-
tul şi viitorul, care, la rândul lor, determină corelaţii de autenticitate, concomitentă sau posterioritate
între legile contravenţionale succesive şi raporturile juridice generate de acestea.
Persoanele reprezintă elementele de referinţă indispensabile aplicării legii contravenţionale,
deoarece raporturile sociale reglementate se derulează numai între subiecte de drept: persoana trasă
la răspundere contravenţională, partea vătămată, organul competent să soluţioneze cazul contra-
venţional etc.
Faptele reprezintă acţiunile sau inacţiunile persoanelor ce încalcă normele prin care sunt
stabilite şi sancţionate contravenţii. Prin excelenţă, legea contravenţională este specia de lege care
descrie cu precizie faptele ce atrag incidenţa sa.

Aplicarea legislației contravenționale în timp

26
Valentin I. Prisăcaru, Tratat de drept administrativ român, partea generală, Bucureşti, 1993; ediţia II-a revăzută -1996,
editura “ALL”, p.85
27
Poenaru I., Regimul juridic al contravenţiilor, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p.62

16
 Legea contravențională are o durată limitată din punct de vedere temporal, deoarece relații-
le de apărare socială se schimbă odată cu trecerea timpului.
Orice raport juridic contravențional este reglementat de legea în vigoare la momentul pro-
ducerii acestui raport. Dat fiind faptul că nici o lege nu este veșnică, adică are o aplicare limitată în
timp, trebuie să știm care lege va guverna raportul juridic concret. Legea contravențională are pute-
re juridică din momentul intrării în vigoare și pînă în momentul pierderii puterii ei de acțiune.28
Astfel, acțiunea legii contravenționale este determinată de două momente:
– intrarea în vigoare (data cînd începe acțiunea normei juridice);
– ieșirea din vigoare (data cînd încetează acțiunea ei).
Intrarea în vigoare. În conformitate cu prevederile art. 76 din Constituția Republicii Mol-
dova, legea intră în vigoare la data publicării ei sau la data prevăzută expres în textul legii. Prin ur-
mare, dispoziția dată distinge două modalități cu privire la procedura de intrare în vigoare a legii:
a) intrarea în vigoare a legii la data publicării;
b) intrarea în vigoare a legii la data prevăzută în textul actului normativ.
Intrarea în vigoare a legii la data publicării. Art. 76 din Constituția Republicii Moldova și art. 1
din Legea privind modul de publicare și intrare în vigoare a actelor oficiale29 prevăd că legile se publică în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
În literatura de specialitate este acceptată ideea potrivit căreia intrarea în vigoare a normei
juridice este legată nemijlocit de condiția că orice nouă reglementare, adresîndu-se oamenilor (con-
duitei lor), trebuie să fie cunoscută de către aceștia. Pentru ca principiul nemo consetur ignorare
legem – nimeni nu se poate scuza invocînd necunoașterea legii – să nu fie o simplă ficțiune, trebuie
asigurate condițiile necesare cunoașterii normei de drept. De aceea normele juridice intră în vigoare
de la data aducerii lor la cunoștința publică (la data publicării sau la data la care ele au fost aduse la
cunoștință).30 În conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea privind modul de publicare și intrare în
vigoare a actelor oficiale, legile vor fi publicate numai după promulgarea lor de către Președintele
Republicii Moldova.
Intrarea în vigoare a legii la data prevăzută în textul actului normativ. Legea contraven-
țională poate intra în vigoare și la data indicată în ea. Însă data intrării în vigoare, în toate cazuri-
le, trebuie să fie ulterioară datei publicării, deoarece nici o lege nu poate avea putere juridică în a-
inte de a fi publicată.31 Această modalitate de intrare în vigoare a legii este legată de faptul că le-

28
S. Baieş, N. Roşca. Drept civil. Partea generală. Chişinău, 2004, p. 64.
29
Legea privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale nr. 173-XIII din 06.07.1994 (Monitorul Ofi-
cial al Republicii Moldova nr. 1 din 1994).
30
Gh. Lupu, Gh. Avornic. Teoria generală a dreptului. Chişinău, 1997, p. 81.
31
N. Popa. Teoria generală a dreptului. Bucureşti, 1992, p. 111.

17
gislatorul consideră că pînă la intrarea în vigoare a unui act normativ este necesară o perioadă de
timp pentru asigurarea pregătirii organizatorice sau de altă natură.32
Ieșirea din vigoare a legii contravenționale este al doilea aspect care determină acțiunea
în timp a legii, reprezentînd data la care ea încetează a se mai aplica. Regula generală este că actul
normativ se elaborează pentru o perioadă nedeterminată, rămînînd în vigoare pînă la data abrogării
lui printr-un act normativ de același nivel sau de un nivel superior, sau devenind caducă ca urmare a
schimbării relațiilor sociale care i-au determinat apariția. Astfel, art. 47 din Legea privind actele le-
gislative prevede că acțiunea actului legislativ încetează dacă acesta: este abrogat; este declarat nul
prin hotărîrea definitivă a instanței competente; a ajuns la termen; este consumat; a devenit caduc.
Încetarea aplicării legii contravenționale prin abrogare. Prin abrogare se înțelege desfiin-
țarea unui act normativ pentru viitor. Abrogarea poate fi expresă sau tacită, totală sau parțială.
Abrogarea expresă poate fi:
– Abrogare expresă directă, ce apare în cazul în care noul act normativ nominalizează
expres actul normativ sau dispozițiile din actul normativ care se abrogă.
– Abrogare expresă indirectă, care apare atunci cînd noul act normativ se limitează la
mențiunea că dispozițiile anterioare contrare se abrogă, fără a le nominaliza în mod direct.
Abrogarea tacită apare atunci cînd noua lege nu abrogă în mod expres actul normativ sau
dispozițiile lui, dar conține în textul său dispoziții incompatibile cu prevederile unei legi mai vechi,
astfel fiind aplicat principiul: legea mai nouă abrogă legea mai veche.
Încetarea aplicării legii contravenționale prin ajungerea la termen. Regula generală pri-
vind termenul de aplicare a legii constă în aceea că legea are putere juridică pe un termen nelimitat,
dacă ea nu prevede altfel. Pe lîngă legi cu termen nelimitat, există legi temporare și legi cu ter-
men.33
Legea temporară este emisă pentru o anumită situație provizorie (de exemplu, pentru sta-
rea excepțională). Odată cu încetarea stării excepționale ea își pierde orice efect. Legea cu termen
se elaborează în cazurile în care se poate prevedea cu precizie timpul necesar aplicării ei.
Acțiunea legii încetează și în cazul în care ea nu mai poate fi aplicată, deoarece obiectul
reglementării ei sînt relații sociale dispărute odată cu schimbările social-economice din societate.
Norma juridică contravențională acționează numai în prezent și în viitor. Astfel, un princi-
piu fundamental al acțiunii normelor juridice în timp este principiul neretroactivității lor și principiul
aplicării imediate a legii noi. În opinia Mariei Dvoracec, principiul neretroactivității stabilește regula

32
Actualul Cod contravenţional al Republicii Moldova a intrat în vigoare la 31 mai 2009, cu toate că a fost adoptat la
24.10.2008. La aceeaşi dată a fost abrogat Codul cu privire la contravenţiile administrative, aprobat prin Legea RSS
Moldoveneşti din 29.03.1985 (Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului RSS Moldoveneşti, 1985, nr. 3, art. 47), cu
modificările şi completările ulterioare.
33
S. Baieş, N. Roşca. Op. cit., p. 67.

18
conform căreia legea este incidentă, se aplică tuturor faptelor în timpul în care se află în vigoare. În
consecință, legea are eficiență deplină și continuă să se aplice din momentul intrării ei în vigoare și
pînă la ieșirea din vigoare. Legea nu retroactivează, nefiind posibilă aplicarea ei la faptele săvîrșite
înainte de intrarea în vigoare. Astfel, legea dispune numai pentru prezent și viitor – nu și pentru tre-
cut – așa încît este firesc să acționeze numai după intrarea în vigoare, după cum legea nu ultraacti-
vează, respectiv nu-și extinde acțiunea dincolo de data ieșirii din vigoare (limita superioară a duratei
ei).34 Principiul neretroactivității legii, după cum s-a menționat în Hotărîrea Curții Constituționale nr.
32 din 29.12.1998, consacrat expres în art. 22 din Constituție, „urmărește protejarea libertăților,
contribuie la adîncirea securității juridice, a certitudinii în raporturile interumane. Principiala va-
loare a ordinii de drept constă în posibilitatea oferită fiecăruia de a-și conforma comportamentul
regulilor dinainte stabilite”.
Principiul aplicării imediate a legii contravenționale noi presupune că legea nouă se va
aplica tuturor raporturilor juridice contravenționale care apar după intrarea ei în vigoare. Principiul
aplicării imediate a legii noi face să înceteze aplicarea legii vechi.
Cu toate acestea, cele două principii generale de aplicare a legii contravenționale în timp
cunosc și excepții:
a) retroactivitatea legii contravenționale noi;
b) supraviețuirea legii vechi.
Retroactivitatea legii contravenționale noi este o excepție a principiului neretroactivității
legii, prin aceasta înțelegîndu-se aplicarea legii contravenționale noi la situațiile juridice anterioare
intrării ei în vigoare. Această excepție este admisă numai dacă în legea nouă este expres stipulat
faptul că ea se aplică și unor fapte anterioare și dacă actul în cauză anulează sau atenuează răspun-
derea contravențională. Problema retroactivității legii a fost analizată în două hotărîri ale Curții
Constituționale: nr. 32 din 29.11.1998 și nr. 26 din 23.05.2002. În Hotărîrea nr. 32 Curtea Consti-
tuțională menționează: „Legea nu se aplică faptelor săvîrșite înainte de intrarea ei în vigoare,
adică nu are efecte retroactive. Ea dispune numai pentru prezent și viitor și nu are efecte juridice
pentru trecut”. Această hotărîre prevede că poate avea efect retroactiv doar legea penală sau admi-
nistrativă mai blîndă, fapt expres prevăzut în art. 3 alin. (2) din Codul contravențional: „Legea con-
travențională care înăsprește sancțiunea sau înrăutățește situația persoanei vinovate de comiterea
unei contravenții nu are efect retroactiv.”
Pe de altă parte, Curtea Constituțională în Hotărîrea nr. 26 admite posibilitatea retroactivi-
tății nu doar a legii penale sau contravenționale mai blînde, ci și a altor legi: „Este de observat, to-
todată, că principiul neretroactivității legii nu este un principiu absolut. Or art. 22 din Constituție

34
M. Dvoracec, Gh. Lupu. Teoria generală a dreptului. Iaşi, 1996, p. 203-204.

19
prevede retroactivitatea normelor juridice penale mai favorabile. Afară de acestea, teoria contem-
porană a dreptului admite ca excepție de la principiul neretroactivității legii normele juridice cu
caracter imperativ – legile interpretative, precum și normele juridice în care legiuitorul a stabilit
expres că ele se vor aplica retroactiv”. În baza celor expuse, putem afirma că legea contravenționa-
lă poate avea efect retroactiv în următoarele cazuri:
1) cînd atenuează sau anulează răspunderea pentru contravențiile comise;
2) cînd legea nouă indică retroactivitatea sa;
3) în cazul legii interpretative, care explică sensul unor legi anterioare, producînd efecte de
la data intrării în vigoare a legilor pe care le interpretează și cu care fac corp comun.
Supraviețuirea legii vechi (ultraactivitatea) înseamnă aplicarea acesteia și după intrarea în
vigoare a legii noi, asupra unor situații stipulate în ultima. Fiind o excepție a principiului neretroac-
tivității legii, ea trebuie prevăzută expres în legea nouă. Temeiul legal al principiului ultraactivității
(supravețuirii legii vechi) reiese din conținutul art. 3 alin. (3), (4) și (5) din Codul contravențional,
în care este stipulat:
„(3) Fapta care, printr-o lege nouă, nu mai este considerată contravenție nu se sancționea-
ză, iar sancțiunea stabilită și neexecutată anterior intrării în vigoare a noii legi nu se execută.
(4) Dacă legea nouă prevede o sancțiune contravențională mai blîndă, se aplică această
sancțiune. În cazul aplicării sancțiunii din legea veche, această sancțiune se execută în limita ma-
ximului din legea nouă. Dacă legea nouă nu mai prevede o anumită categorie a sancțiunii, sancți-
unea de o astfel de categorie, stabilită și neexecutată anterior intrării în vigoare a noii legi, nu se
mai execută.
(5) Dacă legea nouă prevede o sancțiune mai aspră, contravenția continuă a cărei săvîrșire
a început anterior intrării în vigoare a noii legi se sancționează în conformitate cu legea în vigoare la
momentul consumării ei.”
Astfel, observăm că în cazul în care legea contravențională se modifică, ea va guverna nu-
mai procedura de examinare a contravenției comise anterior adoptării acestei legi, fondul fiind gu-
vernat de legea pe care ea a modificat-o sau a abrogat-o. Timpul săvîrșirii contravenției este consi-
derat timpului săvîrșirii acțiunii ilicite, iar în cazul inacțiunii, timpul în care trebuie să se desfășoare
acțiunea pe care a omis să o efectueze, indiferent de timpul survenirii consecințelor.35
Din cele menționate concluzionăm că esența principiului aplicării legii contravenționale în
timp constă în aceea că în toate cazurile se aplică legea contravențională mai blîndă, care ușurează
starea de drept a persoanei trase la răspundere contravențională.36

35
Codul contravenţional al RM, art. 3 alin. (6).
36
Sergiu Furdui. Op. cit., p. 72.

20
 Aplicarea legislației contravenționale în spațiu
Legea contravențională este aplicabilă pe teritoriul statului sau al organului deliberativ lo-
cal în limitele căruia își exercită suveranitatea statul ori pe teritoriul de competență al organului de-
liberativ local care a elaborat-o, deoarece ea exprimă voința lor publică.
În ceea ce privește criteriul spațiului (principiul teritorialității) de exercitare a puterii publi-
ce a statului moldovenesc sau a organelor administrări publice locale, menționăm că faptele unei
persoane pot fi săvîrșite pe teritoriul țării, în parte pe acest spațiu sau în totalitate în afara teritoriului
Republicii Moldova. De aceea legislația contravențională a Republicii Moldova, ca de altfel majori-
tatea legilor contravenționale ale statelor lumii, nu se poate aplica fără luarea în considerare a unor
situații ce țin de eficiența acesteia sau de cooperarea cu alte state.37
Principiul teritorialității38 (aplicarea legii contravenționale în spațiu) determină activitatea
de traducere în viață a prescripțiilor normelor contravenționale în raport cu locul comiterii faptei
antisociale.
Acțiunea legii contravenționale asupra persoanei în raport cu spațiul săvîrșirii faptei este
expres pravăzută în art. 4 din Codul contravențional, care stipulează:
„(1) Contravenția săvîrsită pe teritoriul Republicii Moldova se sancționează în conformita-
te cu prezentul cod.
(2) Contravenția săvîrșită în afara teritoriului Republicii Moldova de un cetățean al ei sau
de un apatrid care domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova se sancționează în conformitate cu
prezentul cod dacă fapta este prevăzută și de legea țării în care a fost săvîrșită, iar persoana nu a
fost trasă la răspundere în acea țară.
(3) Nu pot fi supuși răspunderii contravenționale reprezentanții diplomatici ai statelor stră-
ine sau alte persoane care, în conformitate cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este
parte sau în conformitate cu legile Republicii Moldova, nu cad sub incidența jurisdicției contraven-
ționale a Republicii Moldova sau în cazul cărora este înlăturată răspunderea contravențională.
(4) Contravenția săvîrșită în apele teritoriale sau în spațiul aerian al Republicii Moldova se
consideră săvîrșită pe teritoriul Republicii Moldova.
(5) Contravenția săvîrșită la bordul unei nave maritime sau aeriane care este înregistrată
într-un port sau aeroport al Republicii Moldova și se află în afara spațiului ei acvatic sau aerian se
sancționează în conformitate cu prezentul cod dacă tratatele internaționale la care Republica Mol-
dova este parte nu dispun altfel.

37
M.A. Hotcă. Op. cit., p. 61.
38
Noţiunea „teritorial” (de la care provine acest principiu) presupune cuprinderea a patru componente: solul, subsolul,
apele şi spaţiul aerian.

21
 (6) În temeiul prezentului cod se sancționează contravențiile săvîrșite la bordul unei nave
militare maritime sau aeriene aparținînd Republicii Moldova, indiferent de locul aflării navei.
(7) Se consideră loc al săvîrșirii acțiunii locul în care a fost săvîrșită acțiunea prejudiciabi-
lă, indiferent de timpul survenirii urmărilor. În caz de inacțiune, loc al săvîrșirii faptei se consideră
locul unde trebuia să se desfășoare acțiunea pe care contravenientul39 a omis să o efectueze, indife-
rent de timpul survenirii urmărilor.”
Actualul Cod contravențional al Republicii Moldova, spre deosebire de legea contraven-
țională din 1985,40 nu stabilește expres locul desfășurării activității procedurale privind: constata-
rea faptei contravenționale; emiterea deciziei asupra cazului; judecarea cauzei contravenționale în
instanță.

39
Considerăm că legislatorul, în cazul dat, a utilizat incorect noţiunea de „contravenient”. Făptuitorul unei fapte ilicite
obţine acest statut juridic doar în momentul emiterii unei decizii irevocabile de aplicare faţă de el a unei sancţiuni con-
travenţionale.
40
În viziunea noastră, aplicarea legislaţiei contravenţionale în spaţiu era reglementată mai pronunţat în Codul cu privire
la contravenţiile administrative din1985. Art. 8 alin. (1) din legea nominalizată prevedea: „Persoana care a comis o con-
travenţie administrativă urmează să fie trasă la răspundere în baza legislaţiei care este în vigoare în timpul şi la locul
comiterii (subl. noastră) contravenţiei”.
Astfel, era clar determinat spaţiul examinării cauzei contravenţionale şi emiterii deciziei asupra cazului. Art. 263 din
aceeaşi lege prevedea: „Cazul cu privire la contravenţia administrativă se examinează la locul comiterii lui (subl. noas-
tră) Comisiile administrative examinează cazurile cu privire la contravenţiile administrative la locul de trai (subl. noas-
tră) al contravenientului.” Aceeaşi normă juridică stabilea cazurile care pot fi examinate, de asemenea, la locul unde îşi
are sediul agentul economic; cazurile care pot fi examinate la locul comiterii lor sau la locul de trai al făptuitorului.

22
 2. CONTRAVENȚIA – UNICUL TEMEI AL RĂSPUNDERII
CONTRAVENȚIONALE

2.1. Definirea, structura și trăsăturile contravenției.

- Caracteristica juridică a contravenției.
- Deosebirea contravenției de alte fapte prejudiciabile.
- Definirea și trăsăturile contravenției. Structura contravenției (fapta săvârșită cu vi-
novăție, fapta de pericol social mai redus decât infracțiunea, fapta prevăzută și sancționată prin
lege contravențională).
2.2. Conținutul constitutiv al contravenției
- obiectul contravenției.
- subiectul contravenției.
- latura obiectivă a contravenției.
- latura subiectivă a contravenției.
2.3. Formele, variantele și modalitățile contravenției.
- Formele contravenției (actele preparatorii, tentativa, fapta consumată și fapta epuiza-
tă).
- Variantele contravenției (atenuantă și agravantă).
- Modalitățile contravenției (normative și faptice).
2.4. Cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei.
- Legitima apărare.
- Starea de extremă necesitate.
- Constrângerea fizică și/sau psihică.
- Riscul întemeiat.
- Cazul fortuit.

2.1. Definirea, structura și trăsăturile contravenției.

Caracteristica juridică a contravenției.
Orice societate există și evoluează pe baza unor reguli de conduită protejate de norme morale, de
tradiții, de obiceiuri și de norme juridice. Ele formează un sistem ce reglementează raporturile sociale. În
cadrul acestui sistem ce guvernează societatea, un rol important îl au normele juridice, inclusiv cele con-
travenționale, care impun membrilor societății un anumit comportament în raporturile pe care aceștia le sta-
bilesc cu semenii sau cu organismele sociale și a căror încălcare atrage după sine o anumită formă de răs-
pundere juridică: penală, administrativă (contravențională), disciplinară sau civilă.
Societatea este în drept să se apere și să ia măsuri, prin organele de stat specializate, față de orice
persoană care încalcă regulile de conviețuire socială protejate prin normele de drept.
Orice încălcare (nerespectare) a normelor juridice atrage după sine răspunderea juridică a persoanei
care a săvîrșit-o, ce diferă în funcție de natura normei încălcate, caracteristica valorilor sociale protejate, perico-
lul social al faptei etc.
Orice formă a răspunderii juridice, inclusiv a celei contravenționale, decurge în mod obiectiv din
săvârșirea unei fapte ilicite, care naște dreptul statului de a aplica sancțiunea prevăzută de norma juridică în-
călcată și obligația făptuitorului de a suporta consecințele faptei comise.

23
 Fiecare încălcare a normelor juridice pune în pericol sau lezează o anumită valoare socială, aduce
atingerea unor relații sociale sau interese ocrotite de ele. În funcție de pericolul social al acestor încălcări și
de natura relațiilor și intereselor lezate, faptele ilicite se clasifică în: infracțiuni, contravenții, abateri admi-
nistrative și abateri disciplinare.41
Fapta juridică generatoare de răspundere contravențională se numește contravenție, care este un fe-
nomen complex având următoarele aspecte: material, uman, social, moral-politic și juridic.42
Însă știința dreptului contravențional se ocupă numai de una dintre laturile fenomenului contraven-
ției, de aspectul juridic, care întrunește un ansamblu de norme juridice ce reglementează condițiile pe care
trebuie să le îndeplinească o faptă socială pentru a fi considerată contravenție.
Deosebirea dintre contravenție și alte fapte antisociale. Orice abatere de la regulile de conduită
protejate prin normele juridice penale, administrative, contravenționale etc. reprezintă o faptă antisocială.
Raporturile juridice apărute ca urmare a acestor abateri sânt specifice unei anumite ramuri a dreptului.
Contravenția – ca faptă antisocială ilicită – este înrudită cu alte forme de abatere antisocială: infrac-
țiunea, delictul administrativ, delictul disciplinar etc., dar, în același timp, dispune de trăsături distincte.

Deosebirea contravenției de alte fapte prejudiciabile.

a) Deosebirea dintre contravenție și infracțiune
Contravenția se deosebește de infracțiune, în special, după gradul de pericol social, modul de reglementare
juridică, asprimea (caracterul) sancțiunilor aplicate.
Spre deosebire de infracțiune, care are un grad de pericol social mai ridicat, cu consecințe mai grave,
lezând valori sociale de o importanță majoră, contravenția are un grad de pericol social mai redus, urmările fap-
telor contravenționale sânt mai restrânse și nu afectează valorile sociale de importanță majoră.
Contravențiile se deosebesc de infracțiuni și prin modul lor de reglementare juridică. Infracțiunile
sânt prevăzute și sancționate doar de Codul penal al Republicii Moldova, pe când faptele contravenționale
sânt prevăzute și sancționate în modul stabilit de Codul contravențional.
De asemenea, contravenția se deosebește de infracțiune prin modul de sancționare și prin caracterul
sancțiunilor aplicate. Sancțiunile contravenționale sânt mai blânde decât cele penale și, dacă ultimele se apli-
că în mod judiciar, atunci sancțiunile contravenționale se aplică în mod extrajudiciar. Consecințele aplicării
sancțiunilor penale sânt diferite de cele contravenționale.
b) Deosebirea dintre contravenție și alte delicte administrative
Orice contravenție, după aspectul său social, are caracter de abatere administrativă, deoarece cu-
prinde niște relații cu caracter executiv și de dispoziție din domeniul administrării publice. Contravenția este
însă o formă mai gravă a abaterii administrative.

41
Constantin Drăghici, Constantin Victor Drăghici et all. Drept contravenţional. Bucureşti: Tritonic, 2003, p. 23; Sergiu
Furdui. Drept contravenţional. Chişinău: Cartier, 2005, p. 86.
42
Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ioan Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu.
Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Vol. I. Bucureşti: Editura Academiei, 1969, p. 12.

24
 Prin abatere (delict) administrativă se înțelege orice faptă care încalcă normele de drept administra-
tiv sau care ține de neglijarea obligațiilor ce decurg din actele administrative. Contravenție se consideră aten-
tarea cu vinovăție doar la normele juridice materiale prevăzute în Partea specială a Dreptul material al Codu-
lui contravențional al RM.
c) Deosebirea dintre contravenție și abaterea disciplinară
Abaterile disciplinare sînt fapte care aduc atingere raporturilor de muncă statornicite în cadrul insti-
tuției în care s-a săvîrșit fapta ale cărei consecințe nu lezează un interes general. Abaterile contravenționale,
spre deosebire de cele disciplinare, aduc atingere unui interes general, iar răspunderea pentru ocrotirea aces-
tui interes revine unui organ al administrației publice, și nu administrației instituției concrete.
Abaterea disciplinară este o faptă ce ține de disciplina muncii și constă într-o acțiune sau o inacțiu-
ne săvârșită cu vinovăție de către un salariat, faptă prin care a fost încălcat regulamentul intern de muncă,
ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor.43 Abaterea disciplinară este fapta cu cel mai redus pericol
social, ceea ce o deosebește esențial de infracțiune și de contravenție.
Contravenția se deosebește de abaterea disciplinară și prin aceea că ultima are un subiect calificat
(subiect special). Abaterea disciplinară poate fi comisă doar de o persoană care are calitatea de angajat într-o
instituție, aflîndu-se în raport de subordonare față de superiorii săi, pe cînd contravenția poate fi comisă de
orice persoană.
Având un pericol social mai mare decît abaterea disciplinară, contravenția este combătută prin mă-
suri de constrîngere statală, pe cînd abaterea disciplinară este sancționată prin aplicarea măsurilor administra-
tive mai blînde, care sînt prevăzute în regulamentul de ordine internă sau în Codul muncii (art. 206) și nu au
caracter de constrîngere statală.
Aceste fapte sociale se deosebesc și prin modul de constatare și sancționare. Dacă contravenția se
constată și se sancționează numai de către organele statale special desemnate, față de care făptuitorul nu se
află într-un raport de subordonare, atunci abaterea disciplinară se constată și se sancționează de administrația
unității în care s-a produs această abatere și al cărei salariat este făptuitorul.
Elementul comun al celor patru categorii de fapte (infracțiune, contravenție, abatere disciplinară și
abatere administrativă) constă în caracterul ilicit și socialmente periculos.

Definirea și trăsăturile contravenției. Structura contravenției (fapta săvârșită cu vinovă-

ție, fapta de pericol social mai redus decât infracțiunea, fapta prevăzută și sancționată prin lege
contravențională).
Un factor deosebit de important în dezvoltarea legislației contravenționale și a științei dreptului
contravențional este formularea definiției de contravenție, care trebuie să conțină elementele principale de
clasificare a acestei fapte sociale.

43
Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154-XV din 28.03.2003 (cu modificările de la 1 septembrie 2005) (Monito-
rul Oficial al Republicii Moldova, nr. 159-162/648 din 29.07.2003), art. 201.

25
 Definirea faptelor contravenționale în Codul cu privire la contravențiile administrative, adoptat la
29 martie 1985, și codificarea acestora au ușurat într-o mare măsură atît constatarea acestor fenomene, cît și
procedura de aplicare a sancțiunilor față de făptuitor.
Inițial, art. 9 din legea nominalizată avea următorul conținut: „Contravenție (abatere) administrati-
vă se consideră acțiunea sau inacțiunea ilicită, culpabilă (premeditată sau imprudentă) ce atentează la ordinea
publică sau de stat, la proprietate, la drepturile și libertățile cetățenilor, la modul stabilit de administrare, pen-
tru care legislația prevede răspundere administrativă”.
Ulterior, în urma unor modificări operate în legea contravențională, a apărut o nouă definiție a con-
travenției, și anume: „Contravenție administrativă se consideră fapta (acțiunea sau inacțiunea) ilicită ce aten-
tează la personalitate, la drepturile și interesele legitime ale persoanelor fizice și juridice, la proprietate, la
orînduirea de stat și la ordinea publică, precum și alte fapte ilicite pentru care legislația prevede răspunderea
administrativă”.
Această definiție era evident litigioasă, deoarece nu lua în considerare unul dintre elementele de
bază ale contravenției – vinovăția.
Noua Lege contravențională îndepărtează acest neajuns, stipulînd: „Constituie contravenție fapta –
acțiunea sau inacțiunea – ilicită, cu un grad de pericol social mai redus decît infracțiunea, săvîrșită cu vinovă-
ție, care atentează la valorile sociale ocrotite de lege, este prevăzută de prezentul cod și este pasibilă de sanc-
țiune contravențională”.44
Definițiile citate anterior ne permit să constatăm că elementele sau trăsăturile ce caracterizează
contravenția se referă la: caracterul antisocial al faptei; caracterul ei ilicit; culpabilitatea faptei (vinovăția);
prevederea de către legislație a răspunderii pentru fapta dată. În mod logic, în lipsa a cel puțin unuia dintre
aceste elemente fapta nu poate fi calificată drept contravenție.
Ținem să menționăm că în definițiile propuse de știința dreptului contravențional contravenția nu
și-a găsit elementele definitorii proprii și specifice, apelîndu-se la similitudini și comparații cu definiția in-
fracțiunii.45
1. Caracterul antisocial al faptei contravenționale constituie temeiul real al răspunderii contraven-
ționale. Totuși, aceasta este o faptă social periculoasă cu un pericol mai redus decît infracțiunea.
Prin faptă contravențională se înțelege manifestarea exterioară a comportamentului unei persoane
sub formă de acțiune sau inacțiune social periculoasă.
Acțiunea este o comportare activă prin care se încalcă norma prohibitivă ce interzice o anumită ac-
tivitate. De exemplu, consumul de substanțe narcotice sau psihotrope fără prescripția medicului (art. 85 din
CC al RM).
Inacțiunea constă într-o comportare pasivă, prin care nu se îndeplinește o obligație impusă de legea
contravențională. Astfel, neluarea de măsuri pentru înlăturarea încălcării legislației, indicate în raportul auto-
rității abilitate să lichideze cauzele care au condus la astfel de încălcări, constituie contravenție și este prevă-
zută în art. 337 din CC al RM.

44
Codul contravenţional al RM, art. 10.
45
I. Poenaru. Răspunderea pentru contravenţii. Bucureşti: Lumina Lex, 1998, p. 17.

26
 Acțiunea sau inacțiunea obține semnificație juridico-contravențională prin capacitatea ei reală de a
produce o urmare antisocială negativă, care constă în vătămarea unor valori sociale indicate expres în art. 1
din CC al RM sau în crearea unui pericol în acest sens.
Referindu-se la una dintre trăsăturile de bază ale contravenției, savantul român M. Preda mențio-
nează: „Pericolul social al faptei este una din trăsăturile esențiale ale contravenției. Acest grad de pericol so-
cial este stabilit de lege prin comparație cu cel al infracțiunii, în sensul că acesta trebuie să aibă un pericol
social mai redus decît cel al infracțiunii. Pentru a aprecia gradul concret de pericol social al unei fapte și a o
considera drept contravenție, ne putem servi de aceleași elemente ca și în cazul infracțiunii”.46
Caracterul și gradul pericolului social al faptei contravenționale reprezintă elementele ei materiale
și dezvăluie esența socială a acesteia de a cauza o daună valorilor apărate de legea contravențională sau de a
crea un pericol în acest sens. Elementul material al contravenției este criteriul principal de deosebire a con-
travenției de alte acte delictuoase: infracțiune, abatere administrativă sau abatere disciplinară, determinînd
gradul ei de pericol social.
2. Ilicitul este o altă trăsătură importantă caracteristică contravenției. Întrucît faptele contravențio-
nale produc o dezorganizare a sistemului de raporturi sociale, ele au un caracter dăunător și sînt interzise prin
acte juridice.
Pentru ca fapta (acțiunea sau inacțiunea) social periculoasă să constituie o contravenție, ea trebuie
să fie prevăzută de legea contravențională (norma materială a Codului contravențional).
Între caracterul și gradul pericolului social al faptei și prevederea acesteia în legea contravenționa-
lă există o legătură strînsă. Legea contravențională nu creează caracterul și gradul pericolului social al fap-
tei, ci le recunoaște. Ele (caracterul și gradul pericolului social al faptei) impun prevederea faptei în legea
contravențională drept contravenție atunci cînd pericolul acesteia a crescut în comparație cu fapta socială ce
constituia o abatere disciplinară sau administrativă și dimpotrivă – cînd pericolul faptei a scăzut în compa-
rație cu infracțiunea.
Contravenționalizarea și decontravenționalizarea faptei sociale concrete țin de competența legiuito-
rului. Odată cu prevederea faptei în legea contravențională, ea obține o formă juridică, devine o categorie
contravențională cu toate consecințele ce decurg din acest statut.
3. O altă trăsătură caracteristică a contravenției este culpabilitatea. Simpla constatare a prevederii
faptei social periculoase în legea contravențională nu este suficientă pentru calificarea acesteia drept contra-
venție. O asemenea calificare poate fi dată numai în măsura în care fapta a fost săvîrșită cu vinovăție. Atît
acțiunea, cît și inacțiunea social periculoase prevăzute în lege trebuie să reprezinte o manifestare psihică con-
știentă și volitivă a persoanei. Făptuitorul poate fi supus răspunderii contravenționale numai pentru fapte să-
vîrșite cu vinovăție (art. 14 din CC al RM).
În cazul în care fapta a fost săvîrșită fără vinovăție în stare de iresponsabilitate (art. 20 din CC al
RM), în condițiile extremei necesități (art. 22 din CC al RM), legitimei apărări (art. 21 din CC al RM),

46
Mircea Preda. Curs de drept administrativ. Partea generală. Bucureşti: Calistrat Hogaş, 1995, p. 193.

27
constrîngerii fizice și/sau psihice (art. 23 din CC al RM), riscului întemeiat (art. 24 din CC al RM), cazului
fortuit (art. 25 din CC al RM), nu poate fi vorba despre o contravenție.
Contravenția, ca orice faptă contrară ordinii de drept, constituie o manifestare a conduitei umane
exteriorizată în cadrul social, adică o acțiune umană realizată sub controlul voinței și rațiunii, în condițiile în
care făptuitorul avea libertatea de a alege această conduită negativă în raport cu ordinea de drept. Existența
acestei posibilități de alegere, ca realitate obiectivă, fundamentează vinovăția subiectului care comite acțiu-
nea respectivă.
Ilicitul contravențional, menționează specialistul în domeniu A. Iorgovan, poate să constea
dintr-o acțiune sau dintr-o inacțiune sau din fapte comisiv-omisive, legate indisolubil de o anumită
atitudine psihică a autorului acestor fapte față de consecințele lor negative.47
4. Contravenția fără pedeapsă nu are sens juridic contravențional. În partea specială a CC
al RM sancțiunile tuturor normelor juridice materiale conțin limitele pedepsei contravenționale pa-
sibile de aplicare. Numai prin stabilirea pedepselor pentru săvîrșirea contravențiilor legea contra-
vențională își realizează sarcinile prevăzute în art. 1 din CC al RM – de a ocroti personalitatea,
drepturile și interesele legitime ale persoanelor fizice și juridice, proprietatea, orînduirea de stat și
ordinea publică, precum și de a depista, preveni și curma contravențiile, de a lichida consecințele
lor, de a contribui la educarea cetățenilor în spiritul respectării întocmai a legilor.
Din cele arătate mai sus putem conchide următoarele: contravenția este fapta (acțiunea sau
inacțiunea) ilicită, cu un pericol social mai redus decît infracțiunea, săvîrșită cu vinovăție, care
atentează la valorile sociale ocrotite de normele contravenționale materiale și pentru a cărei comi-
tere legea prevede pedeapsa contravențională.

2.2. Conținutul constitutiv al contravenției

Obiectul contravenției.
Întrucât contravenţia este, alături de infracţiune, singura formă de ilicit care aduce atingere
unor valori sociale aparţinând întregii comunităţi, obiectul generic al contravenţiei îl reprezintă re-
laţiile sociale ocrotite de norma de drept contravenţional. Fiecare contravenţie are însă şi un obiect
specific, subsumat celui generic, ce rezultă din textul actului normativ ce o prevede. De regulă, con-
travenţiile sunt grupate în capitole potrivite obiectului lor juridic. Şi în materia contravenţională
operează distincţia între obiectul juridic şi obiectul material. Majoritatea contravenţiilor nu au obi-
ect material, fiind fapte de pericol.48
Obiectul contravenţiei îl constituie valorile, relaţiile sociale, bunurile sau interesele legiti-
me, apărate prin normele de drept administrativ cărora li se aduce atingere sau sunt puse în pericol

47
A. Iorgovan. Tratat de drept administrativ. Vol. II. Ediţia a III-a. Bucureşti: All Beck, p. 201.
48
Mihai Adrian Hotca, Drept contravenţional, Partea generală, Ed. Editas, Bucureşti, 2003, p.122.

28
de fapta săvârşită. Este valoarea socială şi relaţiile sociale generate de aceasta, vătămate prin acţiu-
nea sau inacţiunea interzisă de norma contravenţională. În cazul contravenţiei, vătămarea sau peri-
clitarea valorilor sociale, bunurilor, intereselor legitime, în jurul cărora şi datorită lor există aceste
relaţii sociale. Fiecare contravenţie, are un obiect specific, ce rezultă din textul actului normativ pe
care o prevede. Obiectul contravenţiei se deosebeşte de cel al infracţiunii prin aceea că valorile, re-
laţiile sociale, bunurile sau interesele legitime, apărate prin norme de drept administrativ au o im-
portanţă socială mai redusă, ele fiind legate de activitatea organelor ce realizează administraţia pu-
blică în anumite domenii de activitate sau privesc unele raporturi sociale de o rezonanţă mai redusă,
pe când obiectul infracţiunii vizează valorile fundamentale ale statului. Spre exemplu, infracţiunea
constând în deţinerea ilegală a unei arme de foc are ca obiect relaţiile sociale care apără viaţa şi in-
tegritatea oamenilor, persoanelor, ordinea şi liniştea publică deci valori fundamentale ale societăţii,
pe când contravenţia constând în neprezentarea titularului permisului de armă de vânătoar pentru a i
se aplica viza anuală de către poliţie, are ca obiect relaţiile sociale privind evidenţa armelor şi mu-
niţiilor.49
Dreptul contravenţional ocroteşte relaţiile sociale importante care nu sunt protejate de le-
gea penală. Obiectul contravenţiei este o entitate preexistentă săvârşirii acesteia, deoarece are fiinţă
anterioară actului de conduită, ceea ce înseamnă că obiectul trebuie să existe. De exemplu, lipsa
obiectului de la locul unde credea făptuitorul că se află are ca efect rămânerea faptei în stadiul de
tentativă. Cunoaşterea exactă a obiectului contravenţiei este importantă din perspectiva încadrării
juridice a faptei ce constituie contravenţie, în special în cazul unor norme contravenţionale asemă-
nătoare. Obiectul material al contravenţiei nu se confundă cu instrumentele sau mijloacele materiale
cu ajutorul cărora a fost comisă contravenţia şi nici cu lucrurile produse prin contravenţie. Valorile
sociale ce formează obiectul contravenţiei pot fi vătămate în cele mai diverse forme. Astfel,în cazul
valorilor sociale neexprimate fizic, vătămarea constă într-o stare de tulburare a relaţiilor sociale pri-
vind aceste valori, iar în cazul valorilor sociale ce au aspect material, vătămarea poate consta fie
într-o lezare fizică, fie numai într-o stare de periclitare a acestora.50
Obiectul juridic al contravenţiei este reprezentat de valoarea socială ocrotită şi relaţiile so-
ciale generate de aceste. Obiectul material al contravenţiei este entitatea fizică împotriva căreia este
îndreptat elementul material al contravenţiei. De exemplu, în cazul contravenţiei de construire fără
autorizaţie, obiectul material îl constituie edificiul realizat de către contravenient. Important este de
menţionat că numai obiectul juridic este o condiţie preexistentă, generală a contravenţiei, în timp ce
obiectul material este o condiţie specifică numai anumitor contravenţii. Au obiect material numai
contravenţiile ce vizează valori sociale exprimate fizic sau care au şi un aspect fizic. De exemplu,

49
Alexandru Ţiclea, Ioan Doru Tărăcilă, Ion Niţă Stan, Constantin Rujoiu, Marin Corbu, op.cit, p.9.
50
Mihai Adrian Hotca,Regimul juridic al contravenţiilor, Ed. C.H. Beck, 2008, p.18.

29
nu au obiect material contravenţiile referitoare la circulaţia pe drumurile publice. În unele cazuri, se
poate spune că obiectul material rezidă în obiectul sau persoana împotriva căreia este orientat ele-
mentul material al contravenţiei. Majoritatea contravenţiilor nu au obiect material. În cazul contra-
venţiilor ce au obiect material, acesta trebuie cercetat pentru a se constata urmările pe care acţiunea
sau inacţiunea le-a produs. Pe de altă parte, în cazul contravenţiilor cu obiect material trebuie să ve-
rifice existenţa şi starea acestuia la momentul săvârşirii faptei, deoarece dacă obiectul nu există fizic
la acel moment, fapta se situează în afara dreptului contravenţional, iar dacă acesta suferise deja o
vătămare fizică, fapta va fi apreciată prin luarea în considerare a acestei vătămări.
Majoritatea contravenţiilor, au un singur obiect juridic, excepţie făcând contravenţiile
complexe care pot avea două sau mai multe obiecte juridice specifice. Obiectul juridic complex este
specia de obiect al contravenţiei ce cuprinde două sau mai multe obiecte juridice specifice reunite.
Dintre aceste obiecte unul este principal, iar celălalt sau celelalte sau secundare. Calificarea unui
obiect juridic ca fiind principal sau secundar se face ţinând seama de obiectul juridic generic al con-
travenţiei respective.
După părerea autorului moldovean, Victor Guţuleac, obiectul unei contravenţii în fond e
acelaşi doar că are o altă clasificare.
În acest context, obiectul contravenţiei constituie valorile şi relaţiile sociale ocrotite de legea contra-
venţională, care sânt vătămate sau lezate prin comiterea unei fapte concrete. Obiectul reflectă acele valori şi
relaţii sociale la care a atentat subiectul.
Obiectul contravenţiei are diverse forme: obiectul juridic şi obiectul material.
Obiectul juridic, la rândul său, se divizează în: obiect general, obiect generic, obiect nemij-
locit (specific) şi obiect complex.
Obiectul juridic general reprezintă totalitatea valorilor sociale ocrotite de dreptul contra-
venţional, care sânt prevăzute în art. 2 CC al RM.
Obiectul generic este valoarea socială protejată de mai multe norme contravenţionale. Obi-
ectul generic este folosit de către legiuitor în calitate de criteriu de grupare a normelor materiale din
partea specială a cărţii întîi al CC al RM în capitole. De exemplu, capitolul 13 este intitulat „Contra-
venţii în domeniul circulaţiei rutiere” în acest caz, obiectul generic îl constituie valorile sociale ce ţin
de domeniul circulaţiei rutiere.
Obiectul juridic nemijlocit este acea categorie de obiect al contravenţiei care constă în valoarea
socială ocrotită de o anumită normă contravenţională şi relaţiile sociale generate de aceasta. Obiectul juri-
dic nemijlocit (specific) este subordonat celui generic, deoarece, corelaţia între cele două categorii este
una de tip specie - gen. Orice contravenţie vatămă atât obiectul juridic nemijlocit (specific) cât şi pe cel
generic. În unele cazuri obiectul nemijlocit (specific) coincide cu cel generic.

30
 Întru calificarea juridică corectă a faptei sociale o importanţă deosebită îi revine anume obiec-
tului nemijlocit (specific).
Obiectul juridic complex. Majoritatea contravenţiilor au un singur obiect juridic nemijlocit, cu
excepţia contravenţiilor complexe care au două sau mai multe obiecte juridice specifice. Obiectul juri-
dic complex este acea specie de obiect al contravenţiei ce cuprinde două sau mai multe obiecte juridi-
ce nemijlocite (specifice) reunite. Dintre ele unul este principal, iar celelalte sânt secundare. De
exemplu, huliganismul nu prea grav (art. 354 CC al RM) are ca obiect nemijlocit (specific) principal -
cinstea şi demnitatea persoanei concrete, obiect nemijlocit secundar - ordinea publică (care în cazul de
faţă coincide cu obiectul generic).
Obiectul material al contravenţiei. Dacă obiectul juridic al contravenţiei este valoarea socială şi
relaţiile generate de aceasta, apoi obiectul material al contravenţiei este entitatea fizică împotriva căreia
este orientat elementul material al contravenţiei. De exemplu, încălcarea regulilor de circulaţie rutieră
soldată cu deteriorarea bunurilor materiale ori cu cauzarea de leziuni corporale uşoare (art. 242 CC al
RM), obiectul material îl va constitui paguba materială exprimată în valori materiale concrete.
Subiectul contravenției.
Subiectul contravenţiei este persoana fizică şi juridică ce comite fapta contravenţională.
Contravenţia, fiind o activitate ilicită, este atribuită unei persoane care a încălcat obligaţia de con-
formare51. Pentru ca o asemenea persoană să poată fi subiect al unei contravenţii trebuie să aibă vâr-
sta de cel puţin 18 ani.
Stabilirea unei vârste minime este justificată de faptul că această calitate de subiect al con-
travenţiei presupune aptitudinea psihică a persoanei de a înţelege şi de a-şi asuma obligaţiile de
comportare prevăzute de normele dreptului contravenţional, precum şi capacitatea de a-şi stăpâni şi
dirija în mod conştient actele de conduită în raport cu aceste norme. În afară de vârstă, o altă con-
diţie referitoare la subiectul contravenţiei este responsabilitatea. Ea presupune atât un factor inte-
lectiv, care constă în capacitatea persoanei de a înţelege ceea ce face, de a distinge caracterul peri-
culos al unor fapte, de caracterul nepericulos al altora, cât şi un factor volitiv, care constă în puterea
ei de a se conduce şi de a fi stăpână pe faptele sale. Persoanele cărora le lipsesc asemenea însuşiri
nu pot fi considerate ca subiecţi ai contravenţiei, deoarece faptele lor nu oglindesc o poziţie conşti-
entă, astfel că sancţiunea nu ar fi în măsură să le îndrepte. Responsabilitatea este o calitate generală
a oamenilor şi din această cauză ea se prezumă, că există la orice persoană. Iresponsabilitatea fiind
excepţie, trebuie sa fie dovedită.
O altă condiţie legată de subiectul contravenţiei este libertatea de hotărâre şi acţiune. O
persoană, chiar dacă îndeplineşte condiţiile de vârstă şi responsabilitatea, pentru a avea calitatea de

51
Mihai Adrian Hotca, op. cit., p.19.

31
subiect al unei contravenţii trebuie să fi avut libertatea de a acţiona în raport de hotărârea luată. În
cazul în care ea a fost constrânsă de o forţă exterioară, fizic sau psihic, să comită o faptă contra-
venţională, constrângere căreia nu i-a putut rezista, fapta nu va fi caracterizată ca atare, lipsindu-i
vinovăţia subiectului.
Pot avea calitatea de subiect activ al contravenţiei nu numai persoanele fizice, ci şi persoa-
nele juridice. Pe de altă parte, toate subiectele de drept sunt titulare de valori sociale care pot fi vă-
tămate prin contravenții. Aşadar, fie activ, fie pasiv, subiectele de drept pot fi angrenate în săvârşi-
rea unei contravenţii.
Subiecţii contravenţiei sunt contravenientul, subiectul activ, persoana vătămată şi subiectul
pasiv sau victima. Noţiunea de subiect al contravenţiei nu trebuie confundată cu cea de subiect de
drept contravenţional, deoarece aceasta din urmă constituie genul proxim al speciei subiect al con-
travenţiei. Diferenţa specifică o reprezintă subiectele raporturilor contravenţionale de conformare. O
problemă discutată în practica judiciară este aceea determinată de situaţia în care este sancţionat
proprietarul unui autovehicul aflat în legătura cu săvârşirea faptei. Opinia că prezumţia de la care
pornesc organele constatatoare este relativă, iar nu absolută, deoarece nu pot exista prezumţii abso-
lute de răspundere juridică, cel puţin nu în materia dreptului contravenţional şi al dreptului penal.
Dacă s-ar admite teza opusă, ar putea fi sancţionat contravenţional inclusiv proprietarul unui autotu-
rism furat, deci cel care a comis contravenţia este hoţul, ceea ce pare a fi inadmisibil în materie con-
travenţională. Din punctul de vedere al sarcinii probei, proprietarul sancţionat, dacă nu este el cel
care a săvârşit contravenţia este necesar, şi totodată suficient, să probeze că nu el a comis-o.52
Subiectul activ al contravenţiei este persoana ce săvârşeşte o faptă prevăzută de legea con-
travenţională, prin acte de executare, de determinare sau de complicitate. Deci, contravenientul este
persoana fizică ce participă la săvârşirea unei contravenţii în calitate de autor, instigator sau compli-
ce, dacă această faptă este consumată. Persoana fizică poate fi un cetăţean, un cetăţean străin sau
apatrid, fără a interesa domiciliul acestuia.
Subiectul activ al contravenţiei nu se confundă cu făptuitorul deoarece calitate de făptuitor
este dată de împrejurarea comiterii unei fapte prevăzute şi sancţionate de legea contravenţională,
care poate sau nu să fie contravenţie. Făptuitorul devine contravenient numai dacă fapta pe care a
comis-o realizează toate condiţiile obiective şi subiective de existenţă a contravenţiei. Corelaţia în-
tre noţiunea de făptuitor şi cea de contravenient este una gen-specie.53
O contravenţie poate fi comisă şi de mai multe persoane, fiind vorba despre instituţia par-
ticipaţiei, a pluralităţii de contravenienţi, sancţiunea urmează să se aplice fiecărei persoane în mod

52
Ovidiu Podaru, Radu Chiriţă O.G. 2 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor .Comentată şi adnotată, Ed. Sfera
Juridică, Cluj-Napoca, p.25-27.
53
Mihai Adrian Hotca, op. cit., p.20.

32
separat. De asemenea, subiectul activ al contravenţiei nu trebuie confundat cu subiectul de drept
contravenţional care cuprinde toate persoanele implicate în raporturi juridice contravenționale, res-
pectiv subiectele active şi pasive ale raporturilor juridice contravenţionale de conformare şi conflict.
Pentru ca o faptă prevăzută de legea contravenţională să fie contravenţie este necesar ca
făptuitorul să fi împlinit vârsta de 18 ani şi să aibă discernământ. Nu are capacitate juridică contra-
venientul care a decedat după săvârşirea contravenţie.
În acest caz, actul constatator este lovit de nulitate virtuală, deoarece moartea contraveni-
entului nu este menţionată expres printre cauzele de nulitate. În nici o situaţie nu poate fi acceptată
teza ca obligaţia de plată a amenzii aplicate anterior decesului contravenientului s-ar transmite la
moştenitori, deoarece răspunderea contravenţională are caracter personal. 54
O altă condiţie a subiectului activ al contravenţiei este cea referitoare la existenţa respon-
sabilităţii acestuia. Responsabilitatea este starea psihofizică a unei persoane de a avea capacitatea
reprezentării conduitei sale şi a urmărilor acesteia, orientându-şi în mod voit energia sa fizică în ra-
port cu această conduită. Din perspectiva dreptului, responsabilitatea există sau nu, dar din punct de
vedere medical ea poate avea mai multe grade de intensitate. Omul perfect normal fiind o excepţie,
cvasitotalitatea oamenilor au unele deficienţe psihofizice. Eventualele alterări ale facultăţii mintale
ale contravenientului care nu abolesc discernământul vor fi apreciate cu ocazia individualizării
sancţiunilor aplicabile, dar ele nu produc niciun efect referitor la existenţa responsabilităţii sale.
Sunt anumite legislaţii care consideră diminuarea responsabilităţii o cauză de atenuare a răspunde-
rii. Responsabilitatea, condiţie a subiectului activ al contravenţiei, nu se confundă cu responsabilita-
tea juridică sau răspunderea juridică, deoarece prima este o categorie psihologică ce vizează capaci-
tatea psihofizică a omului de a realiza semnificaţia acţiunilor sau inacţiunilor sale şi a consecinţelor
acestora, asupra cărora el are controlul. În această accepţiune, responsabilitatea este opusă irespon-
sabilităţii, caracterizare ce reiese din interpretarea prevederilor Codului Penal.
Responsabilitatea şi capacitatea făptuitorului persoană fizică sunt necesare pentru dobândi-
rea calităţii de contravenient, dar ele nu sunt şi suficiente. Pe lângă cerinţa responsabilităţii şi a con-
diţiei capacităţii juridice, mai trebuie îndeplinită una, şi anume libertatea de voinţă şi de acţiune. Ca
şi celelate condiţii, nici cea privind existanţa libertăţii de voinţă şi acţiune nu este prevăzută expres
de lege,
Legiuitorul, uneori, din raţiuni de politică judiciară sau datorită particularităţilor unor cate-
gorii de subiecţi activi ai contravenţiei, impune şi îndeplinirea unor condiţii speciale referitoare la
subiectul activ al acesteia. Subiectul activ al unei asemenea contravenţii este numit în doctrină subi-
ect calificat.

54
Ovidiu Podaru, Radu Chiriţă, op.cit., p.23.

33
 Persoana juridica, poate răspunde contravenţional în cazurile şi condiţiile prevăzute la art.
17 al CC al RM.
Persoanelor juridice care au săvârşit abateri administrativ - contravenţionale li se pot aplica
unele sancţiuni care nu pot fi aplicate persoanelor fizice sau funcţionarilor publici.
Potrivit unui punct de vedere exprimat în doctrina recentă, din concepţia greşită privind na-
tura juridică a răspunderii contravenţionale s-a ajuns la răspunderea contravenţională a persoanei
juridice.
Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi şi obli-
gaţii de la data înregistrării lor. Celelalte persoane juridice au capacitatea de a avea drepturi şi obli-
gaţii, după caz, de la data actului de dispoziție care le înfiinţează, de la data îndeplinirii oricărei alte
cerinţe prevăzute de legea care reglementează persoana juridică în cauză. Răspunderea contra-
venţională a persoanei juridice este directă şi personală, ceea ce înseamnă ca eventualul drept de
regres al persoanei juridice împotriva presupusului său excede raportului juridic contravenţional de
conflict.55 Dreptul de regres al persoanei juridice împotriva persoanei fizice care este răspunzătoare
de comiterea contravenţiei este exercitabil în temeiul răspunderii civile delictuale. Entităţile fără
personalitate juridică nu răspund contravențional.
Subiectul pasiv al contravenţiei este persoana fizică sau juridică titulară a valorii sociale
vătămate prin contravenţie. Astfel spus, subiectul pasiv al contravenţiei este victima acesteia sau
persoana vătămată. Spre deosebire de contravenient, subiectul pasiv nu trebuie sa îndeplinească nici
o condiţie generală, decât aceea de a i se fi cauzat o vătămare materială sau morală prin contra-
venţie. Nu trebuie însă să se confunde, chiar dacă de cele mai multe ori este aşa, persoana vătămată
prin contravenţie cu persoana prejudiciată prin aceasta. Persoana prejudiciată este cea are a suferit
un prejudiciu material sau moral prin contravenţie. Această persoană este subiect de drept civil, adi-
că titulatura acţiunii civila ce rezultă din săvârşirea contravenţiei. În cazul contravenţiilor la care nu
identificăm un subiect de drept lezat, altul decât statul, acesta din urmă are calitatea de subiect pasiv
al contravenţiei (de exemplu, în cazul unor fapte contravenţionale constând în nesocotirea regulilor
de circulaţie). Aşa cum am precizat, subiectul pasiv al contravenţiei nu trebuie să îndeplinească
condiţii generale, dar unele norme de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor impun, pentru exis-
tenţa contravenţiei sau a unei variante calificate a acesteia, ca subiectul pasiv să aibă anumite cali-
tăţi sau însuşiri.
Aşa cum am văzut, subiectul activ al unei contravenţii poate fi orice persoană fizică sau ju-
ridică (regulă), iar subiect pasiv o persoană fizică, o persoană juridică sau statul. În cazul răspunde-

55
Iulian Poenaru, op.cit., p.55.

34
rii contravenţionale, subiectele acestei forme de răspundere administrativă sunt persoanele fizice şi
juridice.
Sancţiunile contravenţionale se aplică persoanelor fizice sau juridice care au săvârşit con-
travenţii. Persoana fizică sau persoana juridică sunt socotite subiect pasiv al răspunderii, adică cel
asupra căruia se aplică sancţiunea juridică de către subiectul activ.
Subiectul activ al răspunderii contravenţionale este, de regulă, o autoritate a administraţiei
publice centrale sau locale, adică fie o autoritate de stat, fie o autoritate a comunităţii locale. S-a
arătat că subiectul activ al răspunderii contravenţionale poate fi, în condiţiile legii, şi o persoană ju-
ridică de drept privat, dacă este implicată în realizarea unui serviciu public.
Dacă pe baza fostei reglementări, persoana fizică era, de regulă, subiectul pasiv al contra-
venţiei, conform actualei legi-cadru, calitatea de subiect pasiv poate să o aibă şi o organizaţie nesta-
tală sau chiar cu caracter statal, un agent public, în funcţie de subiectul nemijlocit al contravenţiei.
Latura obiectivă a contravenției.
La fel ca şi în cazul infracţiunilor, contravenţiile se pot comite fie prin acţiune, fie prin omi-
siune. Acţiunea constă în realizarea a ceea ce norma contravenţională interzice, iar inacţiunea constă
în abţinerea de a efectua o acţiune pe care legea pretinde a fi îndeplinită, încălcându-se în acest fel o
normă onerativă.
Contravenţiile săvârşite prin acţiune sunt contarvenţii comisive, în timp ce contravenţiile să-
vârşite prin omisiune se numes contravenţii omisive. De asemenea, la fel ca în dreptul penal, putem
vorbi de categoria contravenţiilor omisive improprii. În măsura în care contravenţia are un obiect ma-
terial, aceasta se consumă în momentul în care este lezat acest obiect, întrucât legea contravenţională
nu sancţionează tentativa la contravenţii. De regulă, însă, contravenţiile fiind fapte de pericol, se con-
sumă în momentul în care se realizează acţiunea sau inacţiunea sancţionată de norma contravenţiona-
lă. Dacă fapta descrisă în procesul-verbal nu întruneşte elementele laturii obiective a unei contravenții,
instanţa va dispune anularea procesului-verbal cu privire la contravenţie.
Latura obiectivă a contravenţiilor este aspectul exterior al acesteia, adică acea parte a contra-
venţiei care se poate observa de către ceilalţi şi constă în acţiunea sau inacţiunea descrisă şi interzisă
de norma prin care este stabilită contravenţia, rezultatul produs şi raportul cauzal între acestea. Latura
obiectivă a contravenţiei este alcătuită din mai multe elemente. Elementele oricărui act de conduită
sunt: elementul material, urmarea imediată şi raportul de cauzalitate între elementul material şi
urmarea imediată. Latura obiectivă mai poate fi denumită latura fizică, perioada externă, conţinutul
constitutiv obiectiv sau aspectul fizic. Perioada externă a contravenţie se poate realiza în întregime,
poate rămâne în stare de tentativă sau numai în faza actelor preparatorii.

35
 Una dintre componentele aspectului obiectiv al contravenţiei este acţiunea sau inacţiunea in-
terzisă de norma ce prevede contravenţia. Descrierea activităţii interzise este făcută de norma contra-
venţională printr-o expresie care poartă denumirea de verbum regens. Acţiunea sau inacţiunea se poa-
te realiza prin acte materiale, prin cuvinte sau în scris.
În conţinutul anumitor contravenţii, legiuitorul prevede două sau mai multe modalităţi nor-
mative de producere a faptei, care pot forma alternativ conţinutul obiectiv al aceleiaşi contravenţii. În
aceste cazuri, relizarea elemntului material, în una sau mai multe dintre modalităţile alternative, nu
influenţează unitatea contravenţională, ci numai, eventual individualizarea răspunderii contarvenţio-
nale.
Nu se confundă, însă, contravenţiile ce au mai multe modalităţi normative, cu cele complexe,
care au un element material plural. În cazul contravenţiilor complexe, elementul material este alcătuit
din două sau mai multe acţiuni sau inacţiuni, lipsa uneia având ca efect excluderea existenţei contra-
venţiei complexe.
Acţiunea este o activitate a unei persoane prin care aceasta face ceea ce este interzis de legea
contravenţională. Inacţiunea este activitatea unei persoane, care nu face ceea ce legea contravenţiona-
lă o obligă să facă. Contravenţiile al căror verbum regens obligă destinatarul să nu aibă o anumită
conduită se numesc contravenţii comisive, deoarece cel obligat desfăşoară o activitate oprită de lege,
iar contravenţiile al căror verbum regens obligă destinatarul să iasă din pasivitate şi să îndeplinească o
anumită activitate sunt denumite contravenţii omisive.
În cazul unor contravenţii, legiuitorul impune ca acţiunea sau inacţiunea să întrunească unele
cerinţe, în lipsa cărora fapta nu este contravenţie. Ataşarea cerinţelor esenţiale elementului material
poate privi comiterea faptei într-un anumit loc, într-un anumit timp, prin anumite mijloace, etc.
Locul, timpul, modul şi împrejurările în care se comit unele contravenţii poartă un caracter fa-
cultativ şi sânt întotdeauna premergătoare executării elementului material.
Aceste condiţii au un rol important atât pentru calificarea juridică a contravenţiei concrete, cât şi
pentru constatarea cauzelor şi condiţiilor abaterilor contravenţionale în general, fără a căror conştientizare e
imposibilă administrarea eficace în ceea ce priveşte comiterea unei contravenţii.
De exemplu, contravenţia prevăzută de art. 355 CC al RMA - consumul de băuturi alcoolice în locuri-
le publice şi apariţia în stare de ebrietate în locurile publice – este condiţionată de săvârşirea ei în loc public; în-
călcarea termenelor de înregistrare (reânregistrare) a armelor individuale (art. 362 CC al RM) este condiţio-
nată de timp etc.
Cerinţele esenţiale sunt, de fapt, condiţii ale elementelor constitutive obiective, fără de care
actul de conduita nu poate realiza conţinutul juridic al contravenţiei. Dacă instanţa constată că acţiu-

36
nea sau inacţiunea descrisă de norma contravenţională nu a fost efectuată, va anula actul constatator
pentru lipsa elementului legal, care este un element constitutiv al contravenţiei.
Urmarea imediată este acea componentă a laturii obiective ce constă în consecinţa pe care
acţiunea sau inacţiunea a produs-o valorii sociale împotriva căreia a fost îndreptată. Valoarea socială
ocrotită poate fi lezată sau numai periclitată, în funcţie de împrejurarea dacă aceasta are sau nu o exis-
tenţă materială.
Rezultatul faptei, component al laturii obiective a conţinutului contravenţiei, este impus atât
de realitate, cât şi de definiţia vinovăţiei, care trebuie să fie raportată la o anumită consecinţă sau ur-
mare. Urmarea imediată nu se confundă cu efectele subsecvente ale contravenţiei. Urmarea imediată
este o componentă a laturii obiective de care depinde fiinţa contravenţiei, în timp ce consecinţele ur-
mătoare sunt doar elemente circumstanţiale, cu caracter accidental, care pot fi prezentate sau pot lipsi.
Lipsa acestor elemente circumstanţiale va avea ca efect doar excluderea existanţeoi conţinutului agra-
vat asu calificat al contravenţiei. În cazul contravenţiilor pentru care legea pretinde un rezultat fizic,
acesta trebuie să se producă deoarece altfel fapta nu va fi contravenţie sau va rămâne în stare de tenta-
tivă. Aceste contravenţii sunt numite şi contravenţii de rezultat. În schimb, dacă legea nu impune pro-
ducerea unui rezultat material, fapta respectivă va fi contravenţie fără ca în lumea înconjurătoare să
aibă loc o modificare fizică. Aceste contravenţii sunt numite contravenţii formale sau de pericol. De-
terminarea momentului producerii urmării imediate este foarte importantă, întrucât la data survenirii
sale contravenţia s-a consumat sau epuizat. Sunt contravenţii la care momentul consumării nu coinci-
de cu cel al epuizării. O asemenea formă de contravenţie este contravenţia continuă care se epuizează
în momentul în care agentul a realizat acţiunea sau inacţiunea şi s-a produs urmarea imediată specifică
acelei contravenţii. Apoi, stabilirea momentului producerii rezultatului este importantă pentru inci-
denţa sau nu a unor cauze de inexistenţă a contravenţiei. De regulă, data apariţiei rezultatului este cea
în funcţie de care se determină incidenţa unor acte de clemenţă, aplicarea legii contravenţionale în
timp şi spaţiu, incidenţa instituţiei minorităţii, aplicarea instituţiei prescripţiei, calcularea unor termene
substanţiale, etc.
Anumite instituţii de drept contravenţional au incidenţă în funcţie de momentul încetării
acţiunii sau inacţiunii, chiar dacă epuizarea are loc la o perioadă de timp foarte îndelungată de la reali-
zarea acţiunii sau inacţiunii. De exemplu, dacă un minor comite o contravenţie înainte de împlinirea
vârstei de 18 ani, iar rezultatul se produce după împlinirea acestei vârste, minorul nu va răspunde con-
travenţional indiferent dacă a avut sau nu discernământul activităţii sale.
Legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată este o componentă a la-
turii obiective ce constă în relaţia de la cauză la efect ce trebuie să existe între aceste două elemente
ale laturii obiective. Deşi legiuitorul nu prevede expres acest element în cadrul laturii obiective a

37
conţinutului contravenţiei, existanţa sa este dedusă din normele de stabilirea şi cele de sancţionare a
contravenţiei care, mai ales în cazul contravenţiilor ce produc vătămări fizice, impun implicit acaestă
componentă. Relaţia cauzală este acel raport între două fenomene în care unul precede şi determină pe
celălalt. Primul fenomen poartă de numirea de fenomen-cauză, iar cel de-al doilea este denumit feno-
men-efect.
Legătura de cauzalitate nu se confundă cu raportul de independenţă şi nici cu raportul de
condiţionare. Raportul de interdependenţă este acea specie de legătură între două fenomene, ce presu-
pune că unul dintre acestea este dependent de celălalt. Raportul de condiţionare este acea relaţie între
două fenomene, în cadrul căruia unul dintre cele două fenomene, favorizează apariţia celuilalt feno-
men. Cu toate că legătura de cauzalitate este un element indispensabil oricărei contravenţii, problema
stabilirii acesteia apare relevantă pragmatic numai în cazul contravenţiilor de rezultat. Legătura de
cauzalitate trebuie cercetată numai în cazul faptelor îndreptate împotriva unor valori sociale ce au
existenţa materială, deoarece în cazul contravenţiilor ce aduc atingere unor valori sociale neexprimate
fizic ea rezultă din săvârşirea faptei. Stabilirea raportului de cauzalitate în majoritatea cazurilor nu ri-
dică dificultăţi, dar sunt unele speţe care pun problema determinării existenţei acestuia datorită con-
diţiilor speciale în care sunt săvârşite anumite fapte. Există raport de cauzalitate chiar dacă între mo-
mentul realizării elementului material al conţinutului contravenţiei şi data survenirii rezultatului a tre-
cut o perioadă de timp mare, dacă rezultatul se datorează în mod obiectiv acţiunii sau inacţiunii făptui-
torului. Indiferent de numărul şi diversitatea cauzelor, legătura de cauzalitate trebuie stabilită exclusiv
între activităţile de natură umană şi rezultatul acestora. Cauzalitatea în drept se stabileşte diferit faţă
de alte domenii ale ştiinţei, cum ar fi științele naturii sau filozofia. În multe speţe cercetarea legăturii
de cauzalitate se realizează uşor. Sunt însă, şi cazuri atipice, neobişnuite, în privinţa cărora este foarte
greu de stabilit legătura de cauzalitate. Pe de altă parte, sunt unele cazuri foarte complexe, care solici-
tă mai mult eforturile practicianului pentru determinarea cauzalităţii. Aceste situaţii au determinat
formularea mai multor teorii asupra cauzalităţii doar în măsura în care poate controla activitatea sau
utilizează energiile sale în sensul producerii rezultatului antisocial.
Teoria şi doctrina au demonstrat că toate concepţiile referitoare la cauzalitate au unele nea-
junsuri, deoarece nu acoperă întreaga paletă de situaţii ivite în cazuistică. De aceea, probabil stabilirea
legăturii de cauzalitate este o sarcină a organului care transpune în realitate legea. Organele implicate
în aplicarea legii vor lua în considerare scopul edictării normei juridice încălcate prin fapta ilicită.
Practic, pâna la urma, stabilirea relaţiei cauzale este o problemă lăsată la înţelepciunea organului care
aplică legea.
Deci, latura obiectivă o formează acţiunea sau inacţiunea producătoare a urmărilor social-
mente periculoase sau care ameninţă anumite valori sociale şi urmarea imediată sau rezultatul faptei.

38
 Latura subiectivă a contravenției.
Latura subiectivă se referă la atitudinea psihică a contravenientului faţă de fapta săvârşită
şi urmările sale. Elementul principal al laturii subiective este vinovăţia , care constă în poziţia con-
travenientului din punct de vedere al dorinţei şi voinţei sale cu privire la fapta săvârşită şi conse-
cinţele acesteia. La majoritatea contravenţiilor acest element are forma de intenţie, însă la unele fap-
te putem întâlni şi culpa. Aceste forme de vinovăţie pot influenţa gravitatea contravenţiei, nu însă şi
existenţa sa ca atare. Desigur, este de la sine înţeles că săvârşirea faptei cu intenţie prezintă un peri-
col social mai ridicat decât atunci când aceasta se comite din culpă. Practic, este greu să se stabi-
lească întotdeauna forma de vinovăţie cu care a acţionat făptuitorul deci legiuitorul nu face nici o
diferenţă între intenţie şi culpă. Organul constatator va trebui să ţină seama de forma de vinovăţie
cu care a acţionat făptuitorul cu ocazia individualizării şi aplicării sancţiunii contravenţionale. 56

Latura subiectivă ca element al conţinutului constitutiv al contravenţiei se referă la atitu-

dinea psihică a contravenientului faţă de fapta săvârşită şi consecinţele ei. Elementul principal al latu-
rii subiective este vinovăţia şi formele ei. În cazul unor contravenţii, pentru completarea laturii subiective,
în textele de incriminare a acestora sânt prevăzute şi alte condiţii referitoare la scop şi la motiv.
Prin scop al contravenţiei se înţelege obiectul urmărit de contravenient, prin săvârşirea acţiunii
sau inacţiunii ce constituie elementul material al contravenţiei.
Prin motiv al contravenţiei se înţelege impulsul intern din care se naşte decizia contravenţională şi, pe
cale de consecinţă, punerea în executare a deciziei.
Componenţa contravenţiei (obiectul, latura obiectivă, subiectul, latura subiectivă) reprezintă
baza juridică pentru calificarea faptei antisociale concrete, încadrarea ei în condiţiile articolului (părţii
lui) concret din CC al RM.
Fără vinovăţie nu există componenţa contravenţiei, deci lipseşte temeiul juridic pentru aplicarea
pedepsei contravenţionale.
Forma vinovăţiei: comiterea premeditată a contravenţiei (art. 14 alin. (2) CC al RM), sau comi-
terea contravenţiei din imprudenţă (art. 14 alin. (3) CC al RM) contribuie la realizarea principiului in-
dividualizării pedepsei contravenţionale.
Vinovăţia este atitudinea psihică a persoanei ce comite fapta contravenţională, care se mani-
festă fără constrângere pe planul relaţiilor sociale, de prevedere a rezultatului faptei sale ori de posi-
bilitatea reprezentării acestuia. Pentru ca o faptă să fie contravenţie nu este suficientă săvârşirea aces-
teia, chiar dacă este prevăzută de legea contravenţională, ci mai trebuie realizată o cerinţă, respectiv

56
Ibidem, p.11

39
ca făptuitorul să fi avut la momentul săvârşirii faptei reprezentarea conduitei sale şi a rezultatului
produs de fapta sa. Altfel, oricât de reprobabil ar fi gândul unei persoane, dacă nu se exteriorizează,
rămâne fără relevanţă pe planul răspunderii contravenţionale. Stabilirea existenţei sau inexistenței
vinovăţiei făptuitorului presupune cercetarea gândului cu care acesta a săvârşit fapta. Un făptuitor va
fi considerat contravenient numai dacă a comis fapta având reprezentarea că face ceva negativ sau a
avut o conduită neglijentă ori uşuratică, în cazurile când legea pretinde subiecţilor să fie prudenţi şi
chibzuiţi. Întrucât nu se poate pătrunde în mintea persoanei pentru a se putea determina direct care a
fost atitudinea acesteia faţă de elementul material, latura subiectivă a actului de conduită va fi dedusă
din examinarea datelor şi împrejurărilor cauzei. Însă, sunt cazuri atipice în care aspectul obiectiv al
faptei nu coincide cu cel subiectiv, situaţie ce face mai complicată operaţiunea de stabilire a vino-
văţiei. În aceste situaţii, dacă ar fi luate în considerare numai aparenţele, s-ar ajunge la erori judicia-
re. Pentru evitarea acestor neajunsuri, organele competente trebuie, mai întâi, să constate săvârşirea
faptei, iar dacă această operaţiune va avea un răspuns pozitiv, ele sunt obligate să determine vino-
văţia făptuitorului. Vinovăţia este atitudinea făptuitorului faţă de elementele laturii obiective. Ele-
mentul moral al contravenţiei, în cazul celor mai multe contravenţii, nu trebuie sa îndeplinească nici
o cerinţă specială. Există unele contravenţii în conţinutul cărora legiuitorul a prevăzut anumite
cerinţe pe care elementul moral trebuie să le îndeplinească. Aceste cerinţe pot privi fie o finalitate
specială urmărită de către făptuitor, fie o anumită motivaţie a acestuia. Ştiinţa dreptului numește fina-
litatea specială vizată de agent cu termenul scop, iar motivaţiei speciale existente în mintea făptuito-
rului i-a atribuit termenul mobil. În cazurile când scopul şi mobilul sunt cerinţe ale normei de stabili-
re şi sancţionare a contravenţiei, ele capătă calitatea de cerinţe ale normei de stabilire şi sancţionare a
contravenţiei. Contravenţia, ca faptă a omului, cuprinde şi alte elemente subiective, cum ar fi motivul
sau scopul Faptele omului sunt determinate în general de anumite necesităţi, dorinţe, interese, emoţii,
sentimente, pasiuni,care, în anumite situaţii, devin adevărate motive sau mobiluri ale faptei ilicite.
Mobilul este o condiţie accidentală a elementului moral al contravenţie, ce constă în cauza
psihică a actului de conduită. Nici o activitatea umană, dacă provine de la o persoană cu discernă-
mânt,nu este efectuată fără o cauză internă, fără un impuls interior. Deşi prezent la orice faptă, cu
excepţia celor comise de iresponsabili, mobilul nu face parte decât rar din conţinutul contravenţiei.
Dar o corectă individualizare a răspunderii şi a sancţiunilor contravenţionale presupune analiza per-
soanei contravenientului şi, implicit , a mobilurilor care au stat la geneza săvârşirii faptei sale. Mobi-
lul nu trebuie ignorat din analiza personalităţii contravenientului, deoarece s-ar ajunge la consacrarea
unui drept contravenţional abstract. Legea poate atribui mai multe funcţii mobilului contravenţiei,
respectiv de condiţie esenţială, de condiţie circumstanţială sau de circumstanţă.

40
 De multe ori, printr-o faptă ilicită se urmăreşte un scop, care devine călăuză a întregii atitu-
dini a contravenientului.
Scopul contravenţiei este o condiţie accidentală a vinovăţiei ce constă în obiectivul actului
de conduită. De regulă, finalitatea contravenientului este de a produce o anumită schimbare în lumea
înconjurătoare.
Obiectivele contravenienților pot fi însă şi de natură morală, situaţii în care nu are loc nici o
mutaţie în realitatea obiectivă. Ca şi mobilul, scopul apare numai accidental în conţinutul unor con-
travenţii. Deşi este strâns legat de mobil, scopul nu se confundă cu acesta, pentru că în timp ce mobi-
lul este de regulă, iraţional, scopul este factorul psihic conştient şi raţional, care constă în reprezenta-
rea de către subiect a obiectivului pe care îl urmăreşte prin realizarea actului. Scopul poate fi imediat
şi final(mediat). Scopul imediat al contravenţiei este finalitatea vizată de făptuitor în raport de norma
contravenţională, care nu este decât o etapă pentru realizarea scopului imediat. Scopul final este obi-
ectivul urmărit, cel mai îndepărtat în timp, şi care dă satisfacţie impulsului ce a determinat săvârşirea
contravenţiei. La fel ca şi mobilul, scopul trebuie luat în considerare cu prilejul individualizării răs-
punderii contravenţionale şi a sancţiunilor de drept contravenţional.
Vinovăţia făptuitorului poate avea grade diferite de intensitate, legiuitorul penal a reglemen-
tat două forme şi patru modalităţi ale acesteia, respectiv intenţia şi culpa. Alături de formele regle-
mentate, doctrina susţine existenţa unei a treia forme de vinovăţie, dedusă din anumite norme de sta-
bilire şi sancţionare a contravenţiilor, si anume intenţia depăşită. Toate aceste forme pot fi preluate şi
de către dreptul contravenţional. Atenţia acordată formelor şi modalităţilor vinovăţiei se datorează în
primul rând, împrejurării că trebuie delimitată zona unde încetează vinovăţia de ce a fortuitului. În al
doilea rând, se impune departajarea elementului moral al contravenţiei de anumite cauze care-l ex-
clud., cum ar fi: minoritatea, eroarea de fapt, iresponsabilitatea, beţia etc. Nu în ultimul rând, sunt
unele contravenţii la care elementul subiectiv trebuie să îmbrace forma intenţiei, determinată de
scop.
Intenţia este o formă a vinovăţiei ce constă în atitudinea făptuitorului de a prevedea rezulta-
tul faptei sale, pe care îl urmăreşte sau îl acceptă. Intenţia presupune ca făptuitorul să-şi dea seama de
efectele pe care le cauzează elementul material şi urmăreşte aceste consecinţe sau numai acceptă
eventualitatea survenirii lor. Din definiţia intenţiei reiese că aceasta poate avea două modalităţi: in-
tenţia directă şi intenţia indirectă. Intenţia directă este când făptuitorul urmăreşte producerea rezulta-
tului şi cea indirectă când făptuitorul acceptă eventualitatea survenirii rezultatului. Din punct de ve-
dere cantitativ, intenţia poate fi premeditată, repentină sau afectivă şi obişnuită sau simplă. Când făp-
tuitorul comite fapta cu detaşare psihică şi după o prealabilă pregătire a acesteia, intenţia este preme-
ditată. Intenţia este când făptuitorul ia decizia spontană de a comite fapta deoarece se află sub influ-

41
enţa unei tulburări sau a unei emoţii puternice. Provocarea este o specie de intenţie repentină. In-
tenţia este obişnuită atunci când făptuitorul comite fapta netulburat şi nestăpânit de emoţie, dar fără o
pregătire a comiterii acesteia. În funcţie de existenţa sau nu a unui scop, în norma de incriminare,
intenţia este simplă şi calificată. Intenţia este simplă atunci când agentul prevede şi urmăreşte surve-
nirea rezultatului, fără ca norma de incriminare să vizeze existenţa unui anumit scop. Intenţia califi-
cată există când făptuitorul doreşte producerea rezultatului în vederea realizării unei anumite finali-
tăţi înscrise în norma ce prevede contravenţia. În raport de momentul reprezentării, intenţia este
iniţială şi supravenită. Intenţia este iniţială când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale de la înce-
put şi intenţia este supravenită dacă reprezentarea urmării a apărut pe parcursul săvârşirii faptei. În
funcţie de numărul faptelor pe care urmează sp le comită făptuitorul, intenţia este: unică şi complexă.
O altă formă a vinovăţiei este culpa, ce constă în atitudinea făptuitorului de prevedere a re-
zultatului faptei fără ca acesta sa-l urmărească, apreciind nefondat că acesta nu se va produce, ori de
neprevedere a rezultatului faptei, deşi trebuia sa-l prevadă. În cazul culpei, făptuitorul trebuie să fie
conştient de împrejurarea că prin efectuarea acţiunii sau inacţiunii sale există un risc substanţial şi
nejustificat al apariţiei unor vătămări ale valorilor sociale. Riscul ivirii rezultatului poate fi prefigu-
rat, dar neacceptat, sau poate fi neprezentat, deşi făptuitorul avea această obligaţie.
Culpa are doua modalităţi normative: culpa cu prevedere şi culpa simplă. Culpa cu prevede-
re este o modalitate a culpei ce constă în atitudinea făptuitorului de a prevedea rezultatul faptei sale,
pe care nu-l urmăreşte, socotind fără temei că el nu se va produce. În cazul culpei cu prevedere, de-
licventul pricepe riscul, dar îl ignoră. Culpa simplă este acea modalitate a culpei ce constă în atitudi-
nea făptuitorului de a nu prevedea rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă. Această
modalitate a culpei este aplicabilă, de regulă, în cazul persoanelor care desfăşoară anumite activităţi
reglementate, iar datorită neatenţiei celor care le desfăşoară, activităţile respective cauzează anumite
rezultate periculoase.
Ultima formă a vinovăţiei, o reprezintă praeterintenţia sau intenţia depăşită. Praeterintenţia
este o formă de vinovăţie ce cuprinde în conţinutul său atât intenţia cât şi culpa. Intenţia depăşită este
singura formă de vinovăţie nereglementată în general, dar legiuitorul face acpclicaţii ale acesteia în
cazul anumitor contravenţii. În cazul praeterintenţiei, făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, îl ur-
măreşte sau îl acceptă, dar peste acest rezultat se produce un alt rezultat mai grav, pe care, deşi l-a
prevăzut, nu l-a acceptat sau pe care nu l-a prevăzut, deş trebuia şi putea să îl prevadă. În unele opi-
nii, se susţine că praereintenţia poate reuni numai intenţia şi culpa simplă. Această opinie nu se regă-
seşte în practică instanţei supreme, fiind contestată de unii autori.

2.3. Formele, variantele și modalitățile contravenției.

42
 Formele contravenției (actele preparatorii, tentativa, fapta consumată și fapta epuizată).
Contravenția – ca instituție juridică de bază a dreptului contravențional – poate avea diver-
se varietăți. Cunoașterea acestor varietăți este necesară pentru încadrarea juridică corectă a faptei
comise (constatarea dacă fapta comisă constituie o contravenție). Contravențiile pot fi clasificate
după anumite criterii.
Potrivit fazelor desfășurării activității contravenționale, în funcție de etapa în care se află
sau la care s-a oprit activitatea respectivă, pot fi deosebite următoarele varietăți (forme) de contra-
venții: contravenția continuă; contravenția prelungită; repetarea contravenției; tentativa. 57
Contravenție continuă se consideră fapta care se caracterizează prin săvîrșirea neîntreruptă,
timp nedeterminat, a activității contravenționale. 58
În cazul contravenției continue nu există pluralitate de contravenții. 59 Acțiunea sau inacți-
unea prevăzută în dispoziția normei materiale a dreptului contravențional se săvîrșește neîntrerupt și
într-un timp nedeterminat.
Contravenția continuă se caracterizează prin faptul că latura obiectivă a acesteia constă
într-o acțiune (inacțiune) care durează în timp în mod natural, pînă la încetarea activității contra-
venționale. Această activitate poate înceta din cauza intervenției făptuitorului, a altor persoane ori
a organelor de drept abilitate.
Aceste contravenții pot fi de două tipuri: contravenții succesive și contravenții permanente.
Contravențiile succesive se caracterizează prin anumite pauze, întreruperi ce survin în des-
fășurarea activității contravenționale (de exemplu, încălcarea regimului de protecție a apelor – art.
109 din CC al RM).
Contravențiile permanente se caracterizează printr-o acțiune (inacțiune) continuă, care nu
cunoaște momente de discontinuitate, de întrerupere (de exemplu, păstrarea ilegală de substanțe
narcotice sau de alte substanțe psihotrope în cantități mici – art. 85 din CC al RM).
Contravenție prelungită se consideră fapta săvîrșită cu o unică intenție, caracterizată prin
două sau mai multe acțiuni și/sau inacțiuni contravenționale identice comise cu un singur scop, al-

57
În literatura de specialitate există şi alte opinii cu privire la varietăţile (formele) contravenţiei. De exemplu, Sergiu
Furdui, în opera citată de noi, menţionează următoarele forme ale contravenţiei: actele preparatorii, tentativa, fapta con-
sumată şi fapta epuizată. La rîndul său, contravenţia consumată este divizată în trei tipuri: continuă, prelungită şi repeta-
tă (p. 95-97).
58
Codul contravenţional al RM, art. 11.
59
În literatura de specialitate pluralitatea contravenţiei este tratată ca fiind un ansamblu de norme juridice contravenţio-
nale care reglementează situaţia cînd o persoană comite două sau mai multe contravenţii şi se exprimă prin două forme:
1) consumul de contravenţii, care există în situaţia în care o persoană comite cel puţin două contravenţii înainte de con-
statarea irevocabilă a existenţei vreuneia dintre ele. Concursul de contravenţii este real şi ideal; 2) recidiva contra-
venţională, care există în situaţia în care o persoană comite o nouă contravenţie după ce a fost sancţionată irevocabil
pentru o altă contravenţie. Recidiva contravenţională nu trebuie confundată cu antecedentul contravenţional, care este
genul proxim al recidivei, deoarece nu toate tipurile de contravenţii stabilite irevocabil atrag existenţa stării de recidivă,
ci numai cele de o anumită gravitate (Sergiu Furdui. Op. cit., p. 98).

43
cătuind în ansamblu o contravenție. 60 Această contravenție se consumă în momentul săvîrșirii ulti-
mei acțiuni contravenționale sau al ultimei omisiuni în cazul inacțiunii.
Contravenția este prelungită în cazul în care subiectul răspunderii contravenționale săvîr-
șește, la diferite intervale de timp, dar pentru realizarea unui scop unic, acțiuni sau inacțiuni care
prezintă, fiecare aparte, conținutul aceleiași contravenții. Acțiunile distincte din care se compune
contravenția prelungită consumată sînt considerate numai ca etape, faze ale contravenției finale.
Pentru ca o contravenție să fie considerată prelungită ea trebuie să întrunească următoarele
condiții:
– mai multe acțiuni și/sau inacțiuni să fie săvîrșite la diferite intervale de timp, cu o unică
intenție, și să reprezinte, fiecare aparte, componența juridică a aceleeași contravenții;
– acțiunile sau inacțiunile să fie identice și comise cu același scop;
– autorul acțiunilor sau inacțiunilor să fie una și aceeași persoană.
În ceea ce privește prima condiție, sensul juridic al noțiunii de acțiune (inacțiune) trebuie
înțeles într-o accepțiune mai largă, sub aspectul realizării unei activități contravenționale, reluate de
făptuitor, fiind necesară săvîrșirea a cel puțin două acțiuni, care, împreună, alcătuiesc o singură con-
travenție.
Cea de-a doua condiție constă în faptul că activitățile materiale săvîrșite la diferite interva-
le de timp, pentru a se integra în contravenția prelungită, trebuie să fie comise în vederea atingerii
unui scop unic. Intenția unică a făptuitorului trebuie să cuprindă, sub aspect intelectiv, previziunea
desfășurării eșalonate, pe etape, a întregii activități contravenționale, care va constitui o contraven-
ție unică. 61
Determinarea unității scopului acțiunii contravenționale, ca proces psihic, presupune pre-
zența unei intenții strict determinate, comiterea acțiunilor prin metode și procedee identice (de ace-
lași fel), neintervenirea unor obstacole neprevăzute, care să fi determinat modificarea scopului și
care ar putea indica asupra mai multor activități contravenționale distincte.
Cea de-a treia condiție, alături de săvîrșirea a mai multor acțiuni (inacțiuni) contravențio-
nale identice, efectuate cu același scop, prevede și unitatea de subiect, adică săvîrșirea contravenției
de una și aceeași persoană.
Se consideră repetare a contravenției săvîrșirea a două sau a mai multe contravenții identi-
ce ori omogene, prevăzute de aceeași normă contravențională, dacă persoana a fost trasă la răspun-
dere contravențională pentru vreuna dintre ele și dacă nu a expirat termenul de prescripție.

60
Codul contravenţional al RM, art. 12.
61
Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu, sub red. lui Alexei Barbăneagră. Chişinău: Centrul de Drept al Avo-
caţilor, 2003, p. 94.

44
 Repetarea ca formă a unității de contravenție trebuie delimitată de repetarea prevăzută în
cadrul contravenției prelungite și repetarea ca formă a pluralității de contravenții.
Condițiile contravenției repetate sînt:
– să fi fost săvîrșite două sau mai multe contravenții identice ori omogene, prevăzute de
aceeași normă contravențională;
– făptuitorul să nu fi fost supus răspunderii contravenționale pentru vreuna dintre ele;
– să nu fi expirat termenul de prescripție.
Se consideră tentativă de contravenție acțiunea sau inacțiunea intenționată, îndreptată ne-
mijlocit spre săvîrșirea unei contravenții care, din cauze independente de voința făptuitorului, nu și-
a produs efectul. 62
Tentativa de contravenție trebuie să întrunească următoarele condiții:
– acțiunile sau inacțiunile sînt îndreptate nemijlocit spre săvîrșirea unei contravenții con-
crete;
– aceste acțiuni sau inacțiuni sînt intenționate;
– fapta contravenției este neterminată (făptuitorul nu a dus contravenția pînă la sfîrșit);
– făptuitorul nu a realizat rezultatul contravențional din cauze independente de voința lui.
În literatura de specialitate se disting două tipuri ale tentativei de contravenție: consumată
și neconsumată. 63
Tentativa consumată are loc atunci cînd făptuitorul a comis toate acțiunile (inacțiunile) pe
care le considera necesare pentru a săvîrși contravenția, însă rezultatul n-a survenit din cauze inde-
pendente de voința lui.
Tentativa neconsumată are loc atunci cînd făptuitorul n-a comis toate acțiunile (inacțiunile)
pe care le considera necesare pentru obținerea rezultatului contravențional dorit.
Sub aspect obiectiv, tentativa reprezintă, în primul rînd, un început de executare a acțiunii
îndreptate nemijlocit împotriva valorii sociale ocrotite de dreptul contravențional. Făptuitorul, prin
diverse metode, atentează la obiectul concret și creează un pericol real de a-i cauza o daună, iar în
unele cazuri chiar îi cauzează o anumită daună.
O altă trăsătură a aspectului obiectiv al tentativei constă în faptul că acțiunea începută nu
și-a produs efectul din cauze independente de voința făptuitorului. Aceste cauze se constituie din
împrejurări apărute contrar voinței făptuitorului, care întrerup acțiunile și fac imposibilă continuarea
lor sau care înlătură producerea rezultatului. Tentativa, sub aspect subiectiv, se distinge prin carac-
terul intenționat al faptei (practic – intenția directă).

62
Codul contravenţional al RM, art. 13.
63
Sergiu Furdui. Op. cit., p. 96.

45
 În funcție de caracterul intenționat al tentativei și al cauzelor ce înlătură producerea rezul-
tatului, tentativa poate apărea sub formă de tentativă asupra unui obiect nul sau de tentativă cu mij-
loace nule. 64
Tentativa asupra unui obiect nul se consideră fapta prin care se atentează la valorile sociale
ocrotite de legea contravențională, însă acțiunile comise nu cauzează și nu au putut cauza daune din
cauza greșelii autorului, deoarece obiectul lipsea în momentul atentatului sau avea calități atît de
bune, încît – prin acțiunile întreprinse – el nu putea fi vătămat.
Tentativa cu mijloace nule survine în cazul în care consumarea contravenției nu a fost posibilă
din cauza insuficienței sau defectuozității mijloacelor folosite.

Variantele contravenției (atenuantă și agravantă).

Variantele contravenţiei sunt aspecte ale activităţii contravenţionale, construite prin derivaţie
de la forma tipică a contravenţiei. Construcţia variantelor derivate ale contravenţiei se realizează prin
adăugarea la conţinutul variantei de bază a unor condiţii referitoare la obiectul contravenţiei, subiectul
contravenţiei, locul şi timpul comiterii contravenţiei, situaţia descrisă sau elementele contravenţiei.
Variantele contravenţiei sunt de două tipuri: atenuantă şi agravantă.
Varianta atenuantă este situaţia în care varianta contravenţiei este mai puţin periculoasă decât
forma de bază.
Varianta agravantă este situaţia în care varianta contravenţiei este socialmente mai periculoasă
decât forma de bază.

Modalităţile contravenţiei.
Modalităţile contravenţiei sunt formele de realizare a contravenţiei prevăzute expres în lege.
Ele pot fi plurale sau unice, în funcţie de diversele specii ale contravenţiei.
Pluralitatea contravenţiei este ansamblul normelor juridice contravenţionale care reglemen-
tează situaţia când o persoană comite două sau mai multe contravenţii şi se exprimă prin două for-
me:
- concursul de contravenţii care există în situaţia în care o persoană comite cel puţin două
contravenţii, înainte de constatarea irevocabilă a existenţei vreuneia dintre ele. Concursul poate real
– în cazul comiterii mai multor contravenţii ca urmare a mai multor fapte distincte şi, ideal – cînd o
faptă comisă de aceeaşi persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc şi consecinţele pe care
le-a produs, întruneşte elementele mai multor contravenţii;

64
Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu… p. 91.

46
 - recidiva contravenţională care există în situaţia în care o persoană comite o nouă contra-
venţie după ce a fost sancţionată irevocabil pentru o altă contravenţie. Recidiva nu trebuie confun-
dată cu antecedentul contravenţional, care este genul proxim al recidivei, pentru că nu toate tipurile
de contravenţii stabilite irevocabil atrag existenţa stării de recidivă, ci numai cele de o anumită gra-
vitate.
Unitatea contravenţională este activitatea ilicită a unei persoane ce realizează conţinutul unei
singure contravenţii şi se exprimă prin două forme: simplă şi complexă.
- forma simplă, constă în efectuarea unei singure acţiuni sau inacţiuni instantanee care şi
produce un singur rezultat în baza unei intenţii contravenţionale unice. Unitatea contravenţională
simplă este:
a) continuă – atunci când elementul material şi rezultatul contravenţiei durează în timp şi es-
te stopată datorită unei forţe contrare;
b) derivată – atunci când elementul material al unei contravenţii este deturnat de la obiectul
sau persoana vizată de către făptuitor sau rezultatul se produce în alt mod decât cel conceput, ceea
ce înseamnă că se poate realiza conţinutul altei contravenţii decât al celei concepute.
- forma complexă, care constă din mai multe fapte contravenţionale sau în care este absor-
bită, ca element constitutiv ori ca element circumstanţial agravant o altă contravenţie.

2.4. Cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei.

Legitima apărare.
Prin stare de legitimă apărare legiutorul descrie fapta, prevăzută de legislație drept contravenție, dar
care este săvîrșită pentru a respinge un atac direct, imediat, material și real, îndreptat împotriva sa, împotri-
va unei alte persoane sau împotriva unui interes public.
Potrivit Codului contravențional (art. 21), legitima apărare este o acțiune pe care o realizează o per-
soană, săvîrșind o faptă prevăzută de legea contravențională, pentru a înlătura efectele unui atac care pericli-
tează valorile sociale ocrotite de lege. Ea este o acțiune social-utilă, deoarece fapta săvîrșită în condițiile
enunțate de lege nu este prejudiciabilă. Lipsește și vinovăția persoanei care, fiind în stare de legitimă apărare,
a fost impusă să acționeze pentru a apăra valorile sociale periclitate de un atac.
Analiza literaturii juridice și a legislației contravenționale și penale din diferite țări ne permite să
concluzionăm că, pentru ca legitima apărare să constituie o cauză de înlăturare a caracterului contravențional
al faptei și a răspunderii contravenționale, ea trebuie să întrunească anumite condiții, și anume:
– existența atacului direct, imediat, material și real;
– prejudiciul să fie adus atentatorului;
– să nu fie depășite limitele legitimei apărări.

47
 1. Atacul este o agresiune, o comportare violentă a omului îndreptată împotriva unei valori sociale
ocrotite de lege. Apărarea trebuie întreprinsă nemijlocit pentru respingerea atacului. Apărarea nu este consi-
derată legitimă dacă riposta persoanei agresate a fost întreprinsă după consumarea atacului.
Apărarea se consideră legitimă dacă atacul este direct, imediat, material și real.
Prin atac direct se înțeleg acțiunile îndreptate nemijlocit asupra valorilor ocrotite de legea contra-
vențională. Atacul nu este direct în cazul în care între agresor și victimă se află un obstacol material (ușă, zid
etc.) sau o distanță mai mare în spațiu – circumstanțe care împiedică apariția unui pericol real pentru valorile
sociale ale subiectului asupra căruia este îndreptat atacul.
Atacul este imediat în cazul în care acesta s-a dezlănțuit și se află în curs de desfășurare. Acesta se
consumă odată cu încetarea agresiunii. Dacă atacul nu a fost declanșat, dar cuvintele, gesturile, demonstrarea
diverselor unelte etc. indică obiectiv că atacul va începe, fapta cade sub incidența prevederilor legitimei apă-
rări. 65
Atacul este considerat material dacă, pentru a-l realiza, se folosește forța fizică, diverse instru-
mente etc., care sînt în măsură să producă o modificare în substanța fizică a valorilor sociale protejate de
lege. Un atac verbal sau scris (insulta, șantajul, denunțarea calomnioasă etc.) nu este considerat atac mate-
rial.66
Atacul este real dacă există obiectiv, și nu doar presupus de persoană. El se va consuma în momen-
tul în care a luat sfîrșit, iar pericolul pentru valorile protejate de lege nu mai există.
2. În ceea ce privește a doua condiție a legitimei apărări, este logic că prin fapta îndreptată contra
unui atac poate fi admisă cauzarea de prejudicii numai celui ce atacă și nicidecum altor persoane aflate în
preajmă.
Este regretabil faptul că ultimele două condiții ale legitimei apărări (prejudiciul să fie adus atenta-
tului și neadmiterea depășirii limitelor legitimii apărări) nu sînt stipulate în norma juridică respectivă a legii
contravenționale noi. Și în acest caz, în viziunea noastră, conținutul normei juridice respective din legea
contravențională (1985) abrogată era mai reușit. 67
3. Problema limitelor – fiind una dintre condițiile legitimei apărări – ni se pare destul de importan-
tă. În legea contravențională în vigoare legislatorul a omis în general această condiție a legitimei apărări. În
Codul cu privire la contravențiile administrative (1985) exista o trimitere la neadmiterea depășirii limitelor
legitimei apărări, însă aceste limite nu erau precizate. Edificatoare în acest sens erau prevederile art. 13 din
Codul penal al Republicii Moldova din 1961, în care era stabilit: „Se consideră depășire a limitelor legitimei
apărări necorespunderea vădită a apărării cu caracterul și pericolul atacului”.
Problema limitelor legitimei apărări este discutată pe larg atît în literatura juridică autohtonă, cît și
în cea străină.

65
Codul penal al Republici Moldova. Comentariu. Op. cit., p. 102.
66
Codul penal al Republici Moldova. Comentariu. Op. cit., p. 102.
67
În art. 17 din CCA era stipulat: „Nu urmează a fi trasă la răspundere administrativă persoana care, deşi a săvîrşit o
acţiune, prevăzută de prezentul cod,... opunîndu-se atentatului ilicit prin cauzarea unui prejudiciu atentatorului, dacă în
aceste cazuri n-au fost depăşite limitele legitimei apărări.”

48
 După cum menționează M. Preda, pentru ca apărarea împotriva unui atac să fie considerată legiti-
mă, trebuie să existe proporționalitate între fapta săvîrșită pentru apărare și atacul care a provocat nevoia de
apărare. Proporționalitatea nu înseamnă similitudine sau identitate de fapte, dar nu le exclude.68 Evident, nu
se poate vorbi despre niște limite concrete, deoarece fiecare caz de legitimă apărare are particularități ce țin
atît de calitățile persoanei, cît și de alte împrejurări în care s-a săvîrșit fapta.
I. Creangă analizează mai detaliat aceste condiții, nominalizînd următoarele:
– atacul să provină din partea unei persoane fizice responsabile;
– atacul să fie material, adică să se concretizeze în acte de violență fizică sau verbală susceptibile
de a fi percepute pe cale senzorială;
– atacul să fie direct, adică să provină din partea celui împotriva căruia se îndreaptă riposta persoa-
nei în stare de legitimă apărare;
– atacul să fie imediat, adică în curs de dezlănțuire sau pe punctul de a se produce;
– atacul să fie injust, adică să se realizeze printr-o faptă ilicită;
– atacul să fie îndreptat împotriva persoanei, a drepturilor sale ori împotriva unui interes obștesc;
– riposta să fie necesară, înțelegînd prin aceasta că finalitatea actelor de apărare urmărește înlătura-
rea atacului;
– riposta să fie spontană. 69

Starea de extremă necesitate.

Rеiеşind din nоţiunеа contravenției са о асţiunе ilicită, lеgislаţiа contravențională
stаbilеştе сеrсul асеstоr асţiuni săvârşirеа сărоrа аtrаgе răsрundеrеа contravențională. Lа rând сu
асеаstа, lеgislаtоrul stаbilеştе сă, fарtеlе fоrmаl nimеrind sub соmроnеnţа lеgii contravenționale
dаr саrе nu sânt sосiаl-реriсulоаsе, înlătură răsрundеrеа contravențională.
Din асеst сеrс dе fарtе, саrе înlătură саrасtеrul sосiаl-реriсulоs аl fарtеi, fасе раrtе şi insti-
tuţiа stării dе еxtrеmă nесеsitаtе.
În саzul stării dе еxtrеmă nесеsitаtе, роt fi înfăрtuitе difеritе асţiuni, dе еxеmрlu:
- реntru еvitаrеа unui ассidеnt rutiеr, şоfеrul înсаlсă rеgulilе dе сirсulаţiе lа trаfiс,
рriсinuind dаunе соnsidеrаbil mаi miсi dесât сеlе еvitаtе;
- реntru а trаnsроrtа lа sрitаl о реrsоаnă grаv rănită, еstе fоlоsit un аutоmоbil, fără vоiа
stăрânului;
- реrsоаnа сu funсţii dе răsрundеrе, реntru еvitаrеа rарidă а unui ассidеnt lа întrерrindеrе,
fоlоsеştе bunurilе mаtеriаlе înсrеdinţаtе lui, nесоnfоrm dеstinаţiеi lоr.
Сum рutеm оbsеrvа din еxеmрlеlе рrеzеntаtе, еsеnţа stării dе еxtrеmă nесеsitаtе соnstă în
о аşа асtivitаtе а реrsоаnеi, саrе еstе îndrерtаtă lа арărаrеа intеrеsеlоr stаtаlе, оbştеşti şi indivi-

68
M. Preda. Op. cit., p. 202.
69
I. Creangă. Op. cit., p. 317.

49
duаlе, măсаr сă ре саlеа înсălсării аltоr intеrеsе, осrоtitе dе nоrmеlе drерtului, dаr lа асеl mоmеnt
– mаi рuţin imроrtаntе.
Соndiţiilе înаintаtе dе lеgе реntru rесunоаştеrеа асţiunilоr, săvârşitе în stаrе dе еxtrеmă
nесеsitаtе са lеgаlе dоvеdеsс liрsа реriсоlului sосiаl. Асеstе соndiţii еxрrimă, în рrimul rând, rеfu-
zul dе а аtrаgе lа răsрundеrеа contravențională ре асеа реrsоаnă, саrе а înсălсаt оrdinеа dе drерt în
stаrе dе еxtrеmа nесеsitаtе, арărând în аşа mоd viаţа, intеgritаtеа соrроrаlă sаu sănătаtеа sа, а аltеi
реrsоаnе оri un intеrеs рubliс dе lа un реriсоl iminеnt саrе nu роаtе fi înlăturаt аltfеl.
În stаrеа dе еxtrеmă nесеsitаtе, реrsоаnа rесunоаştе, сă асţiunilе sаlе роаrtă un саrасtеr
sосiаl-util, реrsоаnа urmărеştе sсорuri utilе, соnduсându-sе dе mоtivul рrоtеjării а intеrеsеlоr mult
mаi imроrtаntе.
Rеfuzul dе а rесunоаştе реriсоlul sосiаl са un еlеmеnt nесеsаr аl intеnţiеi duсе lа
fоrmulаrеа орiniеi grеşitе dеsрrе рrеzеnţа vinоvăţiеi în stаrеа dе еxtrеmă nесеsitаtе.
Întruсât рrin săvârşirеа fарtеi dе sаlvаrе а vаlоrilоr арărаtе dе lеgе sunt рrоvосаtе dаunе
аltоr vаlоri рrоtеjаtе dе асеаstа, а fоst nесеsаră dеtеrminаrеа соndiţiilоr în саrе stаrеа dе еxtrеmă
nесеsitаtе vа fi соnsidеrаtă lеgitimă, drерt саuză саrе înlătură саrасtеrul contravențional аl fарtеi.
Stаrеа dе еxtrеmă nесеsitаtе imрliсă (lа fеl са lеgitimа арărаrе) dоuă lаturi:
1) реriсоlul;
2) sаlvаrеа dе lа реriсоl.

Constrângerea fizică și/sau psihică.

О саuză саrе înlătură саrасtеrul cl аl fарtеi еstе соnstrângеrеа fiziсă și/sаu рsihiсă
rеglеmеntаtă dе аrt.23 din СC аl RM, саrе рrеvеdе: ,,Nu constituie contravenţie fapta prevăzută de
prezentul cod săvîrşită din cauza unei constrîngeri fizice căreia persoana nu i-a putut rezista și care
nu putea fi înlăturată în alt mod.
Nu constituie contravenţie fapta, prevăzută de prezentul cod, săvîrşită din cauza unei
constrîngeri psihice exercitată prin ameninţare cu un pericol iminent, pentru sine ori pentru o altă
persoană, care nu putea fi înlăturat în alt mod”.
А соnstrângе о реrsоаnă în gеnеrаl însеаmnă а оbligа, а fоrţа, а influеnţа ре сinеvа să în-
dерlinеаsсă un luсru ре саrе еl nu dоrеştе să-1 fасă.
În litеrаturа juridiсă penală, еxistă difеritе mоdаlităţi dе а trаtа "viоlеnţа". Dе еxеmрlu, au-
torul rus Şаrароv R. о dеfinеştе са аnumită асţiunе а unеi реrsоаnе fаţă dе аltă реrsоаnă, îmроtrivа

50
vоinţеi (dоrinţеi) ultimеi.70 Autorul sovetic Рiоntсоvsсhi А. sсriа, сă influеnţа viоlеntă аsuрrа
реrsоаnеi еstе оriсе соnstrângеrе саrе о оbligă să асţiоnеzе îmроtrivа dоrinţеlоr sаlе.71
Аbеliţеv S. аnаlizеаză viоlеnţа fiziсă şi рsihiсă lа nivеl individuаl. Duрă рărеrеа lui
асеаstă viоlеnţă sе еxрrimă рrin bătăi, lоvituri sераrаtе (рrоvосаrеа еxсоriаţiilоr, есhimоzеlоr, vâ-
nătăilоr еtс.). Viоlеnţа рsihiсă соnstă din sреriеri, аmеninţări сu арliсаrеа viоlеnţеi fiziсе sаu
difеritоr аrmе.
Sеrdiuс L. соnsidеră сă viоlеnţа еstе о influеnţă еxtеrnă, intеnţiоnаtă şi ilеgаlă соmisă dе о
реrsоаnă аsuрrа аltеiа îmроtrivа vоinţеi ultimеi, şi саrе роаtе să рriсinuiаsсă viсtimеi о trаumă
оrgаniсă, fiziоlоgiсă sаu рsihiсă şi să limitеzе libеrtаtеа vоinţеi sаu а асţiunilоr реrsоаnеi susnu-
mitе.
Însuşi арliсаrеа fоrţеi nu роаtе fi соnsidеrаtă са un асt dе viоlеnţă. Dеsрrе viоlеnţă sе
роаtе dе vоrbit numаi în саzurilе сând еxistă înсălсаrеа lеgii. Арliсаrеа viоlеnţеi în gеnеrе роаtе fi
lеgаlă. În bаzа сеlоr еxрusе, рutеm dеfini viоlеnţа (соnstrângеrеа) са influеnţă ilеgаlă аsuрrа in-
viоlаbilităţii fiziсе sаu рsihiсе а реrsоаnеi.72
În соndiţiilе соnstrângеrii fiziсе, făрtuitоrul îşi dă реrfесt sеаmа сă асţiоnеаză са un
simрlu instrumеnt sub influеnţа unеi еnеrgii străinе, săvârşind о fарtă рrеvăzută dе lеgеа contraven-
țională, dаr, nерutând орunе rеzistеnţă еnеrgiеi саrе-1 орrimă, аdорtă соnduitа саrе îi еstе imрusă.
О fарtă соmisă sub imреriul соnstrângеrii fiziсе nu соnstituiе contravenție, dеоаrесе îi
liрsеştе trăsăturа еsеnţiаlă а vinоvăţiеi, sub аsресtul fасtоrului vоlitiv, întruсât vinоvăţiа nu роаtе
еxistа сând făрtuitоrul nu аrе libеrtаtе dе асţiunе. Fарtа nеfiind contravenție, ре саlе dе соnsесinţă,
асеstа nu аtrаgе răsрundеrе contravențională. Răsрundеrеа сivilă еstе înlăturаtă şi еа din рrinсiрiu.
Соnstrângеrеа рsihiсă соnstă în еxеrсitаrеа unеi рrеsiuni ре саrе о реrsоаnă о rеаlizеаză
рrin оriсе mijlоасе аsuрrа рsihiсului аltеi реrsоаnе, în аşа fеl înсât sub stăрânirеа unеi tеmеri grаvе
реrsоаnа соnstrânsă nu-şi mаi роаtе dirijа în mоd libеr vоinţа și săvârşеştе о fарtă рrеvăzută dе
lеgеа реnаlă.73
Аmеninţаrеа еstе uniса fоrmă а соnstrângеrii рsihiсе саrе аrе dоuă sеmnе рrinсiраlе:
1. роsibilitаtеа influеnţării аmеninţării аsuрrа рsihiсului реrsоаnеi;
2. рrеzеnţа în аmеninţаrе а еlеmеntеlоr intimidării.
Tоtоdаtă соnstrângеrеа рsihiсă роаtе fi еxрrimаtă nu dоаr рrin аmеninţări vеrbаlе, сi și
рrin înşеlăсiunе, fоlоsirе а mесаnismеlоr tеhniсе еtс. În litеrаturа juridiсă sе dă un еxеmрlu, сând
un mеdiс-рsihiаtru саrе сunоştеа difеritе mеtоdе а рsihiаtriеi, influеnţа аsuрrа расiеnţilоr săi (în

70
Шарапов Р.Д. Физическое насилие в уголовном праве. СПб., Юридический центр пресс. 2001г., с.3
71
Пинтковский А.А. Преступления против личности. Москва, 1938, с.88
72
Уголовное право. Под ред. Л.Д.Гаухмана, Л.М. Колодкина. Москва. Юриспрюденция, 1999, с.188
73
Курс уголовного права. Том 1. Учение о преступлении. Под ред. Н.Ф.Кузнецовой, И.М.Тяжковой. Москва:
Зерцало-М, 2002, с.489.

51
mаjоritаtеа саzurilоr оаmеni tinеri) саrе în urmа асţiunilоr mеdiсului săvârşеаu difеritе fарtе
ilеgаlе, în саzul dаt, mеdiсul nu соmitеа niсi о сrimă, dаr еl sе соnsidеrа аutоrul mаtеriаl аl in-
frасţiunii, dеоаrесе реrsоаnеlе săvârşеаu асţiuni ilеgаlе реntru сă sе аflаu în dереndеnţа рsihiсă dе
mеdiсul-рsihiаtru.74

- Riscul întemeiat.
Riscul, deseori, este util în toate domeniile de dezvoltare a societății. Progresul tehnico-științific es-
te imposibil fără implementarea de noi tehnologii, fără realizarea de experimente în diferite domenii ale acti-
vității umane – știință, tehnică, medicină, farmacologie, sfera de producere, sfera de combatere a infracționa-
lității și contravenționalității etc. Pornind de la aceste noi circumstanțe, în legea contravențională a mai fost
introdusă o cauză care înlătură caracterul contravențional al faptei comise și răspunderea contravențională:
riscul întemeiat. În art. 24 din Codul contravențional se prevede că:
„(1) Nu constituie contravenție fapta, prevăzută de prezentul cod, care a cauzat daune intereselor
ocrotite de lege în cazul riscului întemeiat în atingerea unor scopuri socialmente utile.
(2) Se consideră întemeiat riscul fără de care scopul socialmente util nu a putut fi atins, iar persoana
care a riscat a luat măsuri de prevenire a cauzării de daune intereselor ocrotite de lege.
(3) Nu poate fi considerat întemeiat riscul îmbinat cu bună știință cu pericolul pentru viața persoanei sau cu
pericolul provocării unui dezastru ecologic ori social.”
Cuvîntul risc înseamnă posibilitatea de a ajunge într-o stare de primejdie, de a avea de înfruntat un
necaz sau de suportat o pagubă. Deci, riscul înseamnă o acțiune (inacțiune) cu posibile consecințe dăunătoa-
re. Evaluarea gradului de risc exprimă probalitatea acestuia de a se produce, precum și impactul pe care îl
poate avea asupra relațiilor sociale.75
Ținem să menționăm că legislatorul admite totuși în calitate de cauză care înlătură caracterul con-
travențional al faptei comise doar riscul întemeiat.
Legislatorul vine cu noțiunea de „risc întemeiat”. Susținem opinia76 că în acest scop ar putea fi utili-
zată noțiunea de „risc profesional”, la fel ca în Legea cu privire la poliție, care prevede că nu constituie o în-
călcare de lege acțiunea colaboratorului de poliție săvîrșită într-o situație de risc profesional justificat. Riscul
profesional este considerat justificat dacă acțiunea săvîrșită decurgea în mod obiectiv din informația asupra
faptelor și circumstanțelor de care dispunea colaboratorul poliției, iar scopul legitim nu putea fi realizat prin
acțiuni ce nu ar fi implicat riscul și colaboratorul poliției, care și-a asumat riscul, a întreprins toate măsurile
posibile pentru a preveni consecințele negative. 77
Potrivit normei juridice prevăzute în art. 24 din Codul contravențional, riscul se va considera înte-
meiat numai în cazul în care:

74
Флоря Е. Уголовно-правовое значение физического и психического принуждения // Закон и жизнь, №12
2002г., с.37
75
Codul penal al RM. Comentariu. Op. cit., p. 112.
76
Ibidem.
77
Legea cu privire la poliţie nr. 416-XII din 18 decembrie 1990, art. 33 (republicată în MO al RM, nr. 17-19/56, 2002).

52
 – scopul socialmente util nu putea fi atins fără acțiunile (inacțiunile) însoțite de risc;
– persoana care a riscat a luat (a epuizat) toate măsurile de prevenire a cauzării de daune intere-
selor ocrotite de legea contravențională.
Din cele menționate concluzionăm că va înlătura răspunderea contravențională pentru dauna cauza-
tă intereselor și valorilor ocrotite numai acea acțiune (inacțiune) al cărei autor nu a avut la dispoziție nici o
altă cale de a atinge scopul social util.
În același rînd, legislatorul stipulează și limitele riscului. Din conținutul art. 24 alin. (3) din Co-
dul contravențional reiese că riscul nu se consideră întemeiat dacă:
– era cu bună știință îmbinat cu pericolul pentru viața persoanei;
– conținea amenințarea de a provoca un dezastru ecologic;
– conținea amenințarea de a provoca un dezastru social.
Susținem opinia78 potrivit căreia există și alți factori ce caracterizează riscul ca fiind întemeiat, care
nu sînt indicați expres în norma juridică analizată, dar reies din lege.
Potrivit acestei opinii, riscul nu se consideră întemeiat și în cazurile în care:
– scopul social util putea fi atins prin alte mijloace și acțiuni care nu presupuneau risc;
– persoana care a riscat nu a luat toate măsurile pentru a proteja interesele și valorile ocrotite de le-
ge;
– persoana a riscat pentru a atinge scopurile personale.

Cazul fortuit.
Cazul fortuit este o împrejurare imprevizibilă79 care determină producerea unei consecințe fără ca
vreunei persoane să i se poată imputa vinovăția.
Cazul fortuit este acea cauză de excludere a caracterului contravențional al faptei ce constă în co-
miterea unei fapte prevăzute în legea contravențională, al cărei rezultat este consecința unei forțe care nu pu-
tea fi anticipată.
Din prevederile legislației rezultă că, pentru prezența cazului fortuit, trebuie să existe următoarele
condiții:
– rezultatul faptei să fie consecința unei împrejurări imprevizibile;
– împrejurarea imprevizibilă să fi intrat în conjuncție cu fapta a cărei consecință a determinat-o;
– fapta care a produs rezultatul socialmente periculos, din cauza intervenirii împrejurării fortuite, să
fie o faptă stipulată în legea contravențională.
În virtutea imposibilității făptuitorului de a prevedea apariția împrejurării fortuite care a produs rezul-
tatul socialmente periculos, cazul fortuit exclude caracterul contravențional al faptei, deoarece lipsește vinovă-
ția.

78
Codul penal al RM. Comentariu. Op. cit., p. 112.
79
Codul contravenţional al RM, art. 25.

53
 În literatura de specialitate și legislația contravențională al altor state sînt prevăzute și alte cauze ca-
re înlătură caracterul contravențional (și cel infracțional) al faptei, cum ar fi: eroarea de fapt, infirmitatea,
beția involuntară completă etc.
Eroarea de fapt este situația în care persoana, în momentul comiterii contravenției, nu cunoaște
existența unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul contravențional al faptei. Ea se caracte-
rizează prin aceea că făptuitorul, deși are capacitatea psihică, în momentul comiterii faptei nu cunoaște anu-
mite stări, situații sau împrejurări existente la acel timp sau le cunoaște greșit ori deformat, astfel încît, în
ambele situații, există o discordanță între realitatea obiectivă și imaginea pe care o percepe persoana respec-
tivă despre adevăr și realitate.80
Necunoașterea legii, adică eroarea de drept, nu constituie temei pentru exonerare de răspundere
contravențională.
Infirmitatea este un defect fizic congenital sau survenit în urma unui accident, boli sau a altei cau-
ze, care determină săvîrșirea unei fapte prevăzute în legea contravențională. Nu constituie contravenție fapta
stipulată în legea contravențională săvîrșită în stare de infirmitate.
Pentru prezența acestei cauze de inexistență a vinovăției este necesar ca starea de infirmitate să
existe în momentul săvîrșirii contravenției și fapta să se datoreze acesteia.81
Beția involuntară completă. O altă cauză care exclude vinovăția este aflarea făptuitorului în mo-
mentul săvîrșirii faptei cuprinse în legea contravențională în stare de beție involuntară totală produsă de al-
cool sau de alte substanțe.
Atît legislația contravențională a RM, cît și legea penală, spre deosebire de alte state, nu indică
beția drept una dintre cauzele care ar înlătura caracterul contravențional sau penal al faptei. De exemplu, în
legea penală a României prin denumirea de beție se desemnează o listă foarte largă de forme de intoxicare.
După gradul de intoxicație, beția poate fi totală sau parțială. Cea totală este de trei feluri: psihopati-
că, epileptică și completă. Primele două tipuri aparțin psihopatologiei și țin de incapacitatea sau iresponsabi-
litatea contravențională, pentru că sînt tipuri de alienație mintală.82 Beția completă este singura dintre forme-
le beției care, după criteriul intoxicației, intră în sfera cauzelor de înlăturare a vinovăției.
După rolul vinovăției făptuitorului, beția poate fi fortuită involuntară (accidentală) și voluntară.
Beția voluntară este premeditată și simplă. Ea mai poate fi ocazională și cronică. În funcție de substanța care
a cauzat starea de beție, există beție caldă (alcoolică) și beție rece (cauzată de alte substanțe).
Pentru a constitui o cauză de înlăturare a caracterului contravențional al faptei, starea de beție a
persoanei trebuie să satisfacă următoarele condiții:
– beția să fie fortuită involuntară (accidentală);
– beția să fie completă;

80
Sergiu Furdui. Op. cit., p. 102.
81
Constantin Drăghici, Constantin Victor Drăghici et all. Op. cit., p. 59.
82
M. A. Hotcă. Op. cit., p. 272.

54
 – beția fortuită involuntară (accidentală) completă să existe în momentul comiterii faptei prevăzute
în legea contravențională. Dacă starea de beție exista înainte sau după momentul săvîrșirii faptei, dar nu și în
momentul producerii ei, aceasta nu va înlătura caracterul contravențional al acțiunii (infracțiunii).
fapta comisă în stare de beție fortuită involuntară (accidentală) completă trebuie să fie prevăzută de
legea contravențională.
Este de menționat că aceste trei cauze: eroarea de fapt, infirmitatea și beția involuntară completă
nu sînt stipulate în legislația contravențională națională și nu pot servi drept temei juridic de înlăturare
a caracterului contravențional al faptei comise.

55
 3. RĂSPUNDEREA CONTRAVENȚIONALĂ

3.1. Definirea, trăsăturile și funcțiile răspunderii contravenționale.

3.2. Principiile și scopul răspunderii contravenționale.
- Principiile răspunderii contravenționale (legalității, contravenției ca unic temei al răs-
punderii contravenționale, umanismului, răspunderii personale, unicității răspunderii, inevitabili-
tății răspunderii, individualizării răspunderii, prescriptibilității răspunderii, celerității tragerii la
răspundere).
- Scopul răspunderii contravenționale.
3.3. Cauzele care înlătură răspunderea contravențională.
- starea de iresponsabilitate,
- renunțarea benevolă la săvârșirea contravenției,
- prescripția răspunderii contravenționale,
- ne însemnătatea contravenției,
- încheierea tranzacției conform Legii cu privire la mediere,
- împăcarea victimei cu făptuitorul,
- amnistia,
- constatarea amiabilă a accidentului rutier.
3.4. Delimitarea răspunderii contravenționale de alte forme ale răspunderii juridice.
- delimitarea răspunderii contravenționale de cea penală.
- delimitarea răspunderii contravenționale de cea administrativă.
- delimitarea răspunderii contravenționale de cea disciplinară.
- delimitarea răspunderii contravenționale de cea civilă.

3.1. Definirea, trăsăturile și funcțiile răspunderii contravenționale

Literatura de specialitate nu este unanimă în ce priveşte locul şi rolul normelor juridice din
materie contravenţională în cadrul sistemului dreptului, iar noi tindem să credem că dreptul contra-
venţional deja şi-a dobândit statutul său de ramură de drept independentă, în prezenta secţiune în-
cercând să argumentăm această poziţie, pornind de la o scurtă incursiune asupra modului de apariţie
şi dezvoltare a dreptului contravenţional şi, implicit, a răspunderii contravenţionale.
Savantul rus A. B. Agapov menţionează că răspunderea contravenţională era cunoscută în-
că în Roma antică, dar sub denumirea de răspundere administrativă. Conceptul antic „administratio”
(conducere) se referea, în principal, la reglementarea raporturilor ce decurgeau din dreptul de pro-
prietate. Dar, de fapt, în dreptul Romei antice erau utilizate concepte şi principii specifice dreptului
administrativ actual83, în prezent acestea fiind clar reglementate prin lege şi dobândind, în mare par-
te, noi valenţe. Doctrinarii nu vorbesc despre o teorie proprie ţării noastre în materie de ilicit con-
travenţional în plan istoric, deoarece până la 27 august 1991 Republica Moldova nu a existat ca stat
independent, cu o legislaţie proprie sau, cel puţin, cu o şcoală (doctrină) proprie în materie de drept
administrativ. Aceasta nu înseamnă, însă, că, în anumite perioade ale istoriei, Basarabia s-a aflat în
afara oricăror dezbateri teoretice sau reglementări juridice asupra faptelor contravenţionale. În

83
A.Г. Агапов, „Административная ответственность”, Москва, 2004, стр.11;

56
1918, anul Marii Uniri, contravenţiile erau reglementate juridic în legislaţia penală a Rusie ţariste,
aplicabilă şi în Basarabia, între anii 1918-1940. Basarabia, reunită la România, a cunoscut o regle-
mentare juridică a contravenţiilor prin Codul Penal Român din 1865, care califica faptele penale
(după exemplul francez) drept contravenţii, delicte şi crime. În perioada postbelică, rolul principal
la formarea legislaţiei contravenţionale a revenit teoriei juridice sovietice. În legislaţia sovietică,
chiar de la formarea U.R.S.S., contravenţia a fost scoasă din sfera faptelor penale, fiind calificată ca
abatere de natură administrativă. Natura administrativă a contravenţiei, precum şi a răspunderii pe
care o presupunea săvârşirea acesteia, era determinată de stabilirea lor prin acte normative emise, în
parte, de către organele administraţiei de stat şi de sancţionarea lor, în mare parte, tot de organele
administraţiei de stat.84 Întrucât numărul abaterilor sancţionate administrativ a crescut considerabil
spre sfârşitul anilor cincizeci ai secolului XX, a fost necesară o limitare a sferei de aplicare a acestei
forme de răspundere. Un rol important în domeniu l-a avut Decretul Sovietului Suprem al U.R.S.S.
de la 21.06.1961 „Cu privire la limitarea aplicării în continuare a amenzii în ordine administrati-
vă”, în urma căruia a fost redus numărul organelor împuternicite să stabilească amenda administra-
tivă, numărul abaterilor pentru care a fost stabilită amenda, reducându-se şi cuantumul acesteia. În
perioada anilor 1970-1980 în legislaţia sovietică existau peste cinci sute de acte normative prin care
se stabileau abaterile administrative şi regimul juridic de sancţionare a lor. Acest fapt a determinat
adoptarea unui nou act normativ, care a constituit dreptul comun în materia contravenţiilor. Proba-
bil, ţinându-se cont de originea penală a contravenţiei, despre care vorbesc mai mulţi doctrinari ro-
mâni85, legiuitorul a mers pe calea codificării acestor fapte, preluând o mare parte din principiile ce
stau la baza codificării infracţiunilor. Actul normativ iniţial în baza căruia s-a înfăptuit codificarea
contravenţiilor a fost Legea U.R.S.S. cu privire la bazele legislaţiei administrative din 1982. Atunci
toate republicile unionale au adoptat propriile coduri cu privire la contravenţiile administrative, care
constituiau o reproducere mecanică a legii menţionate anterior.
La data de 29.03.1985, a fost adoptat Codul cu privire la contravenţiile administrative al
Republicii Moldova (publicat în „Veştile R.S.S.M.”, 1985, nr.3, art.47), care a fost în vigoare pînă
la 31.05.2009 – dată la care a intrat în vigoare prezentul Cod Contravenţional, adoptat prin Legea
nr. 218, din 24.10.200886 şi care, în viziunea noastră, se deosebeşte substanţial de fostul Cod din
1985, fiind recunoscută şi persoana juridică drept subiect pasibil de răspundere contravenţională,
actualele sancţiuni fiind mult mai dure.
În literatura de specialitate nu există o opinie unică a specialiştilor în ceea ce priveşte exis-
tenţa răspunderii contravenţionale ca modalitate separată a răspunderii juridice (cât şi a dreptului

84
S. Furdui, „Procedura în cazurile cu privire la contravenţiile administrative”, Chişinău, 2000, p. 25;
85
I. Poenaru, “Răspunderea pentru contravenţii”, Bucureşti, 1998, p. 3-5;
86
Publicat la data de 16.01.2009 în Monitorul Oficial nr. 3-6, art. nr. 15;

57
contravenţional ca ramură de drept) şi a definiţiei ei. O mare parte dintre doctrinari atribuie răspun-
derea contravenţională la dreptul administrativ, deşi răspunderea administrativă mai cuprinde şi alte
aspecte, cum ar fi răspunderea pentru pagubele pricinuite prin acte administrative ilegale, ca varian-
tă distinctă a răspunderii administrative.87 Alţii argumentează necesitatea examinării normelor con-
travenţionale în cadrul unei ramuri de sine stătătoare,88 întrucât răspunderea contravenţională nu
este un termen sinonim cu răspunderea administrativă, unul dintre argumente fiind aplicarea
sancţiunilor nu numai de organele administraţiei de stat, ci şi de cele judecătoreşti.89
Astfel, deoarece dreptul contravenţional are propriul obiect şi propria metodă de reglemen-
tare, iar componenţa de contravenţie are obiect, latură obiectivă, subiect şi latură subiectivă specifi-
ce, considerăm că dreptul contravenţional are statut de ramură de drept, analog altor ramuri de drept
deja recunoscute de teoreticienii şi practicienii în domeniu, cum ar fi dreptul constituţional, dreptul
penal, dreptul civil, dreptul familiei etc.
Examinând problematica formulării unei noţiuni corespunzătoare a dreptului contravenţio-
nal, am analizat definiţiile propuse de doctrina autohtonă, română şi rusă. În viziunea lui A. Trăiles-
cu, răspunderea contravenţională „constă în obligarea persoanelor fizice şi juridice vinovate de să-
vârşirea contravenţiilor la suportarea sancţiunilor aplicate de autorităţile publice competente”90, ex-
primând reacţia societăţii faţă de contravenienţi. Potrivită ar fi savanţilor C. Draghici, S. Furdui,
care definesc răspunderea contravenţională drept reacţie a statului la comiterea cu vinovăţie a unei
fapte contravenţionale, prin aplicarea de către organul împuternicit faţă de făptuitor a constrângerii
statale prevăzute de legea contravenţională, în modul şi termenele stabilite de lege, în limitele
sancţiunii contravenţiei comise, cât şi obligaţia contravenientului de a suporta sancţiunea.91 În mod
similar se expun E. Fistican, A. Pascari, A. Climova, S. Furdui şi S. Bleşceaga , care definesc „răs-
punderea contravenţională” drept acea „formă a răspunderii juridice, exprimat prin raportul de con-
strângere, generat ca urmare a comiterii contravenţiei, între stat şi contravenient, raport complex, al
cărui conţinut îl formează dreptul statului de a aplica persoanei vinovate sancţiunea prevăzută de
lege pentru contravenţia comisă şi de a o constrânge să o execute, corelativ cu obligaţia contraveni-
entului de a suporta aplicarea şi executarea sancţiunii contravenţionale, în vederea restabilirii ordinii
de drept şi restaurării autorităţii legii”92. Răspunderea contravenţională, ca şi oricare altă formă de
răspundere, se aplică doar în limitele legii, în ce priveşte subiectele pasibile de răspundere, faptele

87
G. Vrabie, S.Popescu, „Teoria generală a dreptului”, Iaşi, 1993, p. 167;
88
L. Groza, Gh.Păruşanu, „Reglementarea sancţionării contravenţionale”, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1973;
89
A. Iorgovan, „Drept administrativ. Tratat elementar”, Ed. Procardia, vol.III, p. 198;
90
A. Trăilescu, “Drept administrativ. Tratat elementar”, Bucureşti, 2002, p. 347;
91
C. Draghici, „Drept contravenţional”, Bucureşti, 2003, p. 22; S.Furdui, „Drept contravenţional”, Chişinău, p. 104;
92
E. Fistican, A. Pascari, A. Climova, S. Furdui, S. Bleşceaga, „Administrarea cauzelor de contencios administrativ.
Administrarea cauzelor contravenţionale”, Suporturi de curs, Cartea VIII, Chişinău, 2009, Institutul Naţional al Justiţiei,
161 pagini, p. 111;

58
ilicite considerate contravenţii, sancţiunea şi mărimea acesteia; răspundere juridică în afara legii nu
există. În concepţia lui N. Grădinaru şi Gh. Udrescu, răspunderea contravenţională este o instituţie
juridică a dreptului contravenţional, ce cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează
raporturile ce apar în legătură cu încălcarea de către persoane fizice şi juridice a prescripţiilor legii
contravenţionale, prin comiterea unei contravenţii, care nu este altceva decât „o faptă săvârşită cu
vinovăţie, prevăzută şi sancţionată de lege”93 Iu. Poenaru menţionează că răspunderea contra-
venţională este o varietate a constrângerii juridice, reprezentând o stare de drept deosebită, care pre-
supune existenţa unei obligaţii fixate în lege şi posibilitatea survenirii consecinţelor nefavorabile
(aplicarea sancţiunilor) în cazul încălcării acestor obligaţii. „Răspunderea contravenţională izvorăşte
dintr-o faptă a omului generatoare de consecinţe materiale şi imateriale socialmente neconvenabile,
faptă descrisă legal prin elementele ei constitutive şi caracterizată juridic ca fiind o contravenţie”. 94
Relevantă, este opinia savantului M.A. Hotca, referitoare la faptul că, după conţinut, răspunderea
contravenţională este susceptibilă de patru accepţiuni: instituţie juridică, raport juridic de constrân-
gere, latură pasivă a raportului contravenţional de constrângere, conţinutul raportul contravenţional
de constrângere.95 În sens larg, prin răspundere contravenţională se înţelege, în viziune aceluiaşi
autor, acea formă a răspunderii juridice, identificată cu raportul juridic contravenţional de constrân-
gere, stabilit între stat şi contravenient, al cărui conţinut îl constituie dreptul statului de a aplica
sancţiune contravenientului şi obligaţia corelativă a acestuia de a suporta sancţiunea. Iar în sens res-
trâns, prin răspundere contravenţională se înţelege acea formă de răspundere juridică, care constă în
obligaţia contravenientului de a suporta sancţiunea, întrucât răspunderea contravenţională nu poate
fi concepută decât în cadrul unui raport juridic, în care se stabileşte fapta ilicită, vinovăţia făptuito-
rului şi sancţiunea corespunzătoare.96
În literatura de specialitate există numeroase definiţii ale răspunderii contravenţionale, fie-
care autor formulându-şi opinia într-un mod original. Totuşi, esenţa acestei instituţii juridice se păs-
trează de la un savant la altul şi toate definiţiile existente, analizate în ansamblu, relevă aceleaşi par-
ticularităţi specifice răspunderii contravenţionale, acestea referindu-se la formele distincte de ma-
nifestare comparativ cu alte tipuri de răspundere juridică. Cel mai des, trăsăturile răspunderii con-
travenţionale sunt elucidate în doctrină prin delimitarea acesteia de răspunderea penală, deoarece
regimul juridic al contravenţiilor se încadrează într-un regim juridic special de drept public, des-
prins fiind din dreptul penal prin dezincriminarea penală a unor fapte antisociale, cărora li s-a confe-
rit un caracter contravenţional.97 Principalul criteriu care delimitează aceste două forme de răspun-

93
N. Grădinaru, Gh. Udrescu, „Drept administrativ. Note de curs”, 2004, p. 174;
94
Iu. Poenaru, „Răspunderea pentru contravenţii”, Bucureşti, 1998, p. 11;
95
M. A. Hotca, „Drept contravenţional. Partea generală”, Bucureşti, 2003, p. 293;
96
C. Bulai, „Manual de drept penal. Partea generală”, Bucureşti, 1997, p. 310;
97
Al. Negoiţă, „Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei”, Bucureşti, 1993, Atlas Lex, p. 151-152;

59
dere juridică este pericolul social, care este mai grav în cazul săvârşirii infracţiunilor.98 În conformi-
tate cu prevederile Codului Penal al Republicii Moldova99, se consideră răspundere penală condam-
narea publică, în numele legii, a faptelor infracţionale şi a persoanelor care le-au săvârşit, condam-
nare ce poate fi precedată de măsurile de constrângere prevăzute de lege. Codul Contravenţional,
din păcate, nu oferă o definiţie instituţiei răspunderii contravenţionale.
„Atât răspunderea penală, cît şi cea contravenţională formează aceeaşi categorie de răs-
pundere juridică – răspundere care se realizează în interesul întregii societăţi”100 şi nu doar în inte-
resul unui grup limitat de persoane; or, ambelor tipuri de răspundere le sunt specifice regulile de
drept public. „Aprecierea naturii şi importanţei sociale a interesului lezat prin fapta ilicită se face
prin diferenţierea pericolului social corespunzător celor două forme de răspundere juridică. Cu cât
valoarea proteguită este mai importantă, cu atât fapta care-i aduce atingere prezintă grad mai mare
de pericol social şi, deci, forma de răspundere antrenată va fi cea penală.”101 Gradul de pericol soci-
al al contravenţiei este mai mic decât cel al infracţiunii şi legislaţia naţională accentuează destul de
nuanţat această deosebire, Codul Penal al Republicii Moldova102 definind infracţiunea drept o faptă
ilicită (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie şi pa-
sibilă de pedeapsă penală. Nu constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea care, deşi formal,
conţine semnele unei fapte prevăzute de Codul Penal, dar, fiind lipsită de importanţă, nu prezintă
gradul prejudiciabil al unei infracţiuni. Iar contravenţia, în redacţia Codului Contravenţional103, este
fapta (acţiunea sau inacţiunea) ilicită, cu un grad de pericol social mai redus decât infracţiunea, să-
vârşită cu vinovăţie, care atentează la valorile sociale ocrotite de lege, este prevăzută de Codul Con-
travenţional şi este pasibilă de sancţiune contravenţională. În mod firesc, pentru comiterea unei con-
travenţii, se aplică o răspundere juridică mai blândă comparativ cu răspunderea juridică ce survine
în rezultatul săvârşirii unei infracţiuni. Gradul de pericol social mai redus al contravenţiei, compara-
tiv cu cel specific infracţiunii, este confirmat şi prin reglementările privind prescripţia tragerii la
răspundere contravenţională şi, respectiv, penală. Dacă termenul de prescripţie a răspunderii penale
este de 2 ani pentru infracţiunile uşoare şi de 25 de ani pentru cele excepţional de grave, existând şi
infracţiuni imprescriptibile (infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiuni de război)104,
atunci termenul de prescripţie a răspunderii contravenţionale este de numai 3 luni105. Infracţiunile,
prin prisma legii penale, sunt clasificate în mai multe categorii, în funcţie de caracterul şi gradul

98
А. Г. Агапов, „Административная ответственность”, Москва, 2004, стр. 47;
99
Art. 50 al Codului Penal al R. Moldova
100
Mircea N. Costin, citat de Mona Maria Pivniceru, Petru Susanu, Dan Tudurache, „Contravenţia”, Institutul Euro-
pean, Iaşi, 1997, 271 p. , p. 56;
101
Mona Maria Pivniceru, Petru Susanu, Dan Tudurache, „Contravenţia”, Institutul European, Iaşi, 1997, 271 p. , p. 56;
102
Art. 14 alin. (1) şi (2) ale Codului Penal al R, Moldova;
103
Art. 10 al Codului Contravenţional;
104
Art. 60 al Codului Penal al R. Moldova;
105
Art. 30 al Codului Contravenţional al R. Moldova;

60
prejudiciabil al faptei: infracţiuni uşoare, mai puţin grave, grave, deosebit de grave şi excepţional de
grave. În aspect comparativ, Codul Contravenţional delimitează expres doar o categorie de contra-
venţii – cele neînsemnate - contravenţia pentru care legea prevede în calitate de sancţiune maximă
aplicarea unei amenzi de până la 10 unităţi convenţionale106. În rest, Codul “tace”, rămânând la
aprecierea celor care au menirea de a interpreta legea să decidă cum să efectueze o clasificare clară
a ilicitului contravenţional, pentru că singura soluţie ar fi deosebirea a două tipuri de contravenţii:
obişnuite şi neînsemnate; unicul criteriu de delimitare este, deci, mărimea sancţiunii prevăzute de
Cod pentru comiterea faptei contravenţionale şi, respectiv, gradul de pericol social al acesteia.
„Problema de a şti dacă o faptă antisocială este contravenţie sau infracţiune se soluţionează
prin raportarea faptei antisociale la norma juridică de incriminare. Fiecare faptă ilicită este caracte-
rizată şi descrisă în elementele ei constitutive de norma juridică pe care o încalcă – infracţiune, con-
travenţie – caracterizare în funcţie de care este atrasă forma de răspundere corespunzătoare. Or, din
acest punct de vedere, este limpede că determinarea în concret a faptelor ce constituie contravenţii
presupune că nici una dintre ele nu trebuie să aibă conţinutul generic al vreounei infracţiuni”.107
Doctrina de specialitate tratează în mod diferit natura răspunderii contravenţionale, atribu-
ind-o fie răspunderii administrative, fie considerând-o un tip de răspundere juridică distinctă de cea
administrativă şi căreia i se aplică un regim juridic particular. Unii savanţi autohtoni108, români109 şi
ruşi110 apreciază răspunderea contravenţională drept una independentă de cea administrativă, cu tră-
sături şi forme de manifestare absolut diferite – opinie la care aderăm şi noi şi pe care încercăm să o
dezvoltăm în prezenta lucrare.
Răspunderea contravenţională este instituţia juridică centrală în materia contravenţională111
şi câteva particularităţi acesteia (autorul se referă la răspunderea administrativă, dacă am traduce
mot`a mot; însă, în esenţă, este vorba de răspunderea contravenţională), în viziunea autorului rus
D.M. Ovseanko112, sunt:
a) ea survine numai pentru o contravenţie, comisă de o persoană fizică responsabilă, care a
atins o anumită vârstă; prin adoptarea Codului Contravenţional al Republicii Moldova s-a introdus
novaţie legislativă şi anume recunoaşterea persoanei juridice ca subiect al răspunderii contravenţio-
106
Art.28 al C
107
Mona Maria Pivniceru, Petru Susanu, Dan Tudurache, „Contravenţia”, Institutul European, Iaşi, 1997, 271 p. , p. 56-
57;
108
V. Guţuleac, „Tratat de drept administrativ”, Tipografia Centrală, Chişinău, 2009, p. 133-134;
109
A. Iorgovan;
110
Н. В. Бровко, С. А. Григорян, Ю. А.Соколова, Административное право, Ростов-на-Дону, ЕНИКС, 2002, стр.
138-141;
А. П. Алёхин, А.А. Кармолицкий, Ю.М. Козлов, Административное право Российской Федерации, Зеркало,
Москва, 2001, стр. 448;
Б. Н. Габричидзе, А.Г. Чернявский, Административное право, Проспект, Москва, 2003, стр. 225-228;
111
Б. Н. Габричидзе, А.Г. Чернявский, Административное право Российской Федерации, Дело и Сервис,
Москва, 2001б стр.263;
112
Д. М. Овсянко, „Административное право”, Учебное пособие, Москва, 1999,стр. 130;

61
nale, alături de persoana fizică; condiţiile şi particularităţile răspunderii acestui subiect de drept le
vom expune ulterior, într-un paragraf separat.
b) Există câteva grupe speciale de organe (persoane oficiale) împuternicite să examineze
cazurile contravenţionale. Persoanele abilitate legal să constate faptele calificate drept contravenţii
poartă numele de “agenţi constatatori”.113 Numărul acestora este mult mai mare decât cel al organe-
lor şi persoanelor responsabile de pornirea şi exercitarea urmăririi penale.
c) Pentru săvârşirea contravenţiei sunt prevăzute sancţiuni concrete, prevăzute de Codul
Contravenţional. Spre deosebire pedepsele penale, cele contravenţionale sunt mai lejere, existând şi
pedepse contravenţionale aplicate persoanelor fizice inexistente în dreptul penal: avertismentul,
aplicarea punctelor de penalizare, privarea de dreptul special (dreptul de a conduce vehicule, dreptul
de a deţine armă şi de portarmă) şi arestul contravenţional. În ce priveşte sancţiunile aplicate per-
soanelor juridice, amenda şi privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate sunt reglementa-
te şi de Codul Penal şi de Codul Contravenţional. Primul, însă, instituie şi o pedeapsă penală mai
aspră – lichidarea persoanei juridice, datorită pericolului social sporit al infracţiunii.
d) Procedura de aplicare a sancţiunilor administrative este simplă şi operativă, scrie D.M.
Ovseanko. Suntem de părerea că procedura contravenţional într-adevăr trebuie să corespundă aces-
tor criterii; însă, Codul Contravenţional în vigoare reglementează o procedură mai complicată de
examinare a cazurilor contravenţionale, spre deosebire de Codul cu privire la contravenţie adminis-
trative din 1985. Deşi răspunderea contravenţională este apreciată drept una diferită de cea penală,
conform legislaţiei naţionale, aceasta se apropie prea mult de trăsăturile răspunderii penale şi ale
procesului penale. Sunt preluate din Codul de Procedură Penală reglementări referitoare la procesul
contravenţional, participanţii la procesul contravenţional, la modalitatea de constatare şi de exami-
nare a cazurilor contravenţionale, căile ordinare şi extraordinare de atac.
Criterii de delimitare a răspunderii contravenţionale de răspunderea penală rămân a fi efec-
tele juridice ale aplicării fiecăreia dintre ele. Dreptului penal îi este specifică recidiva 114, care repre-
zintă comiterea cu intenţie a uneia sau mai multor infracţiuni de o persoană cu antecedente penale
pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie. Dreptului contravenţional nu-i este cunoscută noţiunea de
recidivă şi nici de antecedente contravenţionale, chiar dacă săvârşirea contravenţiei de către o per-
soană anterior sancţionată contravenţional este o circumstanţă care agravează răspunderea contra-
venţională.
Nu agreăm apropierea exagerată a răspunderii contravenţionale de cea penală la nivel de
reglementare normativ–juridică şi de acte procedurale. Este inadmisibil, în opinia noastră, ca în pre-
zentul Cod Contravenţional să se facă trimitere la normele din Codul Penal, din Codul de Procedură

113
E. Bălan, „Drept administrativ”, Bucureşti, 1999, p. 103;
114
Art. 34 alin. (1) al Codului Penal al R. Moldova;

62
Penală; or, este vorba de coduri de legi ce reglementează două materii diferite: cea a contravenţiilor
şi, respectiv, cea a infracţiunilor. Astfel, în Codul Contravenţional nu ar trebui să existe asemenea
prevederi normative de genul celor cuprinse în alin. (3) al art. 16 din Codul contravenţional, referi-
tor la răspunderea contravenţională a persoanei fizice: „În cazul minorului care a săvârşit o faptă ce
se încadrează în dispoziţia normei din partea specială a cărţii întâi, agentul constatator, procurorul
sau instanţa de judecată expediază materialele cauzei contravenţionale autorităţii administraţiei pu-
blice locale pentru problemele minorilor. La demersul agentului constatator, instanţa de judecată
poate aplica faţă de minor măsuri de constrângere cu caracter educativ conform art.104 din Codul
penal”. Odată ce este adoptat un Cod contravenţional nou, destul de detaliat, urmează a exclude din
acesta trimiteri la acte normative ce reglementează relaţii sociale specifice absolut altei ramuri de
drept şi a face anumite completări ori modificări în conţinutul Codului Contravenţional, cu conser-
varea esenţei sale.
Raspunderea contravenţională ca răspundere socală şi juridică se deosebeşte de răspunde-
rea administrativă.
Raspunderea administrativă ca institutie a dreptului administrativ, spre deosebire de ras-
punderea civila si cea penala, consacrata în anumite forme inca din antichitate, este relativ tanara115.
Aceasta opinie este sustinuta si de catre autorii116 din Republica Moldova, care
mentioneaza ca raspunderea administrativa are aproximativ doua secole de cand a fost instituita în
urma revolutiilor burgheze, franceze, ca raspundere a administratiei pentru daunele aduse
particularilor prin activitate ilicita.
În același timp, mentionam ca o data cu adoptarea Codului contraventional, care sugereaza
recunoasterea dreptului contraventional ca ramura independenta de drept. În pofida faptului ca unii
doctrinari si practicieni în materie contraventionala au viziuni diferite în ce priveste recunoasterea
dreptului contraventional ca ramura de drept separat. Raspunderea contraventionala s-a desprins de
ramura dreptului administrativ si a devenit o institutie de sine statatoare. Incalcarile din partea
cetatenilor a normelor dreptului contraventional de acum inainte, vor fi regulamentate de Codul
contraventional.
Asadar, raspunderea contraventionala apare în cazul în care sunt incalcate normele
dreptului contraventional.
Reiesind din cele expuse, mentionam ca în opinia noastra, actualmente au ramas numai
doua forme sau categorii de raspundere administrativa: raspundere administrativ-disciplinara și
raspundere administrativ-patrimoniala.
115
V. I. Prisacaru, Tratat de drept administrativ roman, partea generala, editia a II-a revezuta si adaugata, editura ALL,
1996, pg. 416;
116
Maria Orlov, Stefan Belecciu, Drept administrative, Academia “Stefan cel Mare” a MAI al Republicii Moldova,
Chisinau 2005, pg. 136;

63
 Mai mult decat atat, prin adoptarea codului contraventional nr. 218-XVI din 24.10.2008, s-
a incetatenit termenul de contraventie si s-a renuntat la cele de contraventie administrativa.
Astfel, s-a evitat riscul condamnarii raspunderii contraventionale cu raspunderea
administrativa.
În lucrarile autorilor rusi, din perioada sovietica, raspunderea administrativa este
suprapusa, mai des, cu cea contraventionala, iar sanctiunile administrative sunt analizate doar prin
prisma pedepselor contraventionale.
Astfel, în viziunea prof. Vasilencov, raspunderea administrativa poate fi caracterizata sub
doua aspecte: în sens larg si în sens ingust (restrans).
Sensul larg al raspunderii administrative presupune raspunderea instituita de normele
dreptului administrativ, care antreneaza si alte forme de raspundere decat cea administrativa.
Drept exemplu, autorul prezinta prevederile Codului contraventional care stabilesc
raspundere disciplinara pentru contraventiile savarsite de catre militari (art. 15 CCA). Sensul larg al
raspunderii administrative cuprinde, de asemenea, faptul ca sanctiunile administrative sunt
prevazute si în normele altor ramuri de drept, cum ar fi: dreptul funciar, ecologic, financiar etc.

3.2. Principiile și scopul răspunderii contravenționale.

Principiile răspunderii contravenționale
Codul Contravenţional conţine o novaţie faţă de Codul cu privire la contravenţiile adminis-
trative din 1985, reglementând expres câteva dintre principiile aplicării răspunderii contravenţiona-
le, care, până la 31.05.2009 – data intrării în vigoare a Codului Contravenţional, erau analizate doar
la nivel doctrinar. Savantul autohton S. Furdui delimitează aceste principii după cum urmează:
- principii generale, care se regăsesc în întreaga reglementare juridică a relaţiilor sociale,
fiind specifice sistemului de drept în ansamblu (principiul legalităţii, al umanismului, al egalităţii);
- principii speciale, care denotă un caracter restrâns, fiind limitate numai la materia con-
travenţională.117 Vom încerca să expunem succint conţinutul şi esenţa acestora, accentuând că
„principiile nu sunt reguli, nici norme, căci dacă ar fi, ar trebui să dispună şi, în cazul încălcării a
ceea ce dispun, ar urma sancţionarea celor vinovaţi. Ele concentrează trăsăturile comune şi esenţiale
ale normelor juridice care reglementează general, abstract, impersonal, conduite pentru subiecte ge-
nerice”.118
Principiul legalităţii119 se regăsea, cu un conţinut puţin diferit, în art. 7 al fostului Cod
cu privire la contravenţiile administrative (Asigurarea legalităţii la aplicarea măsurilor de influenţă

117
S. Furdui, „Răspunderea contravenţională”, Chişinău, 2005, p. 58;
118
Gh. C. Mihai, „Fundamentele dreptului”, Bucureşti, 1999, All Beck, 191 p. , p. 137;
119
Art. 5 al Codului Contravenţional al R. Moldova;

64
pentru contravenţiile administrative). Acest principiu presupune aplicarea consecventă a legalităţii
pe tot parcursul procedurii contravenţionale. Respectarea legalităţii prezintă importanţă cu atât mai
mult, cu cât în acest domeniu au nevoie de apărare unele drepturi şi libertăţi cetăţeneşti dintre cele
mai importante, iar pe de altă parte, organelor (persoanelor cu funcţie de răspundere) împuternicite
să examineze cazurile contravenţionale le sunt date posibilităţi de luare a unor măsuri grave împo-
triva persoanelor trase la răspundere, cum ar fi reţinerea, efectuarea de percheziţii, ridicarea de obi-
ecte, arestul etc.120 Conform legii contravenţionale în vigoare, nimeni nu poate fi declarat vinovat
de săvârşirea unei contravenţii, nici supus sancţiunii contravenţionale, decât în conformitate cu le-
gea contravenţională. Un pas important la nivel de reglementare îl constituie interzicerea interpretă-
rii extensive defavorabile şi a aplicării prin analogie a legii contravenţionale. Este o măsură potrivi-
tă, în special din cauza înăspririi condiţiilor de atragere la răspundere contravenţională şi a sancţiu-
nilor contravenţionale, care se apropie prea mult, considerăm noi, de trăsăturile caracteristice răs-
punderii penale. În ce priveşte conţinutul alin. (3) al art. 5 din Codul Contravenţional, este mai de-
grabă o referinţă la principiul umanismului, în virtutea căruia nimeni nu poate fi supus la torturi,
nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante – principiu reglementat analog în
Convenţia privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului121. Oricare reglementări juridice
au menirea să apere, în mod prioritar, persoana, ca valoare supremă a societăţii, drepturile şi liber-
tăţile acesteia. Răspunderea contravenţională utilizează instrumente care, prin natura şi conţinutul
lor, nu duc la umilirea şi degradarea fiinţei umane, ci, dimpotrivă, preconizează căi, metode, mijloa-
ce care să conducă la reeducarea contravenientului. De remarcat că nu se consideră tratament crud
şi inuman acele suferinţe provocate ca rezultat al aplicării unor pedepse penale legale. După Becca-
ria, „pentru ca o pedeapsă să nu constituie un act de violenţă împotriva cetăţeanului, ea trebuie să
fie esenţialmente publică, promptă, necesară, cea mai slabă dintre pedepsele aplicabile în circum-
stanţele date, proporţională cu delictul şi stabilită prin lege”.122 Această proporţionalitate ar garanta
apărarea demnităţii fiecărei persoane şi ar evita orice mecanisme şi instrumente juridice de intimi-
dare şi înjosire a personalităţii umane. Considerăm oportună completarea Părţii generale a dreptului
material contravenţional cu un articol separat, care să expună principiul umanismului, într-o formu-
lă exactă, în termeni unanim recunoscuţi de legislaţia şi doctrina juridică.
Principiul egalităţii în faţa legii123 - poziţionează toate persoanele care au săvârşit contra-
venţii pe picior de egalitate în faţa legii şi a autorităţilor publice, fiind supuse răspunderii contra-
venţionale fără deosebire de rasă, naţionalitate, limbă, religie, sex, apartenenţă politică, avere, origi-

120
S. Furdui, „Procedura în cazurile cu privire la contravenţiile administrative”, Chişinău, 2000, 200 p. , p. 36;
121
Art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, Roma, 1950;
122
A. Bălan, E. Stănişor, M. Mincă „ Penologie”, ed. II, Oscar Print, Bucureşti, 2003, p.24;
123
Art. 6 al Codului Contravenţional al R. Moldova;

65
ne socială sau de orice altă situaţie. Este un principiu constituţional124, inerent apărării drepturilor
fundamentale ale omului. Faptul existenţei unor categorii de persoane care pot beneficia de condiţii
speciale de urmărire contravenţională sau de garanţia de a nu fi supuse urmăririi şi răspunderii con-
travenţionale, în baza tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte nu este vorba de
acordarea unui tratament mai favorabil unora comparativ cu alţi indivizi pe criterii discriminatorii,
ci instituirea unor măsuri suplimentare de protecţie a acelor categorii de persoane faţă de care se pot
comite abuzuri graţie statutului deţinut de ele în viaţa publică. Astfel, conform prevederilor alin.(3)
al art. 5 al Codului Contravenţional, nu pot fi supuşi răspunderii contravenţionale reprezentanţii di-
plomatici ai statelor străine sau alte persoane care, în conformitate cu tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte sau în conformitate cu legile Republicii Moldova, nu cad sub inci-
denţa jurisdicţiei contravenţionale a Republicii Moldova.
Principiului dreptăţii formulat de Codul Contravenţional125. De facto, reprezintă în sine
regulile principiului constituţional al prezumţiei nevinovăţiei126, care prevede că orice persoană
acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal,
în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apără-
rii sale. Nu coincide denumirea articolului cu esenţa acestuia, ceea ce este incompatibil cu formula-
rea textelor de lege. Principiul prezumţiei nevinovăţiei se conţine şi în Convenţia Europeană privind
drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a interpre-
tat acest principiu, pronunţându-se asupra cazului Barbiera, Messegue şi Jabardo versus Spania;
principiul prezumţiei nevinovăţiei „ obligă, inter alia, ca, îndeplinindu-şi funcţiile sale, membrii in-
stanţelor judecătoreşti să nu pornească de la ideea preconcepută că persoana acuzată a comis acţiu-
nea incriminată: obligaţia de a prezenta dovezi revine procuraturii şi orice dubii sunt în favoarea
acuzatului.”127 Continuând ideea, „un om nu se poate numi vinovat înainte de hotărârea judecătoru-
lui şi nici societatea nu poate să-i dea protecţia publică, decât atunci când s-a stabilit că el a încălcat
convenţiile sociale prin care i-a fost acordat”.128 O persoană poate fi atrasă la răspundere contra-
venţională numai dacă a vinovăţia ei a este dovedită într-un proces echitabil, desfăşurat public, pe
principii de egalitate şi contradictorialitate, cu reţinerea faptului că atitudinea psihică în momentul
comiterii contravenţiei poate fi apreciată doar faţă de o persoană fizică. Similar s-a exprimat Centrul
de analiză şi prevenire a corupţiei în anexa la Raportul de Expertiză la proiectul Codului Contra-
venţional pregătit pentru a doua lectură în Parlamentul Republicii Moldova, în rezultatul efectuării

124
Art. 16 al Constituţiei R. Moldova;
125
Art. 7 al Codului Contravenţional al R. Moldova;
126
Art.21 al Constituţiei R. Moldova;
127
N. Mole, C. Harby „Dreptul la un proces echitabil”, Consiliul Europei, 2001, p.53;
128
C. Beccaria „ Despre infracţiuni şi pedepse”, Bucureşti, 2001, p.68;

66
unei analize detaliate asupra coruptibilităţii şi altor riscuri ale prevederilor proiectului 129. Centrul
statuează că vinovăţia reprezintă atitudinea psihică a subiectului faţă de fapta săvârşită şi faţă de re-
zultatul acesteia, expresia atitudinii psihice conştient negative faţă de valorile ocrotite de lege. Pentru
persoana juridică această situaţie este greu de perceput şi analizat. Se propune reevaluarea situaţiei
răspunderii persoanei juridice şi păstrarea condiţiei obligatorii a vinovăţiei doar la contravenţiile
comise de persoanele fizice, în scopul eliminării din Codul Contravenţional a lacunelor de drept şi
al evitării coruptibilităţii acestuia.
În ce priveşte articolele 8 şi 9 ale Codului Contravenţional, ele constituie o reproducere
mecanică a prevederilor art. 6 şi 7 ale Codului Penal al Republicii Moldova. Este vorba de principi-
ul caracterului personal al răspunderii contravenţionale şi de principiul individualizării răspunde-
rii contravenţionale şi sancţiunii contravenţionale. „Răspunderea personală înseamnă răspundere
pentru fapta proprie, indiferent dacă subiectul este persoană fizică sau juridică”. 130 Persoana este
supusă răspunderii contravenţionale numai dacă a săvârşit, cu intenţie sau din imprudenţă, o faptă
prevăzută de legea contravenţională. Este atrasă la răspundere numai persoana care a săvârşit nemij-
locit contravenţia; or, este inadmisibilă răspunderea pentru fapta altuia şi răspunderea colectivă
(cum era practicat în perioada antică şi medievală, cu unele reminiscenţe în etapa modernă de dez-
voltare a civilizaţiei umane), adică răspunderea în grup a persoanelor legate între ele prin raporturi
personale (de familie, naţionale, religioase) pentru contravenţia săvârşită de către unul (sau unii)
dintre membrii acestora. În cazul atragerii la răspundere a mai multor persoane care au comis con-
travenţia în grup, trebuie stabilită vina şi rolul fiecăruia. Individualizarea răspunderii şi sancţiunii
contravenţionale instituie regula aplicării răspunderii în strictă conformitate cu caracterul şi gradul
prejudiciabil al faptei săvârşite, luându-se în calcul tipul şi trăsăturile speciale ale subiectului in-
fracţiunii, circumstanţele atenuante şi cele agravante131 prevăzute de legea contravenţională. Indivi-
dualizarea răspunderii este efectuată pentru a asigura atât sancţionarea corectă a contravenientului,
cât şi realizarea funcţiei preventiv-educative a pedepsei.
Alin.(2) al art.9 al Codului Contravenţional prevede că nimeni nu poate fi supus de două
ori răspunderii contravenţionale pentru una şi aceeaşi faptă; textul corespunde principiului preluat
din doctrina penală care instituie unicitatea răspunderii. Acest principiu instituie regula conform
căreia orice persoană învinuită de săvârşirea unei contravenţii – fapt confirmat în baza legii şi a pro-
cedurii legale, nu poate fi trasă la răspundere contravenţională pentru fapta comisă decât o singură
dată; pentru o singură contravenţie există o singură răspundere şi o singură pedeapsă contravenţio-
nală. Acest principiu, numit şi non bis în idem, afirmă că subiectul de drept care a nesocotit ordinea
129
Anexa la Raportul de expertiză la Proiectul Codului Contravenţional, nr.199 din 5 aprilie 2007, pregătit pentru a do-
ua lectură, înregistrat în Parlamentul Republicii Moldova cu nr. 1593 din 24.05.1999, pct.8;
130
Gh. C. Mihai, „Fundamentele dreptului”, Bucureşti, 1999, All Beck, 191 p. P. 138-139;
131
Art. 42 şi 43 ale Codului Contravenţional al R. Moldova;

67
de drept prin conduita sa, va răspunde o singură dată, unei încălcări a legii corespunzându-i o singu-
ră sancţiune juridică. Sigur, nu este exclusă posibilitatea intervenţiei simultane a mai multor forme
de răspundere juridică faţă de fapta ilicită a aceleiaşi persoane, când prin această faptă se încalcă o
pluralitate de norme juridice de naturi diferite. Dar când se produce o multiplă încălcare a ordinii de
drept, care vizează norme juridice de naturi diferite şi nu are loc o suprapunere a două sau mai mul-
te sancţiuni juridice de aceeaşi natură, care s-ar aplica aceleiaşi persoane pentru o singură faptă ilici-
tă, nu se încalcă principiul non bis în idem. În cazul în care o persoană săvârşeşte o faptă calificată
infracţiune, nu va putea fi atrasă la răspundere şi pe cale contravenţională pentru aceeaşi faptă,
deoarece o faptă nu poate să constituie, în acelaşi timp, atât infracţiune, cît şi contravenţie; deci,
cumulul răspunderii penale cu răspunderea contravenţională este exclus.132 Unicitatea răspunderii
contravenţionale, totodată, nu exclude pluralitatea de sancţiuni contravenţionale pe care le atrage în
condiţiile legii. Potrivit legii contravenţionale naţionale, este posibilă aplicarea faţă de unul şi ace-
laşi contravenient a unei sancţiuni principale şi a unei sancţiuni complementare. Spre exemplu, ex-
ploatarea vehiculelor cu defecte tehnice în sistemul de frânare sau în mecanismul de direcţie, în dis-
pozitivele de iluminare ori de semnalizare, exploatarea vehiculelor reutilate fără autorizaţia de ri-
goare se sancţionează cu amendă de la 15 la 20 de unităţi convenţionale, cu aplicarea a 3 puncte de
penalizare133. Sancţiunile se aplică în mod cumulativ, datorită pericolului social pe care-l comportă
respectiva contravenţie.
Doctrina, alături de principiile reglementate de Codul Contravenţional, mai sintetizează câ-
teva principii ce stau la baza răspunderii contravenţionale şi, în special, la baza desfăşurării proce-
durii contravenţionale.
Principiul inevitabilităţii răspunderii şi pedepsei contravenţionale (specific şi răspunderii
penale) înseamnă că sancţionarea contravenţională a persoanei vinovate pentru comiterea unei con-
travenţii este obligatorie, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege134. Se urmăreşte necesitatea
restabilirii ordinii sociale, care a fost perturbată de contravenţia comisă, repararea pagubei pricinui-
te135, educarea persoanei care a săvârşit o contravenţie, prevenirea comiterii unor noi contravenţii.
Dacă în dreptul privat, de regulă, acţionează principiul disponibilităţii acţiunii civile, în dreptul con-
travenţional acţionează principiul indispensabilităţii acţiunii contravenţionale. De câte ori o persoa-
nă comite o contravenţie, de atâtea ori se numeşte o procedură contravenţională de către organul
constatator, care are caracter independent de voinţa celeilalte părţi a raportului contravenţional. Ori-
ce contravenţie trebuie depistată, orice persoană vinovată trebuie atrasă la răspundere. Nici o con-
travenţie nu trebuie să rămână neobservată, iar sancţiunile corespunzătoare urmează a fi aplicate
132
Gh.C.Mihai, „Fundamentele dreptului”, Bucureşti, 1999, All Beck, 191 p. , p. 139;
133
Art. 228 alin. (1) al Codului Contravenţional al R. Moldova;
134
Art. 26-31 ale Codului Contravenţional al R. Moldova (cauzele care înlătură răspunderea contravenţională).
135
Art. 45 al Codului Contravenţional al R. Moldova;

68
conform competenţei şi cît mai operativ.136 M. Orlov şi Ş. Belecciu mai denumesc acest principiu
„al fatalităţii”, întrucât orice contravenient urmează a fi responsabil de propriile fapte, suportând
consecinţele prevăzute de lege.
„Aplicarea cu celeritate a sancţiunii este necesară. Promptitudinea în aplicarea şi punerea
în executare a sancţiunilor juridice are valenţe socio-educative ce ţin de recuperarea ordinii juridice,
dimensiune a ordinii normative a societăţii. Statul, în serviciul societăţii – nu în acela al privile-
giaţilor unui sistem de drept care, prin natura lui îl generează – are interesul coincident cu interesul
general să sancţioneze imediat, pentru a-i proba eficienţa şi utilitatea. Într-adevăr, temporizarea tra-
gerii la răspundere a autorului faptei ilicite determină ivirea şi amplificarea sentimentului de insecu-
ritate a oamenilor, o îngrijorare a lor privind actul de justiţie, o neîncredere în capacitatea factorilor
instituţionali de a asigura ordinea de drept.”137 Conform prevederilor Codului Contravenţional138,
răspunderea contravenţională poate fi aplicată în cel mult trei luni de la data comiterii contravenţiei.
„Momentul începerii cursului termenului de prescripţie este uşor de stabilit în situaţia acelor contra-
venţii care constau într-o faptă simplă, ce se consumă printr-un act al persoanei, care o săvârşeşte
instantaneu. Momentul consumării actului respectiv marchează punctul de la care începe să curgă
termenul de prescripţie. De asemenea, în situaţiile contravenţiilor care au drept temei fundamental
al laturii obiective încălcarea unei obligaţii cu termen, împlinirea termenului marchează, fireşte,
momentul la care începe să curgă termenul de prescripţie. Dificultăţi mari s-au ridicat în practică în
cazul contravenţiilor ce sunt susceptibile, în mod obiectiv, de mai multe perioade de timp pentru
fixarea momentului începerii lor. Este cazul contravenţiilor care se perpetuează”139. Codul Contra-
venţional al Republicii Moldova prevede expres că termenul de prescripţie curge de la data săvârşi-
rii ultimei acţiuni sau inacţiuni în cazul comiterii contravenţiei continue sau prelungite 140. Interesan-
tă este poziţia savantului român A. Iorgovan, care analizează modul de stabilire a momentului de la
care începe să curgă prescripţia răspunderii contravenţionale în cazul construcţiilor neautorizate. În
viziunea autorului, regimul juridic al prescripţiei contravenţionale în cazul construcţiilor fără autori-
zaţie trebuie văzut în contextul ansamblului regimului juridic administrativ. În acest caz, termenul
de prescripţie începe să curgă de la începerea executării lucrărilor şi durează până la împlinirea pe-
rioadei de trei luni de la terminarea, întreruperea sau luarea în folosinţă. Totodată, autorul subliniază
că acea construcţie nu a dobândit statut legal, ci doar a ieşit de sub regim contravenţional, nu, însă,
şi de sub regim administrativ, în sensul larg al termenului. În consecinţă, desfiinţarea sau demolarea
construcţiei, după ce s-a împlinit termenul de prescripţie, va apărea ca o sancţiune administrativă

136
А. И. Стахов, „Административная ответственность”, Москва, 2004, стр.9;
137
Gh. C.Mihai, „Fundamentele dreptului”, Bucureşti, 1999, All Beck, 191 p. , p. 140;
138
Art. 30 alin. (2)-(5) ale Codului Contravenţional al R. Moldova;
139
A. Iorgovan, „Tratat de drept administrativ”, vol. II, All Beck, Bucureşti, 2002, 601 pagini, p. 400-401;
140
Art. 30 alin. (4) al Codului Contravenţional al R. Moldova;

69
principală (alta decât cea contravenţională) şi nu ca o sancţiune contravenţională complementară141.
Codul Contravenţional al R. Moldova tot prevede demolarea construcţiei executate fără autorizaţie,
alături amendă ca sancţiune contravenţională principală142 şi nu este clar regimul juridic de aplicare
a unei asemenea sancţiuni. Pe de o parte, nimeni nu poate fi supus sancţiunii contravenţionale decât
în conformitate cu legea contravenţională143, fiind inadmisibilă aplicarea pentru comiterea unei con-
travenţii a unei sancţiuni care nu este prevăzută de legea-cadru în materie contravenţională, iar pe
de altă parte, acelaşi Cod Contravenţional prevede demolarea construcţiei autorizate cu rol de
sancţionare a contravenientului, fără ca o asemenea sancţiune să fie prevăzută în capitolul respectiv
al codului144. În exemplul analizat, se creează impresia că demolarea construcţiei neautorizate se
aplică cu statut de sancţiune contravenţională complementară, ceea ce nu corespunde conţinutului
Codului Contravenţional. Regimul juridic de aplicarea a acestei sancţiuni rămâne a fi unul de natură
administrativă şi este fundamentat pe alte acte normative decât cel din materia contravenţională,
opinie exprimată şi de doctrinarul român I. Rusu145. Comparativ cu răspunderea în dreptul penal, în
dreptul contravenţional termenii sunt mai mici, deci, mai rapidă este şi procedura de determinare a
gradului de vinovăţie a contravenientului şi aplicarea nemijlocită a răspunderii contravenţionale.
Cerinţa potrivit căreia actul procedurii contravenţionale urmează să se desfăşoare într-o perioadă de
timp strict determinată, implică respectarea de către participanţi a dispoziţiilor legale şi presupune
corecta soluţionare a cazului contravenţional. Principiul operativităţii specific procedurii contra-
venţionale, vizând promptitudine în desfăşurarea procedurii contravenţionale, calitate în efectuarea
actelor procesuale şi eficacitate optimă în realizarea sarcinilor procedurii contravenţionale.146
Principiul oportunităţii şi utilităţii aplicării răspunderii contravenţionale, în esenţă, se re-
feră la faptul că statul poate renunţa la aplicarea sancţiunii, acest lucru este posibil datorită faptului
că statul este titularul dreptului de a aplica sancţiunea contravenţională, drept la care poate renunţa,
edictînd norme de iertare sau de scoatere a unor fapte în afara ilicitului contravenţional. Acest prin-
cipiu evidenţiază corelaţia dintre timpul comiterii faptei şi timpul aplicării pedepsei, dintre gravita-
tea faptei şi asprimea sancţiunii aplicate,147 paguba pricinuită şi limita reparaţiei ei, pericolul social
al abaterii de la lege şi posibilitatea reeducării făptuitorului fără aplicarea răspunderii contravenţio-
nale. Principiul utilităţii presupune selectarea celei mai adecvate sancţiuni administrative, reieşind
din gravitatea faptei şi din caracteristica vinovatului. Uneori, se poate chiar renunţa la pedeapsă (es-

141
A. Iorgovan, „Tratat de drept administrativ”, vol. II, All Beck, Bucureşti, 2002, 601 pagini, p. 402;
142
Codul Contravenţional al R. Moldova, art. 179;
143
Codul Contravenţional al R. Moldova, art. 5 alin. (1);
144
Codul Contravenţional al R. Moldova, Cartea I, Titlul I, Capitolul IV;
145
I. Rusu, „Drept administrativ”, Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 310;
146
S.Furdui, „Procedura în cazurile cu privire la contravenţiile administrative”, Chişinău, 2000, 200 p. , p. 36-37;
147
M.Orlov, „Răspunderea în dreptul administrativ”, Chişinău, 1997, p. 47;

70
te cazul amnistiei – o altă novaţie a Codului Contravenţional148). „Justeţea sancţiunii garantează or-
dinea normativă a societăţii. Potrivit acestui principiu orice legislaţie – indiferent de ramura de ra-
mura de drept, indiferent de sistemul de drept – stipulează ansamblul sancţiunilor sale nu pentru a-şi
prezerva ordinea sa juridico – politică, ci pentru a asigura libertatea de exercitare a drepturilor fun-
damentale ale omului în societate şi pentru afirmarea continuităţii înlăuntrul sistemului dreptului,
întemeiat pe Dreptate. Între gravitatea faptei şi sancţiunea aplicată autorului ei este necesară o pro-
porţionare, astfel, încât să fie respectate principiile dreptului. Aceasta presupune o corectă alegere şi
aplicare a normei juridice sub care cade fapta ilicită; legea este unicul temei al atragerii la răspunde-
re şi al sancţiunii”.149 Orice tip de pedeapsă aplicată contravenientului conform legii contravenţio-
nale trebuie să fie proporţională cu gravitatea şi pericolul social al faptei ilicită săvârşite; răspunde-
rea a existat încă din comuna primitivă, unde individul lezat reacţiona în mod instinctiv, printr-o
conduită imediată, cît mai puternică, violenţei răspunzându-se fără proporţionalitate, cu violenţă.
Ideea de răzbunare, care rafinează violenţa, amânând-o un timp, este considerată ca fiind un stadiu
evoluat faţă de violenţa instinctuală şi premisa apariţiei ideii de justiţie.150 În prezent, ideea de răz-
bunare nu mai este actuală, orice sancţiune pentru comiterea de contravenţii aplicându-se în strictă
conformitate cu dispoziţiile Codului Contravenţional, oportunitatea şi utilitatea atragerii persoanei
la răspundere contravenţională fiind decisă de autorităţile statale competente.
Principiul publicităţii presupune examinarea publică a cazurilor contravenţionale de orga-
nele împuternicite şi accesul tuturor participanţilor în procedura contravenţională la examinarea ca-
zului.151 Rezultatele examinării sunt aduse, în orice caz contravenţional, la cunoştinţa publicului.
A.I. Stahov menţionează, în calitate de principiu al răspunderii contravenţionale, cel al
adevărului obiectiv, care se manifestă prin aceea că decizia privind aplicarea sancţiunii contra-
venţionale urmează a fi luată doar în rezultatul studierii obiective, complete şi sub toate aspectele a
împrejurărilor cauzei. Cercetarea sub toate aspectele a cauzei se referă la analiza tuturor împrejură-
rilor şi elementelor care pot servi drept material probant în dovedirea existenţei faptului contra-
venţiei. Cercetarea completă înseamnă dobândirea ansamblului suficient de probe, pentru a demon-
stra existenţa celor patru elemente (obiectul, latura obiectivă, subiectul şi latura subiectivă) necesare
pentru survenirea răspunderii contravenţionale. Iar caracterul obiectiv al cercetării evidenţiază că
studiul cauzei urmează a fi lipsit de orice subiectivism.152

Scopul răspunderii contravenționale.

148
Art.31 al Codului Contravenţional al R. Moldova;
149
Gh.C.Mihai, „Fundamentele dreptului”, Bucureşti, All Beck, 191 p. , p. 139-140;
150
Gh.C.Mihai, „Fundamentele dreptului”, Bucureşti, All Beck, 191 p. , p. 122; (trimitere)
151
V. Guţuleac, „Drept contravenţional”, Chişinău, 2006, p. 110;
152
А.И.Стахов, „Административная ответственность”, Москва, 2004, стр.9;

71
 În conformitate cu prevederile art. 2 al Codului contravenţional, scopul legii contravenţio-
nale constă în apărarea drepturilor şi libertăţilor legitime ale persoanei, apărarea proprietăţii, ordinii
publice, a altor valori ocrotite de lege, în soluţionarea cauzelor contravenţionale, precum şi în pre-
venirea săvârşirii de noi contravenţii. Realizarea acestui scop are loc prin intermediul funcţiilor
răspunderii contravenţionale. Analizând acest subiect, considerăm important a menţiona care sunt,
în opinia doctrinarilor ruşi A.G. Agapov şi A.I. Stahov, funcţiile răspunderii contravenţionale.
Acestea sunt:
1. Funcţia preventivă a răspunderii contravenţionale, care îndreaptă persoanele fizice şi ju-
ridice spre respectarea normelor de drept administrativ. În principal, este un mod psiho–moral de
influenţare a subiecţilor, în vederea prevenirii comportamentului ilicit, ceea ce serveşte ca factor de
diminuare a fenomenului contravenţionalităţii, care, în prezent este mult mai ridicat decât cel al in-
fracţionalităţii. Savantul rus A. I. Stahov face distincţie între prevenţia specială (îndreptată înspre
combaterea săvârşirii în viitor a unor noi contravenţii de către însuşi contravenient) şi prevenţia ge-
nerală (care constă în evidenţierea cauzelor şi condiţiilor care au favorizat comiterea unor anumite
contravenţii şi în prevenirea săvârşirii acestora de către alţi subiecţi de drept).153
2. Funcţia de realizare a politicii de securitate generală a statului reprezintă o funcţie cu
caracter alternativ; orice stat este cointeresat în combaterea actelor ilegale, fără a recurge la metode
de influenţare fizică sau patrimonială asupra persoanelor fizice sau juridice. A.I. Stahov denumeşte
această funcţie de protecţie sau compensatorie, ea fiind orientată spre lichidarea din societate a ace-
lor relaţii care nu corespund prescripţiilor normelor de drept administrativ.154 „Declanşarea răspun-
derii juridice şi stabilirea formei concrete de răspundere aparţin întotdeauna unor instanţe special
abilitate, cu competenţe legale în acest domeniu”155. Nu oricine e în drept să stabilească limitele
sancţiunii şi s-o aplice nemijlocit; acest proces este unul complex, are la bază mai mulţi factori de
ordin social, economic, cultural şi ideologic, fiind în dependenţă directă de programul politico–
juridic implementat la nivel de stat ori regiune. Răspunderea contravenţională, asemănător răspun-
derii ce survine în cadrul altor ramuri de drept, are scopul de a recupera încrederea oamenilor în
propriul sistem normativ, în protecţia din partea statului.
3. Funcţia de limitare a consecinţelor negative care ar putea surveni în rezultatul comiterii
contravenţiilor se realizează prin asemenea sancţiuni ca privarea de un drept special, arestul admi-
nistrativ. Spre deosebire de pedepsele enumerate, aplicarea avertismentului sau a unor amenzi nu
totdeauna garantează că nu se va mai repeta faptul comiterii aceloraşi contravenţii. 156 Conţinutul

153
А. И. Стахов, „Административная ответственность”, Москва, 2004, стр. 7;
154
А. И. Стахов, „Административная ответственность”, Москва, 2004, стр.7;
155
N. Popa, „Teoria generală a dreptului”, Editura Actami, Bucureşti, 1998, p. 202;
156
A. Г. Агапов, „Административная ответственность”, Москва, 2004, стр.13;

72
acestei funcţii include impunerea pentru contravenient a unor limitări de drepturi, fapt care ar com-
pensa daunele cauzate societăţii prin comiterea contravenţiei.157
4. Funcţia de protecţie a dreptului constă în aplicarea unor mecanisme eficiente, în scopul
apărării intereselor legitime ale cetăţenilor faţă de abuzurile organelor de stat sau a persoanelor cu
funcţii de răspundere.
Cercetarea succintă a principiilor ce stau la baza răspunderii contravenţionale şi a funcţiilor
acestei forme de răspundere juridică accentuează tendinţa noastră de a recunoaşte dreptul contra-
venţional ca ramură de drept şi a elucida anumite elemente novatorii în materie contravenţională
introduse prin Codul Contravenţional al Republicii Moldova.

3.3. Cauzele care înlătură răspunderea contravențională.

O condiţie pentru obţinerea statutului juridic de subiect al răspunderii contravenţionale este
lipsa uneia dintre circumstanţe care înlătură aplicarea sancţiunii contravenţionale pentru fapta con-
travenţională comisă cu vinovăţie. Principiul inevitabilităţii răspunderii contravenţionale pentru fap-
ta comisă cu vinovăţie presupune restabilirea ordinii de drept şi repararea pagubei pricinuite ca ur-
mare a săvârșirii unei contravenţii. Realizarea acestui principiu are un efect inevitabil, dar el nu este
un scop în sine, ci trebuie corelat cu celelate principii şi norme contravenţionale158 .
Legea contravenţională prevede unele împrejurări a căror apariţie face ca principiul inevi-
tabilităţii răspunderii contravenţionale să fie încălcat, stabilind mai multe cauze care exclud aplica-
rea sancţiunilor contravenţionale. Aceste cauze sunt expres prevăzute de legea contravenţională159,
iar numărul lor nu poate fi mărit.
Înlăturarea răspunderii contravenţionale pentru fapta ce conţine elementele constitutive ale
contravenţiei are loc în cazul:
a) renunţării benevole la săvârșirea contravenţiei;
a1) stării de iresponsabilitate;
b) contravenției neînsemnate sau al tentativei de contravenție neînsemnată;
c) împăcării victimei cu făptuitorul;
c1) încheierii tranzacţiei conform Legii cu privire la mediere;
d) prescripţiei răspunderii contravenţionale;
e) amnistiei;
f) constatării amiabile a accidentului rutier.

157
А. И. Стахов, „Административная ответственность”, Москва, 2004, стр.7;
158
Guţuleac V. Tratat de drept contravenţional. Chişinău: S. n., („Tipografia Centrală”), 2009 p.139
159
Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, art. 26.

73
 Starea de iresponsabilitate
Irеspоnsаbilitаtеа, prеsupunе аtât un fасtоr intеlесtiv, саr соnstă în саpасitаtеа pеrsоаnеi
dе а înţеlеgе сееа се fасе, dе а distingе саrасtеrul pеriсulоs аl unоr fаptе dе саrасtеrul nеpеriсulоs
аl аltоrа, cât și fасtоrul vоlitiv, саrе соnstă în putеrеа еi dе а sе соnduсе şi а fi stăpînă pе fаptеlе
sаlе.
Pеrsоаnеlе сărоrа lе lipsеsс аsеmеnеа însuşiri nu pоt fi соnsidеrаtе subiесţi аi
соntrаvеnţiilоr, dеоаrесе fаptеlе lоr nu оglindеsс о pоziţiе соnştiеntă, аstfеl сă sаnсţiunеа nu аr fi în
măsură să lе соrijеzе”. Dоаr о pеrsоаnă rеspоnsаbilă еstе pаsibilă dе pеdеаpsă соntrаvеnţiоnаlă,
fiind inаdmisibil а sаnсţiоnа pе сinеvа pеntru о соmitеrеа unеi fаptе, dе pеriсоlul și саrасtеrul iliсit
аl сărеiа făptuitоrul nu-şi dă sеаmа. Еstе în stаrе dе irеspоnsаbilitаtе pеrsоаnа саrе săvârşеştе о fаp-
tă аflîndu-sе în impоsibilitаtеа dе а соnştiеntizа sаu а dirijа асţiunilе sаlе din саuzа unеi bоli psihiсе
сrоniсе, unеi tulburări tеmpоrаrе а асtivităţii psihiсе, а аliеnării mintаlе sаu а unеi аltе stări psihiсе
pаtоlоgiсе.
Nu еstе pаsibilă dе răspundеrе соntrаvеnţiоnаlă pеrsоаnа саrе а săvârşit о fаptă în stаrе dе
rеspоnsаbilitаtе, dаr саrе, pînă lа prоnunţаrеа hоtărîrii dе sаnсţiоnаrе, s-а îmbоlnăvit dе о bоаlă
psihiсă, lipsită fiind dе pоsibilitаtеа соnştiеntizării sаu dirijării асţiunilоr sаlе.
Irеspоnsаbilitаtеа еstе, tоtuşi, о stаrе еxсеpţiоnаlă şi urmеаză а fi соnstаtаtă în саdrul unеi
prосеduri spесiаlе, соmplеxе, pеntru а stаbili dасă într-аdеvăr pеrsоаnа саrе а săvârşit о
соntrаvеnţiе, lа mоmеntul соmitеrii асеstеiа sе аflа în impоsibilitаtе dе а-şi dirijа sаu соnştiеntizа
асţiunilе. Соdul Соntrаvеnţiоnаl sе rеfеră еxprеs lа сritеriul tеmpоrаl şi сеl саuzаl nесеsаrе а fi în-
trunitе сumulаtiv pеntru înlăturаrеа răspundеrii соntrаvеnţiоnаlе. Еstе impоrtаnt dе stаbilit mоmеn-
tul prесis сînd сеl се а săvârşit о соntrаvеnţiе nu mаi еrа аpt să-şi dirijеzе sаu să-şi соnştiеntizеzе
асţiunilе.

Renunțarea benevolă la săvârșirea contravenției

Se consideră renunţare benevolă la săvârșirea contravenţiei încetarea acţiunii îndreptate
nemijlocit spre săvârșirea contravenţiei, dacă persoana este conştientă de posibilitatea finalizării
faptei.
Renunţarea se consideră benevolă atunci cînd autorul unei fapte contravenţionale, nefiind
constrîns de nimeni şi de nimic, din propria voinţă, conştient, dîndu-şi seama că poate continua ac-
tivitatea contravenţională, abandonează executarea acţiunii.
Renunţarea nu poate fi considerată voluntară (benevolă) în cazul în care făptuitorul a aban-
donat executarea din cauza că a întîlnit în calea sa diverse obstacole ce nu puteau fi depăşite ori în
urma convingerii că mijloacele şi instrumentele pe care le avea asupra sa în condiţiile date nu-i

74
permiteau să ducă contravenţia la capăt. Renunţarea benevolă la săvârșirea contravenţiei trebuie să
fie definitivă.
Ea este considerată definitivă din momentul în care activitatea contravenţională a fost în-
treruptă nu doar temporar, ci pentru totdeauna. Din aceste considerente nu poate fi recunoscută
drept renunţare de bunăvoie la săvârșirea contravenţiei refuzul persoanei, după primul insucces, de
a repeta actul contravenţiona160.
Renunţarea de bunăvoie poate avea loc la diferite etape de desfăşurare a acţiunii contra-
venţionale: în procesul de pregătire; în timpul tentativei; înainte ca executarea să se fi terminat.
Renunţarea poate să se manifeste atît în formă pasivă (renunţarea la executarea acţiunilor
următoare), cât și în formă activă (distrugerea mijloacelor şi instrumentelor, altor unelte de săvârșire
a contravenţiei).
Este de menţionat că renunţarea nu poate fi considerată benevolă în cazul în care conduita
anterioară a făptuitorului întruneşte trăsăturile altei contravenţii. Pentru a constata starea de re-
nunţare benevolă la săvârșirea contravenţiei, contează evidenţierea motivelor de care s-a condus
făptuitorul.
Motivele care pot să-l determine pe făptuitor să renunţe la săvârșirea contravenţiei sînt din-
tre cele mai diverse: bănuiala că avantajele materiale pe care le-ar obţine ar fi prea mici în raport cu
riscul asumat; remuşcarea; căinţa; teama de pedeapsă; mila faţă de victimă etc. Motivele servesc
drept temei pentru ca făptuitorul să renunţe la comiterea contravenţiei, însă ele nu afectează înlătu-
rarea răspunderii contravenţionale.

Prescripția răspunderii contravenționale

Prescripția înlătură răspunderea contravențională din cauza nerealizării acesteia în terme-
nele stabilite de lege. Prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale este o cauză ce stinge raportul
juridic contravenţional de conflict, deoarece acesta nu a fost rezolvat într-o perioadă de timp rezo-
nabilă, prevăzută în legea contravenţională.
Pentru a fi eficientă, răspunderea contravenţională trebuie să intervină într-un moment cât
mai apropiat de cel al comiterii faptei contravenţionale. Termenul general de prescripție a răspunde-
rii contravenționale este de un an. Termenul special de prescripție pentru contravențiile prevăzute la
art.1551 şi art. 179 este de 18 luni. Termenul de prescripție a răspunderii contravenționale se reduce
la jumătate pentru persoanele care la data săvârșirii contravenției erau minore.

160
Barbăneagră A. Codul penal al RM. Comentariu. Chişinău: Arc, (Tipografia Centrală), 2003, p.153

75
 Termenul de prescripție curge de la data săvârșirii contravenției şi pînă la data rămînerii
definitive a hotărîrii cu privire la cauza contravențională. În cazul săvârșirii unei noi contravenții de
către aceeași persoană, termenul de prescripție se calculează pentru fiecare contravenție separat.
Curgerea termenului de prescripție se suspendă dacă persoana care a săvârșit contravenția
se sustrage de la procesul contravențional. În acest caz, curgerea termenului de prescripție se reia de
la data reținerii persoanei sau autodenunțării.
Persoana nu poate fi trasă la răspundere contravențională dacă de la data săvârșirii contra-
venției a trecut un an și în această perioadă nu a fost săvârșită o nouă contravenție.
În cazul contravenției continue şi al contravenției prelungite, termenul de prescripție curge
de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau a inacțiunii.
Termenul de prescripție a punerii în executare a sancțiunii contravenționale este de un an,
calculat din data la care decizia sau hotărîrea prin care aceasta a fost aplicată a rămas definitivă.
Se consideră că nu a fost supus răspunderii contravenționale contravenientul:
a) a cărui răspundere contravențională a fost înlăturată;
b) care a executat integral sancțiunea;
c) în a cărui privință procesul contravențional a încetat.

Ne însemnătatea contravenției
Contravenţia neînsemnată, sau tentativa de contravenție neînsemnată. Legea contravenţio-
nală stipulează că, în cazul contravenţiei neînsemnate, organul (persoana cu funcţie de răspundere)
împuternicit să rezolve cazul poate înlătura răspunderea contravenţională, limitîndu-se la adresarea
unei observaţii verbale făptuitorului. Se consideră neînsemnată tentativa de contravenţie sau contra-
venţia pentru care Codul contravenţional prevede în calitate de sancţiune maximă aplicarea unei
amenzi de pînă la 10 unităţi convenţionale.
Înlăturarea răspunderii contravenţionale potrivit acestui temei va fi legitimă numai în cazul
respectării următoarelor condiţii: a) decizia trebuie să fie emisă de autoritatea (persoana cu funcţie
de răspundere) împuternicită să soluţioneze cauza contravenţională (art. 393 din CC al RM); b)
sancţiunea normei materiale a dreptului contravenţional care este încălcată (nerespectată) să nu fie
mai aspră decât aplicarea unei amenzi de pînă la 10 unităţi convenţionale. În cazul dat, legislatorul
acordă autorităţii (persoanei cu funcţie de răspundere) competente posibilitatea să soluţioneze cauza
contravenţională prin două variante.
În funcţie de caracterul antisocial al faptei comise, caracteristica autorului ei etc., făptuito-
rul poate fi sau nu înlăturat de la răspunderea contravenţională161.

161
Guţuleac V. Tratat de drept contravenţional. Chişinău: S. n., („Tipografia Centrală”), 2009. p.141

76
 Încheierea tranzacției conform Legii cu privire la mediere
Importanța aplicării instituției medierii este relevată de către Comisia Europeană pentru
Eficiența Justiției din cadrul Consiliului Europei [CEPEJ], care a adoptat trei ghiduri aplicabile în
materie civilă, penală și administrativă. În aceste ghiduri se precizează că judecătorii trebuie să sus-
țină și să promoveze medierea, că trebuie să fie capabili să organizeze ședințe de informare cu privi-
re la mediere și, în caz de necesitate, să invite părțile în litigiu să recurgă la mediere și/sau să trimită
cauza la mediere162.
Acordul părților cu privire la soluționarea amiabilă a conflictului ivit se exprimă prin în-
cheierea unei tranzacții.
„Medierea se efectuează în baza următoarelor principii:
a) participarea benevolă la mediere;
b) confidențialitatea;
c) libera alegere a mediatorului;
d) egalitatea părților în proces;
e) independența, neutralitatea și imparțialitatea mediatorului;
f) flexibilitatea procesului de mediere.”
Conținutul Codului Contravențional nu cuprinde prevederi exprese referitor la procedura
de realizare a medierii, unicul act legal ce reglementează procedura de mediere este Legea cu privi-
re la mediere, cu toate că în art. 35 al legii precitate se indică faptul că procesul de mediere în cau-
zele penale și contravenţionale este reglementat de prezenta lege, Codul penal, Codul de procedură
penală şi Codul contravenţional.
Părţi la medierea în cauzele contravenţionale sînt victima și făptuitorul. Important de ac-
centuat că procesul de mediere nu substituie procesul contravenţional. Faptul participării la mediere
nu poate servi ca dovadă a recunoaşterii vinovăţiei.
Nu poate fi admis în calitate de mediator în cauzele contravenţionale: agentul constatator,
procurorul, judecătorul, avocatul uneia dintre părţi, precum şi persoana incompatibilă în baza unor
prevederi legale speciale.
Agentul constatâtator sau instanța de judecâtă trebuie să informeze mediatorul, înainte de
începerea procesului de mediere, despre elementele semnificative ale cazului conform normelor
Codului de procedură penală și Codului contravenţional.

162
Hotărârea Curții Constituțională PRIVIND EXCEPȚIA DE NECONSTITUȚIONALITATE a unor prevederi din
Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 225 din 30 mai 2003 (medierea judiciară)
(Sesizarea nr. 3g/2018)

77
 Mediatorul poartă răspundere, în condiţiile legii, pentru divulgarea informaţiei puse la dis-
poziţia lui la etapa de examinare sau de judecare a cauzei contravenționale.
Mediatorul trebuie să prezinte agentului constatator sau instanței de judecâtă procesul-
verbal în care a fost consemnat temeiul încetării procesului de mediere.
Tranzacția se întocmește în condiţiile Codului contravenţional și se anexează la procesul-
verbal întocmit de mediator.
Nesemnarea tranzacției în cauzele contravenționale nu poate prejudicia situaţia părţilor163.

Împăcarea victimei cu făptuitorul

Legea contravenţională prevede că procesul contravenţional pornit încetează în cazul îm-
păcării victimei cu făptuitorul în contravenţiile prevăzute la art. 69, 78, art. 96 alin. (1) lit. a) și alin.
(3), art. 97, art. 971 alin. (1), art. 972–105, art. 242 alin. (1). Împăcarea este personală. Pentru per-
soanele lipsite de capacitate de exerciţiu, împăcarea se face de reprezentanţii lor legali. Persoanele
cu capacitate de exerciţiu limitată se pot împăca cu încuviinţarea reprezentanţilor lor legali.164
Potrivit opiniei profesorului V.Guțuleac165, înlăturarea răspunderii contravenţionale în baza
acestui temei juridic poate avea loc numai în cazul respectării următoarelor cerinţe:
a) făptuitorul este bănuit de comiterea uneia dintre următoarele contravenţii: vătămarea in-
tegrităţii corporale (art. 78 din CC al RM); încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe (art.
96 alin. (1) şi (2) din CC al RM); încălcarea dreptului exclusiv al titularului de drept asupra desenu-
lui sau modelului industrial (art. 100 din CC al RM); încălcarea dreptului exclusiv al titularului bre-
vetului pentru soi de plantă (art. 101 din CC al RM); încălcarea drepturilor de autor asupra in-
venţiei, topografiei circuitului integrat sau desenului/modelului industrial (art. 103 din CC al RM);
sustragerea în proporţii mici din avutul proprietarului (art. 105 din CC al RM); încălcarea regulilor
de circulaţie rutieră soldată cu deteriorarea bunurilor materiale ori cu cauzarea de vătămări corpora-
le ușoare (art. 242 din CC al RM);
b) împăcarea victimei cu făptuitorul este personală;
c) pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, împăcarea se face de către reprezen-
tanţii lor legali;
d) persoanele cu capacitate de exerciţiu limitată se pot împăca cu încuviinţarea reprezen-
tanţilor lor legali. În aceste circumstante, autoritatea (persoana cu funcţie de răspundere) împuterni-
cită să soluţioneze cauza contravenţională nu are alternativă de decizie şi, în cazul în care victima s-
a împăcat cu făptuitorul, procesul contravenţional trebuie să fie încetat.
163
Legea R.Moldova nr. 137 din 3 iulie 2015 cu privire la mediere.
164
Art.29 Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009.
165
Guţuleac V. Tratat de drept contravenţional. Chişinău: S. n., („Tipografia Centrală”), 2009. 141 p.

78
 Amnistia
Amnistia este o instituţie juridică contravenţională al cărei scop este înlăturarea pentru vii-
tor a caracterului delictual al unor fapte contravenţionale, interzicând orice urmărire în ceea ce le
priveşte sau ştergând condamnările care le-au atins. Amnistia este actul de clemenţă, acordat prin
lege organică, privitor la unele contravenţii săvârşite anterior datei prevăzute în actul normativ, pe
temeiuri social-politice și din raţiuni de politică contravenţională superioare celor care ar fi legiti-
mat reacţia coercitivă a societăţii împotriva contravenţiilor166.
Reglementarea efectelor amnistiei este cuprinsă în dispoziţia art. 31 din Codul contra-
venţional. Amnistia are următoarele efecte juridice: – elimină răspunderea contravenţională; – înlă-
tură executarea deciziei privind aplicarea sancţiunii contravenţionale; – reduce sau comutează
sancţiunea contravenţională. Cu toate că amnistia dispune de o largă arie de aplicare, ea are unele
limite strict reglementate de lege. Amnistia nu are efecte juridice asupra măsurilor de siguranţă şi
nici asupra drepturilor victimei, art. 31 alin.(2) Cod Contravențional.
Legislatorul nu face o dezvăluire detaliată al conţinutului sintagmei „măsuri de siguranţă”,
făcând doar referire la ele și anume:
a) expulzarea;
b) demolarea construcțiilor neautorizate şi/sau defrişarea arborilor şi arbuştilor;
c) confiscarea specială;
d) ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport.
Însă este logic să presupunem că amnistia nu poate avea efecte juridice asupra măsurilor
administrative de prevenire, de curmare (stopare) sau de constrîngere procesuală deja aplicate şi
realizate în procesul constatării faptei contravenţionale, al cercetării cazului şi al emiterii deciziei la
caz.
Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi nici asupra drepturilor victimei. În
contextul acestor dispoziţii (art. 31 alin. (2) din CC al RM), prin drepturile persoanei vătămate se
înţeleg drepturile privitoare la pretenţiile civile, și nu drepturile pe care le are uneori persoana vătă-
mată în legătură cu desfăşurarea procesului contravenţional (de exemplu, dreptul de a stinge proce-
sul contravenţional prin retragerea plîngerii în cazul cercetării contravenţiilor prevăzute în art. 78,
96 alin. (1) şi (2), art.100, art.101, art.103, art.105 şi art. 242 din CC al RM etc.), aceste din urmă
drepturi stingânduse şi ele prin amnistie.
Amnistia, ca toate celelalte cauze de înlăturare a răspunderii contravenţionale, priveşte ra-
portul juridic de drept contravenţional, fapta ca activitate contravenţională, și nu raportul de drept

166
Barbăneagră A. Codul penal al RM. Comentariu. Chişinău: Arc, (Tipografia Centrală), 2003, p.248

79
civil, fapta ca acţiune dăunătoare. Dacă în urma unei fapte contravenţionale comise cu vinovăţie s-a
produs o pagubă, aceasta trebuie să fie reparată, chiar dacă aplicarea sancţiunilor contravenţionale
este înlăturată. Potrivit dispoziţiilor de drept civil, persoana lezată într-un drept al ei sau într-un in-
teres recunoscut de lege poate cere repararea integrală a prejudiciului patrimonial și nepatrimonial
cauzat astfel167.
Amnistia (spre deosebire de graţiere) are un caracter general, adică se referă nu la o per-
soană concretă, ci la toate persoanele care au săvârşit anumite tipuri de contravenţii, enumerate în
actul de amnistie. Persoanele faţă de care a fost deja pronunţată decizia de aplicare a sancţiunii con-
travenţionale, obţinînd beneficiul amnistiei, sînt exonerate de răspunderea contravenţională. Cauze-
le ce se află în faza de cercetare contravenţională, precum şi cauzele asupra cărora cercetarea con-
travenţionlă este terminată, dar decizia nu a fost încă pronunţată sînt clasate.
Trebuie menţionat că, la aplicarea amnistiei, legislatorul nu face trimitere la necesitatea
consimţămîntului autorului cauzei contravenţionale168. Totodată, pornind de la conţinutul principii-
lor generale, ramurale și instituţionale ale dreptului contravenţional, considerăm că, în cazul în care
persoana bănuită de comiterea unei contravenţii se consideră nevinovată, ea trebuie să dispună de
dreptul de a obiecta împotriva încetării cauzei contravenţionale (doarece amnistia nu constituie o
reabilitare) şi de a insista asupra continuării procesului contravenţional, sperînd la o achitare inte-
grală.
Mai mult decât atât, în acest caz persoana bănuită nu se expune la nici un risc. Chiar dacă
autoritatea (persoana cu funcţie de răspundere) competentă îi va stabili culpabilitatea, cauza oricum
va fi clasată conform amnistiei.

Constatarea amiabilă a accidentului rutier

Constatarea amiabilă a accidentului rutier este o circumstanță nouă de înlăturare a răs-
punderii contravenţionale implimentată recent în Codul Contravențional. Menționăm faptul că ea se
aplică doar pentru o anumit tip de conmtravenții și anume în contravențiile prevăzute la art. 242
alin. (1), în cazul în care în accident sînt implicate două vehicule, accidentul fiind soldat numai cu
deteriorarea nesemnificativă a vehiculelor, fără cauzare de vătămări corporale victimei, iar proprie-
tarii și/sau utilizatorii vehiculelor dețin, la data producerii accidentului, polița de asigurare obligato-
rie de răspundere civilă auto internă sau certificatul de asigurare „Carte Verde” (în cazul vehiculului
aflat în proprietatea sau utilizarea unei persoane asigurate în străinătate), valabile.

167
Art. 14 alin. 1 Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107 din 06.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Mol-
dova nr. 82-86 din 22.06.2002.(Modernizat în vigoare la 01.03.2019).
168
Guţuleac V. Tratat de drept contravenţional. Chişinău: S. n., („Tipografia Centrală”), 2009. 143 p.

80
 Procedura de constatare amiabilă a accidentului rutier nu se aplică în cazul accidentului ca-
re s-a soldat cu vătămări corporale și/sau cu deteriorarea bunurilor (de exemplu, instalații rutiere,
piloni, garduri, clădiri etc.), altele decât autovehiculele implicate în accidentul rutier.
Procedura de constatare amiabilă a accidentului rutier constă în completarea, semnarea și
prezentarea de către conducătorii de vehicule implicați în accident a formularului „Constatare amia-
bilă de accident” către asigurător, conform prevederilor Legii nr. 414/2006 cu privire la asigurarea
obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule.
Constatarea amiabilă a accidentului rutier înlătură răspunderea contravențională.
Observăm că articolul pentru care se aplică constatarea amiabilă a accidentului rutier, art.
242 alin. (1), este aplicabil și în cazul împăcării victimei cu făptuitorul. Raționamentul includerii
adăugătoare în lista cazurilor care înlăturară răspunderea contravenţională, este motivată prin faptul
că deoarece părțile implicate într-un accident rutier în care nu a avut nimeni de suferit, nu sunt per-
soane traumate, iar participații la accident nu au careva pretenții una față de alta, persoana viniovată
recunoaște vinovăția sa, ulterior pentru restituirea despăgubirilor produse în rezultatul accidentului
rutier, compania de asigurare solicită fixarea acestui accident pe formularul tipizat prevăzut, în pri-
mul caz, iar în al doilea caz încheirea eliberată de poliție referitor la faptul că persoanele sau împă-
cat între ele, ulterior inițierii procedurii contravenționale.

3.4. Delimitarea răspunderii contravenționale de alte forme ale răspunderii juridice.

Delimitarea răspunderii contravenționale de cea penală.
Răspunderea contravenţională se deosebeşte de răspunderea penală sub aspectul naturii
juridice şi al importanţei sociale a interesului lezat prin fapta ilicită. Valorile şi relaţiile sociale
lezate prin săvîrşirea infracţiunii vizează însăşi existenţa societăţii (siguranţa statului, proprietatea,
drepturile şi interesele legitime ale persoanei, ordinea de drept), pe cînd comiterea contravenţiei
vizează desfăşurarea normală a societăţii într-un domeniu sau altul al activităţii sale. Astfel,
criteriul delimitării răspunderii penale de cea contravenţională este gradul de pericol social169.
În concepţia doctrinară şi legislativă a Republicii Moldova, contravenţiile sînt mai puţin
periculoase decît infracţiunile170 şi, respectiv, răspunderea contravenţională este mai uşoară (mai
blîndă) decît cea penală, cu toate că prin reglementarea răspunderii contravenţionale sînt ocrotite
valori importante pentru desfăşurarea normală a relaţiilor sociale171.

169
Furdui S. Dreptul contravenţional. Manual. Chişinău: Cartier Juridic, 2005, p. 108.
170
Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, art. 10.
171
Гуцуляк В. И. Состояние и тенденции изменений подростковой преступности. В: Журнале «Закон и жизнь»,
июль, 2003. р. 29-34.

81
 Susţinem opinia autorului S. Furdui, potrivit căreia răspunderea contravenţională nu poate
coexista cu răspunderea penală, de aceea nu este posibil să se aplice pentru aceeaşi faptă o
sancţiune contravenţională şi o pedeapsă penală, întrucît s-ar aduce atingere aceleiaşi relaţii sociale
ocrotite de lege172.
Răspunderea contravenţională se deosebeşte de cea penală şi prin subiecţii răspunderii
juridice. Potrivit legii penale, subiecţii răspunderii penale pot fi persoanele fizice ce au atins vîrsta
de 16 ani, iar în cazurile prevăzute în lege – 14 ani173, pe cînd pentru răspunderea contravenţională
– 18 ani şi 16 ani174, respectiv.

Delimitarea răspunderii contravenționale de cea administrativă.

Delimitarea răspunderii contravenţionale de răspunderea administrativă (caracterizată
numai prin sancţiunea represivă, fără cea reparatorie)175. Această delimitare reiese din distincţia
dreptului contravenţional de cel administrativ.
Dreptul administrativ este cu predilecţie pozitiv176. Scopul şi sarcinile lui de bază constau
în organizarea activităţii organelor administrative şi elaborarea mecanismului de executare a actelor
legislative. Dreptul administrativ reglementează relaţiile sociale apărute în procesul constituirii şi
funcţionării administraţiei publice, deservind, din punct de vedere juridic, sfera administrării publi-
ce.
Reglementarea administrativ-juridică are loc prin intermediul: a) sistematizării, fixării şi
perfecţionării relaţiilor sociale; b) formării noilor relaţii sociale ce corespund cerinţelor legilor obi-
ective ale societăţii, cerinţelor Constituţiei Republicii Moldova; c) protecţiei relaţiilor sociale re-
glementate de normele juridice ale dreptului administrativ şi ale altor ramuri de drept; d) excluderii
din sfera de activitate a puterii executive a relaţiilor sociale ce nu corespund intereselor cetăţenilor,
societăţii şi statului177.
Dreptul contravenţional este, cu predilecţie, o ramură represivă a sistemului de drept. Sco-
pul şi sarcinile dreptului contravenţional sint determinate de necesitatea combaterii contravenţiona-
lităţii. Prin norma materială a dreptului contravenţional sint protejate anumite valori sociale, pentru
atentarea la care statul prevede măsuri concrete de constringere statală.

172
Furdui S. Dreptul contravenţional. Manual. Chişinău: Cartier Juridic, 2005, p. 108.
173
Codul penal al Republicii Moldova nr. 985-XV din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 128-
129/1012 din 13.09.2002, art. 21 alin. (1) și (2).
174
Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, art. 16 alin. (1) și (2).
175
Manda C. Drept administrativ: tratat elementar. Ediţia a V-a, revizută şi adăugată. Bucureşti: Universul Juridic,
2008, p. 378.
176
Гуцуляк В. И. Административное право Республики Молдова: Учеб. Для юридических вузов и фак. Chişinău:
”Elena – V. I.” SRL, 2007, p. 20-28.
177
Бахрах Д. Н. Административное право. Учебник для ВУЗ-ов. Москва: Изд-во БЕК, 1997, p. 1-2.

82
 Raportul juridic de drept contravenţional, spre deosebire de cel de drept administrativ, poa-
te să apară numai din momentul obţinerii forţei juridice a normei materiale.
În procesul administrării publice, administratorul (subiectul administrării) influenţează
asupra conştiinţei celui administrat (obiectul administrării) iniţial prin metode de convingere şi nu-
mai în cazul în care cel administrat nu-şi onorează obligaţiile, nu este responsabil, faţă de el pot fi
aplicate măsuri de constringere statală.
Pentru dreptul contravenţional, dimpotrivă, prioritară este aplicarea constringerii ca reacţie
a statului la neonorarea prevederilor normelor materiale ale dreptului contravenţional.
Normele materiale includ în sine şi protejează acele valori sociale, atentarea cu vinovăţie la
care constituie contravenţie. Din momentul obţinerii forţei juridice a normei materiale a dreptului
contravenţional, fiecare subiect al acestei ramuri a dreptului intră în raport de conformare cu ea. Atit
timp cit sint onorate prevederile normei materiale, faţă de toţi subiecţii dreptului contravenţional se
aplică doar diverse măsuri de convingere pentru stimularea comportamentului licit. De exemplu,
una dintre normele juridice contravenţionale178 prevede: „(2) Este înlăturată răspunderea contra-
venţională pentru faptele prevăzute de prezentul articol a persoanei care a predat benevol sub-
stanţele narcotice ori alte substanţe psihotrope deţinute ilegal sau care s-a adresat ori care doreşte să
se adreseze benevol la o instituţie medicală pentru a i se acorda asistenţa necesară în legătură cu
consumarea ilegală a substanţelor narcotice şi/sau a altor substanţe psihotrope”.
Însă, din momentul nerespectării prevederilor normei materiale, adică din momentul
apariţiei raportului juridic de conflict, faţă de autorul acestui raport trebuie să fie aplicate măsurile
corespunzătoare de constringere. Reieşind din scopul şi sarcinile dreptului contravenţional (preveni-
rea contravenţiilor, curmarea (stoparea) lor, aplicarea constringerii statale faţă de persoanele găsite
vinovate de comiterea contravenţiei), pentru această ramură a sistemului de drept prioritare sint mă-
surile de constringere, care insă trebuie să fie insoţite permanent de cele de convingere179.
Cele menţionate, în mare măsură, determină criteriile de delimitare a răspunderii contra-
venţionale de cea administrativă:
 Sancţiunile administrative sint stabilite în diverse legi şi acte subordonate legii, cum ar
fi Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public180, Codul muncii181, statute

178
Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, art. 85 alin. (2).
179
Гуцуляк В. И. Юридическая ответственность в административном праве. В: Журнале «Закон и жизнь»,
июнь, 2008, 4-14.
180
Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr. 158 din 04. 07. 2008. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 230-232 din 23.12.2008, art. Nr. 840.
181
Codul Muncii al Republicii Moldova nr. 154-XV din 28.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.
159-162/648 din 29.07.2003, art. 206.

83
disciplinare182 ş. a., pe cind sancţiunile contravenţionale în Republica Moldova sint stabilite doar în
Codul contravenţional183.
 Aplicarea măsurilor de constringere contravenţională atrage după sine consecinţe mult
mai aspre decit aplicarea măsurilor de constringere administrativă 184. Constringerea aplicabilă con-
travenţiilor se manifestă, în principiu, sub formă de sancţiuni contravenţionale ce pot fi privative de
libertate, în timp ce în cazul abaterilor administrative, au o formă mai diluată, cu un grad de severi-
tate mai redus şi urmăresc nu sancţionarea vinovatului, ci constringerea acestuia la respectarea şi
executarea actului administrativ pe care, prin conduita sa, l-a incălcat185. În cazul comiterii cu vino-
văţie a unei contravenţii pot fi aplicate aşa măsuri de constringere statală cum ar fi: intrarea în locu-
inţă (inclusiv intrarea forţată), reţinerea186, aplicarea forţei fizice sau a mijloacelor speciale, privarea
de un drept special187, munca neremunerată în folosul comunităţii188, arestul contravenţional189 etc.
 Persoana sancţionată în mod administrativ, de regulă, se află în raport de subordonare
faţă de persoana cu funcţie de răspundere ce a aplicat sancţiunea. Răspunderea contravenţională se
aplică numai faţă de o terţă persoană.
 Procedura aplicării sancţiunilor administrative nu este bine determinată, se regăseşte în
diverse acte legislative şi nu este codificată, pe cind procedura contravenţională este bine determi-
nată, codificată, fapt care condiţionează stricta ei respectare.
 Actul administrativ cu caracter individual privind aplicarea răspunderii administrative
(administrativ-disciplinare, administrativ-patrimoniale) poate fi atacat în instanţa de contencios ad-
ministrative190. Procedura contestării actului administrativ cu caracter individual privind aplicarea
răspunderii administrative şi procedura examinării cererii prealabile de către organul emitent, pre-
cum şi judecarea cauzei în instanţă sînt reglementate prin Codul administrativ.
 Actul administrativ cu acelaşi caracter privind aplicarea răspunderii contravenţionale
nu poate fi atacat în instanţa de contencios administrativ. Potrivit procedurii contravenţionale, hotă-

182
Hotărîrea Guvernului nr. 2 din 04.01.1996 cu privire la aprobarea Statutului disciplinar al organelor afacerilor inter-
ne şi Regulamentului consiliilor de onoare ale efectivului de trupă şi corpului de comandă ale organelor afacerilor inter-
ne. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 23-24 din 18.04.1996, art. Nr. 176.
183
Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, art. 1 alin. (1), art. 32.
184
Iorgovan A. Tratat de drept administrativ. Vol. II. Ediţia a III-a restructurată, revăzută şi adăugată. Bucureşti: Editura
ALL Beck, 2002, p. 365.
185
Furdui S. Dreptul contravenţional. Manual. Chişinău: Cartier Juridic, 2005, p. 108.
186
Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, art. 433.
187
Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, art. 35.
188
Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, art. 37.
189
Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, art. 38.
190
Guţuleac V., Arion O. Conceptul contenciosului administrativ în doctrina dreptului administrativ: studiu comparat.
În: Revista „Legea şi viaţa”, martie, 2010. p. 4-14.

84
rirea instanţei de judecată, decizia agentului constatator, a procurorului sau a comisiei administrati-
ve cu privire la aplicarea sancţiunii contravenţionale poate fi atacată cu recurs numai în instanţa de
judecată de drept comun191. Modul de depunere a recursului şi de examinare a lui este strict deter-
minat în Codul contravenţional al RM192.

Delimitarea răspunderii contravenționale de cea disciplinară.

Răspunderea contravenţională se deosebeşte esenţial şi de răspunderea disciplinară, care
se aplică, la fel, în mod extrajudiciar. Aceste două forme de răspundere juridică se deosebesc, în
primul rind, prin temeiul aplicării şi natura sancţiunii. Răspunderea disciplinară ia naştere ca urma-
re a incălcării regulamentului de serviciu, aducind atingere unui raport juridic de muncă. La rindul
său, raportul juridic de drept contravenţional ia naştere numai în urma comiterii unei contravenţii
(atentării cu vinovăţie la relaţiile sociale protejate de norma materială a dreptului contravenţional).
Aceste două forme de răspundere se deosebesc după natura sancţiunii 193. Dacă sancţiunile
contravenţionale, cu predilecţie, au un caracter material şi, prin esenţa lor, constituie o modalitate a
constringerii statale, atunci sancţiunile disciplinare sint, prin esenţă, de natură morală.
Răspunderea disciplinară este atestată în cadrul relaţiilor de subordonare a persoanei care
comite delictul disciplinar faţă de persoana cu funcţii de răspundere care, dispunind de putere disci-
plinară, aplică sancţiunea corespunzătoare. Între persoana care a comis o contravenţie şi organul de
stat (persoana de răspundere) imputernicit să aplice sancţiuni contravenţionale nu sint atestate relaţii
subordonatoare de serviciu (sau alte relaţii). Persoana fizică trasă la răspundere contravenţională în
cadrul unor asemenea relaţii se consideră ca terţă persoană. în general, această particularitate este
caracteristică tuturor măsurilor de constringere contravenţională: de prevenire, de curmare (stopare),
de asigurare a procedurii contravenţionale şi sancţiunilor contravenţionale194.

Delimitarea răspunderii contravenționale de cea civilă.

Delimitarea răspunderii contravenţionale de răspunderea civilă delictuală poate fi efectuată
prin următoarele:
Caracterul normelor juridice. De regulă, în dreptul civil statul stabileşte anumite norme doar
în cazurile în care subiectele raporturilor juridice civile nu-şi pot stabili aceste condiţii de sine stătător.
Aceste norme au un caracter dispozitiv. Dreptul civil doar coordonează relaţiile dintre părţi.

191
Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, art. 448.
192
Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, art. 468.
193
Orlov M., Belecciu Şt. Drept administrativ: (pentru uzul studenţilor). Chişinău: „Elena- V.I.”, 2005, p. 139.
194
Guţuleac V. Tratat de drept contravenţional. Chişinău: S. n., („Tipografia Centrală”), 2009, p. 135.

85
 Normele de drept contravenţional sint acele norme juridice care reglementează relaţiile de
protecţie socială generate de comiterea contravenţiilor. Norma juridică contravenţională este o regulă
generală de conduită, obligatorie şi impersonală, instituită prin lege, a cărei aplicare este asigurată, în
caz de necesitate, prin forţa de constringere a statului195.
Instituţiile juridice ce stau la baza răspunderii contravenţionale şi celei civile delictuale. Atit
la baza răspunderii civile, cit şi a celei contravenţionale stau aşa instituţii juridice ca fapta ilicită, cau-
zalitatea, culpa sau vinovăţia, prejudiciul.
La aplicarea răspunderii civile delictuale nu prezintă interes atitudinea subiectivă a persoanei
faţă de fapta comisă sau faţă de urmările acesteia196, pe cind la aplicarea răspunderii contravenţionale,
stabilirea legăturii cauzale dintre fapta comisă de făptuitor şi consecinţele survenite este obligatorie197.
Prejudiciul este o condiţie de bază pentru răspunderea civilă. în lipsa prejudiciului nu poate
exista răspunderea civilă delictuală. Pentru răspunderea contravenţională, prejudiciul, de asemenea,
prezintă o condiţie importantă, insă nu obligatorie.
Temeiul răspunderii juridice. Răspunderea civilă intervine, în principiu, doar atunci cind pre-
judiciatorul işi manifestă interesul, apelind la forţa de constringere a statului, astfel incit victima nu
aplică sancţiunea, ci se adresează autorităţilor pentru a se asigura tragerea la răspundere a autorului
faptei ilicite civile şi a i se repara prejudiciul198.
Răspunderea contravenţională, la rindul său, intervine în cazul în care destinatarul normei ju-
ridice materiale (a regulilor de conduită) a nesocotit regula ori s-a produs un eveniment natural de a
cărui apariţie legea contravenţională leagă răspunderea unui subiect de drept. Imposibilitatea respectă-
rii dreptului contravenţional prin alte forme decit prin raporturi de constringere face necesară răspun-
derea contravenţională şi dă substrat real acesteia. Statul, prin organele sale imputernicite, are dreptul
de a aplica sau nu sancţiunea subiectului pasiv (persoanei bănuite de comiterea contravenţiei). Voinţa
statului de a aplica sau nu sancţiunea juridică există în cadrul oricărui raport de constringere.
Scopul aplicării răspunderii. Esenţa răspunderii civile şi, totodată, elementul care o distinge
faţă de oricare dintre celelalte forme de răspundere juridică, legind-o în acelaşi timp de fiecare dintre
acestea, este indatorirea de reparare. Din acest punct de vedere se poate spune că a răspunde sub as-
pect civil inseamnă, de fapt, a repara prejudiciul cauzat altuia, iar a repara un prejudiciu inseamnă, în
sens juridic, a răspunde din punct de vedere civil199.

195
Comarniţcaia E. Constrîngerea juridică în dreptul contravenţional şi dreptul civil. În: Revista ”Legea şi viaţa”, iulie,
2010, p. 51.
196
Baltag D. Teoria răspunderii şi responsabilităţii juridice. Chişinău: ULIM, 2007 (F.E.-P. ”Tipogr. Centrală”), p. 292.
197
Гуцуляк В. И. Юридическая ответственность в административном праве. Журнале «Закон и жизнь», июнь,
2008. р. 12.
198
Motica R., Mihai Gh. Elemente de teorie a dreptului. Timişoara: Editura Alma Mater, 1998, p. 105.
199
Albu I., Ursa V. Răspunderea civilă pentru daunele morale. Cluj-Napoca: Dacia, 1979, p. 23.

86
 4. SISTEMUL SANCȚIUNILOR CONTRAVENȚIONALE ȘI REGULILE
DE APLICARE A LOR

4.1. Definirea, trăsăturile, scopul și funcțiile sancțiunii contravenționale.

4.2. Sistemul de sancțiuni contravenționale.
- avertismentul;
- amenda;
- privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate;
- privarea de dreptul de a deține anumite funcții;
- aplicarea punctelor de penalizare;
- privarea de dreptul special (dreptul de a conduce vehicule, dreptul de a deține armă și
de portarmă);
- munca neremunerată în folosul comunității;
- arestul contravențional.
4.2. Aspecte teoretico-practice privind aplicarea sancțiunii contravenționale.
- regulile generale de aplicare a sancțiunii.
- circumstanțele ce atenuează sau agravează
- aplicarea sancțiunii contravenționale în cazul tentativei de contravenție
- aplicarea sancțiunii mai blânde decât cea prevăzută de lege
4.3. Repararea pagubelor produse în rezultatul săvârșirii contravenției.

4.1. Definirea, trăsăturile, scopul și funcțiile sancțiunii contravenționale.

Contravenţia şi fenomenul contravenţional au la origine diverşi factori sociali, psihologici,
biologici, economici, culturali etc. nu toate contravenţiile care se săvirşesc în societate sint cunoscu-
te organelor competente, insă statul – prin organele sale specializate – trebuie să se ocupe atit de
faptele contravenţionale relevate, cit şi de cele necunoscute.
Reacţia socială contra faptelor ilicite, pentru a fi eficientă, trebuie să se desfăşoare pe mai
multe planuri, respectiv politic, educaţional, economic şi juridic. Dintre diversele tipuri de reacţie
socială, un loc important il ocupă aplicarea sancţiunilor juridice persoanelor care nu-şi conformează
comportamentul normelor juridice. Sancţiunea de drept este consecinţa nerespectării dispoziţiilor
normelor juridice, fiind o creaţie a legiuitorului [29, p. 327].
Împărtăşim viziunea prof. român Vintilă Dongoroz, care defineşte sancţiunea juridică ca fi-
ind „orice măsură pe care o normă de drept o statorniceşte drept consecinţă, pentru cazul în care
preceptul său va fi nesocotit” [22, p. 456].
Expresia ”sancţiune juridică” este susceptibilă de următoarele accepţiuni:
- element structural al normei juridice;
- edictarea unui act normativ;
- element al raportului juridic de constrîngere;
- instituţie de drept.

87
 În primul sens, sancţiunea juridică este elementul structural al normei juridice care prevede
consecinţa încălcării dispoziţiei. În a doua accepţiune, prin sancţiune juridică se înţelege edictarea
sau adoptarea unei legi. În al treilea înţeles, prin sancţiune juridică se înţelege acea specie de
sancţiune socială care constă în transpunerea în realitate a elementului normei juridice ce conţine
consecinţa încălcării dispoziţiei normei juridice. În al patrulea sens, prin sancţiune juridică se înţe-
lege instituţia alcătuită din ansamblul normelor juridice care reglementează genurile şi speciile de
consecinţe ale încălcării dispoziţiilor normelor juridice materiale [29, p. 328].
În cadrul prezentei lucrări ne interesează, în principal, cea de a treia accepţiune, respectiv
de element al raportului juridic de conflict. În acest sens, practic, sancţiunea juridică se identifică cu
latura pasivă a obiectului raportului juridic de constrîngere. Subiectul activ al contravenţiei devine
subiect pasiv al raportului juridic de constrîngere.
Sancţiunea contravenţională, ca modalitate a sancţiunilor juridice, este un element obliga-
toriu al normei contravenţionale materiale, în care sînt stipulate măsurile de influenţare a statului
asupra persoanei care, cu vinovăţie, a comis o abatere contravenţională, ea fiind un mijloc de garan-
tare (de protejare) a normei juridice.
Pornind de la conţinutul art. 32 din Codul contravenţional al Republicii Moldova, putem
afirma că prin sancţiune contravenţională se înţelege o măsură de constrîngere sau de reeducare
aplicată contravenientului în scopul corectării comportamentului acestuia şi al prevenirii de comite-
re a unor noi contravenţii atît de către contravenientul însuşi, cît şi de către alte persoane [3, art. 32].
Aplicarea sancţiunilor contravenţionale are ca scop:
- ocrotirea valorilor sociale protejate de normele juridice contravenţionale;
- reeducarea în spititul respectării ordinii de drept a persoanei care a comis cu vinovăţie o
contravenţie prevăzută în legea contravenţională;
- prevenirea săvîrşirii de noi fapte antisociale atît de către contravenient, cît şi de către alte
persoane.
În opinia cercetătorului Sergiu Furdui, sancţiunea contravenţională, privită în cadrul gene-
ral al sancţiunilor juridice, dispune de anumite trăsături caracteristice:
- este o măsură coercitivă ce se concretizează într-o anumită ptivaţiune sau restricţie, sau
obligaţie silită, impusă persoanei vinovate de comiterea contravenţiei;
- este un mijloc de reeducare, adică, pe lîngă caracterul său represiv, are un puternic rol şi
efect educativ, de împiedicare a repetării conduitei antisociale, de îndreptare a contravenientului, de
formare şi permanentizare în conştiinţa acestuia a convingerii că respectarea legii este o necesitate;
- este un mijloc de constrîngere statală, deoarece nu poate fi aplicat decît de stat, prin orga-
nele sale competente, în numele legii;

88
 - se aplică numai în cazul comiterii unei contravenţii, adică nu există sancţiune fără contra-
venţie;
- se aplică numai faţă de contravenient, adică nu poate fi aplicată decît celui vinovat de
comiterea contravenţiei, neexistînd deci răspundere contravenţională pentru fapta altei persoane;
- se aplică în scopul prevenirii comiterii de noi contravenţii, adică prin aplicarea şi executa-
rea sancţiunii contravenţionale nu se urmăreşte cauzarea unor suferinţe fizice sau morale contrave-
nientului, ci îndreptarea acestuia, prevenirea comiterii în viitor de noi contravenţii sau alte fapte cu
pericol social. Concomitent, prin efectul exemplarităţii sale, ea serveşte şi acţiunii de prevenţie ge-
nerală [23, p. 110].
Potrivit opiniei savantului român Andrian Hotca, principiile sancţiunilor contravenţionale
sînt: principiul legalităţii sancţiunilor contravenţionale; principiul stabilirii unor sancţiuni contra-
venţionale compatibile cu morala şi concepţia juridică a societăţii; principiul individualizării
sancţiunilor contravenţionale; principiul personalităţii sancţiunilor contravenţionale [29, p. 328-
329]. Această opinie este, practic, susţinută şi în doctrina naţională [26, p. 137-138].
Principiul legalităţii sancţiunilor contravenţionale. Ca o aplicaţie particulară a principiului
legalităţii dreptului contravenţional, legalitatea sancţiunilor contravenţionale presupune stabilirea
oricăror sancţiuni de acest gen exclusiv prin lege – nulla poena sine lege. Determinarea legală a
sancţiunilor nu trebuie înţeleasă în mod absolut, ci în sensul că legea prevede felurile sancţiunilor,
limitele acestora şi criteriile lor de individualizare.
Sancţiunile contravenţionale pot fi: absolut determinate; relativ determinate; nedeterminate
[29, p. 329]. Principiul stabilirii unor sancţiuni contravenţionale compatibile cu morala şi concepţia
juridică a societăţii. Pentru a fi pe deplin eficiente, sancţiunile contravenţionale trebuie să fie agrea-
te de societate, atît din perspectivă juridică, cît şi din punct de vedere moral.
Principiul stabilirii unor sancţiuni acceptabile de către membrii societăţii este o formă spe-
cială a principiului umanismului.
Principiul individualizării sancţiunilor contravenţionale. Avînd în vedere marea diversitate
de modalităţi practice de săvîrşire a contravenţiilor, dar şi particularităţile diverşilor contravenienţi,
este necesar ca legiuitorul să stabilească pedepse uşor adaptabile. Dînd eficienţă acestui principiu,
legiuitorul a stabilit pentru multe dintre contravenţii sancţiuni alternative.
Apoi, cu prilejul aplicării sancţiunilor, practicianul va individualiza sancţiunile contra-
venţionale între limitele prevăzute de lege şi ţinînd seama de periculozitatea contravenientului şi a
contravenţiei [25, p. 108].
Principiul personalităţii sancţiunilor contravenţionale. Fiind o ”afacere” statală, aplicarea
sancţiunilor contravenţionale nu se poate extinde asupra altor persoane decît cele care au calitatea

89
de contravenienţi, indiferent de relaţia care există între cei în cauză. Sancţiunea contravenţională se
aplică numai persoanei care a nesocotit norma contravenţională şi se execută, de asemenea, de către
aceasta.

4.2. Sistemul de sancțiuni contravenționale.

Art.32 al. (2) din CC stabilește următoarele sancţiuni contravenţionale:
a) avertismentul;
b) amenda;
c) privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate;
d) privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii;
e) aplicarea punctelor de penalizare;
f) privarea de dreptul special (dreptul de a conduce vehicule, dreptul de a deţine armă şi de
portarmă);
g) munca neremunerată în folosul comunităţii;
h) arestul contravenţional.200

Avertismentul reprezintă cea mai ușoară formă de sancționare a contravenientului, este

considerată mai mult o sancțiune morală, aplicată de autorități pentru comiterea unor fapte de mică
importanță și cu gravitate scăzută de pericol social. Prin aplicarea avertismentului, autoritatea într-
un fel atenționează făptașul despre pericolul acțiunii sau inacțiunii săvârșite și recomandă pentru
viitor ca să respecte dispozițiile legale.
Avertismentul se aplică doar în formă scrisă. Legiuitorul a prevăzut expres ca autoritatea
competentă să aplice avertismentul anume în formă scrisă pentru a duce o evidență a conduitei de
mai departe a contravenientului, dacă pe viitor el respectă sau nu dispozițiile legale. În formă verba-
lă ar fi mai dificil să se țină cont de toate persoanele avertizate pentru comiterea contravențiilor. Cu
toate acestea, totuși considerăm oportun de a include în lege și forma verbală de avertisment, pentru
a face mai ușoară și mai eficientă munca agenților constatatori, având în vedere numărul mare de
contravenții care se comit. Există fapte contravenționale mărunte pentru care nu se merită de înscris
în procesul-verbal de constatare, fiind suficientă și o simplă avertizare verbală făptuitorului.
Având în vedere caracterul neînsemnat al faptelor și forma scrisă obligatorie, de cele mai
multe ori agenții constatatori o „neglijează”, preferând ca să nu aplice în genere sancțiunea dată.
Mai mult ca atât, în materie contravențională sancțiunile nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc
de restabilire a relațiilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru asta nu este

200
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008.

90
nevoie în toate cazurile să aplici sancțiunea contravențională. În general, în toată lumea civilizată
ideea de a aplica sancțiuni mai severe este înlăturată, căutând soluții mai eficiente (programe proba-
ționale, campanii sociale, activități individuale și în grup). În art. 41 CC, legiuitorul a inclus noțiu-
nea de individualizare a sancțiunii pentru fiecare persoană în parte în funcție de diferite criterii. În
același context, amintim o binecunoscută expresie latină: „punitur quia peccatum est et ut ne pecce-
tur”, ceea ce înseamnă că, este pedepsit nu doar fiindcă a greșit dar și pentru a nu mai greși în vii-
tor. Dar, asta nici pe departe nu înseamnă că statul nu va aplica sancțiuni pentru acele fapte antiso-
ciale grave, care pun în pericol real valorile societății, relațiile sociale care se nasc din aceste valori.

Amenda este o sancțiune contravențională pecuniară, evaluată în unități convenționale și

care constă în „obligarea contravenientului la plata unei sume de bani”. Amenda este considerată
cea mai răspândită sancţiune contravenţională şi cea mai eficientă și se aplică în calitate de sancțiu-
ne atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice. Mărimea unei unități convenționale este de 50
lei.
De la început mărimea unității convenționale era de 20 de lei, iar odată cu schimbările care
au intervenit în economie și finanțe, dar și lipsa eficienței sancțiunilor cu amenzi mici aplicate, au
determinat autoritățile ca în anul 2017 să modifice mărimea unității convenționale, de la 20 la 50 de
lei. Modificările operate atunci au avut la bază următoarea formulă de calcul: salariul mediu lunar
pe economie prognozat pentru anul 2016 era de 5050 lei. Astfel, 1% din 5050 lei, cât se dorea a fi
noua valoare a unității convenționale, a constituit 50 lei și 50 bani.
Cât privește cuantumul amenzilor, acesta este determinat de gradul de pericol social al fap-
tei şi vinovăția contravenientului şi trebuie să se încadreze în limitele prevăzute de lege. Pentru per-
soana fizică de la una la 500 de unităţi convenţionale, iar persoanelor cu funcţie de răspundere - de
la 10 la 1500 de unităţi convenţionale. Dacă în normă este scris „… se sancționează cu amendă de
la 10 la 50 u.c.”, atunci autoritatea competentă va ține cont de gradul de pericol și de vinovăția făp-
tuitorului. Amenda se achită de către contravenient în mod benevol în termen de 30 de zile de la
data stabilirii acesteia și se virează la bugetul instituțiilor stabilite la art. 34 CC.201
Dacă contravenientul plătește amenda în decurs de 72 de ore de la momentul stabilirii fap-
tei, este în drept să achite jumătate din aceasta. În legătură cu această normă, Curtea Constituțională
a pronunțat o hotărâre privind constituționalitatea textului ”din momentul stabilirii ei”.
Analizând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea a constatat că între persoanele
care pot achita jumătate de amendă, pentru că primesc în timp util copia procesului-verbal de comi-
tere a unei contravenții, prin intermediul serviciilor poștale, și persoanele care primesc cu întârziere

201
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008.

91
copia procesului-verbal și nu își pot realiza în mod efectiv dreptul de a plăti amenda în jumătate,
există o discriminare care nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil. Ea a mai observat că legea
contravențională nu oferă un mecanism care ar permite remedierea suficientă a obstacolelor ce de-
curg din exercitarea efectivă de către contravenient a dreptului său de a achita jumătate din amenda
stabilită.
Astfel, Curtea a hotărât că până la modificarea legii de către Parlament, „termenul de 72 de
ore de achitare a amenzii în jumătate va curge din momentul în care contravenientului i se aduce la
cunoștință actul cu privire la stabilirea amenzii”.202
În același context, la 12.10.2018 Parlamentul a adoptat modificări la Codul contravențio-
nal, prin care a fost înlocuită durata de 72 de ore cu „trei zile lucrătoare de la data aducerii la cu-
noştinţă a deciziei de aplicare a sancțiunii”.
În acest caz, se consideră că sancţiunea amenzii este executată integral, cu excepţia cazului
în care a fost contestată decizia de aplicare a sancțiunii contravenționale și contravenientul nu și-a
retras cererea de contestare a deciziei, emisă într-o cauză contravențională, până la cercetarea jude-
cătorească.
Prin această inițiativă legislativă se dorește oferirea unei posibilități obiective de a benefi-
cia de dreptul achitării a jumătate din amenda stabilită.
Or, perioada oferită, urmează a fi sincronizată cu orarul de lucru al instituțiilor responsabi-
le de recepționarea amenzii. În nota informativă se mai spune că prin acest amendament se dorește
garantarea dreptului la un proces echitabil prin asigurarea beneficierii de dreptul de a achita jumăta-
te din amendă, chiar dacă procesul-verbal a fost contestat în instanţa de judecată și contravenientul
nu și-a retras cererea de contestare a deciziei, emisă asupra cauzei contravenționale, până la cerceta-
rea judecătorească. În cazul în care făptuitorul nu a respectat condițiile sau cererea i-a fost respinsă,
cuantumul amenzii urmează a fi achitată integral.203
Pentru neachitarea amenzii din cauza lipsei ori a insuficienței bunurilor sau din cauza es-
chivării cu rea-voință a contravenientului de la achitarea acesteia, instanța de judecată poate înlocui
suma neachitată a amenzii cu:
- amendă în mărime dublă, ce însă nu poate depăşi limita maximă a sancţiunii cu amenda
prevăzută de norma materială contravenţională;
- privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an;
- muncă neremunerată în folosul comunităţii, calculându-se o oră de muncă pentru o unita-
te convenţională, durata muncii fiind de cel mult 60 de ore;

202
Hotărârea Curții Constituționale a RM nr. 28 din 22.11.2018.
203
Notă informativă a Ministerului Justiției al Republicii Moldova la proiectul Legii privind modificarea Codului con-
travenţional al Republicii Moldova nr. 218-XVI din 2410.2008.

92
 - arest contravenţional, calculându-se o zi arest pentru 2 unităţi convenţionale, durata ares-
tului fiind de cel mult 30 zile, ținând cont de regulile aplicării arestului;
- pentru contravențiile în domeniul circulației rutiere amenda poate fi înlocuită cu privarea
de dreptul de a conduce vehicule de la 6 luni la un an.
Amenda se înlocuieşte de către instanța de judecată în a cărei rază teritorială îşi are sediul
autoritatea din care face parte agentul constatator care a examinat cauza, la demersul acestuia sau al
procurorului care a examinat cauza.204
În acest sens, există un șir de subtilități privind neachitarea amenzii în condiții susmențio-
nate. Întâi de toate urmează a fi demonstrat faptul că este imposibilă executarea cauzei de către exe-
cutor, adică este imposibil de a încasa suma amenzii prin acțiunile dispuse: blocarea sumei pe card
salarial, sechestre pe bunuri, altele.
Apoi, înlocuirea amenzii cu munca neremunerată în folosul comunității poate avea loc doar
în cazul în care contravenientul și-a manifestat acordul în scris pentru executarea acestei forme de
sancțiune. În lipsa acordului instanța de judecată nu va putea aplica înlocuirea sancțiunii date.
Cu referință la arestul contravențional, o zi de arest pentru două u.c. vom expune mai jos.
În cazul persoanelor juridice amenda se aplică în limitele:
a) de la 10 la 1500 de unităţi convenţionale;
b) în mărimea valorii produsului, serviciului respectiv care constituie obiectul contra-
venţiei, dar nu mai puţin de valoarea limitei maxime în unităţi convenţionale, în cazul în care acest
fapt este prevăzut expres de norma materială din partea specială a cărţii întâi.
dacă persoana juridică comite în mod repetat contravenții amenda se dublează reieșind din valoarea
limitei maxime, indicată în partea specială din cod.
În cazul în care persoana juridică comite a treia oară contravenții în decursul unui an ca-
lendaristic amenda se triplează, având în vedere valoarea limitei maxime, indicată în cod.
Dacă persoana juridică nu achită amenda, aceasta poate fi înlocuită cu privarea de dreptul
de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an.

Privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate este o sancțiune ce presupune in-

terzicerea persoanei fizice sau juridice pentru o perioadă de timp de a desfăşura o anumită activitate.
Privarea de dreptul de a desfăşura anumită activitate poate fi aplicată de instanţa de judecată pentru
un termen de la 3 luni la un an.
Sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și
preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege.

204
Hotărârea Curții Constituționale a RM nr. 28 din 22.11.2018.

93
 În general, prin dreptul de a exercita o anumită activitate sau, cu referință la sancțiunea de
mai jos, de a ocupa anumite funcții, se înțelege un post într-o întreprindere, instituție, organizație
sau subdiviziunea, filiala lor, în care persoana respectivă, prin numire, alegere sau în virtutea unei
însărcinări deține anumite drepturi și obligațiuni în vederea exercitării funcțiilor sau acțiunilor ad-
ministrative de dispoziție sau organizatoric-economice.
Instanța de judecată aplică pedeapsa complementară, apreciind că sancțiunea principală nu
este de ajuns pentru restabilirea relațiilor sociale care au fost afectate prin comiterea contravenției.
Dacă o persoană a comis contravenția folosindu-se de profesia sa, este considerată nedemnă să o
mai exercite în continuare.
Judecătorul poate aplica pedeapsa complementară dar poate și să nu aplice (când în sancți-
unea normei juridice este prevăzut „cu sau fără privarea de dreptul de a desfășura o anumită activi-
tate”). Dar, în anumite cazuri prevăzute de lege instanța de judecată este chiar obligată să aplice pri-
varea de acest drept (atunci când în sancțiunea normei este expres prevăzut „…cu privarea de drep-
tul de a desfășura o anumită activitate”), fiind inadmisibilă desfăşurarea unei anumite activităţi de
către aceasta.
Trebuie aici de precizat că sancțiunea privării de dreptul de a desfăşura o anumită activitate
poate fi aplicată în cazul în care activitatea a fost folosită la săvârșirea contravenţiei sau în cazul în
care contravenţia reprezintă o încălcare a regulilor de desfăşurare a acestei activităţi.205
Privarea persoanei juridice de dreptul de a desfăşura o anumită activitate constă în stabili-
rea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii, de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare, de a
primi subvenţii, înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a desfăşura alte activităţi.

Privarea de dreptul de a deține anumite funcții reprezintă interdicția de a deține temporar

anumite funcții de către contravenient, prin rezilierea contractului de muncă pe o anumită perioadă.
Sancțiunea poate fi aplicată exclusiv de instanța de judecată, pe un termen de la 3 luni la un an. Re-
glementarea juridică a sancțiunii respective este la fel ca la pedeapsa precedentă, în art. 35 CC, in-
stanța decide dacă aplică sau nu sancțiunea complementară, dacă legea nu prevede altfel. Această
pedeapsă se referă numai la persoanele fizice. Prin comiterea unei contravenții, folosindu-se de
funcție, contravenientul este considerat nedemn să o mai exercite în continuare.
Aceeași prevedere explică în ce cazuri persoana fizică nu poate deține funcții: „…ținând
cont de caracterul contravenţiilor comise de persoana vinovată, legea declară ca fiind inadmisibilă
deţinerea unei anumite funcţii de către aceasta”.206

205
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008.
206
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008.

94
 Aplicarea punctelor de penalizare este o sancțiune complementară, care se aplică în cazul
comiterii contravențiilor ce atentează la regimul de transporturi și contravențiilor în domeniul circu-
lației rutiere. Pentru încălcarea acestor norme, conducătorului de vehicul, pe lângă sancțiunea prin-
cipală, se aplică și un număr de puncte de penalizare, în calitate de sancțiune complementară. Cuan-
tumul punctelor de penalizare aplicat pentru fiecare sancțiune este prevăzut pentru fiecare încălcare
în parte.
Punctele de penalizare în calitate de sancțiune complementară au apărut odată cu intrarea
în vigoare a Codului contravențional la 24.10.2008, ideea fiind inspirată din legislațiile statelor eu-
ropene (România, Germania).
Definiția noțiunii „puncte de penalizare” a apărut peste un an în Regulamentul privind evi-
dența contravențiilor în domeniul circulației rutiere și asigurare a accesului titularului permisului de
conducere la informația despre punctele de penalizare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 493
din 14.08.2009.
Astfel, prin puncte de penalizare înțelegem - unități de evidență aplicate în calitate de
sancțiune contravențională complementară concomitent cu sancțiunea principală sub formă de
amendă în cazurile şi mărimea prevăzută de sancțiunea normei.207
Dacă titularul permisului de conducere a săvârșit contravenții, care cumulează 15 puncte
de penalizare, agentul constatator remite cauza în instanța de judecată competentă, care, odată cu
sancțiunea principală și cu aplicarea punctelor de penalizare, aplică privarea de dreptul special de a
conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an ca sancțiune complementară.
Punctele de penalizare se anulează la expirarea termenului de 6 luni de la data constatării
contravenţiei pentru care au fost aplicate sau de la data privării, prin hotărâre judecătorească, de
dreptul de a conduce vehicule.
Începând cu 19.07.2018 a intrat în vigoare un aliniat nou la art.36 CC, alin.(31), care preve-
de anularea punctelor de penalizare la prezentarea documentului confirmativ care atestă trecerea
programului special de instruire pentru anularea punctelor de penalizare. Doar că, aici apăruse o
neclaritate, în competența cărui organ/ instituții ale statului să-i atribuie elaborarea și aprobarea pro-
gramelor speciale și, respectiv, instruirea contravenienților în baza lor. Inițial s-a propus ca aceasta
să fie desemnată instituția probațiunii, din perspectiva că ultima asigură executarea sancțiunilor al-
ternative la detenție.
Într-un final s-a decis să rămână în competența Ministerului Afacerilor Interne. În confor-
mitate cu Legea nr.138 din 19.07.2018 privind modificarea unor acte legislative, a fost completată
Legea nr. 131/2007 privind siguranța traficului rutier (republicată în Monitorul Oficial al Republicii

207
Hotărârea Guvernului RM nr. 493 din 14.08.2009.

95
Moldova, 2015, nr.11-21, art.6)208 cu noțiunea de Program de instruire a conducătorilor vehicule-
lor, în scopul reeducării și sensibilizării conducătorilor vehiculelor sancționați contravențional cu
privire la consecințele încălcării prevederilor regulamentului circulației rutiere.
Această propunere legislativă a fost elaborată în contextul Conceptului adoptat de IGP pri-
vind apropierea poliției de comunitate. Programul dat se va efectua contra plată, iar după finalizarea
lui se va întocmi un raport de evaluare a contravenientului, pentru stabilirea sporirii sau diminuării
comportamentului vizat de specificul programului, dar şi impactului programului asupra conduitei
persoanei în ansamblu. Cu regret, până la moment acest model de program nici măcar nu a fost ela-
borat.
În ceea ce privește evidența punctelor de penalizare şi modalitatea de asigurare a accesului
titularului de permis de conducere la informaţia despre punctele de penalizare, acestea sunt regle-
mentate prin Hotărârea Guvernului nr. 493 din 14.08.2009209. La nivel teritorial evidența contraven-
țiilor în domeniul circulației rutiere, sancțiunilor și punctelor de penalizare aplicate este realizată de
organele de poliție teritoriale, iar la nivel central de subdiviziunile specializate ale Ministerului Afa-
cerilor Interne.
Titularul permisului de conducere poate solicita informații cu privire la numărul de puncte
de penalizare care i-au fost aplicate, precum și cu privire la cazierul său contravențional. Astfel, ti-
tularul de permis depune o cerere scrisă, personal sau prin reprezentantul legal, în adresa organului
teritorial al poliției rutiere în raza căruia își are reședința, care se examinează în termen de 10 zile.
Serviciile sunt contra plată.

Privarea de drept special este sancțiune contravențională complementară aplicată doar de

către instanța de judecată în cazurile prevăzute de lege. Legiuitorul face referință aici la două forme
de privare de dreptul special: dreptul de a conduce vehicule și dreptul de a deţine armă şi de portar-
mă.
Privarea de dreptul de a conduce vehicule se aplică de instanța de judecată pe un termen de
la 6 luni la 3 ani. Această sancțiune nu poate fi aplicată persoanei cu dezabilități care foloseşte vehi-
culul ca unic mijloc de deplasare, cu excepția cazurilor în care l-a condus atribuindu-i cu bună ştiin-
ță un număr de înmatriculare fals ori l-a condus în stare de ebrietate produsă de alcool sau de alte
substanțe, ori s-a eschivat de la examenul medical de constatare a acestei stări, ori a părăsit locul
accidentului rutier la care a fost participant.210

208
Legea RM nr. 138 din 19.07.2018 privind modificarea unor acte legislative.
209
Hotărârea Guvernului RM nr. 493 din 14.08.2009.
210
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008.

96
 În același context, Legea nr. 131 din 07.06.2007 privind siguranța traficului rutier a fost
completată cu un articol nou, art. 211 „Redobândirea dreptului de conducere a mijlocului de tran-
sport”. În mare parte articolul se referă la domeniul dreptului penal (în cazul anulării dreptului de a
conduce mijlocul de transport), dar alin. (3) reglementează că, organele care asigură executarea pe-
depsei penale sau sancțiunii contravenționale de privare de dreptul de a conduce mijloace de tran-
sport, în termen de până la 10 zile, remit autorității competente permisele de conducere ridicate pen-
tru anularea acestora.211
Asemenea privării de dreptul de a conduce vehicule, la privarea de dreptul de a deţine armă
şi de portarmă, aceasta se dispune doar de instanţa de judecată. Perioada privării este de la 3 luni la
un an, în funcţie de gravitatea contravenţiei.
După ce expiră perioada de privare stabilită, la repunerea în drept a persoanei se va ține
cont de îndeplinirea pe deplin a cerințelor stabilite (de exemplu, a trecut sau nu programul probațio-
nal, rezultatele schimbării comportamentale).

Munca neremunerată în folosul comunităţii reprezintă o sancțiune care poate fi aplicată

atât ca sancțiune principală, cât și sancțiune complementară. Ca sancțiune contravențională princi-
pală ea poate fi aplicata direct de către instanța de judecata la sesizarea agentului constatator în ca-
zul contravențiilor pentru care legea prevede sancțiunea amenzii sau sancțiunea prestării unei munci
neremunerate în folosul comunității. De asemenea, în anumite cazuri prevăzute de lege, instanța de
judecată poate aplica pedeapsa muncii neremunerate direct, fără a exista vreo altă alternativă. Ea
poate fi aplicată și pentru înlocuirea unei amenzi contravenționale, în cazul în care persoana contra-
venient nu a achitat amenda și nu există posibilitatea executării silite.
Munca neremunerată în folosul comunității nu poate fi aplicată militarilor prin contract și
persoanelor care nu au atins vârsta de 16 ani.
În conformitate cu art. 37 CC, munca neremunerată în folosul comunității este definită ca -
antrenarea contravenientului persoană fizică, în afara timpului de serviciu de bază sau de studii, la
munca stabilită de autoritatea administraţiei publice locale. Munca neremunerată în folosul comuni-
tăţii se stabileşte pe o durată de la 10 la 60 de ore şi se execută în 2–4 ore pe zi. În cazul contraveni-
entului care nu este angajat în câmpul muncii, nu este antrenat în activităţi de bază sau de studii, la
solicitarea sau cu acordul acestuia, pedeapsa poate fi executată până la 8 ore pe zi. În total, munca
se prestează în cel mult 6 luni, timp care curge de la data luării în evidenţă a contravenientului şi
punerii în executare a hotărârii instanței de judecată.212

211
Legea RM nr. 131 din 07.06.2007 privind siguranța traficului rutier.
212
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008; Hotărârea Guvernului RM nr.1643 din 31.12.2003.

97
 Un indiciu important la aplicarea acestei sancțiuni contravenționale este consimțământul
persoanei. Instanța nu poate aplica munca neremunerată fără a avea acordul contravenientului. Con-
travenientului sancţionat cu muncă neremunerată în folosul comunităţii i se ia în scris un angaja-
ment prin care se obligă să se prezinte în termen de 10 zile la organul de probaţiune în a cărui rază
teritorială îşi are domiciliul.
În caz de eschivare din partea contravenientului de la muncă, această sancţiune se înlocu-
ieşte cu arest contravenţional, calculându-se o zi de arest pentru 2 ore de muncă neremunerată în
folosul comunităţii. Însă, soarta acestei înlocuiri este asemănătoare înlocuirii amenzii cu arestul.
Statul va cheltui mai mut pentru deținerea unei persoane în arest contravențional, decât acesta va
prejudicia la rândul său statul pentru neexecutarea muncii neremunerate în folosul comunității.
De la norma care prevede consimțământul contravenientului pentru aplicarea sancțiunii
muncă neremunerată există o excepție de neconstituționalitate, „în cazul comiterii contravenției
prevăzute de art.781 CC (violența în familie), instanțele judecătorești pot aplica sancțiunea muncii
neremunerate în folosul comunității fără acordul persoanei.” Curtea Constituțională a menționat
că, în lipsa unei alternative punitive (în cazul în care nu poate fi aplicat arestul), acordul persoanei
de a executa munca neremunerată în folosul comunității apare ca un detaliu insignifiant în raport cu
obligația autorităților statale de a garanta un sistem efectiv de sancționare a tuturor formelor de vio-
lență în familie în baza art. 24 alin. (2) din Constituție și a art. 3 din Convenția Europeană a Dreptu-
rilor Omului.213
Munca neremunerată se execută la locul de trai al contravenientului, la obiectele cu desti-
naţie socială care sunt stabilite de Birourile de probaţiune, de comun acord cu autorităţile adminis-
traţiei publice locale. În cazul în care contravenientul își schimbă locul de trai, se adresează la con-
silierul de probaţiune responsabil de caz, cu solicitarea în scris (cerere) de a fi strămutat la Biroul de
probaţiune de la noul loc de trai. În cazul militarilor în termen și militarilor cu termenul redus, mun-
ca se execută în unitatea militară.

Arestul contravenţional este considerat cea mai severă sancțiune, deoarece se aplică numai
în cazurile când printr-o contravenţie se pune în pericol real sănătatea ori integritatea corporală a
persoanei. Chiar dacă se atentează la valorile supreme ale persoanei, nu în cazul tuturor contraveni-
enţilor li se aplică această sancţiune.
Arestul contravențional se aplică persoanelor fizice și presupune privarea de libertate pe o
perioadă determinată. Hotărârea privind aplicarea arestului este de competența exclusivă a instanței

213
Hotărârea Curții Constituționale a RM nr. 28 din 22.11.2018.

98
de judecată și se aplică în cazuri contravenționale pentru care sunt prevăzute astfel de sancțiuni și
atunci când contravenientul nu a executat intenționat alte sancțiuni contravenționale.
Sancțiunea contravențională a arestului nu trebuie confundată aici cu reținerea persoanei,
în calitate de măsură procesuală de constrângere (art.433-436 CC). Reținerea constă în limitarea
libertății persoanei fizice de scurtă durată (până la 3 ore, iar în anumite cazuri până la 24 ore, dar nu
mai mult) și se aplică de către agentul constatator (poliție, poliție de frontieră, serviciul vamal).
Arestul contravențional constituie sancțiune și se aplică, în conformitate cu art.395 al.(1) lit.„c” CC
exclusiv de către instanța de judecată în cauzele contravenționale pentru care sunt prevăzute astfel
de sancțiuni214, dar și atunci când contravenientul nu a executat intenționat alte sancțiuni contraven-
ționale.
Durata arestului contravențional este de la 4 la 15 zile, iar pentru concurs de contravenții
sau cumul de hotărâri de arest, instanța poate aplica sancțiunea și până la 30 zile. 215 Arestul se exe-
cută în penitenciarele din Republica Moldova, de regulă în izolatoarele de urmărire penală în care
sunt amenajate condiții pentru executarea astfel de sancțiuni (Penitenciarele nr.13-Chișinău, nr.11-
Bălți, nr.17-Rezina și nr.5-Cahul).
Arestul contravențional nu poate fi aplicat:
- persoanelor cu dezabilități severe şi accentuate;
- militarilor în termen;
- militarilor şi angajaţilor cu statut special ai Ministerului Afacerilor Interne, angajaţi în
bază de contract;
- minorilor;
- femeilor gravide;
- femeilor care au copii cu vârsta de până la 8 ani;
- persoanei care este unicul întreţinător al copilului cu vârsta de până la 16 ani;
- persoanelor care au împlinit vârsta generală de pensionare.216
Cu referință la ultima categorie (pensionarii), Curtea Constituțională la fel s-a pronunțat
asupra aplicării arestului pentru comiterea contravenției prevăzute de art. 781 CC (violența în fami-
lie), prin excepție de neconstituționalitate: „În cazul comiterii contravenției prevăzute de art. 781
CC, instanțele judecătorești le pot aplica arestul contravențional persoanelor care au împlinit vâr-
sta generală de pensionare, dacă starea lor de sănătate permite acest fapt.” Curtea a conchis că,
interdicția absolută a aplicării arestului contravențional în cazul persoanelor care au împlinit vârsta

214
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008.
215
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008.
216
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008.

99
generală de pensionare este disproporționată în raport cu obligația procedurală a autorităților statale
de a stabili un sistem efectiv de sancționare a tuturor formelor de violență în familie.217
În același context, un compartiment important constituie aplicarea arestului pentru eschiva-
rea cu rea voință de la achitarea amenzii, calculându-se o zi de arest pentru 2 unităţi convenţionale,
durata arestului fiind de cel mult 30 de zile sau, pentru eschivarea de la munca neremunerată în fo-
losul comunității, calculându-se o zi de arest pentru 2 ore de muncă.
În practică, instanța de judecată nu prea aplică această substituire, deoarece deținerea unei
persoane în arest ar costa azi instituțiile statului cca 198 lei per zi (cheltuieli pentru servicii comuna-
le, alimentație, salariile funcționarilor care asigură supravegherea și paza), adică mai costisitor decât
este valoarea unităților convenționale pe care le înlocuiește și, respectiv este non sens să deții în
arest o persoană pentru 100 de lei zilnic, statul cheltuind pentru asta aproape dublu.
Totodată, recent au fost propuse completări la Codul contravențional. Elementul de noutate
se referă la înăsprirea pedepsei pentru neexecutarea intenţionată sau eschivarea de la executare a
hotărârii instanţei de judecată prevăzută la art. 318 din cod și se propune aplicarea arestului contra-
vențional pe un termen de la 7 la 15 zile). Respectiv, măsurile de sancționare completate ar putea fi
aplicate și pentru neexecutarea documentelor executorii menționate la articolul 11 litera c) și d) din
Codul de executare, și anume:
 deciziile (hotărârile) contravenţionale, inclusiv cele emise de agenţii constatatori în li-
mitele competenţei atribuite lor prin lege, şi sentinţele pe cauzele penale în partea încasării amenzii,
confiscării speciale, precum şi în partea acţiunii civile;
 ordonanţele privind liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere contra-
venţională sub formă de amendă.218
La moment, Codul contravențional prevede pentru aceste încălcări sancțiunea amenzii de
la 30 la 60 de unităţi convenţionale.
În esență, cred-că această propunere este mai puțin reușită, iar folosirea excesivă a arestu-
lui nici pe departe nu este o soluție pentru a asigura executarea hotărârilor judecătorești. Tendințele
de astăzi a lumii civilizate din contra sunt orientate către aplicarea pe larg a pedepselor alternative la
detenție. Iar noi ce facem? Creăm mecanisme de constrângere din partea statului și supraaglomerăm
la maximum instituțiile de detenție din țară!
Având în vedere politicile promovate prin recomandările Consiliului Europei, se recoman-
dă statelor membre dezvoltarea şi aplicarea sancţiunilor alternative la sancţiunile privative de liber-
tate. În contextul acestor tendinţe și ținând cont de caracterul de reeducare, de moralitate al aplicării
sancțiunilor contravenționale, se conturează o părere ca arestul în genere să fie exclus din lista sanc-
217
Hotărârea Curții Constituționale a RM nr. 28 din 22.11.2018.
218
Codul de executare al Republicii Moldova din 24.12.2004.

100
țiunilor contravenționale aplicate persoanelor fizice și substituirea acesteia cu o sancțiune contra-
vențională nouă - „arestul la domiciliu”, sub supravegherea probațiunii. Întemnițarea unei persoane
trebuie totuși reglementată prin aria dreptului penal.

4.2. Aspecte teoretico-practice privind aplicarea sancțiunii contravenționale.

Regulile generale de aplicare a sancțiunii.
Comiterea unei contravenții are drept consecință inevitabilă aplicarea sancțiunii prevăzute
de lege, pentru a restabili ordinea de drept și a integra în comunitate contravenientul. Una din condi-
țiile realizării scopului pedepsei este individualizarea pedepsei.
Astfel, pentru ca pedeapsa să-și realizeze scopul și funcțiile sale, aceasta trebuie adaptată la
nevoile de reeducare ale făptuitorului, cu luarea în considerare a gravităţii faptei săvârşite și a peri-
culozității contravenientului. Dacă se va aplica făptuitorului o pedeapsă, fără a se ține cont de cele
menționate, apare riscul ca el să fie încurajat să comită și alte contravenții în viitor.
Doctrina de specialitate stabilește mai multe forme de individualizare a pedepselor. Prima
formă a individualizării pedepselor o face legiuitorul, fiind numită individualizare legală (se mai
numește abstractă), cu prilejul înscrierii acestora în normele de incriminare. 219 Un rol hotărâtor în
problema individualizării îl are preocuparea legiuitorului de a consacra și de a asigura, prin însăși
elaborarea normelor. O altă formă de individualizare este acea judecătorească, care se efectuează
de către instanţa de judecată investită cu soluţionarea cauzei. Se referă la asemenea criterii precum:
- circumstanțele comiterii faptei - se va avea în vedere locul și timpul comiterii faptei (în
timpul nopții, al unui dezastru natural, etc.), și modul de pregătire și executare efectivă a activității
infracționale, ținându-se seamă totodată și dacă mijloacele folosite pentru punerea în executare a
activității infracționale au fost de natură a spori pericolul social abstract al faptei (folosirea unor
mijloace care pun în pericol viața mai multor persoane);
- gradul de pericol social - acest criteriu este deosebit de important în cazul infracțiunilor
formale sau a tentativelor;
- natura și gravitatea consecințelor contravenției - se va avea în vedere atât urmările directe,
cât și cele indirecte, dar și celelalte urmări produse persoanei vătămate determinate de săvârșirea
faptei;
- motivul săvârșirii faptei De aceste elemente, care sunt de asemenea părți din structura la-
turii obiective ale infracțiunii, se va ține seamă la individualizarea pedepsei;

219
Daneş Şt., Papadopol V., Individualizarea judiciară a pedepselor, Ed. Juridică, Bucureşti, 2003, p. 66, 80.

101
 - natura și frecvența faptelor care constituie antecedente - cu referință la acest criteriu se va
analiza specializarea făptuitorului într-un anumit domeniu contravențional și intervalul de timp ne-
cesar reluării activității ilegale.
- conduita făptuitorului după comiterea ilegalității - prezintă importanță pentru stabilirea
pedepsei și comportamentul făptuitorului după săvârșirea faptei, înainte de începerea procesului
(autodenunțare, încercarea de împiedicare a producerii rezultatului, restituirea bunurilor, încercarea
de a ascunde urmele faptei) și pe parcursul desfășurării procedurilor judiciare (recunoașterea faptei,
sustragerea de la urmărirea penală, încercarea de intimidare a martorilor);
- nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială - în această ca-
tegorie se înscriu stări de fapt precum abandonul școlar, vârsta adolescenței, starea de sănătate pre-
cară, mediul familial dezorganizat, influența anturajului, etc.220
A treia formă de individualizare a pedepsei prezentată de doctrină este - administrativă221,
care aparține organelor care asigură executarea pedepselor. Această formă se efectuează în faza
executării pedepsei aplicate, reprezentând ultima etapă în realizarea principiului individualizării pe-
depsei. Ea se referă mai mult la cazurile de aplicare a pedepsei arestului contravențional, prin adap-
tarea regimului de executare a pedepsei în raport cu conduita la locurile de executare.
Concluzionând cele expuse anterior menționăm că fiecare etapă a individualizării pedepsei
are un rol determinant asupra finalității actului coercitiv, respectiv stabilire a pedepsei, și, deși două
dintre ele sunt extra-procesuale, toate urmăresc în egală măsură atât redarea către societate a unei
persoane reintegrabile, cât și protejarea populației de elementele negative.
În legislația națională, individualizarea pedepsei contravenționale este prevăzută în art. 41
din Codul contravențional, „Criteriile generale de individualizare a sancțiunii”, care la rândul său
stabilește următoarele criterii:
- caracterul şi gradul prejudiciabil al contravenţiei;
- caracteristica contravenientului;
- circumstanţele atenuante şi agravante (sunt stabilite la subiectul următor).
În mod separat, la stabilirea sancțiunii muncii neremunerate în folosul comunității sau ares-
tului contravențional pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 78–782, art. 85, art. 91 alin.
(1), art. 199 alin. (1), art. 233 alin. (1) și alin. (21), art. 355, art. 361 alin. (5), instanța de judecată
poate obliga contravenientul să participe la programe probaţionale în modul prevăzut de lege (mă-
suri socio-educative).

220
Udoriu M., Drept penal. Partea generală, Ed. C.H. Beck, București, 2014, p. 222-223.
221
Oancea I., Drept execuţional penal, Ed. All Beck, Bucureşti, 1999, p. 69.

102
 Circumstanțele ce atenuează sau agravează
Circumstanțele atenuante sunt acele împrejurări prevăzute de lege sau reținute de instanță
în procesul de individualizare a pedepsei care, deși nu înlătură caracterul contravențional al unei
fapte, indică un pericol social redus al acesteia sau o periculozitate redusă a făptuitorului, având ca
urmare aplicarea unei pedepse mai reduse.
În temeiul art.42 din Cotul contravențional la aplicarea sancţiunii contravenţionale faţă de
persoana a cărei vinovăţie este dovedită se consideră circumstanţe atenuante:
a) Prevenirea consecinţelor prejudiciabile sau repararea benevolă a prejudiciului. Preveni-
rea de către vinovat a urmărilor prejudiciabile ale contravenției săvârșite, repararea benevolă a pa-
gubei pricinuite sau înlăturarea daunei cauzate ca circumstanțe atenuante se referă la comportamen-
tul post-contravențional al vinovatului, exprimat prin orice activitate a inculpatului îndreptată spre
restabilirea situației care a existat până la săvârșirea contravenției și înlăturarea benevolă a conse-
cințelor ei.
b) Contribuţia la descoperirea contravenţiei. Această circumstanță se exprimă prin orice ac-
țiuni ale vinovatului de a ajuta agentul constatator/ organele de aplicare în stabilirea circumstanțelor
contravenției, demascarea și tragerea la răspundere contravențională a participanților la fapta comi-
să. Astfel de circumstanțe atenuante sunt: informațiile despre locul, metodele și mijloacele săvârșirii
contravenției, despre locul unde se ascund alți participanți la contravenție, etc.
c) Săvârșirea contravenţiei într-un concurs de împrejurări personale sau familiale. Sunt re-
cunoscute drept împrejurări de ordin personal sau familial boala vinovatului sau a membrilor fami-
liei lui, starea gravă a condițiilor de viață și de trai, starea de depresie creată de pierderea locului de
muncă și imposibilitatea de a-și găsi alt loc de muncă etc.
d) Săvârșirea contravenţiei de către un minor, o femeie gravidă sau o persoană care în-
treţine copil cu vârsta de până la 8 ani. Faptul săvârșirii contravenției de către un minor, femeie gra-
vidă sau persoană care întreține copil până la 8 ani trebuie luată în vedere la aplicarea pedepsei.
e) Acţiunile ilegale sau imorale ale victimei care au provocat contravenţia. Comportamen-
tul ilegal al victimei presupune săvârșirea de către ea a oricărui act delictuos, prevăzut de lege sau
de un alt act normativ (contravențional, financiar, vamal, fiscal etc.). Comportamentul imoral al vic-
timei se poate manifesta prin ofensa cinică adusă unei femei, rudelor și apropiaților vinovatului, in-
sulta sentimentelor de patriotism, a mândriei naționale sau părintești, luarea în derâdere a defectelor
fizice ale vinovatului, reproșul cinic de infidelitate conjugală și alte acțiuni cu caracter ofensator și
de batjocură.222

222
Uleanovschi Gh., Popescu D., Puica V. et all. Ghid cu privire la aplicarea pedepsei. Chișinău, 2015, p. 19-36.

103
 În Codul contravențional legiuitorul a prevăzut că pot fi considerate atenuante şi alte cir-
cumstanţe decât cele reflectate mai sus. De exemplu, dependența materială, de serviciu sau de altă
natură ca circumstanță atenuantă de fapt cuprinde orice situație în care o persoană se simte obligată
față de altă persoană și ultima folosește această situație pentru a o determina pe cea dependentă să
săvârșească contravenția, bineînțeles, dacă acestea nu constituie circumstanțe care înlătură caracte-
rul contravențional al faptei sau care înlătură răspunderea contravențională.
Circumstanțele agravante, care se regăsesc în Codul contravențional la art. 43, reprezintă
acele stări, situații, împrejurări, calități, alte date ale realității, exterioare conținutului contravenți-
ei, anterioare, concomitente sau subsecvente săvârșirii contravenției ce au legătură cu fapta con-
travențională ori cu contravenientul și care reflectă o gravitate mai ridicată a faptei ori o periculo-
zitate mai mare a contravenientului.
Sunt considerate circumstanţele agravante:
a) Continuarea comportării ilicite, contrar somaţiei de a se pune capăt unei astfel de com-
portări;
b) Săvârșirea contravenției de către o persoană care anterior a fost sancționată pentru o
contravenție similară sau pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză. Se consideră persoana
care a săvârșit contravenții identice sau fapte care sunt omogene după caracterul contravenției.
c) Instigarea sau atragerea minorilor la săvârșirea contravenţiei. Această formă presupune o
determinare de către făptuitor a acestor persoane la săvârșirea infracțiunii profitând de starea lor
vulnerabilă.
d) Săvârșirea contravenţiei de către un grup de persoane. Atunci cânt la comiterea faptei au
participat două sau mai multe persoane.
e) Săvârșirea contravenţiei profitându-se de condiţiile unor calamităţi naturale sau ale altor
stări excepţionale. Această circumstanță agravantă presupune anume profitarea de către vinovat de
fenomenele menționate, adică făptuitorul folosește aceste situații de fapt pentru a comite contraven-
ția.
f) Săvârșirea contravenţiei în stare de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe. La
soluționarea chestiunii privind recunoașterea drept circumstanță agravantă săvârșirea contravenției
în stare de ebrietate, instanța de judecată trebuie să ia în considerare faptul dacă, prin caracterul său,
acțiunea contravențională este legată de starea de ebrietate a vinovatului, precum și de circumstanțe-
le, din cauza cărora persoana a ajuns în această stare.
Instanţa de judecată este în drept, în funcţie de caracterul contravenţiei, să nu considere
această circumstanţă ca agravantă;

104
 g) Săvârșirea contravenţiei faţă de un minor, de o femeie, de o persoană în etate sau faţă de
o persoană care se află în imposibilitatea de a se apăra din cauza bolii, dezabilității ori altui factor.
Pentru aplicarea acestei circumstanțe agravante, este necesar să fie stabilit anume că, contravenien-
tul își dădea seama că săvârșește contravenția împotriva minorului, a femeii ori a profitat conștient
de starea de neputință cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vârstei înaintate, bolii,
handicapului fizic sau psihic ori altui factor, ceea ce înseamnă că vinovatul în momentul săvârșirii
contravenției știa cu certitudine despre aceste trăsături ale victimei.
Circumstanţa agravantă prevăzută în partea specială a cărţii întâi a Codului contravențional
ca element constitutiv al contravenţiei nu poate fi luată în considerare la aplicarea sancţiunii.
Enumerarea circumstanţelor agravante din Codul contravențional este una exhaustivă. Spre
deosebire de circumstanțele atenuante, care oferă posibilitatea organului de aplicare/ agentului con-
statator/ instanței de judecată să aplice și orice alte împrejurări care atenuează pedeapsa, în cazul
circumstanțelor agravante legiuitorul pune punctul final („închide lista”).

4.3. Repararea pagubelor produse în rezultatul săvârșirii contravenției.

Potrivit dispoziţiilor legale în materie, orice persoană care cauzează altuia un prejudiciu în
rezultatul săvârșirii unei contravenții este obligat să-l acopere integral, astfel asigurând restabilirea
situaţiei anterioare a victimei prejudiciului. Autorul unei contravenții cauzatoare de prejudicii este
obligat să repare atât prejudiciul patrimonial ce l-a cauzat - prin achitarea unor despăgubiri materia-
le, cât şi prejudiciul nepatrimonial cu toate elementele sale componente - daune morale, constând în
dureri fizice sau psihice. Despre detalii privind repararea prejudiciului de consultat legislația civilă
și de procedură civilă.
Un indiciu important este că aceeași situație este aplicabilă și în cazul în care făptuitorul nu
a fost supus răspunderii contravenționale.
Sancționarea contravențională este o instituție fundamentală în prevenirea și combaterea
faptelor care contravin conviețuirii sociale. Autoritățile statului trebuie să conştientizeze care este
rolul lor în prevenirea și combaterea acestor fapte cu grad redus de pericol social și, respectiv, în
găsirea unor pârghii adecvate pentru eficientizarea realizării scopului preventiv și represiv pentru
care au fost aplicate.
Este considerată una din cele mai importante faze ale procesului contravențional, care în
practică, trebuie să recunoaștem, are o eficiență scăzută, fie că asta este din cauza frământărilor so-
cial-economice, politice din țară, fie din lipsa de mecanisme de punere în executare a lor. Nu este
suficient ca agentul constatator să stabilească contravenția și să întocmească procesul-verbal, mai
este nevoie ca contravenientul să fie pus la respect de autoritățile statului, în măsura în care să nu

105
mai comită astfel de fapte. Cu regret, în ultimul timp se observă o creștere a contravenționalității pe
toate palierele, mai ales în rândul persoanelor tinere.
Tendințele de integrare europeană a Republicii Moldova sunt condiționate de un șir de
schimbări și adaptări normative în special la capitolul XIX CC, Ordine și securitate publică, care ar
presupune crearea unui sistem contravențional flexibil, în cooperare cu statele europene. Prin urma-
re, se conturează necesitatea elaborării unei strategii la nivel național cu privire la prevenirea, com-
baterea contravențiilor, care să includă atât procese de armonizarea legislației contravenționale, cât
și tehnici de aplicare și funcționare a sancțiunilor contravenționale. Or, sancțiunile aplicate trebuie
să-și atingă scopul propus – ocrotirea valorilor sociale stabilite prin legea contravențională, resocia-
lizarea persoanei vinovate și prevenirea săvârșirii contravențiilor.
Obligaţia contravenientului de a repara paguba pricinuită prin contravenţia comisă este
prevăzută în art. 45 din CC al RM. Aplicarea faţă de el a sancţiunii contravenţionale nu exclude
obligaţia contravenientului de a compensa pagubele pricinuite prin contravenţie.
Dacă în urma contravenţiei s-a pricinuit o pagubă materială unei persoane fizice sau juridi-
ce, persoana prejudiciată este în drept să-şi valorifice pretenţiile civile potrivit dreptului comun.
Aceeaşi normă juridică prevede că, soluţionînd cauza contravenţională, autoritatea compe-
tentă este în drept, la cererea victimei, să dispună de repararea prejudiciului cauzat prin contravenţie
în cazul în care nu există divergenţe asupra întinderii lui.
În legea contravenţională în vigoare poziţia legislatorului pe marginea reparării prejudiciu-
lui este mai clară decît în legea precedentă.
Potrivit legii, pentru dispunerea reparării prejudiciului cauzat prin contravenţie concomi-
tent cu soluţionarea cauzei contravenţionale sînt necesare următoarele condiţii:
a) prezenţa cererii victimei cu privire la repararea prejudiciului;
b) lipsa de divergenţe asupra întinderii prejudiciului;
c) disponibilitatea autorităţii care examinează cauza contravenţională (art. 45 alin. (2) din
CC al RM, declară numai dreptul autorităţii competente la asemenea activităţi procesuale).
În cazul în care chestiunea cu privire la repararea pagubei materiale n-a fost cercetată con-
comitent cu cazul contravenţional, ea se rezolvă pe calea procedurii judiciare civile.
În toate cazurile de răspundere delictuală civilă, pagubele trebuie să fie produse doar prin
comiterea unei contravenţii.
Pe lîngă obligaţia de a repara paguba pricinuită, legislaţia contravenţională (art. 46 din CC
al RM) stipulează că aplicarea sancţiunii contravenţionale nu absolvă persoana care a comis con-
travenţia de executarea obligaţiei pentru a cărei neîndeplinire a fost aplicată sancţiunea contra-
venţională.

106
 5. PROCESUL CONTRAVENȚIONAL

5.1. Definirea și trăsăturile procesului contravențional.

- definirea și dispoziții generale privind procesul contravențional.
- trăsăturile procesului contravențional.
5.2. Sarcinile și principiile de bază ale procesului contravențional.
- sarcinile procesului contravențional
- principiile de bază ale procesului contravențional (legalității, operativității, egalității
persoanelor, aflării adevărului obiectiv, garanției dreptului de apărare, folosirea limbii materne,
individualizării răspunderii contravenționale, publicității, prezumția nevinovăției).
5.3. Agentul constatator și alți participanți la procesul contravențional.
- drepturile și obligațiile participanților la procesul contravențional
- sistemul autorităților competente să soluționeze cauzele contravenționale.
- competența poliției în soluționarea cauzelor contravenționale
5.4. Structura procesului contravențional.
- constatarea cazului contravențional,
- examinarea cazului contravențional,
- exercitarea căilor de atac în cazul contravențional
- executarea deciziei cu privire la aplicarea sancțiunii contravenționale.
5.5. Temeiurile de încetare a procesului contravențional.

5.1. Definirea și trăsăturile procesului contravențional.

Definirea și dispoziții generale privind procesul contravențional.
Procedura contravenţională cuprinde totalitatea normelor juridice procesuale, ce conţin
anumite reguli de implementare a normelor materiale ale dreptului contravenţional.
Realizarea funcţiei fireşti de protecţie administrativ-juridică a valorilor sociale prin interme-
diul normei materiale de drept contravenţional ar fi fost practic irealizabil fără instituirea unui me-
canism procesual.
Se ştie că reglarea administrativ-juridică a relaţiilor sociale protejate nu se face direct prin
dispoziţia normei materiale de drept contravenţional (regulile de conduită prescrise), ci prin preve-
nirea persoanelor pasibile de a încălca aceste reguli de conduită, conştientizarea faptului că faţă de
ei pot fi aplicate unele sancţiuni contravenţionale care, în esenţă, reprezintă o reală manifestare a
forţei coercitive a statului, adică se prezintă, într-o măsură oarecare, ca un sistem de garanţie a valo-
rilor sociale protejate de stat.
Astfel, legislatorul a prevăzut un mecanism bine pus la punct de aplicare a măsurilor de con-
strângere statală. Anume acest mecanism constituie conţinutul de bază al procedurii contravenţiona-
le.
În literatura juridică de mult timp şi deosebit de activ se poartă discuţii ştiinţifice referitor la
definirea „procedurii cu privire la contravenţiile administrative” şi la „procesul administrativ”, la

107
corelaţia acestor noţiuni, locul şi rolul „procedurii cu privire la contravenţiile administrative” ca ra-
mură a sistemului de drept, ca ştiinţă juridică şi ca disciplină didactică.
Analizînd şi sintetizând poziţiile administrativiştilor de origine rusă, ucraineană şi bielorusă,
se poate deduce o mică incoerenţă în opiniile lor privind definirea noţiunii procedurii cu privire la
contravenţiile administrative, locul ei în sistemul ramurilor de drept.
Majoritatea savanţilor din domeniu consideră că:
1) procesul contravenţional reprezintă o totalitate de proceduri separate: procedura de so-
luţionare a propunerilor, cererilor şi a plângerilor, de aplicare a stimulărilor, de soluţionare a abate-
rilor disciplinare, procedura cu privire la contravenţiile administrative etc. De aici conchidem că
noţiunea de „proces contravenţional” şi noţiunea de „procedură contravenţională” se raportează ca
un întreg la o parte a întregului (general-particular);
2) elaborarea unui cod contravenţional-procesual, care ar cuprinde toate tipurile de proceduri
contravenţionale este imposibil, de aceea în unele ţări s-a purces la elaborarea mai multor coduri, în
dependenţă de tipul concret de procedură;
3) procesul contravenţional nu este o ramură autonomă în sistemul de drept şi se studiază în
limitele dreptului administrativ.
Pornind de la cele trei variante ale noţiunii de „procedură în cazurile cu privire la contra-
venţii”, putem deosebi următoarele particularităţi ale ei:
În primul rînd, procesul contravenţional reprezintă o totalitate de norme juridice procesuale
ce conţin reguli de aplicare a normelor materiale ale dreptului contravenţional.
În al doilea rînd, normele juridice procesuale se aplică numai în caz de apariţie a raporturi-
lor juridice generate de fapta contravenţională comisă.
În al treilea rînd, procesul contravenţional presupune o activitate a organelor abilitate pri-
vind: prevenirea, curmarea sau constrîngerea faptei contravenţionale, examinarea cazului contra-
venţional şi emiterea deciziei asupra cazului, atacarea deciziei şi revizuirea cazului, executarea de-
ciziei privind aplicarea sancţiunii contravenţionale.
În al patrulea rînd, atît conţinutul acestei activităţi cât şi organele abilitate de a examina ca-
zul şi de a emite decizia asupra cazului, alte părţi ale procesului contravenţional sunt strict stabilite
de legislaţia contravenţională.
În al cincilea rînd, procesul contravenţional are ca scop şi reeducarea contravenientului,
constatarea cauzelor şi condiţiilor în care s-a comis contravenţia.
Aşadar, în viziunea noastră, procesul contravenţional este definit ca fiind o totalitate de
norme juridice procesuale care constituie mecanismul de realizare a normelor materiale ale drep-
tului contravenţional prin care sunt protejate valorile sociale din domeniul combaterii contra-

108
venţionale, activitatea executivă a organelor abilitate, reglementată de legislaţia în vigoare privind
prevenirea şi curmarea de contravenţii, constatarea şi examinarea faptei contravenţionale, aplica-
rea sancţiunilor contravenţionale şi executarea deciziilor respective, resocializarea contravenientu-
lui şi demascarea cauzelor şi condiţiilor care favorizează comiterea contravenţiilor.
În ce priveşte locul procesului contravenţional în sistemul de drept, considerăm că la etapa
actuală de dezvoltare a dreptului contravenţional, ca ramură autonomă a dreptului şi disciplină de
studiu, procesul contravenţional poate fi studiat ca o parte componentă a lui.
Procesul contravenţional are drept scop elaborarea unui mecanism bine chibzuit, legitim de
realizare a normelor materiale ale dreptului contravenţional privind aplicarea corectă a măsurilor de
constrângere statală, inclusiv, a sancţiunilor contravenţionale pentru asigurarea executării deciziilor
despre aplicarea pedepsei contravenţionale.
Procesul contravenţional are drept scop şi soluţionarea completă şi obiectivă a cazului con-
travenţional, astfel încât persoana vinovată să fie sancţionată conform legii şi nici o persoană să nu
fie sancţionată pe nedrept.
Cu referire la cele enunţate anterior putem remarca faptul că noua lege contravenţională, în
conţinutul alin. 2 al art. 374 CC RM, defineşte procesul contravenţional ca fiind o activitate des-
făşurată de autoritatea competentă, cu participarea părţilor şi a altor persoane titulare de drepturi şi
de obligaţii, avînd ca scop constatarea contravenţiei, examinarea şi soluţionarea cauzei contra-
venţionale, constatarea cauzelor şi condiţiilor care au contribuit la săvîrşirea contravenţiei.

5.2. Sarcinile și principiile de bază ale procesului contravențional.

Sarcinile procesului contravențional
Scopul procesului contravenţional poate fi atins numai prin efectuarea anumitor activităţi,
care în ştiinţa administrării sunt numite sarcini. Potrivit conţinutului art. 374 al CC RM sarcinile
procesului contravenţional sunt:
- clarificarea la timp, sub toate aspectele, deplină şi obiectivă a împrejurărilor fiecărui caz;
- soluţionarea cazului contravenţional în strictă conformitate cu legislaţia;
- asigurarea executării hotărârii adoptate, privind aplicarea sancţiunilor contravenţionale;
- stabilirea cauzelor şi condiţiilor ce au contribuit la comiterea contravenţiilor;
- prevenirea contravenţiilor;
- educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor, întăririi legalităţii.
Aceste sarcini formează câteva blocuri de activităţi ce contribuie la atingerea scopului pro-
cesului contravenţional: activitatea privind jurisdicţia contravenţională (soluţionarea corectă a cazu-
lui contravenţional: nici o persoană vinovată pentru comiterea unei fapte contravenţionale nu poate

109
să se eschiveze de la răspunderea contravenţională; şi nici o persoană nevinovată de comiterea unei
fapte contravenţionale nu poate fi trasă la răspunderea contravenţională) şi activitatea de prevenţie
(stabilirea cauzelor şi condiţiilor ce favorizează contravenţionalitatea, prevenirea de noi contra-
venţii, resocializarea contravenientului).
Clarificarea la timp a împrejurărilor fiecărui caz înseamnă, în primul rând, respectarea
termenelor prevăzute de CC RM.
Clarificarea deplină şi obiectivă a împrejurărilor fiecărui caz presupune că în procesul
constatării faptei contravenţionale comise, efectuării cercetării cazului, în baza probelor acumulate,
respectând strict principiile de bază ale dreptului contravenţional şi procedurii contravenţionale, este
necesar a se stabili: este încălcată norma materială a dreptului contravenţional sau nu; vinovăţia făp-
tuitorului; este el subiect al răspunderii contravenţionale sau nu; circumstanţele atenuante şi cele
agravante al faptei etc.
Soluţionarea cazului în strictă conformitate cu legislaţia înseamnă că, de rând cu cerceta-
rea corectă şi exhaustivă a cazului contravenţional, decizia cu privire la aplicarea sancţiunii contra-
venţionale trebuie să fie adoptată în strictă corespundere cu cerinţele legislaţiei în vigoare, felul şi
gradul sancţiunii contravenţionale aplicate trebuie să corespundă cu gradul de pericol social al fap-
tei comise.
Asigurarea executării hotărârii adoptate este una dintre sarcinile de bază a procedurii con-
travenţionale. Orice sancţionare contravenţională îşi va atinge scopul dacă hotărârea respectivă va fi
luată la timp şi pe deplin executată. Întru realizarea acestei sarcini sunt necesare: anunţarea la timp a
deciziei asupra cazului şi înmânarea copiei de pe decizie; respectarea prescripţiei de executare deci-
ziilor cu privire la aplicarea sancţiunilor contravenţionale ţinând cont de faptul că nu poate fi execu-
tată decizia cu privire la aplicarea sancţiunii contravenţionale, dacă ea n-a fost pusă în executare în
termen.
Demascarea cauzelor şi condiţiilor care contribuie la comiterea contravenţiilor, ca sarcină
a procedurii contravenţionale, asigură efectuarea profilaxiei generale a contravenţionalităţii, preve-
nirea de noi contravenţii.
Descoperirea fiecărui caz contravenţional, stabilirea făptuitorului, studierea personalităţii
lui, aplicarea faţă de vinovat a pedepsei contravenţionale adecvate pericolului social al faptei comi-
se, examinarea publică a cazului, toate contribuie la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legi-
lor.

Principiile de bază ale procesului contravențional

110
 Pentru a realiza sarcinile procesual contravenţional este necesară o reglementare în con-
formitate cu anumite idei şi reguli diriguitoare de desfăşurare a procesualui contravenţional. Aceas-
tă funcţie o îndeplinesc principiile procesului contravenţional, prin care se înţeleg reguli cu caracter
general, manifestate prin normele contravenţionale concrete sau care derivă din interpretarea unui
ansamblu de asemenea norme, determinînd construcţia integrală a procesualui contravenţional,
esenţa şi asigurarea realizării sarcinilor lui. Principiile au o importanţă reală numai în cazul inte-
racţiunii lor. Fiind componentele unui sistem unic, fiecare principiu aparte caracterizează diferite
laturi ale procesualui contravenţional.
Cunoaşterea principiilor procesului contravenţional are însemnătate, atît teoretică, cît şi
practică. Pentru teorie ele reflectă concepţia juridică, care a stat la baza instituirii procesului contra-
venţional. Pentru activitatea practică, principiile procesului contravenţional servesc la aplicarea co-
rectă de către organele respective a normelor contravenţionale în cazuri concrete.
Cuvîntul „principiu” provine de la latinescul „principium” care înseamnă „început”,
„obirşie”, avînd şi sensul de element fundamental. Ca noţiune filozofică, termenul respectiv posedă
:
a) sens metafizic, care presupune origini prime din care au derivat şi s-au dezvoltat lucru-
rile, şi
b) sens epistemologic şi etic, ca supoziţii fundamentale ale gîndirii cunoaşterii şi acţiu-
nii.223
În sens obişnuit, cuvîntul „principiu” se foloseşte pentru a desemna:
a) un element fundamental, о idee, о lege de bază, pe care se intemeiază о teorie
ştiinţifică, un sistem etc.; о propoziţie admisă ca adevarată, care serveşte la deducerea propoziţiilor
unui sistem deductiv;
b) о lege fundamentală a unei ştiinţe, a unei arte, a unei discipline.
În sens juridic, cuvîntul „principiu” înseamnă „idee de bază”, „teză fundamentală”224.
Conform prevederilor alin. (3) al articolului 374 al Cod contravenţional al RM „Procesul
contravenţional se desfăşoară pe principii generale de drept contravenţional, în temeiul normelor
dreptului internaţional şi ale tratatelor internaţionale cu privire la drepturile şi libertăţile fundamen-
tale ale omului la care Republica Moldova este parte”.
Dintre aceste principii evidenţiem următoarele:
1) Principiul legalităţii care presupune că activitatea de procedură contravenţională, în
totalitatea ei, trebuie să se realizeze în conformitate cu dispoziţiile legii şi „să domine întreaga

223
Boeşteanu V., Grati V., Cuşnir V., Dogotari L., Drept Poliţienesc ,Chişinău 2006, p. 35
224
Ibidem, p. 36

111
ordine juridică”225. Acest principiu este consfinţit în conţinutul art. 5 Cod contravenţional al RM
care prevede că: „Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvîrşirea unei contravenţii, nici supus
sancţiunii contravenţionale decît în conformitate cu legea contravenţională”.226
Deci, principiul legalităţii procesului contravenţional, decurge din cerinţa ca el să fie
desfăşurat numai potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege. Cu acest principiu sunt puse în
concordanţă celelalte principii ale procesului contravenţional. Principiul legalităţii se manifestă în
toate normele de procedură contravenţională.
Însă celelalte principii ale procesului şi ansamblul normelor de procedură contravenţională
nu completează acest principiu universal, dar îl concretizează, constituind conţinutul lui. De aceea
este imposibil a găsi norme constituţionale sau de procedură contravenţională care, separat, ar
elucida, în general, esenţa acestui principiu.
Fiecare cetăţean al Republicii Moldova este obligat să respecte Constituţia şi legile, să
apere proprietatea, să contribuie la întărirea şi dezvoltarea orînduirii statutului.
Legalitatea, ca principiu fundamental al procesului contravenţional, presupune că întreaga
activitate a organelor judiciare şi celorlalţi participanţi la procesul contravenţional să se desfăşoare
potrivit dispoziţiilor legii. Aşadar, legalitatea presupune, în procesul contravenţional, respectarea şi
aplicarea strictă a normelor procesuale şi pe această bază, justa soluţionare a cauzelor.
Legalitatea îşi găseşte concretizarea în numeroase dispoziţii din Codul contravenţional al
RM, dispoziţii care, constituie, în acelaşi timp, garanţii ale realizării acestui principiu.
Legea contravenţională nu urmăreşte cauzarea de suferinţe fizice sau lezarea demnităţii
omului. Nimeni nu poate fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori
degradante.Principiul cuprins în această regulă de bază presupune aplicarea consecventă a legalităţii
pe tot parcursul procedurii contravenţionale.
2) Principiul egalităţii persoanelor în faţa legii care în procedura contravenţională este
nuanţat prin dispoziţiile art. 6 Cod contravenţional al RM care prevede că „Persoanele care au
săvîrşit contravenţii sînt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice şi sînt supuse răspunderii
contravenţionale fără deosebire de rasă, naţionalitate, limbă, religie, sex, apartenenţă politică, avere,
origine socială sau de orice altă situaţie.”
Conform prevederilor Constituţiei, ale altor legi şi/sau ale tratatelor internaţionale la care
Republica Moldova este parte, anumite categorii de persoane pot beneficia de condiţii speciale de
urmărire contravenţională sau de garanţia de a nu fi supuse urmăririi şi răspunderii
contravenţionale.

225
Gherginescu R. Reguli de bază ale elaborării şi aplicării reglementărilor privind stabilirea şi sancţionarea contra-
venţiilor //Revista română de drept – 1983 nr.8, p.67.
226
Codul contravenţional al RM, art. 5

112
 Pornind de la aceste dispoziţii, principiul egalităţii în procedura contravenţională are mai
multe aspecte: existenţa aceloraşi organe pentru organizarea răspunderii contravenţionale în cazul
comiterii contravenţiei în raport cu toate persoanele care participă la procedura contravenţională; se
desfăşoară pentru toate persoanele după aceleaşi prescripţii legale; părţile au aceleaşi drepturi în
faţa legii; nu există drepturi mai numeroase – privilegii procedurale – pentru anumite persoane şi
drepturi mai restrînse – restricţii procedurale – pentru alte persoane.
3) Principiul dreptăţii este consfinţit în art. 7 Cod contravenţional al RM şi are următorul
conţinut: „Persoana poate fi sancţionată numai pentru contravenţia în a cărei privinţă este dovedită
vinovăţia sa, cu respectarea normelor Codului contravenţional”.227
4) Principiul aflării adevărului obiectiv este consacrat legislativ în art. 374 Cod
contravenţional al RM, unde se arată că scopul procesului contravenţional este „constatarea
contravenţiei, examinarea şi soluţionarea cauzei contravenţionale, constatarea cauzelor şi condiţiilor
care au contribuit la săvîrşirea contravenţiei”. În baza acestui principiu organele (persoanele cu
funcţii de răspundere) împuternicite să examineze cazul contravenţional au obligaţia să constate
faptele ilicite, împrejurările în care au fost comise acestea şi, în strînsă legătură cu realitatea
obiectivă, să afle adevărul despre ele. Noţiunea filozofică de adevăr capătă în procedura
contravenţională o nuanţă aparte, întrucît abordarea problemei trebuie făcută din punctul de vedere
al libertăţii cetăţenilor, al drepturilor lor fundamentale, vizînd, în general, un interes social major 228.
Pentru realizarea dezideratelor acestui principiu, Codul contravenţional al RM instituie un
anumit sistem de drepturi şi garanţii care contribuie la aflarea adevărului obiectiv. Principiul aflării
adevărului obiectiv funcţionează pe tot parcursul procedurii contravenţionale într-o permanentă şi
strînsă legătură cu celelalte reguli de bază.
5) Principiul caracterului personal al răspunderii contravenţionale consfinţeşte în art. 8
Cod contravenţional al RM că „persoana este supusă răspunderii contravenţionale numai pentru fap-
te săvîrşite cu vinovăţie. Este supusă răspunderii contravenţionale numai persoana care a săvîrşit cu
intenţie sau din imprudenţă o faptă prevăzută de legea contravenţională.
6) Principiul individualizării răspunderii contravenţionale şi sancţiunii
contravenţionale, presupune că: „La aplicarea legii contravenţionale se ţine cont de caracterul şi de
gradul prejudiciabil al contravenţiei, de persoana făptuitorului şi de circumstanţele atenuante ori
agravante şi că nimeni nu poate fi supus de două ori răspunderii contravenţionale pentru una şi
aceeaşi faptă”.229

227
Codul contravenţional al Republicii Moldova, art. 7.
228
Ţiclea A., Răspunderea contravanţională, Bucureşti, 1995, p. 83
229
Codul contravenţional al Republicii Moldova, art. 9.

113
 Principiul individualizării răspunderii contravenţionale şi sancţiunii contravenţionale
funcţionează ca o garanţie a libertăţii personale.
7) Principiul contradictorialităţii se manifestă în raporturile dintre părţile participante în
procedura contravenţională. Acest principiu al procedurii contravenţionale se manifestă în duelul
dintre acuzare şi apărare, care presupune confruntarea de opinii şi argumente legate de modul în
care urmează a fi examinat cazul. El este foarte complex şi se manifestă prin multiple laturi, dintre
care mai însemnate sunt230:
- stabilirea poziţiei procedurale a părţilor cu drepturi egale şi interese contrare în aşa fel,
încît să se realizeze egalitatea acestora, cu acordarea posibilităţii folosirii tuturor mijloacelor legale
de opoziţie faţă de punctele de vedere adverse;
- separarea principalelor funcţii procedurale în aşa fel, încît apărarea, acuzarea şi soluţio-
narea cazului contravenţional să fie atribuite unor subiecţi diferenţiaţi.
Conform legislaţiei în vigoare, un impuls acestui principiu în procedura contravenţională
urmează să-l dea participarea procurorului, care este în drept:
a) să pornească procesul contravenţional;
b) să aplice în cazurile prevăzute de lege sancţiune contravenţională;
c) să solicite aplicarea de către instanţa de judecată a unei sancţiuni contravenţionale;
d) să participe la examinarea cauzei în instanţă de judecată atunci cînd procesul contra-
venţional a fost pornit de el;
e) să verifice legalitatea acţiunilor agentului constatator;
f) să atace decizia agentului constatator sau a instanţei de judecată;
g) să exercite alte drepturi prevăzute de lege (art. 386, alin. (2) Cod contravenţional al
RM).
În Codul contravenţional al RM acest principiu este reglementat în conţinutul art. 452 inti-
tulat „Judecarea cauzei contravenţionale” care prevede că: „Cauza contravenţională se judecă de
instanţa de judecată în şedinţă publică, oral, nemijlocit şi în contradictoriu”.
8) Principiul garanţiei dreptului de apărare este enunţat în mai multe articole ale Codului
contravenţional. Dreptul la apărare se manifestă sub anumite aspecte, după cum urmează:
a) în procesul contravenţional, autoritatea competentă să soluţioneze cauza contravenţiona-
lă este obligată să asigure părţilor şi altor participanţi la proces deplina exercitare a drepturilor pro-
cesuale în condiţiile Codului contravenţional.
b) pe parcursul procesului contravenţional, părţile au dreptul să fie asistate de un apărător
(avocat).

230
Бахрах Д., Советское законодательство об административной ответственности, Пермь, 1969, p. 301

114
 c) în momentul pornirii procesului contravenţional, autoritatea competentă să soluţioneze
cauza contravenţională este obligată să aducă la cunoştinţa persoanei pasibile de răspundere contra-
venţională dreptul ei de a fi asistată de un apărător.
d) în cel mult 3 ore din momentul reţinerii, persoanei care este pasibilă de sancţiunea ares-
tului contravenţional şi nu are apărător ales i se desemnează un apărător din oficiu”.231
9) Principiul folosirii limbii materne, care prevede că persoanele care nu înţeleg sau nu
vorbesc limba de stat, au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului pe cazul
contravenţional, de a vorbi şi a prezenta concluzii prin interpret. În procedura contravenţională acest
drept este asigurat gratuit. Expresie a acestei dispoziţii este art. 379 Cod contravenţional al RM,
care prescrie că: „Procesul contravenţional se desfăşoară în limba de stat”.232
Persoana care nu posedă sau nu vorbeşte limba de stat are dreptul de a lua cunoştinţă de
toate actele şi materialele dosarului şi de a vorbi în faţa autorităţii competentă să soluţioneze cauza
contravenţională prin interpret.
Procesul contravenţional se poate desfăşura în limba acceptată de majoritatea persoanelor
care participă la proces. În acest caz, actele procesuale se întocmesc în mod obligatoriu şi în limba
de stat.
Actele procesuale ale autorităţii competente să soluţioneze cauza contravenţională se în-
mînează persoanei în a cărei privinţă a fost pornit procesul contravenţional, fiind traduse în limba pe
care aceasta o cunoaşte, în modul stabilit de prezentul cod”.
10) Principiul publicităţii este reglementat în conţinutul art. 452 Cod contravenţional
intitulat „Judecarea cauzei contravenţionale” care prevede că: „Cauza contravenţională se judecă de
instanţa de judecată în şedinţă publică, oral, nemijlocit şi în contradictoriu”. Principiul dat îşi
găseşte reflectare prin aceea că aplicarea legislaţiei cu privire la contravenţii se înfăptuieşte în
interesul statului şi din numele statului.233
11) Principiul prezumţiei de nevinovăţie - deşi acest principiu nu era etichetat ca atare în
Codul cu privire la contravenţiile administrative, caracterul lui fundamental era greu de contestat,
din moment ce este înscris în Constituţie (art. 21).
În temeiul consideraţiilor expuse, s-a optat pentru a se introduce în Codul contravenţional
„Principiul prezumţiei de nevinovăţie” cu următorul conţinut:
„Persoana acuzată de săvîrşirea unei contravenţii se consideră nevinovată atîta timp cît vi-
novăţia sa nu este dovedită în modul prevăzut de prezentul cod. Nimeni nu este obligat să dove-
dească nevinovăţia sa. Concluziile despre vinovăţia persoanei în săvîrşirea contravenţiei nu pot fi

231
Codul contravenţional al Republicii Moldova, art. 378.
232
Ibidem, art. 379.
233
Orlov M., Răspunderea în dreptul administrativ, Chişinău, 1997, p. 25

115
întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate în condiţiile
prezentului cod se interpretează în favoarea persoanei în a cărei privinţă a fost pornit proces contra-
venţional”.234
Legiferarea acestei norme de drept a însemnat de fapt expresia unei concepţii social-
juridice noi în materia contravenţiilor, capabilă să răspundă următoarelor cerinţe235:
- asigurarea cazurilor de excepţie în condiţiile stricte ale legii privind admiterea măsurilor
de asigurare a procedurii contravenţionale pînă la stabilirea adevărului;
- vinovăţia în comiterea contravenţiei se stabileşte în cursul procedurii contravenţionale,
cu respectarea garanţiilor procedurile, deoarece tragerea la răspundere nu înseamnă şi stabilirea vi-
novăţiei;
- decizia cu privire la aplicarea unei sancţiuni contravenţionale trebuie să se bazeze pe
probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se cla-
seze cazul; 236
12) la pronunţarea deciziei cu privire la aplicarea sancţiunii contravenţionale, pînă la
intrarea în vigoare, persoana trasă la răspundere are statut de persoană nevinovată şi numai după ce
decizia este definitivă persoana dată este declarată contravenient.
13) Principiul inviolabilităţii persoanei este reglementat expres în conţinutul art. 376
Cod contravenţional al RM care prevede că: „Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sînt
inviolabile. Persoana pasibilă de răspundere contravenţională poate fi reţinută sau supusă
constrîngerii numai în cazuri excepţionale şi în condiţiile Codului contravenţional, urmînd să fie
tratată cu respectul demnităţii umane. Reţinerea persoanei în cauza contravenţională nu poate depăşi
3 ore. Persoanei reţinute i se aduc imediat la cunoştinţă, în limba pe care o înţelege, drepturile sale
şi motivele reţinerii, circumstanţele faptei, încadrarea juridică a acţiunii a cărei săvîrşire îi este
imputată. Persoana reţinută ilegal sau persoana în a cărei privinţă temeiurile reţinerii au decăzut
urmează să fie liberată imediat. Percheziţia, examinarea corporală, alte acţiuni procesuale care aduc
atingere inviolabilităţii persoanei pot fi efectuate fără consimţămîntul acesteia sau al
reprezentantului ei legal numai în condiţiile Codului contravenţional. În timpul procesului
contravenţional nimeni nu poate fi maltratat fizic sau psihic şi sînt interzise orice acţiuni şi metode
care creează pericol pentru viaţa ori sănătatea omului, chiar cu acordul acestuia. Persoana reţinută
nu poate fi supusă violenţei, ameninţărilor sau unor metode ori procedee care ar afecta capacitatea
ei de a lua decizii şi de a-şi exprima opiniile. Persoana ale cărei libertate şi demnitate au fost lezate

234
Codul contravenţional al Republicii Moldova, art. 375.
235
Cozac D., Consideraţii asupra sentinţei civile, Cluj Napoca, nr12, 1997.
236
Guţuleac V., Bazele teoriei dirijării de Stat, Chişinău, 2000, p. 19-23.

116
prin aplicarea ilegală a unei măsuri procesuale are dreptul la repararea, în condiţiile legii, a
prejudiciului cauzat astfel”.
14) Principiul libertăţii de mărturisire împotriva sa este reglementat expres în
conţinutul art. 377 Cod contravenţional care prevede că: „Nimeni nu poate fi silit să mărturisească
împotriva sa ori împotriva rudelor sale apropiate, a soţului/soţiei, logodnicului/logodnicei sau să-şi
recunoască vinovăţia.
Persoana căreia autoritatea competentă să soluţioneze cauza contravenţională îi propune să
facă declaraţii demascatoare împotriva sa ori a rudelor sale apropiate, a soţului/soţiei, logodnicu-
lui/logodnicei este în drept să refuze de a face asemenea declaraţii şi nu poate fi trasă la răspundere
pentru aceasta”.237 În lumina ultimelor modificări în legislaţia naţională, statutul de concu-
bin/concubină a fost inclusă în lista persoanelor care nu sunt obligate să dea declaraţii împotriva
partenerilor de viaţă, mai mult ca atît conform art. 1331 Cod penal al RM238 în condiţia conlocuirii
concubinul/concubina este socotit a fi membru de familie. Astfel se pune la îndoială aplicabilitatea
art. 388 alin. (6) Cod contravenţional care menţionează că martorul în procesul contravenţional în
caz de refuz sau eschivare de a da declaraţii răspunde conform art. 313 Cod penal al RM, cel puţin
în faza de constatare a contravenţiei, deoarece potrivit normei incriminatoare menţionate, refuzul
sau eschivarea de a face declaraţii se pedepseşte numai dacă aceasta a avut loc în cadrul urmării pe-
nale sau cercetării judecătoreşti. În acelaşi sens putem menţiona că martorul contravenţiei dacă de-
pune declaraţii în afara cercetării judecătoreşti de asemenea nu poate fi atras la răspundere penală
pentru eschivare sau refuz în depunerea declaraţiilor şi la fel nici pentru declaraţii mincinoase.
Acest fapt constituie o problemă destul de serioasă şi datorită acestuia se prezumă că declaraţiile
martorilor nu pot fi puse ca probe de bază în constatarea vinovăţiei persoanei suspuse răspunderii
contravenţionale.
15) Dreptul de a nu fi urmărit sau sancţionat de mai multe ori îl considerăm de aseme-
nea un principiu al procesului contravenţional. Potrivit art. 380 Cod contravenţional al RM: „Ni-
meni nu poate fi urmărit sau sancţionat de mai multe ori pentru aceeaşi faptă. Reluarea procesului
contravenţional care a încetat poate avea loc doar în cazul descoperirii unor noi circumstanţe sau în
cazul depistării unui viciu fundamental în hotărîrea de încetare.”
16) Un ultim principiu consfinţit expres în Codul contravenţional al RM este accesul li-
ber la justiţie. Acesta stipulează următoarele:
- orice persoană are dreptul la satisfacţia efectivă din partea instanţei de judecată compe-
tente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

237
Codul contravenţional al Republicii Moldova, art. 377.
238
Codul penal al RM, art. 312- 313

117
 - orice persoană are dreptul la examinarea şi la soluţionarea cauzei sale în mod echitabil,
în termen rezonabil, de către o instanţă independentă, imparţială, legal constituită, care să acţioneze
în conformitate cu prezentul cod.
- reprezentantul autorităţii competentă să soluţioneze cauza contravenţională nu poate
participa la examinarea cauzei dacă are, direct sau indirect, un interes care i-ar putea afecta im-
parţialitatea.
- autoritatea competentă să soluţioneze cauza contravenţională are obligaţia de a lua toate
măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circum-
stanţelor cauzei, de a evidenţia atît circumstanţele care dovedesc vinovăţia persoanei, cît şi cele care
dezvinovăţesc persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional, precum şi circum-
stanţele atenuante sau agravante.
În afara principiilor pe care Codul contravenţional le evocă drept reguli de bază ale proce-
durii contravenţionale, înscriindu-le expres în normele de drept, doctrina de specialitate, practica
judiciară şi însăşi legislaţia mai consacră şi alte idei fundamentale, care pot fi considerate dirigui-
toare în desfăşurarea procedurii contravenţionale. Astfel poate fi menţionat principiul operativităţii
care constituie o regulă de bază239 a procedurii contravenţionale, cu un conţinut deosebit de com-
plex prin manifestarea lui practică, implicînd numeroase aspecte:
- promptitudine în desfăşurarea procedurii contravenţionale;
- calitate în efectuarea actelor procedurale;
- eficacitate optimă în realizarea sarcinilor procedurii contravenţionale.
Cea mai importantă instituţie de drept în procedura contravenţională, care promovează ra-
piditatea activităţii de examinare a cazului contravenţional este termenul. Codul contravenţional al
RM prevede: termenele de asigurare a persoanei cu un apărător din oficiu dacă persoana este pasibi-
lă de sancţiunea arestului contravenţional (art. 384, alin. (2) lit. c)); termenele în care procurorul
este în drept să atace decizia agentului constatator emisă în cazul contravenţional (art. 386, alin.
(3)); termenele de eliberare victimei, la cerere, a copiilor materialelor dosarului contravenţional (art.
387, alin. (3) lit. f)); termenul reţinerii (art. 435); termenele în care de la data încheierii, procesul-
verbal cu privire la contravenţie urmează să fie înscris într-un registru de evidenţă în ordinea întoc-
mirii şi depunerii lui la autoritatea din care face parte agentul constatator (art. 442, alin. (2)); terme-
nele în care de la data aducerii la cunoştinţă a faptului încheierii procesului-verbal cu privire la con-
travenţie, persoana supusă răspunderii contravenţionale, victima sau reprezentantul acestora, procu-
rorul sînt în drept să-l contesteze în instanţa de judecată în a cărei rază teritorială activează autorita-
tea din care face parte agentul constatator (art. 448, alin. (1)); termenele de judecare a cauzei con-

239
Negoiţă A., Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, B., 1993, p. 289

118
travenţionale (art. 454, alin. (1)) etc. De aici rezultă că în procedura contravenţională legea nu re-
glementează expres numai prescripţia constatării contravenţiei, dar din conţinutul prevederilor Co-
dului contravenţional al RM reiese că respectiva prescripţie începe să acţioneze de la ziua comiterii
sau depistării contravenţiei.
La fel pot fi menţionate principiile proporţionalităţii, oportunităţii şi eficienţei; exercitării
obligatorii şi cu bună-credinţă a competenţelor legale; stabilităţii şi motivării actelor şi formelor
îndeplinite de autoritatea competentă în procesul contravenţional; independenţei în activitatea au-
torităţii competente şi inadmisibilităţii exercitării influenţei în cursul procesului contravenţional;
colaborării şi cooperării; responsabilităţii şi răspunderii individuale.
În concluzie putem menţiona că între sarcinile şi principiile descrise există interdependenţe,
interacţiuni, care sunt, bineînţeles, determinate de caracterul juridic unitar al procedurii contra-
venţionale şi care obligă nu numai la consideraţii teoretice în acest sens, dar mai ales la o aplicare
practică a acestora în mod independent şi efectiv.
Susţinînd unele prevederi din anteproiectul Codului contravenţional al RM prezentat în lu-
crarea „Demers la fundamentarea opiniei privind reforma legii contravenţionale”240 considerăm ne-
cesar şi oportun ca în Codul contravenţional al RM în vigoare să fie incluse expres şi desfăşurate un
şir de principii imperioase pentru eficientizarea procesului contravenţional precum:
- principiul proporţionalităţii – care să reglementeze faptul respectării proporţionalităţii
între fapta săvîrşită şi sancţiunea aplicată. Aceasta se impune şi prin prisma jurisprudenţei CtEDO;
- principiul oportunităţii şi eficienţei – care să reglementeze cazurile şi procedurile sim-
plificate de documentare a cazurilor contravenţionale, precum şi cazurile în care să nu fie pornit sau
să fie încetat procesul contravenţional, altele decît cele specificate la art. 446 Cod contravenţional al
RM (cazurile în care nu se încheie proces-verbal cu privire la contravenţie);
- principiul exercitării obligatorii şi cu bună-credinţă a competenţelor legale – care să
reglementeze drepturile şi obligaţiile de bază ale agentului constatator şi altor autorităţi/persoane
care constată contravenţii;
- principiul stabilităţii şi motivării actelor şi formelor îndeplinite de autoritatea compe-
tentă în procesul contravenţional - în art.394 alin.(2) Cod contravenţional legiuitorul utilizează ter-
menul „decizie”, iar în art.462 Cod contravenţional - termenul „hotărîre”, astfel nu este clar care-i
denumirea actului prin care instanţa de judecată pronunţă soluţia. Fiecare agent constatator are pro-
priul model de proces-verbal cu privire la contravenţie;

240
Furdui S.. Demers la fundamentarea opiniei privind reforma legii contravenţionale ,,Revista Naţională de Drept",
2010, nr.2, p. 16

119
 - principiul independenţei în activitatea autorităţii competente şi inadmisibilităţii exerci-
tării influenţei în cursul procesului contravenţional – care să menţioneze independenţa şi imparţiali-
tatea agentului constatator şi altor autorităţi/persoane care constată contravenţii;
- principiul colaborării şi cooperării – care să reglementeze ideile de bază privind coope-
rarea şi colaborarea organelor cu atribuţii de constatare a contravenţiilor;
- principiul contravenţiei ca unic temei al răspunderii contravenţionale, care presupune
că răspunderea contravenţională se întemeiază numai pe săvîrşirea contravenţiei;
- principiul umanismului, care presupune că răspunderea contravenţională utilizează me-
tode şi instrumente care, prin natura lor, nu duc la umilirea şi degradarea persoanei, dar, dimpotrivă,
conduc la respectarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii persoanei;
- principiul inevitabilităţii răspunderii, care presupune că oricine comite o contravenţie
trebuie să suporte răspundere contravenţională, care, la rîndul ei, este o consecinţă inevitabilă a să-
vîrşirii contravenţiei, sancţionarea vinovatului nefiind facultativă;
- principiul prescriptibilităţii răspunderii, care presupune că răspunderea contravenţiona-
lă este înlăturată prin prescripţie, adică prin trecerea unui anumit interval de timp, prevăzut de lege,
de la data săvîrşirii contravenţiei fără ca făptuitorul să fi fost tras la răspundere contravenţională;
- principiul celerităţii tragerii la răspundere, care presupune asigurarea finalităţii răspun-
derii contravenţionale - cu cît activitatea de tragere la răspundere contravenţională se realizează la
un moment mai apropiat de constatarea contravenţiei şi identificarea persoanei vinovate, cu atît va-
lorile sociale vor fi mai asigurate şi mai curînd restabilite - finalităţi legate de eficienţa răspunderii
contravenţionale.
Ne rezervăm dreptul de a menţiona în final că textul actual de lege al Codul contravenţional,
sub unele aspecte generează probleme în aplicarea principilului legalităţii. Ca exemplu poate fi
menţionată discrepanţa între mărimea amenzii prevăzute în partea generală a Cărţii întîi a Codului
contravenţional şi mărimea amenzii prevăzute în partea specială ale aceleaşi Cărţi. Potrivit art.34
alin.(2) Cod contravenţional prevede că amenda se aplică persoanelor fizice de la 1 la 150 unităţi
convenţionale, iar art.274 alin.(2) Cod contravenţional, prevede amendă de la 50 la 500 unităţi con-
venţionale. Astfel apare nedumerirea care sancţiune urmează a fi aplicată. Asemenea greşeli există
şi în alte norme speciale ale Codului contravenţional.
Un alt exemplu elocvent poate fi menţionat textul art.179 Cod contravenţional al RM potrivit
căruia persoana fizică poate fi sancţionată cu demolarea construcţiei neautorizate, însă în Partea
Generală a Codului contravenţional nu este prevăzută o asemenea sancţiune. La fel, din art.40 Cod
contravenţional al RM rezultă că expulzarea poate fi aplicată ca sancţiune complementară, însă,
conform prevederilor art.32 Cod contravenţional al RM, asemenea sancţiune nu este prevăzută, iar

120
legea contravenţională nu reglementează instituţia „măsuri de siguranţă” ori „măsuri de constrînge-
re”. Şirul respectiv poate continua.
Ca ultim gînd menţionăm că revizuirea per ansamblu a Codului contravenţional al RM în
vigoare este imperativă.

5.3. Agentul constatator și alți participanți la procesul contravențional.

Drepturile și obligațiile participanților la procesul contravențional
Din definiţiile date de către diferite doctrine, observăm că un element principal al procesu-
lui contravenţional îl constituie acel organ competent care are ca sarcină constatarea și examinarea
cauzelor contravenţionale.
Trebuie să menţionăm că în literatura juridică de specialitate, în ceea ce priveşte noţiunea
de participanţi procesuali, există două accepţiuni (largă şi restrânsă).
In sens larg, noţiunea de participanţi încorporează toate persoanele care au rol în vreo acti-
vitate procedurală241, din rândul acestora făcând parte organele judiciare, părţile, apărătorul şi alte
persoane, accepţiune care este mai puţin folosită şi nu are o semnificaţie tehnică, întrucât presupune
reunirea în această noţiune a tuturor celor care iau parte la proces.
Mai exact, dacă expresia "organe judiciare" are un conţinut aproape fără dubii, în accepţiu-
nea menţionată există o expresia "persoane", ce poate induce în eroare pe cei nefamiliarizaţi cu lim-
bajul juridic, unde ar putea fi înglobate (fără a avea o contribuţie directă la desfăşurarea procesului
şi mai ales la soluţionarea acestuia), cum ar fi: agenţii de pază a clădirilor organelor judiciare şi mai
ales a sălilor de judecată, şoferii judecătorilor, procurorilor şi apărătorilor, însoţitorii inculpaţilor
arestaţi ca reprezentanţi ai penitenciarelor în care aceştia sunt deţinuţi, cât şi agenţii de citare.
În sens restrâns, prin participanţi procesuali se înţeleg organele judiciare, părţile şi apărăto-
rul.242 Dacă am încerca să comparăm cele două accepţiuni, ar rezulta că prima se referă la o noţiune
de participare mai complexă, incluzând în plus acele persoane care au un rol auxiliar într-un proce-
sul (în materia probaţiunii sau în cea a executării): grefierii, executorii judecătoreşti, experţii, inter-
preţii, traducătorii, martorii, martorii asistenţi etc. Această categorie de participanţi, sau mai concret
spus, unii dintre aceşti participanţi nu sunt întâlniţi la toate procesele, prezenţa lor fiind determinată
de natura şi împrejurările concrete ale fiecărei cauze.243
Dacă să atribuim ideea de mai sus la Codul contravenţional al RM, putem deduce că prin
participanţi ai procesului contravenţional se înţeleg următoarele instituţii:
1. autorităţile competente să soluţioneze cauze contravenţionale;

241
Traian Pop - "Drept procesual penal. Partea specială", Tipografia Naţională, Cluj-Napoca, 1948, voi. II, p. 45.
242
Nicolae Volonciu - ,,Tratat de procedură penală. Partea generală", Ed. Paideia, Bucureşti, 1999, p. 142.
243
Alexandru Pintea, op. cit., p. 55.

121
 2. părţile interesate ale procedurii contravenţionale (care urmăresc un interes personal);
3. persoanele (fizice şi juridice) care contribuie la desfăşurarea procedurii contra-
venţionale.
Ca o concluzie, putem afirma că raportul din noţiunile de "participanţi" şi cea de "părţi"
este de incluziune a celei de a doua categorie în prima. Dacă privim participanţii procesuali prin
prisma raporturilor juridice procesuale în care aceştia se află observăm că ei au şi calitatea de subi-
ecţi procesuali.
De aceea, în opinia unor autori244, participanţii mai poartă şi denumirea de subiecţi proce-
suali. întrucât un proces se desfăşoară în condiţiile principiului oficialităţii, aceiaşi autori a clasifi-
cat subiecţii procesuali, ţinând seama şi de acest criteriu, în subiecţi oficiali şi subiecţi particulari.
Subiecţii oficiali sunt acele persoane care îndeplinesc atribuţii privind activitatea organelor
judiciare. Astfel, subiecţi oficiali se pot împărţi, la rândul lor, judiciari (judecători, procurori, lucră-
tori în aparatul organelor de cercetare) şi extrajudiciari (persoane cu atribuţii de inspecţie de stat,
organe de control, comandanţi de nave şi aeronave etc). Subiecţii particulari sunt persoanele parti-
culare care participă în diferite poziţii şi roluri la desfăşurarea unui proces. Pe de altă parte, subi-
ecţii particulari pot fi divizaţi în subiecţi principali (părţile) şi secundari (ceilalţi participanţi).
În final, putem accepta şi definiţia (este adevărat, destul de simplistă) conform căreia par-
ticipanţii procesuali sunt organele judiciare şi persoanele chemate să contribuie la desfăşurarea pro-
cesului penal/contravențional în vederea realizării scopului acestuia.245
În procesul contravenţional un interes personal urmăresc: persoana pasibilă de pedeapsă
sau trasă la răspundere contravenţională, partea vătămată şi reprezentanţii legali ai acestora.
Interesul personal al persoanei ce a comis contravenţia şi al reprezentanţilor ei legali ţine
de posibila aplicare faţă de ea a sancţiunii contravenţionale.
Interesul părţii vătămate şi al reprezentanţilor ei legali ţine de repararea prejudiciului (mo-
ral sau material) pricinuit prin comiterea faptei contravenţionale ilicite.
Statutul juridic al persoanei pasibile de sau trase la răspundere contravenţională se modifi-
că în funcţie de etapele activităţii procesuale.
Persoana care a comis contravenţia, în funcţie de faza în care se află procesul contra-
venţional, este numită:
Făptuitor – persoana faţă de care a fost declanşată procedura contravenţională;
Delincvent – persoana faţă de care a fost încheiat un proces-verbal cu privire la contra-
venţie;
244
Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu, Rodica Mihaela Stănoiu -
"Explicaţii teoretice ale odului de Procedură Penală român. Partea generală", Ed. Academiei, Bucureşti, 1976,p. 84-85;
Nicolae Volonciu, op. cit, p. 142-143.
245
Ion Neagu - "Drept procesual penal. Tratat", Ed. Global Lex, Bucureşti, 2002, p. 74.

122
 Contravenient – persoana faţă de care s-a pronunţat o hotărâre, rămasă definitivă, cu pri-
vire la aplicarea de sancţiuni contravenţionale.
Făptuitor poate fi considerată persoana fizică faţă de care există anumite probe precum că
ea a săvârşit o contravenţie. Persoana care a comis o faptă antisocială periculoasă şi faşă de care a
fost intentată procedura contravenţională are statut juridic de făptuitor până la încheiere proces-
verbal cu privire la contravenţie.
Delincvent este considerat făptuitorul a cărui vinovăţie în comiterea unei contravenţii este
dovedită. El va avea acest statut juridic până la pronunţarea hotărârii, rămase definitive, cu privire la
aplicarea faţă de el a sancţiunii contravenţionale.
Contravenient este considerată persoana trasă la răspundere contravenţională din momen-
tul obţinerii forţei juridice a hotărîrii privind aplicarea pedepsei contravenţionale.
Din data executării hotărârii de sancţionare contravenţională, contravenientul se consideră
persoană cu antecedent contravenţional.
Persoana poate fi recunoscută în calitate de făptuitor prin hotărârea de a porni (a începe)
procesul contravenţional sau printr-un proces-verbal de reţinere.
În calitate de delincvent persoana poate fi recunoscută printr-un proces-verbal cu privire la
contravenţie.
În calitate de contravenient persoana este recunoscută prin hotărârea de aplicare a
sancţiunii contravenţionale.
a. Persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional. Conform prevede-
rilor art. 384 CC RM persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional şi căreia, prin
hotărîre definitivă, i s-a stabilit o sancţiune contravenţională sau a cărei răspundere contravenţională
sau executare a sancţiunii contravenţionale aplicate este înlăturată prin hotărîre definitivă se nu-
meşte contravenient.
Suntem de acord cu opinaia autorilor Ig.Trofimov și Ad. Crețu, care menționează că legiui-
torul urma să diferenţieze calitatea de contravenient de calitatea de bănuit în comiterea contra-
venţiei, precum şi de calitatea de acuzat în comiterea contravenţiei. Aceasta este necesar, deoarece
la diferite faze ale procesului persoana în privinţa căreia este pornit procesul contravenţional are
diferite drepturi şi obligaţii246.
Credem că doar în momentul în care s-a pronunţat o hotărâre prin care să se considere vi-
novăţia persoanei, în privinţa căreia s-a pornit procesul contravenţional, aceasta poate fi considerată
contravenient. În acest sens, susţinem poziţia doctrinarilor moldoveni care apreciază asemenea

246
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept procesual contravențional Chișinău 2017, p. 88-89.

123
abordare făcută de legiuitor drept una inadmisibilă247.
Persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional are dreptul:
a) la apărare;
b) să cunoască fapta imputată;
c) să fie asigurată, în cel mult 3 ore de la reţinere, cu un avocat care acordă asistenţă juridi-
că garantată de stat dacă fapta este pasibilă de sancţiunea arestului contravenţional;
d) să anunţe, în cazul reţinerii, în termen de o oră din momentul reținerii, prin autoritatea
competentă să soluţioneze cauza contravenţională, două persoane, la alegerea sa, despre faptul şi
locul reţinerii;
e) să primească informaţie scrisă şi explicarea drepturilor sale expuse în prezentul articol,
inclusiv a dreptului de a tăcea şi de a nu mărturisi împotriva sa, împotriva rudelor sale apropiate, a
soţului/soţiei, logodnicului/logodnicei, precum şi de a nu-şi recunoaşte vinovăţia;
f) să fie audiată în prezenţa apărătorului dacă acceptă sau cere să fie audiată;
g) să aibă întrevederi cu apărătorul în condiţii confidenţiale, fără limitarea numărului şi du-
ratei întrevederilor;
h) să ia cunoştinţă de materialele din dosar şi să i se elibereze, la cerere, în cel mult 24 de
ore, copii de pe procesul-verbal;
i) să prezinte probe;
j) să formuleze cereri;
k) să conteste decizia asupra cauzei;
l) să recunoască total sau parţial vinovăţia în comiterea faptei ce i se impută;
m) să ceară recuzarea reprezentantului autorităţii competentă să aplice sancțiunea contra-
venţională, expertului, interpretului, traducătorului, grefierului;
n) să solicite audierea martorilor;
o) să facă obiecţii împotriva acţiunilor agentului constatator şi să ceară consemnarea obi-
ecţiilor sale în procesul-verbal;
p) să ia cunoştinţă de procesul-verbal încheiat de agentul constatator, să facă obiecţii asu-
pra corectitudinii lui, să ceară completarea lui cu circumstanţele care, în opinia sa, trebuie să fie
consemnate;
q) să se împace cu victima în condiţiile prevăzute de Codul contravențional;
r) să fie informat de agentul constatator despre toate hotărîrile ce se referă la drepturile şi
interesele sale, să primească, la cerere, copii de pe aceste hotărîri;
s) să atace, în modul stabilit de lege, acţiunile şi deciziile autorităţii competente să soluţio-

247
Guţuleac V., E. Comarniţcaia - Codul contravenţional al Republicii Moldova (analiză juridică). În: Revista Naţională
de Drept, nr. 3/23, 2009, p. 23.

124
neze cauza contravenţională, inclusiv hotărîrea judecătorească;
t) să retragă orice plîngere depusă personal sau de apărător în interesele sale;
u) să ceară şi să primească despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin acțiunile sau inacțiu-
nile ilicite ale autorității competente să constate contravenția sau să soluționeze cauza contravențio-
nală.
Realizarea de către persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional a drep-
turilor sale ori renunţarea la realizarea acestor drepturi nu poate fi interpretată în detrimentul per-
soanei şi nu poate avea consecinţe nefavorabile pentru ea.
Dreptul prevăzut la alin. (2) lit. u) se oferă doar în cazul în care prin hotărîre judecătoreas-
că definitivă s-a constatat caracterul ilicit al acțiunilor sau al inacțiunilor autorității competente să
constate contravenția sau să soluționeze cauza contravențională.
Persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional este obligată:
a) să se prezinte la citarea autorităţii competente să soluţioneze cauza contravenţională;
b) să accepte, la cererea autorităţii competente să constate contravenția sau să soluţioneze
cauza contravenţională, examinarea şi percheziţia sa corporală;
c) să accepte necondiţionat, la cererea autorităţii competente să constate contravenția sau
să soluţioneze cauza contravenţională, testarea alcoolscopică, examenul medical, dactiloscopia, pre-
levarea de sînge şi de secreţii ale corpului pentru analiză;
d) să fie supusă expertizei judiciare, la cererea agentului constatator competent sau a in-
stanţei;
e) să se supună dispoziţiilor legale ale agentului constatator şi ale preşedintelui şedinţei de
judecată;
f) să respecte ordinea în şedinţa de judecată şi să nu părăsească sala de şedinţe fără învoirea
dată de preşedintele şedinţei.
Persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional are şi alte drepturi şi obli-
gaţii prevăzute de prezentul cod.
În conformitate cu prevederile codului contravențional, drepturile minorului se realizează
şi de reprezentantul lui legal. Procesului contravenţional se aplică în mod corespunzător prevederile
Codului de procedură penală cu privire la drepturile şi obligaţiile reprezentantului legal al minoru-
lui.
Dobândirea calităţii de persoană în privinţa căreia este pornit un proces contra-
venţional. O problemă importantă ce ţine de calitatea de contravenient este cea care priveşte mo-
mentul în care persoana dobândeşte calitatea de bănuit în comiterea contravenţiei, acuzat în comite-
rea contravenţiei şi, respectiv, contravenient.

125
 Pentru identificarea calităţii de bănuit în comiterea contravenţiei este necesar ca să existe
informaţie despre faptul că persoana ar fi putut comite contravenţia. Pentru persoana bănuită, faptul
că aceasta se bănuieşte în comiterea contravenţiei, poate rezulta din acţiunile agentului constatator,
care întreprinde acţiuni ce dau de înţeles sau din care reiese că persoana se bănuieşte în comiterea
contravenţiei.
Din categoria acestor acţiuni poate fi, după caz: citarea persoanei în calitate de bănuit (con-
travenient), reţinerea contravenţională, declararea despre faptul că persoana a comis contravenţia,
precum şi alte acţiuni de acest gen.
Potrivit prevederilor articolului 382 al Codului contravenţional citarea este o acţiune pro-
cedurală prin care autoritatea competentă să soluţioneze cauza contravenţională asigură prezentarea
persoanei în faţa sa pentru desfăşurarea normală a procesului contravenţional. Citarea se face prin
invitaţie scrisă, care se înmânează de către autoritatea competentă sau se expediază prin poştă.
Citarea se poate face şi prin notă telefonică sau telegrafică, prin telefax, poştă electronică
ori prin orice alt sistem de mesagerie electronică, în cazul în care autoritatea dispune de mijloacele
tehnice necesare pentru a dovedi că citaţia a fost primită. Acţiunea procedurală de citare a persoanei
în timpul procesului contravenţional se efectuează în conformitate cu art.237-242 din Codul de pro-
cedură penală.
Din momentul realizării unei asemenea acţiuni agentul constatator este obligat să între-
prindă toate acţiunile, pentru ca persoana bănuită să aibă posibilitatea de a-şi apăra drepturile sale.
Calitatea de acuzat în comiterea contravenţiei va interveni atunci când sunt acumulate sufi-
ciente probe pentru a considera că este constatată vinovăţia persoanei. În această situaţie statutul de
acuzat pe cazul contravenţional îi oferă anumite garanţii procesuale, cum ar fi cele de a cere efectu-
area anumitor acţiuni procesuale care să-i îndreptăţească fapta, să fie identificate circumstanţele
atenuante etc.
Calitatea de contravenient urmează să parvină în momentul în care este pronunţată o hotă-
râre prin care autoritatea competentă se expune asupra vinovăţiei persoanei în comiterea contra-
venţiei. De aici încolo contravenientul este în drept să conteste decizia. De asemenea, contravenien-
tul se încadrează într-o altă fază a procesului, şi anume în faza de executare a deciziei de sancţiona-
re contravenţională.
Încetarea calităţii de contravenient survine atunci când asupra acestuia s-a pronunţat o ho-
tărâre de achitare, precum şi în cazurile prevăzute de articolele 19 – 31 ale Codului contravenţio-
nal.248

248
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept procesual contravențional Chișinău 2017, p. 94-95

126
 Agentul constatator (drepturile şi obligaţiile lui). Conform prevederilor art. 385 CC RM
agentul constatator este reprezentantul autorităţii publice care soluţionează, în limitele compe-
tenţei sale, cauza contravenţională în modul prevăzut de CC RM.
Procurorul (drepturile şi obligaţiile lui). Art. 4 al Legii cu privire la procuratură249, sti-
pulează că procurorul este persoana cu funcţie de demnitate publică care exercită atribuţiile Procu-
raturii, prevăzute de Constituţie, de prezenta lege, de alte acte legislative şi de tratatele internaţiona-
le la care Republica Moldova este parte, şi este numit în această funcţie în modul prevăzut de pre-
zenta lege.
Conform prevederilor art. 386 CC RM procurorul participă la procesul contravenţional în
limitele competenţei stabilite de CC RM.
Procurorul este în drept:
a) să pornească procesul contravenţional;
b) să aplice în cazurile prevăzute de lege sancţiune contravenţională;
c) să solicite aplicarea de către instanţa de judecată a unei sancţiuni contravenţionale;
d) să participe la examinarea cauzei în instanţă de judecată atunci cînd procesul contra-
venţional a fost pornit de el;
e) să verifice legalitatea acţiunilor agentului constatator, conform prevederilor art. 396 alin.
(4);
f) să atace decizia agentului constatator sau a instanţei de judecată, conform prevederilor
art. 396 alin. (4);
g) să exercite alte drepturi prevăzute de lege.
În cazul în care există cel puțin una dintre circumstanțele indicate la art. 54 alin. (1) din
Codul de procedură penală, procurorul este obligat să facă declarație de abținere.
Pentru motivele indicate la alin. (4) din prezentul articol, procurorul poate fi recuzat de că-
tre ceilalți participanți la procesul contravențional în cauza respectivă, învestiți cu asemenea drept
prin prezentul cod, conform prevederilor art. 54 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală.
Astfel, dacă în procedura penală procurorul joacă rolul principal în procesul de urmărire
penală, iar în faţa instanţei de judecată acesta susţine acuzarea, atunci în cadrul procesului contra-
venţional procurorul are aceleaşi funcţii ca şi agentul constatator. Singura prioritate a procurorului
constă în posibilitatea acestuia de a verifica legalitatea deciziilor agentului constatator şi de a le
contesta în instanţa de judecată.
În rest, aşa ca şi agentul constatator, procurorul porneşte cauza contravenţională, ca şi
agentul constatator sau comisia administrativă, procurorul examinează cauza contravenţională şi

249
Legea R.Moldova cu privire la Procuratură nr. 3 din 25.02.2016 Monitorul Oficial nr.69-77/113 din 25.03.2016

127
aplică sancţiunile pe marginea cazurilor atribuite în competenţa acestuia, iar în final, deciziile pro-
curorului pe marginea acestor cazuri pot fi atacate în ordinea articolului 448 al Codului contra-
venţional250.
Este inexplicabil faptul din ce considerente procurorului nu-i este recunoscut statutul de
agent constatator, odată ce acestuia nu i-a fost atribuit rolul de conducător în procesul de sancţiona-
re contravenţională, iar atribuţiile procurorului în procesul contravenţional sunt aproape identice cu
cele ale altor categorii de agenţi constatatori.
Mai mult ca atât, potrivit articolului 386 al Codului contravenţional, în vederea realizării
competenţelor sale, procurorul este în drept să pornească procesul contravenţional şi să aplice în
cazurile prevăzute de lege sancţiune contravenţională.
De fapt, acestea şi sunt competenţele de constatare şi sancţionare ale cazului contravenţio-
nal, de rând cu organele de interne, organele vamale şi altele, doar că paralel, pe domeniile sale de
competenţă, aşa cum este stabilit de Codul contravenţional. Altă deosebire pe acest compartiment
nu există, decât faptul că în virtutea unicului drept al său de a ataca în ordinea articolului 448 al Co-
dului contravenţional deciziile agentului constatator.
Totodată, competenţa de a ataca deciziile agenţilor constatatori reprezintă nu altceva decât
o posibilitate de a fi realizată o prerogativă a competenţei de supraveghere generală, funcţie care a
fost exclusă din competenţa procuraturii.251
În această ordine de idei, statutul procurorului în procesul contravenţional este echivalat
statutului altor categorii de autorităţi ce pot constata, examina şi aplica sancţiuni contravenţionale,
în aşa fel fiind deschisă întrebarea despre necesitatea ca procurorul să fie considerat agent constata-
tor, de rând cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice prevăzute la articolele 400 – 42310 ale
Codului contravenţional.252
Victima (drepturile şi obligaţiile ei). Conform prevederilor art. 387 CC RM este conside-
rată victimă persoana fizică sau persoana juridică căreia, prin contravenţie, i-au fost cauzate preju-
dicii morale, fizice sau materiale.
Termenul de victimă în Codul contravenţional îl putem întâlni destul de rar. Acest termen
este utilizat la articolele 29, 31, 42, 45, 383, 425, 437, 440, 443, 448, 455, 467, 474 şi evident în ar-
ticolul 387 al Codului contravenţional, care defineşte statutul de victimă.
Victima îşi realizează drepturile şi îşi execută obligaţiile personal ori prin reprezentanţi, în
condiţiile legii. Dacă victima este un minor sau o persoană în stare de iresponsabilitate, drepturile ei
sînt realizate de reprezentanţii săi legali în modul stabilit de CC RM.

250
Hotărârea Judecătoriei Ciocana din 29.04.2013. Dosarul contravenţional nr. 5-69/2013
251
Decizia Curţii de Apel Bălţi din 15.02.2017. Dosarul contravenţional nr. 4r-45/17.
252
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept procesual contravențional Chișinău 2017, p. 116-117

128
 Ca şi oricare alt participant la procesul contravenţional şi victima dispune de anumite drep-
turi, şi anume:
a) la înregistrarea neîntîrziată a cererii sale în modul stabilit, la soluţionarea cererii de către
agentul constatator, la informare privitor la decizia adoptată;
b) să prezinte documente, alte mijloace de probă în vederea confirmării pretenţiilor sale;
c) să-şi retragă cererea în cazurile prevăzute de lege;
d) să atace decizia autorităţii competentă să soluţioneze cauza contravenţională;
e) să fie asistată în procesul contravenţional de un apărător ales;
e1) să ia cunoştință de toate procesele-verbale ale acțiunilor procesuale la care a participat,
să ceară completarea acestora sau includerea obiecțiilor sale în procesul-verbal;
e2) să ia cunoştință de materialele dosarului contravențional după încheierea acțiunilor
agentului constatator întreprinse în vederea constatării faptei contravenționale şi după remiterea do-
sarului spre examinare şi să noteze orice informații din dosar;
f) să i se elibereze, la cerere, în cel mult 24 de ore, copii de pe procesul-verbal cu privire la
contravenție, deciziile luate şi hotărîrile adoptate în cauza respectivă;
g) să i se elibereze, la solicitare scrisă sau verbală, copii de pe alte materiale decît cele in-
dicate la lit. e2), cu respectarea regimului informațiilor care constituie secret de stat, bancar, comer-
cial, al informațiilor oficiale cu acces limitat sau al datelor cu caracter personal. Copiile se eliberea-
ză contra unei plăți stabilite de către Guvern, care nu va depăşi cheltuielile suportate de către agen-
tul constatator sau de către instanța de judecată pentru eliberarea acestora.
Victima este prevenită în scris că răspunde pentru declaraţii calomnioase.
Victima este obligată:
a) să se prezinte la citarea autorităţii competente, să dea explicaţii la solicitarea acesteia;
b) să prezinte, la cererea autorităţii competente, documente şi alte mijloace de probă de ca-
re dispune, mostre pentru cercetare comparativă;
c) să accepte, la cererea autorităţii competentă, a fi supusă examenului medical în cazul în
care pretinde că i s-a cauzat un prejudiciu fizic;
d) să se supună dispoziţiilor legitime ale reprezentantului autorităţii competente sau ale
preşedintelui şedinţei de judecată.
Victima are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.
a) la înregistrarea neîntîrziată a cererii sale în modul stabilit, la soluţionarea cererii de către
agentul constatator, la informare privitor la decizia adoptată;
b) să prezinte documente, alte mijloace de probă în vederea confirmării pretenţiilor sale;
c) să-şi retragă cererea în cazurile prevăzute de lege;

129
 d) să atace decizia autorităţii competentă să soluţioneze cauza contravenţională;
e) să fie asistată în procesul contravenţional de un apărător ales;
f) să i se elibereze, la cerere, în cel mult 24 de ore, copii de pe materialele din dosarul con-
travenţional.
Victima va fi prevenită în scris că răspunde pentru declaraţii calomnioase.
Victima dispune de asemenea şi de anumite obligaţiuni:
a) să se prezinte la citarea autorităţii competentă să soluţioneze cauza contravenţională, să
dea explicaţii la solicitarea acesteia;
b) să prezinte, la cererea autorităţii competentă să soluţioneze cauza contravenţională, do-
cumente şi alte mijloace de probă de care dispune, mostre pentru cercetare comparativă;
c) să accepte, la cererea autorităţii competentă să soluţioneze cauza contravenţională, a fi
supusă examenului medical în cazul în care pretinde că i s-a cauzat un prejudiciu fizic;
d) să se supună dispoziţiilor legitime ale reprezentantului autorităţii competentă să soluţio-
neze cauza contravenţională sau ale preşedintelui şedinţei de judecată.
Legiuitorul urma să diferenţieze calitatea de parte vătămată şi victimă în cazul contra-
venţiilor, unde victima va fi definită ca acea persoană sau grup de persoane, inclusiv societatea sau
statul în ansamblu, căreia prin acţiunile culpabile prevăzute de prezentul Cod li s-a încălcat un
drept, iar partea vătămată ar fi fost identificată ca acea victimă care direct şi nemijlocit a avut de
suferit material, moral sau fizic în urma săvârşirii contravenţiei. Doar partea vătămată ar avea drep-
tul să formuleze acţiune civilă în corespundere cu prevederile articolului 45 al Codului contra-
venţional şi după regulile stabilite de Codul civil, pe când celelalte victime s-ar bucura doar de
dreptul de a acţiona în instanţă sau de a sesiza autorităţile competente în constatarea şi examinarea
acestor cazuri.
În acelaşi timp nu pot fi explicate unele măsuri ce pot fi întreprinse în privinţa victimei.
Astfel, potrivit prevederilor articolului 455 al Codului contravenţional, neprezentarea în şedinţa de
judecată a victimei, legal citate, fără motive întemeiate nu împiedică judecarea cauzei contravenţio-
nale. În acelaşi timp, potrivit articolului 437 al Codului contravenţional aducerea silită poate fi apli-
cată doar în privinţa victimei şi a martorului. În aşa fel, nu este explicabil faptul că victima poate să
fie silită să se prezinte în şedinţa de judecată, chiar dacă Codul contravenţional nu leagă imposibili-
tatea examinării cauzei de prezenţa sau lipsa victimei în şedinţă.
În mod corespunzător, problema pe care o identificăm la acest capitol este cea ce ţine de
constatarea şi recunoaşterea calităţii de victimă la procesul contravenţional care are ca obiect con-
travenţia ecologică. Anume aici şi se relevă importanţa deosebită de a face distincţie între statutul
de victimă şi cel de parte vătămată în proces.

130
 Partea vătămată va fi prezentată prin persoana care a avut de suportat nemijlocit un preju-
diciu de ordin material, fizic sau moral. În această categorie pot intra persoanele care, în urma unei
acţiuni poluatorii, şi-a scăzut valoarea patrimoniului său ori şi-a înrăutăţit sănătatea. Anume această
persoană poate avea calitatea de parte care poate formula acţiunea civilă în instanţă cu privire la da-
unele pricinuite ca rezultat al comiterii contravenţiei. 253
Martorul. Conform prevederilor art. 388 CC RM este martor persoana citată în această
calitate de către autoritatea competentă, care are cunoştinţă despre vreo faptă sau împrejurare de
natură să servească aflării adevărului în procesul contravenţional.
În sensul autonom al legislaţiei europene, prin noţiunea de "martor" se înţelege: partea, ex-
pertul şi martorii (persoane care au perceput direct sau indirect o anumită situaţie sau împrejurare în
cauză)254.
Rudele apropiate, precum şi soţul/soţia, logodnicul/logodnica, nu sînt obligate să facă de-
claraţii împotriva persoanei în privinţa căreia a fost pornit proces contravenţional. Agentul constata-
tor şi instanţa de judecată sînt obligaţi să aducă acest fapt la cunoştinţă persoanelor respective con-
tra semnătură.
Martorul are dreptul:
a) să ştie în legătură cu ce cauză este citat;
b) să ceară recuzarea interpretului, traducătorului care participă la audierea sa;
c) să înainteze cereri;
d) să refuze de a face declaraţii, de a prezenta documente, alte mijloace de probă, mostre
ori date dacă acestea pot fi folosite împotriva sa ori a rudelor apropiate;
e) să facă declaraţii în limba maternă sau în orice altă limbă, să ia cunoştinţă de declaraţiile
sale înregistrate, să ceară corectarea sau completarea lor;
f) la facerea declaraţiilor, să utilizeze documente ce conţin calcule complicate, denumiri
geografice, informaţii de altă natură dificil de a fi expuse din memorie, să noteze amănuntele greu
de memorizat, să-şi ilustreze declaraţiile cu scheme, desene grafice;
g) să fie asistat de un apărător pe care l-a ales ca reprezentant.
Martorul este obligat:
a) să se prezinte la citarea agentului constatator sau a instanţei de judecată pentru a face
depoziţii şi a participa la acţiuni procesuale;
b) să facă depoziţii veridice, să comunice tot ceea ce ştie în legătură cu cauza respectivă şi
să răspundă la întrebări, să confirme prin semnătură exactitatea depoziţiilor sale consemnate în pro-

253
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept procesual contravențional Chișinău 2017, p. 95-98
254
Furdui S. Cu privire la interpretarea şi aplicarea prevederilor articolelor 413 şi 414 CPP ce reglementează procedura
judecării apelului. În: Revista Institutului Naţional al Justiţiei, Chişinău, nr.3/2009, p. 48.

131
cesul-verbal al acţiunii procesuale sau anexate la el;
c) să prezinte, la cererea autorităţii competente, documente, alte mijloace de probă, mostre;
d) să se supună dispoziţiilor legale ale agentului constatator sau ale instanţei de judecată
Neexecutarea neîntemeiată a obligaţiilor martorului se sancţionează în conformitate cu le-
gea.
Refuzul sau eschivarea martorului de a face depoziţii se sancţionează în conformitate cu
art.313 din Codul penal, iar prezentarea intenţionată de depoziţii mincinoase – în conformitate cu
art.312 din acelaşi cod.
Astfel, dacă e să ne referim la textul articolului 388 al Codului contravenţional, atunci con-
statăm că calitatea de martor în procesul contravenţional este consacrată persoanei citată în această
calitate. Prin urmare, unul din elementele care legiuitorul le-a atribuit drept determinant în identifi-
carea calităţii de martor este faptul citării acestuia de către autoritatea competentă.
În acelaşi timp, potrivit prevederilor articolelor 425, 434 şi 443 ale Codului contravenţional
antrenarea participanţilor la acţiunea procesual-contravenţională nu presupune citarea pentru faptul
că acesta are cunoştinţă de cauză privitor la anumite împrejurări legate de comiterea contravenţiei.
Este firesc că pentru martorul asistent prevăzut de alineatul (5) al articolului 425 şi alinea-
tul (5) al articolului 430, pentru martorii prevăzuţi de alineatul (2) al articolului 434 şi alineatul (6)
al articolului 443 ale Codului contravenţional, împrejurările importante pentru corecta examinare a
cauzei, se fac cunoscute abia în cadrul efectuării acţiunii procesual-contravenţionale.
Mai mult ca atât, din punct de vedere tactic, ar fi fost de preferat ca martorii asistenţi să nu
fi avut cunoştinţă de împrejurările cauzei, pentru a asista cu „ochi limpezi” acţiunea procesual-
contravenţională.
Reieşind din aceasta, deducem că expunerea definiţiei de martor din conţinutul alineatului
(1) al articolului 388 al Codului contravenţional nu este una completă şi adecvată. Chiar pornind de
la cele expuse de dr. conf. univ. dl Sergiu Furdui, definiţia din articolul 388 al Codului contra-
venţional ar fi trebuit să excludă aşa amănunt, care-l considerăm de prisos ca „citarea de către auto-
ritatea competentă”.
În acelaşi timp, trebuie să constatăm că legiuitorul identifică în textul Codului contra-
venţional mai multe categorii de martori. Făcând deducţia acestor categorii din textul Codului con-
travenţional putem conchide că martorii în procesul contravenţional pot fi grupaţi în două mari ca-
tegorii:
1) martori ai împrejurărilor comiterii contravenţiei şi;
2) martori ai acţiunilor procesual-contravenţionale.
Martorii împrejurărilor comiterii contravenţiei mai sunt separaţi în două categorii – martori

132
oculari şi martori de mâna a doua. De exemplu, în unele surse de specialitate se susţine că, instanţa,
în vederea aflării adevărului într-o cauză penală, va acorda preferinţă la adoptarea hotărârii decla-
raţiilor martorului ocular celor ale martorului de a doua mână, va prefera originalul unui înscris co-
piei acestuia etc .
Considerăm că nu trebuie de subestimat importanţa depoziţiilor martorilor asistenţi (secun-
dari). Aceştia sunt acei martori care, chiar dacă nemijlocit nu au sesizat împrejurările cazului, ei
oferă posibilitatea construirii lanţului logic al evenimentelor, iar în unele cazuri, chiar de a întări
intima convingere a agentului constatator sau a judecătorului.
Martorii acţiunilor procesual-contravenţionale contribuie la întărirea şi oferirea unui carac-
ter autentic măsurilor procesual-contravenţionale exercitate de agentul constatator. Depoziţiile aces-
tor martori vin să creeze un echilibru între posibilităţile comitentului contravenţiei de a se apăra şi
capacitatea agentului constatator de a administra proba sau de a abuza în procesul de probare.
În acelaşi timp, legislaţia contravenţională nu prevede dacă în calitate de martor poate fi ci-
tat agentul constatator, expertul, specialistul, procurorul, avocatul şi judecătorul.255
Specialistul (drepturile şi obligaţiile lui). Conform prevederilor art. 389 CC RM este
specialist persoana neinteresată de rezultatele cauzei contravenţionale, cu suficiente cunoştinţe şi
deprinderi speciale pentru a acorda ajutor agentului constatator sau instanţei de judecată, chemată să
participe la efectuarea acţiunilor procesuale în cazurile prevăzute de prezentul cod.
Specialistul nu poate participa la acţiunea procesuală dacă există unul dintre motivele pre-
văzute la art. 86 alin. (1) din Codul de procedură penală.
Specialistul, în cadrul procesului contravențional, are drepturile şi obligațiile prevăzute la
art. 87 din Codul de procedură penală, aplicat corespunzător, precum şi alte drepturi şi obligații pre-
văzute de prezentul cod.
În cazul în care există cel puțin unul dintre motivele prevăzute la alin. (2), specialistul are
obligația de a se abține sau poate fi cerută recuzarea acestuia de către participanții la proces învestiți
cu acest drept. Cererea de recuzare a specialistului se soluționează de către autoritatea competentă
să examineze cauza contravențională, iar hotărîrea asupra cererii de recuzare nu este susceptibilă de
a fi atacată.
Pentru prezentarea cu bună ştiinţă a unor concluzii false, specialistul răspunde în conformi-
tate cu art.312 din Codul penal.
Expertul (drepturile şi obligaţiile lui). Conform prevederilor art. 390 CC RM expertiza
judiciară se efectuează de către expertul judiciar înscris în Registrul de stat al experţilor judiciari. În
cazul în care în Registrul de stat al experţilor judiciari nu sînt experţi de specializarea necesară sau

255
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept procesual contravențional Chișinău 2017, p. 126-128

133
în cazul în care nu poate fi numit un alt expert judiciar din motive de incompatibilitate, în calitate de
expert judiciar poate fi recunoscută ad-hoc o persoană competentă în specializarea solicitată pentru
efectuarea expertizei.
Expertul nu poate participa la acţiunea procesuală dacă există unul dintre motivele prevă-
zute la art. 89 din Codul de procedură penală.
Expertul, în cadrul procesului contravențional, are drepturile şi obligațiile prevăzute la art.
88 din Codul de procedură penală, aplicat corespunzător, precum şi alte drepturi şi obligații prevă-
zute de prezentul cod.
În cazul în care există cel puțin unul dintre motivele prevăzute la alin. (2), expertul are
obligația de a se abține sau poate fi cerută recuzarea acestuia de către participanții la proces învestiți
cu acest drept. Cererea privind recuzarea expertului se soluționează de către autoritatea competentă
să examineze cauza contravențională, iar hotărîrea asupra cererii de recuzare nu este susceptibilă de
a fi atacată.
Pentru prezentarea cu bună ştiinţă a unor concluzii false, expertul răspunde în conformitate
cu art.312 din Codul penal.
Interpretul, traducătorul (drepturile şi obligaţiile lor). Conform prevederilor art. 391
CC RM interpret, traducător este persoana care poate traduce din o altă limbă, poate interpreta sem-
nele celor muţi ori surzi, cunoaşte terminologia juridică, nu este interesată de rezultatele cauzei con-
travenţionale şi acceptă să participe în această calitate. Persoana este desemnată în calitatea de in-
terpret, traducător de către agentul constatator sau de instanţa de judecată în cazurile prevăzute de
prezentul cod.
Interpretul, traducătorul nu pot participa la acţiunile procesuale dacă există unul dintre mo-
tivele prevăzute la art. 86 din Codul de procedură penală.
Interpretul, traducătorul, în cadrul procesului contravențional, au drepturile şi obligațiile
prevăzute la art. 85 din Codul de procedură penală, aplicat corespunzător, precum şi alte drepturi şi
obligații prevăzute de prezentul cod.
În cazul în care există cel puțin unul dintre motivele prevăzute la alin. (2), interpretul, tra-
ducătorul au obligația de a se abține sau poate fi cerută recuzarea acestora de către participanții la
proces învestiți cu acest drept. Cererea de recuzare a interpretului, traducătorului se soluționează de
către autoritatea competentă să examineze cauza contravențională, iar hotărîrea asupra cererii de
recuzare nu este susceptibilă de a fi atacată.
Neexecutarea de către interpret, traducător a obligaţiilor lor atrage răspundere potrivit legii.
Pentru traducere intenţionat incorectă, interpretul, traducătorul răspund în conformitate cu art.312
din Codul penal.

134
 Apărătorul (drepturile şi obligaţiile lui).
Este apărător persoana admisă în profesia de avocat avînd dreptul să participe la procesul
contravenţional pentru a asigura asistenţă juridică sau a reprezenta partea pe care o asistă în bază de
contract sau în urma desemnării de către coordonatorul oficiului teritorial al Consiliului Naţional
pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat.
În cadrul procesului contravenţional apărătorul asistă bănuitul (contravenientul), exercitând
dreptul său prin posibilitatea de a fi de faţă, de a avea o prezenţă fizică efectivă la efectuarea unor
acte procesuale256. Apărătorul, care trebuie să fie un avocat, pledează şi acţionează în numele clien-
tului său, îl apară în faţa unei instanţe judecătoreşti sau îl consultă şi îl reprezintă în materie juridi-
că257.
Aşa ca şi în procesul penal258, funcţia apărătorului se deosebeşte de funcţia agentului con-
statator, fiind una unilaterală. Astfel, dacă în procesul de examinare a cauzei agentul constatator
urmează a identifica atât circumstanţele agravante, cât şi cele atenuante ale faptei contravenţionale,
atunci apărătorul nu are obligaţia de a identifica şi de a ţine cont de împrejurările ce agravează răs-
punderea contravenţională.
Participarea avocatului în cadrul procesului contravenţional nu are un caracter atât de dez-
voltat ca şi în cazul procesului penal, totuși în cadrul procesului contravențional, apărătorului i se
aplică corespunzător prevederile art. 67 şi 68 din Codul de procedură penală.
Pe parcursul procesului contravenţional, părţile au dreptul să fie asistate de un apărător
(avocat). Dacă e să ne referim la prevederile alineatelor (3) şi (4) ale articolului 378 al Codului con-
travenţional, putem conchide că este obligatorie prezenţa apărătorului în cazul în care persoana bă-
nuită (contravenientul) este pasibilă de sancţiunea arestului contravenţional.
Consilierul de probaţiune.
Art. 3921, identifică prin consilierul de probaţiune persoana care efectuează evaluarea psi-
hosocială și controlul subiecţilor probaţiunii, contribuie la resocializarea și la adaptarea socială a
acestora prin formarea unei atitudini şi a unor reguli de conduită socială în vederea reintegrării lor
în societate şi prevenirii săvîrşirii de noi contravenții.
Consilierul de probaţiune, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, are dreptul de a lua cu-
noştinţă de materialele cauzei.
Grefierul. Comparativ cu procedura penală de examinare şi sancţionare, în procesul con-
travenţional,ca şi judecătorul, grefierul nu apare întotdeauna ca un participant al raporturilor proce-
sual-contravenţionale. Prezenţa grefierului în procesul penal este doar în cazul în care cauza este

256
Dolea I. ş.a. Drept procesual penal. Chişinău: Cartier, 2005, p. 214
257
Legea cu privire la avocatură nr. 1260 din 19.07.2002. În: Monitorul Oficial nr. 126-127/1001 din 12.09.2002.
258
Dolea I. ş.a. Drept procesual penal. Chişinău: Cartier, 2005, p. 214.

135
examinată în fond de către instanţa de judecată sau dacă este contestată.
În mod expres textul Codului contravenţional nu ne vorbeşte despre prezenţa obligatorie a
grefierului în şedinţa de judecată, precum şi despre funcţiile acestuia de a duce procesul-verbal al
şedinţei de judecată. Mai mult ca atât, în corespundere cu prevederile articolului 1 al Legii privind
statutul şi organizarea activităţii grefierilor din instanţele judecătoreşti, cauzele în materie civilă şi
penală, iar în cazurile prevăzute de lege, şi alte cauze, se judecă cu asistenţa grefierului 259. Prin ur-
mare, legea nu ne vorbeşte în mod expres despre prezenţa grefierului în procesul contravenţional.
Chestiunea legată de prezenţa grefierului în şedinţa de judecare a cazului contravenţional o
putem deduce din textul articolului 2 al Legii privind statutul şi organizarea activităţii grefierilor din
instanţele judecătoreşti260, care stabileşte că grefierul îndeplineşte şi alte atribuţii procedurale prevă-
zute de codurile de procedură civilă, de procedură penală şi cu privire la contravenţiile administrati-
ve. În acelaşi timp, articolul 384 al Codului contravenţional stabileşte dreptul bănuitului (contrave-
nientului) de a declara recuzare grefierului, iar articolul 459 al Codului contravenţional ne vorbeşte
despre faptul că procesul verbal al şedinţei de judecată se semnează de către judecător şi grefier.
Toate acestea ne dau dovada faptului că prezenţa grefierului în şedinţa de judecată este o
chestiune obligatorie. În acelaşi timp nu este identificat rolul procesual al grefierului. Codul contra-
venţional nu stabileşte împuternicirile şi obligaţiile pe care le are grefierul în procesul contravenţio-
nal, temeiurile pentru recuzarea acestuia, precum şi procedura şi condiţiile de recuzare a grefieru-
lui.261

Sistemul autorităților competente să soluționeze cauzele contravenționale.

Cazurile contravenţionale sunt soluţionate printr-o activitate desfăşurată de anumite organe
împuternicite prin lege cu asemenea competenţă. Existenţa acestui sistem este fundamentată în capito-
lul III, titlul I al cărţii a II-a a CC RM intitulat “Autorităţile competente să soluţioneze cauzele contra-
venţionale”.
Articolul 393 CC RM specifică în mod expres autorităţile competente să soluţioneze cauzele
contravenţionale:
Sînt competente să soluţioneze cauzele contravenţionale:
a) instanţa de judecată;
b) procurorul;
c) comisia administrativă;

259
Lege privind statutul şi organizarea activităţii grefierilor din instanţele judecătoreşti, nr. 59/15.03.2007. În: Monito-
rul Oficial 64-66/296 din 11.05.2007.
260
Lege privind statutul şi organizarea activităţii grefierilor din instanţele judecătoreşti, nr. 59/15.03.2007. În: Monito-
rul Oficial 64-66/296 din 11.05.2007
261
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept procesual contravențional Chișinău 2017, p. 119-120

136
 d) agentul constatator (organele de specialitate specificate la art. 400–42312).
Cauzele contravenționale aflate în competența autorităților prevăzute la alin. (1) se soluțio-
nează de către autoritatea competentă în a cărei rază teritorială a fost săvîrşită contravenția. În cazul
contravenției continue sau prelungite, cauza se soluționează de către autoritatea în a cărei rază teritori-
ală s-a consumat ori a fost curmată contravenția.
În cazul în care există mai mult de un act de constatare, examinare sau soluționare, efecte ju-
ridice va produce actul care primul a fost întocmit.
Noţiunea de ”competenţă” poate fi utilizată în două sensuri, şi anume în sensul capacităţii
organului de stat de a avea atribuţii într-o anumită cauză, şi în sensul specificului unei cauze de a fi
repartizată unei anumite autorităţi concrete sau instanţe.262
În sensul la care ne-am referit mai sus, practica judecătorească, dar şi legislaţia procedurală
utilizează termenul „competenţă materială”263 şi „competenţă teritorială”264.
Competenţa teritorială reprezintă criteriul potrivit căruia se apreciază care din organele de
acelaşi grad pot să soluţioneze anumită cauză.265 Articolul 399 al Codului contravenţional stabileşte
regula potrivit căreia cauza contravenţională se soluţionează de agentul constatator în a cărui rază teri-
torială a fost săvârşită contravenţia. Articolul 448 al Codului contravenţional stabileşte că contestaţia
împotriva procesului-verbal cu privire la contravenţie se depune în instanţa de judecată în a cărei rază
teritorială activează autoritatea din care face parte agentul constatator.
În opinia noastră, lipsa unei distincţii clare cu caracter reglementator dintre competenţa mate-
rială şi cea teritorială în procedura contravenţională face ca să apară o serie de probleme pe plan apli-
cativ, fapt care nu facilitează procesul de examinare a cazurilor contravenţionale.
Referindu-ne la reglementările Codului contravenţional în ce priveşte competenţa teritorială
în cazurile cu privire la contravenţii, menţionăm că cauzele contravenţionale aflate în competenţa au-
torităţilor competente în a constata şi examina cazul contravenţional se soluţionează de către autorita-
tea competentă în a cărei rază teritorială a fost săvîrşită contravenţia266.
În cazul contravenţiei continue sau prelungite, cauza se soluţionează de către autoritatea în a
cărei rază teritorială s-a consumat ori a fost curmată contravenţia. În cazul în care autoritatea compe-
tentă nu are subdiviziuni teritoriale, cauza contravenţională se judecă de către instanţa de judecată de
la locul unde îşi are sediul autoritatea al cărei reprezentant este agentul constatator. Contestaţia împo-
triva deciziei în cauza contravenţională se examinează de către instanţa de judecată în a cărei rază teri-

262
Jidovu N. Drept procesual penal. Bucureşti: C.H.Beck, 2007, p. 136.
263
Jidovu N. Drept procesual penal. Bucureşti: C.H.Beck, 2007, p. 138.
264
Codul Contravenţional, adoptat prin Legea nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
16.01.2009, nr.3-6/15
265
Jidovu N. Drept procesual penal. Bucureşti: C.H.Beck, 2007, p. 138.
266
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept procesual contravențional Chișinău 2017, p. 129-133

137
torială activează autoritatea competentă sau procurorul care a emis decizia, ori de către instanţa de la
locul unde îşi are sediul autoritatea competentă, pentru cazurile în care nu are subdiviziuni teritoriale.
În ce priveşte competenţa materială, trebuie să constatăm faptul că instanţa judecă toate ca-
zurile cu privire la contravenţii, cu excepţia celor atribuite competenţei unor alte organe, precum şi
cauzele contravenţionale în privinţa minorilor, cauzele contravenţionale prevăzute la art.61, 63–66,
316–3181, 320, 336 ale Codului contravenţional, cauzele contravenţionale în cadrul cărora au fost dis-
puse măsurile procesuale de constrîngere prevăzute la art.432 lit.a) şi e) al Codului contravenţional,
cauzele contravenţionale în care agentul constatator, procurorul propun aplicarea unei sancţiuni dintre
cele care urmează: - privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate; - privarea de dreptul de a
deţine anumite funcţii; - privarea de dreptul special; - munca neremunerată în folosul comunităţii; -
arestul contravenţional; precum şi cauzele contravenţionale în care agentul constatator, procurorul
propun aplicarea unei măsuri de siguranţă dintre cele care urmează: – expulzarea; – demolarea con-
strucţiei neautorizate şi defrişarea arborilor şi arbuştilor; – confiscarea specială;
Procurorul constată şi examinează contravenţiile prevăzute la art.336 al Codului contra-
venţional.
Comisia administrativă examinează contravenţiile prevăzute la art.75, 76, 92, 1261, 154,
art.157 alin.(7) şi (8), art.165, 170–175, 180, 181, 227, art.273 pct.9), 91), 11), 15) şi 16) ale Codului
contravenţional.
Celelalte categorii de contravenţii sunt examinate de agentul constatator ale organelor de
specialitate specificate la art.400–42310 ale Codului contravenţional.
Problemele de competenţă. Destul de frecvent sunt cazurile în care constatarea faptului
contravenţional este realizat de către altă autoritate decît cea competentă să examineze şi să adopte
hotărîre pe caz. Deasemenea sunt cazuri cînd în mod eronat, cauza contravenţională este transmisă
spre examinare unei instanţe care nu este îndreptăţită să examineze cazul. Deasemenea sunt cazuri
cînd în cadrul examinării unui dosar penal se constată existenţa faptei contravenţionale sau în cadrul
examinării cazului contravenţional se constată existenţa faptei penale.
Pentru asemenea cazuri, legiuitorul prevede următoarele soluţii:
În cazul în care instanţa de judecată constată faptul că instanţei i s-a remis spre examinare
cauza contravenţională cu încălcarea competenţei teritoriale, prin încheiere, dispune strămutarea cau-
zei către instanţa ce are competenţă teritorială să examineze cazul.
În cazul în care instanţa de judecată constată faptul că instanţei i s-a remis spre examinare
cauza contravenţională cu încălcarea competenţei materiale, prin încheiere, dispune strămutarea cau-
zei către procuror sau autoritatea prevăzută la articolele 400–42310 ale Codului contravenţional, ce are
competenţă materială să examineze cazul.

138
 Dacă, în procesul examinării cauzei contravenţionale, autoritatea prevăzută la articolele 400–
42310 ale Codului contravenţional constată că încălcarea conţine elementele constitutive ale infracţiu-
nii, agentul constatator remite materialele procurorului sau ofiţerului de urmărire penală, după compe-
tenţă.
Dacă procurorul în procesul examinării cauzei penale constată că încălcarea conţine elemen-
tele constitutive ale contravenţiei, dispune prin ordonanţă pornirea cauzei contravenţionale şi o remite,
după caz, autorităţii prevăzute la articolele 400–42310 ale Codului contravenţional, comisiei adminis-
trative sau instanţei de judecată267.
Dacă fapta constituie o contravenţie sau dacă liberarea de răspundere penală are loc în con-
formitate cu articolul 55 din Codul penal, procurorul, în condiţiile legii, aplică sancţiunea contra-
venţională. Dacă aplicarea sancţiunii contravenţionale nu ţine de competenţa procurorului, cauza se
transmite imediat instanţei de judecată spre examinare268.
Dacă din cuprinsul actului de sesizare rezultă vreunul din cazurile care împiedică pornirea
urmăririi penale, organul de urmărire penală înaintează procurorului actele întocmite cu propunerea de
a nu porni urmărirea penală. În cazul în care procurorul refuză pornirea urmăririi penale sau încetează
urmărirea penală din cauza că fapta constituie o contravenţie, procurorul dispune, prin ordonanţă mo-
tivată, pornirea procesului contravenţional şi examinează cauza269.
a) instanţa de judecată;
Un loc deosebit în sistemul organelor оmputernicite să examineze cazurile contravenţionale
ocupă instanţele judecătoreşti.
Dacă în procesul penal instanţa de judecată este subiectul principal al activităţii procesual-
penale270, în procesul contravenţional instanţa de judecată are rolul unuia din organele care examinea-
ză şi aplică sancţiunea contravenţională, iar în cazul în care contravenientul contestă deciziile autori-
tăţilor administraţiei publice care au competenţa de a constata şi sancţiona, serveşte instanţă de exa-
minare a contestării asupra acestor decizii.
În fond, dacă e să identificăm rolul instanţelor de judecată în procesul contravenţional, atunci
putem concluziona că nu doar instanţele de judecată înfăptuiesc justiţia, chiar dacă potrivit articolului
114 al Constituţiei Republicii Moldova, instanţele de judecată sunt unicele care înfăptuiesc justiţia la
noi în ţară. Cauzele sunt examinate şi sancţiunile contravenţionale sunt aplicate şi de către alte autori-
tăţi decât instanţele de judecată.

267
Alineatul (1) al articolului 396 al Codului contravenţional
268
Alineatul (10) al articolului 285 al Codului de procedură penală
269
Alineatele (4) şi (5) al articolului 274 al Codului de procedură penală şi alineatul (3) al articolului 396 al Codului
contravenţional
270
Odagiu Iu., Osoianu T., Andronache A. ş.a., Drept procesual penal. Partea generală. Chişinău: Editura Academiei
„Ştefan cel Mare” a MAI, 2009, p. 148.

139
 În conformitate cu prevederile alin. 2, art. 4 al Legii Republicii Moldova privind organizarea
judecătorească, instanţele judecătoreşti examinează toate cazurile privind raporturile juridice contra-
venţionale pentru care legea nu stabileşte o altă competenţă.
Justiţia în cauzele contravenţionale se înfăptuieşte de către instanţa de judecată conform
competenţei date de codul contravențional.
În cazul în care autoritatea competentă nu are subdiviziuni teritoriale, prin derogare de la art.
393 alin. (2), cauza contravențională se judecă de către instanța de judecată de la locul unde îşi are
sediul autoritatea al cărei reprezentant este agentul constatator.
Cauza contravenţională se judecă în complet format dintr-un singur judecător care se pro-
nunţă asupra fondului cauzei prin hotărîre.
Instanţa de recurs judecă în complet format din 3 judecători.
Judecarea cauzei în şedinţă judiciară va fi argumentată şi efectuată cu respectarea tuturor re-
gulilor de procedură judiciară.
În cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de prezentul cod, instanţa de judecată examinea-
ză cauza contravenţională în procedură scrisă.
Cauza contravenţională se judecă în şedinţă publică sau în şedinţă închisă, după caz, conform
prevederilor art. 18 din Codul de procedură penală.
În cadrul procesului contravențional, instanța de judecată se conduce şi aplică corespunzător
prevederile art. 31–35 din Codul de procedură penală.
Instanţa judecă:
1) toate cazurile cu privire la contravenţii, cu excepţia celor atribuite de prezentul cod com-
petenţei unor alte organe, precum şi:
a) cauzele contravenţionale în privinţa minorilor;
b) cauzele contravenţionale prevăzute la art.61, 63–66, 316–3181, 320, 336;
b1) cauzele contravenţionale în cadrul cărora au fost dispuse măsurile procesuale de
constrîngere prevăzute la art. 432 lit. a) și e);
c) cauzele contravenţionale în care agentul constatator, procurorul propun aplicarea unei
sancţiuni dintre cele care urmează:
- privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate;
- privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii;
- privarea de dreptul special;
- munca neremunerată în folosul comunităţii;
- arestul contravenţional;

140
 d) cauzele contravenționale în care agentul constatator, procurorul propun aplicarea unei mă-
suri de siguranță dintre cele care urmează:
– expulzarea;
– demolarea construcției neautorizate şi defrişarea arborilor şi arbuştilor;
– confiscarea specială;
– ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport;
2) contestaţiile împotriva deciziilor autorităţilor competente să soluţioneze cauzele contra-
venţionale, procurorului.
Contestația împotriva deciziei în cauza contravențională se examinează de către instanța de
judecată în a cărei rază teritorială activează autoritatea competentă sau procurorul care a emis decizia,
ori de către instanța de la locul unde îşi are sediul autoritatea competentă, pentru cazurile prevăzute la
art. 394 alin. (11).
Instanţa de judecată este competentă să aplice măsuri de siguranţă şi amendă judiciară.
Instanţa de recurs judecă recursul pronunţîndu-se prin decizie.
b.Competența procurorului
Procurorul emite ordonanța cu privire la contravenţia pe care a constatat-o în exerciţiul
funcţiunii şi o transmite autorității publice cu competență de examinare a contravențiilor.
Procurorul constată şi examinează contravenţiile prevăzute la art. 336.
În cazul refuzului începerii urmăririi penale, încetării urmăririi penale din cauza că fapta con-
stituie o contravenţie, procurorul dispune, prin ordonanță motivată, pornirea procesului contravenţio-
nal şi, prin derogare de la alin. (1), examinează cauza.
Decizia procurorului poate fi contestată în termen de 15 zile de la emitere și se examinează
în conformitate cu prevederile art. 448 şi ale capitolului VII din cartea a doua din Codul Contravenți-
onal.
c. Competența comisiei administrative
Comisia administrativă de pe lîngă autoritatea publică locală executivă se formează de către
consiliul local (sătesc, comunal, orăşenesc, municipal) în componenţa preşedintelui, vicepreşedintelui,
secretarului responsabil şi a 4–7 membri.
Obligaţiile preşedintelui, vicepreşedintelui, secretarului responsabil ai comisiei administrati-
ve se stabilesc prin regulament.
Comisia administrativă examinează contravenţiile prevăzute la art. 75, 76, 92, 1261, 154, art.
157 alin. (7) și (8), art. 165, 170–175, 180, 181, 227, art. 273 pct. 9), 91), 11), 15) și 16).
Şedinţa comisiei administrative este deliberativă dacă la ea este prezentă simpla majoritate a
membrilor ei.

141
 Deciziile comisiei administrative se adoptă cu majoritatea simplă de voturi ale membrilor
comisiei prezenţi la şedinţă.
d. Competenţa agentului constatator
Cauza contravenţională se soluţionează de agentul constatator în a cărui rază teritorială a fost
săvîrşită contravenţia. Acesta poate aplica sancţiunile prevăzute în partea specială a cărţii a doua în
limitele competenţei şi numai în exerciţiul funcţiunii.
Agentul constatator poate constata contravenţii ale căror constatare, soluţionare şi sancţiona-
re sînt atribuite competenţei unor alte organe. În astfel de cazuri, agentul va remite organelor respecti-
ve procesele-verbale de constatare a contravenţiilor.
Conform prevederilor alineatului (1) al articolului 385 din Codul contravenţional, agentul
constatator este reprezentantul autorităţii publice care soluţionează, în limitele competenţei sale, cauza
contravenţională, iar alineatul (10) al aceluiaşi articol stabileşte că în cazurile în care agentul constata-
tor face declaraţie de abţinere sau agentul constatator este recuzat, precum şi în cazul imposibilităţii
motivate de participare a agentului constatator la examinarea cauzei contravenţionale în instanţa jude-
cătorească, autorităţile prevăzute la articolele 400-423/10 al Codului contravenţional pot desemna un
alt reprezentant în acest scop.
Prin urmare, actul prin care un alt reprezentant vine să participe, reprezintă un act de desem-
nare, iar desemnarea, trebuie înţeleasă ca fiind o desemnare într-o anumită calitate procesuală, care
este determinată de procesul în cauză.
Astfel, reprezentantul desemnat în virtutea prevederilor alineatului (10) al articolului 385 al
Codului contravenţional se desemnează într-o anumită calitate, care în opinia noastră este anume cali-
tatea de agent constatator. Aceasta este deoarece, dacă pînă la momentul în care nu au intervenit cir-
cumstanţele prevăzute de alineatul (10) al articolului 385 al Codului contravenţional, în procesul con-
travenţional nu exista aşa participant în proces ca reprezentantul autorităţii din care face parte agentul
constatator sau nemijlocit autoritatea în cauză, prin urmare nici după ce au intervenit circumstanţele
prevăzute de alineatul (10) al articolului 385 al Codului contravenţional, o asemenea parte nu poate să
apară.
Aceste argumente urmează a fi completate cu principiul potrivit căruia procesului contra-
venţional, în lipsa unor reglementări, se aplică regulile procesului penal. Astfel, odată ce la examina-
rea cazului contravenţional de către instanţa de judecată, probele care vin să confirme vinovăţia con-
travenientului, sunt susţinute de agentul constatator, urmează să conchidem că de fapt acesta susţine
învinuirea în acest proces, analogic cum şi în procesul penal, unde învinuirea este susţinută de procu-
ror.

142
 Odată ce în procesul penal, procurorul nu poate fi substituit cu un alt reprezentant, ci doar de
un procuror, şi doar în baza unei dispoziţii, considerăm că alineatul (10) al articolului 385 al Codului
contravenţional, urmează a fi înţeles ca desemnare a unei alte persoane (reprezentant al autorităţii
competente), dar în calitatea de agent constatator.
În aceeaşi ordine de idei, este necesar să ne referim la faptul că examinarea cazului contra-
venţional de către o persoană care exercită atribuţii de agent constatator, presupune că este competent
să examineze doar cazurile pe care personal le-a constatat, le-a reţinut în gestiune, precum şi cazurile
care i-au fost distribuite pentru examinare în baza unei dispoziţii, prin care este desemnat ca agent
constatator pe cazul contravenţional concret.
Ne referim la practica vicioasă în care cazul contravenţional este în examinare la un agent
constatator, iar actele de examinare şi decizia se adoptă de către un alt agent constatator, care acţio-
nează fără ca să existe vre-o dispoziţie prin care acesta să fie desemnat agent constatator pe cazul con-
travenţional concret şi fără ca acesta personal să-l fi constatat. În asemenea cazuri, funcţionarul cu
atribuţii de agent constatator poate prelua examinarea unui caz contravenţional deja iniţiat de către alt
agent constatator, doar în cazul în care de către superior este emisă o dispoziţie prin care încetează
calitatea de agent constatator pentru agentul constatator care examina anterior cauza contravenţională.
Tot prin această dispoziţie este desemnat în calitate de agent constatator funcţionarul care
preia examinarea. Agentul constatator, de sinestătător, din iniţiativă proprie, fără o asemenea dispo-
ziţie, nu-şi poate atribui calitatea de agent constatator într-o cauză contravenţională în curs de exami-
nare aflată la examinarea unui alt agent constatator.271

Competența poliției în soluționarea cauzelor contravenționale

Termenul “agent constatator” desemnează calitatea de persoană, reprezentant al autorităţii
publice competente, în ce priveşte constatarea unui caz de comitere a contravenţiei. Această calitate
oferă posibilitate agentului constatator să întreprindă toate acţiunile pentru a identifica existenţa ca-
zului de comitere a contravenţiei, precum şi de a administra probele care să dovedească comiterea
contravenţiei, precum şi persoana care a comis-o, precum şi vinovăţia acesteia. 272
Este desemnat ca agent constatator funcţionarul din autorităţile indicate la art. 400–42310
CC RM , împuternicit cu atribuţii de constatare a contravenţiei şi/sau de sancţionare.
Persoana indicată mai sus nu poate participa la desfăşurarea procesului contravențional în
calitate de agent constatator dacă:
a) există cel puțin una dintre circumstanțele indicate la art. 33 din Codul de procedură pe-
nală, care se aplică în modul corespunzător;

271
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept procesual contravențional Chișinău 2017, p. 133-134
272
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept procesual contravențional Chișinău 2017, p. 99

143
 b) se află în situație de conflict de interese.
Faptul că agentul constatator a constatat contravenția sau a soluționat, în limitele compe-
tenței sale, cauza contravențională ori a participat anterior în calitate de agent constatator în fața in-
stanței de judecată pe cauza respectivă nu constituie un impediment pentru participarea lui ulterioa-
ră la judecarea aceleiaşi cauze contravenționale.
În cazul în care există motivele prevăzute la alin. (3), agentul constatator este obligat să
facă declarație de abținere.
Pentru aceleaşi motive, agentul constatator poate fi recuzat şi de către participanții la pro-
cesul contravențional în cauza respectivă, învestiți cu asemenea drept prin prezentul cod.
Examinarea declarației de abținere sau a cererii de recuzare:
a) depuse în privința agentului constatator, are loc în termen de 2 zile lucrătoare de către
conducătorul autorității publice în cadrul căreia activează acesta sau, în cazul în care declarația de
abținere sau cererea de recuzare este depusă la etapa examinării cauzei în instanța judecătorească,
de către instanța judecătorească competentă să examineze cauza contravențională;
b) depuse în privința conducătorului autorității competente să soluționeze cauza contra-
vențională, are loc în termen de 10 zile lucrătoare de către instanța de judecată în a cărei rază terito-
rială activează autoritatea respectivă.
Decizia sau hotărîrea asupra abținerii ori a recuzării nu este susceptibilă de a fi atacată.
Decizia agentului constatator în cauza contravențională emisă cu încălcarea prevederilor
alin. (3) este pasibilă de a fi atacată în instanța de judecată.
În cazurile prevăzute mai sus, precum şi în cazul imposibilității motivate de participare a
agentului constatator la examinarea cauzei contravenționale în instanța judecătorească, autoritățile
indicate pot desemna un alt reprezentant în acest scop.
Pentru a fi posibilă sancţionarea contravenţiei, este necesar ca aceasta mai întâi de toate să
fie probată. Există anumite persoane, care deţin unele funcţii, datorită cărora le revin competenţa
constatării contravenţiilor în diferite domenii de activitate, indiferent de natura actului care stabi-
leşte şi sancţionează contravenţiile273. Legislaţia Republicii Moldova îi conferă persoanei care con-
stată contravenţiile calitatea de „agent constatator”.
Dacă e să ne referim la cele expuse mai sus, am putea deduce că la nivel teoretic există
persoana care constată, iar paralel cu aceasta există persoana sau autoritatea care sancţionează con-
travenţia. În unele cazuri, dacă e să ne referim la prevederile alineatului (2) al articolului 385 al Co-
dului contravenţional, în cadrul uneia şi aceleiaşi autorităţi pot fi persoane care doar constată şi în
acelaşi timp – persoane care doar sancţionează.

273
Negoiţă A. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Bucureşti: Atlas-Lex, 1993, p. 163.

144
 Situaţia în care am admite o calitate aparte de agent constatator, iar paralel cu aceasta – ca-
litatea de persoană sau autoritate competentă să examineze cauzele contravenţionale şi să aplice
sancţiunile, diferit după competenţe de cel al agentului constatator, atunci am putea identifica şi li-
mita competenţei agentului constatator doar la acţiunile menite să confirme existenţa faptului con-
travenţional.
Codul contravenţional atribuie agentului constatator şi competenţe de aplicare a sancţiunii
contravenţionale. Aceasta presupune o situaţie, când autoritatea care constată contravenţia, exami-
nează cazul, are şi împuternicirea de a expune verdictul pe marginea acestei examinări. În acest caz
este destul de greu de asigurat imparţialitatea agentului constatator la examinarea cazului, mai ales
dacă în procesul de examinare acesta întâlneşte dificultăţi din partea celui care este bănuit în comi-
terea contravenţiei. În aşa fel, persoana care constată, aceea şi sancţionează.
În acest sens, utilizarea termenului „agent constatator” în cadrul procedurii contravenţiona-
le pentru autoritatea cu competenţe de sancţionare nu este una corespunzătoare. Suntem de părerea
că este corectă utilizarea termenului „funcţionar” sau „agent de constatare şi sancţionare” sau
„agent de examinare a contravenţiilor”. În caz contrar, din competenţele agentului constatator ur-
mează a fi excluse atribuţiile de sancţionare.
Făcând referire la prevederile articolului 399 al Codului contravenţional se constată că
agentul constatator soluţionează cauza contravenţională şi poate aplica sancţiunile prevăzute în par-
tea specială a cărţii a doua a Codului contravenţional, în limitele competenţei şi numai în exerciţiul
funcţiunii.
De asemenea agentul constatator poate constata contravenţii ale căror constatare, soluţio-
nare şi sancţionare sunt atribuite competenţei unor alte organe, dar fără a aplica sancţiunea, va remi-
te organelor respective procesele-verbale de constatare a contravenţiilor.
Având în vedere cele expuse mai sus, autorii Ig.Trofimov și Ad.Crețu, consideră importană
soluţionarea următoarelor categorii de întrebări:
1) Cine este desemnat în calitate de agent constatator?
2) Care este actul prin care se determină calitatea de agent constatator?
3) Prin ce se confirmă calitatea de agent constatator?
4) Ce reprezintă competenţa agentului constatator?
5) Ce reprezintă exerciţiul funcţiunii agentului constatator?
Aceste întrebări, sunt importante pentru a identifica calitatea de agent constatator. 274
Reieşind din prevederile articolului 385 Cod contravenţional, condiţiile de dobândire a ca-
lităţii de agent constatator sunt:

274
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept procesual contravențional Chișinău 2017, p. 101.

145
 1) Prezenţa calităţii de angajat (funcţionar) al autorităţii competente prevăzute de arti-
colele 400-42310 ale Codului contravenţional şi;
2) Desemnarea în calitate de agent constatator din cadrul autorităţii din care face parte.
Aceste condiţii sunt cumulative, după cum are importanţă atât faptul angajării în autorita-
tea competentă de a constata şi examina cazurile contravenţionale, cât şi faptul desemnării în calita-
te de agent constatator.
În acelaşi timp, dacă facem referinţă la prevederile articolelor 400-42310 ale Codului con-
travenţional, atunci constatăm că, de fapt, în textul acestor articole sunt indicate categoriile de
funcţii ce pot avea calitatea de agent constatator.
De exemplu, potrivit alineatului (2) al articolului 400 al Codului contravenţional este pre-
văzut că sînt în drept să examineze cauze contravenţionale şi să aplice sancţiuni în limitele compe-
tenţei şefii de direcţii şi adjuncţii lor, şefii inspectoratelor de poliţie şi adjuncţii lor, şefii secţiilor de
poliţie, şefii sectoarelor de poliţie, şefii posturilor de poliţie, ofiţerii principali de sector, ofiţerii su-
periori de sector, ofiţerii de sector, angajaţii secţiilor securitate publică, angajaţii serviciilor patrula-
re, angajaţii secţiilor supraveghere transport şi circulaţie rutieră, angajaţii serviciilor supraveghere
tehnică şi accidente rutiere ale inspectoratelor de poliţie, angajaţii Inspectoratului naţional de patru-
lare şi ai Inspectoratului naţional de investigaţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, pre-
cum şi angajaţii altor subdiviziuni subordonate Ministerului Afacerilor Interne care exercită atri-
buţiile poliţiei.
La prima vedere, enunţarea funcţiilor din cadrul autorităţii, care au dreptul să examineze
cazul contravenţional, ar fi o chestiune evaluată pozitiv, deoarece chiar prin lege sunt desemnate
funcţiile cu atribuţii de agent constatator. În acelaşi timp, însă, o asemenea incursiune a legii în „de-
semnarea” categoriilor de funcţionari ce au calitatea de agent constatator prezintă o dificultate atât
teoretică cât şi practică.
Situaţie similară se atestă şi la celelalte categorii de agenţi constatatori. Astfel, în afară de
organele afacerilor interne, calitatea de agent constatator pe cauzele de comitere a contravenţiilor
ecologice o au organele pentru protecţia mediului, organele pentru control geologic şi supraveghere
minieră, Agenţia pentru Silvicultură "Moldsilva" şi organele supravegherii sanitar-epidemiologice
de stat.
În conformitate cu prevederile articolului 405 al Codului contravenţional, în numele orga-
nelor pentru protecţia mediului, organele pentru control geologic şi supraveghere minieră, organele
supravegherii sanitar-epidemiologice de stat şi Agenţia pentru Silvicultură "Moldsilva" sunt în drept
să examineze cauze contravenţionale şi să aplice sancţiuni inspectorul principal de stat pentru eco-
logie şi adjuncţii lui, inspectorii superiori de stat pentru ecologie, inspectorii de stat pentru ecologie,

146
inspectorul principal de stat pentru geologie şi supraveghere minieră şi adjuncţii lui, inspectorii de
stat pentru geologie şi supraveghere minieră, directorul general al Agenţiei pentru Silvicultură
"Moldsilva" şi adjuncţii lui, directorii întreprinderilor de stat pentru silvicultură, ai întreprinderilor
silvo-cinegetice, ai rezervaţiilor naturale şi medicul-şef sanitar de stat al Republicii Moldova şi ad-
juncţii lui, medicii-şefi sanitari de stat ai raioanelor şi oraşelor (municipiilor). De fapt constatăm
aceeaşi problemă, unde soluţia legală trebuie să evite denumirea concretă a funcţiei.
O altă problemă, care reflectă o practică vicioasă de substituire a funcţiilor agentului con-
statator, este cea legată de cazurile cu privire la contravenţii ce se examinează de către persoanele
(funcţionari) care sunt în funcţii subordonate agentului constatator, care, de regulă este şef, dar care
aceşti subalterni nu au calitate de agent constatator.
Considerăm corectă opinia autorilor precum că această modalitate de intervenţie a funcţio-
narilor este necesar a fi apreciată drept administrare a probelor de către persoane fără împuterniciri
în acest sens, iar toate probele administrate în cadrul procesului contravenţional de către aceste per-
soane, urmează a fi declarate nule, unde instanţa sau agentul constatator nu le va lua în calcul la
adoptarea deciziei pe marginea cazului, aşa cum o stabileşte, de altfel, articolul 231 al Codului de
procedură penală.275

5.4. Structura procesului contravențional.

Prоcedura cоntravenţiоnală, ca instituţie juridică a dreptului cоntravenţiоnal, este о activitate
cu un cоnţinut cоncret - realizarea prevederilоr nоrmelоr materiale ale dreptului cоntravenţiоnal,
aplicarea sancţiunilоr cоntravenţiоnale, executarea deciziilоr cu privire la aplicarea pedepsei cоntra-
venţiоnale.
Ca оrice altă mоdalitate de activitate, ea are început, cоnţinut şi sfîrşit (finalizare).
Această activitate revine diferiţilоr participanţi la prоcedura cоntravenţiоnală, principala
parte a prоcedurii fiind reprezentantul statului.
Activitatea participanţilоr la prоcedura cоntravenţiоnală se desfăşоară în timp, ca о cоnse-
cutivitate de acţiuni prоcesuale pentru realizarea drepturilоr şi оbligaţiilоr reciprоce, avînd cîteva faze
(trepte) ce se succed.
În literatura de specialitate există mai multe оpinii privind definiţia de treaptă a prоcedurii
cоntravenţiоnale,276 оpinii care nu se deоsebesc esenţial.
Astfel, faza prоcedurii cоntravenţiоnale va fi interpretată ca acea parte a prоcedurii cоn-
travenţiоnale care, pe lingă sarcinile cоmune ale prоcedurii, are şi sarcinile sale prоprii bine deter-

275
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept procesual contravențional Chișinău 2017, p. 105-108.
276
Бахрах Д. Производство по делам об административных правонарушениях М, 1997 – p. 324;

147
minate, realizîndu-se prin activitatea participanţilоr cоncreţi la prоcedura cоntravenţiоnală, care se
finalizează cu emiterea unei variante de decizie intermediară asupra cazului.277
Fazele prоcedurii, urmărind scоpul ei de bază, se deоsebesc una de alta prin: cоnţinut, partici-
panţii la prоcedură, metоdele de activitate, deciziile emise etc. Decizia intermediară se fixează într-un
dоcument prоcesual special (prоces-verbal cu privire la reţinere; prоces-verbal cu privire la per-
cheziţia cоrpоrală, ridicarea оbiectelоr şi a dоcumentelоr etc).
Fazele prоcedurii sînt оrganic legate între ele. De regulă, următоarea fază îşi începe des-
făşurarea după finalizarea celei anteriоare.
În ceea ce priveşte numărul fazelоr şi denumirea lоr, după cum s-a menţiоnat deja, în lite-
ratura de specialitate nu există о оpinie unică, însă majоritatea specialiştilоr în dоmeniu cоnsideră
că prоcedura cоntravenţiоnală cоnstă din următоarele faze:278
1) cоnstatarea cazului cоntravenţiоnal;
2) examinarea cazului şi emiterea deciziei asupra cazului;
3) revizuirea cazului cоntravenţiоnal;
4) executarea deciziei cu privire la aplicarea sancţiunii cоntravenţiоnale.
La prima fază se cоnstată fapta cоntravenţiоnală, se cоlectează şi se ad-ministrează prоbele
privind caracterul faptei antisоciale cоmise şi persоna-litatea făptuitоrului.
La a dоua fază se analizează dоcumentele prоcesuale prezentate, se verifică încadrarea ju-
ridică a faptei cоmise, circumstanţele atenuante şi agravante ale cauzei, se emite decizia asupra ca-
zului, care se aduce la cunоştinţa părţilоr prоcedurii.
La a treia fază persоana faţă de care este aplicată sancţiunea cоntravenţiоnală, partea vătă-
mată sau reprezentanţii lоr legali, precum şi prоcurоrul sînt în drept să atace decizia cu privire la
cazul cоntravenţiоnal. În caz de atac, executarea deciziei se suspendă şi se efectuează revizuirea ca-
zului de către instanţa de judecată.
La a patra fază se desfăşоară executarea deciziei irevоcabile cu privire la aplicarea sancţiu-
nii cоntravenţiоnale.
Fazele enumerate, realizate în strictă cоnsecutivitate, alcătuiesc prоcedura cоntravenţiоna-
lă, prin care se manifestă cоnţinutul prоcesului cоntravenţiоnal în fоnd.

Constatarea cazului contravențional

A cоnstata înseamnă a stabili situaţia sau starea unui lucru, existenţa unui fapt, a unui adevăr
etc. (din fr. cоnstater).279Cоnstatare este acţiunea de a cоnstata şi rezultatul ei.280

277
V. Guţuleac “Tratat de drept cоntravenţiоnal”, Chişinău: ULIM, 2009, p. 261;
278
V. Guţuleac “Tratat de drept cоntravenţiоnal”, Chişinău: ULIM, 2009, p. 262;
279
Dicţiоnarul explicativ al limbii rоmâne.Ediţia a II-a, Bucureşti, Univers Enciclоpedic, 1996, p. 215;

148
 Pоrnind de la aceste definiţii, am putea presupune că prin cоnstatarea faptei cоntra-
venţiоnale se subînţelege acţiunea privind stabilirea şi analiza juridică a faptei antisоciale cоmise,
încadrarea ei într-о anumită nоrmă materială a dreptului cоntravenţiоnal pentru a determina dacă
aceasta cоnstituie sau nu о cоntravenţie.
Legislatоrul însă utilizează termenul cоnstatarea faptei cоntravenţiоnale avînd în vedere
un cоnţinut mult mai larg. Pоtrivit legii cоntravenţiоnale, „cоnstatarea faptei cоntravenţiоnale în-
seamnă activitatea, desfăşurată de agentul cоnstatatоr, de cоlectare şi de administrare a prоbelоr pri-
vind existenţa cоntravenţiei, de încheiere a prоcesului-verbal cu privire la cоntravenţie, de aplicare a
sancţiunii cоntravenţiоnale sau de trimitere, după caz, a dоsarului în instanţa de judecată sau în alt оr-
gan spre sоluţiоnare”281
Din această definiţie reiese că, în cazul cоntravenţiilоr la a cărоr cоmitere agentul cоnsta-
tatоr este împuternicit să aplice sancţiunea cоntravenţiоnală, „cоnstatarea faptei cоntravenţiоnale” re-
prezintă prоcedura cоntravenţiоnală accelerată (simplificată) şi cuprinde următоarele acţiuni prоcesuale,
care, la rîndul lоr, cоnstituie unele etape ale fazei de cоnstatare a faptei cоntravenţiоnale: sesizarea
agentului cоnstatatоr privind săvîrşirea unei fapte ilicite; analiza infоrmaţiei cu privire la cоmiterea
unei fapte antisоciale periculоase; începerea prоcedurii cоntravenţiоnale; cercetarea prоpriu-zisă a
cazului, adică cоlectarea şi studierea prоbelоr‚ privind caracterul faptei antisоciale cоmise, persоna-
litatea făptuitоrului;dоcumentarea prоcesuală a rezultatelоr cercetării efectuate; încetarea prоcedurii
cоntravenţiоnale sau, după caz, întоcmirea prоcesului-verbal cu privire la cоntravenţie; emiterea
deciziei privind aplicarea pedepsei cоntravenţiоnale în оrdinea stabilită prin lege şi în limitele
cоmpetenţei agentului cоnstatatоr cоncret; aducerea deciziei aplicate la cunоştinţa persоanelоr inte-
resate şi explicarea dreptului şi оrdinii de cоntestaţie a deciziei; punerea în executare a deciziei pri-
vind aplicarea sancţiunii cоntravenţiоnale; determinarea cauzelоr şi cоndiţiilоr care au favоrizat să-
vîrşirea cоntravenţiei şi luarea de măsuri pentru eliminarea lоr etc.282
Sesizarea agentului cоnstatatоr. Agentul cоnstatatоr este sesizat prin plîngere sau denunţ
оri din оficiu, cînd se află că a fоst săvîrşită о faptă ilicită sau cînd о astfel de faptă a fоst stabilită în
urma cоntrоlului cоnfоrm atribuţiilоr de serviciu şi în cazurile prevăzute de lege.
Modalități de sesizare referitor la săvârșirea unei contravenții
În tăcerea legii, trebuie să analizăm care pot fi modalităţile în care agentul constatator poa-
te lua la cunoştinţă despre săvârşirea unei contravenţii. Întrucât contravenţia prezintă o serie de
asemănări cu infracţiunea, în esenţă ambele fapte reprezentând atingeri aduse unor valori sociale

280
Ibidem, p. 215;
281
Cоdul Cоntravenţiоnal al Republicii Mоldоva, art. 440 alin. (1) ;
282
V. Guţuleac “Tratat de drept cоntravenţiоnal”, Chişinău: ULIM, 2009, p. 265 ;

149
aparţinând întregii comunităţi, modurile de sesizare prezintă asemănări cu cele reglementate de Co-
dul de procedură penală în situaţia sesizării organelor de urmărire penală.
Chiar dacă legea contravenţională se completează cu prevederile Codului de procedură pe-
nală, putem asimila modurile de sesizare conţinute în acest cod cu modurile de sesizare ale agentu-
lui constatator, deoarece, contravenţia este, în esenţă, un fapt juridic, o faptă ilicită care este urmări-
tă după o procedură specifică.
În această materie, deşi prevederile legislaţiei procesual penale sunt asemănătoare îşi gă-
sesc aplicabilitatea şi în procedura de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor, cu
privire la sesizarea agentului constatator putem să aplicăm prin analogie și dispoziţiile procesual
penale.283
Astfel, considerăm că agentul constatator poate fi sesizat prin plângere, denunţ sau se poate
sesiza din oficiu.284
Sesizarea prin plângere
Cu privire la sesizarea prin plângere, aplicabilitatea acestei norme de sesizare este destul de
restrânsă în materie contravenţională. Aceasta, deoarece multe din contravenţiile reglementate de
dreptul contravențional moldovenesc nu au un subiect pasiv.
O noțiune mai clară care definește plângerea este redată în legislația procesual penală, con-
form căreia, plângerea este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică căreia
i s-a cauzat un prejudiciu prin infracţiune.285 Prin analogie, domeniului contravențional putem să-i
atribuim definiția de plângere ca înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică
căreia i s-a cauzat un prejudiciu prin-o contravenție. Consider că noțiunea de plângere nu trebuie să
conțină specificația ,,…i s-a cauzat un prejudiciu printr-o infracțiune sau contravenție” ci ,,… i s-a
cauzat un prejudiciu printr-o faptă ilegală”, în continuare dacă e infracțiune sau contravenție, va fi
stabilită pe parcursul investigației făcute de către persoanele responsabile.
În legislația Republicii Moldova mai există și alte definiții care ar reda în sens mai larg
esența unei plângeri și anume, noțiunea de petiție, care la rândul său presupune, orice cerere, recla-
maţie, propunere, sesizare, adresată organelor de resort, inclusiv cererea prealabilă prin care se con-
testă un act administrativ sau nesoluţionarea în termenul stabilit de lege a unei cereri.286
Orice plângere poate fi considerată o petiție, dar nu orice petiție poate fi plângere. În acest
sens, plângerile și petițiile sunt examinate practic la fel, adică în decurs la 30 de zile.

283
Pentru detalii cu privire la modurile de sesizare ale organelor de urmărire penală, a se vedea Gheorghiţă Mateuţ, Pro-
cedură penală, Partea specială, vol. I, Ed. Lumina Lex., Bucureşti, 1997, p. 4-26.
284
CODUL CONTRAVENȚIONAL AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. Nr. 218 din 24.10.2008, art. 440, alin. (2).
285
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 263, alin. (1)
286
LEGEA REPUBLICII MOLDOVA Nr. 190, din 19.07.1994, cu privire la petiţionare, publicată la data de
24.01.2003 în Monitorul Oficial Nr. 6-8, art. Nr. 23, art. 4.

150
 În conformitate cu legislația procesual penală, plângerea urmează a fi depusă cu respectare
anumitor reguli, și anume:
- plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului,
descrierea faptei care formează obiectul plângerii indicarea făptuitorului, dacă acesta este cunoscut,
şi a mijloacelor de probă;287
- plângerea se poate face personal sau prin reprezentant împuternicit în condiţiile legii;288
- plângerea făcută oral se consemnează într-un proces-verbal semnat de persoana care de-
clară plângere şi de persoana oficială a organului de urmărire penală.289
- plângerea poate fi făcută şi de către unul dintre soţi pentru celălalt soţ sau de către copi-
lul major pentru părinţi. Victima poate să declare că nu însuşeşte o asemenea plângere;290
- persoanei care face plângere i se explică răspunderea pe care o poartă în caz dacă de-
nunţul este intenţionat calomnios, fapt care se consemnează în procesul-verbal sau, după caz, în
conţinutul plângerii şi se confirmă prin semnătura persoanei care a depus plângerea.291
- plângerile anonime nu pot servi temei pentru pornirea urmăririi penale, însă, în urma
controlului efectuat în temeiul acestor plângeri sau denunţuri, organul de urmărire penală se poate
autosesiza în vederea urmăririi penale.292
Există însă, și contravenții293 care pot fi sesizate numai prin plângere.294 În cazurile date,
procesul contravențional nu poate fi pornit dacă nu este depusă o plângere în acest sens.
Agentul constatator este obligat să primească plângerile referitoare la careva fapte ilicite
săvârșite, pregătite sau în curs de pregătire chiar şi în cazul în care cauza nu este de competenţa lui.
Persoanei care a depus plângerea i se eliberează imediat un certificat despre acest fapt, indicându-se
persoana care a primit plângerea şi timpul când acestea au fost înregistrate.295
Refuzul agentului constatator de a primi plângerea poate fi atacat imediat judecătorului de
instrucţie, dar nu mai târziu de 5 zile de la momentul refuzului.296
Practic acestea sunt regulile de bază care sunt obligatorii de respectat de către agentul con-
statator în momentul în care a fost depusă o plângere. În acest sens Legea cu privire la petiționare
descrie în mod detaliat toate procedurile, drepturile și obligațiile unui petiționar.
Sesizarea prin denunţ

287
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 263, alin. (3).
288
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 263, alin. (4).
289
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 263, alin. (5).
290
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 263, alin. (6).
291
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 263, alin. (7).
292
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 263, alin. (8).
293
CODUL CONTRAVENȚIONAL AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. Nr. 218 din 24.10.2008,art.69, 104–108.
294
CODUL CONTRAVENȚIONAL AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. Nr. 218 din 24.10.2008, art. 440, alin. (4).
295
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 265, alin. (1).
296
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 265, alin. (2).

151
 O altă modalitate de sesizare a agentului constatator este denunțul. Sesizarea prin denunţ la
fel este răspândită modalitate de sesizare a agentului constatator. În general în dreptul contravenţio-
nal românesc contravenţiile sunt de regulă fapte de pericol, aproape toate sesizările pe care le fac
persoanele fizice sau juridice care cunosc despre săvârşirea unei contravenţii îmbracă forma de-
nunţului. Or, în majoritatea cazurilor, agentul constatator este sesizat de către o persoană cu privire
la presupusa săvârşire a unei contravenţii. Practic, aceasta este valabil și dreptului contravențional
moldovenesc.
În legislația Republicii Moldova, denunțul este reglementat similar ca și plângerea de le-
gislația procesual penală, cea contravențională și alte legi.
Denunţul este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică despre să-
vârșirea unei infracţiuni sau contravenții.297Referitor la regulile de depunere a unui denunț, drepturi-
le și obligațiile agentului constatator la primirea unui denunț sunt similare ca în cazul reglementări-
lor referitor la plângere.
Sesizarea din oficiu sau autosesizare
A treia modalitate de sesizare a agentului constatator o reprezintă sesizarea din oficiu.
Acest mod de sesizare se întâlneşte în cazul constatării contravenţiilor flagrante sau în cazul contra-
venţiilor constatate în urma unor controale efectuate de către organele competente. De asemenea,
agentul constatator se poate sesiza din oficiu în urma unor materiale apărute în mass-media, din
zvonul public sau în situaţia cercetării unor alte fapte. Considerăm că ne aflăm în situaţia sesizării
din oficiu şi în ipoteza în care agentul constatator competent este sesizat de către un alt agent con-
statator, care nu avea competenţa să constate săvârşirea contravenţiei. Spre exemplu, în ipoteza în
care funcționarii de poliţie descoperă presupuse fapte contravenţionale la regimul fiscal, vor încu-
noștința despre acest fapt agenţii constatatori din cadrul Organelor de inspectare financiară sau con-
trol financiar şi organele fiscale ale Ministerului Finanţelor298, care se vor sesiza din oficiu.
Procedura de sesizare din oficiu sau de autosesizare a agenților constatatori pe cauze pena-
la și contravenționale se aseamănă. De obicei, sesizarea privind constatarea unei fapte ilicite de că-
tre agenții constatatori se consemnează printr-un proces-verbal cu privire la contravenție sau printr-
un raport al agentului constatator, în care se expun circumstanţele depistate şi dispune înregistrarea
infracţiunii sau a contravenției în modul stabilit.299
Importanţa practică a modalităţii de sesizare a agentului constatator
De lege lata, modalitatea de sesizare a agentului constatator nu prezintă relevanţă practică.
Indiferent dacă este sesizat prin plângere, denunţ sau se sesizează din oficiu, agentul constatator nu

297
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 263, alin. (2).
298
CODUL CONTRAVENȚIONAL AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. Nr. 218 din 24.10.2008,art.402.
299
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 262, alin. (3).

152
este obligat să întocmească vreun înscris din care să rezulte modalitatea de sesizare şi nici nu este
obligat a menţiona acest aspect în procesul-verbal cu privire la contravenție sau în raport. Aflând în
orice mod de presupusa comitere a unei contravenţii şi verificându-şi competenţa, agentul constata-
tor are trei posibilităţi:
- să considere că în realitate nu s-a săvârşit nici o contravenţie, că nu poate fi identificat
contravenientul sau că fapta a fost comisă fără vinovăţie;
- să constate că s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea contravenţională dar că, în situaţia
concretă, se impune aplicarea sancţiunii avertismentului în formă orală, situaţie în care nu mai în-
cheie proces-verbal11;
- să constate că s-a comis o contravenţie de către o persoană identificată, procedând la în-
tocmirea procesului-verbal de constatare sau cu privire la contravenție.
De lege ferenda, se impune reglementarea modurilor de sesizare ale agentului constatator.
Aceasta, deoarece instanţa care urmează a cerceta existenţa sau inexistenţa contravenţiei, a autorului
acesteia şi a răspunderii contravenţionale trebuie să cunoască în ce mod s-a ajuns la constatarea
contravenţiei, pentru a analiza în mod complet starea de fapt. Nu trebuie omis faptul că, de multe
ori, agentul constatator este sesizat prin denunţ de persoane aflate în duşmănie cu presupusul con-
travenient, iar instanţa nu va putea cunoaşte acest aspect decât dacă el va fi probat de petent. Or, de
cele mai multe ori, acesta doar bănuieşte că sesizarea ar fi putut fi făcută de către o persoană cu care
se află în conflict sau care este interesată în sancţionarea sa contravenţională.
Pe de altă parte, în doctrină există o adevărată dispută cu privire la obligativitatea agentului
constatator de a constata „prin propriile simţuri săvârşirea contravenţiei”. Atâta timp cât în proce-
sul-verbal nu este identificată modalitatea de sesizare, instanţa nu va putea analiza acest aspect de-
cât în urma probaţiunii efectuate de petent, probaţiune care, în foarte multe cazuri, este aproape im-
posibilă.
De aceea, ar trebui instituită obligativitatea pentru agentul constatator de a identifica
în procesul-verbal modalitatea de sesizare, sub sancţiunea nulităţii exprese a procesului -
verbal, astfel, în ipoteza sesizării prin plângere sau denunţ ar trebui arătat în mod expres numele
sau denumirea persoanei fizice sau juridice care a făcut sesizarea, iar în cazul sesizării din oficiu,
descrierea concretă a circumstanţelor în care s-a ajuns la această sesizare.
Analiza infоrmaţiei cu privire la cоmiterea unei fapte antisоciale. Imediat sau în cel
mult 3 zile de la data sesizării, agentul cоnstatatоr este оbligat să verifice sesizarea şi să întreprindă
măsurile prоcesuale prevăzute de legea cоntravenţiоnală. 300

300
Cоdul Cоntravenţiоnal al Republicii Mоldоva, art.440 alin. (3) ;

153
 În baza cercetării infоrmaţiei iniţiale (practic neverificate, necоnfirmate prin prоbe etc.)
agentul cоnstatatоr emite vina dintre următоarele variante de decizie intermediară:
 de a respinge pоrnirea unei prоceduri cоntravenţiоnale, în cazul în care din
infоrmaţia оbţinută rezultă că nu este încălcată nоrmă juridică a unei ramuri de drep, adică fapta
cоmisă cоnstituie о încălcare a unei nоrme mоrale sau nerespectarea unui оbicei etc;
 de a expedia materialele cu infоrmaţia respectivă după principiul cоmpetenţei, în
cazul în care din infоrmaţia оbţinută rezultă că este încălcată (nerespectată) о nоrmă juridică ce
ţine de altă ramură de drep;
 de a expedia materialele ce cоnţin infоrmaţia respectivă după principiul teritоrial sau
ramural, în cazul în care din infоrmaţia оbţinută rezultă că este încălcată (nerespectată) о nоrmă
materială a dreptului cоntravenţiоnal, însă fapta cоntravenţiоnală a fоst cоmisă pe raza de
cоmpetenţă a altui оrgan de drept;
 de a începe prоcedura cоntravenţiоnală, în cazul în care din infоrmaţia оbţinută
rezultă că este încălcată о nоrmă materială a dreptului cоntravenţiоnal şi cercetarea cazului ţine
de оbligaţia şi cоmpetenţa оrganului căruia i-a parvenit această infоrmaţie.
Începerea prоcedurii cоntravenţiоnale. Această acţiune prоcesuală pоate începe numai
atunci cînd s-a cоnstatat existenţa faptei cоntravenţiоnale, cоmise pe teritоriul deservit sau în ramura
(sfera) deservită de agentul cоnstatatоr care a fоst sesizat în acest sens.
Începerea prоcedurii cоntravenţiоnale este un act psihic vоlitiv, care nu este cоnstatat
prоcesual, dar care determină începerea cercetării cazului.
Luând decizia de a începe prоcedura cоntravenţiоnală, reprezentantul agentului cоnstatatоr
abilitat prin această decizie dispune începutul cоlectării prоbelоr care ar cоnfirma sau ar dezminţi
faptul cоmiterii unei cоntravenţii.
Cercetarea cauzei cоntravenţiоnale cоnstatate şi emiterea deciziei asupra cazului. La
această etapă de cоnstatare a faptei cоntravenţiоnale este necesar să se stabilească, prin acumularea,
analiza şi administrarea prоbelоr, circumstanţele reale ale faptei cоmise, care se pоt cоnstitui în pa-
tru blоcuri:
- circumstanţe ce cоntribuie direct la sоluţiоnarea prоblemei privind prezenţa sau lipsa
cоmpоnenţei juridice a cоntravenţiei (оbiectul, latura оbiectivă, subiectul, latura subiectivă);
- circumstanţe ce nu cоntribuie direct la cоnstatarea prezenţei sau lipsei cоmpоnenţei ju-
ridice a cоntravenţiei, însă au impоrtanţă pentru evaluarea cоrectă a tipului de sancţiune cоntra-
venţiоnală şi a severităţii pedepsei (de exemplu, cоnstatarea fоrmei de vinоvăţie);
- infоrmaţia privind persоnalitatea făptuitоrului;
- infоrmaţia ce ţine de cоnstatarea cauzelоr şi cоndiţiilоr fiecărei cоntravenţii cоmise.

154
 Cercetarea cazului şi cоnstatarea circumstanţelоr reale ale faptei cоmise se realizează prin
diferite metоde.
Metоda de bază este audierea participanţilоr la prоcedura cоntravenţiоnală, la care pоate fi
invitată (citată) оrice persоană ce deţine infоrmaţii privind fapta cоntravenţiоnală cоmisă sau
persоnalitatea autоrului ei: partea vătămată, martоrii, specialistul, făptuitоrul. în cazurile în care
apare necesitatea unоr cunоştinţe speciale, persоana care efectuează cercetarea cazului cоntra-
venţiоnal pоate să apeleze la ajutоrul expertului (art. 390 din CC al RM). înfăţişarea persоanelоr
citate în faţa оrganului (persоanei cu funcţie de răspundere) este оbligatоrie. Nerespectarea acestei
оbligaţii cоnstituie temeiul juridic pentru aplicarea măsurilоr prоcesuale de cоnstrîngere.
Cercetarea circumstanţelоr cоmiterii faptei cоntravenţiоnale pоate fi efectuată şi prin studi-
erea purtătоrilоr materiali de infоrmaţie (prоbe materiale), a оbiectelоr şi a dоcumentelоr care sînt
un instrument al cоntravenţiei, precum şi a оbiectelоr şi a dоcumentelоr care sînt оbiectivul direct al
cоntravenţiei etc.
Dоcumentarea prоcesuală a rezultatelоr cercetării cazului. Tоate acţiunile prоcesuale, de
regulă, trebuie fixate în actele prоcesuale. Dacă în prоcesul activităţii de cercetare a cazului au fоst
aplicate unele măsuri prоcesuale de cоnstrîngere: reţinerea, cоntrоlul cоrpоral, cоntrоlul оbiectelоr,
ridicarea оbiectelоr şi a dоcumentelоr etc, atunci este necesar să se întоcmească un prоces-verbal,
cоnfоrm prevederilоr legislaţiei în vigоare.
Încetarea prоcedurii cоntravenţiоnale sau, după caz, întоcmirea prоce-sului-verbal cu privi-
re la cоntravenţie. Agentul (persоana cu funcţie de răspundere) care efectuează cercetarea cazului
pe parcursul desfăşurării acestei etape, în baza rezultatelоr analizei detaliate a infоrmaţiei suficien-
te cu privire la fapta antisоcială cоmisă şi persоnalitatea făptuitоrului, va finaliza cu emiterea unei
decizii intermediare: 1) de a înceta (clasa) prоcedura cоntravenţiоnală sau 2) de a întоcmi un prоces-
verbal cu privire la cоntravenţie.
În cel mult 24 de оre de la data încheierii, prоcesul-verbal cu privire la cоntravenţie se în-
scrie într-un registru de evidenţă în оrdinea întоcmirii şi depunerii lui la autоritatea din care face
parte agentul cоnstatatоr.
Prоcesul-verbal cu privire la cоntravenţie încheiat de agentul cоnstatatоr, de regulă, se
remite spre examinare în instanţă sau în alt оrgan pоtrivit cоmpetenţei.

Examinarea cazului contravențional

În cadrul pregătirii pentru examinare a cazului contravențional agentul constatator trebuie
să rezolve următoarele chestiuni:
1) dacă examinarea cazului respectiv este de competenţa lui;

155
 2) dacă au fost întocmite just procesul-verbal şi celelalte cate procesuale din dosarul con-
travențional;
3) dacă persoanelor, care participă la examinarea cazului, li s-au comunicat timpul şi locul
examinării lui;
4) dacă au fost cerute materialele suplimentare necesare;
5) chestiunile privind demersurile persoanei în privința cărei a fost pornit process contra-
vențional, victimei, reprezentanţilor legali și a apărătorului;
În general cazul contravențional se examinează la locul comiterii lui. Unele cazuri contra-
venționale, se examinează la locul comiterii lor sau la locul de trai al contravenientului.
Comisiile administrative examinează cazurile cu privire la contravenţiile la locul de trai
al contravenientului.
Termenul de prescripție al răspunderii contravenționale este de 12 luni, respectiv examina-
rea unui caz contravențional ar trebui să nu depășească acest termen cu excepția termenului special
de prescripție de 18 luni pentru contravențiile prevăzute de art. 1551 și 179 CC al RM.
Examinarea cazului începe cu anunţarea competenţei organului colegial sau cu prezentarea
persoanei cu funcţii de răspundere, care examinează cazul respectiv.
Agentul constatator în timpul examinării cazului contravențional este obligat să clarifice
dacă a fost comisă o contravenţie, dacă persoana respectivă este vinovată de comiterea ei, dacă ea
trebuie să fie trasă la răspundere contravențională, dacă există circumstanţe ce atenuează şi ce agra-
vează răspunderea, dacă a fost pricinuită o pagubă materială, dacă există temeiuri de a transmite ma-
terialele privind contravenţia spre examinarea altor autorități competente să soluționeze cauze con-
travenționale.
În doctrină persistă opinia că în cadrul acestei faze se desfăşoară: pregătirea pentru exami-
nare, şedinţa de examinare şi adoptarea deciziei asupra cazului contravenţional.301 Considerăm că, în
afară de etapele enunţate, faza respectivă mai cuprinde şi aducerea la cunoştinţa generală a deciziei
asupra cazului contravenţional.
Pentru buna desfăşurare a examinării cazului contravenţional şi pentru realizarea prevederi-
lor legale în legătură cu această fază, după sesizarea organului împuternicit, se îndeplinesc o serie de
acţiuni şi măsuri premergătoare. Scopul acestora este de a pune materialele cazului contravenţional
spre examinare în condiţiile prevăzute de lege.
În conformitate cu prevederile Codului contravențional, în cadrul pregătirii pentru exami-
narea cazului contravenţional se rezolvă următoarele chestiuni:
- dacă examinarea cazului respectiv este de competenţa lui;

301
Кузьмичева Г, Административная ответственность, M. 1984, p. 20

156
 - dacă au fost întocmite just procesul-verbal şi celelalte materiale;
- dacă persoanelor participante la examinarea cazului li s-au comunicat timpul şi locul
examinării;
- dacă au fost cerute materialele suplimentare necesare;
- chestiunile privind demersurile persoanelor principale la examinarea cazului.
Prima măsură după primirea materialelor de constatare agentul constatator este obligat să
verifice imediat competența de examinare.
În reglementarea actuală competenţa, ca instituţie a dreptului contravențional în domeniul
contravenţiilor, poate fi definită drept însuşirea pe care o posedă o anumită cauză contravenţională
de a fi soluţionată de un anumit organ în funcţie de atribuţiile funcţionale ale acestuia, de obiectul
contravenţional, ce urmează a fi examinat şi de raza teritorială a respectivul organ.
Astfel, în funcţie de aceste criterii întâlnim următoarele forme: competenţa funcţională,
competenţa materială şi competenţa teritorială.
Competenţa funcţională determină categoriile de activităţi pe care le desfăşoară un anumit
organ.
Competenţa materială determină competenţa unui anumit organ în funcţie de obiectul cau-
zelor contravenționale ce urmează a fi examinate, avându-se în vedere în această demarcaţie natura
şi gravitatea contravenţiei.
Competenţa teritorială distribuie cauzele contravenționale între organele competente să
examineze cazurile contravenţionale de acelaşi grad, având la bază criteriul teritorial. În dependenţă
de organizarea administrativ – teritorială, pe cuprinsul ţării există mai multe circumscripţii în limite-
le cărora îşi desfăşoară activitatea fiecare organ împuternicit să examineze cazurile contravenţionale.
Astfel, conform prevederilor de la art. 399, alin. (1) CC al RM ,,Cauza contravenţională se soluţio-
nează de agentul constatator în a cărui rază teritorială a fost săvîrşită contravenţia. Acesta poate
aplica sancţiunile prevăzute în partea specială a cărţii a doua în limitele competenţei şi numai în
exerciţiul funcţiunii”.302
Locul examinării este sediul agentului constatator împuternicit să examineze cazul, însă
considerăm binevenită și examinarea la locul de trai sau de muncă al persoanei care urmează să fie
atrasă la raspundere contravenţională În vederea desfăşurării examinării cazului în condiţii optime
se mai prevăd şi verificarea chestiunilor privind demersurile persoanelor participante, precum şi da-
că au fost cerute materialele suplimentare. În acest sens se cuprind măsuri ce ţin de intervenirea în
cauză a expertului, avocatului ş. a., întreprinderea măsurilor pentru păstrarea corpurilor delicte etc.

302
Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr. 78-84 din 17.03.2017, art. 399, alin. (1).

157
 Cercetarea probelor începe cu citirea procesului – verbal cu privire la contravenţie. Măsura
se justifică prin necesitatea de a informa asistenţa prezentă la şedinţă asupra obiectului cauzei. În
continuare se audiază persoana în privința cărei a fost pornit process contravențional, victima, repre-
zentanţii legali, martorii cărora la sfârşit li se adresează întrebări de participanţii investiţi cu acest
drept. La sfârşitul şedinţei se cercetează materialele, obiectele şi documentele ridicate, corpurile de-
licte, iar, în caz de necesitate, se efectuează cercetări la faţa locului sau reconstituiri. Tot în şedinţa
de examinare a cazului are loc o activitate ce ţine de adoptarea şi pronunţarea deciziei. Este vorba de
deliberare, care reprezintă o apreciere legală a probelor cercetate, examinarea punctului de vedere cu
privire la toate aspectele cazului, precum şi la soluţia ce urmează a fi adoptată în rezolvarea cauzei
contravenţionale.
După soluţionarea tuturor chestiunilor se adoptă hotărârea asupra cazului care, cu excepţia
celei a comisiei administrative, se numeşte decizie. Decizia asupra cazului contravenţional se sem-
nează de către agentul constatator, care examinează cazul, iar decizia organului colegial – de către
preşedintele şedinţei şi secretar. În cazurile prevăzute de legislaţie, despre sancţionarea aplicată se
face menţiunea corespunzătoare în procesul-verbal sau decizia se consemnează într-un alt mod
După ce a examinat cazul contravențional, agentul constatator sau autoritatea competen-
tă să soluționeze cauze cntravenționale pronunţă decizia asupra cazului. Decizia comisiei admi-
nistrative asupra cazului contravențional se adoptă sub formă de hotărâre.
Decizia trebuie să conţină: denumirea autorității competente să soluționeze cause contra-
venționale, care a pronunţat decizia, data examinării cazului; date referitoare la persoana, al cărei
caz este examinat; expunerea circumstanţelor, stabilite în cadrul examinării cazului; referirea la ac-
tul normativ, ce prevede răspunderea pentru contravenţia respectivă; hotărârea adoptată asupra cazu-
lui.
Dacă la examinarea cazului contravențional a participat persoana asupra căreia s-a luat de-
cizia de tragere la răspundere contravențională sau apărătorul ei, iar proces-verbal al şedinţei nu a
fost întocmit, decizia va trebui să conţină concluziile şi demersurile acestora şi rezultatele examină-
rii demersurilor.
În cazurile, prevăzute de legislaţia Republicii Moldova, despre sancţiunea aplicată se face
menţiunea corespunzătoare în procesul-verbal cu privire la contravenţie sau decizia se consemnează
într-un alt mod stabilit.
După ce a examinat cazul contravențional, agentul constatator sau autoritatea competentă
să soluționeze cause contravenționale are posibilitatea să pronunţe una din următoarele decizii:
1) cu privire la aplicarea unei sancţiuni contravenționale;
2) cu privire la clasarea cazului;

158
 3) cu privire la trimiterea materialelor organului care a întocmit procesul-verbal.
Decizia asupra cazului se pronunţă imediat după încheierea examinării lui.
Partea rezolutivă a procesului-verbal va cuprinde decizia agentului constatator de sancţio-
nare a contravenientului sau de remitere a cauzei în instanţa de judecată, cu recomandarea, în cazul
în care consideră necesar, referitor la sancţionare, sau de încetare a procesului, precum şi termenul
de contestare în instanţa de judecată303.
Dacă norma contravenţională prevede aplicarea punctelor de penalizare sau dacă contra-
venţia imputată prevede acumularea a 15 puncte de penalizare, partea rezolutivă a procesului-verbal
va conţine şi menţiunea respectivă304.
În cazul deciziei de sancţionare, partea rezolutivă a procesului-verbal va cuprinde şi date
privind informarea contravenientului despre dreptul de a plăti jumătate din amendă dacă amenda
este plătită în cel mult 3 zile lucrătoare de la data aducerii la cunoştinţă a deciziei de aplicare a
sancţiunii contravenţionale305.
În cazul deciziei de remitere în instanţă a cauzei contravenţionale, agentul constatator tran-
smite instanţei competente procesul-verbal şi materialele cauzei contravenţionale306.
Copia de pe procesul-verbal se înmînează contravenientului şi victimei la cerere. În cazul
procesului-verbal întocmit în absenţa contravenientului, copia de pe procesul-verbal se înmînează în
modul prevăzut la art.382 alin.(6) CC al RM307.
În cazul prevăzut la art.16 alin.(2) CC al RM, agentul constatator expediază materialele ca-
uzei contravenţionale autorităţii publice locale pentru problemele minorilor şi, după caz, poate soli-
cita, prin demers, instanţei de judecată aplicarea faţă de minor a măsurii de constrîngere cu caracter
educativ conform prevederilor art.104 din Codul penal.Copia deciziei în decurs de trei zile se înmâ-
nează sau se expediază în mod obligatoriu persoanei faţă de care a fost pronunţată, organului sau
persoanei cu funcţii de răspundere, care a întocmit procesul-verbal cu privire la contravenţia admi-
nistrativă, iar celorlalţi participanţi la proces – la rugămintea lor308.
Copia deciziei se înmânează contra semnătură. În cazul când copia de pe decizie se expedi-
ază, se face menţiunea respectivă în dosar.

Exercitarea căilor de atac în cazul contravențional

303
Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr. 78-84 din 17.03.2017, art. 443, alin. (9).
304
Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr. 78-84 din 17.03.2017, art. 443, alin. (10).
305
Ibidem, art. 443, alin. (11).
306
Ibidem, art. 443, alin. (12).
307
Ibidem, art. 443, alin. (13).
308
Ibidem, art. 443, alin. (14).

159
 Exercitarea căilor de atac în cazul contravenţional constituie un mijloc procedural indis-
pensabil pentru garantarea drepturilor şi intereselor părţilor participante la examinarea cazului309.
Necesitatea ei este afirmată în Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice,
care în art. 14, pct. 5 enunţă regula că ,,orice persoană declarată vinovată de o infracţiune are drep-
tul de a obţine examinarea de către o jurisdicţie superioară, în conformitate cu legea declarării vi-
novăţiei şi a pedepsei aplicate”. În acest scop ea este evidenţiată explicit în art. 119 al Constituţiei
Republicii Moldova ,,Folosirea căilor de atac”.
Căile de atac stipulate în Codul contravențional al Republicii Moldova sunt mijloace prin
care poate fi provocată o amplificare a desfăşurării procedurii contravenţionale în vederea efectuă-
rii, în anumite cazuri şi condiţii, a controlului judecătoresc asupra legalităţii şi temeiniciei hotărâri-
lor intervenite310.
După emiterea deciziei asupra cazului contravenţional şi consemnarea deciziei emise în
procesul-verbal cu privire la contravenţie, agentul constatator este obligat să întreprindă măsurile
necesare pentru asigurarea drepturilor participanţilor la proces, inclusiv dreptul la contestaţia
deciziei emise, pentru organizarea executării deciziei necontestate.
Partea rezolutivă a procesului-verbal va cuprinde decizia agentului constatator de
sancţionare a inculpatului sau de remitere a cauzei în instanţa de judecată, cu recomandarea, în
cazul în care se consideră necesar, referitoare la sancţionare, sau de încetare a procesului, precum şi
termenul de contestare a deciziei emise în instanţa de judecată. În cazurile în care sancţiunea
contravenţiei comise prevede aplicarea punctelor de penalizare sau contravenţia imputată prevede
acumularea a 15 puncte de penalizare, partea rezolutivă a procesului-verbal va conţine şi menţiunea
respectivă.
În cazul deciziei de sancţionare, partea rezolutivă a procesului-verbal va cuprinde şi date
privind informarea persoanei sancţionate despre dreptul de a plăti jumătate din amendă, dacă
aceasta va fi plătită în cel mult 3 zile lucrătoare din momentul aducerii la cunoștință a sancțiunii
contravenționale.
Copia de pe procesul-verbal se înmînează persoanei faţă de care el este întocmit şi
victimei, la cerere. În cazul procesului-verbal întocmit în absenţa persoanei trase la răspundere,
copia de pe procesul-verbal se înmînează în modul prevăzut în art. 237-242 din Codul de procedură
penală.
Dacă persoana faţă de care este aplicată sancţiunea contravenţională, victima sau
reprezentantul acestora, procurorul, dacă este parte în cauza contravențională, în cazul în care nu
sînt de acord cu decizia agentului constatator sau în cazul în care aceasta a fost emisă cu încălcarea

309
Furdui S., Dreptul contravenţional, Ediţia I, ed. Cartier, Chișinău 2005, p. 212.
310
Ibidem, p. 212.

160
normelor procesuale stabilite de prezentul cod, sînt în drept să conteste decizia emisă asupra cauzei
contravenționale în instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială activează autoritatea din care face
parte agentul constatator, în decursul a 15 zile de la data aducerii la cunoştinţă a faptului încheierii
procesului- verbal cu privire la contravenţie. În cazul omiterii acestui termen din motive întemeiate,
dar nu mai tîrziu de 15 zile de la data începerii executării sancțiunii sau a perceperii despăgubirii
materiale, persoana față de care a fost emisă decizia poate fi repusă în termen, la cerere, de către
instanța de judecată competentă să examineze contestația311. Totodată, persoana față de care a fost
emisă decizia şi care a lipsit atît la examinarea cauzei, cît şi la pronunțarea deciziei şi nu a fost
informată despre decizia emisă poate contesta decizia agentului constatator şi peste termen, dar nu
mai tîrziu de 15 zile de la data începerii executării sancțiunii contravenționale sau a perceperii
despăgubirii materiale312.
Contestaţia împotriva procesului-verbal cu privire la contravenţie se depune la autoritatea
din care face parte agentul constatator conform competenţei teritoriale, care a examinat cauza. În cel
mult 3 zile de la data depunerii contestaţiei, agentul constatator expediază contestaţia şi dosarul
cauzei contravenţionale în instanța de judecată competentă313.
Depunerea contestaţiei suspendă executarea sancţiunii contravenţionale aplicate prin
procesul-verbal.
Decizia agentului constatator sau a comisiei administrative, ordonanţa procurorului sau
hotărîrea instanţei de judecată asupra cauzei contravenţionale emise în urma examinării cauzei sînt
acte juridice, au trăsăturile actului administrativ individual, trebuie să corespundă cerinţelor şi să
producă efecte juridice concrete.
De exemplu, odată cu aducerea la cunoştinţă a actului juridic prin care este aplicată
sancţiunea contravenţională, persoana respectivă are obligaţia de a executa decizia şi de a suporta
consecinţele aplicării acestei măsuri de constrîngere statală. Totodată, din acest moment apare
dreptul persoanei sancţionate de a ataca actul juridic respectiv. În cazul în care nici una dintre
părţile abilitate nu atacă rezultatele examinării cauzei contravenţionale în termenul stabilit prin lege,
revizuirea cauzei - ca fază a procedurii contravenţionale - nu va avea loc, persoana sancţionată va
obţine statut juridic de contravenient şi va urma ultima fază a procedurii - executarea actului
juridic.
În cazul în care rezultatele examinării cauzei contravenţionale vor fi atacate, urmează
revizuirea cauzei

311
Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr. 78-84 din 17.03.2017, art. 448.
312
Ibidem, art. 448, alin. (3).
313
Ibidem, art. 448, alin. (4).

161
 După părerea lui Victor Guțuleac, această fază a procedurii contravenţionale include o
serie de activităţi (etape), şi anume: 1) atacarea deciziei asupra cazului; 2) examinarea contestaţiei
sau a recursului; 3) adoptarea şi pronunţarea deciziei în recurs asupra cazului contravenţional; 4)
punerea în executare a deciziei definitive cu privire la aplicarea sancţiunii contravenţionale.
Atacarea deciziei asupra cauzei contravenţionale. Examinarea cauzei contravenţionale de
către agentul constatator, comisia administrativă sau procuror, precum şi judecarea cauzei în
instanţă prezintă forme concrete de activitate în domeniul combaterii contravenţionalităţii. Actele
juridice cu privire la rezultatele acestei activităţi procesuale trebuie să corespundă cerinţelor ca-
racteristice actelor administrative individuale.
Referindu-ne la noţiunea actului administrativ, constatăm că acesta reprezintă prescrierea
unilaterală juridică a puterii organului împuternicit al administrării de stat (subiectul administrării)
bazată pe lege, orientată spre stabilirea normelor de drept sau apariţia, schimbarea şi încetarea
relaţiilor de drept concrete în scopul realizării practice a sarcinilor şi funcţiilor activităţii executive
şi directive.314
Atunci cînd actele juridice cu privire la rezultatele examinării cauzei contravenţionale nu
întrunesc cerinţele de bază înaintate faţă de actele administrative: legalitate, obiectivitate,
argumentare juridică etc.; aceste prescrieri unilaterale juridice de voinţă pun în pericol real
drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanelor, cărora trebuie să li se asigure realizarea
dreptului de atac asupra deciziilor de acest gen.
Constituţia Republicii Moldova stipulează că părţile interesate şi organele de stat
competente pot exercita căile de atac împotriva hotărîrilor judecătoreşti, în condiţiile legii.315
Subiect cu drept de atac cu recurs al hotărîrii asupra cauzei, potrivit legii contravenţiona-
le, poate fi, după caz:
- persoana faţă de care este aplicată sancţiunea contravenţională;
- agentul constatator;
- victima;
- procurorul;
- apărătorul, care declară recursul în numele părţilor;
- soţul/soţia persoanei arestate.316
Această constatare a normei juridice privind persoanele cu drept de a declara recursul, în
viziunea noastră, nu poate fi recunoscută exhaustivă. Mai mult decît atît, prevederele ei vin în

314
Guţuleac V,. Bazele teoriei dirijării de stat. Monografie. Chişinău, 2000, p. 108.
315
Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994. În Monitorul Oficial nr. 78 din 29.03.2016, art. 119.
316
Codul contravenţional al RM nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 78-84 din
17.03.2017, art. 467.

162
contradicţie cu alte acte legislative şi chiar cu alte norme juridice ale legii contravenţionale în
vigoare (art. 448 alin. (1) din CC al RM).
Din aceste considerente, credem că trebuie recunoscuţi în calitate de subiecţi cu dreptul de
a declara recursul şi:
- reprezentanţii legali ai persoanei trase la răspundere contravenţională şi ai victimei;
- reprezentantul persoanei juridice faţă de care este aplicată sancţiunea contravenţională
sau care este recunoscută ca victimă în urma unei acţiuni contravenţionale.
Temeiurile juridice pentru depunerea recursului. Hotărîrile judecătoreşti
contravenţionale pot fi atacate cu recurs, pentru a se repara erorile de drept, în următoarele temeiuri:
- nu au fost respectate dispoziţiile privind conpetenţa după materie sau după calitatea per-
soanei;
- şedinţa de judecată nu a fost publică;
- cauza a fost judecată fără citarea legală a unei părţi sau persoana legal citată s-a aflat în
imposibilitatea de a se prezenta sau de a înştiinţa instanţa despre imposibilitate;
- hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea so-
luţiei contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau dispozitivul hotărîrii redacta-
te nu corespunde dispozitivului pronunţat după deliberare;
- nu au fost întrunite elementele constitutive ale contravenţiei sau instanţa a pronunţat o
hotărîre de sancţionare pentru o altă faptă decît cea imputată persoanei trase la răspudere, cu ex-
cepţia cazurilor de reîncadrare juridică a acţiunilor în temeiul unei legi mai blînde;
- persoana a fost sancţionată pentru o faptă neprevăzută în Codul contravenţional;
- sancţiunile au fost aplicate în alte limite decît cele prevăzute de lege sau nu corespund
faptei săvîrşite sau persoanei celui tras la răspundere;
- persoana sancţionată a fost supusă anterior răspunderii contravenţionale pentru această
faptă sau există o cauză de înlăturare a răspunderii contravenţionale, sau aplicarea sancţiunii a fost
înlăturată de o nouă lege ori anulată de un act de amnistie, sau a intervenit decesul făptuitorului ori
împăcarea părţilor, în cazul prevăzut de lege;
- faptei săvîrşite i s-a dat o încadrare juridică greşită;
- a intervenit o lege mai favorabilă persoanei sancţionate;
- Curtea Constituţională a declarat neconstituţională prevederea legii aplicate;
- instanţa de judecată internaţională, printr-o hotărîre într-o altă cauză, a constatat o încăl-
care la nivel naţional a drepturilor şi libertăţilor omului care poate fi reperată şi în cauza respecti-
vă.317

317
Codul contravenţional al RM nr. 218 din 24.10.2008, art. 466.

163
 Termenul şi modul de depunere a recursului. În art. 468 din Codul contravenţional este
stipulat: „recursul împotriva hotărîrii judecătoreşti contravenţionale se declară în termen de 15 zile
de la data pronunțării hotărîrii judecătoreşti sau, pentru părțile care nu au fost prezente la şedința
de judecare a cauzei contravenționale, de la data înmînării copiei de pe hotărîrea
judecătorească”318 Recursul se depune în instanţa de judecată a cărei hotărîre este atacată. Persoana
deţinută poate depune recurs şi la administraţia locului de deţinere, care este obligată să-l expedieze
imediat instanţei de judecată a cărei hotărîre este atacată.
Recursul primit, împreună cu dosarul contravenţional, se expediază, în cel mult 3 zile de la
data expirării termenului de declarare a recursului, instanţei de recurs319.
Recursul se depune în instanţa de judecată a cărei hotărîre este atacată. Persoana deţinută
faţă de care a fost aplicată reţinerea ca măsură de constrîngere procesuală, iar mai apoi - arestul
contravenţional ca pedeapsă contravenţională poate depune recurs şi la administraţia locului de
deţinere, care este obligată să-l expedieze imediat instanţei de judecată a cărei hotărîre este atacată.
Recursul primit împreună cu dosarul contravenţional se expediază, în cel mult 3 zile de la data
expirării termenului de declarare a recursului, instanţei de recurs.
Repunerea în termen a recursului. Legislatorul prevede că recursul declarat cu omiterea
termenului prevăzut de lege, dar nu mai tîrziu de 15 zile de la începutul executării sancţiunii sau
perceperii despăgubirii materiale, se consideră depus în termen dacă instanţa a constatat că
întîrzierea a fost determinată de motive întemeiate sau de neinformarea despre adoptarea hotărîrii a
participantului la proces, care nu a fost prezent la judecarea cauzei, nici la pronunţarea hotărîrii
asupra ei.
Pînă la soluţionarea repunerii în termen, instanţa poate suspenda executarea hotărîrii..320
Efectele recursului. Recursul împotriva hotărîrii judecătoreşti contravenţionale suspendă
executarea ei, cu excepţia sancţiunii arestului contravenţional. Instanţa de recurs judecă recursul cu
privire la persoana la care se referă declaraţia de recurs şi numai în raport cu calitatea ei în proces,
în limitele temeiurilor pentru recurs, avînd dreptul, în afara temeiurilor invocate şi cererilor
formulate de recurent, să examineze şi alte temeiuri fără a agrava situaţia persoanei faţă de care este
aplicată sancţiunea. Soluţionînd cauza, instanţa de recurs nu poate crea o situaţie mai gravă
persoanei în a cărei favoare a fost declarat recursul.
Prin extindere, instanţa de recurs este în drept să judece recursul şi cu privire la persoanele
care nu au declarat recursul sau la care acesta nu se referă, avînd dreptul de a hotărî şi în privinţa
lor, fără a le crea o situaţie mai gravă.321
318
Ibidem,art. 468 alin. (1).
319
Codul contravenţional al Republicii Moldova nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.
78-84 din 17.03.2017, art. 448 alin. (1) și (3).
320
Ibidem, art. 469 alin. (1) și (2).

164
 Judecarea cauzei contravenţionale cu recurs. Recursul se judecă de un complet format
din 3 judecători, cu citarea părţilor. Neprezentarea la şedinţă a părţilor legal citate nu împiedică
judecarea recursului. Instanţa de recurs este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor
invocate în recurs.
Preşedintele completului de judecată conduce şedinţa de judecare a recursului împotriva
hotărîrii asupra cauzei contravenţionale, asigură ordinea şi solemnitatea în şedinţă. În acest scop el:
- anunţă recursul care urmează a fi judecat;
- anunţă completul de judecată, numele procurorului, apărătorului, interpretului şi al altor
persoane participante la judecarea recursului;
- verifică prezenţa persoanelor citate;
- primeşte cererile de recuzare sau alte cereri, pe care le soluţionează prin încheiere;
- după enunţarea recursului, oferă cuvînt recurentului, apoi intimatului şi, la urmă, procu-
rorului. Dacă printre recursurile declarate se află şi recursul procurorului, primul cuvînt i se oferă
lui.
Procurorul şi părţile au dreptul la replică referitor la problemele apărute în dezbateri.
Persoana faţă de care a fost aplicată sanţiunea contravenţională are dreptul la ultimul cuvînt.
Instanţa de recurs hotărăşte asupra cauzei contravenţionale în camera de deliberare.322
Variantele de decizie a instanţei de recurs. După examinarea recursului, instanţa de recurs
adoptă una dintre următoarele decizii:
1) respinge recursul şi menţine hotărîrea atacată dacă recursul este:
- tardiv;
- inadmisibil;
- nefondat;
2) admite recursul, casînd hotărîrea atacată şi dispune rejudecarea cauzei în primă instanţă;
3) dispune rejudecarea cauzei în primă instanță dacă este necesară administrarea de probe
suplimentare, dacă a constatat încălcări ale normelor de procedură privind formarea completului
instanței de judecată, privind citarea obligatorie a părților, privind respectarea dreptului la apărare şi
a dreptului la interpret, precum şi dacă a constatat încălcări ale prevederilor art. 33–35 din Codul de
procedură penală aplicate corespunzător 323.
Conţinutul deciziei instanţei de recurs. în decizia instanţei de recurs se va indica:
- data şi locul pronunţării;

321
Codul contravenţional al Republicii Moldova nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.
78-84 din 17.03.2017, art. 470.
322
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 472, alin. (5).
323
Codul contravenţional al Republicii Moldova nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr. 78-84 din 17.03.2017, art. 473.

165
 - denumirea instanţei care a emis hotărîrea atacată;
- numele şi prenumele membrilor completului de judecată, precum şi ale procurorului,
agentului constatator, apărătorului şi interpretului/traducătorului, dacă aceştia participă la judecarea
recursului;
- numele şi prenumele recurentului, calitatea lui procesuală;
- numele şi prenumele persoanei sancţionate sau în a cărei privinţă este clasată procedura
contravenţională;
- numele şi prenumele victimei, iar în cazul persoanei juridice - a reprezentantului victi-
mei, dacă aceasta participă la judecarea recursului;
- dispozitivul hotărîrii atacate;
- fondul recursului;
- temeiurile de drept care au condus la respingerea sau la admiterea recursului, motivele
adoptării soluţiei;
- temeiul soluţiei privind încetarea procesului contravenţional sau a soluţiei cu privire la
vinovăţia persoanei de săvîrşirea contravenţiei imputate;
- menţiunea că decizia este irevocabilă.324
Decizia semnată de membrii completului de judecată, inclusiv de judecătorul care are
opinie separată, se pronunţă în şedinţă integral sau doar dispozitivul, decizia urmînd a fi redactată în
cel mult 3 zile325.
Decizia pronunţată în recurs este irevocabilă. Dacă, de exemplu, recursul persoanei
sancţionate a fost respins şi a fost menţinută hotărîrea judecătorească, această persoană obţine statut
juridic de contravenient şi se purcede la faza procesuală - executarea hotărîrii privind aplicarea
sancţiunii contravenţionale.
Procedura de revizuire se deschide în favoarea contravenientului în termen de cel mult 6
luni din momentul apariţiei unuia dintre următoarele temeiuri:
- instanţa de judecată internaţională, prin hotărîre, a constatat o încălcare a drepturilor şi
libertăţilor omului care poate fi reparată la o nouă judecare fie Guvernul Republicii Moldova a re-
cunoscut, printr-o declarație, o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale care poate fi re-
mediată, cel puțin parțial, prin anularea hotărîrii pronunțate de o instanță de judecată națională;
- Curtea Constituţională a declarat neconstituţională prevederea legii aplicate în cauza
respectivă;
- legea nouă înlătură caracterul contravenţional al faptei sau ameliorează situaţia contra-

324
Codul contravenţional al Republicii Moldova nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.
78-84 din 17.03.2017, art. 474.
325
Ibidem, art. 473 alin. (2).

166
venientului în a cărui privinţă nu a fost executată integral sancţiunea contravenţională;
- există o procedură pornită în cauza dată în faţa unei instanţe internaţionale sau Guvernul
Republicii Moldova a inițiat o procedură de reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte
împotriva Republicii Moldova;
- prin hotărîre definitivă s-a stabilit că, la constatarea și examinarea faptei contravenționa-
le şi la judecarea acestei cauze contravenționale, s-au comis abuzuri ce constituie infracţiuni;
- instanţa de judecată nu s-a expus asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei contravenientului
ori instanţa de judecată s-a pronunţat în privinţa unui alt subiect de drept decît persoana care a să-
vîrșit fapta contravențională;
- s-au stabilit alte circumstanţe de care instanţa de judecată nu a avut cunoştinţă la emite-
rea hotărîrii şi care, independent sau împreună cu circumstanţele stabilite anterior, dovedesc că cel
sancționat este nevinovat ori a săvîrşit o altă contravenție decît cea pentru care a fost sancționat sau
care dovedesc că persoana cu privire la care s-a dispus încetarea procesului contravențional este vi-
novată326.
Procedura de revizuire se deschide în baza cererii procurorului de nivelul instanţei de
judecată, conform competenţei teritoriale, sau a cererii contravenientului adresate instanţei care a
judecat cauza contravenţională sau contestaţia. în cazul existenţei procedurii pornite în cauza dată în
faţa unei instanţe internaţionale, procedura de revizuire se deschide la cererea Procurorului General
sau a adjuncţilor lui. Cererea de revizuire se face în scris, cu invocarea motivului revizuirii şi a
datelor doveditoare. în procedura de revizuire, instanţa sesizată poate dispune suspendarea hotărîrii
neexecutate.327 Cererea de revizuire se examinează în conformitate cu prevederele art. 452-463 din
Codul contravenţional.
Hotărîrea instanţei de revizuire. După examinarea cererii de revizuire, instanţa de
revizuire adoptă una dintre următoarele hotărîri:
1) respinge cererea de revizuire dacă este:
- tardivă;
- inadmisibilă;
- neîntemeiată;
2) admite cererea, casînd hotărîrea atacată şi pronunţînd o nouă hotărîre.
Instanţa dispune, după caz, repunerea în drepturi, restituirea amenzii plătite şi a bunurilor,
precum şi a cheltuielilor judiciare pe care persoana în a cărei favoare s-a admis revizuirea nu era

326
Codul contravenţional al Republicii Moldova nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr. 78-84 din 17.03.2017, art. 475.
327
Codul contravenţional al RM nr. 218 din 24.10.2008, art. 475.

167
obligată să le suporte, includerea, la cerere, în vechimea neîntreruptă în muncă a duratei sancţiunii
arestului contravenţional.
Hotărîrile emise în procedura de revizuire, cu excepţia celor emise de curţile de apel, pot fi
atacate cu recurs de către persoana sancţionată, agentul constatator, victimă sau procuror în termen
de 5 zile şi se judecă în ordinea procedurii de recurs, în conformitate cu prevederele capitolului III
din Partea generală a Cărţii a doua din Codul contravenţional. Autorul contestaţiei împotriva
deciziei de aplicare a sancţiunii contravenţionale nu plăteşte taxă de stat.
Din momentul în care persoana în a cărei privinţă a fost pornită procedura contravenţională
recunoaşte că este vinovată de săvîrşirea contravenţiei, refuză realizarea dreptului său la contestare,
ea obţine statut juridic de contravenient şi, cu acordul ei, decizia privind aplicarea sancţiunii
contravenţionale poate fi executată la faţa locului. Contravenientul plăteşte amenda, aplicată de
agentul constatator, contra unei chitanţe de încasare, care va conţine:
- data, ora şi locul de efectuare a plăţii;
- numele, prenumele şi domiciliul persoanei sancţionate;
- numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, autoritatea pe care o reprezintă;
- norma contravenţională în al cărei temei este aplicată sancţiunea;
- suma amenzii;
- semnătura părţilor.328
Chitanţa de încasare a amenzii contravenţionale se înmînează persoanei sancţionate, faptul
înmînării menţionîndu-se în copia de pe chitanţă.
Chitanţa de încasare a amenzii contravenţionale este un document de strictă evidenţă.
Modul de evidenţă, de păstrare şi de eliberare a chitanţelor de către agenţii constatatori se stabileşte
printr-un regulament aprobat de Guvern.

Executarea deciziei cu privire la aplicarea sancțiunii contravenționale.

Executarea deciziei cu privire la aplicarea sancţiunii contravenţionale este ultima fază a
procedurii contravenţionale. Ea include activitatea organelor împuternicite să execute deciziile,
privind: 1) verificarea procedurii de punere a deciziei emise în executare; 2) procedura de executare
a sancţiunii executate; 3) finalizarea fazei de executare a deciziei emise şi a procedurii
contravenţionale, în general.
Procedura contravenţională se finalizează atunci cînd se clasează cazul contravenţional sau
se execută decizia cu privire la aplicarea sancţiunii contravenţionale.

328
Codul contravenţional al RM nr. 218 din 24.10.2008 În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 78-84 din
17.03.2017, art. 447 alin. (1).

168
 Clasarea cazului contravenţional se efectuează atunci cînd se stabileşte vreo împrejurare
ce exclude procedura contravenţională, prevăzută în art. 441 din CC al RM. Clasarea poate avea loc
la orice fază a procedurii contravenţionale: în procesul constatării faptei contravenţionale şi
cercetării cazului, examinării lui sau al revizuirii cazului.
Clasarea cazului este o fază finală a procesului contravenţional, luîndu-se măsuri de
restabilire în drepturi a făptuitorului în cazul în care drepturile acestei persoane au fost lezate prin
ridicarea mijlocului de transport, a obiectelor şi a documentelor, precum şi în alte cazuri.
Ultima fază a procedurii contravenţionale se finalizează momentul executării sancţiunii
contravenţionale. Din acest moment persoana sancţionată îşi pierde statutul juridic de
„contravenient” şi obţine statutul juridic de „persoană cu antecedent contravenţional”.
Potrivit dispoziţiilor generale din legea de executare, decizia cu privire la aplicarea
sancţiunii contravenţionale este obligatorie pentru executare de către toţi subiecţii dreptului
contravenţional.329
Trimiterea spre executare a hotărîrilor (deciziilor, ordonanţelor) privind aplicarea
sancţiunii contravenţionale, cu excepţia sancţiunii avertismentului şi amenzii aplicate de către
agentul constatator, revine instanţei de judecată, comisiei administrative sau procurorului, după caz,
care au adoptat actul juridic respectiv.
În termen de 10 zile de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti, preşedintele
instanţei trimite dispoziţia de executare a hotărîrii, împreună cu o copie de pe hotărîrea definitivă,
autorităţii însărcinate cu punerea în executare a hotărîrii conform prevederilor legislaţiei de
executare. În cazul în care cauza a fost judecată cu recurs, la copia de pe hotărîre se anexează copia
de pe decizia instanţei de recurs.
Sancţiunea arestului contravenţional se execută în condiţiile stabilite pentru regim iniţial
într-un penitenciar de tip semiînchis, conform prevederilor capitolului XXII din Codul de executare.
Nu se admite aplicarea armei de foc în privinţa contravenienţilor, cu excepţia cazurilor
prevăzute la art.223 din Codul de executare330.
Instituţiile şi organele care asigură executarea sancţiunilor contravenţionale.
Executarea sancţiunii avertismentului se asigură de către instituţia sau organul care a adoptat
decizia respectivă (în majoritatea cazurilor aceştia sînt reprezentanţii agentului constatator).
Executarea sancţiunii amenzii, privării de dreptul special, muncii neremunerate în
folosul comunităţii şi sancţiunilor aplicate persoanelorjuridice se asigură de către executorul

329
Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443-XV, din 24.12.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldo-
va, nr. 214-220 din 05.11.2010, art. 11, lit. c).
330
Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443-XV, din 24.12.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldo-
va, nr. 214-220 din 05.11.2010, art. 318.

169
judecătoresc cu excepţia cazurilor achitării la faţa locului a amenzii aplicate de către agentul
constatator.
Actele supuse executării silite. Potrivit normelor stabilite sînt documente executorii şi se
execută conform normelor stabilite de Codul de executare:
a) titlurile  executorii eliberate de instanţa de judecată în condiţiile legii;
b) hotărîrile date de instanţele de judecată în cauzele de contencios administrativ,
încheierile, ordonanţele instanţelor de judecată, dacă legea nu prevede altfel;
c) deciziile (hotărîrile) contravenţionale, inclusiv cele emise de agenţii constatatori în
limitele competenţei atribuite lor prin lege, titlurile executorii emise pe cauze penale și sentinţele pe
cauzele penale, în partea încasării amenzii, precum şi în partea acţiunii civile;
c1) încheierile judecătorului de instrucţie privind efectuarea anumitor acte obligatorii
legate de remiterea/transmiterea/restituirea unor bunuri;
d) ordonanţele privind liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere
contravenţională sub formă de amendă;
e) titlurile executorii eliberate în temeiul hotărîrilor arbitrale;
f)  titlurile executorii emise în baza hotărîrilor instanţelor de judecată străine şi hotărîrilor
arbitrale străine, recunoscute şi încuviinţate spre executare pe teritoriul Republicii Moldova;
g)  deciziile Curţii Constituţionale cu privire la aplicare de amenzi;
h) încheierile executorului judecătoresc, procesele-verbale ale executorului judecătoresc în
care sînt consemnate condițiile tranzacției în cazul concilierii părților în conformitate cu art. 62 al
prezentului cod;
i)  deciziile Colegiului disciplinar al Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi ale
Colegiului disciplinar al Uniunii Avocaţilor  cu privire la aplicarea sancţiunilor disciplinare cu
caracter pecuniar;
j) hotărîrile (deciziile) cu privire la aplicarea de sancţiuni eliberate de autorităţile publice
şi/sau de alte instituţii abilitate prin lege cu funcţii de reglementare şi de control;
k) actele învestite cu formulă executorie, în condițiile în care legea oferă dreptul la
executare silită în temeiul acestora;
k1) hotărîrile arbitrale prin care se aprobă tranzacţiile;
l) hotărîrile Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la suma de reparare echitabilă
a prejudiciului şi de compensare a celorlalte cheltuieli, precum şi acordul de soluţionare pe cale
amiabilă a cauzei, semnat de părţi;

170
 l1) deciziile Ministerului Finanțelor privind încasarea din contul beneficiarilor Programului
de stat „Prima casă” a creanțelor rezultate din garanțiile de stat acordate și plătite băncii și
neacoperite integral în urma vînzării locuinței ipotecate;
m) deciziile de regularizare întocmite de Serviciul Vamal, în cazurile prevăzute la art. 92 și
101 din prezentul cod;
n) contractele de gaj a bunurilor mobile, cu condiţia că avizul de executare a gajului a fost
înscris în Registrul garanţiilor reale mobile în ordinea prevăzută de lege;
n1) contractele de leasing, în partea referitoare la dreptul locatorului de a intra în posesia
bunului, a documentelor aferente lui și de a obține radierea leasingului din registrul de publicitate,
cu condiția că locatorul este o organizație de creditare nebancară sau o societate de leasing, iar
leasingul a fost notat sau înregistrat conform dispozițiilor art. 929 alin. (3) din Codul civil;
o) deciziile coordonatorilor oficiilor teritoriale ale Consiliului Naţional pentru Asistenţă
Juridică Garantată de Stat privind recuperarea cheltuielilor pentru acordarea asistenței juridice
garantate de stat;
p) actele emise de către Serviciul Fiscal de Stat privind dispunerea încasării sumelor;
q) actele emise de Consiliul Concurenţei privind aplicarea sancțiunilor pecuniare331.
Documentele executorii prevăzute în lege se execută de către executorul judecătoresc.
Executarea silită a documentelor executorii de către alte persoane nu se admite.496
Obligaţiile şi drepturile procesuale ale executorului judecătoresc. Executorul
judecătoresc, ca unicul subiect de executare silită a documentelor executorii, este obligat:
- să întreprindă toate măsurile prevăzute de lege pentru executarea operativă a documen-
telor executorii;
- să explice participanţilor la procesul de executare drepturile şi obligaţiile lor.
Pentru realizarea obligaţiilor procesuale, executorul are dreptul:
- să urmărească mijloacele băneşti ale debitorului atît în numerar, cît şi de pe conturile lui
bancare, salariul, pensia, bursa şi alte venituri ale debitorului; să urmărească bunurile debitorului
prin aplicarea sechestrului, ridicarea şi vînzarea lor;
- să ridice de la debitor obiectele indicate în documentul executoriu;
- să aplice sechestrul pe conturile debitorului şi să interzică instituţiei bancare să vireze
sume băneşti de pe aceste conturi;
- să oblige persoanele fizice şi juridice, părţi în procedura de executare, să efectueze
anumite acţiuni în vederea executării documentelor executorii;
- să solicite şi să primească gratuit de la părţile în procedura de executare, precum şi de la

331
Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443-XV, din 24.12.2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldo-
va, nr. 214-220 din 05.11.2010, art.11

171
alte persoane, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, informaţii şi expli-
caţii necesare pentru executarea documentului executoriu, precum şi de la debitor - informaţii cu
privire la veniturile sale şi la bunurile ce îi aparţin cu titlu de proprietate, inclusiv cele aflate în pro-
prietate comună pe cote-părţi şi în devălmăşie;
- să dispună participarea colaboratorilor afacerilor interne la executarea documentelor
executorii;
- să efectueze controlul corectitudinii executării de către organizaţii a documentelor exe-
cutorii privind urmărirea salariului debitoriului;
- să solicite instanţei judecătoreşti aplicarea faţă de debitor a interdicţiei de a părăsi ţara în
cazul în care plecarea acestuia ar face imposibilă sau dificilă executarea hotărîrii judecătoreşti;
- în prezenţa şi cu acordul debitorului sau al membrilor adulţi ai familiei acestuia, să pă-
trundă în locuinţă şi în alte încăperi ale debitorului, să le cerceteze în scopul sechestrării sau ridică-
rii bunurilor;
- să cheme participanţii la procesul de executare la oficiul de executare pentru a coordona
cu ei modalitatea de executare şi a-i familiariza cu procedura de executare.332
Protecţia juridică de realizare a drepturilor executorului judecătoresc. Pentru
neexecutarea cerinţelor executorului judecătoresc, precum şi pentru nerestituirea documentului
executoriu executorului judecătoresc după eliberarea debitorului din serviciu, pentru prezentarea de
date incorecte privind veniturile şi situaţia patrimonială a debitorului, pentru necomunicarea de
către debitor a datelor despre schimbarea locului de muncă sau a domiciliului, pentru neprezentarea
fără motiv la executorul judecătoresc sau la locul de executare, persoanele vinovate pot fi
sancţionate de către şeful oficiului de executare cu o amendă de la 10 la 25 de unităţi convenţionale,
iar pentru împiedicarea prin diferite acţiuni (inacţiuni) a executării - de la 50 la 100 de unităţi
convenţionale. Neexecutarea intenţionată repetată a cerinţelor executorului judecătoresc sau
împiedicarea prin diferite acţiuni a executării atrage aplicarea unei amenzi de la 60 la 150 de unităţi
convenţionale.
Dacă acţiunile (inacţiunea) persoanelor care, fără motive justificate, nu îndeplinesc
cerinţele executorului judecătoresc sau împiedică executarea documentului executoriu conţin
elemente de contravenţie sau de infracţiune, şeful oficiului de executare înaintează instanţei de
judecată sau procurorului, după caz, materialele şi demersul de tragere a lor la răspundere
contravenţională sau penală.333
Autorităţile care pun în executare hotărîrea judecătorească comunică, în cel mult 5 zile,
instanţei care a trimis hotărîrea respectivă despre punerea ei în executare. Administraţia locului de

332
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 25.
333
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 26.

172
deţinere va informa instanţa care a trimis hotărîrea despre locul în care contravenientul execută
sancţiunea arestului contravenţional. Instanţa de judecată care a pronunţat hotărîrea este obligată să
urmărească executarea ei.334
Problemele privind executarea sancţiunii contravenţionale se soluţionează, la demersul
contravenientului, de către autoritatea competentă să asigure executarea sancţiunii contravenţionale
sau, la demersul contravenientului ori al autorităţii competente să asigure executarea sancţiunii
contravenţionale, de către instanţa de judecată. Explicarea suspiciunilor şi neclarităţilor la
executarea hotărîrilor judecătoreşti se soluţionează de către instanţa emitentă a hotă- rîrii definitive,
la demersul contravenientului sau al autorităţii competente să asigure executarea sancţiunii
contravenţionale.335
Neclarităţile legate de executarea sancţiunii contravenţionale adresate instanţei de judecată
se soliţionează în conformitate cu procedura de judecare a cauzei contravenţionale prevăzută în
capitolul VII al Cărţii a doua din CC al RM, de către instanţa de judecată din de activitate a
autorităţii competente să asigure executarea sancţiunii contravenţionale.
în scopul protecţiei drepturilor părţilor interesate ale procesului contravenţional la faza de
executare a hotărîrii (deciziei) de aplicare a pedepselor contravenţionale, încheierea instanţei de
judecată privind soluţionarea problemelor legate de executarea sancţiunii contravenţionale poate
atacată în recurs de către persoanele interesate în termen de 15 zile şi se judecă în procedura de
recurs în conformitate cu prevederele legii contravenţionale.336
Executarea sancţiunii avertismentului. Hotărîrea (decizia) de aplicare a sancţiunii
avertismentului, adică atenţionarea făptuitorului asupra pericolului faptei săvîrşite şi recomandarea
de a respecta în viitor dispoziţiile legale, se transmite persoanei sancţionate, contra semnătură, de
către organul care a adoptat hotărîrea (decizia) cu privire la sancţionare.
Executarea sancţiunii amenzii. Amenda se achită de către contravenient în mod benevol
în termen de 30 de zile de la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti, deciziei agentului
constatator sau comisiei administrative, ordonanţei procurorului.337
Contravenientul este în drept să achite jumătate din amenda stabilită dacă o plăteşte în cel
mult de 72 de ore din momentul stabilirii ei. În acest caz, se consideră că sancţiunea amenzii este
executată integral.338
În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda, instanţa de judecată, după expirarea
terenului de executare benevolă, trimite oficiului de executare titlul executoriu pentru încasarea

334
Codul contravenţional al RM nr. 218 din 24.10.2008, art. 478 alin. (3), (4).
335
lbidem, art. 479.
336
Codul contravenţional al RM nr. 218 din 24.10.2008, art. 480.
337
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 180 alin. (1).
338
Codul contravenţional al RM nr. 218 din 24.10.2008, art. 34 alin. (3).

173
silită a amenzii. Ultimul, în termen de 15 zile, informează instanţa de judecată despre executarea
hotărîrii ei.339
În cazul în care contravenientul (persoană fizică) nu a achitat amenda, oficiul de executare,
agentul constatator, comisia administrativă sau procurorul, după caz, solicită instanţei de judecată
adoptarea unei încheieri în condiţiile art. 34 alin. (4) din CC al RM privind înlocuirea amenzii
neachitate, după caz, cu:
a) amendă în mărime dublă;
b) privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un
an;
c) muncă neremunerată în folosul comunităţii;
d) arest contravenţional.
Executarea sancţiunii privative de dreptul de a deţine anumite funcţii sau de a desfăşura
o anumită activitate. Executarea acestor sancţiuni se asigură de către oficiul de executare pe a cărui
rază teritorială îşi desfăşoară activitatea sau îşi are domiciliul contravenientul.340
Instanţa de judecată trimite hotărîrea privind privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii
sau de a desfăşura o anumită activitate şi dispoziţia de executare oficiului de executare pe a cărui
rază teritorială îşi desfăşoară activitatea sau îşi are domiciliul contravenientul.
Oficiul de executare trimite hotărîrea judecătorească organului abilitat cu dreptul de a
dispune eliberarea contravenientului din funcţie sau de a-i interzice exercitarea unei anumite
activităţi, care este obligat, în termen de 3 zile, să adopte actul de eliberare din funcţie sau de
interzicere de a desfăşura o anumită activitate, ce va fi remis, împreună cu hotărîrea judecătorească
oficiului de executare.341
Ultimul, în termen de 5 zile, informează instanţa de judecată despre executarea hotărîrii
ei.342
Pentru verificarea executării unor astfel de hotărîri judecătoreşti, indiferent de faptul dacă
contravenientul ocupă la moment o anumită funcţie sau desfăşoară o anumită activitate, oficiul de
executare:
- ţine evidenţa contravenienţilor cărora le sînt aplicate aceste sancţiuni contravenţionale;
- efectuează controlul respectării de către contravenienţi a interdicţiei, stabilite în hotă-
rîrea judecătorească, de a ocupa anumite funcţii sau de a desfăşura o anumită activitate;
- verfică îndeplinirea prescripţiilor hotărîrii judecătoreşti de către administraţia organului

339
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 180 alin. (2), (3).
340
Ibidem, art. 181 alin. (1).
341
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 182 alin. (3).
342
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 182 alin. (4).

174
în care activează contravenientul, precum şi de către organele împuternicite să anuleze autorizaţia
privind desfăşurarea unei anumite activităţi.343
În scopul bunei desfăşurări juridice a activităţii instanţelor judecătoreşti şi a oficiilor de
executare la executarea acestor pedepse contravenţionale, legislatorul a stabilit că prescripţiile
hotărîrii judecătoreşti privind privarea de dreptul de a ocupa şi de a deţine anumite funcţii sau de a
desfăşura o anumită activitate sînt obligatorii pentru administraţia organului în care activează
contravenientul. Pentru realizarea acestei prescripţii a legii de executare, administraţia este obligată:
- în cel mult 3 zile de la primirea copiei de pe hotărîrea judecătorească şi a avizului ofi-
ciului de executare, să elibereze contravenientul din funcţie, să-i interzică să desfăşoare o anumită
activitate şi să-i expedieze oficiului de executare înştiinţarea despre îndeplinirea prescripţiilor hotă-
rîrii;
- să prezinte, la solicitarea oficiului de executare, documentele ce ţin de executarea pe-
depsei;
- în caz de concediere a contravenientului pînă la executarea definitivă a pedepsei, să în-
scrie în carnetul lui de muncă interdicţia stabilită în hotărîrea judecătorească, durata şi caracterul
funcţiei ce nu poate fi ocupată şi/sau alte activităţi ce nu pot fi exercitate;
- să comunice, în termen de 3 zile, oficiului de executare modificarea sau încetarea
contractului individual de muncă cu contravenientul.344
Executarea sancţiunii muncii neremunerate în folosul comunităţii. După pronunţarea
hotărîrii judecătoreşti, preşedintele şedinţei de judecată explică esenţa sancţiunii muncii
neremunerate în folosul comunităţii, fapt care se consemnează în procesul-verbal al şedinţei de
judecată. Persoana sancţionată cu munca neremunerată în folosul comunităţii depune în scris un
angajament prin care se obligă să se prezinte în termen de 10 zile la oficiul de executare pe a cărui
rază teritorială îşi are domiciliul.345
Executarea acestei sancţiuni contravenţionale se asigură de către oficiul de executare în
conformitate cu prevederele Codului de executare al RM, ale Regulamentului cu privire la modul de
executare al pedepsei sub formă de muncă netemunerată în folosul comunităţii, aprobat de Guvern,
şi alte acte normative.
Instanţa de judecată care a examinat cauza contravenţională trimite hotărîrea prin care a
fost aplicată această sancţiune contravenţională şi dispoziţia de executare oficiului de executare pe a

343
Ibidem, art. 182 alin. (5).
344
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 183 alin. (2).
345
Codul contravenţional al RM nr. 218 din 24.10.2008, art. 37 alin. (5).

175
cărui rază teritorială îşi are domiciliul contravenientul, care, în cel mult 15 zile, asigură organizarea
executării sancţiunii.346
Sancţiunea contravenţională indicată se execută de către contravenient la obiectele cu
destinaţie socială determinate de autorităţile administraţiei publice locale, în modul stabilit prin
lege. Munca neremunerată în folosul comunităţii se execută de la 2 la 4 ore pe zi, în afara timpului
activităţii de bază sau de studii.347 348 Ea poate fi executată, ca excepţie, şi în zilele de duminică şi în
zilele de sărbătoare nelucrătoare. Însă această sancţiune contravenţională nu poate fi executată în
timpul nopţii sau în condiţii vătămătoare, în locuri periculoase ori care prezintă risc pentru
sănătatea sau integritatea persoanelor sancţionate ori pentru dezvoltarea contravenienţilor
minori.50*
Munca persoanei care execută această sancţiune contravenţională se organizează în
conformitate cu prevederele legislaţiei privind protecţia muncii. În cazul în care în timpul executării
muncii neremunerate în folosul comunităţii contravenientului i-a fost cauzat prejudiciu, recuperarea
lui se va efectua în conformitate cu legislaţia muncii. Acordarea concediului anual la locul de
muncă de bază al contravenientului nu suspendă executarea sancţiunii muncii neremunerate.
În cazul în care în timpul executării sancţiunii contravenientului i s-a stabilit gradul I sau II
de invaliditate, precum şi în cazul gravidităţii contravenientei sau în cazul atingerii vîrstei generale
de pensionare, oficiul de executare adre
sează instanţei de judecată competente un demers privind liberarea de executarea ulterioară
a sancţiunii muncii neremunerate în folosul comunităţii.349
Obligaţiile organului care asigură executarea sancţiunii muncii neremunerate în folosul
comunităţii. în scopul organizării executării acestei sancţiuni, oficiul de executare:
- ţine evidenţa contravenienţilor cărora le este aplicată munca neremunerată în folosul
comunităţii;
- explică contravenienţilor modul şi condiţiile executării sancţiunii;
- coordonează cu autoritatea administraţiei publice locale lista obiectelor cu destinaţie so-
cială la care contravenienţii execută sancţiunea aplicată;
- controlează modul şi condiţiile de executare a sancţiunii;
- ţine evidenţa sumară a timpului lucrat de contravenienţi;
- de comun acord cu autorităţile administraţiei pulice locale, determină locul şi volumul
de muncă pentru contravenienţi;
- cu ajutorul organizaţiilor şi asociaţilor, identifică obiectele la care poate fi folosită mun-

346
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 187 alin. (1).
347
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 187 alin. (3).
348
Ibidem, art. 187 alin. (5).
349
Ibidem, art. 187 alin. (9).

176
ca neremunerată în folosul comunităţii;
- execută alte atribuţii stabilite de legislaţie.350
Obligaţiile administraţiei organizaţiei în care contravenientul execută sancţiunea muncii
neremunerate în folosul comunităţii. în scopul bunei desfăşurări a procesului de executare a
sancţiunii nominalizate, administraţia organizaţiei în care contravenientul execută sancţiunea
muncii neremunerate în folosul comunităţii:
- asigură condiţiile necesare de muncă;
- verifică calitatea lucrului efectuat de contravenient;
- informează oficiul de executare despre numărul de ore lucrate sau despre neexecutarea
volumului de muncă stabilit, despre comportamentul contravenientului;
- în caz de producere a unui accident de muncă, informează despre cele întîmplate oficiul
de executare în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai tîrziu de72 de ore.351
Obligaţiile contravenientului. Contravenientul sancţionat prin munca neremunerată în
folosul comunităţii, pentru executarea sancţiunii aplicate, este obligat:
- să se prezinte la citare la oficiul de executare;
- să respecte modul şi condiţiile de executare a sancţiunii, regulamentul de ordine interi-
oară al organizaţiei în care este antrenat la muncă;
- să lucreze conştiincios la obiectele la care a fost repartizat;
- să execute termenul de prestare a muncii neremunerate în folosul comunităţii;
- să informeze oficiul de executare despre schimbarea domiciliului sau despre imposibili-
tatea temporară de a presta munca;
- să suporte consecinţele aplicării sancţiunii respective.352
În cazul în care contravenientul nu execută sancţiunea muncii neremunerate în folosul
comunităţii sau, în timpul executării, are o conduită necorepunzătoare manifestată prin
neîndeplinirea obligaţiilor care îi revin sau prin îndeplinirea lor defectuoasă, oficiul de executare
adresează instanţei de judecată un demers privind înlocuirea muncii neremunerate în folosul
comunităţii cu arest contravenţional în condiţiile art. 37 alin. (6) din Codul contravenţional,353
calculîndu-se o zi de arest pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Executarea sancţiunii arestului contravenţional. Executarea acestei sancţiuni se asigură
de către penitenciare în condiţiile stabilite pentru regim iniţial într-un penitenciar de tip semiînchis,
conform prevederelor legislaţiei.

350
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 188 alin. (1).
351
Ibidem, art. 190 alin. (1), (2).
352
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 191 alin. (1).
353
Ibidem, art. 191 alin. (2), art. 337 alin. (2).

177
 În penitenciarul de tip semiînchis, condamnaţii sînt deţinuţi sub supraveghere permanentă,
în modul şi în condiţiile stabilite de Codul de executare şi de Statutul executării pedepsei de către
condamnaţi.
Persoanele care execută sancţiunea arestului contravenţional în regim iniţial al
penitenciarului de tip semiînchis:
- sînt repartizate în încăperi izolate cu cel mult 4 locuri;
- pot fi antrenate la munci care nu necesită ieşirea din penitenciar.354
Executarea expulzării. Expulzarea aplicată cetăţenilor străini şi apatrizilor ca sancţiune
complementar355 în modul stabilit de legea contravenţională se execută de către organele afacerilor
interne, în special de către Biroul de migrație și azil.
Instanţa de judecată expediază hotărîrea privind expulzarea cetăţeanului străin sau
apartidului la organul afacerilor interne (inspectoratului de poliție) în a cărui rază teritorială a fost
reţinută ori domiciliază persoana supusă expulzării.
În baza hotărîrii instanţei de judecată şi la demersul organului afacerilor interne, Ministerul
Dezvoltării Informaţionale asigură, în regim de urgenţă, aplicarea în actul de identitate a ştampilei şi
consemnarea menţiunii privind expulzarea persoanei. în cazul în care persoana sancţionată nu poate
fi expulzată din motive de sănătate, din lipsa actelor necesare sau din alte motive, Ministerul
Dezvoltării Informaţionale eliberează un permis de şedere provizoriu pentru perioada necesară
înlăturării impedimentelor de expulzare.356
Organul afacerilor interne expulzează, în temeiul tratatelor internaţionale la care Republica
Moldova este parte, persoana în ţara al cărei cetăţean este ori în ţara de reşedinţă, ori în altă ţară.
Organul afacerilor interne informează instanţa de judecată, Ministerul Afacerilor Externe şi
Integrării Europene şi alte autorităţi interesate despre expulzarea sau imposibilitatea expulzării
persoanei.
În privinţa cetăţenilor străini şi a apatrizilor care nu pot fi expulzaţi imediat, instanţa de
judecată, la demersul organului afacerilor interne, poate dispune luarea în custodie publică, cu
plasarea pe un termen de cel mult 6 luni în Centrul de plasament temporar al străinilor357.
Stingerea executării sancţiunii contravenţionale. Prin stingerea executării sancţiunii
contravenţionale se stinge raportul juridic de executare a sancţiunii contravenţionale, adică obligaţia
contravenientului de a executa sancţiunea contravenţională şi dreptul organului de stat de a cere
executarea sancţiunii contravenţionale.358

354
Ibidem, art. 270 alin. (2).
355
Codul contravenţional al RM nr. 218 din 24.10.2008, art. 40 alin. (2).
356
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 312 alin. (3).
357
Codul contravenţional al RM nr. 218 din 24.10.2008, art. 40 alin. (3).
5.3
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 340 alin. (1).

178
 Stingerea executării sancţiunii contravenţionale are loc în cazul:
- executării efective şi integrale a sancţiunii;
- decesului contravenientului;
- adoptării unei hotărîri de achitare a persoanei sancţionate în cursul executării sancţiunii
sau trimiterii spre executare a hotărîrii judecătoreşti;
- intervenirii unei legi contravenţionale noi care exclude caracterul contravenţional al fap-
tei în cursul executării sancţiunii sau trimiterii spre executare a hotărîrii judecătoreşti;
- intervenirii unui act de amnistie totală în cursul executării sancţiunii sau trimiterii spre
executare a hotărîrii judecătoreşti;
- intervenirii prescripţiei executării hotărîrii privind aplicarea sancţiunii contravenţiona-
le.359
În cazul persoanelor juridice, amenda se achită în mod benevol de către persoana juridică
în decurs de 30 de zile de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti.
Dacă amenda nu a fost achitată în termenul de executare benevolă, instanţa de judecată
trimite titlul executoriu pentru executarea silită oficiului de executare pe a cărui rază teritorială îşi
are sediul persoana juridică sancţionată. În scopul asigurării executării silite a sancţiunii amenzii,
oficiul de executare, în termen de 10 zile,360 verifică mijloacele băneşti aflate pe conturile bancare
ale persoanei juridice şi prezintă dispoziţia de incaso instituţiei financiare pentru virarea sumei
amenzii la contul indicat în titlul executoriu.
În cazul în care, în decurs de 30 de zile de la data primirii titlului executoriu de către
instituţia financiară, dispoziţia de incaso nu se execută din motivul lipsei sau insuficienţei
mijloacelor băneşti, oficiul de executare va dispune urmărirea bunurilor persoanei juridice în
conformitate cu prevederele art. 84 - 100 din Codul de executare.361
Oficiul de executare informează, în termen de 5 zile, instanţa de judecată despre executarea
hotărîrii privind aplicarea sancţiunii amenzii.
Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate se asigură de către oficiul de
executare pe a cărui rază teritorială îşi are sediul persoana juridică sancţionată.
După pronunţarea hotărîrii instanţei de judecată privind privarea persoanei juridice de
dreptul de a desfăşura o anumită activitate, ea se remite oficiului de executare, care, la rîndul său,
trimite hotărîrea judecătorească organului abilitat cu dreptul de a interzice persoanei juridice
sancţionate o anumită activitate, pentru a sista activitatea interzisă, pentru a retrage autorizaţia sau
licenţa şi/ sau a modifica statutul persoanei juridice sancţionate.

Ibidem, art. 295 alin. (1).

5.4

360
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 304 alin. (3).
361
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 304 alin. (4).

179
 În termen de 10 zile, organul care a eliberat autorizaţia sau licenţa pentru exercitarea
genului de activitate interzis retrage autorizaţia sau licenţa respectivă.362
În cazul interzicerii exercitării unei activităţi pentru care nu a fost eliberată autorizaţie sau
licenţă, Camera înregistrării de Stat asigură excluderea din statutul persoanei juridice respective a
genului de activitate interzis.
Informaţia privind retragerea autorizaţiei sau a licenţei ori despre modificarea statutului
persoanei juridice sancţionate se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova de către
organul care le-a efectuat şi se remite Ministerului Afacerilor Interne, Centrului Național
Anticorupție, organului fiscal, precum şi oficiului de executare, căruia, suplimentar, i se remite şi
hotărîrea instanţei de judecată.363
Oficiul de executare informează instanţa de judecată, în termen de 5 zile, despre executarea
hotărîrii.

157
Ibidem, art. 305 alin. (4).
363
Codul de executare al RM nr. 443-XV, din 24.12.2004, art. 305 alin. (5).

180
 6. PROBELE ȘI MODALITĂȚI DE ADMINISTRARE

6.1. Noțiuni definitorii cu privire la probe și mijloacele de probă.

6.2. Tipologia probelor în procesul contravențional.
6.3. Cercetarea la fața locului.
6.4. Temeiurile pentru ridicarea obiectelor și documentelor.
6.5. Percheziția corporală și ridicarea obiectelor și documentelor.
6.6. Corpurile delicte.

6.1. Noțiuni definitorii cu privire la probe și mijloacele de probă.

În scopul stabilirii adevărului în procesul contravenţional este necesară o activitate cogniti-
vă în care subiecţii implicaţi într-o cauză de acest gen să efectuieze acţiuni în vederea asigurării cer-
cetării sub toate aspectele, complete şi obiective, ale circumstanţelor cauzei. În activitatea de stabili-
re a adevărului, elementele care duc la realizarea cunoaşterii sunt dovezile. În procesul contra-
venţional, la fel ca şi în cel procesual-penal dovezile care duc la realizarea cunoaşterii poartă denu-
mirea de probe364.
Etimоlоgiс, termenul de prоbă prоvine de lа lаtinesсul ,,prоbо,-аre,-аvi,-аutum”, саre în-
seаmnă ,,а dоvedi,, sаu de lа ,,prоbаtiо”, саre înseаmnă ,,dоvаdă,,. Deсi, în sensul mențiоnаt, prin
prоbă în procesul contravențional ca și în prосesul penаl înțelegem dоvаdа sаu temeliа hоtărîrii ju-
deсătоrești365.
Nоțiuneа de prоbe în prосedurа contravențională se referă lа tezele fundаmentаle de
impоrtаnță teоretiсă și prасtiсă. О аtаre impоrtаnță, nоțiuneа dаtă о pоsedă din mоtivul, сă în virtu-
teа pаrtiсulаritățilоr dоvedirii prосedurаle în sсоpurile stаbilirii evenimentelоr contravenției și а
аltоr сirсumstаnțe, саre аu аvut lос în treсut și nu pоt fi reprоduse în tоаte аmănuntele, prоbele sunt
uniса pоsibilitаte аdmisibilă сunоаșterii retrоspeсtive а сeeа сe s-а întîmplаt în reаlitаteа оbieсtivă.
Legea contravenţională în articolul 425, alin. 1 oferă definiţia probelor: „Probele sunt ele-
mente de fapt, dobîndite în modul stabilit de lege, care servesc la constatarea existenţei sau inexis-
tentei contravenţiei, la identificarea făptuitorului, la constatarea vinovăţiei, precum şi la stabilirea
altor împrejurări importante pentru justa soluţionare a cauzei”.
Făcând o comparaţie cu doctrina procesual-penală şi cu referire la probele folosite în pro-
cesul contravenţional, putem menţiona faptul prezenţei unui şir de similitudini, ceea ce permite de-
finirea acestora sub diferite aspecte, în funcţie de fiecare opinie statutată de-a lungul timpului la di-
feriţi autori, printre care enumerăm:

364
Igor Dolea ,,Drept Procesual Penal,, Cartier Juridic 2005, p. 260
365
Anastasiu Crișu ,,Drept Procesual Penal –partea generală, ediția a II,, C.H.Beck București 2007, p. 203.

181
 V. Manzini defineşte proba ca fiind „activitatea procesuală imediat îndreptată spre scopul
de a obţine certitudinea judiciară, după criteriul adevărului real, în privinţa vinovăţiei, sau al altei
afirmaţiuni, sau negaţiuni, interesînd o măsură a judecătorului”;
V. Dongoroz, relatează că probele sunt „elementele de informaţiune create sau prilejuite de
firea lucrurilor (urmele lăsate de contravenţie sau de contravenient, percepţiunile vizuale sau auditi-
ve ale unor persoane care întîmplător au asistat la comiterea faptului, etc), toate aceste elemente de
informaţiune, care pot arunca o lumină asupra existenţei faptei contravenţionale sau asupra vino-
văţiei făptuitorilor, se numesc probe sau dovezi”.
Traian Pop este de părere că probele sunt „acele elemente informative sau documentare,
necesare pentru stabilirea adevărului real asupra faptelor şi stărilor relevante în procesul contra-
venţional”.
Datorită relativităţii mijloacelor pe care organul competent de soluţionare le are la dispo-
ziţie pentru a avea acces la realitatea imediată, legiuitorul a indicat, în Codul Contravenţional, doar
câteva modalităţi, denumite mijloace de probă, dispunând că numai prin intermediul lor este permi-
să relevarea unei probe, a unei dovezi, din care să rezulte o împrejurare aflată în legătură cu fapta
dedusă judecăţii.
O parte din aceste mijloace de probă - cum ar fi declaraţia de martor au apărut şi s-au tran-
smis încă din antichitate, păstrându-şi pînă astăzi, cu unele modificări procedurale inevitabile, ce
asigură această valoare probantă. Altele au apărut şi s-au dezvoltat mult mai tîrziu de exemplu: ex-
pertiza judiciară, iar altele au intrat în procedura contravenţională recent, este vorba de mijloacele
audio şi video.
Datele de fapt care asigură soluţionarea cauzei contravenţionale pot fi administrate în pro-
ces prin intermediul mijloacelor de probă. Noţiunea de „mijloc de probă” necesită delimitare cu
noţiunea de „probă”. Împrejurarea de fapt, care duce la o concluzie de vinovăţie sau nevinovăţie, nu
se poate confunda cu mijlocul prin care această împrejurare este cunoscută sau demonstrată.
Noţiunea de „mijloc de probă” necesită delimitare şi de noţiunea de „procedeu probatoriu”.
Procedeele probatorii nu constituie o categorie a mijloacelor de probă, ci modul de a proceda în fo-
losirea mijloacelor de probă. Într-un sens general, mijloacele de probă pot fi considerate ca acele căi
prin intermediul cărora datele de fapt care au o importanţă în soluţionarea unei cauze contravenţio-
nale pot fi utilizate legal, atât de organul competent de examinare, cât şi de părţi şi alţi participanţi
la proces.366

366
Василев А. Н., Осмотр места происшествия – Госюриздат – Москва, 1960, c. 78.

182
 Mijloacele de probă pot fi administrate în toate fazele procesului contravenţional, legea ne-
făcând nici o deosebire în ceea ce priveşte forţa lor probantă în raport cu împrejurarea dacă ele au
fost administrate în cursul constatării comiterii faptei ori al cercetării ei judecătoreşti.
Mijloacele de probă care pot fi folosite în procesul contravenţional, sunt enumerate în Co-
dul Contravenţional al Republicii Moldova, art. 425 alin. 2 al Capitolului IV, intitulat „Probele” şi
sunt următoarele:
 procesul-verbal cu privire la contravenţie,
 procesul-verbal de ridicare a obiectelor şi documentelor,
 procesul-verbal de percheziţie,
 procesul-verbal privind cercetarea la fața locului,
 procesele-verbale privind alte acțiuni procesuale efectuate în conformitate cu prezen-
tul cod, explicaţiile persoanei în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional,
 declaraţiile victimei,
 declarațiile martorilor,
 înscrisurile,
 înregistrările audio sau video,
 fotografiile,
 corpurile delicte,
 obiectele şi documentele ridicate,
 constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale,
 raportul de expertiză.
Această enumerare este limitativă, prin urmare nu se admite aducerea vreunei alte probe la
cunoştinţa organului judiciar, decât prin intermediul unuia dintre aceste mijloace. Enumerarea mij-
loacelor prevăzute de Codul Contravenţional al Republicii Moldova este exhaustivă, ceea ce în-
seamnă că nu pot fi utilizate în procesul contravenţional şi alte mijloace de probă, cum ar fi, spre
exemplu, poligraful, hipnoza, ş. a.
Datele de fapt care sunt cuprinse în aceste mijloace de probă nu pot fi recunoscute, prin si-
ne, ca probe. Pentru ca aceste date să fie recunoscute în calitate de probe ele trebuie să dispună de
anumite proprietăţi juridice, care sunt admisibilitatea, pertinenţa, concludenta şi utilitatea.
Prin intermediul admisibilităţii se asigură calitatea procesuală a probei. Sunt admisibile
probele pertinente, concludente şi utile administrate în conformitate cu Codul Contravenţional.
Doctrina procesuală contravenţională, cât şi de drept procesual-penal recunoaşte existenţa unor par-
ticularităţi specifice de asigurare a admisibilităţii probelor:

183
 I. Pentru ca o probă să fie admisibilă ea trebuie să fie administrată de un subiect competent.
Proba poate fi administrată atât de agentul constatâtor, prin efectuarea unor acţiuni procesuale, fie
de către părţi prin punerea la dispoziţia a instanţei sau agentului constatâtor, fie de către instanţă la
solicitarea părţilor.
II. Pentru ca o probă să fie admisibilă ea trebuie să fie administrată prin intermediul mijlo-
cului cuvenit (art. 425, alin. 1, 2 ale CC al RM). Ca o declaraţie, sau orice altă acțiune cprocesuală
consemnată printr-un anumit act, să fie recunoscută ca mijloc de probă ea trebuie să fie depusă,
efectuată în cadrul procesului contravenţional şi nu în afara procesului. De asemenea, nu poate fi
înlocuit raportul de expertiză cu un act departamental sau cu o opinie a unui specialist.
III. Pentru ca o probă să fie admisibilă ea trebuie să fie administrată prin procedura cuveni-
tă. Această regulă poate fi caracterizată sub mai multe aspecte, spre exemplu, respectarea procedurii
în ceea ce priveşte termenii procesuali, acţiunile procesuale, excepţie în acest caz o constituie cerce-
tarea la faţa locului (art. 426 CC al RM) şi percheziţia corporală sau ridicarea (art. 429 CC al RM),
care pot fi efectuate până la pornirea procesului contravenţional, dar şi după declanşarea procesului.
Regula dată asigură şi respectarea calităţii procesuale a persoanei implicate în proces. Astfel, se in-
terzice de a audia în calitate de martor persoana care de fapt este bănuită în comitera contravenţiei.
IV. Regula a patra care asigură admisibilitatea probelor este regula privind „fructele pomu-
lui otrăvit”. Proba se consideră inadmisibilă dacă este obţinută din altă probă cu încălcarea procedu-
rii. Regula este utilizată în cele mai dese cazuri când este vorba de percheziţie şi de ridicarea obiec-
telor.
Potrivit acesteia, proba se recunoaşte ca inadmisibilă dacă a fost obţinută în baza altei pro-
be, administrate cu încălcarea prevederilor legale.
Doctrina fructul pomului otrăvit este un produs al regulii excluderii (exclusionary rule) din
sistemul american, care stabileşte că probele obţinute prin arestare ilegală, cercetare neîntemeiată
sau interogare forţată trebuie excluse din proces.
Curtea Supremă de Justiţie a SUA a făcut pentru prima dată aluzie la fructul pomului otră-
vit în cauza Silverthorne Lumber Co. c. SUA, (1920).
În cele mai dese cazuri, această regulă este aplicabilă pentru procedeele probatorii de ad-
ministrare a corpurilor delicte. Dacă asemenea mijloace de probă au fost obţinute cu încălcări în ca-
drul percheziţiei, ridicării de obiecte sau documente sau cercetării la faţa locului, atunci se exclud
din dosar nu numai procesele-verbale ale acţiunilor procesuale respective, dar şi obiectele ridicate,
precum şi rapoartele de expertiză privind aceste obiecte. Sintagma fructul pomului otrăvit a fost uti-
lizată pentru prima dată în Nardone c. SUA, (1939), iar doctrina fructul pomului otrăvit a fost apli-
cată pentru prima dată în cazul crucial Wong Sun c. SUA, (1963).

184
 Pentru a constata dacă probele reprezintă fructul pomului otrăvit, judecătorul trebuie să
examineze toate faptele ce rezultă din administrarea iniţială a probelor şi acumularea ulterioară de
probe.
Constatarea se face, de obicei, de judecător într-o audiere înainte de proces. În audierea sa,
judecătorul trebuie să constate, în primul rând, că percheziţia ilegală sau arestul au avut loc în reali-
tate, iar apoi să decidă dacă probele au fost obţinute în rezultatul percheziţiei ilegale sau arestului.
În aspectul dreptului procesual penal naţional, doctrina fructul pomului otrăvit este aplicabilă în co-
respundere cu principiul legalităţii şi loialităţii probelor, prin regula excluderii probelor promovată
de Curtea Europeană.367
V. Regula inadmisibilităţii probelor care conţin date de provenienţă necunoscută este o a
cincea regulă care asigură admisibilitatea probelor. Numai acea probă este admisibilă care conţine
date autenticitate care pot fi verificate în orice moment.368
Prin pertinenţă se înţelege legătura dintre conţinutul probei şi circumstanţele care necesită
a fi probate într-o cauză contravenţională. La soluţionarea chestiunii cu privire la pertinenţa probe-
lor este necesar să se ţină cont de două aspecte:
1. dacă se include faptul care va fi dovedit drept probă în obiectul probaţiunii;
2. dacă este în stare proba, informaţia să constate acest fapt.
După cum se vede, pertinenţa joacă un rol de legătură logică între împrejurarea dată şi obi-
ectul probaţiunii. Pertinenţa este o premisă pentru constatarea admisibilităţii, în unele cazuri însă
probele pertinente pot fi inadmisibile. Codul Contravenţional prevede mai multe articole care se re-
feră la pertinenţa probelor. De exemplu, declaraţiile sunt depuse referitor la circumstanţele care au
servit drept temei pentru a recunoaşte persoana în calitate de contravenient; declaraţiile martorului
se depun asupra circumstanţelor care urmează să fie constatâte în cauză ş. a. Examinând chestiunea
pertinenţei, este necesar de luat în considerare următoarele aspecte:
a) sunt incluse datele respective în obiectul probaţiunii;
b) aceste date exclud posibilitatea altor concluzii referitor la esenţa fenomenului cercetat;
c) permit aceste date să se tragă concluzii referitor la suficienţa şi veridicitatea probelor
administrate.
Concludente sunt probele care influenţează asupra soluţionării cauzei contravenţionale.
Probele care nu sunt edificatoare, întru-cât nu determină în nici un fel soluţia, se numesc neconclu-
dente.

367
Dolea, Igor. Probleme în procesul penal : Îndrumar pentru avocaţi / Igor Dolea. – Chişinău: S. n., 2016
(«Tiopografia-Sirius»). p. 9-10.
368
Doraş S. Criminalistica – Tipografia – Centrală, Chişinău, 1999, p. 22.

185
 Orice probă concludentă este pertinentă, însă nu orice probă pertinentă este şi concludentă.
Spre exemplu, relaţiile de rudenie între contravenient şi partea vătămată, fiind pertinente, nu sunt
întotdeauna concludente. În cazul când însă poate avea loc împăcarea părţilor, aceste relaţii sunt
concludente.
Utile sunt probele concludente, care prin informaţiile pe care le conţin sunt necesare so-
luţionării cauzei. Nu toate probele concludente sunt şi utile. În cazul când proba nu este necesară
pentru soluţionarea cauzei, ea este inutilă. De exemplu, într-o cauză contravenţională unde sunt
mulţi martori oculari este inutil de a-i audia pe toţi, deoarece informaţia pe care o deţin este aceeaşi.
O probă poate fi pusă la baza hotărîrii numai dacă întruneşte calităţile de admisibilă, perti-
nentă, concludentă şi utilă.
Art. 425, alin. 6 al CC al RM stabileşte o prezumţie legală privind admisibilitatea probelor,
constatând că se prezumă proba ca admisibilă în cazul când administrarea a fost efectuată cu respec-
tarea prevederilor legale, atâta timp cât partea care cere respingerea probei nu a adus argumente ca-
re incontestabil vor dovedi că proba este inadmisibilă.
În cazul când administrarea probei a fost efectuată cu încălcarea dispoziţiilor legale, partea
care a administrat-o sau în favoarea căreia a fost administrată trebuie să aducă argumente convingă-
toare privind admisibilitatea acesteia.
În asigurarea unui proces echitabil este admisă regula potrivit căreia probele pot fi admi-
nistrate prin orice mijloc prevăzut de lege.
Legislaţia contravenţională determină nu numai mijlocul prin care probele pot fi utilizate,
dar şi procedeele prin care aceste mijloace de probă pot fi obţinute, unele mijloace de probă însă pot
fi obţinute prin diferite procedee probatorii. Spre exemplu, mijloacele materiale de probă pot fi
obţinute atât în cadrul cercetării la faţa locului, cât şi al percheziţiei sau ridicării de obiecte şi docu-
mente.
Cu ajutorul acestor mijloace de probă se constată, potrivit art. 425 CC al RM „elementele
de fapt ce pot servi ca probă”. Desigur că prin „elemente de fapt” trebuie înţeleasă orice împrejura-
re, orice fapt sau situaţie din realitatea înconjurătoare care, totodată, îndeplineşte condiţia citată mai
sus: să poată servi ca probă. Proba este deci caracterizată prin diversitate şi pluralitate, putând exista
o infinitate de astfel de împrejurări care să se constituie într-o dovadă. Nici o probă nu are putere
probantă dinainte stabilită. După cum se vede, teoria liberei aprecieri a probelor se circumscrie libe-
rei convingeri a judecătorului şi persoanei care efectuează urmărirea, formată în urma cercetării
probelor administrate.

186
 Libera apreciere a probelor determină regula că instanţa de judecată nu este ţinută de apre-
cierea dată probelor de către agentul constatâtor, instanţei de apel nu i se impune convingerea pri-
mei instanţe asupra valorii probante a unei sau alte probe.
O perioadă îndelungată în sistemul procesual penal naţional predomina ideea conform că-
reia în procesul contravenţional, ca şi în cel procesual-penal, trebuie să se stabilească un adevăr obi-
ectiv. Această concepţie se baza pe opinia generală filosofică determinată de concepţiile ideologice
predominante în ţară. În dreptul altor ţări, adevărul nu este conceput ca un obiectiv. Adevărul evocă
ideea de justiţie dreaptă, de proces echitabil, de aplicare corectă a izvoarelor dreptului pozitiv, care
reglementează un raport juridic litigios asupra căruia instanţă de judecată, legal investită, este obli-
gată să aplice dreptul (iursdictio), astfel, soluţionând litigiul de drept, cu putere de lucru judecat.369
Spre exemplu, recunoaşterea persoanei drept nevinovată în cazul când nu s-a dovedit vino-
văţia (prezumţia de nevinovăţie) este un adevăr convenţional. Adevărul formal este considerat
atunci când o aserţiune corespunde altei aserţiuni (nu realităţii obiective), adevărul căreia este admis
ca un postulat.
Această cerinţă, unită cu necesitatea ca proba să fie pertinentă, concludentă şi utilă, nu este
totuşi de natură să schimbe caracterul de diversitate şi, aşa cum am spus, chiar de infinitate al pro-
bei.
În practică însă, elementele de fapt care pot constitui probe într-o cauză contravenţională
sunt, fireşte, limitate, pe de o parte, de mijloacele aflate la dispoziţie pentru a fi descoperite, iar pe
de alta, de faptul că strângerea probelor încetează atunci când organul judiciar (şi părţile procesuale)
consideră că faptul dedus judecăţii este pe deplin dovedit, remarcat că probele nu sunt limitate şi de
factorul timp, în sensul că, deşi conţine suficiente termene procedurale care imprimă un caracter
expeditiv procesului contravenţional, totuşi, în redactarea actuală.
Dacă probele, ca elemente de fapt, sunt definite prin chiar textul legii, nu acelaşi lucru se
poate spune şi despre mijloacele de probă, prin intermediul acestora din urmă, se constată elemente
de fapt, ce pot servi ca probă.
Procesul-verbal cu privire la contravenţie
Procesul-verbal cu privire la contravenţie reprezintă un act procedural prin care se poate
constata săvârșirea unei contravenţii. Dacă contravenţia reprezintă unicul temei al răspunderii con-
travenţionale, aceasta neputând fi concepută din perspectiva dreptului material în lipsa faptei ilicite,
din punct de vedere procedural, încheierea procesului-verbal cu privire la contravenţie reprezintă, în
sistemul nostru de drept, etapa finală a procedurii contravenţionale, prin intermediul căreia se aplică

369
Nicolae FALĂ, Lilia Mărgineanu. Dimensiunea juridico–morală a principiului aflării adevărului în procesul civil. În
Studii Juridice Universitare. ULIM Nr.1-2 2015. P. 112

187
răspunderea contravenţională persoanei care a comis contravenţia imputată, dacă în baza materia-
lelor accumulate agentul constatâtor a considerat vinovăția făptuitorului ca fiind demonstrată.
Procesul-verbal cu privire la contravenţie va cuprinde:
a) data (ziua, luna, anul), ora şi locul încheierii;
b) calitatea, numele şi prenumele agentului constatâtor, denumirea autorităţii pe care o re-
prezintă;
c) numele, prenumele, domiciliul, ocupaţia persoanei în a cărei privință a fost pornit pro-
cesul contravențional, datele din buletinul ei de identitate sau, după caz, din alt act care stabileşte
identitatea persoanei, iar în cazul persoanei juridice, denumirea, sediul, codul ei fiscal, datele per-
soanei fizice care o reprezintă;
d) fapta contravenţională, locul şi timpul săvârșirii ei, circumstanţele cauzei care au im-
portanţă pentru stabilirea faptelor şi consecinţelor lor juridice, evaluarea eventualelor pagube cau-
zate de contravenţie;
e) încadrarea juridică a faptei, norma materială contravenţională şi indiciile calificative ale
elementelor constitutive ale contravenţiei;
f) aducerea la cunoştinţa persoanei în a cărei privință a fost pornit procesul contravențional
şi a victimei a drepturilor şi obligaţiilor lor prevăzute la art.384 şi 387;
g) obiecţiile şi probele pe care persoana în a cărei privință a fost pornit procesul contra-
vențional le aduce în apărarea sa, precum şi obiecţiile şi probele victimei;
h) informații despre instituția bancară şi despre modul de plată a amenzii.370
Excepţia de la această regulă este stabilită în articolul 446 al Codului Contravenţional care
conferă agentului constatâtor posibilitatea de a aplica contravenientului, în măsura în care consideră
că se justifică, sancţiunea avertismentului, persoana îşi recunoaşte vina şi acceptă să plătească
amenda contra unei chitanţe şi în cazul în care există vre-o cauză care înlătură caracterul contra-
venţional al faptei. Evident, în aceste situaţii, este vorba de atingeri minime aduse valorilor ocrotite
de legea contravenţională.
Cu privire la această problemă în doctrină s-au formulat două puncte de vedere.
Conform primei opinii, achitînd pe loc jumătate din amenda contravenţiei, contravenientul
nu va mai putea uza de calea de atac a plîngerii, întrucât prin plată el îşi recunoaşte în mod implicit
vinovăţia şi renunţă la dreptul de a exercita calea de atac a plîngerii contravenţionale.371
Într-o altă opinie, se susţine că plata pe loc a jumătate din amendă nu înseamnă o recu-
noaştere a faptei contravenţionale şi, implicit, contravenientul are dreptul să formuleze contestare
împotriva sancţionării contravenţionale, întrucât motivele achitării amenzii contravenţionale pot fi

370
Art.443 alin. 1 Cod Contravențional
371
Laurenţiu Groza, Gheorghe Părăuşanu, op. cit., p. 93.

188
altele decât recunoaşterea vinovăţiei şi a săvârșirii faptei, iar pe de altă parte, nu se poate presupune
renunţarea la calea de atac a contestării, dacă un text al legii nu a stabilit o astfel de consecinţă. 372
Înainte de a trece la analiza elementelor care trebuie să le cuprindă procesul-verbal cu pri-
vire la contravenţie, trebuie precizat faptul că, în mod evident, acesta, deoarece este un act adminis-
trativ, trebuie întocmit în formă scrisă.373
După ce agentul constatâtor este sesizat referitor la săvârșirea unei contravenţii, acesta
verifică dacă este competent să constate și să examineze acea contravenţie şi, în măsura în care con-
sideră că se impune atragerea răspunderii contravenţionale a persoanei care a săvârșit fapta, în lipsa
situaţiilor de excepţie în care nu se întocmeşte proces-verbal, procedează la întocmirea procesului-
verbal cu privire la contravenţie.
Procesul-verbal cu privire la contravenţie trebuie să conţină anumite menţiuni, respectiv
cele prevăzute în articolele 443 ale Codului Contravenţional.
Procesele-verbale cu privire la percheziţie, la ridicarea obiectelor şi documentelor, la
cercetarea la faţa locului
Principalul mijloc de fixare a rezultatelor perchezitiei sau ridicării obiectelor și documente-
lor este procesul verbal de percheziţie. Acesta se intocmeste în conformitate cu dispozitiile generale
cuprinse în art. 430 Cod Contravenţional. Procesului verbal i se anexeaza fotografiile, înregistrările
video, schiţele si desenele întocmite cu acest prilej. De regulă, procesul verbal se întocmeste la locul
perchezitiei imediat dupa terminarea activitatii, afară de cazul când acest lucru nu este posibil.
În procesul-verbal cu privire la percheziţie sau la ridicarea obiectelor şi documentelor se
menţionează predarea lor benevolă sau ridicarea lor forţată, se indică locul şi împrejurările în care
au fost descoperite. În procesul-verbal sau în lista anexată la el se enumeră obiectele şi documentele
ridicate, numărul, măsura, cantitatea, elementele caracteristice şi, pe cât este posibil, valoarea lor.
Dacă, în timpul percheziţiei, ridicării obiectelor şi documentelor sau în timpul cercetării la
faţa locului, persoanele la care se efectuează percheziţia sau ridicarea ori alte persoane au încălcat
ordinea sau au încercat să distrugă ori să tăinuiască obiectele şi documentele căutate, agentul cons-
tatâtor consemnează faptul în procesul-verbal, indicînd şi măsurile pe care le-a întreprins.
Procesul-verbal cu privire la percheziţie, la ridicarea obiectelor şi documentelor se aduce la
cunoştinţa tuturor persoanelor care au participat la efectuarea acestor acţiuni procesuale ori au asis-
tat la efectuarea lor şi se semnează de fiecare. Copia de pe procesul-verbal se înmînează persoanelor
cărora le-au fost aplicate aceste acţiuni procesuale sau reprezentanţilor lor.

372
Iulian Poenaru, Răspunderea pentru contravenţii, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p. 49; Ilie Iovănaş, Unele pro-
bleme ale sancţionării contravenţiilor, în S.U.B.B., Seria Jurisprudentia, 1974, p. 124; Alexandru Ţiclea, Constantin
Rujoiu, Ion Niţa Stan, Ioan Doru Tărăcilă, Marin Corbu, Răspunderea Contravenţională, Ed. Atlas Lex.
373
Rodica Narcisa Petrescu, Drept Administrativ, Ed. Cordial LEX, Cluj Napoca, 2001, p.112.

189
 Refuzul proprietarului sau posesorului obiectului sau documentului de a semna procesul-
verbal, precum şi absenţa acestora se consemnează de martorii asistenţi. Obiectele şi documentele
ridicate vor fi, pe cât este posibil, împachetate şi sigilate chiar la locul percheziţiei sau ridicării, fapt
ce se consemnează în procesul-verbal. Pachetele sigilate se semnează de către persoana care a efec-
tuat percheziţia sau ridicarea.
Procesul verbal trebuie sa fie redactat în termeni clari, exacţi şi precişi, astfel încat între
conţinutul sau şi rezultatele activiăţtilor desfăşurate la locul perchezitiei să existe o corespondenţă
deplină. Aceeaşi corespondenţă trebuie să se stabilească şi între descrierile consemnate în cuprinsul
său si celelalte mijloace auxiliare folosite la fixarea rezultatelor perchezitiei.
Redactarea procesului verbal trebuie sa urmarească consemnarea obligatorie a următoare-
lor date:
- titlul (proces-verbal de ridicare a obiectelor, proces-verbal de percheziţie) ;
- data (anul luna ziua) si locul întocmirii (localitatea);
- numele, prenumele, calitatea si instituţia din care fac parte membrii echipei de perchezi-
tie;
- numele, prenumele şi instituţia din care fac parte experţii, specialiştii sau tehnicienii di
echipă;
- numele si prenumele aparatorului ales sau desemnat din oficiu;
- numele, prenumele persoanei şi adresa locuinței sau locul unde se face perchezitia;
- temeiul legal al activităţii de percheziţie, sau dacă este cazul menţiune despre constatarea
contravenţiei flagrante;
- datele de identificare ale reprezentantului legal al făptuitorului sau ale persoanelor în pre-
zenţa cărora se face percheziţia, în cazul în care făptutorul nu se afla la locul perchezitionat;
- datele de identificare ale martorilor asistenţi;
- menţiune despre faptul că persoanei percheziţionate i s-a pus în vedere să predea obiecte-
le care interesează cauza, cheile de la încaperi şi de la piesele de mobilier şi că în cazul unui refuz
se va recurge la pătrunderea cu deschiderea forţată a acestora.
- datele de identificare ale persoanelor găsite la locul percheziţiei şi rezultatele percheziţiei
corporale ale acestora;
- descrierea locuintei cu precizarea numărului de încaperi şi destinaţia pe care o au;
- spaţiile folosite în comun cu alte persoane;
- rezultatele căutarilor şi locurile în care au fost găsite obiectele. Se vor descrie cât mai
exact caracteristicile generale şi particulare ale bunurilor, valorilor sau înscrisurilor avându-se în
vedere dimensiunile, marca, seria, forma, culoarea, urmele evidente pe acestea.

190
 În mod asemănator se vor descrie şi locurile de ascundere, în special ascunzători special
amenajate. În acest fel pot fi prevenite eventualele obiecţii pe care le-ar ridica persoana percheziţio-
nata, potrivit cărora obiectele descoperite ar fi fost puse în locurile descoperite fără ştirea lor. În
acelaşi timp descrierea amanunţită permite recunoasterea ulterioara a tuturor obiectelor găsite la lo-
cul percheziţiei;
- menţiune despre faptul că obiectul şi înscrisurile au fost prezentate persoanei de la care
urmeaza să fie ridicate şi celor care asistă pentru a fi recunoscute şi însemnate de acestea spre nes-
chimbare, precum şi despre ambalajele în care au fost introduse şi sigiliile aplicate pe ele;
- enumerarea obiectelor, înscrisurilor ridicate şi precizarea faptului că, în afara acestora, nu
s-au ridicat alte obiecte, bunuri, valori sau înscrisuri;
- bunurile, valorile care nu au fost ridicate, dar au fost lasate in pastrarea perchezitionatului
ori in custodia altei persoane. Se vor arata datele de identificare ale custodelui si se va mentiona ca i
s-au adus al cunostinta obligatiile care ii revin si urmarile nerespectarii lor;
- măsurile care s-au dispus cu privire la bunurile perisabile care se impun a fi valorificate
imediat;
- precizarea distrugerilor provocate la locul perchezitionat şi a cauzelor care le-au generat;
- mijloacele auxiliare folosite la fixarea rezultatelor perchezitiei;
- ora la care a început şi cea la care s-a terminat perchezitia şi conditiile în care au fost ridi-
cate obiectele / inscrisurile;
- menţiune despre existenţa sau inexistenţa obiecţiilor percheziţionatului (sau persoanei ca-
re îl reprezintă) ori a observatiilor martorilor asistenti, apărătorului, specialistilor etc. despre modul
în care s-a efectuat perchezitia şi continutul procesului-verbal;
- numărul de exemplare în care s-a încheiat procesul verbal şi destinaţia acestora.
Procesul verbal de consemnare a declaraţiilor făptuitorului (contravenientului)
Deşi legea contravenţională nu prevede nemijlocit noţiunea de declaraţii şi nici modul în
care acestea trebie să fie colectate şi administrate, având la bază prevederile art.425 alin.(7) Cod
Contravenţional conform căruia procesului contravenţional se aplică în mod corespunzător prevede-
rile Codului de procedură penală cu privire la mijloacele de probă şi la procedeele probatorii, cu
excepţiile prevăzute de Codul Contravenţional, putem afirma că noţiunea legală a Declaraţiei în
procesul contravenţional poate fi preluată din Codul de Procedură Penală conform căruia decla-
raţiile sînt informaţiile date în scris sau oral în cadrul procesului penal (în cazul nostru procesului
contravenţional) de către persoană şi care au importanţă pentru justa soluţionare a cauzei. 374

374
Art.102 alin.1 din Codul de Procedură Penală al RM

191
 Nu pot servi ca mijloace de probă datele comunicate de persoană dacă aceasta nu poate
arăta sursa informaţiilor sale375 .
Pornind de la ideea că făptuitorul/delicventul/contravenientul cunoaşte cel mai bine
împrejurările în care a fost săvârșită contravenţia, legea a înscris declaraţiile acestuia între mijloa-
cele de probă în procesul contravenţional.376
Este de menţionat faptul că deşi făptuitorul/delicventul/contravenientul cunoaşte cel mai
bine împrejurările în care a fost săvârșită contravenţia acesta nu este obligat să facă declaraţii bucu-
rîndu-se în acest sens de dreptul de a nu mărturisi împotriva sa sau a rudelor sale apropiate
soţului/soţiei, logodnicului/logodnicei377 astfel posibilitatea acestuia de a face declaraţii în procesul
contravenţional referitor la fapta incriminată rămîne a fi un drep intangibil al persoanei în privinţa
căreia a fost pornit procesul contravenţional iar refuzul acesteia de a face declaraţii nu poate fi
sancţionat sub nici o formă.
Recunoaşterea vinovăţiei de către persoana care a săvârșit contravenţia sau poate fi pusă în
baza învinuirii doar în măsura în care este confirmată de fapte şi circumstanţe ce rezultă din an-
samblul probelor existente în cauză378 (art.103 alin. (2) C.P.P.) iar încălcarea dispoziţiilor legale
privind ascultarea persoanei în privinţa căreia a fost pornit procesul penal atrage sancţiunea nulităţii,
deoarece prin aceasta este violat dreptul său de apărare.
Procesul verbal de consemnare a declaraţiilor martorului
Conform dispoziţiilor legale martorul este persoana citată în această calitate de către auto-
ritatea competentă, care are cunoştinţă despre vreo faptă sau împrejurare de natură să servească
aflării adevărului în procesul contravenţional.379
Declaraţiile martorului sînt date scrise sau orale depuse de acesta în cadrul audierii în con-
diţiile identice cu cele prevăzute de Codul Contravențional și Codul de procedură penală al Repu-
blicii Moldova asupra oricăror circumstanţe care urmează să fie constatâte în cauză, inclusiv asupra
persoanei făptuitorului, părţii vătămate şi relaţiilor sale cu acestea (art.105 alin.1 C.P.P.).
Pornind de la ideea, că nu există proces contravenţional la a cărei soluţionare să nu-şi
aducă o contribuţie esenţială declaraţiile martorilor, unii autori atribuie declaraţiilor martorului în
procesul contravenţional caracterul de probă firească, inevitabilă, de instrument necesar în cu-
noaşterea împrejurărilor săvârșirii contravenţiei.
Declaraţiile martorilor prezintă cel mai frecvent mijloc de probă, fiind folosit aproape în
orice cauză contravențională. Indiferent de natura contravenției săvârșite, rolul martorului în aflarea

375
Art.102 alin.2 din Codul de Procedură Penală al RM
376
Art.425 alin.2 din Codul Contravenţional al RM
377
Art.377 din Codul Contravenţional al RM
378
art.103 alin. 2 din Codul de Procedură Penală al RM
379
Art.388 alin.1 din Codul Contravenţional al RM

192
adevărului este deosebit, tocmai datorită faptelor şi împrejurărilor pe care acestea la pot lămuri prin
depoziţiile ce le fac, mai ales dacă cele relatâte sunt percepute în mod nemijlocit.
Astfel, cu ajutorul martorilor pot fi stabilite împrejurările săvârșirii contravenției, metodele
şi mijloacele folosite în acest scop, este posibilă obţinerea unor date referitoare la făptuitor ori care
sunt menite să contribuie ia identificarea acestuia. După cum, de multe ori, cu ajutorul martorilor
pot fi stabilite condiţiile şi împrejurările care au înlesnit sau favorizat săvârșirea contravenției şi mă-
surile case impun pentru prevenirea comiterii unor astfel de fapte în viitor.
Deşi pentru depunerea declaraţiilor intenţionat false martorul poartă răspundere penală380,
fapt care accentuează importanţa declaraţiilor martorului la soluţionarea unei cauze contravenționa-
le, importanţa declaraţiilor martorului se atestă şi prin caracterul solemn al depunerii mărturiei în
faţa instanţei de judecată, iar înainte de a face declaraţii, martorul depune jurămîntul solemn care nu
doar denotă importanţa jurămîntului dar şi îl face pe martor să spună adevărul, iar persoanele care
din motive de conştiinţă sau confesiune nu depun jurămîntul declară că se obligă să spună doar ade-
vărul şi să nu ascundă nimic din ceea ce ştie381.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului acordă dreptul acuzatului să interogheze mar-
torii învinuirii şi să solicite interogarea martorilor în apărarea sa în aceleaşi condiţii 382, această pre-
vedere are legătură directă cu principul „egalităţii armelor” în calitate de element principal al unui
proces echitabil.
Audierea propriu-zisă este un procedeu nu mai puţin important decât pregătirea pentru
audiere, al cărei succes în mare măsură depinde de măiestria persoanei care realizează audierea, de
capacitatea ei de a găsi limbaj comun cu diferite categorii de persoane, capacitatea de a dobîndi
încrederea martorului.
În afară de aceasta la audiere este necesar de a respecta câteva regului tactice, după cum
urmează:
 audierea propriu-zisă a martorilor va începe cu identificarea martorului, depunerea
jurămîntului dacă audierea este efectuată de către instanţa de judecată şi determinarea raporturilor
dintre acesta si părţi, respectiv a gradelor de rudenie sau de afinitate;383
 se va crea un cadru de ascultare corect, caracterizat de seriozitate, lipsit de factori
stresanţi sau care pot distrage atenţia acestuia în orice fel (nu vor fi persoane străine, obiecte care
pot induce teama). Audierea se va face cu calm, cu un ton de încurajare (mai ales pentru cei care nu
au mai avut această calitate);

380
Art.312 Cod penal al RM
381
Art.108 Cod de procedură penală al RM.
382
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului art.6 alin.(3) lit.(d).
383
Constantin Aioniţoaie, Ion-Eugen Sandu, Tratat de Tactică Criminalistică, Editura Carpaţi, p. 139.

193
  după crearea acestui climat propice audierii, se va solicita martorului să declare liber
asupra obiectului cauzei care i-a fost adus la cunoştinţă;
 dacă nivelul intelectual este deosebit de redus, poate fi ajutat de întrebări adresate cu
tact, fără sugestie, fără ironie;
 abaterea martorului într-o declaraţie pentru a se îndepărta de la subiect va fi între-
ruptă cu tact şi fermitate, cu întrebări care să-i sugereze că trebuie să-şi reorienteze declaraţia pe
subiectul discuţiei;
 trecîndu-se la faza întrebărilor, se va avea în vedere ca acestea sa fie clare, precise,
într-o formă pe înţelesul persoanei audiate, care să vizeze faptele percepute de martor, fără elemente
de intimidare, fără a sugera în vreun fel răspunsul, fără reacţii imediate cînd se constată că martorul,
deliberat, face depoziţii contradictorii, cu repetarea întrebărilor sau reformularea lor după caz sau
după reacţia intelectuală a martorului, cu diversificarea întrebărilor sau confruntarea cu alţi martori
sau învinuiţi, cu prezentarea unor probe care pot reaminti martorului anumite fapte sau împrejurări
sau care îl pot determina la o colaborare sinceră;384
Astfel, audierea pmartorilor în cadrul investigării uneoi contravenții se detaşează, din
punctul de vedere al importanţei, de restul activităţilor de acumulare a probelor – este activitatea cu
frecvenţa cea mai ridicată, fiindu-i alocat cel mai mare volum de timp, este, de multe ori, principala
sursă de informaţii utile soluţionării cauzei.
Procesul verbal de consemnare al declarațiilor victimei
Victima este persoana fizică sau persoana juridică căreia, prin contravenţie, i-au fost
cauzate prejudicii morale, fizice sau materiale.385
Având în vedere faptul că partea vătămată are cunoştinţe despre împrejurările comiterii
faptei şi despre făptuitori, declaraţiile acesteiar au fost înscrise ca mijloc de probă în art.425alin. 2
CC.
Acestea sînt de regulă prima sursă de informaţie a autorităţilor competente să soluţioneze
cause contravenţionale, datele furnizate de ele servind la strîngerea altor probe în cauză.
Procedura de ascultare propriu-zisă a victimei, este cea prevăzută în art.111-112 C.P.P.
Victima se audiază privitor la faptă şi la alte circumstanţe importante pentru cauză, audie-
rea victimei se efectuează conform dispoziţiilor ce se referă la declaraţiile şi audierea martorilor,
fiind aplicate în mod respectiv (art.111 alin. 2 C.P.P.).
Înregistrările audio sau foto-video

384
Olteanu Gabriel, Voicu Costică ş.a. Ascultarea persoanelor în cadrul anchetei judiciare, Editura Ait Laboratories
S.R.L., Bucureşti 2008, p. 74.
385
Art.387 alin.1 din Codul Contravenţional al RM

194
 Înregistrările audio sau foto-video, dobîndite în condiţiile legislaţiei în vigoare, constituie
mijloace de probă dacă ele conţin date sau ndici temeinici privind pregătirea sau săvârșirea unei
contravenții şi dacă conţinutul lor contribuie la aflarea adevărului în cauza respectivă.
Înregistrările audio sau video, fotografiile şi alte forme de purtători de informaţie sunt mij-
loace de probă noi pentru procedura penală a Republicii Moldova.
Înregistrările audio sau foto-video sau alte modalităţi de înregistrare se anexează la dosar şi
se păstrează sigilate în condiţiile în care ar fi exclusă posibilitatea pierderii informaţiei, folosirii in-
formaţiei de către alte persoane, multiplicării informa-ţiei inclusiv în condiţiile care ar asigura
menţinerea calităţii înregistrării pentru a da posibilitate să fie, cercetată, inclusiv de către instanţa de
judecată.
Cu privire la natura juridică a înregistrărilor audio audio sau foto-video, s-a exprimat opi-
nia că sunt mijloace de investigaţie folosite de organele judiciare în vederea descoperirii infracţiuni-
lor și contravențiilor şi a identificării făptuitorului, iar rezultatul lor poate constitui loc de probă,
care să contribuie la stabilirea adevărului.
Raportul de expertiză și constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale
În anumite situaţii, pentru constatarea unor date de fapt sunt necesare cunoştinţe speciale.
În cele mai dese cazuri dacă sunt necesare cunoştinţe speciale agentul constatâtor sau instanţa de
judecată apelează la experţi sau specialiști. Există situaţii în care prezenţa unor specialişti în cauza
contravențională reclamă o urgenţă, din cauza pericolului dispariţiei unor mijloace de probă sau de
schimbare a unor situaţii de fapt. În asemenea situaţii este necesară explicarea urgentă a unor fapte,
circumstanţe ale cauzei. În scopul facilitării desfăşurării normale a procesului şi soluţionării unor
asemenea probleme legea contravențională prevede ca mijloc separat de probă constatările tehnico-
ştiinţifice şi medico-legale.
Constatările sunt mijloace de probă având aceiaşi valoare probantă ca şi alte mijloace de
probă şi se apreciază în coroborare cu alte probe. Specialiştii care efectuează constatările tehnico-
ştiinţifice şi medico-legale nu îşi pot însuşi atribuţiile agentul constatâtor sau ale organelor de con-
trol, ei trebuind să se limiteze la rezolvarea problemelor de strictă specialitate, pe care le ridică re-
zolvarea cauzelor contravenționale.
Atragerea specialiştilor la efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice în cele mai dese cazuri
poate avea loc cînd este vorba de accidente de circulaţie sau accidente cu anumite utilaje.
Rezultatele constatării tehnico-ştiinţifice şi medico-legale se consemnează într-un raport, în
care sunt indicate atît metoda utilizată la constatarea tehnico-ştiinţifică şi medico-legală, cât şi con-
cluziile care s-au făcut în urma efectuării investigaţiilor.

195
 În cazul în care organul de poliție, din oficiu, sau instanţa la cererea uneia din părţi consta-
tă că raportul tehnico-ştiinţific sau medico-legal nu este complet sau concluziile nu sunt precise, se
dispune efectuarea expertizei. Concluziile nu sunt complete în situaţia cînd specialistul nu a dat răs-
puns la toate întrebările puse în faţa lui sau cînd raportul nu este destul de clar şi nu se poate face o
concluzie clară privind chestiunile care au importanţă în cauză, fapt ce provoacă unele dubii în pri-
vinţa raportului.
Rezolvarea unei cauze contravenționale necesită în multe cazuri cunoştinţe speciale într-un
domeniu dat, care poate fi domeniu al ştiinţei, tehnicii, artei, meşteşugului. O dată cu progresul teh-
nico-ştiinţific cercul acestor domenii se lărgeşte. În scopul asigurării unei juste şi obiective soluţio-
nări a cauzei, legea procesuală admite ca în anumite situaţii, cînd sunt necesare cunoştinţe speciale
să se apeleze la specialişti în domeniu care ar avea sarcina de a soluţiona unele chestiuni importante
pentru justa rezolvare a cazului dat.
Raportul de expertiză, ca mijloc de probă, este o totalitate de date de fapt stabilite în urma
cercetării obiectelor materiale şi de date administrate într-o cauză penală, sau contravențională cer-
cetare efectuată de către expert.
Este expert persoana neinteresată de rezultatele cauzei contravenţionale, având cunoştinţe
speciale, numită să efectueze investigaţii în cazurile prevăzute de prezentul cod şi să prezinte raport
în baza lor.386
Expertiza constituie o acţiune de cercetare efectuată de către un expert în scopul soluţionă-
rii unor chestiuni puse în faţa lui de către agentul constatâtor sau instanţa de judecată, în urma căreia
se întocmeşte un raport în ce conţine concluziile la care a ajuns expertul în urma efectuării investi-
gaţiei. Dispunerea expertizei este o acţiune procesuală întreprinsă atît de agentul constatâtor din ofi-
ciu sau la cererea părţilor, cât şi de câtre instanţa de judecată din oficiu în vederea soluţionării unor
chestiuni ce se includ în obiectul probaţiunii şi care necesită cunoştinţe speciale.
Pentru prezentarea cu bună ştiinţă a unor concluzii false, expertul răspunde în conformitate
cu art.312 din Codul penal.387

6.2. Tipologia probelor în procesul contravențional.

De menționat că niсi о prоbă nu аre putere prоbаntă dinаinte stаbilită. După сum se vede,
teоriа liberei аpreсieri а prоbelоr se сirсumsсrie liberei соnvingeri а judeсătоrului și persоаnei саre
acumulează materialele referitor la fapta contravențională, fоrmаtă în urmа сerсetării tuturor
prоbelоr аdministrаte.
386
Codul contravenţional al Republicii Moldova Publicat:16.01.2009 în Monitorul Oficial, №3-6, art. №15. Data in-
trării în vigoare: 31.05.2009, art. 390 alin.(1).
387
Codul contravenţional al Republicii Moldova Publicat:16.01.2009 în Monitorul Oficial, №3-6, art. №15. Data in-
trării în vigoare: 31.05.2009, art. 390 alin.(3).

196
 Liberа аpreсiere а prоbelоr determină regulа сă Instаnțа de Judeсаtă nu este ținută de
аpreсiereа dаtă prоbelоr de сătre agentul constatâtor, instаnței de reсurs nu i se inpune соnvingereа
primei instаnțe аsuprа vаlоrii prоbаnte а unei sаu аltei prоbe.
Demоnstrаreа, prezintă în sine prосesul de аflаre аl аdevărului în саdrul unui prосes con-
travențional, аrgumentаreа ipоtezelоr și соnținutului lоr. Esențа асesteiа соnstă în асumulаreа,
сerсetаreа, аpreсiereа și utilizаreа prоbelоr. În аspeсt prасtiс асestа este un prосes соgnitiv și de
соnvingere.388
Аstfel, prоbаtоriul reprezintă асtivitаteа соgnitivă și de сerсetаreа reаlizаtă de сătre
оrgаnele соmpetente, printre саre trаdițiоnаl se аflă instаnțа de judeсаtă, dаr tot аșа de trаdițiоnаl nu
este pоmenit în асeаstă асtivitаte аpărătоrul.389
Ca și în literatura juridică procesual penală în literаturа juridiсă contravențională nu există
un punсt de vedere unitаr аsuprа сriteriilоr de сlаsifiсаre а prоbelоr și al tipurilor de probă. Prоbele
sunt supuse сlаsifiсării, deоsebindu-se în funсție de diverse сriterii. Сlаsifiсаreа аre impоrtаnță
teоretiсă și prасtiсă. Eа аjută: а înțelege mаi prоfund esențа prоbelоr сlаsifiсаte; а le sistemаtizа lа
nivel teоretiс, соntribuind lа perfeсțiоnаreа regimului prосesuаl de utilizаre а prоbelоr; а rаțiоnаlizа
prосedeele de асumulаre și verifiсаre în аșа fel, înсât să spоreseаsсă esențiаl sigurаnțа, temeiniсiа
funсțiоnării sistemului de prоbаțiune prосesuаl-penаlă.
Аstfel prоbele pоt fi сlаsifiсаte după саrасterul lоr, după izvоаrele din саre prоvin, după
legăturа сu оbieсtul prоbаțiunii390.
1. După саrасterul lоr, prоbele sunt сlаsifiсаte în: prоbe în асuzаre și prоbe în аpărаre.
а. Prоbele în асuzаre sunt асeleа care după conținutul lor indică faptul că contravenția a
fost comisă de persoana care este bănuită de comiterea acesteia precum și care indică la vinovăția
persoanei în cauză391. Prоbele în асuzаre dоvedesс și existențа unоr сirсumstаnțe аgrаvаnte.
b. Prоbele în аpărаre аu sаrсinа de а соnstаtа inexistențа contravenției, dоvedireа ne-
vinоvăției făptuitorului, о vină sau pedeapsă mаi redusă, о сirсumstаnță аtenuаntă.
Prоbele în аpărаre după conținutul lor indică faptul că contravenția nu a fost comisă de
persoana care este bănuită de comiterea acesteia, precum și care indică despre nevinovăția persoanei
în cauză.392
Асeаstă сlаsifiсаre este сritiсаtă, de multe оri, în literаturа de speсiаlitаte, întruсît nu аr
existа în mоd substаnțiаl о demаrсаție netă între сele dоuă саtegоrii de prоbe393.

388
Ратинов А. Р. Вопросы познания в судебном доказывании // Сов. государство и право. 1964. № 8. С. 107.
389
Белкин А. Р. Теория доказывания. Научно-методическоепособие. — М.: Издательство НОРМА, 1999, стр. 2
390
Igor Dolea ,,Drept Procesual Penal” Cartier Juridic 2005, p. 262
391
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept proceasual contravențional Chișinău 2017, p. 159
392
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Op.cit, p. 159
393
Anastasiu Crișu ,,Drept Procesual Penal –partea generală ,ediția a II,, C.H.Beck București 2007, p. 207

197
 Rezervа pe саre аutоrii о fас аsuprа асestei сlаsifiсări vine din împrejurаreа сă, în аnsаm-
blul prоbelоr unei саuze, în prосesul penаl о аnumită prоbă nu аre întоtdeаunа un саrасter univос în
а соnfirmа sаu а înlăturа învinuireа аdusă unei аnumite persоаne сu privire lа săvârșireа unei in-
frасțiuni.
Pоt аpăreа situаții în саre о prоbă prоpusă și аdministrаtă inițiаl în sprijinul învinuirii, să
fie, în сele din urmă, аpreсiаtă de instаnță în fаvоаreа inсulpаtului și, invers, pоt аpăreа situаții în
саre о prоbă inițiаl prоpusă și аdministrаtă în аpărаre să fi reținută, în finаl, de instаnță, în rаpоrt de
аnsаmblul prоbelоr аdministrаte într-о саuză penаlă, са prоbă în defаvоаreа inсulpаtului.
2. După sursа din саre prоvin, prоbele pоt fi divizаte în: prоbe imediаte și prоbe mediаte.
а. Prоbele imediаte, numite și prоbe nemijlосite sаu prоbe primаre, sunt оbținute din surse-
le оriginаle, din ,,primа sursă,, аdiсă dintr-un izvоr. Аstfel de prоbă este deсlаrаțiа unui mаrtоr
осulаr, саre relаteаză despre fаptele саre le-а perсeput, соnținutul prосesului-verbаl de exаminаre а
соrpurilоr deliсte, оriginаlul unui însсris etс.
b. Prоbele mediаte, numite și mijlосite sаu seсundаre, sunt оbținute dintr-о аltă sursă, саre
nu prоvin direсt din izvоrul lоr, сum аr fi de exemplu, deсlаrаțiа unui mаrtоr саre а аuzit despre
unele înprejurări impоrtаnte în саuzа penаlă394.
Асeаstă сlаsifiсаre а prоbelоr, prezintă о impоrtаnță prасtiсă întruсît аutоritățile judiсiаre
sunt interesаte să оbțină prоbe din primа sursă, iаr în dreptul аnglо-sаxоn și аl unоr stаte са Itаliа,
Jаpоniа și Pоrtugаliа, dаtele rezultаte,,din аuzite,, nu аu vаlоаre prоbаntă.
Сlаsifiсаreа în prоbe imediаte și mediаte prezintă impоrtаnță prасtiсă, deоаreсe оrgаnele
judiсiаre sunt interesаte să оbțină prоbe din primа sursă, саre este mаi sigură, сu сît intervin mаi
multe verigi fаță de primа sursă, сu аtăt este mаi miсă сertitudineа сu privire lа exасtitаteа prоbei.
3. După legăturа сu оbieсtul prоbаțiunii, prоbele se împаrt în: prоbe direсte și indireсte.
а. Prоbele direсte dоvedesс în mоd direсt асtul prinсipаl саre fоrmeаză оbieсtul саuzei
penаle, dоvedesс în mоd nemijlосit vinоvățiа sаu nevinоvățiа persoanei bănuite și соnțin infоrmаții
сe pоt rezоlvа fără аjutоrul аltоr prоbe, аspeсtele legаte de rezоlvаreа prоblemelоr esențiаle în
саuză. De exemplu, prindereа făptuitоrului în flаgrаnt deliсt, reсunоаștereа făptuitоrului, deсlаrаții-
le mаrtоrilоr осulаri etс.exemplu, dușmăniа dintre făptuitor și viсtimă, аmenințаreа viсtimei de сă-
tre făptuitor аnteriоr, prezențа făptuitorului în аprоpiereа lосului fаptei imediаt după соmitereа ei
etс.
b. Prоbele indireсte nu pоt dоvedi vinоvățiа sаu nevinоvățiа, dаr reprezintă аnunite împre-
jurări сu аjutоrul сărоrа se pоаte соnсhide аsuprа асtului prinсipаl, nu furnizeаză infоrmаții de nаtu-

394
Тудор Осояну ,, Уголовно-Процессуальное Право Р. Молдовы”, Кишинзу 2001 стр. 110

198
ră de а dоvedi în mоd direсt vinоvățiа sаu nevinоvățiа făptuitоrului; асeste prоbe pоt соnduсe lа
аnumite соnсluzii în саuzа penаlă numаi în măsurа în саre se соlаbоreаză сu соnținutul аltоr prоbe.
Asyfel în procesul contravențional ca și în prосesul penаl о singură prоbă indireсtă este ne-
ândestulătоаre pentru а servi lа sоluțiоnаreа саuzei; eа nu pоаte соnduсe lа stаbilireа existenței sаu
neexistenței vinоvăției395.
Prоbаțiuneа pentru prоbe indireсte este mаi соmplexă și trebuie să urmeze аnumite reguli:
- о singură prоbă indireсtă dоvedește un singur fаpt prоbаtоriu;
- intereseаză nu numărul prоbelоr indireсte, сi аnsаmblul lоr;
- este neсesаr са аnsаmblul prоbelоr indireсte să соnduсă lа о singură соnсluzie сu privi-
re lа existențа fаptului prinсipаl396.
Evident, prоbаțiuneа сu dоvezi indireсte este mаi difiсilă și mаi соmpliсаtă, în eа se сer
асumulаte mаi multe prоbe, strîns legаte între ele397.
Pоrnind de lа fаptul сă în prасtiсă în fоаrte dese саzuri prоbаțiuneа se efeсtuiаză сu
аjutоrul prоbelоr indireсte, este neсesаr са асeste prоbe să аduсă соnсluzii uniсe luаte intr-о
соrаbоrаre, соnсluzii саre аr exсlude аltă pоsibilă versiune.
În literаturа de speсiаlitаte sunt întâlnite și аlte сriterii, nu mаi puțin impоrtаnte, de сlаsi-
fiсаre а prоbelоr сum аr fi:
а. prinсipаle, prоbe саre se referă lа existențа fаptului imputаt.
b. seсundаre, sunt prоbele саre privesс înprejurările de nаtură а аgrаvа sаu аtenuа
vinоvățiа inсulpаtului398.
с. inсidentаle, sunt prоbele саre servesс lа dоvedireа unоr exсepții ridiсаte pe pаrсursul
саuzei( de exemplu temeiniсiа mоtivelоr de reсuzаre invосаte de сătre părți ).
Criteriul care stă la baza acestei clasificări este sursa din care ele provin. Probele primare
se caracterizează prin faptul că ele provin din sursele originale. Astfel de probă este originalul unui
înscris, declarațiile martorului ocular, raportul de expertiză.
Probele secundare sunt obținute dintr-o altă sursă decât cea originară. L.Е. Vladimirov
menționa „ urmează a fi examinate cele mai bune probe posibile după natura cazului dat”.
El, de asemenea, diferenția probele secundare de probele de mâna a doua. În viziunea lui,
probele secundare pot fi admise în proces doar din motivul că probele originare au fost pierdute sau
distruse, în cazul de față existând riscul erorii de veridicitate doar la probele secundare, originalul
fiind veridic întotdeauna.

395
I. Doltu ,, Probele și mijloacele de probă ,cu privire specială la declarațiile învinuitului sau inculpatului ca mijloace
de probă și apărare în procesul penal,, Constanța 1997, p. 43
396
Vasile Păvăleanu ,,Drept Procesual Penal – partea generală,, București –Lumina Lex 2001” p. 282
397
Nicolae Volonciu, Tratat de Procedură Penală (parte generală), vol. I. Ed.Paideia, București, 1996, p. 114
398
Tudor Osoianu, Procedura Penală, Chișinău 199, p. 116

199
 Probele de mâna a doua, la rândul lor, se caracterizează prin faptul că nu este cunoscută
nici veridicitatea probei principale. Prezentarea unor date de mâna a doua nu se vor admite în calita-
te de probă. Eroarea depunerii unor declarații greșite de un martor care spune ceea ce a auzit este cu
mult mai mare, de asemenea persistă și riscul ca declarațiile depuse să nu corespundă adevărului.
Ținând cont de aceste împrejurări, instanța de judecată niciodată nu poate să admită ase-
menea probe și să le pună la baza hotărârii judecătorești. Astfel, datele obținute de la martorii de
mâna a doua nu pot fi folosite în calitate de probă, însă totuși ele pot fi utile pentru a identifica alte
persoane care ar putea să dețină și să relateze informație importantă pentru justa soluționare a cau-
zei.399
Аutоrul аutоhtоn, Tudоr Оsоiаnu, fасe о сlаsifiсаre а prоbelоr în preexistente și survenite,
fаță de mоmentul lа саre se referă.
а. preexistente, sunt prоbele саre dоvedesс о împrejurаre de fаpt prezentаtă аnteriоr соmi-
terii contravenției.
b. nevinоvățiа făptuitоrului; асeste prоbe pоt соnduсe lа аnumite соnсluzii în саuzа surve-
nite sunt prоbele саre se mаteriаlizeаză într-о fаptă prоdusă sаu perсepută în mоmentul săvârșirii
contravenției sаu сhiаr ulteriоr.
Indiferent de сriteriul de сlаsifiсаre, prоbа ,,аre menireа de а pune în lumină аdevărul reаl
сu privire lа о învinuire соnсretă, evidențiind fie nevinоvățiа, fie inосențа сelui pus sub асeа acuza-
re” mаi mult, reаlizаreа justiției însăși în stаtul de drept nu se pоаte înfăptui fără un sistem prоbаtоr
соrespunzătоr.

6.6. Corpurile delicte.

Articolul 431 alin. (1) și (2), Cod contravențional prin corpuri delicte consideră obiectele,
inclusiv banii, documentele, mijloacele de transport, alte valori, faţă de care există temeiuri a presu-
pune că au servit la săvârșirea contravenţiei, au păstrat asupra lor urmele faptei contravenţionale sau
au constituit obiectul acestei fapte, sau pot servi ca mijloc de constatare a existenţei ori inexistenţei
elementelor constitutive ale contravenţiei.
Corpurile delicte se anexează la procesul-verbal cu privire la contravenţie, în care se des-
criu amănunţit, ori se păstrează într-un alt mod prevăzut de lege. Corpurile delicte care, din cauza
volumului sau din alte motive, nu pot fi păstrate se fotografiază, iar fotografiile se anexează la pro-
cesul-verbal, în care se consemnează acest fapt.
În doctrină se mai oferă şi alte exemple de obiecte care dobândesc o apreciere diferită, du-
pă cum probele care-şi au izvorul în ele tind să dovedească direct sau indirect producerea unei in-

399
Cristina Beznițchi UNELE CONSIDERAȚII PRIVIND CLASIFICAREA PROBELOR ÎN PROCEDURA
PENALĂ. REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT Nr. 1-3, 2018, p.68-69

200
fracţiuni: o scrisoare interceptată de către organele judiciare, care prin conţinutul său duce la dove-
direa vinovăţiei unei persoane, va avea caracterul unui mijloc de probă, scrisă. O scrisoare însă prin
intermediul căreia s-a comis infracţiunea de şantaj sau de ameninţare, va constitui un mijloc mate-
rial de probă.
Obiectul se recunoaște drept corp delict prin ordonanța agentului constatator sau prin
încheierea instanței de judecată și se anexează la dosar.
Obiectul poate fi recunoscut drept corp delict în următoarele condiții:
1. dacă prin descrierea lui detaliată prin sigilare, precum și prin alte acțiuni întreprinse
imediat după depistare, a fost eliminată posibilitatea substituirii sau modificării esențiale a parti-
cluarităților și semnelor sau a urmelor aflate pe obiect;
2. dacă a fost dobândit prin unul din următoarele procedee probatorii: cercetare la fața lo-
cului, percheziție, ridicare de obiecte, precum și prezentat de către participanții la proces, cu ascul-
tarea prealabilă a acestora.400
În anumite circumstanțe, în dependență de contravenția comisă sunt supuse fixării, prin
procedee speciale de tehnică criminalistică, obiectele care nu sunt transportabile, ori care sunt ex-
trem de perisabile ori în pericol de dispariţie: amprentele, urmele de la sol, etc.; se folosesc fotogra-
fia, efectuarea de mulaje, metode speciale de fixare şi ridicare a amprentelor, schiţe, etc. Astfel că,
la dosarul cauzei nu vor ajunge propriu-zis mijloacele materiale de probă, ci aceste reproduceri ale
lor.401
De altfel, mijloacele materiale de probă pot şi induce în eroare pe judecător, deoarece sus-
pectul uneori recurge la o denaturare vrută a lor. În nici un caz organul judiciar nu va putea ajunge
la concluzia nevinovăţiei persoanei, la o infracţiune de omor, numai pentru motivul că nu s-a găsit
cadavrul victimei, atât timp cât există: suficiente alte probe, în sensul vinovăţiei sale. Chiar şi atunci
când organul judiciar se află în posesia unor mijloace materiale de probă, acestea pot oferi doar
simple indicii care, dacă nu sunt suficiente şi dacă nu pot fi coroborate unele cu altele aceea
„înlănţuire” despre care vorbea Garraud, nu vor fi în măsură să contribuie decisiv la formarea con-
vingerii judecătorului.
După săvârșirea unei infracţiuni sau a unei contravenţii organul specializat al poliției pro-
cedează la cercetarea locului faptei, şi uneori efectuează percheziţii şi cu aceste prilejuri se pot des-
coperi obiecte care constituie mijloace materiale de probă, iar unele obiecte sunt prezentate de către
părţile din proces.
După ce au fost găsite sau prezentate, se procedează la fixarea procesuală a mijloacelor
materiale de probă, care se realizează prin întocmirea unui proces-verbal, în care se face descrierea

400
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept proceasual contravențional Chișinău 2017, pag. 163-164
401
Golubenco Gh. Urmele infracţiunii, Chişinău, 1992 p. 22.

201
lor, cu indicarea locului, a poziţiei, a datei, a împrejurărilor în care au fost găsite la ce se pot anexa
fotografii, mulaje, pelicule, schiţe, etc.402
După ce sunt fixate, pot fi prezentate părţilor şi martorilor, spre recunoaştere, pot fi exami-
nate sau pot fi supuse unei constatări tehnico-ştiinţifîce ori unei expertize criminalistice. Organele
judiciare pot dispune anexarea unor obiecte la dosarul cauzei, servind ca mijloace materiale de pro-
bă.403
Unele corpuri delicte, după fixarea procesuală sunt restituite victimei, proba existenţei
acestora facându-se cu proces-verbal de descriere şi fixare procesuală.
Aprecierea probelor obţinute prin mijloace materiale de probă în procesul contravențional
se face după aceleaşi reguli de apreciere şi a celorlalte mijloace de probă în procesul penal, însă
atunci când ne aflăm în faţa unor probe indirecte, trebuie să se manifeste o mare atenţie.
Rolul lor în cadrul probaţiunii a crescut cu atât mai mult în ultimele decenii, cu cât mijloa-
cele tehnico-ştiinţifice de investigare, de descoperire, fixare şi punere în valoare a mijloacelor mate-
riale de probă s-au dezvoltat şi perfecţionat. Aceasta face ca, măcar din acest punct de vedere, sar-
cina persoanelor care activează în domeniul justiţiei să fie mult uşurată. Pe de altă parte, a crescut
şi importanţa „auxiliarilor” justiţiei, acei specialişti fără al căror aport ar fi mult mai dificil, dacă nu
imposibil, de profitat de descoperirile ştiinţei şi tehnicii.404

402
Mircea I. Criminalistica, Editura – Chemare – Iaşi, 1994. p. 240.
403
Василев А. Н. Oсмотр места происшествия – Москва, 1960, с. 154.
404
Doroş S.G., Criminalistica, Bucureşti, 1996, p. 80.

202
 7. MĂSURILE PROCESUAL DE CONSTRÎNGERE ȘI DE SIGURANȚĂ APLI-
CATE ÎN PROCESUL CONTRAVENȚIONAL
7.1. Noțiunea și importanța măsurilor procesuale de constrângere.
7.2. Rolul, scopul și temeiurile aplicării măsurilor procesuale de constrângere în pro-
cedura contravențională
 reținerea;
 aducerea silită;
 înlăturarea de la conducerea vehiculului;
 testarea alcoolscopică sau examenul medical pentru constatarea stării de ebrietate
produsă de alcool sau de alte substanțe;
 interzicerea exploatării vehiculului prin reținerea sau retragerea plăcii cu numărul
de înmatriculare al acestuia;
 suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier;
 amenda judiciară;
 punerea sub sechestru.
7.3. Impactul jurisprudenței internaționale asupra legalității aplicării măsurilor procesual de
constrângere.
7.4. Sistemul măsurilor de siguranță de procedură contravențională
 expulzarea;
 demolarea construcțiilor neautorizate și/sau defrișarea arborilor și arbuștilor;
 confiscarea specială;
 ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijlocului de transport.

7.1. Noțiunea și importanța măsurilor procesuale de constrângere.

Una dintre sarcinile primordiale ale procedurii contravenționale, şi a tuturor organelor de
drept in activitatea cotidiană, este descoperirea rapidă şi completa a contravențiilor şi asigurarea
aplicării juste a legilor, ca orice persoană care a săvârşit o contravenție să fie pedepsită şi nici o per-
soană nevinovată să nu fi trasă la răspunderea contravențională şi pedepsită. Astfel, pentru a triumfa
legalitatea și dreptatea la stabilirea faptului contravențional, pentru a identifica făptașul, a restabili
ordinea socială, autoritățile statului trebuie să aplice toate măsurile procesuale stabilite de legislație.
Legea contravențională, la capitolul V reglementează aplicarea măsurilor procesuale de constrânge-
re de către agentul constatator în cazuri contravenționale.
Care este valoarea juridică aplicativă a măsurilor procesuale de constrângere? În cursul
procesului contravențional pot surveni impedimente, obstacole sau dificultăţi de natură să periclite-
ze eficacitatea activităţii judiciare.
Astfel, dacă nu se întreprind măsuri, contravenientul ar putea săvârşi în continuare alte
contravenții, care ar îngreuna stabilirea adevărului prin de exemplu ştergerea urmelor, coruperea
martorilor, falsificarea unor înscrisuri sau mijloace de probă materiale sau chiar ar putea să dispară,
încercând să zădărnicească aplicarea sancţiunii contravenționale.
Prin urmare, toate măsurile procesuale de constrângere sunt instituite pentru a asigura
comportamentul contravenientului conform cerinţelor legii contravenționale, iar unele de măsuri

203
constau în anumite privaţiuni sau constrângeri personale sau reale, determinate de condiţiile şi
împtrejurările în care se desfăşoară procesul contravențional.405
Ele mai poartă denumirea de mijloace procesuale cu caracter restrictiv, aplicate în strictă
conformitate cu legea de către agentul constatator în privinţa contravenientului pentru lichidarea
obstacolelor reale şi posibile ce pot apărea în procesul cercetării şi soluţionării cauzelor contraven-
ționale, în scopul asigurării eficiente a sarcinilor procesului contravențional.
Este de menționat că măsurile procesuale de constrângere nu fac parte din desfăşurarea ac-
tivităţii principale a procesului contravențional, caracterul lor fiind acela de activităţi adiacente celei
principale.406
Un indiciu foarte important este că intervenţia reală şi efectivă a măsurilor procesuale de
constrângere se manifestă numai dacă în procesul contravențional apar dificultăţi, greutăţi ori se
profilează situaţii a căror evitare impune luarea lor. Este posibil ca desfăşurarea cauzei contravenți-
onale să nu necesite luarea unor măsuri procesuale, ceea ce demonstrează că instituţia nu intră obli-
gatoriu în fondul principal al activităţilor legate de rezolvarea pricinii. În același sens, norma atribu-
tivă de la art.432, Cod contravențional, prevede: „agentul constatator este în drept să aplice...”.407

7.2. Rolul, scopul și temeiurile aplicării măsurilor procesuale de constrângere în pro-

cedura contravențională
În temeiul art. 432 al Codului contravențional, agentul constatator este în drept să aplice, în
limitele competenţei, următoarele măsuri procesuale de constrângere:
a) reţinerea;
b) aducerea silită;
c) înlăturarea de la conducerea vehiculului;
d) testarea alcoolscopică sau examenul medical pentru constatarea stării de ebrietate pro-
duse de alcool sau de alte substanţe;
e) interzicerea exploatării vehiculului prin reţinerea sau retragerea plăcii cu numărul de
înmatriculare al acestuia;
f) suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier;
g) amenda judiciară;
h) punerea sub sechestru.

Reținerea contravențională

405
Dongoroz Vint. s.a., Explicaţii Teoretice ale codului de procedură penală română, vol. I. București, 1975, p. 308.
406
Volonciu N., Tratat de procedură penală, București, 1996, p. 399.
407
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008.

204
 Reținerea este o măsură procesuală de constrângere, ce constă în privarea de libertate a
persoanei bănuite sau învinuite de săvârşirea unei contravenţii pe o anumită perioadă de timp, în
scopul asigurării ordinii şi securităţii publice. În art. 433 CC, legiutorul vede în reținere limitarea de
scurtă durată a libertăţii persoanei fizice408.
Din definițiile de mai sus, identificăm următoarele particularități ale reținerii:
- este măsură procesuală de constrângere (nefiind măsură de răspundere contravenţională);
- presupune privarea de libertate a persoanei;
- durata privării de libertate este una determinată, de regulă, foarte scurtă;
- scopul aplicării reținerii rezidă în asigurarea ordinii şi securităţii publice, dar şi a bunei
desfăşurări a procesului contravențional.
În context, potrivit art. 435 al. (1) CC, reţinerea nu poate depăşi 3 ore, cu excepţia cazurilor
prevăzute de lege. Reprezintă deci o privare de scurtă durată a libertăţii persoanei. Respectiv, alin.
(2) al aceluiaşi articol stabileşte în acest sens: reținerea poate fi aplicată pe un termen mai mare de 3
ore, cu autorizația judecătorului de instrucție, dar nu mai mult de 24 de ore: a) pînă la examinarea
cauzei contravenționale - persoanei suspectate de săvîrşirea unei contravenții pentru care sancțiunea
prevede arestul contravențional; b) pentru a identifica persoana şi a clarifica circumstanțele contra-
venției - persoanelor care au încălcat regulile de şedere a cetățenilor străini şi apatrizilor în Republi-
ca Moldova, regimul frontierei de stat, regimul zonei de frontieră sau regimul punctelor de trecere a
frontierei de stat. Termenul reţinerii contravenţionale curge din momentul reţinerii.409
Totodată, legiuitorul stabilește o limită exactă a cazurilor în care poate fi aplicată reținerea:
- contravenţiilor flagrante pentru care legea prevede sancţiunea arestului contravenţional;
- imposibilităţii identificării persoanei în a cărei privinţă este pornit proces contravenţional,
dacă au fost epuizate toate măsurile de identificare;
- executării hotărârii instanței de judecată privind expulzarea persoanei;
- încălcării regimului frontierei de stat, a regimului zonei de frontieră sau a regimului punc-
telor de trecere a frontierei de stat.
Codul contravenţional nu enumeră însă categoriile de persoane care pot fi reţinute, dar din
înțelesul art. 433 reiese că poate fi reţinută doar persoana în privinţa căreia există o bănuială rezo-
nabilă că a fost comisă o contravenţie, deşi Codul nu utilizează termenul de „bănuială rezonabilă”.
Din dispoziţiile art. 433 ale CC reiese că dacă nu este vorba de contravenţii flagrante, o persoană
poate fi reţinută pentru identificarea sa doar dacă în privinţa sa a fost pornit proces contravenţional.
Specialiştii constată în acest sens imposibilitatea aplicării practice a unei asemenea norme. Sub as-
pect comparativ, în procedura penală o persoană poate fi reţinută pentru o bănuială rezonabilă că a
408
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008.
409
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008.

205
săvârşit infracţiunea, dacă nu i s-a putut constata identitatea. Din formularea normei contravenţiona-
le reiese că cerinţele pentru reţinerea unei persoane în cadrul procedurii contravenţionale sunt mai
dure decât cele din procedura penală. Astfel, se consideră că o persoană ar putea fi reţinută şi în
procedura contravenţională pentru o bănuială rezonabilă că a comis o contravenţie dacă nu i s-a sta-
bilit identitatea, fără a fi necesar să fi fost pornit procesul contravenţional până la aceasta. Important
este ca procedura să fie respectată şi asigurate toate drepturile persoanei reţinute.410
În ceea ce priveşte o categorie aparte de persoane, minorii, pornind de la faptul că vârsta la
care poate surveni răspunderea contravențională a fost modificată de la 16 la 18 ani (art. 16, alin. (1)
CC), acesta poate fi reţinut doar pentru săvârşirea faptelor prevăzute la articolele expres stipulate în
art. 16, alin. (2) CC, doar dacă sunt întrunite şi celelalte condiţii prevăzute de Cod. În concret, pre-
cizăm că persoana fizică cu vârsta între 16 şi 18 ani este pasibilă de răspundere contravenţională
pentru săvârşirea faptelor prevăzute la: art. 69, alin. (1), art. 78, 85, 87, art. 88, alin. (1), art. 89, art.
91, alin. (1), art. 104, 105, 203, art. 204, alin. (1), (2) şi (3), art. 228–245, 336, 342, 352–357, 363,
365, art.366, alin. (1), art.367, 368, 370, art. 372, alin. (2). Deci, această categorie de persoane poate
fi reținută contravențional doar în caz de comitere flagrantă a contravențiilor prevăzute la: art. 78,
art. 233, art. 237, art. 243 şi art. 353.411
Apoi, legiutorul stabilește exact lista autorităților statului care pot aplica măsura procesuală
a reţinerii:
1. Poliţia;
2. Poliţia de Frontieră, în cauzele de încălcare a regimului frontierei de stat, a regimului
zonei de frontieră sau a regimului punctelor de trecere a frontierei de stat;
3. Serviciul vamal, în cazul contravenţiilor ce ţin de competenţa lui;
4. Biroul migraţie şi azil al Ministerului Afacerilor Interne, în cazul contravenţiilor ce ţin
de competenţa sa.
Prin urmare, niciun alt subiect implicat în procesul contravenţional nu este în drept să apli-
ce o asemenea măsură de constrângere. Acest moment este important, întrucât reţinerea ca măsură
de asigurare a procedurii contravenţionale trebuie aplicată numai în cazuri excepţionale. Justificarea
rezidă în faptul că aplicarea reţinerii conduce, în principal, la atingerea unui drept fundamental –
libertatea şi inviolabilitatea persoanei, garantat de Constituţie (în art. 25). Iată de ce, respectarea
procedurii şi a condiţiilor prevăzute de lege este fundamentală pen-tru asigurarea legalităţii aplicării
reţinerii ca măsură procesuală de constrângere.412

410
Cercetare cu privire la instituţia reţinerii în Republica Moldova. Grupul Analitic pentru Justiţia Penală Fundaţia So-
ros-Moldova. Chişinău: Cartier, 2011, p. 6.
411
Chiper N. Reținerea ca măsură de constrângere contravențională și impactul său asupra drepturilor omului. În: Socie-
tatea civilă și statul de drept, 2018, p. 74.
412
Chiper N., p. 75.

206
 Procedural, persoana reţinută trtebuie informată neîntârziat, într-o limbă pe care o înţelege,
despre motivele reţinerii, i se comunică drepturile prevăzute de lege, faptul informării fiind înscis în
procesul-verbal cu privire la reţinere.
Procesul-verbal cu privire la reţinere trebuie să conțină următoarea informație: data şi locul
încheierii, funcţia, numele şi prenumele persoanei care a încheiat procesul-verbal, date despre per-
soana reţinută, data, ora, locul şi motivul reţinerii. Procesul-verbal se semnează de persoana care l-a
încheiat şi de persoana reţinută. Dacă persoana reținută refuză să semneze procesul-verbal, în text se
face mențiunea despre refuz, cu adeverirea faptului de cel puţin doi martori.
Totodată, persoanei reţinute tebuie să i se acorde imediat posibilitatea de a comunica la
două persoane, la alegerea sa, despre reţinere. Faptul comunicării sau al refuzului de a comunica se
consemnează la fel contra semnătură, în procesul-verbal cu privire la reţinere.
Cu referință la condițiile de deținere a persoanelor reținute, acestea trebuie asigurate cel
puţin conform Codului de executare pentru persoanele aflate în arest preventiv. Reținuții se deţin în
camere comune, iar în cazuri excepţionale, în scopul asigurării securităţii, se admite instalarea lor în
încăperi separate.
Persoana reţinută urmează a fi eliberată în cazul în care:
a) nu s-au confirmat motivele verosimile de a bănui că a săvârşit contravenţia;
b) a expirat termenul reţinerii;
c) lipsesc temeiurile de a fi privată în continuare de libertate.
La eliberare, persoanei reţinute i se înmânează copia procesului-verbal.
Persoana eliberată nu poate fi reţinută din nou pe aceleaşi temeiuri.
Dincolo de necesitatea asigurării procesului contravențional, trebuie să recunoaştem că
constrângerea este un mijloc dur de influenţare socială, prin ea atentându-se la libertatea omului,
acesta fiind plasat într-o situaţie în care nu are de ales decât varianta propusă (impusă) de autori-
tăți.413 Autoritățile statului împuternicite să aplice arestul nu trebuie să abuzeze de această posibili-
tate, arestul trebuie aplicat doar acolo unde este cu adevărat necesar. Aplicarea arestului în excesiv
ar face imposibilă de fapt îndeplinirea funcțiilor de prevenire generală și specială a faptelor contra-
venționale.
Constrângerea juridică trebuie să presupună măsuri şi sancţiuni proporţionale în aşa fel în-
cât, pe de o parte, să creeze factori inhibitori necesari în conştiinţa celora, care ar încerca să încalce
legea, iar pe de altă parte, să întărească sentimentul de securitate la ceilalţi, inspirându-le convinge-

Теория государства и права. Под ред. проф. В. М. Корельского и проф. В. Д. Перевалова. Москва: НОРМА-
413

ИНФРА, 1998, p. 133., citat de Natalia Chiper.

207
rea că legea, statul îi ocroteşte şi că nu ar trebui să apeleze la căi ilegale cu scopul de a-şi face sin-
guri dreptate.414
Impactul reţinerii ca măsură procesuală de constrângere asupra drepturilor omului este
unul esenţial. Aceasta deoarece în pofida perioadei scurte pentru care se aplică, reţinerea este una
dintre cele mai severe măsuri de constrângere procesuală. Severitatea se exprimă, în primul rând,
prin faptul că persoana reţinută este lipsită de libertatea de mişcare, de posibilitatea de a comunica
cu alte persoane, de a dispune de bunurile sale, este afectată inviolabilitatea fizică şi psihică, per-
soana suportând şi alte incomodităţi legate de intervenţia în ritmul obişnuit al vieţii sale cotidiene.
În al doilea rând, cel mai grav este că asemenea limitări i se aduc persoanei înainte de a fi constatată
şi demonstrată vinovăția sa în comiterea faptei, moment destul de relevant, mai ales, în cazul în care
sunt reținute persoane din eroare, în rezultatul unor confuzii. Principalul drept fundamental al omu-
lui afectat de această măsură de constrângere este dreptul la libertate şi siguranţă personală. Nefiind
unul absolut potrivit Constituției, acest drept poate fi restrâns de către autorităţile statului (care au
dreptul de a priva persoanele de libertate) în modul şi în cazu rile stabilite de lege, cu respectarea
garanţiilor legale prevăzute pentru privarea de libertate.415 Este deosebit de important ca mecanis-
mul acestei măsuri de constrângere să conțină garanții şi instrumente eficiente de prevenire a lezării
drepturilor omului, de sancționare a acestora, precum şi de restabilire a drepturilor omului astfel
încălcate.

Aducerea silită
Aducerea silită constă în conducerea forţată în faţa instanţei de judecată a persoanei în ca-
zul în care aceasta, fiind citată în modul stabilit de lege, nu s-a prezentat, fără a avea motive înteme-
iate, şi nu a informat instanța care a citat-o despre imposibilitatea prezentării sale, prezența acesteia
fiind necesară.
Poate fi supusă aducerii silite doar persoana participantă la proces, pentru care este obliga-
torie citarea instanței, şi care:
a) se eschivează de la primirea citației;
b) se ascunde de instanță.
Aducerea silită se efectuează de către poliţie în temeiul unei încheieri judecătoreşti cu apli-
carea prevederilor art. 199 alin. (4)–(6) din Codul de procedură penală.
Încheierea privind aducerea silită va cuprinde:

414
Chetruş U. Garantarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale în procesul aplicării măsurilor de constrângere juridi-
că. Teză de doctor în drept. Chişinău, 2013, p. 60.
415
Ghid practic de monitorizare a respectării drepturilor persoanei reţinute / Proiectul operaţional „Garanţii procesuale
la etapa urmăririi penale”. Chişinău: Epigraf, 2001, p. 9-10.

208
 a) data şi locul emiterii;
b) numele, prenumele, funcţia şi semnătura persoanei care dispune aducerea;
c) numele, prenumele şi domiciliul persoanei care trebuie să fie adusă;
d) data, ora şi locul în care persoana urmează să fie adusă;
e) motivul aducerii.
Persoana nu poate fi supusă aducerii silite în timpul nopţii, cu excepţia cazurilor care nu
suferă amânare. La fel, nu pot fi supuse aducerii silite minorii în vârstă de până la 14 ani, femeile
gravide, persoanele bolnave, starea cărora este confirmată prin certificat medical eliberat de o insti-
tuţie medicală de stat.
La dispunerea și aplicarea aducerii silite a contravenientului trebuie de avut în vedere că
aceasta reprezintă o măsură restrictivă și limitativă în drepturi a contravenientului și poate fi aplica-
tă doar cu respectarea strictă a cerințelor procedurale.
Astfel, în primul rând aducerea silită este o măsură suplimentară la procedura de citare și
nicidecum o măsură alternativă. În aceste condiții, instanța trebuie mai întâi să realizeze procedura
de citare a contravenientului și doar în baza rezultatelor acesteia să stabilească dacă sunt întrunite
condițiile pentru aducerea silită sau nu. Aducerea silită va putea fi dispusă doar în cazurile în care
există certitudinea că contravenientul se eschivează de la primirea citației, sau se ascunde de instan-
ță.
Aprecierea eschivării de la primirea citației sau a faptului ascunderii de instanță va trebui
să fie făcută de instanță în fiecare caz în parte, pornind de la materialele dosarului, rezultatele citării
anterioare și circumstanțelor cauzei. Totodată, instanța trebuie să fie deosebit de precaută pentru a
nu admite dispunerea măsurii de aducere silită a contravenientului în condițiile în care nu a fost rea-
lizată în mod corespunzător procedura de citare, existând, astfel, riscul să fie limitată în drepturi
persoana ce nici nu bănuiește despre derularea procedurilor contravenționale împotriva sa.
Ca urmare, este absolut necesar ca procedura de citare, ce precedă aducerii silite să fie nu
doar corespunzătoare, ce prin sine constituie o condiție sine qua non, dar, totodată, să fie promptă,
efectivă, să asigure un răspuns rapid și sigur, și să permită economisirea resurselor umane, financia-
re și temporare.
Acest obiectiv va putea fi realizat doar prin implementarea tehnologiilor moderne în actul
de înfăptuire a justiției și utilizarea noilor practici, mijloace și instrumente de către judecători, care
sunt puse la dispoziție de legiuitor, mai ales în procedura de citare, astfel, încât, pe de o parte, să fie
minimalizat riscul necunoașterii de către partea pe dosar în procesul contravențional a faptului exa-
minării unei cauze contravenționale cu implicarea sa, iar, pe de altă parte, să nu fie admisă utilizarea

209
rigidității procedurilor și practicilor judecătorești pentru a compromite și tergiversa actul de înfăptu-
ire a justiției.416

Înlăturarea de la conducerea vehiculului;

Una din măsurile procesual de constrângere aplicată mai des în cazurile de conducere a ve-
hiculului în stare de ebrietate este ,, Înlăturarea de la conducerea vehiculului şi examenul medical
pentru constatarea stării de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe”, măsură prevăzută la
art. 438 CC al RM. Respectiva măsură de constrângere statală are o importanţă deosebită în proce-
sul contravenţional contribuind atât la desfăşurarea în bune condiţii a procesului contravenţional cât
şi la asigurarea securităţii circulaţiei rutiere, în special în cazul în care există temei de a bănui că
persoana ce conduce vehiculul se află în stare de ebrietate și prezintă pericol pentru siguranța rutieră
[3, art. 438].
Măsură prevăzută la art. 438 CC al RM. Respectiva măsură de constrângere statală are o
importanţă deosebită în procesul contravenţional contribuind atât la desfăşurarea în bune condiţii a
procesului contravenţional cât şi la asigurarea securităţii circulaţiei rutiere, în special în cazul în ca-
re există temei de a bănui că persoana ce conduce vehiculul se află în stare de ebrietate și prezintă
pericol pentru siguranța rutieră.
În conformitate cu prevederile art. 438 CC al RM, persoana care conduce vehicul este înlă-
turată de la conducere dacă:
a) există temeiuri suficiente de a presupune că se află în stare de ebrietate inadmisibilă
produsă de alcool sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe;
b) nu are asupra sa documentul care confirmă dreptul de a conduce sau de a folosi vehicu-
lul.
c) a expirat termenul de 180 de zile de admitere temporară a mijlocului de transport auto pe
teritoriul Republicii Moldova, cu excepţia cazului în care mijlocul de transport auto este introdus pe
teritoriul vamal de către persoana fizică cu domiciliul în orice stat străin şi care deţine permis de
conducere emis în ţara în care are domiciliu;
d) nu are domiciliu în una dintre unităţile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului sau
municipiul Bender, deţine permis de conducere al Republicii Moldova, emis în modul stabilit de
legislaţia naţională, şi conduce un mijloc de transport auto cu plăcuţa cu număr de înmatriculare din

416
Moscalciuc Galina, Moscalciuc Vitalie. Citarea și aducerea silită a contravenientului în instanța de judecată. În: Re-
vista Institutului Național al Justiției, Nr. 1 (40), 2017, p. 41.

210
una dintre unităţile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului sau municipiul Bender, cu excepția
prevăzută la art. 53 alin. (22) din Legea privind siguranța traficului rutier417.
Persoana în privinţa căreia există temeiuri suficiente de a presupune că se află în stare de
ebrietate inadmisibilă produsă de alcool sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe este obli-
gată să accepte conform art. 384, alin. (4), lit. c) CC al RM și art. 25, alin. (22) al Legii RM Nr. 320
din 27.12.2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului, la cererea agentului constata-
tor, testarea alcoolscopică, examenul medical, prelevarea de sânge şi de eliminări ale corpului pen-
tru analiză.
Testarea alcoolscopică, examenul medical, prelevarea de sânge şi de eliminări ale corpului
pentru analiză se efectuează de un specialist abilitat cu asemenea atribuţii. Pentru prezentarea cu
bună ştiinţă a unei concluzii false, specialistul răspunde în conformitate cu art. 312 din Codul penal.
Modul de efectuare a testării alcoolscopice, a examenului medical, precum şi de constatare
a gradului de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe, este reglementat prin Hotărîrea Gu-
vernului RM Nr. 296 din16.04.2009, cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de tes-
tare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei.
O altă măsură procesual de constrîngere aplicată în procesul documentării contravențiilor
rutiere este reţinerea şi aducerea vehiculului la parcare, măsură prevăzută la art. 439 CC al RM418.
Ridicarea vehiculelor urmăreşte asigurarea securităţii publice şi respectarea normelor pri-
vind circulaţia pe drumurile publice şi are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor legitime ale
cetăţenilor şi intereselor statului. Astfel, ridicarea vehiculului constituie evacuarea (strămutarea)
forţată a vehiculului de la locul iniţial cu ajutorul mijloacelor speciale şi reamplasarea acestuia la
parcarea specială sau pe teritoriul organului de poliţie. În calitate de parcare specială o poate consti-
tui parcarea cu pază ce corespunde Regulamentului cu privire la parcările auto cu plată pe teritoriul
Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 672 din 19 iunie 1998, şi asigură păstra-
rea vehiculului şi recuperarea acestuia de către proprietar, posesor sau reprezentantul acestora doar
cu permisiunea organului de poliţie, din care face parte agentul constatator ce a dispus ridicarea şi
aducerea acestuia la parcare
Înlăturarea conducătorului auto de la conducerea vehiculului, în procesul constatarea
staţionării neregulamentare a vehiculelor şi/sau a prezenţei pericolului iminent pentru interesul pu-
blic, cu dispunerea aducerii la staţia de parcare specială sau la subdiviziunea de poliţie cea mai
apropiată de locul constatării contravenţiei, se face de către agenţii constatatori enumeraţi la art. 400

417
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 3-
6/15 din 16.01.2009, art. 438 alin. 1.
418
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 3-
6/15 din 16.01.2009, art. 439.

211
CC al RM și Ordinul IGP nr. 6 din 29.03.2013 Cu privire la împuternicirea cu atribuţii de constatare
a contravenţiilor şi/sau de sancţionare a agenţilor constatatori pe cauze contravenţionale 419420.
Sectoarele de drum public pe care se aplică măsura de ridicare a vehiculelor staţionate ne-
regulamentar se stabilesc de către administratorii drumurilor publice, în coordonare cu subdiviziu-
nea teritorială a Inspectoratului General al Poliţiei, şi se semnalizează prin instalarea panourilor
adiţionale la indicatoarele de interzicere a staţionării şi parcării, în modul prevăzut de Regulamentul
circulaţiei rutiere.
Ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, poate fi aplicată şi pe sectoarele de drum
public nesemnalizate prin indicatoare de interzicere, dar pe care staţionarea vehiculelor este interzi-
să de prevederile Regulamentului circulaţiei rutiere (în intersecţii, pe pasajele pentru pietoni, la
staţiile de oprire a vehiculelor de rută sau în apropierea acestora etc.), în cazul în care vehiculul
staţionat reduce cîmpul de vizibilitate, limitează accesul la teritoriile adiacente drumului sau creează
obstacole pentru circulaţia altor vehicule sau a pietonilor.
În cazul sosirii în Republica Moldova a unei delegaţii oficiale, agenţii constatatori sunt în
drept de a dispune aplicarea măsurii procesuale de constrîngere ridicarea vehiculului de pe itinerarul
de deplasare în cel mai apropiat loc de unde a fost efectuată ridicarea vehiculului, fără a cauza im-
pedimente pentru circulaţie. Aceeaşi acţiune urmează a fi dispusă în cazul în care un autovehicul
creează impedimente pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu a vehiculelor cu regim prioritar de
circulaţie.

Testarea alcoolscopică sau examenul medical pentru constatarea stării de ebrietate pro-
dusă de alcool sau de alte substanțe;
Persoana în privinţa căreia există temeiuri suficiente de a presupune că se află în stare de
ebrietate inadmisibilă produsă de alcool sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe este obli-
gată să accepte conform art. 384, alin. (4), lit. c) CC al RM și art. 25, alin. (22) al Legii RM Nr. 320
din 27.12.2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului, la cererea agentului constata-
tor, testarea alcoolscopică, examenul medical, prelevarea de sânge şi de eliminări ale corpului pen-
tru analiză421422.

419
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 3-
6/15 din 16.01.2009, art. 400.
420
Ordinul IGP. nr. 6 din 29.03.2013 Cu privire la împuternicirea cu atribuţii de con-statare a contravenţiilor şi/sau de
sancţionare a agenţilor constatatori pe cauze contravenţionale.
421
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 3-
6/15 din 16.01.2009, art. 384, alin. (4), lit. c)
422
Legea Republicii Moldova nr. 320 din 27.12.2012 ,,cu privire la activitatea Poliției şi statutul polițistului”. În: Moni-
torul Oficial nr. 42-47 din 01.03.2013, art. 25, alin. (22).

212
 Testarea alcoolscopică, examenul medical, prelevarea de sânge şi de eliminări ale corpului
pentru analiză se efectuează de un specialist abilitat cu asemenea atribuţii. Pentru prezentarea cu
bună ştiinţă a unei concluzii false, specialistul răspunde în conformitate cu art. 312 din Codul pe-
nal423.
Modul de efectuare a testării alcoolscopice, a examenului medical, precum şi de constatare
a gradului de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe, este reglementat prin Hotărîrea Gu-
vernului RM nr. 296 din16.04.2009, cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de testa-
re alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei.
O altă măsură procesual de constrîngere aplicată în procesul documentării contravențiilor
rutiere este reţinerea şi aducerea vehiculului la parcare, măsură prevăzută la art. 439 CC al RM.
Ridicarea vehiculelor urmăreşte asigurarea securităţii publice şi respectarea normelor pri-
vind circulaţia pe drumurile publice şi are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor legitime ale
cetăţenilor şi intereselor statului. Astfel, ridicarea vehiculului constituie evacuarea (strămutarea)
forţată a vehiculului de la locul iniţial cu ajutorul mijloacelor speciale şi reamplasarea acestuia la
parcarea specială sau pe teritoriul organului de poliţie.
În calitate de parcare specială o poate constitui parcarea cu pază ce corespunde Regula-
mentului cu privire la parcările auto cu plată pe teritoriul Republicii Moldova, aprobat prinHotărîrea
Guvernului nr.672 din 19 iunie 1998, şi asigură păstrarea vehiculului şi recuperarea acestuia de că-
tre proprietar, posesor sau reprezentantul acestora doar cu permisiunea organului de poliţie, din care
face parte agentul constatator ce a dispus ridicarea şi aducerea acestuia la parcare
Înlăturarea conducătorului auto de la conducerea vehiculului, în procesul constatarea
staţionării neregulamentare a vehiculelor şi/sau a prezenţei pericolului iminent pentru interesul pu-
blic, cu dispunerea aducerii la staţia de parcare specială sau la subdiviziunea de poliţie cea mai
apropiată de locul constatării contravenţiei, se face de către agenţii constatatori enumeraţi la art. 400
CC al RM și Ordinul IGP. nr. 6 din 29.03.201424425.
Sectoarele de drum public pe care se aplică măsura de ridicare a vehiculelor staţionate ne-
regulamentar se stabilesc de către administratorii drumurilor publice, în coordonare cu subdiviziu-
nea teritorială a Inspectoratului General al Poliţiei, şi se semnalizează prin instalarea panourilor
adiţionale la indicatoarele de interzicere a staţionării şi parcării, în modul prevăzut de Regulamentul
circulaţiei rutiere426.

423
Codul penal al Republicii Moldova din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial nr. 72-74 din 14.04.2009, art. 312.
424
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 3-
6/15 din 16.01.2009, art. 400.
425
Ordinul IGP. nr. 6 din 29.03.2013 Cu privire la împuternicirea cu atribuţii de con-statare a contravenţiilor şi/sau de
sancţionare a agenţilor constatatori pe cauze contravenţionale.
426
Belecciu Șt., Antoci A., Ionașcu V., Cananău A. Reglementări contravenționale în domeniul circulației rutiere. Edit.
USM. Chișinău 2014, p. 96.

213
 Ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, poate fi aplicată şi pe sectoarele de drum
public nesemnalizate prin indicatoare de interzicere, dar pe care staţionarea vehiculelor este interzi-
să de prevederile Regulamentului circulaţiei rutiere (în intersecţii, pe pasajele pentru pietoni, la
staţiile de oprire a vehiculelor de rută sau în apropierea acestora etc.), în cazul în care vehiculul
staţionat reduce cîmpul de vizibilitate, limitează accesul la teritoriile adiacente drumului sau creează
obstacole pentru circulaţia altor vehicule sau a pietonilor.
În cazul sosirii în Republica Moldova a unei delegaţii oficiale, agenţii constatatori sunt în
drept de a dispune aplicarea măsurii procesuale de constrîngere ridicarea vehiculului de pe itinerarul
de deplasare în cel mai apropiat loc de unde a fost efectuată ridicarea vehiculului, fără a cauza im-
pedimente pentru circulaţie. Aceeaşi acţiune urmează a fi dispusă în cazul în care un autovehicul
creează impedimente pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu a vehiculelor cu regim prioritar de
circulaţie.
Reţinerea şi aducerea vehiculului la parcare, staţionate neregulamentar nu se aplică în ca-
zul vehiculelor cu regim prioritar de circulaţie, implicate în activităţi operative, precum şi al altor
categorii de vehicule asupra cărora, în conformitate cu Regulamentul circulaţiei rutiere, nu se extin-
de acţiunea indicatoarelor de interzicere a staţionării.
Ridicarea şi aducerea vehiculelor la parcarea specială sau pe teritoriul organului de poliţie
este efectuată de către agentul constatator cu ajutorul mijloacelor tehnice speciale din dotare sau
prin antrenarea prestatorului de servicii.
Ridicarea, transportarea, depozitarea, precum şi eliberarea ulterioarăa vehiculelor ridicate
este realizată de prestatorul de servicii contra plată, în baza dispoziţiei agentului constatator.
Faptul aducerii vehiculului la staţia de parcare specială sau pe teritoriul subdiviziunii de
poliţie se consemnează într-un proces-verbal, cu informarea imediată a unităţii de gardă a subdivi-
ziunii teritoriale a Inspectoratului General de Poliţie, în care se indică:
a) tipul, modelul vehiculului, numărul de înmatriculare, numerele de identificare ale agre-
gatelor marcate, defectele şi deteriorările lui vizibile;
b) numele, prenumele, funcţia şi semnătura persoanei care a decis aducerea vehiculului la
parcare şi care a organizat aducerea
c) temeiul de fapt şi temeiul juridic care au determinat aducerea vehiculului;
d) denumirea (numele), sediul (domiciliul), numărul de telefon al persoanei care a organi-
zat (a efectuat) aducerea vehiculului la parcare;
e) adresa parcării;
f) data şi ora încheierii procesului-verbal;

214
 g) numele, prenumele, funcţia şi semnătura persoanei care a luat în primire vehiculul la
parcare;
h) indicarea dotării tehnice şi eventualelor deteriorări vizibile ale acestuia.
Conform art. 439 alin. (4) CC al RM, procesul-verbal se încheie în 4 exemplare: un exem-
plar rămîne la agentul constatator, al doilea exemplar se remite persoanei care a organizat aducerea,
al treilea exemplar se înmînează persoanei care a luat în primire vehiculul la parcare, iar cel de-al
patrulea exemplar se înmînează proprietarului sau posesorului de vehicul ori i se expediază reco-
mandat la domiciliu. Despre aducerea vehiculului la parcare, agentul constatator informează neîntî-
rziat serviciul de gardă al poliţiei427.
În cazul în care vehiculul pasibil ridicării are portierele sau portbagajul descuiate ori în
acesta se află, la loc vizibil, obiecte de preţ sau alte lucruri ce nu fac parte din accesoriile vehiculu-
lui (portmoneu, geantă, telefon etc.), agentul constatator va efectua examinarea şi sigilarea acestuia
în prezenţa a doi martori - asistenţi, care, de asemenea, vor semna procesul-verbal cu privire la ridi-
carea vehiculului428.
În cazul în care conducătorul vehiculului supus ridicării şi plasării pe teritoriul organului
de poliţie, la parcarea specială, sau ridicării plăcilor cu numărul de înmatriculare nu a fost identifi-
cat pînă la încheierea exercitării programului de lucru, de către agentul constatator, acesta este obli-
gat să depună neîntîrziat la organul de poliţie din care face parte o sesizare cu privire la contravenţia
constatată, anexînd procesul-verbal cu privire la ridicarea vehiculului (cu privire la ridicarea plăci-
lor cu numărul de înmatriculare) şi materialele aferente cauzei.
Conducătorul organului de poliţie va asigura luarea la evidenţă în modul stabilit a sesizării
cu privire la contravenţia constatată şi va dispune verificarea acesteia în termenul şi modul stabilit
de lege în vederea pornirii procesului contravenţional.
Eliberarea de la parcarea specială a vehiculului ridicat organului de poliţie din care face
parte agentul constatator, după achitarea de către contravenient a serviciilor de ridicare, transportare
şi depozitare.
La solicitarea proprietarului, posesorului sau reprezentantului acestora, agentul constatator
care a dispus ridicarea vehiculului sau, după caz, ofiţerul de serviciu din unitatea de gardă a organu-
lui de poliţie din care face parte acesta va verifica neîntîrziat circumstanţele cazului în vederea con-
statării înlăturării temeiurilor pentru aducerea vehiculului la parcare, precum şi caracterului hotărîrii
cu privire la contravenţie (decizia ori recomandarea referitor la sancţionare sau de încetare a proce-
sului), în funcţie de care va dispune în scris eliberarea vehiculului ridicat, cu indicarea faptului dacă

427
Codul contravențional al Republicii Moldova din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 3-
6/15 din 16.01.2009, art. 439, alin. (4).
428
Ceterchi I., Craiovan I. Introducere în teoria generală a dreptului. București: ALL, 1993, p. 29.

215
urmează sau nu să fie achitate de către contravenient cheltuielile de aducere şi de staţionare a vehi-
culului la parcare.
Data şi ora ridicării vehiculului se constată din momentul întocmirii procesului-verbal cu
privire la contravenţie429.
Perioada de păstrare a vehiculului ridicat se estimează în ore şi jumătăţi de oră din momen-
tul plasării acestuia la parcarea specializată. Achitarea pentru păstrarea vehiculului ridicat se înca-
sează pentru fiecare oră şi jumătate de oră împlinită de aflare a acestuia în parcare.
Accesul proprietarului, posesorului sau reprezentantului acestora la mijlocul de transport
aflat la parcare se efectuează în prezenţa persoanei responsabile pentru păstrarea acestuia.
Prestatorul de servicii ţine evidenţa mijloacelor de transport parcate, în conformitate cu in-
strucţiunile elaborate de Ministerul Afacerilor Interne.
În situaţia în care a fost întocmit procesul-verbal de ridicare a vehiculului şi a fost începută
procedura de ridicare, iar în acest moment proprietarul, posesorul sau reprezentantul lor se prezintă
la vehiculul ridicat, acesta poate returna bunul doar după achitarea cheltuielilor privind operaţia
efectuată (îmbarcarea, debarcarea) şi cea presupusă (transportarea). În acest caz, în procesul-verbal
de ridicare a vehiculului se va consemna faptul eliberării vehiculului proprietarului, posesorului sau
reprezentantului acestora.
În cazul în care parametrii geometrici ai drumului sau condiţiile traficului rutier nu permit
debarcarea vehiculului la locul ridicării, aceasta va fi realizată pe un sector apropiat care permite
efectuarea în siguranţă a acestei operaţiuni.
La momentul eliberării vehiculului ridicat, proprietarul, posesorul sau reprezentantul aces-
tora trebuie să-l examineze în vederea depistării eventualelor deteriorări produse în procesul ridică-
rii, transportării sau păstrării acestuia la parcare, inclusiv păstrarea integrităţii sigiliului aplicat de
agentul constatator. Examinarea vehiculului pe timp de noapte sau în condiţii de vizibilitate redusă
se va efectua în locuri special amenajate, cu iluminare artificială corespunzătoare.
În cazul depistării deteriorărilor, integrităţii vehiculului sau a sigiliului aplicat de agentul
constatator, proprietarul, posesorul vehiculului sau reprezentantul lor vor informa fără întîrziere or-
ganul de poliţie din care face parte agentul constatator.
Deteriorările sus-menţionate, cu excepţia cazurilor de încălcare a integrităţii şi pătrundere
nesancţionată în vehicul ce prezintă semne de infracţiune, se consemnează într-un proces-verbal de
examinare tehnică a vehiculului, semnat de proprietarul, posesorul sau reprezentantul acestora şi
reprezentantul organului de poliţie, care serveşte drept temei pentru înaintarea ulterioară a recla-
maţiilor către organul de poliţie.

Belecciu Șt., Antoci A., Ionașcu V., Cananău A. Reglementări contravenționale în domeniul circulației rutiere. Edit.
429

USM. Chișinău 2014, p. 99.

216
 Interzicerea exploatării vehiculului prin reținerea sau retragerea plăcii cu numărul de
înmatriculare al acestuia
Plăcile cu numărul de înmatriculare se ridică în cazurile în care:
a) vehiculul este fabricat sau reutilat cu abateri de la standardele şi/sau normativele în vi-
goare;
b) vehiculul nu a trecut inspecţia tehnică periodică;
c) numărul de înmatriculare nu corespunde standardului stabilit;
d) vehiculul este echipat cu dispozitive luminoase şi/sau sonore speciale fără autorizarea
respectivă;
e) parbrizul sau suprafeţele de geam ale portierelor din faţă sunt umbrite cu depășirea nor-
melor admisibile ori pe acestea sunt amplasate diferite obiecte care diminuează câmpul vizual al
conducătorului.
Faptul necorespunderii stării tehnice şi a utilajului vehiculului standardelor şi normativelor
în vigoare se consemnează în procesul-verbal de inspectare tehnică a vehiculului, care se va întocmi
în 3 exemplare: un exemplar rămâne la persoana care a decis ridicarea plăcilor, al doilea exemplar
se transmite persoanei care a preluat spre păstrare plăcile, iar cel de-al treilea exemplar se înmânea-
ză conducătorului vehiculului.
Plăcile cu numărul de înmatriculare se vor restitui proprietarului, posesorului sau reprezen-
tantului acestora imediat după înlăturarea neajunsurilor sau defectelor tehnice care au servit drept
temei pentru ridicarea acestora.

Suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier

Suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier constă în interzicerea temporară
persoanei fizice și/sau persoanei juridice de a utiliza un anumit vehicul rutier prin reținerea plăcuțe-
lor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare. Suspendarea dreptului de utiliza-
re a vehiculului rutier este aplicată în cazul în care vehiculul a fost folosit la săvârşirea contravenții-
lor prevăzute la art. 197 alin. (1)–(3), (5), (6), (9), (17), (22), (23), art. 2001 alin. (2) și (3) și la art.
224 alin. (5), (6), (11) și (12).
Suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier se aplică până la momentul achitării
sancțiunii pentru contravenția respectivă, cu excepția contravențiilor prevăzute la art. 197 alin. (1)–
(3) și (17), pentru care măsura de suspendare se va aplica pe un termen de 6 luni.
Măsura de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier încetează și plăcuţele cu
numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare se restituie, la cererea contrave-

217
nientului, cu condiția prezentării dovezii de achitare a amenzii, iar în cazul contravențiilor prevăzute
la art. 197 alin. (1)–(3) și (17) – după expirarea termenului de 6 luni.

Amenda judiciară;
Amenda judiciară este o măsură procesuală de constrângere, o sancțiune bănească, care se
aplică de către instanța de judecată persoanei care a comis o abatere în cursul procesului contraven-
țional.
Amenda judiciară se stabileşte în unităţi convenţionale. Unitatea convenţională de amendă
judiciară este egală cu 50 de lei.
Amenda judiciară se aplică în mărime de la 20 la 50 de unităţi convenţionale.
Se sancţionează cu amendă judiciară următoarele abateri:
a) neîndeplinirea de către orice persoană prezentă la şedinţa de judecată a măsurilor luate
de către preşedintele şedinţei (de exemplu, cu referință la ordinea și solemnitatea ședinței);
b) neexecutarea ordonanţei sau a încheierii de aducere silită;
c) neprezentarea nejustificată a martorului, expertului, specialistului, interpretului, traducă-
torului sau apărătorului legal în instanţă şi neinformarea acestora despre imposibilitatea prezentării,
când prezenţa lor este necesară;
d) tergiversarea de către expert, interpret sau traducător a executării însărcinărilor primite;
e) neluarea de către conducătorul unităţii, în care urmează să se efectueze o expertiză judi-
ciară, a măsurilor necesare pentru efectuarea acesteia;
f) neîndeplinirea obligaţiei de prezentare a obiectelor sau documentelor de conducătorul
unităţii sau de către persoanele însărcinate cu aducerea la îndeplinire a acestei obligaţii;
g) nerespectarea obligaţiei de păstrare a mijloacelor de probă;
h) alte abateri pentru care prezentul cod prevede amenda judiciară.
Pentru abaterile comise în cursul judecării cauzei, amenda judiciară se aplică de către in-
stanţa care judecă cauza, iar încheierea privind aplicarea amenzii judiciare se include în procesul-
verbal al şedinţei de judecată.
Încheierea judecătorului de instrucţie privind aplicarea amenzii judiciare poate fi atacată cu
recurs în instanţa ierarhic superioară de către persoana în privinţa căreia a fost aplicată amenda. În-
cheierea instanţei de judecată privind aplicarea amenzii judiciare poate fi atacată separat cu recurs.

Punerea sub sechestru.

Punerea sub sechestru este o măsură procesuală de constrângere care poate fi aplicată de
către judecătorul de instrucție sau de către instanța de judecată, la solicitarea agentului constatator a

218
organului abilitat cu dreptul de examinare şi/sau soluționare a contravenției respective sau a procu-
rorului, pentru a asigura eventuala confiscare specială, precum şi pentru a garanta executarea sanc-
țiunii amenzii, conform art. 203–210 din Codul de procedură penală aplicate corespunzător.
Punerea sub sechestru a bunurilor pentru a asigura eventuala confiscare specială şi pentru a
garanta executarea sancțiunii amenzii poate fi aplicată asupra bunurilor persoanei în privința căreia
s-a pornit proces contravențional. Punerea sub sechestru, pentru a asigura eventuala confiscare spe-
cială, poate fi aplicată şi asupra bunurilor altor persoane care le-au acceptat, ştiind despre dobândi-
rea ilegală a acestora.
Dacă bunurile ce urmează a fi sechestrate pentru repararea prejudiciului cauzat sau pentru
a garanta executarea pedepsei amenzii sunt folosite sau constituie parte a procesului tehnologic de
producție și sechestrarea lor ar determina în mod inevitabil stoparea activității economice, se iau
măsuri asigurătorii pentru sechestrarea contravalorii acestora.

7.4. Sistemul măsurilor de siguranță de procedură contravențională

Masurile de siguranță se dispun în raport cu persoanele care au comis fapte prevazute de
legea contravențională în scopul înlăturării unor stări de pericol și al preîntâmpinării savârșirii altor
fapte prevăzute de legea contravențională. Măsurile de siguranță se aplică chiar dacă nu sunt întru-
nite condițiile de tragere la răspundere contravențională.
Este evident că măsurile de sigurantță ocupă un loc important în sistemul mijloacelor lega-
le de lupta împotriva contravențiilor, mijloace reprezentate în principal sub forma unor măsuri de
apărare socială.
Masurile de siguranță se dispun, deci, față de cei care au savârșit fapte prevăzute de legea
contravențională, dar luarea lor nu este determinată de pericolul social al acelei fapte ca contraven-
ție, ci de starea de pericol obiectivă, relevată de persoana făptuitorului ori de anumite lucruri ce au
legatură cu fapta savârșită de acesta. Datorită cauzei lor specifice, stările de pericol generatoare de
fapte prevăzute de legea contravențională nu pot fi combătute prin aplicarea unor pedepse, pentru
că, de cele mai multe ori, este vorba de fapte savârșite fără voință sau de stări ce nu țin de voința sau
de conștiinta făptuitorului.
În sensul celor subliniate, putem defini măsurile de siguranță ca fiind acele mijloace legale
care au în principiu un caracter preventiv și în subsidiar unul de constrângere, care se aplică de re-
gulă, de instanțele de judecată persoanelor care au comis fapte prevăzute de legea contravențională
și cu privire la care există temerea justificată că și în viitor vor comite asemenea fapte datorită unor
stări personale ori altor cauze ce au fost relevate prin savârșirea faptei.

219
 După natura lor, măsurile de siguranţă sunt nişte sancţiuni ce au caracter preventiv și care
pot fi aplicate pentru a se înlătura o stare de pericol şi pentru a se preîntâmpina săvârşirea altor
fapte ilicite.
Exemplu poate fi situaţia în care persoana a comis o contravenţie datorită nivelului scăzut
al pregătirii profesionale (şoferul unui autobus de transportare a călătorilor), și, ca măsură de sigu-
ranţă, poate fi luată împotriva acesteia măsura interzicerii de a conduce autocarul pe rute regulate
sau neregulate de pasageri, pe durata investigării cazului de comitere a contravenţiei.
O altă situaţie în care actele întreprinse ar putea fi catalogate drept măsuri de siguranţă ar fi
cazul în care persoana care a comis acte de violenţă în familie, ar urma să-i fie aplicată interdicţia
de a reveni în locuinţa familiei sau de a comunica cu membrii familieie, precum şi alte măsuri, care
ar garanta situaţia victimelor actului de violenţă, dar şi ar asigura faptul ca situaţia constatată să nu
să se transforme într-o faptă penală. Practica altor ţări identifică drept una din caracteristicile de ba-
ză a măsurilor de siguranţă, faptul că acestea pot fi aplicate chiar şi în pofida faptului că contrave-
nientul nu este sancţionat.430
În conformitate cu prevederile art. 4394, pot fi aplicate următoarele măsuri de siguranță:
a) expulzarea;
b) demolarea construcțiilor neautorizate şi/sau defrişarea arborilor şi arbuştilor;
c) confiscarea specială;
d) ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport.

Expulzarea;
Expulzarea este o măsură de siguranță care constă în îndepărtarea silită de pe teritoriul
Republicii Moldova a cetățenilor străini şi a apatrizilor care au săvârşit o contravenție prevăzută de
prezentul cod. Expulzarea are drept scop înlăturarea unei stări de pericol şi/sau prevenirea săvîrşirii
unor fapte socialmente periculoase de către aceste persoane.
Expulzarea se aplică de către instanța de judecată şi doar în prezența cumulativă a următoa-
relor condiții:
a) contravenientul este cetățean străin sau apatrid, cu excepția persoanei care a fost recu-
noscută ca refugiat sau căreia i s-a acordat protecție umanitară;
b) cetățeanul străin sau apatridul este sancționat pentru o faptă care constituie contravenție;
c) rămînerea contravenientului pe teritoriul Republicii Moldova este sursa unei stări de pe-
ricol pentru ordinea publică sau pentru securitatea națională, înlăturarea acestei stări fiind posibilă
doar prin îndepărtarea contravenientului de pe teritoriul Republicii Moldova;

430
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept proceasual contravențional Chișinău 2017, pag. 151

220
 d) contravenientul nu poate fi expulzat în statul în privința căruia există dovezi că în statul
respectiv acesta va fi persecutat din motive de apartenență rasială, națională, religioasă, din cauza
convingerilor politice sau va fi supus tratamentului inuman şi degradant, torturii ori pedepsei capita-
le.
În privința cetățenilor străini şi apatrizilor care nu pot fi expulzați imediat, instanța de ju-
decată poate dispune luarea în custodie publică, cu plasarea acestora în Centrul de Plasament Tem-
porar al Străinilor pe un termen de cel mult 6 luni.
Luarea în custodie publică este o măsură de restrângere a libertăţii de mişcare, dispusă de
instanţa de judecată împotriva străinului care nu a executat decizia de returnare sau care nu a putut
fi returnat în termenul prevăzut de legislaţie, care a trecut sau care a încercat sa treacă ilegal frontie-
ra de stat, care a intrat în ţară în perioada de interdicţie dispusă anterior, a cărui identitate nu a putut
fi stabilită, care a fost declarat indezirabil, împotriva căruia a fost dispusă expulzarea sau dacă exis-
tă riscul sustragerii acestuia.
Minorii neînsoţiţi şi familiile cu minori sunt luaţi în custodie publică numai în ultimă in-
stanţă şi pentru o perioadă cât mai scurtă. Interesul superior al copilului reprezintă un considerent
primordial în contextul luării în custodie publică a minorilor. Minorii luaţi în custodie publică au
dreptul la educaţie, la programe educative, luând în consideraţie necesităţile etnice, culturale, religi-
oase ale acestora, precum şi vârsta şi starea sănătăţii lor. Familiile luate în custodie publică benefi-
ciază de cazare separată, care să le asigure un nivel corespunzător de intimitate.
În cazul în care expulzarea însoțeşte sancțiunea arestului contravențional, aducerea la înde-
plinire a expulzării are loc după executarea sancțiunii.
La aplicarea expulzării persoanelor se va ține cont de dreptul la respectarea vieții private a
acestora.

Demolarea construcțiilor neautorizate și/sau defrișarea arborilor și arbuștilor;

Demolarea construcțiilor neautorizate se aplică în cazul faptelor prevăzute la art. 116, 134,
168, art. 177 alin. (3), art. 178, 179 şi 226 şi atrage, după caz, remedierea construcțiilor afectate în
urma intervențiilor neautorizate.
Prin construcţie neautorizată se subînţelege orice tip de:
 construcţii capitale - construcţii cu destinaţie locatvă sau cu altă destinaţie, împrejmuiri;
 construcţii uşor demontabile - gherete, tarabe, garaje metalice, copertine, panouri publi-
citare, împrejmuiri din lemn sau metal, instalaţii ce blochează căile de acces, amplasate pe terenuri
ce aparţin domeniului public/privat;

221
  spaţii publice - amenajate şi executate în lipsa certificatului corespunzător pentru pro-
iectare, a documentaţiei de proiect şi autorizaţiei de construire.
De asemenea, la categoria construcţii neautorizate se atribuie:
 reconstrucţiile, replanificările, intervenţiile în construcţii prin care se modifică proiectul
iniţial sau direcţia de deschidere a uşilor la intrarea în apartamente şi care blochează căile de evacu-
are în caz de situaţii excepţionale;
 accesul spre spaţiile de uz comun (subsoluri, cerdacuri, holuri, coridoare, intrări în bloc,
casa scării etc.) din interiorul blocurilor locative sau din alte imobile.
Demolarea construcțiilor neautorizate şi defrişarea arborilor şi arbuştilor se dispun de către
instanța de judecată şi pot fi aplicate chiar dacă este înlăturată răspunderea contravențională în te-
meiul art. 26 (cauzele care înlătură răspunderea contravențională) sau procesul contravențional a
încetat în temeiul art. 441 alin. (1) lit. f). (a expiurat termenul de prescripție sau nu a fost identificat
făptuitorul). De fapt, demolarea construcției neautorizate nu are ca scop pedepsirea contravențională
a vinovatului, ci asigurarea ordinii publice prin prevenirea consecințelor negative în cazul unor con-
strucții realizate cu nerespectarea prevederilor legii.
Demolarea construcțiilor neautorizate şi defrişarea arborilor şi arbuştilor se execută de că-
tre contravenient pe cont propriu sau de către autoritățile administrației publice locale din contul
proprietarului.
Modul de demolare a construcțiilor neautorizate şi de defrişare a arborilor şi arbuştilor se
stabileşte de către Guvern.

Confiscarea specială;
Confiscarea specială constă în trecerea forțată şi gratuită în proprietatea statului a bunuri-
lor indicate la alin. (2). În cazul în care aceste bunuri nu mai există, nu pot fi găsite sau nu pot fi re-
cuperate, se confiscă contravaloarea acestora.
Sunt supuse confiscării speciale bunurile:
a) utilizate sau destinate pentru săvârşirea unei contravenții;
b) rezultate din săvârşirea contravenției, precum şi orice venituri generate de aceste bunuri;
c) date pentru a determina săvârşirea unei contravenții sau pentru a-l răsplăti pe contrave-
nient;
d) deținute contrar regimului stabilit de legislație şi depistate pe parcursul desfăşurării pro-
cesului contravențional;
e) convertite sau transformate, parțial sau integral, din bunurile rezultate din contravenții
sau din veniturile generate de aceste bunuri.

222
 Confiscarea specială se aplică de către instanța de judecată la demersul agentului constata-
tor.
În cazul contravențiilor prevăzute la art. 79 alin. (3) (scoaterea din țară a sângelui donat),
art. 287 (încălcarea regulilor vamale) confiscarea specială se aplică de către reprezentantul Serviciu-
lui Vamal abilitat să examineze cauza contravențională.
Până la pronunțarea hotărârii cu privire la confiscarea specială, agentul constatator dispune
restituirea către proprietar sau către posesorul legal al bunurilor uşor alterabile, în acest caz con-
fiscându-se contravaloarea lor.
Dacă bunurile rezultate din săvârşirea contravenției şi veniturile de la aceste bunuri au fost
comasate cu bunurile dobândite legal, se confiscă acea parte din bunuri sau contravaloarea acestora
care corespunde valorii bunurilor rezultate din săvârşirea contravenției şi a veniturilor de la aceste
bunuri.
Dacă bunurile indicate la alin. (2) lit. a) și b) aparțin sau au fost transferate oneros unei
persoane care nu știa și nici nu trebuia să știe despre scopul utilizării sau originea bunurilor, se con-
fiscă contravaloarea acestora. Dacă bunurile respective au fost transferate cu titlu gratuit unei per-
soane care nu știa și nici nu trebuia să știe despre scopul utilizării sau originea acestora, bunurile se
confiscă.
Confiscarea specială se poate aplica chiar dacă făptuitorul este eliberat de răspundere con-
travențională.
- Confiscarea specială nu se aplică în cazul contravențiilor săvârşite prin intermediul unui
organ de presă sau al oricărui alt mijloc de informare în masă.

Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijlocului de transport.

Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport constă în in-
terzicerea temporară persoanei fizice de a conduce mijloace de transport prin ridicarea permisului
de conducere până la pronunțarea hotărârii judecătorești asupra cauzei. Ridicarea provizorie a per-
misului de conducere a mijloacelor de transport are drept scop înlăturarea unei stări de pericol și/sau
prevenirea săvârșirii unor fapte socialmente periculoase în traficul rutier.
Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport se aplică de către
instanța de judecată, la demersul agentului constatator, în procesul de examinare a contravențiilor
pentru care se prevede sancțiunea privării de dreptul de a conduce mijloace de transport.
Instanța de judecată examinează, în cel mult 3 zile de la data depunerii, demersul agentului
constatator cu privire la ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport,
cu emiterea unei încheieri care va conține una dintre următoarele soluții:

223
 a) admiterea demersului agentului constatator și ridicarea provizorie a permisului de con-
ducere a mijloacelor de transport;
b) respingerea demersului agentului constatator și restituirea permisului de conducere titu-
larului.
Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport se aplică de in-
stanța de judecată pe un termen ce nu poate depăși termenul maxim al sancțiunii de privare de drept
special prevăzut de sancțiunea normei contravenționale.
Termenul executării măsurii de siguranță de ridicare provizorie a permisului de conducere
a mijloacelor de transport se include în termenul de executare a sancțiunii de privare de drept speci-
al de a conduce mijloace de transport.
Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport se poate aplica
chiar dacă făptuitorul este eliberat de răspundere contravențională.
În cel mult 3 zile de la data pronunțării încheierii, copia de pe aceasta se înmânează agen-
tului constatator și persoanei în a cărei privință a fost pornit procesul contravențional sau se remite
acestora în cazul în care nu au fost prezente la ședința de judecare a cauzei contravenționale, faptul
expedierii consemnându-se în dosar.

224
8. CONSTATAREA ȘI EXAMINAREA FAPTEI CONTRAVENȚIONALE
8.1. Procesul de constatare a faptei contravenționale.
- declanșarea fazei de constatare și examinare a cauzei contravenționale.
- sesizarea organului competent privind comiterea contravenției.
- desfășurarea fazei de constatare a cazului contravențional (audierea persoanelor partici-
pante la procedura contravențională, administrarea probelor etc.).
8.2. Circumstanțele care înlătură procesul contravențional
8.3. Proceduri simplificate de constatare și examinare a contravenției
8.4. Procesul – verbal cu privire la contravenție
- conținutul procesului-verbal cu privire la contravenție.
- încheierea procesului-verbal în cazul pluralității de contravenții.
- nulitatea procesului-verbal cu privire la contravenții.
- cazurile în care nu se încheie proces-verbal cu privire la contravenții.
- chitanța de încasare la amenzii la locul constatării contravenției.
8.5. Contestația împotriva procesului-verbal cu privire la contravenție.
8.6. Judecarea cauzelor contravenționale în instanță.
8.7. Procedura scrisă de examinare a cauzei contravenționale în instanța de judecată.

8.1. Procesul de constatare a faptei contravenționale.

Declanșarea fazei de constatare și examinare a cauzei contravenționale
A cоnstata înseamnă a stabili situaţia sau starea unui lucru, existenţa unui fapt, a unui adevăr
etc. (din fr. cоnstater).431Cоnstatare este acţiunea de a cоnstata şi rezultatul ei.432
Pоrnind de la aceste definiţii, am putea presupune că prin cоnstatarea faptei cоntra-
venţiоnale se subînţelege acţiunea privind stabilirea şi analiza juridică a faptei antisоciale cоmise,
încadrarea ei într-о anumită nоrmă materială a dreptului cоntravenţiоnal pentru a determina dacă
aceasta cоnstituie sau nu о cоntravenţie.
Legislatоrul însă utilizează termenul cоnstatarea faptei cоntravenţiоnale avînd în vedere
un cоnţinut mult mai larg. Pоtrivit legii cоntravenţiоnale, „cоnstatarea faptei cоntravenţiоnale în-
seamnă activitatea, desfăşurată de agentul cоnstatatоr, de cоlectare şi de administrare a prоbelоr pri-
vind existenţa cоntravenţiei, de încheiere a prоcesului-verbal cu privire la cоntravenţie, de aplicare a
sancţiunii cоntravenţiоnale sau de trimitere, după caz, a dоsarului în instanţa de judecată sau în alt оr-
gan spre sоluţiоnare”433
Din această definiţie reiese că, în cazul cоntravenţiilоr la a cărоr cоmitere agentul cоnsta-
tatоr este împuternicit să aplice sancţiunea cоntravenţiоnală, „cоnstatarea faptei cоntravenţiоnale” re-
prezintă prоcedura cоntravenţiоnală accelerată (simplificată) şi cuprinde următоarele acţiuni prоcesuale,
care, la rîndul lоr, cоnstituie unele etape ale fazei de cоnstatare a faptei cоntravenţiоnale: sesizarea
agentului cоnstatatоr privind săvîrşirea unei fapte ilicite; analiza infоrmaţiei cu privire la cоmiterea

431
Dicţiоnarul explicativ al limbii rоmâne.Ediţia a II-a, Bucureşti, Univers Enciclоpedic, 1996, p. 215;
432
Ibidem, p. 215;
433
Cоdul Cоntravenţiоnal al Republicii Mоldоva, art. 440 alin. (1) ;

225
unei fapte antisоciale periculоase; începerea prоcedurii cоntravenţiоnale; cercetarea prоpriu-zisă a
cazului, adică cоlectarea şi studierea prоbelоr‚ privind caracterul faptei antisоciale cоmise, persоna-
litatea făptuitоrului;dоcumentarea prоcesuală a rezultatelоr cercetării efectuate; încetarea prоcedurii
cоntravenţiоnale sau, după caz, întоcmirea prоcesului-verbal cu privire la cоntravenţie; emiterea
deciziei privind aplicarea pedepsei cоntravenţiоnale în оrdinea stabilită prin lege şi în limitele
cоmpetenţei agentului cоnstatatоr cоncret; aducerea deciziei aplicate la cunоştinţa persоanelоr inte-
resate şi explicarea dreptului şi оrdinii de cоntestaţie a deciziei; punerea în executare a deciziei pri-
vind aplicarea sancţiunii cоntravenţiоnale; determinarea cauzelоr şi cоndiţiilоr care au favоrizat să-
vîrşirea cоntravenţiei şi luarea de măsuri pentru eliminarea lоr etc.434

Sesizarea organului competent privind comiterea contravenției.

Sesizarea agentului cоnstatatоr. Agentul cоnstatatоr este sesizat prin plîngere sau denunţ
оri din оficiu, cînd se află că a fоst săvîrşită о faptă ilicită sau cînd о astfel de faptă a fоst stabilită în
urma cоntrоlului cоnfоrm atribuţiilоr de serviciu şi în cazurile prevăzute de lege.
În tăcerea legii, trebuie să analizăm care pot fi modalităţile în care agentul constatator poa-
te lua la cunoştinţă despre săvârşirea unei contravenţii. Întrucât contravenţia prezintă o serie de
asemănări cu infracţiunea, în esenţă ambele fapte reprezentând atingeri aduse unor valori sociale
aparţinând întregii comunităţi, modurile de sesizare prezintă asemănări cu cele reglementate de Co-
dul de procedură penală în situaţia sesizării organelor de urmărire penală.
Chiar dacă legea contravenţională se completează cu prevederile Codului de procedură pe-
nală, putem asimila modurile de sesizare conţinute în acest cod cu modurile de sesizare ale agentu-
lui constatator, deoarece, contravenţia este, în esenţă, un fapt juridic, o faptă ilicită care este urmări-
tă după o procedură specifică.
În această materie, deşi prevederile legislaţiei procesual penale sunt asemănătoare îşi gă-
sesc aplicabilitatea şi în procedura de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor, cu
privire la sesizarea agentului constatator putem să aplicăm prin analogie și dispoziţiile procesual
penale.435
Astfel, considerăm că agentul constatator poate fi sesizat prin plângere, denunţ sau se poate
sesiza din oficiu.436
Sesizarea prin plângere

434
V. Guţuleac “Tratat de drept cоntravenţiоnal”, Chişinău: ULIM, 2009, p. 265 ;
435
Pentru detalii cu privire la modurile de sesizare ale organelor de urmărire penală, a se vedea Gheorghiţă Mateuţ, Pro-
cedură penală, Partea specială, vol. I, Ed. Lumina Lex., Bucureşti, 1997, p. 4-26.
436
CODUL CONTRAVENȚIONAL AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. Nr. 218 din 24.10.2008, art. 440, alin. (2).

226
 Cu privire la sesizarea prin plângere, aplicabilitatea acestei norme de sesizare este destul de
restrânsă în materie contravenţională. Aceasta, deoarece multe din contravenţiile reglementate de
dreptul contravențional moldovenesc nu au un subiect pasiv.
O noțiune mai clară care definește plângerea este redată în legislația procesual penală, con-
form căreia, plângerea este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică căreia
i s-a cauzat un prejudiciu prin infracţiune.437 Prin analogie, domeniului contravențional putem să-i
atribuim definiția de plângere ca înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică
căreia i s-a cauzat un prejudiciu prin-o contravenție. Consider că noțiunea de plângere nu trebuie să
conțină specificația ,,…i s-a cauzat un prejudiciu printr-o infracțiune sau contravenție” ci ,,… i s-a
cauzat un prejudiciu printr-o faptă ilegală”, în continuare dacă e infracțiune sau contravenție, va fi
stabilită pe parcursul investigației făcute de către persoanele responsabile.
În legislația Republicii Moldova mai există și alte definiții care ar reda în sens mai larg
esența unei plângeri și anume, noțiunea de petiție, care la rândul său presupune, orice cerere, recla-
maţie, propunere, sesizare, adresată organelor de resort, inclusiv cererea prealabilă prin care se con-
testă un act administrativ sau nesoluţionarea în termenul stabilit de lege a unei cereri.438
Orice plângere poate fi considerată o petiție, dar nu orice petiție poate fi plângere. În acest
sens, plângerile și petițiile sunt examinate practic la fel, adică în decurs la 30 de zile.
În conformitate cu legislația procesual penală, plângerea urmează a fi depusă cu respectare
anumitor reguli, și anume:
- plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului,
descrierea faptei care formează obiectul plângerii indicarea făptuitorului, dacă acesta este cunoscut,
şi a mijloacelor de probă;439
- plângerea se poate face personal sau prin reprezentant împuternicit în condiţiile legii;440
- plângerea făcută oral se consemnează într-un proces-verbal semnat de persoana care de-
clară plângere şi de persoana oficială a organului de urmărire penală.441
- plângerea poate fi făcută şi de către unul dintre soţi pentru celălalt soţ sau de către copi-
lul major pentru părinţi. Victima poate să declare că nu însuşeşte o asemenea plângere;442
- persoanei care face plângere i se explică răspunderea pe care o poartă în caz dacă de-
nunţul este intenţionat calomnios, fapt care se consemnează în procesul-verbal sau, după caz, în

437
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 263, alin. (1)
438
LEGEA REPUBLICII MOLDOVA Nr. 190, din 19.07.1994, cu privire la petiţionare, publicată la data de
24.01.2003 în Monitorul Oficial Nr. 6-8, art. Nr. 23, art. 4.
439
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 263, alin. (3).
440
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 263, alin. (4).
441
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 263, alin. (5).
442
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 263, alin. (6).

227
conţinutul plângerii şi se confirmă prin semnătura persoanei care a depus plângerea.443
- plângerile anonime nu pot servi temei pentru pornirea urmăririi penale, însă, în urma
controlului efectuat în temeiul acestor plângeri sau denunţuri, organul de urmărire penală se poate
autosesiza în vederea urmăririi penale.444
Există însă, și contravenții445 care pot fi sesizate numai prin plângere.446 În cazurile date,
procesul contravențional nu poate fi pornit dacă nu este depusă o plângere în acest sens.
Agentul constatator este obligat să primească plângerile referitoare la careva fapte ilicite
săvârșite, pregătite sau în curs de pregătire chiar şi în cazul în care cauza nu este de competenţa lui.
Persoanei care a depus plângerea i se eliberează imediat un certificat despre acest fapt, indicându-se
persoana care a primit plângerea şi timpul când acestea au fost înregistrate.447
Refuzul agentului constatator de a primi plângerea poate fi atacat imediat judecătorului de
instrucţie, dar nu mai târziu de 5 zile de la momentul refuzului.448
Practic acestea sunt regulile de bază care sunt obligatorii de respectat de către agentul con-
statator în momentul în care a fost depusă o plângere. În acest sens Legea cu privire la petiționare
descrie în mod detaliat toate procedurile, drepturile și obligațiile unui petiționar.
Sesizarea prin denunţ
O altă modalitate de sesizare a agentului constatator este denunțul. Sesizarea prin denunţ la
fel este răspândită modalitate de sesizare a agentului constatator. În general în dreptul contravenţio-
nal românesc contravenţiile sunt de regulă fapte de pericol, aproape toate sesizările pe care le fac
persoanele fizice sau juridice care cunosc despre săvârşirea unei contravenţii îmbracă forma de-
nunţului. Or, în majoritatea cazurilor, agentul constatator este sesizat de către o persoană cu privire
la presupusa săvârşire a unei contravenţii. Practic, aceasta este valabil și dreptului contravențional
moldovenesc.
În legislația Republicii Moldova, denunțul este reglementat similar ca și plângerea de le-
gislația procesual penală, cea contravențională și alte legi.
Denunţul este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică despre să-
vârșirea unei infracţiuni sau contravenții.449Referitor la regulile de depunere a unui denunț, drepturi-
le și obligațiile agentului constatator la primirea unui denunț sunt similare ca în cazul reglementări-
lor referitor la plângere.
Sesizarea din oficiu sau autosesizare

443
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 263, alin. (7).
444
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 263, alin. (8).
445
CODUL CONTRAVENȚIONAL AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. Nr. 218 din 24.10.2008,art.69, 104–108.
446
CODUL CONTRAVENȚIONAL AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. Nr. 218 din 24.10.2008, art. 440, alin. (4).
447
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 265, alin. (1).
448
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 265, alin. (2).
449
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 263, alin. (2).

228
 A treia modalitate de sesizare a agentului constatator o reprezintă sesizarea din oficiu.
Acest mod de sesizare se întâlneşte în cazul constatării contravenţiilor flagrante sau în cazul contra-
venţiilor constatate în urma unor controale efectuate de către organele competente. De asemenea,
agentul constatator se poate sesiza din oficiu în urma unor materiale apărute în mass-media, din
zvonul public sau în situaţia cercetării unor alte fapte. Considerăm că ne aflăm în situaţia sesizării
din oficiu şi în ipoteza în care agentul constatator competent este sesizat de către un alt agent con-
statator, care nu avea competenţa să constate săvârşirea contravenţiei. Spre exemplu, în ipoteza în
care funcționarii de poliţie descoperă presupuse fapte contravenţionale la regimul fiscal, vor încu-
noștința despre acest fapt agenţii constatatori din cadrul Organelor de inspectare financiară sau con-
trol financiar şi organele fiscale ale Ministerului Finanţelor450, care se vor sesiza din oficiu.
Procedura de sesizare din oficiu sau de autosesizare a agenților constatatori pe cauze pena-
la și contravenționale se aseamănă. De obicei, sesizarea privind constatarea unei fapte ilicite de că-
tre agenții constatatori se consemnează printr-un proces-verbal cu privire la contravenție sau printr-
un raport al agentului constatator, în care se expun circumstanţele depistate şi dispune înregistrarea
infracţiunii sau a contravenției în modul stabilit.451
Importanţa practică a modalităţii de sesizare a agentului constatator
De lege lata, modalitatea de sesizare a agentului constatator nu prezintă relevanţă practică.
Indiferent dacă este sesizat prin plângere, denunţ sau se sesizează din oficiu, agentul constatator nu
este obligat să întocmească vreun înscris din care să rezulte modalitatea de sesizare şi nici nu este
obligat a menţiona acest aspect în procesul-verbal cu privire la contravenție sau în raport. Aflând în
orice mod de presupusa comitere a unei contravenţii şi verificându-şi competenţa, agentul constata-
tor are trei posibilităţi:
- să considere că în realitate nu s-a săvârşit nici o contravenţie, că nu poate fi identificat
contravenientul sau că fapta a fost comisă fără vinovăţie;
- să constate că s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea contravenţională dar că, în situaţia
concretă, se impune aplicarea sancţiunii avertismentului în formă orală, situaţie în care nu mai în-
cheie proces-verbal11;
- să constate că s-a comis o contravenţie de către o persoană identificată, procedând la în-
tocmirea procesului-verbal de constatare sau cu privire la contravenție.
De lege ferenda, se impune reglementarea modurilor de sesizare ale agentului constatator.
Aceasta, deoarece instanţa care urmează a cerceta existenţa sau inexistenţa contravenţiei, a autorului
acesteia şi a răspunderii contravenţionale trebuie să cunoască în ce mod s-a ajuns la constatarea
contravenţiei, pentru a analiza în mod complet starea de fapt. Nu trebuie omis faptul că, de multe

450
CODUL CONTRAVENȚIONAL AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. Nr. 218 din 24.10.2008,art.402.
451
CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ AL REPUBLICII MOLDOVA, nr. 122 din 14.03.2003, art. 262, alin. (3).

229
ori, agentul constatator este sesizat prin denunţ de persoane aflate în duşmănie cu presupusul con-
travenient, iar instanţa nu va putea cunoaşte acest aspect decât dacă el va fi probat de petent. Or, de
cele mai multe ori, acesta doar bănuieşte că sesizarea ar fi putut fi făcută de către o persoană cu care
se află în conflict sau care este interesată în sancţionarea sa contravenţională.
Pe de altă parte, în doctrină există o adevărată dispută cu privire la obligativitatea agentului
constatator de a constata „prin propriile simţuri săvârşirea contravenţiei”. Atâta timp cât în proce-
sul-verbal nu este identificată modalitatea de sesizare, instanţa nu va putea analiza acest aspect de-
cât în urma probaţiunii efectuate de petent, probaţiune care, în foarte multe cazuri, este aproape im-
posibilă.
De aceea, ar trebui instituită obligativitatea pentru agentul constatator de a identifica
în procesul-verbal modalitatea de sesizare, sub sancţiunea nulităţii exprese a procesului -
verbal, astfel, în ipoteza sesizării prin plângere sau denunţ ar trebui arătat în mod expres numele
sau denumirea persoanei fizice sau juridice care a făcut sesizarea, iar în cazul sesizării din oficiu,
descrierea concretă a circumstanţelor în care s-a ajuns la această sesizare.

Desfășurarea fazei de constatare a cazului contravențional (audierea persoanelor parti-

cipante la procedura contravențională, administrarea probelor etc.).
Analiza infоrmaţiei cu privire la cоmiterea unei fapte antisоciale. Imediat sau în cel
mult 3 zile de la data sesizării, agentul cоnstatatоr este оbligat să verifice sesizarea şi să întreprindă
măsurile prоcesuale prevăzute de legea cоntravenţiоnală. 452
În baza cercetării infоrmaţiei iniţiale (practic neverificate, necоnfirmate prin prоbe etc.)
agentul cоnstatatоr emite vina dintre următоarele variante de decizie intermediară:
 de a respinge pоrnirea unei prоceduri cоntravenţiоnale, în cazul în care din
infоrmaţia оbţinută rezultă că nu este încălcată nоrmă juridică a unei ramuri de drep, adică fapta
cоmisă cоnstituie о încălcare a unei nоrme mоrale sau nerespectarea unui оbicei etc;
 de a expedia materialele cu infоrmaţia respectivă după principiul cоmpetenţei, în
cazul în care din infоrmaţia оbţinută rezultă că este încălcată (nerespectată) о nоrmă juridică ce
ţine de altă ramură de drep;
 de a expedia materialele ce cоnţin infоrmaţia respectivă după principiul teritоrial sau
ramural, în cazul în care din infоrmaţia оbţinută rezultă că este încălcată (nerespectată) о nоrmă
materială a dreptului cоntravenţiоnal, însă fapta cоntravenţiоnală a fоst cоmisă pe raza de
cоmpetenţă a altui оrgan de drept;

452
Cоdul Cоntravenţiоnal al Republicii Mоldоva, art.440 alin. (3) ;

230
  de a începe prоcedura cоntravenţiоnală, în cazul în care din infоrmaţia оbţinută
rezultă că este încălcată о nоrmă materială a dreptului cоntravenţiоnal şi cercetarea cazului ţine
de оbligaţia şi cоmpetenţa оrganului căruia i-a parvenit această infоrmaţie.
Începerea prоcedurii cоntravenţiоnale. Această acţiune prоcesuală pоate începe numai
atunci cînd s-a cоnstatat existenţa faptei cоntravenţiоnale, cоmise pe teritоriul deservit sau în ramura
(sfera) deservită de agentul cоnstatatоr care a fоst sesizat în acest sens.
Începerea prоcedurii cоntravenţiоnale este un act psihic vоlitiv, care nu este cоnstatat
prоcesual, dar care determină începerea cercetării cazului.
Luând decizia de a începe prоcedura cоntravenţiоnală, reprezentantul agentului cоnstatatоr
abilitat prin această decizie dispune începutul cоlectării prоbelоr care ar cоnfirma sau ar dezminţi
faptul cоmiterii unei cоntravenţii.
Cercetarea cauzei cоntravenţiоnale cоnstatate şi emiterea deciziei asupra cazului. La
această etapă de cоnstatare a faptei cоntravenţiоnale este necesar să se stabilească, prin acumularea,
analiza şi administrarea prоbelоr, circumstanţele reale ale faptei cоmise, care se pоt cоnstitui în pa-
tru blоcuri:
- circumstanţe ce cоntribuie direct la sоluţiоnarea prоblemei privind prezenţa sau lipsa
cоmpоnenţei juridice a cоntravenţiei (оbiectul, latura оbiectivă, subiectul, latura subiectivă);
- circumstanţe ce nu cоntribuie direct la cоnstatarea prezenţei sau lipsei cоmpоnenţei ju-
ridice a cоntravenţiei, însă au impоrtanţă pentru evaluarea cоrectă a tipului de sancţiune cоntra-
venţiоnală şi a severităţii pedepsei (de exemplu, cоnstatarea fоrmei de vinоvăţie);
- infоrmaţia privind persоnalitatea făptuitоrului;
- infоrmaţia ce ţine de cоnstatarea cauzelоr şi cоndiţiilоr fiecărei cоntravenţii cоmise.
Cercetarea cazului şi cоnstatarea circumstanţelоr reale ale faptei cоmise se realizează prin
diferite metоde.
Metоda de bază este audierea participanţilоr la prоcedura cоntravenţiоnală, la care pоate fi
invitată (citată) оrice persоană ce deţine infоrmaţii privind fapta cоntravenţiоnală cоmisă sau
persоnalitatea autоrului ei: partea vătămată, martоrii, specialistul, făptuitоrul. în cazurile în care
apare necesitatea unоr cunоştinţe speciale, persоana care efectuează cercetarea cazului cоntra-
venţiоnal pоate să apeleze la ajutоrul expertului (art. 390 din CC al RM). înfăţişarea persоanelоr
citate în faţa оrganului (persоanei cu funcţie de răspundere) este оbligatоrie. Nerespectarea acestei
оbligaţii cоnstituie temeiul juridic pentru aplicarea măsurilоr prоcesuale de cоnstrîngere.
Cercetarea circumstanţelоr cоmiterii faptei cоntravenţiоnale pоate fi efectuată şi prin studi-
erea purtătоrilоr materiali de infоrmaţie (prоbe materiale), a оbiectelоr şi a dоcumentelоr care sînt

231
un instrument al cоntravenţiei, precum şi a оbiectelоr şi a dоcumentelоr care sînt оbiectivul direct al
cоntravenţiei etc.
Dоcumentarea prоcesuală a rezultatelоr cercetării cazului. Tоate acţiunile prоcesuale, de
regulă, trebuie fixate în actele prоcesuale. Dacă în prоcesul activităţii de cercetare a cazului au fоst
aplicate unele măsuri prоcesuale de cоnstrîngere: reţinerea, cоntrоlul cоrpоral, cоntrоlul оbiectelоr,
ridicarea оbiectelоr şi a dоcumentelоr etc, atunci este necesar să se întоcmească un prоces-verbal,
cоnfоrm prevederilоr legislaţiei în vigоare.
Încetarea prоcedurii cоntravenţiоnale sau, după caz, întоcmirea prоce-sului-verbal cu privi-
re la cоntravenţie. Agentul (persоana cu funcţie de răspundere) care efectuează cercetarea cazului
pe parcursul desfăşurării acestei etape, în baza rezultatelоr analizei detaliate a infоrmaţiei suficien-
te cu privire la fapta antisоcială cоmisă şi persоnalitatea făptuitоrului, va finaliza cu emiterea unei
decizii intermediare: 1) de a înceta (clasa) prоcedura cоntravenţiоnală sau 2) de a întоcmi un prоces-
verbal cu privire la cоntravenţie.
În cel mult 24 de оre de la data încheierii, prоcesul-verbal cu privire la cоntravenţie se în-
scrie într-un registru de evidenţă în оrdinea întоcmirii şi depunerii lui la autоritatea din care face
parte agentul cоnstatatоr.
Prоcesul-verbal cu privire la cоntravenţie încheiat de agentul cоnstatatоr, de regulă, se
remite spre examinare în instanţă sau în alt оrgan pоtrivit cоmpetenţei.

Examinarea cazului contravențional

În cadrul pregătirii pentru examinare a cazului contravențional agentul constatator trebuie
să rezolve următoarele chestiuni:
1) dacă examinarea cazului respectiv este de competenţa lui;
2) dacă au fost întocmite just procesul-verbal şi celelalte cate procesuale din dosarul con-
travențional;
3) dacă persoanelor, care participă la examinarea cazului, li s-au comunicat timpul şi locul
examinării lui;
4) dacă au fost cerute materialele suplimentare necesare;
5) chestiunile privind demersurile persoanei în privința cărei a fost pornit process contra-
vențional, victimei, reprezentanţilor legali și a apărătorului;
În general cazul contravențional se examinează la locul comiterii lui. Unele cazuri contra-
venționale, se examinează la locul comiterii lor sau la locul de trai al contravenientului.
Comisiile administrative examinează cazurile cu privire la contravenţiile la locul de trai al
contravenientului.

232
 Termenul de prescripție al răspunderii contravenționale este de 12 luni, respectiv examina-
rea unui caz contravențional ar trebui să nu depășească acest termen cu excepția termenului special
de prescripție de 18 luni pentru contravențiile prevăzute de art. 1551 și 179 CC al RM.
Examinarea cazului începe cu anunţarea competenţei organului colegial sau cu prezentarea
persoanei cu funcţii de răspundere, care examinează cazul respectiv.
Agentul constatator în timpul examinării cazului contravențional este obligat să clarifice
dacă a fost comisă o contravenţie, dacă persoana respectivă este vinovată de comiterea ei, dacă ea
trebuie să fie trasă la răspundere contravențională, dacă există circumstanţe ce atenuează şi ce agra-
vează răspunderea, dacă a fost pricinuită o pagubă materială, dacă există temeiuri de a transmite ma-
terialele privind contravenţia spre examinarea altor autorități competente să soluționeze cauze con-
travenționale.
În doctrină persistă opinia că în cadrul acestei faze se desfăşoară: pregătirea pentru exami-
nare, şedinţa de examinare şi adoptarea deciziei asupra cazului contravenţional.453 Considerăm că, în
afară de etapele enunţate, faza respectivă mai cuprinde şi aducerea la cunoştinţa generală a deciziei
asupra cazului contravenţional.
Pentru buna desfăşurare a examinării cazului contravenţional şi pentru realizarea prevederi-
lor legale în legătură cu această fază, după sesizarea organului împuternicit, se îndeplinesc o serie de
acţiuni şi măsuri premergătoare. Scopul acestora este de a pune materialele cazului contravenţional
spre examinare în condiţiile prevăzute de lege.
În conformitate cu prevederile Codului contravențional, în cadrul pregătirii pentru exami-
narea cazului contravenţional se rezolvă următoarele chestiuni:
- dacă examinarea cazului respectiv este de competenţa lui;
- dacă au fost întocmite just procesul-verbal şi celelalte materiale;
- dacă persoanelor participante la examinarea cazului li s-au comunicat timpul şi locul
examinării;
- dacă au fost cerute materialele suplimentare necesare;
- chestiunile privind demersurile persoanelor principale la examinarea cazului.
Prima măsură după primirea materialelor de constatare agentul constatator este obligat să
verifice imediat competența de examinare.
În reglementarea actuală competenţa, ca instituţie a dreptului contravențional în domeniul
contravenţiilor, poate fi definită drept însuşirea pe care o posedă o anumită cauză contravenţională
de a fi soluţionată de un anumit organ în funcţie de atribuţiile funcţionale ale acestuia, de obiectul
contravenţional, ce urmează a fi examinat şi de raza teritorială a respectivul organ.

453
Кузьмичева Г, Административная ответственность, M. 1984, p. 20

233
 Astfel, în funcţie de aceste criterii întâlnim următoarele forme: competenţa funcţională,
competenţa materială şi competenţa teritorială.
Competenţa funcţională determină categoriile de activităţi pe care le desfăşoară un anumit
organ.
Competenţa materială determină competenţa unui anumit organ în funcţie de obiectul cau-
zelor contravenționale ce urmează a fi examinate, avându-se în vedere în această demarcaţie natura
şi gravitatea contravenţiei.
Competenţa teritorială distribuie cauzele contravenționale între organele competente să
examineze cazurile contravenţionale de acelaşi grad, având la bază criteriul teritorial. În dependenţă
de organizarea administrativ – teritorială, pe cuprinsul ţării există mai multe circumscripţii în limite-
le cărora îşi desfăşoară activitatea fiecare organ împuternicit să examineze cazurile contravenţionale.
Astfel, conform prevederilor de la art. 399, alin. (1) CC al RM ,,Cauza contravenţională se soluţio-
nează de agentul constatator în a cărui rază teritorială a fost săvîrşită contravenţia. Acesta poate
aplica sancţiunile prevăzute în partea specială a cărţii a doua în limitele competenţei şi numai în
exerciţiul funcţiunii”.454
Locul examinării este sediul agentului constatator împuternicit să examineze cazul, însă
considerăm binevenită și examinarea la locul de trai sau de muncă al persoanei care urmează să fie
atrasă la raspundere contravenţională În vederea desfăşurării examinării cazului în condiţii optime
se mai prevăd şi verificarea chestiunilor privind demersurile persoanelor participante, precum şi da-
că au fost cerute materialele suplimentare. În acest sens se cuprind măsuri ce ţin de intervenirea în
cauză a expertului, avocatului ş. a., întreprinderea măsurilor pentru păstrarea corpurilor delicte etc.
Cercetarea probelor începe cu citirea procesului – verbal cu privire la contravenţie. Măsura
se justifică prin necesitatea de a informa asistenţa prezentă la şedinţă asupra obiectului cauzei. În
continuare se audiază persoana în privința cărei a fost pornit process contravențional, victima, repre-
zentanţii legali, martorii cărora la sfârşit li se adresează întrebări de participanţii investiţi cu acest
drept. La sfârşitul şedinţei se cercetează materialele, obiectele şi documentele ridicate, corpurile de-
licte, iar, în caz de necesitate, se efectuează cercetări la faţa locului sau reconstituiri. Tot în şedinţa
de examinare a cazului are loc o activitate ce ţine de adoptarea şi pronunţarea deciziei. Este vorba de
deliberare, care reprezintă o apreciere legală a probelor cercetate, examinarea punctului de vedere cu
privire la toate aspectele cazului, precum şi la soluţia ce urmează a fi adoptată în rezolvarea cauzei
contravenţionale.
După soluţionarea tuturor chestiunilor se adoptă hotărârea asupra cazului care, cu excepţia
celei a comisiei administrative, se numeşte decizie. Decizia asupra cazului contravenţional se sem-

454
Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr. 78-84 din 17.03.2017, art. 399, alin. (1).

234
nează de către agentul constatator, care examinează cazul, iar decizia organului colegial – de către
preşedintele şedinţei şi secretar. În cazurile prevăzute de legislaţie, despre sancţionarea aplicată se
face menţiunea corespunzătoare în procesul-verbal sau decizia se consemnează într-un alt mod
După ce a examinat cazul contravențional, agentul constatator sau autoritatea competentă
să soluționeze cauze cntravenționale pronunţă decizia asupra cazului. Decizia comisiei administra-
tive asupra cazului contravențional se adoptă sub formă de hotărâre.

Decizia trebuie să conţină: denumirea autorității competente să soluționeze cause contra-

venționale, care a pronunţat decizia, data examinării cazului; date referitoare la persoana, al cărei
caz este examinat; expunerea circumstanţelor, stabilite în cadrul examinării cazului; referirea la ac-
tul normativ, ce prevede răspunderea pentru contravenţia respectivă; hotărârea adoptată asupra cazu-
lui.
Dacă la examinarea cazului contravențional a participat persoana asupra căreia s-a luat de-
cizia de tragere la răspundere contravențională sau apărătorul ei, iar proces-verbal al şedinţei nu a
fost întocmit, decizia va trebui să conţină concluziile şi demersurile acestora şi rezultatele examină-
rii demersurilor.
În cazurile, prevăzute de legislaţia Republicii Moldova, despre sancţiunea aplicată se face
menţiunea corespunzătoare în procesul-verbal cu privire la contravenţie sau decizia se consemnează
într-un alt mod stabilit.
După ce a examinat cazul contravențional, agentul constatator sau autoritatea competentă
să soluționeze cause contravenționale are posibilitatea să pronunţe una din următoarele decizii:
1) cu privire la aplicarea unei sancţiuni contravenționale;
2) cu privire la clasarea cazului;
3) cu privire la trimiterea materialelor organului care a întocmit procesul-verbal.
Decizia asupra cazului se pronunţă imediat după încheierea examinării lui.
Partea rezolutivă a procesului-verbal va cuprinde decizia agentului constatator de sancţio-
nare a contravenientului sau de remitere a cauzei în instanţa de judecată, cu recomandarea, în cazul
în care consideră necesar, referitor la sancţionare, sau de încetare a procesului, precum şi termenul
de contestare în instanţa de judecată455.
Dacă norma contravenţională prevede aplicarea punctelor de penalizare sau dacă contra-
venţia imputată prevede acumularea a 15 puncte de penalizare, partea rezolutivă a procesului-verbal
va conţine şi menţiunea respectivă456.

455
Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr. 78-84 din 17.03.2017, art. 443, alin. (9).
456
Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr. 78-84 din 17.03.2017, art. 443, alin. (10).

235
 În cazul deciziei de sancţionare, partea rezolutivă a procesului-verbal va cuprinde şi date
privind informarea contravenientului despre dreptul de a plăti jumătate din amendă dacă amenda
este plătită în cel mult 3 zile lucrătoare de la data aducerii la cunoştinţă a deciziei de aplicare a
sancţiunii contravenţionale457.
În cazul deciziei de remitere în instanţă a cauzei contravenţionale, agentul constatator tran-
smite instanţei competente procesul-verbal şi materialele cauzei contravenţionale458.
Copia de pe procesul-verbal se înmînează contravenientului şi victimei la cerere. În cazul
procesului-verbal întocmit în absenţa contravenientului, copia de pe procesul-verbal se înmînează în
modul prevăzut la art.382 alin.(6) CC al RM459.
În cazul prevăzut la art.16 alin.(2) CC al RM, agentul constatator expediază materialele ca-
uzei contravenţionale autorităţii publice locale pentru problemele minorilor şi, după caz, poate soli-
cita, prin demers, instanţei de judecată aplicarea faţă de minor a măsurii de constrîngere cu caracter
educativ conform prevederilor art.104 din Codul penal.Copia deciziei în decurs de trei zile se înmâ-
nează sau se expediază în mod obligatoriu persoanei faţă de care a fost pronunţată, organului sau
persoanei cu funcţii de răspundere, care a întocmit procesul-verbal cu privire la contravenţia admi-
nistrativă, iar celorlalţi participanţi la proces – la rugămintea lor460.
Copia deciziei se înmânează contra semnătură. În cazul când copia de pe decizie se expedi-
ază, se face menţiunea respectivă în dosar.

8.3. Proceduri simplificate de constatare și examinare a contravenției

Printre modificările operate în legea contravențională prin Legea Republicii Moldova nr.
159 din 12.10.18 a fost introdusă o procedură revoluționară de soluționare a unei contravenții și
anume o procedură simplificată de constatare și examinare a unei contravenții. O astfel de practică a
fost instituită pentru o serii de contravenții care au un pericol social minim și pentru care nu este
necesar de administrat probe fiind deajuns constatările personale ale agentului constatator.
La baza aceste-i inițiative a fost în primul rând constatarea că pentru anumite fapte ilegale
neesențiale, autoritățile statului întreprind o serie de acțiuni și cheltuiesc resurse care nu sunt
justificate sau nu sunt acoperite de amenzile stabilite într-un final.
Pornid de la raționamentul că în anumite situații când contravenienții sunt de bună voie,
recunosc fapta imputată și sunt de acord să suporte pedeapsa contravențională s-ar putea de aplicat
o procedură mai simplă ceea ce ar facilita cu mult activitatea de constatare și examinare a
contravențiilor de către agenții constatatori.
457
Ibidem, art. 443, alin. (11).
458
Ibidem, art. 443, alin. (12).
459
Ibidem, art. 443, alin. (13).
460
Ibidem, art. 443, alin. (14).

236
 De alt fel, o procedură similară o identificăm și în cadrul cauzelor penale atunci când
acestea se soluționează într-o procedură mai simplă în baza probelor acumulate la faza urmăririi
penale461 și în condiția semnării acordului de recunoaştere a vinovăţiei462.
Având la bază aceleași criterii legiuitorul a optat pentru a introduce în legea
contravențională capitolul VI1 în cartea a doua, partea specială, denumit: ,,Proceduri simplificate de
constatare și examinare a contravenției”.
Conform acestor prevederi examinarea faptei contravenționale în baza constatărilor
personale ale agentului constatator fără a întocmi un proces-verbal cu privire la contravenție poate fi
aplicată dacă sînt întrunite cumulativ următoarele condiţii:
a) contravenția poate fi constatată în temeiul constatărilor personale ale agentului
constatator și nu necesită acumulare de probe;
b) persoana acceptă constatările agentului constatator, ca fiind suficiente pentru
demonstrarea vinovăţiei, şi recunoaşte săvîrşirea contravenţiei;
c) examinarea contravenției și aplicarea sancțiunii țin de competența agentului constatator;
d) contravenția nu este pasibilă de sancțiunea confiscării bunurilor în conformitate cu art.
4397.
În cazul săvîrșirii contravenției de către un minor, procedura simplificată poate fi aplicată
doar în condițiile asistării acestuia de către reprezentantul său legal463.
În cazul tragerii la răspundere contravențională în condițiile enumerate supra, agentul
constatator va emite o decizie prin care va aplica o sancțiune egală cu o doime din minimumul
sancțiunii sub formă de amendă prevăzută în partea specială a cărţii a doua464.
De fapt această prevedere va încuraja contravenienții în anumite situații de a opta pentru a
fi aplicată o procedură simplificată în privința lor pentru a avea posibilitate de a achita o amendă
practic de 4 ori mai mică beneficiind și de dreptul de a achita amenda contravențională în jumate în
decursul a 3 zile lucrătoare de la momentul comunicării ei.
Decizia privind examinarea contravenţiei în temeiul constatării personale a agentului
constatator este un document executoriu, care va include:
a) data (ziua, luna, anul), ora şi locul întocmirii deciziei;

461
Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122 din 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Mol-
dova nr. 248-251 din 05.11.2013, art. 3641.
462
Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122 din 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Mol-
dova nr. 248-251 din 05.11.2013, art. 506.
463
Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr. 78-84 din 17.03.2017, art. 4511, alin. (1) și (2).
464
Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr. 78-84 din 17.03.2017, art. 4511, alin. (3).

237
 b) calitatea, numele şi prenumele agentului constatator, denumirea autorităţii pe care o
reprezintă;
c) numele, prenumele, domiciliul şi/sau reşedinţa, datele din buletinul de identitate al
agentului constator sau, după caz, din alt act care stabileşte identitatea persoanei, iar în cazul
persoanei juridice – denumirea, sediul, codul ei fiscal, datele persoanei fizice care o reprezintă;
d) fapta contravenţională, locul, timpul și circumstanţele cauzei care au importanţă pentru
stabilirea faptelor şi consecinţelor lor juridice, identitatea victimei, evaluarea eventualelor pagube
cauzate de contravenţie;
e) încadrarea juridică a faptei, norma materială contravenţională şi indiciile calificative ale
elementelor constitutive ale contravenţiei;
f) aducerea la cunoştinţa contravenientului, precum și a reprezentantului legal al minorului
a drepturilor şi obligaţiilor lor prevăzute la art. 384 şi 387 ale prezentului cod, precum și a
consecințelor examinării contravenției în procedură simplificată;
g) declarația contravenientului despre recunoaşterea săvîrşirii contravenţiei și acceptarea
constatărilor agentului constatator ca fiind suficiente pentru demonstrarea vinovăţiei
contravenientului465.
În decizia privind examinarea contravenției nu se admit rectificări, adăugiri și alte
modificări. În cazul necesităţii unor astfel de acţiuni, se emite o nouă decizie în care se face
consemnarea respectivă.
În cazul în care contravenientul este un minor, se va consemna şi numele, prenumele,
domiciliul şi/sau reşedinţa reprezentantului legal al acestuia. În cazul în care contravenientul este
asistat de un avocat, se va consemna identitatea acestuia.
Partea rezolutivă a deciziei va cuprinde: încadrarea juridică a faptei contravenționale,
decizia agentului constatator de sancţionare a contravenientului, contul de virament al instituţiei
bancare la care se va transfera valoarea amenzii, calea de contestare.
Decizia se semnează de către agentul constatator și contravenient și se înmînează o copie
contravenientului și victimei, dacă există. În cel mult 24 de ore de la întocmire, decizia se înscrie în
ordinea întocmirii într-un registru electronic ținut de Ministerul Afacerilor Interne.
Observăm că exigențele legale impuse deciziei sunt asemănătoare celor ale unui proces-
verbal cu privire la contravenție.
Deciziile privind examinarea contravenţiei în temeiul constatării personale a agentului
constatator pot fi contestate cu recurs în termen de 15 zile din data aplicării sancțiunii, în instanța de
fond conform competenței teritoriale.

465
Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr. 78-84 din 17.03.2017, art. 4512.

238
 Decizia privind examinarea contravenţiei în temeiul constatării personale a agentului
constatator poate fi contestată de către contravenient, victimă, procuror sau de către conducătorii
autorităților din care fac parte agenții constatatori.
Deciziile privind examinarea contravenţiei în temeiul constatării personale a agentului
constatator pot fi contestate în baza următoarelor temeiuri:
a) nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa materială;
b) contravenientul a fost sancționat pentru o faptă care nu este prevăzută de partea specială
a cărţii a doua;
c) s-au aplicat sancțiuni în alte limite decît cele prevăzute de partea specială a cărţii a
doua466.
Recursul declarat se examinează de către un judecător conform capitolului VIII din titlul II
cartea a doua a Codului contravențional, care se aplică în mod corespunzător, cu excepţiile stabilite.
Instanța de recurs poate adopta una din următoarele decizii:
1) să respingă recursul și să mențină decizia agentului constatator dacă este:
a) tardiv;
b) inadmisibil;
c) nefondat;
2) să admită recursul și să anuleze decizia agentului constatator şi să adopte una dintre
următoarele soluții:
a) dispunerea achitării persoanei sau încetării procesului contravențional;
b) rejudecarea cauzei cu adoptarea unei noi hotărîri, însă fără a înrăutăți situația
contravenientului.
Părțile se informează despre locul, data și ora ședinței de examinare a recursului, însă
neprezentarea acestora nu împiedică examinarea recursului și desfășurarea ședinței, în cazul în care
la dosar este dovada citării fiecărei părţi467.
O altă condiție obligatorie acestei proceduri simplificate este recunoașterea integrală a
vinei de către făptuitor. Aceas act de recunoaștere este neccesar de consemnat într-un anumit act
procesual fapt ce va înlătura orice dubiu că procedura simplificată a fost aplicată incorect sau ilegal.
Acordul de colaborare este o tranzacție încheiată între agentul constatator, după caz,
procuror și contravenient, care își recunoaște vina, integral, în schimbul unei pedepse reduse.
Acordul de colaborare poate fi încheiat în orice moment al procesului contravenţional pînă la
soluţionarea în fond a cauzei contravenționale.
466
Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr. 78-84 din 17.03.2017, art. 4513.
467
Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr. 78-84 din 17.03.2017, art. 4514.

239
 În cazul încheierii acordului de colaborare, contravenientului i se va aplica o sancțiune ce
nu depăşeşte o doime din maximul sancţiunii sub formă de amendă prevăzută pentru contravenția
comisă.
Acordul de colaborare poate fi inițiat de către agentul constatator, după caz, procuror,
contravenient sau apărătorul său, reprezentantul legal în cazul săvîrșirii contravenției de către un
minor. Agentul constatator, după caz, procurorul este obligat să refuze încheierea acordului de
colaborare în cazul în care fapta nu constituie contravenţie sau prezintă semne de infracţiune.
Refuzul de a accepta încheierea acordului de colaborare nu este pasibil nici unei căi de atac.
În cazul încheierii acordului de colaborare, agentul constatator, după caz, procurorul
încetează acumularea probelor, iar contravenientul nu mai este în drept să-și retragă acordul.
În cazul încheierii acordului de colaborare, cauza contravenţională va fi soluţionată, prin
decizie asupra cazului contravenţional, în condiţiile acordului de colaborare, după forma şi
conţinutul stipulate la art. 4512, cu excepțiile prevăzute de prezentul articol.
Prevederile art. 444, 4514 din prezentul cod se vor aplica în mod corespunzător în privința
acordului de colaborare468.
Susținem această inițiativă și o considerăm una eficientă în cazurile în care nu avem o
rezistență din partea contravenientului. Astfel, agenții constatatori ar putea reduce din activitățile de
constatare și examinare a contravenției cu elemente de birocrație.
Analizând capitolul VI1,,Proceduri simplificate de constatare și examinare a
contravenției” identificăm niște neclarități. Totuși chiar dacă sunt stipulate condițiile cumulative
care determină aplicarea unei proceduri simplificate, considerăm că ar fi binevenit dacă legiuitorul
ar enumera expres șirul contravențiilor pentru care poate fi aplicată o astfel de procedură. O astfel
de precizare ar face o claritate și la art. 441 CC al RM ,,Aplicarea sancțiunii mai blînde decît cea
prevăzută de lege” din conținutul căruia nu sunt clare condițiile în care poate fi aplicată o sancțiune
mai blândă decât cea prevăzută de lege.
Totodată este o neclaritate referitoare la mărimea amenzii pe care o poate stabili agentul
constatator în cadrul procedurii simplificate. De exemplu, la art. 4511, alin. (3) CC al RM este
stipulat că ,,în cazul tragerii la răspundere contravențională în condițiile alin. (1), agentul
constatator va emite o decizie prin care va aplica o sancțiune egală cu o doime din minimumul
sancțiunii sub formă de amendă prevăzută în partea specială a cărţii a doua” pe când în conținutul
prevederilor de la art. 4515, alin. (2) CC al RM din cadrul aceluiași capitol este menționat că ,,În
cazul încheierii acordului de colaborare, contravenientului i se va aplica o sancțiune ce nu

468
Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr. 78-84 din 17.03.2017, art. 4515.

240
depăşeşte o doime din maximul sancţiunii sub formă de amendă prevăzută pentru contravenția
comisă”.
Prin urmare considerăm că prevederile de la art. 4515, alin. (2) CC al RM trebuiesc
excluse sau ajustate la prevederile de la art. 4511, alin. (3) CC al RM.

8.4. Procesul – verbal cu privire la contravenție.

Codul contravențional al Republicii Moldov la art. 442 alin.(1)469 prevede că procesul-
verbal cu privire la contravenție este actul prin care se individualizează fapta ilicită și se identifică
făptuitorul. Observăm că este o definiție laconică sau prea simplă ca să înțelegem pe deplin natura
juridică, forța juridică sau alte caracteristici specifice procesului-verbal cu privire la contravenție.
Din aceste considerente în literatura de specialitate470 s-a impus sarcina de a stabili natura
juridică și forța probantă a acestui act juridic care, în sistemul nostru de drept, reprezintă unu dintre
principalele acte de decizie emise în realizarea procedurii contravenționale.
În primul rînd, apare necesitatea de a face o distincție între procesul-verbal cu privire la
contravenție prin care doar se constată fapta ilicită și se remite agentului constatator pentru a lua
decizi necesară și procesul-verbal cu privire la contravenție prin care se constată fapta și se aplică o
sancțiune de către același agent constatator.
Astfel, primul a fost calificat ca fiind o simplă operațiune administrativă, dacă prin proce-
sul-verbal doar se constată săvârșirea contravenției, argumentându-se că persoana care se presupu-
nea că a comis contravenția nu devenea contravenient în baza procesului-verbal cu privire la con-
travenție, ci doar după aplicarea sancțiunii de către organul competent. 471 În același sens, se consi-
deră că procesul-verbal prin care doar se constată săvârșirea contravenției are caracterul unui act
administrativ pregătitor.472
În situația în care agentul constatator aplică prin procesul-verbal și sancțiunea contra-
vențională, procesul-verbal dobândește caracterul unui act administrativ sau, într-o altă exprimare,
pe aceea a unui act administrativ de autoritate sancționator.473
Într-o opinie asemănătoare, se consideră că, până în momentul aplicării sancțiunii, proce-
sul-verbal reprezintă o simplă operațiune tehnico-materială, neproducând nici-un efect juridic; din
momentul consemnării sancțiunii aplicate, procesul-verbal devine un act administrativ de autori-

469
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 442 alin.(1)
470
M. Ursuța, Considerații cu privire la națura juridică a procesului- verbal de consțațare a conțravenției și de aplicare a
sancțiunii contravenționale, p. 2, (hțțp://sțudia.law.ubbcluj.ro/articol/305, accesaț la dața de 28.05.2019)
471
R. Ionescu, Drept adminisțrațiv, Ed. Didacțică si pedagogică, București, 1970, pp. 223-224, 317.
472
V. Prisăcaru, Drept Adminisțrațiv, Ed. Lumina Lex, București, 2002, p. 740.
473
Ibidem, p. 740.

241
tate.474
Nu considerăm că distincția între procesul-verbal prin care doar se constată contravenția și
procesul-verbal prin care se constată contravenția și se aplică și sancțiunea prezintă vreo relevanță
practică.
Prin urmare, din momentul în care se încheie procesul-verbal cu privire la contravenție, pu-
tem vorbi de existența unui act de sine stătător.
Pe de altă parte, procesul-verbal cu privire la contravenție, fără aplicarea unei sancțiuni, nu
produce nici un efect față de contravenient până în momentul în care îi este comunicat. Or, este evi-
dent că nu poate fi comunicat decât un proces-verbal care cuprinde și sancțiunea contravențională.
Într-o altă opinie care diferă de cele arătate mai sus, se consideră că procesul-verbal cu pri-
vire la contravenție este întotdeauna un act administrativ cu caracter jurisdicțional, întrucât procedu-
ra contravențională prezintă trăsăturile unei proceduri contencioase. 475 Această opinie a fost
împărtășită și de către alți autori476, precum și de anumite decizii de speță ale practicii judiciare.
Nici această opinie nu este corectă, întrucât, așa cum s-a arătat pe bună dreptate în doc-
trină, agentul constatator nu poate fi în același timp și parte și judecător în aceeași cauză.477 Pe de
altă parte, procesul-verbal cu privire la contravenție nu întrunește caracterele esențiale ale unui act
administrativ-jurisdicțional iar procedura de emitere a acestui tip de act juridic nu reprezintă o veri-
tabilă procedură administrativ – jurisdicțională.478
Un alt autor, criticând caracterul administrativ-jurisdicțional atribuit procesului-verbal,
arată că nu putem vorbi de un asemenea caracter, întrucât ar trebui să ajungem la concluzia că una
dintre părțile în litigiu (agentul constatator) este în același timp și parte și judecător, astfel încât
procesul-verbal apare ca un veritabil act administrativ.479
Într-o a treia accepțiune, majoritatea autorilor consideră că, în realitate, procesul-verbal cu
privire la contravenție reprezintă un veritabil act administrativ.
Natura juridică de act administrativ a procesului-verbal cu privire la contravenție este
susținută de cea mai mare parte a doctrinei,480 precum și majoritatea practicii judiciare, care argu-

474
A. Țrăilescu, Drept Adminisțrațiv - Tratat Elementar, Ed. All Beck București, 2002, p. 355.
475
A. Iorgovan, Tratat de Drept adminisțrațiv, ed. a IlI-a, voi. II, Ed. AII llock, București, 2002, p. 428.
476
M. Maria Pivniceru, P. Susanu, D. Țudurache, Conțravenția, îndrumar Ivorețic și pracțic, Insțițuțul European Iași,
1997, p. 66; Consțanțin Drăghici, Consțanțin V. Drăghici, Adrian Iacob, Rădița Corcheș, Drept Contravențional, Ed.
IVI țonic. București, 2003, p. 75; Dana Aposțol Țofan, Regimul juridic acțual aplicabil conțravențiilor. Aspecțe de
Drept procesual, în Curierul Judiciar nr. 7/2002, p. 4.
477
I. Iovănaș, op. cit., p. 222.
478
Ț. Drăganu, Liberul acces la jusțiție, Ed. Lumina Lex, București, 2003, p. 25-52; C. Clipa, Jurisdicțiile speciale ad-
minisțrațive, Țeza de docțoraț, Cluj Napoca, 2004, p. 148-180.
479
I. Iovănaș, Considerații țeorețice cu privire la răspunderea adminisțrațivă, Țeză de docțoraț, Cluj Napoca, 1968, p.
222.
480
Ț. Drăganu, Liberul acces la jusțiție, Ed. Lumina Lex, București, 2003, p. 251; O. Podaru, R. Chiriță, Ordonanța
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al conțravențiilor Comențață și adnoțață, Ed. Sfera, Cluj Napoca, 2006, p.

242
mentează prezumția de legalitate de care se bucură aceste acte juridice tocmai pe calitatea de act
administrativ a procesului-verbal contravențional.
Într-o opinie asemănătoare, procesul-verbal contravențional este considerat ca un act ad-
ministrativ prin care se individualizează fapta ilicită și contravenientul.481
Alt autor califică procesul-verbal contravențional ca un act administrativ cu caracter
special, respectiv un act administrativ contravențional.482
În esență, procesul-verbal contravențional prezintă multe dintre caracterele unui act admi-
nistrativ, reprezentând o manifestare unilaterală de voință a agentului constatator săvârșită cu in-
tenția de a produce efecte juridice.
Așa cum am arătat, la o primă vedere, procesul-verbal contravențional reprezintă o mani-
festare de voință cu caracter unilateral a unui organ administrativ, emisă în temeiul puterii publice
cu scopul de a produce efecte juridice.483
În realitate însă, procesul-verbal prezintă o serie de particularități în raport cu un act admi-
nistrativ tipic, particularități pe care vom încerca să le evidențiem în continuare. Înainte de a analiza
aceste particularități, arătăm că, în literatura de specialitate, s-a afirmat faptul că procesul-verbal
contravențional ar reprezenta o excepție de la caracterul revocabil al actelor administrative.484

Conținutul procesului-verbal cu privire la contravenție

Activitatea de constatare a contravenției se realizează și se materializează, în final, prin în-
cheierea unui proces-verbal, pe care agentul constatator îl poate întocmi, atât în prezența, cât și în
lipsa făptuitorului, pe baza constatărilor personale și a probelor administrate de el. Acest proces-
verbal, este actul administrativ prin care se individualizează fapta ilicită și contravenientul 485.
Procesul-verbal cu privire la contravenție marchează existența raportului juridic contra-
vențional, ce se va afla la baza derulării întregii activități procesuale contravenționale până la stin-
gerea acesteia; fiind actul prin care se declanșează și la care se raportează activitatea de tragere la
răspundere a celor care au săvârșit contravenții. El reprezintă singurul act probator al contravenției

107; L. Groza, G. Părăușanu, Reglemențarea sancționării conțravențiilor, Ed. Șțiințifică, București, 1973, p. 69; C. L.
Popescu, Drept contravențional. Procedura contravențională judiciară. Națura „penală ” în sens european auțonom. Pre-
zumția de nevinovăție. Dreptul la un proces echițabil. Neconvenționalițațe, în Curierul Judiciar nr. 10/2007, p. 11.
481
R. N. Pețrescu, Drept Adminisțrațiv, Ed. Accenț, Cluj Napoca, 2004, p. 527; A. Țiclea, Consțanțin Rujoiu, I. N. Sțan,
I. D. Țărăcilă, M. Corbu, Răspunderea Contravențională, Ed. Ațlas, lex, București, 1995, p. 52; A. Țiclea, Regle-
mențarea conțravențiilor, ed. a IV-a, Ed. Lumina Lex, București, 2006, p. 34.
482
V. Vedinaș, Drept adminisțrațiv și insțițuții polițico-adminisțrațive, Ed. Lumina Lex., București, 2002, pp. 613-614.
483
A. Iorgovan, op. ciț., 2005, p. 25; V. Vedinaș, op. ciț., p. 84.; R. N. Pețrescu, Drept Adminisțrațiv, Ed. Cordial LEX,
Cluj Napoca, 200, p. 249.
484
A. Țrăilescu, op. ciț., p. 210.
485
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 442 alin.(1).

243
săvârșite în fața organului sancționator, a instanței de judecată ori a organului de executare și, de
asemenea, reprezintă actul supus controlului judiciar.
Indiferent prin ce mod sau mijloc agentul constatator a luat cunoștință despre săvârșirea
contravenției, el va trebui să întocmească în scris procesul-verbal.
După ce agentul constatator a luat cunoștință despre o încălcare a dispozițiilor legale, el
trebuie să procedeze la constatarea acesteia, stabilind în prealabil dacă fapta respectivă constituie
contravenție sau infracțiune, pe baza celor observate personal, a relatărilor autorului, victimei, mar-
torilor, precum și a altor probe. Apoi, va proceda la stabilirea identității contravenientului care este
obligat să prezinte un act de identitate, iar pentru determinarea locului de muncă și legitimația de
serviciu, de student sau alte acte.
Trebuie de asemenea, să stabilească împrejurările în care s-a săvârșit contravenția, actul
normativ care o prevede, dacă s-au produs pagube materiale ori sunt lucruri supuse confiscării și
dacă nu există vreo cauză care să excludă caracterul contravențional al faptei sau răspunderea făp-
tuitorului.
Codul contravențional486 prevede expres care este conținutul unui proces-verbal cu privire
la contravenție și anume faptul că trebuie să conțină în mod obligatoriu următoarele elemente:
a) data (ziua, luna, anul) și locul încheierii;
b) calitatea, numele și prenumele agentului constatator, denumirea autorității pe care o re-
prezintă;
c) numele, prenumele, domiciliul, ocupația contravenientului, datele din buletinul lui de
identitate, iar în cazul persoanei juridice, denumirea, sediul, codul ei fiscal, datele persoanei fizice
care o reprezintă;
d) fapta contravențională, locul și timpul săvîrșirii ei, circumstanțele cauzei care au im-
portanță pentru stabilirea faptelor și consecințelor lor juridice, evaluarea eventualelor pagube cau-
zate de contravenție;
e) încadrarea juridică a faptei, norma materială contravențională și indiciile calificative ale
elementelor constitutive ale contravenției;
f) aducerea la cunoștința contravenientului și a victimei a drepturilor și obligațiilor lor
prevăzute la art.384 și 387;
g) obiecțiile și probele pe care contravenientul le aduce în apărarea sa, precum și obiecțiile
și probele victimei.

Data (ziua, luna, anul) și locul încheierii487.

486
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 443 alin.(1).

244
 Prima mențiune a procesului-verbal se referă la data (ziua, luna și anul) și locul în
care a fost încheiat 488. Unii autori consideră precum că dacă lipsa acestor mențiuni nu este
prevăzută ca o nulitatea expresă, în anumite situații lipsa lor poate conduce la anularea pro-
cesului-verbal, în măsura în care petentul va invoca prin contestație și va putea proba anumi-
te vătămări care i-au fost aduse.
Aceste mențiuni sunt importante pentru ca instanța să verifice dacă agentul constata-
tor a constatat în mod flagrant contravenția, avându-se în vedere și faptul că o parte a practi-
cii judiciare consideră că un proces-verbal cu privire la contravenție care se consumă instan-
taneu, nu poate fi întocmit la o dată ulterioară săvârșirii acesteia.
În cazul contravențiilor continue, în măsura în care acestea sunt constatate înainte de
se epuiza, data comiterii contravenției este aceeași cu data constatării faptei. Cu toate aces-
tea, data întocmirii procesului-verbal va trebui menționată, pentru a se verifica de către in-
stanță dacă, de la momentul constatării contravenției continue, și până în momentul aplicării
sancțiunii contravenționale, nu s-a împlinit termenul de prescripție.
Cu privire la locul încheierii procesului-verbal, de regulă, acesta este fie locul con-
statării contravenției, fie sediul agentului constatator. Determinarea locului întocmirii proce-
sului-verbal se face prin indicarea localității unde s-a întocmit procesul-verbal cu privire la
contravenție și a altor repere spațiale
Aceste mențiuni sunt importante mai ales în situația în care procesul -verbal este în-
cheiat în lipsa contravenientului sau în ipoteza în care acesta refuză să semneze, întrucât in-
stanța va putea aprecia dacă agentul constatator a respectat prevederile Codului Contravenți-
onal al Republicii Moldova.

Calitatea, numele și prenumele agentului constatator, denumirea autorității pe care o

reprezintă489.
Cu privire la menționarea instituției din care face parte agentul constatator, teoretic,
lipsa acesteia poate conduce la o situație destul de ciudată în practică, respectiv imposibilita-
tea instanței de a soluționa în contradictoriu contestarea, deoarece nu se va cunoa ște pîrîtul.
Mai mult, în lipsa acestei prevederi contravenientul nu putea cunoaște unde trebuie să depună
contestația. Aceasta este însă doar o discuție teoretică întrucât, în practică, de regulă, există

487
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 443 alin.(1), lit. a).
488
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 443, alin. (1), lit. a).
489
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 443 alin.(1), lit. b).

245
formulare tip pentru constatarea diferitelor categorii de contravenții, formulare care sunt
anexe fie ale actului normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor, fie ale normelor
metodologice emise în vedere aplicării actului normativ care prevede și sancționează contra-
venții, aceste formulare conținând cel puțin instituția din care face parte agentul constatator.
Evident, în măsura în care lipsesc toate aceste date, procesul-verbal va fi anulat de
către instanța de judecată, fiind vorba în esență de o nulitate absolută și expresă.
Lipsa numelui agentului constatator, în opinia noastră, atrage nulitatea absolută a
procesului-verbal ca unic act probator al contravenției. Vătămarea este prezumată în mod ab-
solut, organul din care face parte agentul constatator neputând face dovada ulterior, în fața
instanței, referitoare la agentul constatator care constată contravenția. Aceasta, deoarece, in-
terpretând altfel, ar însemna că procesul-verbal nu are nici o valoare probantă, atâta timp cât
mențiunile absolut esențiale ale acestuia pot fi completate ulterior. Forțând un pic raționa-
mentul, am putea asimila lipsa, numelui agentului constatator din procesul -verbal cu lipsa
din hotărârea judecătorească a numelui judecătorului, fapt care atrage nulitatea hotărârii, în-
trucât nu se va putea analiză corecta compunere a completului de judecată.
Considerăm însă, că lipsa prenumelui și calității agentului constatator, deși reprezin-
tă nulități exprese, sunt nulități relative, prezumția de vătămare instituită de lege, putând fi
răsturnată de către intimat în fața instanței.
Spre exemplu, în măsura în care este indicată inițiala prenumelui agentului constata-
tor, s-a considerat, în practica, ca această lipsă nu atrage nulitatea procesului -verbal întrucât
agentul constatator poate fi identificat. În acest sens, se opinează și î n doctrină, considerân-
du-se că anularea procesul-verbal cu privire la contravenție pentru lipsa prenumelui agentu-
lui constatator ar reprezenta o interpretare excesivă și formalistă a articolului 443, alin.(1),
lit. (b) al Codului Contravențional, fiind contrară interesului public. 490

Numele, prenumele, domiciliul, ocupația contravenientului, datele din buletinul lui de

identitate, iar în cazul persoanei juridice, denumirea, sediul, codul ei fiscal, datele persoanei fizi-
ce care o reprezintă491.
Procesul-verbal trebuie să cuprindă date referitoare la identificarea contravenientu-
lui, respectiv: datele personale din buletinul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupa-
ția și locul de munca ale acestuia.

490
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 443, alin. (1), lit. b).
491
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 443 alin.(1), lit. c).

246
 În cazul în care contravenientul este minor, procesul-verbal va trebui să cuprindă și
numele, prenumele și domiciliul părinților sau a reprezentanților legali.
În cazul în care, contravenientul este persoană juridică, în procesul-verbal vor trebui
făcute mențiuni cu privire la denumirea, sediul, codul ei fiscal, datele persoanei fizice care o
reprezintă.
Lipsa numelui și prenumelui contravenientului persoană fizică, a denumirii și a sediului
contravenientului persoană juridică sunt prevăzute ca nulități exprese în articolul 443, alin.(1),
lit. (c) al Codului Contravențional.
Lipsa numelui contravenientului, în opinia noastră, atrage nulitatea absolută a proce-
sului-verbal cu privire la contravenție întrucât acesta reprezentând unicul act probator al con-
travenției, trebuie să identifice persoana a cărei răspundere contravențională se angajează,
vătămarea fiind prezumată în mod absolut. Întrucât procesul-verbal este unicul act probator
al contravenției, elementele obligatorii ale acestuia nu pot fi completate prin înscrisuri ex-
trinseci.
Ca atare, neputând fi identificat contravenientul, nu se poate angaja răspunderea con-
travențională a acestuia.
S-a stabilit în practică faptul că și lipsa datelor de stare civilă ale contravenientului
din procesul-verbal cu privire la contravenție ar atrage nulitatea acestuia. De asemenea, a
fost anulat un proces-verbal datorită indicării greșite a domiciliului contravenientului. Consi-
derăm aceste soluții cel puțin discutabile. În măsura în care contravenientul este identificat
prin nume prenume și cod numeric personal, lipsa celorlalte date personale ale contravenien-
tului nu considerăm că produce acestuia o vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât
prin anularea procesului-verbal.
Cu privire la lipsa prenumelui contravenientului, practica judiciară s-a pronunțat în
sensul în care greșita menționare a acestui element atrage anularea procesului verbal.
Considerăm că, deși este vorba despre o nulitate expresă, greșita menționare a pre-
numelui contravenientului reprezintă doar o nulitate relativă.
Ceea ce este esențial cu privire la menționarea acestor date, este că persoana față de
care se întocmește proces-verbal cu privire la contravenție să fie identificată. Evident, în lip-
sa numelui nu putem vorbi de identificarea unei persoane. În măsura în care, din celelalte da-
te ale procesului-verbal se poate identifica contravenientul (deci fără să se recurgă la alte do-
cumente exterioare procesului-verbal), procesul-verbal este valabil.
Astfel, în zilele noastre, dacă agentul constatator îl identifică pe contra venient prin
codul numeric personal, procesul-verbal nu este lovii de nulitate indiferent de lipsa celorlalte

247
mențiuni în afară de nume întrucât fiecărei persoane îi corespunde un cod numeric personal,
contravenientul fiind deci identificat, iar lipsa celorlalte elemente nu îi poate provoca acestu-
ia o vătămare care să nu poată fi remediată altfel decât prin anularea actului.
Ocupația și locul de muncă ale contravenientului trebuie menționate în vederea iden-
tificării fără dubii a autorului faptei contravenționale și în vederea ap recierii circumstanțelor
persoanele ale contravenientului.
În ceea ce privește persoana juridică, art. 445 Cod Contravențional sancționează cu
nulitate expresă și lipsa denumirii și a sediului contravenientei. Lipsa acestor mențiuni nu
poate fi completată prin acte exterioare procesului-verbal. Ca atare, procesele-verbale care
nu conțin aceste elemente vor fi anulate de către instanță, organul din care face parte agentul
constatator neputând a răsturna, practic, prezumția de vătămare ce operează în favoarea pe-
tentului.
Lipsa celorlalte date cu privire la persoana juridică, respectiv numărul de identifica-
re, codul fiscal și datele personale ale persoanei care o reprezintă, atrage nulitatea relativă și
virtuală a procesului-verbal de constatare a contravenției, petentul trebuind să facă dovada
vătămării.
În măsura în care, în fața instanței, petentul, persoană fizică sau juridică, face dovada
faptului că nu el a săvârșit contravenția descrisă în procesul-verbal de contravenție, practica
judiciară a considerat că operează nulitatea procesului-verbal datorată neidentificării contra-
venientului.

Fapta contravențională, locul și timpul săvîrșirii ei, circumstanțele cauzei care au im-
portanță pentru stabilirea faptelor și consecințelor lor juridice, evaluarea eventualelor pagube
cauzate de contravenție492.
Procesul-verbal cu privire la contravenție trebuie să conțină: descrierea faptei contra-
venționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor îm-
prejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.
De asemenea, procesul-verbal trebuie să conțină indicarea actului normativ prin care se stabi-
lește și se sancționează contravenția. Lipsa mențiunii faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia
sunt prevăzute ca nulități exprese.
Aceste mențiuni se referă practic la descrierea stării de fapt care va fi avută în vedere
în momentul în care se va face încadrarea juridică a presupusei fapte contravenționale. Pe
baza acestei stări de fapt, se va analiza dacă, în concret, se poate angaja răspunderea contra-
492
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 443 alin.(1), lit. d).

248
vențională a persoanei identificate drept contravenient iar, în măsura unui răspuns afirmativ,
această stare de fapt va constitui un criteriu important în individualizarea sancțiunii co ntra-
venționale, atât ca tip de sancțiune principală (avertisment, amendă sau prestarea unei activi-
tăți în folosul cum unității), cât și ca cuantum. De asemenea, pe baza stării de fapt descrise în
procesul-verbal, se vor putea aplica sancțiuni contravenționale complementare.
În practică, acest text legal a fost interpretat în mod restrictiv, chiar dacă doar lipsa
mențiunii faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sunt apreciate de legiuitor ca nulități
exprese ale procesului-verbal.
Întrucât, așa cum am mai arătat, procesul-verbal reprezintă unicul act probator al să-
vârșirii unei contravenții, el trebuie să conțină toate elementele pe baza cărora să se poată
cerceta de către instanța de judecată, dacă, în realitate, s-a comis o asemenea faptă și dacă, în
concret, se poate angaja răspunderea contravențională a unei persoane.
În măsura în care, din datele conținute în procesul-verbal nu se poate aprecia de către
instanță că există în realitate contravenție și se poate angaja răspunderea contravențională,
este evident că prin nerespectarea unor mențiuni ale articolului 443 din legea contravenționa-
lă, s-a cauzat petentului o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea pro-
cesului-verbal.
La această concluzie se ajunge și datorită faptului că, așa cum a apreciat în mod just
practica judiciară, mențiunile lipsă din procesul-verbal nu pot fi complinite prin acte exteri-
oare și ulterioare întocmirii acestuia.
Vom analiza în continuare, pe rând, problema valabilității procesului -verbal cu privi-
re la lipsa fiecărui element legat de descrierea faptei contravenționale.
Data comiterii faptei. În mod logic, înainte de a descrie propriu-zis fapta, care ar
constitui contravenție agentul constatator trebuie să indice data comiterii faptei. În practică,
s-a apreciat că lipsa datei săvârșirii contravenției atrage nulitatea procesului -verbal, neputân-
du-se presupune că fapta este săvârșită la data încheierii procesului -verbal cu privire la con-
travenție.
În doctrină, s-a susținut că menționarea datei comiterii faptei prezintă relevanță sub
aspectul calculării termenului de depunere a contestației, în ipoteza utilizării acestei căi de
atac. 493 Evident, această afirmație este eronată, întrucât, pentru calcularea termenului de de-
punere a contestației, prezintă relevanță data comunicării procesului-verbal și nicidecum data
comiterii faptei.
Pe de altă parte, avându-se în vedere data săvârșirii faptei contravenționale, se poate

493
A. Țiclea, C. Rujoiu, I. N. Sțan, I. D. Țărăcilă, M. Liorlni, op. ciț., p. 125.

249
calcula termenul prescripției aplicării sancțiunii contravenționale. În lipsa datei, evident, in-
stanța nu va putea analiza în concret intervenția sau nu a prescripției aplicării sancțiunii con-
travenționale, producându-se o vătămare potentului care nu poate fi înlăturată decât prin anu-
larea procesului-verbal.
Această afirmație comportă nuanțări în ceea ce privește contravențiile continue.
Ca atare, s-a susținut că, în cazul contravențiilor continue, nu prezintă relevanță lipsa
mențiunii din procesul-verbal a datei comiterii faptei, întrucât data constatării faptei este
identică cu data săvârșirii ei. Aceste soluții sunt confirmate și de către o parte a practicii ju-
diciare, în timp ce, în alte decizii, caracterul continuu al faptei nu prezintă relevanță, în mă-
sura în care lipsește din procesul-verbal data comiterii faptei.
Pentru a analiza aceste aspecte, trebuie avută în vedere nulitatea care operează în ca-
zul nemenționării datei în procesul-verbal cu privire la contravenție. Considerăm că este vor-
ba de o nulitate relativă și expresă, întrucât este prevăzută de lege, iar norma încălcată ocro-
tește un interes particular, cel al presupusului contravenient.
Ca atare, organul din care face parte agentul constatator va putea să răstoarne teore-
tic prezumția de vătămare instituită de lege în favoarea petentului.
În cazul dat trebuie să deosebim două situații.
În cazul contravențiilor instantanee, agentul constatator nu va putea practic să răs-
toarne această prezumție, întrucât procesul-verbal este unicul act probator al contravenției, el
neputând să facă dovada prin alte mijloace de probă cu privire la data să vârșirii faptei. Ca
atare, în cazul proceselor-verbale cu privire la contravenții care nu au un caracter continuu,
instanța le va anula întrucât este vorba de o nulitate expresă, iar intimatul nu poate răsturna
prezumția de vătămare Instituită de lege în beneficiul petentului.
În situația contravențiilor continue, data constatării lor coincide, de regulă, cu data
epuizării acestora. Spunem de regulă, pentru că nu întotdeauna o contravenție continuă este
constatată în timpul desfășurării acțiunii sau inacțiunii contravenționale, aceste contravenții
putând fi constatate și ulterior epuizării lor, în cadrul termenului de prescripție stabilit fie de
legea, fie de acte normative cu caracter special.
Prin urmare, în măsura în care procesul-verbal conține data constatării faptei, iar
contravenția continuă nu s-a epuizat, data constatării faptei coincide cu data comiterii aceste-
ia. Ca atare, în măsura în care agentul constatator va proba că respectiva contravenție conti-
nuă nu s-a epuizat, întrucât data constatării faptei este identică cu data săvârșirii acesteia,
prezumția de vătămare este răsturnată iar procesul-verbal este valabil întrucât instanța va pu-
tea verifica toate aspectele legate de data comiterii faptei, care este probată.

250
 În cazul în care contravenția continuă este epuizată la data constatării ei, nemențio-
narea datei epuizării (care reprezintă data comiterii faptei în cazul contravențiilor continue),
atrage anularea procesului-verbal, pentru că, la fel ca și în cazul contravențiilor instantanee,
organul constatator nu va putea răsturna prezumția de vătămare a petentului.
Ora și locul săvârșirii faptei. Aceste mențiuni permit instanței să aprecieze condițiile
concrete ale săvârșirii faptei. În lipsa acestor date, în situația așa numitor „contravenții in-
stantanee”, petentului i se va produce o vătămare, în măsura în care acesta va încerca să de-
monstreze faptul că, la data comiterii faptei, el s-ar fi aflat într-un alt loc. De aceea, în situa-
ția acestui gen de contravenții, lipsa orei comiterii faptei, precum ș i a locului faptei, conside-
răm că atrage nulitatea procesului-verbal. Fiind vorba de o nulitatea relativă și virtuală, ea
trebuie invocată de către petent, iar vătămarea suferită constă în aceea că petentul nu va pu-
tea să facă dovada că, în realitate, nu se afla în acel loc la ora săvârșirii contravenției.
În situația contravențiilor continue sau a celor ale căror efecte se prelungesc în timp,
ora comiterii faptei prezintă o relevanță redusă, astfel încât petentul va trebui să probeze în
fața instanței vătămarea pe care a suferit-o ca urmare a omiterii precizării în procesul-verbal
a orei comiterii faptei.
Descrierea faptei. În lipsa descrierii faptei contravenționale, procesul-verbal este lo-
vit de nulitate întrucât în lipsa descrierii acțiunii sau inacțiuni i ilicite, instanța nu va putea
aprecia dacă în realitate există sau nu contravenție, iar petentul nu va putea, prin probe, să
infirme o stare de fapt pe care nu o cunoaște, această apreciere este justă, deoarece prin ne-
descrierea în concret a faptei comise se provoacă potentului o vătămare care nu poate fi înlă-
turată decât prin anularea procesului-verbal. Neindicarea unei fapte concrete aduce atingere
prezumției de nevinovăție de care ar trebui să beneficieze contravenientul.
Pe de altă parte, fiind vorba de o nulitate expresă și relativă, teoretic, organul din ca-
re face parte agentul constatator ar putea să răstoarne prezumția de vătămare instituită de le-
ge în favoarea petentului. Atâta timp însă, cât procesul-verbal cu privire la contravenție re-
prezintă unicul act probator al contravenției, lipsa mențiunilor acestuia neputând fi complini-
tă prin acte extrinseci, intimatul nu va putea să facă în instanță dovada descrierii faptei con-
travenționale prin alte documente. Ca atare, lipsa descrierii faptei contrave nționale, deși este,
în esență, o nulitate relativă, și produce efecte asemănătoare nulității absolute.
Așa cum se arată în articolul 443 CC al RM 494 , descrierea faptei trebuie făcută cu
indicarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravități i ei. Aceasta, deoarece in-
stanța, poate să aprecieze asupra gravității faptei și, în consecință, poate reindividualiza sanc-

494
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009. art. 443.

251
țiunea aplicată de agentul constatator, atât ca tip de sancțiune, cât și în ceea ce privește cuan-
tumul. De aceea, insuficienta descriere a faptei contravenționale a fost echivalată cu nedes-
crierea ei, conducând la anularea procesului-verbal cu privire la contravenție.
Ca atare, agentul constatator are obligația de a descrie pe scurt starea de fapt în baza
căreia apreciază că s-a săvârșit o contravenție, pentru ca instanța de judecată să poată verifi-
ca dacă acesta a făcut o justă încadrare în drept a stării de fapt.
Această descriere trebuie făcută în concret, arătându-se toate elementele de fapt care
conduc la concluzia că persoana față de cărei i se întocmește procesul-verbal a comis o con-
travenție). De aceea, în practică, s-a stabilit că descrierea în termeni generici a faptei contra-
venționale echivalează cu nedescrierea faptei.
De asemenea, descrierea faptei contravenționale trebuie făcută în funcție de prevede-
rile textului legal care sancționează contravenția. Aceasta deoarece, dacă în cazul unor con-
travenții o scurtă expunere a faptei este suficientă pentru ca să se poată verifica de către in-
stanță a existenței răspunderii contravenționale, în alte situații, omiterea unui singur element
din prezentarea faptei face imposibilă această verificare, producându -se petentului o vătăma-
re care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului -verbal cu privire la contra-
venție.
În conformitate cu prevederile legale, agentul constatator ar trebui să arate împreju-
rările pe care le consideră importante, întrucât instanța să aibă în vedere toate circumstanțele
comiterii faptei pentru a aprecia în concret asupra gravității acesteia și, imp licit, asupra sanc-
țiunii aplicate. De lege lata, lipsa acestor mențiuni nu atrage nulitatea procesului-verbal,
apreciindu-se că persoana sancționată contravențional va putea face dovada în fața instanței
de judecată cu privire la elementele de circumstanțiere a faptei.
Pe de altă parte, agentul constatator nu este obligat să indice în procesul-verbal
eventualii martori care să ateste în instanță săvârșirea faptei contravenționale , considerându-
se că operează prezumția de legalitate a procesului-verbal cu privire la contravenție, astfel
încât, potrivit prevederilor legale în vigoare, revine petentului sarcina probei pentru a dovedi
că starea de fapt consemnată de agentul constatator nu corespunde realității. Există totuși de-
cizii de speță prin care se consideră că „procesul-verbal de constatare a contravențiilor prin
care nu s-a indicat un martor care să confirme starea de fapt expusă de acesta (să ateste cele
constatate de agentul constatator) este lovit de nulitate.
Considerăm că agentul constatator va trebui să indice în procesul-verbal, martorii ca-
re pot confirma starea de fapt expusă. Ne limităm în acest loc doar a arăta această opinie,
urmând a o argumenta, pe larg, în secțiunea referitoare la forța probată a procesului -verbal cu

252
privire la contravenție.

Încadrarea juridică a faptei, norma materială contravențională și indiciile calificative

ale elementelor constitutive ale contravenției495.
Potrivit legii contravenționale, procesul-verbal cu privire la contravenție trebuie să
conțină indicarea actului normativ prin care se sancționează contravenția. Așadar, pe lângă
descrierea stării de fapt, agentul constatator trebuie să facă încadrarea în drept a stării de fapt
expuse.
Legea impune agentului constatator doar indicarea actului normativ care sancționea-
ză contravenția. Considerăm că, pentru ca instanța să poată aprecia corectitudinea încadrării
juridice este necesar ca agentul constatator să indice și articolul, alineatul sau litera cores-
punzătoare a textului legal care sancționează contravenția.
În practica judiciară, s-a decis ca greșită încadrare în drept făcută de către agentul
constatator, indicarea eronată a actului normativ prin care se stabilește și sancționează con-
travenția sau indicarea unui temei greșit de sancționare a contravenientului nu reprezi ntă mo-
tiv de nulitate a procesului-verbal du constatare. Apreciem că nerespectarea acestei dispoziții
este sancționată cu nulitatea relativă și virtuală, revenind petentului sarcina probei, în sensul
de a demonstra vreo vătămare ce i s-a adus prin greșita menționare a temeiului legal, de natu-
ră să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului -verbal.
Totuși, problema trebuie privită mai nuanțat. Astfel, în anumite situații, greșita înca-
drare juridică făcută de către agentul constatator poate atrage nulitatea absolută a procesului-
verbal cu privire la contravenție. Este vorba de situațiile în care agenții constatatori, în urma
unei încadrări juridice greșite a faptei, constată fapte contravenționale pentru care nu aveau
competență de constatare. În aceste cazuri, pe baza încadrării juridice greșite, se încalcă
normele de competență, norme imperative a căror încălcare atrage nulitatea absolută a proce-
sului-verbal. De asemenea, pe baza unei încadrări juridice greșite, se pot aplica sancțiuni
contravenționale în baza unui act normativ care nu era în vigoare la data comiterii contraven-
ției, aducându-se atingere principiului neretroactivității legii.
Instanța nu este ținută de încadrarea juridică făcută de agentul constatator. Ea poate
să considere că, în realitate, este vorba de o altă contravenție, situație în care va reindividua-
liza sancțiunea aplicată în ipoteza în care limitele de sancționare suni diferite sau va putea
constata că fapta descrisă, în realitate, nu este prevăzută de legea contravenț ională, caz în ca-
re va dispune anularea procesului-verbal. Situația este mai complicată, în măsura în care in-
495
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 443 alin.(1), lit. e).

253
stanța apreciază că, în concret, fapta săvârșită nu este contravenție, ci infracțiune.

Aducerea la cunoștința contravenientului și a victimei a drepturilor și obligațiilor lor

prevăzute la art.384 și 387496.
Un alt element important prevăzut de legea contravențională 497 este obligativitatea
agentului constatator de a aduce la cunoștință a drepturilor și obligațiilor contravenientului și
a victimei, fapt confirmat prin semnătura subiecților la rubrica respectivă. În vederea asigu-
rării acestei acțiuni procesuale s-a decis ca drepturile și obligațiile prevăzute la art. 384-387
Cod contravențional să fie transpuse pe versoul formularului procesului -verbal cu privire la
contravenție, care pot fi citite de către subiecți, la fel, aceasta confirmîndu -se prin semnătu-
ră 498.
Prin urmare, Codul contravențional la art. 384 prevede următoarele drepturi ale per-
soana în a cărei privință a fost pornit proces contravențional:
a) la apărare;
b) să cunoască fapta imputată;
c) să fie asigurată, în cel mult 3 ore de la reținere, cu un avocat care acordă asistență
juridică garantată de stat dacă este pasibilă de sancțiunea arestului contravențional;
d) să anunțe, în cazul reținerii, prin autoritatea competentă să soluționeze cauza con-
travențională, două persoane, la alegerea sa, despre faptul și locul reținerii;
e) să primească informație scrisă și explicarea drepturilor sale expuse în prezentul
articol, inclusiv a dreptului de a tăcea și de a nu mărturisi împotriva sa, împotriva rudelor sa-
le apropiate, a soțului sau a soției, logodnicului/logodnicei, precum și de a nu -și recunoaște
vinovăția;
f) să fie audiată în prezența apărătorului dacă acceptă sau cere să fie audiată;
g) să aibă întrevederi cu apărătorul în condiții confidențiale, fără limitarea numărului
și duratei întrevederilor;
h) să ia cunoștință de materialele din dosar și să i se elibereze, la cerere, în cel mult
24 de ore, copii de pe procesul-verbal;
i) să prezinte probe;
j) să formuleze cereri;

496
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 443 alin.(1), lit. f).
497
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 443, alin. (1), lit. f).
498
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, art.443, alin. (5).

254
 k) să conteste decizia asupra cauzei;
l) să recunoască total sau parțial vinovăția în comiterea faptei ce i se impută;
m) să ceară recuzarea reprezentantului autorității competentă să soluționeze cauza
contravențională, expertului, interpretului, traducătorului, grefierului;
n) să solicite audierea martorilor;
o) să facă obiecții împotriva acțiunilor agentului constatator și să ceară consemnarea
obiecțiilor sale în procesul-verbal;
p) să ia cunoștință de procesul-verbal încheiat de agentul constatator, să facă obiecții
asupra corectitudinii lui, să ceară completarea lui cu circumstanțele care, în opinia sa, trebuie
să fie consemnate;
q) să se împace cu victima în condițiile prevăzute de prezentul cod;
r) să fie informat de agentul constatator despre toate hotărîrile ce se referă la dreptu-
rile și interesele sale, să primească, la cerere, copii de pe aceste hotărîri;
s) să atace, în modul stabilit de lege, acțiunile și deciziile autorității competentă să
soluționeze cauza contravențională, inclusiv hotărîrea judecătorească;
t) să retragă orice plîngere depusă personal sau de apărător în interesele sale;
u) să ceară și să primească repararea prejudiciului cauzat de acțiunile nelegitime ale
autorității competentă să soluționeze cauza contravențională 499.
Realizarea de către persoana în a cărei privință a fost pornit proces contravențional a
drepturilor sale ori renunțarea la realizarea acestor drepturi nu poate fi interpretată în detri-
mentul persoanei și nu poate avea consecințe nefavorabile pentru ea.
Pe lîngă drepturi, persoana în a cărei privință a fost pornit proces contravențional
mai are și un șir de obligații fiind îndatorat să le onoreze.
În virtutea prevederilor art. 384 alin. (4) CC al RM, persoana în a cărei privință a
fost pornit proces contravențional, are următoarele obligații:
a) să se prezinte la citarea autorității competentă să soluționeze cauza contravențio-
nală;
b) să accepte, la cererea autorității competentă să soluționeze cauza contravenționa-
lă, examinarea și percheziția sa corporală;
c) să accepte necondiționat, la cererea autorității competentă să soluționeze cauza
contravențională, testarea alcoolscopică, examenul medical, dactiloscopia, prelevarea de sîn-
ge și de secreții ale corpului pentru analiză;
d) să fie supusă expertizei judiciare, la cererea agentului constatator competent sau a

499
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 384 alin.(2).

255
instanței;
e) să se supună dispozițiilor legale ale agentului constatator și ale președintelui șe-
dinței de judecată;
f) să respecte ordinea în ședința de judecată și să nu părăsească sala de ședințe fără
învoirea dată de președintele ședinței 500.
Victima, adică acea persoana fizică sau persoana juridică căreia, prin contravenție, i-au fost
cauzate prejudicii morale, fizice sau materiale, similar presupusului contravenient, dispune și ea de
un șir de drepturi și anume:
a) la înregistrarea neîntîrziată a cererii sale în modul stabilit, la soluționarea cererii de către
agentul constatator, la informare privitor la decizia adoptată;
b) să prezinte documente, alte mijloace de probă în vederea confirmării pretențiilor sale;
c) să-și retragă cererea în cazurile prevăzute de lege;
d) să atace decizia autorității competentă să soluționeze cauza contravențională;
e) să fie asistată în procesul contravențional de un apărător ales;
f) să i se elibereze, la cerere, în cel mult 24 de ore, copii de pe materialele din dosarul con-
travențional501.
Victima fiind parte interesată în procesul contravențional, pe lingă faptul că dispune de
anumite drepturi, în scopul realizării sarcinilor procedurii contravenționale mai are și un șir de obli-
gații:
a) să se prezinte la citarea autorității competentă să soluționeze cauza contravențională, să
dea explicații la solicitarea acesteia;
b) să prezinte, la cererea autorității competentă să soluționeze cauza contravențională, do-
cumente și alte mijloace de probă de care dispune, mostre pentru cercetare comparativă;
c) să accepte, la cererea autorității competentă să soluționeze cauza contravențională, a fi
supusă examenului medical în cazul în care pretinde că i s-a cauzat un prejudiciu fizic;
d) să se supună dispozițiilor legitime ale reprezentantului autorității competentă să soluțio-
neze cauza contravențională sau ale președintelui ședinței de judecată502.
În concluzie putem menționa că drepturile și obligațiile victimei cît și a presupusului con-
travenient trebuie aduse la cunoștința lor în mod obligatoriu în timpul încheierii procesului-verbal
cu privire la contravenție, fapt consemnat prin semnătura persoanelor, ceea ce ar asigura realizarea

500
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 384 alin.(4).
501
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 387 alin.(3).
502
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 387 alin.(5).

256
unui proces contravențional conform principiului legalității, echității și dreptății ce ar asigur un ac-
ces liber la justiție.

Obiecțiile și probele pe care contravenientul le aduce în apărarea sa, precum și obiecțiile

și probele victimei503.
Consemnarea obiecțiilor contravenientului sau a mențiunii agentului constatator conform
căreia contravenientul nu are de formulat obiecții o mențiune care, în opinia noastră, ar trebui să se
regăsească în toate procesele-verbale cu privire la contravenție încheiate în prezența contravenientu-
lui se referă la consemnarea obiecțiunilor contravenientului sau mențiunea agentului constatator
conform căreia contravenientul nu are de formulat obiecțiuni504.
În conformitate cu prevederile Codului contrvențional 505 în momentul încheierii pro-
cesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului drep-
tul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt con-
semnate distinct în procesul-verbal la rubrica „Alte mențiuni”, sub sancțiunea nulității proce-
sului-verbal.
Legea contravențională instituie o nulitate expresă cu privire la refuzul agentului
constatator de a consemna obiecțiunile contravenientului. Deoarece este vorba de ocrotirea
unor interese particulare, în speță ale contravenientului, considerăm că este vorba de o nulita-
te relativă astfel încât agentul constatator poate face dovada îndeplinirii obligațiilor prevăzu-
te de lege, răsturnând astfel prezumția de, vătămare ce operează în favoarea petentului.
În literatura de specialitate, s-a afirmat că este sancționat cu nulitatea expresă doar
refuzul agentului constatator de a consemna obiecțiunile contravenientului, nu și neîndeplini-
rea obligației de a aduce la cunoștința acestuia dreptul de a face obiecțiuni, în această ultimă
situație, fiind vorba de o nulitate virtuală, caz în care îi revine petentului sarcina probei în
sensul de a face dovada vătămării. 506
Sigur, această interpretare este corectă, în principiu, întrucât nulitatea expresă se re-
feră doar la refuzul de a consemna obiecțiunile contravenientului. Contravenientul, teoretic,
ar trebui să cunoască că are dreptul de a face obiecțiuni, astfel încât îi va fi aproape imposibil
să dovedească că agentul constatator nu l-a informat cu privire la această posibilitate. Pe de
altă parte, operează principiul nemo censetur ignorare legem.

503
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 443 alin.(1), lit. g).
504
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 443, alin. (1), lit. g).
505
Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009, 384, alin. (2), lit. o).
506
Ovidiu Podaru, Radu Chiriță, op. ciț., p. 119-121.

257
 Problema este însă alta, și anume aceea a dovedirii refuzului agentului constatator de
a consemna obiecțiunile contravenientului întrucât este evident că nici -un agent constatator
nu va consemna în procesul-verbal cu privire la contravenție că refuză să consemneze obiec-
țiunile contravenientului.
Practic, sarcina probei revine petentului, indiferent că se tinde dovedirea refuzului de
a consemna obiecțiuni sau a neaducerii la cunoștință a dreptului de a face obiecțiuni. Deși,
teoretic, în primul caz este vorba de o nulitate expresă, iar în al doilea de o nulitate virtuală,
regimul procesual este același, ceea ce considerăm că nu corespunde intenției legiuitorului.
Instituirea obligației de a aduce la cunoștința contravenientului a dreptului de a face
obiecțiuni este făcută în vederea garantării dreptului la apărare a acestuia. Dacă nu ar exista
nici o sancțiune, considerăm că legea nu ar fi prevăzut obligația de aducere la cunoștință a
dreptului de a face obiecțiuni, ci doar faptul că persoana respectivă poate face obiecțiuni cu
privire la procesul-verbal de constatare.
Prin urmare, considerăm că procesul-verbal cu privire la contravenție este valabil numai
în ipoteza în care agentul constatator consemnează la rubrica destinată obiecțiunilor contravenientu-
lui fie obiecțiunile acestuia, fie faptul că acesta nu are de făcut obiecțiuni.
Doar astfel, dreptul la apărare al petentului și egalitatea urmelor, ca și condiții ale
unui proces echitabil ar fi respectate, întrucât instanța ar putea să verifice dacă, în concret, s-
au respectat dispozițiile legale în materie, în concret, putându-se întâlni mai multe situații:
- în măsura în care petentul semnează procesul-verbal în care se menționează că nu
are de făcut obiecțiuni, este evident că agentul constatator i-a adus la cunoștința dreptul de a
face obiecțiuni, în caz contrar petentul trebuind să refuze semnarea unui proces -verbal care
conține mențiuni neadevărate.
- în ipoteza refuzului petentului de a semna procesul-verbal, instanța va putea, din
declarațiile martorilor care confirmă refuzul contravenientului de a semna procesul -verbal, să
analizeze dacă agentul constatator i-a adus la cunoștință petentului dreptul de a formula obi-
ecțiuni și dacă a refuzat consemnarea unor eventuale obiecțiuni ale acestuia iar în situația în
care martorii nu confirmă îndeplinirea acestei obligații de către agentul constatator, instanța
va anula procesul-verbal cu privire la contravenție.
Evident, dacă procesul-verbal este încheiat în lipsa contravenientului, nu există
această obligație a agentului constatator de a aduce la cunoștință și de a consemna obiecțiuni-
le contravenientului.
Pentru a înlătura orice dubiu cu privire la acest aspect, se impune, de lege ferenda,
instituirea obligației agentului constatator de a consemna în mod expres în procesul-verbal

258
faptul că nu există obiecțiuni ale contravenientului sub sancțiunea nulității exprese a proce-
sului verbal.

Chitanța de încasare la amenzii la locul constatării contravenției.

O procedură simplificată care exclude necesitatea de a consemna diferite acțiuni
procesuale în cadrul procedurilor contravenționale este cea în care contravenientul este de
acord să plătească amenda pe loc contra unei chitanțe de încasare.
Deși această procedură este reglmentată prin diferite acte normative în practică încă
nu a fost implimentată din anumite considerente cu excepția poliției de frontieră care este
unica subdiviziune a MAI care aplică o astfel de procedură deși există și alte subdiviziuni
angajații cărora au statut de agent constatator.
Baza juridică pentru încasarea amenzilor la locul constatării contravenţiilor este
stabilită de Codul contravenţional al RM, art. 447, precum și de Hotărârea Guvernului nr.
294 din 17 martie 1998.
Totodată ținem să menționăm că în data de 5 mai 2017, Ministerul Afacerilor Inter-
ne 507 a emis ordinul nr.118 508, care este continuitatea procesului de implementare a meca-
nismului de încasarea amenzii contra chitanței și derivă din ptc.2. al HG nr. 1273 din
23.11.2016.
Ulterior la data de 23.02.2018 a fost aprobat Ordinul MAI nr. 51 cu privire la apr o-
barea Regulamentului privind mecanismul de colectare, gestionare şi termenul de virare la
bugetul de stat a amenzilor încasate la locul constatării contravenţiei 509.
Utilizarea chitanței de încasare a amenzii la locul constatării faptei are mai multe
beneficii și facilități atât pentru contravenient, cât și pentru întregul proces contravențional,
bazat pe respectarea drepturilor omului la libera circulație:
- reducerea timpului de documentare a contravenţiei, ceea ce va permite călătorilor
să continue deplasarea, inclusiv în situaţia când călătoresc cu trenul, autocarul, avionul etc,
necreând dificultăţi celorlalţi pasageri aflaţi în trafic, inclusiv îl va scuti de deplasarea către
ghișeele băncii pentru achitarea amenzii;

507
Ordinul MAI nr. 118 din 05.05.2017 cu privire la aprobarea formularului chitanței de încasare a amenzii la locul
constatării contravenției, În: Monitorul Oficial al RM nr. 335-339 din 15.09.2017.
(http://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=103157&lang=ro, accesat la data de 28.12.2019).
508
A. Antoci, Particularitățile aplicării și achitării amenzii contravenționale, În: Strategia Dezvoltării Inofensive din
perspectiva Toleranței biotice: analiză teoretico-metodologică, p. 105-111.
(http://repository.utm.md/bitstream/handle/5014/6808/Conf_StiinteSocioUmanist2018_pg105_111.pdf?sequence=1&is
Allowed=y, accesat la data de 28.12.2019).
509
Ordinul MAI nr. 51 din 23.02.2018 cu privire la aprobarea Regulamentului privind mecanismul de colectare, ges-
tionare şi termenul de virare la bugetul de stat a amenzilor încasate la locul constatării contravenţiei, În: Monitorul Ofi-
cial al RM nr. 277-284 din 27.07.2018.

259
 - excluderea situaţiilor când contravenientul va fi atras în procesul de achitare silită
a amenzii contravenţionale prin intermediul executorului judecătoresc, ceea ce presupune
încasări suplimentare efectuate de către executării judecătoreşti;
- micşorarea numărului de amenzi neachitate, în situațiile în care contravenientul
este străin sau persoană stabilită cu traiul în stânga râului Nistru, deoarece în cazurile de
lipsă de competenţă teritorială stabilită în art. 30 din Codul de executare, executorii judecă-
toreşti refuză executarea amenzii, fiind restituite deciziile de aplicare a amenzilor 510.
Conform actelor normative, chitanța de încasare a amenzii la locul constatării con-
travenției este definită drept ,,formular tipizat de document primar cu regim special de stric-
tă evidenţă, completat şi eliberat la locul constatării contravenţiei, de către agenţii consta-
tatori din cadrul subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne, care confirmă plata amen-
zilor şi exclude necesitatea întocmirii procesului-verbal cu privire la contravenţie” 511.
Sînt în drept să deţină şi să utilizeze formularele chitanţei agenţii constatatori din
cadrul subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne, cu drept de constatare şi examinare a
cauzelor contravenţionale
Totuși se consideră că achitarea amenzii la locul constatării contravenţiei contra
chitanţă este un drept a contravenientului şi nu o obligaţie a acestuia. La fel, contravenien-
tul păstrează dreptul de a achita amenda benevol prin ghișeele băncilor, iar dacă nu este de
acord cu sancţiunea aplicată contravenientul are dreptul în termen de 15 zile să conteste de-
cizia agentului constatator în temeiul art. 448 Cod contravenţional. Refuzul de a achita
amenda contra chitanței nu constituie vre-o anumită faptă ilegală care să atragă după sine
anumite consecințe juridice (sancțiuni sau măsuri de constrângere).
Referindu-ne la modalitatea de aplicare a chitanței putem menționa că aceasta se
eliberează numai pentru o amendă încasată. În chitanță se indică suma integrală a amenzii,
cu informarea contravenientului despre dreptul de a achita jumătate din amenda stabilită,
conform prevederilor art. 34 alin. (3) din Codul contravenţional.
Chitanţa nu se eliberează în cazul în care:
1) prin contravenţie s-a cauzat un prejudiciu material;
2) există corpuri delicte pasibile de confiscare conform Codului contravenţional sau
Codului de procedură penală;
3) sînt constatate contravenţiile prevăzute de art. 220 – 226 şi 228 – 245 din Codul

510
http://border.gov.md/index.php/ro/3725-precizare-privind-chitanta-de-incasare-a-amenzii-la-locul-constatarii-
contraventiei (accesat la data de 28.12.2019)
511
Ordinul MAI nr. 51 din 23.02.2018 cu privire la aprobarea Regulamentului privind mecanismul de colectare, ges-
tionare şi termenul de virare la bugetul de stat a amenzilor încasate la locul constatării contravenţiei, În: Monitorul Ofi-
cial al RM nr. 277-284 din 27.07.2018, pct. 2.

260
contravenţional;
4) sînt constatate contravenţii examinarea cărora nu este în competenţa subdivizi u-
nilor Ministerului Afacerilor Interne.
Pînă la întocmirea chitanţei, agentul constatator are sarcina de a se asigura că con-
travenientul deţine suficiente mijloace băneşti, necesare pentru plata amenzii, prin prezenta-
rea acestora.
Amenda se percepe în numerar doar în moneda naţională a Republicii Moldova
(bancnotele şi monedele metalice aflate în circulaţie, emise de către Banca Naţională a
Moldovei).
Suma amenzii încasate de către agentul constatator se virează la bugetul de stat.
Agentul constatator depune suma amenzii, încasate în numerar de la contravenient,
la prestatorii de servicii de plată cu care Ministerul Finanţelor are încheiate contracte în ba-
za legii bugetului de stat pentru anul în curs.
După întocmirea chitanţei și încasarea sumei amenzii, agentul constatator, în pre-
zența contravenientului, împachetează în plicul atașat la chitanță primul exemplar al chitan-
ței și suma de bani încasată ca amendă. Plicul conţine pe recto ştampila umedă a autorităţii
din care face parte agentul constatator.
Agentul constatator care a împachetat plicul asigură integritatea acestuia pînă la
deschidere în prezenţa reprezentantului prestatorului de servicii de plată, în scopul depune-
rii mijloacelor băneşti provenite din amenzi.
Mijloacele băneşti provenite din amenzi se depun la prestatorul de servicii de plată,
nu mai tîrziu de ziua următoare a zilei în care acestea au fost încasate sau în următoarea zi
lucrătoare, cu prezentarea Borderoului de depunere a mijloacelor băneşti în numerar, ridica-
te de la contravenient de către agentul constatator, completat.
Agenții constatatori înregistrează într-un registru special datele cu privire la utiliza-
rea formularelor chitanțelor conform destinaţiei.
Pe chitanţele completate cu greşeli, radieri, corectări şi alte înregistrări ne permise
se efectuează înscrierea „deteriorat”. Acestea se prezintă persoanei responsabile de evi-
denţa, păstrarea şi eliberarea chitanţelor, care asigură publicarea în Monitorul Oficial a de-
numirii, numărului şi seriei pentru a se aduce la cunoştinţă nevalabilitatea lor şi, respectiv,
scoaterea din evidenţă a acestora.
Agenţii constatatori sînt obligaţi să restituie exemplarele chitanţelor greşit comple-
tate. Ambele exemplare se predau conform procedurilor stabilite.
Procedura aplicării amenzii contravenționale contra unei chitanţe de încasare este

261
una binevenită și întradevăr în anumite situații facilitează și simplifică procesul de soluțio-
nare a cauzei contravenționale dar nu putem să nu punem în discuție lacunele tehnico -
legislative identificate și la acest capitol.
În acest context, ținem să menționăm că în urma modificărilor operate în legea con-
travențională nu au fost ajustate toate prevederile fapt ce au determinat anumite neconcor-
danțe.
Astfel, în conformitate cu art. 447 alin. (1) ,,În cazul prevăzut la art.446 alin.(1)
lit.a), contravenientul plăteşte amendă, aplicată de agentul constatator, contra unei chi-
tanţe de încasare care va conţine...”, dacă analizăm prvederile de la art. 446 constatăm în
primul rând această normă nu este divizată în alineate doar conține litere, în al doilea rând
lit. a) a aceleiași legi ,,În cazul constatării unei fapte contravenţionale, agentul constatator
nu încheie proces-verbal cu privire la contravenţie: a)dacă răspunderea contravenţională a
fost înlăturată conform art. 20–31 1 ” iar art. 20-311 conțin prevederi cu referire la cauzele
care înlătură caracterul contravențional al faptei și cauzele care înlătură răspunderea con-
travebțională. În această ordine de idei rezultă că în cazul în care este înlăturat caracterul
contravențional al faptei sau răspunderea contravențională agentul constatator este în drept
să aplice amendă cu eliberarea chitanței. Lacuna identificată este una gravă care determină
ca toate prevederile din legea contravențională cu referire la aplicarea am enzii contravenți-
onale să fie caduce.
Paradoxal este faptul că aproximativ din anul 2019, din anumite surse din cadrul
MAI ne-a fost comunicat că procedura aplicării amenzii contra chitanței de încasare este
aplicată de către agenții constatatori din cadrul Poliției de Frontieră. În acest context apare
întrebarea ,,Care sunt prevederile legale???” dacă legea contravențională este ,,impotentă”
în acest sens.
Prin urmare, considerăm că norma contravențională de la art. 447 Cod cotravențional al
RM ,,Chitanţa de încasare a amenzii la locul constatării contravenţiei” ar trebui să fie inclusă în ca-
pitolul VI1 Cod contravențional al RM ,,Proceduri simplificate de constatare și examinare a con-
travenției”. Astfel se propune să fie introdusă o nouă prevedere inclusă la alin. (4) al art. 4511 cu
următorul conținut ,,În cazul tragerii la răspundere contravenţională în condiţiile alin.(1) dacă per-
soana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional acceptă, poate achita amenda pe loc
contra unei chitanțe de încasare.”
Ulterior se mai propune introducerea alin. (5), (6) și (7) la art. 4511 în conținutul căruia să
fie descrise condițiile de aplicare și conținutul chitanței aplicate, după cum urmează ,,(5) Chitanţe
de încasare care va conţine:

262
 a) data, ora şi locul de efectuare a plăţii;
b) numele, prenumele şi domiciliul persoanei sancţionate;
c) numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, autoritatea pe care o reprezintă;
d) norma contravenţională în al cărei temei este aplicată sancţiunea;
e) suma amenzii;
f) semnăturile părţilor.
(6) Chitanţa de încasare a amenzii contravenţionale se înmînează persoanei sancţionate,
faptul înmînării menţionîndu-se în copia de pe chitanţă.
(7) Chitanţa de încasare a amenzii contravenţionale este un document de strictă evidenţă.
Modul de evidenţă, de păstrare şi de eliberare a chitanţelor de către agenţii constatatori se sta-
bileşte printr-un regulament aprobat de Guvern.”

8.6. Judecarea cauzelor contravenționale în instanță.

În cazurile prevăzute de legea contravențională când agentul constatator nu dispune de
competență în examiunarea anumitor contravenții, precum şi atunci când decizia de aplicare a
sancţiunii contravenţionale consemnate în procesul-verbal cu privire la contravenţie este contestată,
cauza contravenţională se examinează în instanţa de judecată, în şedinţă publică, oral, nemijlocit,
contradictoriu şi solemn512.
Procedura de examinare a contestației împotriva deciziei agentului constatator asupra cau-
zei contravenționale presupune următoarele particularități:
-contestație asupra deciziei agentului constatator pot depune părțile la proces.
-termenul de contestare a deciziei agentului constatator este de 15 zile de la data emiterii
acesteia sau, pentru părțile care nu au fost prezente la şedința de examinare a cauzei contravenționa-
le, de la data înmînării copiei de pe decizia respectivă.
-în cazul omiterii termenului prevăzut la alin. (1) din motive întemeiate, dar nu mai tîrziu
de 15 zile de la data începerii executării sancțiunii sau a perceperii despăgubirii materiale, persoana
față de care a fost emisă decizia poate fi repusă în termen, la cerere, de către instanța de judecată
competentă să examineze contestația.
-persoana față de care a fost emisă decizia şi care a lipsit atît la examinarea cauzei, cît şi la
pronunțarea deciziei şi nu a fost informată despre decizia emisă poate contesta decizia agentului
constatator şi peste termen, dar nu mai tîrziu de 15 zile de la data începerii executării sancțiunii con-
travenționale sau a perceperii despăgubirii materiale.

512
Art. 452, art. 456 alin. (1) din Codul Contravenţional al R. Moldova;

263
 -contestația împotriva deciziei emise asupra cauzei contravenționale se depune la autorita-
tea din care face parte agentul constatator, conform competenţei teritoriale, care a examinat cauza.
În cel mult 3 zile de la data depunerii, agentul constatator expediază contestația şi dosarul cauzei
contravenționale în instanța de judecată competentă.
-contestația depusă suspendă executarea sancțiunii contravenționale aplicată prin procesul-
verbal cu privire la contravenție sau prin decizia agentului constatator.
-depunerea contestației peste termen, nu suspendă executarea deciziei agentului constata-
tor. Instanța de judecată care examinează contestația poate suspenda executarea deciziei atacate.
Persoana care face contestație împotriva deciziei de aplicare a sancțiunii contravenționale
nu plăteşte taxă de stat.
Legea a fixat un termen de judecare a cauzei de 30 de zile din data intrării dosarului în in-
stanţă, prelungirea acestui termen fiind posibilă doar în cazul existenţei unor temeiuri rezonabile şi
cu cel mult 15 zile513.
Codul Contravenţional, în alin. (3) al art. 454, prevede şi o situaţie de judecare în regim de
urgenţă a cauzei contravenţionale şi anume în cazul reţinerii persoanei. O asemenea reglementare
este absolut corectă, deoarece este vorba de limitarea unui drept fundamental al omului - al libertăţii
de mişcare - şi soluţionarea cât mai rapidă a cauzei este ,,întâi de toate, interesul persoanei, dar şi în
interesul statului și numai o atitudine justă a statului faţă de oameni va spori încrederea acestora în
stat şi în rolul lui protector”.
Regulile de judecare a cauzei contravenţionale sunt asemănătoare cu cele de judecare a ca-
uzelor penale, cu anumite particularităţi instituite datorită specificului procedurii contravenţionale.
În termen de 3 zile de la data intrării cauzei contravenţionale în instanţă, judecătorul verifi-
că competenţa şi, după caz:
a) dispune remiterea după competenţă a dosarului cu privire la contravenţie;
b) fixează data examinării cauzei contravenţionale, dispune citarea părţilor şi altor par-
ticipanţi la şedinţă, întreprinde alte acţiuni pentru buna ei desfăşurare.
Citarea este o acţiune procedurală prin care instanţa de judecată competentă să judece cau-
za contravenţională asigură prezentarea persoanei în faţa sa, pentru desfăşurarea normală a procesu-
lui contravenţional şi se face fie prin invitaţie scrisă, fie se expediază prin poştă514.
Codul Contravenţional instituie prezenţa obligatorie a anumitor categorii de persoane la
şedinţa de judecată515 şi anume: - a agentului constatator; efectele absenţei acestuia de la şedinţă
sunt destul de grave: neprezentarea agentului constatator, legal citat, fără motive întemeiate şi fără
513
Art. 454 alin. (I) şi (2) din Codul Contravenţional al R. Moldova;
514
Art.382 alin.(1) şi (2) din Codul Contravenţional al R. Moldova;
515
Art.455 alin.(2)-(5) din Codul Contravenţional al R. Moldova;

264
înştiinţarea prealabilă a instanţei duce la încetarea procesului contravenţional, cu emiterea, după
caz, a unei încheieri interlocutorii, a făptuitorului, în două cazuri:
1. dacă este reţinut, aducerea lui fiind asigurată de poliţie;
2. dacă se solicită arestarea lui;
În rest, regula statuează că neprezentarea în şedinţă a făptuitorului sau a victimei, legal ci-
tate, fără motive întemeiate nu împiedică judecarea cauzei contravenţionale, completul de judecată
adoptând hotărârea în lipsa lor. Caracterul şi conţinutul etapei de examinare a cazului trebuie să co-
respundă în totalitate principiului constituţional al răspunderii juridice - prezumţia nevinovăţiei516.
Deși doctrina și practica CEDO privesc fapta contravențională drept o faptă de natură pe-
nală, totuși legiuitorul nu s-a hotărât să cnsacre dreptul de a decide asupra sancționării contravenți-
onale doar pentru instanțele de judecată. De fapt la examinarea cazului contravențional de instanța
de judecată, aceasta exercită în mod clar două funcții, cea de constatatre și cea de judecare propriu
zisă, care se soldează cu adoptarea unei decizii de sancționare (condamnare).517
Ședinţa de judecare a cauzei contravenţionale este condusă de judecător, care asigură ordi-
nea şi solemnitatea şedinţei.
La judecarea cauzei contravenţionale, judecătorul:
a) anunţă cauza;
b) verifică prezenţa persoanelor citate;
c) verifică respectarea procedurii de citare în cazul absenţei vreunei persoane citate;
d) ia măsuri, după caz, pentru participarea interpretului;
e) îndepărtează martorii din sala de şedinţă;
f) identifică persoana în a cărei privinţă a fost pornită procedura contravenţională;
g) anunţă completul de judecată şi lămureşte părţilor dreptul de recuzare;
h) lămureşte participanţilor la şedinţă alte drepturi şi obligaţii.
Studiul integral şi analiza probelor prezentate de părţi se face în cadrul cercetării judecăto-
reşti,518 probele acuzării fiind cercetate cu întâietate.
Aceasta este regula şi de la ea sunt admise unele derogări. Astfel, la cererea părţilor sau a
altor participanţi la proces, instanţa poate modifica ordinea de cercetare a probelor dacă este necesar
pentru buna desfăşurare a cercetării judecătoreşti. Făptuitorul poate cere să fie audiat la începutul
cercetării probelor sau la orice etapă a cercetării judecătoreşti. În cadrul şedinţei sînt audiate per-
soanele care participă la examinarea cazului, se cercetează probele şi se soluţionează demersurile.
Dacă la examinarea cazului participă procurorul, se audiază concluzia lui.519

516
Constituția Republicii Moldova art.4
517
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept proceasual contravențional Chișinău 2017, pag.228
518
Art.457 al Codul Contravenţional al R. Moldova;

265
 După cercetarea tuturor probelor din dosar şi a celor prezentate la judecarea cauzei, in-
stanţa soluţionează cererile şi demersurile formulate şi dispune efectuarea, după caz, a unor acţiuni
procesuale suplimentare.
Dacă în procesul examinării cazului contravenţional vinovăţia delincventului nu este dove-
dită, el nu poate să fie tras la răspundere şi cazul contravenţional trebuie să fie clasat.
După finalizarea cercetării judecătoreşti, instanța anunță dezbaterile judiciare.
În luările de cuvânt, participanții la dezbateri nu pot face referințe la alte probe decât cele
examinate în cadrul cercetării judecătoreşti. În cazul în care vor să prezinte probe suplimentare, par-
ticipanții la dezbateri vor solicita reluarea cercetării judecătoreşti, indicând circumstanțele care vor
fi cercetate suplimentar în baza acestora. După examinarea opiniilor părților, instanța emite o înche-
iere motivată privind admiterea sau respingerea cererii ori a demersului.
Instanța nu poate limita durata dezbaterilor, însă preşedintele completului de judecată poate
întrerupe cuvântările care depăşesc limitele cauzei contravenționale judecate.
După închiderea dezbaterilor judiciare şi rostirea ultimului cuvânt, părțile își pot depune în
instanță concluziile scrise privind soluția propusă pentru cauza judecată, care se anexează la proce-
sul-verbal al ședinței.
Examinând cauza contravenţională, instanţa de judecată este obligată să determine: carac-
terul veridic al contravenţiei imputate, existenţa cauzelor care înlătură caracterul contravenţional al
faptei, vinovăţia persoanei în a cărei privinţă a fost pornit procesul contravenţional, existenţa cir-
cumstanţelor atenuante şi/sau agravante, necesitatea sancţionării şi, după caz, caracterul sancţiunii
contravenţionale, precum şi alte aspecte importante pentru soluţionarea justă a cauzei520.
Instanţa de judecată urmează să aprecieze în ansamblu probele prezentate de părţi, în cu-
mul cu alte împrejurări privind locul, modul de comitere a contravenţiei, personalitatea făptuitoru-
lui, gradul de pericol social al faptei contravenţionale, prejudiciul cauzat în rezultatul săvârşirii con-
travenţiei.
Desfăşurarea şedinţei de judecare a cauzei contravenţionale se consemnează în proces-
verbal521, în care se consemnează informaţia despre instanţa care a judecat cazul, locul şi data des-
făşurării şedinţei de judecată, numele şi prenumele judecătorului, grefierului, al părţilor, al apărăto-
rilor şi al altor participanţi la proces, în cazul în care aceştia există, menţiunea îndeplinirii procedu-
rii de citare, fapta contravenţională asupra căreia a fost întocmit procesul-verbal, cu încadrarea juri-
dică a faptei, cererile, demersurile şi concluziile formulate de participanţii la şedinţă, măsurile luate,
probele cercetate în şedinţă, retragerea instanţei în camera de deliberare, menţiunea privind pro-
519
Guţuleac, Victor Drept contravenţional. Procedura contravențională; Univ. Liberă Int. din Moldova. - Ch.: ULIM,
2006, pag.245
520
Art.458 alin.(1) din Codul Contravenţional al R. Moldova;
521
Art.459 din Codul Contravenţional al R. Moldova;

266
nunţarea hotărârii. Procesul-verbal se încheie în decursul a 24 de ore de la închiderea şedinţei de
judecare a cauzei contravenţionale şi se semnează de preşedintele şedinţei şi de grefier.
Pentru luarea deciziei, completul de judecată se retrage în camera de deliberare. Hotărârea
adoptată se semnează de judecător şi se pronunţă în şedinţă publică imediat după deliberare. Hotărâ-
rea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată, fiind, structural, divizată în trei părţi: cea in-
troductivă, descriptivă şi cea dispozitivă.
Partea introductivă cuprinde:
a) data şi locul emiterii hotărîrii;
b) denumirea instanţei judecătoreşti;
c) numele şi prenumele judecătorului, ale grefierului şi ale părţilor, menţiunea despre
participarea părţilor la şedinţe;
d) datele privitoare la persoana contravenientului (numele, prenumele, data şi locul
naşterii, adresa);
e) norma contravenţională în al cărei temei a fost pornit procesul contravenţional.
Partea descriptivă cuprinde:
a) circumstanţele constatate în judecarea cauzei;
b) probele pe care se întemeiază concluzia şi motivele de respingere a probelor;
c) norma contravenţională pe care se întemeiază soluţionarea cauzei.
Dispozitivul cuprinde:
a) soluţia privind încetarea procesului contravenţional; sau
b) soluţia cu privire la vinovăţia persoanei de săvîrşirea contravenţiei imputate şi, după
caz, la stabilirea sancţiunii contravenţionale, la aplicarea măsurii de siguranţă sau la înlăturarea exe-
cutării sancţiunii.
Pe lîngă cele menţionate mai sus dispozitivul va cuprinde, după caz, soluţia referitor la:
a) corpurile delicte;
b) modul şi termenul de atac al hotărîrii judecătoreşti;
c) alte chestiuni privind justa soluţionare a cauzei contravenţionale.522
În cel mult 3 zile de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, copia ei se remite părţilor
care nu au fost prezente la şedinţa de judecare a cauzei contravenţionale şi, la cerere, celor prezente,
faptul expedierii consemnându-se în dosar. Contravenientului prezent la pronunţarea hotărârii, care
a fost sancţionat cu arest contravenţional, precum şi contravenientului reţinut i se înmânează neîn-

522
Art. 462 alin. (2-6) Codul Contravenţional al R. Moldova.

267
târziat, contra semnătură, extras din hotărârea contravenţională, expediindu-i-se ulterior copia de pe
hotărâre tot în termen 3 zile de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti523.
În ce priveşte hotărârea judecătorească de sancţionare contravenţională a persoanei juridi-
ce, conţinutul acesteia trebuie afişat (în locul şi pentru perioada stabilite de instanţă) şi/sau difuzat
(prin publicare în ziar ori prin servicii de comunicare audiovizuale) de către însăşi persoana juridică
sancţionată, pe cont propriu.
Cheltuielile de afişare sau de difuzare nu pot depăşi cuantumul maxim al sancţiunii amen-
zii aplicabile persoanei juridice524.

8.7. Procedura scrisă de examinare a cauzei contravenționale în instanța de judecată.

Prin Legea nr. 159 privind modificarea unor acte legislative din 12 octombrie 2018 525 a
fost introdusă o nouă procedură de examinare a cauzelor contravenţionale în instanţele de judecată
— procedura scrisă, care se aplică tuturor cauzelor contravenţionale a căror sancţiune prevede mă-
rimea amenzii ce nu va depăși 300 de unităţi convenţionale (15 mii lei).
Totodată, menționăm că procedura scrisă de examinare a cauzei contravenţionale în in-
stanţa de judecată nu se aplică cauzelor contravenţionale, a căror sancţiune prevede privarea de
anumite drepturi.
Potrivit noii proceduri, cauza contravenţională în procedură scrisă se examinează de in-
stanţa de judecată în lipsa părţilor şi fără dezbateri orale.
Astfel, în termen de 3 zile de la data intrării cauzei contravenţionale în instanţă de judecată,
judecătorul transmite făptuitorului şi victimei o copie a procesului-verbal cu privire la contravenţie,
a probelor şi a înscrisurilor din dosarul cauzei contravenţionale, precum şi solicită părţilor să se ex-
pună asupra aplicării procedurii scrise şi asupra cauzei contravenţionale, stabilind un termen de 10
zile.
În cazul în care, după expirarea termenului oferit, părţile nu s-au expus asupra aplicării
procedurii scrise şi asupra cauzei contravenţionale, instanţa de judecată va pronunţa o încheiere mo-
tivată cu privire la examinarea cauzei contravenţionale în procedură scrisă.
Dacă părţile refuză aplicarea procedurii scrise şi solicită examinarea cauzei contravenţiona-
le în şedinţă publică, instanţa de judecată poate dispune citarea părţilor în cazul în care apreciază
acest fapt ca fiind necesar sau dacă admite solicitarea uneia dintre părţi de a examina cauza contra-
venţională în şedinţă publică, iar examinarea cauzei contravenţionale se va desfăşura în conformita-
te cu prevederile capitolului VII din Cartea a doua a Codului contravenţional.
523
Art.463 din Codul Contravenţional al R. Moldova;
524
Art.464 din Codul Contravenţional al R. Moldova;
525
LEGE Nr. 159 din 12.10.2018 privind modificarea unor acte legislative Publicat : 09.11.2018 în Monitorul Oficial
Nr. 416-422 art Nr : 649

268
 Totodată, instanţa de judecată poate să respingă, prin încheiere motivate, refuzul aplicării
procedurii scrise şi solicitarea examinării cauzei contravenţionale în şedinţă publică în cazul în care
consideră că, ţinând cont de împrejurările cauzei, nu sunt necesare dezbateri publice. Încheierea de
respingere se contestă odată cu fondul.
Dacă totuși din materialele cauzei rezultă că fapta contravenţională nu poate fi examinată
în procedură scrisă, instanţa de judecată, prin încheiere motivată, care se contestă odată cu fondul,
dispune examinarea cauzei în ordine generală.
Procedura nouă prevede soluţionarea cauzei contravenţionale în procedură scrisă, în ter-
menul şi în condiţiile prevăzute la art. 454 al Codului Contravențional.
Soluţionarea cauzei contravenţionale în procedură scrisă se judecă în termen de 30 de zile
de la data intrării dosarului în instanţă. Dacă există temeiuri rezonabile, judecătorul, prin încheiere
motivată, poate prelungi termenul de judecare a cauzei cu 15 zile.
Hotărârea judecătorească în procedură scrisă se emite în condiţiile art.462 Cod contra-
venţional și se publică pe pagina web a instanţei judecătoreşti şi se comunică părţilor cauzei contra-
venţionale, inclusiv prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor.
Hotărîrea judecătorească emisă în urma examinării în procedură scrisă poate fi contestată
cu recurs, care se examinează în condiţiile Codului contravenţional. Instanţa de recurs examinează
recursul în procedură scrisă sau cu citarea participanţilor la proces.
Astfel, în cazul în care părţile cauzei contravenţionale nu doresc aplicarea procedurii scrise
de către instanţa de judecată urmează în mod obligatoriu, în termen de 10 zile din momentul infor-
mării despre examinarea cauzei, să comunice instanţei de judecată de ce refuză aplicarea procedurii
scrise şi să prezinte argumente de ce doresc examinarea cauzei contravenţionale cu participarea lor
nemijlocită.
Totodată, urmează obligatoriu, în termenul de 10 zile dat de instanţă, să se expună şi asu-
pra cauzei contravenţionale, nu doar asupra faptului desfăşurării procedurii, în scris, comunicând
instanţei opinia vis-à-vis de contravenţia examinată.
Amintim că competențele instanţelor de judecată sunt stipulate în art. 395 din Codul con-
travenţional.

269
 9. CĂILE DE ATAC ÎN MATERIE CONTRAVENȚIONALĂ

9.1. Calea ordinară de atac – recursul.

- hotărârile supuse recursului;
- temeiurile pentru recurs;
- efectele recursului;
- persoanele care au dreptul de a declara recurs;
- judecarea cauzei contravenționale cu recurs;
- ședința de judecare a recursului;
- soluțiile judecării recursului;
- conținutul deciziei instanței de recurs;
9.2. Calea extraordinară de atac – revizuirea.
- deschiderea procedurii de revizuire;
- revizuirea deciziilor și a hotărârilor în cauzele contravenționale;
- hotărârea instanței de revizuire;
9.3. Trimiterea spre executare a hotărârilor judecătorești.
- dispoziții generale;
- problemele ce urmează a fi soluționate la executarea sancțiunii contravenționale;
- modul de soluționare a problemelor legate de executarea sancțiunii contravenționale.

9.1. Calea ordinară de atac – recursul.

Hotărârea emisă de instanţa de judecată este definitivă, dar nu şi irevocabilă, Codul Con-
travenţional instituind posibilitatea atacării acesteia atât prin intermediul unei căi ordinare - recur-
sul, cât şi prin intermediul unei căi extraordinare - revizuirea.
Recursul, după cum am menţionat, este calea ordinară de atac, fiind reglementat de art.
465-474 ale Codului Contravenţional. Instanţa de recurs se poate pronunţa doar asupra elementelor
de drept, nu şi asupra elementelor de fapt, pronunţând, în final, o decizie irevocabilă.
Codul Contravenţional operează cu o categorie conceptuală de „instanţă de recurs”, fără a
menţiona care este aceasta: Curtea de Apel ori Curtea Supremă de Justiţie; se indică doar că recur-
sul urmează a fi depus la instanţa de judecată a cărei hotărâre este atacată şi ea deja va decide care
este instanţa competentă a judeca recursul. Optăm pentru reglementarea expresă în Codul Contra-
venţional a competenţei instanţelor judecătoreşti; or, competenţa materială trebuie să fie prevăzută
strict în lege şi nu determinată pe cale intuitivă ori prin analogie, aplicarea prin analogie a legii con-
travenţionale fiind interzisă526.
Hotărârea judecătorească contravenţională poate fi atacată cu recurs de către contravenient,
agentul constatator, victimă, procuror, după caz. Totodată, recursul poate fi declarat în numele
părţilor şi de către apărător, iar în numele contravenientului arestat - de către soţ.
Recursul poate fi declarat doar în baza unor temeiuri indicate într-o listă exhaustivă în Co-
dul Contravenţional şi anume:

526
Art.5 alin. (2) din Codul Contravenţional al R. Moldova;

270
 a) nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoa-
nei;
b) şedinţa de judecată nu a fost publică;
c) cauza a fost judecată fără citarea legală a unei părţi sau care, legal citată, s-a aflat în imposi-
bilitatea de a se prezenta sau de a înştiinţa instanţa despre imposibilitate;
d) hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei
contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau dispozitivul hotărârii redac-
tate nu corespunde dispozitivului pronunţat după deliberare;
e)nu au fost întrunite elementele constitutive ale contravenţiei sau instanţa a pronunţat o
hotărâre de sancţionare pentru o altă faptă decât cea imputată contravenientului, cu excepţia cazuri-
lor de reîncadrare juridică a acţiunilor lui în temeiul unei legi mai blânde;
f)contravenientul a fost sancţionat pentru o faptă neprevăzută de prezentul cod;
g)s-au aplicat sancţiuni în alte limite decât cele prevăzute de lege sau nu corespund faptei
săvârşite sau persoanei contravenientului;
h) contravenientul a fost supus anterior răspunderii contravenţionale pentru această faptă
sau există o cauză de înlăturare a răspunderii contravenţionale, sau aplicarea sancţiunii a fost înlătu-
rată de o nouă lege ori anulată de un act de amnistie, sau a intervenit decesul contravenientului ori
împăcarea părţilor în cazul prevăzut de lege;
i) faptei săvârşite i s-a dat o încadrare juridică greşită;
j) a intervenit o lege mai favorabilă contravenientului;
k) Curtea Constituţională a declarat neconstituţională prevederea legii aplicate;
1) instanţa de judecată internaţională, prin hotărâre în o altă cauză, a constatat o încălcare
la nivel naţional a drepturilor şi libertăţilor omului care poate fi reparată şi în cauza respectivă.
Recursul împotriva hotărârii judecătoreşti contravenţionale se declară în termen de 15 zile,
fără a se menţiona momentul din care începe a curge acest termen: de la pronunţare ori de la data
înmânării părţilor a copiilor de pe hotărâre; uneori aceste două momente pot coincide, alteori, însă,
pot fi absolut diferite.
Este o lacună legislativă, prin care se ignoră criteriul de previzibilitate a legii contravenţio-
nale; pe de o parte, subiecţii cu drept de a declara recurs sunt într-o stare de ambiguitate, neştiind cu
certitudine data limită de valorificare a căii ordinare de atac, iar pe de altă parte, prin însuşi conţinu-
tul vag al legii se creează premise pentru manipularea ei de către un avocat profesionist.
Dacă recursul este depus peste termen, este posibilă repunerea în termen a acestuia, cu res-
pectarea condiţiilor impuse prin lege:

271
 - recursul să fie depus cu omiterea termenului prevăzut de lege, dar nu mai târziu de 15 zile de
la începutul executării sancţiunii sau perceperii despăgubirii materiale;
- întârzierea să fie determinată de motive întemeiate sau de neinformarea despre adoptarea ho-
tărârii a participantului la proces, care nu a fost prezent la judecarea cauzei, nici la pronunţa-
rea hotărârii asupra ei; în ce priveşte determinarea caracterului întemeiat ori neîntemeiat al
omiterii termenului, legea nu dă careva explicaţii, instanţa de judecată luând decizia cores-
punzătoare după intima sa convingere. în practica formată de-a lungul anilor în procesul civil
şi în procesul penal, motive întemeiate pot fi: boala, infirmitatea, imposibilitatea reală de de-
plasare dintr-o localitate în alta din cauza zăpezilor abundente, accidente, situaţii de forţă
majoră şi alte împrejurări.
Până la soluţionarea repunerii în termen, instanţa poate suspenda executarea hotărârii. In-
stituind recursul drept cale ordinară de atac în procesul contravenţional, legiuitorul a reglementat,
considerăm noi, destul de reuşit
- Efectele declarării recursului527, sunt:
• efectul suspensiv, care înseamnă că recursul suspendă executarea hotărârii judecătoreşti
atacate, de la această regulă existând o singură excepţie - nu se suspendă executarea sancţiunii ares-
tului contravenţional;
• efectul privind neagravarea situaţiei contravenientului şi nici a persoanei în favoarea căreia a
fost declarat recursul;
• efectul extensiv, prin care legea recunoaşte dreptul instanţei de a judeca recursul şi cu privire
la persoanele care nu au declarat recurs sau la care acesta nu se referă, având dreptul de a ho-
tărî şi în privinţa lor, fără a le crea o situaţie mai gravă.
Recursul se judecă de un complet de trei judecători, cu citarea părţilor; neprezentarea
părţilor legal citate nu împiedică judecarea recursului. Regulile desfăşurării şedinţei de judecată în
ordine de recurs sunt asemănătoare celor specifice şedinţei de judecată în primă instanţă, cu anumite
particularităţi: după enunţarea recursului, oferă cuvânt recurentului, apoi intimatului şi, la urmă,
procurorului; dacă printre recursurile declarate se află şi recursul procurorului, primul cuvânt i se
oferă lui. In plus, legea recunoaşte contravenientului dreptul la ultimul cuvânt.
La finalul dezbaterilor judiciare completul de judecată se retrage în camera de deliberare,
unde este adoptată o decizie irevocabilă: dacă unul dintre judecători are o opinie separată referitoare
la cauza contravenţională judecată, aceasta se pronunţă în şedinţă, după pronunţarea conţinutului
deciziei. Decizia instanţei de recurs se pronunţă integral sau doar dispozitivul, urmând a fi redactată
în cel mult 3 zile. Soluţia instanţei de recurs se conţine în una din următoarele decizii:

527
Art. 470 al Codului Contravenţional al R. Moldova;

272
 1) respinge recursul şi menţine hotărîrea atacată dacă recursul:
a) este tardiv;
b) este inadmisibil;
c) este nefondat;
2) admite recursul, casînd hotărîrea atacată, parțial sau integral, şi adoptă una dintre ur-
mătoarele soluții:
a) dispune achitarea persoanei sau încetarea procesului contravențional în cazurile pre-
văzute la art. 441;
b) rejudecă cauza cu adoptarea unei noi hotărîri, însă fără a înrăutăți situația contraveni-
entului;
c) dispune rejudecarea cauzei în primă instanță dacă este necesară administrarea de pro-
be suplimentare, dacă a constatat încălcări ale normelor de procedură privind formarea completului
instanței de judecată, privind citarea obligatorie a părților, privind respectarea dreptului la apărare şi
a dreptului la interpret, precum şi dacă a constatat încălcări ale prevederilor din Codul de procedură
penală aplicate corespunzător.
Decizia instanţei de recurs va conține:
a) data şi locul pronunţării;
b) denumirea instanţei care a emis hotărîrea atacată;
c) numele şi prenumele membrilor completului de judecată, precum şi ale procurorului,
agentului constatator, apărătorului şi interpretului/traducătorului dacă aceştia participă la judecarea
recursului;
d) numele şi prenumele recurentului, calitatea lui procesuală;
e) numele şi prenumele persoanei sancţionate sau în a cărei privinţă este clasată proce-
dura contravenţională;
f) numele şi prenumele victimei, iar în cazul persoanei juridice, al reprezentantului vic-
timei dacă participă la judecarea recursului;
g) dispozitivul hotărîrii atacate;
h) fondul recursului;
i) temeiurile de drept care au dus la respingerea sau la admiterea recursului, motivele
adoptării soluţiei;
j) una dintre soluţiile prevăzute la art.462 alin.(5) lit.a) şi b);
k) menţiunea că decizia este irevocabilă.
În cazurile prevăzute de lege, instanţa de recurs pronunţă o încheiere interlocutorie.528

528
Art. 474 Codul Contravenţional al R. Moldova;

273
 9.2. Calea extraordinară de atac – revizuirea.
Este vorba de o procedură care se iniţiază doar în cazuri excepţionale şi doar dacă există
unul din temeiurile indicate expres în Codul Contravenţional.
Chestiunea revizuirii în procesul contravențional este una foarte discutată. Fondul diuscuți-
ilor se referă la posibilitatea aplicării instituției de revizuire asupra deciziilor irevocabile adoptate de
agentul constatator529.
Conform dispoziţiilor alin.(2) al art.475 din Cod, revizuirea procesului contravenţional
poate fi cerută dacă:
a) instanţa de judecată internaţională, prin hotărîre, a constatat o încălcare a drepturilor şi
libertăţilor omului care poate fi reparată la o nouă judecare fie Guvernul Republicii Moldova a re-
cunoscut, printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care poate fi re-
mediată, cel puţin parţial, prin anularea hotărîrii pronunţate de o instanţă de judecată naţională;
b) Curtea Constituţională a declarat neconstituţională prevederea legii aplicată în cauza
respectivă;
c) legea nouă înlătură caracterul contravenţional al faptei sau ameliorează situaţia contra-
venientului în a cărui privinţă nu a fost executată integral sancţiunea contravenţională;
d) există o procedură pornită în cauza dată în faţa unei instanţe internaţionale sau Guvernul
Republicii Moldova a iniţiat o procedură de reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte
împotriva Republicii Moldova;
e) prin hotărîre definitivă s-a stabilit că, la constatarea şi examinarea faptei contravenţio-
nale şi la judecarea acestei cauze contravenţionale, s-au comis abuzuri ce constituie infracţiuni;
f) instanţa de judecată nu s-a expus asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei contravenientului ori
instanţa de judecată s-a pronunţat în privinţa unui alt subiect de drept decît persoana care a săvîrşit
fapta contravenţională;
g) s-au stabilit alte circumstanţe de care instanţa de judecată nu a avut cunoştinţă la emite-
rea hotărîrii şi care, independent sau împreună cu circumstanţele stabilite anterior, dovedesc că cel
sancţionat este nevinovat ori a săvîrşit o altă contravenţie decît cea pentru care a fost sancţionat sau
care dovedesc că persoana cu privire la care s-a dispus încetarea procesului contravenţional este vi-
novată.
Procedura de revizuire se deschide în baza cererii procurorului adresată instanței de jude-
cată, conform competenței teritoriale a acestuia, sau a cererii contravenientului adresată instanţei

529
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept proceasual contravențional Chișinău 2017, pag.234-235

274
care a judecat cauza/contestaţia. În cazul alin.(2) lit.d), procedura de revizuire se deschide la cererea
Procurorului General sau a adjuncţilor lui.
Cererea de revizuire se face în scris, cu invocarea motivului revizuirii şi a datelor dovedi-
toare.
În procedura de revizuire, instanţa sesizată poate dispune suspendarea hotărîrii neexecu-
tate.
După examinarea cererii în revizuire, instanţa de revizuire adoptă una din următoarele
soluţii530:
1) respinge cererea de revizuire dacă este:
a) tardivă;
b) inadmisibilă;
c)neîntemeiată;
2) admite cererea, casând hotărârea atacată, şi pronunţă o nouă hotărâre.
Instanţa dispune, după caz, repunerea în drepturi, restituirea amenzii plătite şi a bunurilor,
precum şi a cheltuielilor judiciare pe care persoana în a cărei favoare s-a admis revizuirea nu era
obligată să le suporte, includerea, la cerere, în vechimea neîntrer-uptă în muncă, a duratei sancţiunii
arestului contravenţional.
În ce priveşte contestarea hotărârilor instanţelor de revizuire, cu excepţia celor emise de
curţile de apel, acestea pot fi atacată cu recurs de persoanele cu drept de a declara recurs împotriva
hotărârii primei instanţe. Legiuitorul a limitat termenul de atac la 15 zile 531, fără a menţiona expres
momentul de la care începe a curge acesta - de la pronunţare sau de la înmânarea părţilor cu drept
de atac a copiilor de pe hotărâre - după cum s-a procedat şi în cazul termenului de declarare a recur-
sului532.
Considerăm totuși că avantajul instituirii în procedura contravenţională a revizuirii drept
cale extraordinară de atac este faptul că procedura de revizuire se deschide în termen de cel mult 6
luni din momentul apariţiei unuia dintre temeiurile indicate anterior şi numai în favoarea contrave-
nientului, urmărindu-se, primordial, scopul de a proteja drepturile şi libertăţile fundamentale ale
omului şi de a nu admite restricţionarea acestora cu depăşirea limitelor legii.

9.3. Trimiterea spre executare a hotărârilor judecătorești.

530
Art. 477, alin. (1), (2) din Codul Contravenţional al R. Moldova;
531
Art. 477 alin. (3) din Codul Contravenţional al R. Moldova;
532
Art. 477 alin. (3) din Codul Contravenţional al R. Moldova;

275
 Deciziile judiciare au caracter executoriu după intrarea lor în vigoare, cu excepția cazurilor
în care legislația sau hotărârile judecătorești prevăd executarea lor imediată. Executorii judecătorești
au dreptul de a iniția procedurile de executare pe baza unui titlu executoriu.533
Astfel, articolul 478 al Codului contravenţional stabileşte că trimiterea spre executare a ho-
tărârii judecătoreşti se pune în sarcina instanţei care a judecat cauza în primă instanţă. În termen de
10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, preşedintele instanţei trimite dispo-
ziţia de executare a hotărârii, împreună cu o copie de pe hotărârea definitivă, autorităţii însărcinată
cu punerea în executare a hotărârii conform prevederilor legislaţiei de executare.
În cazul în care cauza a fost judecată cu recurs, la copia de pe hotărâre se anexează copia
de pe decizia instanţei de recurs. Autorităţile care pun în executare hotărârea judecătorească comu-
nică, în cel mult 5 zile, instanţei care a trimis hotărârea respectivă despre punerea ei în executare.
Administraţia locului de deţinere va notifica instanţa care a trimis hotărârea despre locul în
care contravenientul execută sancţiunea. Instanţa de judecată care a pronunţat hotărârea este obliga-
tă să urmărească executarea ei.
Trimiterea spre executare a hotărîrilor privind aplicarea sancţiunii administrative, cu ex-
cepţia sancţiunii avertismentului, revine instanţei de judecată sau persoanei cu funcţie de răspundere
care a adoptat hotărîrea.
Hotărîrile judecătoreşti privind aplicarea sancţiunii arestului contravenţional faţă de per-
soanele care nu se află sub arest se expediază organului afacerilor interne în a cărui rază teritorială
se află domiciliul contravenientului pentru escortarea lui la locul de deţinere cel mai apropiat.
În cazul pronunţării cîtorva hotărîri privind aplicarea sancţiunilor contravenţionale referitor
la una şi aceeaşi persoană, fiecare hotărîre se execută separat.
Executarea sancţiunii avertismentului se asigură de către instituţia sau organul care a adop-
tat hotărîrea.
Executarea sancţiunii amenzii, privării de dreptul special, muncii neremunerate în folosul
comunităţii şi a sancţiunilor aplicate persoanelor juridice se asigură de către oficiul de executare.
Executarea sancţiunii închisorii contravenţionale se asigură de către penitenciare.534
Executarea sancţiunii avertismentului și amendei contravenționale. Executarea
sancţiunii avertismentului și amendei contravenționale se asigură de către instituţia sau organul care
a adoptat hotărîrea. Hotărîrea de aplicare a sancţiunii avertismentului se remite contravenientului,
contra semnătură, de către organul care a adoptat hotărîrea cu privire la sancţionare.

533
https://e-justice.europa.eu/content_procedures_for_enforcing_a_judgment-52-lv-ro.do?member=1
COD Nr. 443 din 24-12-2004 CODUL DE EXECUTARE AL REPUBLICII MOLDOVA. Publicat : 05-11-2010 în
534

Monitorul Oficial Nr. 214-220 art. 704

276
 Executarea sancţiunii amenzii. Articolul 313 al Codului de executare stabileşte că execu-
tarea sancţiunii amenzii aplicată persoanelor fizice sau juridice se asigură de executorul judecăto-
resc în a cărui competenţă teritorială, stabilită de camera teritorială a executorilor judecătoreşti, se
află domiciliul sau sediul contravenientului.
Amenda se achită de către contravenient în mod benevol, în termen de 30 de zile de la data
aplicării ei. După achitarea de către contravenient a amenzii, instituţia bancară sau agentul
constatator care a aplicat amenda este obligată/obligat, în termen de 2 zile lucrătoare, să includă
informaţia privind achitarea amenzii în Registrul debitorilor.
Instanţa de judecată sau, după caz, agentul constatator care a aplicat amenda verifică în
Registrul debitorilor dacă amenda a fost achitată şi, în cazul în care contravenientul nu a achitat-o,
trimite executorului judecătoresc documentul executoriu pentru încasarea silită. Executarea amenzii
contravenţionale se asigură de către executorul judecătoresc în a cărui competenţă teritorială,
stabilită de camera teritorială a executorilor judecătoreşti, se află domiciliul contravenientului.
După primirea documentului executoriu, executorul judecătoresc verifică în Registrul
debitorilor535 dacă amenda a fost achitată. Dacă executorul judecătoresc constată că amenda a fost
achitată, acesta întocmeşte o încheiere privind refuzul de a primi documentul executoriu spre
executare, informînd despre aceasta instanţa de judecată sau, după caz, agentul constatator. În cazul
în care, la data intentării, în Registrul debitorilor lipseşte informaţia privind achitarea amenzii,
executorul judecătoresc emite încheierea de intentare a procedurii de executare şi execută
documentul executoriu. Încheierea de intentare va fi comunicată debitorului la adresa indicată în
documentul executoriu, dacă alta nu a fost comunicată de acesta536.
Concomitent cu amenda, se vor încasa şi cheltuielile de executare. În cazul în care
executarea silită nu a fost posibilă din cauza lipsei sau insuficienţei de bunuri sau din cauza
eschivării cu rea-voinţă a contravenientului, dacă amenda a fost aplicată de instanţa de judecată,
executorul judecătoresc solicită instanţei care a examinat cauza să adopte o încheiere prin care
instanţa de judecată poate înlocui suma neachitată a amenzii, după caz, cu:
a) amendă în mărime dublă, care însă nu poate depăşi limita maximă a sancţiunii cu
amenda prevăzută de norma materială contravenţională sau de prezentul articol;
b) privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an;
c) muncă neremunerată în folosul comunităţii, calculîndu-se o oră de muncă pentru o
unitate convenţională, durata muncii fiind de cel mult 60 de ore;
d) arest contravenţional, calculîndu-se o zi de arest pentru 2 unităţi convenţionale, durata
arestului fiind de cel mult 30 de zile.

535
https://www.infodebit.md/?go=page&p=30
536
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept proceasual contravențional Chișinău 2017, pag.238

277
 În așa caz, dacă amenda a fost aplicată de către agentul constatator, executorul
judecătoresc informează despre imposibilitatea executării silite a amenzii agentul constatator, care
solicită instanţei înlocuirea amenzii cu o altă sancţiune contravenţională cu:
a) amendă în mărime dublă, care însă nu poate depăşi limita maximă a sancţiunii cu
amenda prevăzută de norma materială contravenţională sau de prezentul articol;
b) privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an;
c) muncă neremunerată în folosul comunităţii, calculîndu-se o oră de muncă pentru o
unitate convenţională, durata muncii fiind de cel mult 60 de ore;
d) arest contravenţional, calculîndu-se o zi de arest pentru 2 unităţi convenţionale, durata
arestului fiind de cel mult 30 de zile.
Executarea sancţiunii privării de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, privării
de dreptul de a deţine anumite funcţii şi privării de dreptul special.
Sancţiunea privării de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, privării de dreptul de a
deţine anumite funcţii se asigură de către organul de probaţiune în a cărui rază teritorială îşi
desfăşoară activitatea sau îşi are domiciliul contravenientul.
Executarea pedepsei privative de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate stabilită ca pedeapsă complementară este asigurată de către instituţia care asigură
executarea pedepsei principale, iar după executarea ei – de către organul de probaţiune în a cărui
rază teritorială îşi desfăşoară activitatea sau îşi are domiciliul contravenientul. În vederea asigurării
executării sancțiunii, instanţa de judecată trimite hotărîrea privind privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate şi dispoziţia de executare organului de
probaţiune în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea sau îşi are domiciliul contravenientul.
Organul de probaţiune trimite hotărîrea judecătorească organului abilitat cu dreptul de a
dispune eliberarea contravenientului din funcţie sau de a-i interzice exercitarea unei anumite
activităţi. Organul abilitat adoptă, în termen de 3 zile, actul de eliberare din funcţie sau de
interzicere de a exercita o anumită activitate şi îl remite, împreună cu hotărîrea judecătorească,
organului de probaţiune.
Organul de probaţiune, în termen de 5 zile, informează instanţa de judecată despre
executarea hotărîrii ei. Indiferent de faptul dacă contravenientul ocupă o anumită funcţie sau
exercită o anumită activitate, organul de probaţiune ţine evidenţa contravenienților, efectuează
controlul respectării de către aceștea a interdicţiei, stabilite în hotărîrea judecătorească, de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, verifică îndeplinirea prescripţiilor hotărîrii
judecătoreşti de către administraţia organizaţiei în care lucrează contravenientul, precum şi de către
organele împuternicite să anuleze autorizaţia privind exercitarea unei anumite activităţi.

278
 Prescripţiile hotărîrii judecătoreşti privind privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate sînt obligatorii pentru administraţia organizaţiei în care
lucrează contravenientul. În acest sens, administraţia organizaţiei în care lucrează contravenientul
este obligată în cel mult 3 zile de la primirea copiei de pe hotărîrea judecătorească şi a avizului
organului de probaţiune, să elibereze contravenientul din funcţie sau să îi interzică să exercite o
anumită activitate şi să expedieze organului de probaţiune înştiinţarea despre îndeplinirea
prescripţiilor hotărîrii; să prezinte, la solicitarea organului de probaţiune, documentele ce ţin de
executarea pedepsei; în caz de concediere a contravenientului pînă la executarea definitivă a
pedepsei, să înscrie în carnetul lui de muncă interdicţia stabilită în hotărîrea judecătorească, durata
şi caracterul funcţiei ce nu poate fi ocupată şi/sau ale activităţii ce nu poate fi exercitată; să
comunice, în termen de 3 zile, organului de probaţiune despre modificarea sau încetarea
contractului individual de muncă cu contravenientul.
Executarea sancţiunii privării de dreptul de a conduce vehicule şi privării de dreptul de a
deţine armă şi de portarmă se asigură de către organul de poliţie în a cărui rază teritorială îşi are
domiciliul contravenientul.
În acest sens, instanţa de judecată trimite hotărîrea privind privarea de dreptul
corespunzător şi dispoziţia de executare organului de poliţie în a cărui rază teritorială îşi are
domiciliul contravenientul. Organul de poliţie, în termen de 5 zile, informează instanţa de judecată
despre executarea hotărîrii537.
Executarea sancţiunii muncii neremunerate în folosul comunităţii.
Sancţiunea muncii neremunerate în folosul comunităţii se asigură de către organul de
probaţiune în a cărui rază teritorială se află domiciliul contravenientului în conformitate cu
prevederile Regulamentului cu privire la modul de executare a pedepsei penale sub formă de muncă
neremunerată în folosul comunităţii, aprobat de Guvern şi ale altor acte legislative și normative. În
cazul condamnării militarilor în termen şi militarilor cu termen redus, executarea pedepsei muncii
neremunerate în folosul comunităţii se asigură de către comandantul unităţii militare.
Instanţa de judecată trimite hotărîrea privind munca neremunerată în folosul comunităţii şi
dispoziţia de executare organului de probaţiune în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul
contravenientul, care, în cel mult 15 zile, asigură executarea pedepsei, iar în privinţa militarilor în
termen şi militarilor cu termen redus condamnaţi comandantului unităţii care, în cel mult 15 zile,
asigură executarea pedepsei.
Persoana sancționată la muncă neremunerată în folosul comunităţii semnează în instanţa de
judecată un angajament prin care se obligă să se prezinte în termen de 5 zile din momentul rămînerii

537
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept proceasual contravențional Chișinău 2017, pag.239-240

279
definitive a hotărîrii instanţei de judecată la organul de probaţiune în a cărui rază teritorială îşi are
domiciliul sau, după caz, la comandantul unităţii militare. Pedeapsa se execută de către
contravenient la obiectele cu destinaţie socială, iar de către militarul în termen şi militarul cu termen
redus în unitatea militară în modul stabilit de către comandantul acestei unităţi.
Munca neremunerată în folosul comunităţii se execută de la 2 la 4 ore pe zi, în afara
timpului activităţii de bază sau de studii. În cazul contravenientului care nu este antrenat în activităţi
de bază sau de studii, la solicitarea sau cu acordul acestuia, pedeapsa poate fi executată pînă la 8 ore
pe zi.
Munca neremunerată în folosul comunităţii se execută de către militarul în termen şi
militarul cu termen redus de la 2 la 4 ore pe zi, în timpul liber de şedinţe, stabilite în conformitate cu
cerinţele regulamentelor militare, iar ca excepţie, şi în zilele de duminică şi de sărbătoare
nelucrătoare.
Munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi executată, ca excepţie, şi în zilele de
duminică şi în zilele de sărbătoare nelucrătoare. Munca neremunerată în folosul comunităţii nu
poate fi executată în timpul nopţii sau în condiţii vătămătoare, în locuri periculoase ori care prezintă
risc pentru sănătatea sau integritatea contravenientului ori pentru dezvoltarea minorilor condamnaţi.
Munca persoanei care execută muncă neremunerată în folosul comunităţii se organizează
în conformitate cu prevederile legislaţiei privind protecţia muncii.
În cazul în care, în timpul executării muncii neremunerate în folosul comunităţii,
contravenientului i-a fost cauzat prejudiciu, recuperarea prejudiciului se efectuează în conformitate
cu legislaţia muncii.
Acordarea concediului anual la locul de muncă de bază al contravenientului nu suspendă
executarea pedepsei muncii neremunerate în folosul comunităţii. În cazul în care, în timpul
executării pedepsei, contravenientul a fost încadrat în grad de dizabilitate severă sau accentuată fără
termen, precum şi în cazul gravidităţii sancționatei, organul de probaţiune adresează instanţei de
judecată competente un demers privind liberarea de executarea ulterioară a pedepsei muncii
neremunerate în folosul comunităţii.
Obiectele cu destinaţie socială la care contravenientul execută sancțiunea muncii
neremunerate în folosul comunităţii sunt determinate de autorităţile administraţiei publice locale.
Organul de probaţiune, de comun acord cu autorităţile administraţiei publice locale, determină locul
şi volumul de muncă pentru contravenient, cu ajutorul organizaţiilor şi asociaţiilor identifică
obiectele la care poate fi folosită munca neremunerată în folosul comunităţii538.

COD Nr. 443 din 24-12-2004 CODUL DE EXECUTARE AL REPUBLICII MOLDOVA. Publicat : 05-11-2010 în
538

Monitorul Oficial Nr. 214-220 art. 704, art.190

280
 În caz de eschivare a contravenientului de la executarea sancţiunii, organul de probaţiune
înaintează instanţei de judecată un demers privind înlocuirea muncii neremunerate în folosul
comunităţii cu o altă sancţiune, în conformitate cu prevederile legislaţiei contravenţionale.
Executarea sancţiunilor contravenţionale aplicate persoanelor juridice.
Către persoanele juridice sancțiunile contravenționale se aplică după cum urmează:
După expirarea termenului de executare benevolă (de 30 de zile de la data rămînerii
definitive a hotărîrii judecătoreşti), instanţa de judecată trimite titlul executoriu pentru executare
silită executorului judecătoresc în a cărui competenţă teritorială, stabilită de camera teritorială a
executorilor judecătoreşti, îşi are sediul contravenientul.
Executorul judecătoresc, în termen de 10 zile, verifică mijloacele băneşti aflate pe conturile
bancare ale persoanei juridice şi prezintă ordinul incaso instituţiei financiare pentru virarea sumei
amenzii la contul indicat în titlul executoriu. Dacă, în decurs de 30 de zile de la data primirii titlului
executoriu de către instituţia financiară, ordinul incaso nu se execută din motivul lipsei sau
insuficienţei mijloacelor băneşti, executorul judecătoresc va dispune urmărirea bunurilor persoanei
juridice în conformitate cu prevederile cărţii întîi din prezentul cod. Executorul judecătoresc
informează, în termen de 5 zile, instanţa de judecată despre executarea hotărîrii.
Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate se asigură de către organul de
probaţiune în a cărui rază teritorială îşi are sediul contravenientul. Hotărîrea instanţei de judecată
privind privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate se trimite organului de probaţiune.
Organul de probaţiune trimite hotărîrea judecătorească organului abilitat cu dreptul de a
interzice contravenientului o anumită activitate pentru a sista activitatea interzisă, pentru a retrage
autorizaţia sau licenţa şi/sau pentru a modifica statutul persoanei juridice sancționate. În termen de
10 zile, organul care a eliberat autorizaţia sau licenţa pentru exercitarea genului de activitate interzis
retrage autorizaţia sau licenţa respectivă.
În cazul interzicerii exercitării unei activităţi pentru care nu a fost eliberată autorizaţie sau
licenţă, organul înregistrării de stat asigură excluderea din statutul persoanei juridice respective a
genului de activitate interzis. Informaţia despre retragerea autorizaţiei sau licenţei ori despre
modificarea statutului persoanei juridice sancționate se publică în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova de către organul care le-a efectuat şi se remite Ministerului Afacerilor Interne, Centrului
Naţional Anticorupţie, organului fiscal, precum şi organului de probaţiune căruia, suplimentar, i se
remite şi hotărîrea instanţei de judecată. Organul de probaţiune informează, în termen de 5 zile,
instanţa de judecată despre executarea hotărîrii.539

539
Ig. Trofimov, Andrian Crețu. Drept proceasual contravențional Chișinău 2017, pag.243-244

281
 SURSE BIBLIOGRAFICE

1. Constituția Republicii Moldova adoptată la 29.07.1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Mol-
dova №1 din 12.08.1994;
2. Codul penal al Republicii Moldova, adoptat la 18.04.2002, intrat în vigoare la 12.06.2003, Moni-
torul Oficial, №128-129/1014 din 13.09.2002, cu modificările și completările operate prin Legea
№1323-XV din 26.09.2002, Monitorul Oficial, №143 din 27.09.2002, art. 1021;
3. Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat la 14.03.2003, intrat în vigoare la
12.06.2003, Monitorul Oficial, №104-110 (1197-1203) din 07.06.2003;
4. Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 218-XVI din 24.10.2008.
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 3-6/15 din 16.01.2009;
5. Legea Republicii Moldova cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului nr. 320 din
27.12.2012 În: Monitorul Oficial nr. 42-47 art. nr : 145 din 01.03.2013;
6. Hotărârea Guvernului nr. 1139 de la 18.09.2003, privind Regulamentul cu privire la modul de
utilizare a mijloacelor tehnice, inclusiv a mijloacelor de măsurare și aparatajului medical din
dotarea poliției;
7. Hotărârea Guvernului Nr. 296 din 16.04.2010 cu privire la aprobarea Regulamentului privind
modul de testare alcoolscopică și examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate și naturii
ei;
8. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1273 din 23.11.2016 cu privire la aprobarea
completărilor ce se operează în unele hotărâri ale Guvernului. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr. 405-414 din 25.11.2016;
9. Recomandarea nr. 48 Cu privire la aplicarea prevederilor art. 400 Cod Contravențional după
intrarea în vigoare a Legii cu privire la activitatea poliției și statutul polițistului nr. 320 din
27.12.2012 http://jurisprudenta.csj.md/search_rec_csj.php?id=73;
10. Recomandarea nr. 72 cu privire la recunoașterea colegului de serviciu al agentului constatator
în calitate de martor în procedura contravențională,
http://jurisprudenta.csj.md/search_rec_csj.php?id=110;
11. Recomandarea nr. 55 cu privire la judecarea cauzei contravenționale în privința judecătorului
http://jurisprudenta.csj.md/search_rec_csj.php?id=83;
12. Recomandarea nr. 41 cu privire la aplicarea prevederilor art. 448 Cod Contravențional, contes-
tația împotriva procesului-verbal cu privire la contravenție,
http://jurisprudenta.csj.md/search_rec_csj.php?id=66;

282
13. Ordinul MAI nr. 85 din 19.02.2019 Cu privire la aprobarea Instrucțiunii privind modul de
înregistrare și evidență a contravențiilor;
14. Ordinul MAI nr. 51 din 23.02.2018 cu privire la aprobarea Regulamentului privind mecanismul
de colectare, gestionare și termenul de virare la bugetul de stat a amenzilor încasate la locul cons-
tatării contravenției, În: Monitorul Oficial al RM nr. 277-284 din 27.07.2018;
15. Ordinul MAI nr. 118 din 05.05.2017 cu privire la aprobarea formularului chitanței de încasare a
amenzii la locul constatării contravenției, În: Monitorul Oficial al RM nr. 335-339 din 15.09.2017.
16. Ordinul MAI nr. 45 din 19 februarie 2010 cu privire la serviciul patrulare rutieră al poliției ru-
tiere a MAI al Republicii Moldova;
17. Ordinul MAI nr. 85 din 19.02.2019 cu privire la aprobarea Instrucțiunii privind modul de
înregistrare și evidență a contravențiilor;
18. Antoci A., Particularitățile aplicării și achitării amenzii contravenționale, În: Strategia
Dezvoltării Inofensive din perspectiva Toleranței biotice: analiză teoretico-metodologică, p. 105-
111.
19. Boțian E., Drept procesual penal, note de curs, Editura BURG, Sibiu, 2014, p. 119.
(http://www.roger-univ.ro/sțudenți/avizier-virțual/note-de-curs/drept-procesual-penal.pdf, accesat la
data de 26.05.2019);
20. Ciobanu V. M., Boroi G., Drept procesual civil. Curs selectiv, Editura C.H. Beck, București,
2009;
21. Clipa C., Jurisdicțiile speciale administrative, Teza de doctorat, Cluj Napoca, 2004;
22. Deleanu E., Tratat de procedură civilă, volumul I, II, Editura C.H. Beck, București, 2007;
23. Dolea I., Modele de acte procedurale penale, Volumul I, Chișinău, 2007;
24. Drăganu T., Liberul acces la justiție, Ed. Lumina Lex, București, 2003;
25. Drăganu Ț., Liberul acces la justiție, Ed. Lumina Lex, București, 2003, p. 25-52;
26. Drăghici C., Drăghici C. V., Iacob A., Corcheș R., Drept Contravențional, Ed. IVI tonic.
București, 2003;
27. Furdui S., Dreptul contravențional, Chișinău, 2005;
28. Furdui S., ,Drept contravențional, Chișinău: Cartier 2005;
29. Furdui S., în coautorat. Administrarea eficientă a justiției, Chișinău 2006;
30. Furdui S., Procedura în cazuri cu privire la contravențiile administrative. - Chișinău, 2000;
31. Furdui S., Procedura în cazurile cu privire la contravențiile administrative. Chișinău: Editura
Centru Drept, 2000;
32. Furdui S., Sugestii și concluzii în legătură cu aplicarea Codului contravențional //Revista
Națională de Drept 1/34, 2010;

283
33. Furdui S., Teoria cu privire la cauzele penale și contravențiile administrative - Sugestii și con-
cluzii în legătură cu aplicarea Codului contravențional //Revista Națională de Drept 1/34, 2010;
34. Furdui, Teoria cu privire la cauzele penale și contravențiile administrative - Sugestii și conclu-
zii în legătură cu aplicarea Codului contravențional //Revista Națională de Drept 1/34, 2010;
35. Groza L., Părăușanu G., Reglementarea sancționării contravențiilor, Ed. Științifică, București,
1973;
36. Guțuleac V., Comarnițcaia E., Codul contravențional al Republicii Moldova (analiză juridică),
În: Revista Națională de Drept, 2009, nr.3.
37. Guțuleac V., Drept contravențional, Chișinău: Ulim, 2006;
38. Guțuleac V., Tratat de drept contravențional. Chișinău: S. n., („Tipografia Centrală”), 2009;
39. Gyula F., Drept instituțional comunitar, Ed. Sfera, Cluj-Napoca, 2004;
40. Hotca M. A., Drept contravențional: partea generală. București: Editas, 2003;
41. Ionescu R., Drept administrativ, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1970;
42. Iorgovan A., Tratat de Drept administrativ, ed. a III-a, voi. II, Ed. AII Beck, București, 2002
43. Iovănaș I., Considerații teoretice cu privire la răspunderea administrativă, Teză de doctorat,
Cluj Napoca, 1968;
44. Leș I., Tratat de drept procesual civil, ediția a V-a, Edițura All Beck, București, 2008;
45. Maria M. Pivniceru, Susanu P., Tudurache D., Contravenția, îndrumar teoretc și practic,
Institutul European Iași, 1997;
46. Megherea M., Exigențe legale față de procesul-verbal cu privire la contravenție, Legea și viața,
Chișinău, 2012;
47. Mihai Adrian Hotca, Regimul juridic al contravențiilor, Ed. C.H. Beck, 2008;
48. Mircea Ursuță, Procedura Contravențională, ediția a 3-a, revizuită și adăugată, București :
Univers juridic, 2010;
49. Odagiu I., Andronahe A., Popușoi N., Burbulea C., Caminschi I. și Nestor S., Acte procedurale
întocmite în faza de urmărire penală, Academia ,,Ștefan cel Mare”, Chișinău, 2008;
50. Petrescu R. N., Drept Administrativ, Ed. Accent, Cluj Napoca, 2004;
51. Podaru O., Chiriță R., Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravențiilor Comentată și adnotată, Ed. Sfera, Cluj Napoca, 2006;
52. Popescu C. L., Drept contravențional. Procedura contravențională judiciară. Natura „penală ” în
sens european autonom. Prezumția de nevinovăție. Dreptul la un proces echitabil. Neconvenționali-
tate, în Curierul Judiciar nr. 10/2007;
53. Prisăcaru V., Drept Administrativ, Ed. Lumina Lex, București, 2002;
54. Prodan S., Note de curs, acte procesuale penale (Ciclul I), Chișinău, 2013;

284
55. Răileanu R. P., Note de curs, Urmărirea penală, Școala Națională de Grefieri, București;
56. Secula M. R., Suportul de curs ,Procedura contravențională, Universitatea Titu Maiorescu
București facultatea de drept TG JIU;
57. Tăbârcă M., Drept procesual civil, vol. I, ediția a II-a, Editura Universul Juridic, București,
2008;
58. Tofan D. A., Regimul juridic actual aplicabil contravențiilor. Aspecte de drept procesual, în
Curierul Judiciar nr. 7/2002;
59. Trăilescu A., Drept Administrativ - Tratat Elementar, Ed. All Beck București, 2002;
60. Trofimov Ig., Crețu A., Drept procesual contravențional, Academia ,,Ștefan cel Mare” a MAI al
RM, Cartea Militară, Chișinău, 2017;
61. Țiclea A., Reglementarea contravențiilor, ed. a IV-a, Ed. Lumina Lex, București, 2006;
62. Țiclea A., Rujoiu C., Stan I. N., Tărăcilă I. D., Corbu M., Răspunderea Contravențională, Ed.
Atlas, lex, București, 1995;
63. Ursuța M., Considerații cu privire la natura juridică a procesului- verbal de constatare a contra-
venției și de aplicare a sancțiunii contravenționale, (http://studia.law.ubbcluj.ro/arțicol/305, accesat
la data de 28.05.2016);
64. Ursuța M., Procedura contravenționala, Ediția a III-a, Universul juridic, București, 2010.

285