TEMA:

INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI SECURITĂŢII OMENIRII,

INFRACŢIUNI DE RĂZBOI

1. Genocidul (art. 135 CP)

2. Infracţiuni împotriva umanităţii (art. 1351 CP)
3. Utilizarea, dezvoltarea, producerea, dobândirea în alt mod, prelucrarea, deţinerea,
stocarea sau conservarea, transferarea directă sau indirectă, păstrarea, transportarea
armelor de distrugere în masă (art. 1401 CP)
4. Activitatea mercenarilor (art. 141 CP)
5. Atacul asupra persoanei care beneficiază de protecţie internaţională (art. 142 CP)

1. Genocidul (art. 135 CP)

Săvârșirea, cu intenţia de a distruge, în întregime sau în parte, un grup naţional, etnic,

rasial sau religios, a uneia dintre următoarele fapte:
a) omorul membrilor grupului;
b) vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii membrilor grupului;
c) supunerea grupului la condiţii de existenţă de natură să ducă la distrugerea fizică,
totală sau parţială, a acestuia;
d) impunerea de măsuri vizând împiedicarea naşterilor în cadrul grupului;
e) transferul forţat de copii aparținând unui grup în alt grup,
se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viață.

Obiectul juridic special principal al infracţiunii de genocid îl constituie relaţiile sociale

cu privire la existenţa şi securitatea grupurilor naţionale, etnice, rasiale sau religioase.
Obiectul juridic special secundar al genocidului îl constituie relaţiile sociale cu privire
ocrotirea vieţii, sănătăţii, integrităţii fizice şi psihice a membrilor grupurilor naţionale, etnice,
rasiale sau religioase.
Obiectul material al infracţiunii de genocid îl constituie corpul persoanelor asupra
cărora se exercită activitatea de distrugere şi care face parte din grupurile puse în pericol prin
activitatea criminală a făptuitorului.
Victima infracţiunii de genocid este circumscrisă unei sfere anumite, fiind întotdeauna şi
exclusiv determinată prin apartenenţa sa la un anumit grup de o anumită naţionalitate, etnie, rasă
sau religie.

1
 Prin „grup naţional” se înţelege ansamblul de persoane având aceeaşi naţionalitate, deci
fiind caracterizate prin apartenenţa la o anumită naţiune.
Prin „grup etnic”, înţelegem o colectivitate în interiorul unei societăţi mai mari, ai cărei
membri au, în realitate sau presupus, origine comună, împărtăşesc acelaşi trecut istoric şi care au
acelaşi punct de vedere cultural asupra unuia sau mai multor elemente simbolice, ca un rezumat
al poporului lor (de exemplu: obiceiurile; concepţia despre viaţă; sistemul de înrudire; înfăţişarea
fizică; îmbrăcămintea; comportamentul; confesiunea; limba sau formele dialectale; afiliaţia
tribală etc.).
Prin „grup rasial” se are în vedere ansamblul de persoane reunite pe baza unei comunităţi
de rasă.
Prin „grup religios” se înţelege ansamblul de persoane reunite pe baza unei comunităţi de
religie.
Latura obiectivă.
Fapta prejudiciabilă specificată la art.135 CP RM se poate exprima atât în acţiune
(comportamentul uman activ) cât şi în inacţiune (comportament pasiv).
Aceasta cunoaşte următoarele cinci modalităţi normative cu caracter alternativ:
a) omorul membrilor grupului naţional, etnic, rasial sau religios;
b) vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii membrilor grupului;
c) supunerea grupului la condiţii de existenţă de natură să ducă la distrugerea fizică,
totală sau parţială, a acestuia;
d) impunerea de măsuri vizând împiedicarea naşterilor în cadrul grupului;
e)transferul forţat de copii aparţinând unui grup în alt grup.
Astfel, prima modalitate normativă specificată la lit.a) art.135 CP RM: Omorul
membrilor grupului naţional, etnic, rasial sau religios - presupune următoarea structură a laturii
obiective:
1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea sau în inacţiunea de lipsire ilegală de viaţă a
membrilor grupului naţional, etnic, rasial sau religios;
2) urmările prejudiciabile, şi anume - moartea cerebrală a membrilor grupului naţional,
etnic, rasial sau religios;
3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Acţiunea de lipsire ilegală de viaţă poate avea un caracter fizico-mecanic (tăiere,
înjunghiere, împuşcare etc.), chimic (de exemplu, otrăvire), biologic (de exemplu, inocularea de
agenţi patogeni) sau de altă natură. Această acţiune poate fi săvârşită prin orice mijloace sau
instrumente: fizico-mecanice (corp contondent, armă de foc, armă albă, explozibil, mijloc de
transport, sursă de radiaţie etc), chimice (substanţă toxică, substanţă otrăvitoare, substanţă cu
2
efect puternic etc), biologice (agent patogen etc.) etc.
Pentru calificarea celor săvârşite în corespundere cu lit.a) art.135 CP RM, nu contează
dacă făptuitorul a activat direct şi personal asupra victimei ori a recurs la un mijloc sau
instrument indirect, activat de o altă forţă, de mijloace de transport etc., a profitat de acţiunile
aşteptate ale victimei etc.
Lipsirea ilegală de viaţă a membrilor grupului naţional, etnic, rasial sau religios poate fi
comisă şi prin inacţiune, atunci când există obligaţia şi posibilitatea ca făptuitorul să împiedice
producerea morţii victimei, iar acesta manifestă pasivitate şi omite să îndeplinească respectiva
obligaţie.
În cea de-a doua modalitate a sa: Vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii
membrilor grupului naţional, etnic, rasial sau religios (lit.b) art.135 CP RM) - latura obiectivă a
infracţiunii de genocid include următoarele trei semne:
1) fapta prejudiciabilă care constă în acţiunea sau în inacţiunea de cauzare a vătămării
integrităţii corporale sau a sănătăţii membrilor grupului naţional, etnic, rasial sau religios;
2) urmările prejudiciabile sub formă de vătămare gravă sau medie a integrităţii corporale
sau a sănătăţii membrilor grupului naţional, etnic, rasial sau religios;
3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
În acest mod, fapta prejudiciabilă analizată se poate concretiza în acţiune (lovire,
înjunghiere, otrăvire, aruncare de substanţe corosive, transmiterea unei boli contagioase etc.).
Acţiunea poate fi nu doar de natură fizico-mecanică, chimică sau biologică, dar şi de natură
psihică.
Inacţiune, ca expresie a faptei prejudiciabile prevăzute la lit.b) art.135 CP RM, poate fi
considerată lipsa de reacţie pentru a preveni o lovire sau o accidentare, în cazul în care
făptuitorul putea şi trebuia să o facă.
Semnul care interesează în mod special, vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii vizează urmările prejudiciabile.
Astfel, indicatorii vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii sunt:
 pericolul pentru viaţă;
 pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ ori în încetarea funcţionării
acestuia;
 boală psihică;
 altă vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea stabilă a cel puţin o treime din
capacitatea de muncă;
 întreruperea sarcinii;
 desfigurarea iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente.
3
 Supunerea grupului naţional, etnic, rasial sau religios la condiţii de existenţă de natură
să ducă la distrugerea fizică, totală sau parţială, a acestuia (lit.c) art.135 CP RM).
Se are în vedere că membrii grupului naţional, etnic, rasial sau religios sunt supuşi la
condiţii inumane de hrană, îmbrăcăminte, locuinţă; strămutarea în locuri caracterizate prin
condiţii climatice, naturale, agroalimentare etc. nefavorabile; că sunt obligaţi să efectueze unele
munci excesiv obositoare; că nu sunt asiguraţi cu asistenţă sanitară sau cu asistenţă umanitară în
condiţiile unei calamităţi; că li se administrează unele medicamente sau tratamente medicale de
natură să le pună în pericol existenţa fizică; că habitatul lor este expus contaminării
bacteriologice, chimice sau radioactive; că li se interzice desfăşurarea unei activităţi care
reprezintă singura sursă de existenţă a grupului etc.
Totodată, vorbind de metodele de comitere a genocidului, menţionăm că, atât violul cât şi
violenţa sexuală pot fi privite ca metode de comitere a genocidului atât ca atingere gravă la nivel
fizic, cât şi psihic care până la urmă duce la distrugerea unui grup naţional, etnic, rasial sau
religios.
Impunerea de măsuri vizând împiedicarea naşterilor în cadrul grupului naţional, etnic,
rasial sau religios.
Impunerea unor asemenea măsuri presupune oricare din următoarele modalităţi faptice:
interzicerea sau limitarea căsătoriilor; controlul forţat al naşterilor; interzicerea raporturilor
sexuale; separarea forţată a sexelor; suprimarea chimioterapeutică sau medicamentoasă a funcţiei
sexuale; efectuarea sterilizării; mutilarea organelor sexuale etc.
Nu se are în vedere castrarea sau întreruperea sarcinii, care sunt exemple de vătămare
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii membrilor grupului naţional, etnic, rasial sau
religios. Deci, intră sub incidenţa dispoziţiei de la lit.b) art.135 CP.
Impunerea de măsuri vizând împiedicarea naşterilor în cadrul grupului naţional, etnic,
rasial sau religios este deosebit de periculoasă, avându-se în vedere ca un grup naţional, etnic,
rasial sau religios nu poate să subziste dacă se împiedică procesul natural al reproducerii. în timp,
repetarea acestor manifestări poate avea ca efect exterminarea grupului.
Transferul forţat de copii aparţinând unui grup naţional, etnic, rasial sau religios într-un
alt asemenea grup constituie modalitatea consemnată la lit.e) art.135 CP RM.
În cazul transferului forţat de copii aparţinând unui grup naţional, etnic, rasial sau religios
într-un alt asemenea grup se creează condiţii ca victima să-şi piardă calităţile demografice,
caracteristice părinţilor ei, calităţi care nu se transmit ereditar. în aceste situaţii, ne aflăm în
prezenţa distrugerii indirecte a grupului naţional, etnic, rasial sau religios, dar de data aceasta
prin dislocarea sau dispersarea tinerei generaţii. Deloc întâmplător, transferul priveşte copiii,
adică acele componente ale grupului care sunt susceptibile de a fi mai uşor rupte de la locul de
4
origine.
Infracţiunea de genocid îmbină în sine trăsăturile unei fapte formale şi ale uneia
materiale.
Astfel, în prezenţa modalităţii consemnate la lit.a) art.135 CP RM, infracţiunea în cauză
este una materială şi se consideră consumată din momentul producerii morţii cerebrale a
victimei.
În cazul modalităţii specificate la lit.b) art.135 CP RM, infracţiunea de genocid este una
materială şi se consideră consumată din momentul producerii vătămării grave sau medii a
integrităţii corporale sau a sănătăţii membrilor grupului naţional, etnic, rasial sau religios. Aici
menţionăm că, urmarea prejudiciabilă nu se poate exprima în vătămarea uşoară a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, deoarece aceasta nu ar corespunde gradului de pericol social al
infracţiunii de genocid, care rezultă din sancţiunea art.135 CP RM.
În prezenţa modalităţii specificate la lit.c) art.135 CP RM, infracţiunea de genocid este
una formală. Ea se consideră consumată din momentul supunerii grupului naţional, etnic, rasial
sau religios la condiţii de existenţă de natură să ducă la distrugerea fizică, totală sau parţială, a
acestuia, indiferent dacă s-a produs distrugerea grupului.
În cazul modalităţii prevăzute la lit.d) art.135 CP RM, infracţiunea de genocid este o
infracţiune formală. Ea se consideră consumată din momentul impunerii de măsuri vizând
împiedicarea naşterilor în cadrul grupului naţional, etnic, rasial sau religios, indiferent dacă
natalitatea în sânul respectivului grup a scăzut sau nu.
În prezenţa modalităţii consemnate la lit.e) art.135 CP RM, infracţiunea examinată este
una formală şi se consideră consumată din momentul obţinerii controlului asupra facultăţii
victimei de a se deplasa liber.
Latura subiectivă.
Vinovăţia în cazul infracţiunii analizate îmbracă forma doar intenţiei directe.
Motivele infracţiunii de genocid se pot exprima prin: răzbunare; ură socială, naţională,
rasială sau religioasă; interesul material etc.
Scopul urmărit de către făptuitor constă în distrugerea, în întregime sau în parte, a unui
grup naţional, etnic, rasial sau religios - aspect specific care deosebeşte genocidul de alte
infracţiuni.
Subiect al infracţiunii de genocid poate fi persoana fizică responsabilă care la momentul
săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani.

2. Infracţiuni împotriva umanităţii (art. 1351 CP)

5
 (1) Săvârșirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic lansat împotriva unei
populaţii civile şi în cunoştinţă de acest atac, a uneia dintre următoarele fapte:
a) supunerea sclaviei, traficului de persoane adulte sau traficului de copii;
b) deportarea sau transferarea forţată, cu încălcarea regulilor generale de drept
internaţional, a unor persoane aflate în mod legal pe teritoriul unde a fost lansat atacul;
c) arestarea sau altă formă de privare de libertate fizică cu încălcarea regulilor generale
de drept internaţional;
d) torturarea unei persoane aflate sub paza făptuitorului sau asupra căreia acesta
exercită controlul în orice alt mod, cauzându-i vătămări grave integrităţii corporale sau
sănătăţii, dureri sau suferinţe psihice, ce depăşesc consecinţele sancţiunilor admise de dreptul
internaţional;
e) violul, exploatarea sexuală, constrângerea la prostituţie, detenţia ilegală a unei femei
rămase gravidă în mod forțat, în scopul modificării compoziţiei etnice a unei populaţii,
sterilizarea forţată sau orice altă formă de violenţă sexuală;
f) persecutarea unui grup sau a unei colectivităţi determinate, prin privare de drepturile
fundamentale ale omului sau prin restrângerea exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin
politic, rasial, naţional, etnic, cultural, religios, sexual ori în funcţie de alte criterii recunoscute
ca inadmisibile în dreptul internaţional;
g) provocarea dispariţiei forţate a unei persoane, în scopul de a o sustrage de sub
protecţia legii, prin răpire, arestare sau deţinere, la ordinul unui stat sau organizaţii politice ori
cu autorizarea, sprijinul sau permisiunea acestora, urmate de refuzul de a admite că această
persoană este privată de libertate sau de a furniza informaţii reale privind soarta care îi este
rezervată ori locul unde se află, de îndată ce aceste informaţii au fost solicitate;
h) aplicarea practicilor de apartheid;
i) alte fapte inumane cu caracter similar ce cauzează cu intenţie suferinţe fizice sau
psihice grave ori vătămări grave integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei,se pedepseşte cu
închisoare de la 10 la 20 de ani.
(2) Săvârșirea, în condiţiile indicate la alin. (1), a uneia dintre următoarele fapte:
a) omorul uneia sau mai multor persoane;
b) supunerea unei populaţii sau părţi a acesteia, în scopul de a o distruge în tot sau în
parte, la condiţii de viaţă menite să determine distrugerea fizică a acesteia,
se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viață.

Sursa reglementărilor infracţiunilor contra securităţii omenirii îl constituie, întâi de toate,

Statutul Tribunalului Militar Internaţional de la Nurnberg şi Carta Tribunalului de la Tokio, apoi
celelalte documente internaţionale precum: Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de
genocid adoptată de Adunarea generală a ONU la 9 decembrie 1948; Convenţiile de la Geneva,
adoptate la 12 august 1949; Convenţia din 30 noiembrie 1973 asupra eliminării şi reprimării
crimei de apartheid; Convenţia internaţională din 21 decembrie 1965 privind eliminarea tuturor
formelor de discriminare rasială etc.
Statutul Tribunalului Militar Internaţional de la Nurnberg enumără următoarele
infracţiuni care au devenit nucleul de bază în explicarea conceptului de infracţiune contra
umanităţii: asasinarea, exterminarea, aducerea în stare de sclavaj, deportarea sau orice alt act
inuman comis împotriva populaţiei civile, înainte sau pe durata desfăşurării războiului, sau orice
tip de persecuţie şi discriminare pe motive de apartenenţă politică, rasială sau religioasă în cazul
6
în care aceste acte de persecuţie, indiferent dacă au fost prevăzute sau nu ca violări ale dreptului
intern al tării unde au fost comise, au fost urmate de sau în legătură cu săvârşirea altor crime care
intră în competenţa de judecată a Tribunalului.
Obiectul juridic special principal al infracţiunilor împotriva umanităţii îl formează
valorile şi relaţiile sociale cu privire la securitatea umanităţii.
Obiectul juridic special secundar al infracţiunilor împotriva umanităţii îl formează
valorile şi relaţiile sociale cu privire ocrotirea vieţii, sănătăţii, integrităţii fizice şi psihice a
persoanei.
Obiectul material al infracţiunilor împotriva umanităţii apare în situaţia influenţării
infracţionale nemijlocite asupra corpului victimei.
În calitate de victimă a infracţiunilor împotriva umanităţii apare doar persoana din
rândul populaţiei civile.
Latura obiectivă a infracţiunilor împotriva umanităţii se caracterizează prin
comiterea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic lansat împotriva unei populaţii civile
şi în cunoştinţă de acest atac, a uneia dintre cele unsprezece fapte separat enumerate în
art.1351 CP RM.
Astfel, în cazul infracţiunii specificate la lit.a) alin.(l) art.1351 CP RM, latura
obiectivă are următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în a) acţiunea de
supunere la sclavie sau b) acţiunea principală şi acţiunea sau inacţiunea adiacentă care
alcătuiesc traficul de fiinţe umane; 2) timpul săvârşirii infracţiunii, şi anume - timpul unui
atac generalizat sau sistematic lansat împotriva unei populaţii civile.
La lit.c) alin.2 art.7 al Statutului CPI se explică: „prin „supunerea la sclavie" se
înţelege fapta de a exercita asupra unei persoane unul sau ansamblul atributelor legate de
dreptul de proprietate, inclusiv în cadrul traficului de fiinţe umane, în special de femei şi
copii”.
De asemenea, reieşind din art.167 CP RM, supunerea la sclavie se exprimă în punerea
unei persoane în condiţii în care o altă persoană exercită stăpânire asupra acesteia.
În cazul infracţiunii specificate la lit.b) alin.(l) art.135 1 CP RM, latura obiectivă are
următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de deportare sau
transferare forţată, ci încălcarea regulilor generale de drept internaţional, a unor persoane
aflate în mod legal pe teritoriu unde a fost lansat atacul; 2) timpul săvârşirii infracţiunii, şi
anume - timpul unui atac generaliza sau sistematic lansat împotriva unei populaţii civile.
Dispoziţia de la lit.d) alin.2 art.7 al Statutului CPI conţine următoarea explicaţie:
„prin „deportări sau transfer forţat de populaţie" se înţelege fapta de a deplasa în mod forţat
persoane, expulzându-l sau aplicând alte mijloace coercitive, din regiunea în care ele se află
7
legal, fără motive admise îi dreptul internaţional".
În situaţia infracţiunii prevăzute la lit.c) alin.(l) art.135 1 CP RM, latura obiectivă are
următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de arestare ori în acţiunea
sau inacţiune de altă formă de privare de libertate fizică cu încălcarea regulilor generale de
drept internaţional; 2) timpul săvârşirii infracţiunii, şi anume - timpul unui atac generalizat
sau sistematic lansat împotriva unei populaţii civile.
Termenul „arestare" presupune oricare din următoarele ipostaze: 1) arestarea
preventivă, ca măsură preventivă reglementată de art. 185-187 din Codul de procedură
penală; 2) arestarea la domiciliu, ca măsura preventivă reglementată de art. 188 din Codul de
procedură penală; 3) arestul contravenţional, ca sancţiune contravenţională reglementată de
art. 38 din Codul contravenţional.
Prin „altă formă de privare de libertate fizică (alta decât arestarea)" se înţelege
împiedicarea victimei de a se deplasa conform voinţei sale, de a-şi alege liber locul aflării, de
a comunica cu alte persoane atunci şi aşa cum ea doreşte, pe calea izolării victimei în locul
aflării ei permanente sau provizorii, loc în care ea a ajuns benevol, fără a fi deplasată din alt
loc. Pentru calificarea faptei în baza lit.c) alin.(l) art.135 1 CP RM, nu are importanţă dacă
privarea de libertate fizică se face într-un ghetou, într-un lagăr de concentrare, la domiciliu
sau într-un alt loc.
În cazul infracţiunii specificate la lit.d) alin. (1) art.135 CP RM, latura obiectivă are
următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea sau inacţiunea de torturare
a unei persoane aflate sub paza făptuitorului sau asupra căreia acesta exercită controlul în
orice alt mod; 2) urmările prejudiciabile, şi anume - vătămări grave cauzate integrităţii
corporale sau sănătăţii, dureri sau suferinţe psihice ce depăşesc consecinţele sancţiunilor
admise de dreptul internaţional; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi
urmările prejudiciabile; 4) timpul săvârşirii infracţiunii, şi anume - timpul unui atac
generalizat sau sistematic lansat împotriva unei populaţii civile.
Potrivit lit.e) alin.2 art.7 al Statutului CPI, prin „tortură” se înţelege fapta de a cauza
cu intenţie durere sau suferinţe acute, fizice sau mintale, unei persoane care se află sub paza
sau controlul făptuitorului; înţelesul acestui termen nu se extinde la durerea sau suferinţele
rezultând exclusiv din sancţiuni legale, care sunt inerente acestor sancţiuni sau ocazionate de
ele.
De asemenea, conform alin.(3) art.166 1 CP RM, tortură constituie orice faptă
intenţionată prin care se provoacă unei persoane o durere sau suferinţe fizice sau psihice
puternice cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţă informaţ ii
sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană 1 -a comis
8
ori este bănuită că 1-a comis, de a o intimida sau de a exercita presiune asupra ei sau asupra
unei terţe persoane, sau din orice alt motiv, bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea,
atunci când o asemenea durere sau suferinţă este provocată de către o persoană publică sau
de către o persoană care, de facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice, sau de către
orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau cu consimţământul expres sau tacit al
unei asemenea persoane.
În cazul infracţiunii prevăzute la lit.e) alin.(l) art.135 1 CP RM, latura obiectivă are
următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea sau inacţiunea de viol,
exploatare sexuală, constrângere la prostituţie, detenţie ilegală a unei femei rămase gravidă
în mod forţat, sterilizare forţată sau orice altă formă de violenţă sexuală; 2) timpul săvârşirii
infracţiunii, şi anume - timpul unui atac generalizat sau sistematic lansat împotriva unei
populaţii civile.
Sterilizarea forţată reprezintă una din formele de impunere de măsuri vizând
împiedicarea naşterilor în cadrul unei populaţii. Ea presupune influenţarea prin constrângere
asupra corpului victimei în vederea lipsirii reversibile sau ireversibile (reuşita intervenţiei de
reversibilitate nu poate fi garantată) a acesteia de capacitatea de reproducere, cu păstrarea
potentei sexuale şi a apetitului sexual.
Înţelesul noţiunii „detenţia ilegală a unei femei rămase gravidă în mod forţat, în
scopul modificării compoziţiei etnice a unei populaţii" îl aflăm din lit.f) alin.2 art.7 al
Statutului CPI: „prin „graviditate forţată" se înţelege deţinerea ilegală a unei femei
însărcinate în mod forţat, cu intenţia de a modifica compoziţia etnică a unei populaţii sau de
a comite alte violări grave ale dreptului internaţional. Această definiţie în nici un fel nu poate
fi interpretată ca având o incidenţă asupra legilor naţionale referitoare la graviditate".
În situaţia infracţiunii specificate la lit.f) alin.(l) art.135 1 CP RM, latura obiectivă are
următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de persecutare a unui grup
sau a unei colectivităţi determinate, prin privare de drepturile fundamentale ale o mului sau
prin restrângerea exercitării acestor drepturi; 2) timpul săvârşirii infracţiunii, şi anume -
timpul unui atac generalizat sau sistematic lansat împotriva unei populaţii civile.
La lit.g) alin.2 art.7 al Statutului CPI se explică: „prin „persecuţie" se înţelege
denegarea cu intenţie şi grav de drepturi fundamentale cu violarea dreptului internaţional, din
motive legate de identitatea grupului sau colectivităţii care face obiectul acesteia”.
În cazul infracţiunii prevăzute la lit.g) alin.(l) art.1351 CP RM, latura obiectivă are
următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea sau inacţiunea de
provocare a dispariţiei forţate a unei persoane, în scopul de a o sustrage de sub protecţia
legii, prin răpire, arestare sau deţinere, la ordinul unui stat sau organizaţii politice ori cu
9
autorizarea, sprijinul sau permisiunea acestora, urmată de inacţiunea de refuz de a admite că
această persoană este privată de libertate sau de a furniza informaţii reale privind soarta care
îi este rezervată ori locul unde se află, de îndată ce aceste informaţii au fost solicitate; 2)
timpul săvârşirii infracţiunii, şi anume - timpul unui atac generalizat sau sistematic lansat
împotriva unei populaţii civile.
În conformitate cu lit.i) alin.2 art.7 al Statutului CPI, prin „dispariţii forţate de
persoane" se înţelege cazurile în care persoanele sunt arestate, deţinute sau răpite de către un
stat ori o organizaţie politică sau cu autorizarea, sprijinul ori asentimentul acestui stat sau al
acestei organizaţii, care refuză apoi să admită că aceste persoane sunt private de libertate sau
să dezvăluie soarta care le este rezervată ori locul unde se află, cu intenţia de a le sustrage
protecţiei legii pe o perioadă prelungită.
Infracţiunea prevăzută la lit.h) alin.(l) art.1351 CP RM, are următoarea structură: 1)
fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de aplicare a practicilor de apartheid; 2) timpul
săvârşirii infracţiunii, şi anume - timpul unui atac generalizat sau sistematic lansat împotriva
unei populaţii civile.
La lit.h) alin.2 art.7 al Statutului CPI se arată: „prin „crimă de apartheid" se înţelege
faptele inumane analoage celor vizate la alineatul 1, comise în cadrul unui regim
instituţionalizat de oprimare sistematică şi de dominare a unui grup rasial asupra oricărui alt
grup rasial sau oricăror alte grupuri rasiale şi cu intenţia de a menţine acest regim”. În
principal, însă nu exclusiv, infracţiunea prevăzută la lit.h) alin.(l) art.135 1 CP RM se poate
exprima în segregarea rasială în domeniile de educaţie, de îngrijire medicală, de alegere a
muncii etc.
În cazul infracţiunii specificate la lit.i) alin.(l) art.135 1 CP RM, latura obiectivă are
următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea sau inacţiunea inumană,
alta decât ce menţionată la lit.a)-h) alin.(l) art.1351 CP RM; 2) urmările prejudiciabile, şi
anume - suferinţei fizice sau psihice grave ori vătămările grave aduse integrităţii corporale
sau sănătăţii persoanei; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabil ă şi urmările
prejudiciabile; 4) timpul săvârşiri infracţiunii, şi anume - timpul unui atac generalizat sau
sistematic lansat împotriva unei populaţi civile.
Examinând modalităţile calificative ale infracţiunii prevăzute de art.135 1 CP RM,
menţionăm că, în cazul infracţiunii prevăzute la lit.a) alin. (2) art.135 1 CP RM, latura
obiectivă are următoare structură: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea sau inacţiunea
de lipsire ilegală de viaţă uneia sau mai multor persoane; 2) urmările prejudiciabile, şi anume
- moartea cerebrală a uneia sa mai multor persoane; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta
prejudiciabilă şi urmările prejudiciabil; 4) timpul săvârşirii infracţiunii, şi anume - timpul
10
unui atac generalizat sau sistematic lansat împotriva unei populaţii civile.
La infracţiunea prevăzută la lit.b) alin.(2) art.135 1 CP RM, latura obiectivă are
următor rea structură: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea sau inacţiunea de
supunere a unei popula ţii sau părţi a acesteia la condiţii de viaţă menite să determine
distrugerea fizică a acesteia; 2) timpi săvârşirii infracţiunii, şi anume - timpul unui atac
generalizat sau sistematic lansat împotriva unei populaţii civile.
În corespundere cu lit.b) alin.2 art.7 al Statutului CPI, prin „exterminare" se înţelege
îndeosebi fapta de a impune cu intenţie condiţii de viaţă, ca privarea de acces la hrană şi la
medicamente, c scopul de a antrena distrugerea unei părţi a populaţiei.
Timpul săvârşirii infracţiunii constituie semnul obligatoriu, comun pentru toate
infracţiunile indicate la art.135 1 CP al RM, şi anume: timpul unui atac generalizat sau
sistematic lansat împotriva unei populaţii civile.
Componenţele infracţiunilor împotriva umanităţii uneori sunt unele formale alteori -
cele materiale. Au o componenţă formală infracţiunile indicate la lit.a)-c), e)-h) alin.(l) şi la
lit.b) alin.(2) art.135 1 CP al RM. Celelalte infracţiuni împotriva umanităţii au o componenţă
materială (lit.d) şi i) alin.(l) şi lit.a) alin.(2) art.135 1 CP RM).
Latura subiectivă a infracţiunilor împotriva umanităţii se caracterizează uneori prin
vinovăţie sub forma intenţiei directe, alteori prin intenţie indirectă. Pentru calificarea faptei
potrivit art.1351 CP al RM, este obligatoriu ca, la momentul comiterii infracţiunii, făptuitorul
să aibă cunoştinţă de atacul generalizat sau sistematic lansat împotriva unei populaţii civile.
Motivele infracţiunilor împotriva umanităţii se pot caracteriza prin: răzbunare; ura
socială, rasială, naţională sau religioasă; interesul material presupunând executarea unei
comenzi în schimbul unei recompense materiale etc. Ca excepţie, în ipoteza infracţiunii
specificate la lit.f) alin.(l) art.135 1 CP RM, motivele infracţiunii sunt speciale: motivele de
ordin politic, rasial, naţional, etnic, cultural, religios, sexual ori alte asemenea motive bazate
pe criterii recunoscute ca inadmisibile în dreptul internaţional.
Scopul constituie un semn obligatoriu în cazul faptei prevăzute la lit.e) alin.(l)
art.1351 CP RM (presupunând săvârşirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic lansat
împotriva unei populaţii civile şi în cunoştinţă de acest atac, a detenţiei ilegale a unei femei
rămase gravidă în mod forţat), scopul infracţiunii constă în modificarea compoziţiei etnice a
unei populaţii. În situaţia faptei specificate la lit.g) alin.(l) art.135 1 CP RM (presupunând
săvârşirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic lansat împotriva unei populaţii civile
şi în cunoştinţă de acest atac, a provocării dispariţiei forţate a unei persoane), scopul special
al infracţiunii este cel de a sustrage victime de sub protecţia legii. În cazul faptei prevăzute la

11
lit.b) alin.(2) art.135 1 CP RM scopul special al infracţiunii este cel de a distruge în tot sau în
parte o populaţie ori o parte din ea.
Subiectul infracţiunilor împotriva umanităţii poate fi persoana fizică, responsabilă,
care la momentul comiterii faptei a atins vârsta de 16 ani.

3. Utilizarea, dezvoltarea, producerea, dobândirea în alt mod, prelucrarea, deţinerea,

stocarea sau conservarea, transferarea directă sau indirectă, păstrarea,
transportarea armelor de distrugere în masă (art. 1401 CP)

(1) Utilizarea, dezvoltarea, producerea, dobândirea în alt mod, prelucrarea, deţinerea,

stocarea sau conservarea, transferarea directă sau indirectă, păstrarea, transportarea armelor
chimice, armelor biologice, armelor nucleare, dispozitivelor explozive nucleare ori a altor arme
de distrugere în masă cu încălcarea prevederilor legislaţiei naţionale sau ale tratatelor
internaţionale la care Republica Moldova este parte
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de la 8 la 12 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana
juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 5000 la 8000 unităţi convenţionale cu
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani sau cu
lichidarea acesteia.
(2) Aceleaşi acţiuni:
a)- exclusă.
b) săvârșite de două sau mai multe persoane;
c) săvârșite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
d) soldate cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari;
e) soldate cu decesul persoanei
se pedepsesc cu închisoare de la 16 la 20 de ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu
amendă în mărime de la 8000 la 10000 unităţi convenţionale cu lichidarea acesteia.
(3) Proiectarea, producerea, dobândirea în alt mod, deţinerea, păstrarea, transferarea
sau transportarea echipamentului, a materialului, a softului sau a tehnologiei aferente care
contribuie esenţial la proiectarea, producerea sau livrarea armelor de distrugere în masă
cunoscând că acest echipament, material, soft sau tehnologie sânt destinate acestui scop
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de până la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, cu amendă,
aplicată persoanei juridice, în mărime de la 3000 la 5000 unităţi convenţionale cu privarea de
dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani sau cu lichidarea
persoanei juridice.
(4) Proiectarea, producerea, dobândirea în alt mod, deţinerea, păstrarea, transferarea
sau transportarea materiei prime, a materialului fisionabil special, a echipamentului sau a
materialului proiectat sau preparat pentru prelucrarea, utilizarea sau producerea materialului
fisionabil special cunoscând că această materie, acest material sau echipament este destinat
pentru a fi utilizat în activitatea de explozii nucleare sau în altă activitate nucleară care
contravine tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte
se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă,
aplicată persoanei juridice, în mărime de la 4000 la 7000 unităţi convenţionale cu privarea de
12
dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani sau cu lichidarea
persoanei juridice.

Regulile privind activitatea ce vizează armele de distrugere în masă sunt descrise în astfel
de acte normative, precum:
1. Tratatul privind interzicerea completă a testelor nucleare din 10.09.1966.
2. Tratatul cu privire la neproliferarea armelor nucleare din 01 iulie 1968;
3. Tratatul privind interzicerea completă a testelor nucleare din 10.09.1996;
4. Convenţia de la Geneva privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi
folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora din 03.09.1992;
5. Convenţia asupra interzicerii perfecţionării, producerii şi stocării armelor
bacteriologice (biologice) şi toxice şi asupra distrugerii lor din 10.04.1972;
6. Legea Republicii Moldova nr. 123/2012 privind desfăşurarea în siguranţă a
activităţilor nucleare şi radiologice.
Republica Moldova a aderat la toate actele internaţionale indicate mai sus, în acest mod
asumându-şi responsabilitatea de a se conforma cerinţelor şi interdicţiilor stipulate în ele, fapt
prin care se justifică incriminarea la articolul 1401 infracţiunii de utilizare, dezvoltare,
producere, dobândire în alt mod, prelucrare, deţinere, stocare sau conservare, transferare
directă sau indirectă, păstrare, transportare a armelor de distrugere în masă.
Obiectul juridic special principal al infracţiunii incriminate la art. 1401 CP al R.
Moldova îl constituie relaţiile sociale cu privire la pacea şi securitatea omenirii a căror existenţă
este determinată de circulaţia şi manipularea cu armele de distrugere în masă în conformitate cu
regulile dictate de legislaţia naţională şi internaţională (alin. (1), art. 140 1 CP); de circulaţia şi
manipularea cu echipamentul, materialul, softul sau tehnologia aferentă care contribuie esenţial
la proiectarea, producerea sau livrarea armelor de distrugere în masă în conformitate cu regulile
legale stabilite la nivel naţional şi internaţional (alin. (3), art. 1401 CP); de circulaţia şi
manipularea legală cu materia primă, materialul fisionabil special, a echipamentului sau a
materialului proiectat sau preparat destinate utilizării în activitatea de explozii nucleare sau în
altă activitate nucleară (alin. (4), art. 1401 CP).
Conform DEX-ului, termenul „pace” desemnează o stare de bună înţelegere între
popoare, situaţie în care nu există conflicte armate sau războaie între state, popoare, populaţii.
Din punct de vedere semantic, securitatea este un sentiment de încredere şi de linişte pe
care îl dă cuiva absenţa oricărui pericol. La rândul său, securitatea omenirii este o stare a
relaţiilor dintre state, caracterizată prin lipsa de primejdii, creată prin luarea pe cale de tratat a

13
unor măsuri de apărare comună împotriva unei agresiuni, la orice nivel: continental, naţional,
regional.
Obiectul juridic special secundar. În cazul dobândirii sau transferării softului sau
tehnologiei aferente care contribuie esenţial la proiectarea, producerea sau livrarea armelor de
distrugere în masă, se aduce atingere relaţiilor sociale cu privire la securitatea cibernetică.
În sensul Legii R. Moldova nr. 132/2012, prin „securitate cibernetică” se înţelege
ansamblul de măsuri tehnice şi administrative menite să asigure securizarea spaţiului cibernetic
parte a datelor nucleare sau radiologice de importanţă naţională, care este parte intrinsecă a
sistemului de securitate fizică a materialelor nucleare şi radioactive.
Obiectul material
În cazul alin. (1), art. 1401 CP, în calitate de obiect material al infracţiunii date apar
armele de distrugere în masă, precum şi materia primă sau materialele din care au fost produse
armele de distrugere în masă.
Termenul „armă de distrugere în masă” este folosit pentru a denumi acele arme capabile
să ducă la moartea unui mare număr de oameni, din rândul acestora făcând parte armele nucleare
şi dispozitivele explozive nucleare, armele biologice, chimice şi radiologice.
Armele nucleare sunt nişte dispozitive ce eliberează într-o manieră explozivă energia
nucleară produsă de o reacţie în lanţ de fisiune, sau fisiune şi fuziune.
În prezent există două tipuri de arme nucleare:
 cele bazate exclusiv pe reacţia de fisiune nucleară – constau dintr-o cantitate de
uraniu îmbogăţit care formează o masă supracritică în care se dezvoltă exponenţial reacţia în
lanţ. Masa supracritică se realizează fie prin implantarea unei piese din material fisionabil în
masa subcritică (metoda proiectilului), fie prin comprimarea (cu explozivi chimici) unei sfere de
material fisionabil până se atinge masa supracritică (metoda imploziei).
 cele care utilizează fisiunea nucleară pentru amorsarea reacţiei de fuziune nucleară
(arma termonucleară, bomba cu hidrogen) – folosesc energia rezultată din fisiune pentru a
comprima şi încălzi deuteriul şi tritiul până aceştia fuzionează.
Există şi arme nucleare cu destinaţii speciale precum arma cu neutroni sau arma cu
contaminare radioactivă.
Dispozitivele explozive nucleare sunt acele mecanisme a căror funcţionalitate se bazează
pe fenomenul fisiunii nucleare, adică pe procesele spontane sau induse de scindare a unui nucleu
atomic greu în mai multe produse cu mase cinetice foarte mari.
Armele chimice reprezintă, în ansamblu sau în parte, următoarele elemente:
a) substanţele chimice toxice şi precursorii lor, exceptând cazurile când sunt destinate
unor scopuri neinterzise prin Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi
14
folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora (scopuri neinterzise prin Convenţie sunt: 1)
scopuri industriale, agricole, de cercetare, medicale, farmaceutice sau alte scopuri paşnice; 2)
scopuri de protecţie – anume acelea care se află în relaţie directă cu protecţia împotriva
substanţelor chimice toxice şi armelor chimice; 3) scopuri militare care nu au legătură cu
folosirea armelor chimice şi care nu depind de utilizarea proprietăţilor toxice ale substanţelor
chimice ca metodă de război; 4) scopuri de asigurare a respectării legilor, inclusiv de combatere
a dezordinilor publice), cu condiţia că tipurile şi cantităţile lor corespund acestor scopuri;
b) muniţiile şi dispozitivele concepute special pentru a provoca moartea sau altă vătămare
prin acţiunea toxică a substanţelor chimice toxice specificate la lit. a), eliminate ca urmare a
folosirii unor asemenea muniţii şi dispozitive;
c) echipamentul conceput special pentru a fi utilizat nemijlocit la folosirea muniţiilor şi
dispozitivelor specificate la lit. b).
Din rândul substanţelor chimice fac parte saxitoxina, amitonul, clorcianul, cloropicrina
ş.a., iar lista completă a substanţelor chimice toxice este prevăzută în anexa la Legea nr.
358/2004.
Armele biologice sunt acele arme de distrugere în masă care constau din microorganisme
(bacterii şi viruşi) şi agenţi care sunt de obicei găsiţi în natură, dar este posibil ca virulenţa şi
contagiozitatea lor să fi fost mult sporită prin procedee de laborator, astfel făcându-i rezistenţi la
tratamentul obişnuit.
Armele biologice utilizează ca încărcătură microorganisme sau toxine cauzatoare de boli
grave, mortale în majoritatea cazurilor, care pot ajunge în organism prin piele, inhalare sau pe
tractul digestiv. Drept arme biologice interzise sunt consideraţi agenţii microbieni sau alt fel de
agenţi biologici sau toxine, oricare ar fi originea lor sau metoda de producere, de tipuri şi în
cantităţi care nu se justifică prin scopuri profilactice, de protejare sau alte scopuri paşnice, arme,
echipament sau mijloace de răspândire desemnate a utiliza asemenea agenţi sau toxine pentru
scopuri ostile sau în conflicte armate.
Spre deosebire de armele chimice care au fost modernizate extensiv, armele biologice au
fost folosite pe parcursul istoriei într-o formă redusă datorită caracterului nediscriminatoriu al
acţiunii lor (efectul acestora se răsfrânge nu doar asupra inamicului, ci şi asupra propriilor forţe).
Armele radiologice sunt acele arme de distrugere în masă a căror mod de acţionare constă
în emiterea razelor X din diverse materiale radioactive în vederea răspândirii radiaţiei în doze ce
depăşesc normele admisibile pentru viaţa sau sănătatea organismelor vii.
Materialele radiologice pot fi folosite atât în scopuri industriale, economice şi medicinale,
cât şi în scopuri armate. La materiale radioactive pot fi atribuite: Potasiu 40, Radiu 226, Toriu
232, Uraniu 238, Seleniu 75, Cesiu 137 ş.a.
15
 Materia primă din care au fost produse armele de distrugere în masă reprezintă un
produs natural sau material semifabricat, destinat prelucrării sau transformării în alte produse, ca
rezultat obţinându-se arme de distrugere în masă.
Materialele presupun o totalitate a materiilor prime sau semifabricate din care pot fi
executate diverse bunuri.
Obiectul material, în conformitate cu alin. (3), art. 1401 CP al RM, se constituie din orice
suport material de informaţie pe care se regăseşte un soft sau tehnologie aferentă, echipament sau
material care contribuie esenţial la proiectarea, producerea sau livrarea armelor de distrugere în
masă.
Prin „suport material de informaţie pe care se regăseşte un soft sau tehnologie aferentă”
urmează de înţeles orice dispozitiv apt din punct de vedere tehnic să conţină un ansamblu de date
informatice (orice reprezentare de fapte, informaţii sau concepte sub o formă adecvată prelucrării
într-un sistem informatic).
Softul (software) nu este altceva decât o suită de limbaje şi de programe care permit unui
sistem electric de elaborare a datelor să-şi dezvolte operaţiile pentru care este destinat.
Tehnologia aferentă – totalitatea metodelor, proceselor şi operaţiilor utilizate în scopul
obţinerii armelor de distrugere în masă.
Prin „echipament” se înţelege ansamblul pieselor, dispozitivelor, aparatelor şi maşinilor
care deservesc un sistem tehnic şi îndeplinesc o anumită funcţie în cadrul acestuia.
Materialul care contribuie esenţial la proiectarea, producerea sau livrarea armelor de
distrugere în masă este reprezentat de totalitatea materiilor prime sau semifabricatelor din care
pot fi executate armele din această categorie.
În cazul producerii echipamentului, materialului, softului sau tehnologiei aferente care
contribuie la proiectarea, producerea sau livrarea armelor de distrugere în masă, în calitate de
obiect material se prezintă materialele sau materia primă din care acestea sunt constituite.
Obiectul material, în acord cu alin. (4), art. 1401 CP, este compus din materia primă,
materialul fisionabil special, echipamentul sau materialul proiectat sau preparat pentru
prelucrarea, utilizarea sau producerea materialului fisionabil special, toate fiind destinate
utilizării în activitatea de explozii nucleare sau în altă activitate nucleară interzisă de tratatele
internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Prin „materie primă”, în cazul dat, urmează de înţeles un produs natural sau material
semifabricat, destinat prelucrării sau transformării în alte produse necesare utilizării în activitatea
de explozii nucleare sau în altă activitate nucleară interzisă de tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte.

16
 Material fisionabil special – totalitatea materiilor prime sau semifabricate destinate
obţinerii produselor pe bază de reacţie nucleară (provocată sau, rar, spontană) în care are loc
ruperea unui nucleu atomic greu în două fragmente de masă aproape egale.
Din categoria materialului fisionabil special fac parte: plutoniu, uraniu 233, uraniu
îmbogăţit în izotopul 233 sau în izotopul 235, orice material îmbogăţit artificial în oricare dintre
izotopii menţionaţi.
Echipamentul proiectat pentru prelucrarea, utilizarea sau producerea materialului
fisionabil special – ansamblul pieselor, dispozitivelor, aparatelor şi maşinilor care deservesc un
sistem tehnic care este în stare să prelucreze, utilizeze sau să producă material fisionabil special,
şi care îndeplinesc o anumită funcţie în cadrul acestui sistem tehnic.
Materialul preparat pentru prelucrarea, utilizarea sau producerea materialului fisionabil
special presupune totalitatea materiilor prime sau semifabricatelor din care poate fi executat
(prelucrat, utilizat sau produs) materialul fisionabil special.
În cazul componenţei agravate, prevăzute la lit. d), alin. (2), art. 1041 CP, la obiectul
material al infracţiunii se atribuie şi bunurile mobile şi imobile, care suferă daune în proporţii
deosebit de mari (a se vedea interpretarea lit. e), alin. (2), art. 278 CP), precum şi corpul fizic al
persoanei în cazul agravantei stipulate la lit. e), alin. (2), art. 1401 CP.
Latura obiectivă
Analiza prevederilor art. 1401 CP scoate în evidenţă faptul că sub denumirea marginală
de utilizarea, dezvoltarea, producerea, dobândirea în alt mod, prelucrarea, deţinerea, stocarea
sau conservarea, transferarea directă sau indirectă, păstrarea, transportarea armelor de
distrugere în masă, sunt incriminate 3 modalităţi distincte de comitere a infracţiunii, prevăzute la
alin. (1), alin. (3) şi, respectiv, alin. (4), art. 1401 CP.
Fapta prejudiciabilă prevăzută la alin. (1), art. 1401 CP este exprimată printr-o
pluralitate din 11 acţiuni cu caracter alternativ: utilizarea, dezvoltarea, producerea, dobândirea în
alt mod, prelucrarea, deţinerea, stocarea sau conservarea, transferarea directă sau indirectă,
păstrarea, transportarea armelor chimice, armelor biologice, armelor nucleare, dispozitivelor
explozive nucleare ori a altor arme de distrugere în masă cu încălcarea prevederilor legislaţiei
naţionale sau ale tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Utilizarea armelor biologice, armelor nucleare, dispozitivelor explozive nucleare ori a
altor arme de distrugere în masă presupune folosirea sau întrebuinţarea acestora sub diferite
modalităţi şi în diferite scopuri.
Dezvoltarea – transformarea armelor biologice, armelor nucleare, dispozitivelor
explozive nucleare ori a altor arme de distrugere în masă în sensul amplificării treptate a
calităţilor acestora spre un grad superior.
17
 Producerea – realizarea prin muncă a bunurilor materiale sub formă de arme biologice,
arme nucleare, dispozitive explozive nucleare ori a altor arme de distrugere în masă prin
confecţionarea lor industrială sau în urma activităţii meşteşugăreşti.
Prin „dobândire în alt mod” se înţelege obţinerea armelor de distrugere în masă prin
oricare metode de: procurare, schimb, împrumut, donaţie, import etc. Sustragerea respectivelor
categorii de arme nu intră sub incidenţa art. 1401 CP şi urmează a fi încadrată conform art. 290
CP – purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a
armelor şi muniţiilor, sustragerea lor.
Prelucrarea armelor de distrugere în masă – prevede modificarea constituţiei, formei,
dimensiunilor sau a aspectului exterior al acestora, prin tratarea cu diverşi agenţi chimici, fizici,
biologici şi de altă natură, în vederea obţinerii produselor finite necesare.
Deţinerea – stăpânirea sau posesia faptică asupra bunurilor materiale.
Stocarea – înmagazinarea sau depozitarea bunurilor în stoc în vederea asigurării
continuităţii producţiei sau a desfacerii.
Conservarea – acţiunea de păstrare, apărare şi menţinere a calităţilor utile ale bunurilor.
Prin „transferare directă sau indirectă” se prezumă operaţiunea de mutare sau transmitere
a armelor biologice, armelor nucleare, dispozitivelor explozive nucleare ori a altor arme de
distrugere în masă personal sau prin intermediul unei terţe persoane ori al unui fenomen în
vederea schimbării locului de dislocaţie iniţiale a acestuia.
Păstrarea – menţinerea într-un loc sigur a bunurilor materiale în vederea conservării sau
reţinerii stării şi proceselor existente în momentul iniţial.
Transportarea presupune deplasarea personală sau prin intermediul unui vehicul a
bunurilor dintr-un loc în altul.
Toate acţiunile nominalizate supra presupun un caracter ilegal, în sensul că sunt realizate
cu încălcarea prevederilor legislaţiei naţionale sau ale tratatelor internaţionale la care Republica
Moldova este parte.
Toate celelalte operaţiuni (elaborarea, experimentarea, procurarea, înstrăinarea etc.) –
realizate asupra armelor chimice, armelor biologice, armelor nucleare, dispozitivelor explozive
nucleare ori a altor arme de distrugere în masă – vor constitui, după caz, pregătirea sau
complicitatea la infracţiunea prevăzută la alin. (1), art. 1401 CP.
În cazul alin. (3), art. 1401 CP, fapta prejudiciabilă îşi găseşte exprimare în 7 acţiuni
alternative, şi anume: proiectarea, producerea, dobândirea în alt mod, deţinerea, păstrarea,
transferarea sau transportarea echipamentului, a materialului, a softului sau a tehnologiei aferente
care contribuie esenţial la proiectarea, producerea sau livrarea armelor de distrugere în masă.

18
 Din rândul acţiunilor specificate mai sus, a căror semnificaţie a fost explicată cu ocazia
examinării alin. (1), art. 1401 CP, rămâne nedefinit doar termenul de proiectare.
Prin „proiectarea echipamentului, materialului, softului sau a tehnologiei aferente care
contribuie esenţial la proiectarea, producerea sau livrarea armelor de distrugere în masă”
urmează de înţeles operaţiunea de elaborare a schemei unui sistem tehnic sau a unei construcţii
care conţine calculele, desenele, instrucţiunile şi explicaţiile necesare executării unei arme de
distrugere în masă.
Livrarea este acţiunea de furnizare sau predare a armelor nucleare şi dispozitivelor
explozive nucleare, a armelor biologice, chimice sau radiologice.
În final, fapta prejudiciabilă, în cazul alin. (4), art. 1401 CP, este constituită din 7 acţiuni
alternative, şi anume:
1) proiectarea,
2) producerea,
3) dobândirea în alt mod,
4) deţinerea,
5) păstrarea,
6) transferarea,
7) transportarea materiei prime, a materialului fisionabil special, a echipamentului sau a
materialului proiectat sau preparat pentru prelucrarea, utilizarea sau producerea materialului
fisionabil special destinat pentru a fi utilizat în activitatea de explozii nucleare sau în altă
activitate nucleară ilegală.
Ilegalitatea săvârşirii acţiunilor descrise supra se desprinde din aceea că ele contravin
tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, dintre care: Tratatul cu privire la
neproliferarea armelor nucleare din 01 iulie 1968, Tratatul privind interzicerea completă a
testelor nucleare din 10.09.1996, Tratatul privind interzicerea completă a testelor nucleare
adoptat la New York la 10.09.1966.
Componenţa infracţiunii prevăzute la art. 1401 CP este formală, considerându-se
consumată din momentul săvârşirii măcar a unei singure acţiuni din rândul celor cuprinse de
latura obiectivă a infracţiunii.
Latura subiectivă se exprimă prin vinovăţie care preia forma intenţiei directe. Semnele
facultative ale laturii subiective a infracţiunii reprezentate de motivul şi scopul acesteia nu
comportă importanţă calificativă, însă urmează a fi luate în consideraţie la individualizarea
răspunderii şi, respectiv, a pedepsei penale.
Pentru existenţa componenţei de infracţiune, în cadrul modalităţii descrise la alin. (3), art.
1401 CP, este necesar de stabilit că făptuitorul, la momentul comiterii infracţiunii, a cunoscut cu
19
certitudine că echipamentul, materialul, softul sau tehnologia aferentă sunt destinate proiectării,
producerii sau livrării armelor de distrugere în masă.
De asemenea, la alin. (4), art. 1401 CP, drept particularitate indispensabilă existenţei
componenţei de infracţiune devine cunoaşterea subiectului infracţiunii despre faptul că materia,
materialul sau echipamentul cu care se acţionează este destinat pentru a fi utilizat în activitatea
de explozii nucleare sau în altă activitate nucleară care contravine tratatelor internaţionale la care
Republica Moldova este parte.
În calitate de subiect al infracţiunii figurează persoana fizică, responsabilă, care la
momentul comiterii faptei a atins vârsta de 16 ani şi persoana juridică, cu condiţiile întrunirii
exigenţelor prevăzute de art. 21, alin. (3) - (5) CP.

4. Activitatea mercenarilor (art. 141 CP)

(1) Participarea mercenarului într-un conflict armat, la acţiuni militare sau la alte
acţiuni violente orientate spre răsturnarea sau subminarea orânduirii constituţionale ori
violarea integrităţii teritoriale a statului
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
(2) Angajarea, instruirea, finanţarea sau altă asigurare a mercenarilor, precum şi
folosirea lor într-un conflict armat, în acţiuni militare sau în alte acţiuni violente orientate spre
răsturnarea sau subminarea orânduirii constituţionale ori violarea integrităţii teritoriale a
statului,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 ani.

Obiectul juridic special al infracţiunii de activitate a mercenarilor îl constituie relaţiile

sociale cu privire la neadmiterea participării mercenarului la acţiuni violente orientate spre
răsturnarea sau subminarea orânduirii constituţionale ori spre violarea integrităţii teritoriale a
statului, precum și cele privind neadmiterea asigurării în orice mod a activităţii mercenarilor sau
a folosirii lor în astfel de acțiuni.
Latura obiectivă.
Fapta juridico - penală prevăzută la alin.(1) art.141 CP, constă în participarea
mercenarului într-un conflict armat, la acţiuni militare sau la alte acţiuni violente orientate spre
răsturnarea sau subminarea orânduirii constituţionale ori violarea integrităţii teritoriale a statului.
Participarea respectivă se poate realiza în diferite modalităţi concrete, cum ar fi: atacul
asupra sediilor autorităţilor publice ori a centrelor de comunicaţii sau posturilor de radio şi
televiziune; atacarea unor unităţi militare; ocuparea sediilor autorităţilor publice ori a sediilor
unor partide sau ale altor organizaţii legale; împotrivirea faţă de organele de menţinere a ordinii
publice; dezarmarea forţelor de ordine etc.
Pentru calificarea faptei în baza alin.(l) art.141 CP RM, nu interesează dacă participarea
într-un conflict armat, la acţiuni militare sau la alte acţiuni violente este sau nu activă. O
20
asemenea împrejurare poate fi luată în consideraţie la individualizarea pedepsei. Pentru a se
stabili gradul de participare a făptuitorului într-un conflict armat, la acţiuni militare sau la alte
acţiuni violente, se vor lua în consideraţie: gradul de agresivitate a făptuitorului; spiritul de
iniţiativă al acestuia; capacitatea de a lua decizii şi de a le executa; neacceptarea cruţării victimei;
recalcitranţa în raport cu reprezentanţii autorităţilor etc.
Deci, prin participarea mercenarului la un conflict armat sau la acţiuni militare se înţeleg
acţiunile de luptă, participarea la ostilităţi în vederea obţinerii unui avantaj personal.
Sub aspectul timpului săvârşirii infracţiunii prevăzute la alin.(l) art.141 CP RM, aceasta
poate fi comisă numai în timpul conflictului armat, al acţiunilor militare sau al săvârşirii altor
acţiuni violente, indiferent dacă un asemenea conflict ori acţiune poartă un caracter internaţional
sau intern. În lipsa acestui semn al laturii obiective, fapta nu poate fi calificată în acord cu alin.(l)
art.141 CP RM.
Infracţiunea în cauză are o componență formală. Ea se consideră consumată din
momentul participării într-un conflict armat, la acţiuni militare sau la alte acţiuni violente.
Fapta juridico - penală prevăzută la alin.(2) art.141 CP, presupune angajarea, instruirea,
finanţarea sau altă asigurare a mercenarilor, precum şi folosirea lor într-un conflict armat, în
acţiuni militare sau în alte acţiuni violente orientate spre răsturnarea sau subminarea orânduirii
constituţionale ori violarea integrităţii teritoriale a statului.
Prin angajarea mercenarilor se are în vedere atragerea, năimirea, racolarea (prin
selectare) a unor persoane, urmată de ofertarea acestora să-şi dea consimţământul de a participa
în calitate de mercenari într-un conflict armat, la acţiuni militare sau la alte acţiuni violente.
Pentru calificarea faptei în baza alin.(2) art. 141 CP RM, nu contează nici dacă persoana angajată
a luat parte într-un conflict armat, la acţiuni militare sau la alte acţiuni violente, nici dacă această
persoană a primit vreo recompensă materială.
Prin instruirea mercenarilor se înţelege furnizarea de instrucţiuni cu privire la
participarea în calitate de mercenari într-un conflict armat, la acţiuni militare sau la alte acţiuni
violente (de exemplu, furnizarea de instrucţiuni cu privire la fabricarea sau utilizarea
dispozitivelor ori substanţelor explozive, a armelor, a dispozitivelor ori materialelor radioactive,
a substanţelor nocive ori periculoase sau cu privire la alte metode ori tehnici specifice).
Prin finanţarea mercenarilor, trebuie de înţeles punerea la dispoziţia mercenarilor, prin
orice metodă, direct sau indirect, a bunurilor de orice natură dobândite prin orice mijloc sau
prestarea unor servicii financiare în scopul utilizării acestor bunuri ori servicii sau cunoscând că
vor fi utilizate, în întregime sau parţial, la participarea unor persoane în calitate de mercenari
într-un conflict armat, la acţiuni militare sau la alte acţiuni violente.

21
 Prin altă asigurare a mercenarilor se are în vedere: 1) furnizarea de arme, muniţii, alte
dispozitive sau mijloace distructive, substanţe nocive ori periculoase, alte asemenea mijloace sau
instrumente; 2) găzduire; 3) facilitarea pătrunderii în zone cu acces limitat; 4) punerea la
dispoziţie de date despre obiective-ţintă; acordarea altui suport, sub orice formă.
Prin folosirea mercenarilor intr-un conflict armat, în acţiuni militare sau în alte acţiuni
violente se înţelege antrenarea efectivă a mercenarilor în participarea într-un conflict armat, în
acţiuni militare sau în alte acţiuni violente.
În modalitatea de folosire a mercenarilor într-un conflict armat, în acţiuni militare sau în
alte acţiuni violente, timpul săvârşirii infracţiunii, şi anume - timpul conflictului armat, al
acţiunilor militare sau al săvârşirii altor acţiuni violente - este un semn secundar obligatoriu al
laturii obiective a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.141 CP RM. în lipsa acestui semn al laturii
obiective, folosirea mercenarilor nu poate fi calificată în baza alin.(2) art.141 CP RM.
Infracţiunea analizată este una formală. Aceasta se consideră consumată din momentul
angajării, instruirii, finanţării sau unei alte asigurări a mercenarilor ori al folosirii lor într-un
conflict armat; în acţiuni militare sau în alte acţiuni violente.
Noţiunea de conflict armat exprimă o neînţelegere, o ciocnire de interese, un dezacord
între state, care se soluţionează prin implicarea forţelor armate. Iar prin acţiuni militare se înţeleg
acţiunile propriu-zise săvârşite de forţele armate ale statelor implicate în conflictul armat.
Latura subiectivă.
Vinovăţia se caracterizează prin intenţie directă.
Motivele infracţiunii examinate pot consta în: interesul materia; năzuinţa făptuitorului de
a-şi înlesni activitatea infracţională; năzuinţa făptuitorului de a-i transmite mercenarului
experienţa criminală acumulată etc.
Scopul infracţiunii este un semn obligatoriu al laturii subiective a infracţiunii date, care
constă în răsturnarea sau subminarea orânduirii constituţionale ori violarea integrităţii teritoriale
a statului.
Subiectul infracţiunii de activitate a mercenarilor este persoana fizică, responsabilă, care
la momentul săvârşirii faptei a atins vârsta de 16 ani.
În conformitate cu art.130 CP al RM, prin mercenar se înţelege persoana special
recrutată, în ţară sau în străinătate, pentru a lupta într-un conflict armat, care ia parte la
operaţiunile militare în vederea obţinerii unui avantaj personal sau a unei remunerări promise de
către o parte la conflict sau în numele acesteia, care nu este nici cetăţean al părţii la conflict, nici
rezident pe teritoriul controlat de o parte la conflict, nu este membru al forţelor armate ale unei
părţi la conflict şi nu a fost trimisă de către un stat, altul decât partea la conflict, în misiune
oficială ca membru al forţelor armate ale statului respectiv.
22
 Această definiţie este similară cu cea formulată în art.47 al Protocolului I adiţional la
Convenţiile de la Geneva, semnate la 12.08.1949, referitor la protecţia victimelor conflictelor
armate internaţionale, semnat la Geneva la 10.07.1977: un mercenar nu are dreptul la statutul de
combatant sau de prizonier de război; prin „mercenar” se înţelege orice persoană: a) care este
special recrutată în ţară sau în străinătate pentru a lupta într-un conflict armat; b) care, în fapt, ia
parte la ostilităţi; c) care ia parte la ostilităţi în special în vederea obţinerii unui avantaj personal
şi căreia îi este efectiv promisă, de către o parte la conflict sau în numele ei, o remuneraţie
superioară aceleia promise sau plătite combatanţilor având un grad şi o funcţie analoage în
forţele armate ale acestei părţi; d) care nu este nici resortisant al unei părţi la conflict şi nici
rezident al teritoriului controlat de o parte la conflict; e) care nu este membru al forţelor armate
ale unei părţi la conflict şi f) care nu a fost trimisă de către un stat, altul decât o parte la conflict,
în misiune oficială ca membru al forţelor armate ale statului respectiv.

5.Atacul asupra persoanei care beneficiază de protecţie internaţională (art. 142 CP)

(1) Săvârșirea unui act de violenţă asupra oficiului, locuinţei sau mijlocului de transport
al persoanei care beneficiază de protecţie internaţională, dacă acest act poate periclita viaţa,
sănătatea sau libertatea persoanei în cauză,
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
(2) Răpirea sau săvârșirea unui alt atac asupra persoanei care beneficiază de protecţie
internaţională sau asupra libertăţii acesteia
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani.
(3) Omorul persoanei care beneficiază de protecţie internaţională
se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
(4) Acţiunile prevăzute la alin. (1) sau (2), săvârșite în scopul provocării războiului sau
conflictului internaţional,
se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani sau cu detenţiune pe viaţă.
(5) Ameninţarea cu săvârșirea unei acţiuni prevăzute la alin. (1), (2), (3) sau (4), dacă a
existat pericolul realizării acestei ameninţări,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.

În anul 1997 Republica Moldova a aderat la Convenţia cu privire la prevenirea şi

reprimarea infracţiunilor contra persoanelor care se bucură de o protecţie internaţională, inclusiv
agenţii diplomatici, din 14 decembrie 1973. Conform art. 2 al acestei Convenţii, statele
semnatare recunosc drept infracţiune, conform legislaţiei lor interne, fapta intenţionată: „a) de a
comite un omor, o răpire sau orice alt act împotriva integrităţii corporale sau libertăţii unei
persoane care se bucură de protecţie internaţională; b) de a comite, folosind violenţa, un atac
împotriva localurilor oficiale, reşedinţei persoanelor sau mijloacelor de transport aparţinând unei
persoane care se află sub protecţie internaţională şi care este de natură să pună în pericol
persoana şi libertatea acesteia; c) de a ameninţa cu comiterea unui astfel de atac”.

23
 Astfel, legislaţia penală actuală prevede în art. 142 CP răspunderea penală pentru atacul
asupra persoanei care beneficiază de protecţie internaţională.
Obiectul juridic special principal al infracţiunii incriminate la art. 142 CP îl constituie
relaţiile sociale cu privire la apărarea persoanelor care beneficiază de protecţie internaţională
contra actelor de violenţă asupra oficiului, locuinţei, mijlocului de transport al acestora (alin. (1),
art. 142 CP); apărarea persoanelor care beneficiază de protecţie internaţională sau a libertăţii
acestora contra răpirii sau săvârşirii unui alt atac asupra lor (alin. (2), art. 142 CP); protejarea
vieţii persoanelor care beneficiază de protecţie internaţională (alin. (3), art. 142 CP), la protejarea
integrităţii şi libertăţii psihice persoanelor care beneficiază de protecţie internaţională (alin. (5),
art. 142 CP).
Pe lângă aceasta, persoanei, în condiţiile exercitării constrângerii fizice în cadrul atacului,
îi pot fi cauzate vătămări ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii, de aceea în calitate de obiect
juridic special secundar intervin relaţiile sociale a căror existenţă este determinată de protejarea
sănătăţii şi integrităţii corporale ale persoanelor care beneficiază de protecţie internaţională.
Obiectul material pentru alin. (1), art. 142 CP este reprezentat de oficiul, locuinţa sau
mijlocul de transport al persoanei care beneficiază de protecţie internaţională.
Oficiul este o încăpere din cadrul unei întreprinderi, organizaţii sau instituţii în care
persoana îşi desfăşoară activităţile profesionale.
Locuinţă – construcţie destinată pentru locuirea permanentă sau provizorie a unei sau a
mai multor persoane sub formă de casă, apartament, vilă, cameră la hotel, cabină pe o navă
maritimă sau fluvială, precum şi încăperile anexate la acestea: verandă, terasă, mansardă, balcon,
beci etc.
În sensul legii penale, prin „mijloace de transport” se înţeleg toate tipurile de automobile,
tractoare şi alte tipuri de maşini autopropulsate, tramvaiele şi troleibuzele, precum şi
motocicletele şi alte mijloace de transport mecanice.
Mijlocul de transport al persoanei care beneficiază de protecţie internaţională este
considerat un autovehicul (particular sau de serviciu), care este folosit constant de această
persoană pentru transportarea de persoane sau de bunuri ori efectuării de lucrări (automobil,
camion, autobuz, elicopter ş.a.m.d.). Acest termen nu înglobează vehicule cum ar fi tractoarele
agricole, a căror utilizare pentru transportul rutier al persoanelor sau al lucrurilor sau pentru
tracţiunea pe drum a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor şi al lucrurilor, nu este
decât accesorie.
La alin. (2) şi (3), art. 142 CP, obiectul material apare în cazul aplicării violenţei în
cadrul atacului asupra persoanei care beneficiază de protecţie internaţională şi îl constituie corpul
fizic al persoanei în cauză.
24
 Victima infracţiunii este persoana care beneficiază de protecţie internaţională.
Expresia persoană care se bucură de protecţie internaţională desemnează orice şef de
stat, inclusiv fiecare membru al organului colegial care exercită în virtutea prevederilor
constituţionale funcţiile şefului statului şi orice şef de guvern sau orice ministru al Afacerilor
Externe, dacă o asemenea persoană se găseşte într-un stat străin, precum şi membrii familiei sale
care îl însoţesc; oricare reprezentant, funcţionar sau personalitate oficială a unui stat şi orice
funcţionar, personalitate oficială sau alt agent al organizaţiei interguvernamentale care, la data şi
în locul unde s-a comis o infracţiune împotriva persoanei sale, a localurilor sale oficiale, a
domiciliului privat sau a mijloacelor sale de transport, are dreptul, conform dreptului
internaţional, la o protecţie specială împotriva oricărui atentat la persoana, libertatea sau
demnitatea sa, ca şi a membrilor familiei sale care locuiesc împreună cu ei.
Protecţia persoanelor care beneficiază de protecţie internaţională este asigurată de astfel
de instrumente internaţionale precum Convenţia referitoare la prevenirea şi pedeapsa pentru
crimele săvârşite contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională, inclusiv contra
agenţilor diplomatici din 14.12.1973, Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din
18.04.1961, Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare din 24.04.1963 ş.a.
Latura obiectivă
La alin. (1), art. 142 CP, latura obiectivă conţine două semne obligatorii:
1) fapta prejudiciabilă care preia forma unui act de violenţă asupra oficiului, locuinţei
sau mijlocului de transport al persoanei care beneficiază de protecţie internaţională.
Prin „act de violenţă” în sensul alin. (1), art. 142 CP se înţelege pătrunderea ilegală în
oficiul, locuinţa sau mijlocul de transport al persoanei care beneficiază de protecţie
internaţională, însoţită de blocarea intrărilor/ ieşirilor sau a mişcării în continuare a mijlocului de
transport. Distrugerea sau deteriorarea proprietăţii în procesul realizării actului de violenţă cade
sub incidenţa laturii obiective a respectivei infracţiuni şi nu necesită o calificare separată.
2) circumstanţele comiterii faptei, şi anume susceptibilitatea actului de violenţă de a
periclita viaţa, sănătatea sau libertatea persoanei care beneficiază de protecţie internaţională.
Actul de violenţă este în stare să pună în pericol viaţa, sănătatea sau libertatea persoanei
în cazul în care se răsfrânge asupra oficiului, locuinţei sau mijlocului de transport al persoanei
care beneficiază de protecţie internaţională în timp ce aceasta se află în încăperile respective sau
în apropierea lor ori blocarea intrărilor/ ieşirilor acestora este de natură să zădărnicească
libertatea persoanei.
Infracţiunea în cazul alin. (1), art. 142 CP se consideră consumată din momentul realizării
actului de violenţă asupra oficiului, locuinţei sau mijlocului de transport al persoanei care

25
beneficiază de protecţie internaţională, doar în condiţiile în care acest act poate pune în pericol
viaţa, sănătatea sau libertatea persoanei în cauză.
La alin. (2), art. 142 CP, fapta prejudiciabilă este formată din două acţiuni cu caracter
alternativ:
1. răpirea persoanei care beneficiază de protecţie internaţională;
2. săvârşirea unui alt atac asupra persoanei care beneficiază de protecţie internaţională
sau asupra libertăţii acesteia.
Acţiunea de răpire presupune 3 acte succesive:
a) luarea (capturarea) persoanei din locul de aflare a acesteia;
b) strămutarea persoanei din micromediul său normal în alt loc;
c) deţinerea (privaţiunea) ilegală a persoanei contrar voinţei ei în locul în care a fost
strămutată.
Săvârşirea unui alt atac asupra persoanei presupune o comportare brutală şi agresivă a
făptuitorului care este însoţită de violenţă fizică sau psihică şi care este îndreptată asupra
persoanei care beneficiază de protecţie internaţională.
Săvârşirea unui alt atac asupra libertăţii persoanei indică o gamă largă de metode prin
care se poate aduce atingere libertăţii persoanei: privaţiunea de libertate, luarea în calitate de
ostatic, tratamentele inumane sau degradante ş.a.
Componenţa de infracţiune pentru alin. (2), art. 142 CP este formală, fiind considerată
consumată din momentul realizării răpirii sau din momentul săvârşirii unui alt atac asupra
persoanei care beneficiază de protecţie internaţională sau asupra libertăţii acesteia.
În cazul alin. (3), art. 142 CP suntem în prezenţa a trei semne componente:
1. fapta prejudiciabilă exprimată prin acţiunea sau inacţiunea de omor.
Prin „omor” se înţelege acţiunea sau inacţiunea de lipsire ilegală şi intenţionată de viaţă a
unei alte persoane.
Dreptul la viaţă al oricărei persoane este consfinţit şi protejat prin numeroase instrumente
internaţionale şi naţionale: art. 2 CEDO, art. 3 DUDO, art. 24 al Constituţiei Republicii
Moldova, art. 145 CP al R. Moldova.
Prin „viaţă” se înţelege un ansamblu de fenomene (dezvoltare, metabolism, reproducere)
caracteristice unui organism viu. Omorul persoanei care beneficiază de protecţie internaţională
nu poate fi săvârşit nici înainte de începutul vieţii persoanei, nici după încetarea vieţii persoanei
respective.
Omorul poate fi comis prin acţiune directă (făptuitorul săvârşeşte personal infracţiunea) şi
prin acţiune indirectă (prin intermediul unei persoane iresponsabile sau al unui animal dresat).

26
 Totodată, omorul poate fi comis şi prin inacţiune, atunci când făptuitorul este obligat să
acţioneze pentru a salva viaţa victimei, însă în mod intenţionat nu îşi execută această obligaţie în
vederea provocării decesului.
2. urmarea prejudiciabilă care constă în decesul persoanei care beneficiază de protecţie
internaţională.
Sub aspectul consumării infracţiunii de omor, interesează anume momentul morţii
cerebrale, şi nu momentul morţii clinice. Provocarea morţii clinice constituie tentativa la
infracţiunea de omor intenţionat.
3. legătura de cauzalitate care se stabileşte între fapta prejudiciabilă de omor şi decesul
biologic al persoanei care beneficiază de protecţie internaţională.
Alin. (3), art. 142 CP este o normă specială în raport cu art. 145 CP şi conform regulilor
de calificare a infracţiunilor stipulate la art. 116 CP urmează a fi aplicat în mod exclusiv.
Oricare dintre agravantele prevăzute la alin. (2), art. 145 CP sunt absorbite de modalitatea
stipulată la alin. (3), art. 142 CP în cazul în care victima are calitate specială de persoană care se
bucură de protecţie internaţională.
Componenţa de infracţiune a omorului persoanei care se bucură de protecţie
internaţională (alin. (3), art. 142 CP) este materială, fiind considerată consumată doar în cazul
survenirii morţii cerebrale (biologice) a victimei.
La alin. (5), art. 142 CP sunt prezente două semne constitutive:
1) fapta prejudiciabilă care preia forma acţiunii de ameninţare cu săvârşirea unui act de
violenţă asupra oficiului, locuinţei sau mijlocului de transport al persoanei care beneficiază de
protecţie internaţională, dacă acest act poate periclita viaţa, sănătatea sau libertatea persoanei în
cauză; ameninţare cu răpirea sau săvârşirea unui alt atac asupra persoanei care beneficiază de
protecţie internaţională sau asupra libertăţii acesteia; ameninţare cu omorul persoanei care
beneficiază de protecţie internaţională.
Ameninţarea este acţiunea prin care se insuflă frică persoanei care beneficiază de
protecţie internaţională în privinţa aplicării violenţei fizice sau atacării în alt mod, privării de
libertate, distrugerii sau deteriorării oficiului, locuinţei sau mijlocului de transport care aparţine
sau este dată în folosinţa acestei persoane.
Ameninţarea poate fi făcută direct (personal) sau indirect (prin mijlocitor) prin diverse
metode: scrisă, verbală, tacită etc.
Ameninţarea trebuie să aibă un caracter real, în sensul că victima o percepe ca pe una
realizabilă.
2) circumstanţele comiterii faptei, şi anume susceptibilitatea realizării actului de
ameninţare.
27
 Componenţa de infracţiune în cazul modalităţii descrise la alin (5), art. 142 CP este una
formală şi se consideră consumată din momentul în care a fost expusă ameninţarea de săvârşire a
infracţiunii de atac asupra persoanei care beneficiază de protecţie internaţională conform
modalităţilor indicate la alin. (1) - (4), art. 142 CP, în condiţiile existenţei pericolului realizării
acestei ameninţări.
Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie intenţionată care preia
forma intenţiei directe.
În cazul în care fapta se comite cu scopul provocării războiului sau conflictului
internaţional acţiunile făptuitorului urmează a fi încadrate juridic conform alin. (4), art. 142 CP.
Excepţie o constituie omorul persoanei care beneficiază de protecţie internaţională (alin. (3), art.
142 CP) şi ameninţarea cu săvârşirea atacului conform modalităţilor expuse la alin. (1) - (4), art.
142 CP dacă a existat pericolul realizării acestei ameninţări (alin. (5), art. 142 CP), la care scopul
nu implică agravarea răspunderii penale.
Totodată, în cazul omorului victimei latura subiectivă se poate exprima atât prin intenţie
directă, cât şi prin intenţie indirectă. În cazul în care făptuitorul nu cunoaşte că victima este o
persoană care se bucură de protecţie internaţională, în conformitate cu principiul in dubio pro
reo, calificarea faptelor infracţionale se va efectua în conformitate cu art. 145 CP. Dimpotrivă,
dacă făptuitorul a considerat eronat că omoară o persoană care se bucură de protecţie
internaţională, calificarea urmează a fi făcută conform art. 27, art. 142, alin. (3) CP.
Motivul şi scopul comiterii infracţiunii nu influenţează încadrarea juridică a acţiunilor/
inacţiunilor făptuitorului, chiar şi în cazul atestării scopului provocării războiului sau conflictului
internaţional.
Subiectul acestei infracţiuni este persoana fizică, responsabilă, care la momentul
comiterii faptei a atins vârsta de 16 ani.

BIBLIOGRAFIE

1. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la New York la 10 decembrie

1948.
2. Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, adoptat la New York la
16 decembrie 1966.
3. Statutul Curţii Penale Internaţionale, adoptat la Roma la 17 iulie 1998.
4. Convenţia asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor contra
umanităţii, adoptată la New York, la 26 noiembrie 1968.
5. Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
28
 Fundamentale, adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950.
6. Convenţia internaţională privind eliminarea şi reprimarea crimei de apartheid, adoptată
la New York, la 30 noiembrie 1973.
7. Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială,
adoptată la New York, la 21 decembrie 1965.
8. Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, adoptată la New York, la
9 decembrie 1948.
9. Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 18.04.1961.
10. Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, 13.09.2002, nr.128-129/1012.
11. Regulamentul de apreciere medico-legală a gravităţii vătămării corporale. Aprobat
prin Ordinul Ministrului sănătăţii al Republicii Moldova nr.99 din 27.06.2003 // Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr.170 - 172/224 din 08.08.2003.
12. Borodac A. Manual de Drept penal. Partea specială. Chişinău, 2004.
13. Brînza S., Stati V. Tratat de drept penal. Partea Specială. Vol.I. Chişinău: Tipografia
Centrală, 2015.
14. Brînză S., Stati V. Drept penal. Partea specială. Vol. II. Chişinău: Tipografia centrală,
2011.
15. Brînză S., Ulianovschi X., Stati V. ş.a. Drept penal. Partea specială. Vol. II. Chişinău:
Cartier juridic, 2005.
16. Chirița V., Cazacicov A. Infracțiuni cu caracter terorist. Suport de curs. Chișinău,
2016.
17. Codul Penal al Republicii Moldova. Comentariu, sub redacţia dr. Barbăneagră A.
Centrul de Drept al Avocaţilor. Chişinău, 2003.
18. Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu. Redactor responsabil şi conducător
de ediţie Barbăneagră A., dr. hab. în drept, prof.univ. Chişinău, 2009.
19. Cojocaru R. Drept penal. Partea specială. Culegere de speţe (Ediţia a II-a revăzută şi
adăugită). Academia „Ştefan cel Mare” a MAI.
20. Dobrinoiu V. Drept penal. Partea specială. Vol. I. Teorie şi practică judiciară.
Bucureşti: Lumina Lex, 2000.
21. Stati V. Utilizarea, dezvoltarea, producerea, dobândirea în alt mod, prelucrarea,
deţinerea, stocarea sau conservarea, transferarea directă sau indirectă, păstrarea, transportarea
armelor de distrugere în masă (art.1401 CP RM): analiză de drept penal. În: Revista ştiinţifică a
Universităţii de Stat din Moldova, 2011, nr. 8.

29
 22. Уголовное право России. Часть Особенная. Ответственный редактор, доктор
юрид. наук, проф. Кругликов Л.Л. Москва: Волтерс Клувер, 2004.
23. Уголовное право. Общая часть. Особенная часть. Под редакцией Ветрова Н.И. и
Ляпунова Ю.И. Москва: Юриспруденция, 2001.
24. Уголовное право. Особенная часть. Ответственные редакторы: Козаченко И.Я.,
Незнамова З.А. и Новоселов Г.П. Москва: Норма-Инфра-М, 1998.
25. Уголовное право России. Часть Особенная. Ответственный редактор, доктор
юрид. наук, проф. Кругликов Л.Л. Москва: Волтерс Клувер, 2004.

30