MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

Specializarea: A.P.

DREPT CONSTITUŢIONAL
Lector univ. dr. Lucian-Sorin STĂNESCU

Curs 10

ORGANIZAREA ȘI FUNCŢIONAREA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI

Legislatura, sesiunea şi şedinţa

A. Legislatura – durata mandatului colectiv al Parlamentului şi implicit al fiecărei camere,

care este de 4 ani.

Mandatul Parlamentului începe la data când au loc alegerile parlamentare, desigur, suB
condiţia validărilor şi încetează la data efectuării alegerilor pentru noul parlament.
Conform art. 63 din Constituţia României, „mandatul Camerei Deputaţilor şi Senatului e de 4
ani şi se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până
la încetarea acestora”.
Alegerile pentru noile camere au loc în termen de cel mult 3 luni de la expirarea
mandatului sau de la dizolvarea parlamentului. Parlamentul nou ales se întruneşte la
convocarea Preşedintelui României în cel mult 20 de zile de la alegeri.
Mandatul camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului parlament, însă fără a
mai avea toate prerogativele prevăzute de Constituţie. Astfel, în această perioadă, Parlamentul
nu poate revizui Constituţia şi nu poate adopta, modifica sa abroga legi organice.

B. Sesiunea – forma organizatorică de lucru a Parlamentului, adică perioada stabilită

pentru un an calendaristic când Parlamentul se reuneşte valabil pentru a delibera în
ședințe.

Categorii de sesiuni:
Sesiunile parlamentare sunt sesiuni: - ordinare;
- extraordinare.

ORDINARE – cele în care camerele, separat sau în plenul Parlamentului, sunt obligate
a se întruni, numărul fiind expres prevăzut de Constituţie.
Potrivit art. 66, alin. 1 din Constituţia României, Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în
două sesiuni ordinare pe an.

EXTRAORDINARE – cele care se ţin ori de câte ori e nevoie în afara sesiunilor ordinare.

1
Convocarea sesiunilor parlamentare

Conform art. 66, alin.3 din Constituţia României, convocarea în orice tip de sesiune
revine preşedinţilor camerelor şi se realizează prin decizie. Există şi o situaţie specială când
parlamentul nou ales se întruneşte la convocarea Preşedintelui României în cel mult 20 de zile
de la alegeri.
Preşedintele României mai are dreptul de a convoca Parlamentul în cazurile declanşării
unei degresiuni armate împotriva României, la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă,
conform art. 92, alin.3 şi art. 93, alin. 2 din Constituţia României.

Durata sesiunilor

În ce priveşte sesiunile ordinare, Constituţia stabileşte că acestea sunt două pe an,

menţionându-se şi perioada calendaristică în care se desfăşoară.
Prima sesiune ordinară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie.
A doua sesiune ordinară începe începe în septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii
decembrie.
Cât priveşte sesiunile extraordinare, Constituţia nu precizează durata lor, ele limitându-se la
problema/problemele de dezbătut şi se ţin numai în afara sesiunilor ordinare, putând fi
convocate la iniţiativa Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei camere ori cel
puţin la iniţiativa a 1/3 din numărul deputaţilor şi senatorilor.

C. Şedinţa – forma de întrunire efectivă, plenară şi în principiu publică a membrilor unei

camere pentru a delibera asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi.

 Ea e subdiviziunea temporală a sesiunii, aşa cum sesiunile sunt subdiviziunile temporale

ale legislaturii.
 Ele se desfăşoară pe parcursul a patru zile pe săptămână, cea de-a cincea fiind
rezervată activităţii în circumscripţiile electorale.
 Camera lucrează valabil în prezenţa a cel puţin 1/2 plus 1 din numărul de membri
(cvorum).
 În timpul şedinţelor, preşedinţii grupurilor parlamentare pot cere preşedintelui camerei să
verifice întrunirea cvorumului legal.
 Dacă cvorumul legal nu este întrunit, preşedintele camerei suspendă şedinţa şi arată
ziua şi ora de reluare a lucrărilor.
 Şedinţele sunt, în principiu, publice, aceasta fiind asigurată prin accesul liber în sală a
oricărei persoane în baza autorizaţiei emise de secretarul general al camerei sau prin
transmiterea în direct la radio sau televiziune, ori publicarea stenogramei şedinţei în
Monitorul Oficial.
 Şedinţa poate fi secretă la cererea preşedintelui camerei sau a unui grup parlamentar,
cerere asupra căreia se votează.
 În cadrul şedinţei au loc dezbateri care constau în discutarea chestiunilor înscrise în
ordinea de zi.
 Procedura dezbaterilor poate fi obişnuită sau specială; în cadrul procedurii obişnuite,
parlamentarii participă la dezbateri în ordinea înscrierilor pe listă, cu încuviinţarea
preşedintelui camerei. E interzisă proferarea de insulte sau calomnii, atât la tribuna
adunării, cât şi în sala de şedinţe.
 Procedura specială e aplicabilă la propunerea preşedintelui camerei pentru dezbaterea
unor proiecte de acte normative cu caracter deosebit cum ar fi tratate internaţionale, legi

2
 organice etc. Procedura se mai numeşte şi de urgenţă. Poate fi aplicată la cererea
Guvernului sau la proprie iniţiativă.

Sistemul de vot
Asupra problemelor dezbătute, camerele hotărăsc prin vot deschis sau secret.
 Votul deschis se exprimă prin ridicarea mâinii, apel nominal, ridicarea în picioare sau vot
electronic.
 Votul secret se exprimă prin buletine, prin bile sau electronic.

Votul cu buletine se foloseşte atunci când sunt alese persoane în funcţii, iar votul cu bile
în cazul votării legilor sau a unor hotărâri.
Depunerea bilei albe în urna albă şi a celei negre în urna neagră înseamnă vot pentru,
iar depunerea bilei albe în urna neagră şi a bilei negre în urma albă înseamnă vot contra.

DEPUTAŢII ŞI SENATORII

De regulă, deputaţii şi senatorii sunt aleşi prin vot universal, egal, direct, secret, liber
exprimat. Ei sunt aleşi pe durata unui mandat parlamentar, de obicei cu o durată de 4 ani.
Ei intră în deplinătatea drepturilor şi îndatoririlor de la data alegerii confirmată prin certificatele
doveditoare ale alegerii sub rezerva validării lor conform procedurilor constituţionale.

Drepturi şi îndatoriri

Deputaţii şi senatorii au în principal următoarele drepturi şi îndatoriri:

 de a participa la întreaga activitate a camerei în toate formele în care această activitate
se desfăşoară;
 de a urmări aplicarea legilor şi a celorlalte măsuri hotărâte de parlament;
 de a pune întrebări şi de a adresa interpelări;
 de a cere informări necesare de la autorităţile publice în condiţiile legii;
 de a păstra o strânsă legătură cu alegătorii din circumscripţiile electorale în care au fost
aleşi;
 de a fi indemnizaţi, de a primi diurne etc.

Incompatibilităţi şi imunităţi

a) Incompatibilitatea – interdicţia aplicată parlamentarilor de a exercita, de regulă, şi alte

funcţii publice.
Ele se stabilesc prin lege organică. Potrivit Constituţiei, calitatea de deputat sau senator e
incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate cu excepţia celei de membru în
Guvern.
b) Imunitatea parlamentară – urmăreşte punerea acestuia la adăpost împotriva unor
urmăriri judiciare abuzive.

Există două categorii de imunităţi parlamentare:

 Primele sunt caracterizate prin inexistenţa răspunderii care pun parlamentarul la adăpost
pentru activitatea sa în exercitarea mandatului parlamentar, adică discursuri, opinii, mod
de votare;

3
  Cele din a doua categorie, denumite si inviolabilităţi, reprezintă garanţii speciale privind
reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată

Cererile privind ridicarea imunităţii parlamentare se înscriu cu prioritate în ordinea de zi.

PROCEDURA LEGISLATIVĂ

Procedura de elaborare a legilor se află în strânsă legătură cu clasificarea legilor.

În sistemul constituţional român, procedura de elaborare a legilor cunoaşte deosebiri în funcţie
de faptul dacă legile sunt constituţionale, organice, ordinare. Determinarea etapelor si
succesiunea lor în procedura de elaborare a legilor interesează deoarece în literatura juridică
sunt exprimate puncte de vedere diferite.

Procedura de elaborare a legilor cuprinde trei etape:

a) Etapa anterioara adoptării legii, care cuprinde:
 iniţiativa legislativă;
 avizarea proiectului de lege de către organele prevăzute de lege, sesizarea camerei
competente;
 examinarea şi avizarea proiectelor de legi de către comisiile competente ale
Parlamentului şi dezbaterea proiectului de lege în Parlament.
b) Etapa concomitentă adoptării legii care înseamnă votarea legii cu majoritatea cerută de
forța juridică a respectivului act normativ
c) Etapa posterioară votării legilor, care cuprinde:
 subscrierea legii;
 semnarea legii de către şeful statului;
 publicarea legii.

Iniţiativa legislativă

 Cuprinde posibilitatea de a propune proiecte de legi sau propuneri de legi, corelată cu

obligaţia Parlamentului de a examina, dezbate şi a se pronunţa asupra acestora.
 Nu trebuie confundată cu posibilitatea generală a oricărui subiect de drept de a face
propuneri Parlamentului.
 Dreptul de iniţiativă legislativă e acordat numai anumitor organisme statale sau politice,
şi anume acelora care prin poziţia şi competenţa lor au în cea mai mare măsură
posibilitatea cunoaşterii realităţilor economice, sociale, culturale şi de dezvoltare ale
societăţii.
 În general, au iniţiativă legislativă în majoritatea sistemelor constituţionale camerele
parlamentului, organele de stat cu activitate permanentă, guvernul, organul suprem
judecătoresc, organizaţiile politice şi cetăţenii.
 În România, potrivit Constituţiei în vigoare, au drept de iniţiativă legislativă: Guvernul,
deputaţii şi senatorii şi cetăţenii.
 Iniţiativa legislativă a cetăţenilor (iniţiativa populară) e definită în art. 74 din Constituţie.
Ea trebuie să provină de la cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot, originari din cel
puțin 1/4 din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti să
fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

4
 Constituţia nu permite ca problemele fiscale, cele cu caracter internaţional sau amnistia şi
graţierea să formeze obiectul iniţiativei cetăţeneşti.

Iniţiativa legislativă a Guvernului

 Se exprimă prin prezentarea de proiecte de legi în timp ce deputaţii, senatorii şi cetăţenii

prezintă propuneri legislative.
Pentru ca proiectul de lege sau propunerea legislativă să ajungă pe masa de lucru a
Parlamentului, trebuie verificate din punct de vedere al tehnicii juridice şi al armonizării cu
întregul sistem de drept de anumite organisme statale specializate.
Aceste verificări se circumscriu noţiunii de aviz dintre care cel mai important este cel al
Consiliului legislativ (art. 78, Constituţia României). Solicitarea avizelor e o obligaţie legală, dar
iniţiatorul legii nu are obligaţia de a se conforma observaţiilor şi propunerilor de aviz, cu unele
excepţii.
Proiectul de lege sau propunerea legislativă nu pot fi depuse preşedintelui camerei
Parlamentului decât dacă cuprind aceste avize, precum şi expunerea de motive.

Sunt etape ale procedurii legislative:

 sesizarea camerei competente;

 examinarea şi avizarea proiectului de lege de către comisiile parlamentare;
 includerea proiectului de lege pe ordinea de zi a şedinţelor camerelor;
 dezbaterea proiectului de lege în plenul fiecărei camere;
 votarea proiectului de lege în fiecare cameră;
 medierea doar în cazul legilor constituţionale;
 semnarea legii de către preşedinţii camerei;
 promulgarea şi promovarea legii;
 aprobarea legii prin referendum (cazul legilor constituţionale).

Sesizarea camerei competente

Conform art. 74, alin 3, Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de
lege către camera competentă să îl adopte, ca primă cameră sesizată.
Precizarea distinctă dintre prima cameră sesizată, considerată o cameră de reflecţie şi camera
decizională a fost cuprinsă în art. 74 din Constituţia României, care reprezintă una dintre cele
mai importante modificări aduse procedurii parlamentare, creând o diferenţiere funcţională şi o
specializare a celor două camere.
Astfel, în funcţie de conţinutul normativ al actului juridic propus, iniţiatorul va trebui să
depună proiectul sau propunerea legislativă la camera indicată prin art. 75 ca fiind cea dintâi
sesizată, cu rol de cameră de reflecţie.
Camera de reflecţie dispune de un termen de cel mult 45 de zile, iar pentru legile complexe de
cel mult 40 de zile pentru a dezbate şi decide cu privire la un proiect sau o propunere, sub
sancţiunea considerării actului normativ ca fiind adoptat în cazul depăşirii termenelor.
Cea de-a doua cameră calificată de Constituţie drept decizională va fi sesizată de prima
sau se va sesiza automat la expirarea termenului stabilit pentru prima cameră şi va decide
definitiv cu privire la proiectul sau propunerea legislativă.
Art. 75, în cuprinsul alin 4 şi 5, defineşte clar competenţele celor două camere privind
procedura legislativă.

5
Examinarea şi avizarea proiectului de lege de comisiile parlamentare

Este o activitate complexă de verificare a conţinutului şi formei proiectelor de legi.

Comisiile parlamentare, examinând un proiect de lege, pot propune adoptarea lui, eventual cu
amendamente, sau respingerea proiectului.
Ele nu pot însă, propune un alt text decât cel prezentat de iniţiatori. Punctul de vedere al
comisiilor parlamentare nu obligă nici pe iniţiatori şi nici Parlamentul.

Includerea proiectului de lege sau a propunerii legislative pe ordinea de zi a şedinţei

camerei parlamentare

Iniţiativa legislativă implică obligaţia corelativă a camerei sesizate de a examina şi a se

pronunţa asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative. De aceea, includerea lor pe
ordinea de zi a şedinţei camerei capătă o semnificaţie deosebită.
La întocmirea proiectului ordinii de zi, biroul camerei trebuie să aibă în vedere proiectele de legi
şi propunerile legislative înregistrate.
Orice proiect de lege depus trebuie deci supus atenţiei camerei.

Dezbaterea proiectului de lege în plenul Parlamentului

Dezbaterile încep prin expunerea de motive făcute de iniţiatorul proiectului de lege.

După aceasta se ascultă raportul comisiei parlamentare competente.
Proiectul este supus în continuare discuţiei generale şi apoi celei pe articole.
Înainte sau cu ocazia dezbaterilor în plen, deputaţii sau senatorii pot propune amendamente, iar
dacă se discută textele convenţiilor internaţionale pot propune rezerve sau declaraţii.
Cu privire la amendamente există regula de a se cere întotdeauna avizul comisiei parlamentare,
precum şi de a i se da cuvântul iniţiatorului proiectului de lege.
Dacă se aduc mai multe amendamente aceluiaşi articol de lege, acestea sunt supuse
votului în ordinea propunerilor, iar dacă adoptarea unui amendament implică respingerea altuia,
acesta din urmă nu mai este supus la vot.
Modificările aduse regulamentelor celor două camere în 2001 au pus accentul pe activitatea
comisiilor, deplasând centrul de greutate al dezbaterilor din cadrul plenului către comisii.
La Senat, proiectele şi propunerile legislative se înaintează Biroului permanent care
dispune sesizarea comisiilor permanente, stabilind termene fixe pentru depunerea rapoartelor şi
a amendamentelor. Dacă unele amendamente au fost respinse de comisie, dar se cere
susţinerea lor şi în plen, se dezbat doar amendamentele şi se supun la vot, apoi se supune
votului raportului comisiei, după care se trece la votul final.
La Camera Deputaţilor ,comitetul ordinii de zi hotărăşte cu privire la includerea
proiectelor şi propunerilor pe ordinea de zi cu privire la ordinea dezbaterii şi la timpul afectat
fiecărui grup parlamentar pentru luările de cuvânt.
Comitetul ordinii de zi mai stabileşte dacă sunt necesare discuţii în plen sau se poate trece la
vot direct asupra textului.

Votarea proiectului sau a propunerii de lege

Mai întâi se procedează la votarea pe articole, după care ansamblului actului normativ.
În sistemul bicameral, proiectul sau propunerea de lege trebuie votat/votată de ambele
camere.
Revizuirea Constituţiei din 2003 a eliminat „naveta legislativă”, prin precizarea camerei
decizionale pentru fiecare categorie de lege.

6
 După ce camera prim-sesizată a finalizat dezbaterile, sau, în orice caz, la expirarea
termenului prevăzut de art. 75, alin. 2 din Constituţia României, proiectul sau propunerea
legislativă se trimite camerei stabilite de legea fundamentală drept cameră decizională.
Aceasta va decide cu privire la aspectele din lege ce ţin de competenţa sa, trimiţând
eventual înapoi primei camere sesizate prevederile din lege cu privire la care a ajuns la o
formulare diferită şi pentru care competenţa decizională revine celeilalte camere. Aceasta din
urmă este obligată să se pronunţe în procedură de urgenţă, legea fiind considerată adoptată
odată ce textul său definitiv a fost finalizat.

Medierea şi concilierea

Sistemul bicameral parlamentar implică votarea unei legi de către ambele camere.
Cum o lege trebuie să fie votată în acelaşi conţinut şi formă de ambele camere,
realizarea acordului se poate face prin medieri şi concilieri.
Constituţia României din 1991 a menţinut doar medierea pentru ca în urma revizuirii din
2003 aceasta să dispară complet în privinţa legilor ordinare şi organice şi să fie menţinut doar
pentru cele constituţionale.
Dacă una din camere adoptă un proiect sau o propunere de lege constituţională într-o
redactare diferită de cea aprobată de cealaltă cameră, preşedinţii camerelor vor iniţia prin
intermediul unei comisii parlamentare procedura de mediere.
Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, cele două camere, în şedinţă
comună, hotărăsc cu votul a cel puţin 3/4 din numărul deputaţilor şi senatorilor forma definitivă a
legii.

Semnarea legilor de preşedintele Camerei

După votare, legea trebuie semnată de preşedintele camerei sau în cazul în care şedinţa
a fost condusă de un vice-preşedinte, de către acesta din urmă.
Prin această semnătură se atestă respectarea procedurii de elaborare a legilor.

Promulgarea legilor de către şeful statului. Publicarea legilor

După votarea sa, legea este înaintată şefului statului pentru promulgare.
Promulgarea este actul prin care şeful statului autentifică textul legii, altfel spus constată
regularitatea adoptării sale.

În sistemul nostru constituţional, promulgarea legii este de competenţa preşedintelui,

care trebuie să o facă în cel mult 20 de zile de la primire.
Preşedintele are posibilitatea de a examina legea şi de a-şi exercita rolul său de garant
al respectării Constituţiei şi al bunei funcţionări a autorităţilor publice. De aceea, art. 77, alin. 2
din Constituţia României permite preşedintelui României ca înainte de promulgare să ceară o
singură dată reexaminarea legii.
Art. 77, alin. 3 prevede că dacă preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a
cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea
legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale prin care i s-a
verificat constituţionalitatea.
Publicarea legilor e foarte importantă deoarece este operaţiunea care determină intrarea
în vigoare a legilor.

7
 De principiu, legile intră în vigoare de la data publicării lor oficiale. Legea poate însă să
prevadă o altă dată de la care intră în vigoare.
Potrivit art. 78 din Constituţia României, legea se publică în Monitorul Oficial al României
şi intră în vigoare la trei zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.

Aprobarea legii prin referendum

În sistemele constituţionale unde este prevăzut, referendumul e o condiţie de valabilitate

a legii.
Fiind ultima etapă din procesul legislativ, dacă la referendum pentru lege votează mai puţin
decât majoritatea celor prezenţi la vot, legea nu e considerată aprobată şi deci nu poate intra în
vigoare.
Referendumul e prevăzut de Constituţia României prin art. 151, alin. 3 în cazul proiectelor sau
propunerilor de legi de revizuire a Constituţiei, el trebuind să fie organizat în cel mult 30 de zile
de la data adoptării de către cele două camere a proiectului sau propunerii de revizuire.

Alte reguli constituţionale privind elaborarea legilor

1. Adoptarea proiectelor de legi sau a propunerilor legislative în procedură de

urgenţă

Conform art. 166, alin. 3 din Constituţia României, Parlamentul poate adopta proiecte de legi
sau propuneri legislative în procedură de urgenţă din proprie iniţiativă sau la cererea
Guvernului.

 Procedura de urgenţă e stabilită prin regulamentele camerelor;

 Procedura de urgenţă priveşte numai dezbaterea şi votarea legii în camerele
Parlamentului, fără a se pune în discuţie succesiunea obligatorie a etapelor de elaborare
a legilor.

2. Angajarea răspunderii Guvernului în condiţiile art. 114 din Constituţie

Dacă Guvernul îşi angajează răspunderea asupra unui proiect de lege şi nu este demis
printr-o moţiune de cenzură, proiectul de lege se consideră adoptat. Această procedură se
derulează numai în şedinţă comună a celor două camere. Tot în şedinţă comună se hotărăşte şi
asupra cererii de reexaminare a legii.

3. Legile adoptate în şedinţe comune

Art. 65 din Constituţia României: în anumite probleme, Camera Deputaţilor şi Senatul pot
hotărî numai în şedinţe comune. Exemplu: legea bugetului de stat.

8
Lecturi suplimentare:

Gh. Ionescu, I. de Madarriaga, Opoziţia, Ed. Humanitas, București. 1992

https://www.senat.ro/pagini/proceduri/proceduri.htm#4

http://www.parl2019ro.eu/eu/dp.parlament?idl=1&idm=8 : Legiferarea

https://www.issuemonitoring.ro/procedura-legislativa-de-urgenta/