1

2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
 12

MAREA ENCICLOPEDIE AGRICOLĂ, SILVICĂ,

ZOOTEHNICA ŞI DE MEDICINĂ VETERINARĂ

( MACHETA REVIZUITĂ ŞI REACTUALIZATÂ

DE LA A LA ALBINOS )

Fig.1. La adăpat. Cireada Allgau la Ferma Statului Pitaru Dâmboviţa.

(Colecţia Inspector General S. Conârzan, foto 1943).

Literă a alfabetului latin. Simbol pentru amper (A), angstrom (Å) , alelă
(aa – homozigotă, aA - heterozigotă), bomba atomină (A).
ABA. sin. Postav fabricat din lână, de obicei de culoare albă, răspândit mai mult în
Orient. În Transilvania îl regăsim sub numele de pătură, în Ialomiţa şi Oltenia de
dimie .
ABANDON. Părăsirea voită sau fortuită a unui bun, mijloc de transport maritim, ori a
unui animal.
ABANDONAT. Părăsit, lepădat, înstrăinat.
ABANOS. bot. 1. Lemn din copaci exotici, greu, tare, foarte durabil, folosit pentru
confecţionarea unor mobile de lux sau instrumente muzicale. Specia de referinţă
Dyospiros ebenum. 2. Păr de abanos – negru lucios.
ABATAJ. med. vet Ansamblul de operaţiuni făcute în abatoar de la introducera
animalelor în incintă, până la tranşarea cărnii, inspecţia sanitară veterinară a cărnii şi
organelor, depozitare frigorifică, iar după caz, ambalare şi livrare.
ABATERE. 1. Încălcarea unor norme cu caracter administrativ sau disciplinar, care
după caz pot atrage sancţiuni prevăzute de lege. 2. Diferenţa între valoarea efectivă
sau valoarea limită admisă a unei mărimi şi valoarea ei nominală. Noţiuni derivate :
statistic - abaterea de la regresie, calcularea patratului abaterilor.
 13

Fig.2. Abatorul Bucureşti. Hala pentru tăierea vitelor mici. Fig. 3. M.S. Regele C a r o l al II
– lea la inaugurarea Abatorului de Export Constanţa Fig.4. Abatorul Bucureşti. Hala pentru
tăierea vitelor mari. Despicarea carcaselor .

ABATOR. med. vet. Ansamblul alcătuit din hale, clădiri, instalaţiil, grajduri, padocuri, spaţiul
frigorific sau de vânzare, precum şi personalul specializat pentru tăierea animalelor
destinate consumului. Istoriografii consemnează dezafectarea în anul 1808 a Oborului de vite
din apropierea Hanului lui Manuc Oborul propriu – zis a fost mutat în celălalt capăt al
Podului Mogoşoaiei (azi Piaţa VictorieI), iar tăierile în aval, pe malul drept al Dâmboviţei.
Abatorul Bucreştiului a fost construit în acelaşi loc de frnacezul G o d i l l o t în anul 1872. De
la început a avut clădiri şi amenajeri distincte : hale compartimentate pentru tăierea anialelor
mari şi mici, grajduri, padocuri şi sediui pentru adminstraţie. După amenajerile din anul 1910,
a apărut sala sanitară veterinară, moment în care abatorul a fost agreat pentru export. În
anul 1890 au apărut Reguli pentru tăierile de vite sau abatoare şi igiena acestora. Hala de
tăiere pentru 1000 capete avea un sistem de transport aerian, cu ajutorul căruia carcasele
ajungeau la magazinul de vânzare sau în spaţiul frigorific. Ca anexe au existat două hale.:
una pentru golirea stomacurilor de conţinut şi alta pentru curăţirea seului. În paralel cu prima
hală se afla hala pentru tăierea vitelor mci ( oi, miei, capre şi viţei ). Tot în această hală sunt
instalate două cuptoare pentru părlitul porcilor şi cinci cazane pentru opăritul lor. Fluxul
tehnologic include triperia, topitoria, secţiunea sanitară veterinară, de vânzare en gros, grupul
de apă – canal, - iluminat, mecanic şi frogprifere.
Triperia este secţiunea în care organele interne sunt spălate şi curăţate de grăsimi. Aici
se opăresc burţile şi se fierb picioarele. Topitoria posedă 8 cazane cu o capacitate de 1500 l.
fiecare. Grăsimea în prealabil tocată este transformată în jumări recuperate, iar partea
semilichidă transportată prin conducte ajunge la cele 8 cazane. După limpezire, uniformizare
şi răcire este depozitată. În secţiunea sanitară medicul veterinar inspecto, stabileşte destinaţia
pentru consumul intern sau pentru export. Carnea şi organele cu leziuni se sancţionează prin
ştampilarea cu simbluri care anunţă conduita de urmat: a) admisă pentru consum conddiţionat;
b) valoare nutritivă redusă; d) confiscată, provenită de la solipede. În apropiere, se află
Laboratorul veterinar, care are în dotare aparatură, reactivi şi personal specializat pentru
stabilirea diagnosticul prin examene bateriologice şi parazitologice. Reglementările privind
organizarea profesiei veerinare din anul 1926 au nominalizat ca laboratoare oficiale naţionale
Laboratoare de Bacteriologie şi Parazitologie în Bucureşti, Cluj, Craiova, Chişinău şi
Constanţa. Mai târziu s-au adăugat Histopatologia şi Toxicologia. De la caz la caz, carnea
confiscată se steriliza prin autoclavare sau se denatura prin proceduri chimice. Primul Raport
de Abator publicat de docorul I a c o b F e l i x (1832 – 1906). Directorul Serviciul Sanitar în
anul 1886 consemna că din 38 021 animale un număr de 36 821 au fost bune de consum,
iar diferenţa (3 %) confiscată din cauza tuberculozei, caşexiei, cancerului şi sindromului
 14

Fig. 5. Abax striola. Fig. 6. Schiţa unui abator pentru un oraş mic. Suprafaţa totală 5 000
m2 , din care construcţii 1 500 m2 . Fig. 7. Inspecţia sanitară veterinară a carcasei la porc.

de gastroenterită. Progresul tehnic şi cerinţele pieţii au creat proceduri care au permis

valorificarea sîngelui (extragerea albuminei), glandelor endocrime ( farmacie). oaselor (ulei
din oase, clei, cărbune animal pentru rafinarea zahărului.), seului (săpun), etc. Gupul de apă –
canal, iluminat, mecanic şi frogprifere, are un Castel de apă, două motoare de 75 HP,
grupuri electrogene şi trei camere antifrigorifice care pot refrigera 140 tone carneşi derivate la
temperatura de 20 – 4 0 Celsius, timp de 4 – 5 zile. Tabelele statistice au arătat că vitele tăiate
în lunile Ianuarie – Iunie au avut greutatea medie între 450 – 800 kg, pe când în restul anului,
deabia 400 – 500 kg. . Cauza trebuie explicată prin hrănirea primelor vite la grajd, respectiv la
păşune.
Tabel 1.

Statistica vitelor bune de consum, tăiate la Abatorul Bucureşti între anii 1914 – 1924.

Pentru anii 1916 – 1917 se poate vedea reducerea tăierilor de bovine din cauza
războiului, urmată de criza alimentară a românilor din perioada 1919 – 1921, Atunci
suportul proteic de origine animală al populaţiei a fost aigurat de rumegătoarele mici
mici, urcate în munţi.
ABAX. ent. Gen de Carabide din Ordinul Pterostichinae cu specii foarte numeroase –
cca. 800, din care unele trăiesc în Europa. A. ovalis, A parallela, A. striola, caracterizaţi
prin culoarea lor neagră.
 15

Fig. 8. Actinomicoză la taurine. Fig. 9. Abces cu plasmocite, macrofage, piofage şi piocite.

Fig. 10. Abces piobacilar la porc .

ABCES. med. vet. Inflamaţie exudativă de tip supurativ sau purulent. caracterizată
prin exudarea unei mari cantităţi de elemente celulare, în general polimorfonucleare
neutrofile, rare eozinocie, mastocite şi macrofage tisulare. Apar în organe şi ţesuturi cu
dominantă comjunctivă şi vasculară. Procesul supurativ începe prin hiperemia locală
determinată de lărgirea capilarelor. Exudatul infiltrat dizlocă celulele din structura
ţesutului sau organului agresat, urmată de diapedeza neutrofilelor polimorfonucleare,
urmate la scurt timp de eozinocite, mastocire şi macrofage tisulare angrenate în
identificarea şi localizarea agentului cauzal. Un rol important revenine interleukinelor
care realizează ce s-a numit generic chemotaxia. Sub acţiunea fermenţilor proteolitictici
tisulari apar cavităţi microscopice cu conţimut purulent (microabcese). Dacă procesul
supurativ evoluează rapid, domină forma difuză, complicată ( flegmon de la lat.
Flegmaino - inflamare ) pentru ţesutul conjunctiv, respectiv adenită ( ţesutul glandular ),
limfangită (ţesutul limfatic) ssau osteită ( ţesutul osos). Atunci când evoluţia procesului
este lentă, la periferia cavităţii apare membrana de granulaţie, o proliferare vasculo-
conjunctivă cu rol de barieră. Termenul de membrană secretoare de puroi, este astăzi
considerat impropiu. În aparţia abceselor au fost incriminate bacterii, miceţi şi paraziţi
endocelulari. Acestia pot acţiona prin masa lor corporală, exo - şi endo - toxine, la care
se adaugă substsnţe rezultate din liza celulelor locale, dominant trombii capilari. Alte
cauze se referă la agenţi mecaici, fizici sau chimici. Terebentina şi petrolul pot declanşa
în organism inflamaţii supurative amicrobiene. Clinica şi chirurgia veterinară tradiţională
recunosc abcese calde (acute) şi reci (cronice). Abcesele calde (acute) pot avea
cauze diferite, dominate de pătrunderea de corpi străini intra şi extra, care antrenează
pătrunderea microbilor patogeni în ţesuturi sau organe ( streptococi, stafilococi, bacili,
colibacili, listerii). Specii receptive: cal, oaie, porc, câine, pisică şi bou. Simptomatologia
respectă postulatul lui G a l e n din Pergam ( 120 – 201) rubor, calor, dolor, functio
lesae, completat mai târziu cu fluctuaţia, imdiciul formării pungii de puroi.
Simptomatologia identifică hipertermia, anorexia, apatia, alte semne dependente de
localizare. Diagnosticul se bazează pe analiza coţinutului puroiulu prin proceduri
standardizate de laborator, care urmăresc identificarea agebţilor etiologici. Prognosticul
depinde de organul afectat şi gradul de reacţiunea funcţională, de gradul de necroză al
ţesuturilor vecine. Tratamentul vizează intervenţia chirutgicală în momentul cel mai
favorabil, injecţii în cavitatea abcesului cu soluţii antiseptice ( aid fenic 1 – 5 %,
 16

Fig. 11. Reacţie pozitivă la tuberculinare la vacă. Fig. 12. Reacţie pozitivă la maleină la om
Fig. 13. Reacţie pozitivă la maleină la cal.

creolină (2 – 4 % ), sublimat unu la mie ( 1 %o), aplicarea drenului. Dacă supuraţia

persistă sau deschiderea se transformă în fistulă, în cavitatea abcesului trebuie să fie un
corp străin sau un ţesut mortificat, carer trebuie îndepărtat. Abcesele reci (cronice) pot
fi provocate de frecătura harnaşamentelor, fie de acţiunea unor germeni specifici, cum
sunt bacilii tuberculozei sau morvei. De regulă subcuanate, se pot întâlni sub forna
indurată, abcedantă numai în partea centrală, fie sub forma de tumoră, uniform
fluctuantă asemănătoare chiştilor Prognosticul depinde de formă, localizare şi eficienţa
tratamentelr aplicate. Localizări de predilecţie: ceafă, greabăn, gât, spată, spaţiul
intermaxilar. În medicina veterinară sunt descrise ca entităţi separate abcesul
cuzinetului plantar ( găinile ţinute în condiţii necorespunzătoare), abcesul lui Brodie
( osteonielită localizată în canalul medular al oaselor lungi, dar şi în corpul vertebrelor,
falange, etc ). La câini, manifestată prin tumefiere şi durere sunt mai intense abcesele
perianale întâlnite la căinii de apartament, infecţii ale acestor glande. Abcesul de fixaţie
este o metodă veche de tratament care realizează mobilizarea leucocitelor din locurile
de rezervă. Constă în inocularea subcutană a unei cantităţi de esenţă de terebentină,
care provoacă un abces steril cu leucocitoză locală şi hiperleucocitoză generlizată.
ABDOMEN med. vet. 1. Parte a corpului, între torace şi bzin în care se găsesc mai
multe organe vitale. 2. Parte a corpului situată între torace şi pelvis delimitată dorsal de
coloana vertebrală, ventral de muşchii abdoninali inferiori, cranial de diafragmă,
caudal continuând în cavitatea pelvină. 3. Cavitate abdominală 4. Abdomen acut, adică
totalitatea sindroamelor abdominale din care un animal poate fi salvat numai prin
intervenţie chirurgicală.5. Abdomen de batracian, termen folosit la patrupedele cu ascită.
ABDOMiNAL med.vet. Tot ce are legătură cu abdomenul.
ABDUCENT. med. vet. Nerv oculomotor extern. Inerveazî muşchiul dreptul posterior şi
lateral şi lateral al ochiului.
ABDUCTOR. med. vet. Muşchi care efectuează abducţia.
ABDUCŢIE . med. vet. îndepărtarea unui membru de planul median al corpului.
ABERAŢIE. 1. Abatere de la ce este normal sau corect. 2. Planta care se abatee de la
tipul normal prin caracterele sale. Ex. Valeriana dioica are mai ales organe de un
singur sex. 3. Aberaţie sin. anomalie cromozomială - modificarea numerică sau
structurală a cromozomilor din genomul unei celule somatice ; modificarea unuia sau
a mai multor cromozomi din cele 7 grupe perechi (A – H) Stau la originea mutaţiilor
care pot schinba fenotipul unui individ, fără a intervenii încrucişerile sau recombinarea
genelor. Infornativ anomaliile numerice pot fi grupate în poliplpidii ( mărirea cantităţii
 17

Fig. 14. Ablabis Quadrillincatus Fig.15. Stiulete de porumb. Legea liberei combinaţii a genelor
şi efectul genelor săltăreţe Fig. 16. Harta cromozomială ( Laboratorul Central Sanitar Veterinar
de Diagnostic, 1979). Fig. 17. Metafază poliploidă la o vacă leucemică.

de material genetic, implicit a numărului garniturilor de cromozomi), fenomen frecvent

întălnit la plante şi respectiv aneuploidii, atunci când celula conţine în plus sau în minus,
cromozomi. Stau la originea bolilor genetice ale omuli şi animalelor. Exemplu: notaţia
omului sănătos genetic - 46, XY, adică 46 cromozomi, 2 cromozomi de sex XY;
notaţia 46 XX , adică 46 cromozomi, 2 cromozomi de sex XX; notaţia 47 XYY, -46
cromozomi, 3 cromozomi de sex XYY (sindromul Klinefelter), notaţia 45 X ( 45
cromozomi, 1 cromozom de sex (sindromul Turner). Anomaliile structurale privesc
direct modificările apărute la nivelul unui cromozom Localizarea foloseşte mai multe
notaţii:: p ( braţe mici), q (braţe lungi), s ( sateliţi), c (centromer), d ( deleţie), trans
(translocaţie), inv ( inversii ale braţelor) etc. 4. Deformare geometrică sau cromatică
a unui obiect sau a unui preparat microfotografiat datorită defectelor lentilelor sau
obiectivelor folosite 5. Aberaţie gustativă – tendinţa mai frecventă la păsări de a
consuma materiale necomestibile.
ABERDEEN ANGUS. zool. Rasă tipică pentru carne, originară din Scoţia. (Herd
Book – 1750). Culoare neagră, randament la tăiere 67 – 68 %. Răspândită pe tot
globul terestr. A fost crescută în unele Intreprinderi Agricole de Stat din ţara noastră.
ABELMOSCUS ESCULENTUS. bot. sin. Hibiscus esculentus , v. - bame.-
ABIETINEE silv. Trib din Familia Coniferelor format din arbori înalţi , ale căror flori
conuri grupate şi strâcns unite sunt în general lungăreţe şi formate din solzi. Frunzele
obişnuit persistente au forma unor ace; trunchiul este răşinos. Cele mai principale tipuri
sunt Pinul - Pinus siclvestri, Cedrul Cedrus Libani, Molidul – Picea Excelsa, , Bradul –
Abies Alba, Zadul - Larix sibilica şi Cetina – juniperus Comunis.
ABIOGENEZÂ. Proces de formare a viului din materia neanimată. Baza teoriei
materialiste asuora apariţiei vieţii pe Terra din coacervatele, adică din structuri
arhaice apărute în urmă cu 3 x 10 9 de ani, capabile de autoreproducere.
ABIOTIC. med. vet. Fără viaţă.
ABIOZÂ. med.vet.1, Mediu incompatibil cu viaţa. 2. Procedeu de conservare a
produselor alimentare de natură animală şi vegetală, bazat pe distrugerea
microorganismelor prin mrtode termice sau ionizare.
ABIS. 1. prăpastie adâncă 2. Animal abisal – care se află sau care trăieşte pe fundul
mărilor şi oceanelor. Vieţuitoarele care s-au adaptat acestor mari adâncimi sunt
Foraminifere, Echinoderme, Crustacei, Peşti etc. Exemple: Bentosaurus, Colosendeis
limopsis, Eurypharinx.
ABLABIS QUADRILLINCATUS zool. Reptile care ajung până la 1 m. Trăiesc în Sudul
Europei şi Asia Mică. O găsim în pivniţele locuinţelor, unde se hrăneşte cu
şopârle, rozătoare şi şerpi mai micii.
 18

Fig. 18. Abranchiata : Arenia fragilis, Chelopterus valancinii, Polyopthalmus ehrenbergi.

Fig. 19. Rasa Abondance. Fig. 20. Ablepharus pannonicus .

A B E L I N R I C H A R D. (1891 – deedat) med. vet. prof. univ la Munchen, cu

ceercetări în patologia reproducţiei. A introdus însămânţările artificiale în Bavaria şi a
combătut trichomonoza în acelaşi land.
ABLEPHARUS PANNONICUS zool. Reptie ce trăiesc în Grecia, Rusia meridională,
Ungaria, Persia, Turkistan şi insulele Sandwich. A fost semnalată şi la noi prin pădurile
din şesul Munteiei. Se hrăneşte în special cu viermişori.
ABLAŢIE sin. exereză. Îndepărtarea unui organ, a unei părţi din el sau a unui ţesut
prin proceduri chirurgicale.
ABOLIRE med. vet. Dispariţia unor reflexe sau simptome.
ABOMASUM . med. vet.. sin cheag. Stomacul glandular la rumegătpare.
ABORDARE. med. vet. 1. Loc de elecţie pentru o intrvenţie chirurgicală. 2. Apropierea
de un animal în vederea examenului clinic, recoltarea unei probe de sânge, uriină sau
intervenţii chirurgicalei. 3. Strigarea numelui animalului cu expresia – primeşte.
ABORTIGEN. med. vet. Capabil să provoace avortul.
ABSCISA. mat. Una din coordonatele care în geometria analitică serveşte la stabilirea
poziţiei unui punct într-un plan sau în spaţiu. Cealaltă, ordonata, perpendiculară
permite caracterizarea unui punct faţă de un sistem de referinţă. Dansul albinelor
include ambele coordonate pentru a comunica suratelor sursa de hrană.
ABRAZUNE. med. vet. 1 . Eroziuni superficiale ale mucoasdelor sau dinţilor;
2. Tăierea dinţilor. 3. Distrugerea coastelor marine de valuri.
ABSORBŢIE. med. vet. Pătrunderea unei substaţe în orgnism pe cale respiratorie,
digestivă sau cutanată.
ABONDANCE. zoot. Rasă de bovine de cuuloare roşie aparţinând tipului elveţiam. Se
găseşte în Savoia Franţa. Vaca este puţin mai mică decât cea din rasa Simmenthal,
destul de bună de lapte (2 500 – 2 799 litrii anual). Laptele e transformat în brânza de
Gruyere. Boii sunt buni de muncă de asemena şi pentru carne – măcelărie. Vara vitele
sunt duse la munte.
ABORIGEN. sin. băştinaş . Locuitor care face parte din populaţia primitivă a unei ţări,
dominant pentru Austalia.
ABRANCHIATA. zool. Ordin din clasa Chaetopodelor, încrengătura viermilor. Nu
posedă branchi Reprezentanţi : Arenia Fragilis, Chelopterus valancinii, Polyopthalmus
ehrenbergi . v. viermi, clasificare.
 19

Fig. 21 Animale abisale, între ele Bentosaurus, Colosendeis limopsis, Eurypharinx.

Fig. 22. Abraxis gosulariata. Fig. 23. Abramis. : A. brama, A vimba, A. bjoerkna

ABRAMIS zool. Gen de peşti de apă dulce din familia Cyprinidelor, pe care îi găssim
în părţile temperate ale emisferei Nord. Se recunosc după capul lor turtit. Reprezentanţi
: A. Brama, A vimba, A. bjoerkna. v. plătica.
ABRAŞ 1. Se sspune abraş sau iabraş unui on, cât şi unui animal, când este violent
sau nărăvaş. 2. Cal pătat ci alb pe la ochi, alteori la coadă.
ABRAXAS ent. Fluturi din familia Geometridelor, coloraţi, imită pielea panterelor şi a
tiigrilor, de unde îşi trag numele. .A. tigrata, A. pantharia, A. pelinaria. La noi găsim A.
glosulariata. Caracteristici: fluturele cu aripile anterioare albe şi cu o mulţime de pete rotunde
negricioase. Între rândurile de pete de mijloc şi între rândurile apropiate de bază este o dungă
galbenă. Aripile posterioare galbene pătate cu negru. Omida albă, dorsal are pete transversal
negre, lateral cu o dungă galbenă. Negru pătată. Capul negru. Păpuşa (crisalida), brună
roşcată. Biologia. Fluturele zboară în Iulie şi August. Femela depune oiăle ovale şi galbene în
grupe mici pe partea inferioară a frunzelor în fgupe mici - între nervuri. După 2 – 3 săptămâni,
apar omizile, care toamna stau pe partea inferioară a frunzelor, aproape neobservate. Înainte
de căderea frunzelor fiecare omidă se fixează de o frunză şi cade cu aceasta la pământ oentru
iernare. În primăvară atacă mai înâi mugurii şi frunzele tinere, mai târziu şi pe cele dezvoltate.
În Iunie se transformâ în crisalidă prinzându-se fiecare de câte o frunză, ramură etc. De obicei
omida se găseşte pe agriş – Ribea grissularia, cais . – Prunus armeniaca, păducel,- Crataegus
oxyacantha. Combaterea. Pagubele nu sunt prea mari. Operaţiunile vizează scuturarea de
pe pomi a omizilor sau alegerea lor dacă sunt într-o grădină mică. Strângerea frunzelor în
platformă. Se pot întrebuinţa şi stropiri cu arsenic.v. agriş.
ABROMA. bot. plantă din familia Sterculinaceelor, numită Cânepă de India. Originară din India
şi Austrsalia dă un fuior gros pentru funii şi odgoane.
ABRONIA. bot. Gen din familia Nyctagineelor. Sunt cultivate mai ales ca plante ornamentale,
din care menţionăm: A. arenaia (cu flor galbene), A. umbelllata (roşu purpuriu), A fragans (cu
flori albe). Sunt vivace originare din California. Trebuiesc cultivate în pământuri uşoare
Seminţele se seamănă în August. Se transplantează în ghivece şi iarna se ţin în seră până în
Mai. , când se plantează. Înfloresc în Iulie –Octombrie.
ABROSTOLA. ent. Gen de fluturi din familia Plusidae. Reprezentanţi .A. riplasia, îl găsim
Europa boreală şi centrală; apare în IIulie şi August pe marginea drumurilor şi pădurilor. .Ziua
stă nemişcat, lipit de ziduri sau copaci, iar noaptea îl vedem cercetând florile din grădini şi livezi.
ABREVIAT. bot. Prezintă unele organe prescurtate în opoziţie cu altele prelungite.
ABRUS. bot. Leguminoase a căror tulpină este lemnoasă la bază, iar ramurile sunt volubile.
Se cunosc 6 sprcii împrăştiate în regiunile calde, din bare una A, precatorius se găseşte în
America şi Africa tropicală. Seminţele acestei plante sunt mici, rotunde, tari, colorate roşu
aprins şi cu un punct negru, din care se fac mărgele, mătămi şi altele.
 20

Fig. 24. Analiza spectrală : a) spectru continuu b) spectru de fluorescenţă HO2NH4 F4,
c) spectru de arc, d) spectru de absorbţie a unei sări de uraniu, e) spectru de emisiune al
vaporilor de iod. Fig. 25. Devierea fotonilor şi transmisia luminii într-un cristal. Fig. 26.
Analiza spectrală. Sistemul energetic oscilant (W 1 – W4), capabil să emită sau să absoarbă
energie (hv I) (hv II). Energia emisă va fi egală cu energia absorbită.

ABSINT. Băutură alcoolică tare, de culoare verde, cu gust amar, preparată cu uleiuri eterice de
pelin (Arthemisa absintum), ananas ( Ilicium anisatum) şi alte plante aromatice. Băutură la
modă în Franţa la începutul secolului trecut a fost prohibiă din cauza depndeţei, tulburărilor
nervoase şi scăderii natalităţii. Principiul activ absintina. Principiul activ absintna a fost extras
din frunze prin precipitare cu alcool.
ABSORBANT. 1. Substanţă capabilă să absoarbă lichide, gaze şi vapori.
ABSORBI. A reţine o parte din particule sau din energia radiată care cade pe un corp.
ABSORBŢIE. 1. fiz. Proprietate a lentilelor ochelarilor de vedere de a filtra razele de lumină
dăunătoare ochiului. 2. fiz. Proprietatea atmosferei de a absorbi unele din radiaţiile solare,
dovedită prin analiza spectrală (spectre de emisie şi spectre de absorbţie. 3. med. vet.
Absorbţia intestimală, pătrunderea în sânge şi limfă a produşilor rezultaţi din digestia
alimentelor. 4. agr. Peri absorbanţi, prelungiri ale celulelor epidermice ale rădăcinii plantelor
capabile să absoarbă sucurile nutritive prin endosmoză. 5. agr. proprietatea absorbantă pe
care o are pământul vegetal de a păstra, cu toată acţiunea dizolvantă a apei ,o oarecare
cantitate de materii nutritive necesare creşterii plantelor. Datorează această proprietate
humusului şi argilei. Dar, iată cum a descris C o n s t a n t i n F i l i p e s c u ( 1878 – 1947 )
capacitatea de absorbţie a solului, la care în zilele noastre s-a adăugat particula de cuarţ.
...Amoniacul şi potaasa precum şi sărurile lor sunt sunt corpi solubili, dar pe care pământul îi
poate reţine. Nitraţii, dimpotrivă sunt spălaţi de apa de ploaie. Acidul fosforic liber sau sub forma
de fosfat monocalcic ce se găseşte în orice superfosfat (îngrăşământ chimic întrebuinţat în
agricultură) este de asemenea reţinut de pământ. Carbonaţii alcalini (de potasiu, sodiu etc),
fosfaţii şi humaţii solubili sunt reţinuţi total de pământ chiar în lipsa totală a calcarului. În lipsa
calcarului, transformarea sărurilor potasice şi amoniacale în carbonaţi alcalini, nu se face şi
aceste săruri sunt luate de apele de ploaie. Alte sărururi alcaline decât carbonaţii, ca de
exemplu sulfatul şi clorura de potasiu, întrebuinţate şi ele ca îngrăşământ, nu sunt reţinute
decât de pământurile calcaroase după ce mai întâi au fost transformte în carbonaţi alcalini.
Urmările practice se concretizează în recomandări. La pământurile vegetale complete, care
conţin argilă, humus şi puţin calcar : a) înngrăşămontele potasice şi fosforice se pot da înainte,
căci apele de ploaie nu vor putea lua aceste substanţe fertilizante; b) îngrăşămintele
amoniacale sunt reţinute de pământ. Cum însă sunt transformaţi de grabă în nitriţi prin nitrificare,
nu e prudent să-i dăm cu mult înainte. Trebuie să le răspândim pe câmpuri, cu puţin înainte ca
plantele să le poată întrebuinţa; c) nitriţii folosinţi ca îngrăşământ nefiind reţinuţi de puterea
absorbantă a pământului, nu trebuie să-i răspândim decât în momentul când plantele au nevoie
 21

Fig. 27. Academia de Înalte Studii Agricole din Cluj. Oi la păşune.

Fig. 28. Academia de Înalte Studii Agricole din Cluj Fig. 29. Academia de Înalte Studii Agricole
din Cluj. Vaci la păşune.

– primăvara - .La pământurile uşoare, sărace în argilă şi humus, unde puterea absorbantă e
redusă nu trebuie să îîntrebuinţăm îngrăşăminte chimice şi nici să le dăm cu mult înainte.
Pentru acelaşi motiv şi pentru că nitrificarea se face repede, e mult mai bine să întrebuinţăm ca
îngrăşământ gunpiul de grajd în cantităţi mici, dar mai des. În continuare autorul face o serie de
consideraţii sintetizate în tabele privind puterea absorbantă a căldurii, gazelor, luminii, gazelor
de lichide, gazelor de solide, lichidelor de solide, solidelor de solide, Astăzi se admite că
atmosfera, hidrosfera şi litosfera sunt componente ale biosferei, dominate de lanţuri trofice şi de
circuitele după anmite reguli ale sustanţelor chimice.
ABSTINENŢĂ. med. vet. Abţinere voluntară de la hrană, băutură, necesităţi fiziologice.
ABSOLUT. Perfect, desăvârşit, care nu are limite, indepenent de orice condiţii şi relaţii,
AC 1. Mică unealtă din metal, prevăzută cu un oriificiu prina care se trece un fir de aţă, care
serveşte la cusut. 2. bot. Nume sub care în Muntenia se dscrie planta Acul Doamnei (Scandix
pecten veneris). Plantă erbacee din ordinul umbeliferelor, fructele terminate cu un vărf lung. 3.
zool. Peşte marin lung şi ascuţit, sub formă de andrea, acoperit cu plăci osoase. ( Syngnathus
rubescens ). 4. zool. Organ veninos pe care îl au unele animale. Foarte diferite ca formă ele
acţionează prin înţepare şi scurgerea de venin în rană. Exenplu : acul albinelor, viespilor,
scorpionului, de la vârful aripilor unor peşti, vulpea de mare. 4. med. vet. În medicina
veterinară sunt folosite mai multe tipuri de ace ataşabile la seingi, altele în intervenţii
chirurgicale . ac Mitchel ( injecţii intravenoase care se fixează pe un suport), ac Moije ( ac
mare de sutură cu o renură sau orificiu prin care se introduce catgutul sau aţa de cusut, iar la
mâner, prevăzut cu un inel prin care se introdue degetul, ac Reverden ( ac de sutură care are
prevăzut în mâner un dispozitiv care permite închiderea sau deschiderea orificiului de la vărf
pentru aţa chirurgicală, ac Gerlah, ac Hagedorn.
A B U – B E K R . med. vet. Punlică în scrierea arabă tratatul El Naceri dedicat calului :
exterior, dresaj, haraşament,
A B U – Z A C H A R I A med. vet. Descrie în tratatul său de agricultură Kital al Felahah,
publicat la secolul XII despre animalele destinate muncii ( măgar, cămilă, cal) şi destinate
cele destinate sacrificării ( taurine, ovine, caprine). .Acordă atenţiei patologiei cbalinelor, cu
trimitere directă la operaţii chirurgicale.
ACACIA bot. Nume de arbori sau arbuşti tropicali din familia Leguminoase, cu flori albe sau
galbene, unii cultivaţi ca plante ornamentale, Utilizări în industria parfumurilor sau pentru
extragerea gumei arabice. Din speciile ornamentale enumerăm : A. deslbata, A. longifolia, A.
verticiliats, A. Cultriformis, , A. floribunda şi A. armata. De notat că Acacia arabica produce o
sevă consistentă, de la care provine numele de guma arabică. A. catechu din India ne dă guma
cachu. Arborele cel mai cunoscut sub numele de acaţ sau acaciu este salcâmul ( Robinia
pseudoacacia). Farmacologii au identificat proprietăţi astringente şi antihelmintice.
 22

Fig. 30 . Şcoala de Agricultură de la Herestrău. Fig. 31. Academia Română (foto dr. vet. Ilie
Barna).. Fig. 32. Academia Mihăileană din Iaşi.

ACADEMIE. 1. Societate autonomă sau de stat constituită de artişti, ingineri, literaţi, medici,
profesori, feţe biseriveşti, proveniţi din toate zonele ţării, angajaţi în activităţi ce privesc
dezvoltarea artelor şi culturii. 2. Şcoală de învăământ superior în care se predau cursuri
ştiinţifice, literare sau artistice. 3. Instituţia de învăţământ superior formată din mai multe facultăţi
se constituie în Universitate. 4. Biblioteca din Alexandria a fincţionat după regulile inei Academii.
5. Acafemia din Atena antică a fost înfiinţată de P l a t o n (428 – 347 î.e.n), , filozof şi om
politic grec A dăinuit peste milenii numele lui A k a d e m o s, proprietarul grădinii unde
ţineau discursuri primii academicieni . Au urmat academiile lui A r c h e s i l a o s (316 – 241
î.e.n.) şi K a r n e a d e s ( 214 – 129 î.e.n.). Denumira de Academie a fost preluată de
italieni, care în anul 1426 au întemeiat Academia platonica în Florenţa , urmată de cea din
Academia pontaniana din Neapole. Îm ţara vecină, Institutul Franţei, inaugurat în anul 1630
a devenit Academia Franceză în 1806. .Germanii şi austriecii le-au înfiinţat în 1800, respectiv
1847. În România, mai întâi au apărut Scoli de arte şi meserii, din care unele s-au transformat
în Colegii şi Academii. 1. Colegiul şi Academia de pe lângă Mânăstirea Sf. Sava din
Bucureşti , a fost înfiinţată în anul 1716. Documentele au confirmat existenţa a doi hipoiatrii
sau magiştrii, cum erau numiţi veterinarii. În anul 1832 a fost la ridicată la rangul de Acadenie
Domnească, La solicitarea generalului K i s e l e f f ( 1688 – 1872) şi în conformtate cu
prevedeile Regulamentullui Organic, a înfiinţat anul 1832 prima Catedră de medicină, unde
se preda patologia şi chirurgia veterinară. 2. Academia Mihăileană din Iaşi, a fost înfiinţată pe
timpul domnitorului M i h a i S t u r z a prin strădania lui G h e o r g h e Asachi
(1788 – 1869) în anul 1835. pentru predarea cursurilor necesare economiştilor, istoricilor,
medicilor, arhitecţilor, filozofilorşi lingviştilor. În anul 1843 au fost completate cu alte discipline
printre care şi agronomia 3. Academia de Înalte Studii Agricole din Cluj, întemeiată. în
Austro-Ungaria în anul 1869, a beneficiat de o bază materială puternică pentru cercetare,
producţie şi uz didactic ( 532 ha). O altă referire indică transformarea Institutului Agronomic
Mănăştur în Academie, în anul 1906, 4. Scoala de agricultură şi economie câmpeneascpă de la
Mânăstirea Pantelimon a fost înfiinţată prin decret domensc emis de B a r b u Ş t i r b e i,
în anul 1853. După ocuparea Bucurştiului de trupele ruseşti şi apoi în timpul războiului
Crimeii şi-a încetat activitatea., Cursurile au fost reluate n locaţia de lângă actualul Arc de
Triumf, pusă la dispoziţie de domnitorul B a r b u Ş t i r b e i sub numele de Şcoala de
Agricultură de la Herestrău. Domnitorul Munteniei a donat clădirea şi plantaţia de duzi
aferentă creşterii viermilor de mătase în vederea producerii firelor de borangis Scolii. În anul
1870 a găzduit Şcoala Veterinară, după ce a fost debarcată de Scoala Naţională de
Medicină şi Farmacie, De notat faptul că A l e x a n d r u S l ă t i n e a n u (1873 – 1939) fiul
lui A l e c u Sl ă t i n e a n u ,fondatorul Şcolii de agricultură ş economie câmpenească de la
Panteloimon . a condus Serviciul Sanitar, din care au făcut parte şi veterinarii. 5. Academia
Română a fost înfiinţată de C A R o s e t t i. Ministrul cultelor în anul 1866. sub numele
de Societatea literară Română. Cuprindea 21 membrii din toate zonele ţării locuite de români.
 23

Fig. 33. Achantoceras mammillare. C – glande genitale, d – orificii genitale, e - canale gastro-
– vasculare Fig. 34. Achantodes gracilis. Fig. 35. Acalepha aurelia aurita.

Până în anul 1879 a funcţionat sub numele de Societatea Academică Română, după care
dată s-a trnasformat în Academia Română, cu trei secţii: Literară – filologie, Istorie –
arheologie şi Ştiinţe naturale. În anul 1948 a preluat totate activităţile profesionale ale
societ[ţilor şi asociaţiilor profesionale, care au fost scoase în afara legii. Situaţia a revenit la
normal după Revoluţia din Decembrie 1989. Mai aproape de anii noştrii s-au înfiimnţat
Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, ambele în Bucureti.
ACAJU. bot. Arbore din familia Meliaceelor (Swietenia Mahagoni, Khaia senegalensis).
Lemnul foarte tare şi compact este folsit în tâmplăria de lux. .
ACALEPHA. zool. sin. Unul din cele două mari grupe în care se împart Meduzele. celenterate.
Sunt animale marine cu corpul transparent, gelatinos sub forma de umbrelă urzicătoare, care
produc umflături atunci când venim în contact cu ele. Reprezentanţi : Aurelia aurita (10 cm),
Rhisostoma vcuvier (60 cm)i, Cyanea arctica ( 2,5 m ).
ACALYPHA. bot. Gen de plante din Familia Euphorbiacelor, tribul Crotonee cuprinzând plante
ierbacee răspândite în regiunile călduroase. Unele speii se cultivă şi în Europa în sere, ca
plante ornamentale. Menţionăm A. indica, A. betulina, A feuticosa, A. reptans, care au
întrebuinţări în medicină. A macrophilla, A. marhinata, A. obovata , sunt specii cultivate pentru
frumuseţea frunzelor.
ACANTHACEE bot. Familie de plante dicotiledonate cuprinzând 5 triburi : Thumbergiee, ,
Nelsoniee, ,Reliee, Achantee şi Justicee. Are vreo 120 de genuri cu 1 350 de specii.
Răspândite mai ales în regiunea intertropicaslă a Terrei, unele Achantacee sunt cultivate ca
plante ornamentale. A ilicigolius, Justicia gendarussa, J. Pocta şi J. Migricans au proprietăţi
medicinale. De asemenea Ruellia tuberossa Higrophila spinosa, Andrographis paniculata, v.
Regele amarelor şi Andothoda vasica v. Nucul de India. Acanthus longifolius (talpa Ursului,
trăieşte şi în ţara noastră).
ACHANTA LECTULARIA. zool. Gen de peşte din familia selacienilor, a căror arie geografică e
cuprinsă atât în emisfera Nordică, cât şi în emisfera Sudică, dar lipseşte cu desăvârşire în zpna
tropicală intermediară. . Specia cea mai cunoscută este Achantias vulgaria – bâinele de mare.
ACHANTION JAVANICUM. zool. Specie de mamifere din fam. Hystricideelor terestre. v. ariciu.
.ACANTOCEPHALI. zool. Viermi paraziţi din grupa Nemathelmintelor, caracterizaţi prin lipsa
canalului alimentar şi orificliului, în lipsa cărora părezintă o ventuză cu care se fixează în
pereţi intestinului animalului în care trăieşte ca parazit. Se hrăneşte prin toată suprafaţa
corpului. Are un singur gen. Echinorhynvus.
ACHANTICERAS. geol. – paleol. Animal fosil. Face parte din familia cefalopodelor
dibranhiate, grupul Arusnoidee. Acest gen este caracterizat prin cochilia ornată cu coaste,
văzute de cele mai multe ori ca tubercule care dau acestor coaste un aspect crenelat.
Reprezentanţi: A. mammillare, A. rotomagense, care erau răspândite îb Cretacic.
ACANTHOCINUS. ent. Gen de insecte din familia Cerambicydae, cu specii europene şi una
americană. Aedylis sin. Astynomusae. sin Aedilis montana. Se caracterizează prin antene mai
lungi de 5 ori decât corpul. Apare primăvara pe pini doborâţi.
 24

Fig. 36 Intestin de porc cu Macrachantorincus hyrudynaceum. Fig. 37. Acantocitoză cu

hematii crenelate. Fig. 38. Acanthopis cerastinus.

ACANTHOCYSTIS. zool. v. Heliozoare.

ACHANTODES. Zool. Peşti din ordinul Ganoizilor. Prin anumite caractere se apropie de
selacieni : schelet cartilaginos, prezenţa operculelor, prezenţa unui ghimpe înaintea fiecărei
înotătoare. Prezintă o înotătoare dorsală. Genul Achantodes gracilis este fosil, carascteristic
pentru Permian.
ACANTHOLIMON. bot. Gen din familia Plombinaceelor având vreo 70 specii, toate originare
din Orient. Sunt plante vivace. Menţionăm platele de ornament: A. vesustum A. androsaceum,
A. glumaceum, A. androsaceum, etc.
ACANTHOMERA. zool. v. Acanthometridae. Familie de Protozoare, genul Rhyzopoda.
Scheletul lor este compus din ghimpi , iar la exterior scoica pare împletită. Sspecii :
Achantonetra pallida, A lanceolatta, v. Radiolari.
ACANTOCEFALI med. vet. Helmint parazit intestinal din subordinul Acantocephala având
rui caractre îl apropie atât de nematode ( forma corpului cilindrică), căt şi de cestode. (forma
plată). Nu au aparat digestiv, circulator şi repirator. Se hrăneşte prin osmoză, iar în
dezvoltarea sa are nevoie de de gazde intermediare nevertebrate. Subordinul conţine două
familii : 1. Oligacanthorhynhidae, care parazitează intestinele mai multor mamifere.
Reprezentant :Macrachantorincus hyrudynaceum (porc), Oncicola canis (câine), Oncicola
campanulate (pisică). 2. Polymorphidae , localizare în intestinul subţire la raţa sălbatică şi
domestică ( ex. Acanthocephala cesare ). Helmintoză a peştilor dulcicoli şi marini provocată
de acantocefali care se localizează în tubul digestiv, ficat, muşchi, piele.
ACNTOCEFALOZA. med.vet. Parazitoze provocate de acantocefali. Uneori pot apărea
semne clinice (diaree, convulsii, deilitare).
ACANTOCITOZA. med.vet. Apariţia de malformaţii sub formă de spini pe suprafaţa hematiilor
ACANTOPHOENIX RUBRA. bot. Numirea ştiinţifică a unui palmier - Areca rubra.
ACANTOPHORUS. zool. Viermi nematozi, specie parazită între păturile esofagului şi ale
splinei la păsări. Specia A. tenuis are 3 - 6 mm şi parazitează raţa domestică. Cînd sunt
prea mulţi afectează sănătatea păsării.
ACANTOPIS CERASTINUS. zool. Cel mai primejdios şarpe din Australia, unde este denumit
vipera morţii sau vipera spinoasă. Ajunge oână la 1 m şi are o înfăţişare înspăimântătoare . Se
hrăneşte cu păsări şi mamifere mici.
ACANTOPLEURA. zool. Gen de viermi înrudiţi cu Choetopleurs, din care menţionăm specia
A. aculeata.
ACANTHOPS. ent.. Gen de insecte din familia Mantidae, Trăieşte în America de Sud. Au o
formă foarte curioasă. A. erosa îl găsim în Brazilia şi se caracterizează prin forma specială a
elitrelor.
ACANTHOPSIDE. zool. Familie de peşti din ordinul Teleosteenilor în care intră zvârluga de
eleşteu - C. fossilis.
 25

Fig. 39. Achantilis aquaudacutas. Fig. 40 . Acanthirus chirurgus.

Fig. 41. Achantus mollis.

ACANTHTOPTERYGII zool. Grup de peşti din ordinul Teleosteenilor, caracterizaţi prin ţepi la
aripile înotătoarelor. Are specii foarte numeroase, cca. 3000 peşti de mare.
ACANTHOSYVOES HORIDA. bot. Plantă din familia Cucurbitaceelor. Creşte pe prundişurile
golfurilor africane. Fructele de mărimea unei portocale sunt aromatice şi folosite de indigeni.
ACANTHOSOMA. zool. Sunt insecte hemiptere. Cele mia reprezentative sunt A. hemoroidale,
verde, obişnuite pe stejari şi plopi, A griseum, cenuşie, răspândită în toată Europa.
ACANTHURUS. zool. Peşte din familia Teuthidelor – Teleosteeni, caracterizaţi prin coada
prevăzută cu doi ghimpi mobili, tăioşi. Sunt 50 de specii şi îi găsim mai mult în Oceanul Indian.
Achantus chirurgus, de culoare cafeniu închis sau gălbui are de oobicei până la 30 cm. Foarte
obişnuit în Marea Antilelor. Este evitat de pescari din cauza cărnii slabe şi foarte taree, cât şi din
cauza rănilor pe care le poate produce pescarilor.
ACHANTUS. bot. Gen din familia Achantaceelor, în regiunile tropicale. Cuprinde vreo 14
specii, din care cele mai răspândite sunt: A. spinosis, A. mollis şi A hirsutus. Floarea e
hermafrodită şi neregulată. Fructu e o capsulă loculicidă. Frunzele şi rădăcinile sunt
întrebuinţate în medicimă. Sunt plante decorative, care servesc la ornarea grădinilor, mai ales în
zonele accidentate. Frunzele au servit ca model de ornament în arhitectura antică. În ţara
noastră în crânguri şi poeni creşte o specie de Achantus longifolius numită Talpa Ursului, iar în
Banat, Mitrună.
ACANTOSTIGMA PARAbot. Parazit vegetal. Produce îmbolnăvirea frunzelor de brad. Acele se
îmbplnăvesc şi se prezintă învelite de filamente miceliene.
ACANTHYLIS. zool. Păsări don ordinul Fisirostrelor, din care avem în Europa lăstunul. În
Himalaia trăieşte A. caudacuta. Se caracterizează prin ghimpii cu care este prevăzută coada
ACARDIE. med.vet. 1. Monstruozitate prin lipsa cordului, incompatibilă cu viaţa. 2. Acardius
amorphus - monstruzitate sub forma ubui organism sferoidal , cu piele, musculatură, cu sau fără
rudimente de oase ş organe.
ACANTOZA. med. vet. Hiperplazia stratului lui Malpighi şi îngroşarea epidermului.
ACARET. agr. Clădiri sau dependinţe ce ţin de o proprietate , bunăoară locuinţele lucrătorilor,
grajdurile, magaziile, pătulele etc.
ACARIAN. zool. 1. .Nume dat insectelor din clasa arachnidelor, numite popular molii. . Cea nai
mare parte trăiesc ca paraziţi pe om, plante, animale şi unele substanţe organice. Acarienii
sunt mici arachide cu organizaţie foarte rudimentară ; în general au un corp ovid şi globulos
sau vermiforn, ce prezintă segmentaţia în trei părţi. Cap, torace şi abdomen. Numărul
picioarelor este redus la trei sau patru perechi, care au forme foarte variate, terminate cu
cărllige sau ventuze. Aparatul bucal este adaptat pentru înţepat, supt sau sfărmat.
Reprezentanţi : Demodex folliculorum ( parazit al glandelor sebacee la om şi unele animale),
Sarcoptex scabiae (produce râia la om), Psoroptis communis (râia la cal, oaie şi iepure).
Cheyletus (distruge blănurile şi hainele), Phytoptopus vitis (acariooza la viţa de vie). Trăiesc
pe diferite plante, dar larvele lor trec vara pe animale şi om producâmd mari mâncărimi
 26

.
Fig. 42 Ixodes ricinus. Fig. 43.. Argas persicus. Fig. 44. Acariois externus. Fig .45 Accentor
alpinus.

deoarece se înfig la baza perilor. Ixodes este foarte răspândiţi vara pe plante în timpul verii, de
unde se iau pe oameni şi animale înfingându-şi partea anterioară a corpului în pielea acestora,
Argas reflexus şi Dermanissus galinae ( atacă păsările), Tyrogliphus longior şi T viro (
trăoesc pe brânzeturi), T. Farinae (preferă pentru înmulţire făina). Gliyciphagus şi
Carpoglyphus trăiesc pe fructe uscate dulci, Hydrachnis sp. (trăiesc pe plantele de apă),
Carpoglyphus lacti (consumă polenul). Oribatidae (acarianul de păşune) 2. Cunoscuţi ub
numele de căpuşe, sunt artropode din clasa Arahnoidea, ordinul Acaroidea, Familiile
Ixodidae, Argasiae şi Damasidae. . Indiferent de stadiul lor de desvoltare (nimfă, larvă, adult),
transmit hemosporidiozele la snimale şi în acelaşi timp, căpuşa transmite natural Babesiella
bovis la bovine, ovine, cabaline, câini, pidici, diferite păsări şi animale sălbatice. Hyasloplasma
aegyptium ( bovine,cabaline, câine, arici, hârciog, cabaline, şi char la onm transmite Thayleria
anuulata, Babesia cabali şi Nutaliia equi. Ixodidele Riphicephalussanguineus. (bovine, ovine,
câine, transmitt Babesioa bovis, Nutalia equi şi Ricketsii), precum şi Riphicephalus bursa, pot
transmite Babesia motasi, Babesiella ovis, Nutaslla equi. Ixodidul Dermacentor pitcus (
bpvine, ovin, cabaline , suine şi chiar la om) transmit Babesia cabali, Babesi canis. Anaplasma
ovis , dar şi tularemia. Boophylus calcaneum, transmite Babesia bigemina. Căpuşa
Haemophysalis punctata transmite Babesia bpvos, , Babesia major, Anaplasma marginale,
Babesia bigeminun. Familia Argaside . cuprinde căpuşi care se hrănesc cu sânge de pasăre.
Argas persicus şi Argas Reflexus, parazitează toate speciile de păsări, în special cele
domestice. (transmite Spirocheta gallinarum). Famila Gamasidae conţine acarieni cu corpul
acoperit cu chitină. Dermanissus gallinae, transmite Spirocheta gallinarum.
ACARICID. med. vet. 1. Agentul care distruge polenul. 2. Boală produsă pe fructele de păr
Photoptus piri ale cărui înţepături produc umflături brune, asemnănătoare cu acarinosa
produsă pe frunzele de viţă de vie de Phytoptopus vitis .
ACARIOZA. med. vet. 1. Acaroza albinelor. Boală provocată de Acariopsis wood, care
parazitează în traheele albinelor, contamnarea făcându--se la vârsta tânără. Se manifestă prin
mişcări dezordonate ale abdomenului, incapacitatea de zbor, stare letargică. 2. Acaoza
galinaceelor şi palmipedelor. Este provocată de Dermanisus gallinae, acarian hematofag care
provoacă anemie şi transmite holera.
ACAT. bot, Numele popular al salcâmului (Robinia acacia), dominant în Transilvania.
ACAŢĂTOARE. zool. pvând două degete anterioare scurte şi două posterioare - mai rar unul
singur posterior. Clasificaţii mai simple grupează acăţătoarele în Ordinul Scaurores. Familii
din acest grup Picide, Cuculide, Ramphastide cuprinzând păsări de câmp şi de pădure :
ciocănitoare, cucul, papagalul ş.a. m d.
ACULA. bot. plantă cu internoduri foarte scurte. Exemplu: Gntiana aculis.
ACCENTORES. zool. Familie din ordinul cântătoarelor. Dominantă pe continentul american,
 27

Fig. 46 Bacili de Mycobaterium tuberculosis avium - coloraţie Ziehl Nielssen.

Fig. 47 Aceiaşi bacili în sputa de om. Fig. 48. Folicul tuberculos în ficat de găină

în Munţii înalţi din Centrul şi Sudul Europei se înâlneşte A. alpinus (Pitulicea de Alpi)). Pasăre
vioaie, graţioasă , cu triluri asemănătoare ciocârliei.
ACIDOFIL med. vet. Cu afinitate pentru mediul acid.
ACIDOREZISTENTE. med. vet. Bacterii care nu ssunt distruse de acizi şi decolorate în
prezenţa acizilor (ex. Mycobacterium tuberculosis, M. leprae).
ACIDOZĂ. med.vet.1. Acidoză metabolică a taurinelor datorită administrrii de furaje cu
hidrocarbonate în exces care modific flora bacterienă ruminală provocând ruminotoximia acido-
lactică şi histaminică. 2. Sângele animalelor sănătoase are mvaloarea pH-ului păstrat de
sisteme tampon întree 7,3 – 7,5. Sub limita minimă vorbim, de acidoză, iar peste de alcaloză.
ALCALOZA. med.vet. Alcaloza metabolică a taurinelor, apare datorită excesului în raţie a
azotului neproteic administrat cu soia, şrot sau sopărtură de soia.
ACMEE med. vet. . Punctul culminant al evoluţiei curbei termive sau al evoluţiei unei boli.
ACNEE med. vet. 1. Drmatita pustuloasă . Inflamaţia purulentă apoi ulceroasă a foliculilor
piloşi, provocată de harnaşament. la cal. sin. impetigo contagios, variola ecvină contagioasă.
2. Acnee inflamatorie. Inflmaţaţia glandelor sebacee şi a foliculilor piloşi. sin. A foliculară,
ACONDROPLAZIE. med. vet. Anomalie frecventă la viţel, mai rar la miel, purcel, puii de
găîină, care se mmanifestă prin picioare, cap şi coada scurtă. Animalele sunt neviabile.
ACHORION. med. vet. Gen de ciuperci care produc leziuni ale pielii şi părului la om şi la
animale sin. dermatofite. Exemple : Achorion, Trichopites şi Microsporim.
ACHORIONOZA. med. vet. Dernatomicoză provocvată de Achoryon gypseum la cal. Leziunile
apar pe cap, bpt şi membre. A. quinckeanum afectează câinele, şoarecele, mai rar calul
( leziuni de 1 – 2 cm pe membre, piept, abdomen . Lopophyton gallinae a fost identificată la
găină (leziumo mici, albicioase pe creastă şi bărbiţe).
ACCENTORES. zool. Familie din ordinul cântătoarelor. Specii puţine, din care în Europa au
fost identificate numai două. Mai multe în America. Are obiceiuri terestre. Se hrănesc cu
insecte, seminţe. Ouă de două ori pe ani. Reprezentantă : A. alpiinus – pitulicea de Alpi.
Seamănă cu ciocârlia. O găsim în munţii înalţi din Centrul şi Sutul Europei, Asiei Centrale.
Este vioaie, granţioasă şi cântă frumos.
ACCES. med.vet. 1. Moment culminant în evoluţia unei boli (rabie, epileptic). 2. Calea prin
care se poate ajunge la un organ.
ACCESORIU. ned. vet. sin. Nerv spinal . Perechea a XI-a de nervi cranieni, care inervează
muşchii trapez cervical, cleidomastoidian, cleidotransvers şi sternocefalic.
ACEFALIE. med.vet. 1. Sunt denumite astfel lamelibranhiatele - moluşte – la care partea
corpului ce poartă gura şi principalele organe de simţ nu este separată de restul corpului.
ACEFALOPODIE. med.vet . Monstruozitate fără cap. şi fără picioare.
ACER. silv. Gen din familia Acarinelor cuprinzânnd arbori sau arbuşti cu ramuri opuse,
frunzele palmate, flori mici, verzui, asociate în ciorchine sau corimb. Fructul e o samară
dublă. fiecare având la bază o sămânţă. Aceşti arbori cresc în regiunile reci şi temperate ale
 28

Fig. 49 . Cetomemia vacilor . Fig. 50 Arţarul – Acer platanoides. 1. Inflorescenţă; 2. Floare

femelă fără caliciu şi corolă; 3. idem. Floare masculină. 4. Stiil; 5. Achenă; 6. nemenţionat 7.
Sămânţă- 8- Idem, secţionată. 9. Frunză 10. neemenţionat; 11. Plantulă
Fig. 51. Toxicoza de gestaţie a oilor

aurorei boreale. În România întâlnim patru specii, din care trei mai importante: 1. Acer
pseudoplatanus (Paltinul). 2. Acer platanoides (Arţarul). 3. Acer campestris (Jugastrul).
Împăduriri. Saminţele se recoltează toamna. Pot fi stratificate sau semănate în pepinieră.
primăvară germinează. Plantele tinere, sădite în pepinieră la vârsta de un an sunt gata de
plantat la doi ani. În general arborii din această familie cer pământuri fertole. În păduri nu-i
întâlnim decât amestecate cu alte specii mai puţin prtenţioase. Lemnul, calităţi şi întrebuinţări.
Lemnul lor, allb sau cenuşiu, foarte dens şi omogen nu crapă şi este atacat cu greu de insecte.
; în schimb nu rezistă la umezeală şi nu se poate folosi la construcţiuni ; este însă foarte bun
lemn de lucru pentru întrebuinţări mai mici. Produse accesorii . Frunzele sunt foarte bogate în
materii organice : azotoase – 5,48 %, , grase – 2, 10%, constituie un furaj foarte bun.
ACERAS. bot. Gen din familia Orchideelor ce conţine o singură specie. A. antropophora.
Sunt plante prevăzute cu tubercule asemănătoare cu Untu – vacii. O găsim pe câmpuri şi în
locuri înalte. Înfloreşte în Mai – Iunie.
ACERATERIUM. paleont. Formă fosilă din familia Rinoceroidelor.
ACERINEE . silv. Familie de plante diecotiledonate, al căror tip este arţarul. Aparţine ordinului
Sapimdaceelor, al cărui tip este arţarul. Acerineele cuprind trei genuri: 1. Acer, în emisfera
temperată a aurorei boreale. 2. Negunda în America boreală. Toate acerinele conţin un suc
bogat în materii zaharoase, fermentescibile.; lemnul e foarte rezistent ; scoarţa conţine materii
colorate şi astringente. E întrebuinţat astfel în industrie şi medicină. Unele specii sunt cultivate
şi ca arbori ornamentai. v. Acer.
ACETABULARIA. bot. Alge cu un tal de 10 cm. Sspecie mai cunoscută A. mediteraneea.
ACETABULARÂ. med. vet. cavitate a coxalului prin care se articulează cu femurul.
ACETABULIFERE . zool. Cefalopode prevăzute cu 2 branhii, 8 sau 10 braţe prevăzute cu
ventuze, motiv pentru care s- a dat acestor muluşte numele de mai sus, cu o pâlnie de
cerneală. Le găsim în toate mările. O parte din ele le întâlnim în formaţiunile geologice, mai
alees din epoca jurasică. . Se hrănesc cu peşti, moluşte crustacei. v. Octopoda şi Decapoda.
ACETONEMIE. med.vet. 1. Prezenţa cprpilor cetonici în sânge. 2. Acetonemia de gestaţie a
oilor. Apare în urma aportului scăzut de glucide în raţie, fapt ce duce la tulburări ale
metablismului intermediar al lipidelor în ficat. Acidul acidoacetic, acidul hidroxibutiric şi acetona,
numiţi generic corpi cetonici, produc acidoză prin fixarea sărurilor alcaline, leziuni renale,
cardiace, ale crerului şi ficatului. Valorile normale ale copilor cetonici la ovine sunt : 25 (49 -
470) u mol/ l = mg 100 / ml x 97, 9 . 3. Acetonemia vacilor sin. Cetoza vacilor . Apare la
10 zile – 21 zile de la fătare sau la vacile lactante în urma transpotului . Valorile normale la
bovine : 254 (156 – 352 ) u mol/ l = mg 100 / ml x 97, 9 ( după Sabin Ghergariu, 1999)..
ACETONURIE. med.vet. Prezenţa de corpi cetonici în urină.
 29

Fig. 52. Achene: A – de castan, B – de alun, C - - de păpădie, D – de clocotici, E –de cânepă

Fig. 53 Favusul.. crstei şi bărbiţelor la puicuţă Fig. 54 Achntina kambeum.l

ACERINA. zool. v. biban,

ACIPTIRES. zool. Păsări de pradă foarte bine înzestrate şi cu o arie de răspândire foarte
mare. Le găsim în pădurile mari ; se mişcă şi sboaă cu mare uşurinţă. Vânează atât păsări,
reptile căt şi mamifere mici. Sunt foarte crude şi între ele. Sunt şi foarte vătămătoare. Genuri
foarte vătămătoae: uliul şi ulta.
ACHATINA. zool. Un melc terestru foarte mare. Trăieşte în Africa şi depune ouă mari ca de
porumbei. .Bucăţile din scoica lui au servit în Angola ca monede. Ex. Achatina kambeul.
ACHENA . bot. Fruct uscat, indehiscent, cu petricapul nelipit de sămânţă. Ex. Fructtul de
cânepă, castan ,etc.
ACHEILIE. med. vet. 1. Absenţa acidului gastric şi a pepsinei din sucul gastric. 2. Anomalie
congenitală prin lipsa de desvoltare a buzelor.
ACHERONIA ARTROPOS. ent. Un fluture din familia Sfingidelor. v. Sfinx cap de mort.
ACHILEEA. bot. Gen de plante din familia Composeelor. a căror specie principală este Achileea
millefolium v. Coada şoricelului, Alunului şi Sorocină în Banat.
ACHIMENES. bot. Gen de plante din familia Gesneriaceelor ce cuprinde vreo 20 specii de
plante, originare din America. tropicală. Foarte frumoasă de seră, vivace, herbacee, frunzele
opuse sau verticilate, câte 3, dinţate. Floile solitare sau fasciculate. Corola hypocrateriformă.
Horticultura a produs hibtizi remarcabili , atât prin mărimea florilor cât şi prin varietatea culorilor.
ACHILAMIDĂ. bot. Floare nudă sau floare a cărei organe de reproducţie. piistil şi stamine –
nu posed nici un fel de floral ( exemplu, florile de frasin ).
ACHLYA. bot. Ciuperci din familia Saprolignaceelor, cu thalul format din filamente cilindrice .
Trăiesc în apă pe insectele moarte.
ACHOLIE. med. vet. Lipsa secreţiei de bilă.
ACHORION. med. vet. Agenul etiologic al godeului favic la om, mai rar la animal. sin. Favusul.
Dermatofitzle se dezvoltă în stratul epidermic al pielii formând filamente miceliene numeroase,
transformate în adevărate colonii de Achorion. Aparatul vegetativ este reprezentat printru-un
miceliu flexibil, cu filamente lungi, nearticulate. Se înmulţeşte prin sporidii produse de alte
articulate. Specia A. scoenleinii produce favusul la om. Specii întâlnite la animale, la care
provoacă achoriooze. 1. Achorion quinkeanum produce favusul la şoarece şi la pisică. 2.
Achorion gallinarum – mai frecvent la cocoş, localizat pe creastă sau bărbiţă.
ACHRAS. bot. 2. Gen de plannte din famila Sapotaceelor. Sunt arbori mari, cu suc lăptos, cu
frunzele todeauna verzi. Cresc prin America Centrală şi India. Specii reprezentative : A sapota
şi A. costala.
ACHROEA GRISELLA. ent. Microlepidopter din f amilia Pyradileelor, numită şi Tenia falsă a
cerei. Îşi depune ouăle în faguri, în stupi şi ouăle lor mănâncă ceara. – v- Galeria mellonella.
ACHTHERES. zool. A. percarum.-- crustaceu inferioare, paraziţi pe pielea şi branchiile peştilor
 30

Fig. 55. Floare aclamidă de frasin . . Fig.56 Diferite specii de Achimenes.

Fig.56. Acidaspis.. Fig. 57. Acineta mystavina.

ACHYRANTES. bot. Gen de plante din familia Amarantaceelor. Cuprinde vreo 12 specii,
toate plante ierboase care trăiesc în pădurile tropicale.
ACROMATOPSIE. med. vet. sin. daltonism. Tulburare a vederii caracterizată prim
incapacitatea de a deosebii culorile. Exemplu – daltonismul pentru culoarea roşu.
ACYDALIA. ent. Gen de fluturi din tribul Adilaidae. Specii comune în Europa la marginea
pădurilor şi locurilor ierboase: A promutata, A. canaria. A incarnaria, a cărei omidă o găsim pe
Cerasus padus. A. pseseata, A aversatam A. emarginata, Plantago, Galvium şi Convulvulus.
A Clatharta e foarte obişnuită în lucernării.
ACIDASPIS. geol-paleont. Animal fosil din clasa Artropodelor, familia Trilobiţilor. Corpul
constituit din 9 – 10 segmente. Segmentul cefalic prezintă brazde longitudinale, care fac să
dispară trilobiţia cefalică. Inelul codal sau pygidium este scurt. Inelele celelalte ale corpului sunt
prevăzute cu două perechi de ţepi foarte desvoltaţi. Este folosil, caracteeristic pentru Silurian –
Ddevonian.
ACILUS. ent. Gen de insecte acvatice din familia Dyticidae. A sulcatus este specia cea mai
răspândită.
ACINETA. bot. Gen din familia Orchideelor, cu speciile originare din America tropicală. Plante
epifite se cultivă în ghivece suspendate. Acineta mystavina.
ACINETRIDAE . zool. Infuzorii din familia Suctorii. Speciiie mai imoprtante. Podophria, Acineta
ACINOPUS. entomol. Gen de insecte din familia Harpalinae.
ACIPENSER. zool. Gen de peşti Ganoizi, numiţi şi sturioni. O caracteristică a acestor peşti
este că : trăiesc o bună parte a anului în mări şi nu vin în râuri decât primăvara, pentru ouat.
Sunt dotaţi cu o longevitate pronunţată. Pentru a se putea reproduce este absolut necesară
alternanţa vieţuirii în ape dulci şi sărate. Absenţa dinţilor îi face să se hrănească cu viermi,
moluşte, animale şi vegetale în descompunere. Pescuitul. Căutat pentru carnea foarte
gustoasă pentru icrele care servesc la prepararea caviarului, pentru băşica înotătoare care dă
ichtiocolul. Pescuitul său este foarte activ în Sud – Estul ,Rusiei şi Siberia ,Orintală. Întebuinţări.
Carnea este foarte gustoasă şi grasă. Pentru conservare se întrebuinţează ghiaţa, sărarea sau
şi uscarea (balik). Din icre se prepară caviarul., care este de două feluri: lichid şi solid. Specii
reprezentative. 1. Acipenser sturio , v. Stuurionu. Aria de vieţuire este Atrlanticul. Îl găsim însă
şi în Marea Nordului, Baltica şi uneori în Mediterana. 2. Acipenser gueldenstadii sin. Nisetrul,
carer ajunge la cea mai mare talie. Arie de răspândire : Marea Neagră şi Marea Caspică. 3.
Acipenser ruthenus ( v. cega), este speâa cea mai mică, cu aria de vieţuire ca mai sus.
4. Acipenser stellatus ( v. Păstruga) , trăieşte în aceleaşi ape ca şi Nisetrul ; ajumge până la
0,5 m. .Icrele sunt mai puţin căutate. Carnea este însă foarte preţuită.
. 5. Aipenser gmelini ( v. Visa). Trăieşte în Marea Neagră şi Caspică. Are icre foarte gustoase.
ACLIMATIZARE. Evoluţia organismelor vii, care duoă ce au schimbat mediul, reuşesc să se
adapteze noilor condiţii de viaţă. După modul de viaţă, aclimatizarea poate di de două feluri: 1.
 31

Fig. 58. Aclimatizarea şi adaptarea omului la mediul terestru. Fig. 59 C h a r l e s D a r w i n,

autorul teorieu selecţiei naturale a speciilor Fig. 60. Aclimatizare. Oaia pitică in rasă Ancona
în comparaţţie cu oaia cu picioare lungi.

Aclimatizarea oamenilor şi a animalelor care tre din climatul rece în cel cald. Din unul temperat
în unul cald şi invers. Această schimbare produce modificări asupra sănătăţii şi funcţiunilor
organismului, care s-au numit crize de aclimatizare. Este o stare bolnăvicioasă de care suferă
individul după sosirea în noul areal, respectiv localitate. Un animal este considerat sănătos
dacă îşi păstrează aptitudinile şi performanţa productivă şi continuă să se înmulţească. Scopul
final este de a transforma aclimatizarea în naturalizare, adică de a realiza o adaptare atât de
perfectă încât animalele deplasate să trăiască la fel ca în mediul lor natural. Condiţiunile
necesare pentru reuşita aclimatizării sunt specia, rasa, viteza, durata şi direcţia acestei
migraţiuni. Sunt specii care nu se pot aclimatiza în anumite regiuni: Ex. Câinele în Antile, pisica
în Anzi, calul în Sudanul de Sud. Chiar la oameni se găsesc rase cosmopolite (chinezii, evreii)
şi altele care nu pot suferi deplasări mari. Dimpotrivă, englezii nu durează mai mult de trei
generaţii în India. Europenii, patru în Antile. La animale boul Durham, , oaia Merinos, calul Arab
sunt cosnopolite. În ce priveşte direcţiunea mişcării , deplasarea trebuie să se facă de
preferinţă pe linia izotermă spre regiunile a căror temperatură mijlocie să se apropie de
aceea a punctului de plecare. La animale, aclimatizarea este mult influenţată de încrucişarea cu
rasele indigene., Arienii au putut să cuprindă treptat toată Europa cu animalele lor performante.
.Acest procedeu este folosit actualmente în colonii pentru reuşita introducerii animalelor
europenne. Vârsta are o mare importanţă. Animalele tinere rezsită mai bine decât cele adulte
la oarecare boli tropicale, spre exemplu piroplasmoza. Alte criterii care asigură reuşita
aclimatizării : afinităţile între el şi rasa autohtonă, , condiţiile de trai ce i se crează în noua ţară,
şi care trebuie să fie căt mai apropiate de cele vechi, iar regiunea din care provine să aibă
caracteristicile locului de origine. Aclimatizarea progresivă este cel mai bun sistem şi se
obţime prin staţiuni agricole, pomicole, legumicole şi staţiiuini de montă pentru fermele
zootehnice. Nume de amelioratori pentru plane rămase în istorie sunt V l a d i n i r o v i c i
I v a n M i c i u r i n ( 1855 – 1835, Rusia) şi L u t h e r B u r b a n k (1848 – 1926, S.U.A.).
În ţara noastră pentru animale sunt N i c o l a e F i l i p (1864 – 1922),
G h. K. C o n s t a n t i n e s c u ( 1886 – 1950) şi N i c o l a e T e o d o r e a n u. ( 1855 –
1977 ) 2. Aclimatizările sunt mici, cu referire mai mult la animale. Se referă la animalele
care sunt vândute, transportate dintr-un loc în altul, dintr-o regiune apropiată în alta. .Astăzi
tristeţea, pierderea poftei de mâncare, sensibilitatea la boli şi oprirea temporară a fecundaţiei
sunt explicate prin fenomenul de stres. Medicii veterinari au identificat febra de transport, care
apare în mod gradat la viţeii şi vitele transportate vara fără repaos, hrană adecvată, igienă şi
punere la muncă sau la probe sportive. Durata crizei în astfel de cazuri poate dura până la două
lumi. 3. C h. D a r w in a definit adaptarea unui organism pentru a supravieţui prin
mooificările structurale şi funcţionale, care apar selecţie naturală, adică corelara structurilor
norfologice cu funcţiunile fiziologice pentru punerea lor de acord cu mediul exterior.
.
 32

Fig. 61 . Aconitun napellus. Fig.62 A. napellus, 1. floare.; 2. corola, pistilul, stamine; 3.

tubercule subterane; 4. fructul. Fig. 63. Aconitun napellus .
,
ACNEE . med .vet. 1. Retenţia sebumului în glanda sebacee (comedon, coş, funigei) 2.
Inflamaţia glandelor sebacee a foliculilor piloşi. (acnee inflamatoare). Sunt predispuse
cabalinele (hamuri croite necorespumzător) şi carnivorele (tulburări neuro-endocrine sau de
nutriţie)..3. Contagioasă sin. Impetigo contagioas. Variola ovină contagioasă, Dermita
pustuloasă apoi ulceroasă provocată de harnaşamente la cal. 4. Acneea punctată . Apare sub
forma unor puncte negre pe faţă, provocată de Demodex canis. Tratamentul din perioada
interbelică recomanda alifia preparată astfel: rezprcină 5 gr: pulbere scrobeală 5 gr : oxid de
zinc 5 gr; vaselină 15 gr. Sunt recomandate spălăturile cu apă călduţă de dpuă ori pe zi în care
s-au pus ½ spirt camforat sau cu sublimat 2 %o 2 la mie).
ACOKANTHERA. bot. Gen din familia Apocyneelor, creat pentru Cestrum venenatus, plantă
cu care hotentoţii îşi otrăveau săgeţile. Arborii sau arbuştii cuprinzîmd trei specii sunt toate în
Africa : A toxicophlaia, - spectabilis este o valoroasă plantă ornamentală de seră.
ACONITUM. bot. Gen de plante din familia Ranunculaceelor tribul Heleboreelor .Sunt plante
vivace, erecte, cu rădăcina tuberoasă, atingând înălţimea de 1,25 cm., puţin ramificate, cu
frunzele peţiolate, alterne, palmat lobate, . lucitoare, având culoarea verde închis. : florile sunt
în formă de cască de culoare galbenă sau verde albastru sau de culoare galbenă la cele mai
principale pecii şi sunt dispuse în spice sau în panicvule terminale. Sunt aproximativ 18 speci ce
trăiesc în regiunile muntoase ale Eurpei şi Asiei. Enumerăm: A. anthora, A. cernuum, A.
Lashiantum, A. Moldavicum, A. napelus ( omag), A. Variegatum şi A. Vulparia. Sunt plante
veninoase, conţinând mai multe otrăvuri din care cea mai puternică este aconitina. Au
întrebuinţare în medicină în anumite afecţiuni ca nvralgie, reumatism. Sunt plante horticole de
succes. Port ridicat, forma frumoasă, strălucirea florilor, cultivându – se mai mult ca plante
ornamentale. .Specia cea mai obişnuită este Aconitum napellus, cu flori albastre foarte
frumoase. Se înmulţesc fie toamna, fie primăvara prin diviziunea tufelor prin semănare în
ghivece sau în pepinieră. Anul următor sunt sădite într-un teren nisipos. Menţionăm şi A. ferox
ce creşte în regiunile subalpine ale Himalaiei. din care indigenii extrăgeau o otravă piternică
numită bish, ce servea la otrăvirea săgeţilor.
ACONITINĂ .med.. vet. Alcaloid toxic din A. napullus , cu acţiune analgezică, vonvulsivantă,
apoi paralizantă, , inhibantă asupra centilor respirator, circulator, nervoşi.
ACONTIA. zool. 1. Armă de apărare a coralilor, actiniilor, etc. Constau în filamente
prevăzute cu nematocişti v. ac. 2. Gen de fluturi din tribul Aconitidae. A. luctuosa, îl găsim din
Mai – August prin cîmpuri şi luminişuri. Omida e de culoare cenuşie gălbuie , cu dungi subţiri şi
o găsim pe la începutul Iunii iulie pe volbură. Metamorfoza se petrece în pământ.
ACOPERIŞ. Partea superioară pusă peste pereţii unei construcţie sau adăpost pentru animale.
La casa ţărăneascî cu mai multe pante (ape), avem: (C) coama, (V) vârf (M) ;muchie (D) Dolie
 33

Fig. 64. Acris grillus . Fig. 65. Muşchi acrocarpi. Fig. 66. Acrobactes pygmaeus.
.

ACORUS. bot. Gen din familia Aroidaec, tribul Crontiee. Cuprinde plantele vivace, cu
tulpinasubterană, la c3pătul căreia se găsesc frunzele în formă de solzi.. De aici pornesc
ramurile aeriene. Frunze maxim 80 cm, alterne, verzi sau roşiatice, .Florile hermafrodie.
Fructul e o bacă. Are doupă specii . 1. A. calamus (obligeană), originară din India. O găsim şi
în Europa pe marginea bălţilor. Rizomul este întrebuinţat în medicină sub numele de Rhizoma
calami,, cât şi la aromatizarea licheourilor şi prăjiturilor. 2. A. gramineus, cultivat ca plantă
ornamentală ; plantă mică, 10 cm înălţime. Preferă umbra şi multă umezeală.
ACOTILEDONAT gr. cotyledon – fără cavitate. bot. Embrionul plantelor parazitate este în
genere lipsit de cotiledoane. Sub această denumire au fost desmnate anterior aceste plante.
ACRANIOTE. zool. Vertebratele cele mai inferioarde formând grupul leptocardiilor - inima în
formă de tuburi. Nu au craniu, nici vertebre. Reprezentanţi : Amphyoxus, Cordatae,
Ephhygionicthys.
ACRIiDE. .ent. sin. cosaşi, căluşi. Familie din ordinul Orthopterelor. Sunt insecte diurne şi
trăiesc în colonii foarte populate din stepe. Regimul lor este strict erbivor. Se cunosc peste 200
speii, din care 1200 în America de Sud şi Centrală, 1 100 în Etiopia şi Madagascar, cca. 600
în regiunea palearctică, 600 din cea indomalaică şi oceanică, 160 în Australia şi Noua
Zeelandă, 40 papuaşe. Numai speciiile izolate ajung până în regiunea subarctică. În regiunea
temperată acriidele sunt mult mai frecvente decât lăcustele şi cosaşii.
ACRODOTHERES. zool. Specie înrudită ci graurul, vara trăoeşte prin India. A. tristis are
penajul negru, strălucitor.. Trăieşte mai mult pe lângă locuinţe decât în păduri. În timpul nopţii
se adună în stoluri, Prinsă, se obişnuieşte uşor cu omul şi învaţă să emite tot felul de sunete în
captivitate. Cuibul şi-l face într-un mod cu totul rudimentar. Fiind insectivor s-a încercat în multe
ţări aclimatizarea lor, ceeace a reuşit.
ACRIS. zool. Batracieni de talie mică din America de Nord. Acris grillus, seamănă cu o broască
verde. Face un zgomot asemănător greerilor. Stă pe plante de apă şi se hrăneşte cu diferite
insecte.
ACROBATES . zool. Mamifere din familia Phalangistae. Acrobates Pygmaeus este cel mai
mic dintre marsupialele sburătoare.; se mai numesc şi şoareci zburătpri.. Areal: Australia de
Sud,- Noua Galie. Se hrănesc cu fructe şi insecte fiind foarte agili.
ACROCARP. grec akros – ce se află la vârf, karpos - fruct , bot. Cuvât întrebuinţat la
clasificarea muşchiilor . Muşchi acrocarpi – cu - capsula dispusă la vârf, muşchi pleurocarpi –
cu capsula dispusă lateral, muşcbi acrocari – Polytrichum.
 34

Fig. 67. Acrochordus javanicus. Fig. 68. Acromegalie experimentală la câine ,

Fig. 69 . Acronotus cama.

ACROCHORDIDAE. zool. Reptile ce nu au solzi propriu - zişi, ci nişte umflături înfipte în piele.
.Le găsim în Java, Sumatra, Borneo etc. Acrochordus Javanicus. Are 2,5 , de culoare cafenie.
Se hrăneşte numai cu peşti şi allte animale acvarice. E aniimal de noapte şi pe pământ se
mişcă foarte greu,
ACROCINUS. ent. Gen foarte curios de isecte din familia Cerambicydae. Se caracterizează
prin lungimea extraordinară a picioarelor anterioare. Are o singură specie: A. lomgimanus, în
regiunile calde din America de Sud.
ACROCLINIUM. bot. Plantă din familia Composeelor. Plantă anulă foarte frumoasă originară
din Texas. Are 30 - 40 cm. înălţime. A. roseum, cu florile dispuse în capitule de cuuloare roză
sau albă. Se păstreazî ca imortele, când ele au fost păstrate cu grije. Trebuie semănată în
Aprile într-un pământ uşpr şi expoziţiune bună. Înflorirea se face în iulie – august. Câteodatâ se
cultivă în ghivece.
ACROCOMIA. bot. Gen de plante din familia Palmierilor. Sunt vreo opt specii greu de deosebit.
În general, trunchiul are 6 – 15 m înălţime acoperit cu ţepi; florile dispuse la baza frunzelor sunt
verzi, sau galbene, fructele negre, seminţele conţin ulei. Originare din America de Sud se
cultivă şi în sere calde.
ACROMEGALIE. med.vet. Dezvoltarea mare a membrelor provocastă de hiperfuncţiunea
hormonului hipofizar la om şi la animale.
ACROMIERIE. med. vet. Anomalie caracterizată prin dezvoltarea incompletă a extremităţilor,
congenitală sau câştigată prin hipofuncţia hipofizei.
ACRONOTUS. zool. Mammifere din genul Antilocapres,, familia Antilopeae, caracterizate prin
coarne mari răsucite în spirale. Acronotus caama are mărimea unui cerb, de culoare brună.
Trăiesc în deşerturile din sudul Africii în cârduri. Are simţurile foarte desvoltate. Este vândută
pentru carne, piele şi coarne.
ACRONURIDAE. zool Grup de peşti ce cuprind aproape 70 de specii ; îi găsim în mările
tropicale; se hrănesc mai mult cu plante marine.
ACRONCYTA. zool. Grup de fluturi din tribul Bombyvoidae. Îi găsim prin păduri şi îi
recunoaştem uşor după după antenele scurte şi filiforrme, trpmopa alungită, toracele convex şi
păros. În general, omizile lor sunt foarte păroase. Le găsim în Europa şi America de Nord.
Reprezentare : A. leporina – specie piţin răspândiă - sin. omida verde, pe plop salcie, arin,
mesteacăn- A. psi - de culoare cenuşiu – deschis, şi cu semnul φ (grec psi). .Foarte pbişnuită
în Europa şi America de Nord. Îl găsi, mai des pe ulmi, plopi, tei dar şi pe arbori fructiferi. A.
alni – în Europa Centrală şi Septentrionlă. Omida pe salcie, arin, plop, mesteacăn, stejar şi pe
frunzele căzute de nuc. A. auricoma, se aseamănă cu precedanta. A. aceris - în Europa prin
păduri şi parcuri. .Are culoarea ceenuşie şi onizile lor se pot observa în August şi mai ales ăn
Septembrie. pe diferiţi arbori , arţar, tei şi mai mult pe castan sălbatec. . Fluturele iau naştere
mai ales în toamna următpare.
 35

Fig. 70. A. Spermatozoid de taur cu acrozom colorat roşu I– capul spermatozoidului II gâtul
spermatozoidului. III –coada spermatozoidului cu : IV – piesa principsală ; V – piesa terminală.
1. membrana citoplasmatică 2. acrozmoul (roşu), 3. membrana nucleară, 4. nucleul, 5. capul
postnucear, 6. centriolul proximal, 7, filamentul avial, 8, helixul mitocondrial , 9. fibrilele groase
concentrice, B. spermatozoid de om. Nu are acrozom. Fig. 71. . Acrocinus longimanus.
Fig. 72. Actaeonella.

ACROSTICHUM. bot. Gen omportant din familia Ferigelor cuprinzănd mai bine de 399 de specii
dib familiile tropicale. . Plantele vivace, din care multe se cultivă ca ornamente. Reprezentări :
A. aureum, A. cervinum. A crinitum, A. Peltatum, A. spicatum.
ACROZOM. med. vet. sin. capişon cefalic (gallea capitis), Reprezintă o peliculă fină de
citoopplasmă , îmbrăcată în membrană trilaminată, dispusă în partea anterioară a capului până
în zona ecuaprială a spermatozoidului. ; conţine enzime hidrolitice, cu rol în fecundare.
ACTAEONELLA. paleol. Fosil din clasa gasteropodeolor, opistobrancheale. Caracterizat prin
ultimul tur al spirei, csre este foarte desvoltat. încât acoperă pe celelalte. Pe columelă prezintă
trei cute desvoltate. Se găseşte în depozite , cretacice medii şi cretacice superioare.
ACTEEA.. bot. Gen de plante din familia Ranonuclacelo, tribul Hleboreelor Specii avem : A.
spicata, v. orbalţ sau iarba tâlharului. A. racemosa trăieşte în America; din ea se extrage
substanţa cimifugin întrbuinţstă contra muşcăturilor şerpilor veninoşi.
ACTINIA. zool. sin. Trandafir de mare. Face parte din subordinul coralilor , clasa Cnidarilor,
din grupul Coelenteratelor. Trăiesc în mare, corpul este scurt, cilindric, la partea posteioară
având o ventuză cu care stau fixate de stânci. La partea anterioară este gura prevăzută de jur
împrejur cu tentacule foarte frumoase, colorate şi cu proprietăţi urzicante cu care micile
animale marine se servesc la hrană. Nu trăiesc la adâncimi prea mari : 9 – 20 cm. Specie
mai principală avem A. equina, A. actinia, obişnuit are 5 cm lungime şi 7 cm lărgime,
prezentând tentscule uneori de 1,5 cm. Culore frecvent roşie, cu multe nuanţe.
ACTINOBACILOZA. med.vet. Boală întâlnită la bovine şi foarte rar la ovine provoată de
Actybimices lignieresi sin. limba de lemn. La noi actinobaciloza a fost cercetată de
P a ş t e a E u g e n i u (1920 -1973), care a stabilit incidenţa şi diagnosticul diferenţial faţă
de actinomicoză. Localizări : ggl. submandibulari 39 %, salbă 43 %, parotidă 8 %, alte
ţesuturi, diferenţa. Prin consens s-a admis că leziunile ţesutului oos sunt produse de
Actynomices bpvis, iar cele ale ţesuturilor moi ( limfă, limfoganbiloni limfatici, piele etc) de
Actynobacilus ligineresi. Farcinul este cauzat de Actynobacilus farcinicus, boală descrisă în
Guadelupa, carcarizată prin formare de noduli abcedari în jurul vaselor de sânge.
ACTINOBACILLUS . Gen de bacterii nesporulate şi gram negative, cu tendinţa de a produce în
leziuni formaţii radiare, patogene pentru om şi animle.. Conţine speciile Actinobacillus
lignieresei sin . A. malei ( morvei la cal şi la omal) şi A. lignieresi, care profuce afecţiune
purulentă a ţesuturilor moi, încadrtară în grupul actinomicozelor.
ACTINOCAMAX geol – palent. Fosil din clasa moluştelor Cephalopode. Dibrancheate,
 36

Fig. 73 Actinoceras cochleatus. Fig. 74 Larve de actinonicidae –actinii.

Fig.75 . Actinii tinere expulzate de mama lor. Fig.75 . Actinomicoza la bovine

Familia Belemniţilor. Are formă cilindrică, alungită. Este caracterizat prin absenţa impresiunii
musculare. Se găseşte în cretaceul superior.
ACTINIDAE. Face parte din clasa Aceăhala, familia Coralliaria, ordinul Hexacoralliaria. Are
mai multe specii: Adamia, Crambactis, , Cerianthus, , Palythea.
ACTINIDIA. bot. Gen din familia Ternstromiaceae . Specii originare din China, India şi Japonia.
În cea mai mare parte sunt plante agăţătoare. .Se pot întrebuinţa ca viţa sălbatecă. Varietăţi :
A Kolomikta, A. Polygama, A. volubilis.
ACTINOMYCETES. med.vet. Gen de microorganisme unicelulare caraacterizate prin aceea
că se prezintă sub forma unui filamet, în anumite condiţii ramificate. Caracteristicile biochice şi
culturale le plaseaază între micete şi bacterii. Afectează deopotrivă plantele, omul şi animalele.
Ordinele Actynomicetale şi Mycobacteriacae conţin specii patogene pentru animale.
ACTINOMICOZA. med. vet. Desemnează mai multe boli cauzate de germeni din genul
Actinomyces. Atinge omul şi diverse animalle de fermă sau sălbatice. .Reprezentanţi
Actynomices bovis ( ţesut subcutan, osteomielită la taurine, tumori supurate au splide la taurine)
A israeli (infecţii la taurine şi suine, semnalat la om). A. equi ( la mâmji la care rovoacă
pielonfrită, oielonefrită, endocarsdită, meningită; la iepe avort) ; A suis (Iincriminat în
pnrumonii, mamite nefrite şi artrite) , A suis şi A . viscosus au fost nominalizate pe baza
caracterelor fiziologice diferenţiale. La noi, în ţară, cea mai ifrecventă este actinomicoza
semnalată de C h i r u încă din anul 1904. Bacteriologii au identificat la Actynomices bovis
trei subtipuri: boviin, uman şi canin. De regulă, la locul de pătrundere în organism agentul
etiollogic desvoltă un granulom actinobacilar de corp străin, care la nivelul periostului se poate
transforma în microbces continuat cu în proliferare tumorală. La câine A. bovis, varietatea
canis provoacă leziuni osoase, cutanate, subcutanate, care sunt asemănătoare cu cele
semnalate la om. Tratamentul :are în vedere pensulări locale cu tinctură de id, i.v. de soluţie
Lugpl, cu excepţia vacilor gestante, în dozele presrise de farmacologi. , iar după caz se poate
ajunge la chiuretarea osului.
ACTINOCERAS COCHLEATUM. paleont. Moluşte don familia Nautiliului. - Cefalopode cu 4
branchii. Găsim această specie în Silurian.
ACTINOCRINUS. palent.. Fosil din clasa Echinodermelor crinoide. Deasupra cupelor
calcaroase se găseşte o piramidă compusă din numeroase plăci . În vârful acestei piramide
înconjurată de braţe neramificate se găseşte orificiul anal. Este foarte răspândit în zăcămintele
carbonifere din Europa şi America.
 37

Fig.77. Granulom nodular actinobacilar în rinichi de porc. Fig. 78. Nodul actimomicotic de corp
străin la o bovină Fig. 79 Actinophris tenuipes.
.
ACTINODON . zool. Bbatracian fosil din grupa Labyrinthodondes, răspămdot în permian.
ACTINOLOBA DIANTHUS. zool. Una din cele mai frumoase şi de asemenea din cele mai mari
actinii care trăiesc pe coastele Europei.. Culoarea variază de la cafeniu la alb lăptos.
ACTINOLEPIS. bot. Gen din familia Composeelor cuprinzând 5 – 6 genuri originare din
California. A. coronaria se cultivă ca plantă ornamentală, la borduri sau în ghivece. Se
seamănă pe loc în Aprilie sau Iunie. Înflpreşte din Iulie - August.
ACTINOMORF. grec. actis – rază, morf – formă. bot. O floare se spune că este actinomorfă
când organele sale sunt dispuse simetric în jurul unei axe. La un asemenea tip de floare putem
deosebii două sau mai multe planuri de simetrie.
ACTINONEMA. bot Gen de ciuperci Pyrenomicete din tribul Spherelor. O specie A. rosae
atacă frunzele trandafirilor, pe care formează pete violete, pe margini roşcate. O combatem prin
ungerea părţilor bolnave cu zeamă de bordeleză.
ACTINOPHRYAE. zool. Protozoae, genul Lobularia . Prezintă multe afinităţi cu formele din
grupul Radiolaria. Specia Actynophris tenuipes se prezintă sub forma unei mase
protoplasmice având în centru o veziculă contractilăă prevăzută cu pseudopode.
ACTINOSTROBUS. bot. Gen din familia Coniferelor, tribul Cupresinelor, cuprinzând două
specii originare din Australia.
ACTINOZOARE. zool . Termen desemnând Polypii şi Echimodermele. cu simetrie radială
ACTODROMA . zool. Famili de păsări din ordinul Grallatores , cu picioare pe jumătate acvatice
; se caracterizează prin micime lor şi prin degte aproape libere. Este reprezentată de A. minuta,
Specie foarte mică din regiunile Nordului. Iernează în Egipt zburând numai noaptea. , dealumgul
costelor sau râurilor preferând terenurile smârcoase. E o pasăre graţioasă şi nestricătoare.
Hrana o caută numai ziua.
ACUARIDOZA. med. vet. Helmitoze ale stomacului glandular sau muscular la păsări, cu
evoluţie cronică provocate de nematode din familia Acuaride: Cheilospirura hamulosa,
Dispharinx /Aquaria spiralis), Echinuria uncinata, Streptocara pectinifera.
ACU – DOAMNEI. sin. Pectum veneris. Plantă ierbacee anuală din familia Umbelliceae, cu
tulpina ramificată şi părpasă. Flprile sunt albe şi dispise în umbrelă. . Fructul are un rostrum –
cioc cu două rânduri de ţepi. Creşte prin semănături, mai ales în solurile calcaroase.
ACU – PĂMÂNTULUI. bot. Speecie de plantă indigenă din familia Poypodoacelor. Creşte în
regiunea muntoasă, în locuri adăpostite. Posedă un rizon scurt. Frunzele sale au proprietăţi
diuretice. Reprezentanţi : A. ruta muraria. A adiantum nifrum, A. filix foemina.
ACULEAT. bot. aculeatus – spinos. Tulpina prevăzută cu spini. Exemplu. tulpina de la
Trandafirul sălbatec. Derivat aculeiform, adică de forma unui spin.
ACUMINAT. lat. acuminatus – ascuţit . Se zice atuncu când un organ se termină printr-un vârf
lung şi ascuţit. . Exemplu: frunzele de Parietaria.
 38

Fig. 80. Actinidae. Actinii. Fig. 81. Plante acvatice. Coada caluluil - Hipppuris vulgaris, Limbariţa
– Alsma plantago, Rogoz, Carex riparta. Fig. 82 Insecte acvatice Hemiptere: Limnomates
stagnorum, Vaucoris cimicoides, Velia cursoris, Velia curens, Ranatra linearis, Nepa cinerea,
Hidrometra paludum.
.
ACUPUNCTURA. med. vet. Metodă terapeutică ce constă în implantarea unor ace fine sub
pieele, în regiuni şi zone reflexogene ce corespund unor organe. Prima semnalare scrisă relata
că medicul chinez C h a n g I o n g T i n g ( 660 – 600 î.e.n.) efectua disecţii, desena
planşe anatomice şi aplica acupunctura la cal. A descoperit 16 puncte de elecţie ale
membrellor amterioare oi ppsterioare ale cailor, care deblocau principiul energetic Ki.
ACUT. med. vet. Mod rapid de evoliţie a unei boli , cu simptome evidente şi intense.
ACVATIC. bot - zool .1 Plantă sau animal ce trăieşte în apă. I. – Flora - Vegetaţia acvatică
cuprinde plante ce trăiesc în locuri mlăştinoase, bălţi, ape curgătore. Mediul acvatic este
necesar pentru existenţa peştilor. Contribuie la aerarea apei şi jpacă un rol important în
alimentaţia vieţuitoarelor ce trăiesc în ea, fie că le servesc direct ca hrană, fie că adăpostesc
larve, moluşte etc, care formează hrana lor. 2. Loc natural pentru reproducerea acelor
animale. În sfârşit, contribuie la decorarea bazinelor în grădini şi parcuri, umee din ele putând
avea înrebinţări industriale. Plantele din apă le putem împărţi în mai multe categorii
a) submerse, trăiesc cu totul în apă cum sunt Algele, unele Fanerogame.; b) emerse , numai cu
unele părţi în apă - Nufărul. Săgeata apelor; c) natante, plutesc la suprafaţa apei : Salviana,
Ranunculus.; d) Inundate trăiesc pe lângă ape; d) palustre, cele din mlaştini., Butonus caltha.
e) Talasophite, cele din mări şi oceane; f). Torphacee, cele din turbării. Sphagnum., Drosera,
Pinguicola, Vaccinium. Din plantele acvatice găsim multe specii care se pot utiliza în industrie .
anumite rogozuri – Carex, papură - Typha etc. Întrebuinţate la fabricarea scaunelor. Rogozul
fraged poate servi la nutrirea animalelor ce trăiesc în ea şi ca aşternt. Ele mai formează locuri
naturale pentru reproducerea lor. în sfârşit pot contrinui la decorarea bazinelor, parcurilor şi
grădinilor, unele dintre ele putînd avea şi întrebuinţări industriale.. Pe marginea din afară se pot
pune stânjemei – Oros, ,rîchita Lythrum, cânepioară, Euphatorium. Pe marginea dinăuntru se
pot planta trestii, Arundo, săgeata apei, calcea calului ,Caltha. În ape liniştite se pot pune tot
felul de nuferi , Nuphar şiNymphaea. – care sunt foarte decorative.
II - Fauna acvatică - Cuprinde numai peşti şi animale mici ale căror mediu natural e apa;
Totuşi în această categorie se pot aşeza diferite alte specii a căror existenţă nu e acvatică, dar
care colindă malurile pentru a-şi găsi prada. Astfel putem cita ca aparţinînd mediului acvatic
 39

Fig. 83. Atrofia tubilor uriniferi . Infiltraţie limfo- plasmocitară – histiocitară. chist
Fig. 84. C o n s t a n ţ a A d a m e ş t e a n u . Fig. 84. .A d a m ş t e a n u n I on
M i h a i Ş e r b a n . Fig. 85. Hife sspergilare pericapilare.

vidra – Laura comunis, Chiţprlanul – sore ex. ; păsări ca bălteanul de stuf - altea, şpimul –
butrea, raţele şi gâştele sălbatice, şerpii ca colubras, tropidonotus. Toate aceste specii
constituie tot atâţia duşmani ai peştilor, atacându-i sau direct s-au distrugându-le ouăle, ca cea
mai mare parte din păsările de apă. Fără a face o enumerare directă a peştilor de apă dulce,
cităm speciile mai principale : ambriboiul, mreana, ştiuca, crapul,
sborşul, plătica, vârluga, vârlanul, mihalţul, chefalul, băibanul, somnul, linul, etc, Broasca, a
căror larve şi chiar iindivizii adulţi servesc de hrană peştilor şi chiar racul. pot fi considerate
aparte în fauna acvatică. Cât despre nenumăratele animale mici animalele ce populează apele,
şi din care multe din ele joacă un rol important în ce priveşte hrănirea peştilor, trebuie să
arătăm pe cele mai multe di ele, căci atunci când voim să amenajăm un eleşteu sau un lac, este
trebuincios să distrugem anumite specii, pe când altele trebuiesc înmulţite, nai ales speciile
erbivore, care transformă materia vegetală a plantelor în substanţă animală, foarte bună pentru
peştii carnivvori.- ştiuca, bibanul. Fauna aceasta cuprinde specii foarte diferite, şi de care este
foarte greu să se spună care dintre ele esste folositoare şi cari nu; astfel, unele insecte care în
stare adultă sunt o pradă preţioasă pentru peşti, dimpotrivă, în stare larvară sunt distrugători
înverşunaţi ai icrelor.- emeferidele - .; altele sunt inamici şi în staree perfectă şi în stare larvară -
- dytice - sau sunt totodată şi distrugătoare şi distuse, cum este cazul larvelor de phrygsnes ,
care se hrănesc cu icre şi sunt foarte căutate de peşti. Enumerate în mod succint iată speciile
cele mai comune : a) insecte nevroptere : efemerotde, libelule, calul – dracului; b) insecte
diptere - ţânţari,c) insecte hemiptere - păduchi de apă, ploşniţa de apă, care ascunsă sub
plantele acvatice vânează : plevuşca. coleoptere, crustacei, moluşte, lipitori, viermi, infuzori,
ADA. bot. Gen din familia Orhideelor Cuprinde plnte originre din Aamerica, Sunt culltivate în
ghivece ca plante ornamentale de seră rece.
ADALIA BIPUNCTATA. zool. Coleoptere din genul Coccinelidelor v. Măriuţa.
A D A M A C H E V A S I L E (1817 – 1892). biografie. Coborâtor din vechile familii ale
Bânţăşescilor şi Arăpeştilor a primit în casa părintească o educaţie şi o instricţiune aleasă,
bazată pe muncă şi cinste. Modest, cruţător în viaţă, devine neţărmurit de darnic pentru patrie
prin testamentarea averii sale de peste 2 milioane lei Academiei Române sub titlul Fondul
Adamache , votat de academie la 7 aprilie 1894,. Editura Adamache din Iaşi i-a purtat numele.
A D A M E Ş T E A N U C O N S T A N Ţ A (1913 – 2002), biografie. med. vet.. A văzut
lumina zilei în oraşul Bazargic, azi în Bulgaria. Între anii 1932 – 1937 a urmat cursurile
Universităţii Bucureşti, - Facultatea de Medicină Veterinară. S-a căsătorit cu
I o n A d a m e ş t e a n u pentru a întemeia o familie de academicieni şi profesori
universitari, care au ridicat prestigiul medcinii veterinare româneşti. După repartizare a
ocupat postul de asistentă la disciplina de Bacteriologie şi Anatomie Patologică a
 40

Fig.86 .Fig. 87 . I o n A d a m e ş t e a n u Fig. 88. C o n s t a n ţ a şi I o n .

A d a m e ş t e a n u împreună cu medicii veterinari maramureşeni.
Fig.. 89 D i n u A d a m e ş t e a n u.

profesorului P a u l R i e g l e r (1867 – 1938) a Facultăţii de Medicină Veterinară din

Bucureşti. A mai lucrat la Institulul Oncologic Bucureeşti şi în Laboratorul Veterinar
Ilfov, de unde a fost epurată o dată cu îndepărtarea soţului I o n A d a m a ş t e a n u
din Facultatea de Medicină Veterinară. După reabiltare a preluat prin concurs Catedra
de Morfopatologie de la Facultatea de Zootehnie şi Medicină Veterinară din Cluj
Napoca. S- a pensionat în anul 1976. Doctor Honoris Causa de Universitatea de Ştinţe
Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj Napoca . A publicat articole şi cărţi tematice în
care a abordat etiopatogenia nefritei cronice, encefalomalacia la puii de găină,
hipovitaminozel. Şi altele.
A D A M E S T E A N U D I N U (1913 – 2004) biografie . Absolvent al Colegiului
Sfântul Sava.din Bucureşti. Licenţiat al Facultăţii de de litere din Roma. Specializat în
în arheologia lumii antice. Stabilit în Italia. A coordonat săpături arheologice în siturile
arheologice la Histria ( România) Siracusa şi Lentin (Sicilia – Italia). Membru de onoare
al Academiei Române.
A D A M E S T E A N U I O N. (1911 – 1976), biografie. med. vet. Clinician şi
punlicist veterinar, maior în rezervă. S-a născut în comuna Toporu din judeţul
Telelorman într-o familie care a dat ţării doi academicieni, unul membru de onoare, iar
celălalt membru post mortem. A absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul
Universităţii Bucureşti în anul 1937, după care s-a angajat ca asistent la Catedra de
Patologie Medicală.. Primul articol cu titlul Colica la cal – l-a publicat în revista
Crescătorului de animale, Zootenie şi medicină veterinară încă din anii studenţei. În anul
1949 a promovat conferenţiar, iar în 1953, profesor titular. Căsătorit cu colega
C o n s t a n ţ a G ă z d a r u , au dominat prin competenţă, mai bine de o o jumătate
de secol :Patologia medicală şi Anatomia patologică a animalelor domestice. Ataşaţi
mentorului I o n D. P o e n a r u, soţii A d a m e ş t e a n u au continuat tradiţia
multidisciplinară prezentând în cărţile lor.... date îndelumg trăite, bine verificate,
discutate cu specialiştii din unităţile de producţie, aduse de multe orii la cunoştinţa
olegilor în şedinţe de lucru . .. În perioada în caree zootehniştii au lansat cutuma ..
Noii Revoluţii Agrare.. . adică industrializarea zooterhnierei, a postulat că .
tehnopatiile (corect zootehnopatiile ) sunt boli care apar în cursul. .. aplicării
diverselor tehnologii din cadrul zooterhniei industrializate atunci când intervin diverse
deficienţe în desfăşurarea acestora. Pot să dăinuiască timp îndelungt dacă nu sunt
înţelese corect , atât de conductorii complexelor zootehnide, cât şi de toţi specialiştii
care acţionează sau lucreaază.. La scurt timp a devenit persona non grata pentru
 41

Fig, 90. Tehnopatiile animalelor domestice. Fig. 91. Tratatele de Patologie şi

Semiologie Veterinară. Fig. 92. Dedicaţia profrofesorului I o n A d a m e ş t e a n u,
adresată doctorului I l i e B a r n a, văzut ca discipol. Fig. 93 . Yatropatiile în
medicina veterinară.

agronomii şi zootehniştii transformaţi în activişti de partid, care au perseverat în

atitudinea lor antiveterinară până la înfometarea populaţiei urmată de Revoluţia din
anul 1989. În anii de intensificare a prigoanei comuniste împotriva intelectualilor de
la sfârşitul anilor - 50 - coordonatr de L e o n t e R ă u t u, a fost îndepărtat de la
catedră, mutat cu statutul de domiciliu forţat la Ferma zootehnică a Ministerului
Afacerilor Internee Peiş, unde a lucrat 5 ani. Soţii A d a m e ş t e a n u au fost repuşi
în drepuri în anul 1963, la intervenţa inginerului agronom E m i l N e g r u ţ i u,
rectorului Institutului Agronomic din Cluj, care după ce au susţinut un concurs l i-a
titularizat şa catedreele de Patologie Medicală, espectiv Morfopatologie la Facultatea
de Zootehnie şi Medicină Veterinară din Cluj. Napoca. Artizan al importurilor de
bovine din rasa Roşe Daneză, E m i l N e g r u ţ i u (1911 – 1980) , a recunoscut
valoarea prfesorilor veterinari, care s-au opus aducerii vitelor contaminate cu
leuoza enzootică bovină din Danemarca ( rasa Roşie Daneză) şi R F. A Germnaiei (
Holsteint Friză). .Eroarea a dus la decimarea din cauza bolii a unor efective de bovine
proprietatea ASAS,, SEMTEST, IAS. CAP, cât şi la contaminarea vitelor indigene.
Soţii A d a m e ș t e a n u împreună cu M i r c e a M o v a n u , I o n T r a n d a f i r, S
â r b u Z a m f i r, I o n G e o r g e s c u, E e u g e n M i c l e a, C o n s t a n t i n I
u g a şi V a l e r T e u ş d e a sunt autorii Progrsmului de diagnostic, profilaxie şi
combatere a leucozei enzootice bovine, pus în aplicare cu sprijinul acaddmicienilor.
Ş t e f a n B e r c e a n u şi N i c o l a e C a j a l, în ciuda opoziţiei agro – bio -
zootehniştilor. În anul 1976 I o n A d a m e ş t e a n u,, grav bolnav, a condus
Comisia Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, nominalizată de Direcţia
Sanitară Veterinară, care a redus pentru scurt timp la tăcere avântul revoluţionar al
zootehniştilor grupaţi în jurul agro – zootehniştilor şi economiştilor ( I o n M o l d o v a n,
F l o r i a n C h i ţ u , S t e l i a n D i n e s c u, , E m i l P e t r a c h e, S e r g i u
V r e j b ă etc), de a importa bovine din ţări contaminate cu leucoza anzootică
bovină ca Danemarca şi Republica Federală a Germaniei După generalizarea
construirii mega - complexelor tip betoane – stică – azbociment în fermele
Intreprinderilor Agricole de Stat, au urmat cele ale Intercoopurilor, la care nivelul ridicat
al noxelor şi supraaglomerarea efectivelor au depășit limitele fiziologice de adaptare
la mediu. Ale animalelor eploatate intensiv. În anul 1942 I o n A d a m e ş t e a n u
a primit Premiul Asociaţiei Generale a Medicilor Veterinari din România pentru o
 42

Fig. 94 . Cu vitler la adăpat.. Fig. 95. Adamsia palliata.. Fig.96 . Prestwichia aquatica.
Adaptarea aripilor pentru înot. .1. Femelă mărită. 2. Tarsul labei posterioare. 6. Aripă anterioară
.
lucrare ştiinţifică. În diferite colective de autori premiile s-au repetat în 1946 şi 1947.
I o n A d a m e ş t e a n u împreună cu E m i l C r ă c i u n n. 1898)- au coordonat
revista Probleme de Patologie Medicală, în care au apărut primele articole dedicate
zoonozelor şi leucozelor animale (1967 1968). A fost membru al Academiei Regale de
medicină din Belgia, Academia de Ştiinţe din New York, doctor honoris causa al
Facultăţii de medicină veterinară din Brno, mai multor academii veterinare (New York,
,Paris). . A publicat tratate de specialitate care au rămâas de referinâ pentru seriile
de medici veterinari, care au urmat . A d a m e ş t e a n uu M i h a i l,, histopatolog
lucrează la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animlă din Bucureşti.
ADAMSIA. zool. Specie de actinii din c. lasa hexacoralilor; este cilindrică cu tentavul scurte. A.
effoeta Se găseşte pe coastele Mâneceo şi de obicei trăieeşte pe scoici goale. A. palliata are
corpul scurt, foarte elastic Trăieşte pe coastele Sscoţiei, pe scoici vii.
A D A N S O N M I C H E L (1727 – 1817).. biografie. Botanist francez. A studiat
Senegambia. A fost primul botanist care a expus clasificaţia naturală a plantelor.
ADANSONIA. v. boabab.
ADAPIS. Paleont.. Mamifer fosil din Eocen. Prin caracterele sale se apropie de artiodactilele
inferioare., deşi face parte din lemurieni.
ADAPTARE. lat. aptus – adaptat. 1. Modificarea organismelor ţn scopul de a corespunde cât
mai bine condiţiilor de mediu. 2 Fenomenul de naturalizare şi aclimatizare la care răspund toţi
reprezentanţii unei specii nevoiţi să trăiască în condiţii diferite faţă de locul de origine. 3.
cpmponentă a simdromului general de adaptare, cum ete denumi stress-ul
ADĂPARE. Potolirea setea la animale. Susţine digestia,furajelor şi formarea secreţiilor şi
excreţiiilor organice. Apa bună de băut trebuie să fie limpede, fără miros sau gust pronunţat. cu
o mică cantitate de minerale; să cuprindă 20 . 25 cm3 de aer la litru., să aibă o temperatură
între 10 – 25 şi să nu conţină germeni de infecţiune. S-a calculat media necesarului zilnis,
astfel: bpvină de 800 kg, 60 l; vacă de 500 kg – 50 kg. . ,cal – 40 l. viţel sau porc – 15 l.
Animalele trebuie să bea apă atunci când le e sete. . Totuşi la unii cai lacomi, apa de băut să nu
treacă de 440 litrii. Apele tulburi, cu materii organice, prea reci, acelea ce provin din topirea
zăpezilor - sunt lipsite de ioduri, care conţin bacterii sau paraziţi, periculoşi - cercari, embrioni
de tenie , trebuiesc înlăturate din alimentaşie. Apa prea rece poate produce cplici în timpul
iernii.. La fmelele gestante avprt, iar la vacile în lactaţie scade producţia de lapte, .
ADĂPĂTOARE. med. vet. Locul unde se pot adăpa vitele În exploatările agricole moderne
apa este adusă în grajduri, fiecare animal având apa în apropierea sa. Unde nu există adăpători
naturale (râri, eleştee), de cele mai multe ori adăparea se face din fântâni prevăzute dintr-un
 43

Fig. 97. Învelişuri de paie la puieţi şi arbuşti. Fig. 98. Adex nasomaculatus.
Fig. 99 . Adăposturi de trestie – contra îngheţurilor târzii.

jghiab construit din ciment, care poate fi şi un trunchi de copac scobit pe dinăuntru. Vitele se
aduc la anumite ore. Adăpătorile automate sunt aşezate în faţa ieslelor, câte una pentru două
animale, alimentate printr-o ţeavă de distribuţie într-o cuvă prevăzută cu un plutitor de reglare.
ADAPOST Dispozitiv pentru ferirea plantelor sau animalelor de îgheţuri, ploaie vânturi, soare
care pot fi 1. naturale, 2. artificiale şi 3. volante. 1. Adăposturi naturale . Orice ridicătură de
pământ, colină, deal, munte, precum şi pădurile poate forma un adăpost natural contra
vânturilor puternice, reci sau uscăcioase. 2. Adîposturile artificiale, mai ales cele făcute de om
se folosesc mai ales în horticultură. Cu toate acestea, plantaţii mari, mai ales cu salcâmi ar
putea feri întinderi mari, mai ales cultivate cu cereale. Prezentăm în continuare câteva sisteme
din cele mai uzitate. O planturile de trestie sau de baloţi de paie apără destul de bine de
vânturile reci. .Un adăpost mai ales pentru plante îl formează zidurile. Plantele cultivate lângă
ele sunt todeauna înaintea celor cultivate în mijlocul grădinii. Arborii fructiferi în spalier sunt
apărate cu ajutorul streaşinilor formate din rogojini, scânduri sau geamuri, late de 30 – cm şi
destul de înclinate. pentru ca apa de ploaie să se poată scurge uşpr. Primele două constituiesc
doar adăposturi temporare ferind numai arborii de îngheţurile tărzii ; cele cu geamuri sunt
permanente şi apără pomii nu numai de frig şi ploi mari, ci şi de unele boale criptogamice. 3.
Adăposturile volante. Streşinile prezentate mai sus pot fi completate cu pânze a căror margine
de jos este prinsă de o sârmă orizontală. Piersicii sunt feriţi de îngheţurile târzii cu ajutorul unor
adevărate corturi ; la fel şi cireşii împotriva păsărilor. Puieţii, legumele, sau florile precoce sunt
apărate noaptea cu paie. Practica a demonstrat experimntal că rolul adăposturilor de noapte
nu este numai acela de a feri vegetalele de brumă, ci ajută şi desvoltarea lor în mod simţitor,
dacă sunt întrbuinţate primăvara în mod continuu.Serele sunt adăposturi perfecţionate destinate
forţării legumelor, florilor ş fructelor din regiunile calde. Viticultorii şi pomicultorii se foloesc de
adăposturi împotriva îngheţului reprezentate figurat de norii artificiali. Aceştia se obţin prin
arderea în locuri amenajate ale viei a unor substanţe ce produc fum abundent şi greu : paie,
ierburi, frunze uscate aprinse cu vreascuri . În ce priveşte oportunitaarea acţiunii, aceasta este
controlată cu ajutorul termometrelor. Focurile se aprind cu două ceasuri înainte de răsăritul
soarelui şi fumul ce se întinde uşor deasupra viei pune o perdea foarte eficace contra razelor
soarelui. Metoda se bazează pe faptul că în nopţile reci de primăvară are loc o intensă radiere
calorică a pământului către zonele înalte ale atmosferei. Plantele pierd o mare parte din apa pe
care o conţin şi cele dintâi raze ale soarelui căzând pe mugurii şi pe frunzele tinere lipsite de
apă le mănează; acesta este fenomenul brumei. .Au mai fost descrise adăposturi, cu cadre
mobile, şi adăposturi rustice (colibe, cabane). În ultima vreme noţiunea a fost extinsă la
animalele de fermă fără a preciza specia. (sin. coteţ, grajd, saiven, padoc).
ADDAX zool. Animale rumegătoare care trăiesc în Estul Africii în locuri foate aride. Addax
maculorttus este un animal sperios pe care arabii îl vânează pentru carnea sa şi pentru a-şi
încerca viteza cailor şi a ogarilor. Trăieşte şi în captivitae pe care o suportă greu.
 44

Fig. 100 . A. degeels, individ înaripat şi larvă. Fig. 101 . Adelfie Fig. 102 . Adenocarcinom
hepatic Fig. 103 Limfosarcom bine difernţiat. la vacă.

ADELA. ent. Insecte din tribul Tineidae, clasa microlepidopterelor . In Europa răiesc vreo 20
de speii pe care le vedem primăvara în luminişurile păduilor cu sutele şi pe care le recunoaştem
după antenele lor lungi şi sborul lor neâncetat. Reprezentanţi : A degeela, A. viridela. Pmozole
lor trăoesc pe floarea paştelui –Anemone nomorosa.
ADELFIE. bot. grec. adelphos – frate. Reunirea staminelor în mănunchi. Exemplu : staminele
de la nalbă sunt monodelfe; cele de la mazăre didelfe; cele de la sunnătoare – tridelfe.
ADELGES. ent. Insecte hemiptere care provoacă formarea de gogoşi pe qarbori de pădure:
brad, zad. etc.
ADENTHEREAE. bot. Plante din familia leguminoaselor din tribul Mimoseae, cupronzând 13
genuri cu cu 60 dr specii, toate răspândite în regiunea tropicală. A. pavonia , abundent în
India şi Madagascar ; are întrebuinţări în indstrie.
ADENITA. med.vet.. grec aden – ganglion, grec philax - apărare, sin. linforeticulită
ganglionară.. 1. Inflamaţia ganglionilor limfatici, care poate fi (acută): seroasă, , supurativă,
hemoragică sau productivă (cronică). La origine stau infecţii virale, bacteriene, micotice,
parazitare, imunoaergice. A fost descisă în leucemii, limfo şi reticulosarcame. 2. Adenita
cazeoasă a oilor. sin. Pseudotuberculoza oilor.
ADENOM. med.vet. Tumora benignă delmitată a epiteliilor de tip glandular exo sau endocrin.
ADENOCARCINOM . med.vet. Tumoră malignă ectodermică sau endodermică a epiteliului
glandular ( glanda mamelă, pamcreas etc ), cilindric sau cubic de acoperire (.endometru, căi
biliare, bronşii etc ). Diferă microscopic în funcţie de histogeneză, gradul de diferenţiere şi şi
locul de formare. Descriere curentă : glandular sau tubular.
ADENOFIBROM. med.vet. Tumoră benignă a ţesutului glandular.
ADENOFLEGMON. med. vet. Inflamaţie circumscrisă a unui ggl. limfatic sau glande.
ADENOIDITA. med. vet. Hipertrofia ţesutului glandular naso – faringial.
ADENOM. med. vet. Tumora benignă a ţesutului epitelial de acoperire, glandular sau
genital.(glandă mamară, ficat, prostată, tiroidă etc ). Poate fi acinos, alveolar, trabecular,
tubular. Dacă proliferarea este mai intensă se ajunge la formaţiuni papilifere sau vegetante,
ADENOMATOZA PULMONARA A OII. med. vet. Afecţiune enzootică virală cu evolu ţie
cronică manifestată prin tulburări nervoase şi noduli adenomatoşi în parenchimul pulmonar.
Virusul cauzal face parte din familia Herpesviridae, genul Cytonegalus.
ADENOSARCOM. med. vet. Tumoră malignă cu aspect embrionar a ţesutului limfoganglionar
ADENOVIRUS. med. vet. sin. Grupa Adeno. Virusuri care la om provoacă faringite,
laringite, infecţii pulmonare acute, conjuctivite. Sunt clasificate în grupe după specifictatea
gazdei şi în serotipuri, în funcţie de structura antigenică. La câine provoacă hepatita
contagioasă. La păsări sunt denumite cu iniţialele GAL (Gallus AdenoLLike) şi CELO
(Chiken Embryo Lethal Orphan Like). Sunt implicate printre altele în apariţia hepatitei
 45

Ffig. 104 Adenovirus. Fig. 105. Ganglion limfatic de porc în bruceloză. Fig. 106. Limfadenită
limfohistiocitară cu polimorfonucelare care duc la formarea de microabcese .Fig. 107 . Foto
alăturat mărit. Granulocite, micro – mezolimfocite, limfocite reactive transformate blastic,
plasmocite.
cu incluzii a bobocilor de raţă.
ADENOVIROZĂ. med. vet. Infecţia cu adenovirus. Centrii foliculari apar mult hipertrofiaţi,
sugerâmd limfomul Brill Symmers , dar numărul mae de mitoze, rata crescută a fagocitozei,
precum şi i lipsa unor modificări la nivelul ţesutului reticular, înclină spre diagnosticul de
adenoviroză. Examenul virusologic şi în primul rând, culturile de celule confirmă diagnosticul.
ADEZIUNE. (fiz.) 1. Atracţie între doiă suprafeţe aflate în contact foarte strâns determinată de
forţe intermoleculare, care acţionează la distanţe foarte mici. 2. (agr.) Însuşire datorită căreia
grăunţii pământului se lipesc unii de alţii prin intermediul unei pături subţirie de apă Forţa care
acţionează diferit la pământurile argiloase sau nisipoase, poartă numele de putere de
coeziune. Spre exemplificare, pământurile argiloase se lipesc de cazma sau de cormana
plugului, motiv pentru care sunt denumite pământuri grele. Pentrua se evita acest lucru,
pământul trebuie să conţină procentul de apă la care coeziunea este anihilată de
peliculele de apă din jurul grăuţelor. Cerinţa este respectată atunci când pământul conţine
numai apa de higroscopicitate., care în ciifre poate varia după natura pământurilor de la 3 %
până la 20 %.. Dacă procentul creşte treptat apare fenomenul de adeziune, iar pământul se
lipeşte tot mai mult de unealta cu care este lucrat. .Dacă apa creşte în exces, rezistenţa la
adeziune scade pământul devenind o mocirlă.
ADHATODA. bot.. Gen din familia Acanthaceelor cuprinzând peste 100 specii proprii
regiunilor calde. A. vasica (Nucul de India) este întrebuinţată ca arbust ornamental.
ADIANTUM. bot. Gen de plante din genul Polipodyaceelor. Specii puţine din care numai A.
capillus venerianus creşte în Europa meridională pe stâncile umbrite. Plante vivace, care conţin
în frunze principii folosite benefic de medicina populară. Toate celelalte plante sunt exotice
cultivându-se în Europa ca plante ornamentale. Avem astfel: A. cuneatum, A tenerum, A.
trapenziformis, farelyense. Ca plantă ornamentală trebuie crescută într+un loc adăposttit de
razele soarelui, şi prea multă lumină, mai ales vara. ; trebuiesc udate des, fără însă să
provocăm putrezirea rădăcinii. . Pământul din ghivece trebuie schimbat din cănd în când.
ADIMONIA bot. Gen de insecte din familia Chrysomelidae , foarte răspândit în Europa şi
Siberia. .reprezentanşi : A. tanaceti, coleopter mic, obişnuit în livezi şi în loocuri înerbate, tooată
vara. . A. rustica, este o specie înrudită, A. brevipenis, A. Caperae.
AD INTEGRUM. sim.In ibtegrum restituiere ( restabilit).Vinecarea unei boli fără sechele.
AD LIPITUM lat. După dorinţă ( în reţetă)..
AD USUM PROPRIUM. Administrat de medic sub sipravegherea sa ( în reţetă).
ADJUVANT Substnţă care adăugată într-o reţetă sau alături de vaccinuri, măreşte efectul
preparatului. Eemplu: gelul de hidroxid de aluminiu..
 46

Fig.108. Adimonia rustica. Fig.109. Adonis kesava – femela. Fig.110. Aegocerus leucophaeus.

ADLUMIA bot. Gen de plante din familia Papaveraceelor, cu o songură specie A. cirrhosa,
Este o plantă agățătoare originală din America septentrională.
ADOLESCAR. med.vet. Formă larvară în dezvoltarea ouălor de Fasciola hepatica fixată pe
firul de iaarbă în aşteptarea ingerării de un rumegător.
ADOLIAS bot. Gen de fluturi din familia Nynphalidae , A. kesava, Trăieşte în India, specie la
care atăt masculul, cât şi femela se deosebesc prin mărime, formă şi culoare.
DONIDE bot. Grup de plante din fanilia Ranunculacee, tribul Anemonee: Cuprinde plante
anuale sau vivace..Frunze alterne, fructe solitsare. Sunt întrebuinţate în horticultură ca plante
ornamentale. Posedă proprietăţ iritante. La noi găsim speciile :Adonia aestivalis, A. autumnalis,
A. flamea, A. vernalis şi A. walziana, toate cunoscute sub numele de cocoşei sau ruscuţă.
ADORMIŢELE bot . v. Dedeţei.
ADOXĂ bot. Gen din fsmilia Caprifoliacelor, Tribul Sambociae, Are o singură specie A.
morchatelina. v. frăguliţa sau moscuşor.
ADPLICIT bot. Organ aşezat peste altul sau în atingere cu altul.
ADPRESAT bot. Termen întrebuinţat în organografie pentru a arăta părţile ce stau culcate
unele peste altele. Exemplu peri strânşi, deşi, pe tulpină sau frunze.
ADRIANAE bot. Pante din familia Crotoneelor, tribul , famiia Euphorbiaceelor v. Manihot.
AD SCRIPTUSD GLEBAE Termen latin pentru un iobag sau clăcaş legat de pământ.
ADULMECARE. Termen întrebuinţat la animalele sălbtice care simt apropierea vânătorului
după miros. . La fel în ce priveşte câinii când urmăresc vânatul.
ADVENTIV bot. Organ care se dezvoltă la o plantă într-un loc unde în mod normal nu-l găsim.
Exenolu: 1. Mugurii florali care se desvoltă e trunchiurie bătrâne de Cercia , Syliquastrum.
2. Ramuri adventive ce iau naştere din muguri adventie.. Se e desvoltă aerian, (porumb, iederă)
sau, bubi , (ceapă, zambliă,) , ca rizomi (pir sau pe frunze - Begonia.). În anumite condiţi de
umiditate sau de temperatură pot forma rădăcini sdventive.
ADINAMIE. med. vet. Simptom caracterizat prin slăbire a puterii, urmare a unei hemoragii,
sau epuizării prin efort a ţesutirilor musculare şi cardiace.
AEGOCERUS. zool. Gen de rumegătoare conţinând antilope destul de mari.. A leucophaeus
De culoare albîstrie. Trăieşte în Africa de Sud. în cete de 10 – 12 capete. .A. niger, trăieşte în
aceleaşi locuri şi este unul din cele mai frumoase animale. I se mai săune şi antilopa neagră. A
equinus. Se spune că este o varietate a antilopei albastre.
AEGOPODIUM. bot. Gen de plante din fanilia Umbelliferae , tribul Amminaea. Cuprinde plante
erbacee, perene.,Creşte prin păduri, locuri umbroase şi umede. Se cunoaşte o singură specie
A.., podagraria, mai cunoscută sub numele de Piciorul caprei. Înfloreşte prin Mai –Iunie. Florile
sunt albe sau roşietice, dispuse în umbrele.
 47

Fig.111. Aegocerus nniger. Fig.112. Aegitelis nova Hollandiae

Fig.113. Aepus Robini. Fig.. 114. Aequorea cyannogenetica

AEGOSOMA. Ent. Gen de insecte din familia Cerambycidae, cu o singură specie Europeană.
A. scabriicornae. Are 3 – 5 cm, cu un aspect foarte frumos. Este nocturn şi depune ouăle pe
copaci roditori, de preferinţă pe cei atacaţi.
AEGOTHELES zool. Gen de păsări din familia Podargidelor. Vezi Podargi; A. novae
hollandiae este o specie care se aseamănă prin mărime şi formă cu răpitoarele mici de noapte.
O găsim prin Australia şi Tasmania, prin tufişuri şi pădurici; ziua stă ascunsă prin scorburile
copacilor, iar noaptea iese la vânătoare de muşte şi ţânţari.
AEOLIDINAE. zool. Familie de moluşte cu branhiile dispuse pe spate. Aeolis papillosa. Specie
obişnuită în Marea Baltică. Se hrăneşte mai mult cu actinii. A.. drumondi şi A. alba sunt specii
cu pielea foarte transparentă.
AEOPYORIUS. paleontol. Gen de pasăre migratoare gigantică, fosilă, semnalată în
Madagascar, după ouăle enorme, cu coaja groasă. În anul 1937 Indigenii malgaşi afirnau că
mai poate fi văzută în centrul insulei. Talia 3 – 4 metri
AEPUS. ent. Insecte ce trăiesc în mare, nu posedă aripi. A. marinus şi A robini sunt specii
europene. Deşi lipsite de branhii ele pot trăi în apă datorită bulelor de aer pe care la
înmagazinează sub elitrele lor, care are oarecare mobilitate când are loc refluxuul mării.
AEQOUORIDAE zool. Familie de meduze din care figurăm speci Aequorea cyanogramma.
AER. 1 Fizică. Corp gazos compus ce înconjoară planeta pe o distanţă de 50 – 60 km.
formând atmosfera. inodor şi insipid. Poate fi colorat datorită vaporilor de apă. Are greutate
1 L= 1. 923 g la temperatura de O0 Celsus, la presiune normală. . Exercită asupra
corpurilor o apăsare sin. presiune atmosferică. = 1.033 g./ cm 3 . Are temperatură ce variază
după loc, anotimp şi ora zilei. Scade cu cât urcăm la înălţi,e - 1 g. la 200 m. Creşte cu cât
coborâm în subteran. Aerul are electricitsate pozitivă când cerul este senin şi pozitivă şi
negativă când este noros. Compoziţia chimică: oxigen 21 %, azot 28 %, argon 1%, acid
carbonic, vapori de apă.. Aerul posedă elasticitate, adică de a ocupa spaţiul vid prin mărirea
distanţei între molecule. Reacţia inversă permite comprimarea. Este diatermic, adică permite
trecerea căldurii. Se încălzeşte prin radiaţia scoarei terestre. Poate conţine praf, substanţe
minerale, frag,emte organice, ciuperci şi microbi. Variaţiile de temperatură de la călduri mari la
frigul extrem sunt sursa multor boli: insolaţie, degerături, viroze microbiene. 2.Medicină.
Ideaa potrivit cărei aerul stă la baza existenţei vieţii a apărut la egiptenii antici. Viaţa era privită
ca transformarea aerului inspirat , din care principiul imperceptibil .- pneuma - era răspânndit
în tot corpul prin sânge. O parte din filozofii, medicii şi naturaliştii greci au consolidat
conceptul. După A n a x i m e n e (585 - 525 î.e.n) aerul (sufletul), stă la baza tuturor
lucrurilor. E m p e d o c l e ( 490 – 390 î.e.n ) a postulat că sufletul vital este cel care ţine
legate unele de altele părţile corpului după legi de atracţie ( simpatice) şi de respingere
(antipatie, repulsie). proprii viului. De aici şi denumirea nervului simpatic. . T h a l e s din Milet
( 625 – 547 î.e.n ), a creditat rolul dominant al apei, iar H i p o c r a t din Cos (450 – 375 î.e.n)
al physis-ului ( în înţelesul de constituţie), singurul care reduce dezechilibrul
 48

Fig. 115. Biserica din Dahn (Grecia). Christos înconjurat de unda electromagnetică a Duhului
Sfânt. Fig.116 . În roşu, zonele energetice ale Universului, privite ca surse ale energiei libere
Fig. 117. Câmpul magnetic al Terrei.

umorilor hipocratice (discrazia, sin. boala) pentru a ajunge la echilibru (eucrazia, sănătate).
La G a l e n din Pergam (120 – 201), physysul apare ca forţa vitală, iar la L o u i s B e r g -
s o n (1850 – 1941) ca elan vital. Chimistul şi fiziologul francez L o u i s L a v o i s i e r
( 1743 – 1794), după ce a demonstrat experimental rolul oxigenului în respiraţia animalelor şi
plantelor a definit procesul ca schimbul de substaanţe chimice între organism şi mediul
înconjurător. După ce L o u i s P a s t e u r (1822 – 1895) a desscoperit fermentaţia lactică
şi alcoolică la drojdii a infirnat postulatul lui J o s e p h P r i e s t l e y (1733 – 1804), potrivit
căruia viaţa nu poate exista în afara oxigenului. Cu alte cuvinte viul solicită interacţinea altor
surse de energie care sunt protonii şi electronii. În medicina veterinară noţiunile de aerob şi
anaerob sunt folosite de biochimia bacteriană. Bacteriile aerobe utilizează pentru asimilarea
carbonului (C), substanţe chimice cum sunt azotul (N), hidrogenului (H 2 ), apa (H 2 O),
preluate din materia organică a vieţuitoarelor vii sau moarte. Bacteriile anaerobe apelează
bioxidul de carbon ( CO2 ) şi compuşii anorganic cum sunt nitrogenii , sulfurile, metanul şi fierul.
Prin extensie, noţiunile de aerobioză şi anaerobioză pot fi găsite în teoriile privind apariţia vieţii
pe Terra: Teoria creaţionistă (creştină), susţine că omul, plantele, animalele, Universul sunt
creţia Demiurgului. Sursa de energie a luat forma electromagnetică a Duhului Sfânt, care la
religia ortodoxă purcede de la Demiurg şi de la Isus Christis. (grad de acceptare 90 % ).
Teoria evoluţionistă (materialistă), admite că viaţa a apărut în coacervatele capabile să
producă energia folosită de enzime în reacţiile de polimerizare. Apar aerobioza, molecule cu
rol în stocarea energiei ( acidul adenozin di - şi trifosforic ), transportorii de electroni, acizii
nucleici şi entropia sau acea măsură a dezordinii atomilor şi moleculelor proprii viului (grad de
acceptare 8 %).. Teoria ştiinţifică afirmă că viul a apărut pe Terra privită ca rest al unei
supernove explodată în câmpului supraelectromagnetic încă nedetectat în Univers. În acest
sens pe 19 ianuarie 2019 NASA a localizat o zonă aflată la 150 x 10 9 ani lumină care emite
semnale inteligente sub forma de unde radio . Sursa de energie a luat forma forţei electromotoare,
care o dată cu dislocarea Terrei în Univers a scăzut în intensitate. Valoarea ei a fost calculată
de I s a a c N e w t o n ( 1642 – 1727). prin formula Forţa = masa x acceleraţia. Priinpiile
de regenerare a câmpurilor electrice şi magnetice au fost stabilite de M i c h e l P a r a d a y
( ( 1791 - - 1867) În cazul viului vorbim de forţa electron motrice, rezultată din suprapunerea
peste forţa electromotoare (anaerobioza) a reacţiilor de oxidare şi reducere a substanţelor
chimice (aerobioza). Direcţia de acţiune în celule urmează relaţia: Energia liberă a
Universului – Radiaţia Solară - Entopia - Gravitaţia, de care depind viaţa, bolile şi moarteaa
Ili e D i cu l e s c u (1924 – 1988) a studiat realţiile între aceste îm materia vie postulâmd
succesiunea : Structură – Organizare - Ierarhie - Conservare – Transformare – Autoreglare –
Echifinalitate, (grad de acceptare în populaţie 2 % ).
. AERATHUS. bot. Gen de orhidee cuprinzând specii originare din Madagasca, din care unele
 49

Fig. 118 . Începutul metabolismului în coacervate. Polimerizarea aminoacizilor şi formarea

proteinelor. Fig. 119. Sahara. Depozite fosile de stromatolite, primele vieţuitoare primitive.
marine care le-au urmat. Fig. 120. Începutul metabolismului în coacervate. Reacţia de oxidare
– reducere.

Aer. Arachnitis şi Aer . grandiflorus sunt cultivate uneori ca plante ornamentale, în sere calde
AEREL. bot. Famiia Asa foetida. Plantă vivacee din familia Umbellifera, cu flori mici galbene.
Originară din Persia, înfloreşte în Iunie – Iulie. F. salsa şi F. tartarica. prin locuri sărate.
ASA. . chim- Gom- răşină extrasă din rădăcina plantei Ferula asa foetida. Este o plantă albă
sau brună, cu miros urât şi gust greţos. Med. Întrebuinaţtă în medicină sub numele de Asa
foetida . are proprietăţi digestive şi antispasmotice.
AERIAN bot. Care se desvoltă în aer. sin. Rădăcină aeriană. Pot fi de două feluri: a) epyphite,
- acelea care se desvoltă pe suprafaţa altor vegetale, care servesc numai ca punct de sprijim
şi b) endophyte - care se dezvoltă numai în substanţa aceor plante hănindu-se numai pe
socoteala lor. Între acestea din urmă sunt de temut pentru plantele noastre cucuta, verigelul,
vâscul şi altele.
AERIDES bot. Gen din familia Orchideelor, tribul Vendeae, cuprinzân specii originare din
India. Au flori mari şi foarte frumos colorate. Afară de A. japonicum sunt plante de seră caldă..
Mai există specia A cryspum.
AERIFER. bot.. Organele plantelor a căror funcţiune este conducerea aerului. Vase aerifere :
Sistem sau ţesut aerifer este totalitatea spaţiilor intercelulare pline cu aer dintr-o plantă şi care
sunt în comunicaţie cu exteriorul prin stomatele aerifere.
AEROB. sin aerobioza sin. ciclul Krebs med.vet. Bacteriile, drojdiile şi vieţuitoarele care nu
pot trăi în lipsa oxigenului sunt aerobe. Apariţia lor a fost condiţionată de apariţia în urmă cu
2 x 10 9 de ani a hidrosferei. Atunci, surplusul de energie adus în moleculele de apă de
cometele potopiene a favorizat apariţia la arhebacteriile fermentative a fotosintezei şi a
respiraţiei oxidative. Cercetările au demonstrat că bacteriile pot capta, stoca, reconverti şi
transporta energia prin sisteme transportoare de protoni şi de electroni spre locurile în care
iniţierea reacţiilor endoterme o cer. Dar pentru ca energia să nu fie cedată brusc sub formă de
lumină şi căldură intervin reacţiile de oxidare şi de reducere care realizează o diferenţă de
potenţial de la cuplul aflat la capătul negativ ( tendinţa cea mai accentuată de a ceda electroni
şi cea mai crescută de a primi electroni) ½ H2 - 2 H + ( E8 - 0,42 voltţi) la capătul celălalt
pozitiv la care este plasat oxigenul (afinitatea cea mai mare de a primi electroni şi cea mai mică
pentru a ceda electroni ( ½ O 2 - O 2 l ) ( E8 + 0,83 volţi ). .Schematic, oxigenul se combină
cu hidrogenul preluat de la un donator (substanţă hidrocarbonată sau de altă natură ) pentru a
forma peroxidul de hidrogen ( H2 O2 ). În prezenţa peroxidazei ( respectiv a catalazei ) va fi
redus comportându-se ca acceptor de hidrohen (H) şi respectiv de electroni, conform cu i
( Reacţia I ) H2 O2 → peroxidază → 2 H2 O + A (acceptor), ( Reacţia II) H2 O2 + 2 H + +
2 e . Pe baza particularităţilor metabolice, astăzi se recunosc patru tipuri de bacterii : 1)
Fotolitoautotrof. 2) Fotoorganohetereotrof, 3) Chemolitoautotrof şi 4) Chemoorganoheterotrof.
 50

Fig. 121. Clasificarea bacteriilor după tipul de metabolism.

Fig. 122. Caracterele bacteriilor fotolitoautotrofe.

Vezi clasificarea de mia sus. - Măsurătorile au indicat că 1 g de celule bacteriene aparţinând

speciei Escherchia coli consumă 1100 mmc de O 2 pe minut, iar 1 g de Bacillus anthracis
consumă 350 g de O2 pe minut. În concluzie, respiraţia aerobă este reacţia generatoare de
energie, în care acceptorul final de energie este oxigenul. Spre comparare anaerobă sin.
anaerobioza este reacţia producătoare de energie în care acceptorul final de protoni este o
substană organică în timp ce transportorii de electroni pot fi alţi compuşi organici. În
fermentaţie (glicoliza anaerobă) donatorul de protoni este NADH, iar acceptorul de electroni şi
de protoni, acidul piruvic. Obţin energia prin oxidarea prin fermenţii lor a unor substanţe
organice identice cu cele folosit e de bacteriile aerobe, dar în loc ca hidrogenul să fie cuplat cu
opxigenul, îl fixează pe altă substanţă reductibilă. Prin urmare, folosesc un alt acceptor de
hidrogen decât oxigenul. Natura acceptorilor este variată: nitriţi, acu’id fumaric, acid ascorbic,
cisteina, albastrul de metilen, folosit şi ca indicator. Caracteristica lor este dată de faptul că
oxidarea apare sub forma de dehidrogenare, iar reducerea sub formă de hidrogenaare. Aceasta
deoarece un electron nu poate evista în stare liberă. În orice oxidare trebuie să existe un
acceptor de electroni (un substrat care se reduce), cu reciproca că la orice substrat
reducător trebuie să existe un donator de electroni ( o substanţă care se oxidează). Deplasarea
spontană a protonilor şi electronilor care determină fluxul de electroni poate fi interpretată ca
forma de manifestare a forţei proton motrice. De altfel, elementele de mai sus se regăsesc în
constantele fundamentale ale Universului: 1. Sarcina electrică a electronului - 4,8 x 10 erg ½
cm ½ 2. Masa electronului - 9,21 X 10 - 29 g şi 3 Masa protonului - 10 X 16 - 24 g şi
altele.
AEROCIST. bot. Pungi cu aer pe care le posedă unele plante ca Fucus, Sargassum,
Macrocystis., care le ajută la plutire.
AEROMONAS med vet. Gen care cuprinde specii ce se găsesc obişnuit în apă de mare sau
apă dulce capabile de infecţii la peşti şi amfibieni. A. punctata produce hidropizia infecţioasă a
peştilor de apă dulce.
AEROPHYTE. bot. Plante care trăiesc în aer, spre deosebire de hydrophite, de cele acvatice.
AEROTERAPIE .med. vet. inhalaţie.
AERAEROSOLI. med.vet. Particule solide sau lichide dispersate în aer, folosite în scop
terapeutic, pe cale respiratorie .
AESCHNA. ent. Cei maai mari reprezentanţi din Europa din familia Aeschninae sunt
răspândiţi în regiunile muntoase, împădurite. A grandis, se caracterizează prin lipsa semnului în
formă de T pe care îl au pe frunze cele mai multe specii de libelule. O găsim în Europa de Nord
şi centrală. A cyanea sin A. maculatissima . Specie ce posedă pata înn formă de T. Foarte
 51

Fig. 123 Evoluţia principalelor bacteriile care au format atmosfera reducătoare şi oxidtivă.

răspândită în Europa septemtrională . Se recunoaşte după două pete mari ovale, de culoare ,
pe torace v. ţânţari.
AESCHYNANTUS .bot. Gen din familia Geasnereaceae specii în Asia tropicală şi din care
unele sunt cultivate în sere calde şi umede pentru florile lor mari şi frumoase.
AESCHYNOMENEAE. bot. Gen de ierburi sau arbuşti din familia Leguminoaselor, cu aproape
15 genuri din regiunile calde; Aschynomene aspera e o plantă de 2 – 3 m, ce o găsim în
India. Indienii folosesc lemnul, foarte spongios şi uşor la confecţionarea unor obiecte, mai
ales pălării sau dopuri de sticle; Aes cannabina, tot din India produce fibre textile.
AESCULINEAE. bot. Serie de plante din familia Sapindaceae , cuprinzând mai multe specii .
AESCULUS HIPPOCASTANUM. bot. v. Castan sălbatec- C. porcesc sau C calului.
AETEA. zool. Specie de viermi din familia Bicellaridae, din Mările Europei şi Australiei.
AETHIONEMA. bot. Gen din familia Cruciferelor cuprinzând specii răspândite în Asia Mică şi
Europa meridională , din care enumerăm Aet. Condifolium, grandiflorum, palehelium, etc.
AETHUSA CYNAPIUM , bot. Pătrunjelul cânelui, pătrânjică sau cucută mică.
AFACHIE. ned. vet. Lipsa câştigată sau congenitală a cristalinului.
AETHOPYGA. zool. Gen de pasări agăţătore din India. A. miles este una din cele mai
frumoase, cu penajul de o coloraţie multiplă şi pe care o găsim în regiunea Himalaiei.
AFÂNARE. agr. Este o stare fizică a pământului. Pe lângă corpurile solide şi lichide, în
compoziţia pământului intră şi aerul atmosferic în măsură variabilă. Cu cât un anumit pământ
conţine un procent mai mare de aer din volumul său , cu atât el este într-o stare mai avansată
de afânare. După aşezarea pe care o au grăunţele pământului în stratul pe care îl constituiesc,
pământul are un spaţiul lacunar, plin cu apă sau cu aer, mai mult sau mai puţin mare.
Pământurile îndesate au un spaţiu lacunar mai mic între grăunţii lor şi cu cât sunt mai puţin
îndesate, au un spaţiu lacunar mai mare, prin urmare sunt mai afânate. Starea de afânare a
pământului se poate judeca şi măsura cu volumul spaţiului lacunar dintr-un anumit volum.
Afânarea ca stare fizică se poate realiza pe mai multe căi: a) Pe cale mecanică. – lucrul cu
caazmaua, săpatul, plivitul, grăpatul, aratul etc, care afânează pământul în măsuri diferite,
 52

Fig. 124 Structura grăunteui de pământ. Fig. 125 . Necroza venei centriobulare cauzată de
aflatoxină. a purcel. Fig. 126. Afin

b) Cauze de ordin fizic. Temperatura variată cu oscilaţii în jurul a zero grade provocând
îngheţul şi dezgheţul apei din stratul pământului, aduce pământul într-o stare de afânare.
Varul provocând coagularea substanţelor coloidale din pământ provoacă formarea de
glomerule, grunji, afânează pământul. c) Cauze de ordin biologic. Vietăţile de toate categoriile
care trăiesc în interiorul pământului, în special miroorganismele, ca urmare a funcţiilor lor vitale,
degaje bioxid de carbon, care este socotit la cca 75 kg. zilnic la hectar. Aceste cantităţi
însemnate de bioxid de carbon, în momentul degajării, având tendinţa să ocupe un loc tot mai
mare, extercită o presiune mecanică asupra grăunţilor învecinaţi, îi îndepărtează unii de alţii,
afânează pământul. Când un pământ a primit un anumit ciclu de lucrări datorită cărora
microorganismele dinlăuntru au avut o activitate intensă, el se umflă, ajunge într-o stare de
activitate maximă încât dacă călcăm cu piciorul pe el este elastic, întocmai ca un burete. Se
zice în acest caz că pământul este dospit Aceasta este starea ideală de afânare a cărei
realizare se urmăreşte prin mai toate stările mecanice, care se dau pământului. Se realizeaază
mai uşor prin ciclul de lucrări care constituiesc ogorul negru şi care este favorabil dezvoltării
rădăcinilor plantelor. d) Cauze de ordin chimic Multe din procesele de ordin chimic, care au loc
în stratul pământului influnţând coloidele sau provocând cuagularea lor, contribuie la sporirea
stării de afânare. Alte procese de ordin chimic favorizând spălraea calciului în adâncime lipsesc
pământul de principalul agent fizic care ajută procesul de afânare. Afânarea privită ca stare
fizică a pământului poate fi măsurată prin diferite tehnici de laborator.
AFECŢIUNE med,. vet. Stare patologică a unui organ. Conform teoriei patologiei celulare a lui
R u d o l f V i r c h o w (1821 – 1902), la originea stărilor de boală stauu leziunile celulare
Acestea pot fi depistate in situu ( microscopie, citochimie ) sau în afara aacestora ( serolgie,
biochimie, sonde moleculare). .
AFERENT . med. vet. Vas de sânge care duce sângele la un organ vital.
AFIL . bot. Planta sau organe fără frunze sau acele care au în locul lor mici solzişori.
AFILAXIE grec philax - apărare med. vet. Incapacitatea unui organism de a se apăra prin
mijloace proprii contra nfecţiilor microbiene .
AFIN Bot. Gen din familia Ericaceae, tribul Vaccinoideae cuprinzând cca 100 specii
răspândite în regiunile temperate şi reci ale globului. v. Myrtillus este un arbust ce trăieşte în
pământurile din regiunea alpină şi subalpină. Înfloreşte în Mai – Iunie şi e melifer.
V. Uliginosum creşte în aceleaşi regiuni, dar mai umede. Ambele specii au frunzele
comestibile. Afinele servesc la prepararea afinatei, la colorarea vinurilor şi a stofelor.
AFLATOXICOZA. med. vet. Micotoxicoză provocată de aflatoxină. sin. Boala puilor de curcă
(boala X), degenerescenţa şi ciroză hepaticeă a purceilor cât şi a porcilor, hematoamele
bobocilor de raţă,
AFLATOXINA. med. vet. Micotoxină descoperită de S a r g e a n t în anul 1901 în
făinurile şi turtele de arahide provenite din ţările tropicale, responsabilă de îmbolnăvirea şi
 53

Fig. 127 . Ulcere pe limbă şi buze,apărute la vacă după 4 zile de la spargerea aftelor.
Fig. 128 Oaie cu poliartrită agalactică.. Fig. 129 . Agama colonarum

moartea animalelor care le-au consumat. A primit numele de aflatoxină după numele ciupercii
Aspergilus flavus, la care a fost descoperită. Face parte din grupul mare de Aflavocumarine
- flavotoxine care în general acţionează asupra acidului dezoxiribonuclei (ADN), blocând
sinteza acidului ribonucleic mesager (ARN m). Semnele clinice, dominate de pareze şi paralizii
apar când procentul de turte de arahide din furaje ajunge la 10 – 15 %.
AFTA. grec afttein - a arde med. vet. Veziculă plină cu lichid opalescent care apare pe
piele sau mucoase, frecvent în febra aftoasă. Prin spargere lasă o ulceraţţie .
AFTIZARE med. vet. Matodă veche de infecţie dirijtă a febrei aftoase într.un efectiv în care
a apărut boala pentru a scurta evoluţia şi pentru a evita creşterea virulenţei agentului
etioloic. Procedura s-a aplicat şi în cazul exantemului veziculr al porcului.
AFT ICELA. med. vet . Aftă mică observată în stomatita vezivuloasă, papiloasă sau ulceroasă.
AFUMARE. med.vet. 1. Modalitate de administrare a unor medicamente sub formă de vapori
sau fum. 2. Dezinfecţia locuinţelor sau adăposturilor pentru animale: (se ard 30 g sulf pe metru
cub). 3. Conservarea cârnurilor şi derivatelor. Prin reducerea cantităţii de apă, sub acţiunea
creozolului, carnea şi derivatele îşi conservă calităţile.
AFUMATÂ . agr. Varietate de struguri Cunoscută mai mult sub denumirea de Pinot gri sau
Rulander. În Basarabia şi Moldova se foloseşte termenul de poamă afumată, datorită aspectulu
caraceristic al culorii pe care o iau strugurii în perioada de coacere.
AFUMĂTOR apic. Instrument necesar în apicultură la vizitarea stupilor. Pe timp furtunos,
căldurile mari şi mirosurile tari (sudoarea omului, spirtul, veninul lor) le fac agresive. Speriate
că vor fi nevoite să părăsească stupul, năvălesc la provizia cu miere pentru a o salva . Îmbuibate
nu-şi mai pot îndoi abdomenul, motiv pentru care nu mai pot înţepa.
AGALAXIE grec alaktos – fără lapte. med. vet. Lipsa producţiei de lapte la o femelă în
lactaţie. 1. Agalaxia contagioasă a oilor şi caprelor. Boalăă specifică produsă de Mycoplasma
agalactiae, subspecia capri, cu mai multe tipuri antigenice notateA,N,C. care atunci când are
localizare nanară peoduce scăderea secreţiei lactate. .Alte localizări conduc la artrite carpiene
aau tarsiene care antrenează şchiop[turi, keratitte, conjunctivite, ulcere performante ale corneii,
2 Agalax puerperală a scroafei sin. parvoviroza porcinelor, cauzată de un viruis AD N, capabil
de multiplicre, dar care pentru patogenitate are nevoie de asocierea cu un alt virus, La scroafele
fără viremie , virusul trece filtrul placentar şi produce fetuşi morţi.
AGAMA. ziool. Gen de reptile din familia Agamidae. O specie trăieşte în Arabia, alta în jurul
Mării Caspice. Agama colonarum este foarte divers şi frumos colorat. Se caracterizează prin
cap scurt şi gros, triunghiular ; corpul e puţin turtit. Ajunge la 40 cm. Trăieşte în preajma
locuinţelor. Un duşman de temut al lor este şoimul.
AGAMAGLOBULINEMIE med. vet. Dispariţia anticorpilor, care poate fi congenitală sau
dobândită. Sin.sindromul Bruton. corelat cu cromozomul X (XLA – X linked
agammaglobulinemie). A fost diagnostictă de B r u t o n în anul 1925 la un tânăr de 8 ani.
cu antecedente privind apariţia artritelor şi infecţiilor respiratorii repetare. Analiza
imunoelectroforetică a identificat scăderea până la dispariţie a IgG. Din aproape în aproape
 54

Fig. 130 Agapanthia cardui.

blocaea maturării limfocitelor pre - B în măduva osoasă hematogenă. Cuza ar fi mutaţia

descoperită la cromozomul pereche Xq 21, care codifică o proteinkinază denumită Btk.
Proteinkinaza blochează difernţiera şi maturarea limfocitelor B, de unde lipsa apariţiei centrilor
germinativi în ganglionii limfatici. Pe baza analizei imunoelectroforeuei, M. G u i r e a identificat
agamaglobunemia la cabaline. Mânjii diagnosticaţi au supravieţuit pănă la 18 luni.
AGAME. bot. Plante lipsite de organe sexuaale, care nu prezintă fenomenul sexualităţii. Sunt
foarte puţine. În trecut se înţelegeau sub acelaşi nume Cryptogamele. Termenul a fost părăsit.
AGAMIDAE. zool. Saurieni cu talia destul de mare. Agile, au corpul în mod obişnuit comprimat
lateral, acoperit cu lame cornoase, degetele libere, cu unghii. Le găsim în Sudul Asiei şi
Anatoliei. În Europa un singur gen Stelio, mai precis în Grecia. Agamidele sunt animale
terestre sau agăţătoare. Se hrănesc cu insecte sau animale mici, unele specii sunt erbivore. .
Se înmulţşesc prin ouă ; nu sunt vivipare. v. Agama
AGAMONOICE . zool. Particularitate ce o prezintă unele plante dea avea pe acelaşi individ ,
atât flori hermafrodite, cât şi flori asexuate, agame, ca la Călin
AGANISIA. bot. Viviparum agnatae Gen de Orhidee, tribul Vandeelor cuprinzţnd o singură
specie A. caerulea, ce o gădim în America de Sud. Are flori mari albastre violacee şi se cultivă
în sere calde şi umede, în ghivece suspendate.
AGAPANTHIA. ent. Gen de insecte coleoptere foarte frumoase, aurii, obişuite în regiunile
meridionale, pe plantele ierboase, în special scaeţi, înăumtrul cătora trăiesc larvele lor. A.
cardui sin A. suturalis, trăieşte pe sulfină melilotus macrorhiza şi pălămidă – Cirsium arvense.
AGAPANTHUS. bot. Gen de plante aparţinând familiei Liliaceelor, tribul Alieleelor cuprinzând
speii tropicale ce se cultivă în sere. A. umbellatus are are un rizom care dă naştere frunzelor
bazilare. Frunzele sunt albastre formând o pâlnie, ca o umbrelă. Sămânţa este turtită şi
aripată. .Poate fi întrebuinţată în aranjamentul grădinilor fiind frumoasă şi înflorind în iulie –
august. ; iarna le păstrăm în seră rece.
AGAR AGAR. med. vet. Substanţă gelatinoasă extrasă din diferite specii de alge. Astfel din
Euchuma se extrage adevăratul agar – agar de Singapore. Din Gracilaria lichenoides se
extrage agarul de Ceylon . Planta creşte în apa din apropierea ţărmurilor Oceanului Indisn. Are
forma unor filamente cartilaginoase, cu gust sărat. Conţine şi o substaţă gelatinoasă – geloza
lui Payen, , care dă prin solidificare, după ce a fost dizolvată în apă dă o gelatină mai bună ca
cea animală. Aceasta este insolobilă în alcool, eter şi acizi diluaţi. Pe coastele Chinei . prin
azotul ce îl conţine e întrebuinţată de locuitori ca aliment . Dă rezltate bune în dizenterie, de
asemenea., în laborator se foloeşte în testul de imunodifuzie. în gel de agar. În China se mai
foloseşte în lăcuirea – gomarea – vălurilor şi lampioanelor, care nu mai sunt atacate de insecte.
AGARICI bot.. Ciupercă de copaci.
AGARICINAE. bot. Mare familie de ciuperci bazidiomicete cu spori produşi de bazidele ce
conţin 2 – 9 spori. Bazidele sunt reunite pe faţa inferioară unei pălării - zidii externe - -
acetobazidii – prin nişte lame. Hymenoforul este de obicei gros, cărnos, ca o umbrelă, cu
marginile convexe sau concave, aşezat pe un picior ce liipseşte uneori. . Unele agaricinae
prezintă în jurul piciorului un inel ce provine din ruperea unui sac membranos. . În această
 55

Fig. 131. Ciuperci în versiune româneascîă. 1. Mănătarcî. 2. Păstrăv 3. Burete şerpesc.

4 Burete cu perucă. 5. Burete galben. 6. Mânătarcă. 7. Creasta cocoşului.
8. Burete de stejar. 9. Ghebe 10. Zbârciog. 11. Ureche de mai. 12. Urechea babei .
13. Ciuperca de bălegar.

fami lie intră toate formele numite vulgr ciuperci. Ele se dezvoltă pe pământ, pe scoarţa unor
arbori, lemn, bălegar. Unele sunt comestibile, altele veninoase. ; conţin sucuri lăptoase de
culoare galbennă sau roşietică. produse de cele lactifere. Cuprinde două triburi :
Ptycophillae şi Lactophillae v. ciuperci. Sunt ciuperci cu aparatul vegetativ trăind în substrat şi
reprezentat printr-un miceliu foarte ramificat. Sunt bogate în zaharuri, ceea ce le face să aibă
căutare. Are multe specii a căror enumerare o facem aici. A. alutaceus - burete de spini; A.
arvensis – ciupercă ;A. aurantiacus – bureţi gălbinoşi; A. botulinum – burete de mesteacăn; A
campestris - burete de bălegar ;A covhlearus - microreată; A. comatus; A clypeolarius –
galbenă de brad: A. coccinarus – burete roşu; A. botulinis – bureţi de mesteceni; A.
camnpestris – ciuperci de gunoi; A. centharellus ; A delicious – râşcov; A eburneus – burete
bălos; A. fimentarius – buretele calului; A. foetens – bâoşel; A. georgii – micorete; A. ostreatus
– păstrăv; A piperatus – iuţa A pratensis – ciupercă ; A procerus – burete şerpesc ; . A.
prunulus – microreţi; A scorodonius – burete lerpesc ; A. serotinus – păstrăv; A. silvaticus –
ciupercă de pădure; A. volenus - vineţică cu lapte; A. vreaeades . v. ciuperci comestibile.
AGARICUS. bot. Gen de ciuperci ce a d at numele său Familiei Agaricinaelor. În trecut avea
multe subgenuri care astăzi sunt ridicate la genuri autonome Agaricus se denumeşte numai
restrâns Pratella sau Psalliota.
AGĂŢĂTOARE zool. Ordin din grupa păsărilor carinate; cuprinde un număr mare de specii care
deşi se deosebesc mult, au însuşirea comunnă că dintre cele patru degete, două stau înainte şi
două înapoi, ceeace le permite să se agaţe cu înlesnire pe arbori În aceata mai sunt ajutate şi
de cioc. – la papagal sau de coadă la gheunoaie. Unele au ciocul lung şi ascuţit, alltele gros şi
încovoiat. Au aripi scurte, ceeace le îngreunează zborul. Trăiesc prin păduri, se hrănescu cu
insecte, plante şi fructe. Cele mai multe familii trăiesc în regiunile tropicale. Agăţătoarele se
împarte în trei grupe. 1., Levirasceae - cucul, pescarul, pupăza . 2. Picaridele – ghenoaie; 3.
Papagalii
. AGATHEA. bot. sin Feliciae. Gen din familia Compodrrlor. A. tenela e un mic arbust
originar de la Caoul Bunei Speranţe. Are o înălţime de 40 cm cu ramuri numeroase, aproape
ierboase, cu frunze mici, întregi. Flori numeroase, dispuse în capitule, sunt albastre, cu centru
galben şi înfloresc succesiv toată primăvara şi vara. Se cultivă ca plate de ornament.
 56

Fig. 132. Agavă Fig. 133. Recoltarea vinului de Maguey.

Fig. 134 . Didierse specii de agave.

AGATOPHILIUM. zool. Insectă din familia Silphidae. Trăieşte în bureţi şi plante putrede. O
găsim şi în ţara noastră
AGATHHOSOMA. bot. Grup de plante din familia Ruthaceelor,, tribul Diosmeelo. . Plante
originare din Clonia Capului formănd tufe frumoase, cu colonii mici , florile dispuse în umbrele.
Cer lumină multă şi căldură. Se cultivă ca plante de ornament.
AGAVE. bot. Gen de plante mari, vivace, dimn familia Amarylideelor. A fost introdusă în
Europa prin secolul al XVI în jurul Mării Mediterane, unde sălbăticindu-se s-a răspândit mult.
În Europa Centrală se cultivă ca plantă ornamentală, Tulpina acestei plante are la partea de
jos o tufă de frunze, lungi de 2 m late şi groase, convexe, cu marginile prevăzute cu spini tari,
verde albăstrui. Sunt terminate cu un vârf negru, lung şi încovoiat. Florile foarte numeroase şi
de culoare galbenă se află pe o coardă lungă de mai mulţi metrii. Aclimatizată pe tărmul
Mediteranei îi prieşte orice teren şi se înmulţeşte foarte uşor prin seminţe, prin lăstari sau bulbi
care se pun în pepinieră, şi care după doi ani dau naştere tinerelor plante. Agavele sunt
întrebuinţate mai mult ca plante textile. Cuprind două tipuri de destinaţie deosebită : A. rigida
cu varietatea A sisalana şi A heteracantha Varietatea sisalana nu are spini laterali. Cultura.
Agavele reuşesc în terenurile uşoare şi potrivitt de fertile; clima marină le prieşte îndeosebi..
Sunt plantate toamna într-un pământ bine lucrat în benzi , cu spaţiu de 33 m, cu distanţa între
rânduri de 4 m. Sistemul uşurează recoltarea şi transportul frunzelor. Lucrările de întreţinere
constau în arături superficiale, cu plugul de vie, primăvsăara, Recoltarea frunzelor se face prin
iunie - iulie, cu un cuţit încovoiat, cu mânerul lung. Lucrătorul însărcinat taie mai întîi frunzele
de la bază, aproximativ 1000 pe zi. O plantă de 6 ani dă în mijlociu 60 de frunze la prima
recoltă şi 20 frune la fiecare doi ani, cu condiţia să se taie coada florală încă de la ivirea ei;
aceasta pentru motivul că organele florale înfloresc numai o dată apoi pier. Frunzele sunt mai
întâi desfăcute de parenchimul ce înconjoară fibrele cu ajtorul unei unelte speciale. Frunzele
sunt mai întâi spălate, bătute, şi apoi pieptănate ca să se scuture orice sămânţă ; apoi sunt
limpezite de mai multe ori cu apă curată şi puse la soare să se înălbească. Producţia varietăţii A.
sisalena, socotindu-se recolta unei plante la 6 ani 60 de frunze e evaluată la 62 kg.
Substanţă verde dă în jur de 500 kg. fibre înainte de spălare sau 1660 kg. fibre uscate. Seva
acestei plante serveşte în America la prepararea unei băuturi alcolice numită vinul de Magney .
O plantă dă 15 – 20 l oe zi, timp de şase luni, apoi se usucă. Varietăţi ornamentale. Cea mai
însemnată este A. americana ; cităm şi A celesiana, A. lurida, A. vivipara, fililfora, A diacantha
etc. . Se cultivă foarte mult, dar înfloresc numai o. dată şi apoi mor.Se pot ţine în ghivece sau
lăzi. Iarna sunt păstrate la adăpost de îngheţ, într-un loc bine luminat şi nu se udă decât t o
dată cu reântoarcerea timpului frumos.
AGELAIUS. zool. Gen de păsări din familia Icteridelor, subordinul Sturniformelor . A.
phoeniceu . Această specie o găsim în America de Nord unde este ţinută în colivii. pentru
 57

Fig. 135 . Începurul agriculturii în Comuna primitivă. Fig. 136. Relaţia om - animal în Egiptul
antic. Fig. 137. Plugăritul în Evul Mediu.

cântecul şi culorile sale frumoase. Mici, cântătoare, hrănindu-se cu viermi, moluşte, fructe şi
seminţe, sunt în acelaşi timp şi folositoare şi stricătoare. Cultivatorii americani urăsc aceste
păsări deoarece fac unele stricăciuni grâului copt; totuşi este o bună culegătoare de insecte în
urma plugului.
AGELASTICA. ent. Gen de Coleoptere din familia Chrisomelidelor: A alni este specia cea mai
răspândită; mică de culoare violetă, sau albastră cu reflexe metalice, distruge uneori toate
frunzele aninilor. Cităm specia A. halensis.
AGENDA AGRUCOLĂ. agr. Este o lucrare de sinteză care în afară de partea rezervată
notiţelor zilnice sau înregistrării veniturilor şi cheltuielilor, mai conţine sub formă recapitulativă
un complex de tabele sinoptice, de primcipii ştiinţifice, de teorii şi experienţe practice, date
ştiinţifice, etc. de o mare şi utilă însemnătate. Agendele agricule Warrz şi Vilmorin, ambele
franceze au reputaţie mondială.
AGENEZIE (gr. genesis – naştere). med. vet. 1. Monstruozitate prin nedezvoltarea unei părţi
din corp. 2. Imposibilitatea dezvoltării gameţilor, deci a reproducerii. 3. bot. Lipsa organelor
reproducătoare la florile de călin - Viburnus opulus.
AGENT NOCIV . med. vet. Factor care tulbură unele funcţii ale organismului. Postulatul
terapiei hipocratice : Primum non nocere.
AGENIA ent. Insecte din Familia Plopilidae, foarte asemănătoare cu genul Priocnemis. A
punctatum îşi construieşte celula în nisip, arbori etc. Se hrăneşte cu păianjeni.
AGENT. Reprezentant oficial al unei instituţii, organizaţii, a unui staf, însărcinată cu sarcina de
a executa ordinele unei autorităţi.
AGENT AGRICOL alias agent veterinar. Ideia de a se atribui acest nume absolvenţilor de
şcoale inferioare de agricultură prin legea organizării corpului agronomic ,a fost înlăturarea prin
înlocuirea cu cea de tehnician sau specialist agricol.
AGENT NATURAL Forţa fizică sau fenomen natural pus la îndemâna omului de natură. care
îl ajută la producţiuni. : pmântul, apa, mările, vântul, căldura solară, îngheţul etc. .La nceputul
omenirii, toţi agenţii naturali formau un patrimoniu comun, erau deci gratuiţi. Când oamenii au
crescut numeric, o parte a acestor agenţi naturali au început a deveni bunuri de ordin privat,
pe când altă parte, care nu s-a putut însuşi a rămas cu titlul de gratuitate, la dispoziţia obştei,:
aerul, ploaia, căldura solară.
AGENT PATOGEN med. vet. Microorgansm capabil să pătrundă şi să se înmulţească într-
un organsm animal sau vegetal. capabil să producă manifestări patologice. În teoria patologiei
celulare R u d o l f V i r c h o w a postulat obligativitate medicului de identifica sediul
leziunii exteriroizate prin semne clinice cu ajtorul instrumentelor specifice (microscop, aparat
pentru detecţia de anticorpi stndardizat, ş.a.m.d.).
 58

Fig. 138 Agelaus Phoeniceus Fig.139. Botezul lui C h r i s t o s. în apa Iordanului. Fig. 140 .
Botezul cailor la Poiana Mare judeţul Dolj. Fig. 141. Ageratum mexicanum

AGENT NOCIV med. vet. Distrugător sau vătămător prntru sănătatea sau viaţa cuiva.
Principiul hipocratic cerut unui medicament : primum non nocere , adică să nu facă rău.
AGENT TRAUMATIC. med. vet. Factor care provoacă traumatisn (mecanic, fitic, chimic).
AGERATUM . bot.. Plante din familia Composeelor, originară din Mexic. În America vom găsi
mai multe varietăţi, în Europa doar una, singură var. A. coeruleum - mexicanum - Se cultivă
ca plante ornamentale în sere, unde e vivace ; de obici se plantează în aer liber, ca specie
anuală; ajunge la 40 – 50 cm. Florile sunt dispuse în capitule numeroase, de un albastru
azuriu; înfloreşte neâncetat din Iunie până dă îngheţul. Foarte întrebuinţată la formarea
bordurilor. Se cultivă uşor. Pentru a obţine rezultate, semănatul trebuie făcut în paturi calde,
prin Marie – Aprilie. Se poate semâna în pepinieră. – în aer liber -. la sfârşitul lui Aprilie. Se
răsădeşte la înceeputul luni Iunie, dar în acest caz nu înfloreşte decât în Iulie. Aşa şi o
varietate cu flori albe A. mexicanum v. vezi alba.
AGERONIA ent. Gen de fluturi din familia Danaidae . A. alicia, e foarte frumoasă, are aripile
sinuase de fculoare verde închis, presărat cu pete închise, catifelate.
AGHIASMA gr. apă sfinţită. sin sfinţirea apelor. Apa fiind un un element primordial, un
principiu care intră în constituţia oricărui lucru, a avut la toate popoarele vechi o întrebuinţare
culturală. Ea este în acelaşi timp sinbolul curăţeniei, care poate realiza perfecţiunea morală,
Apa este cauza pentru care apa sfiinţită – aghiasma - a existat la toate popoarele chiar înainte
de C h r i s t o s. Creştinismul nu a înlăturat-o. Apostolul P a v e l în scrisoarea sa către
credinciioşii tesaloni - cap 5 a zis - ceeace este bun să ţineţi; de tot lucrul rău să vă feriţi. .
Ceeace înseamnă că noua religienu a fost exclusivistă, decât numai în ce priveşte credinţele
greşite. Şi practicile urâte sau fără sens. În special la evrei apa a avut mare întrebuinţare. Ne
aducm aminte la nunta din Cana Galileei, când C h r i s t o s a prefăcut în vin apa din şase
vase - pentru urăţire, după datina iudeiilor -cum spune arhanghelul I o a n în cap II, versetul6.
Ştim de asmea din Vechiul Testament, că M o i s e înainte de darea legii pe muntele Sinai,
din porunva lui D u m n e z e u a sfiinţit mai întâi poporul. obligând-l să-şi spele veştmintele.
De asmenea nici un act religios nu se face înainte ca cel care o face să nu se spele cu apă ce
avea să o oficieze. Dar afară de această întrebuinţare a apei, era la evrei şi apa de stropire
preparată din cenuşa unei vaci roşii arsă cu lemn dee cedrum , isop şi carmesin. Acest
preparat se punea în apă şi se stropea orice im care s-ar fi apropiat de un cadavru, casele în
care a fost un mort şi în sfârşit, în orice lucru necurat. Era deci o aghiasmă cu deosebire că
pentru sfiinţirea ei nu exista o rugăciune proprie zisă, ci numai prepararea ei în felul şi pentru
scopul arătat mai sus, constituia actul sfinţeniei. La celelalte popoare antice, de asemenea, apa
de izvor, în care se arunca un chibrit aprins luat de pe altarul de jertfe. Pentru stropirea
fântânilor, în luma mai, această apă se prepara de cea mai bătrână dintre preotese și se
 59

Fig. 142. Alai însoţit de muzicanţi sărbătorind o bovină şi o caprină în Mesopotamia.

(Ur, mileniul III î.e.n.). Fig. 143. Templului lui Solomon din Ierusalim. Grup statuar care
srăjuia intrarea, azi dispărut. Fig. 144 . Sărbătoarea precreştină a boului înstruţat, reluată în
câteva sate din zona Bistriţa Năsăud.

punea în cenuşă de juncă, ca şi la evrei, dar amestecată cu sare. Pentru stropirea caselor se
întrebuninţa apă simplă amestecată cu sare. Spre deosebire de evrei, la celelate popoare avea
întrebuinţări curăţitoare, cu sens material şi moral. Apa lustrată, se prepara de obicei odată cu
un ritual deosebit. Cum am spus, creştinii nu au înlăturat aăa ca element de curăţire pentru
sfiinţirea apei, ci ca simbol de curăţire materială şi ca simbol de înfreptare morală. Ea a fost
întrebuinţată mai întâi la botez, şi este sigur că încă din cele mai vechi timnpuri ale creştinătăţii,
înainte ca cineva să se boteze , apa era binecuvântată primind puterea de a sfinţi şi curăţi.
de păcat pe cel ce avea să intre în ea. Deci aghiasma e apa de izvor în care se arunca un
chibrit aprins luat de pe altarul de jertfe. Pentru stropirea fântânilor, în luma mai, această apă
se prepara de cea mai bătrână dintre preotese, şi se punea în cenuşă de juncă, ca şi la evrei,
dar amestecată cu sare. Pentru stropirea caselor se întrebuninţa apă simplă amestecată cu
sare. Spre deosebire de evrei, celelate popoare a fost întrebuinţată mai întâi la botez. Nu se
cunoaşte când şi cum au introdus celelalte întrebuniţări, dar se poate deduce cu siguranţă că
pe măsură ce creştinismul pătrundea în toate părţile prrctica stripirii cu apă sfiinţită de la
păgâni, a trecut la creştinism. Prepararea nu se mai făcea ca la păgâni, ci era sfiinţită în numele
lui D u m n e z e u, regele şi stăpânitorul tuturor, creatorul tuturor lucrurilor. care a trimis în
această lume pe unicul său fiu Isus Christos. Spre a mântui şi îndrepta fiinţele create prin
puterea cuvântului său., cum spune o foate veche formulă de sfinţirea apei. În biserica
ortodoxă, aghiasma a avut din timpuri foarte vechi o întrebuinţare variată. La naşterea
pruncului, la botez, la începutul oricărei trebi mai de seamă, la curăţirea apelor spurcate, la
stropirea câmpului ameninţat de insecte, etc. Sfinşirea apei se face conform unui ritual
deosebit, de către preot care invoacă providenţa să dea apei ce o sfinţeşte puterea de a
iozbăvi de necazuri, de a înlătura orice puetere potrivnică, de a spăla păcatele şi de a
tămădui orice boală şi de a înlătura orice putere potrivnică, de a spăla păcatele şi de a
tămădui orice boală sufletească sau trupească. Apa ce se întrebuinţează în biserica ortodoxă
este apa simplă şi curată, fără nici un amestec cu alte ingrediente. În nomenclatura bisricii
există două feluri de aghiasmă, mare şi mică. Aghiasma mare se face numai în ziua de
bobotează, adică 6 ianuarie. Creştinii îşi sopresc pentru trebuinţele lor religioase de peste an.
Aghiasma mică se face la ziua întâi a lunii, la sfinţirea caselor din nou zidite, preum ori de
câte ori creştinul simte nevoia unei reconfortări sufleteşti. Aghiasma care se face femeii care
naşte se numeşte apă şi are un ritual foarte scurt. La mare cinste se află la creştini aghiasma
de la trif, care se face în ziua de 1 februarie şi cu care ei stropesc grădinile de zarzavat.
Numele ei vine de la Sf. T r i f o n , care se serbează la 1 februarie, cel care a alcătuit o
frumoasă rugăciune împotriva insectelor care vătămează semănăturile, livezile sau grădinile. În
general aghiasma este un mijloc excelent de a promova evlaviași și simțul gospodăresc.
 60

Fig. 145. Diferite varietăţi de agrişe. 1. Roşie de Olanda. 2. Albă de Versailles. 3. Cassis
nefru de Neapole. 4. . Green Ocean. 5. Uriaşă timpurie. 6. Golden drop.

gospodăreşti, în afară că bunele sentimente care se deşteaptă prin rugăciunile care se rostesc,
pot face providenţa de care atârnăm cu toţii, să ne ajute cu puterea ei.
AGHIRESI sin AGRIS Bot. Ribes grosull aria sin Agriş, Agreş, Agriş ălbatec, Borboană,
Răzăchie sălbatecă, Strugiru spinoşi. Arbust din familia Saxifracaceae –Ribensioidae -. Are
frunze trilobate, cu sau fără peri. Flori mici, verzi sau roşiatice. Fructele sunt bace, verzi , ovoide
sau galbene sau roşii, uneori păroase. Este originară din Europa septemtrională şi creşte în
stare naturală prin locuri stâncoase din pădurile subalpine. Înfloreşte din Aprilie – Mai. Este
melifer. Fructele sunt comestibile. Necoapte sunt acide. Coapte sunt dulci, răcoritoare,
laxative. În cultură se găsesc 3 specii. 1. Agrişul cu ciorchini – rubrum , ale cărui foi se
întrebuinţează din luna August fiind întrebuinţate din farmacie. 2. Agrişul cu frunze negre –
Ribes nigrum v Cassi 3. Agrişul cu spini v. Ribes uva crespi. Cultura. Agrişul nu este
pretenţios în ce priveşte terenul, dar dă rezultate mai bune şi durează mai mult în cele silico –
aargiloase. Nefindu-i necesară o vcantitate mai mare de căldură poate avea şi expoziţia Nord.
Înmulţirea. Din cauza variaţiilor obţinute la înmulţirea prin sămânţă, se obişnuieeşte butăşirea
păstrându-se primul sistem pentru obţinerea de varietăşi noi. Butăşirea. După căderea
frunzelor se taie ranuri de 1 – 2 ani, bine coapte, de pe plante selecţionate lăsându-le şi
puţin lemn bătrân la bază. Butaşii se taie de 30 – 40 cm, se fac pachete şi se stratifică în nisip
până în martie. când se plantează în pepinieră sau direct. Altoirea. Este un procedeu
întrebuinţat numai de amatori. Formele. Agrişului trebuie să-i dăm forme simple deoarece la 4
– 6 ani trebuie să-i reântinerim ramurile coroanei lăsându-le pe cele lăsate să se dezvolteîn
cultura mare, cea mai practică formă este tufa, la distanţă de 1,50 m în toate sensurile. În
grădinile mici poate avea orice forme şi cu distanţe mai mici. 33 cm. Formarea tufei. Se poate
realiza în mai multe moduri. 1. Netăimd butaşii în snul plantării şi aplicându-i iarna următoare
pr ramura cea mai inferioară, tăiată la in ochiu, ceeace are ca rezultat naşterea mai multir
ramuri, suprimând pe cele care cresc în centru şi o prind şapte sau opt din exterior. 2. Tăind
după plantare la 3 ochi prntru a ob ţine trei ramuri ce se vor ramifica până l a zece.
 61

Fig. 146. Ramură de agriş cu ciorchini. Fig. 147. Ramură de agriş spinos. Fig. 148.
Oidium cenuşiu sin infestaţia cu micetu Sphaecoteea mors uvae.

Ramificaţiile se vor tăia lungi, când sunt viguroase şi scurt în caz contrar. Producţia de fructe.
Mugurii fructuferi iau naştere pe ramurile de un an şi se deosebesc greu de ceilalţi. Ciupirea,
Ramurile anuale se ciupesc la patru frunze pentru ca să se favorizeze producţia de fructe.
Cultura. După tăiere se practică o arătură uşoară, după ce în prealalbil se îngraaşă cu 100 000
kg la hectar. Recolta şi producţia. Adevărata producţie începe în al treilea an de la plantare
putându-se prelungi şi douăzeci de smi. Se recoltează 5000 – 6000 kg fructe la hectar
Inamici şi boale. Sunt numeroşi ; frunzele sunt atacate de Cheimatobia, Noctuelide, Bombyx,
Păduchii de frunze, Abraxas, Contra lor se întrebuinţează cu succes următoarea soluţie : Apă
– 100 litri; nicotină – 1 l.; Spirt denaturat – 5 l; Săpun negru – o,5 kg. : Dintre bolile
criptogamice, cele mai răspândite, fără să cauzează cele mai mari pierderi sunt rugina –
Puccinia ribis, Antrachinoza - Glaeospoorium şi Putrezirea –Septoria ribis. Oidimiul, mucegaiul,
Dermatophora necatrix. Toate se combat cu aceiaşi soluţie cuprică Cele mai periculoase sunt:
a) Oidimiul cenuşiu. Este produs de ciuperca Sphaeroteca mors uvae, caracteizată prin
invadarea miceliului ciupercii, pe toate părţile plantei. care se combate prin tăierea ramurilor
atinse şi stropirea celorlalte prin stropirea cu 3 % Zeamă de cupru. b) Băşicarea frunzelor -
se datoreşte înţepăturilor cauzate de păducelului verde – Aphis grossulariae, ce produce
umflături pe partea superiară a frunzelor. Se combate cu o soluţie de nicotină şi săpun
roşşu.
AGHISTIN. bot. sin. CASTAN. - Aeesculus hipocastanum.
AGLAIA. bot. Gen din familia Meliaceelor, cca. 45 specii originare din Asia şi Oceania.
Tropicală. A. adorata este un arbore de 8 – 10 m pe care chinezii îl cultivă prntru florile sale
miirositoare cu care parfumează ceaiul.
AGLIA TAN. ent. Insectă coleopteră a cărei omidă trăieşte pe stejar, fag mesteacăn.
AGLICA. bot. Numirea popilară a plantei Spiraea Filipendula sin. Filiprndula. Hexapetala.
Numită şi Agrici, arba – caprei , Ferigea, Ferigea – albă, Floarea soarelui de cămp, Aglice,
Teişor. Plantă erbacee, vivace numotă din familia Rosaceae Tulpina e simplă şi dreaptă,
frunzele cu florle mici, albe mirositoare. Dispuse la corimb la vârful tulpinii.; fructul e o
cspsulă. . Are rădăcini tuberculoase ce conţin amidon şi tanin. . O găsim prrin poeni şi pădure.
Înfşoreşte în periosd a Mai – Iunie.
AGLICEL. bot. Denumirea transilvăneană a plantei Ciboţica cucului. – Primula officialis.
AGLOSSA . ent. Gen de microlepidoptere din Pyralidae, fără trompă. În Europa avea trei
specii cunoscute sub numele de Molia grădimei. 1. A Asopia sin. Pirelzs, sin Pyralis
frinaris, o ggăsim în godpodării prin dulapuri. 2. A pinguinalis – asemănător precedentei de
culoare cenuşiu roşcat se hrăneşte cu grăsimi. 3. A cuprealis, ce distruge cărţile legte în piele,
şi pe care o găsim sub scoarţa mestecenilor bătrâni. Face parte din fauna cadavrelor în
 62

Fig. 149. Agriş Roşu de Olanda şi Cassis nnegru de Neapole. Fig. 150. Tăiere în cordon
orizontal triplu. Fig. 151 Palmetă cu ramuri oblice. Fig. 152 Butaşi de agriş. 1. Simplu cu
ramura de un an. 2. Idem cu călcâiu. 3. Idem cu o bucată (a) din vehea ramură. .

perioada de distrugere completă, şi roade părul şi ţesuturile uscate.

AGLOSAE. zool. Subordin Batracieni. Se caracterizează prin absenţa limbiei şi un singur canal
central prin care urechile comunică cu gura. Cuprinde două familii: Dactylathraşio şi Pipa.
AGNOSTUS. ent. Fosil din clasa artropodelor, grupul Trilobiţilor, .v. Trilobiţi, Familia
Agnostidae. Prezintă regiunea cefalică şi Phygidium foarte dezvoltate. . Nu are ochi, regiunea
abdominală se compune din două inele. Acest fdosil este caracteristic pentru Cambrian.
AGLUTINARE med. vet. (lat – glutinare – a lipi împreună). Sin. reacţie de seroaglutinare- .med.
vet. Aglutinarea antigenului (aglutinogen) sub acţiunea anticorpilor. (aglutinine) .Se foloselte în
microbiologe (bacterii) şi în hematologie (hematii) pentru stabilirea grupelor sanguine.
Reactanţi.: a) antigen bacterian standardizat; b) anticorpii din ânge sau ser; c) soluţia
cloro sodică pentru reacţie. Tipuri de reacţe :1. Aglutinarea rapidă pe lamă. (salmoneloză,
bruceloză). 2. Reacţia de hemaglutinare (salmoneloza aviară). 3. Reacţia de aglutinare lentă în
tuburi (salmoneloză, bruceloză, morvă, tularemie,, colibaciloză, recketsii - Widal, pentru
diagnosticul febrei tifoide umane). 4. Reacţia inelară în tuburi (bruceloză). 5 Reacţia de
aglutinare liză (leptospiroză).
AGLUTININĂ . med. vet. 1. Anticorp care apare în serul sanguin după vaccinare sau în
infecţia naturală. Depistarea se face prin tehnici de laborator serologice la care s-au afăugat
şi altele:: imunorecipitarea, imunodifuzia, electroforeza 2. Aglutininele sunt proteine plasmatice
având ca suport imunoglobulinele clasice Ig M, Ig B, Ig A. . Termenul a foot rezervat pentru
aglutininele sanguine din sistemul ABO, sin. anticorpi naturali, spre deosebire de cei dobândeţi,
provocaţi de virusuri, bacterii, miceţ etcc. Terminologia de laborator apelează la anticorpii
compleţi şi incompleţi. Anticorpii compleţi în prezenţa antigenului produc aglutinarea atât în
mediu salin (ser fiziologic), cât şi în mediu albuminos ( ser sanguin, albumină bovină. Sunt
termolabili, adică dispar la temperatura de 63 0 C, după 1 oră ). Anticorpii anti A şi anti B sunt
comppleţi, la fel ca şi cei produşi de un antigen viral, bacteriam, micotic specific. Anticorii
incompleţi nu produc aglutinarea antigenului nici în mediu salin nici în mediul albuminos.
Totuşi se fixează pe suprafaţa eritrocitelor, fenomen care stă la baza testului antiglobulinic
Coombs. 3. Aglutinie vegetale sunt substanţe estrase din seminţele unor platante, care au
proprietatea de a aglutina eritrocitele. sin. lectine – pentru a se evita confzia cu anticoprii.
Sunt folosite pentru identificarea şi clasificarea subgrupelor sanguine : exemplu : Lectina
anti A extrasă din planat Doluchos biflorus, cu care se pot identifica grupele A1 şi A1 B,
respectiv fitohemagluitinia extrasă din Phasolis unatus, este folosită la tipizarea subgrupelor
sanguine la om şi la animale.
 63

. Fig. 153 Poziţionarea aglutinogenului pe u hematiee din grupa AB.

Fig.154. Grupele sanguine la om. aglutinogenele şi aglutininele sistemuui l ABO.
Fig 155. K a r l L a n d s t e i n e r.

AGLUTINOGEN . med. vet. Antigen preparat din microbi sau din hematii care introdus în
organism prooduuce aglutinine specifice. Denumirea de aglutinie şi aglutinogene o datorăm
lui K a r l L a n s t e i n e r (1868 – 1943 , Premiul Nobel pentru medicină, 1930) . În anul
1900 L a n s t e i n e r a descoperit că pe suprafaţe eritrocitelor existau două antigene,
respectiv A (α) şi B (β), pe care le-a denumit aglutinogenele A (α) şi B (β). Combinaţiile care
asigură protecţia după un mecanism biologic comun omului sau animalelor sunt prezentate
în tabelul de mai sus. Mai târziu, alături de O t t o W i e n e r, au identificat în anul
1940 ntigenul Rh . Au explicat motivul pnetru care o parte din sugari mureau la primul
taind din laptele matern, iar aalţii nu. În medicina veterinară, cercetările privind grupele
sanguine la animale au fost iniţiate de S â r b u Z a m f i r.
AGONIE med. vet. gr. agonia – luptă. Fază premergătoare morţii. Este o axfixiere înceată
provocată de alterarea inimii, creereului sau aparatului respirator. Durata variază de la minute
la 20 de ore. Simptome: înţepenirea membrelor, dilatarea pupilelor, scăderea pulsului, oprirea
respiraţiei. Agoia este obişnuită în bolile de inimă, de plămâni şi în unele intoxicaţii. Diagnostic:
: stop cardia, stop cardio – respirator, accident cerebral.
AGOSTINA. Bot. sin L Lugliatica verde, Madeleine Verte, Vert de Madere, Blanc precice,
Varietate de struguri timpuri de masă, originală din Italia. – Piemont – unde pe coastele înalte se
întrebuinţează ca stuguri pentru vin. Produce struguri micşori, îndesaţi, cere tăiere lungă.
.AGRA. Bot. Gen din tribul Labiini, cuprinzând aproximativ 150 de specii.Sunt insecte ce trăiesc
pe arborii regiunilor calde din America şi se cracterizează prin culori strălucitoare
AGRANULOCIT med. vet. v. antonmul granulocit Leucocit implicat în apărarea organismului,
identificat pe frootiul de sânge colorat panoptic, lipsit de granulaţii (limfocit, monocit). Ambele
sunt implicate în apărarea mediată celular şi umoral a organismului. Neutrofilul, eozinofilul şi
bazofilul, care au granulaţii sunt implicate în distrugereea bacteriilor, virusurilor paraziţilor
endocelulari sau altor detritusuri celulare prin fgocitoză . Formula leucocitară stabileşte
proporţia lor în sânge. Prin teste citochimice pot fi identificate granuocitele migrate din sânge în
ţesuturi eozinocitul şi mastocitul.
AGRANULOCIZOZÂ. med. vet. Stare patologică. caracterizată prin lipsa granulaţiilor în
granulocite. Neutrofilele conţin granulaţii azurofile (lizozom,i), bogate in hidrolaze acide ca
fosfataza acidă, dezoxiribonucleaza acidă, , eseraza, beta-glucuronidaza şi mieloperoxidază
( implicată în eliberarea oxigenului din peroxid - H2 O2 ), ,cu acţiune bacteriicidă etc.
Granulaţiile , specifice conţin lizozim şi bactoferină, Primul srăpunge membrana bacteriilor, iar
al doilea le blochează metabolismul fierului fără de care nu se mai pot dezvolta. La eozinofil,
granulele sunt mari, centrate de un ax electronodens (internum), bogat fosfolipide şi acizi graşi.
Zona ckar (externum), este dominată de fosfataza acidă. Granulele bazofilului sunt bogate în
histamină, heparinp şi serotoninp. Agranulocitoza scade rezistenţei organismului, invadat de
infecţii. Febra şi leziunil necrotice ale gurii sunt patognomonice A fost diagnosticată după
 64

Fig.156 Secţiune prin limfocit agranular. (M E x 9 000) Fig. 157. Limfocit agranular de porc.
(SEM x 25 000 ) . Fig. 158. Secţune prin granulocit eozinofil. (ME x 9 000).

administrrea prelungită de piramidon ( la om ) sau de cloramfenicol ( la animale ) asociată cu

aplazia şi.pancitopenia. medulară.. Sunt nominalizate agranulocizoza autoimună a carnivorelor
şi agranulocitoza infwcţioasă de natură virală a pisisicii,
AGRAR . Atribut cu caracer jridico – soclai al al tuturor chestinuilor privitoare la proprietatea
pământului întrebuinţat în legislaţia română: Termenul apare pentru prima dată în Legea
agrariană a lui S p u r i u s C a s s i u s, (486n î Chr), , S i c i l i u s S o l o n şi S i c i l i u s
S e c t i u s ( 366 î Chr.), F i l i e r u s G r a c h u s ( 133 î. Chr), C a i u s G r a c c h u s
121 î. Chr). În acest sens avem la noi Refirma agrară, iar totalitatea reformelor o sintetizează
Legidlaţia. Se întrebuinâeazî şi în sens mai larg, când agricultura este un atribut politico –
social al tuturor măsurilor ce se iau de stat în vederea propăşirii populsţiei din agricultră şi a
agriculturii cu toate ramurile, deci a întregii economii rurale.
AGREGAT fiz. Toate corpurile sunt considerate agregate unite prin coeziune. Unirea este
reversibilă după acţiunea căldurii. Astfel fizica clasică deosebelte trei sări de aregare: 1 Llichidă
(apa) 2 Solidă şi 3. gazoasă. Mecanica cuantică a adăugat starea de plasmă .
AGREFATE. bot. Ordin de plante cuprinzând : Rubiaceele, Caărifoliaceele, ,Vlaeranac
eele, caracterizate prin flori gamopetale agregate şi stamine epigine.
AGRESINE . med. vet. Componente descrise la bacterii sau miceţi, care pot liza alte bacterii.
Pe această logiă au fost preparată penicilina şi streptomicina.
AGRICOL de la latinescu ager – pământ şi colere – a cultiva. Atribut cu caracer tehnic şi
economic al tuturor chestiunilor privitoasre la la cultura pământului. Vocabular : teren, lucrări,
plante, produse, muncitori, instrumente şi maşini, , construcţii, expoziţii, literatură, bibliotecă, ,
muzeu învăţământ, credit, sindicat, buletin, revistă, consilier, inspecxtor, comitet.
AFRICOLA. Numirea în latineşte a plugarului, purtat de personalităţi ilutstre. A g r i c o l a
C o r n e i u s I u l i a n u s , (37 – 73), , general cu mare gloriei pentru cucerirea Britaniei şi
încorporarea ei la Imperiul Roman; A. R o d o l p h o s ( 1442 – 1485);, C o r n e l i u s
T ac i t u s , c area scris viaţa lui A g r i c o l a R o d o l p h o u s . A g r i c o la C a r o l
J o s e p h ( 1779 – 1852 ), pictor şi gravor german şi alţii din care prezentăm pe A g r i c o l a
R u d o l p h o u s şi A g r i c o l a C a r d a ş (1858 – 1955)..
A G R I C O L A R U D O L P H O U S (1442 – 1485); Filozof, muziciam şi instrumentist
consoderat întemietorul logocii sau dialecticii retorice. A definit logica drept arta de a vorbi în
mod probabil despre un oarecare lucru.. Distinge două părţi: invenţia ( găsirea probelor de care
are nevoie argumentare) şi judecata (locurile unde pot exista) Lucrări :De formare studio
(Despre formarea studiului); De dialectica inventione libri III ( Despre inv dialectică în trei cărţi).
 65

Fig. 159 A g r i c o l a C a r d a ş. Fig. 160l. Zeiţa C e r e s, sigla Academiei de Ştiinţe

Agricole şi Silvice din Româ.nia. Fig. 161. A g r i c o l a R u d o l p h o u s .

AGRICOLA C A R D A Ş (1858 – 1955).. Agronom cu aplicaţie în zootehnie. S-a

născut în anul 1884 la Galaţi. Între 1904-1908 a urmat cursurilei Facultăţii de Stiinţe ale
Universităţii din Iaşi care pregătea profesori de biologie. A continuat perfecţionarea pregătirii în
specialiate la Academia de Agricultură din Bon Poppelsdorf, unde a susţinut doctoratul cu o
temă din zootehnie ( Rumanines Rindviehzucht). Revenit în ţară a funcţionat ca director al
Scolii practice Ţigăneşti – Tecuci, propritatea Academiei Române. Puteraa de muncă şi
dăruirea profesională au atras atenţuia profesorului H a r a l a m b i e V a s i l i u (1880 –
1954), care i-a acodat un spaţiu în conferinţele libere de agricutură raţională pe care le ţinea
pentru a dezbate probleme legate de zootehnie la Iaşi. În anul 1913 a fost numit profesor
suplinitor de zootehnie la Facultatea de Agricutură ieşeană pentru ca după puţin timp să fie
numit titular. A postulat că .. un zootehnist nu poate fi decât un bun lamarkist, atât prin
experienţă , cât şi prin bun simţ. Aforismul conform căruia ... ..vaca mulsă repetat dă mai
mult lapte decât vacva mulsă o singură dată pe zi.. îi aparţine. A militat pentru păstrarea unor
nuclee pure din rasele induigene şi în primul rând a rasei Sură din care îşi trage originea
variatatea de şes şi varietatea de munte. Pin calităţile lor potenţiale a considerat că rasele
authtoone performante sunt superioare celor aduse din import. Lucrări pblicate: Originea
taurinelor de munte româneşti Jurnalul Societăţii de Agricultură, (1909), Scurtă privire asupra
animalelor din Romănia, 1911, Originea animalelor domestice, 1924, Cunoştinţe de zootehnie
generală (1931), Vita Sură de stepă, 1937 La pecore Karacul di Rumania, e l acclimatizatione
de questa rassa., Rev, de Zoot. Firenze, 1938. .Consideraţiuni asupra învăţământului agricol
(1939). Curs de zootehnie generală. (1947). Nica Theodor, E. Roşu, Miriţă I. Concepţia
Stiinţifică a profesorului Agricola Cardaş. Volum Omagial Cincizeci de ani de învăţământ
agronomic în Iaşi (1908-1958). Ion Ionescu dela Brad, ,Iaşi, 879.,1958,
AGRICULTOR În înţeles restrâns este acea persoană care, fie numai din practică, fie din
practică ajutată de teorie, se îndeletniceşte cu arta cultivării pământului, ca singurul său izvor de
existenţă. Ca urmare agricultorul se străduieşte prin o muncă neprecupeţită, să obţină din
pământ, prin muncă mai mult sau mai puţin meşteşugită, produse de origine vegetală,
destinaţia de a fi utilizate direct sau indirect, la alimentaţia omului. În sensul larg, agricultorul se
străduieşte să transforme produsele de origine vegetală cu ajutorul vitelor sau al maşinilor în
produse de origine vegetală sau animală ce pot fi utilizste direct la alimentaţia omului. Sub
aceste două aspecte apare – agricultorul – potrivit mediului natural – natura solului şi mediul
său economic - depărtarea de punctele de desfacere, centrele de comunicaţie, etc., în care se
găseşte. Oricum se găseşte, agricultorul are o mare importanţă economică, socială şi politică.
Importanţa econmică - rezidă din faptul că, mai mult ca oricare profesionist, poate să-şi
satisfacă direct trebuinţele sale inexorabile. De aceea, agricultorul este mai prudent, mai
refractant. Prin o justă compătare a trebuinţelor şi a cheltuielilor prin care se satisfac aceste
trebuinţe, este în măsură mai mare ca oricare alt profedionist să-şi îmbogăţească averea
 66

Fig. 162.. Demonstraţie de arat cu tractorul. Camera Agricolă Braşov. Fig. 163. Acţiune de
împroprietărire a Camerei Agricole de Ialomiţa. Fig.164. Arătură demonstrativă. Camera
Agricolă Arad.

contribind la sporirea averii naţionale, cu condiţia bineânţeles a libertăţii desăvârşite a

transacţiunilor sale. Importanţa socială rezidă din dragostea neţărmurită faţă de glie. Din
îndeletnicirea şi traiul în mijlocul naturii, încolţesc şi se dezvoltă în sufletul lor – în mod firesc -
virtuţi etăţeneşti care-i fac capabili de eforturi deosebite pentru păstrarea patrimoniului lor
strămăşesc. Tocmai de aceea, agricultorii fornează acel izvor nesecat, din care pe de o parte
se alimentează energia colectivă a naţiunii, iar pe de altă parte se regenerează energiile
individuale, menite să fie în fruntea nasţiunii. Dacă prin urmare agricultorii constituiesc factorul
economic şi social cel mai de căpetenie într-un Stat, atunci, cu siguranţă agricultorii au şi o
importanţă politică. Într-adevăr, agricultorii cuprind cea mai mare parte a populaţiei rurale. Şi ca
urmare sunt o contrabalansare a populaţiei proletare din oraşe. reprezentată de muncitori din
industrie şi comerţ, care nelegţi de glie sunt predispuşi să îmbrăţişeze idei subersive şi
cosmopolite. aşa că agricultorii constituie baza avuţiei morale şi materiale a unui Stat ; ei
formează talăa ţării şi tăria lor este tăria Statului. Cuvântul agricultor prezentă o importanţă
deosebită şi prin extensiunea pe care o portă. În adevăr , pe când cultivatorul lucrează el
însuşi, agricultorul lucrează şi conduce persinal lucrările, cu ajutorl unui personal .În sens larg
este acela care explotează o moşie pentru a scoate cu profit, produse vegetale şi animale.
Agricultorul nu se mărgineşte să cultive oricum ; el face o alegerea între feluritele culturi, şi între
numeroase maşini agricole; el pregăteşte pământul şi sămânţa, dă îngrijirile necesare plantelor
pentru a le asigura creşterea, recoltează, păstrează şi pregăteşte pentru ivânzare produsele,
transformă anumite produse vegetale pentru industriile anexe ale fermeior fabricarea spirtului,
vinului, amidonului, zahărului, uleiului, etc ; cu ajutorul aimalelor domestice transformă unele
produse vegetale furaje, rădăcinoase, tubercule, în produse animale de o valoare mare, -
şapte, carne, unt, ouă - şi în toate cazurile se sileşte să facă o cultură remuneratoare. Această
definiţiune ne arată cât de complexă este noţiunea de agricultor. ea cere pe lângă capitaluri
mari aptitudini speciale, o interacţiune profesională foarte variată, un sprijin înţelept, o judecată
sigură şi o direcţie metodică. Agricultorul trebuie să iubească meseria, să o iubească în
întregime. Ajutat de ştiinţă, agriultorul trebuie să caute fără încetare să lucreze tot mai bine; El
trebuie să ştie : 1. Cum e formată planta ; 2. Care sunt substanţele necesare pentru nutriţie. 3.
Ce mediu şi prin ce mijloace plantele absorb hrana; 4. Care sunt casntităţile de substanţe ce le
cuprind aceste mediuri şi pe care plantele le pot absorbi ; 5. Cum se ajută în mediile mai puţin
bogate substanţele de care plantele au nevoie; 6. Care sunt mijloacele de apărare împotriva
boalelor animalelor şi plantelor şi Conducerea moşiei îl obligă să cunoască dreptul şi legislaţia
rurală. Cumpărarea, vânzarea , schimbul, arendarea unei proprietăţi , construirea unei clădiri,
deschideea unui drum, existenţa servituţiilor - păşunat, pământ, trecere, adăpători comune,
vânătoare, pescuit, facerea unuiduşmanilor care le atacă Prin ce mijloace se pot prepara,
transforma, pune în circulaţie, întrebuinţeze în acelaşi timp şi blândeţea şi hotărârea, să dea
ordine bine judecat, blânde şi precise. Trebuie să se facă ascultat de personal lul său nu de
 67

Fig. 165. M S Carol al II-- lea vorbind ţăranilor din zona Ardealului. Fig 166. Hora de duminica
într-un sat moldovenesc. Fig. 167. Demonstraţie de stropirea pomilor. Camera Agricolă de
Cojocna.

teamă, ci de iubire. În timpul inspecţiilor, agricultorul trebuie să însemne în carnetul său . de

buzunar mai multe note personale: ceasurile de muncă, rasa animalelor, cantitățile de seminţe,
îngrăşîminte, recolte, etc. El scoate din acest carnet elementele unei contabilităţi simple, dar
corecte, pe care o completează în intervalul stabilit, anual astfel ca să reiasă beneficiile sau
pierderile rezultate din sistemul de exploatare. Agricultorul este adesori în luptă cu intemperrile,
cu accidentele, el trebuie să micşoreze aceste nenorociri pe cât se poate prin opere de
prevederi sociale, accidente contra incendiului, mortalităţii vitelor, îngheţului , grindinei,
accidentelor de muncă, etc. După cum se vede, un bun agricultor trebuie să fie în acelaşi timp
un bun savant, avocat, inginer, administrator etc, profesiunea sa îi cere pe lângă o instruire
solidă şi inteligentă spirit, ordine, suflet, ordine, metodă, asiduitate. Dar dacă această meserie
cere aptitudini atât de deosebite, ea oferă mai mult decât oricare alta, omului inteligent şi activ,
distracţiuni variate, un câmp vast de observaţii, şi studii, un izvor de satisfacţii şi de beneficii.
Dacă agricultorul este proprietarul domeniului pe care îl exploatează, redevenţă fixă, arendă. Şi
dacă exploaează după un contract în care nu furnizează decât munca şi o parte din capitalul de
exploatare, este metazer – dijmaş, dar în acest caz nu merită numele de agricultor, decât atunci
când participă la conducere, cumpărări şi vânzări. În exploatările specializate într-o producţiune
deosebită , exploatarea ia un nume ce aminteşte specialiarea: agriricultor, horticultor, viticultor,
sericicultor, avicultor. etc.
AGRICULTURA . Este una din ramurile de producţie brută în cadrul Economiei rurale ce ne
furnizează produse brute de natură vegetală, direct sau indirect consumabile. sau minerală. Ca
urmare prin agricultură înţelegem acea înfeletnicire practică ce constă în a cultiva pe unitatea
de suprafaţă în cadrul unei exploataţii agrucole plante ierboase anuale sau bianuale omogene
– ex. numai cu grâu, numai cu orz, sau ovăz sau heterogene ca porumb, ex. porumb cu fasole
şi dovlecei, ovăz cu măzăriche sau trifoi, fără îngrijirea individuală a lor recoltându-le astfel în
masă. Agricultura se împarte ăn : 1. Aratul unui câmp ce se lucrează an de an cu plugul
pentru a fi însămânţat. Acestea pot fi : a) cereale, b) leguminoase, c) oleaginoase - cultivate
pentru fructul lor – boabe ca produs principal şi dănd produse accesorii, vreji; d) textile, e
)furajere, f) aronatice – cultivate în special pentru partea lor vegetativp, tije şi flori ca produs
principal, fructele fiind produse accesorii g) rădăcinoase , h) tuberculoase . cultivate pentru
părţile lor vegetative subterane. 2. Silvicultura. Însămânţarea se poate face natural fără o
prelucrare a solului, fie artifical, după ce în prealabil au fost semănate cu graminee,
papilonacee, ca apoi să se recolteze în masă partea lor vegetativă, a lor pentru a furniza furaje
hibernale vitelor, Ele pot fi a) hibernale – când se însămânţează de la sine b) înspmânţate de
om. Pe unitatea de e suprafaţă se pot cultiva esenţe arborescente, omogene stejăriş,
cărpiniş, făgălete, brădeţ, sau heterogen – amestec de stejar, carpe n, jugastru, fără îngrijire
 68

Fig. 168 Port poplar din Arad. Repartizarea seminţelor, Camera Agricolă Arad. Fig. 169. Port
popular arhaic pelasgo – asirian la sătenii din judeţul Teleorman (foto dr.vet. Florin
Begnescu(. Fig. 170. Port bărbătesc din mărginimea Sibiului, comuna Draşov, judeţul Alba.
Laibărul purtat pe umăr, imită portul togilor .de romani.

individuală recoltându-se însă individual partea vegetativă în perioae lungi - revoluţii . Ca

produs accesorii ne dă fructul arborilor : ghindă, jir. 3. Horticultura se deosebeşte de celelalte
culturi prin aceea că o să dăm plantelor o îngrijire idividuală, recoltându-se individual partea
vegetativă sau fructul lor. În cadrul horticulturii avem legumicultura – cultura zarzavaturilor,
plante din diferite familii botanice - de regulă pentru partea lor vegetală sau pentru fructul lor;
pomicultura - cultura pomilor roditori pentru fructul lor; viticultura, cutura viţei de vie pentru
fructul lor; floricultura - cultura plantelor de ornament pentru florile lor. 4. Carierele sunt acele
terenuri din cadrul economiei rurale, de unde se extrag părţi substanţiale ale pământului, nisip,
pietriş, argilă etc. 5. Apele de suprafaţă, grupate permanent sau temporar, natural sau artificial,
pentru a o întrebuința ca atatre sau pentru pescuit. Vedem că este deosebirie principală între
agricultură şi celelalte ramuri de producţie brută sau primară în cadrul Economiei rurale. Cu
atît mi mare este deosebirea între agricultură şi ramurile de producţie secundare, sau de
prefacerea – industrializarea produselor primar brute, care ramuri se compun din creşterea
vitelor, sau producţiunea zootehnică şi producţia agricolă Cu toate acestea, în limbajul comun,
la noi agricultura, luată în sensul larg, cuprinde şi aceste ramuri de producţie secundară, deci
toate aspecte producţiei dintr-o exploataţie agricolă. Evident că prin această extindere a noţiunii,
se naşte o confuzie în termeni şi o coliziune cu noţiunea Economie rurală, care ca îndeletnicire
practică, cuprinde toate formele şi manifestărl ale producţiei agricole, zootehnice şi
tehnologice. Aşa că ar fi de dorit ca în lexicografia agricolă a noastră, agricultura agricultura
să se întrebuinţeze numai în sens restrâns, adică o tamură a producţiei primare. Agricultura,
este de origine străvevhe. Mitologia spune că zeii : C e r e s , D e m e t r a, T s i p t o l e m , au
iniţiat pe om în agricultură, cu 1200 ani înainte de C h r i s t o s s, care nu a încetat să observe,
spre mirarea sa că acele rădicini adunate şi puse undeva în jurul locuinţei temporale,
adăpostite poate şi în pământ şi ferite de verocitatea bărbaţilor, ca să fie consumate mai târziu,
au prins şi au dat noi lăstari, iar fructele seminţelor consumate, căzând pe pământ şi fiind
acoperite incidental cu pămţnt , au încolţit, crescut şi dat fructe, ca acelea pe care le-au adunat
din depărtări mai mari. Di această observaţie, femeea, a ajuns la ideea să imite ceeace natura
facea ea însăşi. Înarmatî cu un ţăruş cu care se ajuta la scoatrea rădăcinilor, femeea
secondată şi de copii făceau în locuri adăpostite şi ferite în apropierea locuinţelor, găuri în
pământ, în care puneau rădăcini adunae din alte părţi, precum şi seminţe,
 69

Fig. 171 C.omuna Draşov, judeţul Alba .Juni colindători din perioada interbelică strânşi la Bute
Fig. 172 . Cioban cu oile din Poiana Sibiului. Fig. 173. C.omuna Draşov, judeţul Alba .Membrii
familiei Toma Barna cu fii, fice şi nurori, crescători de vite şi agricultori. Distingem: rândul de
jos pe : B a r n a M a r i a cu nepoții; rândul de sus: Po p a I s t i n a (n. B a r n a), B a r n a
A u g u s t i n, B a r n a I l e a n a (nora) , B a r n a I o n, P o p a R a f i l a (n. B a r n a ),
H u r b e a n L u c r e ț i a (n B a r n a).

Prin agricultură, omul în evoluţia lui se ridică pe prima treaptă a civilizaţiei , iar civilizaţiunea
înseamnă ridicarea omului din starea animală. Civilizaţiunea mai înseamnă născocirea
mijloacelor tot mai perfecţionate pentru ameliorarea trailui său. În adevăr, prin agricultură,
omul încetează de a mai fi spoliator al bunurilor naturii şi prin acumularea de experienţă,
transmise în lugul şir al genersţiilor, caută tot mai mult să forţeze natura, cu deosebire solul şi
plantele, să producă ceeace omul voişte şi unde voieşte. Şi după ce a ajuns să cunoască
tainele producţiei agricole, determinate de manifestările variate ale forţelor biologice, omul se
emancipează de sub tutela riguroasă a naturii, pacticnd gricultura după capacitatea lui
personală, ce se manifestă prin voinţă, ştiinţă şi străduinţă. Cu cât elementele constituitive
personale sunt mai pronunţate, cu atât agricultura este mai înaintată. pe treptele progresului.
Progresul în agricultură poate fi privit din două puncte de vedere: a) tehnic şi b) economic.
a) Progresul tehnic în agricultură constă în a obţine de per unitateta de suprafaţă teren agricol
maximul posibil de peoducţie, prin aplicarea procedurilor ştiinţifice de cultură dictate de
agronomia tehnică. b) Progresul economic în agricultură costă în a obţine aximum de venit net
prin aplicarea principiilor economice dictate de economia agronomică. Aceste două postulate,
ale progresului în agricultură sunt însă, în intimă corelaţie cu însăşi progresul civilizaţiei, căci
însă numai pe treptele înalte ale civilizaţieide pot dezvolta ştiinţele tehnice şi economice, pe.
ale cărăr principii se bazează însăşi ştiinţa agriculturii. Totuşi aceste postulate sunt în antiteză
începând de la o anumită limită a îndeplinirii lor, căci nu întodeauna maximum de produse
realizat congruiază cu maximum de venit net. Într-adevăr producţia agricolă se realizează
numai dacă facem sacrificii mai mari sau mai mici, cheltuieli care trebuie rebonificate din
valoarea producţiei- Cu cât majotrăm aceste cheltuieli, cu atât se majorează producţia. Şi de la
un anumit nivel însă, planul de cheltuieli realizează un spor tot mai mic de producţie, până ce
în final, acest spor dispare. La această. limită avem minimum de venit net, fără să fi ajuns la
maximum de producţie; de la această limită, ce e drept, producţia creşte, însă acest spor este
îngreunat cu pierdere pentru agricultor. Prin urmare, agricultura raţională trebuie să tindă să
ajungă la această limită a rentabilităţii denumită de legea randamentului neproporţional.
AGRILUS ent. Gen de insecte din familia Buprestidae; au o conformaţie aproape cilindrică.
Are specii foarte numeroase 400 ce abundă pn Europa. Larvele trăiesc sub scoarţa copacilr
făvând pagube mari pădurilor. A. biguttatzs este o specie obişnuită pe stejar. A. pyri, sin A.
vividis , pe stejarii tineri, atacă şi zmeurul, mărul şi părul. A. angustulus, face pagube aceloraşi
arbori, la ramurile tinere, celelalte specii prin galeriile ce le sapă. A. angustulus, face pagubă
 70

Fig. 174 Culesul strugurilor. Pictură murală. Biblioteca Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice
Gh. Ionescu Siseşti din București Fig. 175 . Agricultura. Alegorie Fig. 176. Culesul
porumbului. Pictură murală. Biblioteca Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gh. Ionescu
Siseşti din București

aceloraşi specii, la ramurile tinere; celelalte specii prin galeriile cae le sapă. Distrugerea.
decojirea trunchiului şi a arborilor şi stropirea cu leşie de sodiu sau potasiu.
AGRIMENSURĂ. agr. ager lat. – ogor. Cuvând de origine latină, însemană măsurarea
ogoarelor. Ramură a topografiei şi anume a planimetriei. Mai des se foloseşte cuvântul -
aprantaj – împruutat din limba franceză, tot de origine latină. (arvus – cămp, perdere – a evalua).
Agrimensura are drept scop : 1. Ridicarea planului unei mici porţiuni de teren. 2. Aflarea
suprafeţei. 3. Împărţirea de suprafeţe date. Pentru realizarea acestor scopuri, agrimensura
recurge la simple esenţă la metodele geometrice, topografice. În rezumat o ridicare în plan a
unei suprafeţe de teren se poate face în două moduri: a). prin metode geometrice indicate de
agrimensură; b). prin metode triginimetrice indicate de topografie; mai precis prin calcularea
sprafţei ridicate în plan se poate face sau geografic sau triginimetric
AGRIMONIA. bot. Gen de plante din familia Rosaceelor,tribul Poteriae, Cuprinde planue
erbacee, păroase, perene, cu flori galbene dispuse în ciorchini terminali, cu aparenţe de spice,
înflorind prin Iulie – August. Frunze alterne, imparipenateb foliolele dinţate. Cuprinde mai multe
specii – cca 20 ce cresc în arii temperate şi în munţii tropicali ai emisferei boreale. Unele specii
sunt crescute în România ca plante ornamentale: A. Eupatoria, v. Turicioară, Turiţă mare.
AGRION. Gen de libelulă mare din Ordinull Nevropterelor, cu specii foarte numeroase, Au
corpul subţiat ca un ac şi le vedem pe timp frumos zburând prin păpuriş. Cacteristică este
poziţia aripilor pe care le ţin ridicate în repaus v A. peanipes sin. sin. A. platycmenis pennipes.
Se caracterizează prin cele patru picioare posterioare lăţite şi prin liniile negre ce-i brăzdează
abdomenul auriu. A. puella, . Specie foarte elegantă, Ambele specii au culoare albăstrie, femela
este însă brăzdată cu albăstrui, iar masculul cu negru. prin toalte locurileu umede.
AGRIONIDAE. ent. Insecte din Familia Libellulidae, caracterizate prin capul în formă de ciocan
şi coloraţia diferită a sexelor. v. AGRION.
AGRIOPIS. ent. Gen de fluturi din Familia Hadenidae. A. Aprilina, în Nordul şi Cemtrul
Europei, în pădurile de stejar.
AGRIOTES. ent. Gen de insecte din Ordinul Coleopterelor, familia Elanteridelor, ce sunt
răspândite în hemisferul boreal şi ale căror larbe fac mare pagubă agriculturei prin roaderea
rădăcinilor tinere. Sunt diurni. A. lineata sin. A segetis, Este o specie foarte răspândită. .Este
un gândac mic, subţire şi lunguieţ. – 9 mm, de culoare brună închisă, cu peri gălbui, ce trăieşte
pe plante cultivate şi ierburi. Se caracterizează prin sărituri şi prin 8 dubgi punctate pe
fiecare elitră. Creşterea ei este foarte înceată. Durează 4 ani până la trecerea în stare de
nimfă. Larvele ajung la 2 cm, sunt foarte vorace, şi primejdioase pentru cereale şi zarzavaturi.
În terenurile uşoare sunt li mai stricătoare. Combatere. Se utilizează prindrea lor cu ajutorul
momelilor. – zarzavaturi – pentru grădinărie, când sunt strânse dimineaţa. Trebuie să încercăm
i : 1. Adunarea şi strângerea gândacilor. 2. Injectări cu sulfură de carbon în grpdini şi livezi
 71

Fig.. 177. Allurus Refukgens. Fig. 178. Agoptus lineatus sau segetis. Fig. 179 Agrion pucila.
Fig..180. Agrodroma campestris.

3. Distrugerea ierburilor şi bălăriilor, cuiburi pentru insectele vătămătoare. . Există şi un

ichmonid v. Bracon dispar
AGRODROMA, . zool. Familie de păsări cântătoare, proprii locurilor aride. A. Campestris-
Această specie o întâlnim în Sudul Europei şi înn Afruca.septentrională. .
AGROLOGIA. agr. De la cuv\ntul latin agor – agris, împerechiat cu cuvţntul l grec logihia ,
care înseamnă vorbire. Cu alte cuvinte avem vorbirea despre pământ. Este un termen introdus
relativ rcent în ştiinţă.. În vechime şi astăzi, de multe ori, în noţiunea cuvântului de agronomie
se cuprind toate cunuştinţele privitoare la agronomie ramurile care cuprind această ştiinţă vastă,
fără ca de multe ori unele din ele să aibă o legătură directă cu pământul, ca factor de producţie.
Treptat cu dezvoltaea ştiinţelor fundamentale, şi cu înmulţirea cunoştinţelor privitoare la
fenomenele şi legile care stau la baza agronomiei, orizontul acesteo ştiinţe s-a lărgit în afara ei
şi cuprinsul s-a diferenţiat înăuntru, dând naştere la diferite direcţii de cercetări,, care în zilele
noastre au devenit ştiinţe independente în cadrul agronomiei. În acest fel s-a diferenţiat şi
căpătat un domeniu de studiu bine definit Agrologia. După accepţiunea pe care o are astăzi
şi după căile de cercetare pe care le foloseşte, Agrologia este ltiinţa care are ca obiect de
cercetare studiul pământului, atât din punct de vedere independent, cât şi din punct de vedre al
funcţiunii productive, în concertul factorilor de vegetaţie. . În cadrul strict al accepţiunei acestui
cuvânt, în mod obiectiv, Agrologia se ocupă cu studiul pământului agricole, aşa cum este el
format prin concurenţa factorilor de ordin natural. Spre deosebire de Agrogeologie, Agrologia
nu se ocupă cu studiul formării pământului, care pentru ea constituie un scurt capitol
introductiv. De unde, de exemplu, Agrogeologia se preoocupă de studiul influenţei plantelor
asupra pămţntului, Agrologia se ocupă dimpotrivă cu influenţa pe cre pământul o are asupra
plantelor şi în special asupra plantelor agricole, în vederea obţinerii de recolte cât mai mari şi
mai bune. Tot de asemenea, de unde Agrogeologia studiază schimbările care au avut loc pe
pământ, sau în roci timp de mai multe mii de ani, înainte până când s-a format pământul arabil,
Agrologia se ocupă numai cu cu atudiul proceselor care au loc care au loc în pământ într-un
tinp scurtm, care corespunde cu epoca de dezvoltare a plantei. Tot în cadul precis al noţiunei
căreia corespunde în mod subiectiv, Agrologia studiaă toate ănsuşirile pământului, în strânsă
legătură cu creşterea plantelor şi din pubtulde vedere pe care o poate avea asupra dezvoltării
lor. Din acest punct de vedere însuşirile pământului reprezintă fiecare factori de vegetaţie de
ordin fizic, chimic sau biologic, care în mod constant şi conform unei legi matematice verificate,
condiţionează dezvoltarea plantelor. După concepţiunea mai nouă, sprijinită ştiinţific de
M i t s c h e r l i c h, Agrologia este studiul pământului, din punct de vedere al fiziologiei. Pe
lângă studiul factorilor de vegetaţie din pământ pentru a-i studia în mod paralel şi după aceiaşi
metodă, agrologia a introdus în cuprinsul ei şi studiul factorilor vegetativi şi de ordin climateric.
În cadrul acestei proiecţii şi potrivit cu felul cum au evoluat domeniile diferitelor ramuri de
 72

.
Fig. 181. Scoala de Agricultură pentru arte şi meserii, inclusiv agricultura, de la Mânăsturea
Pantelimon 182 Scoala de la Mânăstirea Sfântul . Sava. Lecţie în aer liber. )pictură în ulei).
Fig. 183. Scoala Şcoală Superiorară de Agricultură la Herestrău.

ştiinţe componente ale agronomiei, cuprinsul ei este mai variat. După felul cum s-a predat la
Academia Agricolă din Cluj, agrologia are un prim capitol care se ocupă cu morfologia şi
tehnologia pământului, în care se cuprinde pe de o parte studiul diferitelor tipuri morfologice de
soluri formste în condiţiiile naturale ale ţării, iar pe de altă parte, cu tehnica studiului amănunţit
al pământului, în forma lor naturală şi în lumina doctrinei fiziologiei vegetale. Un al doilea capitol
este privitor la tehnica lucrărilor mecanice ale pământului, care se pot întrebuinţa de agricultori
în scopul de a pregăti cât mai bine pământul în vederea semănatului, cât şi privitor la toate
lucrările de întreţinere, care se aplică plantelor cultivate pentru a fi stimulate în dezvoltarea lor.
Al treilea capitol este privitor la întreţinerea sau sporirea puterii de producţie a pământului. prin
întrebuinţarea amendamentelor organice şi minerale. Al patrulea capitol este privitor la studiul
seminţei, semănatului, întreţinerii plantelor cultivate şi recoltei. În rândul celorlalte specialităţi
agricole, agrologia are capitole care se înrudesc cu alte specialităţi, cum ar fi agrogeologia,
chimia agricolă şi fitochimia. Ea strudiază însă toate problemele care intră în cadrul său de
ordin general., fără să se suprpună cu nici una din specialităţile învecinate. Din acest punct de
vedere şi în legătură cu cadrul pe care şi l-a fixat pe cale evolutivă, ştiinţ agricolă mai este
numită şi Agricultur generală, spre deosebire de Agricultura specială, sau fitotehnia, al cărui
obiect este studiul sistematic al plantelor cultivate
AGRONOM agr. lat. gger – pămţnt, grec nomae - ştiinţă. Este acea persoană, care a studiat
temeinc toate ramurile Economiei rurale şi s-a dedicat cu trup şi suflet aceste îndelenicir
mobilizatoare de suflet şi întăritoare de trup. A trebuit să fie capabil oricând şi oriunde să
aplice principiile ştiinţei învăţată prin o dreaptă ăndrumare a treburilr agricole îndreptate spre
drunul progresului. Fiecare agronom, deci la postul său - fie la coarnele pluguiui, fie în labortor,
fie la catedră , fie la birou – prin o muncă fpră preget, şi neprecupeţită să împrăştie negura din
jurul său, contrbuind astfel la evoluţiunea acestei importante îndeletniciri a poporului nostru.
Dar ca să se poată ridica la înălțimea chemării social – economice, trebuie ca încă din şcoală
să se obişnuiască cu o muncă sistematică, raţională, disciplinată şi asiduă, trebuie să se
obişnuiască ci ideea că singura mântuire a omenirii de răsputatea care roade la rădăcina
existenţei ei este munca. Şcoala poate înfăptui acest postulat numai dacă deşteaptă dragostea
şi interesul viitori lor agronomi pentru ştiinţa ce îmbrăţişează; iar aceasta o poaterealiza numai
printr-o sistematică raţională şi o metodică judicioasă a disciplinelor agronomice. Agronomi
distinşi întâlnim la toate popoarele care au marcat o etapă în evoluţia civilizaţiei umane. Ţara
noastră se poate mândri cu agronomi de seamă: Cităm ca o pioasă aducere aminte pe : P. S.
A u r e l i n, ( 1833 – 1909) C. S a n d u A l d e a, ( 1874 – 1927) M. C h i r i ţ e s c u
A r v a, ( ( 1889 – 1935 ), I o n I o n e s c u dela B r a d,, ( 1818 – 1891 ), D. C a r ţ i a
n u, I. H a ş e g a n u, G h. M a i o r., V l a d C â r n u M u n t a n u, ( 1868 – 1903 )
G. N i c o l e a n u, C o n s t a n t i n N i ţ e s c u, M a x P o p o v i c i, D. P e t r e s c u,
P. R a d i a n u ( 1853 / 1921 ) D. Ş t e f ă n e s c u, Gh. S ă p u n a r u.
 73

Fig. 184.. I o n I o n e s c u dela B r a d. Fig. 185. M a r i n C h i r i ţ e s c A r v a.

Fig. 185 C o n s t a n t i n S a n d u A l d e a Fig. 187. V l a d Câ r n u M u n t e a n u.

AGRONOMIA. agr. Este o ştiinţă multilaterală asupra Economiei rurale, cu diferitele ei

rasmuri: agricultura, creşterea vitelelor şi industriile agricole, ce le întâlnim în practica agricolă.
Sfera preocupaţiunilor ei se reduce la însăşi problemele multilaterale ale Economiei rurale,
îndeletnicire privat economică şi la care problemele rezidă în: a produce cu ajutorul naturii, prin
mijloace de producţie şi sub influenţa diferitelor împrejurări, bunuri pe care să le valorifice în
modul cel mai avantajos, cu scopul de a satisface trebuinţele variate ale economului. Prin
urmare, agronomia având toate principiile teoretice ale acestor probleme, multiple se va ocup,
după cum urmează:
I. Cu studiul naturii , ca mediu de desvoltare al organismelor vegetale şi animale
trtând îndeosebi: 1. Studiul pământului. 2. studiul climatului. 3. Studiul energiilor
elementare; 4. Studiul factorilor biologici;
II. Cu studiul mijloacelor de or0ducţie ca auxiliari în exploatarea bunurilor agricole ;
în special va analiza: 1. Munca în procesul de producţie; 2. Inventarul agricol
necesar: 3. ondurile băneşti necesare pentru buna reuşită a întreprinderilor.
III. Cu studiul împrejurărilor ce influenţează procesul de producţie şi anume:
1. Omul cu exignţele lui fizice şi psihice, şi cu capacitatea lui personală, ale cărui
elemente sunt ştiinţa, voinţa şi putinţa. 2. Împrejurările naturale geografice,
topografice, climatologice. 3 . Împrejurările politic, sociale şi economice intrne
sau naţionale, externe sau mondiale.
IV. Cu studiul mecanismului producţiei agricole, adică va trata ramurile de producţie
primară : agricultura, silvicultura, horticultura, carierele li altele – secundară, creşterea
vitelor şi industriile agricole, atât de vedere teenic pentru a obţine venitul brut, cât şi din
punct de vedere economic pentru a raliza maximl de venit net.
IV. În fine, agronomul se va ocupa şi cu rostul privat economic al exploataţiei
agricol, arătând normle penru o cât mai ună valorificare a produselor agricole

Analiza obiectelor de studiu al agronmnului arată că domeniul acestei ştiinţe este

foarte varioat fiind în contiguitate cu ştiinţele biologice, matematice, economico – sociale, politice
şi juridice, care de asmenea, au avut o înrâurire asupra dezvoltării agronomiei .Dar pentru ca
problemele economiei rurale să capete o justă soluţionare pentru agronomie, se impune ca
ştiinţele agronomice să formeze un sistem bine definit. Cu studiul acestui sistem al disciplinelor
a gronomice se ocupă sistematica agronomiei. Sistematica este de mare importanţă pentru
orice ştiinţă, findcă constituie scheletul ei. şi dacă domeniul celorlalte ştiinţe se caracterizează
printr-o judicioasă sistematică, în agronomie este mult de lucru sub acest raport. Îndrăznim
chiar să afirmăm că dacă nu a progresat paralel cu alte ştiinţe, care i-au servit de bază, acesta
 74

Fig- 188 Tîrg de vite în Transilvania. Fg 189 Târg de cai în Dobrogea. Fig. 190 Târg în
Oltenia.

se datorşte lipsei de claritate asupra sistematicii ştiinţelor agronomice. Şi această lipsă de

claritate nu este numai în sistematica noastră agronomică, ci şi în ştiinţa agonomică a celorlalte
ţări. Numai în timpul din urmă vedem că agronomii W a t e r s t r a d a t, L a u r , A e r b e o e
– dau o mai mare importanţă sistematicei, iar în lieratura noastră Profesorul M a r t i n o v i c i
M, în lucrarea Propedeutca agronomico – economică, analizează pe larg această chestiune
de mare importanţă şi pentru organizarea dfisciplinelor agronomuce în cadrul învăţământului
agricol superior. Dăm mai jos, după această lucrare tabloul sinoptic despre sistematica
agronomiei, ale căror elememte vor fi explcate la cuvânul respectiv.

1. Agronomia economică

A). Agronomia economică teoretică sau generală. 1. Introducere în economia rurală. 2. Istoria
economiei rurale. 3 Agro – geografia. 4. Analiza economiei rurale. 5. Sinteza economiei
rurale. 6. Tehnologia economiei rurale. B) Agronomia economică aplicată sau specială. 1.
Expertizarea economiei rurale; 2. Contabilitatea economiei rurae. 3. omerciologia agricolă. 4.
Statistica economiei rurale.

2. Agronomia tehnică

A) Agronomia tehnică, generală sau specială. 1. Agro – geologia. 2. Pedologia. 3. Agro-

fizica. 4. Agro- chimia, 5. Agro-botanica6. Agrozoologia. 6. Agro – genetica.
B) Agronomia tehnică aplicată sau specială. 1. Agrotehnia. a) tehnologia solului; b)
tehnologia solului ; b) mecanica agricolă; c) ameliorări funciare ; d) geniu rural ; e)
geodezia. 2) Fitotehnia a) fititehnia agricolă ; b) fitotehnia silvică ; c) fitotehnia horticolă;
d) fitopatologia. 3) Zootehnia . a) zootehnia generală; b) zootehnia specială; c) higiena
şi paologia animală; 4) Tehnologia agricolă.

2. Agronomia socială

Dar oricât de perfect ar fi sistemul agronomiei, rezultatul pozitiv al investigaţiior ei depinde

de metoda sau metodele ştiinţifice de care se serveşte. Cu studiul acestor metode
întrebuinţate în agricultură se ocupă metodologia agronomiei, care de asemenea a fost
neglijată în literatura agronomică. Nunai în timpul din urmă , când spiritul filozofiei a început
să animeze de diferiţii agronomi – economişti, vedem că aceştia se ocupă şi cu
metodologia agronomiei. În litratura noastră este iarăşi citată lucrarea profesorului
M a r t i n o v i c i , care tratează şi această atură filozofică a agronomiei. Originea
agronomiei este străveche. În orice caz datează de când omul a început să aibă
 75

Fig. 191. Moise primind tabula cu cele 10 porunci de la Demiurg (sculptură în

piatră) . Fig. 192 Tell Halaf. Mesopotamia. ( figurinăă mileniul V – IV î.e.n ). Fig.
193 Cernavodă .Neolitic. Cultura Hamangia – România (igurine din lut ce par a
se odihni după munca la câmp. Cele două femei au poziții identice). Fig. 194.
Marcus Terrentius Varro.

,aşezăminte statornice organizaţie social politică şi şi mijloace pentru fixarea cugetărilor –

scrisul. Primele urme de agronomie le găsim în cărţile sfinte ale chinezilor K i n g , datorită
împăratului legendar K i n g L o n g, cu 35 secole a. Chr. ( î. e. n.), apoi în legislaţia regelui
babilonian H a m m u r a b i , cu 20 secole a. C h r.,. în semplura vechiului testament, în special
în pentatenchul lui M o i s e , secolul XV a. C h r .Toate aceste urme au un caracter teoretic
legislativ. În timpul civilizaţiei elene şi mai ales în timpul apogeului secolele VI – IV a. C h r
principiile de agronomie şi de economie nu sunt străine de preocupărilor eminenţilor
reprezentanţi clasici eleni. La romani recunoscuţi ca agricultori, agricultura este îmbrăţişată nu
numai de agronomii vestiţi ai lor, când principiile au un caracter mai mult utilitaristic speculativ,
dar şi de eminentul poet V e r g i l i u s (71 – 19 ă.e.n.) care-i dă un caracer patetic A scris
despre râia oilor, ignis sacer ( pesta bovinelor), peripneumonia bivină, febra tifoidă şi altele .
Ne-a lăsat îndemnul: suprageţele mari se admiră, iar cele mici se cultină. M a r c u s
T e r e n t i u s V a r r o (116 – 27 a. Chr ), născut la Reale - Italia în anul 31 î.e.n. De re
naturae, o carte dedicată agriculturii. A afirmat că în Grecia anticî, medicii de vite şi cai sunt
numiţi hipoiatrii. Bolile unt produs e de fiinţe atâr de mici că nu pot fi văzute. De la Romani
principiile Agronomice au trecut la Bizantini, apoi la arabi – mauri, pentru ca să fie reeditate în
toată splendoarea lor în timpul renaşterii - 1300 – de C r e s c e n t i i s, A publicat prima
lucrare ştiinţifică în domeniul agronomiei universale. A abordat toate ramurile agriculturii, mai
ales despre natura şi utilitatea plantelor. A fost una din primele cărţi tipărite în Europa şi care
de asmenea a avut o influenţă hotărâtoare asupra evoluţiei agriculturii în epocile următoare.
După evenimentele politice petrecute în urma descoperirilor geografice - sec al XV-lea – şi
secolul al XVI-lea începe în Franţa, Anglia şi Germania, în secolul al XVII-lea un curent
puternic pentru îndrumarea economiei rurale, caracterizat prin literatura patriarhal domestică
bazată numai pe empirism. (Literature de la Maison Rustique la francezi, Hauswaterliteratur
la germani, Books of hisbooudry la englezi). Ajutat acest curent de principiile fiziocriticismului
şi de descoperirile ştiinţifice alee secolelor VIII şi XIX se pun bazele agronomiei raţionale,
care formează baza agronomiei moderne sub forma triparită, cu formele prezentate mai sus.
AGROPHYRUM . Bot. Familie de ierburi anuale sau perene, cu foarte multe specii , din care cel
mai răspândit la noi este pirul. A. repens. Tot în ţara noastră cresc A. prostratum,
AGROSTIDEAE . bot. Graminee cuprinzând speciile următoare: Stipa, Milium, Phleum,
Mibora, Coleanthus, Agrostis, Calamagrostis, Agrostis, Polypogon , Gastridium,
 76

195. Akis algeriana. Fig. 196 Akera bullata Fig. 197. . Aix Sponsa.

AGROTIS ent. Gen de Lepidoptere din Familia Noctuidlor, tribul Agrotinae şi care e
caracterizează prin masivitate, capul şi toracele păros, abdomenul lăţit, pinteni la picioare,
AGRONOMIA. agr. Jurnal bilunar de agricultură, apărut la 1859 – 1961 la Bucureşti , sub
direcţia lui P. B u e s c u.
AGRONOMICA agr. Calificativ al oricărei instituţii sau operaţiuni care se fac în legătură cu
agricultura. Astfel, o instituţie care se ocupă cu studiere probemelor ce interesează agricultura
este o instituţie agronomică. O staţiune agronomică are drept scop să analizeze toate
produsele agricole, să vadă dacă sunt naturale sau falsificate; să analzeze pământul cu scopul
de a determina materiile nutritive care lipsesc sau se găsesc în cantitate prea mică.
AGROPHILIA ent. Gen de fluturi din genul Acrophilidae - A. sulphurea. Specie foarte
răspândită dim mai – august, prin lucerniere, marginea drumurilor etc; aripile anterioare cenuşii,
cele posterioare alburii. Omizile lor nu mănâncă decât graminee şi plante ierbacee. fiind foarte
stricătoare. În Europa sunt peste 100 de specii. A. segetum, v. Buba semănăturilor.
AGRYPINIAE. ent. Gen de insecte din Familia Plateridelor.
AGUARA. zool. Numit şi câinele pampasurilor, face parte din câinii sălbatici din America de
Sud. Sunt cenuşii sau cafenii. Trăiesc în văgăuni pe care şi le sapă în pământ şi se hrănesc cu
iepuri, cerbi, viţei etc. Nu atacă omul. Sunt vânaţi pentru pielea cutată.
AIX. zoo. Gen de păsări din Familia Lamellirostrelor, a cărui tip reprezetativ este Aiax sporea.
sin. Raţa de Caolina.
AJUGA bot. Gen de plante din Familia Labiatae, Ajugoideelor¸ cuprinde ierburi anuale sau
perene, aproape 200 de specii ce trăiesc în regiunile temperate. În România, mai însemnate
sunt: Chanaepithys - Tămâiţa de câmp , A. genevensiscsin Suliman sau vineţica ; A. Laxamanni
– Barba boierului, avrămeasa sau cârstăneasâ. .A reptans sin Vineriţă sau cearta casei.
AKEBIA bot. Fen din Familia – Lardibaazalee cuprinzând 4 specii, Se găsesc în Japonia şi
China. A quinata este o specie ornamentală. Cuprinde arbuşti agăţători, cu frnze digitate, flori
monoice fără corolă, cu caliciul violent mirositor. Fructul se mănâncă.
AKERA BULLATA zool. Gasteropod din Familia Bullidae. Are corpul lungueţ şi aproape
cilindric, capul turtit, . Posedă un apendice filiform. Scoica e subţire, elastică. Ajunge la 4 cm .
Pentru înotat şi urcat se serveşte de picior. Trăieşte în Marea Nordului şi Baltica, dar se
găseşte şi în Mediterana.
.AKIS. zool. Gen de coleoptere din Familia Teneobrionidelor , ce trăiesc ziua în locuri retrase.
Specii: A. punctata, A sigeriana, A.. spinosa ce serveşte ca gazdă intermediară larvei de
Hynenolapis diminuta.
ALAC. agr. Una din cele mai vechi cereale. Era cultivată în Asiria, Egipt, Grecia şi Imperiul
Roman. . Este o variantă de grâu îmbrăcat. Se mai numeşte Caplagea, pe marginea Dunării şi
Secara albă. Caractere. Plantă ierboasă din Familia Graminaceae, anuală sau bianuală, tulpina
subţire, bobul îmbrăcat, axa spicului fragilă, spicele rare şi subţiri, Sunt două varietăţi:
 77

.Fig. 198 Alambic obişnuit pebtru distilarea vinului. Fig. 199 Alambic sistem Veillon.
Fig. 200. Fetusul şi învelitorile fetale. Cu majuscule alantoida şi amniosul. 1 – lichidul amniotic.
2. merodomul. 3. ectodermul. 4. vezicula ombilicală Fig. 201. Alăptarea viţeilor cu biberoane
şi găletuşe. ( Complexu Baby Beef Murfatlar, judeţul Constanţa, foto 1972 )

a) A. de toamnă şi b) A. de primăvarră. Este mai rustică decât grăul şi îi convine chiar un

pământ mai sărac. De aceia cultura lor se obişnuieşte la munte. La treierat glumele – pleava nu
se scutură, ci spicul rămâne întreg. Curăţirea boabeor de coaje se face în mori speciale, ca şi
meiul. Este mai puţin productiv ca celelalte speciii de grâu. În Elveţia, Tirol şi Alsacia se cultivă
varietatea numită grâu pleşuv, În Franţa alac de vară – Epeutre.
ALACIU med. vet. Vite colorate bălţat sasu pestriţ. Ied sau câine alb cu pete negre.
ALANBIC Ind. agr. Aparat folosit pentru separarea substanţelor volatile de cele care nu sunt.
Alias pentru a izola diferite substanţe nevolatile, în mod neegal. A fost construit de chimistul
arab A b u K a z i m. Se compune din trei părţi esenţiale ; cazan, capac şi refrigerent
( răcitor (răcitor). Operaţiunea pe care o facem cu ajutorul alambicului se numeşte distialre.
Cînd se distilează lichidele alcoolice, de exemplu vinul, nu se întrebuinţează toată căldura
produsă; ceva mai mult, lucrărorul însărcinat cu această operaţiune trebuie să repete de
mai multe ori pentru a obţine un produs mai concentrat. Pierderea de timp şi cheltuielile cu
căldura sunt destul de mari. Din acest motiv producătorii au gândit variante îmbunătăţite care
folosec vinul în locul apei refrigerate. Alambicurile speciale funcţionează respectând două
princiăii cu scopul de a obţine rachiuri mai alcoolizate. Principiul întâiu.. Vaporii vinului ce se
distilează şi care sunt produşi în cazan, sunt condensaţi într-un al doilea cazan, aşezat în cel
dintâiu, astfel că distilarea vaporilor din al doilea cazan se face pe seama vaporilor din primul
cazan. . Avem astfel alambicul sistem Veillon. Altfel spus, din mijlocul cspacului porneşte
serpentinul prin care se obţineu un prim produs. Acesta e încplzit de vaporii vinului ce se produc
în primul cazan şi vaporii alcoolici ce se produc trec trec prin al doilea serpetin - al
refrigeratoruui - unde se condensează. Alambicurile speciale au drept scop creşterea tăriei
conţinutului de alcool ( noledele Egrot şi Deroy). După datele statistice ale vremii, după război,
Vechiul Regat a poseda 31 959 alambicuri, din care 8 216 în Transilvania. Producătorii
familiali care preparau ţuică din prune sau fructe conexe, cu alambicuri proprii erau scutiţi de
taxe În plus aveau dreptul la 15 litrii . alcool absolut.
ALANTOIDA med. vet. Una din anexele embrionare care învelleşte până la naltere la
animalele vivipare şi ovipare. Se formează in ectodermLla reptile şi păsări. Aşezată sub coaje
oului serveşte ca organ de respiraţie şi ca rezervor pentru deşeurile de metabolism. La
mamifere formează cu învelişul seros, chorionul , ale cărui proeminenţe intră în pereţii uterului
– placenta.
ALAPTARE med. vet. Regim lactat necesar în prima perioadp de viaţă a puilor nou născuţi la
maifere. .Poate fi naturală, artificală şi mixtă. Laptele din primele zile de viaţă numit colostru sau
cloastră trebuie privit ca un concentrat de imunoglobuline. Conţine de trei ori mai multă Ig G şi
de două ori mai multă Ig A decât serul sanguin. La viţel, miel, ied sau purcel, rezistenţa la
 78

Fig. 202 . X e n o f o n din Atti ca. Fig. 203. H e r o d o t din Halicarnas.

Fig. 204 A r i s t o t e l din Sagira. Fig. 205 . D e m o c r i t din Abdera.

îmbolnăviri depinde de administtrarea colostrului în primele 6 la 36 ore de viaţă, după care

permeabilitateaa mucoasei jejunale dissspare. Sindronul hipogamaglobulinemic – săderea
rezistenţei la infecţii poate fi preântămpinat prin adminitrara de colostru recoltat de la doici .
Tehnologia de creştere şi îngrăşare a viţeilor baby – beef destinaţi exportului. a prevăzut
alăptare artificilă cu Lactovit (Italia) înlcuit cu Inlavit (România). Detaliile tehnice au fost puse
la punct de dr. P a u l S t r o e (director) şi dr. I l i e B a r n a (medic epizootolog) la
Complexu Baby Beef Murfatlar, judeţul Constanţa.
ALB. med. vet. În vorbirea curentă are mai multe înţelesuri : 1. Culoareea animalelor 2.
. Făină sau pâine albă. 3. Nume comun dat câinilor. sin. Lăbuş.
ALBATROS. zool. 1. Pasăre de mare din familia Dionedeae – Dionedea exulans. 2.
Denumirea fermei înfiinţată în anul 1899 de A l e x a n d r u M a r g h i l o m a n , om politic şi
pasionat crescător de cai de curse ( cca 44 ha, clădiri, grajduri, hipodrom). Leagănul rasei pur
sânge englez în România. 3. Zona externă care apapre pe secţiune transversală după tăierea
unei tulpini de stejar, ulm etc. Zona internă mai închisă la culoare se numeşte duramen
ALBERTA zool. Specie de viermi din Familia Roratoria, Orfinul Zygotroha, Familia
Perosotrochae. A. vermiculus, are jumătate de milimetru, . Trăieşte ca parazit în intestinul
limbricilor şi melcilor. Este vivipară. - Pieris brasicae.
ALBILIŢA ent. Fluturele mare alb de varză.
ALBINA. med. vet. lat. Apis mellifica ( azi melifera ). Insectă care produce miere, ceară şi
propolis. Ştiinţa care se ocupă cu studiul cunoaşterii biologiei albinelor este apicultur I s t o r i c.
Începutul agriculturii se pierde în negura timpurilor. Picturi rupestre, Biblia, H o m e r,
fabuloasele palate ale Mesopotamiei şi Egiptului antic, scoase la iveală după mii de ani arată
cunoştinţa albinăritului în acele vremuri. Fazele prin care a trecut albinărutul ar forma trei epoci
distincte : a) antică, b).medie şi c) modernă. a) Epoca antică. Cuprinde tot trecutul până în
scolulul al XVII – lea al erei creştine. A r i s t o t e l din Sagira (384 – 322 î.e.n.), filozof şi
naturalist grec, fondator al ştiinţelor biologive, a descris obiceiul albinelor. Mai sunt citaţi
D e m o c r i t ( 460 – 370 î. e. n.) şi X e n o f o n din Attica (430 – 355 .e.n.) care au
abordat în lucrările lor teme legate de apariţia şi comportamentul albinelor.Filozoful şi naturalistul
Italian P l i n i u cel B ă t râ n ( 23 - 79), pierit în timpul erupţiei vulcanulu Vezuviu, a
abordat în lucrarea sa Historia naturaleis practica albinăritului. Alte nume citate de F l o r i n
B e g n e s c u în istoria albinăritului sunt: A r i s t i m a c, P h i l i s c u s,, H o g i n o,
M a g o n e şi C e l s i u s ( sec I. e.n., cert în anul 25 e.n.) Întreaga literatură antică apicolă
este concentrată în cartea IV –a din Georgicele a lui V e r g i l i u tradusă de agronomul
latinist P. S. R a d i a n u în română. În continuare, până la 1 300 despre albine au mai scris
P e t r u de C r e s c e n t i u s sau M a u r i c e M a e t e r l i k, autorul cărţii La vie d
abeille. (Viaţa albinelor). Cu amărăciune acesta a precizat ..... .de la A r i s t o t e l, şi până la
el albinăritul nu a progresat de vreme ce recolta mierii se făce prin distrugerea coloniei de
albine. M i l l e r, D z i e r z o n, L a n s t r o t, Q u i m b i (1875 – 1944(.
 79

Fig. 206. Truptic cu tăbliţe de ceară datate cu 300 de ani înainte de căderea Daciei Fig. 207.
Una din puţinele tăbliţe din ceară care a supravieţut distrugerii descoperită în mina de
aur de la Roşia Montana, cu scrierea sanscrită a dacilor. Fig. 208 Tăbliţă desecretizată
de Bibilioteca Naţională din Buudapeste identificată de baroneasa Z s o f i a, cu
sccirea dacilor. Fig. 209 Tăbliţă cu înscris de la Tărtăria – Alba. Fig. 209 Sinteza
tăbliţelor din din zona Tărtăria pe peretele Monumentului Precreştin de la Murfatlar –
Constanţa.

au fost proprietari de stupine, ultimul cu c 600 – 1299 stupi. Istoric.în România. Pădurile de
nepătruns, întrerupte de râuri, lacuri şi bălţi inundabile acopereau ce numim astăzi Câmpia
Română. Potecile erau cunoscute numai de poporul Dacilor şi de albine. După afirmaţiile lui
H e r o d o t, drumurile de dincolo de Istru ( Dunăre) erau practic inpracticabile din cauza
roiurilor de albine sălbatice. ( H e r o d o t lib. V 9 . 10). Vechiul scriitor A e l l i a n u s
spunea : La Sciţi, frigul este nesupărător pentru albine , încât ei nu întrebuinţează miere străină
ci locală, ba o şi exportă vânzând fagurii mezilor. Dacii creşteau cai, vite, practicau agriultura şi
albinăritul. După sciţi şi agatârşi peste daci au năvălit celţii şi apoi romanii, dar cu toate
acestea nu au împiedicat mult alinăritul. Documentele vremii au consemnat că locuitorii din
Banat pe timpul lui A t i l a au oferit lui B r e s c u s meiu în loc de grău şi mied ( vin din
miere). în loc miere. Pe timpul dominaţiei romane, cultura albinelor a fost mult apreciată,
graţie produselor loeale. Mierea nu lipsea de la mesa patricienilor şi mulsum fabricat din miere
era o băutură curentă, Ceara se întrebuinţa pentru confecţionarea busturilor potenaaţilor care
împodobeau atriumul clădirilor romane Mai era căutată şi apreciată pentru confecţionarea
tablelor cerate întrebuinţae la corespondenţă. După cum plicul de corespondenţp avea două
sau trei plăci cerate, purta numele de diptic sau triptic. Tăbliţele de ceară descoperite în minele
de aur de la Roşia Montană au adus din negura mileniilor dovada că dacii aveau o scriere din
grupul indo – european. Iniţial au fost descoperite câteva sute, dar cele cu o scrire mai veche
du 300 de ani înainte de ocuparea Daciei de romani au fost distruse, aproape în totalitate.
Un număr de 29, care au fost salvate pot fi văzute în muzee din Viena, Roma sau Berlin .
Spre deosebire de acestea, cele scrise în latină prisca sau vech , datate din anii 133 şi
140, adică după ocupaţie, numeric câteva sute s-au dovedit a fi state de plată şi acte de
vânzare - cumpărare. legate de extragerea minereurilor de fier şi aurului. Âcestea sunt
expuse la Muzeul Timotei Cipariu din Blaj, judeţil Alba. În Marea Enciclopedie Agricolă
profesorul universitar Florin B e g n e s c u. a prezentat tripicul cu scriere indo –
europeană care a aparţinut dacilor (vol 1 pag 274 din anul 1937). O tăbliţă cu inscripţionare
sanscrită, desecretizată de Muzeul Bibliotecii din Budapesta, din colecţia baronesei Z s o f i a,
a fost înregistrată ca aparţinând dacilor. De asemena, toponimia localităţi lor înregistrează
denumiri ca: Albina, Prisaca, Prisăcani, Stupi, Stupina şi altele. .b) Evul mediu. Cu trimtere
directă la apicultură, în lucrarea sa de căpătâi Descriptio moldaviae ( pag 22) , D i m i t r i e
C a n t e m i r (1673 – 1723) principele al Moldovei a considerat că locuitorii acestui ţinut ar fi
putut beneficia de o mulţumire mai mare ţinând seama de pajştile şi câmpiile florale deja
 80

Fig. 210 A u r e l B a b e ş . Fig. 211 . Discursul lui A v r a m I a n c u . Primul

din dreapta preotul tribun N I c o l a e B e g n e s c u, autorul imnului lui I a n c Iu.
Fig. 212. V I c t o r B a b e ş.

existente la el albinăritul nu a progresat de vreme ce recolta mierii se făce prin distrugerea

coloniei de albine. M i l l e r, D z i e r z o n, L a n s t r o t, Q u i m b i (1875 – 1944) au fost
proprietari de stupine, ultimul cu 600 – 1299 stupi. Istoric în România. În Basabia şi în
Moldova, creşterea albinelor s-a practicat în incinta mânăstirilor. În anul 1750, R a c o v i ţ ă
V o d ă , domn al Moldovei a îndemnat prisăcarii să folosească teascul Episcopiei
Romanului, contra unei taxe în ceară şi miere. De altfel acest produs figura în secolul al XVII
în obligaţiile anuale ale principatelor către Poartă, pentru a răscumpăra cum spuneau otomanii
pacea, siguranţa şi privilegiile. Ţara Moldovei, pe lângă 120 pungi, monezo aur, plătea 10 000
oca ceară şi 10 000 oca miere Ţara Românească, plătea sultanului 260 pungi aur şi 10 000
oca ceară şi 10 000 oca miere. Doctorul A d a m M o l n a r ( 1817 – 1780), din Austro.
Ungaria, care a profesta în principatele dunărene a publicat în anul 1743 la Viena prima carte
Economia stupilor, dedicată creşterii albinelor. Alţi pionieri, autori de cărţi au fost I o a n
T o m i c i ( Cuktura albinelor, 1823), şi G h e o r g h e A s a c hi, redactor al Revistei Albina
ieşene. c) Epoca modernă. A început cu R e m u s B e g n e s c u ( 1856 – 1922) cu cartea
Stupăritul raţional, după cele mai noi metode teoretice şi practoce, tipărită la Giurgiu în anul
1899. A urmat Primul catalogapicol ilustrat, în 1922. De altfel familia B e g n e s c u şi-a adus
aportul la progresul apiculturii pe parcursul mai multor generaţi. Acştia sunt : Florin
Begnescu ( 1880 – 1949), medic veterinar, profesor universitar, P e t r e R o m u l us
B e g n e s c u (1934), medic veterinar, ,profesor universitar, citomorfolog şi oncolog. De
menţionat că familiile B a b e ş şi B e g n e s c u au păstrat vechi şi statornice relaţii de
prietenie. A u r e l B a b e ş şi F l o r i n B e g n e s c u, au publucatn împreună câteva
lucrări privind acţiunea unor medicamente în bolile albinelor. Multe din desenele şi
fotografiile referitoare la miere, stupi şi ceara de albine au fost prezentate de F l o r i n
B e g n e s c u în Marea Enciclopedie Agricolă, publicată în 5 volume întrea anii 1937 – 1942.
Sistematică. Albinele fac parte din clasa insectelor, ordinul Himenopterelor, grupul afidelor sau
al meliferelor şi cuprind genul Apis, pe care naturaliştii l-au împărţit în două grupe. Grupul întâi
cuprinde specia Apis dorsata, albină care trăieşte în pădurile Asiei sudice, în special în India şi
în insula Java. Acolo temperatura caldă permite dezvoltarea ei. Este ca mai mare albină
cunoscută şi nu interesează din cauză că nu se poate aclmtiza în ţările cu climă rece. Genul al
doilea ne intresează mai mult, deoarece el pe lîngă speciile Apis indica şi Apis florea, şi
contnuând cu Apis dorsata, care este albina cea mai mică, cuprinde şi albina comună Apis
melifica. .Albina comună – are .şi ea la rândul ei varietăţi din care unele sunt recomandabile
apicultorilor ca Apis ligustica. Sunt albine de rasă italiană introduse în mai multe părţi ale lumii.
Este caracterizată prin torace negru, iar primele srei inele ale abdomenului au o culoare galbenă
aurie. Aceasta este rasa de albine cea mai muncitoare, acea care este mai puţin răutăcioasă
 81

Fig. 213 . Tribunul alias locotenent Begnescu Nicolae Remus. Fig. 214. Begnescu
Remus Florin Fig. 215. Begnecu Florin Petre, Fig. 216. Begnescu Petre Romulus.

răutăcioasă deci se poate mânui mai uşor rezistă cu succes variaţiunilor de temperatură şi
prin calităţi este cea mai apreciată de apicultori. deci merită o dosebită atenţiume. E
albina din Nord Estul Europei, zisă şi aşa numita Apos germanica. Exterioril variză de la
culoarea brun deschiăs, la brun închis, fapt ce i-a dat numele de albina neagră, şi ea cu mai
multe varietăţi dominate de vaietatea din Banat, În multe stupării se găsesc alte varietăţi
din rasele italiană, cipriotă sau carnioliană. Sunt multe încrucişeri ale acestora cu rasele
indigene. Albinele comumne de toate rasele trăiesc în asociaţii sau colonii cu o organizare
demnă de toată admiraţiunea. Necesităţile provocate de diferenţele de temperatură ale
sezoanelor le-au condus la depunerea de provizii în vederea iernatului, lucru de care omul
profită în cultura lor. Colonia adăpostită într-un stup este compusă din trei categorii de indivizi
şi anume : 1. Albina perfectă, femela aptă la perpetuarea speciei după fecundaţie, numită
popular matcă sau regină; Matca se îngrijeşte numai de perpetuarea speciei depunând oiăle.
Ea este sufletul casei. 2. Un anumit număr de trântori Numărul trântorilor vsriază după
anotimp ajungând la maxim primăvara, În apropierea timpului de roit ei sunt destinaţi de natură
fecundării multor mătci, după care dispăr cu toţii în timpul iernii. Tot despre trântori, în afară
de plăcerea amorului, nu se cunosc sau cel puţin nu li se atribuie alte însărcinări, fapt ce face
ca după îndeplinirea rolui lor natural să fie persecutaţi şi nemilos sacrificaşi de albinele
lucrătoare pentru a asalva proviziile stupului de aceşti intruşi de prisos. 3. Multe albine
lucrătoare. Albinele lucrătoare adună şi transformă în miere nectarul florilor, produc ceara,
adună polenul, care unit cu apa şi miers servesc la nutrirea larvelor mătcilor, trântorilor şi a
lor însăşi. Tot albinele construiesc faguri, adună propolisul penru a astupa şi netezi
crăpăturile şi scobiturile locuinţei, duc cu alte cuvinte tot greul casei. În acest context este
binevenită o revenire la istoric. Se consideră că apariţia albinlor datează de la o etapă
anterioară apariţiei omului, care numai mai târziu – poate duoă sute sau mii sau chiar milioane
de ani şi-a făcut apariţia în perioada cuaternară, Existenţa bine organizată a albinelor în
epoca apariţiei omului este unanim acceptată. Un fagure pietrificat găsim la un loc cu oasele de
mamut, cu care omul preistoric a fost contemporan probează aceasta. Mai mult, încă, faptul că
fagurele în chestiune fiind din toate punctele de vedere asemănător cu cel actuael, este sigur că
pentru a ajunge la perfecţiunea s-a depus un efort colosal. Apariţia albinelor pe pământ
desigur datează din epoca îndepărtată când pe scorţa în formare a globului nostru au apărut
pentru prima dată plantele purtătoaree de flori (fanerogamele) de la care culeg nectarul.
Depărtatul început al cunoaşterii albinelor în ţara românească, ca şi cel al începutului
albinăritului în toate ţările, trebuie căutat înaintea timpului în care s-a scris cel dintâi rând de
istorie şi anume în legende care s-au format şi transmis apoi din generaţie în generaţie la
toate popoarele. Lgendele poporului românesc asupra acestor insecte sunt numeroase, Vom
reproduce numai o parte din ele şi anume numai acelea care se verifică respectând legendele
asemănătoare cu cele ale altor popoare, care probează căt este de îndepărtat începutul
cunoaşterii albinelor şi albinăritului. De altfel organizarea unei colonii de albine, cu referie la
 82

Fig.. 217 . Remus Begnescu. Stupăritul raţional . Fig. 218. Pregătirea ramelor pentru stupul
multietajat brevet model Begnescu II. Fig. 219. Coşul pentru capturat roiul de albine..
Fig. 220. Primul catalog cu inventarul necesar apicultorului.

originea lor, nu a fost recunoscut până la D s i e r z o n, adică în secolul XIX. Din mitologia
antică ne/a rămas legenda bougoniei descrisă de V i r g i l i u ( Georgicele, cartea IV – a) ,
potrivit căreia că albinele s-ar fi născut dintr-un june intrat în putrefacţie. Le-a fost uşor celor
antici să o creadă, graţie credinţei în generaţia spomtanee, deoarece despre acest lucru nu se
îndoiesc nici anumiţi scriitori din secolulu al XVII – lea, că nu toate animalele generează - per
purgazione - ci generează - per putrefazione, adică din materia putrefăcută din puterea
cerească, care pentru acesta fu numit d e H o m e r . tatăl tuturor lucrurilor. ( G i o v a n i
F a b r i n i , C a r l o M a l a t e s t a şi F. Va n u t t i : L opera de V e r g i l i u M a n t o -
v a- n i cioe la Bucolica, La Giorgica e l Enide comentate in langue volgare Toscana.
Venezia NDCLXI) şi de acest lucru pare a nu se îndoi nici A g o s t i n o G a l l o în La
Vinti Giornate del Agricoltura (Torino MDLXXX ). Altfel,, Biblia ( L u t h e r, J o r d a n), spune
că albinele s-au născut din corpul unui leu ucis de S a m s o n , pe când călătorea spre
Timna. După legende mai poetice albinele generează din flori ( P l i n i u Historia Mundi) şi
această afirmaţiune se credea până în timpuri mai apropiate de noi, de vreme ce englezul
R u s d e n, care se intitulează apicultor al M.S.R. credea în 1678 că albinele recoltează de pe
flori o substanţă care poate să se înmulţeacă. (L Apic. Noiuvellle, 1906). Prin o imaginaţie
destul de poetică, poporul românesc ne asigură că albina e născută din lacrimile M a i c i i
D o m n u l u , i, de aceea este atât de mieroasă, dar te şi doare câte o dată. H a ş d e u –
Aetimologicum Magnum Romanie) . Legenda aceasta se aseamănă cu cea a Circazienlor în
care M e r i m a , mama lui D u m n e z e u, a ascuns de furia lor mica albină, din care
generează apoi toate albinele de mai tţrziu, lucru ce în chip asemănător l-au făcut după
mitologia elenă ninfele Prixonide care l-au hrănit pe J o e, în peştera Dittea, chiar cu miere
ascunzându-l de furia tatălui său; şi cum ţiganii sunt întodeauna obiectul de distracţie în glumele
populare, se zice că albinele au fost mai întâi ale ţiganilor, dar ei au convenit lesne să le lase
românilor, în schimbul unor bărzăuni mai mari, , carre să le facî mai multă miere. (H a ş d e u,).
Metamorfozarea joacă de asemenea un rol important în credinţa multor popoare. La fel şi în
sânul poporului nostru există multe legende şi povestiri în această privinţă, din care amintim pe
aceea a lui Ţ u g u l e a ( I s p i r e s c u), în care iubitele şi feţii frumoşii se transformă în
albine. În completare reproduce,m cuvintele din povestirea macedoniană - Şezătoaea - (C R
ă d u l e s c u C o d i n şi I. M i h a l a c h e , Rolul Românilor în basmele populare , 1906).
Mama se ruga la D u m n e z e u să o facă o fiinţă de care toată lumea să aibă nevoie, ceeace
va ieşi din mâna ei să fie mai dulce ca laptele, şi ceara pentru lumânări întrebuinţată atât la
nuntă, cât şi la înmormântare. Legenda aceasta se aseamănă foarte mult cu cea mitologică
elină în care M e l l i s s a, fiica lui M e l l i s s o, regele Cretei fu transformată pe loc într-o
albină Dar mai sunt şi altele.. La început când originea lor, dar mai ales asupra modului
 83

Fig. 221 – 224. Albinele în mod simbolic figurate pe monedele trecutului îndepărtt
Prnztu a sublinia hărnicia ori abundenţa

de reproducere, nu a fost recunoscut până la D z i e r z o n, în secolul al XIX – lea. Din

mitologia antică ne-a rămas legenda recuperat[ de H a ș d e u în județul Vâlcea. La
început când D u m n e z e u a făcut Lumea, a făcit mai înâi Cerul și pe urmă Pîmântul.
D – zeu a desfășurat ața de pe un ghem cât era tancul Cerului Dar când a făcut Pământul a
avut ca ajutor pe ariciu. şi pe urmă a dat ghemul ariciului. Ariciul şiret, vrând să-l facă pe D –
zeu să greşească, când vedea că Dumnezeu se apropie de el cu zidirea Pământului,
desfăşura câtă puţină aţă pe ghem , aşa că până la urmă când a văzut că Pământul este mai
mare decât Cerul a priceput că sriciul i-a stricat tancul. Atunci aricil a fugit şi s-a pitulat în
iarbă. D – zeu , după ce s-a gândit şi răzgândit şi n-a aflat nici un mijloc ca să facă Pământul
să fie mai mare decât Cerul, a trimis albina să-l caute pe ariciu şi să-l întrebe. Albina găisind
pe ariciu l-a întrebat, dar el a zis că nu ştie şi nu vrea să spună. Albina şi ea şireată
prefăcându-se că pleacă s-a ascuns într-o floare; Ariciciul crezânfu-se singur a zis : hei, nu se
pricepe D - zeu atâta lucru să ia Pământul în mâini de margini şi strângându-l aşa, să se
facă munţii, văile şi dealurle. Cum aude albia aceasta, zbară din floare şi ariciul auzind-o i-a
zis : Ei, aici ai fost hoaţ-o, mâncaţi-ar ce nu se mănâncă, cel care te-a trimis. Şi de atunci D -
z e u a binecuvântat albina să facă miere. O legendă relatată de D r o s i n i , asemănătoare
cu aceea în care J o e a transformat albinele din negre în galbene aurii există în tradiţia
populară. Albina la început a fost albă, şi de aceea i s-a zis albină, numai că culoarea ei s-a
schimbat în următoarea împrejurare: D -zeu l- a consultat. pe Dracul dacă trebuie să creeze
un singur Soare sau mai mulţi. Acesta s-a gândit că în lumina mai multor Sori se vor face mai
în vedre vicleniile lui, ba încă şi flăcările iadului vor păli ; a răspuns deci că nu este nevoie de
mai mulţi Sori. Dar pe când el judeca aşa în el, albina care şedea pe lângă capul lui , în acel
moment i-a înţeles gândul imediat şi a zburat sî-l vesteasvă pe D u m n e z e u.. Dracul
prinzând de veste a aruncat asupra ei flacăra şi i-a pârlit aipile ş de atunci, ea a căpătat
coloarea focului. (Legenda românească a clădirii Mânăstirii albe, D e n s u ş a n u, Dacia
preistorică, pag 113), care se aseamănă mult cu alte legende ale poporului italian, german
După relatarea lui P a u s a n i a s (110 – 280) clădirea din ceară a tempului de la Delfi
este o dovadă de vechime a cunoaşterii albinelor noastre. Reproducerea albinelor pe monezi
pentru a reprezenta munca şi bogăţia popoarelor este iarăşi o dovadă de apreciere a calităţilor
insectelor de care ne ocupăm. Toate aceste legende şi multe altee au răsărit în mintea
poporului nostru şi a tuturor popoarelor care în timpurile străvechi , cu o cultură rudimenară din
acele vremuri străvechu, nu puteau pătrunde în acel mister al partenogenezii, care azi explică
atât de clar modul de generare al albinelor. Dominaţi de misticism, fără a cerceta au crezut
în supranaturalul care a împiedicat mult timp progresul civilizaţiei. Găsirea în râurile din Adeal
de faguri pietrficaţi este o dovadă că albunele existau în ţinuturile noastre, tot aşa de bine
organizate în viaţa lor biologică încă din timpuri imemoriabile. Mierea de albine a fost hrana de
predilecţie a îndepărtaţilor noştrii strămoşi, care în nesfârşitele pădruri ce acopereau
ţinuturile acestor regiuni ei însuşi se adăposteau, vor fi găsit în scorburile copacilor şi în
 84

Fig. 225 – Stup brevetat de Remus Begnescu de tip 2 în anul 1899. Fig. 226 Stupi
model Remus Begnescu, agreaţi de stupari în anul 1937. Fig. 227. Apis mellifica cu
reprezentantele sale: trântor, matcă, lucrătoare. Fig. 228. .Secţiune prin stup modern.

crăpăturile stâncilor numeroase colonii cu albine şi în consecinţă fagurii dulci de miere, care
mai târziu îi va fi îndemnat să-şi construiască locuinţe stabile, să taie scorbura copacului
conţinând o colonie de albine, să o ducă lângă locuinţă şi apoi să procure roilor locuinţe
asemănătoare, începând astfel primul rudiment de cultură a albinelor. Ca şi legendele care s-
au transmis din generaţie în generaţie, stupul în scorbura copacului s-a transmis din tată în fiu
şi dacă astăzi legendele încă mai dăinuiesc în povestrile bunicilor, stupul rustic stă mărtuie
trecutului îndepărtat şi închide în necunoscut faţă de poseorul său viaţa bine organizată a
albinei încă din vremea în care supul era în scorbura copacului.

Morfologie

C o n f o r m a ţ i a e x t e r n ă . Corpul albinei este compus din trei părţi distincte: a) c a p u l,

b) t o r a c l e şi c ) a b d o m e n u l . Fiecare din aceste părţi este împărţit în segmente şi
întregul corp este prevăzut cu un înveliş de materie chitinoasă întreruptă de membrane
chitinoase pentru a face corpul insectei dilatabil şi acoprit cu perişori fini şi deşi la vaietatea
din Banat, a) C a p u l a l b I n e I este prevăzut cu două prelungiri în formă de coarne -
antenele, şi care iau naştere din centrul său sunt filiforme şi compuse din douăsprăzece
articulaţiuni la albine lucrătoare şi matcă. Prima articulaţiune este foarte scurtă, pe când a
doua întrece în lungime pe fiecare din celelalte şi formează cam a treia parte din lungimea
totală a antenei. Aceste organe delicate şi sensibile servesc la pipăirea celor mai fine obiecte,
iar vacuolele (goipiţele), ce se observă pe suprafaţa antenelor sunt considerate de naturalistul
L ef e v r e organe ale auzului. Tot în antene sunt organele mirosului constituite din un
număr oarecare de cavităţi toale aşezate printre perişorii ce acoperă antenele. După
naturalişti, matca posedă cam 1600 de aceste cavităţi, albinele lucrătoare cam 2000, iar
trântorii 17 000. Ochii sunt în număr de cinci, din care doi foarte mari în raport cu proporţile
capului, aşezaţi de o parte şi de alta a acestuia. Ei sunt ochii compuş . Alţi trei ochi foarte mici
şi simpli sunt ochii simpli aşezaţi în frunte, înconjueați i de perişori mici şi simpli aşezaţi în
triunghi. După cercetările lui C e s h i r e , fiecare din cei doi ochi compuşi sunt formaţi din
un număr colosal de faţete, care la regină sunt în număr de 4920, albină lucrătoare 6920,
iar la trântor 13 090. Fiecare din aceste faţete construiesc un ochi complet, iar mobilitatea lui
este susţinută de marele lui număr care dispuse pe planuri diferite, pemite albinei a vedea în
toate părţile. Cei trei ochi au conformaţiunea ochilor animalelor şi după unii naturalişti ei ar
servi la vederea pe distanţă mare, pe când cu ochii compuşi ar vedea numai obiectele apropiate
sau interiorul locuinţei lor. A p a r a t u l b u c a l al albinei este destul de complicat. Cu
el albina suge şi linge substanţele lichide, taie şi mestecă substanţele mai dure. E compus
din buza inferioară mai mică, şi în formă patrunghiulară, din mandibulele scurte ce-i servesc la
masticat., din mandibulele lungi şi membranoase, care în acţiunea sugerii se unesc prin
 85

Fig. 229 . Rămăşiţă dintr-un îndepărtat strămoş al albinelor gpsită într-un sediment din terţiar
(L apiculteur, 1924). Fig. 230 . Apis mellifica carpatica. Ffig. 231. Capul albinei lucrătoare.
a).och suplimentari. b) ochi compuşi c) antene. d). mandibulă chitinoasă. e). maxilele
membranoase f.) buza superioară g). palpii maxilari h ) . palpii labiali i). limba.

margini formând un canal în care se mişcă limba cu care limba absoarbe substanţele lichide.
Întregl aparat bucal, împreună cu palpii labiali, şi maxilari, când nu funcţionează este recurbat
şi retras sub baza anterioară a capului. Toracele este corseletul, cu toate că văzut
din partea dorsală, pare format dintr o sigură bucată, totuşi în realitate este compus din trei
articulaţiuni sau inele. Fiecare inel corespunde cu cu o ereche de picioare şi fiecare inel este
format din cinci părţi şi anume : şoldul, trocanterul, femurul, tibia şi tarsul, iar acesta din urmă
este constituit din alte cinci articulaţii fine şi este terminat cu două cârlige prevăzute cu ventuză,
care serveşe albinei a umbla pe obiectele cele mai ntede sau pe tavanul locinţei, agăţându-se
oriunde prin mecanismul de producere cu această ventuză a vidului. A treia pereche de picioare
ale albinei lucrătoare se deosebeşte de cele două perechi anterioare, dar şi de cele ale mătcii
şi trântorului, prin aceea că în afară de umblat mai servesc albinei în îndeplinirea actului
recoltei pplenului. Avâfd un fel de gropiţe ( coșluleţe) ce servesc la depunera acestuia sub
fotmă de globuleţe, cum şi o perie ce servă la adubarea prafului polinic. P e r I a este aşezată
pe primul articol al tarsdului care este mai lung şi mai lat şi a cărui faţă internă este acoperită
de numeroşi perişori robuşti, aşezaţi în serii regulate.C o ş u l e ţ u l de forma triunghiulară se
găseşte pe tibia şi pe faţa externă sub formăă de limgură, prevpzută pe de margini cu perişori
mai lungi şi mai tari, dirijaţi înspre cavitate. Adunat cu peria prin mişcarea picioarelor, polenul
este grămădit după cum am spu s în formă de globuleţe în coşuleţ sau lingură. A p a r a t u l
d e z b u r a t al abinei este compus din două perechi de aripi, înfipte pe partea dorsală şi
laterală a toracelui sau toraceletului, între cele două articulaţii ale acestuia. Aripile
membranoase şi chitinoase sunt prevăzute cu perişori extrem de fini, parcurse longitudinal şi
transversal de numeroase nervuri mai groase, spre baza aripei şi din ce în ce mai fine spre
marginile ei posterioare se întretaie între dânsele (cele două margini posterioare sunt mult
mai mici ca cele anterioare). Pe marginea lor anterioară, pe jumătatea externă sunt înşirate un
număr de vreo 20 cârlige, care în tompul zborului servesc în a agăţa aripa posterioară de ultima
nervură a aripei anterioare, de manieră de a forma o singură aripă. Afară de zbor, aripile serves
albinelor la ventilarea stupului, când albina fixându-se cu ăicioarele dpe pragul stupului la
intrarea lui, bate cu aripile pe loc producând mişcarea aerului..A b d o m e n u l este a treia
parte care compune albina şi este parea cea mai voluminoasă. Este unit la torace prin o
gâtuitură prin care trec diverse organe; este compus din şase segmente unite între ele prin
membrane fine şi elastice. Şi este partea albinei care se poate mai mult dilata în vederea
respiraţiei, reproducerii sau nutriţiei. b) C o n f o r m a ţ I u n e a Internă.T ubul
d I g e s s t I v. Alnina culegând nectaarul cu minunatul său aparat, care este liimba, îl
introduce în gură şi de aici în prima parte a tubului digestiv care începe cu esofagul.; acest
 86

Fig. 232. . Unul din picioarele din a treia pereche a albinei lucrătoare. Fig. 233 Picioarele
lucrătoare la albină, regină şi trântor. Fig. 234. Aripa de zburat la albina lucrătoare.: a) aripa
anterioară b) aripa posterioară c) cârligele..

tubuleţ fin traversează corseletul sau toracele şi ajungând în abdomen se deschide în o pungă
voluminoasă, aşezată în partea anterioară a abdomenului, care este punga melarică sau sacul
cu miere; urmează o altă dilataţiune mai mică situată între punga melarică şi stomacu propriu
zis şi căruia i se atribuie funcţiuni foarteb importante în transformarea şi purificarea nectarului
din punga cu miere. În fine, stomacul propriu zis este o dilataţiune verminoasă şi lunguiaţă a
tubuolui digestiv şi el poate fi comparat cu stomacul animalelor superioare avându-se în vedere
funcţiunea sa. . După stomac vine intestinul subţire pe care îl vedem îănconjurat şi comunicând
cu o mulţim de filamente numite tubii malpighieni , a cără funcţiune nu este încă bine stabilită;
se presupune că ei ar fi tubii uriniferi, Intestnul subţire se continuă şi se remină cu rectul. În
leătură cu fabricaţiunea mierii, se crede că nectarul înmagazinat în punga melarică, suferă
aici transformarea la care concură gura stomacului, care ar purifica nectarul fîcâdu-l să
conţină mai puţine grăunţe de polen., cum şi sub acţiunea sucului glandelor, aşezate de-a
lungul esofagului şi care secretă o salivă ce conţine acid formic, substanţă care de fapt se
găseşte în miere dânndu-i proprietăţi medicale importante şi serveşte ea însă-şi la
conservarea acesteia. S I s t e m u l c I r c u a t o r e compus dintr-un vas dorsal, care din
vîrful adomenului se prelungelte până la primul segment dorsal, de unde se prelungeşte şână
la p arteră chemată aortă, care traversează toracele pănî la cap. Vasul dorsal sau vasul
pulsant este împărţit în opt compartimente separate prin valvule ; compartimentele au şi ele
orificii latereale de asemenea închise prin valvule. Pulsaţuiunile vasului dorsal împing sângele
nspre cap de unde se împrăştie în tot corpul, vine în contact cu sacii aerieni şi reintră prin
orificile laterale ale compartimentelor laterale ale sacului pulsant stabilind astfel circulaţiunea.
Sângele albinelor este incolor şi de temeperatură mai ridicată decât aceea a mediului ambiant.
A p a r a t u l c I r c u l a t o r este reprezentat de sacii aerieni aşezaţi de o parte şi de alta a
abdomenului, care saci au ramificaţii şi subramificaţii ce comunică cu exteriorul prin 14 orificii
numite stigmate , aşezate astfel : 10 de o parte şi de alta a abdomenului, câte 5 de fiecare parte
şi 4 de o parte şi de alta a toracelui, câte doiă de fiecare parte. Sacii aerieni ţin loc de plămâni,
iar traheea în loc să fie formată din un singur tub, care să comunice cu gura sau cu nasul , ca la
animalele superioare, comunică cu exterirul prin tubii traheali sus amintiţi, încât o albină , dacă
e afundată cu capul într-un livhid, ea continuă foarte bine să repire şi deci să trăiască, pe când
dacă se scufundă cu sbdomenul şi toracele, moare asfixiată. Acum cunoaştem că sacii aerieni
sunt situaţi de o parte şi de alta a abdomenului şi ei comunică prin 10 stigmate, S I t e m u l
n e r v o s este format format dintr-un lanţ ganglionar subintestinal, compus din ganglioni
uniţi între ei ; fiecare ganglion este consieat ca un mic creer din care pleacă filamente nervoase
ca5e se ramifică în tot corpu, filamente foarte numeroase la cap, unde crede că rezidă. În afară
de simţul vederii şi cel al auzului , al olfactului, etc. Numeroase filamente găsim la torace unde
 87

Fig. 235. . Aparatul circulator al albinei. Fig. 236. Tubul digestiv al albinei. a ) aparatul bucal,
b) glande salivare, c) sacul melaric, d) stomacul, e) tubii Malpighieni. Fig. 237. Aparatul
respirator. a) sacul aerian, b) tubul trahean c) stigmatul.

au de inventat muşchii numeroşi şi puternci care mişcă aripile şi picioarele. Perişorii, părţile
chitinoase şi aripele sunt singuree părţi în care nu există ramificaţii nervoase. Pe lângă aceste
organe studiate la albina lucrătoare se adaugă a p a r a t u l v e n I n i f e r care nu există la
mascul (trântor) şi care, dacă există la matcă (regină), diferă prin modul de conformare al
acului, care este recurbat şi simplu, pe când când al albinei ste drept şi simplu, prevăzut cu
barbeluri sau cârlige care fac ca atunci când este înfipt să nu mai fie reras.cu uşurinţă. Arma
de apărare a albinei este formată din două setole ( stilete ) chitinoase prevpzute cu cârlige,
care au o direcţie contrară vârfului lor (aeetole), care unindu-se între ele în toată lungimea lor
alcătuiesc un fel de tub, destinat scugeri veninului în rană în momentul înţepării când ia forma
unui ac. Alte două setole membranoase formează un fel de teacă din care acul este sau poate fi
retras după voinţă. Veninul este secretat de două glande care–l trimite la punga cu venin
situată la baza acului, prin două lungi canale numite canale deferente, şi care mai apoi unindu-
se într-unul comunică cu vezicheta. în care se înmagazinează veninul. Întregul aparat este pus
în funcţiune de albină prin mijlocirea a trei perechi de muşchi, care servesc la împingerea ori
retractarea acului, la contracţiunea vezicii cu venin în momentul atacului, contracţiune care
funcţionează chiar după ce acul rămâne înfipt în rană. Se reţine că veninul albinei conţine şi el
acid formic sau în orice az un acid de origine vegetală extras şi el din miere sau din polen.
Acidul este mult mai bogat vara, când înţepăturile albinelor sunt mai dureriase. M e t a m o r -
f o z a. Ca mai toate insectele albinele pentru a ajunge la forma adultă, trec din starea de ou
până la adult prin mai multe stadii de metamorfozare. Oul se transformă în larvă, acesata în
nimfă, şi apoi în insect adult. Oul pus într-o celulă de albină lucrătoare de către o matcă
perfectă , apare cu o foarte mică linie albă, cu ivoriul aşezată în fundul celulei şi aşezat cu unul
din capete de fundul acesteia. Examinat la microscop se prezintă ca învelit într-o reţea sau
pânză extrem de fină, iar unul din capetele sale poartă un orificiu fin nmmt micropil, prin care
intră spermatozoidul pentru a fecunda oul. În timp de 3 i zile de la depuner oului în celulă şi în
condiţii favorabile de temperatură şi nutriţiune, vom vedea apărând în locul oului un vermuleţ
înotând într-o mică picătură de lichid vascos, lichid care serveşte la nutriţiune şi care este
depus în acelaţi scop de către albinele lucrătoare. Vermişorul ieşit din ou este viitoareea albină
lucrătoare şi acum oul trecut î n alt stadiu poartă numele de larvă. Ajuns în stare de larvă se
dezvoltă relativ repede nutrit de lichidul lactos ce am văzur şi pe care albinele lucrătoare îl
depun mereu în timpul oportun, introducând capul în celulă. În adevvăr larva ieşită din ou în o
jumptate de zi, creşte mai multd decât dublul saău şi continuă să se dezvolte la început ca o
linie aproape dreaptă în fundul celulei, apoi recurbându-se şi crescând până ce ocupă fundalul
acesteia şi după 9 zile prezentându-se sub formă de vermuleţ din ce în ce mai mare, ajunge
să unple eclula ; vermuleţul îl găsim aşezat în de-a lungul celulei în poziţia verticakă . Ajunsă la
 88

Fig. 238 Sistemul nervos. Fig. 239 Stadi de metamorfoză ale albinei lucrătoare Fig. 240.
aparatul veniniform al albinei. a) acul , b) vezica cu venin, c) canale deferente; d) glande
secretoare de venin.

această dezvoltare larva se înveleşte întu-un fel de mătase reziltată din o substanţă pe care o
elimină din gură şi care se solidifică în jurul său formând o cocoaşă, înăuntrul căruia insectul
trece sub formă de ninfă sau crisalidă, un fel de stare de letargie aparentă, în aceelaşi timp
albinele au operculat celulele . După marele apicultor R o o t, aceasta se întâmplă exact la 6
zile şi 7 ore de la ieşirea din ou, Operculul sau capacul celulei este făcut de albine din o
substanţă asemănătoare hârtiei; este penetrat de numeroşi pori care lasă mijlocul de respiraţie
a aerului pentru respiraţia necesară viitoarei albine Înainte de operculare, albinele dau larvei
ultimul nutrient şi astfel larva intrâ în al treilea stadiu de nimfă. În această stare rămâne timp
de 1 – 12 zile, după care rozând capacul iese din celulă, ca insect complect. Recapitulativ, a
făcut un stadiu de 3 zile ca ou ; 6 - 7 zile – stadiu de larvă; 11 – 12 zile în stadiul de nimfă, ,
adică un total de 20 – 21 de zile de la depunera oului. Toate acestea se petrec vorbind de
dezvoltarea oului depus de o albină lucrătoare şi în condiţiuni normale. Zicem pentru o albină
lucrătoare căci stadiile de metamorfoză diferă în durata lor la ouăle din care vor ieşi mătci sau
trântori şi zicem condiţii normale, deoarece în condiţii excepţionale, uneori ca pe timpul
căldurilor mari se întâmplă ca albinele să completeze celulele mari cu larve. Aceiaşi
metamorfoză o suferă şi celelalte două grupe de idivizi aflători într- o colonie de albine. Ea are o
durată mai lungă sau mai scrută decât albinei lucrătoare, datfiindcă organele acestora în special
cele sexuale cu menirea lor la perpetuarea speciei sunt dezvolate. M a t c a sau r e g i n a
s t u p u l u i sau c o l o n i e i se recunoaşte de la prima vedere fiind mai mare sau mai
lungă decât albinele lucrătoare, Aripile par mult mai scurt, capul oval,, abdomenul mult mai lung
şi mai dezvoltat. Are o siluetă mult mai dezvoltată decât a trântorului de care uşor se poate
deosebi. Dacă m a t c a este mama stupului, mama întregii colonii, ea poartă pe nedrept
acest titlu, deoarece este într – adevăr mamă, dar numai a coloniei , dar numai mamă şi nimic
altceva, de vreme ce numai depune ouăle, fără a mai avea de a face cu grijile materne,
hrănirea şi îngrijirea, griji care sunt lăsate pe seama nenumăratelor doici, care sunt albinele
lucrătoare. Este o mamă a stupului, dar o mamă modernă, în răul sens al cuvântului deoarece
grijile casei şi creşterea progeniturilor nu o preocupă câtuşi de puţin. Noroc că în cazul nostru
lucrul ete aranjat de însăşi natura şi ca atare colonia de albine va prospera atâta vreme cât
matca va fi preocupată de a depune cât mai multe ouă. În acest caz numărul coloniei de albine
se va mări văzând cu ochii şi propoţional cu numărul de albine lucrătoare şi munca întrul şiî
afarea stupuli se va mări, atfel beneficiile lor şi în consecinţă şi a propietarului. Dacă matca
moare, într-o lună, două, întregul stup nu va înârza să aibă aceiaşi soartă,deci orice îngrijire
albinele lucrătoare dau mătcii, sau reginei lor nu întrece beneficiul ce acestea au de la dânsa.
Instinctul arată că albinele depind de ea şi de aceea o înconjoară cu toate bunătăţil, o îngrijesc
 89

Fig. 241 Albină lucrătoare culegătoare de polen. Fig. 242. Matca depunând ouă în celulă.
Fig. 243. Fagure cu celule obturate, miere şi cu larve în evoluţie. Fig. 244. Stadii larvare
la albina lucrătoare. Fig. 245. Altă albină lucrătoare extrăgând nectarul.

o hrănesc, o respectă dându-se la o parte din calea ei, o înconjoară făcându-i cortegiu şi orice
dorinţă îi este satisfăcută. Dacă vreun pericol o ameminţă întreaga populaţie o apără cu preţul
vieţii. Matca se hrăneşte cu sucul elaborat de albinele lucrătoare, care mai cu seamă în cursul
depunerii oăor eete furnizat în abundenţă. de către albinele lucrătoare. Se hrăneşte şi cu
mieire, dar nici o dată cu polen. Neavând nevoie a se hrănii cu sucul florilor sau cu polen,
neavând nevoie de a recolta nectarul, limba sa nu este adapată acestei funcţiuni , ea este mult
mai scurtă ca la albinele lucrătoare. În cuvântul că ea nu ese la recoltă şi deci nu recoltează
polenul florilor, picioarele sale posterioare nu au fost înzestrate de natură cu coşuleeţul şi peria
nedesară acestei funcţiuni..În fine,întregul corpal ei este mai graţios ca al celorlalţi indivizi din
stup şi acoperit cu perişori foarte fini. În privinţa organelor interne, pentru acelaşi motivd de a
nu fi adaptată recoltei, punga melarică, ce am văzut-o foarte dezvoltată stufiind tubul digestiv la
albina lucrătoare, la matcă este retractaă neavând nevoie a înmagazina nectar. Tot aşa
organele ceriene, acelea prin care albina lucrătoare secretă ceara sunt la matcă atrofiate şi nu
îndeplinesc această funcţiune. În schimb însă şi în compensaţie, ovarele sunt foarte dezvoltate;
asupra ecestui organ ne vom opri puţin deoarece toată importanţa lui se datoreşte mătcii.
Ovarele sunt două corpuri periforme atârnate înlăutrul celui de al treilea inel posterior al
corseletului, care apoi se prelungesc şi devin din ce în ce mai mari de-a lungul abdomenului ;
fiecare ovar este format din două sute sau mai multe tubuleţe fine, care sunt acoperite cu oiă în
diferite stadii de maturitate şi toate aceste ttubuleţe se reunesc şi dau în două canale numite
oviducte, care la rândul lor se reunes într.un singur canal formând vagina. Aparrte de ultimul
canal (vagina), avem vezicula spermatică, cu care comunică printr-un scurt canal. După
fecundaţiunea cu un trântor această vezivulă conţine spermatozoizi care se conservă mai
mulţi ani. şi care înoată într-un lichid care-i conservă. După L e u k a r t, numărul de
spermatozoizi ce pot fi conţinuţiî în veziula spermatică (spermoteca) se ridică la 25 x 10 6 .
Matca se naşte s-au mai bine zis provine ditr-un ou perfect asemănător cu acela din care
provine o albină lucrătoare, însă depus într-o celulă regală ( vezi construcţia fagurelui) , care
poate fi uşor deosebită de celelalte având forma unei ghinde cu vârful în jos. Oul este depus
acolo atunci când eelula nu este complet construită şi aceasta este completată mai târziu.
După trei zile de la depunere, din acest ou iese un mic viermişor alb – larva - care pluteşte într-
un suc nutritiv special – supa regală - care e mai substanţială decât cea administrată oiălor
din care vot ieşi lucrătoarele sau trântorii şi care este depus din abundenţă de albinele
lucrătoare. După cinci zile celula se operculează, apoi se tranformă în crisalidă, cam ăn 3
zile.şi 10 ore ţesându-şi gogaşa care nui acoperă tot abdoenul din cauza lungimii sale, şi apoi
în alte 4 zile şi 8 ore se transformî în insectă perfectă. La această etate viitoarea matcă tae cu
gura capacul şi iese femelă completî în interval de 13 zile şi jumătate oului sau 14 zile
după descinderea oului. Sau încă 98 – 99 zile, după ce celula a fost operculată. Deci oului
perfect aemănător cu cel al albinei lucrătoare , depus într-o celulă de matcă regală îi sunt
 90

Fig. 246 Organe secretoare de ceară Fig. 247 . Ovarele ce dau oviductul comun. .d).
Spermoteca a). Rzervorul cu venin. r). Rectul G. muşchi f), Saucul traheal. Fig. 248. Aparatul
sexual al trântorului. a) penis, b) spermatozoa, c) canalul deferent, d) glande mucoase
e) testicul.

necesare numai 16 zile pentru dezvoltarea completă, pe când, după cum am văzut acelaşi ou
depus într-o celulă de lucru Îi trebuie 20 – 21 de zile. Aceasta datorită intensităţii hrănirii ouălor
de către albinele lucrătoare, care recunoscând importsnţa mătcii dau toată solicitudinea oului şi
larvelor nutrindu-le cu un nutireint mai substanţial şi mai hrănitor numit papă regală. Matca,
după puâine ziile de a naştere iese in stup pentru împerecherea cu un trântor, împereschere
susţinută ca unică până în utimul timp, când s-a putut afirma că aceasta se întâmplă de două
ori, însă la un interval scur de timp. După aceasta nu mai iese din stup decât atunci când
colonia roieşte sau se află în mare pericol. Între a 3 – şi a 9 – a zi de la naştere, în ziele
călduroase şi zilele frumoase, matca iese făcând o recunoaştere în jurul stupului său, cîci
dacă la întoarcere ar intra în alt stup ar fi pe dată ucisă de păzitoarele acestuia. După acest
zbor de recunoaştere care poate să se repete, ea iese pentru zborul nupţial urmărită de o
pleiadă de trântori - amanţi de unde se întoarce după aproximativ o jumătate de oră, purtând
probele fecundaţiunii îndeplinite şi a viitorului coloniei asigurat, organul copulaţiunii trântorului
care a fecundat-o şi are nu întârzie a plătii cu viaţa misiunea sa naturală. Dacî fecundaţiunea
din diverse motive nu s-a putut efectua, ea iese a doua sau a treia zi în acelaşi scop ; trecute
însă 15, 20, maximum 25 de zile şi fecundaţiunea neproducându-se ea rămâne pentru
tofdeauna nefecundată – un pericol permanent pentru colonie - dacă nu intervine apicultorul -
care în curând se va popula numai cu trântori spre ruina stupului, care nu va întârzia să piară.
Reântoarsă la stup şi purtând trofeele autorului, ea este înconjurată de albinele care o
eliberează de trofeul acum nefolositor, şi după câteva zile proba va fi complet făcută, matca
începe a depune ouăle începând din centrul fagurelui şi apoi din jur în jur în toate celulelele
gata şi destinate pentru aceasta. La început puţine, dar nu va înceta a depune mai multe
între 1 500 - până la 3 000 de ouă zilnic, mai ales pe timp de abundentă recoltă. Viaţa reginei
se limitează la depunerea ouălor trăind în stup la adăpost, având hrană la discreţie şi nefiind
expusă ca albinelor lucrătoare ocupate cu munca intensă la intemperii şi pericolelor este mult
mai lungă ca acestora. Ea trăişte de 8 –10 0ri mai mult decât a albinelor lucrătoare 4 – 5 şi
pămî la 7 ani, Prolificitatea ei sae de la 4-lea an în sus . De aceeia este bine a o schimba.
cea tînără este de culoare mai vie, acoperită cu pufuleţul special şi prezenttând toate
caracerele tinereţii Astfel, cum am descris-o mai sus, matca, albina perfectă , care perpetuează
specia, pare sigură că işi cunoaşte importanţa sa. Cu toate că are o armă de apărare. nu
încearcă a ataca, deşi o prinzi cu mâna, ea nu înţeapă. Ea nu întrebuinţează acul său decât în
lupta cu altă regină de rangul său părând să nu se coboare până la inamici ce au altă treaptă
socială, ca ea. Acul reginei se deosebeşte de cel al albinei lucrătoare prin faptul că este mai
simplu şi recurbat, pe când după cum am văzut, al albinei lucrătoare este drept şi cu barbeluri
 91

Fig.. 249 . Florin Begnescu la un centru de instruie din ţară al Institutului Național Zootehnic.
250 Florin Begnescu, profesor şi inspector al Ministerului Agriculturii şi Domeniilor. Fig. 251.
Cartea 25 zile în America. Fig. 252.. Nichita, Manolescu, Gh. K. Constantinescu, Radulovici,
şi Fl . Begnescu la Congresul Mondial de Medicină Veterinară din America..

realizând o redutabilă armă contra oricărui inamic. P a r t e n o g e n e z a . Plină de mister a

fost pentru cei vechi generaţiunea albinelor. Diferitele ipoteze puse de A r i s t o t e l, singurul
care a studiat albinele asupra generaţinuii lor, cădeau sub însăşi argumentele aduse de el,
aşa că necunoscută a rămas această generaţiune până la o epocă foarte apropiată de noi şi
anume până la anul 1835. când parohul D z i e r z o n din Karlmarstat ( Silezia ) a
descoperit ceeace denumim p a r t e n o g e n e z a, adică posibilitatea de a da naştere la
fiinţe viabile, fără împreunare cu masculul ; cu alte cuvinte posibilitatea insectului de a genera
ăn stare virgină.. P a r t e n o g e n e z a este caracteristică şi la alte insecte în afară de albine.
Şi după cum în stare virgină pot da naştere la femele ori la bărbaţi acestea facultate se poate
numi g i n o g e n e z ă sau a n d r o g e n e z ă . La unele specii de insecte, din ouă
nefecundate pot ieşi atât masculi, cât şi femele, fără a mai cita termitele, la care cele patru
feluri de indivizi: : regine, masculi, alături de femele şi masculi rudimentari, care provin din
acelaşi ouă.. D z i e r z o n a demonstrat că o matcă de pură rasă italiană fecondată de
un trântor de rasă neagră, produce trântori de rasă neagră şi tot aşa, o matcă de rasă neagră
produce trântori de rasă neagră. Tăindu-se aripile la o matcă abia ieşită din celulă şi
împiedicându-se astfel zborul sau de fecondaţiune, ea rămâne în stup nefecundată, căci ştim
că fecondaţiunea se poate îndeplini numai afară, în aer, şi totuşi începe a depune oiă.. Din
aceste se dezvoltp numai trâbtori. – a n d r o g e n e z a . Deci se demonstră că - oul
fecundat de natsă produce o femelă : matcă ori lucrătoare, iar oul nefecundat – un trântor.. O
probă destul de oncludentă că ouăle nefecundate dau naştere şa trântori sunt aşa zisele mătci
false. În lippsa unei mătci adevărate, una din albinele lucrătoare care are abdomenul mai
dezvoltat începe a ddepune ouă . Cum ştim că organul sexual al albinei lucrătoare nu este pe
deplin dezvoltat, căci nu are vezicula spermatică nu poate fi fecundată de un trântor nu va
putea depune oiă decît nefecundate.. Vom vedea că din acest nu va ieşi decât un trântor.
Fecundaţia oului se produce n felul urmăroe : Devenit matur oul din unul din tubii ovarieni trece
n oviduct şi în momentul treceri prin dreptu spemotecii, aceasta presată de matcă emite un
număr parecare de spermatozoizi din care unui intrând prin micropilul ovulului l fecundează i
.Şi din acesta va eşi o albină lucrătoare ori o matcă, după felul celulei în care va fi depus de
matcă. Oul coborât din oviduct şi trecut prin faţa spermatotecii, fără ca el să aibă ocazia de a
întâlni un spermatozoid va da naştere unui trântor. Este în discuţiune dacă fecundarea oului
este în voinţa mptcii, voinţa exercitată după trebuinţa stupului sau aceasta e datorită altor
cauze. S-a susţinut că celulelele de albine lucrătoare sunt mai strâmte, în momentul în care
matca introduce abdomenul pentru depunerea oului îl comprimă şi presând abdomenul se
comprimă şi spermoteca., care ar elimina ăn mod mecanic spermatozoizii. Această supoziune
cade de vreme ce în celulelle regale necomplete depun oul şi dând unei colonii faguri
compuşi exclusi de trântori, matca va depune în majoritea celullor ouă fecudate din care vor
 92

Fig. 253 - 255 Florin Begnescu în stupină şi la centrifugă.

ieşi albine lucrătoare. Afară de aceasta, presiunea pe care pereţii mătcii ar exercita - o asupra
abdomenului mătcii nu poate să fie aşa de mare încât să învingă rezistenţa acestuia, mai cu
seamă pe timpul căldurilor mari. Opţiunea propusă e L a n f r a n c h i i şi confirmată de
D i c k e l - Germania, cum că matca ar depune todeauna ouiă fecundate pentru câte-şi trei
indivizii este nefondată, şi că numai albinele prin felul lor de hrănire ar inflenţa dezvoltare unui
sex ori altul este nedmisibilă. deoarece administrarea mai abundentă ori specială, dacăpoate
duce la dezvoltări organice mai complete, cum se întâmplî cu oul de albină lucrătoare pus într-
o celulă de matcă, ori oul depus într-o celulă de trântor transplantată , ori depus într-o celulă
lucrătoare dă naştere unui trântor, iar exmanul microscopic al oului de curând depus într-o
celulă de lucrătoare relevă prezenţa spermatozoidului, pe când el este absent examinând
celula de trântor.. A l b i n a l u c r ă t o a re. Dacă vorbimd de matcă, am spus că ea este
sufletul stupului, apoi vorbind de albina lucrătoare trebuie spus că ea duce tot greul lui. Este
individul din gospodîrie care are ca unic scop munca. Albina lucrătoare este femela imperfectă
apropiată mătcii în ceesace priveşte genul, are însă ovarele şi în ce privşte organul genital
atrofiat, astfel că nu poate servi reproducţiei. Sunt cu alte cuvinte de gen neutru.. Cspul şi în
genere trupul este mai mic decât cel al mătcii. Caracterele ei în general le-am văzut atunci când
am vorbit de conformaţiunea externă, , iar dezvoltarea din ou la insecta perfectă , cum şi
durata acestei dezvoltări - 21 zle, precum şi a fazelor sale am văzut studiind metamorfoza
albinelor. Noile albine lucrătoare ies pentru prima dată din stup după a 4 – a – 8 – a zi de la
ieşirea din ou. Pentru a face zborul de purificaţie şi acela de recunoaştere. <la recoltă zboară
către a l5 – 18- a zi de la naştere. Însă în acest interval au făcut multe zboruri de încercare şi de
recunoaltere a situaţiei stupul şi caracterelor lui şi au învîţat unele din ocupaţiunile în interiorul
stÎl recunoaştem de la prima vedere. upului. Viaţa albinei luccrătoare durează în primăvară,
epocă în care munca este în activitate. Numai 2 – 3 luni. În schimb,. În schimb considerabilele
depuneri de ouă din această perioadă primenesc populaţiunea. Der odată cu terminarea muncii
atât de intensivă, albinele surmenate mai puţin trăiescmai multşi ajungând iarna, adică sezonul
mort, mai cu seamă cele care au văzut pentru prima oară lumina zilei în lunile Iulie – Augist –
Septemnrie revăd primăvara viitoare , când îngrijind de noile ouă epuse de matcă, asigură cu
un altruism desăvârşit, viaţa viitoarelor albine, care la rândul lor vor munci strângâd provizii
pentru altele şi acel care îl îngrijeşte. M a s c u l u l sau t r ân t o r e l e. Îl recunoaştem de la
proma vedere. E mai mare şi mi gros ca albina. lucrătoare şi decât matca., este însă mai scurt
decât aceasta. Mersul său pe fagure este lenevos şi greoi, când zboarp produce un bâzâit mai
mare şi mai greoi decât cel produs de albine. Dar cu cât zgomotul lui este mai mre părând chiar
ameninţător, cu atât el este mai inofensiv şi nu posedă armă de atac ori de spărare; nu
posedă ac şi nu numai că zgomotul său mare nu ne intimidează, dar puteem să-l prindem
uşor cu mâna. Capul său este aproape rotund. Am văzut la studierea caracetelor esterne că
el are antenele mai lungi şi ochii mai
 93

Fig .256 . Stupină la Tărgu Frumos în anul 1937, Fig. . 257. Palatul Institutului. National
Zootehnic . Fig. 258 . Idem. Laboratorul de chimie.

bombaţi şi cu multe faţete.. Limba îi . este mai scurtă, căci nu serveşte la recoltarea sucului din
flori mulţumindu-se, după câte îi arată numele în a nu munci, cu produsele gata aduse de
muncitoare, fie servit de acestea, fie în caz de nevoie servindu-se singur. Tot pentru motivul că
nu iese la recoltă, picioaele sale din spate sunt mai scure şi nu conţin coşuleţ şi perie, ripile îi
acoeră corpul în întregime şi acesta, la fl ca la ceilalţi imdivizi ese acoperit cu perişori. fini..
Patea cea mai caracteristică a msculului este aparatul sexual. Singura sa ocupaţiune
recunoscută până în prezent este fecindaţia. Ne pare însă că dezvoltarea mai mare a antenelor
noilor mătcii, numărul mai mare al faţetelor ochilor coimpuşi ar putea să aibă un scop oarecare,
scop pe care nu l-ar putea îndeplni albinele lucrătoare, căci altfel nu înţelegem rostul dezvoltării
mai mari a antenelor şi ochilor, avâd în vedere că natura nu crează nimic de prisos şi fără un rol
definit. De vreme ce până în prezemt nu s-a putut dovedi decât rolul său de fecundator al noilor
mătci, ne vom opri numai asupra acestui punct. Partea cea mai caracteristică a mascululi este
aparatul sexual. Nu avem decât să prindem un trântor şi presându-l puţin între degete orrganul
său viril va ieşi imediat în afară întorcându-se către partea dorsală, de unde ipoteza că
masculul în momentul împreunării ar purta matca. împreunare care ştiut este nu se realizează
decât în zbor. Aparatul sexual se compune din doi testiculi situaţi deasupra intestinului, de o
parte şi de alta a aparatului deferent., formaţi fiecsre din 200 – 250 tubuleţe foarte fine învelite
într-o brană care produc o cantitate enirmă de spermatozioizi. După forma lor spermatozoizii
coboară prin cele două cananle în cele două vezicule care au pe lângă ele două glande ce
secretă o substanţă mucoasă destinată menţinerii spermatozoizilor. Acesta este prevăzut cu
două coarne cornoase şi perişori destinate a-l menţine în vagină După fecondaţiune albinele
refuză a – i mai hrăni rezistând cei cae se pot hrăni singuri până cănd prezenţa lor este
indispensabilă pentru perpetuarea speciei. Reapar în aprilie înmulţindu-se spre epoca roitului
formând atunci până la a şasea parte din numărul total de indivizi ai coloniei, după care ciclic
începe persecuţia lor. Trântorii sunt aceia care în o anumită parte a anului - sezonul de iarnă şi
de repaus a albinelor - pot lipsi complect din stuop fără a perclita existenţa albinelor. O primă
descoperire echivalentă cu cea din fizica particulelor elementare a fost descifrarea semnificaei
dansului albinelor, elementul principal de comunicare şi de ce nu de supravieţuire a unei familii
de lbine. Efortul pentru descoperirea de etologie (comportamentul individual şi social la
insecte) a fost răsplătit în anul 1973 prin acirdarea Premului Nobel pentru medicină unui grup
de cercetători, respectiv : K a r l von F r i s h (1886 – 1982), profesor la Universitatea diin
Munchen, Germania ) ; K o n r a d L o r e n z (190 – 1989) Institutul zoologic din Atemberg
– Austria şi N i c o l a s T i m b e r g e n ( 1907, - muzeograf la Universitatea din Oxvord,
Anglia ). Albinele comnică între printr-un ritual – dansul albinelor – pprin care transmit celorlalte
surate direcţia, distanţa ş calitte nutrietului pentru a lmobiliza cât mai multe la transportul
resurselor în stup. . Dacă spre exemplu florle nectarifere sunt mai aproape de 100 m, paşii
albinei parcurg forma unui erc, iar peste această limită,, sub forma cifrei opt întoarse În pas
de dans şi cu vibraţiia ale aripilor transmit direcţia folosind ca rază de bază lumina Soarelui, și o
 94

Fig. 259. Harta repartiţiei stupilor în România (1932) începută înainte de anul 1900 de
Remus Begnescu şi terminată. de Florn Begnescu. în anul 1932

linie luată ca reper al căui unghi arată direcţia spre florile vizate. Percep superior ochiului
uman lumins polrizată a soarelui şi de asemenea câmpul gravitaţional. Dansul albinelor
transmit mesaje priivind florile periculoase, respectiv cele pe care sunt albine moarte, care sunt
ocolite. Dat fiind că la fiecare 4 minute Soarel efecuează o rotaşie de 1 grad spre Vest, albinel
respectă acest ciclu natural, motiv pentru care nu se rătăcesc. Alte cercetări au confirmat viaţa
socială bazată pe ierarhie, diviziunea muncii, accesul la consumul de hrană, temelia fiind
repartizarere reproducerii pusă pe deama reginei sau mătcii şi trântorilor. Nu există clemenţă
pentru exemplarele care nu ţin pasul cu ritmul petnru supravieşuire, care sunt eliminate. (
lucrătoare epuizate, rănite, trântori, cu vapori de vopsele ). Rcent a fostb descoperit rolul şi
importanţa feromonilor, subtanţe chimice, eliberate de macă, albine lucrătoare sa de trântori,
care, cu rol de semnal, reglare şi avertizare, care reglează viaţa internă în stup conform
competenţelo stabilite în momentul în care auăle au fost depise în celulelele fagurilor.
descoperit rolul şi importanţa feromonilor, subtanţe chimice, eliberate de macă, albine lucrătoare
sa de trântori, care , cu rol de semnal, reglare şi avertizare, care reglează viaţa internă în stup
conform competenţelo stabilite în momentul în care auăle au fost depise în celulelele
fagurilor.Interesul manifestat de crescătorii de albine români. pentru această îndeletnicire
transformată în profesie s-a concretizat în construirea Institutului pentru Crştrea şi Dezvolraea
Apiculturi . Continuând activitatea lui F l o r i n B e g n e s c u, care a
 95

Fig. 260 K a r l von F r i s c h . descifrând comunicaresaalbinelor în faţa urdinişului.

Fig. 261. Dansurile albinelor 1. cerc - sursa de hrană sub 100 m. 2. opt rotit - sursa de
hrană peste 100. Fig. 262. K o n r a d L o r e n z Fig. 263 . N i c o l a a s T i m b e r g e n

dominat peri oada interbelică, sub conducerea politehnistului fascinat de lumea albinelor
V e a c e s l a v H a r n a j (1917- 2017), institutul a dibândit notoriette mondială.
ALBINISM. lat. Albus – alb . Anomalie congenitală din categori erorilor înăscute ale
metabolismului sin mutaţie de la culoarea de bază, care o dată consolidate se transmit din
generaţie în generaţie. În albinism este împiedică sineza turozinazei cu implicaţii în
metabolismul melaninei, care duce la blocarea formării pigmentului melanic în piele, păr, copite,
cornee, iris. Cercetările pe animalele de laborator, dominate de iepuri au dus la înţelegerea
mecanismului eredităţii culorilor sintetizate de G a r r o d (1904) ca erori de metabolism,
Acestea cuprind alcaptonuria, fenilcetonuria, ,galactozamina şi albinismul.
ALBINOS. med. vet. Culoarea allbă la cal (bălan) poate fi de un alb mat (cretă), reflex
albăstrui (porţelan) şi rozat (albinos). La animale este considerată ca semn de degenerare. La
plante, albinismul este echivalat cu decolorare a ce se produce spontan , fără ca vegetaţia să se
schime sau plantele să sufere. Prin schimbarea temperaturii, orice corp poate trece prin una
din aceste trei stări. De exe,m,plu apa se poate prezeba sun forma solidă, lichisă sau gazosă.

Fig. 264 Badea Cârţan, păstor român fascinat de Columna lui Traian din Roma. -
Fig. 265. Columna lui Traian din Roma în culorile tricolorului. . Foto 266. Oştean dac care a
înlocit armele de luptă cu toiagul de cioban.
 96

INDEX ALFABETIC

A b e l i n R i c h a r d (n.1891 – d) – 18
A b u B e k h r - 21
A b u u Z a c h a r i a – 21- 21 -
A d a m e c h e V a s i l e (1817 – 1892), - 39 ,
A d a m e ş t e a n u C o n s t a n ţ a (1913 – 2002) -39
A d a m e ş t e a n u D i n u (1913 -2004) - 40
A d a m e ş t e a n u I o n ( 1911 – 1973) – 40
A d a m e ş t e a n u M i h a i - 40
A d a m s o n M i c h e l (1727 – 1817).- 32 –
A k a d e m o s – 22
A n a x i m e n e (525 - 525 î.e.n) - 48
A u r e l i n P. S. ( 1833 – 1909)
A l d e a C. S a n d u ( 1874 – 1927) - 32
A r c h e s i l a o s (316 – 241 î.e.n.) - 22
A g r i c o l a C a r o l J o s e p h ( 1779 – 1852 ),- 64
A g r i c o l a . R o d o l p h o s ( 1442 – 1485) – 64
A g r i c o l a C a r d a ş (1880 – 1966) - 64
A s a c h i G h e o r g h e (1788- 1889 - 22
A r i s t o t e l din Sagira (384 – 322 î.e.n.)- 91
B a b e ş A u r e l (1853 – 1926= - 80
B a r b u Ş t i r b e i - 22
B a r n a I l i e - 78
B r u t t o n - 54
B u r b a n k L u t h e r (1848 – 1926) – 25, 31
B e r g s o n L o u i s (1850 – 1941 - 48
B e g n e s c u F l o r i n ( 1880 + 1949) -80
B e g n e s c u P e t r e ( 1908 – 1963 ) – 80
B e g n e s c u R e m u s (1856 – 1922) - 80
B e g n e s c u R o m u l u s - 80
C r ă c i u n E m i l ( 1898 – d ) -- 40
C h a n g I o n g T i n g ( 660 – 600 î.e.n.) - 38
C h i r i ţ e s c u A r v a, M. ( ( 1889 – 1935 ),
C e r e s – 68
C o n s t a n t i n e s c u G h. K. (1886 – 1950). – 25, 31
D e m e t r a,- 68
D i cu l e s c u I l i e (1924 – 1988) - 48
D i n i t r i e C a n t e m i r ( 1673 – 1723 ) – 79
E m p e d o c l e ( 490 – 390 ţ.e.n ) – 48
F i l i p N i c o l a e ( 1864 – 1932 ) - 25, 31
F a r a d a y M i c h e l ( 1791 - 1967) – 48
F i l i e r u s G r a c h u s ( ( 133 î. Chr). – 64
F i l i p e s c u C o n s t a n t i n (1878 – 1947) – 20- G a r r o t -
G o d i l l o t - 13
G a l e n din Pergam (120 – 201) – 15, 18, 48
G u i r e - 54
I a c o b F e l i x (1832 – 1906) – 13
 13

D a r w i n C h a r l e s ( 1809 – 1882 ) – 32
H i p o c r a t e din Cos (450 – 375 î.e.n) – 48
H e r o d o t din Halicarnas ( 480 – 425 î.e.n.) - 79.
I o n . I o n e s c u dela B r a d,, ( 1818 – 1891 )
K i s e l e f f P a v e l D i m i t r i e v i c ( 1688 – 1872) - 22
K a r n e a d e s (214 – 129 î.e.n.).- 22
L a n d s t a i n e r K a r l - ( 1863 – 1948) -
L a v o i s i e r L o u i s (1743 – 1794) - 48
M a r g h i l o m a n A l e x a n d r u - 78
M i c i u r i n I v a n V l a d i n i r o v i c i ( 1835 – 1934) - 31
M i h a i S t u r z a – 22
M o i s e - 58
M o l n a r A d a m (1817 – 1870= - 80
N e w t o n I s a a c ( 1642 – 1727). – 48
P a ş t e a E u g e e n i u (1950 -1957), - 31
P o e n a r u i o n D u m i t r u (1868 – 1939) - 40
P a u l R i e g l e r ( 1867 – 1938) - 40
P a v el - 54
T h a l e s din Milet ( 625 – 547 î.e.n ) - 49
P a s t e u r , L o u i s (1892 – 1895 ) 48-
P r i e s t l e y J o s e p h (1733 – 1804), - 48
P l i n i u cel B ă t r â n ( 23 -79) - 78
S p u r i u s C a s s i u s, (486 î Chr), 64
S i c i l i u s S o l - -6-4
S i c i l i u s S e c t i u s ( 366 î Chr.) - 64
S l ă t i n e a n u A l e c u – 22
S l ă t i n e a n u A l e x a n d r u (1873 – 1939)– 22
M i l l e r - 79
M u n t a n u, V l a d C â r n u ( 1868 – 1903 ) – 32
P l a t o n din Sagira (428 – 347 î.e.n) - 22 R a d i a n u, P. S. ( 1853 - 1921 ) 78
R i e g l e r P a u l (1867 – 1938) - 40. S S a r g a n t - 52
M a r t i n o v i c i M - 82
S t r o e P a u l - 78
T e o d o r e a n u N i c o l a e ( 1885 – 1977). – 25, 31
V e r g i l i u (71 – 19 î. e n ) - 78
V i r c h o w R u d o l p h (1821 – 1902) - 52
 13

BIBLIOGRAFIE
SURSA FOTOGRAFIILOR

A d a m e ş t e a n u I o n. Patologia medicală a animalelor domestice. Ed.Agro - Silvică, 1079

A d a m e ş t e a n u I o n . Tehnopatiile animalelor domestice. Editura Ceres, 1975.
B r ă t e s c u G h. Personalităţi ale ştiinţei Mic Dicţionar, . Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.
Bucureşti 1977.
B a r n a I l i e. Dacia de după Pelasgia. Un punst de vedereal medicilor veterinari,
Comunicare AMFOR 2018, Text, Audio Video. w.w.w. ilie barna.ro, Bucureşti 2018.
B a r n a I l i e. Medicina veterinară de la origine pămă la anul 1950. Internet 2018
w.w.w. iliebarna.ro
B ă l a n Şt. v Dicţionar cronologic al ştiinţei şi tehnicii universale. Editura ştiinţifică şi
encilopedică, 1979.
B ă l a n Şt. M i h ă i l e s c u Şt. N i c o l a e . Istoria ştiinţei şi tehnicii în România. Date
Cronologice. Editura Academiei RS Române, 1983.
B e r n a l J. Voznihnovenie jizni. Izdatelctvo Mir, Moscova, 1969.
B r a n c a t i A n t o n i o . Fare Istoria. La nuova Italia, 1979.
C h i r i ‚ e s c u A r v a. Agrologia. Cluj, 1925.
C i u r e a V. Practicum de anatomie patologică veterinară. Ed. Agro – Silvică de Stat. 1069.
D r i e s c h A n g e l a von. Geschlichte der Tiermedizin Schatauer, 2008.
D u n i t r e s c u A., R. M o g a M â n z a t. Febra afoasă Ed. Ceres, 1976.
F l e ş e r R a d a L i v i a. Draşov. Cluj Napoca, 2018.
F i l i p e s c u C. Marea Enciclopedie Agricolă, vol I A – C . Editura P.A.S. Institutul de Arte
Gragice, Bucureşti, 1937.
L e s b o y r i e s G. La parhologie ses oiseaux. Vol I, II. Paris, Vigot Freres Editeurs, 1941.
M i c u l e s c u A n g e l o. Orientări noi în dezvoltarea agriculturii. Modelul fermelor
zootehnice noi. Redacţia Revistelor Agricoe, 1970.
P a r h o n C. C. Fiziologia animalelor domestice . Editura Agro – Silvică, 1960.
Radianu P.S. Din trecutul agriculturii româneşti. Raporturile ei cu societatea în diferitele fazede
transformare. Editura Clemenţa, Bucureşti, 1906.
P e ş t e a n u I. V. Oameni de seamă ai ştiinţei agricole româneşti. Vol I şi II. Edituura
Pamfilis, Iaşi, 2006.
P â r v u Gh. Supravegherea nutriţional metabolică a animalelor. Editura Ceres, 1992.
R e m i P i n . L evolution. De Darvin aux derniere decouvertes, Editions ESI, 2011.
S a m a t i n N. M icrobiologie veterinară . vol I – III. E. Agro – Silvică de Stat 1956 – 1958. .
N i c u l e s c u A l. Parazitologie veterinară. Editura Ceres, 1964.
T ă n ă s e s c u R. Diagnosticul hematologic. Editura Dacia, Cluj Napoca, 1974.
T u d o r D e s p i n a. Dicţionar de medicină veterinară. Editura Virgiliu, 1988.
V l ă d u ţ i u O. Bolile bovinelor. Editura Agro Silvică, 1970.
Z a r n e a G. Tratat de virusologie generală vol I.. Editura Academiei,Române. 1988.
Petit Larousse en couleurs, 1989.
 14

CUPRINS

01 - 11 pag. Foaia de titlu, Lămurire, Abrevieri.

12 - 95 pag . Marea Enciclopedie Agricolă, Silvică, Zootehnică şi de Medicină
Veterinară Machetă revizuită şi reactualizată de la litera A la ALBINOS.
96 pag. Index alfabetic.
98. pag. Bibliografie. Sursa fotografiilor.
99 pag. . Cuprins. Date privind activitatea profesională a autorului.
(to be continued)

Autor: Dr. medic veterinar Ilie Barna, născut în comuna Drașov, județul Alba în 14
iulie 1944. Absolvent al promoției 1962 – 1967, singura serie care a urmat
cursurile actualelor Facultăți de Medicină Veterinară și de Zootehnie. Doctor în
medicina veterinară. Institutl de Medicină şi Farmacie Carol Davila din
Bucureşti (conducător ştiinţific în perioada 1976 – 1982, profesor universitar Ilie
Diculescu).
Medic de laborator (1973 - 1978) , Şef de laborator ( 1979 - 1998) şi Director (1999
– 2001) în echipa Directorului general Ion Țeveloiu, mai întâi în Laboratorul
Central Sanitar Veterinar de Diagnostic din București, transformat în Institutul
de Diagnostic şi Sănătate Animală.
Medalia petru Progresul Medicinii Veterinare a AGMVR din România.
Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Ofiţer - 2000.

PENTRU PROGRESUL ARTEI ŞI ŞTIINŢEI VETERINARE

București 20 ianuarie 2019