GESTIUNEA ACTIVELOR NEPERFORMANTE în ACTIVITATEA BANCARĂ

Introducere
Creditarea este cea mai însemnata operatiune de plasament (sau de activ) a unei institutii
de credit.
Acordarea propriu-zisa a oricarui credit este precedata de etapa de analiza a
documentatiei depuse de client si de aprobarea acestuia, potrivit competentelor stabilite
prin norme interne, de catre fiecare banca. Procesul de creditare, chiar în conditiile
realizarii echilibrului între o activitate prudenta si eficienta, genereaza inerent si aparitia
unor credite neperformante.
Pentru mentinerea în limite controlabile a nivelului creditelor neperformante bancile
trebuie sa depisteze din timp eventuala înrautatire a situatiei clientului si trecerea, dupa
caz, la aplicarea masurilor de recuperare pe cale amiabila, prin executarea garantiilor sau
prin declansarea procedurilor de faliment.
8.1. Definirea creditelor neperformante. Factori ce determina aparitia acestora
În baza reglementarilor BNR si a normelor proprii, bancile vor considera ca toate
creditele detinute de un client, persoana juridica, sunt considerate credite
neperformante, daca este îndeplinita una din urmatoarele conditii:
· clientul înregistreaza datorii restante fata de banca de peste 90 zile;
· împotriva clientului a fost declansata procedura executarii silite si/sau s-a primit
notificarea privind deschiderea procedurii prevazuta de legea insolventei; sunt, însa si
cazuri de exceptie în care bancile declara creditele neperformante si atunci când:
o clientul si-a restrâns activitatea, situatia financiara este în continua degradare,
garantiile sunt deteriorate sau au disparut, nu se mai justifica prelungirea perioadei de
creditare etc;
o un client face parte dintr-un grup de companii legate între ele si firma conducatoare a
grupului are credite neperformante.

În situatia declararii unor credite ca neperformante bancile sunt obligate sa constituie

provizioane integrale – de 100% - asupra expunerii totale – soldul la zi al creditelor si
dobânzilor datorate – din care se poate deduce pâna la 25% din valoarea garantiilor reale
constituite în favoarea creditorului.
Ajungerea în aceasta situatie a creditelor acordate unui client poate avea loc datorita unor
cauze diverse, din care mentionam:
o Lipsa lichiditatilor pe o perioada mai lunga, chiar pe fondul unei situatii economice
bune, datorita unor necorelari între încasari si plati;
o Schimbari nefavorabile ale mediului economico-financiar dupa acordarea efectiva a
creditelor, care conduc la nerealizarea obiectivelor propuse de catre împrumutat (criza
economica generala sau sectoriala; disparitia unor piete de desfacere interne sau
externe; deprecierea accelerata a monedei nationale; cresterea exploziva a dobânzilor
bancare etc);
o Necunoasterea suficienta a clientilor si urmarirea defectuoasa a modului de utilizare a
creditelor, potrivit destinatiei aprobate;
o Management-ul necorespunzator al firmei creditate, schimbari inadecvate ale
management-ului , ale structurii organizatorice sau formei de organizare;
o Efectuarea unei analize superficiale, bazata pe o documentatie necorespunzatoare sau
incompleta, o interpretare eronata a rezultatelor financiare si a bonitatii clientului,
utilizarea unor proceduri de analiza incompleta sau neluarea în considerare a unor
factori de risc.
Privitor la clientii persoane fizice, cu credite bancare se considera credite neperformante,
daca:
§ cel putin unul dintre credite se încadreaza în urmatoarele categorii:
o credite fara garantii reale imobiliare, cu restante de peste 120 zile;
o credite cu garantii reale imobiliare, cu restante de peste 90 zile.
§ împotriva debitorului sau a unui bun adus în garantie, a fost declansata procedura de
executare silita a garantiilor sau procedura insolventei.
În anumite cazuri bancile pot declara ca neperformante si creditele acordate persoanelor
fizice, reesalonate pentru întârzieri la plata ce depasesc 45 de zile. În conditiile actualei
crize este de mentionat ca numarul clientilor bancari din rândul persoanelor fizice ce
ajung cu credite neperformante, este în continua crestere.
Potrivit datelor Biroului de Credite, la finele lunii octombrie 2009, numarul persoanelor
fizice cu restante la banci si alte institutii financiare nebancare era de peste 600.000. Nu
toti acesti restantieri pot fi clasificati în categoria persoanelor cu credite neperformante,
însa tendinta actuala este de crestere. Pentru a evoca dinamica înregistrata de evolutia
creditelor cu probleme, vom mentiona câteva cifre furnizate de BNR:
Dec.
2006
Dec.
2007
Sept.
2008
Dec.
2008
Mart.
2009
Sept.
2009
Ponderea creantelor restante si
îndoielnice în capitaluri proprii - %
1,1 1,6 2,4 3,2 6,0 10,5
Ponderea creantelor restante si
îndoielnice în total activ - %
0,14 0,17 0,22 0,29 0,52 0,92
Remarcam cresterea exploziva a acestor ponderi, mai ales în cursul anului 2009, de peste
3 ori, în
timp ce în perioada anilor 2006-2008 ritmul a fost mai scazut.
Acest fenomen este evocat si daca privim evolutia întregii game a creditelor acordate
clientelei
bancare si nebancare, precum si a plasamentelor interbancare si a dobânzilor aferente,
inclusiv
elemente în afara bilantului, ca expunere bruta (nediminuata cu valoarea garantiilor
reale):
Categorii de credite Sept.2008
% din total
Sept.2009
% din total
Standard 66,4 60,6
În observatie 23,5 20,7
Substandard 5,3 7,4
Îndoielnic 1,2 2,8
Pierdere 3,6 8,5
Total 100,0 100,0
65
Remarcam, astfel, scaderea sensibila a calitatii expunerilor sanatoase: primele 2 categorii
însemnate
scad de la 89,9% în sept. 2008, la 81,3% , concomitent cu cresterea ponderii creditelor
sensibileultimele
doua categorii – de la 4,8% la 11,3%! În mod corespunzator au crescut provizioanele ce
au
redus sensibil profitabilitatea institutiilor mentionate mai sus. În sistemul bancar, de
pilda, profitul net
a scazut de la 3,6 miliarde lei (la 30 sept.2008), la numai 680 milioane lei (la 30
sept.2009), cu alte
cuvinte o scadere de peste 5 ori.
8.2. Administrarea creditelor neperformante
8.2.1. Institutiile de credit se organizeaza în vederea bunei gestionari a creditelor ajunse
în aceasta
situatie, deoarece, potrivit normelor de recuperare, exista obligativitatea valorificarii
garantiilor
existente sau aplicarii altor masuri pentru limitarea pierderilor suferite.
Pentru început în urma efectuarii clasificarii portofoliului de credite se calculeaza si se
înregistreaza nivelul provizioanelor de constituit, ce se suporta pe seama rezultatelor
financiare ale bancilor. Apoi, în functie de criteriile evocate anterior se determina
creditele ce se declara neperformente si clientii respectivi împreuna cu întreaga
documentatie se predau unor compartimente specializate în gestionarea lor. Cu acest
prilej, se procedeaza la reevaluarea garantiilor existente si se verifica gradul
lor de conservare sau modul cum sunt folosite. Dosarul fiecarui client se instrumenteaza
de catre analistul de credite urmarindu-se în principal:
v Performantele istorice, actuale si de perspectiva;
v Fluxurile financiare în cadrul grupului de firme, caz în care se examineaza si posibila
contaminare a clientului în cauza, cu situatia dificila a unei alte companii din grup;
v Evolutia creantelor si a obligatiilor, sub aspectul vechimii si volumului, precum si
perspectiva
de încasare a acestora;
v Perspectiva îmbunatatirii capacitatii de plata a clientului;
v Identificarea activelor detinute de client, altele decât cele aduse în garantie si care pot fi
valorificate pentru recuperarea creditelor.
În baza acestei etape de analiza, structurile specializate în recuperare, procedeaza si la o
examinare din punct de vedere juridic al documentatiei iar, în final, se propun pasii de
urmat în relatia cu clientul.

În cele mai multe cazuri clientii sunt vizitati la sediul lor de personalul bancii implicat si
se analizeaza gradul de cooperare al acestora în gasirea unor solutii practice pentru
stingerea datoriilor restante. În practica bancara se cunosc mai multe solutii de
recuperare. Alegerea modalitatii de recuperare adecvata în functie de particularitatile
fiecarui caz în parte, de natura creditelor neperformante, de valoarea creantei, de
identificarea si cuantificarea tuturor elementelor de risc, de natura si valoarea garantiilor
constituite.
8.2.2. Recuperarea amiabila
Aceasta modaliatate de recuperare se adopta în conditiile în care se constata ca exista
capacitate de onorare a angajamentelor precum si disponibilitatea clientului de a colabora
cu banca. În cadrul acestei etape cunoastem mai multe modalitati de recuperare amiabila.
8.2.2.1. Restructurare financiara
Prin restructurare financiara se realizeaza o întelegere între împrumutat si banca,
concretizata prin încheierea unui act bilateral, contract de credit sau act aditional la
contractul de credit si care are ca scop recuperarea datoriei. Poate fi adoptata prin
utilizarea separata sau cumulativa a urmatoarelor modalitati de recuperare:
· Reesalonarea creditelor si a dobânzilor neplatite existente în sold
o în cadrul perioadei initiale de rambursare, prin redimensionarea ratelor de rambursat,
de cele mai multe ori, într-un volum mai redus la început si – progresiv – mai ridicat
catre partea finala, când se considera ca redresarea financiara a clientului este mai
consistenta; o prin prelungirea duratei initiale de rambursare, situatie în care datoriile
lunare de platit se reduc simtitor, iar clientul are posibilitatea reala de redresare,
concomitent cu adoptarea unor masuri interne, de catre clientul în cauza;
· Diminuarea procentului de dobânda si reducerea nivelului comisioanelor
Se poate apela la aceasta solutie numai în situatiile bine fundamentate, când prin
diminuarea procentului de dobânda si/sau al comisioanelor percepute se pot crea conditii
de rambursare a datoriilor clientului catre banca.
· Suplimentarea creditelor initiale prin acordarea unor noi credite ori eliberarea de
scrisori de garantie bancara, acoperite integral cu garantii solide.
Aceasta solutie se adopta numai în cazuri bine justificate si când banca apreciaza, în mod
real, ca sunt conditii concrete, solide pentru redresarea clientului (ex.: finalizarea unor
investitii în curs, cresterea capitalului circulant strict necesar continuarii activitatii etc.) în
cadrul unui termen stabilit de comun acord.
· Valorificarea pe cale amiabila a unor garantii, prin vânzarea activelor afectate
garantiei, de catre proprietarul garant, cu acordul prealabil al bancii si sub conditia ca
sumele obtinute în cadrul vânzarii sa fie destinate recuperarii datoriilor.
· Rambursarea creditelor si a dobânzilor prin intrarea în proprietatea banciii, prin
darea în plata sau prin adjudecare în contul creantei, a unor active atractive de
natura bunurilor mobile si imobile.
La o asemenea solutie se poate apela în cazurile în care banca apreciaza ca poate folosi
bunurile pentru propria sa activitate, sau ca le poate vinde într-o perioada scurta.
Precizam ca aceasta modalitate de recuperare nu poate fi utilizata atunci când împotriva
clientului s-a decalnsat procedura insolventei.
8.2.2.2. Angajamentul de plata
Este un act unilateral al debitorului prin care acesta îsi asuma fata de banca obligatia de a
plati datoriile exigibile, la anumite termene si cu indicarea cuantumului fiecarei plati. De
regula, aceasta metoda se accepta în perioada prealabila începerii executarii silite, în
situatia în care nu sunt îndeplinite conditiile pentru restructurare financiara.

8.2.2.3. Alte masuri

Codul civil românesc prevede si defineste unele masuri de recuperare
ca: Novatia, Delegatia,
Cesiunea de creanta, Subrogatia etc.
În rezumat, aceste cai, constau în preluarea de catre o alta persoana decât clientul debitor,
a obligatiilor de restituire a datoriilor catre banca. În unele cazuri chiar banca poate
prelua unele drepturi de creanta ale clientului asupra altor persoane juridice sau fizice, în
vederea recuperarii lor ulterioare.
8.2.3. Recuperarea în contencios
Bancile recurg la aceasta modalitate de recuperare a creantelor atunci când din analiza
rezulta ca nu exista o alta cale de recuperare sau când alte masuri ar fi mai putin eficiente
precum si atunci când recuperarea amiabila nu a dat rezultate. Se urmareste ca procedura
recuperarii în contencios sa decurga cât mai rapid pentru evitarea riscului prescriptiei
dreptului la actiune sau a dreptului de a cere executarea silita precum si evitarea perimarii
sau disparitiei garantiilor reale.
În practica bancara se cunosc mai multe modalitati de recuperare în contencios, astfel:
8.2.3.1. Executarea silita a bunurilor clientului debitor sau al garantiilor
În cadrul structurilor specializate de gestionare a creditelor neperformante, bancile pot
încadra specialisti din diferite domenii de activitate, analisti de credit, evaluatori, juristi si
executori bancari.
Aceasta structura mixta ofera posibilitatea bancii de a urgenta gasirea celor mai potrivite
cai de recuperare si de a actiona rapid atunci când se decide executarea silita a garantiilor
reale. În aceasta etapa, un rol determinant îl au juristii si executorii bancari, care sustin
toate demersurile bancii în justitie pentru obtinerea încuviintarilor legale de executare
silita, dar si realizarea propriu-zisa a valorificarii acestor garantii reale. Mentionam ca
datorita lipsei unei piete mature de tranzactionare a bunurilor imobiliare si – uneori –
chiar a celor mobiliare procesul de vânzare a bunurilor aduse în garantie de clienti se
dovedeste anevoios si în multe cazuri pretul obtinut poate fi redus fata de valoarea
bunurilor evidentiata în contabilitate sau stabilita de evaluatori.

8.2.3.2. Procedura insolventei pentru debitori si garanti

La aceasta procedura se recurge, în general, atunci când:
§ se considera ca fiind oportuna declansarea acestei proceduri de catre banca
§ procedura a fost deja declansata din initiativa debitorului sau a unui tert debitor.
Principalele obiective ce se urmaresc pe perioada de derulare a procedurii:
o înregistrarea corecta a creantelor bancii;
o alegerea bancii în Comitetul Creditorilor;
o sustinerea celei mai adecvate modalitati de derulare a procedurii (procedura
simplificata, reorganizare judiciara, faliment);
o analiza planului de reorganizare;
o justa evaluare a bunurilor debitorului;
o aprobarea modalitatilor oportune de valorificare a bunurilor debitorului;
o închiderea cât mai rapida a procedurii, atunci când este posibil.
8.2.3.3. Înscrierea creantei în alte proceduri speciale (ex.: înscrierea creantei bancii în
procedura lichidarii reglementata de Legea nr.137/2002 privind unele masuri pentru
accelerarea privatizarii)
În concluzie, recuperarea în contencios poate fi adoptata ca masura de recuperare ca
urmare a esuarii recuperarii amiabile.

8.2.4. Recuperarea creantelor pe calea vânzarii acestora unor societati specializate

O asemenea modalitate a fost abordata pentru prima oara de catre bancile românesti cu
numai 2-3 ani în urma, pe masura ce numarul creantelor de recuperat a crescut vertiginos,
în special în sectorul creditelor pentru persoanele fizice. Se tine cont si de faptul ca
asemenea creante:
Ø sunt omogene, respectiv reprezinta credite acordate pentru nevoi personale, achizitia de
bunuri de folosinta îndelungata etc.;
Ø sunt de valori relativ reduse;
Ø sunt în numar mare si posibilitatile de recuperare ale unor banci sunt limitate.
În aceste cazuri, bancile negociaza cu societatile specializate, structura creantelor,
valoarea acestora, pretul rezidual pe care bancile îl vor încasa (ca procent din valoarea
totala a pachetelor externalizate), termenele de plata etc.
Pentru institutiile de credit aceasta modalitate de recuperare poate fi o solutie rapida
pentru eliminarea din bilant a unor creante neperformante si reluarea, pe o baza mai
sanatoasa, a creditarii. Gestionarea cu raspundere a creditelor neperformante reprezinta o
activitate importanta a bancilor si constituie o cale de gestionare a riscurilor de credit si
de reîntregire a fondurilor necesare creditarii. În plus pot fi reîntregite provizioanele
constituite pentru acoperirea creditelor neperformante, cu influente directe în mentinerea
profitabilitatii în sectorul bancar.