Un creator de școală și muzică bisericească, Dumitru Georgescu-Kiriac

Un articol de: Prof. dr. Dorin Stănescu - 19 Octombrie 2023

Dumitru Georgescu-Kiriac (1866-1928) a fost, fără îndoială, una dintre

personalitățile marcante ale muzicii românești, ale muzicii corale și bisericești
din secolul trecut, un om care a avut merite covârșitoare în păstrarea filonului
muzical autentic românesc și care, prin inspirația sa, a contribuit la
dezvoltarea muzicii bisericești ortodoxe, la cunoașterea și răspândirea sa în
spațiul național. În același timp, şi-a încântat contemporanii cu măiestria cu
care a știut să aleagă repertoriul pe care corurile dirijate de el, de-a lungul
timpului, l-au cântat pe marile scene ale României de odinioară.

Născut la 6 martie 1866, în București, D.G. Kiriac a urmat studiile la prestigiosul Liceu
„Sfântul Sava”, apoi la Conservatorul din Capitală (1880-1885). Formarea sa intelectuală s-a
desăvârșit prin înscrierea la Conservatorul din Paris, pe care l-a absolvit la sfârșitul secolului
al XIX-lea. În perioada pariziană, acesta a fost strâns legat de activitatea religioasă și
misionară a capelei ortodoxe române din Paris, fiind dirijor al corului de acolo. Revenit în
țară, în 1900, a fost numit profesor de teorie muzicală și solfegii în cadrul Conservatorului
bucureștean, postură din care avea să contribuie la formarea a zeci de generații de muzicieni şi
compozitori. Lui îi datorăm - fapt poate mai puțin cunoscut - frumosul colind de Crăciun „O,
ce veste minunată!”, pe care l-a răspândit în toată țara și care este şi astăzi cântat de toţi
românii.

Fondator al Societății Corale „Carmen”

Sprijinit de membri ai elitei bucureștene, în 1901, profesorul D.G. Kiriac a pus bazele
Societății Corale „Carmen”, care avea ca scop păstrarea și răspîndirea muzicii naționale
românești. În jurul societății a fost creat un impresionant cor, format din 200 de persoane -
dintre care mulți erau preoți, învățători, funcționari, medici, avocați și studenți ori elevi -, care
a susţinut concerte în România, dar și în teritoriile locuite de români și aflate în componența
imperiilor vecine, contribuind astfel la cristalizarea patriotismului în rândul populației, dar și
la conștientizarea unității de neam și de limbă a tuturor românilor, fapt care avea să conducă
spre Marea Unire din 1918. Presa vremii conține numeroase informații despre concertele
Societății „Carmen”, care, sub bagheta dirijorului Kiriac, a oferit poporului român clipe de
înălțare spirituală.

Ziarul „Universul” din 6 martie 1904 scria, vorbindu-se despre al treilea concert al Coralei
„Carmen” la Ateneu, că „Serenada de Porumbescu, Cu noi e Dumnezeu de Anastasescu, Auzi
valea și Lugojana de Vidu, Hora Secerișului de Cohen-Sunaru, Resai, lună de Musicescu și
La Stăncuță de Kiriac au fost cântate cu succes, aplaudate, ba unele chiar bisate de publicul
entusiast. Autorii încă în viață, ai acestor bucăți, datoresc dar d-lui Kiriac, afară de laudele
cuvenite inteligentei d-sale activități ca diriginte al corului, și mulțumiri pentru buna
colegialitate cu care a primit, a studiat și a dat la iveală, cu cea mai mare îngrijire,
composițiunile lor”. Repertoriul acesta a fost sporit în perioada interbelică, iar concertele
faimoasei Corale „Carmen” au devenit tot mai numeroase în Capitală, dar și în marile orașe
ale României reîntregite.

Dimensiunea de dirijor de cor, evident doar o latură a multiplelor sale preocupări, a fost
surprinsă de P. Locusteanu în lucrarea intitulată „50 de figuri contemporane” şi publicată în
1932: „Eu nu pot să mi-l închipui pe d-l Kiriac decât conducând un cor. Îl cunosc foarte bine:
am stat mult împreună, l-am văzut şi acasă, şi la cafenea, şi în lume - pretutindeni. Degeaba,
d-l Kiriac nu există decât când conduce un cor. Atunci e mare, plin de voinţă şi energie, un
ritm însufleţit”. Grație acestei inițiative, ani de zile, contemporanii s-au bucurat de vocile
frumoase ale coriștilor, de compozițiile bisericești și populare pe care profesorul și creatorul
de școală D.G. Kiriac a știut să le adune sub bagheta sa. Titus Moisescu, unul dintre cei care
s-au aplecat cu acribie asupra vieții și operei marelui compozitor, sublinia că muzica a intrat
în Academia Română, în mai 1910, când D.G. Kiriac a susținut, în fața celui mai prestigios
for al științei și culturii românești, necesitatea publicării culegerii lui Bela Bartok - Cântece
poporale românești din comitatul Bihor, demonstrând importanța acestei aplecări spre
izvoarele muzicii naționale.

Autor al capodoperei „Liturghia psaltică”

În viața și opera acestui muzician, Biserica a jucat un rol însemnat, întrucât el a văzut în
muzica liturgică o sursă de continuitate a poporului român, a tradițiilor sale, un filon istoric de
prim rang al creștinătății și latinității noastre. De altfel, D.G. Kiriac a avut legături strânse cu
clerul și ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, fiind mereu prezent în viața bisericii prin corul
său, dar mai ales prin compozițiile sale, în care tema religioasă joacă un rol însemnat. Nu
întâmplător cele două mari sărbători, Crăciunul și Paștele, reprezentau momentele de apogeu
ale concertelor Coralei „Carmen”.

Perioada studiilor pariziene a reprezentat pentru D.G. Kiriac o revelație, prin numeroasele
discuții purtate cu profesorul de estetică muzicală și istorie a muzicii, compozitorul Louis
Bourgault-Ducoudray, realizând că una dintre valoroasele tradiții muzicale ale trecutului este
cea reprezentată de cântecul popular și de muzica bisericească de factură orientală, pe care le-
a unificat și armonizat cu tendințele muzicii contemporane, reușind să realizeze atât
conservarea creațiilor valoroase ale trecutului, dar, mai ales, sincronizarea cu Europa, atât de
necesară și dorită de intelectualitatea și elita românească a vechiului Regat. Dar pentru D.G.
Kiriac, secolul XX a început prin exprimarea celei mai însemnate creații muzicale ale sale -
„Liturghia psaltică”, pe care specialiștii au considerat-o o capodoperă a acestui mare
compozitor, o piatră de hotar care a definit stilul său componistic. Autorul a reușit să pună în
valoare rădăcinile bizantine ale muzicii și cântării bisericești și, în același timp, a avut
inspirația să integreze și să sincronizare creația autohtonă, cântecul popular românesc cu
muzica europeană. Lucrare originală care a însemnat o rupere de ritm și o desprindere
calitativă față de epocile anterioare, „Liturghia psaltică”, dar și opere precum „Îngerul a
strigat!” (Axionul Învierii) au reprezentat o sursă de inspirație pentru ucenicii lui Kiriac,
Constantin Brăiloiu fiind doar unul dintre străluciții săi elevi.

„Modest, sincer și drept”

Dumitru Georgescu-Kiriac a încetat din viață la 8 ianuarie 1928. „Universul literar” publica
atunci, sub semnătura lui Petru Comarnescu, o evocare a marelui compozitor: „A apărut într-o
vreme când în arta românească erau socotite orce produs tricolor, orce cântec de la țară, orce
biserică dela oraș, orce car cu boi. (...) D.G. Kiriac a fost primul compozitor român care a
cutreerat munții, adunând de peste tot cântece țărănești. Le-a ales, păstrând doar pe cele cu
simțire artistică. Astfel Kiriac a fost un deschizător de drumuri largi și serioase muzicii
românești. A armonizat, apoi, aceste melodii populare, cu discreția și înțelegerea unui om
venit după atâtea veacuri de la nașterea acestor cântece. Dar nu numai folklor a strâns D.G.
Kiriac, drumeț și tovarăș ciobanului purtător de cântec de la pajiște montană la stufăriș de
baltă, văcarului păzitor de melodii vechi în tihna păduricilor înmegeșite satelor, lăutarului cu
urechea bună și cu scripca proastă sau tocmai pe dos, ci și muzică bisericească, ajungând să
compile acea minunată lucrare «Îngerul a strigat!», bazată pe vechea melodie bisericească
orientală. A organizat și corul «Carmen» plin de voci frumoase și de sentimente doar curate.
Modest, sincer și drept cu toții a fost D.G. Kiriac, până în clipa din urmă. De aceea, tuturor și
celor care l-au înțeles, și celor care nu l-au putut înțelege, le-a rămas apropiat. A pătruns în
ceruri, condus de îngeri, a rămas cu noi, petrecut de recunoștința noastră. A rămas întru
veșnicie - apostol sufletului românesc, pentru care a muncit, s-a sbătut, a suferit și a izbândit.
Din cer, îngerul i-a strigat până la reînvierea de apoi... binecuvântare!”