Influența lui Gavriil Musicescu asupra muzicii româneşti şi a celei

bisericești

Un articol de: Prof. dr. Dorin Stănescu - 31 Octombrie 2023

Despre Gavriil Musicescu (1847-1903) s-a scris mult și cel mai adesea, pe bună
dreptate, în tonuri laudative, întrucât contribuția sa la dezvoltarea muzicii
românești și în special a celei bisericești a însemnat un veritabil salt calitativ în
raport cu epocile anterioare, iar amprenta lui Musicescu a devenit de
necontestat. Acestuia i se datorează și înființarea remarcabilului Cor al
Mitropoliei din Iași, considerat de contemporaneitatea sa drept o culme a artei
corale și care a reprezentat un evident progres reflectat printr-o nouă
abordare a modului în care un cor trebuia să presteze în fața auditoriului.

Toate aceste lucruri au fost posibile grație talentului pedagogic, științei muzicale și inspirației
cu care compozitorul, dirijorul și muzicologul Gavriil Musicescu a fost dăruit. Urmele lăsate
de el au fost perene în muzică și, mai ales, vizibile în memoria societății românești, care i-a
păstrat o caldă amintire și după trecerea sa la cele veșnice. Aceste memorabile amintiri le
găsim adeseori în presa interbelică, inclusiv în literatură. Și pentru că am amintit de literatură,
se cuvine să facem precizarea, poate mai puțin cunoscută, că mama scriitorilor Ionel
Teodoreanu și Alexandru Osvald (Păstorel) Teodoreanu era fiica lui Gavriil Musicescu și,
prin urmare, cei doi cunoscuți și apreciați scriitori ai perioadei interbelice erau nepoții marelui
compozitor. De aceea, bunicul lor este prezent în literatură, îl găsim evocat fulgurant de Ionel
Teodoreanu în scrierea sa cu caracter memorialistic „Masa Umbrelor”, publicată în 1946, în
care spune cu mândrie: „Bunicul meu dinspre mamă, compozitorul Gavriil Musicescu, era
director al Conservatorului și conducător al corului mitropolitan”, iar casa acestuia era un „fel
de Agapie cu zări de dealuri albastre, în loc de preajmă a munților verzi, o casă albă cu zid
gros, cerdac de lemn și scară spre catul de sus, înconjurată de iarbă și flori...” Pe Musicescu îl
găsim evocat și în „Convorbiri Literare”, în legătură cu celălalt nepot al său, hâtrul Păstorel:
„La zece ani, Păstorel era nepotul lui Gavriil Musicescu. La cincisprezece ani, negustorii din
Iaşi îl arătau cu degetul...”

Dincolo de aceste amprente literare cu note nostalgice ori mai vesele datorate nepoților săi,
posteritatea lui Musicescu a fost construită de semenii cu care a colaborat, iar, la rândul său,
Biserica Ortodoxă Română l-a cinstit pe acesta pentru însemnata sa contribuție la dezvoltarea
muzicii și corurilor bisericești. Semnificative pentru aserțiunile acestea sunt două evenimente
petrecute la aproape un deceniu unul după celălalt prin care la București și la Iași în 1934,
respectiv 1943, lui Musicescu i-au fost ridicate două busturi.

Bust în Grădina Ateneului

În mod evident, influența lui Musicescu asupra muzicii românești și în special asupra celei
bisericești a fost una importantă, doar așa se explică de ce a existat, și după 1903, anul morții
sale, o aplecare spre cunoașterea și perpetuarea operei acestuia. Astfel, a fost înființată o
societate culturală omonimă, iar corul organizat sub umbrela sa a onorat adeseori amintirea și
memoria lui Musicescu prin numeroasele concerte susținute în țară. Din rândul acestei
societăți, care îl avea ca președinte de onoare pe arhimandritul Iuliu Scriban, o personalitate a
vieții bisericești a epocii, a răsărit inițiativa ca în fața celei mai prestigioase instituții a muzicii
naționale, Ateneul Român, să fie ridicat un bust al compozitorului care să-i perpetueze
memoria peste timp. Alături de bust a fost alcătuit şi un volum omagial în care era prezentat
istoricul societății corale Gavriil Musicescu, precum și amintirile unor personalități care l-au
cunoscut pe marele compozitor și muzicolog, iar dintre ele se remarcau nume precum cele ale
lui Nicolae Iorga, Ion Nistor, Ion Inculeț.

Revenind la bustul lui Gavriil Musicescu, acesta a fost realizat de către Milița Pătrașcu, iar
ceremonia dezvelirii, după cum scrie presa interbelică, a reprezentat un moment emoționant.
„Ziarul Dimineața” din 7 noiembrie 1934 a relatat că la eveniment au venit delegați din Banat,
Transilvania, Moldova, iar printre participanți s-au aflat Patriarhul Miron Cristea, primarul
Bucureștiului, membri ai familiei Musicescu. Acțiunea a început cu o slujbă religioasă desfă-
șurată la Biserica Kalinderu, urmată de dezvelirea bustului, de rostirea unor discursuri și de un
concert susținut de corul societății Gavriil Musicescu și desfășurat tot în biserica Kalinderu. În
fața unui public numeros, arhimandritul Iuliu Scriban a rostit următoarele cuvinte: „Deşi
Gavriil Musicescu nu a trăit în Bucureşti ci a stat la Iaşi, totuşi el a aparţinut ţării întregi şi
este o cinste pentru capitala ţării, ca primul lui bust să stea în grădina Ateneului Român.
Viitorimea desigur îşi va da seama în aceeaşi măsură de valoarea operei lui Musicescu, care a
fost apreciată şi peste graniţă. Aceea care are a se lăuda, cu Musicescu, este mai ales biserica,
asupra căreia s-a revărsat din belşug măestria lui. El a introdus factură nouă şi un stil înalt, în
muzica bisericească. Aşezarea acestui bust a fost o datorie a generaţiei de astăzi”.

La fel de impresionant a fost și discursul lui Ștefan Stoicescu, reprezentantul comitetului de

inițiativă pentru ridicarea bustului: „Gavriil Musicescu a fost şi cel dintâiu, care încă de la
1890, prin corul său vestit, a reîmprospătat sentimentul patriei mume, în inimele tuturor
românilor subjugaţi. Musicescu, împins de vraja apostolică, a avut curajul şi marea misiune
istorică de a sfida opreliştele de graniţă şi să cânte cu al său cor: «trăiască regele», slăvind
astfel pe regele României libere, iar cu «Deşteaptă-te române», să amintească mereu, fraţilor
subjugaţi pe atunci, că ziua liberării se apropie. Bustul ridicat este recunoştiinţa unei generaţii
către acela care nu s’a temut, nici de temniţa dela Seghedin, nici de pustiul întins al Siberiei;
este recunoştiinţa către cel care a dat o nouă şi trainică îndrumare muzicei în biserica noastră.
Slăvită fie-i memoria!” Bustul lui Gavriil Musicescu amplasat în Grădina Ateneului, asemeni
altor busturi aflate acolo, nu a avut o soartă fericită, fiind înlăturat în contextul unei
resistematizări a zonei, după 1944.

Un bust ridicat și la Iași

În decembrie 1943, într-o perioadă dificilă pentru întreaga Românie, aflată în război, la Iași,
în orașul în care Musicescu dovedise măiestria sa ca dirijor și compozitor, oamenii de aici
arătau țării că nu îl uitaseră pe acela care, cu muzica sa, le încălzise cândva sufletele și îi
inaugurau un bust, din inițiativa aceluiași entuziast Ștefan Stoicescu, omul care contribuise
determinant și la ridicarea unui bust similar la București. În prezența Mitropolitului Irineu al
Moldovei şi Sucevei, a prefectului județului, primarului orașului Iași, a numeroși membri ai
elitei locale, la Mitropolie a avut loc o impresionantă slujbă religioasă, cu participarea Coralei
G. Musicescu din București, urmată de ceremonia dezvelirii bustului. Ziarul „Universul”
consemna în rândurile sale discursul primarului urbei: „Iașul este recunoscător lui Gavriil
Musicescu, care l-a cinstit cum nu l-au cinstit mulţi. Musicescu a fost un apostol al Bisericii şi
al neamului. Puţini ca el au înţeles muzica populară, mergând direct la obârşia ei, ţărănimea.
Mă îndrept cu recunoştinţă către solii Capitalei, mulţumind pentru darul făcut Iaşului şi spun
că nu se putea găsi un loc mai potrivit pentru acest bust, decât aici, în apropierea cafasului pe
care l-a slujit cu atâta credinţă. Declar în numele oraşului că primesc cu mare mulţumire acest
bust şi nu există îndoială că vom şti să-l cinstim cum se cuvine”.

În anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești și noi, cei de astăzi, ne înclinăm

cu respect în fața înaintașilor precum Gavriil Musicescu și a tuturor celor care, prin strădania
și talentul lor, au lăsat generațiilor viitoare un patrimoniu ce va dăinui pe pământul românesc.