Sunteți pe pagina 1din 2

File din arhive – Un concurs interbelic de muzică bisericească

de Dorin Stănescu1

Perioada interbelică a reprezentat pentru românii acelor timpuri o epocă a unor efervescente
căutări și împliniri în plan spiritual, iar din această perspectivă și domeniul muzicii bisericești
s-a bucurat de o serie de înnoiri, de activitatea unei pleiade de compozitori ori mișcări corale
și chiar de materializarea acestor preocupări și instituționalizarea lor prin înființarea în
intervalul 1927-1928 a Academiei de Muzică Bisericească. În egală măsură a contat mult și
sprijinul pe care societatea l-a oferit acestei mișcări înnoitoare. Documentele păstrate în arhive
confirmă acest fapt, iar rândurile de față au la bază conținuturile aflate în paginile îngălbenite
de timp. Despre Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române (SONFR) s-a vorbit
adeseori și mai ales în legătură cu impresionanta activitate purtată pentru binele poporului
român în perioada Primului Război Mondial. În mod evident activitatea acestei organizații a
avut o paletă diversă de manifestări, iar sprijinul și încurajarea oferite pentru dezvoltarea
muzicii bisericești a reprezentat o preocupare constată în acei ani.
O adresă din data de 27 martie 1926 a Patriarhiei și care era semnată de Întâistătătorul
Bisericii Ortodoxe Române, arăta că SONFR luase decizia salutară de a forma o secție
specială pentru încurajarea muzicii bisericești venind în sprijinul unei dintre preocupările
înalților ierarhi. Un excelent mijloc de popularizare, dar și de încurajare și sprijinire efectivă a
muzicii bisericești și a celor care activau în acest domeniu l-a reprezentat inițiativa SONFR de
organizare a unor concursuri în care lucrările de muzică bisericească să fie premiate, iar
autorii să își câștige o faimă binemeritată în societate.
Dată fiind notorietatea societății, dar și apartenența la elita socială a timpului a celei mai mari
părți a membrelor SONFR, inclusiv a președintei Alexandrina Cantacuzino, ideea aceasta de
organizare a unui cadru care să încurajeze și să contribuie la dezvoltarea muzicii și cântării
bisericești a fost bine popularizată prin intermediul marilor cotidiene naționale - Universul și
Adevărul. Demn de remarcat este și faptul că însuși patriarhul Miron Cristea a încurajat
acțiunea și s-a implicat, chiar, în derularea acesteia, acceptând să fie numit ca președinte al
comisiilor de jurizare. Astfel, Palatul Patriarhal a devenit gazda primitoare a primelor întruniri
în care s-a dezbătut cum să fie organizat concursul. Prin consultarea cu o serie de personalități
ale timpului, SONFR a elaborat un „Regulament pentru concursul de cântări bisericești
orientale”, iar procesul verbal elaborat cu această ocazie poartă semnătura patriarhului Miron
Cristea, a lui George Breazul, Ioan D.Chirescu, Ioan Popescu Pasărea.
Potrivit anunțurilor publicate în ziarele vremii, SONFR a oganizat două concursuri: „Primul
concurs: 1. Se institue un concurs pentru cea mai bună colecţiune de cântări leturgice
originale din muzica bisericeascătradiţională (psalthichia). 2. Această lucrare va fi scrisă
metodic, atât notaţiunea veche, cât şi paralel din note liniare. 3. Ea va fi precedată de un
studiu explicativ, amănunţit asupra originei, introducerii şi desvoltărei acestor cântări în
Biserica Română, precum şi de regulile transcrierii lor pe notaţiunea modernă, în limitele
posibilităţei. Al doilea Concurs: Pentru aceasta se cere: 1. Textul să fie leturgic, sau din
cântările slujbelor bisericeşti. 2. Compoziţia să fie pentru cor de voci mixte, sau pentru voci
bărbăteşti şi pe cât posibil în spiritul tradiţional al Bisericii Ortodoxe Pe lângă scriere corectă

1
Acest articol a fost publicat în ziarul Lumina, 22 noiembrie 2023.
din punct de vedere muzical, se vor preferi acele compoziţii cari vor fi mai uşor executabile
pentru cor, fără acompaniamentul instrumental. 3. Premiile sunt de câte 25 000 lei pentru
fiecare concurs, suma ce poate fi atribuită integral lucrărei celei mai meritorii, sau devizată în
mai multe părţi după aprecierea comisiunii. Lucrările vor fi înaintate Societăţii Ortodoxă,
str.Principatele Unite No 63 până la 15 Octombrie 1927. Ele vor purta un motto, iar numele
autorului se va înscrie în plic închis.”
Impactul publicării anunțului a fost unul însemnat și a generat satisfacție în rândul societății
românești, drept dovadă a fost și interesul amatorilor ori specialiștilor de a trimite lucrări.
SONFR a primit încurajări și mulțumiri pentru inițiativă, după cum arată o scrisoare a
cântăreților bisericești în care se scriau următoarele: „Cântăreții Bisericești din țară luînd
cunoștință de modul cum Domnia Voastră ați înțeles a susține muzica tradițională în Biserica
noastră ortodoxă, cu ocazia instituirii unui premiu pentru cea mai frumoasă compoziție, vă
prezintă omagiul lor, de adâncă recunoștință...”
Procesul de selecție a lucrărilor a fost unul riguros, iar un raport făcut de cunoscutul profesor
de muzică bisericească, dar și președinte al Asociației Generale a Cântăreților Bisericești din
România, ne arată dificultatea pe care a presupus-o un astfel de demers de jurizare. Aveau să
mai treacă patru luni de zile până când rezultatele au devenit publice.
După o serie de amânări și după îndelungi deliberări, juriul format din președinta Ioana
Ghika-Comănești, Alexandrina Cantacuzino, Elena Perticari, Maria Glogoveanu, Elena
Odobescu, Nicolae Popescu, Iuliu Scriban, Ioan Popescu Pasărea, Dumitru Georgescu-Kiriac,
George Cucu și Ioan Chirescu a deliberat asupra unui număr de 14 lucrări primite, iar
verdictul a fost următorul: Comisiunea examinând îndeaproape lucrările prezentate este de
părere, în unanimitate, ca să se acorde: Premiul I, cu suma de 10.000 lei – lucrării cu motto:
Cânta-voiu Dumnezeului meu, până ce voiu fi a domnului Econom Berezovski din Chișinău;
Premiul II fiecare cu suma de 5000 lei lucrărilor cu motto: Glas de cântare, de bucurie și de
mântuire se aude în locașul drepților, a domnului Gavriil Golinescu din Iași și Eu sunt
pământ și cenușe a domnului Nicolae Zavulovici din Cernăuți. După cum se menționa în
Procesul -Verbal încheiat cu ocazia stabilirii premiilor, totul s-a făcut într-o manieră de
transparență pentru ca asupra acestui concurs să nu planeze suspiciuni: S-au adăugat numele
după ce plicurile au fost deschide de Comisiunea întreagă sub Preșidenția Înalt Prea Sfinției
Sale Patriarhul României”. Presa timpului anunța și faptul că, din păcate, „Comisiunea II
compusă din d. Popescu Pasăre şi par. N. Popescu examinând lucrarea ce aveau de cercetat au
găsit că nu corespunde scopului pentru care a fost instituit concursul.”Greutățile jurizării au
determinat ca o propunere interesantă anume aceea de a fi organizat în preajma Crăciunului
un mare concert susținut de corala Carmen, în care să fie interpretate și piesele declarate
câștigătoare, iar cu această ocazie un premiu special să fie oferit lui Dumitru Georgescu-
Kiriac în semn de recunoștință pentru activitatea acestuia. Din păcate inițiativa nu s-a
materializat, iar la începutul anului 1928, compozitorul și animatorul Coralei Carmen avea să
moară.
În ceea ce privește SONFR, concecventă scopurilor sale, aceasta avea să mai organizeze de-a
lungul timpului și alte evenimente care au contribuit la educația religioasă a poporului român.

S-ar putea să vă placă și