CORIOLAN BURACU

primul director al Palatului Culturii Teodor

Costescu,
Drobeta Turnu-Severin(1924 - 1929)

Montaj documentar realizat

de Victor Rusu

1
2
 ARGUMENT

„Zilele Severinului” la această nouă ediţie, se vor

constitui, indubitabil, într-un veritabil eveniment cultural-
artistic.
Remarcabilele manifestări ce vor marca fast
importantul eveniment au, în principal, generoasa menire de
a oferi numeroşilor iubitori de frumos momente de reală
elevaţie spirituală şi estetică şi, deopotrivă, de a evoca
strălucitele tradiţii ale instituţiilor cultural-artistice, precum
şi personalităţile proeminente, luminoase, ale ctitorilor şi
primilor lor conducători şi colaboratori. Pentru că Palatul
Culturii „Teodor Costescu” este o instituţie emblematică a
municipiului Drobeta Turnu-Severin, în mod firesc se va
implica total în complexul de manifestări ale evenimentului
cu momente încorporate unei veritabile cronici a istoriei şi
strălucitelor sale tradiţii.
Din această perspectivă de abordare a complexului de
semnificaţii majore cu care sunt investite Zilele Severinului,
nimic mai necesar şi mai potrivit decât apariţia unei noi
cărţi despre viaţa şi activitatea primului director al instituţiei
noastre, Coriolan Buracu, care, timp de cinci ani (1924-
1929), şi-a îndeplinit în mod fericit, cu pricepere şi pasiune,
înalta, onoranta responsabilitate de a-i orienta întreaga
activitate în sensul liniilor de forţă ale unui proiect cultural-
artistic surprinzător de modern şi îndrăzneţ, de original şi
3
generos, de o complexitate şi amplitudine fără precedent în
epocă.
Preotul, omul politic şi luptătorul neînfricat pentru
unitatea românilor de pretutindeni, Coriolan Buracu, s-a
bucurat şi în timpul dramaticei sale vieţi şi postum, de un
interes deosebit din partea revistelor şi ziarelor vremii,
precum şi a unor cercetători aplicaţi din domeniul istoriei,
culturii şi artei, fapt materializat într-o bogată bibliografie
ce însumează volume de memorialistică, culegeri de studii
şi contribuţii ştiinţifice, articole comemorative şi omagiale.
Cu prilejul frumoasei, impresionantei sărbători, am
parcurs, încă o dată, aproape întreaga bibliografie referitoare
la viaţa şi activitatea lui Coriolan Buracu şi m-am simţit
obligat moral, la gradul cel mai înalt, să selectez cu o
maximă parcimonie doar câteva zeci de pagini din ea şi să
alcătuiesc acest modest montaj documentar, care sperăm să
fie, însă, suficient de semnificativ şi revelator pentru viaţa şi
activitatea marelui, exemplarului nostru înaintaş.

VICTOR RUSU

4
 IOSIF CORIOLAN BURACU

În cadrul întinsului
spaţiu românesc „mândru şi
binecuvântat de Domnul pre
pământ”, în partea de sud-
vest se află „ Ţara Almăjului
cuprinsă între munţii Semenic
şi munţii Almajului, o
adevărată Românie mică”-
străveche vatră a etnogenezei
noastre. Şi-a menţinut
puritatea şi şi-a creat atosul
său de-a lungul veacurilor şi
datorită activităţii preoţilor
ortodoxi, care au fost,
„ mici luminiţe tainice în sufletul românului”, în vremuri
de restrişte dar şi la bucurii.
Unul dintre aceşti parohi- flacăra vie în lupta pentru
creşterea prestigiului Bisericii şi a Patriei, a fost
CORIOLAN IOSIF BURACU de la a cărui naştere, 15
mai 1888, în localitatea Prigor, se împlinesc 110 ani
„ Interesant la înfăţişare, captivant la cuvânt, exemplar
în fapte, popa Buracu a fost apostol”/V. Economu/
devotat lui Hristos. Avea vocaţie spre misiunea
preoţească, dovedindu-se un vrednic slujitor al
altarului.
5
 La absolvirea studiilor de teologie, C.I. Buracu, pimeşte
parohia din Mehadia. Este hirotonit la biserica din
Pătaş,

6
 20 iulie 1912- Sf. Ilie, de către Episcopul Dr. Miron Cristea.
Instalarea în parohie se face la 25 august 1912 de către
Dr. Ion Sârbu, marele istoric bănăţean, preot la rudăria şi
administrator protopopesc la Mehadia. Aici se
împrieteneşte cu generalul Nicolae Cena, cunoscut
luptător naţionalist, care alături de unchiul său, protopopul
Pavel Boldea, ce s-a ocupat de pregătirea şcolară, vor fi
sfătuitorii şi mentorii lui.
Viaţa sa va cuprinde două aspecte: păstorirea sufletească
a enoriaşilor, pentru ca mesajul evanghelic să găsească
ecoul în mintea şi inima lor, prin scoaterea în evidenţă a
valorilor mântuitoare ale ortodoxisului- şi acţiunii cu
caracter patriotic.
Ca preot al Mehadiei, C:I. Buracu, continuă
acţiunile cu caracter naţionalist din perioada studiilor,
devenind unul din marii luptători pentru limbă şi neam,
organizând acţiuni ce urmăreau înfăptuirea idealului
naţional- unirea tuturor românilor într-o ţară liberă şi
independentă, ceea ce a devenit scop al vieţii sale.
După înfăptuirea acestui vis- România Mare-
acţiunile întreprinse poartă girul luptei pentru consolidare
instituţiilor statale, a ridicării nivelului de cultură şi viaţă a
tuturor românilor.
Personalitatea complexă, prezent aprope în toate
domeniile vieţii, l-a preocupat starea morală şi religioasă
a păstoriţilor săi înţelegând că vestirea evangheliilor se
face mai uşor la credincioşii ştiutori de carte, de acee s-a
preocupat de repararea şi construirea de şcoli, de prezenţa
7
copiilor la cursuri, de alfabetizarea adulţilor.

8
 A înfiinţat biblioteci la biserici şi la şcoli, în zona
Mehadia şi în Valea Almăjului, la românii din Iugolavia
cât şi din America.. de asemenea a contribuit la realizarea
Bibliotecii
I.G. bibicescu din Turnu Severin. Pe elevi îi îndeamnă
să înveţe carte şi să poarte drapelul românesc, iar pe
învăţători îi sfătuia să se ocupe cu toată dragostea de
pregătirea copiilor, certând şi mustrând pe cei neglijenţi,
catalogându-i drept „ oi rătăcite”. Preda religia la şcolile
din parohiile sale.
Dorea clădirea unui viitor sigur şi bun pentru poporul
român şi era convins că acesta se poate realiza numai prin
cunoaşterea exactă a trecutului său isoric. Astfel, încă din
tinereţe, cercetează amănunţit arhivele parohiilor, ale căror
cărţi, registre şi alte documente vechi pline de însemnări
preţioase făcute de preoţi, cântăreţi, dar mai ales de
către protopopul Nicolae Stoica de Haţeg- pe care le şi
publică.
„ Cea mai mare parte a însemnărilor a fost publicată în
1924 de preotul Coriolan Buracu” nota I.B. Mureşan.
Iar Nicolae Iorga remarca în „ Observaţii şi probleme
bănăţene” despre publicarea acestor însemnări „ O parte
a fost cuprinsă de râvnitorul părinte Coriolan Buracu în
broşura sa despre Mehadia şi Băile Herculane”. Revista „
Mitropolia Banatului”nr.2/1981 scrie despre psal-slavo-
româna de la Mehadia descoperită de preotul Coriolan
Buracu. Materialul, astfel adunat, va fi valorificat prin
întocmire a numeroase studii istorice şi lucrări despre
9
istoria Banaului şi Almăjului în mod special. Datorită
calităţilor sale intelectuale a desfăşurat o bogată activitate
publicistică. Scrisul său împânzea revistele şi ziarele, mici
ori mari, în

10
 întreaga ţară abordând multiplele probleme ale locuitorilor
de pe tărâmul moral, social şi bisericesc. Cu o ţinută dârză
şi răspicată lupta pentru adevăr şi înfiera minciuna şi lenea.
În acelaţi timp a fost creatorul a numeroase ziare şi
reviste. Ars de focul creaţiei, mereu gata să facă ceva,
înfiinţează şi organizează muzee de istorie şi etnografie
cum au fost Muzeul „N. Cerna” din Băile Herculane, „ C. I.
Istrati” din Turnu Severin, Muzeul „ Almăjul” din Bozovici,
Muzeul bisericesc din Cerneţ şi contribuie la înfiinţarea
Muzeului Satului din Bucureşti. Organizează comitete
locale ale societăţii culturale „ ASTRA” cu despărţăminte
în mai multe zone ale Banatului şi Olteniei. În cadrul
acestei asociaţii se ocupă de ridicarea unor monumente
în comunele grănicereşti ale eroilor din războiul pentru
întregirea neamului şi aduce osemintele lui Eftinie Murgu
de la Budapesta la Lugoj în decembrie 1932.
Organizează manifestări culturale cu schimburi de
coruri între Banat şi Oltenia.
Bun gospodar şi administrator a fost ales consilier
cultural al Episcopiei Rîmnicului, senator şi deputat în
Parlamentul României, remarcându-se prin numeroasele
sale intervenţii cu caracter social şi bisericesc. Înfocat
apărător al dreptei credinţe-„ ortodoxismul” se ridică cu
energie împotriva ratificării Concordatului cu
Vaticanul- prin cuvântarea din Senat la 29 iunie 1929.”
Preotul C. Buracu, în numele credincioşilor orodocşi se
ridică plin de revoltă contra prevederilor actului ce
trebuia ratificat de senat” titra o publicaţie a vremii. „
11
principiile de baza ale Concordatului

12
sunt anticonstituţionale
şi antinaţionale, prin ele
se dă Bisericii Catolice o
autonomie extraordinară,
confirmându-i în acelaşi
timp proprietatea peste
imense latifundii, în
valoare de milioane”,
spunea părintele Buracu.
Iosif Coriolan Buracu
impresionază atât prin
fineţea gândirii, izvorâtă
dintr-o vastă cultură, cât
şi prin forţa dăruirii lui,
izvorâtă din credinţa şi
dragostea arzătoare faţă
de Dumnezeu şi poporul
român. A editat broşuri pentru poplarizarea credinţei şi
era un strălucit orator, predicator şi conferenţiar fără
seamăn, apreciat de civili şi militari, de elevi şi studenţi. S-
a îngrijit de construirea unor mănăstiri şi biserici din zona
Almăjului şi Mehedinţi, cât şi de repararea şi întreţinerea
lor.
„ Pentru toate aceste dovezi de hărnicie păstorească pe
care părintele C. I. Buracu le-a afirmat, noi îi acordăm
distincţia de a purta brâu roşu şi rangul bisericesc de
Iconom- Stavrofor”/ Episcopul Bartolomeu Stănescu.
A fost un preot model, care zilnic îşi respecta ţinuta
13
canonică şi prin condiţia şi faptele sale şi-a câştigat un bun

14
prestigiu în rândurile credincioşilor, cât şi în viaţa socială,
dovedind prin aceasta o aleasă demnitate preoţească.
Schimbările vremurilor, după al doilea război mondial,
l-au hărţuit cumplit, dar sufletul i-a rămas acelaşi-deschis
către popor.” Este înzestrat cu toate calităţile superioare ce
se cer unui apostol” spunea Episcopul Partenie Ciopran.
Prof. Pavel Panduru
„ Almăjul”, anul IV, nr. 3, 1998

15
 UN TRIBUN BĂNĂŢEAN LA
TURNU- SEVERIN

La parohiile Şimian(între 1924-1928) şi Cerneţi(1928-

1930) a funcţionat ca preot paroh, onorific, iconomul
stavrofor Coriolan Buracu. A fost chemat în această funcţie
de episcopul Vartolomei al Râmnicului Vîlcea, care i-a
apreciat activitatea ca director al Palatului Cultural şi al
Bibliotecii „ I.G. Bibicescu” din Tr. Severin, unde se găsea
in anul 1924.
A venit aici de la Mehadia, Caraş-Severin, parohie
la care a fost numit în 1912, şi unde, deşi tânăr, a
desfăşurat o intensă activitate cultural- bisericească şi, mai
ales, pe plan naţional, din care cauză a fost arestat de
stăpânirea austro- ungară în 1914. Scos din temniţă, este
trimis pe front ca preot militar, până în 1918.
Reîntors de pe front, la Mehadia, 1919, organizază
Consiliul Naţional Român, şi Gărzile Naţionale din
districtul Mehadiei, desfăşurând o bogată activitate în
problema Banatului şi a întregii Transilvanii, pentru
unirea cu Ţara Românească, acţiune care l-a obligat să
părăsească” pe ascuns” Mehadia şi să se înroleze în
armată, ca preot militar cu gradul de căpitan(1919-1920),
participând în campania de la Tisa, ajungând până la
Budapesta.
În anii 1924-1928, ca director al Palatului Cultural,
secondează îndeaproape pe conjudeţeanul nostru, Teodor
16
Costescu, la terminarea clădirii monumentale a teatrului

17
local. După această dată, ca „ vechi aderent al Partidului
Naţionl Ţărănesc”, este ales deputat de Caraş- Severin,
în 1928, iar, în 1932, ca senator, al aceluiaşi judeţ. Între
anii 1934-1946, activează ca preot militar, în mai multe
garnizoane din ţară, ieşind la pensie în 1948, este arestat şi
implicat într-un proces pentru delictul de uneltire
contra ordinei sociale; condamnat este dus la Canalul
Dunăre- Marea Neagră, de unde s-a eliberat în 1953.
După o viaţă de zbucium, marele tribun a decedat la
Bucureşti în 1964, în vârstă de 76 de ani, osemintele fiindu-
i aduse de la Bucureşti şi reînhumate în curtea bisericii
satului natal, Prigor, Caraş- Severin.
Semnalând preznţa sa în ţinutul mehedinţean,
constatăm din arhivele celor două parohii la care a
funcţionat ca preot paroh, onorific, că a avut statornice
preoupări culturale şi administrativ- gospodăreşti, pentru
întreţinerea în bune condiţiuni a lăcaşurilor bisericeşti,
însemnate monumente istorice. Pe lângă reparaţiuni
exterioare de zidărie şi înzestrare cu mobilier interior-
strane şi jeţuri arhiereşti- la bisericile Sf. Ioan, Sf. Nicolae şi
Sf. Treime din Cerneţi, reface la biserica din Şimian
împrejmuirea din cărămidă, pe o lungime de aproape
750 m. La Cerneţi a organizat un muzeu bisericesc, cu
obiecte istorice ale mănăstirii Sf. Treime din Craiova- un
mic catehism creştin-ortodox. De asemenea, a tipărit un
pomelnic familial, cu antetul parohiei Cerneţi,
propunându-l ca model pentru celelalte parohii. Şezătorile
sale săptămânale, cu program cultural-religios şi artistic
18
au constituit momente deosebite de înălţare sufletească a

19
parohienilor, fiind gustate cu mult folos şi entuziasm. De
notat că preotul Buracu, pentru prima dată în Oltenia, a
înfiinţat, la Şimian, o famfară de muzică românească.
Pentru activitate pastoral-culturală deosebită, în 1929,
este distins de episcopul Vartolomei, cu rangul de iconom-
stavrofor şi cu dreptul de a purta brâu roşu.
Propunem ca Biblioteca” I.G. Bibicescu” din Tr. Severin
să-i aşeze portretul în rândul marilor chivernisitori ai
culturii mehedinţene, act de recunoştinţă ce i se cuvine cu
prisosinţă.
Preot Victor Bobleanţ; Preot Sterie Chiţimia
„ Gazeta de Severin”, nr.137/11-17 decembrie 1992

20
 „CINE AM FOST ŞI CINE SUNT...”
-în memoria preotului Coriolan
Buracu-
„ Buracu Iosif Coriolan s-a născut în 1888, în comuna
Prigor din judeţul Caraş-Severin. A fost un luptător pentru
drepturile românilor din Banat şi Unirea lor cu
România. Pentru aceasta jandarmii unguri l-au arestat la
izbucnirea primului război mondial. A fost deputat
naţional-ţărănist de Severin şi primul director al
Palatului Cultural din Turnu Severin, între anii 1924-
1929. A fost confesorul Batalioanelor grănicereşti. Pe
data de 14 octombrie 1948 securitatea l-a arestat, fiind
condamnat la un an pentru uneltire împotriva statului.
Rearestat pe 19 august 1952 a trecut prin Ghencea,
Coasta Galeş, Peninsula, până la 28 aprilie 1953. A
decedat pe 11 februarie 1964 la Bucureşti şi a fost
reînhumat în curtea bisericii din Prigor”.
Acestui text publicat în „ Cartea de aur a rezistenţei
româneşti împotriva comunismului”, de Cicerone Ioniţoiu,
vol. I, pag.312 apărută în 1996 la Ed. Hrisov, i se pot
adăuga mai multe privind activitatea patriotică a preotului
Coriolan I. Buracu, pe baza unor documente autentice ce
se găsesc în arhiva familiei, marcând existenţă dedicată
slujirii altarului şi luptei pentru libertatea şi unitatea
poporului român. Absolvent al Institutului Teologic din
Caransebeş, a fost hirotonisit şi instalat în 1912 preot la
21
Mehadia, unde a desfăşurat alături de generalul Nicolae
Cena o rodnică activitate pe tarâm spiritual şi social, ce a
devenit în scurt

22
timp obiectul unei serii
de anchete administrative,
jandarmereşti

şi judecătoreşti, care au
culminat cu arestarea din
altarul bisericii în ziua de
26 iulie 1914, la izbucnirea
primului război mondial,
când, împreună cu alţi
fruntaşi din plasa Orşova,
a stat în detenţie la Orşova
şi Caransebeş, sub
acuzaţia de „ spionaj în
favoarea României şi
agitaţie pentru
descompunerea
monarhiei Austro-
Ungare”.
A fost trimis apoi pe front, unde a stat până la
izbucnirea revoluţiei din 1918. În aceste timpuri foarte
tulburi a fost ales Preşedinte al Consiliului Naţional
Român, de peste 34 de sate din Districtul Mehadia.
În „1918 la români. Documentele Unirii”, vol.VII, Ed.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, din cele 606
documente existente în fondul Arhivelor Statului, 6 au
fost redactate la Mehadia şi poartă semnătura preotului
Coriolan Buracu, în calitate de preşedinte al C.N.R.,
23
districtul Mehadia. Documentele pun în lumină acţiunile
energice întreprinse în sudul Banatului pentru înfăptuirea
idealului de unitate naţională, mergând până la
organizarea

24
Gărzii Naţionale, ocuparea localului jandarmeriei,
preluarea instituţiilor administrative şi împotrivirea la
încercarea de ocupare a întregului Banat de către trupele
sârbeşti.
Ca o recunoaştere a acestor merite a fost invitat în 1924
de Teodor Costescu să primească funcţia de director al
Palatului Cultural din Turnu- Severin. Reproduc din
scrisoarea ce i-a fost adresată la 20 mai 1924 de T.
Costescu: „ Dumnezeul moşilor şi strîmoşilor noştri, prin
armele victorioase ale aliaţilor noştri şi prin jertfa
neasemuită a Neamului nostru, a desfiinţat hotarele, a rupt
cătuşile adunând laolaltă pe toţi fraţii de pretutindeni”.
Pentru a simboliza acest act fără pereche din
istoria Neamului nostru, Consiliul de Administraţie a
hotărât ca postul primului director al acestui aşezământ
de artă şi cultură, care acum devine „ cel mai măreţ
monument închinat unirei tuturor românilor”(s.n.) să-l
ofere unui român din Banat, care a luptat pentru ideea
naţională, a luptat pentru propăşirea culturii şi care a
suferit închisoare pentru aceasta, din partea ungurilor.
Cum Sfinţia –Voastră întruniţi toate aceste condiţii,
ne simţim foarte onoraţi a vă oferi acest post atât de
important şi onorific”.
Dintre numeroasele activităţi desfăşurate între 1924-1929
în fruntea unei instituţii create pentru a fi far cu menirea
de a trimite” razele sale de lumină până în cele mai
îndepărtate colţuripeundeseaudegraiulnostru”,
menţionezdoarcrearea de biblioteci destinate românilor
25
din afara României şi îmi permit să reproduc câteva scurte
fragmnte din comunicarea

26
prof. univ. Ileana Magda, din Vârşeţ(Iugoslavia), publicată
în „ Lucrările Primului Congres al Spiritualităţii
Românşti”, Băile- Herculane, 7-10 ocombrie 1993:
„ De la Biblioteca” Ioan G. Bibicescu” din
Drobeta Turnu-Severin, instituţie ce-i purta numele
marelui patriot şi guvernator al Băncii Naţionale a
României, au sosit în primul deceniu după primul război
mondial donaţii de cărţi pentru bibliotecile din parohiile
cu populaţie românească de la noi.(Banatul Sârbesc
n.n.)
Angajarea preotului C. Buracu am simţit-o şi noi
prin bursele pe care România le-a acordat tuturor
elevilor şi studenţilor români de la noi care s-au
şcolarizat în ţara- mamă”.
Mai menţionez că, la iniţiativa sa, Carol al II-lea a
reînfiinţat cele trei regimente grănicereşi din Năsăud,
Făgăraş şi Caransebeş, regimente create de către
împărăteasa Maria Thereza în regiunile cu populaţie
predominant românească. După 23 august 1944, ca
apropiat al lui Iuliu Maniu,
s-a afirmat din nou, în ciuda vârstei înaintate, ca un
aprig luptător pentru reinstaurarea democraţiei în
România, fiind, pentru aceleaşi convingeri patriotice,
urmărit de organele securităţii comuniste, ceea ce l-a
obligat să stea ascuns în pădurile ţinutului natal,
devenind pentru louitorii regiunii grănicereşti un simbol
al luptei anticomuniste.
Expresie a acestei tragice realităţi istorice este şi „
27
Cântecul lui Popa Buracu”, mulţumindu-mă în
continuare să reproduc textul cânteului şi scurtul
comentariu din caietul- manuscris, redactat în ultimii ani
de viaţă a celui care a fost

28
şi a rămas în istoria vie a sudului Banatului; Popa Buracu,
luptător pentru libertatea şi unitatea poporului român.

Cântecul lui Popa Buracu

(compus de Drăghia Didraga din Rudăria, 1948)

„ Frunză verde cânt şi cânt,

Cine-am fost şi cine sunt,
Când îmi dă mai bine-n gând,
Ziua, noaptea stau şi plâng.
Plec pe drum şi dau din
cap, Lumea zice că sunt
beat!
Eu nu mi-s beat, dar necăjit,
De jandarmi urmărit
Şi prin păduri fugărit!

Frunză verde, foi trifoi,

Am ajuns să şăd la oi.
Asta nu mi-ar fi prea jăle
Să şăd la oile mele.
Eu, omu-Împăratului
Stau la turma satului.
Fiind preot în armată,
Azi nu poci să stau
acasă.

Frunză verde de alună,

29
 Săracă inimă bună,
Nu te mai avui de-o lună

30
 Nici de-o lună, nici de-un an,
Nici acum nu te mai am.
Nici de-un an, nici de trei,
Săraci copilaşii mei.
De când sunt în pribegie,
Nu ştiu, Doamne, ce-o să fie!
Dumnezeu ştie ce face!
Să fim toţi cu sănătace!

Frunză verde, foi de

macu’ Îsta-i cântu’ lui
Buracu, Care mult o
pătimit Pentru neamul
nost iubit”

După fiecare vers se cântă refrenul:

„ Hai, hai, fă lume dragă”.
„ Acest cântec mi-a fost adus de autor, însoţit de patru
feciori conduşi de fruntaşul Mita Didraga- un mare
aderent al meu din Rudăria-în pădurea de la „Vega”, din
hotarul Prigorului, unde am stat de la 18 mai până la 13
iunie 1948”.
Prof. Mihai Buracu
„ Almăjul”, anul IV, nr.3, 1998

31
 File din jurnalul lui Coriolan Buracu
DIRECTOR AL PALATULUI CULTURAL
DIN TURNU-SEVERIN
1924-1929
Această clădire monumentală a fost construită în
roşu încă înainte de izbucnirea primului răzoi mondial,
din iniţiativa prof. Teodor Costescu, ajutat de toţi fruntaşii
din oraş şi judeţul Mehedinţi.
Lucrările au fost reluate în 1922 cu acoperişul din tablă
galvanizată, precum şi cu tencuielile interioare şi
exterioare şi cu amenjarea terenului din jur.
În cursul anului 1924 lucrările s-au desfăşurat în
ritm rapid, în proporţie cu fondurile obţinute. Acum s-a
hotărât să se caute şi un „ Director” al instituţiei, care
trebuia să fie din regiunile eliberate, deoarece clădirea a
fost construită ca un far luminos pentru fraţii robiţi de
unguri, sârbi şi bulgari. Teodor Costescu, fost profesor şi
director al liceului de băieţi din Turnu-Severin, a cerut
recomandări de la fruntaşii din Lugoj şi Caransebeş, cari,
cu toţii s-au pronunţat pentru mine. Mi s-a propus să
accept postul în mod provizoriu, pe care l-am şi
acceptat la 15 mai 1924. Ocupaţia mea se mărginea la
supravegherea lucrărilor ce se executau. Toată atenţiunea
era concentrată asupra lucrărilor de instalaţie a luminii
electrice, calorifer şi terminarea sălii de spectacole, ceea ce
s-a şi realizat, astfel că în sept. acelaşi an s-a inaugurat
32
spectacolelecinamatograficeşiconferinţelela„ Universitatea

33
liberă”, fiind invitaţi cei mai de
seamă profesori universitari,
literaţi etc.
Terminându-se şi
apartamentele din fundul
grădinii-înspre Dunăre-toamna
mi-am adus şi familia. Până la
sosirea familiei eu am locuit
la profesorul Iancu St. Paulian
şi dirijorul corului „ Doina”
cu care a dat concerte şi la
Mehadia în 1914 şi 1921. Tot la
el a locuit 2 ani şi fiul meu
Matei.
Activitatea mea a devenit
tot mai intensă. Am aranjat spectacole teatrale cu artiştii
teatrului din Craiova de sub conducerea marelui artist
Ioan Manolescu, precum şi de la teatrele din Bucureşti,
plecate în turneu.
A început şi seria de conferinţe organizate în
fiecare Duminică la „ Casa Luminii” de sub preşedenţia
directorului Bărcăcilă de la Liceul Traian.
Am organizat în 1925, la etajul din dreapta,
muzeul fostului profesor universitar dr. C. I. Istrate, care a
organizat Expoziţia Naţională în 1906- iar în 1927 s-a
aranjat în aripa stângă-la etaj- şi biblioteca I. G. Bibicescu,
dăruită oraşului său de origine, de peste 40.000 de volume
foarte preţioase.
34
 Între timp eu am început organizarea de serbări
populare cu ocazia comemorării marilor evenimente
naţionale. Am

35
adus coruri ţărăneşti din Banat cari au dat concerte.
Entuziasmat de aceste reprezentaţii, T. Costescu a
dorit ca şi în satul lui, Vânjuleţ, să se organizeze o famfară
ţărănească în care scop am adus famfara din Prilipeţi, care
a dat o mare serbare populară. Ţăranii din Vânjuleţ au
acceptat propunerea de a forma o famfară, ceea ce s-a şi
realizat, fiind prima famfară ţărănească din Vechiul Regat.
Am adus conferenţiari, precum dr. Valeriu Branişte din
Lugoj, Episcopul dr. Grigore Comşa din Arad, protopop
Mihail Gaşpar scriitor din Bocşa Română, precum şi pe
abatele dr. Metodiu Zavoral din Praga- un mare filoromân
şi care vorbea şi româneşte- care venise în ţară la invitaţia
Soc. Scriitorilor Români de sub preşedinţia scriitorului
Liviu Rebreanu, fiind sărbătorit. La serbare am lat şi eu
parte şi l-am invitat la Turnu-Severin, unde a venit cu
multă plăcere. A fost oaspetele nostru şi a locuit în
apartamentul cu mobilă naţională, cumpărată de mine.
Fiul nostru Sandi s-a ataşat de el, fapt care l-a
impresionat.
La mesele ce se dădeau în cinstea conferenţiarilor- în
Palatul Cultural-am luat şi eu cuvântul de câteva ori,
îndeosebi pentru prof. N. Iorga căruia i-am amintit de
participarea mea la cursurile pe care le ţinea la Vălenii
de Munte în 1912, cu ocazia inaugurării sălii de
conferinţe;pentru marele nostru artist G. Enescu, care a
rămas surprins dar şi impresionat când i-am amintit de
contesa Elisabetha Gagnet James, în castelul căreia-din
Dresda-a dat un concert la care a luat parte şi principele
36
moştenitor Wilhelm, devenit mai târziu împărat al
Germaniei; apoi la masa dată în cinstea

37
Episcopului Aradului, un bun prieten al meu etc.
Regret nespus de mult că s-au pierdut şi Dările de
seamă ale Palatului Cultural, publicate în fiecare an şi cari
cuprindeau date amănunţite în legătră cu toate
manifestările culturale ce au avut loc în această importantă
instituţie. Eu nu mi-am făcut însemnări speciale şi de aceea
expunerea la acest capitol este generală.
Cu data de 1 oct. 1927 am fost numit director al
Bibiotecii” I.G.Bibicescu”, salariat de Ministerul Educaţiei
Naţionale. În această calitate am înfiinţat 14 biblioteci din
Almăj şi 47 la fraţii din Yugoslavia cu dulap de stejar, 400
de volume şi registrele necesare, iar pentru fraţii din
America am trimis
60.000 de volume româneşti.
Cu ocazia adunărilor generale anuale, cari se ţineau
în 1 iulie, în fiecare an, au luat parte delegaţi din
aproape toate regiunile ţării, îndeosebi din Banat şi
Yugoslavia. Mai serbări au avut loc la 3 şi 4 iulie 1928,
la cari au luat parte Principesa Mamă Elena cu fiul ei
Mihai, care au fost personal intaţi de mine, cu ocazia
Congresului Societăţii ortodoxe Naţionale a Femeilor
Române, de la Chişinău, din 14 mai 1927. Aceste serbări au
avut un ecou pronunţat şi la Congresul Fem. Ort. din
1929 de la Bacău, unde publicul a rămas profund
impresionat dar mai ales în frunte cu Principesa Mamă
a prezidat adunarea, dar mai ales la expresia „ mânca-l-
ar mama de îngeraş” la adresa lui Mihai, rostită la Turnu-
Severin de ţărăncile noastre.
38
 Între timp am oficiat servicii religioase şi în
comunele: Şimian, unde preotul era bolnav-
24.XII.1924-1.I.1928-

39
în care interval am reuşit să construiesc zidul de piatră
şi cărămidă în jurul bisericii şi să împodobesc sf.altar
din fondurile procurate de mine, în sumă de 30.000 lei,
precum şi un fond de 15.000 lei pentru casa parohială.
Apoi şi la Cerneţi, fosta capitală veche a judeţului, după
moartea preotului. Aici erau 3 biserici-monumente
istorice-într-o stare de decădere. Din fondurile adunate
de mine, în sumă de 80.000 lei din care am făcut
mobilierul complet din interiorul bisericii Sf. Nicolae
muzeul bisericesc în „ Biserica Domnească” şi am
procurat pentru toate cele 3 biserici, toate cărţile
bisericeşti.
Pentru această muncă voluntară şi complet
dezinteresată am fost înălţat la gradul de Iconom-
Stavrofor hirotesit la Congresul preoţesc al Episcopiei
Râmnicului-Vâlcea, ce a avut loc la Călimăneşti, la 3
Sept. 1929.
În lucrarea Episcopului dr. Vartolomeu Stănescu
Indicatorul de merit şi de răsplată a preoţimii Oltene pe
anul 1929.

40
 ADDENDA I

- La 20 iulie(1921), de Sf. Ilie, de nedeie, am organizat

mari serbări populare cu expoziţie de industrie casnică şi
de monumente istorice, precum şi concertul organizat de
corul „ Doina” din Turnu-Severin.
- 1923( Mehadia). La 15/28 ian. A avut loc inaugurarea
casei culturale „ General N. Cena”, care a decedat la
22.II.1922 ca o cinste a memoriei lui, pentru viaţa sa
minunată şi pentru dragostea arătată faţă de neamul
românesc, precum şi faţă de satul său natal. La acest act a
luat parte şi o delegaţie a fruntaşilor din Turnu-Severin,
în frunte cu Teodor Costescu şi Iancu Paulian, cari cu
acest prilej ne-au dăruit şi o bibliotecă cu 400 de volume,
registre şi dulap de stejar, din partea Bibliotecii
I.G.Bibicescu. era prima donaţie pentru provinciile
realipite.
- La 7 Mai(124), am luat parte la înmormântarea lui
I.G.Bibicescu la T. Severin, a fost guvernator al Băncii
Naţionale şi întemeietorul bibliotecii care îi poartă numele.
Am vorbit în numele Banatului.
-la 15 Mai(1924) am acceptat, la invitaţia lui Teodor
Costescu din Turnu Severin, ca să primesc privizoriu
numirea mea de Director al Palatului Cultural...Postul
definitiv l-am acceptat la 10 Sept. acelaşi an.
-Cât timp am fost director al Palatului Cultural şi al
Bibliotecii I.G.Bibicescu, am adunat din cărţile istorice ale
41
autorilor români şi străini, multe date istorice importante

42
 cu privire la Almăjul meu atât
de drag. Lucrarea există în
manuscris.
- Parlamentar. Deputat:
Nov.1928-apr.1931; senator: iulie
1932-nov.1932. în timpul verii
anului 1928, venind la guvern
Partidul Naţional Ţărănesc,
la îndemnul lui T. Costescu,
având nevoie de un susţinător
al Palatului Cultural-în acest
partid-am candidat de deputat
în judeţul Caraş, ca reprezentant
al Almăjului.../ Pentru Palatul
Cultural din T Severin s-a
obţinut
subvenţii anuale de 1 milion.../La Turnu Severin mi s-au
născut copiii:la 22 mai 1927-Tudor Sever, care a fost
botezat la Vânjuleţi, naş fiind Teodor Costescu cu soţia
Maria, la 24 ianuarie 1930-Mihai, naş fiind prof.univ. Mihil
Manoilescu, cu care eram în propagandă electorală în
judeţul Caraş. Botezul lui a luat proporţii de sărbătoare
specială. Cu această ocazie Manoilescu a ţinut şi o
conferinţă la Universitattea Liberă;-20 aprilie 1932 s-a
născut al 11-lea copil, Octavian, naşă fiind cumnata
Giulieta dr.Mocanu.../Am luat parte la serbările centenare
de la înfiinţarea oraşului Turnu Severin.
-O dată cu înfiinţarea unităţilor grănicereşti, am făcut
43
demersuri să fiu numit preot militar. Un mare sprijin
am primit din partea lui T. Costescu, care, personal, a
înaintat

44
un memoriu la mareşalul Palatului Regal. În acest
memoriu el aminteşte:
„ În 1924, când Palatul Cultural a început să funcţioneze şi
când s-a pus chestiunea alegerii unui director,
consultându- mă cu mai mulţi intelectuali din oraşul
nostru, am găsit că persoana cea mai nimerită a ocupa
această funcţiune este preotul Buracu, el întrunind toate
elementele necesare unui conducător şi îndrumător al
vieţii culturale care trebuie să se dezvolte atât în oraşul
nostru cât şi peste frontiere.
Timp de 5 ani cât mi-a fost cel mai apropiat colaborator
ne-a dovedit cu prisosinţă că am făcut o fericită alegere în
persoana sa, căci a adus preţioase contricuţiuni
instituţiunei, prin munca, entuziasmul şi desăvârşita cinste
de care a dat dovadă şi a dezvoltat o frumoasă şi rodnică
activitate atât prin legătura ce a făcut-o cu Banatul şi
Ardealul pe unde a înfiinţat filiale ale Bibliotecii
I.G.Bibicescu şi de unde a ştiut să strângă un numeros
public de intelectuali cari vin la conferinţele Universităţii
Libere, cât şi prin programul de muncă ce a elaborat în
oraşul nostru...
Bun patriot şi cinstit până la sfinţenie, Părintele Buracu
este un om absolut sărac, cu o numeroasă familie,
compusă din 8 copii, din cari trei băieţi, între 2 şi 21
ani...
În lunga mea carieră de profesor şi de om public, am
avut prilejul să cunosc mulţi oameni pătrunşi de
dragoste de Tron şi ţară, caracter de bronz ce au stat
45
neclintiţi în slujba binelui obştesc.
Unul dintre aceşti buni români este fără îndoială
Părintele Buracu a cărui frumoasă activitate închinată ţării
şi neamului

46
nostru, mi-am permis a o aduce la Înalta cunoştinţă, cu
gândul curat că un asemenea element de valoare, care cu
primejduirea vieţii sale şi cu riscul de a-şi lăsa numeroasa-i
familie în suferinţă, a muncit pentru binele obştesc, va
putea aduce multe foloase Oştirii noastre./28 februarie
1934/ Teodor Costescu”
În baza acestui Memoriu cu aprecieri atât de elogioase
am fost numit Preot Maior la Bat.2 Grăniceri din
Caransebeş, cu data de 27 Aprilie 1934.

47
 „ AMINTIRI DIN COPILĂRIE”
Îmi pun între ghilimele o parte din „ amintirile
copilăriei” din dorinţa de a închide viaţa ca între coperţile
unei cărţi de jucării-câteva din datele primordiale ale
existenţei. Cum este în firea lucrurilor, cele mai vechi
aduceri aminte sunt de ordin vizual. Cea dintâi este un
vis, un coşmar. Aveam pe atunci probabil 3-4 ani şi am
visat că urcam spre etajul patru, unde domiciliam, treptele
actualului Palat Cultural(intrarea din spate), ţinând-o pe
mama de mână. Uşa de la primul etaj, care duce acum
la intrarea pe scenă, s-a deschis şi şi-a făcut apariţia
moartea, sub bineştiutul schelet, ţinând în braţe coasa.
Mama continua să urce singură scările şi eu strigam după
ajutor cu un urlet al tăcerii deznădăjduite. Ce-a de-a doua
amintire, minunată de astă-dată, mi-l aduce în ţarcul
memoriei pe Mihail Manoilescu, naşul meu, care venind
să conferenţieze la Turnu Severin, a ţinut să fiu şi eu
prezent în rândul din faţă, în calitate de invitat de onoare.
A urmat apoi bucuria cadoului primit, o maşinuţă cu
baterie, pe atunci, probabil, jucăria cea mai dorită şi mai
scumpă, desigur.
Amintirile despre Teodor Costescu sunt însă de
domeniul oralităţii. Vizual, ţin minte doar umbra unei
siluete elegante, plimbându-se prin paradisul floral al
grădinii cinematografului de la poalele Palatului. Pe
adevăratul Costescu îl ştiu însă din zicerile tatălui
meu, Coriolan
I. Buracu, care, între 1924-1929, a fost primul director al
Palatului Cultural. Am locuit în această clădire până în
1937 şi aceasta datorită sprijinului acestui mare binefăcător
al numeroasei familii şi autentic şi devotat prieten al
48
tatălui meu. Rolul de copil l-am jucat într-un „Teatru” fără
scenă(la vremea aceea), fără decor şi fără cortină. Ştiu
acum că nu

49
 am ştiut ce joc. Aşadar, cei şapte
ani de „acasă” aparţin oraşului
natal, Turnu Severin, „casa” mea de
atunci fiind „ Teatrul”, actual Palat
Cultural. La solicitarea de a-l evoca
în câteva rânduri pe marele Teodor
Costescu, îmi permit să extrag
dintr-un oral al familiei mărturii
rostite în diferite prilejuri de
tatăl meu. Coriolan
I. Buracu a fost timp de cinci ani
directorul Palatului Cultural şi aproape concomitent
directorul Bibliotecii I.G.Bibicescu şi al muzeului Istrate
Micescu. Încerc să nu mai repet lucruri spuse deja în
cartea C.I.Buracu „ Amintiri”-apărută în 1999 la editura
Terra Grifonis. Am în vedere amintirile din jurnalul lui
L.Rebreanu, invitaţia scrisă adresată preotului ortodox
din Mehadia pentru a primi onorabila funcţie de director,
contractul de locaţiuni din Severin, memoriul adresat de T.
Costescu Mareşalului Palatului pentru primirea în armată
a aceluiaşi, în calitate de preot militar cu gradul de maior.
Mă văd nevoit să reproduc, reluând totuşi din caietul
manuscris
„ Amintiri”, următoarele:
„ Parlamentar. Deputat nov.1928-apr. 1931, senator
iulie 1932-nov.1932. în timpul verii anului 1928, venind
la guvern Partidul Naţional Ţărănesc, la îndemnul lui T.
Costesc, având nevoie de susţinător al Palatului Cultural-
în acest partid-am candidat de deputat în judeţul Caraş,
ca reprezentant al Caraşului.../Pentru Palatul Cultural din
T. Severin s-au obţinut subvenţii anuale de 1 milion.../
Am depus proiectul de lege al Palatului Cultural din T.

50
Severin.../La Turnu Severin mi s-au născut copii:la 22
mai 1927-Tudor Sever, care a fost botezat la Vânjuleţ,
naş fiind Teodor Costescu cu soţia sa Maria; la 24
ianuarie 1930-Mihai, naş fiind prof. univ. Mihail
Manoilescu, cu care eram în propagandă electorală în
judeţul Caraş. Botezul lui a luat proporţii de sărbătoare
specială. Cu această ocazie Manoilescu a ţinut şi o
conferinţă la Universitatea Liberă; 26 aprilie 1932 s-a
născut al 11-lea copil, Octavian, naşă fiind cumnata
Giulieta Mocanu.../Am luat parte la serbările centenare de
la înfiinţarea oraşului Turnu Severin...” Spunea tatăl meu
că în primii doi ani de activitate relaţiile cu T. Costescu au
fost oarecum distante, acesta, în calitate de Preşedinte al
Consiliului de Administraţie, urmărind cu atenţie
activitatea depusă, roadele ei, dar şi modul de
manipulare a banilor aflaţi în dotarea instituţiei. Aceste
relaţii au devenit mai mult decât cordiale după cei doi
ani s-au bazat pe o stimă reciprocă cu o mare
încărcătură sufletească. Nu rare ori ni s-a dat nouă,
copiilor, ca un fel de datorie morală recunoştinţa faţă de
acela care a fost mai mult decâ un prieten şi un
binefăcător al familiei noastre. După ce în 1929,
Coriolan Buracu a încetat să mai fie directorul acestei
intituţii, am domiciliat în continuare în clădirea
palatului până în 1937, când ne-am mutat la Făgăraş.
Nu puţine au fost reproşurile făcute de unii membri ai
Consiliului de Administraţie, care cereau cu insistenţă
ca nevoiaşa şi numeroasa familie a fostului director să fie
obligată să părăsească domiciliul. Cu autoritatea şi,
desigur, cu argumentele necesare, T. Costescu şi-a impus
punctul de vedere dovedindu-se a fi pentru noi un
binefăcător în cel mai deplin înţeles al cuvântului.
Cu nobleţea spirituală şi morală a unui mare senior, iată
ce scria T. Costescu în memoriul adresat Mareşalului
51
Palatului Regal despre acela care i-a fost colaborator
timp de cinci

52
ani:” Bun patriot şi cinstit până la sfinţenie. Părintele
Buracu este un om absolut sărac, cu o numeroasă familie,
compusă din 8 copii, din care trei băieţi între 2 şi 21
ani...
În lunga mea carieră de profesor şi de om public, am
avut prilejul să cunosc mulţi oameni pătrunşi de
dragoste de Tron şi ţară, caracter de bronz ce au stat
neclintit în slujba binelui obştesc.
Unul dintre aceşti buni români este fără îndoială
Părintele Buracu a cărui frumoasă activitate închinată
ţării şi neamului nostru, mi-am permis a o aduce la Înalta
cunoştinţă, cu gândul curat că un asemenea element de
valoare care, cu primejduirea vieţii sale şi cu riscul de a-şi
lăsa numeroasa familie în suferinţă, a muncit pentru binele
obştesc, va putea aduce multe foloase oştirii noastre..”T.
Costescu, la 28 februarie 1934.
A fost şi unul din constructorii podului de cărţi de peste
Dunăre. Timp de decenii cărţile trimise în sudul Dunării
au hrănit conştiinţa de neam a sutelor de mii, a milioanelor
de români trăitori în afara hotarelor Patriei Mamă.
Îl rog pe cititor să primească aceste puţine rânduri
drept o expresie a sentimentului de recunoştinţă faţă de
nobleţea sufletească a celui pomenit şi sărbătorit în acest
an comemorativ şi aniversar totodată.
Mihai Buracu

53