În vreme de război de Ion Luca Caragiale

Autorul arată că tâlharii „foarte-ndrăzneţi şi foarte cruzi”, care „băgaseră spaima

în trei hotare” au fost prinşi. Aceştia „începuseră cu hoţie de cai; apoi, o călcare
două, cu cazne; pe urmă omoruri”. Între cei jefuiţi în ultima vreme se afla şi popa
Iancu din Podeni, călcat când era singur acasă şi furat de bani. „De mirare însă un
lucru – popa avea un buiestraş minunat şi două iepe de prăsilă: nu i le-au luat. Dar
ceva şi mai curios – câinii din curte, nişte dulăi ca nişte fiare, nu dedeseră măcar
semn de viaţă!”, continuă autorul nararea.

Fratele mai mare al preotului, Stavrache, hangiu şi negustor, primeşte vizita

mezinului, care i se mărturiseşte, spunându-i că el este căpetenia cetei de tâlhari.
Hangiul află cu acest prilej că jaful de la preot fusese o înscenare menită să
adoarmă bănuielile şi că ceata de tâlhari fusese prinsă într-o cursă, iar şeful ei
scăpase din întâmplare. Popa Iancu este înspăimântat de gândul că tâlharii din
ceata sa, în timpul anchetei, puşi la cazne, vor mărturisi cine le este căpetenia.

Cum la han soseşte un grup de voluntari care se înrolaseră pentru a participa la

Războiul de Independenţă, în urma sfatului dat de Stavrache, popa Iancu se
înrolează şi el, pentru a i se pierde urma.

După câtva timp, hangiul primeşte o scrisoare de la fratele său, expediată din
Turnu-Măgurele, şi află astfel că preotul în lupta de la Plevna „Se bătuse cu mare
curaj şi cu mult noroc în trei rânduri; luase un steag de la inimic, într-o încăierare
unde ai noştri erau aproape zdrobiţi, fusese numit sergent pe câmpul de onoare,
căpătând «Virtutea militară» şi o decoraţie rusească”.

O altă scrisoare, primită puţin timp mai târziu şi semnată de doi camarazi de arme
ai preotului, îl informează despre moartea eroică a acestuia – înaintat între timp
la gradul de sublocotenent –, „pe câmpul de onoare de trei gloanţe inimice
primite în pântece”.

Imediat după primirea scrisorii, hangiul consultă un avocat pentru a afla „cu ce
forme intră cineva regulat în stăpânirea averii unui frate bun pierdut, care n-are
alt moştenitor”.
II

Avocatul îl informează pe Stavrache despre dreptul lui de a folosi averea fratelui

plecat, atâta vreme cât acesta nu revine. Apoi „Au trecut cinci ani de la război şi
nimini, în adevăr, n-a supărat pe d. Stavrache fără decât popa Iancu volintirul,
care venea din când în când de pe altă lume să turbure somnul fratelui său.”.

În prima dintre aceste apariţii, preotul se înfăţişează fratelui său „Stins de

oboseală, bolnav, cu faţa hiravă şi cu ochii-n fundul capului ca în clipa morţii”, în
haine de ocnaş, spunând că a evadat după ce şi-a pilit lanţurile. Ocnaşul se
prăbuşeşte la pământ; luat în braţe de hangiu, se agaţă de acesta cu o greutate ca
de mort, după care îl trânteşte la pământ cu forţa unui luptător plin de putere şi îi
pune genunchiul pe piept, întrebându-l „– Gândeai c-am murit, neică?”. Vrea să-l
sugrume pe hangiu dar, împins de acesta cu ultimele sale puteri prin uşă afară,
dispare. Stavrache „A doua zi s-a dus la biserică şi a aprins lumânări pentru
sufletele morţilor”.

Din nou popa Iancu se înfăţişează lui Stavrache, acum în calitate de căpitan al unei
companii de soldaţi. Îl urmăreşte în casă pe hangiu, care se refugiază acolo, de
teama fratelui său, după ce ieşise în întâmpinarea militarilor. Văzându-se astfel
urmărit, Stavrache se repede asupra căpitanului, îl ia de gât, dar pe măsură ce
strânge, până când „simte cum degetele-i pătrund în muşchii grumazului
strivindu-i, afundând beregata”, chipul acestuia se luminează. Biruit de inutilitatea
efortului, Stavrache cedează, iar fratele său îi pune aceeaşi întrebare: „– Gândeai
c-am murit, neică?”, după care pleacă împreună cu compania sa. A doua zi
„Dis-de-dimineaţă, d. Stavrache, tremurând de friguri, era la popa satului,
rugându-l să vie negreşit până seara să-i facă sfeştanie acasă”.

III

Pe o vreme cu „ploaie, zăpadă, măzărică şi vânt vrăjmaş” Stavrache închide

prăvălia, socotind că nu va avea clienţi. Către seară însă o fetiţă trimisă de părinţi
vine să cumpere, pe datorie, petrol şi ţuică. Fetiţa îi transmite hangiului cerinţa
părinţilor: să nu mai pună ţuică în clondirul de petrol şi petrol în cel de ţuică şi să
măsoare bine. Ia un covrig rămas pe tejghea, în timp ce hangiul se apleacă să
ridice recipientul cu petrol dar primeşte o palmă, pentru tentativa de furt.

După plecarea fetiţei sosesc cu o sanie doi călători, cu aspect negustoresc. Poftiţi
în han, unul din ei se culcă, de oboseală, explică al doilea, care, în timp ce mânca
din ce-i adusese hangiul, îi spune acestuia din urmă pe nume. Uimit, Stavrache
întreabă de unde îl cunoaşte oaspetele. Acesta răspunde că l-a informat
tovarăşul. Auzind întrebarea şi în timp ce hangiul se îndrepta spre pat ca să-l vadă
mai bine, cel culcat ridicându-se în picioare spune: „– Cum să nu te cunosc, neică
Stavrache, dacă suntem fraţi buni?”. La aceste cuvinte, şocat fiind, „Hangiul
deschise gura mare să spuna ceva, dar gura fără să scoată un sunet nu se mai
putu închide; ochii clipiră de câteva ori foarte iute şi apoi rămaseră mari privind
ţintă, peste înfăţişarea aceea, în depărtări ne-nchipuite”, după care popa Iancu îi
spune că a venit la el ca să ia, în bani, o parte din averea pe care o lăsase. Avea
nevoie de bani pentru că a luat cincisprezece mii de lei din banii regimentului:
„– ...Dacă până poimâine n-am cinsprezece mii, trebuie să mă-mpuşc...”, adaugă
el.

În tot acest timp, Stavrache nu zice nimic, ascultă, zâmbeşte, şi apoi începe să
râdă, gura îi rămâne încleştată iar paharul şi-l varsă peste bărbie, pe piept. Fără să
spună nimic, îşi face câteva cruci, apoi se culcă, adoarme pe loc şi, atins uşor de
frate, cu scopul de a-l trezi din visul urât pe care credea că îl avea, se ridică în
picioare, „cu chipul îngrozitor, cu părul vâlvoi, cu mâinile-ncleştate, cu gura plină
de spumă roşcată”. Îi atacă pe cei doi care cu greu reuşesc să-l biruie pe hangiu;
pus la pământ printr-o stratagemă (preotul îi legase picioarele în timp ce
Stavrache se luptă cu celălalt client), hangiul începe să cânte popeşte,
legănându-şi capul în ritmul melodiei. Înnebunise.