Actiunea se petrece dupa ce a fost prinsa ceata de talhari care jefuise pe oamenii

din zona timp de doi ani. Una dintre victime era chiar popa Iancu caruia ii furasera
banii dar nu si caii care erau foarte valorosi. Dupa ce talharii au fost prinsi, popa
Iancu merge la fratele lui, Stavrache, care era hangiul si ii marturiseste plangand ca
el era conducatorul bandei de talhari si ca atacul din gospodaria lui fusese o
inscenare iar acum se teamea foarte tare ca nu cumva fostii lui tovarasi sa il dea de
gol. 

In timp ce vorbeau, douazeci de soldati voluntari au cerut adapost peste noapte la

hanul lui Stavrache. Acesta le-a oferit adapost si i-a hranit apoi l-a pregatit pe
fratele sau, poapa Iancu pentru a pleca impreuna cu acestia ca sa scape de
inchisoare. 

Dupa mai mult timp, hangiul care intrase in stapanirea averii fratelui sau, a primit o
scrisoare in care era anuntat ca fratele sau a facut multe acte de vitejie si ca
sfarsitul este pe sfarsit, fapt care l-a ingrijorat peste masura pe hangiu deoarece ar
fi trebuit sa dea averea inapoi. Dupa ceva timp, sosi insa o alta scrisoare in care citi
de moarte fratelui sau dar incepu sa fie bantuit de cosmaruri in care era atacat de
fratele sau. 

Intr-o seara, dupa ce a inchis pravalia, este vizitat de doua persoane, dintre care una
era chiar fratele sau, popa Iancu care fugise din nou deoarece cheltuise banii
regimentului si acum avea nevoie de ajutor. In urma unei dispute dintre cei doi
frati, hangiul isi pierde mintile.

///////////////////////////

 I
 Autorul arată că tâlharii „foarte-ndrăzneţi şi foarte cruzi”, care „băgaseră spaima
în trei hotare” au fost prinşi. Aceştia „începuseră cu hoţie de cai; apoi, o călcare
două, cu cazne; pe urmă omoruri”. Între cei jefuiţi în ultima vreme se afla şi popa
Iancu din Podeni, călcat când era singur acasă şi furat de bani. „De mirare însă un
lucru – popa avea un buiestraş minunat şi două iepe de prăsilă: nu i le-au luat.
Dar ceva şi mai curios – câinii din curte, nişte dulăi ca nişte fiare, nu dedeseră
măcar semn de viaţă!”, continuă autorul nararea.
Fratele mai mare al preotului, Stavrache, hangiu şi negustor, primeşte vizita
mezinului, care i se mărturiseşte, spunându-i că el este căpetenia cetei de tâlhari.
Hangiul află cu acest prilej că jaful de la preot fusese o înscenare menită să
adoarmă bănuielile şi că ceata de tâlhari fusese prinsă într-o cursă, iar şeful ei
scăpase din întâmplare. Popa Iancu este înspăimântat de gândul că tâlharii din
ceata sa, în timpul anchetei, puşi la cazne, vor mărturisi cine le este căpetenia.
Cum la han soseşte un grup de voluntari care se înrolaseră pentru a participa la
Războiul de Independenţă, în urma sfatului dat de Stavrache, popa Iancu se
înrolează şi el, pentru a i se pierde urma.
După câtva timp, hangiul primeşte o scrisoare de la fratele său, expediată din
Turnu-Măgurele, şi află astfel că preotul în lupta de la Plevna „Se bătuse cu mare
curaj şi cu mult noroc în trei rânduri; luase un steag de la inimic, într-o
încăierare unde ai noştri erau aproape zdrobiţi, fusese numit sergent pe câmpul de
onoare, căpătând «Virtutea militară» şi o decoraţie rusească”.
O altă scrisoare, primită puţin timp mai târziu şi semnată de doi camarazi de arme
ai preotului, îl informează despre moartea eroică a acestuia – înaintat între timp la
gradul de sublocotenent –, „pe câmpul de onoare de trei gloanţe inimice primite în
pântece”.
Imediat după primirea scrisorii, hangiul consultă un avocat pentru a afla „cu ce
forme intră cineva regulat în stăpânirea averii unui frate bun pierdut, care n-are
alt moştenitor”.
II
 Avocatul îl informează pe Stavrache despre dreptul lui de a folosi averea fratelui
plecat, atâta vreme cât acesta nu revine. Apoi „Au trecut cinci ani de la război şi
nimini, în adevăr, n-a supărat pe d. Stavrache fără decât popa Iancu volintirul,
care venea din când în când de pe altă lume să turbure somnul fratelui său.”.
În prima dintre aceste apariţii, preotul se înfăţişează fratelui său „Stins de
oboseală, bolnav, cu faţa hiravă şi cu ochii-n fundul capului ca în clipa morţii”, în
haine de ocnaş, spunând că a evadat după ce şi-a pilit lanţurile. Ocnaşul se
prăbuşeşte la pământ; luat în braţe de hangiu, se agaţă de acesta cu o greutate ca de
mort, după care îl trânteşte la pământ cu forţa unui luptător plin de putere şi îi pune
genunchiul pe piept, întrebându-l „– Gândeai c-am murit, neică?”. Vrea să-l
sugrume pe hangiu dar, împins de acesta cu ultimele sale puteri prin uşă afară,
dispare. Stavrache „A doua zi s-a dus la biserică şi a aprins lumânări pentru
sufletele morţilor”.
Din nou popa Iancu se înfăţişează lui Stavrache, acum în calitate de căpitan al unei
companii de soldaţi. Îl urmăreşte în casă pe hangiu, care se refugiază acolo, de
teama fratelui său, după ce ieşise în întâmpinarea militarilor. Văzându-se astfel
urmărit, Stavrache se repede asupra căpitanului, îl ia de gât, dar pe măsură ce
strânge, până când „simte cum degetele-i pătrund în muşchii grumazului
strivindu-i, afundând beregata”, chipul acestuia se luminează. Biruit de inutilitatea
efortului, Stavrache cedează, iar fratele său îi pune aceeaşi întrebare: „– Gândeai
c-am murit, neică?”, după care pleacă împreună cu compania sa. A doua zi
„Dis-de-dimineaţă, d. Stavrache, tremurând de friguri, era la popa satului,
rugându-l să vie negreşit până seara să-i facă sfeştanie acasă”.
 III
 Pe o vreme cu „ploaie, zăpadă, măzărică şi vânt vrăjmaş” Stavrache închide
prăvălia, socotind că nu va avea clienţi. Către seară însă o fetiţă trimisă de părinţi
vine să cumpere, pe datorie, petrol şi ţuică. Fetiţa îi transmite hangiului cerinţa
părinţilor: să nu mai pună ţuică în clondirul de petrol şi petrol în cel de ţuică şi să
măsoare bine. Ia un covrig rămas pe tejghea, în timp ce hangiul se apleacă să ridice
recipientul cu petrol dar primeşte o palmă, pentru tentativa de furt.
După plecarea fetiţei sosesc cu o sanie doi călători, cu aspect negustoresc. Poftiţi în
han, unul din ei se culcă, de oboseală, explică al doilea, care, în timp ce mânca din
ce-i adusese hangiul, îi spune acestuia din urmă pe nume. Uimit, Stavrache
întreabă de unde îl cunoaşte oaspetele. Acesta răspunde că l-a informat tovarăşul.
Auzind întrebarea şi în timp ce hangiul se îndrepta spre pat ca să-l vadă mai bine,
cel culcat ridicându-se în picioare spune: „– Cum să nu te cunosc, neică Stavrache,
dacă suntem fraţi buni?”. La aceste cuvinte, şocat fiind, „Hangiul deschise gura
mare să spuna ceva, dar gura fără să scoată un sunet nu se mai putu închide;
ochii clipiră de câteva ori foarte iute şi apoi rămaseră mari privind ţintă, peste
înfăţişarea aceea, în depărtări ne-nchipuite”, după care popa Iancu îi spune că a
venit la el ca să ia, în bani, o parte din averea pe care o lăsase. Avea nevoie de bani
pentru că a luat cincisprezece mii de lei din banii regimentului: „– ...Dacă până
poimâine n-am cinsprezece mii, trebuie să mă-mpuşc...”, adaugă el.
În tot acest timp, Stavrache nu zice nimic, ascultă, zâmbeşte, şi apoi începe să râdă,
gura îi rămâne încleştată iar paharul şi-l varsă peste bărbie, pe piept. Fără să spună
nimic, îşi face câteva cruci, apoi se culcă, adoarme pe loc şi, atins uşor de frate, cu
scopul de a-l trezi din visul urât pe care credea că îl avea, se ridică în picioare, „cu
chipul îngrozitor, cu părul vâlvoi, cu mâinile-ncleştate, cu gura plină de spumă
roşcată”. Îi atacă pe cei doi care cu greu reuşesc să-l biruie pe hangiu; pus la
pământ printr-o stratagemă (preotul îi legase picioarele în timp ce Stavrache se
luptă cu celălalt client), hangiul începe să cânte popeşte, legănându-şi capul în
ritmul melodiei. Înnebunise.

////////////////////////////////////////

Nuvela „In vreme de razboi” aparuta in 1898 este o opera realista cu adanci ecouri 
din sfera naturalismului.

Tema acestei excelente nuvele desi autorul o subtitulase „Schita” este obsesia.
Hangiul Stavrache, mostenitorul fratelui sau, preotul Iancu din Podeni, plecat pe fr
ont
ca sa scape de urmarire, caci fusese capitanul unei bande de hoti, traieste la inceput
, iluzia fugara ca fratele sau nu se mai intoarce. Curind, obsesia reintoarcerii fratelu
i pune stapinire pe el si-l devoreaza, pina la urma.

In vreme de razboi este o proza de sondare psihologica a unei „fiinte auxioare, striv
ita in cele din urma de alienare, rezultata dintr-o evolutie tragica de tip apasator”.

Nebunia apare ca element concluziv, catastrofic: „cauzata de ticalosul Popa Iancu.

La avertismentul dat de Iancu Georgescu („Gindeai c-au murit, neica ”) ritmul lui d
e viata, se precipita, alienindu-l”. Nebunia lui Stavrache, ajunsa in final
la forme paroxiste, se afla in el insusi, iar situatiile exterioare,
create prin prezenta fratelui sau Popa Iancu, au rolul de
a declansa rostogolirea iminenta spre drama neasteptata.

Traseul epic al nuvelei urmeaza linia unei compozitii clasice, iar cele trei capitole, 
urmarind cresterea obsesiei lui Stavrache si transformarea ei in nebunie,creaza o ti
pologie si compune un destin uman tragic aflat sub stapinirea neiertatoare a unei ta
re ereditare.

Primul capitol al nuvelei se constitue ca o adevarata expozitiune, in care
se precizeaza datele esentiale despre cele doua personaje, aflate in relatie de rudeni
e: Hangiul Stavrache este negustor si proprietarul unei pravalii, iar fratele sau este 
preotul Iancu din Podeni dar si conducatorul unei bande de hoti in final prinsa de st
apinire. Pentru a
se salva Popa Iancu se inroleaza ca voluntar si pleaca la razboi, averea sa raminind 
in mostenire lui Stavrache.

Momentul intriga ii constitue gindul care-l chinuie pe Stavrache in legatura cu into
arcerea fratelui sau, desi o scrisoare primita il asigurare ca acesta a murit. Actiunea 
nuvelei creste treptat in tensiune, urmarindu-se obsesiile lui Stavrache, cosmarurile 
pe care le traieste, terorizat de imaginea fratelui, de presupusa replica a acestuia,
care devine laitmotiv: „Gindeai c-am murit,neica ?”.

In capitol al doilea aflam ca,
o data cu mostenirea averii, Stravache este chinuit de vedenia fratelui mort. In aces
t capitol se insista asupra invalmaselilor de ginduri,
se trece mereu din realitate in vis, incit se confunda planurile, sugerindu-se
degenerarea psihica a lui Stavrache, proiectata pe fundalul unui mediu social bintui
t de anomalii, caruia fratele sau ii apare cind in haine de ocnas, cind imbracat milit
ar, dar totdeauna gata sa-l ucida.

Punctul culminant si deznodamintul conflictului, prezentate in capitolul al treilea il 
reprezinta momentul intilnirii reale dintre cei doi frati. Cind popa Inacu ii cere lui S
tavrache sa l ajute cu
o suma de bani pe care acesta ii delapidase din banii regimentului, hangiul, ajuns la 
capatul incordarii psihice, inebunneste. Replica lui popa
Iancu, usor modificata fata de aceea din starile halucinatorii ale lui Stavrache („Ma 
credeai mort, nu-i asa ”), vine ca
o extraordinata lovitura peste mintea buimacita a hangiului. Cu
o arta desavirsita autorul analizeaza acum reactiile organice, atitudinea si comporta
rea eroului.

Lantrile cauzale sint intr-o ordine crescinda si radata de
la simpla criza, psihologica de
la inceput care abia se infiripa, ea se adincese mereu si teptat sus imperiul obsesiilo
r, conducind la trecerea de
la starile halucinatorii la starea explosiva si violenta, premergatoare nebuniei, decla
nsind iremediabil dementa, iar actiunile eroului sint dirijate treptat de presimtirea c
a popa Iancu nu e mort,
de obsesia intoarcerii fratelui si de starea de violenta din momentul confruntarii dir
ecte cu acesta. Autorul prezinta astfel, un caz patologic, o fisa clinica, ce are
ca mobil patima inavutirii. Stavrache este, in acelasi timp, un negustor necinstit, av
ar si nemilos, plasat fiind in contextul unui mediu social, in care setea de imbogatir
e are consecinte nefaste asupra individului, dezumanizindu-l.

Natura joaca si ea un rol important in nuvela. Ea este perceputa atit vizual cit si aud
itiv. Intimplarile se petrec noaptea si intr-un cadru de toamna si iarna.

Personajul principal
al nuvelei este surprins atit din perspectiva sugerata prin descrierea cadrului natural
, deci din perspectiva povestitorului - narator, cit si din perspectiva relatiei directe c
u celelalte personaje - prin dialog - si al confruntarii cu sine - prin monolog.