I

„Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu...”

Alexandru Lăpuşneanul revine în ţară, „întovărăşit de şepte mii spahii şi de vro
trei mii oaste de strânsură”,pentru a lua scaunul domniei de la Ştefan Tomşa. Mai
înainte fusese înlăturat din domnie şi înlocuit de către Iacob Eraclidul, cunoscut
sub numele Despot Vodă; acesta „perise ucis de buzduganul lui Ştefan Tomşa”.
Lângă Tecuci, unde oastea face popas într-o dumbravă, patru boieri, Vornicul
Moţoc, Postelnicul Veveriţă, Spătarul Spancioc şi Stroici, sunt primiţi, la cererea
lor, de către
Lăpuşneanul în cort. Unde Moţoc comunică pretendentului la domnie că „obştia
ne-au trimis pre noi să-ţi spunem că norodul nu te vrea, nici te iubeşte”, însă „–
Dacă voi nu mă vreţi eu vă vreu, răspunde Lăpuşneanul, a cărui ochi scânteiară ca
un fulger, şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi, şi voi merge ori cu voia, ori
fără voia voastră”. Apoi viitorul domn întreabă,
referindu-se la perioada cât a condus ţara: „Cum a fost oblăduirea mea? Ce sânge
am vărsat? Care s-au întors de la uşa mea, fără să câştige dreptate şi mângâiere?
Şi însă, acum nu mă vreţi, nu mă iubiţi?”.
Pleacă Spancioc, Veveriţă şi Stroici dar Moţoc rămâne, propunându-i lui
Lăpuşneanul să renunţe la oştile turceşti, căci îl vor sprijini boierii cu oamenii lor în
lupta pentrutron. Ca răspuns, Lăpuşneanul îşi arată neîncrederea: „învechit în zile
rele, deprins a te ciocoi la toţi domnii, ai vândut pre Despot, m-ai vândut şi pre
mine, vei vinde şi pre Tomşa; spune-mi, n-aş fi un nătărău de frunte, când m-aş
încrede în tine?”. Dar îi făgăduieşte lui Moţoc să nu îl ucidă („sabia mea nu se va
mânji în sângele tău”) căci va avea nevoie de el „ca să mă uşurezi [completează
Lăpuşneanul] de blăstemurile norodului”.
II
„Ai să dai samă, doamnă!...”
Tomşa părăseşte tronul şi se refugiază în Valahia, în timp ce pe Lăpuşneanul
poporul „îl întâmpina cu bucurie şi cu nădejde, aducându-şi aminte de întâia lui
domnie, în care el nu avusese vreme a-şi dezvăli urâtul caracter”.
Noul domn pune să fie umplute cu lemne şi arde toate cetăţile Moldovei, cu
excepţia Hotinului,
cetăţile fiind locuri de rezistenţă şi comploturi ale boierilor împotriva
domnitorului.
Pentru ca „să stârpească cuiburile feudalităţii, îi despoia pe boieri de averi sub
diferite pretexte, lipsindu-i cu chipul acesta de singurul mijloc cu care puteau
ademeni şi corumpe pre norod”. În plus, execută boierii la „cea mai mică greşală
regătorească, la cea mai mică plângere ce i se arăta” iar capetele celor ucişi sunt
atârnate de poarta curţii domneşti.
În sala tronului intră Doamna Ruxandra, soţia lui Lăpuşneanul şi fiica lui Petru
Rareş („avea acea frumuseţă, care făcea odinioară vestite pre femeile
României.”); soţul ei o ia „ca pe o pană” şi şi-o aşează pe genunchi. Ruxandra îşi
imploră soţul să cruţe pe boieri, spunându-i şi motivul ce a îndemnat-o să i se
adreseze: „– De-aş şti că mă vei şi omorî, nu pot să tac. Ieri, când voiam să întru, o
jupâneasă cu cinci copii s-au aruncat înaintea rădvanului meu şi m-au oprit
arătându-mi un cap ţintuit în poarta curţii. «Ai să dai seamă, doamnă, îmi zise, că
laşi pre bărbatul tău să ne taie părinţii, bărbaţii şi fraţii... Uită-te, doamnă,
acesta-i bărbatul meu,
tatăl copiilor acestora, care au rămas săraci! Uită-te!»”. După ce Doamna îi cere
să înceteze omorurile, Lăpuşneanul îi promite că îi va îndeplini dorinţa „de
poimâine”, zice el, după ce îi va da Doamnei, a doua zi „un leac de frică”.
III
„Capul lui Moţoc vrem...”
Sunt anunţaţi boierii „să se adune a doua zi, fiind sărbătoare, la mitropolie, unde
era să fie şi domnul, ca să asculte liturghia şi apoi să vie să prânzească la curte”.
După slujbă, Lăpuşneanul se adresează boierilor, spunându-le că îi pare rău
pentru că a „arătat asprime” faţă de ei, apoi îşi motivează actele crude prin
„dorinţa de a vedea contenind gâlcevirile şi vânzările unora şi altora, care
ţinteau la răsipa ţării şi la peirea mea”. Adăugând
că vrea să trăiască alături de boieri „de acum în pace, iubindu-ne ca nişte fraţi”, îşi
cere iertare de la ei şi de la norodul adunat în biserică.
La cuvântarea „deşănţată” a domnitorului asistaseră Spancioc şi Stroici, care
decid că nu vor participa la masa oferită de domn, din neîncredere.
Boierii sosind la casa domnească, în număr de 47, observă prezenţa lefegiilor
înarmaţi în
curte, şi a patru tunuri îndreptate spre poartă, dar nu dau atenţie faptului.
Masa ce s-a servit era simplă, conform obiceiurilor vremii: „Cel mai mare ospăţ se
cuprindea în câteva feluri de bucate. După borşul polonez, veneau mâncări
greceşti ferte cu verdeţuri, care pluteau în unt; apoi pilaful turcesc şi, în sfârşit,
fripturile cosmopolite. Pânza mesii şi şervetele erau de filaliu ţesute în casă, tipsiile
pe care aduceau bucatele, talgerele şi tipsiile erau de argint”.
Aproape de încheierea ospăţului, un boier, Veveriţă, închină un pahar urând lui
Vodă ca să-l întărească Dumnezeu în gândul bun „de a nu mai strica pe boieri şi a
bântui norodul...”. Sub pretextul că în urare s-ar ascunde o jignire adusă
domnitorului, armaşul ordonă uciderea boierilor care, „neavând nici o grijă,
surprinşi mişăleşte pe din dos, fără arme, cădeau făr-a se mai împotrivi”, cu
excepţia unora dintre cei tineri – transformă în arme tacâmurile, vasele, scaunele.
Sunt ucise şi slugile boierilor, aflate în curte, dar câteva scapă fugind peste ziduri
şi
poartă vestea despre cele întâmplate.
În faţa porţii palatului domnesc se adună „tot oraşul” şi oamenii, întărâtaţi, încep
să lovească în poartă cu topoarele. Lăpuşneanul cere armaşului să-i întrebe ce
doresc, iar ca răspuns, după un moment de ezitare, gloata se hotărăşte: „– Capul
lui Moţoc vrem!”, arătând şi motivul, „–
Am rămas săraci!/– N-avem bani!/– Ne i-au luat toţi Moţoc!”.
Auzind cele transmise de armaş în legătură cu cererea mulţimii, vornicul Moţoc
solicită domnitorului să îl apere („Pune să deie cu tunurile într-înşii... Să moară
toţi! Eu sunt boier mare; ei sunt nişte proşti!”) dar acesta refuză („Proşti, dar
mulţi, răspunse Lăpuşneanul cu sânge rece”) şi vornicul este aruncat de pe zid
mulţimii, „care într-o clipală îl făcu bucăţi”,
apoi „gloata”, „mulţămindu-se de această jertfă, se împrăştie”.
Vodă ordonă să se reteze capetele boierilor ucişi, le aşează pe masa de ospăţ în
formă de
piramidă, „puind pe ale celor mai mici boieri dedesupt şi pe ale celor mai mari
deasupra”; o aduce pe DoamnaRuxandra ca să vadă priveliştea, care leşină, ceea
ce prilejuieşte un
comentariu soţului: „– Femeia tot femeie, zise Lăpuşneanul zâmbind”.
Trimişi să-i aducă pe Spancioc şi pe Stroici, oamenii armaşului îi ajung pe fugari
când tocmai
treceau hotarul de pe Nistru şi cei doi boieri îi trimit lui Lăpuşneanul vorbă că îl
vor „vedea păn-a nu muri”.
IV
„De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu...”
După patru ani de la uciderea celor 47 de boieri, Lăpuşneanul se mută în cetatea
Hotinului, pentru a-i putea supraveghea pe Spancioc şi Stroici, refugiaţi în Polonia.
Îi era teamă de
faptul că cei doi vor veni cu oaste polonă în Moldova.
În acest timp îşi ţinuse promisiunea făcută Doamnei Ruxandra, în sensul că nu mai
omora, dar „Scotea ochi, tăia mâni, ciuntea şi seca pe care avea prepus”.
Îmbolnăvindu-se, cere mitropolitului, episcopilor şi boierilor pe care îi chemase
lângă el să îl
călugărească, dacă îl vor vedea că se apropie de moarte. Deoarece face o criză
puternică, este călugărit şi primeşte numele de Paisie, doamna Ruxandra este
numită regentă iar fiul său, Bogdan, noul domn.
Sosesc Spancioc şi Stroici, ajung în faţa camerei unde se afla Lăpuşneanul bolnav
şi, ascultând la uşă, aud acuzele aduse de către acesta mitropolitului şi călugărilor
care se aflau acolo, ca urmare a călugăririi sale, precum şi ameninţarea rostită
(„M-aţi popit voi, dar de mă voi îndrepta, pre mulţi am să popesc şi eu!”).
Deoarece Lăpuşneanul îşi ameninţase soţia şi fiul cu răzbunarea, Spancioc şi
Stroici o conving pe Doamna Ruxandra să pună otravă în apa cerută de
Lăpuşneanul, pentru a-şi salva fiul.
Intrând în camera fostului domn, care băuse deja din otravă, cei doi îl silesc să bea
şi
resturile ei.
Alexandru Lăpuşneanul a murit în chinuri şi a fost îngropat, adaugă autorul, în
„monastirea Slatina, zidită de el”.

Costache Negruzzi este unul dintre primii scriitori romani care folosesc drept
sursa trecutul istoric al poporului nostru, realizand prima nuvela istorica valoroasa
din literatura romana, “Alexandru Lapusneanul”. Autorul infatiseaza ultimii 5 ani
din a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul, ani caracterizati prin razbunare
plina de cruzime a voievodului impotriva boierilor tradatori.
Titlul nuvelei aduce in prim-plan personalitatea impresionanta a personajului
principal, Alexandru Lapusneanul, ramas in istorie mai ales prin a doua sa domnie.
El apare drept tipul domnitorului tiran, a carui cruzime este determinata de
dorinta sa de razbunare fata de boierii tradatori.
Nuvela este structurata pe 4 parti, fiecare fiind precedata de un moto, care
concentreaza printr-o replica sugestiva continutul fiecarei parti.
Expozitiunea : Primul capitol sub motoul “Daca voi nu ma vreti, eu va vreu…”
relateaza episodul venirii lui Alexandru Lapusneanul in Moldova, hotarat sa ocupe
tronul pentru a doua domnie. Acum la conducerea tarii de afla Stefan Tomsa care-
l inlaturase de la domnie pe Iacob Eraclid, poreclir Despot-Voda. La randul sau
Lapusneanul fusese izgonit de la scaunul tarii de catre Despot-Voda. El izbutise sa
aune osti turcesti si venise acum in Moldova cu gandul de a izgoni “pre rapitorul
Tomsa”.
Aceiasi boieri care-l tradase in prima domnie venisera acum sa-l intampine
aproape de granita: vornicil Motoc, postelnicul Veverita, spatarul Spancioc si
Stroici. Acestia se inchina in fata lui Lapusneanul, dorind sa-l convinga sa renunte
la tron deoarece “tare este linistita iar iar norodul nu te vrea nici te iubeste”.
Intriga: Manios cu ochii scanteind ca un fulger, Alexandru Lapusneanul este
hotarat sa se instaleze pe tronul Moldovei, raspunzand boierilor cu
fermitate:”Daca voi nu ma vreti, eu va vreu”(…) si daca voi nu ma iubiti eu va
iubesc pre voi (…).
Desfasurarea actiunii: Al doilea capitol are ca moto “Ai sa dai sama, doamna!…” si
incepe cu inscaunarea lui Lapusneanul care nu intampina nici o piedica, deoarece
Tomsa fugise in Valahia. Lapusneanul este primit de norod cu speranta. Prima
masura pe care o ia Lapusneanul este aceea de a arede toate cetatile Moldovei in
afara de Hotin cu scopul de a starpi “cuiburile feudalitatii”si sa se razbune pe
boierii tradatori dar, la cea mai mca banuiala sau impotrivire, ii ucide fara mila.
Doamna Ruxandra incearca sa-l induplece sa crute vietile boierilor, gandindu-se la
credinta in Dumnezeu si lacrimile jupaneselor vaduve. Cu riscul de a fi pedepsita
cu moartea, doamna Ruxandra ii relateaza vorbele unei jupanese vaduve cu 5
copii, care a amnintat-o ca va da seama pentru faptele voievodului, in timp ce-I
arata capul insangerat al boierului ucis infipt intr-o teapa.
Afland de frica sotiei sale si auzindu-i rugamintea, Lapusneanul ii promite ca a
doua zi ii va da un leac pentru frica , iar peste doua zile nu va mai vedea
asemenea privelisti sangeroase.
Punctul culminat: incepe odata cu al treilea capitol “Capul lui Motoc vrem…”.
Alexandru Lapusneanul facuse de stire tuturor boierilor sa participe impreuna la
slujba de la Mitropolie, dupa care erau cu totii invitati sa pranzeasca la curte cu
scopul de a impaca pe domnitor cu boierii. La ospatul de impacare de la curtea
domneasca, Lapusneanul porunceste sa fie ucisi 47 de boieri ale caror capete sunt
asezate dupa ranguri, intr-o urisa piramida. Vazand acesta dovada de cruzime,
doamna Ruxandra lesina neacceptand aces “leac de frica”.
In acest timp, putinii slujitori aflati in curte venise la portile curtii domnesti.
Acestia au inceput sa strige “Capul lui Motoc vrem”. Lapusneanul il dadu pe
Motoc multimii si intr-o clipa il facu bucati, pedepsind astfel un alt boier tradator.
Deznodamantul: coincide cu ultimul capitol care are ca moto “De ma voi scula pre
voi am sa popesc si eu…”. Timpde 4 ani Alexandru Lapusneanul nu a mai taiat
capetele boierilor, dar nascocise alte moduri de a-I schingiui pe banuiti: scotea
ochi, taia maini.
Aflat in cetatea Hotinului, domnitorul se imbolnaveste grav si doreste sa se
calugareasca. Mitropolitul ii indeplineste dorinta dandu-I numele de Paisie.
Auzindu-si numele de calugar ii alunga cu jigniri si amenintari pe fratii sai intru
credinta : “M-atapopit voi, dar de ma voi indrepta, pre multi am sa popesc si eu!
Iar pre cateaua asta voi s-o tai in patru bucati impreuna cu tancul ei!”
Ingrozita de amenintarile lui Lapusneanul, Doamna Ruxandra accepta sfatul lui
Spancioc de a-I pune sotului ei otrava in bautura.
Alexandru Lapusneanul, lasand o pata de sange in istoria Moldovei, a fost
inmormantat la manastirea Slatina unde se vede si astazi portretul lui si al familiei
sale.
Elemente romantice:
1.preferinta pentru. un personaj de exceptie in situatii de exceptie
2.autorul pastreaza punctul de plecare in cronicile lui M.Costin si G. Ureche,
peste care suprapune elem.fictionale
3.amesteca modurile de expunere folosind elem. de limbaj care reconstituie
atmosfera de secol XVIII moldovenesc
4. apar descrieri arhitecturale sau vestimentare care contribuie la refacerea
atmosferei de epoca
5.preferinta pentru antiteze socante(inger-demon, boieri patrioti-boieri
tradatori)
6. diabolicul domnitor este urmarit in detaliu, construit ca psihologie si
inteligenta demonice; este celebru prin felul in care isi tine promisiunile si
prin replici
7. felul in care Lapusneanul se intoarce la a2a domnie cu ajutor turcesc si cu
tinta sigura:sa se razbune pe boierii care l-au tradat in prima domnie
8.Negruzzi creeaza un personaj cu accente patologice:felul in care
manipuleaza psihologic multimea, in care isi tine sadic promisiunile
9.casatoria din interes politic pe care o face Lapusneanul
10.pentru.prima data in istoria literaturii apare personajul
colectiv(multimea)
11.moartea Lapusneanului a ramas pana astazi un mister; Negruzzi da
varianta otravirii(scena romantica)
12.scena din Biserica in care la sf.slujba domnitorul tine o cuvantare prin
care isi cere iertare si ii invita pe boierii prezenti la o masa de impacare
Elemente clasiciste:
1. text perfect echilibrat cu mom.subiectului perfect distribuite
Cap. I:expozitiunea si intriga
Cap. II-III esfasurarea actiunii
Cap. IV:punctul culminant si deznodamantul
2.fiecare cap. are un motto care sugereaza sau reprezinta chiar punctul
culminant
Elemente realiste:
1.tot ce tine de adevarul istoric pe care Negruzzi il preia din Letopisetul lui
M.Costin si G. Ureche.