VINDEREA 

LUI  IOSIF
(Istoria lui Iosif)

Cunoaşteţi voi, copii, povestea

Cu băieţelul cel cuminte,
Cu fraţii lui, mânjiţi de sânge,
Invidioşi şi fără minte?

Aţi auzit, cumva, de-un tată

Albit de griji în cortul său?
Un tată bun cu toţi copiii,
Ce seamănă cu Dumnezeu?

Aţi învăţat despre vânzare,

Despre cămile şi arginţi?
De Ruben, Simeon şi Iuda,
De Iosif, floare între sfinţi?

Icoană vie a fost Iosif,

A lui Isus, smeritul Miel!
Acestea s-au numit, în Carte,
Istoria lui Israel!
…………………………….
Iosif, favoritul tatei,
Nu era, vai, şi al gloatei!
„Fraţii” l-au privit ciudos,
Pentru că era frumos!

Ei n-au înţeles decât

Că el trebuie-omorât,
Pentru că, din cer, un vis,
Măreţie i-a promis!

Providenţa l-a salvat

Şi pe aripi l-a purtat,
Spre-mplinirea visului,
Căci nimic în lume nu-i,

Să oprească-un plan divin!

Lanţuri, umilinţă, chin,
Toate-acestea l-au condus
Către patria de  sus!

Florin Laiu

IOSIF,  TRIMIS  ÎN  TEMNIŢĂ

Iosif cel curat la suflet,
Nobil, cast în al său umblet,
În celulă-i aruncat,
Căci n-a vrut ca în păcat
Să-şi mânjească viaţa sa
Şi pe Domnu-a-L întrista.

Ca şi Iosif, crin curat,

Vreau mereu înmiresmat
Cu parfum ceresc să fiu,
Pentru Domnul, vrednic fiu,
Să cunoască toţi, că eu
Aparţin lui Dumnezeu.

Magdalena Toma

VISUL  LUI  FARAON

Faraon, în patu-i lat,

A visat un vis ciudat:
Şapte vaci, frumoase, grase
Şi-încă şapte urâcioase,
Slabe şi urâte, foc,
Ce le-a înghiţit pe loc
Pe acelea mai frumoase.

Apoi, şapte spice grase

Şi-alte spice mici, uscate,
Ce veniră pe la spate
Şi-mpungând cu paiul lor
Trupul plin al primelor,
Le-nghiţiră! „Ce să fie?”
Se-ntreba o-mpărăţie!

Vrăjitorii s-au plecat

La răspunsul minunat,
Ce prin Iosif, DOMNU-a dat!

„Şapte ani de bogăţie

Şi-apoi şapte-n sărăcie
Vor urma! Deci, adunaţi
Ca s-aveţi ce să mâncaţi!”

Florin Laiu

IOSIF  DEVINE  SCLAV

Pentru vina de-a visa,
Celor ce nu convenea,
Iosif sclav a fost făcut
Şi la Egipteni vândut!

Dar l-a ocrotit mereu

Bunul nostru Dumnezeu,
Astfel că, stăpânul chiar,
Dregătorul Potifar,

L-a-nălţat peste averi

Şi i-a-ncredinţat puteri
Peste toată casa lui…
Fost-a voia Domnului,

Mai presus de gândul rău

Al oricărui frate-al său!
Tu, băiete, fii curat
Şi vei fi, la fel, `nălţat!

Florin Laiu

IOSIF  IARTĂ  PE  FRAŢII  SĂI

Îi încercase greu pe fraţii săi,

Dar clocotea de dorul de-a-i ierta.
E-adevărat c-au fost tirani şi răi,
Dar dragostea pe toate le uita!

Din cupa fermecată a dedus

Că fraţii lui sunt pocăiţi de toate.
Iar ei, prin mijlocire, au aflat
În domnitor, pe minunatul frate!

Plânsese poate Iosif în robie,

În închisoarea rece-n rugăciune!
Priviţi-l însă-acum, cum se sfâşie
De dor şi bucurie fără nume!

Din nevăzut, chiar îngerii privesc

Pe-naltul domnitor, ce-şi iartă fraţii,
Îmbrăţişând pe micul Beniamin
Şi trimiţând acasă invitaţii.

Florin Laiu
HĂINUŢA LUI IOSIF

Iacov îl iubea nespus

Pe-al său fiu, mic şi supus
Şi lui Iosif, el, odată,
O hăinuţă colorată
I-a făcut, urzind în ea
Grija şi iubirea sa.

Haina-a fost spre înălţare?…

Spre cădere?… Spre salvare?…
Doamne, toate Tu le ştii!
O istorie-i zi de zi!…
Prin hăinuţa ce-o purtăm,
Vrem ca să Te onorăm!

Magdalena Toma

CA IOSIF

Băieţelul acesta,
În haine pestriţe îmbrăcat,
Ce trece peste coline,
Încărcat cu de-ale mâncării…
Cine să fie?…
Este Iosif. Cine nu ştie?…
Este trimis de tatăl său în misiune
Şi aleargă spre fraţii săi
Cu gânduri bune.

Aş vrea să fiu ca Iosif,

Să alerg spre fraţii mei
Îmbrăcat cu hainele credinţei,
Cu bucurii despre Dumnezeu,
Drept merinde.
Chiar dacă ei mă vor vinde,
Chiar dacă mă vor trece peste hotar,
Voi fi ca el,
Şi acolo, şi oriunde, misionar!