Sunteți pe pagina 1din 1

1.

Ne-am învățat să fim nemulțumiți


Și să ne plângem poate de prea bine,
Ne răsculăm când suntem prigoniți
Ori comentăm când chiar și-un moft ni se reține.

2. Îl judecăm pe Dumnezeu,
În funcție de cât Îi dăm zecime,
Uitând că tot ce am primit mereu
N-a fost plătit și nici cadou de la mulțime.

3. Ne-am învățat să ne rugăm în cor,


Sau cel puțin rostind aceeași frază,
De parcă am trăi pe placul tuturor,
Așa cum doar mulțimile te limitează.

4. De ce să nu ne mai rugăm acasă


Și să trăim minuni, nu doar povești?
Nu scrie nicăieri de izbăvire-n masă,
Ci doar de mântuiți, în urma bunei Sale vești.

5. Avem și dreptul la minuni nepublicate,


Putem ruga pe Dumnezeu și personal,
N-avem nevoie de formule învățate,
Nu suntem obligați să curgem după val.

6. Minunile-s minuni când numai tu și Dumnezeu


Le-ați petrecut ca fiu și Tată,
Când le-ai cerut în ceasul răscolit și greu,
Iar El te-a ascultat de fiecare dată.

7. E timpul să ne vindecăm de gloate


Și să trăim mai personal orice moment;
Să-I mulțumim lui Dumnezeu, că El de toate
Ne-a dat de la-nceput până-n prezent!

S-ar putea să vă placă și