POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin!

In Evanghelie ni se spune ca Domnul binevestea si invata in pustie, iar poporul

Il asculta toata ziua. Nici arsita, nici frigul, nici foamea nu-l distragea.
Si, la sfarsit, Domnul a facut minunea inmultirii celor cinci paini.

Astazi, unora le este greu sa asculte o predica; casca, se ocupa cu alte

lucruri. Iar pe vremea aceea o mare multime de oameni asculta atent
toata ziua. Unii cred ca acest lucru este un chin: predicatorul se chinuie pe sine
si pe altii. Dar cuvantul predicii este paine pentru sufletul nostru. Oame-
nii primesc intotdeauna folos ascultand sau citind cuvantul sfant. Chiar
daca nu-l inteleg, fiind luminati si avand frica de Dumnezeu, invata sa-l
asculte. Ascultarea si citirea sunt lucrari duhovnicesti de capatai. Ele ne
tin gandul la Dumnezeu, inmoaie inima, indrepteaza firea, alunga diavolii, ne
invata teama de pedeapsa care urmeaza incalcarii voii divine. Intelegand
cuvantul, trebuie sa-l duci celor insetati.

Pedeapsa oamenilor in vremurile din urma va fi lipsirea de cuvantul lui

Dumnezeu! Oamenii aceia simpli ascultau cuvantul de dimineata pana seara,
asemenea Mariei. Acesta este sensul vietii, fapta faptelor: Ascultand de
voi, de Mine asculta. Cei care au auzit cuvantul si au gustat painea
Domnului au strans cu atentie 12 cosuri de firimituri. Iata, si noi trebuie
sa strangem in „cosurile” noastre mancare nestricacioasa, prin citirea
Evangheliei, a Psaltirii, a rugaciunii.

Primind hrana trupeasca, nu uita de suflet: roaga-te inainte de masa, in

timpul mesei (atunci nu vei manca peste masura) si dupa masa. Este
bine sa nu mananci nimic fara semnul crucii si rugaciune. Diavolul
poate intra in mancare. Sa nu uiti niciodata ca prin semnul crucii
mancarea se curata de duhuri. Acest lucru ni s-a descoperit, din mila lui
Dumnezeu, prin cuvintele demonizatilor.

Ia aminte la mancarea inmultita de Domnul: este mancare simpla, paine si

peste, nu fructe exotice, prajituri, ciocolata, cu care ne satisfacem
poftele, dar de la care avem putin folos. Satisfacerea placerii gustului prin
imbuibarea cu diferite delicatese este pacat. Nu te imbuiba cu mancare, lasa
loc Duhului Sfant. Nu uita sa spui in timpul mesei: „Doamne, iti multumesc
pentru mancarea acesta, de care unii sunt lipsiti.” Imparatul care a gustat
pesmetul unui sfant nevoitor a ramas uimit de gustul lui minunat. Dar de ce
avea acel gust? Pesmetul era „condimentat” cu rugaciune si cu har. Fii
infranat la bautura, la mancare, la imbracaminte. Iata un exemplu:
pusculita lui Dumnezeu. Cand sotia cerea sotului o suma oarecare pentru
cumparaturi, el ii dadea un pic mai putin, iar restul ii punea in pusculita. Si
toata viata a facut astfel, de cate ori s-a putut. Inainte sa moara, barbatul l-a
chemat pe preot si i-a dat pusculita. Cu banii adunati s-a construit un spital.
Iata, trebuie sa chibzuim si sa jertfim din avutul nostru acolo unde este
mare nevoie.

Incepe Postul Adormirii Maicii Domnului. Postul este necesar si folositor

pentru infranarea pacatului. Postul si rugaciunea il fac pe om ceresc si ii bucura
pe ingeri. Sa aducem postul nostru ca o jertfa lui Dumnezeu, sa intarim
rugaciunea, sa biruim patimile, sa ne impacam cu cei care ne-au
suparat. Sa slujim lui Dumnezeu cugetand la El, citind, infranandu-ne,
impartasindu-ne. Postul trupesc fara cel duhovnicesc nu este folositor.
Sa ne canalizam toate eforturile pentru a ne infrana de la rau, pentru a
topi pornirile spre manie si a pune paza gurii. Sa ne straduim sa fim
binevoitori, lipsiti de rautate, sa-i vizitam pe cei bolnavi, sa ne impacam
cu toti. Nu-l invidia pe cel fericit, ci impleteste dragostea fata de
aproapele cu zdrobirea inimii si cu pocainta.

Intampina postul vesel si bucuros. Ia aminte la tine insuti, posteste cu

smerenie. Ridica-te de la masa inainte de a te satura. Cine mananca pana
la saturare nu posteste. Tu posteste cu ochii, cu limba, cu auzul, mergi
mai des la biserica, ia aminte la gandurile tale, la ceea ce
vorbesti. Postul si trezvia: acestea sunt armele care lovesc raul, sunt
carul care duce la cer, faptele care aduc milostivirea Domnului. E lipsit
de pricepere cel care posteste trupeste, dar nu se abtine de la rautate.
Iarta supararile, nu tine minte raul, ia aminte la propriile pacate, iar nu
la cele ale altora, distruge deprinderile rele. Nu limita postul tau la
infranarea de la mancare! Nici diavolul nu mananca. Stapanind
pantecele, stapaneste limba!

Painea si apa nu fac rau nimanui. Cei neputinciosi, care nu pot sa

posteasca, sa compenseze aceasta cu lucrarea duhovniceasca. Scopul
postului este impartasirea deasa cu Tainele lui Hristos.

Insusi Domnul a postit! Postul slabeste puterea pacatului care vietuieste

in trup. Prin post, noi dovedim ca Il iubim pe Dumnezeu mai mult decat
ne iubim trupul. Postul este hrana pentru suflet. La sfarsit, nu uita sa te
intrebi ce te-a invatat acest post.

(Din: Pr. Valentin Mordasov, duhovnicul de la Pskov: Invataturi si

intamplari minunate, Editura Sophia, 2011)

***

Bogdan Munteanu: Cea mai fericită femeie

Noi i-am ucis Fiul, dar ea ne iubeşte. A suferit mai mult decât toate
femeile care s-au născut şi se vor naşte vreodată pe lume.

Miliarde de fiice ale Evei au îndurat şi vor mai avea parte de chinuri cumplite,
însă numai uneia i s-a prezis că va trece sabie prin sufletul său. Şi aşa a fost.

Totuşi, pe niciuna alta nu o putem numi pururea fericită. Numai Preasfânta

Născătoare de Dumnezeu (Theotokos) este şi cea care a suferit mai
mult, dar şi cea mai fericită.

Cum de uităm adesea această esenţială lecţie?! Nu există nici scurtături

către fericire, nici nu o putem atinge pe gratis, fără a ne asuma un preţ.

Iar pe acesta nu-l puteam măsura în bani sau în funcţie de alte repere
materiale după care, eronat, ne rânduim vieţile.

Atât în lumea trecătoare de aici, dar mai ales când se vor socoti toate,
în cea de apoi, nu vom primi decât atâta autentică fericire câtă
dispoziţie pentru jertfă am avut.

Or, cine va avea vreodată mai multă jertfelnicie decât Maica Domnului? Toţi
sfinţii sunt bune modele, dar unul este modelul suprem.
Dacă până şi jalnicele surogate hedoniste pe care le luăm drept fericire
ne costă şi ne dor, cum ar putea fericirea veritabilă să ne vină de-a
gata?

Nu că nu ne-ar da-o Dumnezeu, că doar Adam şi Eva astfel au primit-o. Dar

nu ne-ar fi de folos. Am strica-o precum au făcut protopărinţii noştri.

Mulţi copii se roagă să primească jucăria preferată, o visează noaptea,

îşi fac speranţe, mai bat din picior sau se fac surprinzător de cuminţi
mânaţi de acest interes.

Într-un final, îşi primesc cadoul râvnit. Însă nu ştiu ce să facă de el.
Adesea, nici nu trece o jumătate de oră până ce ajunge să zacă stricat
în vreun colţ al casei.

Oricui şi oricând ne-ar da Dumnezeu fericirea instantaneu. Dar nu ne-ar

fi de niciun folos. N-am şti să preţuim ceea ce, fiind un dar divin, este
fără-de-preţ.

Nu se pune problema că nu o merităm, căci fără de merit ne-a chemat

Preasfânta Treime de la nefiinţă la viaţă – pentru veşnică şi deplină fericire.

Ci doar că nu ştim să trăim fericirea. Prin urmare, Domnul ne poartă prin

împrejurări smeritoare, doar-doar om învăţa să preţuim darul la care ne
cheamă.
[…]

Cu toate acestea, şi din cea mai adâncă deznădejde, să o chemăm pe Maica

Sa. Minunile ei nu-s doar în cărţi, ci se petrec acum în multe vieţi din jurul
nostru.
Să nu credem minţii noastre nici în plăsmuiri feerice, nici în deznădejde, ci
să nu lăsăm vreo zi fără o chemăm pe Maica Domnului. Şi vom trăi minuni!

Cititi integral la SURSA http://munteanuk.blogspot.com/2013/07/cea-mai-

fericita-femeie-happiest-woman.html

Cea mai fericită femeie [The happiest woman]

Noi i-am ucis Fiul, dar ea ne iubeşte. A suferit mai mult decât toate femeile*** care s-
au născut şi se vor naşte vreodată pe lume.

Miliarde de fiice ale Evei au îndurat şi vor mai avea parte de chinuri cumplite, însă
numai uneia i s-a prezis că va trece sabie prin sufletul său. Şi aşa a fost.

Totuşi, pe niciuna alta nu o putem numi pururea fericită. Numai Preasfânta

Născătoare de Dumnezeu (Theotokos) este şi cea care a suferit mai mult, dar şi cea
mai fericită.

Cum de uităm adesea această esenţială lecţie?! Nu există nici scurtături către
fericire, nici nu o putem atinge pe gratis, fără a ne asuma un preţ.

Iar pe acesta nu-l puteam măsura în bani sau în funcţie de alte repere materiale după
care, eronat, ne rânduim vieţile.
Atât în lumea trecătoare de aici, dar mai ales când se vor socoti toate, în cea de apoi,
nu vom primi decât atâta autentică fericire câtă dispoziţie pentru jertfă am avut.

Or, cine va avea vreodată mai multă jertfelnicie decât Maica Domnului? Toţi sfinţii
sunt bune modele, dar unul este modelul suprem.

Dacă până şi jalnicele surogate hedoniste pe care le luăm drept fericire ne costă şi ne
dor, cum ar putea fericirea veritabilă să ne vină de-a gata?

Nu că nu ne-ar da-o Dumnezeu, că doar Adam şi Eva astfel au primit-o. Dar nu ne-ar fi
de folos. Am strica-o precum au făcut protopărinţii noştri.

Mulţi copii se roagă să primească jucăria preferată, o visează noaptea, îşi fac
speranţe, mai bat din picior sau se fac surprinzător de cuminţi mânaţi de
acest interes.

Într-un final, îşi primesc cadoul râvnit. Însă nu ştiu ce să facă de el. Adesea, nici nu
trece o jumătate de oră până ce ajunge să zacă stricat în vreun colţ al casei.

Oricui şi oricând ne-ar da Dumnezeu fericirea instantaneu. Dar nu ne-ar fi de niciun

folos. N-am şti să preţuim ceea ce, fiind un dar divin, este fără-de-preţ.
Nu se pune problema că nu o merităm, căci fără de merit ne-a chemat Preasfânta
Treime de la nefiinţă la viaţă – pentru veşnică şi deplină fericire.

Ci doar că nu ştim să trăim fericirea. Prin urmare, Domnul ne poartă prin împrejurări
smeritoare, doar-doar om învăţa să preţuim darul la care ne cheamă.

În mod ideal, de am ţine toate poruncile lui Hristos, am trece prin viaţă fără durere,
căci în faţa fiecărei răscruci am avea deja lecţia învăţată.

Pentru că nu ne ţinem de porunci, dar Domnul tot ne vrea fericiţi alături de El,
primim întâi teste (felurite necazuri, încercări, ispite, dureri), apoi lecţiile şi tot aşa.

A ne lăsa în voia Lui (“Iată roaba Domnului...”), clipă de clipă, este calea desăvârşită
către fericire. Ceea ce nu ne garantează că nu vom avea o cruce de purtat.
 Încă dinainte de a zămisli şi a deveni Maică a lui Dumnezeu, Fecioara Maria respecta
toate poruncile, dar chinuri fără seamăn tot n-au ocolit-o.

Aceasta pentru a ne fi tuturor lecţie să nu deznădăjduim. Dacă ea, curată fiind, nu a

deznădăjduit în faţa Crucii, nici noi să nu deznădăjduim vreodată!

Ştiindu-ne atât de pângăriţi, să nădăjduim că oricâte rele am îndura, pentru păcatele

noastre ne vin, ca să ştim a preţui fericirea alături de Făcătorul nostru.

Din mulţimea păcatelor şi departe de Sf. Împărtăşanie fiind (din neglijenţa noastră
sau opriţi de duhovnic), uneori ne pierdem îndrăzneala către Mântuitorul.

Cu toate acestea, şi din cea mai adâncă deznădejde, să o chemăm pe Maica Sa.
Minunile ei nu-s doar în cărţi, ci se petrec acum în multe vieţi din jurul nostru.

Să nu credem minţii noastre nici în plăsmuiri feerice, nici în deznădejde, ci să nu

lăsăm vreo zi fără o chemăm pe Maica Domnului. Şi vom trăi minuni!

*** NOTĂ: Dedic acest articol surorilor în Hristos care s-au aflat în Tabăra aniversară
a Asociaţiei Ortodoxia Tinerilor (Borşa, MM, 23-29 iulie 2013), cu îndemnul de a se
strădui mai mult să se apropie de Maica Domnului. Nu există o reţetă de fericire mai
bună. -> http://munteanuk.blogspot.com/2013/07/cea-mai-fericita-femeie-happiest-
woman.html

Legaturi:
 POSTUL MAICII DOMNULUI. Cum sa postim cu folos si cu discernamant?
De ce avem nevoie si de paza limbii?
 INCEPE POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI! Lasa-vom sec si de
rautate, de cleveteala, de duh lumesc?
 Postul Maicii Domnului. CARE E TAINA NASCATOAREI DE DUMNEZEU SI A
CELOR CARE II URMEAZA? Merinde duhovnicesti pe calea postului de la
Parintele Sofronie
***
 CUVANT VIU SI LAMURITOR DESPRE SENSUL, FOLOSUL SI MASURA
POSTULUI de Ieromonahul Ioan Buliga
 K. V. Zorin: Postul sufletului si al trupului. LEACUL LACOMIEI SI AL
BOLILOR. NEVOIA DE DREAPTA SOCOTEALA IN POSTIRE
 CUVANT LA INCEPUTUL POSTULUI DESPRE FOLOSUL INFRANARII SI
CUMPATARII: “Este cu neputinta ca aceeasi persoana sa fie si iubitor de
placeri si iubitor de Dumnezeu”
 Sfaturi si raspunsuri importante de la FERICITUL PARINTE
EPIFANIEDESPRE POST
 In fata oamenilor lumesti trebuie sa recunoastem ca postim? PUTEM
CALCA POSTUL DACA SUNTEM SERVITI CU MANCARE DE DULCE, “CA SA
NU SMINTIM”?
 POSTUL DUHOVNICESC. Sfantul Luca al Crimeii despre lupta cu patimile si
deprinderea copiilor cu postul
 PARINTELE NICHIFOR HORIA (Sfintii Trei Ierarhi) DESPRE POST SI
MARTURISIREA CREDINTEI: “Biserica Ortodoxa nu face aggiornamento la
moda timpului”
 Sa postim cu marime de suflet! CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL DESPRE
NEVOIA DE POST, INFRANARE, ASCEZA
 Postul ca parte a duhului ascetic, esential vietuirii crestinesti
 CEI CE MANANCA DIN CARNEA APROAPELUI…. Sf. Ioan Gura de Aur,
Parintii Arsenie Papacioc si Nicolae Tanase (VIDEO) despre POST,
CLEVETIRE, DEFAIMARE
 PARINTELE EFREM FILOTEITUL, sfantul ucenic al lui Gheron Iosif
Isihastul: “DACA IL OSANDIM PE FRATELE NOSTRU, NU NE ESTE DE FOLOS
POSTUL!”
 PARINTELE TEOFIL ROMAN (Cluj) despre POST SI DISCRETIE: “E foarte
multa suferinta în viata noastra din mandrie, pentru ca vrem sa fim
apreciati” (si AUDIO)
 Raspunsurile Parintelui Teofil Roman despre RUGACIUNEA LIBERA,
POSTUL ECHILIBRAT si LUPTA CU OBOSEALA SI IMPIETRIREA
INIMII: “Dumnezeu nu asteapta de la noi poezii, ci asteapta inima noastra
asa cum este” (si AUDIO)

http://www.cuvantul-ortodox.ro/postul-sfintei-marii/
 Sfantul Simeon Noul Teolog: POSTUL SI BINEFACERILE LUI

Despre post. Si ca nu trebuie sa pazim si sa imbratisam cu ravna folosul

postului numai in prima saptamana din Postul Mare, ci cei ravnitori
trebuie sa pazeasca deopotriva aceeasi ravna in toate saptamanile
Postului Mare.

Prima saptamana a Postului Mare

Parintilor si fratilor, cele pe care le vom grai acum iubirii voastre trebuia sa le
spun duminica trecuta. Dar fiindca stiam ca toata semintia preacrestineasca,
monahi si mireni, primeste, fiecare dintre noi, in prima si sfanta saptamana din
Postul Mare cu ravna aprinsa binele postului, ca oricine isi pleaca de bunavoie
gatul sub acest jug [Sir 51, 26] si ca nu este nimeni, nici dintre cei ce
deznadajduiesc foarte de mantuirea lor si vietuiesc in nefrica si dispretul lui
Dumnezeu, care sa dispretuiasca legea postului in acea saptamana si sa nu se
infraneze mai degraba el insusi, dupa putere, impreuna cu toti – de aceea,
numai astazi vin sa va spun cateva cuvinte pe scurt despre timpul in care ne
aflam acum. Caci intrucat, precum am spus, prima saptamana trecuta a Postului
Mare toti credinciosii o petrec luptandu-se, dar, trecand aceasta si
ajungand ziua de sambata, in care Biserica lui Dumnezeu obisnuieste prin
predanie sa praznuiasca sarbatoarea Sfantului si Marelui Mucenic Teodor sau,
mai bine zis, mantuirea minunata facuta prin acela de catre Dumnezeu
preacredinciosului popor, si de asemenea in duminica urmatoare facand cu totii
pomenirea credintei ortodoxe, cantam imne de multumire Preabunului nostru
Dumnezeu, iar cel rau, care pizmuieste cele bune, furisandu-se pe ascuns
in fiecare din cei credinciosi si, legandu-i in chip nevazut cu trandavia si
nepasarea, ii convinge sa lepede cu dispret de la ei insisi jugul
mantuitor al postului si iarasi sa se intoarca la obiceiul dinainte – de
aceea va aduc azi aminte si indemn iubirea si parintimea voastra sa nu plecati
indeobste urechea la cel rauvoitor, nici sa va lasati dusi de obiceiul cel
rau al lacomiei nesaturate a pantecelui, nici sa va intoarceti inapoi spre
indelungata implinire a poftelor celor rele, ci, asa cum am cinstit intaia
saptamana a Postului Mare, asa sa cinstim si pe aceasta a doua, si asa
mai departe si pe celelalte.

Postul, leac pentru suflet

Da, fratii mei, asa facand sa ne facem bine noua insine, si sa nu primim sa
pierdem acum ceea ce am strans atunci, ci mai degraba sa ne sarguim
sa adaugam si sa sporim, si sa nu voim sa daramam cu rautate ceea ce
am zidit frumos mai inainte. Sa-si aduca aminte fiecare dintre voi de folosul
postului si de ce fel de dar s-a desfatat de la Dumnezeu in aceste putine zile si
se va face inca si mai ravnitor pentru celelalte. Fiindca postul, acest medic al
sufletelor noastre, obisnuieste sa domoleasca unuia fierbintelile si miscarile
trupului, altuia sa-i imblanzeasca irascibilitatea, altuia ii alunga somnul, altuia ii
trezeste ravna, altuia ii curata mintea si o face din nou libera de cugetele rele,
altuia ii domoleste limba nedomolita si o retine ca si cu un frau prin frica lui
Dumnezeu, nemailasand-o sa rosteasca cuvinte nefolositoare si putrede; altuia
ii ocroteste nevazut inaltarile si-i fixeaza ochii si nu-i lasa sa se mai poarte cu
curiozitate incolo si incoace, si il invata sa se priveasca pe sine insusi si sa-si
aduca aminte numai de pacatele si lipsurile sale. Dupa putin timp, postul
risipeste si alunga cum alunga soarele ceata, intunericul inteligibil si
acoperamantul pacatului asezat peste suflet. Postul ne face sa vedem
cu mintea vazduhul duhovnicesc, in care nu rasare, ci pururea
straluceste Soarele cel neapus, Hristos Dumnezeul nostru. Luandu-si
impreuna-lucratoare privegherea, postul inmoaie invartosarea furisata in
inima si, in locul lacomiei dinainte, face sa tasneasca izvoarele
strapungerii [inimii]; lucru pe care sa ravnim sa se faca si in fiecare din noi
insine, rogu-va fratilor! Fiindca facandu-se acest lucru in chip usor impreuna cu
Dumnezeu, strabatem toata marea patimilor si, trecand prin valurile ispitelor
celui ce ne tiranizeaza amarnic, vom ancora la limanul nepatimirii.

Postul, temelia lucrarii duhovnicesti

Dar nu este cu putinta, fratii mei, ca acest lucru sa se faca intr-o singura
zi, nici intr-o singura saptamana, ci in mult timp si cu osteneala si
truda, pe masura hotararii si alegerii libere a fiecaruia, inca si pe
masura credintei [Rm 12,3] si a dispretuirii lucrurilor vazute si gandite,
si nu numai aceasta, dar si potrivit cu acea caldura a pocaintei
neincetate si a lucrarii savarsite cu darul si harul lui Dumnezeu, fie
grabnic, fie mai zabavnic, in camara ascunsa a sufletului [Mt 6, 6], dar
fara post nimic din acestea nici din celelalte virtuti nu vor putea fi infaptuite de
catre cineva; fiindca postul este inceputul si temelia oricarei lucrari
duhovnicesti. Prin urmare, cate le vei zidi pe temelia aceasta se fac neclintite si
nezdruncinate, ca intemeiate pe o stanca tare; dar daca iei aceasta temelie si
pui in locul ei saturarea pantecelui si poftele irationale, acestea se scurg ca un
nisip sub gandurile rele si raul patimilor si toata zidirea virtutilor se prabuseste
[Mt.7, 26-27]. Ca sa nu se intample si cu noi acestea, sa stam cu bucurie
pe temelia tare a postului, sa stam, fratii mei, bine, sa stam de
bunavoie; fiindca cine se urca silit, fara voie, pe stanca postului, va ajunge sa
fie tarat de acolo de catre pofta, de mancatul in ascuns, si, mancand, se face,
pe cat se pare, mancare celui rau [Mt.4, 1-7]; fiindca exista o lege
dumnezeiasca, si pe cei ce indraznesc sa o calce diavolul prinzandu-i ii biciuieste
ca un calau, dar nu numaidecat sau neintarziat, intrucat Dumnezeu are
indelunga rabdare fata de noi si asteapta pocainta noastra [I Ptr 3, 20], negresit
insa nu vom scapa din mainile lui [Tob 13,2] fie aici, fie in veacul viitor, daca
staruim fara pocainta in pacat, caci facand asa ne luam osanda impreuna cu el
si vom fi condamnati de judecata cea dreapta a lui Dumnezeu sa fim pedepsiti
sub el si impreuna cu el pe veci; caci daca ne putem ascunde de intai-statatorii
nostri, de Stapanul si Dumnezeul intai-statatorilor nu ne putem ascunde.

Post si evlavie
Sa ne pazim, asadar, fratilor, nu numai de mancarea in ascuns, dar si de
saturarea de bucatele puse inaintea noastra la trapeza. Da, va indemn si
nu incetez indemnandu-va, sa va aduceti amine de sfanta saptamana care a
trecut. Socotiti-va folosul care vine din postire, din priveghere si din
psalmodie, dar si mahnirea, fericirea, tacerea [2 Cor.7, 11]. Fiindca atunci
manastirea imi pare a fi nelocuita de oameni, ci locuita numai de ingeri, pentru
faptul ca nu se mai aude in ea niciun cuvant lumesc, ci numai doxologia inaltata
de catre noi lui Dumnezeu, care este o lucrare a ingerilor. Cred insa ca, precum
savarsiti lucrul ingerilor, tot asa si ingerii petrec si canta in chip nevazut
impreuna cu voi. Deci sa nu ne despartim de insotirea acelora prin multa
vorbarie si vorbirea desarta, nu ii faceti pe acestia sa se departeze de
voi prin voci fara de randuiala sau strigate fara masura, iar pe demoni sa-
i faceti sa se apropie de voi, ca mai inainte, ci fiecare sa ia seama la sine insusi
si sa-si savarseasca cu grija lucrul si slujirea lui, ca unul care slujeste lui
Dumnezeu si nu oamenilor [Ef.6,7]; fiindca scris este: “Blestemat este tot omul
care face lucrurile lui Dumnezeu fara grija” [Ir.31,10].

Invitarea reciproca la ospatul duhovnicesc

La citirile de la dumnezeiestile slujbe nu scapati prilejul, fratilor, de a va
imboldi unii pe altii spre ascultare. Caci asa cum la o masa sensibila ii
indemnam si ii poftim pe vecinii nostri sa manance, si pe cei pe care-i iubim mai
mult decat pe altii ii silim sa manance, tot asa si la masa aceasta hranitoare de
suflete trebuie sa fim cu bagare de seama si sa-i indemnam pe vecinii nostri, ca
sa nu fim osanditi ca unii ce nu ne iubim unii pe altii si sa pierdem faptul de a fi
ucenici ai lui Hristos; fiindca El spune: “Din aceasta vor cunoaste toti ca sunteti
ucenici ai Mei, de va veti iubi unii pe altii” [In 13, 34]. Deci cel ce la masa
sensibila nu-l sileste pe prietenul sau sa manance, i-a facut adeseori mai mare
serviciu; dar daca face aceasta la masa cea duhovniceasca, adica la ascultarea
dumnezeiestilor cuvinte, pricinuieste vecinilor lui paguba. Fiindca ghiftuirea de
acele mancaruri obisnuieste de multe ori sa strice si sa vatame si sufletul si
trupul, dar cele spuse aici de catre sfinti lumineaza mintea, sfintesc sufletul si,
prin el, impartasesc negresit si trupului sfintire, facandu-l mai sanatos si mai
viguros.

Hranirea cu insesi cuvintele vietii

Prin urmare, sa ia seama fiecare la citire [I Tim 4, 13], caci cuvintele
sfintilor sunt cuvinte ale lui Dumnezeu si nu ale oamenilor; sa le puna in
inima lui si sa le pazeasca pe ele [Lc 2, 19] in siguranta, deoarece cuvintele
lui Dumnezeu sunt cuvinte de viata [In 6, 68] si cel ce le are intru sine si le
pazeste are viata vesnica [In 5, 24]. Fiindca sezand adeseori la mese scumpe,
nu cred ca cineva dintre voi a fost atat de lenes incat sa atipeasca si sa ia numai
cele ce-i sunt de ajuns, ci se grabeste sa iasa luand cu sarguinta si pentru ziua
de maine, sau ca sa dea si unor prieteni, sau saracilor. Aici insa e vorba de
cuvinte de viata si care ii fac nemuritori pe cei ce se hranesc din ele, si
atunci cum poti sa dormi sau sa fii trandav, sau sa atipesti, sau sa
sforai, ca un mort insufletit? O, ce vatamare! O, ce nesimtire si ce toropeala!
Cel ce sade la masa si nu are pofta de cele puse inainte e vadit ca-i lipseste
sanatatea potrivit firii; tot asa si cel ce asculta citirea dumnezeiasca si nu se
desfata sufleteste cu bucurie negraita si cu pofta imateriala in chip imaterial de
cuvintele cele imateriale si duhovnicesti, mistuit fiind de foame si de sete in
mijlocul celor mai multe bunatati. Insa asa cum, atunci cand e spalat cu apa,
mortul nu simte nimic, tot asa cel inundat de valurile facatoare-de-viata si
dumnezeiesti ale cuvintelor nu simte nimic.

Prin urmare, cati aveti in voi insiva cuvantul vietii [Flp 2, 16] ati ajuns
sa va hraniti cu aceasta paine a cuvantului [In 6; Sir 15, 3], cati nu v-ati
facut morti, ci vii din morti si ati gustat din viata cea adevarata si,
milostivindu-va de aproapele, ati primit mila de la milostivul Dumnezeu,
nu incetati sa indemnati si sa povatuiti pe aproapele si pe toti daca e cu
putinta, ci ca pe niste madulare proprii, sau mai degraba ca pe niste
madulare ale lui Hristos si fii ai lui Dumnezeu, sarguiti sa-i povatuiti, sa-i
pedepsiti si mustrati [2 Tim 4, 2], nu ca sa-i intristati [2 Co 2, 4], ci ca sa-i
eliberati de mania si indignarea Tatalui, nici ca sa-i vatamati, ci ca sa-i folositi in
gradul cel mai inalt, facandu-i sa implineasca voile Dumnezeului si Tatalui lor.
Daca veti face asa, si fiecare dintre voi va invoi pe fratele sau spre culmea iubirii
si faptelor bune [Evr 10, 24], in scurt timp toti vom fi rapiti spre inaltimea
 virtutilor si ne vom arata implinitori ai poruncilor lui Dumnezeu si vom dobandi
intr-un suflet Imparatia Cerurilor in Insusi Hristos Dumnezeul nostru, Caruia I
se cuvine toata slava in vecii vecilor. Amin”.

(in: Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheze. Scrieri II, Editura Deisis, Sibiu)

Legaturi:
 Intrarea in Postul cel Mare. Chemare spre pocainta
 La ce sa luam aminte mai mult in Postul Mare?
 Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul si intrarea in duhul Postului Mare
 Cum sa luam Postul in serios in lumea noastra?
 “STILUL DE VIATA” AL POSTULUI
 “…. NUMAI CU POST SI CU RUGACIUNE”
 Usile pocaintei deschide-mi mie, Datatorule de viata!
 Cum sa postim cu folos si cu discernamant?
De ce avem nevoie si de PAZA LIMBII?

Cititi si:
 INCEPE POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI! Lasa-vom sec si de
rautate, de cleveteala, de duh lumesc?
 Postul Maicii Domnului. CARE E TAINA NASCATOAREI DE DUMNEZEU SI A
CELOR CARE II URMEAZA? Merinde duhovnicesti pe calea postului de la
Parintele Sofronie
 CUVANT VIU SI LAMURITOR DESPRE SENSUL, FOLOSUL SI MASURA
POSTULUI de Ieromonahul Ioan Buliga
***
 Parintele Ioan Buliga despre POST SI TACERE
Despre post

“Sfintii Parinti ne spun ca pentru cei ce vor sa se mantuiasca, postul si

rugaciunea sunt precum doua aripi la o pasare ce zboara. Cu rugaciunea
fără infrânare nu facem nimic, la fel cum nu facem nimic cu infrânarea fără
rugaciune, căci fărăar infrânare suntem cuprinsi de patimi, si rugaciunea ar fi cum
am cere ceva ce nu vrem (căci fiind plini de patimi, ce altceva putem cere
decât sa scapam de ele, sau ce sens ar avea sa cerem altceva?), iar fără
rugaciune nu mai avem legatura cu Dumnezeu, si atunci infrânarea nu mai
are sens.

Ca si in alte cazuri insa, problema apare atunci când nu stim ce inseamna

rugaciunea si postul. Despre rugaciune am mai vorbit si in alte locuri, si am pus
„punctul pe i”, când am spus ca a te uita la televizor nu inseamna ca te rogi,
ba se poate ca pacâtuiesti smintind si pe altii. Dacă este sa vorbim despre
postul din zilele noastre, sigur ca majoritatea dintre noi stim învăţăturile clasice, si
postim de carne, lapte si branza, in zilele rânduite de biserica, insa sunt nevoit sa
ma repet, ca o rânduiala este foarte folositoare pentru incepatori, pentru a
se obisnui sa posteasca, insa cu trecerea timpului trebuie sa avem o
infrânare permanenta, nu neaparat mâncând permanent de post, ci este
vorba de un control al trupului si o permanenta stare de usurare a lui
pentru a-l feri de zburdarea spre pacât, pentru a-l smeri, dar si pentru a fi
intr-o permanenta stare de rugaciune, deoarece atunci când te imbuibi, nu te mai
poti ruga.

Astfel, asa cum bine se stie, trebuie ca in fiecare zi sa ne infrânam si sa ne

ferim sa mâncam mult fără niciun folos. Pentru aceasta, si efortul fizic trebuia
redus, si avantajul este ca in locul efortului fizic avem timp pentru suflet. Sigur ca
lucrul acesta este valabil doar pentru cei care isi fac singuri programul, si sunt
dispusi sa facă aceasta. Pentru cei care au multe obligatii familiale sau de
serviciu, si nu pot sa practice aceasta infrânare permanenta, nu ramane
decât sa se smereasca, si sa se infraneze atunci când o sa aiba prilejul.

Spuneam de starea de usurare a trupului, pe care trebuie sa o urmarim, iar

aceasta stare de usurare putem sa o avem si mâncând putina carne in zilele de
dulce. Sunt unii care exagereaza si nici nu vor sa se atinga de carne (nu ma
refer la mănăstirile unde este rânduiala de a nu se mânca carne, ci la
mirenii sau chiar calugarii, care ii judeca pe cei care mănâncă carne), pe
când chiar in Canoanele Sfintilor Parinti, este blestemat cel ce considera
carnea a fi ceva necurat. Faptul ca este foarte sanatos sa nu mâncam carne
este indiscutabil, insa de aici si până a pune carnea ca pricina pentru a
spori duhovniceste este o greseala mare.

Iarasi ma repet ca regulile stricte sunt pentru incepatori, iar atunci când
vrem sa inaintam duhovniceste trebuie sa traim si sa simtim ceea ce
facem, iar trairea si simtirea ne spun ca putina carne nu schimba cu nimic
un om duhovnicesc. Ba mai mult, el trece peste impedimentul de a se mândri ca,
vezi Doamne, de câtiva ani nu s-a atins de carne, sau trece peste situatia de a privi
nepotrivit pe cei care mănâncă carne, poate de a-i judeca uneori, sau peste
neplacerea in care se afla atunci când se afla la o masa unde se servea carne, si nu
in ultimul rând, poate vedea ca duhovnicia unei persoane poate sa nu fie cu
nimic afectata de gustarea de carne, insa poate fi afectata serios de
judecarea si barfirea altora, de pierderea timpului fără rost, si de
neintelegerea a ceea ce facem.

Postul permanent, pe care trebuie sa-l tinem, este o viata echilibrata din
toate punctele de vedere, si este bine sa ne amintim ca la inceput oamenii se
hraneau doar cu fructe, legume si seminte. Sigur ca astazi, după trecerea a
câtorva mii de ani, metabolismul oamenilor s-a schimbat si s-a adaptat la
noile alimente, si de multe ori, cei care vor sa manance doar cum mâncau
oamenii de altadata, dau de un razboi puternic al organismului, care s-a
obisnuit cu noul mod de viata al oamenilor.

De fapt, organismul se simte foarte bine cu fructe legume si seminte, insa

stresul noii societati cere mult mai multe proteine si calorii, si de aceea
este aproape imposibil sa traim doar cu acestea, atâta timp cât suntem si
noi in goana acestei lumi.

In Biblie scrie cum tinerii din Babilon, care erau hraniti cu seminte si
verdeturi, aratau mai frumosi si mai grasi la trup, decât toti tinerii care
mâncau din bucâtele regelui (cf. Daniel 1, 12-15). Acum insa, in afara faptului
ca tinerii din Babilon aveau produse foarte diverse si de calitate, specifice climei din
Babilon, in timpurile noastre, in afară de stresul, poluarea, iradiatiile
nucleare si alte provocari prin care trece societatea, si natura este mult
mai saraca, dar si calitatea produselor este mult slabita de tehnologia si
schimbarile, la care au fost supuse de câtre om. Nu mai stii dacă mananci
ceva natural, dacă este plastic sau gelatina, dacă este un produs original al
naturii sau o făcătură a omului, care a mutat bucătăria in laboratorul de
chimie. Astfel, mâncăm produse pline cu chimicale, si arătăm si noi ca niste
oameni modificati, care nici nu mai sunt in stare să inteleaga ce se petrece
in jurul lor.

In conditiile acestea, ne luptam sa fim intregi la minte, si postim mâncând

echilibrat din ceea ce ni se pare mai sanatos. Fiecare trebuie sa-si duca viata
in functie de conditiile si posibilitatile pe care le are, si nu facem reguli pentru altii,
pentru ca nici nu se potrivesc. Fiecare om este un unicat intre oameni, si din
punctul de vedere al alimentatiei, diferenta de la un om la altul poate fi
foarte mare. De aceea, ajunge sa avem voinţa de a posti si a fi mai buni, si
să nu mai mergem după reguli stricte, care nu se potrivesc totdeauna cu
trăirea fiecăruia dintre noi, cu conditiile sau cu contextul in care traim.

Pornind de la cuvantul Sfantului Apostol Pavel: „Oricine se luptă se înfrânează

de la toate” (cf. 1 Corinteni 9, 25), ma gândesc ca până si sportivii se infraneaza
in perioadele premergatoare concursurilor, si atunci după cum spune apostolul in
acelasi loc, dacă ei alearga pentru o cununa stricăcioasa, cu atât mai mult noi
trebuie sa ne infrânam, cei care dorim sa luam o cununa nestricăcioasa si vesnica.

Până la urma, tot ceea ce facem trebuie sa simtim si nu facem o nevointa

oarba si fără de roade. Astfel, Sfintii Parinti ne spun sa mâncăm atât cât să
nu ne pierdem rugăciunea, deci atunci când mănânc nu o să mai gândesc
sa fiu neapărat sătul, ci să fiu cu gândul la lucrarea pe care o am de
făcut. Omul cu cât este mai patimas, cu atât are nevoie de o mai mare
infrânare, căci numai asa o sa poata sa-si schimbe vechile obiceiuri, iar
dacă după o perioada de lupta va tine situatia sub control, atunci asceza nu
trebuie sa fie asa de mare ca la inceput; insa sa fie atent sa nu ia din nou
patimile putere asupra lui.

Sfintii Parinti ne spun iarasi, ca oricât de aspru ai tine un post, si oricât de

mult te-ai ruga, este zadarnic dacă ii judeci si ii clevetesti pe ceilalti. Acum
este destul de greu sa nu vorbesti despre cineva, insa pentru a nu cadea in
judecată, este bine sa ne obisnuim sa vorbim mai mult despre lucrurile
pozitive. De asemenea, luand lucrurile invers, dacă nu judecam pe nimeni, ne
putem mantui fără osteneala grelelor nevointe, numai ca trebuie sa intelegem ca a
nu judeca implica si ascultarea de aproapele, pentru ca in momentul in
care cineva are nevoie de noi, iar noi inchidem ochii, de multe ori ne
scuzam in sinea noastra cu un fel de judecare a situatiei, care nu
intotdeauna este corecta. Lucrurile sunt subtile, insa tocmai in aceasta consta
frumusetea credintei noastre.

Pentru a castiga un lucru pretios avem nevoie si de osteneala, altfel dacă

ar fi la indemana oricui, acel lucru nu ar avea niciun pret“.
 Despre tacere
“Din vietile Sfintilor Parinti, aflam ca tacerea era folosita pentru practicarea
rugaciunii.

Astazi insa, când rugaciunea noastra este mult mai slaba, incercam sa tinem o
cale de mijloc, si sa ne punem paza gurii, (cf. Psalmii 140,3), nu numai
pentru practicarea rugaciunii, dar si pentru a pacâtui cât mai putin cu
limba. Sfantul Apostol Iacov ne sgune ca: „Dacă nu greseste cineva in cuvant,
acela este barbat desavarsit”, si ca: „Limba, nimeni dintre oameni nu poate
s-o domoleasca” (cf. Iacov 3, 2-8). Foarte mult putem gresi cu limba, mai
ales atunci când vorbim mai mult decât ne rugam, atunci când traim
departe de Dumnezeu, sau când suntem aprinsi de manie.

De aceea, este bine ca zilnic sa ne controlam si sa incercam sa reducem pe

cât posibil vorbele nefolositoare, dar si sa ne formam un control asupra
noastra de a nu reactiona atunci când suntem provocâti. „Pus-am gurii
mele paza, când a stat pacâtosul impotriva mea”, spune iarasi proorocul
(cf Psalmii 38, 2), iar Inteleptul Solomon ne spune: „Nu raspunde nebunului
după nebunia lui, ca sa nu te asemeni si tu cu el” (cf. Pilde 26,4), si de
asemenea, am vazut si gestul Mantuitorului de a nu mai raspunde nimic lui
Pilat, atunci când era de prisos acest lucru.

Vedem dar, ca sunt multe cazuri, in care este bine sa tacem. Sunt oameni
pe care nu-i putem lamuri oricât de intelepti am fi; sunt oameni aprinsi de
manie in fata carora trebuie sa tacem, si sunt oameni care nici nu merita sa
ne intindem la vorba cu ei.Mantuitorul ne spune: „Nu aruncâti margaritarele
voastre in fata porcilor” (cf. Matei 7, 6). Nu trebuie sa spunem cuvinte
intelepte celor care le dispretuiesc, si nici celor care nu vor sa le auda, si
nici chiar celor apropiati, pe care dorim sa-i apropiem de Biserica, si care
nu vor sa auda de cele sfinte. Trebuie sa asteptam momentul in care
simtim ca ei ar fi dispusi sa primeasca cuvantul nostru. Sigur insa ca sunt si
oameni care au nevoie de un cuvant bun si atunci incercam sa tinem o cale de
mijloc, sa vorbim atât cât sa nu ne vatamam pe noi si nici pe altii, si sa
avem si momente de tacere, incercând sa evitam un rau, dar si pentru a ne
intelepti in rugaciune.

Putem spune ca tacerea ar fi mai mult pentru calugari, insa nu este deloc adevarat.
Calugarii au fagaduit sa traiasca fără a avea lucruri personale, au fagaduit sa
traiasca in curatie, si au fagaduit sa traiasca in ascultare, insa tacerea este foarte
folositoare atât calugarilor, cât si oamenilor din lume. Bineinteles ca trebuie
sa procedam asa cum ne lumineaza Dumnezeu, după situatia in care ne
aflam, si sa nu facem niste reguli absurde prin care mai mult sa ne
tulburam decât sa ne folosim.

Sunt multe situatii, in care dacă tinem gura inclestata si putem sa ne

abtinem câteva secunde, atunci putem evita un conflict sau o tulburare.
Putem sa suparam pe cineva si cu o vorba nevinovata. De aceea, atunci când
ne intalnim cu cineva, salutam frumos, iar in gândul nostru putem sa ne rugam
pentru persoana respectiva. Dacă vom face asa, atunci vom avea mult mai multa
bunatâte fata de dansa, iar posibilitatea ca sa o jignim cu un cuvant este mult mai
mica.

Sunt multi vorbareti in jurul nostru, si este mai bine sa ne rugam inauntrul
nostru, decât sa ne implicam in ceea ce spun ei. Se spune ca, chiar dacă
sunt subiecte despre Dumnezeu, tot tacerea este recomândata, deoarece
vorba multa tulbura sufletul omului. Şi mai mult, se tulbura omul atunci
când mai apar si contraziceri, completari sau corectari, si in loc sa mearga
acasa sa se roage in liniste, este urmarit de discutia precedenta, pe care a
avut-o.

Proorocul David spunea ca: „Barbatul limbut nu se va indrepta pe

pamant” (cf. Psalmi 139, 11); si fiind insuflat de Duhul Sfant, spunea un lucru
foarte important pentru mantuirea noastra. De aceea, trebuie sa avem mereu
inaintea ochilor aceste cuvinte, sa punem paza gurii (cf. Psalmi 140, 3), sa ne
ferim de galceava si de vorba multa“.

(Din: Singhel Ioan Buliga, Provocarile crestinului ortodox in zilele de

astazi, Editura Egumenita, 2012)

http://www.cuvantul-ortodox.ro/postul-maicii-domnului-postire-tacere/
 Legaturi:
 K. V. Zorin: Postul sufletului si al trupului. LEACUL LACOMIEI SI AL
BOLILOR. NEVOIA DE DREAPTA SOCOTEALA IN POSTIRE
 Sfaturi si raspunsuri importante de la FERICITUL PARINTE
EPIFANIEDESPRE POST
 In fata oamenilor lumesti trebuie sa recunoastem ca postim? PUTEM
CALCA POSTUL DACĂ SUNTEM SERVITI CU MÂNCARE DE DULCE, “CA SA
NU SMINTIM”?
 POSTUL DUHOVNICESC. Sfantul Luca al Crimeii despre lupta cu patimile si
deprinderea copiilor cu postul
 PARINTELE NICHIFOR HORIA (Sfintii Trei Ierarhi) DESPRE POST SI
MARTURISIREA CREDINTEI: “Biserica Ortodoxa nu face aggiornamento la
moda timpului”
 Sa postim cu marime de suflet! CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL DESPRE
NEVOIA DE POST, INFRÂNARE, ASCEZA
 Postul ca parte a duhului ascetic, esential vietuirii crestinesti
 Sfantul Simeon Noul Teolog: POSTUL SI BINEFACERILE LUI
 Cum sa luam Postul in serios in lumea noastra?
 “…. NUMAI CU POST SI CU RUGACIUNE”
 “STILUL DE VIATA” AL POSTULUI
 CEI CE MĂNÂNCĂ DIN CARNEA APROAPELUI…. Sf. Ioan Gura de Aur,
Parintii Arsenie Papacioc si Nicolae Tanase (VIDEO) despre POST,
CLEVETIRE, DEFAIMARE
 PARINTELE EFREM FILOTEITUL, sfantul ucenic al lui Gheron Iosif
Isihastul: “DACĂ IL OSANDIM PE FRATELE NOSTRU, NU NE ESTE DE FOLOS
POSTUL!”
 A sosit Postul Mare: INCEPEM CALATORIA SPRE… ACASA!/ Vecernia
iertarii si ocazia de a muri duhului lumesc/ COPIII POSTESC? CUM?
***
 Parintele Ioan Buliga despre PACÂTUL TIMPULUI PIERDUT, PACÂTUL
CURIOZITATII SI TRÂNDAVIEI FLECARE
 PARINTELE IOANICHIE BALAN. Cuvinte de folos (I): “Rugati-va mai mult!
Cine vorbeste mult, pagubeste mult”
 Predica Sfantului Luca al Crimeei despre pacâtele grairii in desert si
clevetirii, la DUMINICA SFANTUI IOAN SCARARUL: “Din cuvintele tale te
vei osandi”
 MERINDE DUHOVNICESTI DE LA MĂNĂSTIRILE ESSEX SI PUTNA: Staretul
Melchisedec Velnic despre grairea in desert
 Parintele Arsenie Papacioc: “IN IAD SUNT CEI MAI MULTI CARE VORBESC
DE RAU”; “Inchide pe Domnul in inima si fii cu luare aminte acolo!”
 CUVINTE ESENTIALE DE LA PARINTELE SERGHIE SEVICI: “Pacâtul pentru
care-l osandesti pe celalalt se face pacât al tau“; “Dracii nu se scot din om
cu vorbe…”; “La inima omului se-ajunge prin rugaciune”
 MANGAIERI DUHOVNICESTI DE LA SFANTUL MAXIM. Despre fatarnicii si
clevetitorii care Il rastignesc din nou pe Domnul
 Sfantul Ioan Carpatiul – cuvinte de intarire in lupta nevazuta (3): “Sa nu
socotim mica mâncarimea de limba. Căci barfitorii si flecarii isi inchid lor
insisi Imparatia cerurilor”

ARTICOLUL URMATOR / ANTERIOR

← Profeticul DOSTOIEVSKI despre TIRANIA EUROPEI “CIVILIZATE” si infectia

NEPASARII: “Cea mai deplina aberatie in mintile oamenilor nu numai ca e
posibila, dar e si inevitabila in epoca noastra”

IPS TEOFAN, Mitropolitul Moldovei, cheama Biserica la pocainta, la rugaciuni

si procesiuni speciale PENTRU PLOAIE! SA INTELEGEM SENSUL MUSTRARII
LUI DUMNEZEU: “Pământul este pângărit sub locuitorii lui, căci ei au călcât
legea” →
 Sfaturi si raspunsuri importante de la FERICITUL PARINTE EPIFANIE
DESPRE POST

 Cititi si: SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT (15 nov.) SI INCEPUTUL

POSTULUI NASTERII DOMNULUI: “Postul moderat si cumpatat este baza si
capul tuturor virtutilor”
*

DESPRE POST
Necesitatea instituirii postului

Cei ce neglijează conştient postul, fără să aibă motive de sănătate, mult

mă tem că nu se interesează defel cu dinadinsul de mântuirea sufletelor
lor.

“Legislaţie”
Povestea cândva Stareţul:

A venit odată un fiu duhovnicesc de-al meu şi mi-a spus:

– Ştiţi, Părinte, eu nu sunt de acord cu postul. Ce înseamnă post?

Şi i-am răspuns:
– Postul este o lege a Bisericii. El s-a legiferat în rai. Au postit proorocii,
Moise, însuşi Domnul, Apostolii, Sfinţii Părinţi… Dacă continui să nu posteşti şi
să ai aceste idei, atunci schimbă-ţi duhovnicul. Aşa i-am spus.
Dacă însă îmi spunea: “Ştiţi, Părinte, primesc postul aşa cum îl rânduieşte
Biserica, dar nu pot posti atâta. Incerc totuşi să fac ceva“, i-aş fi
spus: “Sunt de acord, fiule. Incearcă cât poţi să corespunzi la cele ce le
spune Biserica noastră”. Dar să-mi spună: „Nu primesc postul?”. Cine eşti
tu? Ce sunt cele ce le spui? Auzi!
***

Asemănător a răspuns unuia, care, la Mănăstire, a spus că posturile le-a pus în

rândul lucrurilor mici şi pentru motivul acesta nu le-a ţinut, ci “îngrijindu-
se să fie în regulă cu cele de temelie ale credinţei noastre“,
– Spune-mi, ai venit aici ca un păcătos pocăit ca să iei iertare, sau ca un
legislator?Dacă este valabilă prima, nu poţi aşeza postul între elementele de mâna
a doua ale vieţii creştine. Dacă este valabilă a doua, atunci nu eşti ucenic al
lui Hristos şi nu-ţi pot citi rugăciunea de iertare.

Păcat serios

In postul Adormirii Maicii Domnului din anul 1967, îşi aduc aminte doi tineri
căsătoriţi, fiii săi duhovniceşti, am găzduit la o oarecare familie, rude cu noi, şi
n-am postit, ţinând rânduiala casei aceleia. Am considerat lucrul acesta
firesc şi de la sine vrednic de iertare. După puţin timp am mers să ne
mărturisim la Stareţ, dar nu i-am spus nimic despre asta. Am mărturisit alte
lucruri. Ne-a citit rugăciunea de iertare şi apoi am început să discutăm despre
diferite chestiuni interesante. In cursul convorbirii ajungând la post, am spus
că n-am postit. Am fi preferat să ni se deschidă pământul şi să ne înghită de
ruşine când ne-a spus cu asprime:
– Şi credeţi oare că v-aţi mărturisit acum, când aţi făcut un păcat atât de
serios?

“Test” pentru post

Când îi spuneai că eşti bolnav şi că medicul ţi-a recomandat să nu posteşti,

îţi uşura postul până şi la dezlegări complete, fără să cerceteze în mod
scolastic chestiunea. In punctul acesta se vede că unii i-au reproşat că este
foarte plecat în aplicarea iconomiei. In mod concret cineva i-a spus odată:

– Numai atunci trebuie ca duhovnicul să dea binecuvântare să se dezlege postul pe

motive de sănătate, când potrivit cu cele spuse de Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre,
este în astfel de stare, încât, fiind întins pe pat şi luând foc casa din cele patru
colţuri, să nu se poată scula să fugă. Atât de bolnav trebuie să fie.

Atunci Stareţul i-a răspuns:

– Sfinţii Părinţi nu spun astfel de lucruri.

– Spun, insistă acela.

– Nu spun, deoarece Sfinţii Părinţi nu scriu prostii! Eu mărturisesc ţintuiţi în

pat, ce au avut comoţii cerebrale, sau infarct, sau sunt betegi din pricina diferitelor
boli nervoase ereditare, care nu numai că pot posti, dar şi medical li se impune să
postească datorită bolii lor.Dimpotrivă, am fii duhovniceşti care par a fi
sănătoşi, deoarece sunt activi şi lucrează, dar li se impune să dezlege
postul, din pricina neputinţei lor ascunse, de pildă: diabetul
zaharat. Aşadar, criteriul dezlegării sau nu a postului nu este dacă cineva
este ţintuit în pat, sau merge, ci felul suferinţei şi părerea medicilor
evlavioşi, care vor fi întrebaţi.
Şi a completat:

– Postul are ca scop să îmblânzească pornirile dezordonate şi poftele

trupului şi să-l smerească pe om. Dacă boala, potrivit îngăduinţei
dumnezeieşti, a luat pe seama ei treaba asta, atunci ce să-i mai facă
postul?
Şi a povestit, zâmbind, că odată a întrebat pe părintele Paisie, cunoscutul
pustnic din Sfântul Munte, cele despre foc, iar acela cu umorul său
caracteristic i-a spus:
– Desigur, aşa să faci! Oriunde vei merge să ai cu tine un bidon cu benzină şi dacă
cineva îţi cere să nu postească pentru motive de sănătate, să-i spui: “Aşteaptă o
clipă!”. Aruncă atunci benzină în cele patru părţi ale camerei lui şi dă-i foc. Dacă îl
vei vedea că nu se poate mişca şi e în primejdie să ardă, să-i îngădui să dezlege.
Dar dacă-l vei vedea că sare şi fuge să se salveze, să-i spui: „Nu! Tu trebuie să
posteşti!”

Revizuirea rânduielilor de post

Faţă de încercările de mulţi ani şi insistenţele diferitelor cercuri bisericeşti
laicizate de revizuire şi slăbire a rânduielilor bisericeşti privitoare la
post, Stareţul era complet împotrivă. Spunea:
– Vrednicia postului e atât de mare, încât chiar dacă n-ar fi fost decretat de
Biserică, ar fi trebuit s-o decreteze acum. Iar nu o lege deja stabilită de
veacuri, care a ajutat pe atâţia Sfinţi, să discutăm ca s-o desfiinţăm sau s-o
schimbăm.

Postul şi patimile
Aceste cercuri folosesc încă şi puncte de vedere patristice, care, după ei,
subapreciază importanţa postului în izbânda duhovnicească a credincioşilor,
în împotrivire faţă de ceea ce a impus practica Bisericii. Astfel, de pildă, ele aduc
de faţă punctul de vedere patristic că postul este nefolositor când este
însoţit de îngâmfarea fariseică, de clevetire, de judecare, de ura de oameni
sau de răzbunare, sau chiar de lăcomia pântecelui şi de mâncarea fără
măsură, fie ea şi de post.
După părerea Stareţului poziţiile acestea ale Sfinţilor Părinţi nu scad deloc
vrednicia postului. Dimpotrivă, îl înalţă, căci îl pun în aceeaşi ordine de
bătaie cu astfel de mari răutăţi, precum cele de mai sus, care se mobilizează de
diavolul ca să-l facă nefolositor. Nicăieri nu spun Sfinţii Părinţi că cei ce sunt
cuprinşi de aceste rele şi cei ce se “împodobesc” cu potrivnicele virtuţilor
sunt liberi să nu postească. Dar nici nu spun că cine are aceste patimi este de
prisos să mai postească, căci în aceste cazuri postul ar fi nefolositor. Dimpotrivă,
neţinerea postului în cazul acesta ajută la consolidarea acestor patimi.

Postul şi dietele

Stareţul avea de răspuns adesea la provocările legate de post. Odată l-au întrebat:

– Părinte, cine posteşte mai bine în perioada postului: cel ce mănâncă două
farfurii de fasole fără untdelemn, halva etc, sau cel ce mănâncă un ou fiert?
Stareţul a răspuns fără ocolişuri:

– Primul! Al doilea ţine o simplă dietă.

Şi le-a motivat:

– Postul are două scopuri: asceza înfrânării trupului în limitarea

prisosinţelor substanţelor hrănitoare din mâncăruri, şi conformarea la
poruncile Bisericii, care se consideră asceză pentru suflet. Cel ce mănâncă
un ou în perioada postului, fără să existe motive de sănătate, cu siguranţă calcă
porunca Bisericii. Ca aceia care, urmărind să aibă o dietă felurită pe motivul unei
alimentaţii bune, mănâncă marţi şi joi zarzavaturi şi legume, în timp ce miercurea şi
vinerea mănâncă de frupt. Acest dispreţ faţă de Biserică este provocator,
pentru motivul că a se conforma faţă de cele statornicite de ea este ceva
fără cheltuială şi uşor. Adică să mâncăm marţea şi joia de frupt şi miercurea şi
vinerea de post. Astfel şi rezultatul din punctul de vedere al alimentaţiei va fi la fel,
şi nu se va face încălcarea postului.Este evident că există o grosolană neştiinţă
şi nepăsare faţă de ceea ce decretează Biserica, asta ca să nu zic ceva şi
mai rău, o îngâmfare luciferică.

Se înţelege că Stareţul nu era de acord, în timpul posturilor, cu mâncarea

multă obişnuită sau cu cea de lux şi cu gust făcută, deşi acestea erau
clasificate ca mâncăruri de post. Totdeauna recomanda cumpătarea,
indiferent dacă era post sau nu, şi monahilor şi mirenilor. Adeseori dădea
drept pildă, spre îndreptarea acestei patimi, chinuitoarea limitare a mâncării, căreia
se supun adesea oamenii lumeşti ca să-şi păstreze silueta, şi nu, desigur, din
motive de sănătate, ci pentru paradă.
 Postul şi sărbătorile

S-a pus adesea întrebarea dacă se îngăduie să se servească mâncare de

dulce în cazurile sărbătorilor onomastice, evenimentelor
excepţionale, întrunirilor cu prietenii etc, din perioada posturilor. Stareţul
spunea că atenţia faţă de oameni este o mare virtute, faptă care nu se poate
suspenda în perioadele de post. Insă pe masă să se pună în modobligatoriu
mâncăruri de post. In cadrul unor limite, ele pot fi mai drese sau mai
gustoase dacă vrem să cinstim pe cineva, însă absolut obligatoriu de post.

Postul şi primirea de străini

Este precumpănitor la mulţi punctul de vedere că pentru motive de primire de

străini se îngăduie dezlegarea postului. Ca exemplu, din istoria Bisericii, se scoate
în evidenţă tactica Părinţilor pustiului care încetau postul lor cu prilejul primirii unui
oaspete sau a unui frate, când erau în călătorie.

Stareţul a limpezit lucrurile:

– Nicăieri în Pateric – spune el – nu se laudă vreun pustnic şi nu se consideră ca

exemplu deoarece a dezlegat postul pe motivul primirii de străini. Ceea ce s-a spus
este faptul că acei pustnici şi nevoitori sfinţi dezlegau postul lor ascetic
personal, care era mult mai aspru decât cel rânduit de Biserică.Mâncau, de
pildă, puţine crudităţi, legume muiate sau verdeţuri crude, sau puţin posmag muiat
şi asta nu în fiecare zi, ci la 2-3 zile, sau mai rar.

Dacă se întâmpla, aşadar, să găzduiască pe cineva, atunci fierbeau

legumele, sau verdeţurile şi dacă era zi cu dezlegare la untdelemn, puneau
peste ele puţin untdelemn sau beau puţin vin. Se întâmpla să mai adauge
puţină osteneală ca să mai dea puţin gust mâncării uscate pentru a cinsti astfel
pe oaspeţii lor. Cu smerenie primeau şi ei înşişi o găzduire asemănătoare de
foarte puţinele ori când ieşeau din chiliile lor. Iar când motivele primirii de
străini dispăreau, se întorceau la postul aspru, sau la încă şi mai aspru ca
să recâştige terenul pierdut, adică nu cumva să se fi înşelat pe ei înşişi,
încât primirea de străini să le fi fost un pretext de a slăbi postul lor.

Când un oarecare pustnic, continuă Stareţul, mergea să cerceteze pe alţi pustnici în

pustie, aceia îl cinsteau cu puţin vin (fie deoarece era dezlegare la vin, fie deoarece
aplicau iconomia pentru osteneala călătoriei). Şi acesta îl bea mulţumind, din
politeţe, dar când se întorcea la chilia sa, rămânea atâtea zile fără apă câte
pahare de vin primise în călătoria sa.Ucenicul său, căruia i se făcuse milă de el,
atunci când călătoreau împreună, ruga în ascuns pe cei la care găzduiau să nu-i dea
vin.
 ***

M-am spovedit la Stareţ cu mai mulţi ani înainte, îşi aduce aminte un fiu
duhovnicesc al său, că un oarecare frate ne-a găzduit în casa sa. Avea
cugetul puţin cam lumesc şi n-am postit în zilele de post. Stareţul însă mi-a
spus cu asprime:
– Pe deoparte vărul, pe de alta cumătrul, dincolo cumnatul, apoi
prietenul. Bine faceţi că primiţi oaspeţi. Şi v-o recomand asta. Chiar şi în zilele de
post. Dar veţi servi mâncăruri de post. Ingrijite şi gustoase dacă vreţi să
cinstiţi pe cineva, dar de post. Să le-o spuneţi simplu: “Astăzi este post, de
aceea vă servim mâncare de post. Nu vrem să călcăm legile Bisericii”.

Postul şi întrunirile
Mulţi dintre fiii duhovniceşti ai Stareţului aveau de înfruntat multe
probleme cu postul când luau parte la întruniri prieteneşti sau de breaslă
(a vechilor colegi de şcoală, de muncă, de facultate etc). Este de observat că
în societăţile creştineşti contemporane de nuanţă occidentală, astfel de
întruniri se rânduiesc de regulă miercurile şi mai ales vinerile, deoarece
următoarea zi, sâmbătă, este nelucrare şi se încheie săptămâna de lucru.(Stareţul
în asta vedea o lucrare diavolească ascunsă. “S-au pierdut celelalte zile”, spunea
el).Evident că nimeni nu ia în considerare marile perioade de post, nici nu
are grijă să pună mâncăruri de post. Eventual, ceva salate, este singura
rezolvare pentru cei ce vor să postească.

Linia Stareţului era categorică:

– Dacă vreţi să luaţi parte la aceste întruniri, aveţi binecuvântare, dar să
postiţi mâncând orice se află de post. Dacă nu v-aţi săturat, mâncaţi după
aceea acasă sau la restaurant. Dacă nu puteţi ţine postul, atunci nici să nu
luaţi parte.

Postul şi sminteala
Unii spun:

– Nu postim când ne aflăm la vreo întrunire ca să nu supărăm sau să

smintim pe cineva cu ceea ce facem. Şi comentau, spunând: oare, Hristos n-a
spus ca să nu ne arătăm că postim, precum făceau şi fariseii cei făţarnici?
Stareţul a răspuns la asta în felul următor:

– Când postim, sau şi atunci când facem orice altă faptă bună, trebuie să
acţionăm cu cuget smerit, ca nişte “robi netrebnici”, ascultând de poruncile
Bisericii. Şi asta indiferent dacă ne văd sau nu ne văd oamenii. Aşa cum nu
trebuie nici să ne temem de dojana şi comentariile lor când ne facem
 datoria faţă de poruncile lui Dumnezeu. Nu este corect ca în privinţa asta
să depindem de faptul că se mâhneşte sau “se sminteşte” cineva.

Dacă noi ne facem datoria noastră, responsabilitatea smintelii cade asupra

celui ce se sminteşte, care într-o ultimă analiză fie nu recunoaşte autoritatea
lui Hristos şi a Bisericii Sale asupra vieţii noastre, fie că încearcă să-şi
justifice propria sa slăbiciune.Ne gândim la aceia ce se vor “sminti”, când ne vor
vedea că postim, şi nu ne gândim la cei ce ne văd că nu postim, eventual, că
suntem creştini ortodocşi. In acest din urmă caz responsabilitatea smintelii
cade în întregime asupra noastră, deoarece noi suntem călcătorii poruncii.

Pe de altă parte dacă această silogistică o aplicăm şi în celelalte porunci ale

Bisericii, desfiinţăm toată legea morală a lui Dumnezeu. De pildă vreau să
merg la biserică. Dar aproape întotdeauna voi întâlni oameni pe drum. Şi mă
gândesc: “Dacă intru înlăuntru şi mă văd, dacă sunt atei şi potrivnici lui Hristos, se
vor deranja şi se vor întărâta. Dacă sunt creştini evlavioşi, vor spune: “Ce creştin
bun! Merge la biserică!” şi lauda lor îmi va răpi folosul mergerii la biserică. Aşadar,
să nu merg la biserică. Voi merge la biserică atunci când nu mă va vedea
nimeni”. Şi astfel s-a dus cu mersul la biserică. Unde s-au mai auzit
acestea? Care Evanghelie spune astfel de lucruri?

(Din: “Crampeie de viata. Din viata si invataturile parintelui Epifanie

Teodoropulos”,Ed. Evanghelismos)

De/despre acelasi Parinte, mai puteti citi:

 Crampeie din … invataturile parintelui grec Epifanie
 Parintele cu inima fara iesiri
 Caldura – motiv legitim de imbracare mai “lejera”?
 Cine are urechi de auzit…
 Parintele Epifanie Theodoropulos (+10 nov. – 21 de ani de la mutarea la
Viata): SISTEMELE SOCIALE SI CRESTINISMUL. CE FEL DE
“REVOLUTIONAR” A FOST HRISTOS?
 Parintele Epifanie combate extremismele stiliste si arata cum Biserica
intotdeauna a lucrat cu iconomie si dreapta socoteala
 Parintele Epifanie: IUBIRE ŞI ADEVĂR (Epistolă către Patriarhul ecumenic)
 Parintele Epifanie Teodoropoulos despre conditiile dialogului si unirea cu
catolicii
 Cuviosul Parinte Epifanie despre participarea Bisericii Ortodoxe la
Consiliul Mondial al Bisericilor si despre “ziua mondiala a rugaciunii”
 PARINTELE NICHIFOR HORIA (Sfintii Trei Ierarhi) DESPRE POST SI
MARTURISIREA CREDINTEI: “Biserica Ortodoxa nu face
aggiornamento la moda timpului”

 Doxologia: „Postul se trăiește cu gingăşie și frumuseţe sufletească,

fără stânjenirea celuilalt”

Postul nu este doar un regim alimentar sau o dietă. Acestea sunt efectele
lui asupra trupului nostru, care se curăţă sau se detoxifică şi el. Ţelul postirii
este acela ca, deprinzându-ne să spunem „nu” alimentelor care ne plac
şi ne îndulcesc, să reuşim să ne împotrivim şi păcatelor despre care noi
credem că ne aduc plăcere, dar se dovedesc aducătoare de multă
durere şi suferinţă pe toate planurile vieţii. Postul transferă atenţia
noastră de la cele lumeşti spre cele cereşti, pentru că, obişnuindu-ne să
ne înfrânăm, nu mai acordăm o atenţie atât de mare trupului şi începem
să simţim pulsul vieţii spirituale. Prin postire, priorităţile se inversează şi se
aşează în ordinea firească: mai întâi viaţa duhovnicească şi apoi cea
biologică. La slujba Sfântului Botez, spre final, este o frumoasă rugăciune, care
spune că Dumnezeu l-a creat pe om „cu suflet cugetător şi trup bine
alcătuit, ca trupul să slujească sufletului” şi nu invers. Astăzi, din
păcate, pentru mulţi, sufletul este robit trupului până la ne-simţire,
adică până la neputinţa de a mai simţi lucrările sufleteşti. De aceea,
rostul postului este să-l readucă pe om la această armonie ontologică, distrusă
prin exagerarea atenției acordate trupului, pentru asigurarea atât de căutatului
confort.

Despre felul în care postul ne ajută să ne rupem de ritmul zgomotos şi alert al

vieţii noastre cotidiene şi să pătrundem în armonia unei vieţi duhovniceşti
aducătoare de linişte şi pace, despre binecuvântata prezenţă sfinţitoare şi
aducătoare de putere a Domnului în inima celor ce postesc, despre diferitele
interpretări şi probleme ridicate de post, am stat de vorbă cu părintele
arhimandrit Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din
Iași şi exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor.

„Cei ce dorim viaţa veşnică vom lua cuvântul Domnului ca normă de

viaţă”
Părinte arhimandrit, de ce trebuie să postim? Cât de mult ne ajută acest efort?

Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca spunea, redând cuvintele

Mântuitorului: „Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile
voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii” (Luca 21, 34).
Îndemnul postului îl întăreşte, deci, Mântuitorul, iar cuvântul Mântuitorului
pentru noi, creştinii, este reperul ultim. Cei ce dorim viaţa veşnică şi
adevărul în lumea aceasta vom lua cuvântul Domnului ca normă de viaţă. Pe de
o parte, postul este pentru noi o nevoinţă, ca trupul să nu copleşească
sufletul, agerimea minţii, atenţia duhovnicească; iar pe de altă
parte, postul este o manifestare firească, atunci când omul participă la
suferinţa cuiva sau este în întristare. Când ucenicii Domnului nostru Iisus
Hristos au fost certaţi de farisei pentru că nu posteau, au primit acest cuvânt de
la Mântuitorul: „Pot, oare, prietenii mirelui să postească cât timp este
mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot să postească. Dar vor
veni zile, când se va lua mirele de la ei şi atunci vor posti în acele zile”
(Marcu 2, 19-20). Împăratul David, însuşi, atunci când copilul său era bolnav,
postea îndelung, încercând, prin asceză, să-şi arate pocăinţa în faţa Lui
Dumnezeu.

„Postul pe care îl avem în Biserică revigorează sufletul şi dă sănătate

trupului”
Postul ortodox poate fi considerat drept cel mai aspru din întreaga lume
creştină. Cum se explică faptul că, în Ortodoxie, spre deosebire de alte culte, nu
s-a întâlnit o adaptare la vremuri, o „îmblânzire” semnificativă a efortului cerut
credincioşilor din acest punct de vedere?

Nu numai referitor la post, ci în tot cadrul liturgic, Biserica Ortodoxă nu

a făcut un „aggiornamento” (actualizare, aducere la zi – n.r.) la
schimbarea omului, la moda timpului, ci şi-a păstrat reperele adevărate, pe
care le-a moştenit ca pe un tezaur. da, La o întrebare asemănătoare, părintele
Galeriu spunea că şi grâul, ca element de bază al hranei omului, este atât de
vechi şi, totuşi, nu mai puţin valoros, rămânând esenţial pentru om. Tot
cuvântul pe care l-am primit de la Sfinţii părinţi, toată tradiţia noastră
este o valoare pe care nădăjduim să nu o pierdem. Slăbiciunea omului
poate fi pricină de pogorământ individual (excepţie, concesie – n.r.), în
anumite condiţii – de boală, de sarcină -, dar nicidecum nu poate fi
generalizată, pentru că omul, indiferent de vremuri, este cel care are nevoie
de împlinirea cu acrivie a tuturor acestor nevoinţe, pe care Biserica ni le
descoperă a fi însăşi viaţa plină de sens pe care o căutăm. Iar Biserica nu a
făcut un pogorământ în sensul acesta, pentru că nu a fost nevoie. Dacă,
de pildă, într-o anumită regiune sau în anumite condiţii, poate nu ar fi altceva
de mâncare decât ouă sau brânză, Biserica negreşit ar face această dezlegare.
Postul pe care îl avem în Biserică nu este unul zdrobitor, ci, dimpotrivă,
unul care revigorează sufletul şi dă sănătate trupului.
[…]

„De ce să împlinim porunca postului cu jumătăţi de măsură?”

Unii spun „nu ţin post, pentru că mă tem să nu mă îmbolnăvesc” sau

„nu pot să dau randament la locul de muncă dacă postesc”.

Este un citat din Filocalia, de la avva Ioan Carpatiul, care spune în felul
următor: „Am auzit pe unii fraţi, care sunt în mod neîncetat bolnavi cu trupul şi
nu pot să se folosească de post, zicând către mine: «cum putem să ne izbăvim
de diavol şi de patimi fără post?».Acestora trebuie să li se spună: «nu numai
prin înfrânare de la mâncăruri, ci şi prin zdrobirea inimii veţi putea birui
şi izgoni gândurile rele şi pe cei ce le strecoară»”.

Această raportare la post ţine de starea duhovnicească şi de credinţa

fiecăruia. Pe măsură ce omul îşi adânceşte rugăciunea şi credinţa în
Dumnezeu, primeşte o putere necunoscută înainte, are o mângâiere şi o
îndrăzneală la Dumnezeu.Mântuitorul spunea că „nu numai cu pâine va
trăi omul, ci cu tot Cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei
4,4).

Dacă eu postesc, dar nu mă împărtăşesc de cuvântul Lui Dumnezeu,

dacă nu mă rog îndeajuns, sigur că voi slăbănogi, că voi avea credinţă
împuţinată şi, atunci, mă voi trezi neputincios şi speriat. Astăzi, mulţi
dintre noi, plini de neputinţe şi scuze, am fi înclinaţi să dezlegăm la toate, dacă
s-ar putea. Eu însumi am avut un caz, al unor oameni dragi, care, venind
la spovedanie, mi-au spus: „Părinte, binecuvântaţi să postim numai
prima şi ultima săptămână, pentru că noi aşa am postit toată viaţa”. Am
spus: „Foarte bine, dar dacă aşa aţi postit toată viaţa, înseamnă că nu aveţi de
unde să ştiţi dacă puteţi sau nu ţine postul întreg. Deci încercaţi, mai întâi,
să ţineţi postul întreg, să vedem dacă puteţi sau nu. De ce să împlinim
porunca postului cu jumătăţi de măsură?”

În timpul acesta, le-am explicat pe îndelete ce înseamnă postul, de ce postim şi

care sunt roadele lui. Înţelegând toate acestea, aceşti oameni au devenit
cu adevărat postitori şi mi-au mărturisit, apoi, cum nu numai că ţineau
întregul post, dar căutau să-l şi asprească, după posibilități. Deci numai
înţelegând rostul acestui efort pe care suntem chemaţi să-l facem,
pentru noi, nu pentru altcineva, vom primi şi tăria să rezistăm
tentaţiilor de a renunţa.

Cunosc oameni care au munci fizice extrem de grele, în condiţii de mare

nevoinţă şi care postesc posturile precum monahii. Aceşti oameni ne
descoperă faptul că Dumnezeu dă celor care caută o putere dincolo de cea
înţeleasă în mod obişnuit. Sunt oameni care se roagă, care se spovedesc,
se împărtăşesc şi care îşi găsesc puterea în Trupul şi Sângele Domnului,
adevărata mâncare şi băutură.

Dacă, într-o familie, postul este perceput diferit, mai ales în sensul în
care unul dintre soţi posteşte, iar celălalt nu, cum se poate face ca acest
lucru să nu dăuneze relaţiilor între cei doi soţi, de pildă?

Soţul, soţia sau oricine din familie care posteşte ar trebui, în primul
rând, să-şi trăiască postul cu gingăşie, cu frumuseţe sufletească, fără
să îl cicălească sau să îl stânjenească pe celălalt. Mai devreme sau mai
târziu, el va vedea nevoinţa celui care posteşte şi poate vor veni
momente în care va cere şi el să postească. Celălalt se va ruga pentru el şi
se va împlini cuvântul pe care îl spune Sfântul Apostol Pavel, cum că „bărbatul
necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se
sfinţeşte prin bărbatul credincios” (I Corinteni 7,14). Aceeaşi posibilitate este
valabilă pentru oricare dintre membrii familiei.

În afara perioadelor de post legiuite de Biserică, este condiţionată Sfânta

Împărtăşanie de post?
Nicăieri în canoanele Bisericii nu se regăseşte o astfel de condiţionare.
Dar este bine ca, şi în afara perioadelor de post, înainte şi, îndeosebi, în
preziua împărtăşaniei, omul să aibă o nevoinţă, să înţeleagă pregătirea
pentru a doua zi.De aceea, mulţi duhovnici şi preoţi îndeamnă credincioşii să
postească o zi, sau două, sau trei, înainte de a se împărtăşi. Şi bine fac, pentru
că este o pregătire mai atentă, care ne scoate din ritmul de zi cu zi.

„Oamenii nu pot stărui la nesfârşit în minciună”

Cineva întreba: „cum să facem faţă ridiculizării sau desconsiderării de către
colegi, în cazul unor evenimente la locul de muncă, organizate în zile de post”?

Omul va trebui să înţeleagă că, din astfel de situaţii, el iese mai puternic.

Obişnuim să ne „solidarizăm” repede, când e vorba de glume, de ironii

ori alte lucruri care rănesc suflete. Dar un răspuns ferm, pe care ni-l
asumăm, ne descoperă şi în faţa celorlalţi că suntem oameni care
credem cele ce le trăim şi trăim cele ce credem. Dacă îi „scuturi” puţin pe
cei care râd de tine, ai să vezi că şi ei, minimal, au o anume credinţă, pe care
nu şi-o duc însă până la capăt.

Cine este, în acest caz, mai de râs şi mai de compătimit? Cel care crede până la
capăt sau cel care crede fragmentar? Este foarte important să ne
mărturisim până la capăt credinţa, pentru că postul nostru nu este unul
particular, ci, într-un astfel de moment, eu sunt în rezonanţă cu toţi fiii
Bisericii care postesc. Sunt într-o ascultare, într-o mărturisire a
credinţei mele, iar a renunţa la credinţa mea, printr-un astfel de gest,
aparent mic, înseamnă o lepădare.

Chiar dacă merg undeva, la nişte colegi sau prieteni, spre exemplu, şi
voi fi privit drept un „ciudat” pentru că postesc, va veni, cu siguranţă, şi
un moment în care, aflându-se într-o situaţie de criză, aceeaşi colegi
sau prieteni vor spune despre mine: „Omul acela chiar este un om
credincios, un om care îşi duce crezul până la capăt. Cu el trebuie să ne
sfătuim, de la el trebuie să cerem ajutorul”. Pentru că oamenii nu pot
stărui la nesfârşit în minciună. Pe de o parte, pot să respingă ceea ce li se pare
 o constrângere, dar, pe de altă parte, apreciază pe cei care îşi asumă credinţa în
Dumnezeu, cu tot ceea ce implică această asumare. Deci nu putem fi
„căldicei”. Într-o astfel de situaţie, în care ne temem de ridiculizarea
sau desconsiderarea de către ceilalţi, este vorba, de fapt, despre a
mărturisi sau a nu mărturisi credinţa noastră.

integral la sursa: DOXOLOGIA

De acelasi parinte, mai puteti citi/viziona si:

 PARINTELE ARHIMANDRIT NICHIFOR HORIA – Cuvant duhovnicesc cu
putere multa despre PILDA SFANTULUI MAXIM MARTURISITORUL: “Sa
traim poruncile lui Hristos, marturisind cu insasi viata noastra adevarul
acestei trairi”
Legaturi:
 In fata oamenilor lumesti trebuie sa recunoastem ca postim? PUTEM
CALCA POSTUL DACA SUNTEM SERVITI CU MANCARE DE DULCE, “CA SA
NU SMINTIM”?
 Care este sensul postirii? “…. NUMAI CU POST SI CU RUGACIUNE”
 “STILUL DE VIATA” AL POSTULUI
 SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT (15 nov.) SI INCEPUTUL POSTULUI
NASTERII DOMNULUI: “Postul moderat si cumpatat este baza si capul
tuturor virtutilor”
 Sf. Grigorie Palama despre CUM SA PETRECEM POSTUL NASTERII
DOMNULUI
 Sa postim cu marime de suflet! CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL DESPRE
NEVOIA DE POST, INFRANARE, ASCEZA
 CUVANT VIU SI LAMURITOR DESPRE SENSUL, FOLOSUL SI MASURA
POSTULUI de Ieromonahul Ioan Buliga
 Parintele Rafail Noica: DE CE POSTIM? DE CE SA IERTAM? CARE NE E
VOCATIA?
 Postul ca parte a duhului ascetic, esential vietuirii crestinesti
 Sfantul Simeon Noul Teolog: POSTUL SI BINEFACERILE LUI
 Incepe Postul! Lasa-vom sec si de rautate, de cleveteala, de duh lumesc?
 CE SI CUM PUTEM MANCA SANATOS IN POST… SI NU NUMAI? (video)

„Postul se trăiește cu gingăşie și frumuseţe sufletească,

fără stânjenirea celuilalt”
Despre felul în care postul ne ajută să ne rupem de ritmul zgomotos şi alert
al vieţii noastre cotidiene şi să pătrundem în armonia unei vieţi
duhovniceşti aducătoare de linişte şi pace, despre binecuvântata prezenţă
sfinţitoare şi aducătoare de putere a Domnului în inima celor ce postesc,
despre diferitele interpretări şi probleme ridicate de post, am stat de
vorbă, acum, când mai sunt doar câteva zile până la praznicul Naşterii
Domnului, cu părintele Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei
Ierarhi” şi exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor.

Arhim. Nichifor Horia: „Oamenii nu pot stărui la nesfârşit în minciună. Pe de o

parte, pot să respingă ceea ce li se pare o constrângere, dar, pe de altă parte,
apreciază pe cei care îşi asumă credinţa în Dumnezeu, cu tot ceea ce implică
această asumare. ”

Mănăstirea „Sfinții Trei Ierahi” din Iași

Postul nu este doar un regim alimentar sau o dietă. Acestea sunt efectele lui asupra
trupului nostru, care se curăţă sau se detoxifică şi el. Ţelul postirii este acela ca,
deprinzându-ne să spunem „nu” alimentelor care ne plac şi ne îndulcesc, să reuşim
să ne împotrivim şi păcatelor despre care noi credem că ne aduc plăcere, dar se
dovedesc aducătoare de multă durere şi suferinţă pe toate planurile vieţii. Postul
transferă atenţia noastră de la cele lumeşti spre cele cereşti, pentru că, obişnuindu-
ne să ne înfrânăm, nu mai acordăm o atenţie atât de mare trupului şi începem să
simţim pulsul vieţii spirituale. Prin postire, priorităţile se inversează şi se aşează în
ordinea firească: mai întâi viaţa duhovnicească şi apoi cea biologică. La slujba
Sfântului Botez, spre final, este o frumoasă rugăciune, care spune că Dumnezeu l-a
creat pe om „cu suflet cugetător şi trup bine alcătuit, ca trupul să slujească
sufletului” şi nu invers. Astăzi, din păcate, pentru mulţi, sufletul este robit trupului
până la ne-simţire, adică până la neputinţa de a mai simţi lucrările sufleteşti. De
aceea, rostul postului este să-l readucă pe om la această armonie ontologică,
distrusă prin exagerarea atenției acordatetrupului, pentru asigurarea atât de
căutatului confort.

Despre felul în care postul ne ajută să ne rupem de ritmul zgomotos şi alert al vieţii
noastre cotidiene şi să pătrundem în armonia unei vieţi duhovniceşti aducătoare de
linişte şi pace, despre binecuvântata prezenţă sfinţitoare şi aducătoare de putere a
Domnului în inima celor ce postesc, despre diferitele interpretări şi probleme
ridicate de post, am stat de vorbă cu părintele arhimandrit Nichifor Horia, stareţul
Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iași şi exarhul administrativ al mănăstirilor din
Arhiepiscopia Iaşilor.

„Cei ce dorim viaţa veşnică vom lua cuvântul Domnului ca normă de viaţă”

Părinte arhimandrit, de ce trebuie să postim? Cât de mult ne ajută acest efort?

Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca spunea, redând cuvintele Mântuitorului: „Luaţi

seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi
de grijile vieţii" (Luca 21, 34). Îndemnul postului îl întăreşte, deci, Mântuitorul, iar
cuvântul Mântuitorului pentru noi, creştinii, este reperul ultim. Cei ce dorim viaţa
veşnică şi adevărul în lumea aceasta vom lua cuvântul Domnului ca normă de viaţă.
Pe de o parte, postul este pentru noi o nevoinţă, ca trupul să nu copleşească
sufletul, agerimea minţii, atenţia duhovnicească; iar pe de altă parte, postul este o
manifestare firească, atunci când omul participă la suferinţa cuiva sau este în
întristare. Când ucenicii Domnului nostru Iisus Hristos au fost certaţi de farisei
pentru că nu posteau, au primit acest cuvânt de la Mântuitorul: „Pot, oare, prietenii
mirelui să postească cât timp este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu
pot să postească. Dar vor veni zile, când se va lua mirele de la ei şi atunci vor posti
în acele zile” (Marcu 2, 19-20). Împăratul David, însuşi, atunci când copilul său era
bolnav, postea îndelung, încercând, prin asceză, să-şi arate pocăinţa în faţa Lui
Dumnezeu.

„Postul pe care îl avem în Biserică revigorează sufletul şi dă sănătate

trupului"

Postul ortodox poate fi considerat drept cel mai aspru din întreaga lume creştină.
Cum se explică faptul că, în Ortodoxie, spre deosebire de alte culte, nu s-a întâlnit o
adaptare la vremuri, o „îmblânzire" semnificativă a efortului cerut credincioşilor din
acest punct de vedere?

Nu numai referitor la post, ci în tot cadrul liturgic, Biserica Ortodoxă nu a făcut un

„aggiornamento" (actualizare, aducere la zi - n.r.) la schimbarea omului, la moda
timpului, ci şi-a păstrat reperele adevărate, pe care le-a moştenit ca pe un tezaur.
La o întrebare asemănătoare, părintele Galeriu spunea că şi grâul, ca element de
bază al hranei omului, este atât de vechi şi, totuşi, nu mai puţin valoros, rămânând
esenţial pentru om. Tot cuvântul pe care l-am primit de la Sfinţii părinţi, toată
tradiţia noastră este o valoare pe care nădăjduim să nu o pierdem. Slăbiciunea
omului poate fi pricină de pogorământ individual (excepţie, concesie - n.r.), în
anumite condiţii - de boală, de sarcină -, dar nicidecum nu poate fi generalizată,
pentru că omul, indiferent de vremuri, este cel care are nevoie de împlinirea cu
acrivie a tuturor acestor nevoinţe, pe care Biserica ni le descoperă a fi însăşi viaţa
plină de sens pe care o căutăm. Iar Biserica nu a făcut un pogorământ în sensul
acesta, pentru că nu a fost nevoie. Dacă, de pildă, într-o anumită regiune sau în
anumite condiţii, poate nu ar fi altceva de mâncare decât ouă sau brânză, Biserica
negreşit ar face această dezlegare.

Postul pe care îl avem în Biserică nu este unul zdrobitor, ci, dimpotrivă, unul care
revigorează sufletul şi dă sănătate trupului.

A mânca „până la saţiu şi dincolo de saţiu" nu are nimic în comun cu ideea

de post

Un aspect des invocat în ultimii ani, şi sunt convins că şi sfinţia voastră aţi primit
această întrebare, este următorul: se mai respectă semnificaţia adevărată a
postului, dacă postim cu ajutorul produselor special comercializate în acest sens de
magazine? Pate de post, salam de post etc.

Avem, astăzi, fel de fel de înlesniri şi, cu toate acestea, ridicăm mai multe probleme
şi ne trezim mai preocupaţi decât erau oamenii înainte.

Gospodina de la ţară, care avea, în multe cazuri, şi şapte-opt copii, găsea timp să-şi
cumpănească toate cele necesare postului. Aceasta era o grijă gospodărească, dar
şi o exprimare a dragostei pentru familie şi, în acelaşi timp, pentru învăţătura
creştină. În prezent, mai ales la oraş, sunt foarte multe cazuri în care şi soţul, şi
soţia sunt ocupaţi peste măsură, simţindu-se zdrobiţi şi stresaţi de treburile zilnice.

Revenind la problema ridicată, dacă mâncăm, de pildă, un pate de soia, făcut

sănătos, fără fel de fel de aditivi şi condimente artificiale, sau un lapte de soia,
pentru a compensa nevoia normală de proteine în timpul perioadelor de post, nu
înseamnă că nu cinstim sau că nu preţuim postul. Până la urmă, pot să mănânc
cartofi sau varză până la saţiu şi dincolo de saţiu, cu o lăcomie ce nu are nimic în
comun cu ideea de post, sau pot să mănânc un pate de soia la un mic dejun, care
este o alternativă mai sănătoasă decât o felie de pâine cu margarină, bunăoară.

„De ce să împlinim porunca postului cu jumătăţi de măsură?”

Unii spun „nu ţin post, pentru că mă tem să nu mă îmbolnăvesc” sau „nu pot să dau
randament la locul de muncă dacă postesc”.

Este un citat din Filocalia, de la avva Ioan Carpatiul, care spune în felul următor:
„Am auzit pe unii fraţi, care sunt în mod neîncetat bolnavi cu trupul şi nu pot să se
folosească de post, zicând către mine: «cum putem să ne izbăvim de diavol şi de
patimi fără post?». Acestora trebuie să li se spună: «nu numai prin înfrânare de la
mâncăruri, ci şi prin zdrobirea inimii veţi putea birui şi izgoni gândurile rele şi pe cei
ce le strecoară»”.
Această raportare la post ţine de starea duhovnicească şi de credinţa fiecăruia. Pe
măsură ce omul îşi adânceşte rugăciunea şi credinţa în Dumnezeu, primeşte o
putere necunoscută înainte, are o mângâiere şi o îndrăzneală la Dumnezeu.
Mântuitorul spunea că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot Cuvântul care iese
din gura lui Dumnezeu” (Matei 4,4).

Dacă eu postesc, dar nu mă împărtăşesc de cuvântul Lui Dumnezeu, dacă nu mă

rog îndeajuns, sigur că voi slăbănogi, că voi avea credinţă împuţinată şi, atunci, mă
voi trezi neputincios şi speriat. Astăzi, mulţi dintre noi, plini de neputinţe şi scuze,
am fi înclinaţi să dezlegăm la toate, dacă s-ar putea. Eu însumi am avut un caz, al
unor oameni dragi, care, venind la spovedanie, mi-au spus: „Părinte, binecuvântaţi
să postim numai prima şi ultima săptămână, pentru că noi aşa am postit toată
viaţa”. Am spus: „Foarte bine, dar dacă aşa aţi postit toată viaţa, înseamnă că nu
aveţi de unde să ştiţi dacă puteţi sau nu ţine postul întreg. Deci încercaţi, mai întâi,
să ţineţi postul întreg, să vedem dacă puteţi sau nu. De ce să împlinim porunca
postului cu jumătăţi de măsură?”

În timpul acesta, le-am explicat pe îndelete ce înseamnă postul, de ce postim şi

care sunt roadele lui. Înţelegând toate acestea, aceşti oameni au devenit cu
adevărat postitori şi mi-au mărturisit, apoi, cum nu numai că ţineau întregul post,
dar căutau să-l şi asprească, după posibilități. Deci numai înţelegând rostul acestui
efort pe care suntem chemaţi să-l facem, pentru noi, nu pentru altcineva, vom
primi şi tăria să rezistăm tentaţiilor de a renunţa.

Cunosc oameni care au munci fizice extrem de grele, în condiţii de mare nevoinţă şi
care postesc posturile precum monahii. Aceşti oameni ne descoperă faptul că
Dumnezeu dă celor care caută o putere dincolo de cea înţeleasă în mod obişnuit.
Sunt oameni care se roagă, care se spovedesc, se împărtăşesc şi care îşi găsesc
puterea în Trupul şi Sângele Domnului, adevărata mâncare şi băutură.

Dacă, într-o familie, postul este perceput diferit, mai ales în sensul în care unul
dintre soţi posteşte, iar celălalt nu, cum se poate face ca acest lucru să nu dăuneze
relaţiilor între cei doi soţi, de pildă?

Soţul, soţia sau oricine din familie care posteşte ar trebui, în primul rând, să-şi
trăiască postul cu gingăşie, cu frumuseţe sufletească, fără să îl cicălească sau să îl
stânjenească pe celălalt. Mai devreme sau mai târziu, el va vedea nevoinţa celui
care posteşte şi poate vor veni momente în care va cere şi el să postească. Celălalt
se va ruga pentru el şi se va împlini cuvântul pe care îl spune Sfântul Apostol Pavel,
cum că „bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia
necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios” (I Corinteni 7,14). Aceeaşi
posibilitate este valabilă pentru oricare dintre membrii familiei.

În afara perioadelor de post legiuite de Biserică, este condiţionată Sfânta

Împărtăşanie de post?

Nicăieri în canoanele Bisericii nu se regăseşte o astfel de condiţionare. Dar este bine

ca, şi în afara perioadelor de post, înainte şi, îndeosebi, în preziua împărtăşaniei,
omul să aibă o nevoinţă, să înţeleagă pregătirea pentru a doua zi. De aceea, mulţi
duhovnici şi preoţi îndeamnă credincioşii să postească o zi, sau două, sau trei,
înainte de a se împărtăşi. Şi bine fac, pentru că este o pregătire mai atentă, care ne
scoate din ritmul de zi cu zi.

„Oamenii nu pot stărui la nesfârşit în minciună”

Cineva întreba: „cum să facem faţă ridiculizării sau desconsiderării de către colegi,
în cazul unor evenimente la locul de muncă, organizate în zile de post”?

Omul va trebui să înţeleagă că, din astfel de situaţii, el iese mai puternic.

Obişnuim să ne „solidarizăm” repede, când e vorba de glume, de ironii ori alte

lucruri care rănesc suflete. Dar un răspuns ferm, pe care ni-l asumăm, ne
descoperă şi în faţa celorlalţi că suntem oameni care credem cele ce le trăim şi
trăim cele ce credem. Dacă îi „scuturi” puţin pe cei care râd de tine, ai să vezi că şi
ei, minimal, au o anume credinţă, pe care nu şi-o duc însă până la capăt.

Cine este, în acest caz, mai de râs şi mai de compătimit? Cel care crede până la
capăt sau cel care crede fragmentar? Este foarte important să ne mărturisim până
la capăt credinţa, pentru că postul nostru nu este unul particular, ci, într-un astfel
de moment, eu sunt în rezonanţă cu toţi fiii Bisericii care postesc. Sunt într-o
ascultare, într-o mărturisire a credinţei mele, iar a renunţa la credinţa mea, printr-
un astfel de gest, aparent mic, înseamnă o lepădare.

Chiar dacă merg undeva, la nişte colegi sau prieteni, spre exemplu, şi voi fi privit
drept un „ciudat” pentru că postesc, va veni, cu siguranţă, şi un moment în care,
aflându-se într-o situaţie de criză, aceeaşi colegi sau prieteni vor spune despre
mine: „Omul acela chiar este un om credincios, un om care îşi duce crezul până la
capăt. Cu el trebuie să ne sfătuim, de la el trebuie să cerem ajutorul”. Pentru că
oamenii nu pot stărui la nesfârşit în minciună. Pe de o parte, pot să respingă ceea
ce li se pare o constrângere, dar, pe de altă parte, apreciază pe cei care îşi asumă
credinţa în Dumnezeu, cu tot ceea ce implică această asumare. Deci nu putem fi
„căldicei”. Într-o astfel de situaţie, în care ne temem de ridiculizarea sau
desconsiderarea de către ceilalţi, este vorba, de fapt, despre a mărturisi sau a nu
mărturisi credinţa noastră.