Mai e vreme de colinde, Cum şi astăzi ne întoarcem

Şi pe prunci îi vom deprinde

Mai e vreme de colinde,
Să nu uite niciodată
Se mai poate, se mai poate,
Oameni, ţară şi colinde.
Dacă sufletul rămâne
Cel mai mare dintre toate. Vin copiii să dezlege
Din obraji fantasme roşii,
Dar colinda din colinde,
Hei, primiţi-i cu colindul,
N-are roluri, n-are mască,
Că tresar în ei strămoşii.
Şi pe ea tot omul lumii
E chemat să o rostească. Şi-i colindul semn heraldic
Şi-i cultură în mişcare,
Steaua, Sorcova şi Capra,
Că prin el deschidem firea
Pluguşorul şi Ajunul,
Şi că spiritul nu moare.
Le vor învăţa copiii,
Nu le va uita niciunul. Şi în sufletul prielnic
Pentru fapte osebite
În colindă, cel puternic
Clopoţeii pun ninsoare,
Şi cel sfînt este Cuvîntul,
Cerul, florile-şi trimite.
Cum uneşte într-o noapte
Omul, cerul şi pămîntul. N-a murit colindul nostru,
Se mai poate, se mai poate,
Noi prea multe ale noastre
Leru-i ler, florile dalbe,
Le-am pierdut la cotitură,
La mulţi ani cu sănătate.
Prin colindele acestea
Revenim la starea pură.

Ca-ntr-o stampă din strătimpuri

Pe la geamuri sunt copiii,
Şi ies oamenii la ceruri,
Cu toţi morţii şi toţi viii.

N-am murit ca neam al lumii

În vreo clipă viforoasă,
Cît colindele colindă
Şi copiii sînt acasă.