În noaptea sfântă de Crăciun

de Traian Dorz
În noaptea sfântă de Crăciun,
pe drumul nins de lună,
trei magi călări cu suflet bun
aleargă împreună.

De unde vin, cum se numesc,

Ce doruri îi frământă?
Spre iesle ei călătoresc
și cerurile cântă.

Și cântă inimile lor,

aprinsă-i bucuria,
Că s-a născut Mântuitor,
azi s-a născut Mesia!

Veniți și voi să-L lăudăm

Pe Domnul cu iubire
ca și noi să ne bucurăm
de marea-i mântuire.

Florile dalbe
de Elena Farago

Şi mai ales în iarna asta, lăsaţi copiii să colinde!

Să nu se-nchidă nicio poartă în preajma lor şi nici-un semn.
Să nu-i oprească din curatul şi sfintei datine îndemn.
O, mai ales, în noaptea asta, lăsaţi copiii să colinde!

Când argintiile lor glasuri vor îngâna “Florile dalbe”,

Gândiţi-vă că nu e dată închipurii omeneşti
O mai aleasă întrupare de sol a vrerilor cereşti,
Ca argintiile lor glasuri, când vor cânta “Florile dalbe”.

Colindătorii
de G. Coșbuc
Cad fulgii mari,încet zburând
Si-n casă arde focul,
Iar noi pe lângă mama stând,
De mult uitarăm jocul.
Demult şi patul ne-aştepta,
Dar cine să se culce?
Rugată, mama repeta
Cu glasul rar şi dulce

Cum sta pe paie-n frig Hristos

În ieslea cea săracă,
Si boul cum sufla milos,
Căldură ca să-i facă,
Drăguţ un miel cum I-au adus
Păstorii de la stână
Si îngerii albi cântau pe sus,
Cu flori de măr în mână.

Si-auzi ! Răsar cântări acum,

Frânturi dintr-o colindă,
Si vin mereu,s-opresc în drum,
Se-aud acum în tindă-
Noi stăm cu ochii pironiţi
Si fără de suflare:
Sunt îngerii din cer veniţi,
Cu Leroi, Domnul mare !

Ei cântă-nălţător si rar
Cântări de biruinţă,
Apoi se întoirc şi plâng amar
De-a Iudei necredinţă,
De spini, de-postaşi, şi c-a murit..
Dar s-a deschis mormântul
Si El acum e-n cer suit
Si judecă pământul.

Si pănă nu tăceau la prag,

Noi nu vorbeam niciunul-
Sărac ne-a fost, dar cald şi drag
In casă-ne Crăciunul.
Si în târziu ne biruia
Pe vatra caldă somnul,
Si-n vis vedeam tot flori de măr
Si-n faşă, mic, pe Domnul.

Florile dalbe
de Elena Farago

Şi mai ales în iarna asta, lăsaţi copiii să colinde!

Să nu se-nchidă nicio poartă în preajma lor şi nici-un semn.
Să nu-i oprească din curatul şi sfintei datine îndemn.
O, mai ales, în noaptea asta, lăsaţi copiii să colinde!

Când argintiile lor glasuri vor îngâna “Florile dalbe”,

Gândiţi-vă că nu e dată închipurii omeneşti
O mai aleasă întrupare de sol a vrerilor cereşti,
Ca argintiile lor glasuri, când vor cânta “Florile dalbe”.

Colindătorii
de G. Coșbuc
Cad fulgii mari,încet zburând
Si-n casă arde focul,
Iar noi pe lângă mama stând,
De mult uitarăm jocul.
Demult şi patul ne-aştepta,
Dar cine să se culce?
Rugată, mama repeta
Cu glasul rar şi dulce

Cum sta pe paie-n frig Hristos

În ieslea cea săracă,
Si boul cum sufla milos,
Căldură ca să-i facă,
Drăguţ un miel cum I-au adus
Păstorii de la stână
Si îngerii albi cântau pe sus,
Cu flori de măr în mână.

Si-auzi ! Răsar cântări acum,

Frânturi dintr-o colindă,
Si vin mereu,s-opresc în drum,
Se-aud acum în tindă-
Noi stăm cu ochii pironiţi
Si fără de suflare:
Sunt îngerii din cer veniţi,
Cu Leroi, Domnul mare !

Ei cântă-nălţător si rar
Cântări de biruinţă,
Apoi se întoirc şi plâng amar
De-a Iudei necredinţă,
De spini, de-postaşi, şi c-a murit..
Dar s-a deschis mormântul
Si El acum e-n cer suit
Si judecă pământul.

Si pănă nu tăceau la prag,

Noi nu vorbeam niciunul-
Sărac ne-a fost, dar cald şi drag
In casă-ne Crăciunul.
Si în târziu ne biruia
Pe vatra caldă somnul,
Si-n vis vedeam tot flori de măr
Si-n faşă, mic, pe Domnul.