Sunteți pe pagina 1din 4

Veniţi cu toţii

Veniţi cu toţii dimpreună


Să ne facem voie bună
Să ne bucurăm de Domnul
Şi să strigăm cu tot omul.

Că ne e Domn şi mântuinţă
Şi să strigăm cu credinţă
Lui din hotarele toate
I se închină țări şi gloate.

Că marea cu valuri înalte


De-a Lui mână sunt lucrate
De El sunt făcuţi şi munţii
Şi brazii mari şi mărunţii.

El a făcut tot pământul


Singur numai cu Cuvântul
Şi nouă ne este Domnul.
Împărat peste tot omul.

Iar câţi în El nu crezură


Ispitiră şi văzură
Părăsiţi de Domnul fură
Căzând în dreapta Lui mână.
Colinda colindelor

Mai e vreme de colinde, N-am murit ca neam al lumii


Se mai poate, se mai poate, În vreo clipă viforoasă,
Dacă sufletul rămâne Cât colindele colindă
Cel mai mare dintre toate. Şi copiii sunt acasă.
Dar colinda din colinde, Cum şi astăzi ne întoarcem
N-are roluri, n-are mască, Şi pe prunci îi vom deprinde
Şi pe ea tot omul lumii Să nu uite niciodată
E chemat să o rostească. Oameni, ţară şi colinde.

Steaua, Sorcova şi Capra, Vin copiii să dezlege


Pluguşorul şi Ajunul, Din obraji fantasme roşii,
Le vor învăţa copiii, Hei, primiţi-i cu colindul,
Nu le va uita niciunul. Că tresar în ei strămoşii.
În colindă, cel puternic Şi-i colindul semn heraldic,
Şi cel sfânt este Cuvântul, Şi-i cultură în mişcare,
Cum uneşte într-o noapte Că prin el deschidem firea,
Omul, cerul şi pământul. Şi că spiritul nu moare.

Noi, prea multe ale noastre Şi în sufletul prielnic


Le-am pierdut la cotitură, Pentru fapte osebite
Prin colindele acestea Clopoţeii pun ninsoare,
Revenim la starea pură. Cerul, florile-şi trimite.
Ca-ntr-o stampă din răstimpuri N-a murit colindul nostru,
Pe la geamuri sunt copiii, Se mai poate, se mai poate,
Şi ies oamenii la ceruri, Leru-i ler, florile dalbe,
Cu toţi morţii şi toţi viii. La mulţi ani cu sănătate .
Ia sculați voi gazde mari

Ia sculați voi gazde mari, Florile dalbe


Ia sculați români plugari
Că vă vin colindători
Noaptea pe la cântători,

Nu vă vin cu nici un rău,


Ci v-aduc pe Dumnezeu,
Dumnezeu cel mititel,
Mititel și-nfășățel

De la ușă pân' la masă


Fașa-i dalbă de mătasă
Cu scufie de bumbac
Moale să-i fie la cap

Iar în fundul tichiuței


Este-o plata nestemată
Ce cuprinde lumea toată
Rusalim a treia parte

Busuioc verde pe masă


Rămâi gazdă sănătoasă
La mulți ani cu sănătate
Domnul să vă dea de toate.
Sfântă Noapte de Crăciun
Pentru morţi şi pentru vii,
Noaptea asta e o zi,
Vin în căni şi nuci în blid,
Multe ceruri se deschid.

Ref:
Sfântă Noapte de Crăciun,
Noaptea sufletului bun,
Ziuă sus şi noapte jos,
S-a născut Iisus Hristos.

Nu au pâine cei săraci,


Dar miroase-a cozonaci,
Nu-i dreptate pe pământ,
Dar se naşte Pruncul Sfânt.

Sfântă Noapte...

Şi, în fiecare an,


Lăcrimează mame-n van,
Să se-ntoarcă înapoi
Prizonierii de război.

Sfântă Noapte...

Noaptea rugilor fierbinţi,


Se-ntorc fiii la părinţi,
Şi părinţii la străbuni,
Sfântă Noapte de Crăciun.

Sfântă Noapte...

S-ar putea să vă placă și