Sunteți pe pagina 1din 16

CAIET DE COLINDE 2022

Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna” Sibiu


1. Primeneste-ti gazdă casa

Primeneste-ti gazdă casa,


umple vadra, pune masa,
fă potecă prin grădină
si-n pridvor tine lumină,
că venim de multisor,
drumul nu ne-a fost usor,
tot prin viscol, tot prin gloată,
ziua toată, noaptea toată,
gerul iernii ne-a pătruns
dar de-ajuns tot am ajuns,
să-ti cântăm, să-ti colindăm,
vestea Nasterii să-ti dăm
să te bucuri, să te-nchini,
de belsug pentru grădini,
de mioare prin ponoare,
de credintă si de soare,
de noroc la iarmaroc,
de copii pe lângă foc.
2. Buna sara, Buna seara, gazda aleasa

Buna sara, Buna seara, gazda aleasa


Ne Primeste, Ne primeste-n a ta casa
Ca nu vrem, Ca nu vrem ca sa sedem,
Numai sa va, Numai sa va colindam.

E craciun, E craciun si noi venim


La tot omul, La tot omul cel crestin
Vestea Nasterii s-o dam, doar noi s-o dam
Pe Domnul sa-L Laudam, Sa-l Laudam.

S-a Nascut Fiul cel Sfant, Fiul cel Sfant


Dumnezeu prea cest Pamant, Prea cest Pamant
Sara asta-i sara sfanta, Sara sfanta
Langa noi incerii canta, Incerii canta.

Ramai gazda, Ramai gazda sanatoasa


Pan La anu, Pan la anu tot voioasa
Cand pornim a colinda, a colinda
Tu sa nu-ti inchizi poarta, inchizi poarta.

Ca noi nu te-om ocoli, Te-om ocoli


Si cu drag tot om veni, Tot om veni.

Buna sara, Buna sara gazda aleasa


Ne primeste, Ne primeste a ta casa
Ca nu vrem, Ca nu vrem ca sa sedem
Numai sava, Numai sava colindam
3. Noi in seara de Craciun
Noi in seara de Craciun
Laudam pe Cel Preabun
Bun esti, Doamne, bun.
Colindam colind duios
Domnului Iisus Hristos.
Bun esti, Doamne, bun.
Noi umblam sa implinim
Obiceiul din batrani.
Bun esti, Doamne, bun.
Obicei de colindat,
Pe la case de urat.
Bun esti, Doamne, bun.

4.Trei păstori se întălniră


Trei păstori se întălniră
Trei păstori se întălniră
Raza soarelui, Floarea soarelui
Și așa se sfătuiră
Haideți fraților să mergem
Haideți fraților să mergem
Raza soarelui, Floarea soarelui
Floricele să culegem
Și să facem o cunună
Și să facem o cunună
Raza soarelui, Floarea soarelui
S-o-mpletim cu voie bună
Și s-o ducem lui Hristos
Și s-o ducem lui Hristos
Raza soarelui, Floarea soarelui
Să ne fie de folos
5.Iisus, bine ai venit
În staul de dobitoace Te cântăm, te slăvim
Florile de măru Iisus, bine ai venit!.
Maica nu-şi găseşte pace
Flori de măru. Maica Domnului oftează
Florile de măru
Sorocul i s-o împlinit Somnul pruncului veghează
Florile de măru Flori de măru.
Şi pe paie o născut
Flori de măru. Şi îi cantă-n cântec lin
Florile de măru
S-a născut pe pământ Slavă pruncului divin
Şi ne-a izbăvit Flori de măru.
Te cântăm, te slăvim
Iisus, bine ai venit!. S-a născut pe pământ
Şi ne-a izbăvit
În noaptea rece de iarnă Te cântăm, te slăvim
Florile de măru Iisus, bine ai venit!
Maica Domnului sărmană
Flori de măru.

N-are scutec de înfăşat


Florile de măru
Nici leagăn de legănat

Flor de măru.

S-a născut pe pământ


Şi ne-a izbăvit
6. Legănelul lui Isus 7.O ce veste minunata
Colo-n sus pe-un deal O, ce veste minunata,
frumos Langa Viflaim se-arata,
Unde-I Cerul luminos Cerul stralucea,
Intr-un leagan sta culcat Ingerii veneau,
Fiul Maicii infasat Pe-o raza curata.
Leagan verde leganel Cerul stralucea,
Tot din lemn de paltinel Ingerii veneau,
Leagan verde leganel Pe-o raza curata.
Tot din lemn de paltinel Pastorilor din campie
Raza bland-a soarelui Le vesteste-o bucurie:
Scalda fata Domnului Ca-ntr-un mic lacas
Vantul dulce tragana Langa acela oras
Pruncul de mi-l leagana S-a nascut Mesia
Leagan verde leganel Ca-ntr-un mic lacas
Tot din lemn de paltinel Langa acela oras
Leagan verde leganel S-a nascut Mesia
Tot din lemn de paltinel In coliba pastoreasca,
Canta ingerii in cor Vrut-a Domnul sa se nasca
Sa vesteasca tuturor Sa se nasca
Leagan verde leganel Si sa creasca
Tot din lemn de paltinel Sa ne mantuiasca.
Leagan verde leganel Sa se nasca
Tot din lemn de paltinel Si sa creasca
Sa ne mantuiasca
8.Toata obstea crestineasca Sa se nasca-n Vitleem
Toata obstea crestineasca Lerului Doamne, Lerului
Lerului Doamne, Lerului Doamne
Doamne Precum prorocit avem
Astazi sa se veseleasca Lerului Doamne, Lerului
Lerului Doamne, Lerului Doamne
Doamne Si s-o nascut pe pamant
Ca stea mare s-a ivitu Lerului Doamne, Lerului
Lerului Doamne, Lerului Doamne
Doamne Astazi Mesia Cel Sfant
Sus la Sfantu Rasaritu Lerului Doamne, Lerului
Lerului Doamne, Lerului Doamne
Doamne Pruncul Cel prealuminat
Straluceste cu tarie Lerului Doamne, Lerului
Lerului Doamne, Lerului Doamne
Doamne Toti cu drag L-am asteptat
Veste mare bucurie Lerului Doamne, Lerului
Lerului Doamne, Lerului Doamne
Doamne Si la toti cu bucurie
Hai Craciune, hai stapane Lerului Doamne, Lerului
Lerului Doamne, Lerului Doamne
Doamne Nasterea Lui sa ne fie
S-a-duci bucurie-n lume Lerului Doamne, Lerului
Lerului Doamne, Lerului Doamne
Doamne De acum pana-n vecie
Ca vesnicul Dumnezeu Lerului Doamne, Lerului
Lerului Doamne, Lerului Doamne
Doamne Amin, Doamne, slava Tie
A trimis pe Fiul Sau Lerului Doamne, Lerului
Lerului Doamne, Lerului Doamne
Doamne
9. Cel far’ de-nceput
Cel far' de-nceput
Azi s-a pogorat Smirn-au închinat
Si întru Fecioară s-a sălăşluit. Si tămâie scumpă Celui
R: Eru rem, eru rem, eru reru Preaînalt
reru rem, Leru-i Domn din R:.
cer.
De la răsărit Ingerii cântau
Magii au venit Păstori fluierau
Daruri să aducă Stăpânului Cerul şi pământu-ntreg se
R:. veseleau
Unde-i Împăratul R:.
Au întrebat Astăzi toată lumea
Şi Irod atuncea mult s-a Se bucură
mâniat Pe Stăpânu-L cântă şi-L laudă
R:.

Magii au plecat
Pe Irod lăsând
Steaua luminând şi calea
arătând
R:.
Venind la Iisus
Ei s-au bucurat
Lăudând pe Domnul şi s-au
închinat
R:.

Aur au adus
10. Deschide usa crestine Refren.
Deschide usa crestine
Florile dalbe Gazda buna de ai fata
Asculta colinda bine Florile dalbe
Flori de maru' merisoru' Norocul sa si-l gaseasca
Noi venim in orice an Flori de maru' merisoru'
Florile dalbe Gazda buna de-ai fecior
Sa traiesti gazda multi ani Florile dalbe
Flori de maru' merisoru'. Sa ai nepoti in pridvor
Flori de maru' merisoru'.
Refren:
Sa ai casa luminata Refren.
Florile dalbe
Copii sanatosi la masa Scoate gazda colaceii
Flori de maru' merisoru' Florile dalbe
Masa plina in tot anul C-au venit colindatorii
Florile dalbe Flori de maru' merisoru'
Asa sa-ti ajute Domnul Cozonaci cu miez de nuca
Flori de maru' merisoru'. Florile dalbe
Sa traiasca cine-asculta
Sa ai vite in ograda Flori de maru' merisoru'.
Florile dalbe
Cate frunze in livada Refren.
Flori de maru' merisoru'
S-ai in punga galbiori
Florile dalbe
Cate paie sunt in clai
Flori de maru' merisoru'.
11. La toată casa-i lumină
La toată casa-i lumină,
Ziurel de ziuă, Varsă, Doamne, har și bine,
La tot omu-i masa plină, Ziurel de ziuă,
Ziurel de ziuă. Har și bine de la Tine,
Ziurel de ziuă.

Noi umblăm și colindăm, Peste casă, peste masă,


Ziurel de ziuă, Ziurel de ziuă,
Pe Dumnezeu lăudăm, Peste oamenii din casă,
Ziurel de ziuă. Ziurel de ziuă.

Să aveți roade la vară,


Ziurel de ziuă,
Liniște și pace-n țară,
Ziurel de ziuă.

La tineri înțelepciune,
Ziurel de ziuă,
La bătrâni griji mai puține,
Ziurel de ziuă.

Și la anul om veni,
Ziurel de ziuă
Dintre noi care-om mai fi,
Ziurel de ziuă.
12. Vin colindătorii Mută-i întrebarea ce
Vin colindătorii, cum răsună afară, leru-i ler,
veneau odată, leru-i ler Am murit degeaba, ce-ați
Să colinde-n seara asta făcut din țară, leru-i ler,
minunată, leru-i ler Tot în frig si-n foame, tot
Dar li-i gura arsă și li-s cu mâini întinse leru-i ler,
ochii-n lacrimi,leru-i ler Pe la porti străine, ce ne
Prea degeaba sânge, prea stau închise. leru-i ler.
degeaba patimi, leru-i ler.
Vin colindătorii cum
Gazdelor creștine, să-i veneau odată, leru-i ler,
primiti în casă, leru-i ler , Să colinde în seara asta
Și cum se cuvine să-i minunată, leru-i ler,
poftiți la masă, leru-i ler, Dar li-i gura arsă si li-s
Ni-i trimite sfântul să ne- ochii-n lacrimi, leru-i ler,
ncerce mila, leru-i ler, Prea degeaba sânge, prea
Domnii mari de astăzi să- degeaba patimi, leru-i ler.
și deschidă vila,leru-i ler.
Șovăielnic pasu, mâinile
plăpânde, leru-i ler,
Tremurat li-i glasu,nu știu
să colinde, leru-i ler,
Dacă stau la poartă și nu
zic nimica, leru-i ler, 13. Sus boieri, nu mai
Domnilor de astăzi să v- dormiți
apuce frica. leru-i ler.
Sus boieri, nu mai Ca să vie pe pământ
dormiți O lerui, Doamne
O lerui, Doamne
Că e Fiul Cerului
Vremea e să vă gătiți, O lerui, Doamne
O lerui, Doamne
Și Domnul pământului,
Casa să v-o măturați, O lerui, Doamne
O lerui, Doamne
Cruce-n casă, cruce-n
Masa să v-o încărcați, masă,
O lerui, Doamne O lerui, Doamne

Nu dormiți în astă Rămâi gazdă sănătoasă.


seară,
O lerui, Doamne

Ci ședeți la privegheală,
O lerui, Doamne

S-așteptam pe Domnul
sfânt
O lerui, Doamne 14. In cetatea-mparateasca
In cetatea-mparateasca Veniti boieri, sa vedem,
Florile sunt dalbe Ca astazi ni s-a nascut
Prins-au rugii sa-nfloreasca Domnul Cel far-de-nceput.
Insa nu e rug in floare Si astazi ni s-a umplut
Ca-i Preasfanta Nascatoare. Prorocia de demult
Ca se va naste Cristos,
Langa Maica-n leganel Mesia cap luminos.
Doarme pruncul mititel, Din Fecioara Mariam
Iar in jurul pruncului Din neamul Iui Avram,
Creste floarea drumului. Din saminta lui David
Din Duhul Sfint zamislit.
Printre rugii infloriti Trei Crai de la Rasarit
Pare si spini ascutiti La-nchinarea-i au venit,
Pruncu-n somn se misca lin, Daruri scumpe aducind,
I-o ajuns manuta-n spini. Si catre Cristos cintind.
Din manuta-i pica sange, Culca-Te-mparat ceresc,
Pruncusoru-ncepe-a plange. in salas dobitocesc,
Taci cu mama Fiul meu, Te culca pe fin uscat
Ca-ti va fi pruncut mai greu. De ingeri inconjurat.
Craii Te vor lauda
Ucenicul cant te-a vinde Si marire Iti vor da
Si pe cruce te-or intinde Marire-ntru cei de sus
Atunci nasterea de-acum Si jos, pace, pin-n-Apus.
Iti va face aspru drum.

Cand sudoarea iti va curge


Sa ne ierti Iisuse dulce.
15. In orasul Vitleem 16. Viflaime, Viflaime
In orasul Vitleem, Viflaime, Viflaime
Cum de n-ai primit in tine La poarta la Stefan Voda,
Pe Fecioara Maria Lerului Domnului,
Sa nasca pe Mesia?. Boierii s-au strans la vorba.

N-ai stiut tu Viflaime Dar vorba de cin-este,


Cu cata dragoste vine De Iisus nascut in iesle.
Cea mai Sfanta-ntre Fecioare Insa Stefan Domn cel sfant,
A Domnului Nascatoare?. De la ruga auzind,
Pe boierii ce vorbeau,
N-ai primit tu Viflaime Si pe Domnul proslaveau.
In casele tale bune
Sa-I dai un pic de salas El pe data s-a plecat,
Celui mai Sfant Copilas?. Cu boierii s-a-nchinat,
Si cu glasul de supus,
Pat moale pe fan uscat A slavit pe Domn Iisus.
Numai vitele i-au dat
Lumina i-a daruit 18. La mulți ani cu sănătate!
Steaua de la rasarit. La mulți ani cu sănătate,
Să vă dea Domnul tot ce
Pestera-ntunecoasa doriți,
A fost a domnului casa Zile senine și fericire,
La venirea Sa in lume La mulți ani să trăiți!
Din vina ta Vilflaime.
Să fie viața numai lumină,
Și din lumină să dăinuiți
Pentru credință și libertate
La mulți ani să trăiți!
17. La poarta la Stefan Voda,
La poarta la Stefan Voda,

S-ar putea să vă placă și