Secolul al XVIII-lea in

istoria romanilor

Marinescu Ana-Maria
Cls. a XIIa P1
 Secolul al XVIII-lea in istoria romanilor

Începe pe 1 ianuarie 1701 și se termină pe 31 decembrie 1800.

Evenimente

1710-1711 Domnia lui Dimitrie Cantemir în Moldova.

1711 Instaurarea domniilor fanariote.

1750 Apariția și dezvoltarea conștiinței naționale.

1775 Imperiul Habsburgic anexează Bucovina.

Partida națională condusă de mitropolitul Gavriil Callimachi al

1769 Moldovei propune instaurarea unei republici aristocrate
conduse de 12 mari boieri în Moldova.

Domnia lui Constantin Mavrocordat în Moldova și alternativ în

Țara Românească: prin aprobarea Porții, a aplicat programul de
1730-1769
reorganizare a instituțiilor fiscale, administrative și judiciare
pentru modernizarea statului.

Șerbia a fost desființată in Țara Românească și Moldova. Foștii

1746/1749 șerbi au devenit clăcași, liberi din punct de vedere juridic, dar
lipsiți de pământ.

Primul cod de legi fanariot tipărit din inițiativa lui Alexandru

1780
Ipsilanti.

1785 Iobăgia a fost desființată oficial în Transilvania.

Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei (1673 - 1723)
Viaţa şi cariera politică
Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673, în localitatea Silişteni din
comuna Fălciu, azi comuna Dimitrie Cantemir din judeţul Vaslui, în partea de sud
a oraşului Huşi. A fost fiul lui Constantin Cantemir şi al Anei. La 15 ani a fost
nevoit să plece la Constantinopol (1688-1690), unde a stat 17 ani, ca zălog al
tatălui său pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh, devenit ulterior domn
al Moldovei.
În perioada martie - aprilie 1693 , după moartea tatălui său, a fost domn al
Moldovei, dar Înalta Poarta nu l-a confirmat, astfel încât s-a întors la
Constantinopol pentru a-şi continua studiile. Cu prilejul unui război turco-austriac,
a efectuat o călătorie în Europa Centrală, ajungând şi în Banat, la Timişoara. A
avut astfel ocazia să se convingă de unitatea lingvistică a poporului român.
Antioh, fratele mai mare, şi-a însuşit întreaga moştenire, lăsându-l într-o situaţie
precară. Din 1695 a fost capuchehaie la Constantinopol, al fratelui său Antioh,
acesta fiind ales domn.
S-a căsătorit cu fiica lui Şerban Cantacuzino, Casandra, care i-a dăruit doi copii,
Maria şi Antioh (viitorul poet, scriitor şi diplomat rus Antioh Dimitrievici Cantemir
(1709 - 1744).
Turcii l-au înscăunat pe Dimitrie Cantemir la Iaşi în 1710, având încredere în el,
dar noul domn-cărturar a încheiat la Luţk în Rusia, în 2 aprilie-13 aprilie 1711, un
tratat secret de alianţă cu Petru cel Mare, în speranţa eliberării ţării de sub
dominaţia turcă. În politica externă s-a orientat spre Rusia. În subsidiar, s-a
afirmat chiar faptul că ar fi încercat alipirea Moldovei la Imperiul Rus, aşa cum
făcuse şi Ucraina. A fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei
mari boierimi şi a fost împotriva transformării ţăranilor liberi în şerbi.
După numai un an de domnie (1710 - 1711), s-a alăturat lui Petru cel Mare în
războiul ruso-turc şi a plasat Moldova sub suzeranitate rusească. După ce au fost
înfrânţi de turci în Lupta de la Stănileşti - ţinutul Fălciu pe Prut, neputându-se
 întoarce în Moldova, a emigrat în Rusia, unde a rămas cu familia sa. A devenit
consilier intim al lui Petru I (Petru cel Mare) şi a desfăşurat o activitate ştiinţifică
rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un întins domeniu feudal şi a fost investit cu
titlul de Principe Serenissim al Rusiei la 1 august 1711.
A murit pe moşia sa Dimitrievka la Harkov în 1723 şi a fost înmormântat în
Rusia. Actualmente, osemintele sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.
Dimitrie Cantemir - cărturar
A fost primul român ales membru al Academiei din Berlin în 1714. În opera lui
Cantemir, influenţată de umanismul Renaşterii şi de gândirea înaintată din Rusia,
s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică
a Moldovei de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea.

Instaurarea domniilor fanariote.

Regimul fanariot
 a fost inaugurat în anul 1711, prin domnia lui Nicolae Mavrocordat în
Moldova, iar în anul 1716, prin numirea aceluiaşi domnitor în Ţara
Românească.
 a durat în ambele ţări până la 1821.
 domnitorii proveneau adeseori din familii greceşti originare din cartierul
Fanar al Constinopolului (Istanbul).

Caracteristicile principale ale acestui regim politic au fost:

 grecizarea domniei, Sfatului domnesc, Bisericii, culturii, învăţământului;

 restrângerea autonomiei interne;
 accentuarea controlului otoman asupra Principatelor;
 sporirea obligaţiilor faţă de Imperiul Otoman;
 fiscalitatea excesivă (creşterea şi diversificarea dărilor impuse populaţiei);
 aplicarea unor reforme interne privind sistemul fiscal, administraţia,
învăţământul, situaţia ţărănimii dependente (desfiinţarea legării de glie).
Domniile fanariote în Țările Române
Perioada nu trebuie înțeleasă drept începutul prezenței elementului etnic grec
în Țările Române, deoarece grecii se stabiliseră de mai multă vreme aici. După
sfârșitul epocii fanariote, diverse familii fanariote cu membri născuți pe pământ
românesc au început să se considere, atât în Moldova cât și în Muntenia, ca fiind
de origine română și sunt prezenți și astăzi în societatea românească. Printre cele
mai importante astfel de familii se numără familia Rosetti, al cărui reprezentant
de frunte a fost C. A. Rosetti, (promotor al radicalismului și naționalismului în
perioada postpașoptistă) și familia Ghica, (ai cărui reprezentanți Grigore al IV-
lea și Alexandru al II-lea, în ciuda originii lor, au fost considerați primii domni
"pământeni" după revoluția de la 1821).
Atenția fanarioților s-a concentrat atât pe ocuparea celor mai bune posturi pe
care le putea oferi imperiul, cât și pe ocuparea tronurilor din Moldova și
Muntenia, care erau încă țări bogate și, chiar mai important, se bucurau de un
statut de autonomie (în ciuda faptului că trebuiau să plătească un tribut ca vasali
ai otomanilor). Mulți greci au găsit un teren propice afacerilor lor în Principatele
Române, mult mai avantajos prin comparație cu cel din Turcia și cu dificultățile pe
care le întâmpinau negustorii în Imperiul Otoman, la fel ca și un teren de afirmare
a puterii lor politice crescânde. Mulți dintre fanarioți au intrat în
rândurile boierimii muntene și moldovenești prin alianțe matrimoniale.
Deși mai rar, în perioada fanariotă au apărut și domnii ale unor principi locali.
Această situație a determinat elenizarea discutabilă a unor familii boierești
românești: familia Callimachi (numele original Călmașul) și familia Racoviță,
această acțiune fiind făcută pentru a penetra nucleul Fanarului și pentru a le
crește șansele de a ocupa tronul și, mai târziu, pentru a își menține pozițiile.
Deși toate sursele sunt de acord că anul 1711 este momentul oficial în care
eroziunea graduală a instituțiilor tradiționale a atins stadiul final, caracteristici
care sunt proprii perioadei fanariote s-au făcut simțite de cu mult timp înainte.
Sultanii otomani au făcut presiuni pentru alegerea domnilor de-a lungul mai
multor secole, chiar din secolul al XV-lea, iar nobilii greci sau levantini au concurat
cu boierii români locali încă de la începutul secolului al XVI-lea. Domnitori
precum Dumitrașcu Cantacuzino în Moldova și Gheorghe Duca în Muntenia, ambii
aleși în 1673, și-au predat familiile întregi, nu doar pe unii dintre membri anume
aleși, ca zălog la Constantinopol. În același timp, monarhia electivă tradițională
din Principate s-a caracterizat printr-o lungă perioadă de dezordine politică și a
fost dominată, în fapt, de un număr redus de familii ambițioase, locale sau
străine, care au intrat în lupte sângeroase de cele mai multe ori pentru ocuparea
celor două tronuri și care, în plus, puseseră mâna pe cel mai întinse moșii din
țară. [14] Un conflict caracteristic este cel dintre familia Craioveștilor și cea a
Cantacuzinilor în perioada de până în anul 1711.

Bibliografie:
www.wikipedia.org