Sultănica

Pe malul stâng al Râului Doamnei, aproape de satul Domnești, este o casă albă
dărăpănată în care trăiește o femeie văduvă cunoscută după numele Kivuleasa.
Soțul ei fusese chiabur și avea curtea plină de animale, iar casa era mereu
întreținută. De când murise acesta, femeia creștea doar doi viței, o vacă, doi cai,
zece oi și un berbec.

În sat a venit iarna și a acoperit cu zăpadă toate străzile. Singura mai curată, este
strada care duce de la primărie la cârciumă. E Sfântul Nicolae și în cârciumă sunt
oameni care beau pentru această sărbătoare. Este ziua lui Nicola Grecul care bea
împreunâ cu fruntașii satului.

Stanca Kivuleasa este acasă și stă la gura sobei cu Sultănica adormită cu capul pe
picioarele ei. Fata se trezi și amândouă își aduseră aminte de Kivu, tatăl ei și soțul
Kivulesei.

Căprarul Drăgan, fost militar, pusese ochii pe Sultănica și încerca s-o ajute de câte
ori avea posibilitatea. Sultănica își dăduse seama că îi cam place de el și încerca
să-l evite. Într-o zi, Sultănica plecase să se plimbe pe o pășune,iar la umbra unui
copac dăduse de Drăgan. Se strânseseră în brațe ca doi îndrăgostiți și de atunci
începuseră să se întâlnească pe ascuns.

Acum, în noaptea de Sfântul Nicolae, era vorba să se întâlnească Drăgan. După ce

mama adormi, auzi un ciocănit ușor în ușa tinzii și ieși să vadă.

Dinspre ziuă, Sultănica se întoarce acasă plângând și o minte pe Kivuleasa că l-a

urmărit pe Moș Nicolae și a căzut. Mama, femeie cu frica lui Dumnezeu, o crede și
îi șterge sângele de pe mâini. După câteva săptămâni, află că Sultănica fusese cu
Drăgan și că tot satul știa. O ceartă pe Sultănica care plâgea de rușine și îi spune
că s-a dus toată cinstea ei.

Sultănica suferea foarte mult și într-o zi plecă spre muntele Popău unde tatăl
fusese odată la păscut cu turmele de oi și de vite. Ajunse pe o culme înaltă a
muntelui și se aruncă în râpă.