Domnul Vucea, personaj principal si eponim, este caracterizat direct de catre

naratorul-personaj. Naratorul personaj îl descrie astfel pe învățătorul lui: “Scund,

grăsuliu, cu părul mărunt și încărunțit, cu barba ascuțită, potrivită din foarfecă,
mai mult albă, și albă ca zăpada în vârful ei netezit; niște ochi verzui, mici și
repezi; o față gălbuie, curată și fără pic de sânge. Iarna să cocoloșea într-o bundă
cu blană lățoasă, vara însă îți rămâneau ochii la el de frumos ce era îmbrăcat:
haină albăstrie, pantaloni negri, jiletcă de dril năutiu, călcată și lustruită, un lanț
de aur, gros ca pe deget”; „Și ce curat! Își ștergea ghetele cu batista, dădea
necontenit bobârnace gunoaielor de pe haine, și dupe bobârnac sufla de trei ori,
scurt și repede, și dupe ce sufla făcea din gâtlej: "hea, hea"”; „Dar când mergea,
Domnul Vucea nu era de fel ca ceilalți oameni. Ne uitam la el de departe. Pășea
iute, mărunt, ușor, ca un șoarice, și scuipa în urmă când trecea pe lângă murdării;
dacă era noroi, călca din peatră în peatră, tot în creștetul pietrelor, scuturând
picioarele ca o pisică. La ușea cancelariii își coprindea barba în mâna dreaptă, ș-o
netezea, ridicând buza de dasupra în sus, ca și cum ar fi mârâit; mustățile și le
clănțănea între degete; deschidea mâna, sufla într-însa, tușea și intra pe ușă
binișor, fără să i s-auză pașii.”.

Din aceste secvențe, deducem că Domnul Vucea era un om care avea foarte mare
grijă de cum se îmbrăca, era atent ca barba și părul lui să fie mereu aranjate, iar el
arăta întotdeauna foarte bine. Dacă în drumul spre școală era noroi, el se ferea
cât de mult era posibil ca să nu se murdărească pe pantofi, iar înainte de a intra în
cancelarie, el iși aranja barba și și-o netezea, tușea și după aceea intra. El este
caracterizat din punct de vedere profesional tot de naratorul-personaj, în mod
direct prin secvențele: “Lecțiile mergeau strună. Nu învăța nimeni nimic.”; „De
obicei, Domnul Vucea, când intra în clasă, noi fiind toți cu ochii pironiți în carte,
începea să cerceteze notele. Pe "binișor" îi trăgea de urechi, lui "rău" îi trăgea la
palmă cu linia lată, cu nuiaua sau chiar cu linia în patru muchi când să făcea foc.”.

Prin aceste secvențe se poate înțelege faptul că Domnului Vucea îi plăcea să îi

certe pe copii și să îi bată, dar din punctul de vedere al învățăturii nu se ocupa
deloc. Barbu Ștefănescu-Delavrancea, naratorul-personaj, nu l-a plăcut niciodată
pe Domnul Vucea și nici metodele pe care le folosea acesta pentru a-i mustra pe
copii.