Romanul este, n fapt, povestea trista a unei tinere fete, Aglaia, nca adolescenta, care nascuta la

Iasi, ntr-o familie destul de nstarita, ramne orfana de la vrsta de sase ani - curnd moartea a
surpat pe maica-sa, iar peste un an si parintele ei s-a dus dupa scumpa sa sotie fiind cstigata,
prin procese masluite, odata cu mosia parinteasca, de catre Iorgu Mrsavesco, ea fiindu-i
nepoata, pentru ntretinere pna la vrsta maturitatii, si mutata la Chisinau. Acest Mrsavesco se
dovedeste a fi un om fara suflet si fara scrupule, mnat doar de interese materiale, harpagonice -
sever si hapsn, care n cele din urma hotaraste a o marita pentru a pune mna definitiv asupra
averii ei - cu un tnar de buna conditie materiala dar cam tembel si pocit, pentru care Aglaia nu
simte dect aversiune, cu att mai mult cu ct inima ei fusese cucerita si data unui tnar, frumos
si romantic, Viitoresco, profesorul sau particular, care se prapadeste nsa, rapus de o boala
galopanta, asa nct ea nsasi, singura si nsingurata, cinstita si fidela preceptelor morale nsusite,
neputnd urma ndemnurile de a duce o viata duplicitara n familia pe care nu si-o dorise, ce nu
era dect de fatada ( - Apoi, cum sezi acasa? Spune-mi, ma rog: de trei luni maritata si tot
singura; la ce seamana asta? /.../ Draguta, draguta, - a zis dama, - ce te frasuiesti asa de tare? Ia
sama mai bine, ca nu-i atta lume ct se vede pe fereastra /.../ proasta te-ai nascut, proasta ai sa si
mori. Mai sunt barbati pe pamnt, afara de crlanu' care l ai tu /.../ Ha, ha, ha, parca putine femei
au barbatii lor, si tot-odata nimic nu le stinghereste a tine la picioarele sale si pe altii. Asa,
draguta, lumea e zidita colturoasa; zau nici nu mai stiu cum sa-i zic), sfrseste la rndu-i
doborta de aceiasi boala a secolului, tuberculoza.
Romantios si sentimental, tezist nu mai putin, romanul si are totusi frumusetile sale de
necontestat, raportat la productia epica de aceeasi factura a epocii. n primul rnd, autorul se
dovedeste a fi un bun portretist (era cumva obligatoriu, ca metoda, zugravirea fizionomiei - fizice
si morale - a eroilor), capabil a da forta de vizualizare, autentica, chipurilor personajelor sale.
Copila, Aglaia, se nfatiseaza astfel: Parul acesta era de color negru, moale, des si se
slobozea pe fruntea ei acei nalta, drept n gios, pe dupa urechi, n forma de mici roticele, dar
acelea nu erau roticele, ce semanau numa la acestea (...) Sub acest par mat, o frunte ovala si
foarte lina, ca marea dupa vnt, era ncununata de niste sprncene iarasi negre, ce serpuiau n
forma parabolei pn la coada ochilor, unde se mntuie c-un ascutis, slobozit putin n gios, si cu
greutatea lor mpovora parca niste ochi caprii, colorul carora, desi n-au putere a atrage la sine,
nsa ei au o deosebita capasitate a trada cele mai mici prifaceri ale simturilor, cele mai
nensemnate schimbari ale gndului si cele mai adnci revolte ale patimilor, si cu care, n sfrsit,
ochii acei negri, sau albastrii, nu pot tine opozitie (...) obrazul ei cel mic, ce nu primise nca
desavrsitele forme ale dezvoltarii firesti, se vedea stralucind, sub o pelita foarte suptire, un color
ruman si fraged, care se mntuia numai deasupra gurii, intrnd n niste mici lasaturi, ce se
sfrseau totdeauna, cnd buzele ei acele visinii si proportionale surdeau putin (...) fizionomia ei
era plina de simetrie si viata, si prisosul acelei vieti se exprima n tot - din cap pn-la picioare; iar
figura ei acei agera si plina de gratie da dovada destula, ca ea s-o dezvoltat fireste, pe temeiul
sanatatii si puterii ce erau ascunse nauntru. n contrast, Iorgu Mrsavesco, om aproape la 40
ani e uscacios, la stat de mijloc si c-o fizionomie neagra si posomorta. Un nas nu prea lung si
ascutit da dovada, ca stapnul lor trebuie sa fie cam egoist, iar buzele prea subtiri si uscate,
acoperite de niste mustete negre, surdeau cam htru s-o nelinistita poza l vedea de un om prea
nervos. El era mbracat de drum: sub un sertuc scurt si vechisor niste manjete mari ale camesii,
n contra vointei stapnului, izbucneau afara cu dorinta a arata ca mai sunt nca oameni, care le
respecta, iar pantalonii cu jeletca, fiind de alta materie, cu niste vrstisoare rosii si strmte, sta
ntr-un contrast foarte bizar cu fixionomia lui. E de retinut si Madama, guvernanta Aglaei, o
aparitie respingatoare, de mama mastera, cu care boierul se afla n raporturi intime:... era la stat
mica si cam gheboasa. Pe fata ei erau brazdate niste urmari de patimi, nca nepotolite; iar ochii
erau ntr-o motie necontenita, si fiind tintiti la ceva, parea ca vor sa iasa din orbitele lor. Avnd o
frunte nclinata si mica, ochii exprimau o htrie si rautate. ntr-un cuvnt, o cautatura putin mai
patrunzatoare ndata putea nsemna, ca ea nu era mai foarte aspre, care asprime le nmultea nca
prin repegiunea barbateasca si hotarrile n miscari, cu care ea poseda din natura. Pe lnga
aceasta, fata ei, devreme mbatrnita si topita sub nrurirea patimilor ce clocoteau nca nauntru,
da dovada despre cresterea ei culeasa prin straini. Macar desi ea pe deasupra n-avea nca nici 40
de ani, dar parul ei, desi vapsuit, totusi se vedea mai mult alb dect negru, si pentru aceasta ea
totdeauna purta boneta alba, cu pretenzie de elegantie (...) nici parul ei acel alb, vapsuit n negru,
nici boneta pe cap nu sta n dizgarmonie cu fizionomia ei, ce esprima, desigur, jele dupa trecut
(...) era o femeie ce o trait n cele mai nobile relatii cu stapnii sai. Cel de al patrulea personaj
cu rol major n desfasurarea intrigii, Viitoresco, profesorul de colegiu din Chisinau era ca la
25-26 ani, de stat corporel si nu foarte nalt; o frunte descoperita n sus, destul de lunga, neteda si
alba ca marmora, prin care ici-cole se zareau musculurile ntinse, giuruia o minte activa ce
necontenit era n lucrare si cu sprncenele, ce se sfrseau n gios, mbrobodea o pereche de ochi
albastri, care, la observarea cstigata n clipa, parea mai mare dect cere fizionomia lui, n genral
luata, la o considerare mai amanunta, primea forma naturala si fagaduia n sine o bunatate
linistita, nsotita de sinceritate (...) toata voia lui, cum se putea nsemna de pe frunte, se concentra
n ochi si aceasta le si da acei putere lor. Dupa aceasta, niste musteti mici, negre si moale ca
matasea, serpuia de asupra gurei, ncununate de un nas antic, putin cam lung, ce n-acoperea bine
buzele, pe care totdeauna nota un surs hotartor, nelasnd chiar loc vreunei frici ce poti
nsemna la alte naturi, ntr-un cuvnt, toate liniile fizionomiei lui stau ntr-o garmonie unita cu
corpul ce era plin de putere, si care se exprima n muscurile ntinse n toate partile. n fine, sotul
ce-i este ales abuziv, Ioan Negutatoresco, are toate trasaturile unui om respingator, nca din clipa
primei sale aparitii: Tnarul semana ca la 22 ani, mic de stat si cu fizionomia maruntica; un cap
cam lung si ascutit n sus, sta cam strmb pe umerele sale si semaria la o tapusa frnta; parul
capului nchis castaniu si vrtos, cu vrtejuri, acoperea o frunte de vr'o doua degete si spnzura
totdeauna asupra ochilor, lumina carora fiind vestezita, nu esprima mai nimic; ei se mnvrteau
n orbitele sale pentru ca natura asa o regularisit, iar pentru stapnul lor era tot una (...) obrazul
lui era plin de cosuri si se sfrsea cu niste urechi mari si plecate n gios; iar un grumaz vnos si
subtire cu vrste pe el semana la o aratura proaspata, nesamanata nca. Doua mni, mai lungi
dect cere tot trupul, se sfrseste cu niste degete osoase, batcasoase si arse de titiun. Spinarea
cam scoasa nu-l nvoia pe stpnul sau sa faca miscari rapide, pentru atta el totdeauna mergea
cam potignit ntr-o parte si pasea cu frica. mbracat el era nu de moda, dar asa cum se mbraca
oamenii de ast feliu si semana mai mult la negutatoreste. Despre cresterea si nvatatura lui nu se
poate zice nimic, precum ca nimic nici nu era n el.
Ca structura, romanul e scris n capitole (episoade) scurte, fiecare avnd rotunjimea sa epica,
dupa moda publicarii unor asemenea productii n foileton, pe parcursul unui timp mai ndelungat,
cu aviz suspansului si nseilnd n fiecare asemenea parte comentarii de natura livresca:
literatura, filosofie, morala s.a., fie n conversatii ceremonioase, fie n meditatii de tip jurnal
intim. Lectura romanului dovedindu-se a fi astfel nu doar o ocupatie de placere, pentru trecerea
timpului, ci si o cale de instruire.
nceputul romanului se face dupa formula consacrata n epoca, n maniera, desigur, romantica,
autorul marcnd locul si timpul n care se plaseaza actiunea, pentru a da acesteia girul unei
veridicitati de netagaduit, si introducndu-si cititorii direct n miezul evenimentelor: La anul
185... (se lasa totusi un quantum de mister, voit, n detaliul temporalitatii denuntate doar pe
jumatate), iulie 17 zile, pe la bariera (rogatka) mormintelor, intra n Chisinau o trasura cu patru
cai obositi si nalbiti de spuna. Trndu-se ncetisor, trasura aceasta ajunse d'acuma pe strada
(ulita) ce merge pe lnga Gradina Publica, si prin urmare s'apropia de alt capat al orasului, dar
voiajorii parea ca n-au dorinta a sta undeva. Autorul nu este interesat nsa de ambientul orasului
n care si plaseaza actiunea ci de tipologiile eroilor sai. Sunt prezentati astfel, n schite de
portret, cum am vazut, expresive si abundente n detalii fizionomice, Iorgu Mrsavesco, Madama
si copila, Aglaia, ce-si sfrsesc obositoarea calatorie n casa primului dintre acestia, n care
boierul este primit cu onoruri dar casa era prea ordinara si n-avea nici o prezentare de
aristocratie. Sugestia este astfel facuta de la nceput n privinta starii materiale si sociale a
boierului, recomandndu-l ca pe un parvenit. n contrast cu acesta e prezentata eroina, ntr-un
nou capitol n care cititorul este avertizat iarasi dupa moda romanturilor frantuzesti - ca pentru
a nainti istoria aceasta s-a urma dupa eroii nostri, trebuie, pentru lamurirea viitoarelor facturi, a
ne ntoarce pentru putin timp napoi. Aceasta noi o facem ca, pe de o parte, cititorii sa aiba, n
deplina idee despre haracterele persoanelor ce ne straduim a le descri, iar, pe de alta, ca istoria
aceasta ce va purta poate numele de roman n deplin sa raspunda precum numele sau, asijderea
asteptarilor cititorilor.
Introducerea aceasta ne pune n garda asupra calitatilor scriitorului. n sensul ca era un cititor
pasionat de romane, ca era interesat a respecta structura si conceptia de creatie a genului, cu care
era familiarizat, si nu n ultimul rnd ca miza pe un mare numar de cititori, interesati, si la noi, de
exercitiile literare de acest tip. Trimiterile, facute pe parcursul desfasurarii intrigii, la diversi
autori de notorietate, la idei si teorii filosofice, morale, stiintifice etc., denota ca scriitorul nostru
era un intelectual de buna conditie, n orice caz un om educat n mediile occidentale. De altfel,
subiectul nsusi este calchiat dupa opuri la moda, gustate si discutate n saloanele din strainatate,
adaptarea la conditiile mediului social autohton facndu-se, dupa exemplul altora de la noi, nu
neaparat n dorinta autorului de a-si ilustra originalitatea artistica, literara, ct n aceea de a
introduce formula romanesca n practica scriitorilor romni si a contribui astfel la formarea
gustului cititorilor de pe aceste meleaguri, nca ezitant. Faptul ca opul nu a putut vedea lumina
tiparului, la data elaborarii sale, fiind oprit de cenzura ohranei tariste, se datoreaza tocmai acestui
exces, sa-i zicem asa, de patriotism, nu formulat explicit ci implicat n biografiile eroilor, n
mentionarea anturajului lor si mai cu seama n zugravirea unei societati romnesti ce-si contura
identitatea structurala reala, chiar sub austeritatea manifestata n acest sens de politica de
deznationalizare a Imperiului. Dan Manuca da cu limpezime explicatiile necesare acestei
mprejurari:... autorul a dorit sa se conformeze atitudinii oficiale si sa profite de relativa
liberalizare care a survenit n Imperiul tarist odata cu urcarea pe tron a lui Alexandru al II-lea.
Calculul nu tinea nsa seama de faptul ca ngaduinta oficiala nceta cnd era vorba de afirmarea
conditiei nationale a minoritatilor, deci si a romnilor din Basarabia. Istoricii subliniaza ca
Alexandru al II-lea a continuat campania de rusificare dusa de predecesori. Prin urmare, romanul
Aglaia, pe alocuri conformist din punct de vedere ideologic, pacatuia nsa prin afirmarea
romnismului ntr-o gubernie aflata n rusificare accentuata. De aici, ntre altele, retinerea
textului.
Actiunea romanului nainteaza cu buna gradare a conflictului dintre Mrsavesco, n complicitate
cu Madama, si juna Aglaia care avea o prea slaba aparatoare n persoana unei matusi, a fostei
sale guvernante. Ni se dezvaluie astfel matrapazlcurile judecatoresti ale unchiului, pentru a pune
mna pe mostenirea de la varul sau, parintele Aglaei, ceeace si izbuteste n cele din urma.
Nepoata este luata din Iasi pentru a fi educata n casa lui Mrsavesco de la Chisinau, unde
Madama o maltrateaza n toate mprejurarile, asa ca viata copilei se petrece sub siroirea
necontenita a doua praie de lacrimi, scufundata n rugaciuni cucernice naintea tipurilor
dreptatilor lui Dumnezeu.
Trei ani petrecuti de-acum n casa lui Mrsavesco au prefacut-o pe Aglaia: Ea mplinea tot ca o
masina si ca un avtomat, fara simtire, privea la tot cu indiferenta, si numai n asternutul sau ea da
voie lacrimilor, urmnd calea mntuirii pe pamnt: rabdarea.
Iata nsa ca lui Mrsavescu i vine o buna idee pentru a mai curma plictisul si proasta dispozitie
continua a nepoatei, lund hotarrea de a duce pentru aceasta un profesor, care i va preda nca
ceva din stiinti, considerndu-se astfel atentios asupra Aglaei. n adevar, tnarul profesor, de
la un liceu din Chisinau, Ioan Viitoresco, este cel ce aduce n viata Aglaei o schimbare esentiala,
cucerindu-i inima prin frumoasa lui purtare, prin frumoasa lui prezenta fizica si prin inteligenta,
prin comporatamentul sau manierat, fiind, la rndu-i, un nflacarat spirit romantic. El i preda
Logica, Psihologia, Fiziologia, Frenologia, Fizionomica, Meditina si, uitata d'acum Hiromantia
si altele. Orele petrecute mpreuna sunt cu adevarat bucurie n sufletul Aglaei caci iubea cetirea
si cetise destul, dar fara regula, sistema si aplicatie, nsa din timpul venirei lui Viitoresco cetirea
ei a luat o forma sistematica si nteleasa. Sentimentele de afectiune sunt reciproce: ...inima lui
Viitoresco era desavrsit absorbata de simtirea care nvinse ntrnsul de la vederea Aglaei si el se
facuse cel mai adevarat vasal al fiintei acelea jantile, poetice si slabe. Relatia lor, nfiripata
discret, se nflacareaza romantic, pasiunea reciproca fiind exprimata n patetice si filosofice
dialoguri. Scenele marturisirilor lor amoroase, pe ct de ceremonios formulate, purtnd semnele
elegantei epocii, sunt de un naiv ridicol azi. Prozatorul pare a avea totusi umor, relatnd cu
pedanterie asemenea momente de teatralitate a intimitatii lor, propunnd un comportament
excesiv studiat si practicat cu adevarata instructie a ceremoniei, ce pare azi de un declarativism
ceremonios: - Conversatiunea nostra ncepe cte putin a se lamuri. D-ta cei de la mine
reciprocitate? Apoi oare ce as fi cerut eu de la D-ta aceea ce n-as fi simtit sigur. Desigur ca nu,
pentru ca n-as fi avut nevoie ; iar de vreme cnd m-am hotart eu a vorbi despre iubire,
vrasazica, eu n-am mai putut nnadusi acel sentiment care a nviat n mine. Printipul lui este
impus n inima mea chiar din ziua cei dinti a ntlnirei noastre si el a dezvoltat nauntrul meu
alta viata, pan-atunci nca necunoscuta. Nevazuta de ochiul omenesc, lautrica laboratorie,
neontenit, a nceput a lucra o istorie adnca n inima, care a avut pn-acum ale sale bucurii si
scrbe. Desigur ca n momentul cel nti al renasterii acelui sfnt sentiment, eu n-am ndraznit a
vi-l spune; am vrut nti a-l supune singur unui strict analiz, petrecndu-l prin toate fazele lui, si,
ncredintndu-ma ca e adevarat, l-am supus binevointei D-lei. Aceasta, mi se pare, destul
dovedeste omogenitatea simpatiilor noastre, cum ai zis D-ta, si sperez ca D-ta sentimentul acela
nu-l vei ndeparta, cu att mai mult ca el este respectat chiar de... Aici, Viitoresco s-a oprit,
cautnd cu niste ochi aprinsi la Aglaia: toata existenta lui se concentrase n cautaturi; el cu
nerabdare astepta sentinta hotartoare a Aglaei, care stnd sub valul fermecatoriu al cuvintelor
lui, sonul carora nca cutreera prin urechi, a plecat capul n gios, neputnd a mai rasfrnge
cautatura ce era tintita asupra-i (...) Aglaia s-a apropiat de Viitoresco si, lundu-i mna, l-a dus
naintea icoanelor, unde oprindu-se si aratndu-i cu mna la o iconita mica, suvenirul matusii
sale, a naintit (...) Asa dar, si n momentele de fata cnd inima mea este plina si mbelsugata de
un sentiment sfnt, iarasi vin naintea ei si, multamindu-o ti dau parola mea de onoare si o pui
nsusi pe dnsa martora; ca acel sentiment ce mi sfsiaza acuma toata existenta mea de o nalta
iubire l voi nutri etern pentru tine, scumpul meu Ioan.
E n aceste declaratii ceva din patosul romantic al vremii, fara ndoiala, pe care l vom regasi
parodic si persiflat n patetismul unui Rica Venturiano al lui I.L. Caragiale. Dar pna atunci mai
este. Literatura romanelor sentimentale abia nfiripate la noi cunosc sincera aprobare a publicului
cititor, el vibrnd autentic la dramele de aceasta natura. Cu desavrsire romantica, n consens cu
aceasta, se va declansa avntul pasional, dezlantuit, al tnarului Viitoresco n scena plimbarii sale
nocturne pe aleile parcului ce se zbuciuma parca anume pentru a da maretie cadrului natural
partas si rezoner al acestei iubiri patimase ( Pe la 8 ceasuri sara, sub lumina fatasmagorica ce
raspndeau fanarile, ici-cole nsirate pe strada ce mergea pe lnga Gradina Publica, mergea un
tnar - mbrobodit ntr-o blana, poalele careia fiind nflate de vnt, se da napoi si toate
staruintele lui ca sa le aduca la vr'o regula ramneau far nici un favoritoriu rezultat. Tnarul,
nsemnnd ca rezbelul nu e deopotriva, a mbracat n sfrsit balana pe mneci si i-a dat drumul
de la piept n voia vntului, iar singur, cu pasi repezi si largi, a plecta nainte. Etc.), dupa care,
ajuns acasa, asezat n jiltul din fata sobei, n care flacarile focului plpiau misterios, ncepu a se
destainui, filosofic, n jurnalul intim, ntretinut ca un fel de confident al propriilor framntari
sufletesti: O, mizerabila viiata! Bine a zis nteleptul, crucea vietii e grea... Aglaia seamana la o
floare d'orient, adusa pe tarna streina, unde ea totdeauna trebuie sa tnjasca, unde atmosfera o
nnadusa si cine stie nca ce sfrsit va fi menit pentru dnsa. Viitorul cel ilustru, zidit de fantazia
omului spre mngierea sa, este acoperit si mbrobodit de haina acei neagra si funegra a
ntunericului, unde cu greu strabate mintea geniului, ramind absurd pentru naturele ordinare,
carora nu le este data putere, pe lnga toate opintirile lor, a se urca la menirile acele absolute, ce
se strabat numai de naltul geniu. Vrasazica, orisicare opintire, n cazul acesta, e de prisos si
poate fi nca vatamatoriu si omul priveste numai la viitoriu, ba la bolta senin-albastrie a ceriului,
pe care ici-cole se poarta un nour ratacit fara scop; nsa datoriia omului este de a lucra pentru
viitor, fiindca toata natura nu-i alta dect o laboratorie, unde el este mpins de providenta spre
munca. Etc.
Curnd nsa, boala i se declanseaza, galopanta, privegherea ngrijorata a Aglaei la patul de
suferinta al acestuia dovedindu-se zadarnica. Tnarul Viitoresco se stinge ca o flacara ce-a ars cu
prea mare intensitate, ramnndu-i Aglaei doar consolarea lacrimilor varsate pe mormntul
acestuia, n repetatele sale peregrinari la cimitir. ntr-astea, Mrsavesco i afla un sot, n persoana
natngului Negustoresco. Numai ca Aglaia este de-acum o alta fiinta, capabila a-si nfrunta
tutorele si a-si nfrunta chiar destinul nefast:... eu nu vreau sa ma vnd pentru starea lui./ -
Draguta, prea departe ai agiuns; eu te rog ca tu sa zvrli aceste idei din cap, caci ele sunt cu totul
neplacute si altfeliu de rezoane n-as vrea sa mai ascult nicodata; ntelegi? Asa dar, tu trebuie sa
asistezi totdeauna n salon la venirea tnarului. Auzi? Aceast e voia mea./ - Foarte bine, nsa mi
se pare ca cu greu se va realiza ideia D-le, fiindca si ea este pentru mine tot asa de neplacuta,
precum, poate, s-a mea, pentru D-ta. Opozitia e nsa zadarnica. Unchiul o va marita cu de-a sila.
Ca sotie, Aglaia ncepe o alta viata, nca si mai oropsita. Retrasa n sine, fara sa doreasca a iesi n
lume, se stinge, la rndu-i, fara vlaga, urmnd calea fatala a victimei uneltirilor oneroase ale unor
oameni fara suflet, ci doar cu ambitia capatuirii, prin mbogatire frauduloasa. Moartea Aglaei
vrea sa fie un blam tocmai asupra societatii corupte si insensibile n care traia.
Romanul Aglaia, daca ar fi fost publicat n volum sau n foiletonul vreunei reviste, ar fi avut, fara
ndoiala, un bun ecou n epoca, el urmnd unor romane de moravuri semnate de D.
Bolintineanu, V. Alessandresco, N.T. Orasanu, Al. Pelimon sau A. Cantacuzino, alaturi de I.M.
Bujoreanu, C.D. Aricescu s.a. si propunnd, mai nainte, un altfel de tip de parvenit, de o mna
mica totusi, fata de Dinu Paturica al lui Nicolae Filimon si, desigur, ntr-un alt halou de
prezentare a moravurilor socieatii, de mult mai mica amploare nsa avnd o eroina, Aglaia, cu
personalitate romantica prin excelenta, capabila de un comportament moral exemplar si
memorabil.
Scris ntr-o limba ce voia sa-si asume programat expresii neologistice de o modernitate
occidentala, suprapuse cu ostentatie unor neaosisme de sorginte/influenta rusa, romanul are un
farmec aparte prin dramatismul profund romantic al intrigii, al compozitiei si mai ales prin
elevatia unui intelectualism subtextual cu care este tratat subiectul, de altfel, destul de banal si
de uzitat. Dar, oricum am lua-o, este o piesa de interes major n procesul de cristalizare a
romanului social, de moravuri, romnesc n epoca sa de pionierat.
________________
1 Aglaia. Roman anonim din secolul al XIX-lea. Coordonare, ngrijirea textului, nota asupra
editiei, glosar: Pavel Balmus. Editia a doua (Cu un corpus de Comentarii critice apartinnd
criticilor si istoricilor literari Mircea Anghelescu, Dan Manuca, Ion Varta, Nicolae Manolescu si
Pavel Balmus). Editura ARC, Chisinau, 2008

2 Dan Manuca, Arhivele secrete rusesti si nceputurile romanului romnesc. n Convorbiri
literare, Iasi, n-rele 10, 11 si 12 din 1997. Reluat n volumul Perspective critice, Editura
Universitatii Al. I. Cuza, Iasi, 1998, p. 63 - 93