Limba și literatura română,

Clasa a XII-a

Subiectul: Proza
autobiografică.
Cronotopul operei.
Timpul și spațiul
artistic.Realitate și
ficțiune în roman.
Lucian Blaga
*Născut-9 mai 1895 (Lancrăm,jud.Alba)
*Decedat-6 mai 1961 (Cluj)
* А fost un filozof, poet, dramaturg,
traducător, jurnalist, profesor universitar,
academician și diplomat român.
Operele lui se împart în:aforisme,
articole,dramaturgie, eseuri, filosofie, poeme,
poezii și volume (de versuri,
autobiografice,studii filosofice și eseuri).
 E bine să ştiţi!
„Hronicul și cântecul vârstelor” - o proză
autobiografică, începută de Lucian Blaga la 10
noiembrie 1945 şi definitivată în primăvara
anului 1946. Volumul autobiografic "Hronicul
și cântecul vârstelor" a fost editat postum în
anul 1965. Cartea este prima proza scrisa de
poetul Lucian Blaga. 
 Titlul
Hronicul
- lucrare cu caracter istoric,
obişnuită mai ales în evul
mediu, care cuprinde o
înregistrare cronologică a
evenimentelor sociale,
politice şi familiale.
… cântecul vârstelor
- reprezintă cronologia
anilor. Toate evenimentele
se întâmplă în mod
cronologic , şi în care
autorul ne destăinuie toate
întâmplările din viaţa sa,
toate peripeţiile din anii
săi.
Lucrul cu lexicul
Întrupare – aici: unire, combinare
A-şi da pe faţă – a arăta, a demonstra
a întinde veghea – a urmări, a observa, a ocroti
exuberanţă – voiciune, despre o persoană vioaie
voluptate – plăcerea mare a simţurilor, încântare
sfetnic – care oferă sfaturi, sfătuitor
a azvârli – aici: a arunca, a înşira
fiinţă primară – o fiinţă importantă, primordială
palpitabilă – vibrantă, plină de viaţă
plin de sevă – plin de putere, de energie.
 HRONICUL ŞI CÂNTECUL VÂRSTELOR
(fragment)
Toţi fraţii fuseseră daţi la şcoală pe rând, după cum le bătea anul şi ceasul. Potrivit
unei hotărâri părinteşti, ce nu trebuie cercetată mai de-aproape, şcoala începea, de
fapt, pentru fiecare băiat de două ori. La vârsta de şase ani băiatul urma timp de un
an şcoala din sat. La şapte ani trecea la şcoala primară germană (la Sebeş) unde, de
dragul unui mai bun temei, era din nou înscris în clasa I. Anul şcolar din Lancrăm
însemna astfel mai mult o obişnuire a mâinilor cu buretele de şters tăbliţa. Cu mine,
Tata ar fi dorit să facă o excepţie, sa pornesc mai devreme la drum. La vreo câteva
luni după ceam împlinit cinci ani, în pragul toamnei, Tata îmi zise : „Ei, acu începem
şcoala !". Mi-o spunea la plural, ca şi cum el însuşi ar fi dorit să pună un umăr la
urnirea învăţăturii. Tata nădăjduia să-mi facă o bucurie, dar i-am retezat vorba : „Eu
nu !". Scrisul şi cititul nu se apropiau de mine cu nici o ispită. Şi-mi rosteam chiar
părerea c-ar fi mai bine ca şcolile să nu mai facă umbră pământului. În acel ceas de
sfârşit de vară, îmi apăram cu lacrimi, cu ţipete, cu toată disperarea fiinţei mele,
divina libertate. Tata n-a stăruit. Dimpotrivă, fu repede gata să-mi prelungească
slobozenia de nimic îngrădită cu încă un an. După ce împlinii însă şase, fui nevoit să-
mi accept soarta, alături de alţi tovarăşi de vârstă ! Ar fi fost netrebnic să mai ridic
glas împotrivă. Dealtcum eram încredinţat, că firul libertăţii o să mi-l torc mai
 Şcoala, odată începută, reprezenta pentru mine,mai presus de toate un
prilej, infinit multiplicat, de-a mă întâlni cu Vasile al Bănăţeanului,
cu Roman şi cu Adam al Vicii. Tabăra noastră cu opt pumni şi cu
tot atâtea picioare, domina clasa. Un Abecedar,care să-mi sprijinească
avântul spre învăţătură, nu aveam, dar împrejurarea aceasta o găseam
perfect normală, şi niciodată n-am stăruit, c-o vorbă măcar, pe
lângă părinţi să se împace cu cheltuiala şi să mi-l cumpere ! Cel
puţin în chipul acesta eram scutit de orice silinţă întru pregătirea
lecţiilor. Aveam însă o mică traistă de şcolar, croită dintr-un sfert de
cătrinţă cu chenare vii. Purtam în traistă o tăbliţă roasă, care din
pricina făgaşelor adânci, în
ardezie de stilul de piatră al fraţilor, de la care o moştenisem, nu-
mi era de niciun folos.
Tăbliţa era muncită de slove, ca o lespede de copite, şi manifesta
diferenţe de nivel, ce zădărniceau orice râvnă. Am purtat-o la şcoală
un an întreg, dar n-o scoteam din traistă decât — simbolic.
Traista o luam cu mine mai mult pentru colţul de prescură albă,
proaspătă, pe care în fiecare zi o aduceam la şcoală ca să fac schimb.
Cedam prescura mai bucuros pentru o bucată de turtă de seminţe de b
ostan, uleioasă încă, şi impregnată de urmele teascului. în afară de
turta de seminţe de bostan, se mai găseau însă la şcoală
şi alte câteva lucruri, ce mă atrăgeau. Momentele supreme ale
şcolarităţii erau fără îndoială
„recreaţiile". Printre recreaţii se aprindea uneori, luminoasă, ora de ist
orii biblice. Pe acestea ni le povestea dascălul şi-mi plăceau fiindcă se
învăţau fără de carte. În lipsa atât a Abecedarului cât şi a unei tăbliţe
utilizabile, am fost adus în situaţia de a nu-mi însuşi cititul şi scrierea
în răstimp de un an, decât aproximativ. Tiparului îi dam târcoale cu
dibuiri, iar slovele lescriam cu stângăcii de desenator, ce lucrează dup
ă modele închipuite. în schimb, mă pricepeam să povestesc, mai
fermecător decât oricare alt tovarăş de clasă, istoriile
biblice, acele istorii,menite să-mi devină într-un fel, cărămizi ale
fiinţei.
Anul şcolar nu înainta singur. I se alăturau, varii şi neaşteptate,
întâmplările din sat şi din viaţa de pretutindeni. Iarna trecu.
Echinocţiul de primăvară, după ce-a luat cojoacele de pe umerii
feciorilor,începea să umfle mugurii. Noi copiii ne deschideam iarăşi
braţele sub soarele, ce ne cuprindea
cald, printre aversele scurte şi capricioase ale anotimpului. În aerul
dimineţilor de primăvară ne hărţuiam în curtea şcoalei, în timp ce în
văzduh plutea un miros de fum de vreascuri şi cearta gureşă
a vrăbiilor. 
 Portretul tatălui

Faţă de noi Mama se purta într-un fel, şi

Tata într-altul. Nu vorbesc acum despre
Mama, ca duh al rânduielii, ci despre ea
ca o întrupare a duioşiei şi a grijei.
Tata nu-şi da pe faţă bătăile inimii, ce le
avea pentru noi. El se păstra la depărtare,
într-o atitudine de asprime, ce părea
domolită numai de-un oareşicare
dezinteres. El îşi întindea veghea asupra
noastră prin simpla sa prezenţă, fără a ne
ţine cu tot preţul sub uitătură.
Portretul tatălui
Eram încă prea mic pentru a-i fi putut
pătrunde firea şi cugetul. Numai târziu
putui să aflu — de la fraţii mei mai mari
şi de la alţii care i s-au abătut prin
apropiere – că Tata era de-o exuberanţă
şi de o volubilitate deosebit de
simpatică, atunci când se nimerea: să se
simtă în largul său, între prieteni, ce-
i arătau înţelegere. Mai aflam că era un
liber-cugetător, deşi preot.
Portretul tatălui
Prestigiul faţă de săteni, şi l-a sporit şi altfel, şi
mai ales ca mare sfetnic al Lancrămului, în care
calitate el dăruia din prisosul minţii sale
întregului sat. Exemplul său prindea, căci era
sugestiv şi viu. „Ce face Popa, sau cel cu barbă
de argint şi cu mintea de aur ?" se întrebau
ţăranii, iscodindu-i cărările şi paşii, şi-i urmau
pilda. Cum popa îşi îndruma copiii spre carte,
ţăranii prinseră a face la fel, fără prea multă
şovăire sau sfială. Anevoie se va găsi în tot
cuprinsul Transilvănean un alt sat care să fi
azvârlit peste marginile lui, pe podişurile mai
înalte ale vieţii naţionale, un mal mare peocent
de intelectuali decât Lacrâmul.
Portretul tatălui
Prin înclinările, cu joc de multe loturi,
ale inteligenţei sale, prin cultura şi
ştiinţa sa, ce-şi întindea antenele spre
cele mai diverse domenii (îl pasiona
literatura universală, dar şi
matematica); prin mlădioasă putere de
optare a spiritului său, Tata purta în
sine, când mai stins, când mai treaz,
aleanul altor orizonturi.
 Portretul tatălui

Îşi îndeplinea sarcinile preoţiei, pe care în cea

mai mare parte le socotea emanate din credinţi
deşarte, ca un conştiincios adept al pravilei, dar
oricum numai aşa cum se putea fără de elanul
unei adevărate convingeri. El, care citea pe
Kant, de Schopenhauer sau pe David Strauss,
ar fi avut nevoie de oarecare aer şi zare. Acasă
era cam calm şi rar de vorbă, dar nu ursuz.
Portretul mamei
Mama era o fiinţă primară. Eine Urmutter, cum
îi spuneam eu mai târziu, făcând uz de-un
cuvânt nemţesc, ce mi se părea că i-ar cuprinde
chipul şi prin care o proiectam în arhaic. Fără
multă şcoală, cu instincte materne şi feminine
preistorice. Preistorice în sensul deplinătăţii
vitale, grele, masive. Nu avea Mama cunoştinţe
folclorice deosebit de bogate, dar ea trăia
aievea într-o lume croită pe măsură celei
folclorice.
Portretul mamei
Existenţă încadrată de zarea magiei. Ea se simţea
cu toată făptura ei vibrând într-o lume străbătută
de puteri misterioase, dar nu se abandona
niciodată visării. Fiinţă impersonală, fără gând
întors asupra ei însăşi, stăpânită numai de sacrul
egoism al familiei, Mama era substanţa activă
în jurul căreia luau înfăţişare palpabilă toate
rânduielile vieţii noastre. Aşa o ştiam cel puţin noi
— copiii. În tinereţe fusese o femeie frumoasă,
de-o frumuseţe ce nu avea de loc conştiinţă de
sine.
Portretul mamei
Cât mă priveşte, nu-mi aduc aminte de ea
decât ca de-o femeie mai în vârstă, cu mişcări
apăsate, ca de-o arătare adusă puţin din spate,
cu părul cărunt, apoi ireal de alb şi ochii mari
de basm. Avea în sângele eio ascendenţă
macedoneană. Strămoşii ei, din familia Moga,
ce a dat neamului mulţi preoţi şi un episcop,
veniseră în Ardeal din Macedonia, […]
 Portretul mamei

Mama, care de altfel nu vorbea decât

prea puţin, ţinea gata pentru toate
împrejurările câte-un cuvânt plastic şi
plin de sevă. Nu căuta aceste cuvinte,
căci ele îi veneau de la sine, şi apoi le
lăsa să cadă fără teamă de a le stinge
puterea şi culoarea printr-o prea deasă
întrebuinţare.
 Lectura selectivă
Tata Citate din fragment
Grija faţă de copii
Trăsături
Ocupaţia
Domenii de interes
Lecturi
Vorba, cuvinte

Mama Citate din fragment

Trăsături
Grija faţă de copii
Cunoştinţe
Părul mamei
Ochii mamei
Pasul, mersul
 Diagrama Venn
Tata Mama

- Trăsăturile
- Grija faţă de familie
- Ocupaţia
-Cunoştinţele
- Limbajul
Descrieţi-I în 6 enenţuri pe părinţi voştrii, urmând
reperele:

-Trăsăturile
- Grija faţă de familie
- Ocupaţia/pasiunile
-Cunoştinţele/interesele
- Limbajul