E(R)GO SUM

expunerea de motive a inimei; eu și "cristalul meu frumos și singur"

Amintirile mele vin de foarte devreme, de pe la trei-patru ani; se face că, cobor dintr-un
timp, dintr-o lume, dintr-o stea și dintr-o poveste numaidecât imaginare; doar părinții-sfinții și
sfântul acasă și jocul şi strada și, încă de pe atunci, perplexitatea, sunt atât de reali/reale (...)
În primii opt-nouă ani de școală am evaluat cvasi-eminent din punct de vedere al
silitoriatului scholastic (mai mult reproductiv, evident decât creativ, ori măcar reactiv; asimilam
extrem de ușor, luam note maxime, cu foarte mici excepții-în consecință, eram laureat în fiecare
an); totul s-a schimbat, însă, radical, începînd cu clasa a noua-atunci când s-a produs marea
"rupere de ritm"; am avut, dintr-odată, revelația culturii mari, clasic-umaniste, dar nu numai, cu
care m-am împrietenit și îndeletnicit, fără încetare, până azi și, cred, așa va fi până la capătul
vremii.
Așa a început parcursul "frumoaselor risipe", care au fost pandant tihnite și intempestive,
boeme și pustnicite, diurne și nocturne, nelipsindu-mă niciodată de compania și dragul câtorva
cărți, între care, deși poate părea să fi fost prea devreme, critica literară, istoria artei, filosofia și
poesia, au fost să fie începutul unui timp fascin; tot pe atunci, magia Crăciunului și delicatețea și
tușa elegiacă și taina Deniilor prepascale, au prins a limpezi o predispoziție, care, prin cine știe
ce subtile și mirabile rânduieli ale firii, a fost să fie vocație (...) S-a produs, aproape instantaneu
și molipsitor, acel "declic" care a generat și stârnit o nouă și mult mai intensă combustie mentală,
ablativă, a-mi facilita şi mie, profanului care eram, trecerea Rubiconului, dincolo de care tot ce
trebuia să cuceresc și stăpânesc îmi surâdea inteligent, complice, spiritual, astral chiar, cu o
atracție evidentă "de luciditate, superioritate, neștiute provocări, dar și certitudini culturale
reacționare"; este de la sine înțeles că am abandonat, întru totul, studiul de tipul silitoriatului
scholastic; am acceptat doar ceea ce se subsuma și rezona cu preocupările mele de sfială și
pandant ofensivă, rebeliune și preemțiune contemplative; odată cu asumarea acestui chip de
independență, rezultatele în catalog au oscilat, recunosc, nu tocmai reflectând competență,
dimpotrivă. Am ales, dar, să nu renunț la "cale", doar aşa, rămâneam eu însumi, fără riscul de a
eșua în condiția cumintelui înregimentat, a cumintelui tâmp, fără cauză; îmi aduc aminte, ca de o
lume preafrumoasă a boemei și rafinamentului intelectual suveran, de magiștrii mei din liceu:
Ironim-Titi Ciortea (atât de minunatul tata-socru de mai târziu), Maria Oancea, Dorica Rancea,
Pusa și Ion Todor, Ildiko Fodorean, Valer Gocea, Dorina Gorun, Pușa și Ţuţu Dărăban,
Gheorghe Biriș, Veronica Popescu, Vivi Călin, Ileana şi Liviu Muntean, Gheorghe Ivaşcu, care,
cu toată finitudinea, aproximativul și, posibil, netemeinicia și glisarea mea culturale, m-au
acceptat, condescendent și afabil, de bună seamă, în anturajul eminenței lor profesionale(...)
Nu pot să cred că a fost să fie altcum decât printr-o destinală "aliniere"a astrelor unei
prietenii de un amplob afectiv si cultural unice- este vorba despre întâlnirea cu Florin Ciortea, un
spirit de o acuitate, probitate, apetență și competență cultural-umaniste, pentru cei șaisprezece
ani abia împliniți, admirabile (la care se adăuga, corolar, sensibilitatea firii, afabilitatea și
loialitatea); am avut gusturi literare, muzicale, artistice etc, afine; eram fascinați sincron de
aceleași personaje și lucrarea sufletului, mâinilor și harului lor extraordinare: ne plăceau, într-
atât, între alții, Rahmaninov, Ilarie Voronca, Nichita Stănescu, Giovanni Papini, Octavian Paler,
Lucian Blaga, Cioran, Gershwin, Panait Istrati, Marin Preda, Lautrec de Toulouse, Anthony
Quinn, Ana Magnani, Dostoievski, Brâncuși, Esenin, Cervantes; petreceam împreună seri și
nopți, opinând, încântându-ne și completându-ne reciproc(...)

Voi trece deîndată la timpul-epifanie-teologie, Sibiu; nici aici avatarulul meu cultural, cu toată
tenta ușor concentraționară, chiar dacă enciclopedică și monumentală, a pravilei pedagogic-
didactice, nu a fost unul prescris şi circumscris; am iubit foarte programul liturgic, am ales să
stau în biblioteci mai bine de doi ani, din cei patru de studiu; eram un frecvent al librăriilor, al
simezelor, al teatrului, al muzeelor, al magazinului Muzica (aici, și la Librăria Mihai Eminescu,
prima în ierarhia sibiană a vremii, alături de colegul şi prietenul poet Ioan Petraș-Arbore, eram
între alintați-ce să vezi, alături de ilustrisimii noştri dascăli!); am survolat și flanat, în timpul
studenției, pe deasupra și printre stereotipii și automatisme marca unui status quo de un anumit
farmec și unei adieri eminamente de colegiu romantic. Una peste alta, dacă adaug și reprizele de
dizidență disimulată, amintirea unor colegi-Onisim Filip, Nicolae Galdea, Ioan Aloman,
Gheorghe Țicală, Dionisie Chiș, Bazil Chișu, Romică Tămaș, Rumulus Popescu, Vasile Vulpe,
Paul Tomoioagă, Nicolae Dănilă - care mereu s-au statuat în anturajul inimii mele, edificând o
parte importantă a pavezei afective, ablative a-mi asigura un confort interior privilegiat; Nicolae
Galdea si Dionisie Chiș îmi luau, copiate la indigo, cursurile, eu fiind ocupant mai tot timpul cu
lectura "paralelă ", pe care, privind înapoi,dacă o ratam, comiteam o "crimă culturală"; și, nu în
ultimul rând, un lucru delicat, compuneam și redactam, la cerere şi de plăcere, "scrisori de
dragoste", ulterior semnate de unii colegi, şi trimise prietenelor lor - pe atunci nu erau în vogă, și
nici în practică, termenii comerciali, frivoli, lipsiți de delicatețe, romantism, poesie și o minima
moralia, de iubit/iubită; magnificiența apoi ştiintifică și chipurile ca de retori antici, ori de
pateric, ale unor magiştri, numele, locurile și paradigmele nou întâlnite (și experiate), tot aerul
ușor desuet, solemn și candid deopotrivă, amintirea segmentului de viață academică de la Sibiu
rămâne una minunată și neasemuită, altcum(...)
 Mi-a fost dat să am parte, gratia caeli, ca-ntr- o poemă a utopiei tăinuind trecute povesti
și vise în care nimeni, niciodată, "nu îmbătrînește pe dinăuntru", de o prietenie-iubire preacurată
de dăruire, de o delicatețe și un limpede al inimei pecetluite cu surâsul de soare în floare și
binecuvântarea lunei călătoare, de o minune de suflet pur ca un cristal, "cristalul meu frumos și
singur", Ema; apoi, ca terță-bonus dintr-un acatist al cântării cântărilor netăcute de la începutul
iubirii, ca o probă peremptorie a veghii îngerului, ne-a fost dat (mie și "cristalului meu frumos şi
singur"), să n-avem parte de ambiții frivole și deșarte; mai mult, "gloria mai mereu ne-a trecut
printre printre degete" (ne-a dat târcoale doar, ne-a privit cinic, superior și compasionabil, de
parcă i-am fi cerut ceva, și și-a văzut de drum); am rămas, dar, cu povestea-minune, "cu cristalul
meu frumos și singur", împreună să purtăm povara visului tăcut.
Atâta doar, în cauză, pentru că este vorba de minune, de vis și de povestea-iubire, cea o
dată-n viață-iar minunea nu se dezbate, nici se des-tăinuie altcuiva, nici se sloboade din inimă, ci
doar se mângâie de șoapte, și-nminunează "de legile firei" și-nrourarea ochilor ce râd cu lacrime
ne-nvinse, să nu se stingă-n veci "de-a anilor ninsori/și temătorilor fiori/în al uitării luciu rece";
că doar "de cristalul meu frumos și singur", de minunea mea, se poate spune: "că nu-i dascăl s-o
citească/nici popă s-o tâlcuiască; nu-i pe lume scrib s-o scrie/și nici sfânt să o mângâie/nici poet
care s-o cânte/și nici vraci să o descânte"; și asa, prelungul meu amurg va să fie unul al adierii si
surâsului zânei melancoliei, și nu pus sub "controlul" supliciului și lipsei de duh și poesie al
certitudinii (...)