PROFILUL MEDIATORULUI ȘCOLAR

A fi mediator nu este o experienţă foarte confortabilă. E nevoie de multă implicare, devotament, voinţă,
rezistenţă fizică şi psihică. Dincolo de aspectele procedurale ale medierii şi de principiile care presupun
punerea accentului pe nevoile şi interesele părţilor în vederea obţinerii de către acestea a unor caştiguri
sporite la finalul negocierii, medierea presupune şi o dimensiune morală. Abilităţile sociale presupun
capacitate de influenţare, de comunicare, de gestionare a conflictului, muncă de echipa şi colaborare, dar
şi leadershipul. De asemenea, un mediator bun trebuie să fie un catalizator al schimbării, el trebuie să-şi
amintească faptul că disputa nu este a lui, ci a participanţilor. Trebuie să conştientizeze elementele care ar
putea duce la declanşarea schimbării, să încerce să rezolve disputa într-o manieră potrivită pentru clienţi,
nu pentru sine. O schimbare nu poate fi niciodată forţată. Uneori oamenii pot aduce în discuţie chestiuni
care par a nu fi legate în mod direct, la o primă vedere, de nemulţumirea lor, însă informaţiile primite nu
vor fi considerate niciodată irelevante, mediatorul nu va împiedica participanţii să spună tot ce au pe
suflet, pentru că acele chestiuni pot fi importante pentru a aduce schimbarea necesară soluţionării
disputei. Abilitatea mediatorului se va vedea în capacitatea de a filtra toate aceste informaţii şi de le
exploata corect în direcţia dorită, respectiv finalizarea cu succes a medierii. Uneori, prin calmul lor şi
stăpânirea de sine, mediatorii reuşesc „să facă pace” între părţi. Alteori puterea charismei, credibilitatea
sau farmecul personal vor crea un mediu propice ajungerii la o înţelegere între părţi. Prezenţa activă
a mediatorului poate ajuta în direcţia rezolvării disputei, în acelasi timp însă acesta trebuie să fie prezent
într-un mod care să sugereze faptul că el nu are nicio semnificaţie în interiorul disputei sau al rezolvării
acesteia. Un alt paradox al fi acela al empatiei manifestate concomitent cu onestitatea. Un mediator bun ar
trebui să le aibă pe amandouă, însă e o problemă care implică un efort semnificativ, e greu să fii simultan
empatic şi onest, pentru că empatia are nevoie de implicare, iar onestitatea presupune obiectivitate şi
detaşare. Paradoxul constă tocmai în capacitatea de a fi atât implicat, cât şi detaşat, în acelaşi timp. Un alt
element de paradox constă în încurajarea participanţilor să îşi exprime emoţiile, în paralel cu suprimarea
propriilor emoţii, ca şi mediator.

Imparţialitatea este o cerinţă etică fundamentală pentru mediatori. Sunt însă şi mediatori
experimentaţi care recunosc că se lasă uneori pradă sentimentelor de părtinire. Deseori disputele cu care
mediatorii se confruntă le stârnesc sentimente legate de propriile conflicte din viaţa personală. În plus,
mediatorul nu poate fi, omeneşte vorbind, indiferent faţă de rezultatul final, prin urmare e remarcabil
faptul că cei mai buni reuşesc să ramână omniparţiali chiar şi faţă de cei care stau în calea succesului
medierii, respectiv acele părţi care manifestă spirit beligerant sau rigiditate în negocieri. Uneori, ca
urmare a capacităţii empatice speciale a mediatorilor, aceştia ajung să afle informaţii care le pot lăsa un
gust amar sau care pot afecta, dacă ar fi cunoscute, dorinţa celeilalate părţi de a ajunge la o întelegere.
Mediatorul se poate regăsi în situaţia în care să decidă daca divulgă acea informaţie pentru a nu fi
susceptibil de înşelătorie, încălcînd însă confidenţialiatea. Mediatorul are îndatoriri etice care se bat
uneori cap în cap: el trebuie să fie sincer cu părţile, să păstreze confidenţialitatea şi să se abţină de la a
perpetua o fraudă sau o înşelătorie. S-a constatat că o întreagă gamă de stiluri, tehnici şi metode de
mediere s-au dovedit a fi eficiente, în mare parte datorită faptului că foarte multe depind de elementele
personale care sunt greu de definit şi, în consecinţă, greu de generalizat.

Va trebui ca mediatorii să gasească acel stil al lor, care corespunde cu calităţile lor personale şi
care le pune în valoare punctele forte, în loc să imite stilul altcuiva. Acest lucru nu înseamnă că nu pot fi
preluate, împrumutate elemente de la alte stiluri de mediere, ci că acestea ar trebui integrate, ancorate în
reflecţia şi conştiinţa de sine a fiecăruia. Oscar Wilde spunea că „orice merită cu adevărat învaţat, nu
poate fi predat”, deci cele de mai sus sunt simple jaloane. Ar fi periculos pentru noi, ca mediatori, să
facem o lista de calităţi ideale la care aspirăm, mult mai firesc şi productiv ar fi să ne analizăm şi să
discernem ce se cere schimbat sau dezvoltat în viaţa noastră şi în noi astfel încât să ne putem face cât mai
bine meseria. Pentru ca toţi am pornit la acest drum cu pasiune, cu încredere şi cu dorinţa de a deveni cât
mai performanţi.