Baltagul

de Mihail Sadoveanu
Caracterizare Vitoria Lipan

Mihail Sadoveanu, născut în 5 noiembrie 1880 și decedat în 19 octombrie 1961, a

fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este unul
dintre cei mai importanți și prolifici prozatori români din prima jumătate a secolului al
XX-lea, având o carieră ce se întinde pe parcursul a cincizeci de ani. Este cunoscut mai
ales pentru romanele sale istorice și de aventuri, deși autorul a creat pagini nemuritoare
despre lumea țărănească din Moldova, despre natura României și a scris, de asemenea,
reportaje și pagini memorialistice. Sadoveanu a fost unul din primii colaboratori ai revistei
tradiționaliste Sămănătorul, înainte de a deveni un scriitor realist și adept al curentului
poporanist reprezentat de revista literară Viața Românească. Sadoveanu a scris opere
precum: „Baltagul”, „Floare ofilită”, „Oameni și locuri”, „Frații Jderi” etc.
Baltagul este un roman social scris de Mihail Sadoveanu și publicat pentru prima
oară în volum în noiembrie 1930 de către Editura Cartea Românească din București.
Romanul prezintă călătoria Vitoriei Lipan pe urmele soțului ei, oierul Nechifor Lipan,
pentru a afla ce s-a întâmplat cu acesta și pentru a-i pedepsi după o lege nescrisă pe cei doi
tovarăși ce l-au ucis și jefuit.
Opera aparține realismului prin reflectarea veridică, verosimilă a realității, dar și
prin construcția de personaje tipologice.
Vitoria Lipan este soția lui Nechifor Lipan, este personajul principal feminin,
complex și pozitiv al romanului „Baltagul”. Este un personaj bine individualizat fiind un
personaj plat. Este un personaj ce poate fi integrat într-o tipologie realistă, respectiv
tipologia femeii justițiare.
Textul ilustrează mai multe teme literare cum ar fi: tema-viața grea a oierilor din
Măgura Tarcăului, textul reprezentând o monografie a satului moldovenesc de la
munte,avem astfel motivul satului tradițional de tip patriarhal și motivul femeii justițiare;
tema formării unei personalități cu motivul călătoriei inițiatice și motivul asumării
destinului și mai întâlnim tema iubirea, tema familia, tema obiceiurilor tradiționale.
Fondul arhaic al credințelor străbune demonstrează prin utilizarea miturilor faptul că
gândirea țărănească reprezintă un amestec de sacru și profan.
Ca element paratextual titlul acestei opere poate fi interpretat într-o dublă
semnificație- în sens propriu, baltagul reprezintă un topor cu două tăișuri utilizat de oieri
în meșteșugul oieritului, dar devine pentru ei și armă de apărare. Legătura cu textul se
stabilește prin faptul că fiecare oier deține propriul baltag fiind un obiect simbolic,
deoarece arma crimei este un baltag, dar reprezintă și arma înfăptuirii actului justițiar,
pentru că baltagul lui Nechifor va fi utilizat pentru a-i răzbuna moartea și astfel baltagul
lui Gheorghiță, sfințit la plecarea în călătorie va rămâne neatins de sângele ucigașilor.
Textul este scris în proză. Modul de expunere dominant este narațiunea care se
îmbină cu dialogul, descrierea și monologul interior. Narațiunea este realizată la persoana
a III-a de către un narator anonim, omniscient, omniprezent și neimplicat afectiv care
adoptă o perespectivă narativă obiectivă cu viziune din spate. Acțiunea este plasată în
zona Moldovei, fiind precizate toponime care creează efectul de real. Limitele temporale
sunt date de sărbători cu dată fixă. Astfel, acțiunea începe toamna târziu și se încheie la
mijlocul primăverii. În roman fiind menționate: -Sf Dumitru (26octombrie), Sfântul
Andrei (30 noiembrie), 10 martie ziua când pleacă în călătorie, Sfântul Gheorghe (23
aprilie). Localitățile respectă un traseu asemănător cu drumul transhurmanței. Traseul
Vitoriei Lipan: Măgura Tarcăului>Bicaz>Călugăreni>Farcasa>Borca>Cruci>Vatra
Dornei>Neagra>Sabasa>Suha.
Vitoria Lipan este soția lui Nechifor Lipan, este personajul principal feminin,
complex și pozitiv al romanului „Baltagul”. Este un personaj bine individualizat fiind un
personaj plat. Este un personaj ce poate fi integrat într-o tipologie realistă, respectiv
tipologia femeii justițiare. Sadoveanu construiește un personaj feminin puternic după un
model arhetipal, fiind femeia specifică soțului românesc tradițional, păstrătoare a datinilor
și obiceiurilor strămoșești, devenită o inițiatoare pentru copiii ei.
Vitoria Lipan este soția lui Nechifor Lipan, un aur din Măgura Tarcăului, fiind
căsătorită cu acesta de mai bine de 20 de ani. Este o femeie greu încercată de viață,
deparece a avut 7 copii și numai 2 mai trăiesc, este responsabilă cu gospodăria în absența
soțului, demonstrând viața grea a oierilor din satele de munte. Este o femeie care nu știe să
scrie și să citească, dar este înzestrată cu o inteligență nativă demonstrând cunoașterea
semnelor vremii, izvorâtă din comuniunea omului cu natura.
Critica literară, prin George Călinescu, o consideră în lucrarea istoriei literaturii
române, de la origini până în prezent „un Hamlet femini”, arătând capacitatea personajului
de a o cerceta cu metodă, de a reconstitui faptele și de a pune la cale pedepsirea ucigașilor
soțului său. În realizarea acestui personaj, Mihail Sadoveanu utilizează tehnica
basoreliefului.
Portretul fizic este surprins prin mijloace directe de caracterizare de către naratorul
anonim care menționează trăsături ale fizionomiei personajului: „Ochii ei căpri, în care
parcă se răsfrângea lumină castanie a părului, erau duși departe”, „Nu mai era tânără. Dar
avea o frumusețe neobișnuită în privire, ochii străluceau ca într-o ușoară ceață cu dosul
genelor lungi și răsfrânte în cârligașe”. Vestimentația îi este surprinsă prin tehnica
detaliului, naratorul menționând: „Munteanca îsi lepădă cojocul lângă ușa de intrare și
înaintă sprintenă numai în sumăieș, pășind moale pe covor cu opincile”.
Portretul moral este realizat în principal prin mijloace indirecte de caracterizare
prin acumulare de detalii, fiind analizate faptele personajului, comportamentul și relația cu
celelalte personaje.
În postura de soție este iubitoare și fidelă, deoarece considera că soțul său era
dragostea ei de 20 de ani și mai bine de ani. Îi iartă soțului său rătăcirile și violența pentru
că naratorul subliniază: „ea așa de aprigă și îndârjită […] închina fără să crâcnească
puterea omului ei și rămâne neînduplecată cu cu dracii pe care-i avea ”. Vitoria
demonstrează că are o gândire conservatoare asumându-și, în ciuda dificultăților, rolul de
soție și mamă.
Ca mamă, dorește să transmită mai departe respectul față de tradiții și obiceiuri,
demonstrând conflictul între generații, din perspectiva stricteții cu care își crește copiii și a
asprimii cu care se opune tendințelor de modernitate ale Minodorei: „Îți arăt eu cuc, vals și
bluză […] nici eu, nici bunicăta, nici bunicămea n-am știut de acestea și-n legea noastră
trebuie să trăiești și tu. Altfel îți leg o piatră de gât și te dau în Tarcău”.
Față de Gheorghiță este mult mai permisivă, fiind conștientă că el va trebui să își
asume rolul de cap al familiei, de aceea devine un mentor pentru acesta, pe parcursul
călătoriei reușind să îi transmită diverse lecții de viață atât în comportamentul față de
străinii pe care îi întâlnește cât și tradițiile și obiceiurile ce trebuie respectate. Vitoria este
o bună cunoscătoare a psihologiei uman având o mare capacitate de intuiție, de aceea
Gheorghiță este marcat gândind: „Mama asta trebuie să fie fermecătoare; cunoaște gândul
omului, cugetă cu mare uimire Gheorghiță”, dar îi observă asprimea în comportament și
faptul că absența tatălui său a produs în Vitoria anumite schimbări: „Maicăsa asta s-a
schimbat. Se uita numai cu supărare și i-au crescut țepi de aricioaică”.
 Vitoria este conștientă că nu îl poate trimite singur pe Gheorghiță în căutarea
tatălui său, pentru că îi cunoaște lipsa de experiență și naivitatea, de aceea îi spune: „Eu te
cetesc pe tine, măcar că nu știu carte, urmă femeia. Înțelege că jucăriile au stat. De-acu
trebuie să te arăți bărbat. Eu n-am alt sprijin și am nevoie de brațul tău.”
Vitoria ilustrează în concepția lui Sadoveanu ideea comuniunii omului cu natura,
deoarece cunoaște semnele vremii, se conduce după superstiții, deoarece cocoșul cântă în
prag cu pliscul spre poartă fiind semn de plecare sau cunoaște vremea rea după norii ce se
adună pe măgură sau știe că e vreme de plecare de când s-au dezghețat păraiele așteptând
să mai întâlnească momente de vreme rea spunând: „Gheorghiță, calea noastră-i lungă și-
au să ne mai bată viscole căci trebuie să vie asupra lumii omătul mieilor și-al
cocostârcilor”.
Pe parcursul călătoriei, Vitoria nu dezvăluie adevăratele intenții, Îl învață pe
Gheorghiță să aleagă drumuri umblate pentru a se feri de hoți, cum să se comporte în fața
autorităților, cum să pună întrebările pentru a nu trezi suspiciuni, dar și să își învingă
teama când îl pune pe Gheorghiță să păzească pe timpul nopții, osemintele tatălui său.
Vitoria are capacitatea de a se adapta împrejurărilor, este diplomată, știind totodată să se
comporte în fața unor temperamente diferite și are abilități de detectiv când reconstituie
împrejurările crimei la momentul potrivit dezvăluind identitatea ucigașilor pe care îi
demască la praznicul de înmormântare. În acest context, personajul se dovedește că are o
logică riguroasă, că nu se lasă pradă durerii pierderii soțului fiind hotărâtă să descopere
adevărul și să îndeplinească datina creștinească pentru odihna sufletului celui adormit.
Singurul moment când durerea este exteriorizată, este momentul în care vede osemintele
în râpă și își dă seama că obiectele personale aparțineau soțului decedat: „Răcni aprig […],
dar ea striga pe celălalt, pe mort”, arătând că a sperat până în ultimul moment că soțul său
este viu.
Având conștința împăcată, Vitoria se resemnează și după pedepsirea ucigașilor își
regăsește liniștea punând la cale noul curs al vieții.
La baza acțiunii textului se află mai multe conflicte de natură diferită: conflictul
exterior de natură economică care este preluat din balada Miorița fiind principalul conflict
generator al acțiunii. Este stabilit între Nechifor Lipan și Ilie Cuțui cu Calistrat Bogza,
având drept obiect, furtul oilor care cauzează și crima, conflictul exterior de natură morală
stabilit între Vitoria Lipan li ucigașii soțului său, deoarece aceasta dorește ca să răzbune
moartea lui Nechifor Lipan cercetând cu metodă reconstituind împrejurările crimei și
făcând dezvăluirea în fața autorităților, conflictul exterior familial bazat pe conflictul între
generații, deoarece Vitoria este o mamă autoritară și conservatoare pentru că impune
copiilor respectarea datinilor și obiceiurilor și se opune tandințelor de modernitate ale
Minodorei precum și dorinței de libertate a lui Gheorghiță și mai întâlnim conflictul
interior psihologic pe care îl resimte Vitoria în momentul în care constată întârzierea
nejustificată a soțului său.
Așadar, putem spune despre Vitoria Lipan că este o femeie puternică, deșteaptă și
curajoasă, dar care anumite „reguli” care dorește să fie respectate cu strictețe de către
membrii familiei acesteia. De asemenea, este o femeie credincioasă, cu frica lui
Dumnezeu, care ar face orice îi stă in putință ca să nu evolueze odată cu lumea.