Sunteți pe pagina 1din 4

In vreme de razboi

De I.L.Caragiale
~ nuvela realist – psihologica de factura naturalista ~

Nuvela este specia genului epic, in proza cu un singur fir narativ, urmarind un
conflict unic; personajele sunt numeroase fiind caracterizate succind, in functie de
contributia lor la desfasurarea actiunii; accentul este pus mai mult pe definirea persoajuli
decat pe actiune.
I.L.Caragiale alaturi de Ioan Slavici creatorul nuvelei realist – psihologice, deosebindu-se
de aceasta nu numai prin temele abordate ci si prin capacitatea de a introduce in povestire
accente naturaliste.
Naturalismul este curentul literar care investigheaza realitatea si prezinta cazuri
patologice pe care le analizeaza cu pricepere si meticulozitate medicala, primind factorul
ereditar. Apare manifestarea naturii care este in deplina concordanta cu starile psihologice
ale personajelor.
Nuvela “In vreme de razboi” a aparut in 1898 si este o creatie realist – psihologica
avand si influente naturaliste. Tema o constituie evolutia unei obsesi pana la nebunie
respectand toate simtotele. Nuvela este structurata in capitole, iar inceputul este o
adevarata expozitiune in care se prezinta datele despre cele doua personaje. Timp de doi
ani o ceata de talhari bagase in sperieti locuitorii prin furturi, torturi, onoruri sau crime.
Popa Iancu din Podeni, vaduv si bogat locuia impreuna cu mama lui. Averea popii
creste vazand cu ochii, isi cumparase doua mosii, multe vite, cai si oi de rasa, construise un
han si o casa de piatra si se spunea ca avea si banet. Lumea banuia ca popa gasise o
comoara si toate acestea au starnit suspiciunile sau banuielile oficialitatilor.
Intr-o noapte cand pe mama o trimisese la targ impreuna cu argatii isi insceneaza un
jaf, fiind gasit legat a doua zi, cu calusu-n gura si impingandu-se ca l-au schingiuit si au
luat o gramada de bani. Ironia lui Caragiale este ascutita, el miranduse cum cainii
adevarate fiare, nu latrasera, nu fusese furati sau omorati, caii nu-i fusese furati. De la
aceasta intamplare se auzi despre o alta talharie ingrozitoare asupra arendasului, care
fusese jefuit, chinuit apoi omorat.
Hotii au fost prinsi si speriati, Popa Iancu, se duce la fratele lui mai mare, Stavrache,
hangiul ca sa-l invete ce sa faca.
Stavrache avea un han si fusese si el infricosat sa nu-l calce hotii, dar acum ca-i
prinsesera rasuflase usurat. Popa Iancu vine la han si ii destainuie fratelui sau ca el este
capetenia bandei de talhari, ca isi inscenase jaful ca sa nu mai fie banuit iar acum
regreta.Spaima era ca hotii prinsi il vor demasca si pe el si de aceea venise disperat la
fratele sau ca sa-i ceara un sfat. In acel moment soseste la han un grup de 20 de voluntari
cu un ofiter si 3 sergenti care se duceau la razboi si voiau sa se odihneasca oana dimineata

1
cand trebuia sa vina trenul militar. Lui Stavrache ii vine idea sa-l trimita si pe fratele sau
voluntar pe front, il rade si il tunde ( “muscaleste” ).
De Popa Iancu din Podeni nu se mai stia nimic iar oamenii au adus alt preot in sat
pentru ca nu puteau ramane fara liturghie. Tocmai cand se intorcea de la parastasul de 9
zile al mamei sale, Stavrache primeste o scrisoare de la fratele sau care fusese expediata in
urma luptelor de la Plevna, afla din care ca Iancu fusese numit sergent si decorat cu
virtutea militara. Ironia lui este acida, descriind starea de spirit a lui Stavrache care verifica
dinou data expedierii scrisorii pt a se convinge ca era trimisa inaintea bataliei de la Plevna
in care murisera foarte multi romani si se intreba daca Iancu mai era in viata. Stavrache se
intereseaza si de pedepsirea talhariilor si afland ca acestia nu-si tradasera capetenia el isi
exprima dispretul pt judecatorii incompetenti si se intreaba daca fratele lui ar indrazni sa se
mai intoarca si sa-si revendice averea care acum era administrata de hangiu.
Dupa un timp Stavrache primeste alta scrisoare, dar de data aceasta “Slava
straina” prin care i se anunta moartea fratelui sau. Cel care trimisese scrisoarea ii admirase
curajul si vitejia eroului, care rapus de 3 gloante si-a cantat singur popeste.
Dupa ce a plans mult, Stavrache s-a incurajat barbateste si a inceput sa faca toate
demersurile necesare pentru a mosteni averea fratelui sau
Condultand un avocat hangiul afla ca numa Popa este singurul care ar avea dreptul
sa-i ceara restituirea bunurilor. Din acest moment Stavrache incepe sa-l chinuie gandul
legat de posibilia intoarcere a fratelui sau (intriga actiunii).
In cinci ani care trecusera de la terminarea razboiului, nimeni nu-l deranjase pe
Stavrache in afara de aparitiile de cosmar ale fratelui sau. Visele chinuitoare ale lui
Stavrache devin obsesii, se transforma in cosmarul care il terorizeaza, dar dupa fiecare
vizita isi linisteste sufletul cu o festanie in memoria fratelui mort.
O prima imagine in cosmarurile hangiului este intruchipata aparitia fratelui sau in
haine de ocnas. Hainele vargate si opinciile sfasiate, gleznele talpile si mainile. Evadase
din ocna trecand prin codrii, ajunsese la Stavrache si ii cere “O bandaca de apa” dupa care
lesinase, Stavrache i se adresa cu un glas plin de ura si de teama trimitandu-l inapoi ca sa-si
ispaseasca pacatele. Luptanduse, ocnasul se agata cu disperare de fratele sau il tranti la
pamant si punandu-i genunchiul in piept ii zise razand: “- Gandeai c-am murit neica?”.
Nebunul a incercat sa-l sugrume si Stavrache care si-a adunat toate puterile si l-a imbrancit
pe ocnas, acesta pierind in intunericul noptii.
Inspaimantat Stavrache s-a ds a doua zi la biserica, fiind foarte tulburat.
A doua aparitie de cosmar are loc noaptea cu o ploaie rece de toamna (cand hangiului i se
paru ca aude “ un cantec de trambite...militari”). Iesind din han Stavrache ramane uimit
cand il recunoaste, pe capitanul care conducea compania, pe fratele mort care scoase usa
din tatani si razand striga “ – Gandeai c-am murit neica? “ apoi capitanul alearga sa-l
prinda pe hangiu care speriat il strangea de gat iar chipul militarului se lumina din ce in ce
mai mult, el radea vesel spunandu-i “ –Gandeai c-am murit neica? “.
Uitandu-se tinta la fratele lui capitanul dadu comanda de plecare iar compania
disparu. Dimineata hangiul se dusese la popa din sat si il ruga sa vina sa faca o festanie
acasa.

2
Vremea se schimbase, era urata dar si Stavrache devenise irascibil, suspicios avand
reactii ciudate cu clientii, un exemplu il constituie atitudinea pe care o are hangiul fata de
fetita care venise cu doua sticle sa cumpere de un ban gaz si de doi bani tuica, rugandu-l sa
nu mai puna gaz in sticla de tuica si tuica in sticla de gaz si sa o treaca pe caiet, pt ca nu
avea bani. Insa dialogul cu fetita il include in lumea negustorilor avari si nemilosi.
Vremea de afara si gandurile tulburi ale lui Stavrache constituie un tablou naturalist
sugestiv pentru evolutia obsesiilor care provoaca treceri de la realitate la vis, cele doua
planuri cinfundandu-se.
Punctul culminant este prezentat de momentul intalnirii reale dintre cei doi frati.
Desi afara viscolul urla, Stavrache aude glasul de oameni si batai in usa pravaliei.
Erau doi oameni care solicita gazduire pentru o noapte deoarece caii erau obositi, iar ei
inghetasera. Cand Stavrache veni cu mancarea unul dintre barbati, era in pat cu spatele la el
si incepuse sa sforaie. Vroind sa afle de unde stie celalat cum il cheama, hangiul se apleca
peste omul de pe pat, care-i raspunsese “- Cum sa nu te cunosc neica Stavrace, daca
suntem frati buni?”. Ajuns la capatul incordarilor, hangiul se clatina puternic de parca tot
s’ar fi navalit peste el, “Deschise gura mare sa spuna ceva, dar gura fara sa scoata un sunet
nu se mai putu inchide; ochii clipira de cateva ori iute, aoi ramasera mari, privind tinta”.
Replica lui Popa Iancu, aproape la fel ca ceea din cosmarurile lui: “- Ma credeai mort, nu-i
asa?” reprezinta latura definita primita de mintea buimacita si confuza a lui Stavrache care
confrunta imaginile cu realitatea. Popa venise sa-i ceara 15 mii de lei ca sa acopere suma
delapidata de el din fodurile regimantului, ca altfel “Trebuie sa ma impusc”.
Cu o arta desavarsita, Caragiale analizeaza reactiile, atitudinile si comportamentul
hangiului: Stavrache se ridica, se duse la icoane, isi facu cruci, apoi se sui in pat, “isi
stransese genunchii” incepand sa horcaie si sa geama. Criza psihologica se adanceste
ducand la o manifestare violenta si declansand nebunia, dementa. Popa Iancu il atinse dar
Stavrache rahni si “se ridica drept in picioare, cu chipul ingrozit, cu parul valvoi, cu
mainile inclestate, cu gura plina de spuma roscata”. Stavrache se napusti asupra fratelui sau
, il tranti la pamant, incepu sa-l stranga de gat si sa-l muste. Incercand sa-i desparta
camaradul lui Popa Iancu este si el trantit la pamant. Profitand de neatentia fratelui sau
Popa Iancu isi scoate cureaua de la brau si leaga strans picioarele hangiului, apoi ii dadu
pumni in ceafa si in piept pana Stavrache se prabusi. Afara viscolul ajunsese in culmea
nebuniei, iar in timp ce-i legau mainile deasupra capului, Stavrache ii scuipa si radea cu
hohot. Comandantul cauta lumanarea si o aprinse doar “Si dete lumina’n ochi” Stavrache
incepu sa cante popeste. Obosit din cauza incaierarii, Popa Iancu se uita la fratele sau care
continua sa cante, leganandu-si capul.
Finalul nuvelei prezinta un caz patologic, Caragiale reusind sa realizeze o adevarata
clinica, in care sunt notate si simtome medicale: chipul ingrozit, parul valvoi, incepu sa
cante popeste.
Eroul principal, Savrache este conturat in evolutia s-a de la lacomie la iluzie apoi la
halucinatii, de la frica la spaima si groaza, pana la nebunie.
Caracterul naturalist al nuvelei este dat si de stransa legatura dintre natura ce se dezvaluie
treptat si evolutia psihologica a personnajului.

3
4