LUCEAFARUL: INTERPRETARI

1) Cea mai veche interpretare este a lui Eminescu insusi, care nota pe marginea
unui manuscris: In descrierea unui voiaj in Tarile romane germanul Richard
Kunisch povesteste legenda Luceafarului. Aceasta este povestea. Iar intelesul
alegoric ce i-am dat este, ca, daca geniul nu cunoaste nici moarte si numele lui
scapa de noaptea uitarii, pe de alta parte aici pe pamant nici e capabil de a ferici
pe cineva, nici capabil de a fi fericit. l n-are moarte, dar n-are nici noroc.!
Luceafarul = ALEGORIE A GEI!L!I
") #u$or %ianu o&serva ca Eminescu nu se i$entifica numai cu '(perion, ci, si
su& alte raporturi, el se i$entifica cu toate )persona*ele+ poemului, #u$or
%ianu numea aceasta o )lirica mascata+, $aca '(perion este o masca lirica a
lui Eminescu, celelalte persona*e: Catalin, Catalina, -emiurgul sunt tot niste
masti ale poetului,
.) icolae /anolescu : %ocile lirice in Luceafar
In vor&irea presupuselor persona*e ale povestii $escoperim ca ea este
vor&irea poetului insusi, in $iferite registre lirice, 0oemul e o sinte1a $e
mo$uri poetice eminesciene, Catalin, Catalina, -emiurgul sunt voci ale
poetului, Aceste %OCI LIRICE spun ceva $espre poet, a i$entifica pe poet
a2clusiv cu '(perion e gresit,
-ar o voce a poetului este si Catalina, muritoarea care aspira la
E#ERI#A#E, si care 1iua urmea1a chemarea lui Catalin, iar noaptea pe
aceea a Luceafarului, 3i unul si altul sunt O4IEC#I%AREA a $oua suflete
latente ale poetului care, ca orice creator se simte om si 1eu, $upa e2presia lui
Goethe, muritor si nemuritor,
-emiurgul sim&oli1ea1a tot pe poet, in iposta1a lui cea mai inalta, can$
poate rosti sentintele $in Glossa5 este vocea cea mai impersonala si universala
pe care si6o site poetul,
In fine, el se repre1inta si in Catalin, su& chipul %IRIL 3I L!/E3C 7el
repre1inta iposta1a &ar&atului in$ragostit)5 $aca ar fi primit $e1legare,
'(perion ar fi $evenit Catalin, insotin$u6se cu Catalina,
Luceafarul e un poem metafi1ic i1vorit $in tensiunea sufletului lui
Eminescu spre iposta1a sa esentiala, /etamorfo1ele continue in$ica o $rama,
3fasiat la inceput, sufletul liric isi re$o&an$este unitatea la sfarsit,
-ialogul %OCILOR e2prima aventura metafi1ica: aspiratia si
renuntarea, suferinta si e2ta1ul, incre$erea si $e1amagirea, usurinta si
pasiunea, resemnarea si sarcasmul,
888 Luceafarul $e1volta nu numai con$itia poetului, ci si CO-I#IA
O/!L!I, 3untem cu totii terestri si $ivini, muritori si nemuritori, ne
transcen$em 7$epasim) con$itia si ramanem pri1onierii ei, Luceafarul este
0OE/!L -!ALI#A#II E3E#IALE A O/!L!I supus unui $estin si unei
naturi care6i sunt $ate si tin1an$ sa le $epaseasca, sclav si stapan in acelasi
timp, impins mereu $e forte contra$ictorii5 a pier$ut para$isul fiin$ca s6a
comportat uman, are nostalgia para$isului fiin$ca a pastrat amintirea
originii sale $ivine,
Aceasta poe1ie a $ualitatii implica si o $ualitate a poe1iei, care se
tra$uce printr6un fel $e ceremonial al numarului $oi, Aparitiile, invocarile,
elementele, semnificatiile sunt, mereu, in numar $e $oua, Echili&rul poetic
provine $in aceasta stranie simetrie, Catalina asculta $e $oua impulsuri,
'(perion sta intre E/!RIRE 3I -RAGO3#E ca intre $oua forte cosmice
la fel $e a$anci, El urmareste pe fata in $oua ran$uri: vra*in$6o cu ra1ele
sale, $e la $istanta, sau aratan$u6i6se in vis,
3e intrupea1a $e $oua ori, o $ata ca un IGER, a $oua oara ca -E/O si $e
fiecare $ata $in cate $oua elemente cosmice: cerul si marea, lumina si
intunericul5 o $ata se arunca in mare, care incepe a se roti ca si cum l6ar
sor&i, $an$u6i un corp fenomenal, a $oua oara se lasa a&sor&it $e cer, tot spre
a $eveni fenomenal 7rotirea sugerea1a putinta reversi&ilitatii, caci intruparile
sunt provi1orii), Rosteste $oua chemari, ca si cum ar incerca sufletul
Catalinei prin $oua feluri $e magie erotica, #ot $oua chemari, cea $intai
glumeata, cea $e6a $oua patetica, rosteste Catalin,
7, /anolescu, %ocile lirice ale )Luceafarului+, in volumul
#E/E, E$itura Cartea Romaneasca, 4ucuresti 19:1)
4) Constantin oica -oua lucruri sunt $e retinut in Luceafarul: 1) nu e vor&a
$irect $espre geniu, ci $espre soarta Luceafarului, o soarta careia cea a
geniului $oar ;ii seamana mult ; si ") nu e vor&a $e neputinta si mi1eria
sufletului pamantesc $e a se ri$ica la un i$eal, ci $e mi1eria naturii aceleia
generale si superioare, care este genuil sau, in poveste, Luceafarul,
Ce extraordinara lectie ii da Parintele cel mare Luceafarului. El nu-i spune Noi
suntem sortiti sa ramanem nemuritori si reci, ci, dimpotriva, ii da
nenumarate chei de a iesi din letargia 7=uitare $e actiune) eternitatii. Dar
Luceafarul de aici e un CAAL!" AL CE#$L$!, sau poate un %A$& exasperat,
care s-ar multumi cu o singura clipa de %E#!C!#E. Parintele il cunoaste, il
indeamna sa se uite in 'os. La prima vedere, 'os se intampla ceva revoltator. Dar,
dimpotriva, acolo se intampla ceva incantator ( ) cei doi stu impreuna * ) sub
sirul lung de mandri tei * si netre+nicul de seducator adolescent, Catalin, este
cuprins de poe,ie si transfigurat parca de lumina din sufletul fetei, ce reflecta
lumina Luceafarului ) Cu farmecul luminii reci/ Gandirile strabate-mi/
Revarsa liniste de veci/ Pe noaptea mea de patemi *, spune el. Cum de
nu vede Luceafarul lucrarea ce a si inceput sa faca pe pamant, infrumusetand viata
celor de aici -
Ce nu intelege exasperatul Luceafar . %aust, este ca fata aceasta din lut si spuna,
im+atata de noapte, tinerete si iu+ire, dintr-o data, la vederea Luceafarului, se
regaseste cu no+letea ei umana si exclama ultima invocatie ) Cobori in jos *.
Asadar, iu+irea ei pamanteasca nu-i mai inseamna nimic/ faptura individuala vrea
iu+irea cealalta. Ea il invoca astfel ( ) Norocu-mi lumineaza *. Ea, ca orice
faptura individuala, sta su+ semnul norocului, al intamplarii, al contingentei.
"atura generala, singura, ar aduce necesitatea. Dar su+ care necesitate sa se
randuiasca faptura de 'os - pe care s-o invoce - mireasa carei legi sa fie - #eplica
orgolioasa a Luceafarului ( ) Ce-ti pasa tie, chip de lut/ ac-oi fi eu sau
altul ! *
Dar tocmai asta ii ceruse fata, sa-i lumine,e norocul, sa-i spuna daca el e cel
asteptat ori altul, sa-i spuna care-i sensul ei de iu+ire general. ) Eu sau altul * nu
poate fi decat ( o natura generala ori alta, un sens general ori altul, o lege ori alta.
Lumea necesitatii si lumea contingentei 7=a intamplarii) nu s-au intalnit. Dar s-au
cautat. &i daca Luceafarul se trage inapoi in nefericirea sa ) de a fi nemuritor
si rece *, lumea aceea de 'os a invatat cu adevarat sa-si ridice privirile catre el,
sau catre altul ca el, de parca ai sta sa sparga cercul sau stramt, in care doar
) norocul o petrce *.
C. "oica, Luceafarul si modelul fiintei,
vol. &entimentul romanesc al fiintei,
Ed. 0umanitas, 1223 4 ! editie. 12567
Pentru "oica, 08perion e o natura generala, un duh, un suflet, ca orice astru pentru
greci, dar un suflet ce n-are nici macar generalitatea sta+ila a celorlalti astri, ci
rataceste ca o planeta 4stea ratacitoare7, in pura lui desprindere de orice. 9asmul
spune ca ii e data, o clipa, dorinta de a se prinde in ceva / si tot poemul descrie
nefericirea generalului de a nu prinde fiinta aievea.
Luceafarul =< $rama = a limitei,
Contingent : intamplator, accidental.