Cuprins

CUPRINS ............................................................................................................ 1
ARGUMENT........................................................................................................ 2

CAPITOLUL I
SISTEME DE OPERARE ..........................................................................4
1.1Utilizare...................................................................................... 4
1.2Aplicatii.......................................................................................4
1.3Drivere........................................................................................ 4
1.4Virusi...........................................................................................5
CAPITOLUL II
RETELE DE CALCULATOARE
2.1.1 Evolutia retelelor ...................................................................6
2.2.1 Bazele lucrului in retelele de calculatoare............................13
2.3.1 Componente Hardware..........................................................13

BIBLIOGRAFIE ................................................................................................16

1
 Argument
Am ales această temă de proiect intitulată: REŢELE DE CALCULATOARE
ŞI SISTEME DE OPERARE deoarece are o deosebită importanţă atât în industrie cât
şi în viaţa de zi cu zi.
Reţelele de calculatoare sunt foarte complexe din punct de vedere constructiv,
dar sunt practice şi utile.
În ziua de astazi în multe procese şi domenii fie că sunt industriale sau de altă
natură au fost introduse reţelele de calculatoare şi sistemele de operare datorită
numeroaselor beneficii de comunicare şi nu numai pe care acestea le oferă.
Reţelele de calculatoare şi sistemele de operare trebuie să prezinte siguranţă în
funcţionare dar şi randament
Dezvoltarea tehnicii prin introducerea reţelelor şi sistemelor de operare în
informatică, cât şi in automatizare a devenit azi o ramură indispensabilă a intregii
industrii
Mai mult chiar întreaga noastră viaţă este influenţată direct sau indirect de
această dezvoltare inevitabilă. Am mai putea concepe o viaţă în care să lipsească
calculatorul, internetul, telefonul ?. In principal comunicarea dintre noi.
Elevii au avut acces la informaţii de actualitate asupra unor materiale, aparate
şi dispozitive folosite în domeniul informaticii şi automatizarilor. Cunoştinţele
teoretice şi practice dobandite au oferit cadrul necesar pentru realizarea lucrarii cu
tema: REŢELE DE CALCULATOATE ŞI SISTEME DE OPERARE in scopul
dobandirii atestatului.

2
 Capitolul I
Sisteme de operare
Pentru echipamentele de lucru de tip PC (Personal Computer) bazate pe familia
de microprocesoare Intel sau clone ale acestora există urmatoarele sisteme de operare
mai cunoscute:
a) MS-DOS: produs de Microsoft si a ajuns la versiunea 6.22. Dispune de o
interfaţă alfanumerică şi comunică cu utilizatorul prin intermediul comenzilor
introduse de la tastatură.
b) MS Windows 95 sau Windows 98: produs de Microsoft, dispune de o interfaţă
grafică şi comunică cu utilizatorul prin elemente vizuale, manipulate cu
ajutorul mouse-ului, poate fi utilizată tastatura, dar manevrarea este foarte
greoaie.
c) MS Windows NT: produs de Microsoft, dispune de o interfata grafică şi
comunică cu utilizatorul prin elemente vizuale, manipulate cu ajutorul mouse-
ului. In absenta mouse-ului, poate fi utilizată tastatura, dar manevrarea este
foarte greoaie. Ofera mai multe facilităţi faţă de Windows 9x, iar cerinţele
hardware sunt mai pretenţioase. (9x este 98 sau 95).
d) OS/2: produs de IBM dispune de o interfaţă grafică si comunică cu utilizatorul
prin elemente vizuale, manipulate cu ajutorul mouse-ului. In absenţa
mouseului, poate fi utiilizată tastatura, dar manevrarea este foarte greoaie.
e) Windows XP produs de Microsoft pentru utilizarea pe calculatoare personale
sau de business, laptopuri şi centre media. Literele "XP" provin de la cuvântul
englez experience (experienţă).
f) Windows Vista produs de Microsoft si a fost lansat în noiembrie 2006 pentru
firme şi parteneri de afaceri iar în ianuarie 2007 a fost lansat pentru utlizatorii
obişnuiţi. sute de facilităţi noi, cum ar fi o interfaţă grafică modernă şi un stil
vizual nou, Windows Aero, tehnologia de căutare îmbunătăţită, noi unelte
multimedia, precum şi sub-sistemele complet remodelate de reţea, audio,
imprimare şi afişare. Windows Vista este comercializat în 35 de versiuni
lingvistice, între care şi una în limba română.
g) Windows 7 un sistem de operare produs de compania Microsoft pentru
utilizarea pe calculatoarele personale de tip PC, inclusiv cele utilizate în
domeniul afacerilor, pe desktop-uri, laptop-uri, tablet PC-uri, netbook-uri şi
PC-uri de tip Media Center Edition. Data de punere pe piaţă a fost 22
octombrie 2009, la mai puţin de trei ani de la lansarea sistemului anterior
Windows Vista. Spre deosebire de predecesorul său Vista, Windows 7 se
doreşte a fi o actualizare a lui, cu scopul de a fi pe deplin compatibil cu
driverele, aplicaţiile şi echipamentul cu care acesta a fost deja compatibil.
h) Linux este unul dintre cele mai cunoscute exemple de Software liber şi
dezvoltare de software Open source. Termenul Linux se referă la nucleul
Linux, dar este folosit în mod uzual pentru a descrie un întreg sistem de operare
3
 pentru calculatoare, compus din nucleul Linux, biblioteci software şi diverse
unelte. Este folosit pe calculatoare de tip personal, pe supercomputere, dar şi pe
sisteme încapsulate , cum ar fi unele telefoane mobile sau recordere video.
Iniţial dezvoltat şi utilizat de către programatori voluntari, Linux a câştigat
suportul industriei IT şi al marilor companii ca IBM, Hewlett-Packard, Dell,
Sun Microsystems, Google, Novell sau Nokia, şi a depăşit ca folosire
versiunile proprietare de Unix. Analiştii atribuie succesul sistemului faptului că
este independent de furnizor, implementarea are un cost scăzut, iar securitatea
şi fiabilitatea sistemului sunt considerate de către specialişti drept foarte bune.
Instalarea programelor noi se poate face fie prin compilare directă, fie prin
intermediul pachetelor, care verifică existenţa şi disponibilitatea altor programe
necesare pe sistem înainte de a instala noul program.

In funcţie cu echipamentul de calcul si facilitaţile pe care le dorim, alegerea

sistemului de operare care să răspundă cerinţelor noastre de lucru. Sistemul de
operare este livrat pe dischete sau CD-ROM şi se instalează înainte de prima utilizare
a calculatorului. Este primul care se îincarcă in memorie si preia controlul asupra
echipamentului. În momentul în care un echipament de calcul este pus sub tensiune
are loc automat procesul de incărcare al sistemului de operare, process care se
numeşte bootare.

1.1 Utilizare
Sunt programe cu scop utilitar care ajută la administrarea, îintreţinerea si
depanarea echipamentelor de calcul Şi a sitemelor de operare.
Exemple: Disk Defragmenter, Scan Disk, Explorer, System Monitor, Caracter
Map.

1.2 Aplicaţii
O aplicaţie este tot un program destinat unui anumit scop, pentru a fi utilizat
intr-un domeniu de activitate si care se cumpară separate de sistemele de operare.
Exemple: programe de contabilitate, gestiune, facturare, programe pentru
procesarea textelor (Word, Wordperfect, Write); programe pentru proiectare.

1.3 Drivere
Sunt programe scrise special pentru a facilita comunicaţia echipamentului de
calcul cu perifericele sale. De exemplu, pentru a putea tiparii la imprimanta nu
este suficient sa o cuplăm fizic la calculator; este necesar ca sistemul de operare să
ştie cum sa comunice cu ea şi în acest scop se utilizează un driver specific
imprimantei respective. Acest lucru este valabil si pentru alte echipamente

4
periferice care se conectează la echipamentele de calcul: mouse, scanner, CD-
ROM.

1.4 Viruşii
Reprezintă o categorie aparte de programe ce au în general scopul de a face
inutilizabile datele stocate pe calculator. Există mai multe topologii de viruşi si
pentru a contracara acţiunea acestora au aparut pe piaţă programe antivirus, care
detectează virusii si eventual îi şterg sau ii dezactivează. Marele dezavantaj al
programelor antivirus constă in faptul că în general pot detecta si distruge viruşii
cunoscuţi si derivatele acestora. Cum zilnic apar noi viruşi este puţin probabil ca
un program antivirus să-i poată detecta pe toţi. Răspândirea viruşilor se poate
realiza astfel:
- prin intermediul dischetelor virusate care circulă între diferite
calculatoare
- pot fi preluaţi de pe INTERNET.
- dacă calculatorul este cuplat într-o reţea, un virus se poate răspandi cu
uşurinţă pe toate staţiile reţelei.
Sfatul cel mai bun este salvarea periodică a datelor, evitarea introducerii
dischetelor cu origine necunoscută in unitate si utilizarea mai multor programe
antivirus.

5
 Capitolul II
Reţele de Calculatoare
2.1.1 Evoluţia reţelelor
Reţelele au fost iniţial soluţii de conectivitate brevetate, care erau parte
întegranta a unui pachet de soluţii informatice. Companiile care automatizau
procesarea de date sau funcţiile de contabilitate în epoca de dinaintea
calculatoarelor personale erau obligate să se adreseze unui singur comerciant pentr
a obţine o soluţie la cheie. Configuraţiile tipice includeau terminale simple, care
erau cablate la controllere de dispozitiv. Controllerele de dispozitiv asigurau
accesul comun, sau multiplexat, la resursele de comunicare, ce asigurau
conectivitatea cu sistemele mainframe. Aceste resurse de comunicare erau reunite
într-un procesor front-end (FEP) al sistemului mainframe. FEP permitea mai
multor resurse să partajeze un singur canal către mainframe. Datorită diferenţelor
dintre viteza de intrare/ieşire si viteza procesoarelor sistemului mainframe, această
soluţie (figura. 2.1.1) era cea mai eficientă din punct de vedere financiar.

Procesor
Front

Controller de
dispozitiv

Terminal Terminal Terminal Terminal

Simplu Simplu Simplu Simplu

6
 Figura 2.1.1 Accesul cablat la sistemele maintframe.

Astfel, era utilizată o linie inchiriată cu lungime de bandă mică pentru

tranversarea distanţei geografice pană la mainframe. În acel loc, linia inchiriată era
conectată la canalul de intrare/ieşire (I/O) al sistemului mainframe.
In aceste medii, aplicaţiile software erau executate doar pe un calculator cu un
unic sistem de operare. Sistemul de operare putea fi executat numai pe produsele
hardware ale aceluiaşi distribuitor. Chiar şi echipamentul terminal si conexiunile
la calculator făceau parte din aceiaşi soluţie integrată a unui singur producător.
În timpul domniei soluţiilor integrate ale unui singur producător, au apărut
două direcţii de dezvoltare tehnologică, ce au schimbat cursul viitor al
informaticii. În primul rând au început să apară stramoşii PC-urilor de astăzi.
Aceste dispositive erau inovatoare prin aceea că plasau puterea de calcul chiar pe
birou.
In al doilea rând, oamenii de ştiinţă de la Xeror Palo Alto Research Central
(PARC) au încaput să caute modalitaţi de îmbunataţire a productivitaţii proprii.
Au căutat in special un mijloc de îmbunataţire a partajării datelor si fişierelor între
staţiile de lucru inteligente pe care le aveau. Metoda existentă de partajare a
dischetelor, era problematică şi consumă timp.
Soluţia lor a fost prima reţea LAN pe care au numit-o ethernet. Aceasta era o
reţea LAN rudimentară care se baza, pentru o mare parte a definirii si comportării
sale, pe protocoale de nivel superior pentru inter-reţelele. Potenţialul comercial a
acestei tehnologii a devenit imediat evident. Ethernetul original, cunoscut acuma
ca PARV Ethernet sau Ethernet I, a fost completat de o versiune cu comportament
mai bun. Această soluţie, dezvoltata de Xerox, Digital şi Intel, a devenit cunoscută
sub numele DIX Ethernet sau Ethernet II. Împereuna, Digital, Inter si Xerox au
stabilit “standardele” pentru Ethernet II şi au produs tehnologiile sale componente.
Impreună, dispozitivele inteligente ale utilizatorilor si retelele locale vor da
nastere unui nou model: prelucrarea deschisa, distribuita, in reţea, a datelor.

2.1.2 Organizaţiile de standardizare.

Succesul pe care l-a avut Ethernet I şi II a demonstrat ca piaţa era sătula de

abordarea brevetată a pachetelor pentru lucrul in reţea şi prelucrarea datelor.
Clienţii au început să solicite un mediu mai deschis, care sa le permită să
construiască aplicaţii pornind de la produse amestecate, provenite de la
producători diferiţi. Aşa cum a arătat Ethernet, interoperatibilitatea încuraja
competiţia, prin inovaţii tehnice. Prin urmare, obiectivele interdependente ale
deschiderii erau urmatoarele:
• Costuri mai mici.
• Posibilitaţi mai mari.
• Interoperabilitate între producători.

7
 Interoperabilitatea între producători presupunea că platformele diferite să se
recunoască una pe cealantă şi să ştie cum să comunice şi cum să partajeze date.
Aceasta a necesitat dezvoltarea de standarde neutre, în întreaga industrie, pentru
fiecare aspect al lucrului in reţea.
Nevoia de standardizare a generat un efort considerabil. Astăzi, există
numeroase organizaţii de standardizare, care răspund de definirea standardelor
naţionale şi/sau internaţionale pentru diferite aspecte ale tehnologiilor de calcul,
inclusiv pentru comunicaţiile de date si lucru in reţea. Deşi, frecvent, aceste
organizatii colaborează sau cooperează pentru a asigura un set de standarde cât
mai universal, pot exista totuşi anumite confuzii, dar efectul covarşitor este
pozitiv.
ANSI – American National Standards Institute (ANSI) este o organizaţie privată,
nonprofit. Scopul său este să facilizeze dezvoltarea, coordonarea si publicarea de
standarde naţionale voluntare.
IEEE – Institue of Electric and Electronic Engineers (IEEE) răspunde de definirea
şi publicarea standardelor pentru telecomunicaţii şi comunicaţii de date.
ISO – International Organization for Standardization (ISO) a fost fondată in 1964
şi are sediul la Geneva. Este o organizaţie bazată pe activitate voluntară, fară
contracte, şi este autorizată de Naţiunile Unite pentru definirea de standarde
internaţionale.
IEC – International Electrotechnical Commission (IEC), de asemenea cu sediul la
Geneva, a fost fondată in 1909. IEC stabileşte standarde interaţionale pentru tot ce
este legat de electronică şi electricitate.
IAB – Internet Architecture Board, cunoscută anterior ca Internet Activities
Board, guvernează dezvoltarea tehnică a Internetului. Conţine două comitete de
lucru: Internet Engineering Task Force (IETF) şi Internet Research Task Force
(IRTF).

2.1.3 Modelul de referinţă OSI

ISO a dezvoltat modelul de referinţă OSI (Open Systems Interconnection –
interconectarea sistemelor deschise), pentru a facilita deschiderea interconexiunii
sitemelor de calculatoare. O interconexiune deschisă este o interconexiune care
poate fi acceptată într-un mediu multiproducator. Acest model a stabilit standardul
universal pentru definirea nivelurilor funcţionale necesare acceptării unei astfel de
conexiuni intre calculatoare.
În urma cu aproape 20 de ani, când a fost dezvoltat, modelul de referinţă OSI a
fost considerat radical. La vremea respectivă, producătorii de calculatoare blocau
clienţii în arhitecturi brevetate, cu un singur producător. Comunicaţia deschisă a
fost privită ca o invitaţie la competiţie. Din perspectiva producătorilor, competiţia
era nedorită. Prin urmare toate funcţiile erau integrate cât mai compact posibil.
Noţiunea de modularitate funcţională, sau lyering (stratificare), pare în antiteză cu
misunea oricărui producător.

8
 Este important de remarcat că modelul a avut mare succes. Abordarea integrată
anterioară, brevetată, a dispărut. Astăzi, comunicaţtiile deschise sunt un lucru
necesar. In mod curios, foarte puţine produse respectă în totalitate modelul OSI. În
schimb structura sa elementară, pe niveluri, este frecvent adaptată noilor
standarde. Pe de altă aprte, nivelul de referinţă OSI rămâne un mecanism viabil
pentru explicarea funcţionării reţelei.
In ciuda succeselor sale, continuă să existe numeroase confuzii legate de
modelul de referinţă OSI.
Prima confuzie este accea că modelul de referinţă OSI a fost dezvoltat de
International Standards Organisation (tot ISO ), cu sediul la Paris. NU este
Modelul de Numărul adevărat. Modelul
referinţă OSI Nivelului de referinţă OSI a
Aplicaţie 7 fost dezvoltat de
Prezentare 6 către International
Sesiune 5 Organization for
Transport 4 Standardization.
Reţea 3 Modelul OSI
Legatura de 2 clasifică diferitele
date procese necesare
Fizic 1 într-o sesiune de
comunicare pe
şapte niveluri (straturi) funcţionale. Organizaţionarea acestor straturi are la bază
secvenţa naturală de evenimente care apare in timpul sesiunii de comunicare.
Figura 2.1.2 prezintă modelul de referinţă OSI. Nivelurile 1-3 asigură accesul prin
reţea, în timp ce nivelurile 4-7 sunt dedicate logisticii necesare pentru a comunica
dintr-un capăt în altul.

Figura 2.1.2 Modelul de referinţă OSI

Nivelul 1: Fizic

9
 Primul nivel este numit nivelul Fizic. Acest nivel răspunde de transmiterea
sirului de biţi. El acceptă cadre de date de la nivelul 2, Legatura de date, îi
transmite serial, bit cu bit, structura şi continutul acestora.
De asemenea, este răspunzător pentru recepţionarea, bit cu bit, a şirurilor de
date care sosesc. Aceste şiruri sunt transmise apoi nivelului Legatura de date,
pentru a fi refăcute cadrele.
Acest nivel vede literalmente, numa cifrele 0 si 1. El nu au nici un mecanism
pentru determinarea semnificaţiei biţiilor pe care îi transmite sau îi primeşte, ci
este preocupat exclusiv de caracteristicile fizice ale tehnicilor de transmitere a
semnalelor electrice şi/sau optice. Aceasta include tensiunea electrică utilizată
pentru transportul semnalului, tipul mediului şi impedanţele caracteristice şi chiar
forma fizică a conectorului utilizat la capătul mediului de transmisie.

Nivelul2: Legatura de date

Al doilea nivel al modelului de referinţă OSI este nivelul Legatura de date. Ca
toate celelalte. Nivelul Legatura de date are două seturi de responsabilităţi:
transmisie şi recepţie. El răspunde de asigurarea validităţii cap-la-cap a datelor
transmise.
Din punct de vedere al transmisiei, nivelul Legatura de date răspunde de
gruparea în cadre a instrucţiunilor, datelor şi aşa mai departe. Un cadru este o
structură inerentă nivelului Legatura de date care conţine informaţii suficiente
pentru a asigura transmiterea reusită a datelor, prin reţeaua locală, spre destinatie.
Un transfer reuşit presupune că, la sosirea la destinaţie, cadrele să fie intacte.
Prin urmare, cadrele trebuie să conţina un mecanism de verificare a integrităţii
conţinutului în timpul transferului.
Pentru o livrare garantată a datelor trebuie să se întample două lucruri:
• Nodul iniţial trebuie să primeasca o confirmare pentru fiecare cadru care a
fost primit intact de către nodul destinatar.
• Înainte de a confirma primirea unui cadru, nodul destinatar trebuie să
verifice integritatea conţinutului cadrului respectiv.
Există numeroase situaţii care pot face ca la transmiterea cadrelor, acestea să
nu ajungă la destinatie sau să se deterioreze si să devină inutilizabile in timpul
transferului. Nivelul Legatura de date este raspunzător de detectarea şi corectarea
tuturor erorilor de acest tip.
Nivelul Legatura de date este răspunzator şi de reasamblarea în cadre a oricăror
şiruri binare primate de la nivelul Fizic. Totuşi, dat fiind că sunt transmise atât
structura, cât şi conţinutul unui cadru, nivelul Legatura de date nu reconstruieşte
cu adevărat un cadru. În schimb păstreaza biţi sosiţi până când are un cadru
complet.
Nivelele 1 si 2 sunt necesare oricărui tip de comunicaţie, indifferent daca
reţeaua este LAN sau WAN.

Nivelul 3: Retea

10
 Nivelul reţea răspunde la stabilirea rutei care va fi utilizată între calculatorul
iniţial si cel de destinaţie. Acest nivel nu are inclus nici un mecanism de
detecţie/corecţie a erorilor transmise şi, prin urmare, este obligat să se bazeze pe
serviciul fiabil de transmisie cap-la-cap al nivelului Legatura de date.
Nivelul reţea este utilizat pentru stabilirea comunicaţiilor cu sistemele de
calculatoare care se găsesc dincolo de segmentaul LAN local. El poate face acest
lucru pentru că are propria arhitectură de adresare pentru rutăre, care este separată
şi diferită de adresarea calculatoarelor la nivelul 2.
Printre protocoalele rutabile se numară:
• IP (internet Protocol )
• IPX ( Internet Packet Exchange)
• AppleTalk
Utilizarea nivelului reţea este opţională. Aceasta este necesar numai dacă
sistemele de calculatoare se află în segmente ale reţelei separate printr-un router.

Nivelul 4:Transport
Nivelul Transport oferă un serviciu similar nivelului Legatura de date, prin
faptul că răspunde de integritatea cap-la-cap a transmisiunilor. Spre deosebire de
nivelul Legatura de date, nivelul Transport este capabil să realizeze această funcţie
dincolo de segmentul LAN local. El poate să detecteze pachetele care sunt
abandonate de router şi să genereze autmat o cerere de retransmisie.
O altă funcţie semnificativă a nivelului Transport este resecvenţierea
pachetelor, dacă ele nu au ajuns in ordine. Acest lucru se poate întampla din
diverse motive. Este posibil ca pachetele să urmeze căi diferite prin reţea, de
exemplu sau că unele pachete să se deterioreze în timpul transferului. În acest caz,
nivelul Transport este capabil să identifice secvenţa de pachete iniţiala şi să le
rearanjeze în acea succesiune înainte de a transmite conţinutul lor nivelului
Sesiune.

Nivelul 5: Sesiune
Al cincilea nivel al modelului de referinţă OSI este numit nivelul Sesiune.
Acest nivel este relativ neutilizat ca nivel separat; numeroase protocoale include
funcţiile acestui nivel în nivelurile Transport.
Funcţia nivelului Sesiune OSI este de a gestiona fluxul comunicaţiilor in timpul
conexiunii dintre două sisteme de calculatoare. Acest flux de comunicaţii este
cunoscut ca sesiune. Acest nivel determină dacă respectivele comunicaţii pot fi uni
sau bidirecţionale. El asigură, de asemenea, ca o cerere este satisfacută înainte de a
fi acceptată una nouă.

Nivelul 6: Prezentare
Nivelul Prezentare este responsabil cu gestionarea modului în care sunt
codificate datele. Nu toate sistemele de calculatoare utilizează aceaşi metoda de
codificare a datelor, iar nivelul Prezentare are rolul de translator intre metodele de
11
codificare a datelor, altfel incompatibile, ca transformarea din ASCII in binar,
samd.
Nivelul Prezentare poate fi utilizat pentru a media diferentele dintre formatele
în virgula mobilă , ca şi pentru asigurarea serviciilor de criptare si decriptare.

Nielul 7: Aplicatie
Nivelul de vârf al modelului de referinţa OSI se numeşte nivel Aplicaţie. În
ciuda numelui său acest nivel nu include aplicaţii. În schimb el asigură interfaţa
dintre aplicaţiile respective şi serviciile reţelei.
Acest nivel pote fi considerat motivul sesiunii de comunicare.

2.1.4 Utilizarea modelului

Orientarea pe verticală a stivei este o expresie a desfăşurării funcţionale a
proceselor datelor. Fiecare nivel are interfeţe cu niveluri adiacente. Pentru a
comunica, două sisteme trebuie să transmită între niveluri date, instrucţiuni, adrese
şi aşa mai departe. Diferenţele dintre fluxul logic şi cel efectiv al comunicaţiilor
sunt ilustrate in figura :

Figura 2.1.4 Comparatie intre fluxul logic sic el efectiv al comunicatiei pe

niveluri.

Deşi comunicatiile parcurg vertical stiva fiecare nivel este capabil să comunice
direct cu nivelurile sale omoloage de pe calculatoare aflate la distanţa. Pentru a
creea această adiacentă logică a nivelurilor, fiecare nivel al stivei de protocoale a
calculatorului iniţial adaugă un antet (header). Acest antet poate fi recunoscut şi
utilizat doar de către nivelul respectiv sau de către omoloagele sale de pe alte

12
calculatoare. Stiva cu protocoale a calculatorului destinaţie şterge fiecare antet,
nivel cu nivel, pe măsură ce datele sunt transmise în sus, către nivelul aplicaţie.
De exemplu, pentru a fi prezentate nivelului 3, segmentele de date sunt grupate
în pachete de către nivelul 4 al unui calculator expeditor. Nivelul 3 grupează
datele primate de la nivelul 4 în pachete (adica împacheteaza segmentele) le
atribuie adrese si le trimite nivelului3 al protocolului calculatorului destinatar, prin
intermediul nivelului 2 propriu. Nivelul 2 grupează pachetele în cadre si le
completează cu adresa recunoscută de LAN. Aceste cadre sunt prezentate
nivelului 1 pentru a fi convertite într-un sir de cifre binare (bit), care sunt
transmise nivelului 1 al calculatorului de destinaţie.
Calculatorul destinatar realizează operatiunile inverse acestui flux, fiecare nivel
ştergând anteturile care au fost ataşate de către omologul sau de pe calculatorul de
origine. Când ajung la nivelul 4 al calculatorului destinaţie, datele se regăsesc în
acelaşi format în care au fost puse de nivelul 4 al calculatorului de origine.Prin
urmare, cele două niveluri 4 ale protocoalelor par să fie adiacente fizic şi să
comunice direct.
Impresia că o comunicare se desfaşoară între nivelurile adiacente (din perspective
nivelurilor respective) este una din explicatiile succesului modelului OSI.

2.2.1 Bazele lucrului în reţelele de calculatoar

O reţea de calculatoare este, în esenţă, ceva care permite unui numar de două
sau mai multe calculatoare să comunice între ele şi, sau cu alte dispozitive. Acest
lucru le permite utilizatorilor să folosească reţelele şi calculatoarele pentru a
partaja informaţii, pentru a colabora la o lucrare, pentru a tipări şi chiar pentru a
comunica direct mesajele adresate individual.
Reţelele au numeroase component , atât hardware cât şi software. Unele
componente pot fi complet intangibile.
Înainte de a explora prea adânc printre componentele elementare ale reţelelor, este
important să reţineţi că reţelele au evoluat în două categorii distincte: reţelele
locale (LAN) şi reţelele de mare suprafaţă (WAN). Diferenţa dintre cele două este
destul de simplă. Reţelele LAN sunt utilizate pentru interconectarea dispozitivelor
care se găsesc într-o vecinatate relativ restrânsă. Reţelele WAN sunt necesare
pentru a interconecta reţelele LAN aflate la distanţă în punct de vedere geografic.

2.3.1. Componente hardware

Componentele hardware elementare includ trei tipuri de dispozitive:
• Echipamente de transmisie.
• Dispozitive de acces semnalele transmise.
• Dispozitive ce repetă.
Aceste component sunt elementare prin faptul că toate reţelele trebuie fie să le
conţină, fie cel puţin, să funcţioneze în preajma lor.

2.3.2 Echipamente de transmisie

13
 Echipamentele de transmisie reprezintă mediul utilizat pentru a transporta
semnalele unei reţele către destinaţie. Tipurile de medii includ cabluri coaxiale,
cabluri torsadate şi fibre optice
Tipurile de medii LAN pot fi, de asemenea, intangibile. Ele pot fi semnale
luminoase, radio si microunde, transmise prin aer.
Reţelele WAN , de asemenea, echipamente de transmisie proprii. Astfel de
echipamente sunt descrise de obicei prin viteză de tact şi structurile lor de cadre,
nu ca simple medii de transmisie. Mediul lor fizic este irelevant comparative cu
performantele lor.

2.3.3 Dispozitive de acces

Un dispozitiv de acees răspunde de:
• Formatarea corectă a datelor, astfel încât să fie acceptate de reţea.
• Plasarea datelor in reţea.
• Acceptarea datelor care îi sunt adresate.
Într-o reţea locală, dispozitivul de acces este cunoscut ca placa de interfaţa cu
reţeaua (NIC- Network Interface Card). NIC este o placă de circuite instalată într-
un calculator si ocupă un slot de intrare/iesire de pe o placă de bază a acestuia.
Reţeaua este cablată apoi în portul pus la dispoziţie de această placă. NIC
formează cadrele de date care trebuie transmise de aplicaţiile calculatorului, pune
datele in formă binară şi acceptă intrarea cadrelor adresate calculatorului respectiv.
Într-o reţea Wan, dispozitivul de acces este router. Routerele operează la
nivelul 3 al modelului de referinţă OSI şi include două tipuri de protocoale: de
routere (routing) şi rutabile (routable). Protocoalele rutabile, ca IP, sunt utilizate
pentru a transporta datele dincolo de limitele domeniilor de nivel 2.
Protocoalele de rutare furnizează toate funcţiile necesare realizarii următoarelor
operaţii:
• Determinarea căilor optime prin reţeaua WAN pentru orce adresă de
destinaţie dată.
• Acceptarea şi trimiterea pachetelor prin aceste căi la destinaţiile lor.

2.3.4 Repetoare
Repetorul este un dispozitiv care acceptă semnalele trimise, le amplifică şi le
plasează din nou in reţea. Într-un LAN, un repetor – cunoscut mai mult sub
numele de concentrator (hub) – permite conectarea în reţea a mai multor
dispozitive, prin furnizarea mai multor puncte de intrare în reţea. Această funcţie
este atât de importantă pentru reţelele LAN actuale, încât adevăratul lor rol –
regenerarea semnalului – este adesea uitat.
Capacitatea concentratorului de a regenera semnalele este la fel de vitală
pentru succesul unui LAN ca şi capacitatea de a asigura mai multe puncte de
intrare. Semnalele electronice trimise prin cablu se vor deteriora în mod inevitabil.
Această deteriorare poate lua una din următoarele două forme: atenuare sau
distorsionare. Atenuarea este scăderea puterii semnalului. Distorsionarea este
14
modificarea nedorită a semnalelor în timpul transferului. Fiecare dintre aceste
forme de deteriorare trebuie să fie abordată si rectificată separat.
Atenuarea poate fi compensata prin dimensionarea cablurilor la o lungime
minimă, pentru a garanta că semnalul este suficient de puternic pentru a ajunge la
toate destinaţiile din lungul cablului. În cazul în care cablul trebuie să fie relativ
lung, poate fi instalat pe linie un repetor.
Distorsionarea este o problemă mai gravă în transmiterea semnalelor. Aceasta
este diferenţa de atenuare. Semnalele distorsionate pot altera orce date
transportate. Repetoarele sunt incapabile de a face diferenţa între semnalele
corecte si cele distorsionate; ele repetă semnalele fară deosebire.
Există totuşi mai multe metode de combatere a distorsiunilor:
• Urmaţi riguros orice instrucţiuni de instalare care v-au fost furnizate
împreună cu mediul dumneavoastră de transmisie.
• Identificaţi toate sursele care pot acuza distorsiuni. În continuare, încercaţi
să îndepărtaţi cablurile de sursele respective. De asemenea poate fi util să
folosiţi tehnologii speciale de transmisie în reţea, precum cablarea prin fibre
optice, care pot împiedica apariţia distorsiunilor.
• Utilizarea protocoalelor de reţea care au capacitatea să detecteze şi să
corecteze automat orce erori de transmisie posibile.

2.3.5 Componente software

Componentele software necesare într-o reţea include următoarele elemente:
• Protocoale care definesc si reglează modul în care comunică două sau mai
multe dispozitive.
• Software la nivel hardware, cunoscut ca microcod sau driver, care
controlează modul de functionare a dispozitivelor individuale, precum
placile de interfaţă cu reţeaua.
• Software pentru comunicaţii.

2.3.6 Protocoale
Asigurarea conectivităţii fizice pentru o reţea reprezintă partea cea mai uşoară.
Adevărata greutate constă în dezvoltarea unor mijloace de comunicare standard
pentru calculatoare şi alte dispozitive ataşate la reţea. Aceste mijloace de
comunicare sunt cunoscute oficial ca protocoale.
Protocoalele pentru reţelele LAN sunt numite frecvent arhitecturi LAN, pentru că
sunt incluse în NIC. Ele predomină în mare măsură forma, dimensiunea şi
mecanica reţelei.

2.3.7 Drivere de dispozitiv

Un driver de dispozitiv este un program de nivel hardware care controlează un
anumit dispozitiv. Un driver de dispozitiv poate fi privit ca un sistem de operare în
miniatură pentru a asigura componenta hardware. Fiecare driver conţine toată
logica şi toate datele necesare pentru a asigura funcţionarea corectă a
15
dispozitivului respectiv. În cazul unei plăci de interferenţă cu reţeaua (NIC)
driverul include furnizarea unei interfeţe pentru sistemul de operare al gazdei.
Componentele hardware şi software de reţea care au fost descrise anterior nu au
capacitatea de a-i permite unui utilizator să folosească efectiv reţeaua. Ele nu fac
decât să asigure infrastructura şi mecanismele care permit utilizarea acesteia.
Sarcina utilizarii efective a reţelei cade în seama aplicaţiilor software specializate,
care controlează comunicaţiile.
Indiferenţa de tipul sau complexitatea aplicaţiilor, software-ul pentru
comunicaţii reprezintă mecanismul care face banda de frecvenţă cu adevărat
utilizabila.

Bibliografie

1. Adrian Petrescu şi colecţia ABC de calculatoare personale ... şi nu doar atât

… Editura Tehnică Bucureşti 1991;
2. Cornel Popa, Eugen Oprea Utilizarea calculatoarelor personale Sistemul de
operare MS-DOS 5.0 Editura “ ECCE “ Bucuresti 1992;
3. Florin Moraru, Mihai Atodiresei Programarea microcalculatoarelor în
sitemul de operare CP/M Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucuresti
1989;
4. Liviu Dumitraşcu Microelectronică interactivă Editura Tehnică Bucureşti
1989
5. Mariana Miloşescu Informatică IT-1. Tehnologii asistate de calculator.
Editura Didactică şi pedagogică Bucureşti – 2004.

16
17