L. Caragiale- Nuvele (În vreme de război) (1. Rezumat , 2. Comentariu, 3.

Fisa biografica)

1.Rezumat "În vreme de război"

În pădurea Dobrenilor fusese prinsă, în sfârșit, ceata de tâlhari care jefuia pe acolo de vreo doi ani.
În ultimul timp îl călcaseră pe popa Iancu din Podeni, l-au legat fedeleș și i-au luat banii. De mirare că nu i-au luat calul și cele două iepe de prăsilă,
animale scumpe. După vreo două săptămâni l-au călcat pe arendașul din Dărmănești, pe care l-au și omorât. După asta, însă i-au prins pe toți.
Într-o seară, popa Iancu se duse la neica Stavrache, frate-său, hangiul. Îi spuse că are să vorbească cu el în taină. Hangiul trimise slugile și femeia să se
culce, apoi merse în odăiță la popa. Plângând și lovindu-se cu pumnii în cap, preotul Iancu mărturisi că el fusese capul cetei de tâlhari. Lovitura de la el
fusese numai de ochii lumii. Acum se temea că tovarășii lui, supuși la cazne, îl vor da de gol.
Deodată se auziră bubuituri grozave în obloane. Erau vreo douăzeci de voluntari, cu doi sergenți și un ofițer, mergeau la război, către Dunăre. Neica
Stavrache îi hrăni bine, le dădu de băut și loc unde să doarmă. Merse la frate-sau cel mic, îl tunse și îi rase barba. Dimineață îl prezentă sub numele Iancu
Georgescu și aranjă să îl ia și pe el la război.
Trecuse multă vreme de când popa Iancu dispăruse, nu se știe cum. Într-o zi, Stavrache primi o scrisoare de la frate-său, că era bine și că făcuse multe
fapte de vitejie la razboi. Cum părea că războiul se va sfârși, Plevna fusese luată, domnul Stavrache începu a-și face griji că frate-său se va întoarce și își va
cere averea, mai ales că tâlharii nu pomeniseră nimic despre el.
Pe când se tot întreba dacă va avea sau nu curajul să vină frate-său, domnul Stavrache mai primi o scrisoare, în care era anunțat că sublocotenentul Iancu
Georgescu murise pe câmpul de luptă.

Sunt vreo cinci ani de când domnul Stavrache stăpânește moștenirea de la fratele său. Fusese la avocat, iar acesta îi spusese că, dat fiind că popa nu avusese
nevastă, nici copii, părinții erau morți și nu avusese decât un singur frate, pe d. Stavrache, el era singurul în drept să stăpânească averea.
Cu toate acestea, întoarcerea fratelui său mai mic bântuia visele domnului Stavrache. O dată a avut un coșmar în care se făcea că frate-său venise sub
chipul unui ocnaș care încercase să îl sugrume. Altădată veni sub înfățișarea unui căpitan care comanda o companie. Stavrache se luptase cu el și încercase
să îl sugrume, dar până la urmă căpitanul plecase râzând în fruntea companiei.După visul ăsta groaznic, hangiul îl chemase acasă pe popa satului, să facă o
sfeștanie.
Într-o seară cu viscol, hangiul îi vându pe datorie unei fetițe sărmane puțin gaz și puțină țuică, dar nu se îndură să îi dăruiască și ei un covrigel. Încuie ușa
și se duse în casă, la căldură. După vreun ceas se trezi cu doi călători care cereau adăpost până la ziuă. Îi trimise în odaia caldă și se duse să aducă vin.
Când intră în odaie, unul dintre călători se culcase în pat, cu fața la perete. celălalt stătea lângă sobă. Le aduse și de mâncare, și se așeză la masă numai
cel ce fusese în picioare. Stavrache întrebă cine sunt, de unde vin, dar călătorul nu îi dădu răspunsuri lămurite. Spuse doar că tovarășul său spusese că dacă îi
prinde noaptea pe drum, vor înopta la neica Stavrache.
Hangiul se dădu mai aproape de cel culcat și zise că pesemne îl cunoaște. Cel din pat se ridică drept în fața lui și îi spuse că îl cunoaște, doar e fratele lui.
Stavrache rămase mut și înțepenit. Frate-său îl așeză pe scaun și îi spuse că are nevoie de ajutorul lui. Chiar dacă se făcuse stăpân pe averea lui, nu îi
ceruse nimic până acum. Acum însă, luase din banii regimentului și trebuia să pună la loc cincisprezece mii. Dacă nu, trebuia să se împuște.
Stavrache se ridică în tăcere, se duse și se închină la icoane și apoi se urcă în pat și se culcă pe o parte. În scurtă vreme, începu să tremure, să horcăie și să
geamă. Frate-său îi puse mâna pe umăr să vadă ce e cu el. Cel din pat sări cuprins de nebunie și se năpusti să îi omoare. Afară, viscolul se întețise și el.
Cu greu învinseră cei doi forța și repeziciunea lui Stavrache. Îl legară, în timp ce hangiul îi scuipa și râdea. Aprinseră o lumânare, iar Stavrache începu să
cânte popește, în timp se fratele său îl privea în tăcere.

"În vreme de război" este o nuvelă scrisă de Ion Luca Caragiale, unul dintre cei mai importanți scriitori români. Publicată în 1899, nuvela surprinde viața
cotidiană în București în perioada Războiului de Independență din 1877-1878.

Acțiunea se desfășoară într-un cartier din București, în timpul războiului, iar personajul principal este un negustor numit Ghita Ionescu. Ghita este un individ
zgârcit și oportun, mereu în căutare de avantaje personale.

În timpul războiului, Bucureștiul este plin de agitație, iar Ghita Ionescu își urmărește propriile interese. El încearcă să profite de situația de război pentru a
face cât mai mulți bani. Ghita este mereu în mișcare, profitând de lipsa de produse și de prețurile ridicate pentru a face afaceri pe piața neagră.

Nuvela prezintă o serie de întâmplări hazlii și absurde în care este implicat Ghita. El intră în diferite afaceri dubioase, încearcă să vândă produse la prețuri
exorbitante și se amestecă în tot felul de intrigui.

În finalul nuvelei, Ghita încearcă să vândă un cal la prețul enorm de 3.000 de lei, profitând de teama oamenilor că vor fi mobilizați în război. Cu toate
acestea, planul său nu reușește, iar Ghita este batjocorit și umilit de ceilalți. Nuvela se încheie cu Ghita întorcându-se la afacerile sale mărunte și lăsând în
urmă agitația războiului.

În "În vreme de război", Caragiale satirizează comportamentul uman în situații extreme și arată cum războiul poate aduce la lumină laturi obscure ale
oamenilor. Prin personajul lui Ghita Ionescu, autorul evidențiază ipocrizia, egoismul și oportunismul prezent în societatea vremii.

În concluzie, "În vreme de război" este o nuvelă scrisă de I.L. Caragiale care explorează viața cotidiană în București în timpul Războiului de Independență și
satirizează comportamentul uman într-un context extrem.

2. Nuvela "In vreme de razboi" aparuta in 1898 este o opera realista cu adanci ecouri din sfera naturalismului.

Tema acestei excelente nuvele desi autorul o subtitulase "Schita" este obsesia.

Hangiul Stavrache, mostenitorul fratelui sau, preotul Iancu din Podeni, plecat pe front ca sa scape de urmarire, caci fusese capitanul unei bande de hoti,
traieste la inceput, iluzia fugara ca fratele sau nu se mai intoarce. Curind, obsesia reintoarcerii fratelui pune stapinire pe el si-l devoreaza, pina la urma.

In vreme de razboi este o proza de sondare psihologica a unei "fiinte auxioare, strivita in cele din urma de alienare, rezultata dintr-o evolutie tragica de tip
apasator".
Nebunia apare ca element concluziv, catastrofic: "cauzata de ticalosul Popa Iancu. La avertismentul dat de Iancu Georgescu ("Gindeai c-au murit, neica ?")
ritmul lui de viata, se precipita, alienindu-l". Nebunia lui Stavrache, ajunsa in final la forme paroxiste, se afla in el insusi, iar situatiile exterioare, create prin
prezenta fratelui sau Popa Iancu, au rolul de a declansa rostogolirea iminenta spre drama neasteptata.

Traseul epic al nuvelei urmeaza linia unei compozitii clasice, iar cele trei capitole, urmarind cresterea obsesiei lui Stavrache si transformarea ei in
nebunie,creaza o tipologie si compune un destin uman tragic aflat sub stapinirea neiertatoare a unei tare ereditare.

Primul capitol al nuvelei se constitue ca o adevarata expozitiune, in care se precizeaza datele esentiale despre cele doua personaje, aflate in relatie de
rudenie: Hangiul Stavrache este negustor si proprietarul unei pravalii, iar fratele sau este preotul Iancu din Podeni dar si conducatorul unei bande de hoti in
final prinsa de stapinire. Pentru a se salva Popa Iancu se inroleaza ca voluntar si pleaca la razboi, averea sa raminind in mostenire lui Stavrache.

Momentul intriga ii constitue gindul care-l chinuie pe Stavrache in legatura cu intoarcerea fratelui sau, desi o scrisoare primita il asigurare ca acesta a murit.
Actiunea nuvelei creste treptat in tensiune, urmarindu-se obsesiile lui Stavrache, cosmarurile pe care le traieste, terorizat de imaginea fratelui, de
presupusa replica a acestuia, care devine laitmotiv: "Gindeai c-am murit,neica ?".

In capitol al doilea aflam ca, o data cu mostenirea averii, Stravache este chinuit de vedenia fratelui mort. In acest capitol se insista asupra invalmaselilor de
ginduri, se trece mereu din realitate in vis, incit se confunda planurile, sugerindu-se degenerarea psihica a lui Stavrache, proiectata pe fundalul unui mediu
social bintuit de anomalii, caruia fratele sau ii apare cind in haine de ocnas, cind imbracat militar, dar totdeauna gata sa-l ucida.

Punctul culminant si deznodamintul conflictului, prezentate in capitolul al treilea , il reprezinta momentul intilnirii reale dintre cei doi frati. Cind popa Inacu
ii cere lui Stavrache sa-l ajute cu o suma de bani pe care acesta ii delapidase din banii regimentului, hangiul, ajuns la capatul incordarii psihice, inebunneste.
Replica lui popa Iancu, usor modificata fata de aceea din starile halucinatorii ale lui Stavrache ("Ma credeai mort, nu-i asa ?"), vine ca o extraordinata
lovitura peste mintea buimacita a hangiului. Cu o arta desavirsita autorul analizeaza acum reactiile organice, atitudinea si comportarea eroului.

Lantrile cauzale sint intr-o ordine crescinda si radata de la simpla criza, psihologica de la inceput care abia se infiripa, ea se adincese mereu si teptat sus
imperiul obsesiilor, conducind la trecerea de la starile halucinatorii la starea explosiva si violenta, premergatoare nebuniei, declansind iremediabil dementa,
iar actiunile eroului sint dirijate treptat de presimtirea ca popa Iancu nu e mort, de obsesia intoarcerii fratelui si de starea de violenta din momentul
confruntarii directe cu acesta. Autorul prezinta astfel, un caz patologic, o fisa clinica, ce are ca mobil patima inavutirii. Stavrache este, in acelasi timp, un
negustor necinstit, avar si nemilos, plasat fiind in contextul unui mediu social, in care setea de imbogatire are consecinte nefaste asupra individului,
dezumanizindu-l.

Natura joaca si ea un rol important in nuvela. Ea este perceputa atit vizual cit si auditiv. Intimplarile se petrec noaptea si intr-un cadru de toamna si iarna.

Personajul principal al nuvelei este surprins atit din perspectiva sugerata prin descrierea cadrului natural, deci din perspectiva povestitorului - narator, cit si
din perspectiva relatiei directe cu celelalte personaje - prin dialog - si al confruntarii cu sine - prin monolog.

3. Ion Luca Caragiale, dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, s-a nascut pe 30 ianuarie 1852, in satul Haimanale, judetul Prahova, astazi I. L. Caragiale, judetul
Dambovita.

Caragiale face primele clase primare in particular, iar urmatoarele trei la Gimnaziul "Sfintii Petru si Pavel" din Ploiesti. Urmeaza in perioada 1868 - 1870 Conservatorul
de Arta Dramatica din Bucuresti.

Caragiale si-a inceput activitatea jurnalistica la publicatiile umoristice ale vremii. In 1873 scrie in rubricile "Varietati" si "Una - alta" ale revistei "Ghimpele",
colaboreaza apoi cu "Alegatorul Liber", "Uniunea Democratica", scoate in 1877 revista umoristica "Claponul".

Din anul 1878 Caragiale devine redactor la revista "Timpul", alaturi de Mihai Eminescu, Ronetti-Roman si Ioan Slavici. Participa la intrunirile societatii Junimea, in casa
lui Titu Maiorescu, facand cunoscute o parte din scrierile sale. Prima sa opera de proportii mai mari, comedia "O noapte furtunoasa" a fost publicata in anul 1879 in
revista "Convorbiri literare". Au urmat alte scrieri de succes, precum "Conul Leonida fata cu reactiunea", citita in cercul Junimii, "O scrisoare pierduta", piesa ce a avut
prima reprezentatie pe scena Teatrului National pe 13 noiembrie 1884, "D-ale carnavalului" (1885), drama "Napasta" (1890).

Caragiale a mai colaborat si cu alte publicatii, precum Convorbiri critice, Viata romaneasca, Constitutionalul, Romania libera, Luceafarul, etc. Retras din ziaristica,
Caragiale infiinteaza in 1893 revista umoristica "Moftul roman", in care a publicat unele dintre cele mai valoroase schite ale sale. Opera lui Ion Luca Caragiale cuprinde
teatru (opt comedii si o drama), nuvele si povestiri, momente si schite, publicistica, parodii, poezii.

Caragiale a fost director al Teatrului National din Bucuresti, si a fost ales membru al Academiei Romane post-mortem. Ion Luca Caragiale moare pe 22 iunie 1912, si
este inmormantat in cimitirul Belu din Bucuresti, alaturi de M. Eminescu si G. Cosbuc.