În vreme de război_Ion Luca Caragiale

NUVELA PSIHOLOGICĂ
ÎN VREME DE RĂZBOI_de Ion Luca Caragiale

- Nuvela psihologică de factură naturalistă –

I.L.Caragiale este cunoscut ca fiind cel mai de seamă dramaturg al literaturii române,
Gabriel Ibrălteanu l-a supranumit ,, cel mai mare creator de viață din întreaga noastră
literatură,,.

Caragiale se remarcă prin crearea nuvelei realist psihologice, în care universal predominant
comic din piesele de teatru este înlocuit în nuvelele sale, ,,Păcat,, ,,Două loturi,, ,,În vreme de
război,, cu prezentarea laturii dramaturgice a destinului uman.

Textul literar ,,În vreme de război,, este publicat în 1898 în revista ,,Gazeta săteanului,,
constituindu-se ca o creație realist cu ecouri naturaliste, aceasta dezvoltând tema obsesiei
care derive din avariția personajului și care ajunge la nebunie.

Opera este o nuvelă psihologică, specie a genului epic în proză, cu un singur fir narativ, care
prezintă un conflict puternic, redat în maniera obiectivă, între personaje bine conturate, una
exterioară, care urmărește firul propriu-zis al evenimentelor, și una interioară, prin definirea
implicațiilor pe care le au faptele în planul conștiinței personajului.

Nuvela ,,În vreme de război,, este o proză da factură realist, fapt evidențiat de o serie de
trăsături specific curentului literar: obiectivitatea naratorului, relatarea la persoana a treia,
veridicitatea, inspirația din realitate prin prezentarea societății, utilizaea descrierii, stilul
sobru, fără figure de stil, exprimarea exacta. În această nuvelărealismul prezintă
particularitatea folosirii tentelor realiste prin analizarea detaliată a unui caz de conștiință
măcinat de obsesie la care contribuie factorul ereditar, gradând evoluția lui până la pragul
pierderii totale a contactului cu realitatea căreia îi aparține. Naratorul îi întocmește
personajului oadevărată fișă clinică cu toate detaliilestărilor prin care trece.

Semnificația titlului face referire la Războiul de independență din 1877 dar numai apparent.
În esență titlul se axează pe idea războiului interior, pe conflictul dramatic din conștiința
personajului principal, generat de obsesia întoarcerii fratelui său.

Construcția subiectului este clasică. Firul epic de scurtă întindere fiind structurat pe trei
capitole, acestea redând frământările interioare ale personajului principal, cârciumarul
Stavrache, care devin obsessive și îl conduc la o cădere psihică.

Firul epic al nuvelei prezintă un conflict puternic axat pe două coordinate, exterioară și
înterioară, dozând momentele de tensiune anticipate prin pause descriptive iar secvențele
narrative sunt construite prin înlănțuire.

Nuvela debutează printr-un incipit sumar care schițează câteva informații despre un
personaj enigmatic, preotul Iancu din Podeni, fratele cârciumarului Stavrache. Faptele sunt
prezentate din punctul de vedere al naratorului neimplicat: ,,În sfârșit ceata de tâlhari căzuse
prinsă în capătul pădurii Dobrenilor. Doi ani de zile, vreo câțiva voinici, spoiți cu cărbuni pe

1/7
 În vreme de război_Ion Luca Caragiale

ochi, foarte-ndrăzneți și foarte cruzi, băgaseră spaimă în trei hotare. Întâi începuse cu hoția
de cai, apoi o călcare, două pe cazne, pe urmă omoruri. Între altele făcuseră acum în urmă o
vizită despre ziua lui Popa Iancu din Podeni,,.

Finalul textului prezintă degradarea umană prin innebunire, singura soluție artistic posibilă,
verosimilă prin curmarea unei obsesii puternice.

Expozițiunea textului se axează initial pe prezentarea personajului secundar, a cărui

existență oferă cheia interpretării nuvelei. Naratorul îl caracterizează direct: ,, Popa era un
om cu dare de mână, rămas văduv, desi foarte tânăr, trăia cu maică-sa. Îi mergeau treburile
cât se poate de bine. În timp de un an și jumătate cumpăraseră două sfori de moșie, ridicase
un han și o pereche de case de piatră, vite multe, oi, cinci cai și mai avea, se zice, și bănet.
Astea băteau la ochi, toată lumea credea că popa găsise vreo comoară.

Deși are un statut social privilegiat, popa Iancu Georgescu prefer să își sporească averea
conducând o bandă de tâlhari și înscenând propria sa jefuire, pentru a părea credibil în fața
oamenilor.

Alături de Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale este creatorul nuvelei realist-psihologice.
Nuvela ,,In vreme de război,, de I. L. Caragiale (1852-1912) a apărut în 1898 și este o creație
realist-psihologică, având și puternice accente naturaliste. Naturalismul este curentul literar
care, investigând realitatea, se preocupă mai ales de legile cauzale între fapte, prezentând nu
atât tipologii, cât cazuri patologice, pe care le analizează cu pricepere și meticulozitate îi în
care primează factorul ereditar, ca fiind hotărâtor în evoluția destinului uman, la care se
adaugă manifestările naturii, aflate în deplină concordanță cu stările psihologice ale
personajelor, urmând îndeaproape evoluția bolii acestora.

Structura și compoziția nuvelei:

Construcție epică riguroasă, nuvela ,, In vreme de război,, are un singur plan narativ, care se
referă la analiza psihologică a personajului principal, care suferă o prăbușire interioară
rapidă, de la obsesie la nebunie. Nuvela ilustrează, așadar, un conflict consolidate în plan
psihologic și o intrigă bine evidențiată conturată de prăbușirea psihică și lăcomia
nestăpânită de îmbogățire.

Perspectiva narativă este reprezentată de naratorul omniscient și de narațiunea la persoana a

III-a, care ilustrează zbuciumul interior al protagonistului. Modalitatea narativă se remarcă
prin absența mărcilor formale ale naratorului, de unde reiese distanțarea evenimentelor în
ordinea derulării lor, iar cea spațială reflect atât un spațiu real, ai hanului, cât și unui
imaginar închis, al obsesiei ce chinuiește conștiița personajului.

Nuvela este structurată în trei capitole:

Capitolul I. Popa Iancu din Podeni, căpetenia unei bande de hoți, este în pericol de a fi
prins de poteră și de aceea, fratele său, Stavrache, îl Sfătuiește să se înroleze voluntary în
armată și să plece pe frontal din Balcani, pentru a I se pierde urma. Popa Iancu urmează
sfatul fratelui său, averea îi rămâne lui Stavrache, iar atunci când acesta este anunțat printr-o

2/7
 În vreme de război_Ion Luca Caragiale

scrisoare că Iancu Georgescu a murit ,,pe câmpul de onoare de trei gloanțe inamice primate
în pântece,, începe să fie obsedat de revenirea fratelui.

Capitolul al II-lea urmărește îndeaproape obsesiile și coșmarurile lui Stavrache, iscate din
teama că fratele său nu ar fi murit și că s-ar putea întoarce să-I ia averea.

Capitolul al III-lea ilustrează întâlnirea și confruntarea dramatică dintre cei doi frați și
declanșarea nebuniei lui Stavrache.

Construcția și momentele subiectului:

Firul epic al nuvelei urmează linia unei compoziții clasice și conturează treptat obsesia lui
Stavrache și evoluția ei spre nebunie. Caragiale compune astfel un destin tragic printr-o
riguroasă analiză psihologică, sugerând în același timp o tară ereditară, genetică ce se
manifestă în structura psihică a fraților Georgescu.

Incipitul ilustrează modul de solutionare a jafurilor și crimelor comise de o bandă de tâlhari,

care, în sfârșit, fusese prinsă.

Tema:

O constituie evolutia unei obsesii duse până la nebunie, autorul respectând toate
simptomele acestei boli, iar eroul principal fiind urmărit prin analiza crizelor de conștiință și
de comportament, ca într-o adevărată fișă medical.

În expozițiune, se prezintă datele esențiale ale celor două personaje și împrejurările care le
determină destinele.

Timp de doi ani, o ceată de tâlhari băgase în sperieți pe locuitorii din ,, trei hotare,,, prin
furturi, torture și omoruri, iar acum hoții fuseseră prinși de poteră în pădurea Dobrenilor.
Căpetenia bandei, popa Iancu din Podeni, scăpase ca prin minune, fiind plecat cu treburi la
târg. Se spunea despre el că era bogat, că avea ,, banet,,, iar lumea bănuia că popa ,, găsise
vreo comoară,,. Toate acestea ,, băteau la ochi,, și au stârnit suspiciunea oficialităților, așa că
într-o noapte, când pe mama o trimisese la târg împreună cu argații, popa Iancu își
înscenează un jaf la el acasă ca să scape de bănuieli. Este găsit a doua zi ,,legat de butuc, cu
mușchii curmați de strânsura frânghiilor, cu călușu-n gură,, și plângându-se că l-au
schingiuit și ,, i-au luat o groază de bani,,. Acum tâlharii prinși, iar popa, de teamă că va fi
demascat, se duce degrabă la neica Stavrache, hangiul, frate-său mai mare,, ca să-l învețe ce
să facă. Stavrache avea un han așezat ,,în drum,,, era ,, om cu dare de mână,, și fusese și el
înfricoșat să nu-l calce hoții, așa că, de când îi prinseseră, răsuflase ușurat, că își înscenase
jaful ,, ca să adoarmă bănuielile,,, iar acum regreta amarnic, ascunzându-se că ,, dracu-l
împinsese,,, în acel moment sosesc la han, cu gălăgie mare, ,, vreo douăzeci de voluntari
tineri,,, cu un ofițer și trei sergenți care se duceau la război și voiau să se odihnească până
dimineață, când trebuia ,,s-apuce trenul militar,,. Lui Stavrache îi idea să-l trimită și pe frate-
său, Iancu, voluntar pe front, îl rade și îl tunde ,,muscălește,,, apoi acesta pleacă împreună cu
militarii.

3/7
 În vreme de război_Ion Luca Caragiale

Despre peortul Iancu nu se mai știa nimic în Podeni, ,,parcă intrase-n pământ,, și oamenii au
adus alt preot în sat, pentru că nu puteau să rămână ,,fără liturghie,,. Tocmai cândse-ntorcea
de la parastasul de nouă zile al mamei sale, Stavrache primește o scrisoare de la fratele lui,
care fusese expediată înaintea luptelor de la Plevna și din care află că Iancu fusese numit
sergent și decorat cu ,, Virtutea militară,,. Ironia lui Caragiale este acidă, descriind starea de
spirit a lui Stavrache, care verifică din nou data expedierii scrisorii pentru a se convinge că
era trimisă înaintea bătăliei de la Plevna, în care, se știa, muriseră foarte mulți români.
Hangiul se întreabă, în subconștient, dacă Iancu o fi scăpat cu viață ori ar îndrazni să se mai
întoarcă și să-și revendice averea, acre era acum administrate de hangiu: … O veni? … n-o
veni? …,,. El se interesează apoi de pedepsirea tâlharilor și, aflând că aceștia nu-și trădaseră
căpetenia, Stavrache își exprimă disprețul pentru oficialități: ,,Aoleu! Ce mai judecători! …,,.
Se manifestă aici un limbaj colocvial: forma popular a viitorului confer spontaneitate
exprimării, iar exclamația ,,Aoleu! Ce mai judecători!,, sporește tulburarea afectivă și ironia
personajului privind incompetența justiției.

După un timp, Stavrache, primește altă scrisoare, de data asta cu ,,slovă străină,,, prin care I
se anunță moartea fratelui său, ,,sublocotenentul Iancu Georgescu,,, răpus ,,de trei gloanțe
inamice primate în pântece,,. Cel care scrisese înștiințarea elogia curajul și vitejia eorului,
care, zâmbind, ,, și-a cântat singur popește foarte frumos; vecinica pomenire!,,. După ce ,, a
plans mult, mult, zdrobit de Trista veste,,, Stavrache face toate demersurile necesare pentru
a moșteni averea fratelui mai mic și intră official în posesia ei. Naratorul deapănă șirul
întâmplărilor cu obiectivitate și intervine cu paranteze sau scurte comentarii privind
atitudinea și comportamentul hangiului.

Intriga. Consultând un avocat în privința condițiilor legale de păstrare a averii moștenite,

hangiul află că numai popa este singurul care ar avea dreptul sa-I ceară restituirea bunurilor,
dare l ,, cine știe unde s-o fi prăpădit,,. Din acest moment, pe stavrache începe să-l chinuie
gândul în legătură cu posibila întoarcere a fratelui său și acțiunea nuvelei crește în tensiune.

Desfășurarea acțiunii. În cei cinci ani care trecuseră de la terminarea războiului, nimeninu-l
deranjase pe Stavrache, în afară de aparițiile de coșmar ale lui popa Iancu, ,, care venea din
când în când, de pe altă lume, să tulbure somnul fratelui său,,. Visele chinuitoare ale lui
Stavrache devin obsesii, se transformă treptat în coșmaruri care îl terorizează, el trăind parcă
aievea momentele tulburătoare ale ,, vizitei înstrăinatului,,, dar de fiecare data își liniștește
sufletul cu o sfeștanie înmemoria fratelui mort.

O primă imagine în coșmarurile hangiului este întruchipată de apariția fratelui său în haine
de ocnaș, ,,stins de oboseală, bolnav,,, cu opincile sfâșiate, cu palmele, gleznele și
tălpile ,,pline de sânge,,, pentru că evadase din ocnă. Stavrache este încărcat de ură,
temându-se că-și va pierde averea: ,,-Ticălosule, (…) ne-ai făcut neamul de râs!(…) Pleacă!
Du-te înapoi de-ți ispășește păcatele!,,. Luptându-se cu hangiul, ocnașul îi pune genunchiul
în piept și-I zice scrâșnind din dinți,, - Gândeai c-am murit, neică?,,. Atunci când ,,nebunul a
voit să-l zugrume,,, hangiul și-a adunat puterile, l-a îmbrâncit pe ocnaș pe ușă și acesta ,,a
pierit în întunericul nopții,,. Înspăimântat, ,,tremurând din toate încheieturile și făcându-și

4/7
 În vreme de război_Ion Luca Caragiale

cruci peste cruci,, pentru odihna sufletului răposaților, Stavrache s-a dus a doua zi la biserică
și a făcut slujbă de sufletului mortului.

A doua apariție de coșmar are loc într-o noapte, când, încercând să doarmă, o ,,ploaie rece
de toamnă,, legăna cu ,, mișcarea sunetelor,, gândurile omului, care se roteau în cercuri din
ce în ce mail argi și ,,tot mai domol,,, elementele naturaliste sugerând starea psihică a
personajului. Auzind trâmbițe, hangiul iese afară și recunoaște în căpitanul care conducea
compania pe fratele mort, care scoate ușa din țâțâni și, ,,râzând cu hohot,,, striga. ,, Gândeai
c-am murit, neică?,,. Apoi, căpitanul se repede să-l prindă pe hangiu, care, speriat, ,,se-
ndârjește și-l strange de gât,,, dar chipul militarului se lumina din ce în ce maim ult, râdea
zgomotos și vessel, întrebându-l:,,- Gândeai c-am murit, neică?,,, apoidă comanda de
plecare. Dimineața hangiul s-a dus tremurând la preotul din sat, rugându-l să facă o
sfeștanie casei. Vremea urâtă, ca element naturalist, cu zloată, ploaie, ,, măzărică și
vântvrăjmaș,, care s-a abătut peste sat și a ținut trei zile și trei nopți semnifică faptul că
Stavrache își schimbase firea, devenind irascibil, suspicios, avea reacții caudate în relațiile cu
clienții. Un exemplu edificator îl constituie atitudinea pe care o are hagiul față de fetița care
venise cu două sticle să cumpere ,,de un ban gaz,, și de ,, doi bani țuică,,, rug ându-l ,,să nu ai
pui gaz în a de țuică și țuică-n a de gaz, ca alaltăieri,, și să scrie în caietul de datorii, pentru
că n-avea bani. Dialogul cu fetița îl include în lumea negustorilor avari și nemiloși: ,,Scrie-
var popa să vă scrie, de pârliți! (...) De mici vă-nvățați la furat, fire-ați ai dracului!,,. Vremea
de afară și gândurile tulburi ale eroului constituie un tablou naturalist sugestiv pentru
evoluția obsesiilor, iar vedeniile, halucinațiile chinuitoare, marcate de obsedanta
întrebare ,,Gândeai c-am murit, neică?,,, învălmășeala de gânduri provoacă treceri de la
realitate la vis, cele două planuri se confundă, sugerând astfel degradarea psihică progresivă
a lui Stavrache.

Punctul culminant. Este reprezentat de momentul întâlnirii reale dintre cei doi frați. Deși
afară viscolul urla, Stavrache aude glasuri de oameni și bătăi în ușa de la drum a prăvăliei.
Erau doi oameni înfofoliți din cauza viforului, care solicită găzduire pentru noapte, întrucât
caii erau ,,prăpădiți,, iar ei înghețați bocnă. Când Stavrache vine cu mâncarea, găsește pe
unul dintre cei doi bărbați culcat în pat, cu spatele la el și sforăind. Vrând să afle de unde știe
călătorul cum îl cheamă, hangiul se apleacă asupra omului de pe pat, care-i răspunde: ,,
Cum să nu te cunosc, neică Stavrache, dacă suntem frați buni?,,. Ajuns la capătul încordării
psihice, hangiul se clatină puternic, de parcă ,,tot viforul care urla în noaptea grozavă,, ar fi
năpădit dintr-o dată peste el, ,,deschise gura mare și spumă ceva, dar gura fără să scoată un
sunet nu se mai putu închide; ochii clipiră de câteva ori foarte iute și apoi rămaseră mari,
privind țintă (...); mâinile voiră să se ridice, dar căzură țepene de-a lungul trupului,,. Replica
lui popa Iancu, aproape la fel cu aceea din coșmarurile lui: ,,-Mă credeai mort, nu-i așa?,,,
constituie lovitura definitivă primită de mintea buimăcită și confuză a lui Stavrache, care
confundă realitatea cu imaginile din coșmaruri. Iancu venise să-i ceară cincisprezece mii de
lei, ca să acopere suma delapidată de el din fondurile regimentului, că altfel ,,trebuie să mă-
mpușc,,.

5/7
 În vreme de război_Ion Luca Caragiale

Deznodământul. Cu o artă desăvârșită, Caragiale analizează reacțiile, atitudinile și

comportamentul hangiului: ,,Drept orice răspuns, Stavrache se ridică în picioare foarte
liniștit, se duse drept la icoane; făcu câteva cruci și mătănii; apoi se sui în pat și se trânti pe o
ureche, strângându-și genunchii în coate,,, începând să horcăie și să geamă. Dacă la început
criza psihologică abea se înfiripă, ea se adâncește evolutiv, sub imperiul obsesiilor, ducând
la o manifestare explozivă și violentă premergătoare nebuniei și declanșând demența.
Fratele îl atinse cu mâna, dar ,,la acea ușoară atingere, un răcnet! – ca și cum i-ar fi împlântat
în rărunchi un junghi roșit în foc – și omul adormit se ridică drept în picioare, cu chipul
îngrozitor, cu părul vâlvoi, cu mâinile încleștate, cu gura plină de spumă roșcată,,.
Răsturnând masa, lumânarea se stinse și ,,odaia rămase luminată numai de candela
icoanelor,,. Stavrache se năpustește asupra fratelui său, îl trântește la pământ și începe să-l
strângă de gât și să-l muște, iar camaradul lui popa Iancu, încercând să-i despartă, este și el
trântit la pământ. Profitând de neatenția fratelui său, popa își scoate cureaua de la brâu și
leagă strâns picioarele hangiului dezlănțuit, apoi îi dă pumni în ceafă și în furca pieptului,
până când ,,Stavrache (...) se prăbuși ca un taur, scrâșnind și răgind,,. Atmosfera este
amplificată de elementele naturaliste, deoarece afară, viscolul ajunsese ,, în culmea
nebuniei,,, făcând să trosnească ,, zidurile hanului bătrân,,. În timp ce-i legau mâinile
deasupra capului, Stavrache ,, îi scuipa și râdea cu hohot,,. Camaradul aprinde o lumânare,
dar, cum ,,îi dete lumina în ochi, Stavrache începu să cânte popește.,, Istovit de încăierare,
popa Iancu se uită la fratele lui mai mare care ,, cânta nainte, legănându-și încet capul, pe
mersul cântecului, când într-o parte când în într-alta,, și se gândește că n-are noroc.

Finalul. Nuvelei prezintă un caz patologic tipic, autorul reușind să întocmească o adevărată
fișă clinică, în care notațiile simptomelor fiziologice sunt unele medicale: ,,chipul
îngrozit,, ,,părul vâlvoi,, ,,mâinile încleștate,, ,,gura plină de o spumă roșcată,, ,,scuipa și
râdea cu hohot,, ,,începu să cânte popește,,. Eroul principal, Stavrache, este conturat în
evolutia sa de la lăcomie la iluzie, apoi la halucinații, de la frică la spaimă și groază până la
nebunie, toate aceste stări definind natura psihică labilă, predispoziția genetică pentru
evoluția spre demență. Caracterul naturalist al nuvelei este dat și de strânsa relație între
natura ce se dezlănțuie treptat și evoluția patologiei personajului: ,,Legănate de mișcarea
sunetelor, gândurile omului începură să sfârâie iute în cercuri strâmte,,. Elementul auditiv
devine pregnant, ploaia măruntă și rece de toamnă căzând ,,în clipe ritmate pe fundalul unui
butoi dogit,, compunea ,, un fel de cântare cu nenumărate și ciudate înțelesuri,,. Când, în
final, Stavrache se prăbușește, ,,vântul afară ajuns în culmea nebuniei făcea să trosnească
zidurile hanului bătrân,,.

Stilul. Nuvela are un caracter scenic, specific manierei literare a lui Caragiale, dialogurile au
replici scurte, gesturile sunt descrise detaliat, completând fișa psihologică pe care o
realizează autorul în această creație. Nuvela ,,In vreme de război,, este o proză psihologică
de factură naturalistă, urmărind stările de conștiință și de comportament ale eroului
principal prin monologuri interioare sugestive, iar destinul dramatic are la bază lăcomia
exagerată a acestuia, dar și tare genetice, întrucât ,,incontestabil există o tară în familia în
care un frate înnebunește, iar altul se face tâlhar ca popă și delapidator ca ofițer,,.

6/7
 În vreme de război_Ion Luca Caragiale

   Trăsături:
  -   tema;
  -   rolul conflictului interior/  plasarea situaţiei  conflictuale în conştiinţa personajului;
  -   prezentarea tensiunilor sufleteşti;
  -   transformările (sufleteşti, morale, comportamentale)  suferite de personaje în evoluţia
conflictului;
  -   evoluţia raporturilor dintre personaje;
  -   mijloacele de investigaţie psihologică;
  -   aspecte ale stilului.

Rezumat :

Nuvela „În vreme de război” este constituită din trei capitole ce constituie cele trei etape ale
trecerii progresive a lui Stavrache prin obsesie, pînă la nebunie.

Primul capitol prezintă identitatea lui Iancu: preot și tîlhar, ducînd astfel o viață „dublă”, și
pe cea a fratelui acestuia, negustorul Stavrache, ce apare ca un om muncitor, chiar ideal.
Lucrurile se încurcă rapid, așa încît preotul Iancu, speriat că va fi prins, îi mărturisește
fratelui său faptele comise și-i cere ajutorul, un sfat ce l-ar putea scăpa. Întamplator, tîrziu în
acea noapte, la hanul lui Stavrache poposesc mai mulți voluntari tineri ce se îndreptau către
Dunăre, la război. Hangiului îi vine idea de a-l trimite ca voluntar pe front, „salvîndu-l”,
însa cu intenția ascunsă de a-i acapara averea. Însa, o dată cu moștenirea, Stavrache preia și
obsesia posibilei întoarcerii a fratelui.

Capitolul următor este o „detaliere” a conflictului psihologic suferit de negustor. În

coșmarurile lui, Iancu apare mai întîi în haina vărgată, de conaș, gata să-l ucidă și apoi întro
ținută militară-de căpitan. De fiecare dată, el duce o lupta imaginară cu imaginea fratelui
său, concepînd-o chiar ca o luptă pentru supraviețuire.

Ultimul capitol prezintă încleștarea dintre cei doi frați. Obsesia negustorului se transformă
în realitate deoarece Iancu vine să-i ceară bani, ce îi cheltuise deja pe cei ai regimentului.
Stavrache refuză orice compromis și inițial clachează, apoi se luptă aprig cu fratele său, însă
lupta se sfîrșește rău pentru amîndoi: Stavrache moare cîntîndu-și singur „popește”, iar
Iancu rămîne sărac.

7/7