Evoluția învățământului în Basarabia

După Unirea din 1918, România a avut ca prioritate unificarea și modernizarea învățământului
pe întreg teritoriul național. În Basarabia, acest proces a presupus crearea unor instituții de pregătire
a cadrelor didactice naționale, capabile să instruiască copiii în limba maternă. În acest sens, s-au
realizat reforme importante în domeniul învățământului pedagogic, în conformitate cu tendințele
europene ale epocii.

Eforturile de modificarea aspectului etnolingvistic a populației Basarabiene s-a limitat în mare

parte în orașe și centre comerciale majore însă partea unde se găsea Țărănimea Basarabiană ce
reprezenta marea parte a populației a rămas ne afectată așa cum menționează Leon Casso ,, populația
rurală acestei provincii mărginașe s-a schimbat puțin în decursul secolului trecut și ea a trăit în
Basarabia în aceleași condiții economice ca și moldovenii de peste hotarele imperiului nostru și astăzi
se pot găsi la ea aceleași trăsături ale caracterului național care au fost observate de către ruși și
străini care au cunoscut Basarabia curând după alipirea ei”.
Politica etno-culturala a Rusiei țariste în Basarabia pe care o considerau o regiune de tranziție de
la neamul rusesc la cel românesc avea obiectivul de înlăturare a pericolului revendicărilor românești
prin rusificarea populației și transformarea acesteia într-o gubernie rusească. Considerând că Rusia ar
fi salvat un popor înapoiat din punct de vedere cultural pentru al conduce pe calea progresului și
introducerea ei acestuia în rangul civilizației europene, realitate fapt era opusă acelei imaginate și
redate de către istoricii ruși, în Basarabia era oprită intrarea creațiilor românești precum ziarelor
românesc din România
O metodă de rusificare a populației a fost prin intermediul școlii în Basarabia ne existând nicio
școală românească pe când guvernul rus permitea celorlaltor minorități etnice să-și deschidă școala în
limba lor românilor le era interzis acest drept. Iar cei ce urmau învățământul superior universitar
trebuiau să ajungă până în odesa Kiev Harkov Moscova sau petrograd.
Rezultatele recensământului din 1897 care a înregistrat știința de carte populației după
naționalități și sexe a demonstrat că în mediul urban numărul știutorilor de carte era 32,84 % în timp
ce în sate erau doar 14 % la sută din populație. Astfel numărul total al basarabenilor știi tor de a citi și
a scrie era 15 %. Astfel în profită că moldovenii Basarabi reprezentau 53,6 % din întreaga populație
erau menținuți într-o stare de inferioritate culturală, din aceștia numărul analfabeților atingea 83%.
Astfel în privința culturalizării marii majorități a populației presară bine se iau măsuri urgente și de
amploare de administrația română. An sunt investite un milion de lei pentru procurarea cărților
didactice literare științifice în contextul lipsei acute a materialelor didactice
Iar prin decretul regal din 14 august 1918 ce prevedea înființarea unor gimnazii pentru ucraineni evrei
ruși bulgari germani și alte minorități din Basarabia este organizat întregul sistem al învățământului
în perioada interbelică. Prin acest decret fiecare naționalitate locuitoare din Basarabia avea dreptul de
a și instrui copiii în limba națională, părinții erau libere în alegerea școlii pentru copiii lor, chiar pe
lângă învățarea limbi naționale respective se predau și obiectele fundamentale universale.

Învățământul pedagogic primar era destinat formării învățătorilor pentru școlile primare. Acesta
se realiza în școlile normale, care erau instituții de stat, cu aceeași organizare în toată țara. În
Basarabia, în 1918 existau trei școli normale, cu patru ani de studiu, care au fost naționalizate și
reorganizate. Între anii 1923-1928, au fost înființate alte șapte școli normale, în localități rurale sau
apropiate de graniță, pentru a răspunde nevoilor specifice ale regiunii. În 1934, s-a mărit numărul de
ani de studiu la opt, cu accent pe învățământul practic și supraprimar. Absolvenții școlilor normale
obțineau diploma de învățător, care le permitea numirea în învățământul primar, cu titlu provizoriu,
până la susținerea unui examen de definitivat. Învățătorii aveau posibilitatea de a se perfecționa prin
conferințe, cursuri, cercuri culturale și secția pedagogică universitară.

Totodată este introdus un program de acordare a bursei în fiecare școală secundară, pentru
primii 100 cei mai silitori elevi , bursierii după care erau datori servească în calitate de învățător pe o
durată de cel puțin 5 ani.
Un alt aspect al transformării sistemului de învățământ basarabian a fost pregătirea
profesională a pedagogului în primul rând pe educația și după care transmiterea cunoștințelor.
Totodată selectarea candidaților la studii în școlile normale devine mai riguroasă pe lângă cunoștințe
fiind necesară ci aptitudini de lucru în colectiv și comunicare

Învățământul pedagogic secundar era destinat formării profesorilor și maestrilor pentru

învățământul secundar. Acesta se realiza în instituții de învățământ superior, cum ar fi facultățile,
institutele, academiile pedagogice. În România, ideea unei instituții de învățământ superior pedagogic
a fost inițiată de mai mulți miniștri ai instrucțiunii, dar a rămas la nivel de proiect. În schimb, s-a
înființat secția pedagogică universitară, la București și Iași, unde puteau studia învățătorii care aveau
trei ani de activitate în școală. După un an de pregătire, susțineau bacalaureatul, apoi își continuau
studiile la facultățile de filosofie, litere sau științe. Paralel, aceștia urmau cursuri de pregătire
pedagogică. După obținerea licenței, absolvenții secției pedagogice puteau continua activitatea în
învățământul primar sau se puteau prezenta la examenele de capacitate pentru învățământul
secundar, ca profesori. Profesorii se recrutau prin concurs, în baza unor cerințe de cetățenie, vârstă,
reputație, studii, cunoașterea limbii române, sănătate. Profesorii intrau în învățământ cu drepturi
depline, abia după trei ani de activitate cu titlu provizoriu, în urma unei inspecții. Pentru
perfecționarea corpului didactic secundar, se organizau conferințe, cursuri, lucrări practice, seminarii,
laboratoare sau ateliere.

În Basarabia interbelică a funcționat un alt centru important de cultură: Universitatea populară

din Chişinău înființată la 18 februarie 1918 de un grup de intelectuali în frunte cu Pan Halippa, Ștefan
Ciobanu, Ion Pelivan, Pantelimon Erhan, Elena Alistar, Nicolae Alexandri ș.a. Instituția dată a fost
considerată cea de-a cincea universitate a României după cele din București, Iași, Cluj și Cernăuți. În
cadrul ei au avut loc numeroase cursuri pentru masele populare, cu participarea unor personalități
precum V.Harea, S.Cujbă, Șt Ciobanu, I.Nistor,.... A fost întemeiată asociația culturală ,,Astra” care a
urmărit ,,cunoașterea amănunțită a Basarabiei, cu toate laturile și nevoile ei de toate categoriile.”.Au
fost create numeroase societăți culturale, desfășurând o activitate de ridicare a nivelului cultural al
maselor. La 14 decembrie 1939 este înființată Societatea scriitorilor din Basarabia, în frunte cu Pan
Halippa. În opinia secretarului general al societății, Nicolae Costenco, înființarea acesteia a fost
necesară ,, pentru a da putință spiritului local, basarabean, să triumfe cu toată originalitatea și
specificul care îl delimitează în speță, fără a-l rupe din sânul familiei latine, românești”. Un loc
primordial al promovării culturii naționale în acea perioadă i-a revenit presei și periodicelor. În
Basarabia anilor 1917 -1927 au fost editate 58 de ziare, dintre care 10 cotidiene în limba română.

În concluzie, educația din Basarabia interbelică a cunoscut o etapă de dezvoltare și modernizare,

prin crearea unor instituții de învățământ pedagogic național, adaptate la condițiile socio-economice
și culturale ale regiunii. Învățământul pedagogic primar și secundar a urmărit formarea unor cadre
didactice competente, informate și conștiente de rolul lor de educatori ai poporului. Prin legislația
adoptată în anii interbelici, în Basarabia au fost puse bazele unui învățământ pedagogic în
corespundere cu tendințele europene ale epocii.

Editura Academiei Române, editor. BASARABIA – 1812. PROBLEMĂ NAŢIONALĂ, IMPLICAŢII INTERNAŢIONALE. 2012. Enciu,
Nicolae. 1918 Pe Ruinele Imperiului Spulberat De Istorie. Editura ARC, 2021.
Mândâcanu, Angela, et al. Unirea în destinul românilor basarabeni. 2017.