Consecințele Unirii Basarabiei cu Patria-mamă, România

La 27 martie 1918 a triumfat adevărul istoric pentru poporul român şi s-a

realizat visul de veacuri de unire. Drept urmare au fost create condiţiile necesare
pentru renaşterea şi întregirea spirituală a tuturor românilor. Revenirea Basarabiei,
în anul 1918, în sânul spaţiului românesc a asigurat pe parcursul întregii perioade
de până în 1940 o renaştere naţională şi spirituală a românilor basarabeni, în
perioada 1918-1940 constituindu-se aici o adevărată intelectualitate naţională.
Pentru prima dată în istoria acestui ţinut, forţele spiritualităţii româneşti, vastele
acumulări culturale, naţionale, umane şi sociale s-au materializat într-un salt
calitativ care s-a produs în perioada interbelică

Deşi la 1916, când România a intrat în Primul Război Mondial alături de

Antanta, Unirea Basarabiei cu România nu avea cum să fie prevăzută în politica
factorilor de decizie de la Bucureşti, totuşi Basarabia a fost cea dintâi provincie
care s-a eliberat de sub dominaţie străină şi s-a unit, la 27 martie 1918, cu România
[1]. Perioada respectivă este numită Epoca de Aur pentru Basarabia. Statul român a
asigurat condiţiile şi cadrul juridic necesare pentru accelerarea procesului de
modernizare a societăţii.

Unirea Basarabiei cu România a avut un impact major, consecințele acestui

fapt au fost resimțite fie imediat, fie în timp:

Din punctul meu de vedere, integrarea Basarabiei a înregistrat rezultate

plenare sub aspect cultural. Este evidentă ridicarea nivelului de cultură al
poporului, formarea şi cultivarea elitelor intelectuale, politice. De asemenea, pot
menționa că învăţământul şi-a adus propria-i contribuţie în acest domeniu, de aceea
cele mai importante acţiuni vizau în special diminuarea analfabetismului.

După 1918 s-au produs mutaţii colosale în sistemul de învăţământ din

Basarabia. În primul rând a fost lichidat caracterul colonial rusesc al educaţiei şi, în
al doilea, fiecărui elev i s-a oferit posibilitatea de a studia în limba sa maternă.
Guvernul României a înţeles de la bun început necesitatea răspândirii ştiinţei de
carte în rândul basarabenilor – drept condiţie indiscutabilă a progresului general al
Statului Român.

În opinia mea, biserica a avut şi ea un rol important în cultivarea valorilor

morale şi spirituale. După unire, Biserica ortodoxă din Basarabia a întrerupt
legăturile cu Patriarhia Rusă şi în 1927 s-a înfiinţat Mitropolia Basarabiei. În
perioada interbelică în Basarabia au fost construite peste 100 de noi biserici, cu
deosebire în satele basarabene, dar şi în unele oraşe, cele mai impunătoare, prin
dimensiuni şi stil arhitectonic, fiind catedralele din Bălţi şi din Tighina.[2]

Unirea Basarabiei cu România a fost consolidată şi prin activitatea

cluburilor, caselor de cultură, căminelor culturale, teatrelor care au devenit
adevărate focare de cultură şi spiritualitate românească. Toate acestea au contribuit
la reconsolidarea treptată a românismului în Basarabia, la renaşterea demnităţii
naţionale, care au fost supuse anihilării în timpul regimului ţarist.

În perioada interbelică presa a fost extrem de numeroasă şi variată. O largă

răspândire aveau marile ziare tipărite în Bucureşti – „Universul”, „Dimineaţa”,
„Curentul” –, dar şi presa editată în Chişinău, Bălţi, Cahul, Hotin şi alte oraşe şi
chiar sate basarabene. Cele mai citite ziare româneşti erau „Viaţa Basarabiei”,
„Cuvântul Basarabiei”, „Cuvânt Moldovenesc” şi „Basarabia noastră”, axate pe
viaţa politică, cu luări de poziţie faţă de activitatea guvernamentală şi a
administraţiei locale, dar şi cu relatări privind activitatea unor lideri politici de
nivel naţional şi regional. [3]

Aș putea remarca, că şi literatura română a cunoscut o adevărată înflorire în

perioada interbelică. Basarabenii şi-au adus propria contribuţie la dezvoltarea
prozei, poeziei, dramaturgiei, criticii literare din România. Printre membrii
Asociaţiei Literare şi Ştiinţifice „Viaţa Românească” s-au aflat Constantin Stere,
Ştefan Ciobanu, Pan Halippa, Paul Gore, Ion Buzdugan, Olga Vrabie. De un real
succes se bucurau cărţile publicate de Nicolai Costenco, Magda Isanos, Sergiu
Cujbă, Dumitru Iov, George Meniuc şi alţi basarabeni. Un rol deosebit l-a avut în
perioada interbelică Pantelimon Halippa, fondatorul Universităţii Populare din
Chişinău (1917), a Conservatorului Moldovenesc şi a Societatăţii Scriitorilor şi
Publiciştilor Basarabeni. În urma Unirii din 1918, România a ajuns să fie un stat de
mărime medie în Europa, ocupând locul 10 după suprafaţă şi locul 8 ca număr de
locuitori. [4]

După Unirea din 1918, sarcina principală a conducerii politice a României

era integrarea provinciilor istorice în cadrul statului naţional unitar. Totodată, se
impunea asigurarea egalităţii în drepturi a tuturor cetăţenilor Ţării, indiferent de
rasă, naţionalitate, religie sau limbă. Astfel, ca urmare a ratificării de către regele
Ferdinand a actelor de unire, toţi locuitorii provinciilor istorice respective au
devenit cetăţeni români, cu drepturi şi obligaţii egale cu cei din Vechiul Regat.

Fiind vorba de integrare, nu pot să nu menționez de unificarea monetară.

După Unire, în România se utilizau mai multe unităţi monetare: în vechiul regat –
leul emis de Banca Naţională a României şi leul emis de ocupanţii germani, în
Basarabia – rubla rusească, în Bucovina – coroana austriacă, în Transilvania –
coroana şi forintul unguresc. Pentru a elimina acest haos monetar, în august-
septembrie 1920 s-a realizat schimbul tuturor bancnotelor şi monedelor străine în
leul emis de Banca Naţională a României, ceea ce a permis ca pe baza leului să fie
elaborat primul buget al României întregite, pus în aplicare de la 1 aprilie 1921.[6]

Drept concluzie, pot spune că Basarabia şi-a găsit locul firesc în cadrul
statului naţional unitar român, a participat plenar la viaţa culturală şi ştiinţifică a
României din perioada interbelică, reuşind să parcurgă multe trepte pe drumul
civilizaţiei moderne şi să se apropie de nivelul de dezvoltare al celorlalte provincii
istorice, căci Unirea din 27 martie 1918 trebuie consfinţită şi evocată fără ezitare
ca o izbândă a românismului în Basarabia, după peste 100 de ani de eforturi de
rusificare şi schimbări demografice majore, deoarece simţământul conştiinţei
identitare a românilor basarabeni a fost de neclintit. Sunt sigură că ceea a avut loc
odată, poate să mai fie repetat. În tot timpul cât Basarabia a fost despărțită de
România, noi am tot așteptat acest moment și astăzi consecințele Unirii ar avea o
amploare extraordinară.

Bibliografie:
1) https://academiaromana.ro/com2014/img1128Unirea/doc/d04MareaUnire-
GheorgheDuca.pdf
2) http://www.istoria.md/articol/200/
3) https://www.slideshare.net/anatmd/basarabia-n-viata-politica-a-romaniei
4) https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/basarabia-dupa-unire-un-
exercitiu-de-deconstructie
5) http://www.slineamt.ro/apostolul/lectia-de-istorie/importanta-si-
consecintele-unirii-basarabiei-cu-romania/
6) https://blog.lajumate.ro/consecintele-unirii-basarabiei-cu-romaniei/