„Dacă n-ar fi iubirea, m-aş teme de viaţă” (Grigore Vieru)

Se crede că poți vorbi despre iubire ore întregi. Nu e de mirare că cei mai cunoscuți
filozofi, scriitori și poeți și-au dedicat cu ușurință o parte considerabilă din timpul lor acestei
ocupații. Dragostea este greu de definit, greu de măsurat și greu de înțeles. Dragostea este
ceea ce scriiesc marii scriitori, cântă mari cântăreți și marii filozofi meditează. Dragostea
este o emoție puternică, pentru care nu există o definiție greșită, pentru că se potrivește
fiecărei persoane în mod diferit. Indiferent dacă dragostea este între familie, prieteni sau
iubiți, este o emoție copleșitoare care poate fi trăită în multe moduri diferite.De altfel,
Grigore Vieru însuși mărturisește că este, prin excelență, un poet al iubirii „Sunt deci un
poet al iubirii, iar iubirea este a poeziei. Iubirea este singura dreptate pe lumea asta. Iubirea
este o jertfă zilnică. Păcat că măreția sacrificiului o găsim mai mult în singurătatea iubirii.” –
sentiment pe care s-a axat destinul său „Dacă n-ar fi iubirea, m-aș teme de viață”.
Din punctul meu de vedere, dragostea este cel mai frumos sentiment pe care îl poate
experimenta orice persoană de pe planetă. Ea învață să fim buni, răbdători, înțeleapți și
generoași. Dragostea începe de la naștere, când mama și tata își văd copilul nou născut.
Mama are cea mai respinsă și sinceră iubire. Ea nu își va trăda, nu va înșela sau nu-și va
dezamăgi copilul. Ea va crede mereu în el și îi va oferi dragoste și căldură de-a lungul vieții.
Grigore Vieru este poetul care a abordat în operele sale motivul mamei. Poetul îi atribuie
sfințenie mamei sale, o divinizează asemeni unui chip din icoane. Ea  reprezintă un simbol
sacru pentru autor datorită sufletului curat și purificator. Emană credință și încredere tuturor
celor pe care îi înconjoară.Are imensa putere de a schimba gânduri și simțăminte . Acestei
ființe minunate i se atribuie meritul de păstrare și perpetuare a credinței în puterea divină.
Mama este prezentă în conștiința și  duhul fiecărei persoane datorită faptelor mărete , pe
care le-a făcut și pe care va continua să le mai facă.
În operele sale, mama lui Grigore Vieru nu este doar a sa.  Prin persoana ei, poetul a
reprezentat toate mamele sau toate femeile, atribuindu-le acest cuvânt sfânt și plin de har:
„Mama”. Poetul ne transmite ,mesajul că orice mamă are forța de a da viață, de a oferi
viitorul din trupul său, zămislitoare fiind.
După părerea mea, iubirea adevărată există, dar acesta este sentimentul care se
aprinde cu foc, așa cum se scrie în cărți și poezii. Dragostea adevărată poate apărea doar
pentru o persoană pe care o cunoști până în adâncul sufletului, cu care împărtășești
momente triste și amuzante. Orice altceva este simpatie, iubire, un impuls frenetic, iar
dragostea - vine treptat. Dragostea, fără nicio îndoială, este unul dintre cele mai frumoase
sentimente pe care le poate experimenta o persoană. Timp de multe secole, dragostea a
fost cântată în lucrări mari, în muzică și în pictură. Pentru mulți, dragostea este fericire, dar
și pentru mulți este un blestem care nu poate fi zguduit.
Dragostea este cea mai înaltă valoare a existenței umane, este o stare specială a
ființei, fără de care nu poate exista ființă . Dragostea este starea de a fi a unei persoane.
Dragostea este o lume emoțională specială, un sentiment al unei comunități ideale între
oameni, este un astfel de sentiment care poate trezi indirect orice emoție, evoca diverse
imagini, sugerează orice gânduri și fantezii; iubirea este personală și în același timp socială,
este un sentiment fundamental pentru natura umană. Dragostea este cea mai mare
valoare. Dragostea nu poate fi trezită, oprită sau redirecționată în mod arbitrar către un alt
subiect. Dragostea este o ascensiune emoțională pozitivă specială. Dragostea este un
fenomen complex, deoarece se produce în spațiul dintre personal și social, spiritual și fizic,
intim și universal.
În poeziile sale, Grigore Vieru îi conferă iubitei un statut miraculos, care ţine de taina
filosofiei. Astfel, iubita apare ca un element de legătură între lumea fizică şi cea cosmică. Iubita
este puntea care face posibilă vieţuirea printre elementele naturii, ea este fiinţa care reprezinta
sensul existenţei. În poezia lui Grigore Vieru dragostea este concepută ca un izvor veşnic din
care cel însetat caută să-şi potolească setea, dragostea este flacăra aprinsă a unei lumânări
care arde în marea catedrală a lui Dumnezeu, ea este sensul supravieţuirii,dragostea este locul
în care omul îşi găseşte marea lumină, în care cei de aproape vor găsi identitatea
strămoşească, pură şi nealterată: „Când am să mor, / să mă îngropi / în lumina ochilor
tăi./…/Ca nimeni / să nu-mi joace pe mormânt,/ să nu fiu, ca strămoşii, pus / sub ierburi şi
pământ -/ îngroapă-mă-n lumina / ochilor tăi, / femeie de pe urmă, / femeia mea dintâi”
(„Când”). Încredinţarea vieţii iubitei este în lirica viereană unul dintre cele mai sincere şi
cutremurătoare gesturi pe care bărbatul, în general, îl face prin taina cununiei.
Ludicul iubirii, în poezia lui Vieru comportă sentimentul perechii potrivite, în paşii cărora
se eliberează graţia, armonia şi gingăşia. Poemele de iubire ale lui Grigore Vieru au devenit
treptat şlagăre printre tinerii îndrăgostiţi. Faptul că mulţi dintre tinerii basarabeni fac declaraţii de
dragoste pe versuri şi cântece de Grigore Vieru ni se arată încă o dată ca un poet total dăruit
cauzei iubirii. Tragicul apare la tot pasul în poezia lui Grigore Vieru, chiar şi atunci când poetul
vorbeşte despre iubire, despre dragoste. Acest tragism poartă vina păcatului originar, din care
fiecare chip îşi trage oglinda spartă. Acest tragism este al fiinţei în general. În el condiţia umană
e pusă sub semnul angoasei şi al morţii. Îndrăgostitul aleargă către marea taină a iubirii oferind
toate izvoarele ascunse, însă atunci când ajunge în faţa ei se izbeşte de necuprinsa întindere a
libertăţii, în care dragostea îşi poartă stelele ca pe-o mare sărbătoare. În fond, dovada iubirii, e
atunci când cel aflat în dragoste se dăruieşte cu fiinţa lui marelui cosmos, adică cel care iubeşte
omul va iubi de fapt sensul şi chipul nesfârşit al naturii, aşa cum se întâmplă în poemul Iubito:
„Ceea ce, neauzit,/ Din ramură cade/ Sunt frunzele noastre./ Dar mărul?/ Mărul de
aur?/…/Ceea ce, clar,/ Spre mare aleargă/ Sunt izvoarele noastre./ Dar marea?/ Întinsul ei
liber?/…/Spartă zace oglinda / Zilelor în care / Uluit descopeream/ Chipul tău fără seamăn,/
Dragostea./ Sunt ochii mei şi-ai tăi/ Cei care trişti acum/ Spre tăcere se-nchid./ Tăcere/ Căzând
pe tăcere se-aude.// Iubito!”
Pentru mulți, întrebarea iubirii rămâne un mister. Care este puterea ei? Starea de iubire
ne permite să ne deschidem dintr-o latură nouă, întoarce sufletul pe dos și trezește cele mai
bune calități - hotărâre, onestitate, bunătate. Trebuie înțeles că în dragoste trebuie să poți nu
numai să primești această iubire, ci și să dăruiești. Este important nu atât să primești plăcere,
cât să fii dispus să te sacrifici.
În viața noastră, toată lumea are persoane dragi și prieteni cărora nu avem timp să le
acordăm mai multă atenție decât ne-am dori, iar acest lucru nu este corect. Merită să lăsăm
deoparte treburile de zi cu zi, grijile și distracția și să fim atent la părinții, bunicii tăi. Merită să
venim, să îi îmbrățișăm și să reamintim cât de mult îi iubim. Fiecare persoană de pe pământul
nostru vrea ca iubirea să conducă lumea. Numai iubirea poate salva de războaie și boli! Numai
datorită iubirii lumea devine mai curată, mai strălucitoare și mai distractivă. Dacă există iubire,
atunci oamenii vor fi fericiți, obsedați doar de fapte bune și nu se vor face rău unii altora.
În concluzie, pot cu certitudine afirma că glasul poeziei vierene de dragoste se
conturează cu semnificaţii dintre cele mai înalte şi mai adânci, din care asimilăm fiinţa
întreagă a iubirii, în ciuda simplităţii aparente ce înfăţişează opera poetului, avem de-a face
cu un poet care nu falimentează tema iubirii, ci dimpotrivă o revigorează şi îi dă acesteia un
statut nelimitat de naşteri discursive, un loc din care cu fineţe şi delicateţe apar noi raporturi
axiologice.
Poezia lui Grigore Vieru pare o traducere a graiului fiinţei, din care pulsează către
inima cititorului un echilibru natural, având o orientare recuperatoare, care se cristalizează
cu atât mai mult cu cât încercăm să pătrundem în taina liricii sale, taină care se identifică, în
ultimă instanţă, cu poetul. Dragostea este un motiv vital pentru care facem majoritatea
lucrurilor din viața noastră. Înainte de a ne putea cunoaște pe noi înșine, am fost copleșiți
de ea de la rudele noastre apropiate, cum ar fi mamele, tații, frații, etc. Astfel, iubirea este
un dar unic pentru a ne modela viața noastră. Ea joacă un rol vital în viața, societatea și
relația noastră. Ne oferă energie și motivație într-o perioadă dificilă. În cele din urmă, putem
spune că este mai mare decât orice alt lucru din viață. Când dragostea este generată, dă
naștere grijii, compasiunii și toleranței și ucide elementul ego-ului și egoismului. Dragostea
este un mijloc de comunicare a sentimentelor bune către ceilalți. Este un tip de urare de
succes, bunăstare și fericire a altei persoane. Fără dragoste, ne-am teme de viață!