Responsabilitate… E primul cuvânt, de referinţă şi de reverenţă din partea mea, în faţa

acestei foi imaculate. De ce ? Pentru că sunt onorat sa fiu pământeanul lui Gr. Vieru (nu
neapărat ,,cel mai iubit dintre pământeni’’), deşi…
Marele nostru poet şi-a făcut studiile în şcoala noastră, Şcoala Medie nr.2 din or.Lipcani,
actualmente L/T Lipcani.
De aceea, voi întra cu pietate în edificiul sacru al poeziei de dragoste a lui Gr. Vieru
explorând şi, mai ales, savurând din cântecul de iubire al celui aflat sub taina dorului.

Cu rădăcini adânc înfipte de Gr. Vieru în vârsta neamului nostru, explorez sub acţiunea
reflectată de lumina dragostei. în oglinda sufletului uman, ca să percep limbajul poetic
înfloritor, cu o transcendenţă metaforică rafinată, ce devine o simfonie a sentimentelor. În
acest sens, citind poezia de dragoste a lui Vieru, mă surprind asupra gândului că fiecare
cuvânt pulsează cu sensibilitate, în fiecare expresie se resimte o profunzime a gândurilor, iar
cuvintele se contopesc, reflectând o măiestrie remarcabilă a imaginolor poetice: ,,Locuiesc la
marginea /Unei iubiri’’. Sau ,,Pe degetul din dreapta mea /s-a-ncolăcit, înstelat, /Numele tău’’.
Astfel, maestrul crease o lume poetică în care subtilităţile iubirii şi ale dorului devin surse
de inspiraţie inepuizabile, : ,,Toate câte le vezi şi le-auzi de roua iubirii se-acoperă.’’
(,,Clipa’’). Aceste versuri mi se asociază cu ideea că iubirea este puternică precum moartea,
iar în timpul vieţii, aceste două realităţi se luptă în inima omului. De aceea, analizând
simbolurile şi motivele recurente, ce contribuie la modelarea viziunii artistice a cititorului,
operând profunzimea şi diversitatea interpretarilor posibile, descopăr că valoarea iubirii ce
constă în conturarea motivelor ascunse care pătrund în emoţiile şi gâdurile cititorilor, unde
limbajul poetic înfloritor duce o transcendenţă, pătrunde în straturile adânci ale fiinţei umane.

În conturarea reflecţiilor despre iubire, încerc să explorez modul în care poetul a reuşit cu
succes să îmbine tradiţia culturală cu universalitatea emoţiilor umane. Poezia sa, aduce în
prim-plan, o serie de elemente definitorii ale iubirii : ,,Dreptate-n lumea asta există totuşi,
:/zidirea ei iubire o numim’’, evidenţiând diversitatea acestui sentiment complex. Versurile
vierene, în special cele de dragoste, sunt rafinate, dragostea eului liric vierean echivalează cu
pâinea cea de toate zilele, iar definiţia ei metaforică se creează din economia cuvintelor :
,,Locuiesc la marginea /Unei pâni, /În mijlocul ei- /Dragostea mea /Pentru voi’’. Integrarea în
imaginaţia copleşitoare a marelui poet are un element aflat sub taina dorului: ,,Sunt liber de
restul, fiincă iubesc’’, mărturiseşte eul liric vierean. Acest dor durut, numai al nostru, care e
poziţionat alături de cuvintele ,,doină’’ şi ,,colind’’, reprezintă România la UNESCO şi
definesc, între popoarele lumii, specificul spiritual al românilor.
Vieru continuă să sculpteze dorul în poezia din lunca Prutului, continuând de parcă firul
spiritual al predecesorilor aceleiaşi bresle. În acest sens, voi aminti de afirmaţia lui Vasile
Alecsandri : ,,Românul e născut poet!... De-l munceşte dorul, de-l cuprinde veselia, de-l
minunează vreo faptă măreaţă, el îşi cântă durerile şi mulţumirile…’’

Consider că mesajul poeziei vierene ne transmite ideea de a fi fericiţi şi de a iubi viaţa aşa
cum ne este dată de la Dumnezeu. Fii liber şi îmbrăţişează dragostea, ea fiind un fundament
esenţial, ce te calăuzeşte nu doar pe tine, ci şi cărările visurilor tale creative, duce fiecare pas
către autenticitate şi ne face să simţim că relaţionăm cu lumea intr-un mod unic, căci ea ar
trebui să promoveze ideea de libertate prin iubire, puntea ce conectează visurile noastre la
realitatea vieţii. Astfel, pot raporta ideea de libertate prin iubire arhetipul iubirii din ,,Sfânta
Scriptură’’, ce legitimează supremaţia acestui sentiment, bunănoară, cel invocat în ,,Cântarea
cântărilor’’, : ,,Iubitul meu este al meu şi eu sunt a lui /El păstoreşte peste crini’’ sau despre
Sulamita : ,,Cât de frumoasă şi cât de blândă eşti tu, iubita /Fiică a bucuriilor’’, ,,Şi pletele
capului tău cum purpura’’.
 Putem trasa o paralelă dintre ideea eroului liric în ipostaza de mire etern şi ea, mireasa
veşnică, toate depănându-se din taina supremă a unirii, cu valenţe cosmice. Forţa iubirii
reuneşte elementele cosmosului, iar mirajul privirii vine ca dintr-o stihie dezlănţuitoare : ,,…
Iar tu să vii din ploaie /cu părul lung şi ud /şi eu din plete stropii /cum pică sa-i aud’’. Eroul
liric vierean e surprins în dorinţa ipostazei de a fi închis aproape ermetic în iubire, : ,,Ci-n
noaptea pletei tale /tu să mă-nfăşuri ghem’’. (,,Blestem de dragoste’’).
Încerc să raportez poezia viereană de dragoste la contextul vieţii actuale, cum văd acest
sentiment?
Cum îl vede generaţia mea? Noile generaţii sculptează prin ideea cuvantului un dans literar,
în care fiecare strofă devine o expresie a viziunii lor proaspete, iar cuvintele se transformă
într-o simfonie a creativităţii. Ea vorbea de cei sensibili la cuvântul artistic.
Astfel, poeziile vierene pot forma un ideal al dragostei, unde lumina creează un val
definitoriu al cunoaşterii limpezi ca izvorul, iar ştiinţa iubirii devine o pagină a descoperirilor
umane, cum ar fi în (,,Leac divin’’): ,,Iubire tu, cea ocrotită de dulcele luminii mirt, /ca miezul
unei sfinte azimi de coaja ei doar ocrotit’’.Astfel, calătoria iniţiatică a poetului este o imagine
determinată de genialitate, formând circumstanţe magice si ilusrative, care pot remodela un
destin pentru fiecare cititor. Poezia viereană poate fi supusă multor interpretări şi deschideri
de către tânăra generaţie, un fel de ,,dincolo de’’.
Percep adevărul că poezia este o punte, iar ca tânăr în devenire, sesizez că versurile vierene
mă îndreaptă spre universalitatea interioară a cursului imaginativ, prin care descopăr legatura
cu inima şi sufletul poetului.

Bineânţeles că schimbarea o simt ca la inceputul descoperirii sinelui, încerc să pătrund în

tainele superioare, : ,,Sunt om, pot iubi, deci pot totul’’. Consider că lacrima iubirii nu este
altceva decât starea ce păstrează frumuseţea şi genialitatea fiinţei umane : ,,Dorinţe,pururi noi
scântei ascunse-n vatră şi doua braţe moi, şi-o inimă de piatră’’ : în universul imaginaţiei,
iubirea devine un arhitect divin, transformănd dorinţele într-o compoziţie clară, în care fiecare
bătaie a inimii devine o simfonie intensificată de a fi iubit şi a iubi intr-un mod desăvârşit.
De fapt, aşa mi-aş dori, dar eroul liric vierean se confruntă cu neînţelegerea din partea
iubitei ce are ,,inimă de piatră’’.
Viziunea poliedrică a iubirii conferă poeziilor sale o universalitate remarcabilă, conectându-
le cu experienţă umana în toată complexitatea ei.

Observăm astfel cum Vieru subliniază adesea dimensiunea dureroasă a iubirii, exprimând
suferinţa şi melancolia, asociate sentimentului dat. În lirismul său, dragostea nu reperezintă
doar starea de fericire, dar şi o provocare, o osteneala adesea însoţită de o suferinţă, : ,,Să vrei
să te apropii, /eu să te blestem crunt’’, din acelaşi (,,Blestem de dragoste’’), deducem că
blestemul dat este o dorinţă de moment, efemeră şi un mod de eliberare a emoţiilor poetului,
pentru a-şi arăta dragostea faţă de iubită, şi, în spaţiul dat, ideea unei intrigi, a unei probleme
pe plan afectiv care, respectiv, trebuie rezolvată.
Printr-o abordare autentică, Grigore Vieru surprinde toată gama iubirii, inclusiv a cele
aspecte care au fost adesea trecute cu vederea sau evitate.
Poetul reuşeşte să redefinească creaţiile, oferindu-le o dimensiune mult mai amplă şi
universală, prin sensibilitatea sa artistică şi profunzimea exprimării, păstrează flacăra iubirii,
dar şi a introspecţiei, oferind cititorului o incursiune inegalabilă în lumea imaginativă şi
complexă a sentimentelor fiinţei umane, pline de senzualitate : ,,Uşor ca florile de lotuşi- /Aşa
ţi se desface gura /când ne iubim’’. (,,Rămâi’’)
Copleşeşte felul în care Vieru integrează elementele culturii româneşti, transformând iubirea
într-o experienţă amplă, profund ancorată în tradiţie, creând imaginile artistice înr-o
metamorfoză a universului iubirii şi provocarea cititorului de a gusta din atmosfera magică a
idealurilor artistice : ,,Boarea iubirii urcă-n cer. Tu pleci. /Privesc în urma ta. /Iubito! Ca
scrisul cel latin- /aşa de mândru-ţi este mersul’’. (,,Găsindu-te’’)
În adâncul sufletului meu, gândurile dansează ca stelele pe cerul nopţii,
fiecare strălucire ascunzând nişte amintiri ale unui vis neîmplinit. Mă simt ca un călător al
unui drum nesfârşit al vieţii, căutând iubirea şi dragostea sufletului meu, străbătând câmpii de
amintiri şi zile întunecoase de regrete. Toate acestea fac parte din itinerarul unui tânăr în
devenire, care se întreabă : ce este iubirea? Răspunsul i-l poate oferi
poezia ,,Clipa’’ : ,,Aceasta-i iubirea, îmi spuneam : /Clipa /Când toate se preschimbă /În
nenumite flori /Şi nu mai ştii /Pe care să o dărui /Fiinţei dragi…’’ Gr. Vieru iniţiază, astfel, un
dialog dintre generaţii. Iubirea e un far în mijlocul furtunii, : ,, dacă n-ar fi iubirea viaţa m-ar
ingrozi’’, şi, în imaginaţia mea, cuvintele poetului descoperă oglinda propriului meu univers,
căci iubirea pentru mine nu este pur şi simplu un sentiment, dar o călătorie plină de întrebări
şi descoperiri.

Universul poetic al lui Gr. Vieru devine o capodoperă pentru mine, în care cuvintele devin
nişte note muzicale ale sufletului, comparându-le cu o simfonie de genialitate literară şi
melodică, alocuri sfâşietoare : ,,Draga i-a fugit. Cu altul. /S-a ascuns în codru. Vuu!’’ şi ,,El a
smuls padurea toată, /şi s-o are începu, /şi-a arătat padurea toată, însă n-a gasit-o, nu’’,
(,,Padure, verde padure’’).
Această poezie se dezvăluie ca un aranjament sonor sublim, în care versurile sunt partituri,
iar semnificaţiile lor alcatuiesc o orchestra a emoţiilor, a unei dureri sălbatice, primordiale, :
cum ar fi în ,,Leac divin’’ : ,,Iubire! Ram de rouă sfântă, /… /Tu nu plângi lacrima-o naşti’’.
Astfel, iubirea se împleteşte cu durerile facerii.
În timp ce parcurgem fiecare strop de metaforă şi fiecare cadenţă , putem simţi cum
cuvintele se contopesc armonios, asemenea unei compoziţii muzicale complexe. Deci, Vieru
este un virtuoz al limbajului, cum Mozzart al notelor, manevrând cu curiozitate şi pricepere
rimele si ritmul, creând astfel un univers integru al iubirii care pătrunde ca o melodie
misterioasă în inimile cititorilor ca un îndemn : ,,Cheamă soarele, /Primeşte-l în inima ta / şi
vei trăi dragostea!’’.

Iubirea şi dorul devin temele recurente, iar Vieru le abordează cu un rafinament poetic ce,
desigur, ne aminteşte de măiestria unui compozitor celebru. De aceea, /versurile lui Vieru s-au
scris multe compoziţii muzicale.
Dragostea în cuvintele vierene nu reprezintă doar o simplă exprimare a sentimentelor, ci
devine o odă adâncă, dedicată genialităţii muzicii şi iubirii.Vieru construieşte un tablou poetic
al dragostei ce transcende timpul si spaţiul, oferindu-i cititorului să plonjeze într-o atmosferă
vastă a esenţei din poezia sa. Poetul ne convinge că creatoare e numai iubirea : ,,Cine moare
fără a iubi e cea mai ruşinoasă dintre vieţi’’. (Gr.Vieru)

În concluzie, fiecare vers vierean devine o notă, iar fiecare strofă devine o secvenţă
melodică ce construieşte o simfonie a trăirilor umane. Cert rămâne faptul că spaţiul misterios
şi un loc al încercărilor sunt versurile de dragoste, care desemnează şi dispun clipa suspendată
în aer, îndemnând cititorul să cutreiere toate imaginile şi trăirile de veacuri pe care inima
poetului o interpretează într-un concert al emoţiilor, ce-şi rezumă esenţa în cântecul său de
iubire, al celui aflat sub taina dorului.
Prin esenţa sa, iubirea este maestrul care transformă iluziile imaginaţiei în realitate
palpabilă, iar atunci când inima bate mai puternic, dorinţele devin hărţi ale unei călătorii
autentice în care ideea de a fi iubit şi îndrăgostit devine arta supremă a existenţei umane.