ROLUL DRAGOSTEI IN

VIATA LUI MIHAI

EMINESCU
Realizat de Dombrovschi Iulia PAP1913
 Iubirea – legea fundamentală a universului
- generează lumea prin unirea principiilor masculin şi feminin, a spiritului cu natura –
temă romantică
–- Luceafărul „Primind o altă lege“:
- iubirea – valoare romantică fundamentală – Luceafărul- „o oră de iubire“ pentru
veșnicia sa.
– iubirea – lege generatoare a armoniei și echilibrului - iubirea – mod de a exprima
patriotismul – Scrisoarea III, Revedere. Sara pe deal.
 FLOARE ALBASTRA
Idila Floare albastra are ca tema iubirea, care va fi dezvoltata si in
Luceafӑrul. Antinomia dintre absolut si relativ este continua in titlul
poeziei, floarea sugerand relativul, iar albastrul sugerand absolutul.
Poetul are gandirea structuratӑ pe conceptul de constiinta, are o
aspirafie catre cer, catre absolut, asa cum o sugereaza simbolurile:,
stea "" piramide "sau metaforele:," rauri in soare ", universul poetic ",
care definescul . Aceasta conceptie il determina sa ramana departat
de iubita sa. Ea simte aceasta distanta gi-i spune: "Nu cata in
departare / Fericirea ta, iubite!". Traind in dimensiunea sa interioara
conceptul de iubire absoluta, ca eroii lui Camil.

Înțelegerea poetului asupra lumii este conceptuală, arhetipală, așa cum o spune în versul: „Ca un
stâlp eu stam în lună!“, unde
simbolul stâlp sugerează centrul universului, principiul masculin, spiritul, iar
simbolul lună principiul feminin. Iubita este lipsită de înțelegerea, care duce la adevăr: „Și mi-i spune-
atunci povești / Și minciuni cu-a ta guriță, / Eu pe-un fir de romăniță / Voi cerca de mă iubești“. Deci
iubirea va dura, după cum va spune firul de romaniță, adică hazardul, relativul, întâmplarea, fiindcă
afectul are puncte de concentrare și de disoluție. Acum pentru ea poetul este: ,Sufletul vieții mele“.
Iubirea devine nucleul, legea iubirii, din care se generează celelalte legi, printre care și legea
discriminării. Eroii urmează un alt drum, determinat de evoluția interioară, de structura eului, de nivelul
de conştientizare, de conceptul despre lume și viață
 Floare albastră poate fi interpretată ca o meditație pe tema destinului, aşa cum o găsim exprimată în strofa finală:
„și te-ai dus, dulce minune, / Ş-a murit iubirea noastră“.
Iubita, definită prin metafora „floare albastră“, a plecat lăsând în sufletul poetului un sentiment de tristețe:
,Totuși este trist în lume!" Eroii înțeleg în mod diferit lumea, realitatea și de aici drama incompatibilității.
De aceea și comportamentul lor este diferit. Iubita este expansivă, plină de vitalitate ca viața însăși (Eva).
Ea joacă rolul subtil al naturii, care vrea să rețină spiritul încorporat, în timp ce poetul, înțelegând jocul naturii, forțele, mecanismul
subtil și de esență al lumii, nu se lasă înșelat, nu se lasă sedus, ci surâde: „Eu am râs, n-am zis nimica“.
Această înțelegere, izvorâtă din asimilarea filosofiei indiene, nu-i poate împiedica reacția melancolică și profund romantică.
Metafora-simbol „câmpiile Asire“, care totalizează universul lumii antice babiloniene, edenul pământesc, sugerează ideea că așa
cum această lume înfloritoare a devenit pustie, tot astfel plecarea iubitei va face ca viața să-i pară pustie și lipsită de sens. Drumul
legic al Karmei este eliberarea spiritului prin cunoaşterea discriminativă.

Floare albastră poate fi interpretată și ca o ars poetica, fiindcă încorporează modelul universului
poetic eminescian. Avem ca temă, idee, subiect, iubirea şi natura, drumul spre conştiință. Este o
exprimare în esență a romantismului, fiindcă valoarea este dată de afect, ca în Luceafărul. Iubirea
transfigurează oamenii și realitatea, de aceea iubita devine „dulce minune“, este comparată cu o
floare.
ATAT DE
FRAGEDA...
Atât de fragedă... este o idilă reprezentativă pentru
tema iubirea din lirica lui Eminescu.
Pentru a înțelege problematica, subtilitatea, modelele,
procesul, profunzimea gândirii eminesciene, procesul

de formare şi evoluție al universului eminescian este

important să vedem în această poezie o ars poetica, în

sensul urmăririi felului în care se realizează, pe de o

parte, sinteza estetică a romantismului cu elementele
de clasicism, realism, simbolism, în gândirea lui
Eminescu, pe de altă parte, felul în care se penetrează
din planul gândirii creative de nivel inventiv, de la
conceptul de lume ca univers al afectului, la nivelul
inovativ, în care Iubirea devine un principiu (arhe), aşa
cum în filosofia antică greacă principiul Eros unea
principiul masculin (spiritul) cu principiul feminin
(natura)
 De aceea studiul imaginarului eminescian,
cu ajutorul metaforelor pentru a construi imaginea iubitei ideale și apoi a Iubirii în sine,
este edificator. Iubita primește de la început o haină romantică vegetală, printr-o comparație cu
„floarea albă de cireș“, care conturează virtuțile eroinei: puritatea, gingăşia, candoarea, delicatețea,
dar și atributele principiului feminin.
Ideea poetică o va relua Lucian Blaga în Bunăvestire pentru floarea mărului.
Conceptul de catharsis este subtil implicat și prin el avem dimensiunea clasicistă, proiecția spre o
eroină ideală în împrejurări ideale. Suportul în realitatea socială este redat prin ,„covorul moale“,
„Mătasa sună sub picior, dar și conceptul de lume ca univers social. Metafora eminesciană, deși este
romantică, contextualizată, sugerează sinteza estetică eminesciană. Algoritmul interior al imaginarului
eminescian aduce imaginea de „înger“ (,„Și ca un înger dintre oameni“), care este tot romantică,
mitică, exprimând o etapă de la Înger și demon spre Luceafărul. Proiecția spre ideal a imaginii iubitei
are ca scop să exprime ,„Iubirea“. Devenită înger, iubita îi îndrumă pașii gândului creativ spre sublim,
transfigurând-o: „Plutești ca visul de uşor. Metonimia „Mătasa sună sub picior“ dă coordonata auditivă
a imaginii vizuale.

IN CONTEXT LITERAR, CATHARSIS-UL ESTE DEFINIT CA ELIBERARE DE PASIUNI, PURIFICARE DE EMOȚII, ÎN SPECIAL DE ACELEA DE MILĂ ȘI
TEAMĂ, ÎN PRIMUL RÂND PRIN INTERMEDIUL ARTEI.
 DORINTA
Idila Dorința este reprezentativă pentru tema iubirii,
fiindcă în ea poetul realizează imaginea ideală a iubitei pentru a defini iubirea în
poezia Atât de fragedă.
Cadrul este romantic, în mijlocul naturii:
„Vino-n codru la isvorul / Care tremură pe prund, /Unde prispa cea de brazde / Crengi
plecate o ascund“.
Metafora „prispa cea de brazde“ sugerează, printr-o subtilă analogie, felul în care
obrazul iubitei, ascuns sub văl, este descoperit, aşa cum obrazul naturii, al
pământului-mumă, este ascuns sub crengile plecate, dar este cunoscut de ochiul
conștiinței poetului: „Să-ți desprind din creștet vălul, /Să-l ridic de pe obraz“.
Metonimia „Iar în păr înfiorate /Or să-ți cadă flori de tei“atribuie delicat naturii rolul de
a o mângâia pe iubită, fiindcă dorința poetului se transfigurează prin flori în iubire.
Iubita este delicată ca o floare şi doar florile au delicata mângâiere pentru ea.
Imaginea iubitei este idealizată romantic prin transfigurare: „Fruntea albă-n părul
galben / Pe-al meu braț încet s-o culci“. Iubirea aduce o evaziune într-o stare de vis,
unică: „Vom visa un vis ferice, / Ingâna-ne-vor c-un cânt / Singuratece isvoare, / Blânda
batere de vânt“.

Ideea este că dorinţa nu este abstractă, ci determinată de imaginea iubitei,

care rămâne în conștiința poetului și după ce iubita a dispărut din viața lui.
Idila este construită pe seria de imagini reprezentate în conștiința poetului
de dorința de a actualiza prezența iubitei printr-o idilă imaginară.
Iubirea declanşează momentul de armonie și echilibru al lumii, este punctul din care
se regenerează universul:
,„Adormind de armonia / Codrului bătut de gânduri, / Flori de tei deasupra noastră /
Or să cadă rânduri- rânduri“.
Dorința devine o subtilă metonimie a legii iubirii, ca lege generatoare a armoniei și
echilibrului. Starea afectivă ni se comunică prin subtile metonimii:
„isvorul / Care tremură“, „înfiorate flori“, „Codrului bătut de gânduri".
Si Dorința devine o subtilă metaforă a amintirilor, a viselor, a puterii de a crea, a lumii
și a omului, a armoniei și echilibrului, a conceptului romantic de lume univers afectiv.
 SI DACA...
Elegia Și dacă... este structurată
pe trei strofe, alcătuite din trei metonimii,
angajate într-un model alcătuit dintr-un mit. El
este corelat cu o metonimie, care devine un
mesaj, cauza efectului din metonimia
principală. Astfel, motivul comuniunii dintre om
și natură ia forma unei subtile personificări în
strofa întâi: „ramuri bat în geam“, care se
corelează cu metonimia „se cutremur plopii“,
pentru a determina efectul ,,E ca în minte să
te am/ Şi-ncet să te apropii“.
Personificarea naturii sugerează principiul
feminin ca numitor comun cu iubita. De aceea
întreaga structură este ridicată la nivelul
inventiv de creativitate.
METONIMÍE - Figură de stil care constă în inversiunea voluntară a categoriilor logice ale întregului prin parte, ale părții prin întreg, ale cauzei prin efect,
ale efectului prin cauză, ale abstractului prin concret, ale posesorului prin lucrul posedat

De aceea întreaga structură este ridicată la nivelul inventiv de creativitate.

În strofa a doua, mitul Stele-Logostele este corelat cu o metonimie: „și dacă stele bat în lac/Adâncu-i
luminându-i“, pentru ca ambele să determine efectul exprimat prin metonimia: „E ca durerea mea s-o-
mpac/Inseninându-mi gândul“.
Acelaşi nivel inovativ, cu o proiecție spre emergent, îl găsim în cel de al treilea catren: „și dacă norii deși
se duc/De iese-n luciu luna,/E ca aminte să-mi aduc/De tine-ntotdeauna“,
unde simbolul „norii“ reprezintă greutățile vieții,
„luna“, ca simbol, sugerează mitul Sfânta Lună, cuprins în metonimia, care consemnează efectul „iese-n
luciu“. Aceste elemente dau cauza pentru efectul din metonimia: „E ca aminte să-mi aduc“.
Itemul „Şi dacă“, alcătuit din două conjuncții, dă o nuanță de prezumtiv întregului text. În acelaşi timp, el
cristalizează tridimensional întreaga structură compozițională textului. Itemul „și dacă“,
prin simbolul „plopii“, conexează universul exterior, lumea exprimată prin simbolurile: „lac“, „stele“, „luna“
universul interior sugerat prin „minte“, ,durerea“, „gândul“, „aminte“.

emergent, - Care iese dintr-un mediu după ce l-a traversat.

Simbolul lacului sugerează principiul apa, conștiința, ceea ce determină construcției pe nivelul inovativ.
 Elegia “Pe langa plopii fara sot” de Mihai Eminescu, creata in perioada maturitatii, a aparut in
revista “Familia: a lui Iosif Vulcan in 1883 si face parte din tema iubirii si a naturii.

Tema o constituie aspiratia poetului spre iubirea ideala, sentiment ce nu se poate implini, iar
ideea poetica accentueaza dezamagirea si nefericirea eului liric pentru neputinta intregirii
cuplului,

Semnificatia titlului :

– in latura eminesciana, sentimentului de iubire ideala spre care aspira omul superior se
manifesta totdeauna in relatie armonioasa cu natura.

– plopii sunt preietenii ai eului liric dar faptul ca ei sunt “fara sot” sugereaza imposibilitatea
desavarsirii cuplului erotic

– poezia reflecta lirismul subiectiv, relevat prin marci lexico-gramaticale de persoana I singular
si este alcatuit din doua secvente de lirici organizate gradat, prima ilustrand emotia iubirii intr-o
gradatie ascendenta iar ultima este descendenta

– aceasta creatie lirica se fundamenteaza pe lirica trecut-prezent, pe opozitia dintre iubirea

mistuitoare si dezamagirea esecului erotic

Prima secventa lirica este construita prin gradatie ascendenta, figura de stil, ce consta intr-o
insiruire ascendenta a ideilor erotice, pe care eul liric le exprima in mod direct si care se
constituie totodata intr-un emotionant ritual al iubirii, ilustrat intr-un ton elegant
 Punctul culminantal gradatiei ascendente il constituie profunda idee filosofica referitoare la valenta spirituala a eului liric de a iubi si de a suferi.

A doua secventa lirica, reprezentata de ultimile 3 strofe, reflecta gradatia descendenta a sentimentului de dragoste, trecutul fiind pus in antiteza cu
prezentul.

Verbele la indicativ-prezent exprima renuntarea dezamagitoare a eului liric la demersul erotic.

Timpul prezent ilustreaza dezamagirea eului liric provocata de superficialitatea afectiva a femeii : “trec”, “semeni”, “te privesc”.

Epitetele “ochi pagani”, “rece ochi”, “chip adorat”, “farmec sfant”, au forta afectiva, ele sugerand senzatiile si emotiile eului liric.

Metaforele semnifica atitudinea dezolata a eului liric, provocata de neputinta desavarsirii spirituale prin erotism : “fara sot”, imposibilitatea implinirii
cuplului erotic :”te iubeam cu ochi pagani si plini de suferinti”, arata capacitatea geniului de a iubi idolatric, la modul sublim :”un rece ochi de mort”
arata detasarea definitiva si distanta a geniului dezamagit de superficialitatea afectiva a femeii.
CRITICA
Fragmente din scrisoriile cu Veronica Micle
Muzele lui M.Eminescu
 PRIMA IUBIRE, O FATĂ DE ŢĂRAN
PRIMA IUBIRE CARE A DAT NAŞTERE UNEI CAPODOPERE LITEREARE, CULMEA CU
NUANŢE FILOSFICE, NU ROMANTICE, ESTE O FIICĂ DE ŢĂRAN DIN IPOTEŞTI.
EMINESCOLOGII SPUN CĂ O CHEMA CASSANDRA, ERA MAI MARE DECÂT POETUL CU
DOI ANI ŞI MICUL MIHAIL A FĂCUT O PASIUNE PENTRU EA ÎNCĂ DE LA VÂRSTA DE
ŞASE ANI.

 DEZBRĂCAT ÎN PIELEA GOALĂ PENTRU O ACTRIŢĂ PE CÂT DE MARE A FOST IUBIREA,

DESPĂRŢIREA A FOST FOARTE RAPIDĂ. ŞI ASTA FIINDCĂ, SPUN SPECIALIŞTII, S-AR FI
ÎNDRĂGOSTIT DIN NOU, TOT DE O ACTRIŢĂ, DE O RARĂ FRUMUSEŢE, EUFROSINA
POPESCU, DIN TRUPA PASCALY, UNDE A AJUNS SĂ LUCREZE TOT CA SUFLEUR ŞI FĂCEA
FIGURAŢIE ÎN ANUMITE SPECTACOLE. DE IUBIREA PĂTIMAŞĂ DINTRE EMINESCU ŞI
EUFROSINA POPESCU, MAI MARE CU 10 ANI CA POETUL, POMENEŞTE GEORGE
CĂLINESCU ÎN LUCRAREA BIOGRAFICĂ, ”VIAŢA LUI MIHAI EMINESCU”:
 VERONICA MICLE, ÎNŞELATĂ ŞI CU SORA UNUI LĂUTAR
ÎNTRE 1869 ŞI 1872, EMINESCU A FOST STUDENT LA VIENA, URMÂND
CURSURILE FACULTĂŢII DE FILOSOFIE ŞI DE DREPT. ÎN ULTIMUL AN, O
CUNOAŞTE PE VERONICA MICLE, O BISTRIŢEANCĂ DE ACEEAŞI VÂRSTĂ
CU EL, CĂSĂTORITĂ DE LA 14 ANI CU PROFESORUL ŞTEFAN MICLE, MULT
MAI ÎN VÂRSTĂ DECÂT EA. ÎNTRE CEI DOI TINERI IZBUCNEŞTE O IUBIRE
PĂTIMAŞĂ, SPUN SPECIALIŞTII. ŞI-AU JURAT CREDINŢĂ ETERNĂ, IAR
EMINESCU, ÎN 1872, SE ÎNTOARCE ACASĂ LA BOTOŞANI.
\
CUM ÎI ERA OBICEIUL, SE RELAXEAZĂ LA IPOTEŞTI ŞI BATE CÂRCIUMILE
TÂRGULUI BOTOŞANI, CÂNTÂND CU LĂUTARII. ÎN ACELAŞI AN, ESTE
TRIMIS CA STUDENT „EXTRAORDINAR”, PENTRU A-ŞI LUA DOCTORATUL LA
BERLIN ÎN FILOSOFIE, CU O BURSĂ OFERITĂ DE JUNIMEA. ÎNAINTE DE
PLECARE, FACE UN CHEF DE POMINĂ CU PRIETENUL SĂU ANDRONIC
ŢĂRANU ŞI CELEBRUL LĂUTAR DIN BOTOŞANI, TOMA MICHERU, LA
HOTELUL MOLDAVIA, DIN BOTOŞANI. PETRECEREA A DURAT PÂNĂ ÎN
ZORI, EMINESCU FIIND CUNOSCUT CA AVÂND O VOCE DE AUR ŞI FIIND
UN ADEPT AL VINULUI BUN.

 S-A IUBIT CU O CROITOREASĂ PE MELEAGURI GERMANE NATALIŢA

A FOST REPEDE UITATĂ DE POET LA BERLIN, UNDE EMINESCU MERGE
LA TOATE CURSURILE, DAR NU-ŞI DĂ EXAMENELE, FIIND, SE PARE,
”OCUPAT” CU O FRUMOASĂ CROITOREASĂ CU OCHI ALBAŞTRI. DE
ACEST EPISOD POMENEŞTE PROFESORUL BOTOŞĂNEAN NICOLAE
IOSUB ÎN REVISTA ”LUCEAFĂRUL”, DIN LUNA DECEMBRIE A ANULUI
2010
”ATÂT DE FRAGEDĂ” O ALTĂ FEMEIE CARE L-A FĂCUT PE EMINESCU SĂ-ŞI PAIRDĂ
MINŢILE, DEŞI SE AFLA ÎNTR-O RELAŢIE CU VERONICA MICLE, A FOST O SCRIITOARE
NEMŢOAICĂ DIN SUITA REGINEI ELISABETA I A ROMÂNIEI. SE NUMEA MITE KREMNITZ ŞI
SE NĂSCUSE ÎN 1852 LA GREIFSWALD, ÎN GERMANIA. VENISE ÎN ROMÂNIA ÎN 1875 ŞI SE
STABILISE CU SOŢUL EI, MEDICUL WILHELM KREMNITZ, CARE ERA ÎN ACELAŞI TIMP ŞI
CUMNATUL LUI TITU MAIORESCU, ÎN BUCUREŞTI. ÎL CUNOAŞTE PE EMINESCU, ÎN TIMP CE
ACESTA ERA REDACTOR LA ZIARUL ”TIMPUL”, ÎN BUCUREŞTI.

MULTUMESC PENTRU ATENTIE!