Discurs pentru Foștii profesori și colegi Deleu Nicoleta, TI-224

Stimați foști profesori și colegi,

Știu că fiecare deja are drumul său și poate că ne-am îndepărtat nițel, dar cred că fiecare se va
regăsi în următoarele cuvinte și un foculeț I se va aprinde în inimă, cee ace va face amintirea să
prindă viață.
Aceste cuvinte sunt adresate vouă, oamenilor care mi-ați influențat viața în moduri diferite și
care ați contribuit la dezvoltarea mea personală și profesională. Înainte de toate, vreau să vă
mulțumesc pentru toate eforturile și sacrificiile pe care le-ați făcut pentru mine și pentru timpul și
energia investite la adresa mea.
Cred că fiecare dintre noi își amintește de un profesor sau de un coleg care a făcut o diferență
semnificativă în viața noastră. Voi ați fost acei oameni pentru mine, în special dirigintele nostrum,
profesor de biologie, vă sunt recunoscătoare pentru că ați creat o familie, indiferent de cât de diferiți
eram toți când am pășit prima data în clasă. Ați fost cei care m-ați încurajat să mă dezvolt și să-mi
urmez visurile, ați fost cei care m-ați ghidat și m-ați inspirat să fiu o persoană mai bună și să nu uit
niciodată să am încredere în mine.
Profesorii care m-ați remunereat pe dreptate și m-ați ajutat să înțeleg și chiar să vă iubesc
material, să știți că mă bucur că nu a-ți fost delăsători și indulgenți cu noi, deoarece mi-ați format un
character puternic, gata să depășească orice obstacol și să aibă cerințe și așteptări mari de la sine,
ceea ce mă ajută să fac constant progrese.
Chiar dacă poate uneori mă supăram și nu înțelegeam pe moment că mustrarea dvs dezvolta
calități minunate în mine și nu am reușit să apreciez întotdeauna eforturile și devotamentul vostru în
timpul anilor de școală, acum recunosc cât de important a fost să aveți grijă ca să mă ghidați să merg
corect. Fără sprijinul vostru, nu aș fi ajuns niciodată acolo unde sunt astăzi și nu aș fi devenit
persoana care sunt.
Au fost momente minunate, ca “lecțiile deschise” în aer liber cu domnul profesor, unde se
auzeau zâmbete prin tot parcul, su momente câand am fugit toți de la lecțiile de istorie, iar nivelul de
adrenalină ne făcea inima să se zbată mult mai repede și să ni se îmbujoreze obrajii, bătăile cu bulgări
și lecțiile practice la biologie cu ceapa și muștar au fost momente care s-au întipărit adânc în minte și
mi s-au gravat pe inimă.
Chiar a fost trist după ce am dat ultimul bac și am înțeles că aici s-a sfârșit tot și nu ne vom mai
vedea în fiecare zi, ci fiecare va porni pe drumul lui în direcții diferite. Totuși, mă bucur că ne-am
adunat din nou aici și putem să ne amintim de aceste momente frumoase și să cream un altfel de
legături, de oameni maturi, de profesioniști gata să se ajute unul pe altul, de parcă ar fi frați.
Apropos, vă mai amintiți de zilele când făceam pauza de masă în clasa? Pe masa noastră erau
murături, clătite, hrișca, carne și orice ce nu vedeai în fiecare zi să mănânce elevii în pause. Da! Noi
am făcut-o și pe asta și ne-am susținut cu cel mai mare drag. Îmi amintesc interesul sincer pe care l-
ați manifestat pentru mine și grija pe care mi-ați purtat-o când am stat în spital. Chiar dacă pandemia
ne-a furat un an întreg și n-am putut să relaționăm atât de mult fizic, v-am simțit mereu aproape, cee
ace valorează enorm pentru mine.
Privindu-vă acum în fața mea, înțeleg că acești ani au fost pentru mine minunați și petrecuți în
cel mai bun mod posibil. Sunt fericită că anume voi, da voi mi-ați marcat adolescența și debutul
carierei mele de om, în primul rând om printer oameni!
Închei acest monolog cu cuvinte de apreciere și mulțumire pentru că ați existat în viața mea!