S timați profesori și dragi colegi,

A venit si momementul mai mult sau mai putin asteptat de

toti; momentul in care drumul nostru se transforma in drumuri
separate. Ultima perioada a fost dificila, nu doar pentru noi, ci
pentru toata lumea. Nu am stiut cand va fi ultima data cand
vom alerga pe holurile scolii, cand vom imparti mancarea intre
noi sau cand vor fi ultimele ore in sala noastra de clasa. Ne-am
bazat pe ideea ca mai este timp, dar nu a mai fost.
Acum, astazi, iata-ne aici, impreuna, profitand de sansa de a
ne lua ramas bun dupa 8 ani in care nimeni si nimic nu ne-a
despartit; dupa 8 ani in care domnii si doamnele profesoare nu
au fost doar profesori pentru noi, ci familie, precum si colegii.
Ne-am fost alaturi unii celorlalti la etape importante din
procesul nostru de crestere, cum ar fi prima dictare, primul
test, prima teza si prima olimpiada. Astfel, am invatat ca
lucrurile cele mai de pret nu sunt lucrurile materiale, ci,
dimpotriva, amintirile, lucrurile care nu se vad dar fac parte din
noi si nu ni le poate fura nimeni.
 Totul a inceput acum 8 ani, cand micuti si sfiosi am pasit pe
poarta scolii , alaturi de parinti, dorinici si curiosi sa vedem care
este rolul scolii si ce inseamna aceasta. Astfel, am intalnit-o pe
doamna invatatoare , o femeie blanda cu un suflet cald si un
zambet ce ne inspira incredere. La sfarsitul clasei a patra, a
urmat una dintre cele mai grele despartiri din viata unui copil in
crestere; despartirea de doamna invatatoare a fost grea, dar
stiam ca vom continua sa ne vedem la scoala si ca, chiar si asa,
ne va fi alaturi in continuare. Acum, despartirea este mult mai
grea, iar golul care ne va ramane in suflet mult mai profund.
Imi amintesc, ca la inceput, in clasa a cincea, eram atat de
emotionata si ii priveamm cu neliniste si nerabdare pe toti
profesorii care intrau pe usa clasei noastre. Cu totii s-au dovedit
a fi oameni calzi si iubitori, care in tot acest timp ne-au vrut
doar binele si sa se asigure ca vom avea un viitor bun, desi la
inceput am perceput asta ca fiind rautate.
Nu am stiut ca ultima data cand a sunat clopotelul va fi chiar
ultima data, lucru ce ma intristeaza caci nu am avut timp sa ne
pregatim de un ramas bun, de o despartire, iar asta cred ca isi
va lasa amprenta asupra tuturor.

Vreau sa va multumesc fiecaruia dintre voi. Ii multumesc

doamnei invatatoare pentru toata munc depusa in formarea
noastra. Ii multumesc enorm doamnei diriginta caci ne-a fost si
profesoara si mama si prietena in acelasi timp. A fost mereu
acolo cu un sfat si ne-a ajutat sa devenim oamenii care suntem
azi si vom fi si atunci cand vom avea propriile noastre familii. Le
multumesc tuturor profesorilor pentru ca , de asemenea, pe
langa lectiile si predarile obisnuite, ne-au fost alaturi tot timpul
si ne-au urmarit intreaga evolutie de-a lungul anilor. Le
multumesc colegilor deoarece, desi au existat mici certuri intre
noi, mereu ne-am sustinut sau am incercat sa ne fim alaturi unii
altora. Impreuna am invatat ce inseamna munca in echipa,
prietenia si respectul, lucruri esentiale in viata unui viitor adult.
Este dificil sa ne despartim dupa atatia ani petrecuti
impreuna, dupa atatea evenimente placute sau mai putin
placute, iar tot ce pot face astazi este sa va multumesc pentru
rolul pe care l-ati avut in viata mea.

Va urez mult succes

in continuare si tot ce
va doriti sa vi se
indeplineasca!