,,De ce am devenit profesor?

Nu mi-a fost ușor să devin profesor, dar vă asigur că e o

meserie incredibil de frumoasă. Am parcurs o cale destul de
dificilă,după părerea mea, ca să ajung astăzi în fața copiilor
și să le vad ochii sclipind. Inima înțelegătoare a unui
profesor reprezintă un univers întreg, și nu o putem aprecia
îndeajuns. Îmi amintesc mereu cu stimă de profesorii excelenți din viața mea, dar cu
recunoștință de acei dascăli care m-au influențat sufletește. Planul de învățământ
este ca o materie primă foarte, foarte de importantă, dar căldura reprezintă
elementul vital atât pentru o planta aflată în creștere, cât și pentru sufletul copilului.

Am vrut să devin artist. Da,am vrut să devin artist, pentru că am marea

convingere că profesorul este și va rămâne un artist supus și dedicat publicului său.
De aceea am devenit profesor. Dascălul este un artist care pășește în scenă la
fiecare lecție, care își lasă după ușa clasei toate problemele,emoțiile
negative,lacrimile și grijile, care este atent la reacția publicului și își schimbă textul
în funcție de recepția acestuia. Uneori lecțiile se sfârșesc cu mii de aplauze și, chiar
dacă nu se aud, sunt convinsă că se simt. Alteori, artistul pleacă dezamăgit pentru că
publicul nu a fost interesat și atunci încearcă să schimbe ceva: metoda, mijloacele
sau mesajul.

Am devenit profesor pentru că sunt capabilă să ofer respect și dragoste elevilor

mei, știu să fiu dedicată, pot să preiau o parte din problemele elevilor chiar cu riscul
de a deveni supraîncărcată, și de a mă descurca mai dificil în așa situații, sunt
conștientă că influențez cumva dezvolatea copiilor și parcursul lor în viață și-mi
asum asta în fața elevilor și a părinților acestora.Trebuie să recunosc că, nu sunt
atentă doar la copii, ci și la cei care mi-au acordat încredere înainte de a-și aduce
copilul la orele mele. Mă simt uneori împovărată că in spatele ,,scenei” fac
planificări pentru conținuturi și evaluări, fișe de lucru, teste inițiale, finale, fac
rapoarte de activitate , încheie medii și numără absențe. Participă la consilii
profesorale, concursuri și învăț, învăț toată viața. Dar cu siguranță nu aș putea face
asta decât dacă vreu să fiu profesor!Profesor în adevăratul sens al cuvântului.

Pentru mine este primordial să pot vedea întreaga lume prin ochii copiilor, să pot
face lumea lor mai sufletistă, să-i pot învăța să iubească și să vadă frumosul în cel
mai mărunt și neînsemnat lucru. Pășesc cu încredere spre ideea că am mereu sufletul
tânăr al unui profesor, păstrez puterea de a trece ușor peste greșelile copiilor,
puterea de a găsi soluții pentru problemele lor, de a mă bucura alături de ei, de a-i
încuraja, de a-i sprijini și de a-i iubi.

Nu voi accepta asta și nu sunt de acord cu acei care cred că a fi dascăl astăzi
este o dovadă de curaj, un sacrificiu enorm sau un refugiu al celor care nu pot sau
nu știu să facă altceva. Da, este, în viziunea mea, foarte dificil uneor, pentru că lupt
cu un sistem subfinanțat, cu un dezinteres ,câteodată, alarmant din partea
beneficiarilor educației, fie că sunt elevi sau părinți, dar e frumos pentru că se
întâmplă să primesc din când în când un feedback care mă ajută să merg mai
departe. Câteodată un simplu “mulțumesc, m-ați ajutat să aleg soluți corectă!” sau
“mă ajută ce am învățat la școală,la orele dumneavoastră!” îmi dă un imbold în plus
să profezes mai departe. Și, mai ales, aș zice că e foarte greu să-ți asumi rolul de
model al copilului care îți spune “când voi fi mare, vreau să fac ceea ce faceți
dumneavoastră!”.

În pofida tuturor obstacolelor și problemelor existente , eu am ales să fiu

profesor, pentru că am în mine acel spirit al dăruirii și pentru că rămân cu speranța
că lumea va fi mai bună pornind de la mine.