Portret de dascăl

Prof. Albert Adina

Am ales profesia de dascăl din dragoste pentru copii în primul rând, iar apoi tot traseul
profesional parcurs mi-a demonstrat că în cele mai multe cazuri nimic nu este întâmplător…În
cei 20 de ani de când sunt la catedra pot spune că fiecare zi a fost o provocare în dezvoltarea mea
ca om și ca dascăl. Cred că amprenta majora asupra alegerii acesui drum o datorez intâi primei
doamne profoare de limba engleză din gimnaziu iar apoi domnului profesor de filosofie din
liceu. Două exemple remarcabile de profesionalism, dedicație, prestanță și un respect deosebit
pentru noi elevii. Nu mi-am imaginat niciodată copil fiind că voi ajunge să fiu profesor. Am
descoperit însă încet cu pași mici că în spatele cuvântului de profesor se ascunde un întreg
univers de trăiri, sentimente, încercări, provocări. Am păstrat până azi imaginea acestor dascăli
minunați pe care am avut oportunitatea să îi cunosc și să îmi rămână peste ani ca repere de dascăl
adevărat. M-am oprit în prima parte a articolului asupra celor doi profesori pentru că pentru mine
sunt niște repere de adevărați dascăli, foarte vizibili în aceea perioadă pentru că, desi nu epatau
în nici un fel vizibilitatea lor venea din respectul pe care îl aveau acești doi profesori din partea
elevilor, nu pentru că alți profesori nu erau respectați ci pentru că nu depuneau nici un efort
pentru a se impune într un fel sau altul în fața elevilor, doar naturalețea și firescul cu care își
exercitau meseria îî făceau ,, altfel”. Am parcurs prin natura împrejurărilor toate etapele în
formarea profesională, am lucrat exclusiv în învățământ și nu mă pot vedea nici azi făcând
altceva. Am trecut de la, vremea studenției ca educatoare, apoi învățământ gimanzial și m-am
oprit în cele din urmă la ceea ce am crezut atunci și azi că mi se potrivește cel mai bine și
anume învățământul liceal. În prima parte a stagiului de debutant am avut norocul, șansa, de a
porni alături de un colectiv de profesori deosebiți de o calitate morală și profesională
excepțională. Susținerea necondiționată, ca tânără debutanta, a acestor dascăli a fost pentru mine
certitudinea că pot face față acestei profesii destul de grea aș spune, azi, cu multe provocări ce
vin din toate părțile cu cerințe diferite. Am, avut de fiecare dată șansa de avea colective de
colegi foarte bune, alături de care m-am format și am înțeles că nu doar într un loc sau altul sunt
profesori buni sau foarte buni, ci pretutindeni doar ca unii reușesc să fie foarte vizibili iar alții
trec neobservați aproape invizibili. Și mi am pus întrebarea de ce? Apoi în timp am înțeles că
acest tot unitar, elev, părinte, profesor, constituie un întreg mecanism care fac de fapt ca actul
educational în sine să fie funcțional. Fiecare dintre acești factori implicați direct constituie cheia
pentru o reușită, doar comunicarea permanentă între cele trei elemente aduce rezultate cu
adevărat vizibile și aceea satisfacție profesională, care în acest domeniu vine din păcate destul de
târziu, recunoștința vine tot târziu dar incărcătura emoțională nu poate fi egalată destul de ușor.
Destinul unui copil nu se face în zile, ci anii, iar momentul în care știi că ești parte din reușita
uniui elev aduce cu sine o satisfacție enormă. Din păcate societate s-a schimbat foarte mult,
reperele pentru mulți dintre elvii sunt altele decât ceea ce oferă azi școala, Iar aici mă raportez la
cum vedeam eu profesorul la clasă, elevă fiind și ceea ce văd azi eu ca profesor în clasa de elevi.
Am întâlnit tineri excepționali, dedicați, serioși, foarte bine educați de către părinți, cu repere și
valori clare alături de care m-am simțit împlinită și am avut ocazia să întâlnesc tineri care au avut
nevoie de sprijit mai mult, de o atenție deosebită mai mare și pentru maim ult timp, iar
aprecierea din partea lor în anumite momente aș vrea să cred că m-a făcut doar si pentru câteva
clipe, zile, anii….cine știe.. vizibilă.