Furtună Elena-Mădălina

Anul I
Istoria Comunsmului în România

Abordări eficiente în relația profesor-elev cu accent pe una dintre etapele

adolescentei sau tinereții-

Realizarea unei relații armonioase între profesor și elev este, în opinia mea, una dintre
cele mai dificile sarcini pe care le are de îndeplinit cadrul didactic în momentul în care intră în
clasă, deoarece dacă atmosfera din clasă nu este una liniștită, relaxată/relaxantă și echilibrată,
scopul central al orei și anume însușirea de noi cunoștințe, consolidarea celor anterioare,
dezvoltarea gândirii critice, ș.a.m.d va fi puternic zdruncinat sau se va pierde în totalitate și
astfel, rolul cognitiv-educativ pe care îl are școala în esență își va pierde din statut.

Astfel, în cazul în care există un elev sau mai mulți care nu se conformează cu
responsabilitățile pe care școala le aduce cu sine (atât în cadrul orelor, cât și în afară), cadrul
didactic este primul responsabil de remedierea situațiilor-problemă (cele imediate care se
desfășoară în cadrul orei sale de curs sau cele mediate care au efecte ulterioare asupra bunei
funcționări a activității didactice), deoarece acesta este martor direct al comportamentelor
neconforme sau al stărilor interioare ale elevului (care se pot observa atât în timpul desfășurării
activității didactice, în timpul orelor de curs, cât și în timpul în care elevul este prins în alte
activități, jocuri, sau în pauzele dintre ore), în cazul nostru ale elevului adolescent, care necesită
mai multă atenție și grijă din partea noastră, a profesorilor și a părinților.

Consider că adolescența este vârsta în care „viața joacă fotbal cu gândirea unui elev”, iar
elevii sunt „materia primă” cu care un dascăl lucrează spre realizarea acestuia. În adolescență se
deschid două căi spre viața și responsabilitățile premergătoare adulților, iar dacă aceste două căi
nu sunt armonizate și luate etapizat, există situația nefericită în care tânărul cade intr-o extremă
nefavorabilă dezvoltării sale, la fel cum voi prezenta în rândurile următoare.

Consider că, de cele mai multe ori, acasă, copilul/ adolescentul nu se exteriorizează la fel
de bine precum o face la școală, printre alți copii/ adolescenți, tocmai de aceea am specificat că
profesorul este primul care poate observa comportamentele deviante (atât din relația pe care un
elev o are în cadrul clasei, grupului, cât și în mod individual) și, totodată, primul care poate pune
Furtună Elena-Mădălina
Anul I
Istoria Comunsmului în România
temelia în scopul soluționării acestora, sau cel puțin în scopul unei aduceri a acestuia spre o cale
mai bună.

În eseul de față voi expune o situație care are drept protagonistă o elevă de 16 ani, căreia
i-am fost profesor de istorie (deci un timp relativ scurt petrecut împreună, anume trei ore pe
săptămână) până în luna martie, deoarece aceasta a hotărât că școala nu foloseste la nimic și că
mai importantă este de acum nu statusul de elev, ci un altul mult prea precoce pentru vârsta ei.

Ea este Miruna, are 16 ani și a fost elevă în clasa a VIII-a. O voi încadra astfel pe Miruna
în etapa adolescenței timpurii, deoarece Miruna încă nu ajuns la finalul unui ciclu de învățare
fundamental.

Consider că principalul element formator al unui copil este familia și de aceea voi preciza
și câteva aspecte referitoare la aceasta. Miruna provine dintr-o familie monoparentală, cu
posibilități financiare limitate, a crescut fără tată, iar mama a fost probabil nepregătită pentru a
creste un copil singură la vârsta pe care o are Miruna acum, 15-16 ani, iar de aici se pot deduce
reflexia în comportamentul Mirunei a celor descrise din familia acesteia.

Așadar, vom trece la caracterizarea Mirunei. În cele șapte luni în care am cunoscut-o la
școală, mi-am dat seama că este un copil bun, cu potential pentru studiu, dar, totodată. un copil
care nu manifesta interes pentru educație, încercând să pară, atât prin vestimentație cât și prin
limbaj, mai mare, la înălțime față de colegii ei din clasă.

Am aflat la puțin timp după începerea anului școlar (de la colegii de clasă ai acesteia) că
Miruna este mama unei fetițe încă de la vârsta de 14 ani, tocmai de aceea ea a rămas repetentă,
ajungând la vârsta de 16 ani tot în clasa a VIII-a. Faptul surprinzător era că nu mi-aș fi dat seama
de aceste lucruri din comportamentul ei din clasă, dacă nu m-ar fi înștiințat colegii ei și dacă
ulterior nu o vedeam, iesind în pauze în afara școlii luându-si fetița, pe care bunica (mama
Mirunei) o plimba pe stradă, în brațe.

Singurul lucru care ar fi scos la iveală o anumită abatere era numarul tot mai mare de
absențe nemotivate pe care ea îl avea. Miruna venea la școală doar atunci când avea liber mama
sa de la serviciu, deoarece fetița ei trebuia supravegheată. Au fost trimise înștiințări ale
conducerii școlii către familia Mirunei pentru a reduce absenteismul nemotivat de la școală,
lucrurile au mers bine o vreme, Miruna a susținut tezele, i-au fost incheiate cu succes mediile la
Furtună Elena-Mădălina
Anul I
Istoria Comunsmului în România
toate disciplinele, dar în luna martie, a anunțat dirigintele clasei că nu mai poate continua,
deoarece nu se poate împărți între viața de elev și viața de părinte, ea alegând așadar, viața de
părinte.

Situația-problemă, în cazul de față nu vine direct din faptul că Miruna a născut o fetită pe
care o crește singură, ci din faptul că Miruna a ales să renunțe la școală, chiar spre finalul anului
școlar, înainte de susținerea examenului de Evaluare Națională, pentru a putea dedica mai mult
timp copilului ei.

Oare nu ar fi putut exista soluții pentru a salva de la degradare atât viața Mirunei,
care a renunțat la educatie, cât și a copilului ei care este predispus la aceeași lipsă
„ereditară” de educație? După părerea mea, consider că, dacă se vrea, se pot găsi soluții, iar în
următoarele rânduri voi încerca să expun câteva care implică atât sistemul de învățământ cât și
autoritățile locale.

1. Prima si cea mai importantă soluție, în opinia mea, ar fi fost indrumarea Mirunei către un
psiholog și susținerea acestui demers din punct de vedere financiar de către autorități,
solicitate de școală evident, deoarece pe cont propriu tinerei i-ar fi fost imposibil să poată
plăti sedințele de terapie. Cel mai îngrozitor lucru pe care il observ în rândul școlii și al
autorităților locale și nu numai este nepăsarea și lipsa de empatie pentru cei care chiar au
nevoie de un sprijin, mai ales sprijinul acordat copiilor, care se zbat între deciziile nu
tocmai rationale pe care le iau.
2. O altă soluție care ar fi făcut ca Miruna să nu abandoneze scoala ar putea fi sprijinul
direct al profesorilor, care sa înteleagă că tânăra nu poate veni atât de frecvent la școală
ca un elev normal și care să ofere suport în acest sens, chiar dacă presupune un efort în
plus. În acest sens mă gândeam că tehnologia ar fi ajutat considerabil. Profesorii să o
motiveze pe Miruna prin punerea lecțiilor pe Classroom, eventual se puteau si conecta pe
Meet în timpul orelor, astfel încât Miruna să poată avea acces, în aceste două luni si
jumătate până la încheierea anului școlar, astfel încât Miruna să încheie măcar ciclul
gimnazial și să participe la Evaluarea Națională.
3. O altă soluție, dar pe care nu o susțin, deoarece ar fi mult prea dură atât pentru Miruna,
cât și pentru copilul ei, ar fi încadrarea celui din urmă într-un centru de plasament, o
perioadă limitată de timp, până când Miruna si-ar termina minimul de studii și ar putea să
Furtună Elena-Mădălina
Anul I
Istoria Comunsmului în România
se ocupe de copil fără să mai aibă problema absenteismului și a abandonului școlar, dar
mă repet, nu susțin această idee decât în cazul în care ar fi inevitabilă și imposibile
celelalte două soluții prezentate la punctele 1. și 2.

Soluțiile prezentate sunt cele pe care le-am generat „în fața faptului împlinit”, deoarece
adevăratele soluții trebuiau aplicate mult mai devreme, încă dinainte ca eleva să rămână
însărcinată. Și sunt numeroase astfel și altfel de probleme cu care se confruntă adolescenții
zilelor noastre față de care nu avem nicio reacție, din cauza nepăsării.

Expunerea consecințelor unei vieți lipsite de educație, cred că ar fi un prim pas spre
reducerea acestor situații-problemă în școli, iar in acest context consider că prezenta unui
consilier școlar în absolut toate școlile este extrem de necesar, mai ales în școlile din mediul
rural, unde există familii dezinteresate de soarta copiilor lor, unde există copii cu cerințe
educaționale speciale care nu sunt declarați și datorită acestor lucruri nici nu pot beneficia de
instruirea adecvată problemelor lor.

Salvarea sau cel puțin o parte din ea ar putea veni, în opinia mea, prin constituirea unui
cabinet de cosiliere psiho-pedagogică, unde elevii cu anumite incertitudini și nu numai acestia
(pentru fiecare elev consider că este nevoie, periodic, de cineva cu care să poată discuta despre
lucrurile care îl macină).

Care ar fi concluziile acestei situații?

Concluziile sunt evidente. Suntem martorii direcți ai unei degradări premature în rândul
adolescenților și cu toate acestea, nu se face nimic în acest scop la nivel MACRO. Este prea
puțin doar împlicarea directă a profesorului în relația cu elevul, în soluționarea acestor probleme,
după părerea mea, deoarece în situația prezentată rezolvarea factorilor perturbatori nu țin doar
de un singur om, ci de implicarea mai multora și luarea unor decizii la nivel mult mai înalt. Cu
toate acestea temelia de la care se pleacă în rezolvarea acestor probleme este profesorul care este
martorul direct și care încearcă să gestioneze astfel cât mai bine lucrurile pentru buna functionare
a demersului didactic.
Furtună Elena-Mădălina
Anul I
Istoria Comunsmului în România