A fi sau a nu fi profesor

Invitatul Tribunei - Conf. univ. dr. Vasile MOLAN

Multi cred ca a fi profesor inseamna doar a prezenta informatiile in fata elevilor, a evalua nivelul
acestora si a-i ierarhiza prin note. Profesia de cadru didactic este mult mai profunda, solicita
calitati speciale, care se pot forma si dezvolta daca persoana respectiva doreste, cu adevarat, sa
fie profesor. Cel care se hotaraste sa urmeze o cariera didactica trebuie sa poarte, inainte de a se
inscrie la facultate, o discutie cu el insusi, pentru a se verifica daca poate face fata cerintelor
profesiei. In primul rand, constata daca este constient de importanta profesiei, pentru ca a fi
profesor inseamna sa te dedici celor pe care-i educi, sa ai sentimente pozitive fata de ei, sa le
oferi dragostea si respectul tau, sa fii constient ca le influentezi viata si esti raspunzator pentru
asta in fata lor, a parintilor, a societatii. Un alt aspect se refera la formarea elevilor pentru viata.
Un profesor adevarat nu se gandeste numai la stapanirea disciplinei lui, la felul in care elevul
raspunde la lectie, ci, in primul rand, la felul in care el foloseste in mod independent ceea ce
profesorul l-a invatat. Dependenta de profesor este necesara o perioada de timp, dar daca elevul
nu si-a format independenta de miscare in viata, efortul initial nu are valoare. Inainte de a alege
cariera didactica, fiecare candidat trebuie sa gaseasca raspuns la intrebari ca: Sunt in stare sa ma
dedic acestei cariere?, Pot sa iubesc si sa respect copiii?, Pot eu sa pregatesc elevii in asa fel
incat ei sa foloseasca in viata, in mod independent, ceea ce eu le transmit?. Daca raspunsul vine
dupa o autoanaliza profunda si daca este pozitiv si sincer, persoana respectiva poate aborda o
cariera didactica. Insist asupra sinceritatii in luarea deciziei, deoarece in interviurile luate
candidatilor care doreau sa fie profesori, la intrebarea De ce deveniti profesori?, toti au
raspuns: Din dragoste pentru copii, dar, in timpul practicii pedagogice, cand ii indemnam sa fie
mai apropiati de copii, unii recunosteau ca nu le plac copii. In aceasta situatie se chinuiesc si
ei sa fie profesori, dar cei care suportau mai mult erau copiii. Am auzit si alte persoane care vor
sa devina profesori din a doua sau a treia preferinta, pentru ca, in viata, daca nu se descurca in
prima varianta, profesoratul sa fie una din alternative. Acestia fac o mare greseala. Cariera
didactica nu este o manta de vreme rea, o urmezi numai daca iti place, daca ai vocatie, nu doar
atunci cand viata te refuza in alte locuri. Este adevarat ca, in multe domenii de activitate, esti
rasplatit in mod egal cu efortul depus. In educatie nu este asa; dai mai mult decat poti obtine. Ai
in fata 20-30 de suflete, de minti, de perechi de ochi si urechi, toate indreptate cu incredere spre
tine. In aceasta situatie nu poti spune ca le dai putin pentru ca primesti putin; cei din fata ta nu au
nicio vina. Dupa ce ajungi profesor nu te preocupi numai de predare, mai ai si alte indatoriri, in
special relatiile cu elevii. Astfel, esti preocupat sa sadesti in sufletele copiilor sentimente care sa-i
motiveze sa abordeze invatarea cu mai multa deschidere. Unul din aceste sentimente este
increderea in sine, fara de care elevul nu poate avea succese in invatare. Acest sentiment pare sa
fie mai important decat coeficientul de inteligenta. Procesul de educatie il solicita pe copil si,
daca nu are incredere in fortele sale, se opreste la fiecare greutate si i se reproseaza ca nu
invata, desi cauzele sunt altele.
Apartenenta la un grup nu este suficienta daca elevul nu-si da seama ca este important pentru
grup. Ce sentiment ar trai el daca, in loc sa-l apostrofam ca a lipsit intr-o zi, i-am demonstra ca
absenta lui a fost simtita de intreaga clasa, daca ar fi fost prezent, s-ar fi obtinut rezultate mai
bune? Practica a demonstrat ca, intr-o asemenea situatie, un elev este mai atent cu absentele.
Sunt profesori (?!) care, fara sa-si dea seama, credem noi, impart clasa in elevi care pot invata
si elevi care nu pot. Unui matur caruia i se spune mereu ca nu poate face ceva nu mai face, nu
se mai mobilizeaza. La varsta scolaritatii, copiii renunta mai usor la efort, daca li se repeta de
mai multe ori ca nu sunt in stare, nu au speranta ca vor reusi. Desi speranta moare ultima, in
situatia prezentata mai sus, ea moare prima. Daca ne referim numai la aceste relatii cu elevii si ne
este clar ce bine este sa ne gandim inainte de a dori sa fim profesori. Specialistii au demonstrat
ca scoala produce invatare, dar productia ei nu se realizeaza ca in celelalte domenii.
Raspunderea este cu mult mai mare pentru ca lucram cu oamenii. In fabrica, o piesa turnata
gresit se retopeste si se toarna din nou. In educatie, un elev pierdut devine o problema pentru
societate, de aceea toti ochii sunt indreptati spre noi si cerintele fata de noi sunt mai mari.
Societatea apreciaza un profesor bun daca stie carte. Aceasta este o conditie fara de care nu
poti fi considerat profesor, dar este important si cum exerciti profesia didactica, in ce fel
transmiti ceea ce stii, cat de mult antrenezi elevii in proces, cum ii transformi din obiecte asupra
carora se exercita actul educational, in participanti activi la propria formare si educare. Deci, pe
langa pregatirea stiintifica, ai nevoie de pregatire pedagogica. De multe ori profesorul este
asemanat cu un actor, ceea ce ne onoreaza, dar profesorul, cand isi interpreteaza rolul, este cu
ochii pe spectatori si schimba textul in functie de reactiile acestora. Ca si actorul, cand incepe
rolul, uita de problemele sale, de suparari si necazuri si da totul spectatorilor; ca si actorul nu
primeste cat da, dar niciodata nu face calculul acesta si asteapta ca societatea sa-l faca. Uneori
lipsa de apreciere este determinata si de faptul ca unii minimalizeaza aceasta profesie, crezand ca
ea consta in doua actiuni, predarea si evaluarea. Numai ca sa explice, spre exemplu, profesorul
identifica date, informatii, insusiri, face comparatii, descopera variabile, exemplifica etc. Toate
acestea nu se repeta de la o lectie la alta, continutul lor se modifica. Pentru a evalua, stabileste
obiective, niveluri de performanta, continutul probelor, apreciaza produsele elevilor, le
raporteaza la nivelul initial, stabileste masuri de ameliorare etc. Ca sa comunice cu clasa,
elaboreaza mesaje si le transmite in forme potrivite fiecarei clase de elevi, urmareste sa-i
convinga folosind semne, limbaje, sensuri, structuri diverse, este mereu atent la reactiile celor ce
recepteaza. Pentru mesajele primite, elevii sunt indrumati sa le analizeze, sa le identifice
codurile, sa le dea o alta exprimare, sa le restructureze etc.
In relatiile cu elevii, profesorul analizeaza situatii, reactioneaza pozitiv la solicitari, studiaza
asteptarile, urmareste relatiile stabilite, ii stimuleaza, aproba sau dezaproba, colaboreaza cu alti
factori etc. Am urmarit numai cateva domenii ale procesului de predare-invatare si s-au strans o
multime de actiuni pe care trebuie sa le realizeze profesorul. O fi greu? O fi usor? Raspunsul e
unul singur: Nu-i usor, dar e frumos. Sigur ca raspunsul este doar pentru cei care simt ceva fata
de aceasta cariera. Pentru cei care nu simt nimic, nici un fel de atractie, va fi greu, dar cel mai
greu va fi pentru elevii lor. Cei care sunt hotarati sa imbratiseze cu sufletul si mintea aceasta
profesie sunt asteptati cu bratele deschise, dar sa nu uite ca ceea ce au invatat in facultate este
doar inceputul, profesia cere invatare permanenta, avand mereu in minte cuvintele lui Nicolae
Iorga: Un secol de traiesti, un secol invata, dar nu mereu in aceeasi clasa.