Geneza muntilor si evolutia paleogeografica a Carpatilor

Muntii reprezinta sisteme morfologice variate definite prin diversitate altitudinala ce ii

evidentiaza in raport cu unitatile joase, invecinate – dealuri, podisuri, campii, bazine marine si
oceanice. Acest aspect se rasfrange asupra caracteristicilor bio-pedo-climatice, care cunosc o
evidenta etajare altimetrica. Pot fi constituiti dintr-o larga paleta de roci angrenate in
constructii structurale diferite.
Per ansamblu munții reprezintă complexe arhitecturale ecosistemice cu infățișări
diferite, care generează peisaje remarcabile pentru protejarea cărora omul se face direct
răspunzător.

Geneza munţilor

Desi in totalitatea lor munții prezintă similitudini în aspectul lor general, identitatea
morfologica ulterioară, rezultată ca urmare a evoluției sub influența diverșilor factori și
procese modelatoare, este în stransă dependență cu maniera prin care acești au luat naștere
(orogeneze). Aceste procese se întind temporal pe intervale de sute de milioane de ani. Apariți
orogenelor sunt rezultatul mișcării placilor tectonice sub influența curenților din celulele de
convecție dezvoltate în mantaua superioara (Astenosferă). Din punct de vedere genetic ariile
montane pot fi:

a) tectonice ce se
conturează ca munţilor bloc
(fig. 1) – horst-uri, delimitați
de linii de falie ce corespund în
relief unor culoare de vale –
grabene ori unor unități de
relief joase, depresionare.
Exemple: Vosgi (Franta),
Padurea Neagra (Germania),
Sierra Nevada (USA), Poaiana
Ruscă (Romania) etc.
Fig. 1 Horst si graben (sursa http://en.wikipedia.org/wiki/Horst_(geology))

b) vulcanice
(fig.2) se definesc ca
urmare a expulzării la
suprafața scoarței terestre a
topiturilor magmatice ce
provin din Astenosfera.
Vulcanismul poate fi de rift
(bazic) - islandic, de
subducție (acid) - cordiliera
andina, din munții vulcanici
situați în vestul Carpaților
Orientali sau punctual (hot
spot) – Hawaii etc.
Fig. 2 Tipurile de vulcanism in raport cu dinamica tectonică (sursa
http://oceanclass.blogspot.ro/2008/10/4-tectonica-plcilor-relieful-fundurilor.html)
 c) de încrețire (fig. 3), iau naștere
prin mișcarea convergentă a 2 placi
tectonice, acțiune care determina forțe de
compresie ce conduc la cutarea (încrețirea)
stratelor geologice de pe aliniamentul
contactului. Procesul poate fi asociat cu
„închiderea” unor bazine sedimentare
(oceanice sau marine) care are drept
consecinţă îndoirea, falierea, şarierea şi
ridicarea depozitelor submerse. Iau naştere
lanţuri monatne – cordiliere (Alpi, Carpaţi,
Anzi, Himalaza etc.), care sunt însoţite de
fenomene vulcanice efuzive (la suprafaţa
scoarţei terestre) şi intrusive (in interiorul
scoartei).
Apariţia şi evoluţia lanţurilor
montane sunt marcate de intervale de
intensă activitate tectonică – faze
orogenetice, separate temporal de intervale
de stabilitate în care devin preponderente
procesele de modelare determinate de
acţiunea agenţilor externi. Aceştia
Fig. 3 Formarea munţilor de încreţire (sursa reconfigurează permanent morfologia
http://www2.klett.de/sixcms/list.php?page=infothek_artikel&extra=Haack%20Weltatlas-
Online&artikel_id=108254&inhalt=klett71prod_1.c.164537.de) montană, dependent insă, de fondul
litologic şi structural al catenei. Sunt asociate acesteia, din punct de vedere petrografic, toate
categoriile genetice de roci – magmatice, metamorfice şi sedimentare

Evoluţie paleogeografică a ariilor montane pe teritoriul Romaniei

Spaţiul carpato-danubiano-pontic conservă sub diferite aspecte urmele a mai multor

orogeneze ce au generat catene montane ca urmare a „jocului” plăcilor tectonice ce au deschis
şi închis arii geosinclinale. Astfel au fost „contabilizate” de către geologi, începând din finele
Proterozoicului (acum cca 540 milioane ani) până în prezent următoarele orogeneze:
baikaliana, assyntică, caledoniană, hercinică şi alpină. Cele mai vechi unităţi de relief la zi ale
teritoriului românesc se regăsesc în Dobrogea - Podişul Casimcei şi Munţii Macinului,
schiţate în orogenezele caledoniană şi respectiv hercinică. Tot în aceasta din urmă se
metamorfizează şisturile cristaline din aria carpatică de mai târziu.
Cordiliera carpatică este rezultatul unor evenimente tectonice iniţiate acum cca 180 –
200 milioane ani ca urmare a contactului dintre 4 placi tectonice – Est-europeană, Panonică, a
Mării Negre şi Moesică). În evoluţia orogenezei alpine s-au manifestat faze de intensă
activiate tectonică, care au pus în loc structurile tectonice carpatice. Acestea s-au derulat în
alternanţă cu perioade de calm, în care suprafeţele nou exondate erau supuse proceselor
denudative.
Carpaţii Orientali sunt conseciţa relaţiilor tectonice stabilite între primele două plăci
menţionate (platforma est-europeană se subduce sub microplaca Panonică). Astfel, în evoluţia
geosinclinalului alpin corespunzător Carpaţilor Orientali, pot fi urmărite mai multe faze
orogenetice:
 kimericece (Jurasic, cca 200 – 180 mil. ani BP) – este faza „cristalizării” soclului
cristalin şi a sedimentării cuverturii mezozoice;
 austrică (Cretacicul mijlociu – cca 115-110 mil. ani BP) - generarea şariajelor
(încălecarea structurilor tectonice metamorfice) şi deplasarea avanfosei carpatice către est;
 laramică (Cretacicul superior, cca 65 mil. ani BP) finalizează exondarea zonei
cristalino-mezozice (inclusiv aria Masivului Rarău) şi a flişului intern cretacic. Continuă
şarierea şi deplasarea avanfosei catre est;
 savică, stirică şi moldavică (Miocen, acum 22-13 mil. ani BP) exondează în totalitate
munţii flişului (flişul extern). Faza moldavă (fig. 4) determină încălecarea orogenului peste
platforma moldovenească
(Carpaţii şi Subcarpaţii peste
Podişul Moldovei ce
funcţiona ca arie submersă).
Tot acum se fac simţite
primele erupţii care vor
construi în intervalul
Badenian – Pliocen (interval
temporal 13 – 2 mil. ani BP) Fig. 4 Reprezentare ipotetică, simplificată, a relaţiilor dintre stucturilor tectonice
lanţul vulcanic situat la caractreristice fâşiei estice a Carpaţilor Orientali, după faza orogenetică moldavică
vestul axului cristalin al Carpaţilor Orientali.
 valahă (Pliocen/Pleistocen, cca 2 mil. ani BP) va ridica catena carpatică pe alocuri cu
pană la 1000 de m faţă de situaţia altimetrică anterioară, conferind Carpaţilor aspectele
hipsometrice actuale.