Analiza morfometriei reliefului prin intermediul Arc Gis 9.

Analiza morfometrica a reliefului presupune determinarea unor indicatori clasici – hipsometrie,

panta, energie, fragmentare orizontala, care ne permit o aprecierea incipienta a caracteristicilor generale
ale reliefului.
Aceasta analiza se facea pana nu demult utilizant accesorii clasice – foaie milimetrica, hartie de
calc, rigla, diapazon etc. Trecerea la metodele geoinformatice, prin intermediul S.I.G. – urilor s-a facut
relative recent. Desi nu sunt musai metode mai rapide, rezultatele – produsele cartografice finale, sunt
mult mai expresive. Suportul analizei a ramas acelasi – harta topografica la scara mare, de regula
1:25000.
Pentru a initia analiza prin intermediul S.I.G. sunt necesare cateva etape pregatitoare – scanare,
georeferentiere, vectorizare. Pentru analiza morfometrica a reliefului importante raman elementele care
reprezinta relieful pe hartile topografice – izohipsele. Alaturi de acestea, cu un rol secundar, dar nu de
neglijat, sunt cotele, reteaua hidrografica, suprafetele lacustre, anumite limite morfologice, dar si date
suplimentare obtinute prin ridicari topografice cu teodolitul sau G.P.S. – ul. Toate aceste date exprimate
vectorial ne permit obtinerea unui MNT – model numeric al terenului. In literatura se mai folosesc si alte
abrevieri – MNAT, MND, MNA etc. Crearea unui MNT prin vectorizare este un process mare
consummator de timp. Uneori putem apela la compromisuri utilizand in analiza morfometrica – SRTM-
uri, care se preteaza in general pe suprafete mari, aproape imposibil de vectorizat in mod manual de pe
harti topografice la scara mare. SRTM – urile reprezinta modele numerice ale terenului, cu o rezolutie
medie, obtinute prin scanarea satelitara a suprafetei terestre - Shuttle Radar Topography Mission. Exista
numeroase surse de SRTM-uri, cel mai la indemana fiind cel oferit de Geospatial -
http://earth.unibuc.ro/index.php?s=download&c=dow_date_mnat, rezolutia acestuia fiind de 80 m – prin
rezolutie se intelege dimensiunea celulei reprezentata printr-un pixel intr-un model numeric.

Construirea unui MNT in ArcGis 9.2

Pentru realizare unui model numeric vom utiliza date vectoriale pentru curbe de nivel si cote
extrase de pe harti topografice.
Se incarca shp-urile cu Add Data. Apoi se urmareste calea – Arc Toolbox – 3D Analyst Tools –
Raster Interpolation – Topo to Raster
Pentru realizare unui model numeric vom utiliza date vectoriale pentru curbe de nivel si cote
extrase de pe harti topografice.
Se incarca shp-urile cu Add Data. Apoi se urmareste calea – Arc Toolbox – 3D Analyst Tools –
Raster Interpolation – Topo to Raster.
Se va active o fereastra –Topo to Raster (se va urmari a fi completate corespunzator campurile
marcate cu rosu):
Input feature data – din capatul campului, buton cu sageata negra se vor incarca alternant, cele 2 shp-uri
Field – se va preciza coloana din table de attribute in care se gasesc altitudinile
Type – se va preciza tipul de vector sau caracteristica elementului tematic al shp-ului
Output surface raster – se va denumi rasterul si se va preciza locul/folderul in care se va face salvarea
Output cell size – se precizeaza rezolutia rasterului (pentru MNT creat dupa vectori extrasi de pe hartile
topo 1/25000 se recomanda o rezolutie a pixelului de 10-20 m)
OK.

Daca avem o limita inclusa integral ca dimensiune stratelor vectoriale (vector de tip poligon)
pentru care dorim sa realizam MNT in fereastra Topo to Ratser se poate incarca si shp-ul respective. Se
va preciza in campul TYPE – optiunea Boundary. MNT raster va fi costruit doar in limitele poligonului
mentionat.
 Practic MNT –ul rezultat sta la baza derivarii hartilor morfometrice.

Harta hipsometrica

Hipsometria reliefului.
Harta hipsometrică este o reprezentare cartografică a treptelor morfologice de relief identificate
pe etaje altitudinale. Scopul realizării acestei harţi este surprinderea printr-un procedeu generalizat a
ansamblurilor tipice de relief corespunzătoare unor nivele hipsometrice. La stabilirea treptelor de elevaţie
se va ţine cont de caracteristicile genetice ale reliefului precum şi de tipologia procesele geomorfologice.
Dacă aceste pincipii pot fi respectate pentru zone de extinse spaţial dar şi altitudinal, ele nu mai
funcţionează pe arii restrânse de cercetare (Ex. : un spaţiu delimitat administrativ - comuna). În aceste
situaţii se pot stabili un număr de trepte hipsometrice în funcţie de amplitudinea generală a reliefului.
Obiectivul este construirea curbei sau a integralei hipsometrice, reprezentare grafică care oferă o imagine
primară, generalizată, a aspectului general al reliefului, al potenţialului morfodinamic, al vîrstei etc.
Elaborarea harţii. Orice hartă are ca suport cartografic baza geografică generală. Aceasta
este constituită din: limita arealului de studiu, reţeaua hidrografică permanentă sau intermitentă, cote
altimetrice, poziţia localităţilor şi de asemenea suficiente toponime (hidro-, oro- etc.) necesare pentru
citirea şi analiza harţii. Suportul de lucru este reprezentat de harţi topografice în curbe de nivel la scară
mare 1 : 50000 sau 1 : 25000.
La stabilirea nivelurilor hipsometrice se va incerca a se ţine seama de caracteristicile
geomorfologice ale formelor de relief, dar şi ale proceselor. Reprezentarea cartografică a treptelor trebuie
să ilustreze relaţia dintre morfologie şi etapele, fazele genetice de evoluţie ale acesteia. Aspectul cantitativ
al acestei reprezentări (etaje altimetrice ce ocupă anumite suprafeţe) trebuie completat cu cel calitativ (
fiecărei suprafeţe sa-i corespundă forme, procese tipice, idividualizate genetic). Conţinutul calitativ are ca
bază de informare materiale cartografice elaborate anterior, aerofotograme, masurători efectuate în teren
etc.
După stabilirea treptelor hipsometrice acestea vor fi delimitate în spaţiu hărţii prin identificarea şi
extragerea izohipselor corespunzătoare. Curbele de nivel utilizate în vederea particularizării treptelor
altimetrice se vor nota cu valorile lor pentru a permite citirea şi analiza ulterioară. Diferenţierea
cartografică a etajelor se face fie prin metoda haşurilor fie prin cea a diapazonului cromatic conform
regulei : etajului superior i se va aplica o haşură mai densă sau o culoare mai intensă decât treptei
inferioare.
Caracterul aplicativ. Cartografierea detaliată, bine structurată a etajelor de elevaţie ale
reliefului oferă baze informative în vederea proiectării, amenajării şi întreţinerii : intravilanelor, căilor de
comunicaţie, zonării culturilor agricole, exploatării şi întreţinerii fondului forestier, al păşunilor şi
fâneţelor, al proiectării liniilor de transport etc.
Curbele hipsometrice. Se pot construi ca relaţie între treapta hipsometrică şi suprafaţa ocupată
de aceasta în cadrul arealului de studiu. Datele înregistrate tabelar în Excel permit construirea simplă a
reprezentarii grafice fie sub forma coloanelor fie a linie.
Construirea hartii hipsometrice in ArcMap.
Harta hipsometrica este un derivat din MNT. In principiu o harta hipsometrica, in functie de
ecartul altitudinal corespunzator ariei de studiu, trebuie sa contina un nr. de 5 pana la 10 trepte
hipsometrice. Arc Map permite impartirea acestor trepte dupa diverse criterii, unul fiind al treptei egale
valoric – dezavantaj fiind limite ale caror valori nu ne permit compararea cu harti similare realizate in alte
arii ; avantaj – analiza statistica a hipsometriei se face pe nivele altitudinale comparabile (Ex. h=649,
H=1120m, Amplitudinea reliefului = H-h=471m. Daca optam pentru 5 clase, valoarea treptei va fi
A/5=94.2 m, de unde limitele h+94.2, h+(94,2x2), h+ (94.2x3) si h+(94.2x4) ). Alt criteriu – cel mai
frecvent utilizat, este cel al limitelor reprezentate de nr. intregi divizibile la 100 (Ex). h=649, H = 1120,
limitele claselor vor fi valorile 700, 800, 900, 1000, 1100.
Setarile, indiferent de metoda aplicata se fac din proprietatile rasterului MNT. Dublu clic pe
denymirea rasterului din lista din dreapta Layers a interfatei ArcMap – se va deschide o fereastra Layer
Properties – Symbology. Aici se vor completa campurile Show – Classified, Clasification – Classe (se
stabilesc nr. de clase), Label ( se stabilesc nr. de cifre corespunzatoare limitelor)

iar in final ClassifyI – se va deschide o noua fereastra in care se vor completa urmatoarele campuri :
Method – se alege metoda de delimitare a claselor – Manual sau Equal Interval, apoi Break Values se
inscriu limitele claselor . OK ! OK !
Pentru finalizarea hartii, imaginea creata va fi transferata de pe optiunea Data View pe Layout View

Pentru a optine o imagine grafica (histograma) care sa vizualizeze ponderea sau suprafata fiecarei clase in
aria zonei de studiu se foloseste optiunea Histogram din Spatial Analyst, dupa ce in prealabil se
mentioneaza in campul Layer, rasterul dupa care va fi creata aceasta reprezentare grafica, in speta , pentru
cazul nostru Histograma (fostul raster MNT).
Reprezentarea grafica va suporta cateva modificari utilizand alternant optiunile Properties si Advanced
Properties, care sunt accesate prin clic dreapta pe imaginea histogramei. Aceasta va fi apoi salvata ca
imagine utilizand optiunea Export.
Imaginea din Layer Viewi va suporta ajustari :
1. Clic dreapta si se va selecta formatul paginii din Page and Print Setup
- Se vor insera accesoriile hartii din Insert- Title, Legend, North Arrrow, Scale bar, Picture (se
insereaza imaginea histogramei)
2. Toate aceste inserari pot fi ajustate din proprietatile lor, ce pot fi accesate cu clic dreapta pe
imaginea insertului.
3. Important, insa nu musai in final, backgroundul tematic al hartii trebuie accesorizat cu ceea ce se
cheama baza geografica a unei harti. Aceste elemente sunt reprezentate de shp-uri tematice –
hidrografie, toponime, intravilane, cai de comunicatie etc. Acestea trebuie identificate si in
legenda hartii. Shp-urile incarcate vor fi vizualizate in fereastra Layers, acolo unde se pot
modifica caracteristicile calitative ale vectorilor (grosime, culoare, hasurare etc).

Salvarea finala a hartii se va face din File – Export Map. Se atribuie denumire hartii conform tematicii si
va fi salvata ca imagine la o rezolutie corespunda intereselor.

Ulterior va fi salvat si proiectul creat in Arc Map File – Save, pentru eventualitatea in care s-au omis
anumite detalii in campul hartii. Odata proiectul salvat vom putea reveni cu usurinta la ultima faza de
lucru.
Pentru a se da un plus de plasticitate harti se va crea un raster Hillshade – optiune identificabila in
Spatial Analyst. Atentie la Input raster se va introduce rasterul corespunzator MNT-ului (redenumit
Hipsometrie). Rasterului Umbrire se va atribui din Layer Properties – Display, o transparenta de 60-
70%m pentru a putea fi vizualizat si backgroundul tematic - hipsometrie. Ca urmare a adugarii noului
strat (nu va aparea in legenda, aceasta avand drept scop castigarea unui plus de estetica al imaginii
finale) se va pierde putin din contrastul hartii.
 GEODECLIVITATEA RELIEFULUI.
ANALIZA ŞI ÎNTOCMIRA HĂRŢII PANTELOR.

Geodeclivitatea reliefului reprezintă un important indicator morfometric, utilizat frecvent în

caracterizarea complexă a reliefului. Înclinarea reliefului condiţionează, alături de factorii geologici
(petrografie şi structură), climatici, hidrologici, biopedogeografici şi antropici, geneza, dinamica,
intensitatea şi tipul proceselor denudative. Panta reprezintă expresia geometrică în relief a atracţiei
gravitaţionale, aceasta fiind factorul declanşator a diferitelor procese geomorfologice. Noţiunea de pantă
este proprie înclinării văi lor (utilizată atât în hidrogeografie şi hidrotehnică, cât şi în alte discipline care
utilizează cercetările geomorfologice pentru diverse lucrări de amenajare a teritoriului). În cadrul analizei
geomorfologice a unei regiuni trebuie abordate nu numai profilele longitudinale ale reţelei hidrografice, ci
şi toate celelalte suprafeţe cu diferite înclinări create de un ansamblu de procese geomorfologice (lunci,
terase, versanţi, suprafeţe de nivelare etc.).
Analiza geodeclivităţii reliefului, respectiv calcularea înclinării tuturor suprafeţelor ce alcătuiesc un
teritoriu, reprezintă o analiză mai dificilă datorită volumului mare de măsurători. Azi se utilizează într-o
măsură din ce în ce mai mare computerul, în care programele ARC-INFO (şi altele) rezolvă rapid calculul
pantelor pe baza curbele de nivel scanate şi digitizate, având chiar posibilitatea obţinerii grafice a
rezultatelor. Datorită accesului limitat la asemena programe este necesară şi cunoaşterea metodelor
clasice de calcul a pantelor pe baza hărţii topografice şi de a realiza manual harta pantelor. Analiza
pantelor talvegului şi a înclinării teraselor, versanţilor şi niveluri/or de eroziune are, în primul rând, o
importanţă majoră pentru realizarea hărţii geomorfologice generale (unele şcoli geomorfologice
utilizează categoriile de pante drept fond calitativ al hărţii geomorfologice - Macar, 1968). Pe lângă
aceasta, harta pantelor are şi o importanţă practică de necontestat, căci orice lucrare de amenajare a
terenurilor trebuie să ţină seama în cel mai înalt grad de acest element morfometric. Nu se poate concepe
un studiu bonitativ al terenurilor, al claselor de terenuri agricole ce pot fi mecanizate, al construcţiilor de
drumuri, al amenajărilor silvice, fară o cunoaştere a geodeclivităţii formelor de relief. Tocmai datorită
importanţei deosebite a hărţii geodeclivităţii (pantelor) la realizarea acestor lucrări şi hărţi speciale,
trebuie să se ţină seama nu numai de datele oferite de harta topografică (curbe de nivel) ce pot fi
prelucrate şi cu asistenţa computerului, ci şi de observaţiile rezultate din interpretarea distribuirii pe pante
a elemntelor de vegetaţie, hidrografie, utilizare etc.
Tema lucrării: Întocmira hărţii pantelor (metoda clasica)
Înclinarea suprafeţelor sunt exprimate matematic prin unghiul vertical dintre un plan ipotetic
absolut orizontal şi planul înclinat ce corespunde suprafeţei topografice(fig.1)

Fig. 1 Determinarea pantei

Acest unghi, numit în mod curent unghiul de pantă, poate fi determinat fie pe baza curbelor de nivel de pe
harta topografică, şi atunci el este exprimat prin grade sexagesimale, fie pe baza indicatorilor fragmentării
reliefului, şi atunci el este exprimat procentual.
Prin cunoaşterea diferenţei de altitudine dintre două curbe de nivel, care este h, o valoare constantă
(echidistanţa dintre curbele de nivel) şi valoarea distanţei liniare dintre cele două curbe de nivel, care este
1, unghiul de pantă a poate fi obţinut direct în baza formulei tg α = h/l prin citirea din tabelele cu valori
naturale ale funcţiilor trigonometrice. Deasemenea unghiul de pantă poate fi exprimat în procente (%,tg α
= h/l x 100) sau promile (‰, tg α = h/l x 1000). Determinarea unghiului de pantă se poate face utilizând
graficului de pantă (fig. 2) ce însoţeşte hărţile topografice la scară mare. Acest grafic este util în
elaborarea unui instrument necesar întocmirii hărţii pantelor – diapazonului pantelor.

Fig. 2 Determinarea pantei cu ajutorul Fig. 3 Diapazonul pantelor

graficului de pantă

Astfel, prin citirea acestei lungimi, se obţine direct valoarea în grade a unghiului de pantă. Acest
grafic există deja construit în afara chenarului hărţii topografice, în partea de jos, lângă scara numerică a
hărţii. Utilizarea lui pentru măsurarea cu ajutorul compasului direct pe hartă şi pentru delimitarea
arealelor cu diferite înclinări este greoaie, de aceea, pentru o măsurare mai rapidă a geodeclivităţii, se
foloseşte diapazonul pantelor. Acesta nu este altceva decât un dreptunghi de calc pe care sunt copiate de
pe graficul de pantă lungimile distanţelor dintre curbele de nivel, având înscrise valorile unghiului
corespunzător. Pe una din laturile mari ale dreptunghiului de calc se trec distanţele dintre curbele
normale, iar pe latura opusă, cele dintre curbele principale. Diapazonul trebuie construit numai pentru
scara hărţii topografice a perimetrului analizat (de aceea, se construiesc diapazoane separate pentru
fiecare scară în parte). Datorită multitudinii de operaţii necesare la realizarea hărţii pantelor, se înţelege
necesitatea eşalonării acestora în câteva etape:
In prima etapă, din harta topografică, se copiază, în tuş, următoarele (vor apărea doar pe harta finală
nu şi pe ciornă):
- principalele cote topografice şi oronimele;
- reţeaua hidrografică permanentă şi hidronimele;
- perimetrul localităţilor şi toponimele.
In a doua etapă, se copiază, cu creionul, numai curbele de nivel principale, în cazul regiunilor
montane şi deluroase cu fragmentare mare sau curbele de nivel normale, în regiunile de câmpie sau în
cele deluroase cu fragmentare mică.
În cea de a treia etapă, se stabilesc clasele de pantă ce vor fi determinate cu ajutorul diapazonului,
apoi se măsoară distanţa dintre două curbe de nivel succesive. Aceasta se face orientând diapazonul cu
latura mare corespunzătoare (în funcţie de cazul adoptat în etapa anterioară), tangentă curbei de nivel.
Astfel, liniuţele care reprezintă distanţa dintre două curbe de nivel succesive sunt perpendiculare pe
acestea. Prin translaţia diapazonului în lungul curbelor de nivel, se ajunge ca una din liniuţe să fie
cuprinsă exact între cele două curbe. Atunci ne oprim şi marcăm liniuţa cu creionul pe harta de pe coala
de calc, fără să omitem a trece, de o parte şi de alta a ei, valoarea unghiului pantei sau clasa de pantă de pe
diapazon. Această operaţie se repetă în lungul spaţiului dintre cele două curbe de nivel, până se
completează. Se trece apoi la alt spaţiu dintre următoarele două curbe de nivel succesive, până când se
acoperă întregul perimetru analizat. Vom obţine, astfel, atât în lungul curbelor de nivel, cât şi pe fiecare
treaptă altimetrică, o succesiune de mici dreptunghiuri, trapeze, în care sunt înscrise valorile declivităţii.
În ultima etapă, aceste dreptunghiuri se grupează în areale cu acceaşi valoare şi se conturează, de astă
dată în tuş, păstrându-se în interior valoarea comună a declivităţii. Se trece apoi la colorarea lor diferită,
în conforinitate cu principiile elaborate de Comisia de Cartografiere Geomorfologică a Uniunii
Geografice Internaţionale:

Valoarea pantei: Culoarea:

0–2 alb
2- 5 galben citron
5 – 10 galben intens
10 – 15 oranj
15 – 20 roşu coral
20 – 30 ocru
30 - 45 maro
peste 45 violet sau semne cartografice speciale

Clasele de panta pot fi stabilite si dupa criterii morfologice, colorarea lor facandu-se utilizand
culori sau nuante de culori a caror intensitate sa creasca dinspre valori mici catre valori mari ale pantei.

Panta (grade)
<1
1-3 Suprafeţe orizontale şi suborizontale
3–8 Suprafeţe de racord
8 - 15 Versanţi slab înclinaţi
15 - 25 Versanţi mediu înclinaţi
25 – 35 Versanţi puternic înclinaţi
35 – 45 Versanti foarte puternic inclinati
45 - 55 subabrupturi
> 55 abrupturi

După colorare, care se face pe spatele colii de calc, se şterg valorile înscrise cu creionul pe faţa
calcului, în interiorul arealelor conturate cu tuş. Harta obţinută are astfel aspectul unui mozaic, în care
culorile mai deschise indică o geodeclivitate redusă, iar culorile intense, o geodeclivitate ridicată.
Referatul lucrării. Textul referatului trebuie să conţină, pe lângă localizarea geografică a
perimetrului, o interpretare a hărţii pantelor:
- se urmăreşte o explicare a declivităţii, în funcţie de fragmentarea reliefului;
- legătura dintre valorile gedeclinităţii, pe de o parte, şi rocă şi structură, pe de alta;
- se defineşte potenţialul morfodinamic al versanţilor, în concordanţă cu geodeclivitatea acestora.

Întocmira hărţii pantelor – utilizand ArcMap 9.2

Generarea unei harti a pantelor in Arc Map este o sarcina relativ usoara odata ce avem construit un MNT,
acesta de fapt stand la baza, prin derivarea, a crearii stratelor tematice morfometrice.
Pasii sunt urmatorii: Spatial Analist – Surface Analysis – Slope se va deschide o fereastra Slope care va fi
completata astfel:
Input surface – se va introduce modelul raster
Output measurement – Degree
Z factor
Output cell size – 10 - 20 m
Output raster – se va denumi si stabili locatia documentului nou creat

OK
Gruparea claselor de panta se face automat astfel ca trebuie reconfigurate nr. de clase si limitele
acestora utilizand Layer Properties – Simbology. Optam pentru clase diferentiate dupa criterii
morfologice
< 1 – suprafete orizontale
1 -3 - suprafete suborizontale
3 -8 – suprafete de racord, glacisuri, piemonturi, pedimente
8 – 15 – versanti slab inclinati
15 – 25 – versanti mediu inclinati
25 – 35 - versanti puternic inclinati
35 – 45 – versanti foarte puternic inclinati
45 - 55 – subabrupturi
>55 abrupturi
Nr. de clase poate fi stabilit si in functie de expresivitatea hartii. Ex. – daca panta maxima este de 21
grade se vor stabili alte limite la categoria versanti:1,3,7,12,18 .
Modificarile tehnice din Simbology se realizeaza aproape identic ca la harta hipsometrica. Crearea
plansei, legenda, titlul, scara, nordul etc se construiesc identic ca la harta hipsometrica – unele elemente
se pot pastra - nordul, scara, partial Legenda. Se va reconstrui histograma pantelor. Atentie la Spatial
Analyst – Layer se va preciza rasterul MNT (redenumit ulterior Hipsometrie).
Ultimile ajustari se fac in Layer View. In principiu se pastreaza caracteristicile paginii setate in proiectul
salvat Hipsometrie. Vor fi actualizate datele in conformitate cu tematica noii harti.
Se va exporta harta din File – Export Map.
La final se salveaza proeictul cu Save As – pante, pentru a fi utilizat facil ulterior in cazul in care mai
trebuiesc facute modificari in cadrul plansei.

Harta energiei de relief

Expresii echivalente: adâncimea fragmentării, energia reliefului, intensitatea fragmentării

verticale, adâncimea nivelelor locale de eroziune, altitudinea relativă a reliefului, amplitudinea reliefului.
Energia reliefului exprimă intensitatea sau profunzimea până unde a pătruns eroziunea verticală,
generată în principal de scurgerea apei reţelei hidrografice. Adâncimea fragmentării este indicatorul
morfometric a cărei dimensiune este dependentă şi de alte variabile: niveluri de bază general sau local,
mişcări epirogenetice, accidente tectonice (falii, flexuri). Corelată cu alte elemente morfometrice sau
morfologice, energia reliefului ne oferă o imagine asupra evoluţiei reliefului plecând fie de la un moment
zero al denudaţiei (transgresiuni marine) fie de la o suprafaţă modelată inţial, supusă unui ciclu erozional
anterior (peneplenă, pediplenă).
 Energia reliefului reprezintă diferenţa de altitudine dintre un H maxim şi unul minim, raportată la
un anumit teritoriu (energia reliefului Romaniei H maxim 2544 m şi H minim nivelul „0" al Mării Negre
sau de ce nu adâncimea maximă a reliefului în şelful continental al Romaniei) sau la unitate de suprafaţă
(km², ha, ar etc) în funcţie de scara de reprezentare. Cel mai frecventa aceast indicator se exprimă în metri
şi se raportează la km². Ca reprezentare cartografică se poate aplica metoda cartogramelor, a bazinelor
hidrografice sau a izoliniilor.
Ca suport de lucru se folosesc materiale topografice la diferite scări. Pentru rezultate cat mai
corecte se vor folosi hărţi topografice cu izohipse, la scară mare: 1:50000, 1:25000.
Baza geografică generală este constituită din: limita arealului de studiu, reţeaua hidrografică
permanentă sau intermitentă, cote altimetrice, poziţia localităţilor şi de asemenea suficiente toponime
(hidro-, oro- etc.) necesare pentru citirea şi analiza harţii.
Harta finală trebuie completată cu titlu, legenda, scara grafică, orientare, grafice, imagini etc.
Aspecte aplicative. Amenajările complexe teritoriale impun cunoştinţe căt mai exacte asupra
relaţiilor ce se stabilesc între diverşi parametri morfometrici şi intensitatea proceselor modelatoare. Din
acest punct de vedere se apreciază că pot fi definite două aspecte distincte cu privire la intersul practic pe
care îl are energia reliefului. Unul priveşte efectele determinate de dimensiunea adâncimii fragmentării
asupra componentelor naturale ale peisajului geografic. Constă în identificarea limitelor corespunzătoare
energiei care determină ruperile echilibrului morfologic. Cel de-al doilea aspect vizează măsurile se se
impun a fi luate pentru diminuarea unor fenomene negative declanşate de cauze antropice sau naturale şi a
căror dinamică este dependentă şi de energia reliefului.
Asemenea aspecte sunt determinate de construirea de baraje, lacuri de retenţie, căi de transport,
lucrări de amenajare a versanţilor, de zonarea agricolă etc. De asemenea întocmirea harţilor adâncimii
reliefului pot fi utilizate pentru identificarea zonelor de risc geomorfologic, a ariilor predispuse la
îndepărtarea orizontului de sol etc.
Metoda cartogramelor. Calcularea energiei de relief se realizează pe pătrate, după ce iniţial
suprafaţa de studiu se caroiază cu suprafeţe etalon - km² sau hectar. Se va calcula adâncimea fragmentării
ca diferenţă dintre H max. Şi H min. Din fiecare carou, valoarea identificată fiind înscrisă în centrul
pătratului. În funcţie de amplitudinea indicatorului se vor stabili şi limitele claselor de fragmentare. În
principiu numărul de clase nu trebuie să fie exagerat, dar nici minimizat, astfel încât produsul cartografic
să corespundă scopului întocmirii oricărei hărţi: claritate, uşurinţă de citire şi interpretare etc. Limitele
claselor pot fi stabilite arbitrar astfel încât acestea să definească ecarturi cu diferite amplitudini ale
indicatorului morfometric: foarte mare, mare, mediu, foarte mic, mic etc. De asemenea limitele claselor
pot fi stabilite după metode statistice.
Reprezentarea cartografică a carourilor se poate face monocolor sau policolor utilizând metoda
punctului, a haşurii sau a culorii integrale.
Etape de lucru:
1. se delimitează aria de studiu;
2. se trasează reţeaua de carouri;
3. se calculează energia reliefului folosind suportul cartografic în curbe de nivel şi reţeaua de carouri;
4. valorile determinate se înregistraeză în centrul carourilor;
5. se stabilesc numărul de clase în funcţie de amplitudinea energiei;
6. se haşurează sau colorează carourile în funcţie de clasa în care se încadrează;
7. se completează harta cu baza geografică: reţea hidro, cote, intravilane, toponime, căi de comunicaţie etc.;
8. se adaugă harţii elementele auxiliare: titlu, legenda, scara grafică, orientarea etc.
Metoda bazinelor hidrografice. Oarecum similară, calculul energiei realizânduse pe bazine
hidrografice de acelaşi ordin de marime, delimitate în prealabil. Valorile determinate se înscriu în
interiorul fiecărui bazin şi în funcţie de valorile determinate se vor stabili numărul de clase şi limitele
acestora. Se va aplica apoi o metodă de reprezentare grafică a claselor: haşură, diapazon cromatic etc.
Metoda izoliniilor. Deriva din metoda cartogramelor prin interpolarea valorilor inregistrate
în caroiaje. Având în vedere modul arbitrar de trasare a reţelei de carouri se recomandă îndesirea acestora.
Poate fi aplicată astfel metoda caroiajelor semisuprapuse, care triplează numărul de carouri şi în
consecinţă puncte ale căror valori prin interpolare vor permite trasarea cu o mai mare exactitate a
izoliniilor ce vor defini în spaţiul hărţii diferitele clase morfometrice.

Realizarea hărţii energiei utilizand ArcGis 9.2

Generarea hartii energiei de relief presupune construirea a doua rastere unul cu altitudinea
maxima pe unitate de suprafata al doilea cu altitudinea minima, ambele derivate din MNT
(Hipsometrie).
Pasii care trebuie urmati sunt
Arc Toolbox – Spatial Analyst Tools – Neighborhood – Focal Statistics, se va deschide o
fereastra Focal Statistics, in care trebuie completate:
Input raster – se introduce modelul raster al reliefului, primul raster creat
Output raster - se va denumi si stabili locatia documentului nou creat (denumiti maxim)
Units – Map
Height – 1000 m
Width – 1000 m
Statistics type – Maximum

Verificati datele introduse.

OK
Va fi generat un model raster cu altitudinea maxima in carouri de 1 kmp.

Identic se procedeaza pentru generarea unui model de minim, singurele diferente constau in
nume_minim si Statistics Type – Minimum

Harta energiei se va obtine scazand din valorile maxime – valorile minime, astfel:
Arc Toolbox – Spatial Analyst Tools – Math – Minus, se va deschide o fereastra
Input raster or constant value 1 – se introduce rasterul maxim
Input raster or constant value 2 – se introduce rasterul minim

Output raster - se va denumi si stabili locatia documentului nou creat (denumiti energie).
Se va obtine noul raster care va suporta ajustarile ca si la cecelalte Layere. Avand in vedere
metoda de lucru, noul raster va depasi limitele arealului de studiu fapt pentru care se va aplica un
decupaj pe seama rasterului utilizand shp –ul poligon pentru limita ariei de studiu (in cazul
nostru cumpana): ArcToolbox – Spatial Analyst Tools – Extraction_Extract by Mask.
Apoi se vor face modificari ale proprietatilor rasterului din fereastra Layers Properties –
Symbology (modificarile tehnice se realizeaza aproape identic ca la harta hipsometrica, pantelor).
Se stabilesc clasele si limitele acestora in functie de valoarea maxima si minima a energiei.
Crearea plansei, legenda, titlul, scara, nordul etc se construiesc identic ca la harta hipsometrica –
unele elemente se pot pastra - nordul, scara, partial Legenda.
Se va exporta harta din File – Export Map.
La final se salveaza proeictul cu Save As – energie, pentru a fi utilizat facil ulterior in cazul in care mai
trebuiesc facute modificari in cadrul plansei.

Harta densitatii fragmentarii reliefului

Densitatea fragmentarii orizontale a reliefului este un indicator morfometric care releva

gradul se sectionare a morfologiei terestre de catre forme negative de relief rezultate in urma
eroziunii exerciatte de diferiti agenti si procese geomorfologice. In principal fragmentarea
reliefului este consecinta instalarii retelei hidrografice care prin scurgerea apei genereaza
eroziunea fluviala si in consecinta cele mai ample forme de relief create de rauri – vaile. La
acestea se adauga forme negative rezultate in urma siroirii, proceselor gravitationale etc
Dintre metodele clasice utilizate in trecutul nu prea indepartat mentionam metoda
cartogramelor si cea a cartogramelor mobile. Indicatorul morfometric se exprima in km/kmp.
Realizarea hartii fragmentarii orizontale prin intermediul ArcGis 9.2
Aceasta harta se genereaza pe baza vectorilor (linie) extrasi corespunzatori formelor
negative de relief, identificate cu ajutorul retelei hidrografice si a inflexiunilor care marcheaza
concavitatile terestre, utilizand suportul topografic georeferentiat. Retinem ca un asemenea shp
poate fi generat automat dupa un MNT, insa ulterior sunt necesare proceduri de corectarea a
traseelor. Metoda vectorizarii este mai greoaie insa mai precisa.
 Astfel va fi creat un shp cu forme negative de relief. Atentie: vectorizarea se va face
dincolo de limitele ariei de studiu pe distante de cca 1 km, pentru a exclude erorile ce apar ca
urmare a lipsei din interpolare a datelor de dincolo de limite/
Etape de lucru: se incarca shp –ul cu vectorii forme negative apoi Spatial Analyst –
Density, se va deschide o fereastra, unde trebuiesc completate:
Input data – shp – ul cu vectorii
Density type – Simple
Search radius – 1000 m
Output cell size – 10/20m

Output raster - se va denumi si stabili locatia documentului nou creat (denumiti densitate).
Se va obtine noul raster care va suporta ajustarile ca si la cecelalte Layere. Avand in vedere
metoda de lucru, noul raster va depasi limitele arealului de studiu fapt pentru care se va aplica un
decupaj pe seama rasterului utilizand shp –ul poligon pentru limita ariei de studiu (in cazul
nostru cumpana): ArcToolbox – Spatial Analyst Tools – Extraction_Extract by Mask.
Clic dreapta pe denumirea documentului densitate – Properties – Layers Properties – Symbology
(modificarile tehnice se realizeaza aproape identic ca la harta). Se stabilesc clasele si limitele
acestora in functie de valoarea maxima si minima a densitatii. In principiu aceste sunt nr. Intregi
de ordinul 1,2,3,4 etc. Atunci cand ecartul de fragmentare este redus, se pot folosi si valori
subunitare – 0,5, 1, 1,5, 2 etc. Crearea plansei, legenda, titlul, scara, nordul etc se construiesc
identic ca la harta hipsometrica – unele elemente se pot pastra - nordul, scara.
Crearea plansei, legenda, titlul, scara, nordul etc se construiesc identic ca la harta hipsometrica –
unele elemente se pot pastra - nordul, scara, partial Legenda.
Se va exporta harta din File – Export Map.
La final se salveaza proeictul cu Save As – fragmentare pentru a fi utilizat facil ulterior in cazul in care
mai trebuiesc facute modificari in cadrul plansei.

PS : nu uitati histograma - Spatial Analyst – Layer se va preciza rasterul densitate

Alte harti

Spatial Analist – Surface Analysis

Aspects – se va obtine harta expozitiei versantilor;
Hillshade . – harta umbririi/iluminarii reliefului, da un efect de reliefare hartii daca i se aplica un
grad de transparenta.