Modelul numeric al terenului

Grupa B 111-B BAT Sd. Maria Mihai

Sd. Iușan Larisa Maria
Sd. Lazăr Toni

Modelul numeric al terenului (MNT) reprezinta punctul de plecare atat pentru calcularea
unor elemente morfometrice ale reliefului şi realizarea hartilor geomorfologice digitale cat şi
pentru analiza spatiala si modelarea matematica, metode specifice Sistemelor Informaţionale

https://www.geotutorials.ro/mnat/ 1
Geografice, în vederea rezolvării unor probleme teoretice si practice din domeniul geografiei si
nu numai.
Miller si Laflamme sunt primii care folosesc termenul de “model numeric al terenului” in
anul 1958 si l-au definit drept “o reprezentare statistica a suprafetei continue a terenului utilizand
un numar mare de puncte a caror coordonate orizontale (x, y) impreuna cu altitudinea (z) sunt
cunoscute, reprezentare realizata într-un sistem de coordonate arbitrar”.
Obtinerea modelului numeric al terenului este posibila prin interpolarea curbelor de nivel
cu ajutorul programelor specializate de GIS.
Utilizat în Europa, are în prezent un înţeles mult mai larg în comparaţie cu definiţia dată
de Miller şi Laflamme. Astfel MNT include pe lângă valorile altitudinale și o serie de elemente
suplimentare cumardiscontinuităţi ale terenului (creste, abrupturi, cursuri de apă) sau valori ale
pantelor, aspectului, vizibilităţietc. Deşi în general nu este o greşeală utilizarea oricărei variante
prezentate mai sus, există situatii specificecând este important daca o reprezentare digitală a
terenului este un MNST, un MDE sau un MNAST. Alţi termeni mai rar folosiţi care se referă la
acelaşi tip de reprezentare sunt:
-Digital Ground Model (DGM) utilizat cu precădere în Marea Britanie;
-Digital HeightModel (DHM) care provine din Germania.
Modelele amintite anterior se referă strict la reprezentări ale suprafeţei terestre. Există şi
modele numericale înălţimii obiectelor de la suprafaţa terenului (de exemplu clădirile) care
poartă denumirile de Digita Surface Model (DSM) sau Digital Feature Heigh Model (DFHM).

Elaborarea unui model numeric al terenului Crearea şi utilizarea

ulterioară a MNT presupune parcurgerea următoarelor etape:

https://www.geotutorials.ro/mnat/ 2
 •generarea M NT: achiziţia datelor şi construirea modelului. Se referă la modul
de achiziţie al datelor, la realizarea propriu-zisă a modelului prin diferitmetode de
interpolare precum şi la alegerea structurii de reprezentare a datelor (raster sau TIN)
•manipularea MNT: corectarea erorilor şi eventual actualizarea modelului,
operaţiuni de filtrare, combinaremai multor modele provenite din surse sau perioade
diferite, transformarea structurii modelului (TIN–rasterinvers);
•interpretarea MNT: analiza modelului şi extragerea informaţiilor utile;
•vizualizarea MNT: redarea grafică a MNT (reprezentări 2D, 3D, animaţie, etc.),
etapă strâns legată deceanterioară;
•exploatarea MNT: dezvoltarea aplicaţiilor specifice pentru domeniul dorit. Deşi
parcurgerea tuturor etapelor este obligatorie, aceasta se poate face în ambele sensuri.
Astfe rezultatul care se obţine într-o etapă poate reprezenta un feedback pentru etapa
anterioară, procesul sereiobţinându-se un nou model mai bun.

Sursele datelor grafice (altitudine) pentru crearea modelelor numerice ale suprafetei
terenului:
Ridicări topografice
Aerofotograme(metoda stereoscopică)
Imagini satelitare(stereo-autocorelaţie)
 Digitizarea curbelor de nivel de pe hărţile şi planurile topografice
GPS

1. Aerofotograme(metoda stereoscopică)
Teledetecţia şi aerofotogrammetria tind să devină principalele modalităţi de culegerea a
dateloaltimetrice necesare generării MNT. Acestea sunt metode de achiziţie a datelor în care se
încearcminimalizarea efortului de culegere a datelor simultan cu creşterea acurateţei modelelor
rezultate.
•foloseste atât aerofotogramme cât şi imagini satelitare;
•sunt utilizaţi senzori pasivi(echipament fotografic sau radiometre) precum şi
imagini obţinute cu ajutorul senzorilor active cum ar fi sistemele.
Viziunea stereoscopică permite estimarea coordonatelor x,y,z ale unui punct de pe
suprafata terestru fotografiat (cu o cameră a cărei geometrie este cunoscută) din cel putin două
pozitii ale căror coordinate sunt cunoscute. Punctul aflat pe suprafata terestră trebuie reperat pe
ambele aerofotograme. Relatiile geometrice stabilite între geometria camerei fotografice, a
punctului de pe suprafata terestră si a pozitiei aparatului de zbor (aerotriangulatia), permit
ortorectificarea aerofotogramelor si transformarea lor în imaginortorectificate. Exemple de MNT
realizate prin teledetecţie:
•ASTER (Advanced Spaceborne Thermal Emission and Reflection Radiometer)
-oferă imagini în 14benzspectrale, cu o rezoluție ce variază între 15-90 m. Imaginile
ASTER sunt disponibile în proiecție UniversTransverse Mercator (UTM), doar unele
scene fiind stocate în alte proiecții. Datele sunt referențiateîsistemul WGS 84. Formatul
fișierelor este HDF-EOS (Hieratical Data Format) putând fi achiziționate peCDROM,
DVD, DLT, 8-mm tape, sau prin FTP.
•SRTM (Shuttle Radar Topography Mission) -produce MNT (fişiere cu
extensia .hgt) cu o rezoluţie de 90mFrecvent acestea prezintă “găuri negre”, adică areale

https://www.geotutorials.ro/mnat/ 3
 în care lipsesc datele şi care pot fi corectate prin diferite procedee (“peticire”). Se pot
descărca, atât pentru teritoriul USA cât şi pentru majoritatea regiunilor globului de pe
site-ul USGS.
•RADAR: Radio Detecting And Ranging şi LIDAR: Light Detection And
Ranging-tehnologie care utilizeaza pulsurile laser pentru a determina distantele până la
suprafetele vizate. Se obtin modele numerice ale suprafeteterestre de înaltă rezolutie, din
care prin procesare, se poate obtine altitudinea suprafetei terestre si volumul vegetatiei
sau al constructiilor.
AVANTAJE:
•relativa uşurinţă cu care se obţin datele şi faptul că permit obţinerea unor MNT
cu o acurateţe medie sau mare
•posibilitatea eliminării datelor redundante în momentul achiziţiei datelor,
densitatea acestora putând fi adaptatla complexitatea reliefului;
•se pot obţine date şi pentru regiunile pentru care nu se pot aplica celelalte metode
(zone pentru care nu exista hărţi topografice, zone în care accesul este interzis din cauze
politice sau militare şi zonele cu teren foarte accidentat).
DEZAVANTAJE:
•preţul care, deşi este mai mic decât cel al unei ridicări topografice pentru aceeaşi
suprafaţă, rămâne încăpremare pentru mulţi utilizatori;
• precizia datelor care poate fi diferită în funcţie de relieful suprafeţei terestre:
erorile sunt mult mai mari pentru regiunile montane care prezintă mari oscilaţii ale
valorilor morfometrice(în special panta) în comparaţie cu regiunile de câmpie.

2.Scanerele terestre laser

Principiul de măsurare este asemănător tehnicii LIDAR, doar că senzorul nu se află în
miscare, iar suprafata acoperită este mai redusă, dar si rezolutia este mai mare. Procesarea
rezultatelor, necesită printre altele eliminarea vegetatiei, rezultatul putând fi utilizat la analiza
morfologiei si dinamicii malurilor.

3.Digitizarea curbelor de nivel de pe hărţile şi planurile

topografice
Hărţile topografice constituiesc una din cele mai utilizate surse de achiziţie a datelor.
Extragerea datelor de altitudine de pe hărţile topografice se face prin digitizarea manuală,
semiautomată sau automată a curbelode nivel şi a punctelor de cotă.
AVANTAJE:
• hărţile pe suport de hârtie sunt foarte răspândite, au un preţ accesibil şi sunt
realizate într-o gamă largă de scări;
•existenţa hărţilor editate în perioade diferite de timp permite, pentru acelaşi
teritoriu, realizarea studiilor din perspectivă evolutivă;
•existenţa a numeroase hărţi tematice care, deşi nu sunt folosite pentru realizarea
MNT, pot fi foarte utile în cadrul analizei morfologice cu ajutorul SIG;
DEZAVANTAJE:
• curbele de nivel reprezintă valori deja interpolate din setul iniţial de date extrase
din teren. Cum pentru obţinerea MNT se foloseşte o a doua interpolare (între curbele de
nivel), se explică acurateţea relativ redusă a modelului digital;
•producerea erorilor în momentul digitizării curbelor de nivel;

https://www.geotutorials.ro/mnat/ 4
 •concentrarea datelor de-a lungul curbelor de nivel şi absenţa acestora între curbe;
•lipsa datelor în cazul abrupturilor, crestelor stâncoase, vârfurilor şi înşeuărilor;
•hărţile topografice nu surprind suficiente elemente de detaliu pentru a putea fi
folosite la realizarea unor modele digitale foarte precise absolut necesare în
procesele de simulare (de exemplu realizarea modelelor culoarelor de avalanşă,
ravenelor, etc.) fiind necesare date suplimentare. În lipsa acestor informaţii
suplimentarse consideră că panta dintre două curbe de nivel creşte sau scade
uniform ceea ce duce la o uniformizare a reliefului în spaţiile dintre izolinii.

4.Imagini satelitare (stereo-autocorelaţie)

Imaginile satelitare pot fi utilizate pentru a deriva date de altitudine, pornind de la puncte
reperate si un model geometric stereoscopic. Imaginile satelitare SPOT si ASTER sunt utilizate
în mod curent pentru obtinerea de MNAST. Modelul numeric ASTER-GDEM este disponibil la
nivel global, pentru suprafata uscatului, curezolutie de 30 m, fiind obtinut prin stereorestitutia
imaginilor ASTER (Abrams, Hooks, si RamachandranAbrams s.a.) cu o rezolutie de 15 m .
Acuratetea MNAST fotogrammetrice depinde de:
• tipul terenului;
• densitatea punctelor de măsurare;
• metoda de interpolare;
• rezolutia MNAST;
• precizia operatorului si instrumentului;
• locatia si acuratetea punctelor de control;
• calitatea imaginilor;
• înăltimea de zbor.

5.Ridicările topografice:
•permit obţinerea unor date foarte exacte cu ajutorul cărora se pot obţine modele
precise;
•se pot surprinde în detaliu „elementele cheie”ale reliefului (abrupturi, creste, alte
discontinuităţi) care înglobate în algoritmul de construire al modelului, duc la creşterea
calităţii reprezentării terenului;
•costul foarte ridicat;
•timpul relativ îndelungat -în ciuda echipamentelor moderne - utilizarii acestei
metode doar pe spaţii restrânse; în care se fac ridicările topografice şi posibilitate
•foarte greu de efectuat (uneori chiar imposibil) în zone accidentate cum ar fi
unele regiuni montane sau regiuni în care accesul e interzis (conflicte armate, de
exemplu).
!!!!!!Cu toate acestea ridicările topografice, prin calitatea datelor furnizate,
constituie una dintre cele mai importante metode de achiziţie a datelor la scară
locală şi în special pentru completarea cu date de detaliu setului de date existent.

6.Utilizarea GPS (Global Positioning System)

Pentru achiziţionarea datelor necesare realizării MNT este o alternativă mai economică a
ridicărilor topograficclasice.

https://www.geotutorials.ro/mnat/ 5
 AVANTAJE:
•folosind aparate performante se pot obţin date de calitate ce duc la obţinerea unor
MNT cu acurateţe mare;
• există posibilitatea memorării unui număr mare de date şi chiar a conectării GPS
–ului la PC pentru descărcarea datelor direct în SIG.

DEZAVANTAJE:
•la fel ca în cazul ridicărilor topografice metoda se poate aplica pe suprafeţe
restrânse;
•GPS –urile nu se pot folosi decât în spaţii deschise. În cazul suprafeţelor
împădurite, în văile adânci, în apropierea versanţilor, în peşteri şi chiar în apropierea
clădirilor semnalul de la sateliţi este ecranat, receptoarele GPS fiind inutilizabile.

Metode de interpolare pentru realizarea modelului

numeric al terenului
Construirea modelului constă în crearea unei suprafeţe continue prin metoda
interpolării plecând de la datele culese din teren prin una sau mai multe dintre metodele
amintite anterior. Încă de la început trebuie precizat faptul că nu există un algoritm de
interpolare universal bun pentrtoate aplicaţiile, ci că fiecare metodă de interpolare are o
serie de avantaje şi dezavantaje de care se va ţine cont la alegerea sa. De cele mai multe
ori însă utilizatorul este constrâns la folosirea metodei (sau în cel mai fericit caz
metodelor) de interpolare puse la dispoziţie de către producatorul SIG –ului.
Clasificarea metodelor de interpolare:
1. In funcţie de gradul de alterare al datelor iniţiale:
- exacte - când modelul obţinut păstrează valorile datelor iniţiale;
- inexacte - când valorile datelor iniţiale sunt alterate.
2. în funcţie de numărul valorilor luate în calcul:
- globale – când se iau în calcul toate valorile simultan;
- locale - când pentru calcularea noilor valori se folosesc doar valorile
cunoscute din imediata apropiere. De regulă, mărimea arealului luat în
considerare pentru calcularea noii valori poate fi definită de utilizator.
Algoritmii de interpolare folosiţi pentru generarea MNT sunt de obicei exacţi şi
locali.
Metoda de interpolare TIN
Triangular Irregular Network este una dintre cele mai utilizate metode pentru
modelarea suprafeţelor continue folosind un set de date vectoriale, în special folosită pentru
generarea unui Model Numeric al Terenului. Suprafeţele de tip TIN se generează prin unirea sub
formă de triunghiuri a unui set de puncte introdus, suprafaţa astfel obţinut poate fi îmbunătăţită
pentru a obţine o mai bună reprezentare a elementelor naturale sau antropice cum sunt lacurile.

Culegerea curbelor de nivel Si a punctelor cotate de pe harta

https://www.geotutorials.ro/mnat/ 6
Relieful este un element important din conţinutul unui plan sau al unei hărţi. Relieful reprezinta
totalitatea neregularităţilor concave şi convexe de pe suprafaţa topografică a pământului.
Reprezentarea reliefului se poate face prin mai multe metode: Una dintre cele mai folosite
metode este metoda curbelor de nivel.

Metoda curbelor de nivel

Curba de nivel este proiecţia în plan orizontal a liniei ce uneşte puncte de aceeaşi cotă de
pe suprafaţa topografică. Curbele de nivel se obţin prin secţionarea formei de relief cu suprafeţe
de nivel perpendiculare pe direcţia gravitaţiei. Pe suprafeţe mici, suprafeţele de nivel pot fi
asimilate cu suprafeţe orizontale. Pentru o rprezentare riguroasă a reliefului se va alege o distanţă
constantă numită echidistanţă „E” în funcţie de scara planului. Echidistanţa este distanţa pe
verticală dintre suprafaţele de nivel generatoare de curbe de nivel. Aceasta este o mărime
constantă şi depinde de precizia dorită, de accidentaţia terenului şi de scara planului sau hărţii.
Mărimea echidistanţei este o valoare metrică: 1m, 2 m, 5 m, 10 m, 20 m, etc.
Clasificarea curbelor de nivel se poate face după cum urmează:
- curbe de nivel normale;
- curbe de nivel principale;
- curbe de nivel ajutătoare;
- curbe de nivel accidentale.

Curbele de nivel normale se trasează pe plan sau hartă cu o linie subţire, continuă la
echidistanţa E uniformă pentru întregul plan sau hartă.
Curbele de nivel principale sunt curbe de nivel normale îngroşate, ce se trasează la valori
de cote rotunde. De obicei fiecare a 5 – a curbă se consideră principală pentru echidistanţele de 1
m, 2 m, 5 m, 10 m, 20 m.

https://www.geotutorials.ro/mnat/ 7
 Curbele de nivel ajutătoare se trasează pe plan sau hartă prin linii punctate la o echidistanţă
egală cu E/2. Acestea sunt folosite în cazul terenurilor plane pentru a da o imagine mai sugestivă
a reliefului, deoarece curbele de nivel normale sunt prea rare la un teren plan.
Curbele de nivel accidentale sunt curbe de nivel ce se trasează la o echidistanţă egală cu
E/4 prin linii punctate mai scurte decât cele ajutătoare. Ele sunt utilizate numai dacă relieful nu
poate fi reprezentat prin curbe de nivel normale şi ajutătoare.

Reprezentarea formelor de relief prin curbe de nivel:

Varietatea mare a neregularităţilor prezentate de suprafaţa terestră poate fi reprezentată, prin
simplificare, la un număr redus de forme caracteristice de relief care se pot grupa în: şesuri,
înălţimi şi depresiuni.
Şesurile sunt suprafeţe plane, cu diferenţe de nivel mici, lipsite de ridicături sau adâncituri
prea mari. Dacă şesul este la înălţimi cuprinse între 0 şi 200 m faţă de nivelul mării, se numeşte
câmpi, iar dacă înălţimea este mai mare de 200 m, forma de relief respectivă se numeşte podiş.
Principalele forme tip de înălţimi sunt: mamelonul, dealul şi şeaua.
Mamelonul (figura 2.9) este forma de relief cu înălţimea cuprinsă între 50 -150 m faţă de
terenul pe care se află, cu vârf rotunjit şi cu pante relativ simetrice. Acesta se reprezintă pe
planuri şi hărţi prin curbe de nivel închise, valorile cotelor crescând de la exterior spre interior.

Dealul (figura 2.10) este o formă de nivel cu doi versanţi ce se unesc de-a lungul
unei linii de pantă numită creastă sau linie de separare a apelor.

https://www.geotutorials.ro/mnat/ 8
 Această formă de relief se reprezintă pe planuri sau hărţi prin curbe de nivel alungite,
având convexitatea orientată în sensul de coborâre a liniei de separare a apelor, marcată prin
bergsrichturi. Curbele de nivel au o întoarcere retunjită pe linia de creastă pe care o intersectează
în unghi drept. Elementele caracteristice ale acestei forme de relief sunt: vârful, linia de creastă şi
piciorul crestei.
Şeaua (figura 2.11) este o formă de relief complexă formată din două dealuri racordate
printr-o creastă mai joasă. Gâtul şeii „G” formează originea a două văi dispuse transversal pe
linia de creastă. Elementele caracteristice ale acesteia sunt: vârfurile, liniile de crestă şi gâtul şeii.

Principalele forme tip de adâncimi sunt: căldarea sau pâlnia, valea şi bazinul hidografic.

https://www.geotutorials.ro/mnat/ 9
 Căldarea sau pâlnia (figura 2.12) este o depresiune închisă din toate părţile şi este forma
de relief opusă mamelonului. Ea se reprezintă prin curbe de nivel închise ale căror valori
descresc de la exterior spre interior.

Valea (figura 2.13) este o depresiune formată din doi versanţi care se unesc pe linia de
strângere a apelor numită talveg. Ea este o formă concavă opusă dealului. Valea se reprezintă
prin curbe de nivel deschise, alungite, care au concavitatea orientată în sensul de curgere a
apelor. Valorile cotelor descresc de la exterori spre interior. Elementele caracteristice sunt:
originea văii, firul văii (talveg), gura văii şi cei doi versanţi.

https://www.geotutorials.ro/mnat/ 10
 Bazinul hidrografic (figura 2.14) este o formă de relief complexă închisă din trei părţi
de linia de despărţire a apelor şi deschisă pe o singură parte. Acesta reuneşte de regulă mai multe
forme simple de relief.

Metoda curbelor de nivel este cea mai utlilizata, mai expresiva si mai precisa metoda de
reprezentare a reliefului, permitând rezolvarea urmatoarelor probleme:
-determinarea înfatisarii generale a reliefului;
- densitatea fragmentarii reliefului;
- diferenta de nivel dintre punctele cotate;
- înclinarea pantelor;
- realizarea profilului topografic.

Cota este înălțimea unui punct de pe teren față de un plan orizontal de referință, de obicei

un nivel hidrografic sau nivelul zero mediu al mării. În funcție de planul de referință folosit,
cotele topografice sunt:

 cotă relativă sau convențională, care reprezintă cota stabilită dintre o suprafață de nivel

oarecare și suprafața de nivel a punctului considerat;
 cotă absolută sau altitudine a unui punct topografic, care reprezintă distanța pe verticală între
suprafața de nivel zero și suprafața de nivel ce trece prin punctul considerat.[1]
Pe hărțile topografice punctele cu aceeași cotă sunt unite, de obicei, prin linii
numite curbe de nivel sau izolinii.
Cotele sunt de asemenea folosite în hidrografie, unde sunt mai frecvent folosite cotele
negative (-3m, -9m etc.). Liniile care unesc cotele de același nivel ale unei hărți hidrografice sunt
numite „curbe batimetrice” sau izobate.

https://www.geotutorials.ro/mnat/ 11
 Bibliografie

1. https://www.geotutorials.ro/mnat/
2. file:///C:/Users/User/Downloads/dokumen.tips_modelul-numeric-al-terenului.pdf

https://www.geotutorials.ro/mnat/ 12